COLEGIUL ECONOMIC AL BANATULUI MONTAN

EXAMEN
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE A ABSOLVENŢILOR
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LICEAL, FILIERA
TEHNOLOGICĂ

Nivelul 4 de calificare

Candidat: Velimirovici Onisim Lukian

Clasa: a XII-a C

Forma de învăţământ: Zi

Profil : Servicii

Domeniul de calificare: Turism

Calificarea profesională: Tehnician în turism

Anul absolvirii: 2021

Îndrumător de proiect: Prof. Alina Gheorghina PĂPĂLAN

2021
 COLEGIUL ECONOMIC AL BANATULUI MONTAN

TEMA PROIECTULUI:

MARCAREA ȘI ETICHETAREA

PRODUSELOR

Candidat: Velimirovici Onisim Lukian

Clasa: a XII-a C

Forma de învăţământ: Zi

Profil : Servicii

Domeniul de calificare: Turism

Calificarea profesională: Tehnician în turism

Anul absolvirii: 2021

Îndrumător de proiect: Prof. Alina Gheorghina PĂPĂLAN

2021
 CUPRINS

Pag.
ARGUMENT 4

Capitolul I. 5
MARCAREA
1.1. Marca, definiție, rol și forme 6

1.2. Rolul mărcii 7

1.2. 1.3 Elemente de marcare / Forme de marcare 10

Capitolul II. ETICHETAREA 12

2.1. Definirea etichetei – rol și importanță 13

2.2. 2. 2 Eticheta electronică 14

2.3. Croaziere 14

Capitolul III. NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA 16

MUNCII ŞI P.S.I.

BIBLIOGRAFIE 18

ANEXE 19
 ARGUMENT
Considerata un element cheie in definirea politicii de produs, marca cu toate implicatiile ei a
constituit o preocupare a specialistilor din domeniul marketingului, deoarece ea diferentiaza
produsul de cel al concurentului indeplineste criteriile de baza, adauga valoarea produsului
satisfacand si nevoile psihologice ale consumatorilor, determinand increderea acestora cu privire la
nivelul calitativ al produsului.
Marca este “un nume, un termen, un semn, un simbol, desen sau o combinatie a acestora,
care este utilizata pentru a identifica marfurile sau serviciile unui ofertant sau ale unui grup de
ofertanti pentru a le diferentia de cele ale concurentilor“ (Peter D.Bennett, Dictionary of Marketing
Terms Chicago: American Marketing Association 1988).
Ea se defineste prin cele patru componente:
1. atributele produsului pe care i le reaminteste consumatorului;
2. avantajele functionale si psihologice ale produsului pentru care se cumpara acestea;
3. valorile cumparatorilor care ofera un pret pentru performante, siguranta si prestigiul
produsului;
4. personalitatea pe care o contureaza si care atrage anumiti clienti ce-si pun in valoare
propria imagine.
Pe baza acestor componente firma isi construieste identitatea marcii, care este un simbol
complex. Ph. Kotler subliniaza ca esenta marcii o reprezinta valorile si personalitatea.
O firma, la infiintare se inscrie in Registrul Comertului cu numele ei comercial care este
obligatoriu sa fie mentionat pe toate documentele comerciale emise de aceasta: facturi, scrisori,
oferte, prospecte etc.
Numele, in calitatea sa de element acorporal al produsului constituie suportul public al
imaginii si al firmei producatoare ce atrage clientii, daca este bine ales din punct de vedere al
perceptiei vizuale, original, usor de citit, pronuntat si retinut. El poate fi: un cuvant nou distinctiv,
care atrage atentia, numele proprietarului, al unui personaj de film etc.
Alegerea numelui afacerii, firmei, marcii si produsului este un element esential, fapt pentru care au
sistematizat cateva reguli simple ce considera ca trebuie respectate
- sa fie distinctiv si unic, capabil de protectie legala;
- sa fie usor de pronuntat, memorat si reamintit;
- sa fie scurt, simplu si sa sugereze actiune sau ambianta placuta;
 - sa fie sugestiv pentru produsele, serviciile si avantajele oferite;
- sa fie familiar, cald, politicos si sa placa clientelei vizate in afacere;
- sa nu fie obscen sau ofensator;
- sa se pronunte intr-un singur mod;
- sa poata fi pronuntat si in alte limbi.
Constatam, ca multe din firmele particulare romanesti create dupa 1989 sunt deficitare la
acest capitol, cele mai multe si-au ales nume englezesti, americane, ce nu sunt prea usor de
pronuntat si inteles de catre consumatori.
Marca se exprima din punct de vedere tehnic prin:
a. numele de marca – elementul verbal format din cuvinte sau cifre, ce indeplineste rolul de stimul
auditiv.
b. emblema (logo, sigla) – elementul vizual, format dintr-o imagine, desen, reprezentare
grafica plana sau in relief, ce constituie stimulul vizual. Ea este semnul ce deosebeste un comerciant
de altul de acelasi gen si sustine numele comercial in reflectarea originalitatii, unicitatii. Ca urmare,
apare pe toate documentele insotite in mod vizibil de numele comercial si adesea invoca numele. Se
spune ca “M-ul” auriu de la Mc’Donalds este cel mai recunoscut semn de pe planeta, dupa el
urmeaza crucea crestina.
Marca trebuie inregistrata (in Romania de OSIM – Oficiul de Stat de Inventii si Marci)
pentru ca firma sa capete prin certificatul de marca, toate drepturile de proprietate industriala ce-i
asigura protectia legala, care se sustine si prin alte elemente, cum ar fi: forma produsului,
ornamentele, expresiile cu subinteles (“o ispita blonda” pentru berea Silva). Prin certificatul de
marca se obtine dreptul de folosire exclusiva pe termen de 10 ani, care poate fi reînnoit. Marca este
transmisibila si poate fi concesionata prin contract sau franchising.
Marcarea și etichetarea sunt elemente important în strategia comercială a unei firme,
deoarece permit identificarea ofertei agentului economic respectiv şi diferenţierea acesteia în raport
cu concurenţa. Pe de altă parte, oferă consumatorilor posibilitatea de a se orienta spre produsele de
calitate superioară, puse la dispoziţie de către producătorii care şi-au câştigat deja un renume pe
piaţă. În concluzie reprezintă bunul cel mai de preţ al unei întreprinderi, fiind importante atât pentru
producător cât şi consumator.
 CAPITOLUL I
MARCAREA
Marca este un element important în strategia comercială a unei firme, deoarece permite
identificarea ofertei agentului economic respectiv şi diferenţierea acesteia în raport cu
concurenţa. Pe de altă parte, marca oferă consumatorilor posibilitatea de a se orienta spre
produsele de calitate superioară, puse la dispoziţie de către producătorii care şi-au câştigat
deja un renume pe piaţă. Considerată deseori ca fiind bunul cel mai de preţ al unei
întreprinderi, marca serveşte atâta producătorului cât şi consumatorului.

1.1. MARCA : definiție, rol și forme

Definiția mărcii
Marca este definite in Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile grafice astfel :
Marca esteun semn susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor sau
serviciilor unei personae fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane.
In literature de specialitate exista si definitii care pun accentual nu numai pe caracterul
distinctive al marcii , dar sip e garantarea unei calitati constante pentru produsele respective.
Marca este un semn distinctive care permite unei peroane fizice sau juridice sa
distinga produsele sau serviciile sale , de cele ale concurentilor oferind garantia calitatii
superioare constante.
Semne folosite ca marci :
Numele de marca
– Numele unor personae sau pseudonime, nume istorice, denumiri geografice etc(substantive
proprii) ; pot aparea si ca semnaturi.
Exemple:
Ford, Chanel, Gillete , Pierre Cardin ,Chrustian Dior , Jack Daniel’s , Versace.

-Denumiri din vocabularul current sau inventate (acestea trebuie sa fie de fantezie, sa aibe o
rezonanta placuta, sa fie usor de receprionat si memeorat)
Exemple :
Shell, Rolex , Ariel , Castrol , Rex , Bunica, Poiana.
 CAPITOLUL II. MARCAREA

-Marcile care sugereaza calitatea produsului sau anumite caracateristici de calitate, destinatia
acestuia , se impugn mai sour publicului , sunt usor de retinut si au persepctiva comerciala
Exemple:
-Marci de autoturisme : Jaguar (sugereaza rapiditatea)

-Marcile : Excelent, Elite, Lux – exprima calitatea superioara

Cifrele si literele :
Reprezinta o prescurtare cu ajutorul initialelor , a unor nume a unor firme sau a unor
denumire , facilitand citirea, pronuntarea si montarea acestora.
Exemple : Peugeot 407, Mercedes CL 55 , Porsche 911 , BMW 749.

Sigla :
Reprezinta o prescurtare cu ajutorul unor initiale , a unor nume , a unor firme , a unor
denumiri , facilitand citirea , pronuntarea si memorarea acestira .
Exemple :
 CAPITOLUL II. MARCAREA

CK – Calvin Klein

IBM – International Bussines Machine

HP – Hewlett Packard
Reprezentari grafice:
Reprezentarea grafica a unui nume de marca , embleme, vignete, peisaje, monumente,
blazoane, sigilii
Embleme:
Sunt semne cu valoare simbolica prin care producatorul poate sugera obiectul sau de
activitate, calitatea podusului , ideea pe care o promoveaza.
Se folosesc in acest sens figuri geometrice , reprezentari din lumea animala , vegetala ,
obiecte , personaje.
Exemple:

Puma

Apple

Lacoste
 CAPITOLUL II. MARCAREA

Audi
Vignetele - Sunt combinatii de linii drepte, curbe, incadrari , etc.
Exemple:

Adidas

Mercedes

Lotto

Culoarea : Poate fii asociata cu numele de marca

Exemple:

Galben – Culoarea marcii Kodak

 CAPITOLUL II. MARCAREA

Rosu – Culoarea marcii Vodafone

Violet – Culoarea marcii MilKa

Portocaliu – Culoarea marcii Orange

6.Marca sonora – Este folosita pentru servicii

Exemple :
Semnalele posturilor radio.

1.2 Rolul mărcii

Rolul marci este foarte bine determinat in perioada actuala intrucat contribuie , pe de alta
parte, la identificarea produsului si diferentierea acestuia fata de produselor concurente, iar pe
de alta parte gatanteaza un nivel calitativ constant pentru consumatori , comunica o serie de
informatii desre produs facand si reclama acestuia.
Rolul marcii se exoprima prin urmatoarele functii:
Functia de identificarea – marca ofera consumatorului posibilitatea sa se orienteze rapid spre
produse care corespund nevoilor sale si care so-au castigat o buna reputatie.
Functia de garantare a unui nivel calitativ constant – marcile de presigiu asigura garantia unei
calitati superioare pentru produsul sau serviciul respectiv .
Functia de concurenta – marca permite producatorului sa-si diferentieze produsele sale de cele
a concurentilor.
Ca urmare a diversificarii de ofertei de marfuri , exista o diferentiere a marcilor chiar in cadrul
aceleiasi firme
Exemplu :
Fabrica de autoturisme Dacia:
Dacia 1300, Dacia 1310, Dacia Break, Dacia Berlina, Super nova, Logan, Sandero, Duster.
 CAPITOLUL II. MARCAREA

Functia de comunicare – marca transmite consumatorilor o idee despre produs , informatii

despre calitatea acestuia.
Functia de reclama – este determinata de dinamismul marcilor si de publicitate.
Funcita de personalizare – ofera consumatoilor posibilitatea sa-si afirme personalitatea prin
al;egerea anumitor marci de produse.
Pentru a-si indeplini functii , marcarea trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
Sa fie clara, expresiva, eufoica (sa se pronunte usor)
Sa aibe caracter distinctiv si de noutate(sa nu se confunde cu alte marci)
Sa fie deceptiva(sa nu introduca in eroare consumatorii)
Sa fie usor de memorat
Sa fie atragatoare si sa transmita corect mesajul dorit
Sa aibe o semnificatie legata de produsele respective

1.3 Elemente de marcare / Forme de marcare

Marcarea este un mijloc de identificare a produselor si de informare a consumatorilor . De
aceea ,presupune o serie de elemente de identificare a produsuli si identificare a produsuiui si
informare a consumatorului.
Elemente de identificare a produsului :
Denumirea produsului
Denumirea fabricii producatoare, marca de fabrica
Calitatea produsului
Numarul standardului sau al normei tehnice
Data fabricatiei
Termenul de valabilitate
Cantitarea ambalata
Elemente de informare a consumatorului:
-Compozitia chimica a produsului
-Conditii de pastrare
-Indicatii de utilizare
-Conditii de intretinere etc.
Prezentarea elementelor mentionate se face prin urmatoarele forme de marcare:
 CAPITOLUL II. MARCAREA

Erichetarea , inclusiv etichete litofrafiate(cuprind si fotografia produsului ambalat) Ex: cutii si

borcane de produse conservate.
Imprimarea banderolelor litografiate (la produse zahatoase)
Imprimarea pe ambalaj de hartie , carton, materiale plastice, materiale complexe
Litografierea pe ambalaje de hartie superioara (cerata sau metalizata)
Stantarea pe ambalaje metalice, din sticla sau mase plastice
Stantarea si pirogravarea pe lemn
Etichetarea reprezinta un mijloc de identificare a produselor de informare simpla si rapida a
consumatorilor , de educare a acestora , de inlesnire a operatiilor comerciale , dar si de
promovare a produselor pe piata.
Etichetarea produselor alimentare este reglementata pe plan international.
 CAPITOLUL II.
ETICHETAREA
Etichetarea reprezinta cel mai rapid si mai simplu suport pentru informarea
consumatorului . Ea este purtatoare de informati necesare pentru inlesnirea operatiilor
comerciale cum ar fi :
 denumirea produsului ;
 numele producatorului ;
 locul de origine al produsului ;
 destinatarul ;
 data fabricatiei ;
 calitatea si multe altele ;
2.1. Definirea etichetei – rol și importanță
Eticheta reprezintă un mijloc de identificare a produselor, de informare simplă şi rapidă a
consumatorilor, de educare a acestora, de înlesnire a operaţiilor comerciale, dar şi de
promovare a produselor pe piaţă.
Etichetarea produselor nealimentare şi legislaţia referitoare la etichetarea produselor
nealimentare
În ceea ce priveşte etichetarea produselortextile, H.G. nr. 332/2001 privind etichetarea
produselor textile destinate populaţiei defineşte eticheta astfel: „Orice text scris, imprimat,
litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi, după caz,
instrucţiuni de utilizare, spălare sau călcare şi care însoţeşte produsul prezentat
consumatorilor pentru vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia; eticheta poate avea
înscrise sau ataşate suplimentar sigle sau alte însemne ecologice, precum şi elemente de
publicitate, cu respectarea prevederilor legale”.
În cazul etichetării produselor textile este foarte important să se indice modul de întreţinere al
acestora, conform unor simboluri internaţionale.
În ceea ce priveşte produsele cosmetice, Direcţia Consiliului Uniunii Europene 76/768 din
1976, referitoare la produsele cosmetice, prevede ca eticheta acestora să cuprindă În mod
obligatoriu:
numele şi adresa fabricantului, comerciantului, exportatorului;
ţara de origine;
masa netă;
 CAPITOLUL III. MARCAREA

termenul de valabilitate exprimat astfel: „a se utiliza de preferinţă înainte de...........”;

modul de utilizare;
elemente de identificare a lotului;
lista ingredientelor în ordine descrescătoare a cantităţilor.
Eticheta încălţămintei se face individual, pe unitate de produs, şi presupune înscrierea
obligatorie a mărfurilor pentru părţile componente: partea superioară exterioară(faţă), părţile
interioare şi talpa. Este reglementată de H.G. nr. 26/i998.
Pe lângă elementele de marcare prezentate, pe etichetă sau pe ambalajul produsului este
inscripţionat şi codul de bare. Codul cu bare simbolizează caracterele numerice sau
alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe.
Informaţiile cuprinse în coduri se referă la:
- elementele de identificare ale produsului: denumirea produsului, denumirea fabricii
producătoare sau marca de fabrică, cantitatea ambalată;
- preţ;
- caracteristici de calitate ale produsului.
Datele codificate în sistemul „cod cu bare” sunt citite prin metoda lecturii optice cu ajutorul
unui echipament informatic numit „scanner”.
Acesta presupune existenţa unor case de marcat electronice, prevăzute cu dispozitive de citire
optică, conectate la calculator.
Interpretarea informaţiilor codificate este imposibilă pentru consumatori.
De aceea informaţiile referitoare la termenul de valabilitate, foarte importante pentru
consumatori, sunt reprezentate clar pe etichete sau imprimate pe ambalaj.
De asemenea, şi alte elemente de identificare a produsului şi de informare a consumatorului
sunt prezentate clar pe etichete sau în documentele care însoţesc produsele.
Marcarea ecologică a produselor
Pentru reducerea efectelor negative pe care produsele şi ambalajele le pot avea asupra
mediului ambiant, într-o serie de ţări au fost introduse sisteme de marcare ecologică.
Marca ecologică are rolul de a certifica în faţa consumatorilor calitatea ecologică a unui
produs şi ambalajului acestuia.
Primul sistem de marcare ecologică „Blue angel” a fost introdus în Germania în 1978.
Dacă un produs îndeplineşte criteriile de performanţă ecologică (implicaţiile produsului şi ale
procesului de obţinere a lui asupra mediului, cerinţe de securitate, îndeplinirea funcţiilor de
 CAPITOLUL III. MARCAREA

bază), este înscrisîn catalogul „Blue angel” şi obţine marca de produs ecologic. Acesta apare
pe eticheta produsului.
În Germania a fost introdusă şi marca ecologică pentru ambalaje „Den Grune Punkt”(punctul
verde) în 1990. Se aplică pe ambalajele destinate colectării, în vederea reciclării sau pentru
incinerare.
Punctul verde nu garantează că ambalajul respectiv va fii valorificat. Sistemul de colectare
selectivă şi valorificare a deşeurilor de ambalaje menajere funcţionează doar dacă se predau
ambalajele de către consumatori.
Stilul german de marcare ecologică a fost preluat şi de alte ţări: Olanda, Franţa, Danemarca,
Marea Britanie.
În Canada a fost introdus un sistem de marcare ecologică în 1988 „Environmental Choice”.
În Japonia a fost introdusă marca ecologică „Eco-chark” în 1989.
Ţările nordice au stabilit un sistem de marcare ecologică în 1989.
În Franţa a fost introdus în anul 1991, un sistem de marcare ecologică asemănătoar cusistemul
german ”Blue angel” care are la bază analizarea întregului ciclu de viaţă al produselor.
La nivelul Uniunii Europene, introducerea sistemul unitar de marcare ecologică urmăreşte
promovarea produselor cu impact ambiental redu şi informare corectăa consumatorilor cu
privire la caracteristicile ecologice ale produselor.
Dreptul de aplicare a mărcii ecologice „Eco” se acordă numai firmelor ale căror produse sunt
conforme cu reglementările foarte stricte aleUniunii Europene privind protecţia sănătăţii,
securităţii, vieţii consumatorilor, precum şi a mediului înconjurător.
Marca ecologică „Eco” semnifică faptul că produsul şi ambalajul acestuia au impact redus
asupra mediului înconjurător pe întregul ciclu de viaţă al produsului începând cu cercetarea,
proiectarea şi terminând cu valorificarea post-consum sau integrarea în
natură(biodegradabilitatea).
Dreptul de aplicare a acestei mărci se acordă numai produselor care nu conţin substanţe
periculoase şi care nu se obţin prin procese tehnologice poluante (nu se folosesc îngrăşăminte
chimice, hormoni sau alte substanţe pentru accelerarea creşterii animalelor).Dreptul de
aplicare a mărcii este conferit pe o perioadă de timp de 3 ani, după care producătorul respectiv
trebuie să reînnoiască cererea.

2. 2 Eticheta electronică
 CAPITOLUL III. MARCAREA

Pe scurt EEG este un afişaj electronic al preţului, parte a unui sistem de preţuri electronice,
folosit în magazinele retail (hypermarchet, supermarket, magazine discount, cash&carry)
A. Introducere
Termenii de identificare automată şi captură automată a datelor se referă la tehnologiile care
realizează transferul direct al datelor de identificare de pe obiect într-un calculator sau într-un
sistem controlat de un microprocesor fără a se utiliza în acest sens o tastatură sau un periferic
similar. Multe din aceste tehnologii au redus la minim sau chiar nu necesită implicarea
factorului uman în cadrul procesului de preluare a datelor.
Sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate din ce în ce mai mult
pentru colectarea informaţiilor în aplicaţii din ce în ce mai mult pentru colectarea
informaţiilor în aplicaţii din cele mai variate domenii: industrie, comerţ, transporturi, sănătate,
poştă etc.
Aplicaţiile din industrie vizează atât aprovizionarea cu materii prime şi materiale cât şi
procesul efectiv de producţie. Aplicaţiile din domeniul aprovizionării includ recepţia
materiilor prime şi materialelor, sortarea şi depozitarea acestora, gestiunea stocurilor etc.
Aplicaţiile din domeniul producţiei includ monitorizarea comenzilor şi a stadiilor de execuţie,
gradul de utilizare al maşinilor, pontajul muncitorilor etc.
Aplicaţiile comerciale ale sistemelor automate de identificare şi captură a datelor vizează în
principal controlul operaţiilor de depozitare şi distribuţie, gestiunea stocurilor şi a vânzărilor
din magazine, etc.
În domeniul transporturilor sistemele automate de identificare şi captură a datelor servesc la
urmărirea containerelor, a vagoanelor de cale ferată, a camioanelor etc.
Aplicaţiile din domeniul sănătăţii servesc la identificarea pacienţilor, la sortarea şi gestiunea
stocurilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi, sânge.
În domeniul poştal sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate la
sortarea rapidă a corespondenţei şi coletelor.
Alternativa la sistemele automate de identificare şi captură a datelor o constituie colectarea şi
introducerea manuală a informaţiilor. Metoda de colectare şi introducerea manuală a datelor
prezintă următoarele dezavantaje:
Apariţia erorilor atât în timpul înregistrării informaţiilor pe hârtie cât şi la introducerea lor în
calculator. Rata medie a erorilor la introducerea manuală a datelor este de o eroare la 300 de
caractere; pentru comparaţie valoarea specifică codurilor de bare liniare este de o eroare la
800000 caractere, iar în cazul codurilor de bare matriciale de o eroare la 6000000 caractere.
 CAPITOLUL III. MARCAREA

Durata relativ ridicată a operaţiei de colectare şi introducere a datelor. Dacă la sistemele

automate de identificare şi captură a datelor preluarea informaţiilor se realizează aproape
instantaneu colectarea manuală a datelor necesită un anumit interval de timp pentru ca acestea
să fie înregistrate pe hârtie şi ulterior introduse în calculator. Viteza înregistrată în cazul
scrierii de mână a documentelor este de 5-7 caractere/secundă şi poate ajunge la maxim 10-15
caractere/secundă în cazul introducerii datelor de la tastatură. În schimb sistemele automate de
captură a datelor sunt capabile să citească sute de caractere/secundă.
Colectarea manuală a datelor solicită permanent atenţia operatorilor; implicit cresc costurile
asociate cu forţa de muncă, fiind necesară o micşorare a volumului de muncă per operator
pentru a se obţine o acurateţe ridicată în procesarea datelor.
Aceste deficienţe sunt eliminate efectiv când este folosită identificarea şi captura automată a
datelor.
Aproape toate tehnologiile de identificare automată au la bază 3 componente principale, care
constituie totodată şi paşi parcurşi secvenţial în cadrul proceselor de captură automată:
Codificarea informaţiei. Un cod este un set de simboluri sau semne ce reprezintă caractere
alfanumerice. Când datele sunt codificate, caracterele sunt transformate într-un cod ce poate fi
interpretat doar de maşini (la majoritatea tehnologiilor informaţia codificată nu poate fi citită
de observatorul uman). O etichetă sau un tag conţinând datele codificate este ataşată
produsului, pentru a permite identificarea sa ulterioară.
Citirea informaţiei codificate este realizată cu ajutorul unui scanner sau a unui cititor; acesta
transformă informaţia citită într-un semnal electric.
Decodificarea informaţiei este efectuată de un dispozitiv numit decodor. Acesta transformă
semnalul electric în informaţie binară din care extrage în final datele iniţiale.
Există o multitudine de tehnologii ce stau la baza sistemelor automate de identificare şi
captură a datelor. De exemplu, numai în grupa codurilor de bare (ce reprezintă în prezent
tehnologia cu cele mai variate aplicaţii) au fost inventate peste 250 de simbologii.

B. Tehnologii actuale
Tehnologiile utilizate la identificarea şi captura automată a datelor pot fi clasificate în funcţie
de principiul ce stă la baza achiziţiei de date în următoarele 6 mari grupe:
Tehnologii optice. Cea mai mare parte a acestor tehnologii utilizează simbolurile graficecu un
contrast ridicat astfel încât să poată fi interpretate cu uşurinţă de un cititor optic. Din această
 CAPITOLUL III. MARCAREA

grupă de tehnologii fac parte codurile de bare unidimensionale şi bidimensionale,

recunoaşterea optică a caracterelor.
Tehnologii magnetice. Acestea au la bază stocarea informaţiei codificate prin magnetizarea
unui suport, respectiv citirea magnetizării remanente a suportului şi refacerea informaţiei
iniţiale, într-un mod similar celui în care sunt înregistrate pe bandă şi redate sunetul şi
imaginea. Din această grupă fac parte:
Tehnologii pe bază de bandă magnetică folosite la cardurile bancare, cartelele de acces la
metrou, carduri de fidelitate, cartele personale de acces la diferite servicii etc.
Tehnologii de recunoaştere a caracterelor tipărite cu cerneală magnetică folosite pe scară largă
de către bănci pentru procesarea cecurilor.
Tehnologii pe bază de unde electromagnetice. La aceste tehnologii transferul de informaţii
între cititor şi tag-urile în care sunt stocate datele se realizează prin unde electromagnetice.
Cea mai reprezentativă tehnologie din această grupă este cea de identificare cu unde de
radiofrecvenţă.
Tehnologii utilizând circuite integrate (cipuri). Acestea au la bază mici cipuri (circuite
integrate) înzestrate cu memorie semiconductoare, capabilă să păstreze informaţia codificată.
Cipurile sunt montate pe mici cartele din material plastic (de regulă, de dimensiunea unei cărţi
de credit), fiind de aceea cunoscute sub numele de cartele inteligente (smart carduri), cartele
cu cip sau cartele cu circuit integrat. Cartelele cu cip pot fi recunoscute cu uşurinţă după
contactele aurii care asigură conexiunile fizice între cip şi echipamentul de citire. Ele sunt
utilizate în domeniul bancar sub formă de carduri, în telefonia mobilă sub formă de cartele
SIM etc.
Tehnologii biometrice. Acestea utilizează o serie de particularităţi ale organismului uman
pentru a identifica în mod unic, absolut şi sigur un individ. Cele mai cunoscute tehnologii
sunt: recunoaşterea vocală, analiza amprentei digitale şi scanarea retinei.
Tehnologii pe bază de atingere. Stau la baza ecranelor sensibile la atingere (touch-screen) ale
unor dispozitive precum agende electronice, PDA-uri etc. Introducerea informaţiilor se
realizează prin simpla atingere a suprafeţei ecranului ce este dotat în acest sens cu senzori.
Nu toate aceste tehnologii pot fi utilizate în cadrul sistemelor electronice de identificare a
mărfurilor. Cel mai bine se pretează codurile de bare şi tehnologiile bazate pe identificarea cu
unde de radiofrecvenţă.
Bibliografie
Suzana Ilie, Roxana Georgescu „Studiul Mărfurilor”, manual pentru Şcoala de arte şi Meserii,
clasa a X-a, 2005, Editura Polirom;
Institutul Virgil Madgearu „Meseria de Comerciant”,1995, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
2) Revista Magazinul Progresiv, nr.28 iulie-august, art. „Despre Protecţia Consumatorului”,
Anca Popescu;
***www.economist.ro;
*** www.e-referate.ro.
Tudose, Vasile Dinu „Tehnologia Comercializării Mărfurilor”, manual pentru licee
economice, administrative, de servicii şi comerciale, 1993, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Gabriela Iordache, Delia Georgescu, Valentina Capotă „Comerţ şi Servicii”, manual pentru
clasa a XI-a, 2005, Editura Niculescu;

Ana Lucia Ristea „Tehnologia Comercializării Mărfurilor”, 1997, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucuresti