Lista întrebărilor pentru deprinderile practice anul V

1. Abdomenul acut traumatic. Hemoperitoneul. Algoritmul resuscitării pacientului

politraumatizat critic la etapa de prespital și DMU.
Traumatisme penetrante (Plăgi abdominale):  Cartuş;  Glonţ;  Armă albă.
Traumatisme abdominale închise:  Compresie;  Strivire;  Centură;  Acceleraţie/deceleraţie

Evaluaea la locul incidentului :

PACIENTUL Poate fi:  Concludent (pacient conştient);  Neconcludent (pacient “şocat”, drogat, sub influenţa
alcoolului);  Imposibil (pacient inconştient) – se vor lua date de la anturaj.

Medicul trebuie să înţeleagă mecanismul lezional:

 În contuzie:  Mărimea forţei;  Direcţia forţei:  Tangenţială;  Frontală.
 În plăgi:  Tipul “obiectului” care a produs plaga;  Marimea (arme albe);  Calibrul (arme de foc). 
În ac. Rutiere:  Starea vehicului;  Viteza de impact;  Dacă au fost folosite centurile;  Prezenţa sau nu a
air-bag-ului
Sindroame posttraumatice
 Sindrom de iritaţie peritoneală:  Abdomen destins;  Apărare musculară sau nu;  Abdomen imobil cu
respiraţia;  Douglas sensibil;  Dispariţia matităţii hepatice.
 Sindrom de hemoragie internă:  Agitaţie;  Anxietate;  Sete;  Paloare;  Tahicardie;  Scăderea TA.
 Sindrom mixt
Management prespital :
Este obligatoriu să se facă un examen fizic complet al bolnavului (politraumatisme);  Examinarea să se facă
repetat la intervale scurte de timp;  Efectuarea TR şi TV;  Sondă nazogastrică şi urinară.
 Cale aeriană permeabilă;  Oxigenoterapie;  Tratarea leziunilor ce pun în pericol imediat viaţa bolnavului:
 Oprirea hemoragiei;  Imobilizarea unei fracturi;  Pansarea plăgilor, etc.  Monitorizarea constantelor
vitale;
Paraclinic :
LAB  Hemoleucogramă;  Glicemie;  Transaminaze;  Sumar urină;  Uree;  Creatinină;  Examene
toxicologice (alcoolemie, etc);  Examenul toxicologic al lichidului gastric şi al urinii
IMAG Radiografie toracică şi abdominală fără substanţă de contrast;  Puncţia abdominală;  Puncţie +
lavaj peritoneal;  Ecografie;  TC;  Urografia;  Uretrocistografia retrogradă;
Management spital :
 Evaluarea traumatizatului se face concomitent cu măsurile de resuscitare;  Se reface:  Anamneza; 
Examenul clinic;  Se completează examinările paraclinice sau se repeat
 Pacient cu instabilitate hemodinamică şi semne peritoneale clare merge direct în sala de operaţie;  Dacă
pacientul este intubat sau inconştient se va proceda astfel:  Pacienţii cu “marcă de centură”:  Eco;  Lavaj
peritoneal.  În lipsa ecografiei în aria de primire se trimite direct în sala de operaţie.  La pacienţii stabili
hemodinamic:  Eco;  TC.
Indicaţiile laparoscopiei  Pacienţi cu semne abdominale incerte;  Pacienţi în comă;  Pacienţi ce necesită
alte proceduri chirurgicale (ortopedice, etc);  Pacienţi cu fracturi severe de bazin;  Pacienţi cu un episod
izolat de hipotensiune;  Pacienţi ce nu mai pot fi urmăriţi;  Pacienţi cu plagă penetrantă toraco-
abdominală, cu constante vitale stabile.
Indicaţiile laparotomiei  Hipotensiune;  Peritonită;  Hipotensiune în ciuda reechilibrării; 
Pneumoperitoneu;  Leziune de diafragm;  Ruptură intraperitoneală de vezică urinară;  Diagnosticare CT
sau eco a unor leziuni traumatice de pancreas, splină, ficat, rinichi sau tract gastrointestinal. La pacienţii cu
plăgi abdominale:  Explorarea instrumentală a plăgii (stabileşte dacă este penetrantă);  Plăgi prin
împuşcare penetrante: laparotomie (98% → leziuni viscerale);  Plăgi prin înjunghiere:  Pacienţi instabili →
laparotomie;  Pacienţi stabili → Eco + lavaj;  Pacienţi cu plăgi de flanc → Eco + TC.
2. Accidentul vascular cerebral. Scalele de evaluare la etapa de prespital și DMU.
Atacul ischemic tranzitor (AIT) – este o ischemie intr-un teritoriu localizat al creierului, antrenând un deficit
motor, cu durată ce nu depăşeşte 24 de ore, in mod obişnuit, de la câteva minute pînă la câteva ore şi care
regresează fără a lăsa sechele.
Accident Vascular Cerebral Ischemic (AVCI) – reprezintă perturbarea funcţională şi/sau morfologică a
ţesutului cerebral, determinată de întreruperea, sau diminuarea bruscă a perfuziei arteriale in teritoriile
cerebrale, provocând necroză localizată a ţesutului cerebral ca consecinţă a deficitului metabolic celular în
raport cu reducerea debitului sangvin cerebral.
Accidentul Vascular Cerebral Hemoragic (AVCH) - reprezintă orice extravazare a sângelui la nivelul creerului
si/sau a meningelui, constituind o hemoragie cerebrală şi/sau meningeală subarahnoidiană)
MANIFESTĂILE CLINICE ALE ACCIDENTELOR VASCULARE CEREBRALE:
• Dereglări de conştienţă de diferite grade:stare de confuzie cu agitaţie psihomotorie, obnubilare, stare de
stupor, comă;
• Cefalee pronunţată, persistentă, intermitentă, cu debut brusc, asociată cu grade diferite de dereglare a
conştienţei;
• Dureri faciale sau cervicale (acute şi neobişnuite);
• Asimetrie facială (paralizie a muşchilor faciali de obicei observată când bolnavul vorbeşte sau zâmbeşte) poate
fi de aceiaşi parte sau de partea opusă a membrului paralizat; Disartrie (tulburări de pronunţare a sunetului),
disfazie (tulburări de vorbire), afazie (tulburări de limbaj, vorbire slabă şi dificilă);
• Slăbiciuni, necoordonare, paralizie şi pierderi de sensibilitate în unul sau mai multe membre, de obicei e
cointeresată o jumătate a corpului şi în special membrul superior (hemiplegie sau hemipareză, hemiparestezii);
• Ataxie (imposibilitatea coordonării mişcărilor active), mers dificil, mişcări neândemânatice;
• Tulburări ale vederii (mono sau binoculară), scăderea acuităţii vizuale, diplopie (vedere dublă); • Tulburări de
auz (pierderea unilaterală a auzului), de gust, de miros şi ale tactilităţii.
 Asistenţa medicală de urgenţă a bolnavului cu AVC
include 8 trepte denumite de AHA/ASA 8-D's.
1. Detection – identificarea rapidă a primelor semne de
AVC. 6
2. Dispatch - activarea sistemului de urgenţă şi răspunsul
promt la apel.
3. Delivery – identificarea rapidă de serviciul
prespitalicesc de AMU, managementul și transportul
bolnavului în unitatea spitalicească cu înştiinţarea ei
despre timpul sosirii pacientului cu Stroke.
4. Door – triajului adecvat și direcționarea către unitatea
de stroke.
5. Data – triajul rapid,evaluarea și managementul
bolnavului în DMU.
6. Decision – expertiza AVC și decizia terapeutică.
7. Drug/device – terapia fibrinolitică sau endovasculară.
8. Disposition – admiterea operativă în unitatea de Stoke
sau de terapie intensive
SISTEME DE SCORURI:
a)Scala FAST (Fase Arm SpeechTest),
b)Scala ROSIER(Recognition Of Stroke In the Emergency Room),
c)Scala LAPSS(Los Angeles Prehospital Stroke Scale), d)Scala CPSS(Cincinnati Prehospital Stroke Scale), e)Scala
NIHSS (National Institutes of Health Stroke Scale.
3. Algoritmul de RCR și C la femeia gravidă.
RESUSCITAREA CARDIORESPIRATORIEȘI CEREBRALĂ
Managementul femeii gravide aflate în suferinţă include:
• poziţionarea gravidei în decubit lateral stâng sau împingerea blândă, manuală, a uterului spre stânga
• administrarea de O2 100%
• administrarea de fluide cu debit mare
• reevaluarea permanentă pentru administrare de medicament.
MODIFICĂRI ALE SUPORTULUI VITAL DE BAZĂ (SVB) LA FEMEIA GRAVIDĂ
Există câteva manevrele simple de SVB care pot fi efectuate:
Diminuarea compresiei aorto-cave prin împingerea manuală, blândă, spre stânga, a uterului gravid;
Nu există un consens privind locul optim de aplicare a compresiilor sternale, acesta fiind ajustat prin
verificarea pulsului în timpul efectuării compresiilor. Oricum, acestea trebuie efectuate ceva mai sus, nu
imediat deasupra apendicelui xifoid, pentru a compensa deplasarea cranială a conţinutului pelvin şi
abdominal. Compresiile sternale sunt ineficiente când femeia gravidă în ultimul trimestru este întinsă în
decubit dorsal deoarece uterul gravid împiedică întoarcerea venoasă prin vena cavă inferioară.
Se vor începe compresiile sternale după ce se aşază femeia pe partea
stângă, cu spatele înclinat la 30 – 450 faţă de podea. A se reţine
necesitatea înclinării oblic lateral stânga a toracelui pentru a preveni
compresia parţială sau totală asupra venei cave inferioare.
Există două metode alternative : folosirea câtorva scaune cu spătar sau a
coapselor salvatorilor (figura 60). Prima metodă presupune utilizarea a 2- 3
scaune cu spătar, răsturnate, astfel încât partea superioară a spătarelor
să atingă podeaua. Se va aşeza femeia gravidă pe partea stângă,
sprijinind spatele acesteia pe planul făcut de spătarele scaunelor şi apoi
se vor începe compresiile sternale.
MODIFICĂRI ALE SUPORTULUI VITAL AVANSAT (SVA) LA FEMEIA GRAVIDĂ
Nu există modificări ale algoritmilor SVA în ceea ce priveşte medicaţia, intubaţia şi defibrilarea.
Este cunoscut că uterul gravid împinge cranial diafragmul, ceea ce duce la scăderea volumelor
ventilatorii şi îngreunarea realizării ventilaţiei cu presiuni pozitive. Nu există un transfer semnificativ al
curentului la făt în urma defibrilării mamei, astfel încât aplicarea şocurilor electrice externe se va face
după protocolul standard. De asemenea, administrarea medicamentelor necesare în resuscitare se va
face urmând protocolul ALS standard.
În timpul efectuării manevrelor de RCP trebuie luate în considerare şi, dacă este posibil, corectate
cauzele specifice de stop cardiorespirator la gravidă: embolia cu lichid amniotic, toxicitatea sulfatului de
magneziu şi a altor medicamente, accidentele legate de folosirea anesteziei peridurale, abuzul de droguri,
cauze iatrogene etc.
Resuscitarea cardiorespiratorie la femeia gravidă trebuie completată cu o decizie importantă: alegerea
momentului optim pentru efectuarea operaţiei cezariane de urgenţă.
Când manevrele standard de BLS şi ALS eşuează şi există şanse ca fătul să fie viabil, trebuie luată în
considerare operaţia cezariană perimortem de urgenţă. Scopul este acela de a scoate fătul în 4 – 5 minute
după intrarea mamei în stop; dacă este posibil, echipa va include un obstetrician şi un neonatolog.
Când mama se află în stop cardiorespirator, fluxul sangvin spre făt se opreşte, determinând suferinţă
fetală severă prin hipoxie şi acidoză. Condiţia esenţială pentru reuşita resuscitării este reluarea întoarcerii
venoase a mamei, 140 blocată de presiunea exercitată prin compresia uterului gravid pe vena cavă
inferioară. Prin urmare, cheia resuscitării fătului este reprezentată de resuscitarea mamei.
Resuscitarea mamei nu poate fi făcută decât dacă este restabilit fluxul sangvin spre ventriculul drept.
Apare astfel indicaţia de începere imediată a operaţiei cezariene şi scoatere a copilului şi placentei în cazul
în care stopul cardiorespirator survine la femeia aproape de termen; intervenţia permite acces şi la făt,
astfel încât poate fi începută resuscitarea acestuia. De asemenea, operaţia cezariană corectează imediat
unele din modificările fiziologice ale gravidei la termen. Deci, operaţia cezariană efectuată la timp poate
salva viaţa fătului sau viaţa mamei sau poate salva ambele vieţi. Atât viaţa mamei cât şi a fătului pot fi
pierdute dacă nu este restabilită circulaţia sangvină spontană a mamei.
Sunt mulţi factori ce trebuie luaţi în considerare într-un interval de timp extrem de scurt, pe care
medicul îl are la dispoziţie pentru a salva mama şi fătul, pe parcursul unui eveniment cu o încărcătură
dramatică şi emoţională unică (tabelul). De aceea, Departamentele de Urgenţă trebuie să conceapă un
protocol pentru rezolvarea acestui tip de situaţie gravă (cunoaşterea localizării materialelor şi
echipamentelor suplimentare, metodele de obţinere rapidă a asistenţei de specialitate)

4.Algoritmul de stabilizare a
pacientului politraumatizat în
șoc hipovolemic la etapa de
prespital și DMU.

Șocul hipovolemic in cazul unui

pacient politraumatizat sau adult
cel mai frecvent este de origine
hemoragică.
Gradele socului hemoragic
1. Gradul I – tahicardie
compensatorie in
ortostatism , TA
normala, respirația
normala, anxietate,
timpul de umplere
 capilara normal, tegumentele normale, Indecele de soc Allgower 0,5-0,8, volumul hemorafiei pana la
750ml sau 10-15% din VSC
2. Gradul II – tahicardie peste 100 batai/min, TA usor scazuta, hipotensiune in ortostatism – TAs scade
cu mai mult de 15 mmHg si creste Tad, timpul de umplere capilaraa incetinit, tahipnee, constienta
pastrata, anxietate, tegumente palide si reci, diureza 30-50ml/h, indecele de soc Allgower 0,9-1,5,
volumul hemoragiei pana la 750-1500ml sau 15-30% din VSC
3. Gradul III – tahicardie peste 120 batai/min, TA redusa, tahipnee, respiratia superficiala, timpul de
umplere capilara incetinit mult, tegumente palide cu transpiratii reci, oligurie, prabusirea PVC,
obnubilare, confuzie, indexul de soc Allgower 1,5-2,0, volumul hemoragiei pana la 1,5-2 l sau 30-40
din VSC
4. Gradul IV – tahicardie peste 140, TA nu se determina sau sub 70, tahipnee peste 35, tegumente
cianotice, palide, umede cu transpiratii reci, oligurie pana la anurie, coma, Indecele Allgower peste
2, Volumul hemoragiei peste 2l.

Asistenta Terapeutică de Urgență

 ABC
 Oxigenoterapie
 Identificarea hemoragiei si asigurarea hemostazei provizorii
 Imobilizarea provizorie in caz de necesitate, comfort termic si pozitional
 Intubare endotraheala (in hemoragii gradul IV)
 Compensare volemică cu cristaloizi (Ringer, NaCl 0,9%, Ringer lactat) – depinde de gradul hemoragiei
(se compensează pierderile)
 Analgezia si sedarea
 Plasma proaspat congelata proportionala cu pierderile ( Gradul III – 250-500ml, Gradul IV – 500-
1000ml)
 Masa eritrocitara ( Gradul III – 250-500ml, Gradul IV – 500-1000ml)
 Masa trombocitara
 Argumentarea necesitatii utilizarii pantalonilor antisoc si interventiei chirurgicale

5.Algoritmul RCR și C în fibrilație ventriculară.

6.Algoritmul RCR și C în tahicardia ventriculară fără puls la adult.

Intrebarea 5+6 fac parte din aritmiile resuscitabile si au algoritm comun de RCR si C.
Fibrilaţia ventriculară reprezintă dezorganizarea activităţii electrice ventriculare urmată de absenţa
răspunsului mecanic contractil cu evoluţie în stop cardiac. FVrezultă din activitatea anarhică a mai multor centri
ectopici dotaţi cu automatism şi răspândiţi difuz în masa miocardului ventricular.
Fazele Stopului Cardiac secundar FV
 Faza electrică. 0-4 min. După colaps-ischemie precoce. În această fază a FV rezervele energetice
(ATP) sunt suficiente şi defibrilarea de una singură (fără compresiuni toracice) este capabilă să
restabilească un ritm normal. Este necesar de a menţiona, că iniţierea promptă a RCR şi C creşte
durata fazei electrice. Persistenţa contracţiilor ineficiente miocardice se asociază cu o scădere la
minimum a presiunii de perfuzie coronariană care se soldează cu epuizarea substratului energic
(ATP) al miocitelor. Hipoxia tisulară de durată duce la instalarea acidozei lactice la nivel celular.
Electrocardiografic aceasta se manifestă prin trecerea FV cu oscilaţii mari în FV cu oscilaţii mici.
 Faza circulatorie. 4-10 min. După colaps-ischemie susținută. Defibrilarea în lipsa compresiunilor
toracice în rare cazuri poate restabili un ritm normal, cel mai frecvent instalându-se AEP sau
asistolia. Succesul resuscitării în această fază este în funcţie de restabilirea resurselor energetice ale
miocardului. Compresiunile toracice joacă un rol determinant în restabilirea substratului energetic,
asigurând capacitatea miocardului de a răspunde la defibrilare. Cei mai mulţi pacienţi cu stop cardiac
 sunt găsiţi în faza circulatorie. Iniţierea promptă a compresiunilor toracice sporeşte substanţial
succesul defibrilării .
 Faza metabolică. >10 min. Această fază terminală a FV se caracterizează prin scăderea substanţială a
succesului defibrilării. Insuficienţele de organe, ca rezultat al tulburărilor metabolice celulare
ireversibile, leziunile de reperfuzie şi ischemice sunt dominante în această fază. După colaps-leziuni
tisulare importante cauzate de mediatori metabolici și inflamatorii. FV duce la depleţia depozitelor
energetice ale miocardului (ATP) şi în special în celulele pacemaker. Depleţia rezervelor energetice
influenţează insuccesul defibrilării şi degradarea FV în asistolie
Tahicardia ventriculară (TV) TV este o tahicardie, de obicei, regulată cu frecvenţă 100-250/min.,
reprezentând o succesiune de mai mult de 3 complexe extrasistolice, originare distal de bifurcaţia fasciculului
His, în ţesutul specializat de conducere sau în miocardul ventricular, ori în ambele ţesuturi.
În lanţul supravieţuirii în fibrilaţia ventriculară şi în tahicardia ventriculară fără puls (FV/TV fără puls)
defibrilarea reprezintă o verigă importantă. Defibrilarea se defineşte ca oprire a FV/TV fără puls prin aplicarea
unui şoc electric extern la cel mult 5 secunde de la aplicarea lui. Şocul electric determină depolarizarea
miocardului, aducând toate fibrele miocardului la acelaşi nivel de polarizare şi reluarea activităţii electrice
normale compatibilă cu prezenţa pulsului.
Algoritmul Suportului Vital Bazal la adulți
1. RCP 30/2 timp de 2 min cu o frecventă de 100-120 si la o adancime de 5-6 cm
2. Soc (defribilator automatizat)
3. RCP 30/2 timp de 2 min ...
4. Soc prin defibrilare automată
5. Se continua lantul de sus numit cu reevaluarea functiilor vitale fiecare 2-3 minute
Algoritmul Suportului Vital Avansat la adulti 2021
1. Examenul primar
2. Se administrează primul Soc ( 150-200 j pentru defribilatorul bifazic, CER) sau (120-200 J pentru AAC
– defribilator automat extern) sau (360J in caz de defibrilator monofazic)
3. Se inițiază imediat RCR și C timp de 2 min – compresiuni toracice/ventilatii pulmonare – 30/2
4. La persistența FV/TV fara puls se administează al doilea soc
5. Se preiau RCR și C 30/2 pentru 2 minute
6. La persistența FV/TV fără puls se administează adrenalina 1mg (solutie dizolvata 9ml de NaCL la 1ml
adrenalina)
7. Se aplică al treilea șoc
8. Dacă FV/TV fără puls persistă , se administrează iv amiodarona 300 mg
9. Se aplica al patrulea soc
10. RCP 30/2 2 min
11. Daca FV/TV fara puls persista se va continua administrarea adrenalinei la fiecare 3- 5 min alterand cu
RCR ȘI C si Soc.
Algoritmul SVA 2015
1. Examen primar
2. RCR 30/2 2 min
3. Soc 150j
4. RCR 30/2 2 min
5. Soc 150 j
6. RCR 30/2 2 min
7. Soc 150 j
8. Adrenalina 1mg
9. RCR 30/2 2 min
10. Amiodarona 300 mg
 11. Soc 150J
12. RCR 30/2 2 min
13. Amiodaronaa 150 mg
14. Soc 150J.. Se va continua RCR prin copresiuni toracice timp de 2 min, alterand cu adrenalina si socul .
Amiodarona nu se va mai administra !!

7.Angina pectoral instabilă. Diagnosticul și conduita la etapa de prespital.

Angina pectorala instabilă – este un termen care reuneşte mai multe entităţi: angina de novo, agravată, de
repaus, precoce postinfarct), forme care au ca element comun o ischemie miocar. AP este privită ca instabilă :
Prin instabilitate înțelegem riscul înalt(20-30%) de apariție în timp scurt(ore,zile,săptămâni) a IMA și morții
subite. In trecut se utiliza termenul de preinfarct sau iminență de infarct,in prezent,luând în considerație că
evoluția nu este obligatorie spre infarct se consideră mai reușit termenul de API.
Durerea din angina pectorală este cauzată de stimularea terminațiunilor nervoase din zona de ischemie de acidul
lactic și dioxidul de carbon.
Semne și simptome: transpirații reci, paloare, respirație dificilă, bradicardie sau tahicardie, durere in regiunea
cordului cu iradiere in umăr, mandibula, amețeală, slabiciune, sincopă.
Diagnosticul prespital: ECG in AI
 Subdenivelare de ST
 Supradenivelare tranzitorie de ST
 Iversarea undei T sau reducere amplitudinei
 Alungirea intervalului QT

8.Asistența medicală de urgență în arsuri. Clasificarea arsurilor. Șocul combustional. Asistența medicală
de urgență la etapa de prespital și DMU

Arsurile termice: leziuni tisulare severe, cu necrozare de: tegumente, ţesut adipos, muşchi, tendoane, nervi,
vase sangvine, oase, cu o desfăşurare dinamică, stadială, întrunind sindroame majore de deshidratare,
hipoxie, anemie dismetabolism, endotoxicoză, infecţie, prăbuşire imunitară a homeostaziei, complicaţiilor
septice
Clasificarea arsurilor termice:
a. Gr.1
b. Gr.2
c. Gr.3A
d. Gr.3B
e. Gr.4
9.AVC. Tratamentul HTA la etapa de prespital și DMU.

Accident vascular cerebral: instalarea rapidă a unei disfuncţii cerebrale de tip deficitar, cu manifestarea focală
de cauză, presupusă sau confirmată, vasculară. Manifestarea clinică este de durată săptămîni sau luni, cu
recuperarea, de obicei, nesemnificativă a funcţiei pierdute
PRESPITAL:
1. Suspectare de AVC:
Obţinerea răspunsurilor la următoarele întrebări privind pacientul:
a Vârsta pacientului: pacienţii sub 18 ani nu sunt eligibili pentru tromboliză
b Este complet alert (treaz)?
c Respiră normal?
d Este capabil să vorbească normal?
e De ce credeţi că este vorba despre un accident vascular cerebral?
 Probleme de motilitate  Probleme de vorbire  Amorţeli sau scădere a sensibilităţii  Probleme vizuale 
Instalare bruscă a unei cefalee severe
f Când a fost văzut ultima dată normal (fără această problemă)?
g A mai avut vreodată un accident vascular cerebral?
2. Recunoașterea AVC:
Personalul AMU va verifica rapid:
 Dacă se menține suspiciunea de AVC
 Anamneza și Examenul fizic
 Evaluarea FAST (Face/Arm/Speech/Time)
 Va elimina condițiile care ar putea imita AVC (migrenă,
radiculopatii,tulburări metabolice, neuroze)
 Va nota ora exactă a debutului (timp trecut de la debut va determina destinația
unde va fi transportat pacientul)
 Va nota dacă a existat un traumatism secundar instalării AVC
 Limita de timp la locul solicitării este de ≤ 15 minute
3. Decizia:
 Evaluarea criteriilor de spitalizare (Toţi pacienţii cu suspecţie la AVC
ischemic se vor transporta rapid la cel mai apropiat spital cu secție Terapie Intensivă STROKE-mai puțin de
4,5h/ decizia neurologului)
 Transportarea rapidă a pacientului la cea mai apropiată secție Terapie Intensivă Neuro-Vasculară / STI/SR
 Notificarea prealabilă a spitalului cu privire la sosirea unui pacient cu suspecție la AVC
4. Tratament:
 Pentru managementul la etapa dată al pacientului cu suspecție la AVC în timp ce se aşteaptă transportarea de
urgenţă la spital nu este recomandă nici o procedură terapeutică, cu excepţia:
 Protocolul ABC
 Aprecierea semnelor vitale (TA, FCC, temperatura, frecvența respiratorie), glicemiei, SpO2
 Tratamentul hipoglicemiei / hiperglicemiei
Nu se vor administra următoarele preparate medicamenoase:
 Preparate antihipertensive, cu excepția următoarelor situații:
- valori extrem de mari ale TA (>220/120 mmHg)
- insuficienţă cardiacă severă
- encefalopatie hipertensivă
- suspecția disecţiei de aortă
- infarct miocardic acut
 Preparate antiagregante sau anticoagulante
 Soluţii de glucoză, cu excepția cazurilor de hipoglicemie
 Preparate sedative, cu excepția cazurilor când există stricta necesitate
 Nu se vor administrarea excesiv lichide
DMU:
1. Triajul pacienților:
La primirea anunţului privind transportarea unui pacient cu posibil diagnostic de AVC, candidat pentru
tratament de revascularizare, responsabilul din DMU va alerta:
 Serviciul de gardă Neurologie
 Serviciul de gardă Radiologie - Imagistică cerebrală
 Laboratorul de Urgenţă
 Formalităţile de internare vor fi efectuate cu prioritate de către registratorii medicali
2. Diagnosticul:
 Pacientul (repezentatul legal) va fi informat despre posibilităţile terapeutice și va semna un consimțământ
 Anamneza și confirmarea orei de debut (Senzaţia bruscă de slăbiciune sau amorţeală în regiunea feţei, braţ,
picior, în special lateralizată pe o parte a corpului. ; Confuzie subită, tulburări de vorbire și de înţelegere. ;
Deteriorarea subită a vederii la unul sau la ambii ochi. ; Dificultate subită de deplasare, vertij, tulburări de
coordonare și balansare. ; Cefalee acută severă fără cauză evidentă.)
 Examenul neurologic conform scalei NIHSS
 Însoțirea pacientului la examinare prin CT cerebral
 Analiza datelor CT cu medicul imagist/Chirurg vascular
 Însoțirea pacientului în Secția Terapie Intensivă STROKE/ Laboratorul de Medicină Intervențională/ STI/SR/
3. Examinări paraclinice:
 ECG
 Aprecierea semnelor vitale (TA, FCC, temperatura, frecvența respiratorie), SpO2
 Instalarea a 2 catetere venoase (G-18)
 Se inițiază perfuzia a 1000 mL de soluție izotonică
 Investigații de laborator :
-hemograma desfășurată (Criterii de eligibilitate pentru tromboliza intravenoasă: - Trombocite > 100.000/mm3
(>100*109 /l) - Glicemie > 2,2 mmol/l - INR ≤ 1,7)
-biochimia sanguină (nu se așteaptă)
-coagulograma (INR)
-biomarkerii cardiaci
Nota: Timpul recomandat pentru anamneză, examen clinic și recoltare de analize este de maxim 20 min
 Investigații imagistice (CT cerebral nativ, fără contrast ; CT angiografie (arcul aortei-vertex cerebral) în cazul
când suspectam ocluzia unui vas de calibru mare (NIHSS mai mare de 10 p, semnul hiperdensității arterei
cerebrale medii) ;RMN protocol STROKE (MRI DWI, ADC, FLAIR) – când este accesibil. )
Nota: Timpul recomandat pentru transportul la serviciul de Radiologie, efectuarea tomografiei cerebrale
computerizate şi obținerea interpretării imaginilor este de maxim 30 min

4. Tratament:
 Protocolul ABC
 În cazul în care TA >220/110 mmHg se vor aplica măsuri de scădere a tensiunii arteriale conform indicaţiilor :
(La tensiune sistolică 185-230 mmHg sau diastolică 105-120mmHg: se administrează Urapidil i.v. 10 mg în 1-2
min, se poate repeta doza de 10 mg i.v. direct, la fiecare 5-10 minute, până la 50 mg total.
 TA ţintă pentru primele 24 ore în acest caz va fi în jur de 160 mmHg;
 Dacă pacientul are tahicardie marcată se poate începe cu Metoprolol i.v., 2,5 mg, repetat la nevoie, asociat cu
0,625-1,25 mg Enalaprilat i.v. (se poate repeta până la 4x/24 ore);
 La nevoie se poate utiliza Captopril sublingual 25-50 mg.
DACĂ NU S-A REUŞIT ÎN ACEST MOD SCĂDEREA VALORILOR TA LA LIMITA ACCEPTATĂ NU
SE VA ADMINISTRA r-tPA
La tensiune sistolică peste 230 mmHg și / sau TA diastolică 120-140mmHg:
 se administrează Urapidil 10 mg i.v. în 1-2 min, se poate repeta doza de 10 mg i.v. direct, la fiecare 5-10
minute, până la 50 mg total. Se continuă cu Urapidil pe injectomat, în medie 9 mg/oră, până la doze maxime
zilnice de 30-180 mg în funcţie de valorile tensionale (care nu vor fi scăzute în primele 24 ore sub 160-180
mmHg dacă TA de pornire a fost peste 220 mmHg);
 monitorizare TA din 15 în 15 min;
 la pacienţi care asociază eventual infarct miocardic sau edem pulmonar acut, Nitroglicerina pe injectomat 10
mcg/min cu ajustarea dozei în funcţie de valorile tensionale.)

 În cazul în care valorile glicemiei sunt < 2,8 mmol/l se va administra 40 ml Sol. Glucosum 40%; dacă
glicemia > 10 mmol/l se vor aplica rapid măsuri de scădere a glicemiei

10.Baloanele autogonflabile AMBU, Laerdal. Metodele de respirație

https://www.youtube.com/watch?v=91O867i4PBg
https://www.youtube.com/watch?v=ZPJQRogximU

11.Compensarea volemică la etapa de prespital. Strategiile de stabilizare a pacientului politraumatizat la

etapa de prespital și DMU.
Șocul hipovolemic in cazul unui pacient politraumatizat sau adult cel mai frecvent este de origine hemoragică.
Gradele socului hemoragic
5. Gradul I – tahicardie compensatorie in ortostatism , TA normala, respirația normala, anxietate,
timpul de umplere capilara normal, tegumentele normale, Indecele de soc Allgower 0,5-0,8, volumul
hemorafiei pana la 750ml sau 10-15% din VSC
6. Gradul II – tahicardie peste 100 batai/min, TA usor scazuta, hipotensiune in ortostatism – TAs scade
cu mai mult de 15 mmHg si creste Tad, timpul de umplere capilaraa incetinit, tahipnee, constienta
pastrata, anxietate, tegumente palide si reci, diureza 30-50ml/h, indecele de soc Allgower 0,9-1,5,
volumul hemoragiei pana la 750-1500ml sau 15-30% din VSC
7. Gradul III – tahicardie peste 120 batai/min, TA redusa, tahipnee, respiratia superficiala, timpul de
umplere capilara incetinit mult, tegumente palide cu transpiratii reci, oligurie, prabusirea PVC,
obnubilare, confuzie, indexul de soc Allgower 1,5-2,0, volumul hemoragiei pana la 1,5-2 l sau 30-40
din VSC
8. Gradul IV – tahicardie peste 140, TA nu se determina sau sub 70, tahipnee peste 35, tegumente
cianotice, palide, umede cu transpiratii reci, oligurie pana la anurie, coma, Indecele Allgower peste
2, Volumul hemoragiei peste 2l.

Asistenta Terapeutică de Urgență

 ABC
 Oxigenoterapie
 Identificarea hemoragiei si asigurarea hemostazei provizorii
 Imobilizarea provizorie in caz de necesitate, comfort termic si pozitional
 Intubare endotraheala (in hemoragii gradul IV)
 Compensare volemică cu cristaloizi (Ringer, NaCl 0,9%, Ringer lactat) – depinde de gradul hemoragiei
(se compensează pierderile)
 Analgezia si sedarea
 Plasma proaspat congelata proportionala cu pierderile ( Gradul III – 250-500ml, Gradul IV – 500-
1000ml)
 Masa eritrocitara ( Gradul III – 250-500ml, Gradul IV – 500-1000ml)
 Masa trombocitara
 Argumentarea necesitatii utilizarii pantalonilor antisoc si interventiei chirurgicale

12.Defibrilarea la copii 1-8 ani. Indicații, doze.

13.Defibrilatorul. Tipuri, dozele de energie și masurile de siguranță.

• Defibrilatoare manuale externe

• Defibrilatoate manuale interne
• Defibrilatoare automate externe (DAE)
• Defibrilatoare semiautomate externe
• Defibrilatoare implantabile cardioverter(DIC)
• (defibrilator cardiac intern automat (DCIA)
• Defibrilatoare portabile (Wearable cardiac defibrillator)
Defibrilatoare automate externe (DAE)
Defibrilatoare semiautomate externe(DSaE)
DAE (complet automat) – analizează ritmul cardiac și administrează șocul,dacă acesta este indicat, fără a fi
necesară intervenția operatorului.
DAE analizează automat ritmul pacientului, sau poate fi echipat cu un buton de ,,ANALIZĂ”, în acest caz
apăsați butonul ,,ANALIZĂ”
DSaE – analizează ritmul cardiac și recomandă operatorului administrarea șocului. În acest caz, șocul este
declanșat la apăsarea de către operator a butonului de ,,ȘOC”
Defibrilatoare implantabile cardioverter(DIC)
(defibrilator cardiac intern automat (DCIA)
Defibrilatoare impantabile automate de diferite generaţii, de la primele modele apărute pânâ la ultimele modele
de dimensiuni mici. Defibrilatoarele automate implantabile au fost inventate în anii ‘70 şi au început a fi
implantate în anul 1980, iar din 1985 sunt utilizate pe larg ).
Defibrilatoarele manuale interne
• Sunt la fel ca defibrilatoarele manuale externe
• Aceste defibrilatoare se utilizează în sălile de operații pe cord cu cutia toracică deschisă
• Șocul este eliberat la contactul direct cu cordul
DOZELE DE ENERGIE
• Adulți: Bifazic 120 – 200 J CER; 150 -200 J AHA
• Monofazic – 360 J
14.Demonstrați tehnica de aplicare a măștii laringiene și I-gel. Avantajele și dezavantajele. Indicațiile și
contraindicațiile.

https://www.youtube.com/watch?v=vNvymbRD5b4
https://www.youtube.com/watch?v=vNCm49yOkCc

Indicații. Avantaje
Dispozitivele supraglotice sunt dispozitive “salvatoare” În cazul pacienţilor care sunt dificil sau imposibil de
ventilat sau oxigenat cu masca facială (ex. pacienţii cu obezitate morbidă, pacienţii cu barba mare, pacienţii cu
traumă facială importantă), aşa-numitele situaţii “nu pot intuba, nu pot ventila” (“cannot intubate, cannot
ventilate”). în departamentele de urgenţă, acestea pot asigura ventilaţia temporară salvatoare pánă cánd se poate
efectua intubaţia orotraheală sau pánă se asigură calea aeriană chirurgical.
Este important ca managementul de urgenţă al căii aeriene să cuprindă şi existenţa unui dispozitiv supraglotic.
Pentru managementul de rutină al căii aeriene, avantajele dispozitivelor supraglotice faţă de intubaţia
endotraheală includ:
 inserţia rapidă fără nevoia de laringoscopie
 modificări mai puţine ale hemodinamicii odată cu inserţia sau Öndepărtarea lor
 reflexe de tuse şi vomă mai atenuate la Öndepărtarea lor
 nu este necesară administrarea relaxantelor musculare
 este păstrată competenţa laringelui şi funcţia mucociliară
 mai puţine leziuni traumatice la nivelul laringelui (odată cu efectuarea manoperelor).
Contraindicații generale
Contraindicaţiile relative includ:
 inserţia dispozitivului supraglotic cu pacientul poziţionat altfel decát Ön poziţie supină
 pacientţii cu risc crescut pentru regurgitarea conţinutului gastric
 proceduri intra-abdominale sau de căi aeriene
 intervenţii chirurgicale de durată
Complicaţii
 riscul de aspiraţie, care creşte atunci cánd există presiuni crescute Ön calea aeriană, cánd există distensie
gastrică sau cánd s-a poziţionat incorect dispozitivul peste deschiderea glotică
 imposibilitatea de a ventila
 imposibilitatea de a intuba
 bronhospasm, dificultăţi de deglutiţie, obstrucţie respiratorie, leziuni ale nervului laringian, edem, paralizia
nervului hipoglos

15.Descrieți algoritmul de RCR și C în ritmurile non-șocabile.

Disretmii non-șocabile :asistolia , activitatea electrică fară puls .
În prezenţa ritmurilor non - şocabile (AEP sau asistolie)
• se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 minute (cinci cicluri de compresiunii toracice – ventilării de 30:2);
• se administrează 1 mg adrenalină intravenos la fiecare 3-5 minute;
• se preia imediat RCR şi C 30:2 timp de 2 minute;
• se vor continua măsurile de RCR şi C pвnă la restabilirea activităţii cardiace sau decesul pacientului.
-se va efectua tratamentul etiologic .

16.Descrieți algoritmul RCR și C în stopul cardiorespirator secundar hipotermiei.

-ABC
-Măsuri de оncălzire a pacientului (paturi termice)
-Dacă nu este abolit reflexul deglutiției d-am lichide calde
-Perfuzie cu lichide calde
17.Descrieți tehnicile de protezare a căilor aeriene superioare la copii (aplicarea pipei orofaringiene,
nazofaringiană, masca laringiană). Indicații, contraindicații, complicații, avantaje și dezavantaje.

Calea orofaringiana, denumita pipa Guedel este un dispozitiv medical din plastic care se introduce оn
cavitatea bucala a pacientului оntre limba si palatul dur, avвnd rolul de a preveni caderea bazei limbii la
pacientul inconstient si obstructia cailor aeriene. Pipa Guedel nu va fi utilizata la pacientii constienti deoarece
poate determina aparitia varsaturilor sau a laringospasmului.

Tehnica de insertie a pipei Guedel:

-se determina dimensiunea adecvata a pipei masurвnd distanta de la comisura bucala la unghiul mandibulei;
- se deschide gura pacientului si se evalueaza existenta unor corpi straini, care trebuie extrasi;
- se introduce pipa оn cavitatea bucala, orientata cu concavitatea în sus pвna la jumatatea cavitatii bucale si se
roteste cu 180 grade;
-se evalueaza corectitudinea plasarii pipei prin manevra „priveste, asculta si simte”

Indicații : pacienți inconștienți , stop respirator , pacienți ce au nevoie de RSR și C ,la

pacientul ventilat pe masca si balon pentru a preveni caderea bazei limbii si chiar la
pacientul intubat oro-traheal pentru a preveni miscarea sondei.

Contraindicații :pacient conștient , respiră singur , fracture cervicale .

Accidente : Dacă tubul este prea scurt, nu va putea оndepărta baza limbii de pe orificiul traheal, dacă este prea
lung, se aşează pe epiglotă, obturвnd căile respiratorii.

Calea nazofaringiana este reprezentata de tubul nasofaringian care se introduce pe una dintre narine pвna la
nivelul faringelui.

Tehnica de insertie a tubului nasofaringian (pentru adulti sunt indicate canule cu diametrul de 6-7 mm):
-se verifica libertatea narinei drepte a victimei, care se recomanda a se utiliza pentru insertie;
-se lubrefiaza tubul nasofaringian;
-se introduce la nivelul narinei printr-o miscare de rotatie pвna la nivelul faringelui, posterior de limba;
-se evalueaza corectitudinea plasarii tubului prin manevra „priveste, asculta si simte” care va detecta prezenta
respiratiei spontane

Indicații : situatiile de trismus sau leziuni oro-maxilo-faciale

Contraindicații: fracturile medio-faciale si la pacientii cu tulburari de coagularela , la

pacienți conştienți, pot provoca grețuri, vărsături prin iritarea faringelui.

Dezavantaj al tubului oro‐ sau nazofaringian ar fi că acestea nu protejează căile

respiratorii оn caz de regurgitare, vărsături.

Masca laringiană-este alcatuita dintr-un tub cu diametrul de 8-10 mm continuat cu o masca gonflabila ce se
fixeaza la nivel laringea.

Tehnica :înainte de inserare, masca laringiană trebuie dezumflată complet. La pacientul inconştient sau
anesteziat, cu capul оn extensie şi gura larg deschisă se introduce masca laringiană cu orificiul оn sus, spre
limbă, pвnă оn faringe, apoi se umflă balonaşul cu 30‐ 40 ml aer, pentru etanşeitate. Se verifică poziția corectă
prin ascultarea plămвnilor bilateral.

Indicații:pentru eliberarea căilor respiratorii superioare și ventilarea pacientului adecvată:

Contraindicați:traumatisme reg. cervicale .

Avantaje:
· Se introduce repede si usor, comparativ cu sonda de intubatie traheala;
· Marimi variate;
· Ventilatie mai eficienta decвt cu masca faciala si balonul;
· Nu este necesara utilizarea laringoscopiei;
· Poate fi utilizata оn resuscitare de catre personalul cu pregatire medie si paramedici.

Dezavantaje:
· Nu prezinta garantie absoluta оmpotriva aspiratiei lichidului de varsatura;
· Nu se recomanda оn cazul оn care este nevoie de o presiune mare de ventilatie;
· Caile aeriene nu pot fi aspirate

18.Diagnosticul ECG al disritmiilor fatale. Diagnosticul și tratamentul la etapa de prespital și DMU.

Clasificarea ECG aTahicardie ventriculară ( TV)  TV nesusținută (Durata˂ 30 secunde):

1. Monomorfă
2. Polimorfă  TV susținută (Durata > 30 secunde):
1. Monomorfã - bãtai de origine ventricularã cu configurația complexului QRS stabilă
2 Polimorfã - bãtai de origine ventricularã cu configurația complexului QRS variabilã și lungime de ciclu între
600 și 180 msec.
 TV bidirecțională - TV cu alternanță bătaie-cu-bătaie a QRS în plan frontal, adesea asociată toxicității
digitalice.
 TV cu reintrare prin segmentul His-Purkinje) – TV cu reintrare prin segmentul HisPurkinje, de obicei asociată
cardiomiopatiilor și BRS
 Torsada vârfurilor – caracterizată prinTV asociatã cu QT lung cu aspect electrocardiografic de „răsucire” a
vârfurilor complexelor QRS în jurul liniei izoelectrice în timpul aritmiei.
 Fluter ventricular - aritmie ventricularã regulatã (variabilitate a lungimii de ciclu sub 30 msec) cu aproximativ
300 bpm, cu aspect monomorf; fãrã interval izoelectric între complexe QRS succesive.
 Fibrilație ventricularã - ritm ventricular rapid, de obicei peste 300 bpm (lungime de ciclu sub 180 msec),
neregulat cu variabilitate marcatã a lungimii de ciclu, morfologiei și amplitudinii QRS.
• În funcţie de morfologia complexului QRS, TV se clasifică:
• TV monomorfă; TV polimorfă.

19.Disritmii cardiace fatale. Diagnosticul și tratamentul la etapa de prespital și DMU.

Disretmii șocabile:Tahicardie ventriculară , fibrilație ventriculară , torsada vоrfurilor ,fibrilația ventriculară .

-Se administrează 1 şoc (150-200 J bifazic,CER) sau (120-200 J AAC) sau 360 J monofazic.
-Examen ABC apoi se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 min., începвnd cu compresiuni toracice (cinci cicluri
compresiunii toracice – ventilării de 30:2).
-Examenul ABC оn persistenţa FV/TV fără puls se administrează al doilea şoc şi imediat se preia RCR şi C
pentru 2 minute.acă pe monitor continuă să persiste FV/TV fără puls, se administrează adrenalină şi imediat se
aplică al treilea şoc.
-Examenul ABC dacă FV/TV fără puls persistă şi după al treilea şoc, se administrează intravenos amiodaronă
300 mg şi se aplică al patrulea şoc., RCR și C pentru 2 min
- ABC se va continua administrarea adrenalinei la fiecare 3-5 minute, alternвnd medicaţia – shok-RCR şi C –
evaluarea ritmului, RSR și C 2 min
-ABC dacă avem FV/TV fără puls persistentla al 5 lea șoc , adm amidarona 150 mg RCR și C 2 min
Dacă nu avem amidarona putem folosi lidocaine 1 1,5 g/kg , la necesitate la al 6-lea șoc putem administra li
Sulfat de magneziu 2g i/v( combaterea hipomagnezemiei )

20.Evaluare victimei înecului și tacticile de acordare a asistenței medicale de urgență la etapa de

prespital și DMU.

Înecul reprezinta asfixia (sufocarea), odată cu umplerea cu apă a căilor respiratorii. Principalele acţiuni ale
salvatorului pentru salvarea victimei sînt următoarele:

 apropierea în înot pînă în dreptul victimei, prin spate, aceasta fiind luată de braţ sau de păr
 aducerea victimei la mal, în înot pe spate sau pe burtă cu o singura mînă, ţinînd cu cealaltă mînă
victima
 victima trebuie ţinută cu faţa în sus, la suprafaţa apei
 adusă la mal, victima trebuie aşezată cu faţa în sus

Până la venirea ajutorului medical calificat, salvatorii pot să acorde primul ajutor în caz de înec. Acordarea
primului ajutor în caz de înec constă în efectuarea, cît mai rapidă, a următoarelor operaţiuni:

 alarmarea echipei medicale de salvare

 eliberarea căilor oro-faringiene
 efectuarea respiraţiei artificiale
 efectuarea masajului cardiac extern
 dacă este conştientă, victima trebuie aşezată în poziţia pe o parte, pentru a fi evitată voma

La venirea echipajului medical, victima trebuie transportată obligatoriu la spital, unde va fi examinată si
supravegheată.

21.Evaluarea respiratorie cu controlul coloanei cervicale (A). Criteriile de screening care exclud în mod
clar necesitatea investigațiilor imagistice pentru coloana cervicală în departamentul de medicină urgentă.

Managementul căilor aeriene la pacienţii cu suspiciune de leziune de coloana cervicală :

Dacă obstrucţia de cale aeriană cu risc vital persistă, în pofida aplicării corecte a manevrei de subluxare sau de
ridicare a mandibulei, se poate asocia un grad mic de extensie a capului până la deschiderea căii aeriene;
explicaţia acestei asocieri este că stabilirea unei căi aeriene patente este un obiectiv mult mai important decât
grija pentru o potenţială leziune de coloană cervicală.Fixarea şi imobilizarea manuală a regiunii cervicale în
poziţie neutră în timpul examenului şi restabilirii permeabilităţii căilor aeriene.
B – respirația
Determinaţi prezenţa respirației
• Priviţi expansiunile toracelui
• Auscultaţi sunetul respiraţiei
• Simţiţi pe obraz aerul expirat
Toate manevrele de determinare a respiraţiei nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde după care hotărâţi
dacă pacientul respiră sau nu.
RESPIRAŢIA ADECVATĂ
Frecvenţele Normale:
• Adult -12-20 resp. pe minut.
• Copil -15-30 resp/ min.
• Sugar - 25 la 40 resp. pe minut.
• Nou-născut – 40-60 respiraţii pe minut.
Ritmul: Regulat.
 Calitatea: Sunetele respiratiei-prezente şi egale bilateral
Semne ale unei respiraţii neadecvate:
• Mişcările pieptului sunt minimale, absente, sau inegale.
• Mişcările respiratorii sunt limitate la mişcări a peretelui abdomenal anterior (respiraţie abdomenală)
• În zona nasului sau a gurii nu se simte sau nu se aude mişcarea aerului, sau volumul aerului expirat
este mai mic decît norma.
• Sunetele respiratorii sunt diminuate sau absente
• Sunt prezente sunetele patologice: respiraţie zgomotoasă, dispnee, stridor
Evaluare
A. Dezgolirea gâtului şi cutiei toracice
B. Determinarea frecvenţei şi amplitudinei mişcărilor respiratorii
C. Inspecţia şi palparea pentru depistarea devierii de trahee, mişcărilor respiratorii, participarea
musculaturii accesorii şi a altor semne de traumatism toracic
D. Percuţia şi identificarea zonelor de matitate şi hipersonoritate
E. Auscultarea bilaterală

22.Examenul general primar și secundar a pacientului politraumatizat.

Abordarea terapeutica standard a acestor pacienti este alcatuita din urmatoarele etape succesive:
• evaluarea primara si resuscitarea cu stabilizarea functiilor vitale
• evaluarea secundara detailata a tuturor leziunilor traumatice
• initierea tratamentului definitiv al leziunilor (in general tratament chirurgical si de terapie intensiva)
• evaluarea tertiara (la 24 ore de la trauma pentru completarea definitiva a bilantului lezional)

Evaluarea primara are ca obiectiv principal identificarea si tratamentul imediat al leziunilor amenintatoare de
viata. In acest scop, se impune o strategie riguroasa de evaluare si tratament dupa formula mnemotehnica
ABCDE si ideal trebuie efectuata in aproximativ 30 secunde:
• A (Airways) – eliberarea si protezarea cailor aeriene si controlul coloanei cervicale
• B (Breathing) – evaluarea respiratiei
• C (Circulation) – evaluarea circulatiei si controlul hemoragiei
• D (Disability) – evaluarea statusului neurologic
• E (Exposure) – examinarea completa a suprafetei tegumentare a pacientului
Dupa ce este descoperita o leziune amenintatoare de viata si tratata corespunzator, trebuie reluat tot algoritmul
de evaluare primara in vederea identificarii de noi leziuni cu potential letal.

A (Airways)–
eliberarea si protezarea cailor aeriene si controlul coloanei cervicale
Inca din aceasta etapa trebuie luata in considerare posibilitatea unei leziuni traumatice a maduvei cervicale, de
aceea se practica imobilizarea coloanei cervicale cu un guler cervical pana la excluderea sa radiologica/clinica.
In cazul unui pacient inconstient, trebuie deschisa gura pacientului si inlaturate eventualele obiecte straine ce
pot obstrua caile aeriene, cu ajutorul unei pense Magill sau prin aspiratie. Dupa eliberarea de corpi straini si de
secretii se protezeaza in caz de necesitate cu ajutorul unei pipe Guedel. Simpla ridicare si deplasarea anterioara
a mandibulei corecteaza pozitia limbii si poate dezobstrua caile aeriene. Pacientii cu reflex de deglutitie prezent
isi pot mentine singuri permeabilitatea cailor aeriene. Introducerea unei pipe Guedel la acestia poate declansa
varsatura, mobilizarea coloanei cervicale sau cresterea presiunii intracraniene, fiind preferata utilizarea unei
pipe nazofaringiene.
Pacientul aflat in apnee trebuie intubat de urgenta si ventilat mecanic.
Ventilatia pe masca poate duce la distensie gastrica, risc de varsatura cu aspiratie pulmonara secundara. Se
recomanda intubatia orotraheala cu mentinerea in ax a coloanei cervicale. Se utilizeaza secventa de inductie
rapida pentru a obtine conditii optime de intubatie ale pacientului. Daca manevra de intubatie esueaza de doua
ori de catre medicul cu cea mai mare experienta a echipei si daca si celelalte manevre de asigurare adecvata a
caii aeriene nu reusesc, atunci se impune realizarea unei cai aeriene chirurgicale.
Temporar, ca manevra de urgenta se poate practica cricotiroidotomie cu ajutorul unui ac cu diametru mare si pe
care se administreaza un debit mare de oxigen. Aceasta trebuie urmata de traheotomie, fiind metoda cea mai
adecvata de ventilatie artificiala a pacientului in aceasta situatie.
Dupa ce caile aeriene au fost eliberate si asigurate, se administreaza oxigen 100% cu un minut-volum de
aproximativ 15 l/min. In continuare se examineaza regiunea cervicala pentru evidentierea de plagi, pozitia
traheei, distensie venoasa, emfizem subcutanat etc.

B (Breathing) – evaluarea respiratiei

Evaluarea respiratiei urmareste prezenta/absenta miscarilor respiratorii, frecventa si eficienta respiratiei prin
observarea culorii tegumentelor (cianoza) si eventual valoarea SpO2 prin pulsoximetrie. De asemenea, trebuie
apreciat efortul respirator, simetria cu care se destinde toracele si se ausculta bilateral murmurul vezicular
pentru a identifica precoce leziunile toracice.
Inca din aceasta etapa trebuie identificate si rapid corectate leziunile toracice amenintatoare de viata:
• pneumotoraxul compresiv
• pneumotoraxul deschis
• hemotoraxul masiv
• voletul costal
• tamponada cardiaca (vezi punctul C)
C (Circulation) – evaluarea statusului circulator, resuscitarea si controlul hemoragiei
Evaluarea hemodinamica urmareste o serie de parametri ce trebuie interpretati in ansamblu. Astfel, trebuie
apreciate urmatoarele: prezenta si frecventa pulsului central (femural, carotidian, brahial), pulsul periferic cu
caracteristicile acestuia, presiunea arteriala, culoarea si temperatura tegumentelor, timpul de reumplere capilara,
statusul mental. Pacientul trebuie conectat cat mai rapid la aparatura de monitorizare ce permite masurarea
periodica a tensiunii arteriale, frecventa cardiaca, undele pe ECG, SpO2.
De retinut ca scaderea cu 30% a volumului circulant nu produce hipotensiune arteriala, ci doar tahicardie si
scaderea in intensitate a pulsului. Alte semne sugestive de hemoragie sunt: senzatia de sete, tegumentele palide
reci, tahipneea. Prezenta hipotensiunii sau a tahicardiei in etapa prespital (chiar daca au fost corectate) sunt
semne clinice sugestive de hemoragie si nu trebuie neglijate. Este foarte important ca leziunea sa fie anticipata
inainte ca aceasta sa devina simptomatica (eventual manifestata prin colaps circulator). O diureza orara sub 50
ml/h semnifica o proasta perfuzie renala, implicit o perfuzie tisulara globala scazuta.
In cadrul evaluarii primare a circulatiei exista cateva situatii particulare ce impun o atitudine terapeutica
imediata:
• stopul cardiac
• hemoragia externa cu risc vital
• hemoragia interna masiva
• tamponada cardiac
D (Disability)
– evaluarea statusului neurologic Consta in aprecierea rapida a nivelului de constienta prin estimarea scorului
Glasgow, aspectul pupilelor si prezenta reflexelor pupilare, precum si evaluarea integritatii maduvei spinarii.

Evaluarea rapida a nivelului constientei se face si pe scala AVPU:

a. A = “alert” - pacient vigil
b. V = “voice” - raspunde la stimul verbal
c. P = “pain” - raspunde la durere
d. U = “unresponsive” - fara raspuns
Evaluarea secundara a pacientilor politraumatizati
Odata ce functiile vitale ale pacientului au fost stabilizate, se trece la a doua etapa a protocolului, evaluarea
secundara, care prelungeste etapa preoperatorie cu un interval de timp suficient pentru investigatii
complementare si consulturi de specialitate necesare formularii unui bilant lezional cat mai complet si stabilirii
exacte a patologiei cronice asociate. Aceasta presupune evaluarea clinica si paraclinica pe regiuni anatomice:
craniu, coloanal vertebrala, toracele, abdomenul, bazinul si membrele (vezi tabel nr.3).

Obiectivele principale ale evaluarii secundare sunt urmatoarele:

• examinarea amanuntita a pacientului, “din cap pana in picioare”, pe regiuni anatomice
• realizarea unui istoric medical complet
• integrarea informatiilor clinice, biologice si radiologice pentru stabilirea unui bilant lezional cat mai
complet
• elaborarea unui plan terapeutic pe baza bilantului lezional si a prioritatilor

23.Examenul general primar și secundar al copilului critic. Evaluarea ABCD.

Suportul vital bazal pediatric (SVBP) reprezintă manevrele de menţinere primară (fără echipamente) a funcţiilor
vitale (conştienţă, respiraţie, circulaţie), la populaţia cu vîrsta de la o lună la 8 ani (la nou-născut – vezi
protocolul naţional, după 8 ani – ca la adult).

Cele mai frecvente cauze de deces pediatric sunt:

- Copii < 1 an: sindromul morţii subite, bolile respiratorii, obstrucţia căilor aeriene, infecţiile, afecţiunile
neurologice.
- Copii > 1 an: bolile respiratorii, obstrucţia căilor aeriene, traumatismele, înecul, arsurile.

Este important ca aceste manevre să se realizeze în timp util. Pentru supraveţuirea în condiţii de normotermie,
este necesar de iniţiat SVBP pînă la 4-5 minute, în condiţii de hipotermie – pînă la 10 minute
La baza SVBP este algoritmul ABC (airway, breathing, circulation) care constă din:
- Verificarea siguranţei mediului /locului înconjurător pentru salvator şi pentru victimă.
- Poziţionarea în decubit dorsal, în poziţie de siguranţă pe o suprafaţă tare şi plană.
- Aprecierea nivelului de conştienţă: stimulare mecanică, verbală.
A (airway) – controlul permeabilităţii căilor aeriene
- Deschiderea căilor aeriene:
- Extensiunea capului (nu la politaumatizat).
- Ridicarea mandibulei.
- Subluxaţia mandibulei.
- La pacientul traumatizat – numai subluxaţia mandibulei.
- Sugar – poziţie neutră (sul sub umeri).
- Revizia cavităţii bucale la prezenţa corpilor străini.
- Verificarea respiraţiei – 10 secunde:
- Vezi – mişcările cutiei toracice, culoarea tegumentelor (paloare, cianoză), mişcările aripioarelor nazale.
- Auzi (cu urechea în dreptul gurii pacientului) – sforăit, zgomot respirator.
- Simţi – aer expirat pe obrazul salvatorului
- Dacă este prezentă respiraţia spontană, victima se va aşeza în poziţie de siguranţă
- Dacă nu este prezentă respiraţia spontană:
- 5 respiraţii succesive „salvatoare”:
- dacă după primele 1-2 inspiruri excursia cutiei toracice lipseşte, este necesar de repoziţionat capul;
- dacă după următoarele 1-2 inspiraţii, de asemenea, cutia toracică nu se va expansiona, se va suspecta
obstrucţia căilor respiratorii cu corp străin, deci se va efectua manevra Heimlich de dezobstrucţie
 - dacă este prezentă excursia cutiei toracice, se va evalua prezenţa respiraţiei spontane.
B (breathing) – respiraţia, ventilaţia şi oxigenare optimă
- Se redeschid căile aeriene – atenţie la hiperextensiunea capului, produce obstrucţie
- În lipsa respiraţiei spontane, se va iniţia respiraţia artificială gură-la-gură sau gură-la-nas, ritmul este de
12-20 respiraţii/minut (o inspiraţie la fiecare 3-5 secunde, durata fiecărei inspiraţii 1,5-2 secunde).
- Efectuarea respiraţiei gură-la-gură va necesita clamparea nasului.
- După fiecare inspiraţie se va permite expiraţia pasivă, pînă cînd cutia toracică va reveni la poziţia
iniţială.
- Ventilaţiile sunt eficiente, dacă există expansiunea de torace al victimei.
- Ventilaţia artificială se va întrerupe: la reluarea respiraţiei spontane eficiente sau pînă cînd pacientul
este intubat endotraheal (8-10 ventilaţii/minut).
C (circulation) – verificarea circulaţiei
- Se evaluează pentru a determina necesitatea masajului cardiac extern. La copilul care nu respiră,
activitatea cardiacă va fi afectată mai repede decît la adult (aproximativ 2-3 min).
- Evaluarea circulaţiei (în timp de 10 secunde) prin prezenţa pulsului la artera carotidă la copiii > 1 an, la
artera brahială/femurală la copiii < 1 an (la sugar, datorită gîtului scurt şi gros, carotida este mai greu
palpabilă).
- Dacă pulsul este prezent, în lipsa respiraţiei spontane, se va continua ventilaţia.
- Dacă pulsul este absent, este necesar de iniţiat masajul cardiac extern (indirect) prin compresiuni
toracice:
- Copilul trebuie poziţionat pe o suprafaţă tare şi plană.
- Se poziţionează mîinile salvatorului pe treimea inferioară a sternului.
- Se comprimă sternul deplasîndu-l cu 3-4 cm în interiorul cutiei toracice.
- Între compresiuni, toracele trebuie să revină la poziţia iniţială, deoarece se va asigura întoarcerea
venoasă.
- Frecvenţa compresiunilor – > 100/min.
- Raportul: 30:2, în cazul a unui salvator, 15 compresiuni toracice urmate de 2 ventilaţii în cazul a 2
salvatori, rolurile se schimbă după 2 minute.
- Întreruperea compresiunilor toracice trebuie evitată şi nu trebuie să fie mai mare de 10 secunde –
pentru evaluarea conştienţei , respiraţiei, pulsului şi chemarea ajutorului.

Compresiunile toracice la sugar – un resuscitator:

- Cu 2 degete în 1/3 inferioară a sternului sub linia intermamelonară.
Compresiunile toracice la sugar – 2 resuscitatori:
- Un salvator efectuează ventilarea, altul – masajul cardiac (se vor schimba la 2 min).
- Manopera produce o perfuzie coronară mai bună decît cea cu 2 degete, deoarece profunzimea şi forţa
compresiunilor este mai mare.
- Se cuprinde toracele cu ambele mîini, astfel încît:
- Policele ambelor mîini, unul lîngă celălalt, cu degetele îndreptate spre cap, comprimă toracele.
- Celălalte degete, situate pe toracele posterior constituie planul dur pe care se efectuează resuscitarea.

Compresiunile toracice la copil:

- Cu podul unei palme, cu braţele întinse vertical, perpendicular pe toracele pacientului.
- Se folosesc una sau două mîini suprapuse
- Profunzimea compresiunilor – 1/3 din înălţimea toracelui.
- Compresiunile se fac din greutatea bustului şi nu din forţa braţelor.
Semnele de resuscitare efectivă:
- Apariţia pulsului la artera carotidă.
 - Restabilirea reflexului pupilar.
- Regresul cianozei.
- Restabilirea respiraţiei spontane şi a mişcărilor active.

Complicaţiile resuscitării (dacă tehnica este incorectă):

- Fracturi costale.
- Fractura sternului.
- Leziuni traumatice ale ficatului, ale plămînilor, ale inimii.

Se continuă resuscitarea pînă cînd:

- Apariţia pulsului şi a respiraţiei spontane → poziţie de siguranţă.
- Soseşte personalul calificat care va institui suportul vital avansat pediatric.

24.Examenul general primar și secundar al pacientului în stop cardiorespirator.

Examenul primar :
A –(Airway) – Căi aeriene: verificarea, restabilirea şi menţinerea permiabilităţii lor. Stabilizarea
manuală a regiunii cervicale
B – (Breathing) – Respiraţie: verificarea, restabilirea şi asigurarea unei respiraţii optime
artificiale
C – (Circulation) – Circulaţie sanguină: verificarea semnelor vitale şi suportul circulaţiei
sanguine, controlul hemoragiei
D – Examenul mini neurologic
E – Expose - Dezbrăcarea completă a bolnavului şi asigurarea protecţiei termice
A.Evaluarea căilor respiratorii:
- Determinaţi dacă căile respiratorii a pacientului sunt permeabile
- La un pacient conştient, evaluarea căilor respiratorii este relativ simplă. Dacă pacientul
vorbeşte, strigă sau plânge (în cazul sugarilor) atunci căile respiratorii sunt deschise.
- Dacă un pacient conştient nu poate vorbi sau plânge, puteţi presupune că este prezentă o dereglare a
permeabilităţii căilor respiratorii. În acest caz trebuie să deschideţi imediat caile respiratorii să curăţaţi
căile respiratorii. Pentru a face aceasta, puteţi efectua dubla manevră Esmarch sau tripla manevră Safar.
Dacă căile respiratorii sunt obstruate trebuie să utilizaţi procedurile de dezobstricţie a căilor respiratorii.
- La un pacient inconştient, restabilirea permeabilităţii căilor respiratorii se va efectua manual. În lipsa
suspiciunii la traumatism vertebral deschideţi căile respiratorii a unui 11 pacient inconştient cu ajutorul
triple manevre Safar. La un pacient inconştient cu traumatism, presupuneţi că este prezent un traumatism
al coloanei vertebrale. Asiguraţi stabilizarea manuală a porţiunii cervicale a coloanei vertebrale şi
deschideţi calea respiratorie folosind manevra dublă Esmarch. – Atunci când asistaţi un pacient
inconştient, va trebui să sanaţi calea respiratorie odată ce aceasta este deschisă. Dinţii lezaţi, sângele şi
voma pot conduce la obstrucţia căilor respiratorii. Pentru a înlătura asemenea obstrucţii, asiguraţi
aspirări agresive în timp ce continuaţi să utilizaţi manevrele manuale de deschidere a căii respiratorii.
Odată ce căile respiratorii sunt deschise şi fără obstacole, puteţi aplica o pipă orofaringeală sau
nazofaringeală pentru a o menţine.
Evaluarea respiraţiei:
B.Odată ce căile respiratorii sunt libere, trebuie să determinaţi dacă respiraţia pacientului este adecvată sau
neadecvată.
- Semnele de respiraţie neadecvată includ:
- Frecvenţa respiraţiilor peste 24/min sau sub 8/min
- Ritmul respirator neregulat;
 - Respiraţie slabă;
- Sunete respiratorii inegale, absente sau diminuate; - Expansiunea inegală sau neadecvată a
pieptului în timpul inspirării;
- Efortul mărit al respirării cu utilizarea muşchilor accesorii de la gât, umeri, piept, abdomen;
- Respiraţiile superficiale drept consecinţă a volumului respirator neadecvat;
- Starea mintală alterată;
- Piele cianotică sau surie;
- Tiraj supraclaviculat şi intercostal;
- Respiraţii agonale sau convulsive, respiraţii neregulate deseori observate înainte de stop
cardiac.
- Dacă respiraţia este adecvată:
- Menţineţi permeabile căile respiratorii şi administraţi oxigen în concentraţii mari cu ajutorul
măştii cu supapă unidirecţională la 15 l/min.
– Dacă respiraţia este neadecvată: - Menţineţi permeabile căile respiratorii şi administraţi oxygen în
concentraţii mari cu ajutorul măştii cu supapă unidirecţională la 15 l/min. Dacă efortul respirării este
minimal, agonal sau nu se îmbunătăţeşte imediat la administrarea concentraţiei mare de oxigen, asiguraţi
o ventilare cu presiune pozitivă folosind o mască portabilă sau balonul Ambu cu administrare de oxigen
în concentraţii mari.
- Dacă respiraţia este absentă: - Menţineţi permeabile căile respiratorii şi asiguraţi o ventilare cu
presiune pozitivă folosind o mască portabilă sau balonul Ambu cu administrare de oxigen în concentraţii
mari.
C.Evaluarea circulaţiei: - Circulaţia sau perfuzia este procesul prin care organele corpului
recepţionează un flux de sânge adecvat pentru a funcţiona corespunzător. În timpul evaluării iniţiale,
trebuie să evaluaţi trei aspecte a circulaţiei pacientului: evaluarea prezenţei pulsului, determinarea dacă
pacientul are unele hemoragii externe majore şi evaluarea corespunderii a perfuziei prin evaluarea
tegumentelor pacientului.
- Evaluarea pulsului: la evaluarea pulsului unui adult sau copil, verificaţi pentru început prezenţa
pulsului radial; dacă pulsul radial este absent, atunci verificaţi pulsul femoral şi carotid; la sugari cu o
vârstă mai mică de un an, palpaţi pulsul brahial; dacă determinaţi că un pacient nu are puls, atunci
începeţi resuscitarea cardiorespiratorie; dacă vârsta pacientului este mai mare de 12 luni la resuscitare se
adaugă utilizarea unui defibrilator extern automat, dacă este disponibil.
- Evaluarea hemoragiilor externe: pentru a evalua prezenţa hemoragiilor externe, efectuaţi un examen
rapid de la cap la picioare folosind precauţiile şi respectând asigurarea securităţii personale; tăiaţi orice
articol de îmbrăcăminte îmbibat cu sânge şi verificaţi rana; atent pătrundeţi cu mâna sub pacient pentru a
simţi prezenţa sângelui; dacă este necesar, rostogoliţi Pacientul pentru a evalua mai bine spatele
acestuia.
- Evaluarea tegumentelor: tegumentele sunt unele din organele corpului ce demonstrează primele
semne a circulaţiei (perfuziei) neadecvate; tegumentele sunt uşor de evaluat şi trebuie verificată
culoarea, temperatura şi starea în calitate de pas final al evaluării statutului circulator al
pacientului:
- Culoarea tegumentelor: tegumentele normale trebuie să fie de o nuanţă roză; la toţi pacienţii
cele mai bune locuri pentru evaluarea culorii tegumentelor sunt lojele unghiilor, buzele şi
membranele mucoase ce se localizează de-a lungul pleoapelor ochiului.
- Culorile anormale ale tegumentelor: palide - perfuzie scăzută, în special în hemoragii;
cianotice - indică lipsa oxigenului adecvat; hiperemiate - indică prezenţa urgenţelor la
temperaturi înalte sau intoxicaţiei severă cu monooxid de carbon şi icterice - indică prezenţa bolii
fi catului.
 - Temperatura şi starea tegumentelor: tegumentele normale trebuie să fie calde şi uscate la atingere;
tegumentele reci şi umede - survin atunci când perfuzia nu este adecvată şi fluxul de sânge către
tegumente este redusă, de asemenea pot surveni în unele urgenţe legate de acţiunea temperaturii
ambiante şi şoc; tegumentele reci - pot surveni în situaţiile expunerii la temperaturi joase ale mediului,
dar tegumentele reci localizate pot indica o perfuzie scăzută; tegumentele fierbinţi şi uscate - pot surveni
în febră şi condiţii primejdioase pentru viaţă legate de urgenţele la temperaturi înalte.
- Evaluarea perfuziei tisulare (reumplerea capilară): apăsaţi fie pe faţa dorsală a piciorului sau pe faţa
dorsală a mâinii cu degetul mare pentru câteva secunde; atunci când înlăturaţi degetul, tegumentele
normale vor arăta o zonă de paloare, întorcându-se la culoarea normală în 2 sec; dacă refacerea la o
culoare normală durează mai mult de 2 sec, atunci reumplerea capilară este întârziată, aceasta poate
indica o perfuzie neadecvată.
D. Evaluarea statusului neurologic (examenul mini-neurologic): - Evaluaţi starea pacientului la prezenţa
leziunilor a sistemului nervos central şi statutul neurologic.
- Evaluaţi starea neurologică în următoarele categorii:
-Alert;
- Verbal - răspunde la stimuli verbali;
- Durere - răspunde la stimulii durerii;
- Inconştient - nu răspunde la nici un stimul. -
Evaluarea nivelulul de conştienţă: - Evaluarea conştienţei începe prin prezentarea examenatorului pacientului.
Trebuie să vă prezentaţi pacientului, spunând numele şi identifi caţivă ca lucrător al asistenţei medicale urgente.
Trebuie să calmaţi şi asiguraţi pacientul prin comunicare, că sunteţi prezenţi aici pentru a-l ajuta.
- Pacientul conştient: pacientul răspunde adecvat la stimulii vizuali (vede şi reacţionează la lucrurile ce
se petrec în jurul lui), stimulii verbali (aude şi reacţionează la lucrurile ce se petrec în jurul lui) şi
stimulii tactili (simte şi reacţionează la durerea provocată).
- Pacientul inconştient: pacientul care nu răspunde la stimulii enumeraţi mai sus sunt consideraţi
inconştienţi. La ei nu este prezent reflexul de vomitare şi ei nu sunt capabili să-şi protejeze caile
respiratorii. Un pacient inconştient trebuie să fie considerat ca un pacient cu prioritate majoră.
E.Dezvelirea şi dezbrăcarea pentru efectuarea examenului fizic: - dezveliţi zonele acoperite a pacientului pentru
a depista prezenţa de traume; - traumele majore periculoase pentru viaţă pot să nu fie prompt aparente fără
expunerea zonelor acoperite; - personalul medical trebuie să păstreze demnitatea pacientului în timpul evaluării
traumelor posibile ale capului, cutiei toracice, abdomenului şi a oaselor tubulare lungi unde traumele
periculoase pentru viaţă pot fi ascunse sub îmbrăcăminte sau altă vestimentaţie.

Examenul secundar : Examenul secundar reprezintă o evaluare mai amănunţită de la cap la picioare a
pacientului în timpul căreia personalul medical:
- Trebuie să obţină o informaţie şi o istorie medicală precedentă;
-O istorie medicală completă a pacientului trebuie să includă: acuzele pacientului, semnele şi
simptomele maladiei curente, alergiile, medicamentele administrate, maladiile concomitente, ultimul
consum alimentar şi evenimentele ce au precedat urgenţa medicală curentă; constatările fizice trebuie să
includă prezenţa: deformaţiilor, contuziilor, abraziunilor, plăgilor penetrante, arsurilor, plăgilor lacerate
şi edemului
25.Hemotoraxul masiv. Definiție, semne clinice. Tactica de tratament la etapa de pre spital și DMU.

Hemotoraxul masiv definit prin prezenta a peste 1500 ml sange in cavitatea pleurala este caracterizat clinic prin
semne de insuficienta respiratorie acuta cu dispnee, matitate la percutie si abolirea murmurului vezicular, iar
hemodinamic semne de soc hemoragic (puls filiform, tahicardie, hipotensiune, tegumente palide si reci, jugulare
colabate). Ca atitudine se face repletie volemica agresiva si drenaj pleural. Indicatia de toracotomie de
necesitate este pusa daca: • drenajul initial > 1500 ml sange • debit de sange pe pleurostoma de peste 200 ml/ora
sau 7 ml/kgc la 3-4 ore • hemotorax ce creste in dimensiune pe imaginea radiologica • persistenta instabilitatii
hemodinamice dupa resuscitare initiala adecvata

Definitie: acumularea de sange peste 1500ml in cavitatea pleurala

Etiologie: traumatisme toracice inchise sau plagi penetrante in parenchim pulmonar, perete toracic, inima sau
vase mari.
Patogenie Hemotoracele masiv este rapid letal prin trei mecanisme:
1.Hipovolemia acuta
2. Colapsul pulmonar care duce la hipoxie
3. Compresiunea pe vena cava si parenchimul pulmonar ducand la cresterea rezistentei vasculare
pulmonare
Semne clinice:
• semne de soc
• colabarea venelor gatului
• matitate/murmur vezicular diminuat
• leziuni asociate: fracturi costale, pneumotorax
• marci traumatice, plagi penetrant.

Tratament – principii:
1.Oxigenare adecvata +/- IOT si ventilatie cu presiune pozitiva
2. Resuscitare volemica precoce (autotransfuzia poate fi utila)
3.Drenaj toracic cu tub 32-36 Fr pe linia axilara anterioara in dreptul mamelonului
4.Monitorizarea cantitatii de sange pierduta pe tubul de dren
5. Pregatire p

26.Hipotermia. Algoritmul de evaluare și stabilizare a pacientului la etapa de prespital și DMU.

A.Manifestari clinice :
Simptomatologia clinica in hipotermie variaza in functie de gradul acesteia si de natura afectiunilor asociate.
Exista 3 stadii de hipotermie :
1.stadiul de excitatie hipotermica ( hipotermia moderata )
2.stadiul de hipotermie paralitica (hipotermia grava )
3.stadiul de coma hipotermica
1.Hipotermia moderata ( temperatura centrala 35 - 32°C )
a)Simptome neuro-musculare - tegumente reci , marmorate la extremitati
- frisoane - hipersensibilitate cutanata
- oboseala musculara c)Semne respiratorii
- tulburari de comportament - tahipnee
- halucinatii d)Simptome cardiovasculare
- obnubilare - tahicardie ( accelerarea ritmului cardiac )
- excitatie nervoasa - hipertensiune arteriala
b)Semne cutanate
2.Hipotermia grava ( 32 – 28°C )
a)Semne neurologice - tulburari de constienta ( prostratie ,
- disparitia frisoanelor disartrie , lentoarea ideatiei , somnolenta )
- rigiditate , hipertonie musculara - pierderea constientei sub 31°C
- abolirea reflexelor osteotendinoase - coma apare sub 28°C
 b)Semne cutanate - bradipnee
- tegumente reci , livide si cianotice d)Semne cardiovasculare
- anestezie cutanata - colaps ( scaderea tensiunii arteriale, puls )
- uneori degeraturi - creste riscul tulburarilor cardiace
c)Semne respiratorii ( fibrilatie ventriculara stop
- cianoza cardiorespirator )
3.Hipotermia majora ( temperatura sub 28°C )
- bradicardie majora . puls carotidian si femural imperceptibile
- hipoventilatie
- midriaza bilaterala
- coma
B.Tratamentul hipotermiei
Tratamentul, in caz de hipotermie, incepe inca inainte ca pacientul sa ajunga la spital prin:
- scoaterea bolnavului din mediul rece
- indepartarea hainelor umede
- reincalzirea pasiva a victimei.
Transportul intr-o unitate spitaliceasca se asigura de maxima urgenta. Intre timp se incearca stabilizarea
afectiunilor asociate.

27.Imobilizarea cervicală. Indicații, contraindicații, avantaje și dezavantaje.

Indicatii :
-prevenirea miscarii capului si gitului
- fracturi, luxatii sau subluxatii ale vertebrelor cervicale
Avantaje:
-Are orificiu traheal mare care permite verificarea pulsului carotidian si efectuarea procedurilor avansate pe
caile respiratorii
-Are deschidere in zona dorsala pentru palpare,
-Poate fi reglat in depedenta de dimensiunea gitului pacientului
-Radiotransaprent
Dezavntaje
-se pre-formeaza insuficient
-se alege gresit dimensiunea
-se plaseaza gresit
-se stringe insuficient la inchidere
Tehnica
-Un salvator va imobiliza capul in pozitie neutra
-Al doilea salvator va masura inaltimea gitului plin aplicarea degetelor de la barbie pina la umar
-Se regleaza dimensiunile gulerului confrom pacientului
-se va monta in primul rind partea anterioara dupa care se va fixa cu benzi

28.Imobilizarea pacientului pe targă rigidă lungă.

Etapele de realizare a manoperei presupun:

1. Explicațiile date pacientului privind ceea ce urmează să i se intàmple
 Prin informarea pacientului, ne asigurăm complianța acestuia și prevenim posibilele incidente.
  Pacientului i se va explica că urmează a fi intors pe o parte pentru a i se introduce o targă sub
spate ce va permite mobiliarea lui fără a-i agrava posibilele leziuni de coloană dorso-lombară.
 Este importantă specificarea faptului că ii este interzis să se miște singur pentru a ajuta salvatorii,
că e nevoie să stea liniștit și relaxat, fără a opune rezistență.
2. Poziționarea salvatorilor și a pacientului in vederea intoarcerii laterale in ax
Pentru realizarea manoperei este nevoie de minim 4 salvatori:
 Salvatorul 1 (liderul) – poziționat la cap, va menține imobilizarea in ax a capului și coloanei
cervicale și va da comenzile pentru efectuarea manoperei (Figura 1);
 Salvatorul 2 – poziționat pe partea pe care va fi intors pacientul in dreptul torsului acestuia, o
mànă va mobiliza și susține umărul contralateral, cea de a doua mànă se poziționează pe șoldul
opus (Figura 2);
 Salvator 3 – poziționat pe partea pe care va fi intors pacientul in dreptul bazinului și coapselor
acestuia, o mànă va mobiliza și susține flancul / bazinul contralateral (fiind incrucișată cu màna
salvatorului 2 de pe șoldul victimei, cea de a doua mànă se poziționează pe coapsa/ gamba opusă
(Figura 3). incrucișarea màinilor salvatorilor 2 și 3 asigură distribuirea egală a forțelor acestora
astfel incàt trunchiul și bazinul victimei să fie intoarse in același ritm, cu menținerea coloanei
dorso-lombo-scarate in același ax. Suplimentar, un al 5-lea salvator poate asigura intoarcerea
jumătății distale a membrelor inferioare, fiind poziționat distal de salvatorul 3, cu màna
proximală poziționată mai sus de genunchiul contralateral (și incrucișată cu màna distală a
salvatorului 3) și màna distală poziționată la nivelul gambei contralaterale;
 Salvatorul 4 – poziționat pe partea opusă față de salvatorii 2 și 3, va efectua evaluarea secundară
a porțiunii dorsale a pacientului și va introduce targa sub pacient.
 Pacientul trebuie poziționat in decubit dorsal, cu membrele superioare fie pe làngă corp (cu
palmele spre interior), fie cu antebrațele sprijinite pe abdome n sau Éncrucișate la nivelul
toracelui anterior
3. Asigurarea analgeziei!
4. Intoarcerea laterală la comandă
 La comanda salvatorului 1 (poziționat la capul victimei), aceasta va fi intoarsă in decubit lateral
(fiind “trasă” de către salvatorii 2 și 3 (+-5) inspre ei). Salvatorul 1 menține imobilizarea in ax a
coloanei cervicale, salvatorii 2-3 (+-5) mențin pacientul in decubit lateral (Figura 4).
5. Completarea evaluării secundare a pacientului
 Salvatorul 4 (situat pe partea opusă față de salvatorii 2 și 3 (+-5)) va completa evaluarea
secundară a pacientului (Figura 5).
6. Introducerea tărgii sub pacient
 Targa este introdusă de către salvatorul 4 sub pacient, cu alinierea pacientului pe targă (Figura
6).
7. (7) Repoziționarea In decubit dorsal a pacientului
 Odată definitivată evaluarea secundară și introdusă targa, pacientul poate fi repoziționat in
decubit dorsal. Astfel, la comanda salvatorului 1, pacientul va fi așezat din nou pe spate printr-o
mișcare in oglindă față de cea inițială.
 Capul și coloana cervicală sunt Én continuare stab
29.Indicele de șoc. Presiunea pulsatilă. Pulsul central. Pulsul periferic. Pulsul capilar.

Indicele de soc Allgower – reprezintă raportul pulsului la TA sistolică. In raport cu valoarea indicelui , se
estimează pierderile VSC, exprimate procentual.
 60/120 sau 70/140 = 0,5 = normovolemie;
 80/100 = 0,8 = deficit 10 – 20% din VSC;
 100/100 = 1,0 = deficit 20 – 30% din VSC;
 120/80 = 1,5 = deficit 30 – 50% din VSC;
 140/70 = 2,0 = deficit 50% din VSC;
 140/60 = 2,5 = deficit >50% din VSC

Presiunea pulsatilă – reprezintă diferența dintre tensiunea arterială sistolică și tensiunea arterială diastolică
(forța care o generează cordul la fiecare contracție). Presiunea mare a pulsului crește riscul de a dezvolta aritmii.
Presiunea pulsului mică se intîlnește in disfuncția inimii (si anume insuficiența funcției de pompă)

Pulsul central – reprezintă determinarea pulsului la nivelul arterelor carotide, femorale și brahiale.

Pulsul periferic – reprezintă determinarea pulsului la periferie (cel mai frecvent arterele radiale, dorsale a
piciorului, poplitei )

Pulsul capilar sau reumplerea capilară reptezintă determinarea perfuziei tisulare prin apasarea pe fața dorsala a
lojei unghiale cu degetul mare pe cateva secunde. Atunci cand se inlatura degetul, zona va prezenta o paloare
care va revine la culoarea normala in 2 secunde. Dacă refacerea durează mai mult de 2 secunde, pulsul capilar
este intîrziat si ne indică o perfuzie neadecvata.

30.Înlăturarea căștii motociclistului traumatizat. Tehnica degajării căștii motociclistului.

Se va scoate casca doar daca pacientul are caile aeriene blocate si nu pot fi eliberate sau este necesară
resuscitarea cardiorespiratorie a pacientului.
Tehnica inlaturarii
 Deschidem inchizatoarea castii de sub barbie si ridicam viziera
  Prindem ferm cu o mina barbia avind antebratul paralel cu sternul, iar cu cealalta regiunea cervicala, Al
doilea salvator introduce mainile in casca, ulterior va trage cu puteri in lateral si cu miscari - sus /jos va
scoate casca.

31.Intubația endotraheală. Tipuri, indicații, contraindicații. Intubația cu secvențe rapide la etapa de

prespital. Medicație, doze, căi de administrare.

Tipuri de intubatie per general:

 Intubație Endotraheală – introducerea tubului pana la nivelul traheei
 Intubație nasogastrica – introducerea tubului prin nas in stomac pentru a elibera excesul de aer din
stomac
 Intubatie nasotraheală - insertia unei canule nasotraheale care asigura pasajul aerului din nas pana la
trahee
 Intubatie orotraheală – insertia unei canule orotraheale pana la trahee
Indicații: stopul respirator, anestezia generală, insuficiență respiratorie acută
Contraindicații: imposibilitatea efecturării hiperextensiei capului, epiglotita, trismus mandibular sau fractura
de mandibula, pacient constient care respira, obstructii care nu permit pasajul tubului.
https://www.youtube.com/watch?v=-PjwvSwhuFk
Pașii in caz de intubație cu secvențe rapide la etapa de prespital
1. Pregătim echipamentul ( abord iv, AMBU, aspiratia, tub endotraheal, pulsoximetru)
2. Imobilizarea segmentului cervical
3. Preoxigenare cu 100% O2
4. Administrarea sedativelor ( Midazolam 0.1-0.3 mg/kg iv sau Tiopental 1-3 mg/kg iv sau ketamine 1-2
mg/kg iv sau etomidate 0.3 mg/kg iv sau diazepam 0.2 mg/kg iv)
5. Daca pacientul are sub 2 ani, administrarea iv a atropinei 0.02 mg/kg – blochează reflexul bradicardic
6. Administrarea succinilcolinei 1-1,5 mg/kg iv sau rocuronium 0.6-1.2 mg/kg iv sau vecuronium 0.1
mg/kg iv
7. Intubarea propriuzisă (laringoscopul in masa stânga pînă la vârful limbei, vizualizarea intrarii in laringe,
ulterior tractionarea in sus cu ridicarea epiglotei si introducerea tubului lubrifiat, umflarea balonasului si
asigurarea ca suntem in trahee)
8. Verificarea plasarii tubului: verificarea expansiunii cutiei toracice, sunetelor pulmonare, aburirea
tubului, captonometria ( detector CO2), prezervă fixând tubul endotraheal si atela cervicala)

32.Metodele de dezobstrucție a căilor aeriene la copii 0-1 ani în obstrucțiile totale prin corpi straini.

https://www.youtube.com/watch?v=mWzvQCmPoBI
1. Se evaluează gravitatea
2. In caz de tuse ineficientă și pacient constient – 5 lovituri interscapulare urmate de 5 compresiuni toracice
cu verificarea după fiecare lovitură daca nu a iesit corpul străin, in caz de tuse ineficientă si pacient
inconstient – deschiderea cailor respiratorii, 5 ventilatii salvatoare si inceperea RCP
3. In caz de tuse eficientă – se incurajează tusea si se observă daca a fost eliminat corpul străin sau daca
tusea devine ineficientă
Managementul dezobstrucţiei cailor aeriene la nou-născuţi (vârsta sub un an) şi sugari trebuie să ia în
considerare faptul că aceştia sunt foarte fragili. Dacă bebeluşul plânge atunci obstrucţia nu este completă.
Etapele parcurse pentru dezobstrucţia cailor aeriene la copii este identică cu cea parcursa la adulţi cu diferenţa
că în momentul observării corpului străin în cavitatea bucală nu vom folosi degetele pentru extragerea lui, ci o
pensă sau orice alt instrument, care nu va reintroduce mai mult corpul străin spre căile aeriene. Cea mai
semnificativă diferenţa constă în faptul că la nou-născuţi nu se vor efectua compresiuni abdominale ci
compresiuni toracice.
Loviturile pe spate
 Susţineţi sugarul într-o poziţie în decubit ventral cu capul în jos, pentru a lăsa gravitaţia să ajute la
îndepărtarea corpului străin.
 Un salvator aşezat sau îngenuncheat trebuie sa fie capabil să susţină copilul în poală.
 Susţineţi capul copilului plasând policele unei mâini la nivelul unghiului mandibulei şi unul sau două
degete ale aceleiaşi mâini în acelaşi punct dar de partea cealaltă a mandibulei.
 Nu comprimaţi ţesutul moale de sub mandibula copilului pentru că aceasta va agrava obstrucţia
căilor aeriene.
 Administraţi până la 5 lovituri puternice cu podul palmei pe spate pe linia mediană a spatelui în
spaţiul interscapular.
 Scopul este ca fiecare lovitură să fie capabilă să îndepărteze corpul străin şi nu să dăm toate cele
cinci lovituri.
Compresiile toracice la sugari
 Întoarceţi copilul în decubit dorsal cu capul în jos. Această poziţie se obţine în siguranţă plasând
membrul superior liber de-a lungul spatelui sugarului şi susţinându-i zona occipitală cu mâna.
 Susţineţi sugarul pe antebraţul dumneavoastră care trebuie să fie plasat de-a lungul sau perpendicular pe
coapsa dumneavoastră.
 Identificaţi reperul pentru compresii toracice (în jumătatea inferioară a sternului, aproximativ la o lăţime
de deget deasupra apendicelui xifoid).
 Efectuaţi 5 compresii toracice; acestea sunt similare cu compresiile din cadrul RCP dar sunt mai
profunde şi sunt administrate într-un ritm mai lent.

33.Metodele de dezobstrucție a cailor respiratorii inferioare. Indicațiile și contraindicațiile.

Obstructia căilor respiratorii inferioare se referă la obstructia laringelui mijlociu și posterior, traheei,
bronhililor și ramificațiilor bronșice și obstrucția alveolară.
Obstrucția poate fi ușoară și severă. In caz de obstrucție ușoară – victima se sufocă, poate vorbi, tusea este
seacă sau lătrătoare si sunt prezente crize de apnee cu cianoza si tiraj. In obstrucția severă – victima nu poate
vorbi, apnee, respirația neregulată, cianoză in creltere, epuizare pînă la stare de inconștientă, transpirații
difuze și stop respirator.
 Algoritmul:
 5 lovituri interscapulare ( in cazul in care nu s-a obtinut dezobstructia se trece la pasul de mai jos)
 5 compresiuni abdominale – Manevra Heimlich ( Pozitia salvatorului in spatele victimei, inconjoară
talia cu mânilie, se aplică pumnul intre ombilic si arcul costal, degetul mare spre abdomen).
Compresiunile abdominale cresc presiunea in abdomen si torace, favorizînd eliminarea corpului
străin.
Semne de eficacitate – apariția accesului de tuse, expulzarea corpului stăin, reluarea respiratiei
In cazul in care victima devine inconstientă – RCR 30/2
Alte metode de dezobbstructie:
 Aspirația conținutului traheobronsic cu un aspirator
 Cricotireotomia (conicotomie) si cricotireostomia pe ac
 Intubatia endotraheală.

34. Moartea subită cardiac prin ritmurile șocabile. Algoritmul RCR și C

Moartea Subită Cardiacă (MSC) este o moarte naturală, determinată de o cauză cardiacă, anunţată
printr-o pierdere abruptă de conştienţă, ce survine în mai puţin de o oră de la debutul simptomelor acute,
la o persoană cu sau fără boli cardiace preexistente, dar la care momentul şi modul decesului sunt
neaşteptate
Algoritmul – vezi intrebarea 5, 6
35.Numiți ritmurile șocabile ale stopului cardiorespirator și descrieți algoritmul RCR și C
şocabil (FV/TV fără puls)
Algoritmul – vezi intrebarea 5, 6

36.Numiți ritmurile șocabile și non-șocabile ale stopului cardiorespirator și algoritmul de RCR și C la

copii 0-8 ani.

Ritm
şocabil (FV/TV fără puls)
neşocabil (asistolie/AEP)
I Dacă este ritm şocabil (FV/TV fără puls):
 1 şoc 4 J/kg sau DEA, cum este indicat
 Se continuă RCP 15:2, timp de 2 min
 Se va evalua ritmul cardiac
 Al 2-lea şoc 4 J/kg
 Se continuă RCP 15:2 timp de 2 min
 Se administrează Epinefrină (Adrenalină) – doza 0,01 mg/kg i.v., 1:10000: 0,1 ml/kg, în sonda de intubaţie
0,1 mg/kg, 1:1000: 0,1 ml, se va repeta la fiecare 3-5 min [1]
 Se va reevalua ritmul cardiac
 Al 3-lea şoc 4 J/kg
 Se continuă RCP 15:2 timp de 2 min
 Amiodarona se va indica în FV şi în TV, după a III-a defibrilare (înainte de a IV-a), în doză de 5 mg/kg,
diluată în soluţie de glucoză 5%. Nu se administrează pe tubul endotraheal!
 În lipsa Amiodaronei, se va indica Lidocaină (Xilină) 2%, doza 1 mg/kg i.v., 2-3 mg/kg pe sonda de
intubaţie, doza maximă 2-3 mg/kg. [1]
 În cazul torsadei vîrfurilor (sau hipomagneziemiei) se indică Sulfat de magneziu – 25-50 mg/kg i.v./i.o,
maxim 2 g. [1]
 Se va reevalua ritmul cardiac
 Se va repeta RCP pînă la dezvoltarea modificărilor ireversibile
II Dacă este ritm neşocabil (asistolie/AEP):
 Se va continua imediat RCP, timp de 2 min
 Se va evalua ritmul cadiac
 Se administrează Epinefrină (Adrenalină) – doza 0,01 mg/kg i.v., 1:10000: 0,1 ml/kg, în sonda de intubaţie
0,1 mg/kg, 1:1000: 0,1 ml, se va repeta la fiecare 3-5 min
 5 cicluri de RCP
 Se va evalua ritmul cardiac
 Dacă ritmul a devenit şocabil – vezi I.
 Dacă ritmul rămîne neşocabil – se va repeta II.
 Asistolie posibilă prin hipertonie vagală: se va administra vagolitic – Atropină – 0,02 mg/kg, doza minimă
0,1 mg/doză i.v., 0,03 mg/kg pe sonda de intubaţie
 Se va repeta pînă la dezvoltarea modificărilor ireversibile
 După 5 cicluri de RCP – reevaluarea ritmului cardiac: - Dacă este asistolie se va continua RCP pînă la apariţia
semnelor de moarte biologică - Dacă a apărut activitate electrică cu puls – transferăm copilul în sala
postresuscitare pentru tratamentul sindromului respectiv

37.Obstrucția căilor respiratorii prin corpi străini la copii 1-8 ani.

38.Pantalonii antișoc. Mecanism de acțiune. Indicații, contraindicații și tehnica aplicării
Sunt utilizate în medicina de urgență, resuscitarea cardiopulmonară, medicina de urgență pentru imobilizarea
membrelor, reducerea sângerării în regiunea inferioară a corpului, ameliorarea șocului hipovolemic.
MECANISM. Umplerea camerelor de aer amovibile duce la imobilizarea zonelor deteriorate în fracturi (atele
pneumatice), tamponarea vaselor de sângerare, deplasarea până la un litru de sânge din pelvis/membrele
inferioare și redistribuirea acestuia în fluxul sanguin central. Acest efect este utilizat în resuscitarea inimii în caz
de infarct miocardic, accidente cardiace cu manifestări de șoc hipovolemic.
indicații pentru utilizarea pantalonii antisoc:
- o scădere a tensiunii arteriale sistolice sub 100 mm Hg. pe fundalul tabloului clinic de șoc;
- controlul sângerării în fracturile pelvine sau sângerări în cavitatea abdominală;
- imobilizarea fragmentelor în fracturi de pelvis sau femur.
contraindicație absolută eate edemul pulmonar. Contraindicațiile relative sunt prezența sarcinii, rănile
penetrante ale cavității abdominale și eviscerarea (prolapsul) organelor din cavitatea abdominală.
Perioada de siguranță în care poți folosi un costum anti-șoc este de 6 ore.

La scoaterea „costumei anti-șoc” poate exista o scădere a tensiunii arteriale la un număr critic și moartea
pacientului. Prin urmare, îndepărtarea „pantalonilor anti-șoc” trebuie făcută în 2-3 doze cu o creștere repetată
pe termen scurt (cu 10-15 mm Hg pe fondul terapiei prin perfuzie, utilizarea vasopresoarelor și a
cardioprotectorilor)

39.Reacțiile alergice și șocul anafilactic la copii 0-8 ani. Algoritmul de tratament. Dozele de medicamente
și căile de administrare
 https://www.crdm.md/images/ups/protocol/Socul_anafilactic.pdf

Algoritmul de tratament

Oxigenoterapie
Sol. Epinefrina

- copii 6-12 ani 0.3 mg - 0.3 ml i\m

- copii 6 luni – 6 ani 0.15 mg - 0.15 ml i\m
- copii <6 luni 0.15 mg - 0.15 ml i\m
Compensarea volemica

Sol. Hidrocortizon
se introduce i/m sau i/v lent (5-10 min)
- copii 6-12 ani 100 mg
- copii 6 luni – 6 ani 50 mg
- copii <6 luni 25 mg
Antihistaminice.
Difenhidramina 1-2 mg/kg, i/v lent sau i/m
Prometazina 1-2 mg/kg /v lent sau i/m
Clorfeniramina copii 6-12 ani 5mg
copii 6 luni – 6 ani 2.5 mg
copii <6 luni 250 mcg\kg
Blocanti al receptorilor H2
2 mg/kg in zi i/v

Sol. Glucagon
 Control bronhospasmului
Salbutamol

Aminofilina 5-6 mg/kg/24 ore, la necesitate se poate de majorat doza pana la 12-16 mg/kg/24 ore
Jugularea edemului laringian

Căile de administrare

40.Reacțiile alergice și șocul anafilactic. Algoritmul de tratament. Dezobstrucția căilor aeriene la sugar.

Dezobstrucția căilor aeriene la sugar.

Manevre de dezobstrucţie
- Heimlich în funcţie de vîrstă:
- La copilul conştient:
- < 1 an – 5 lovituri interscapulare cu podul palmei, reevaluare, urmată de 5 compresiuni toracice,
revizia cavităţii bucale
- > 1 an – compresiuni abdominale bruşte, orientate înapoi şi în sus, revizia cavităţii bucale
- La copilul inconştient – RCP 15:2, cu verificarea prezenţei corpilor străini în cavitatea bucală
- După efectuarea manoperelor de dezobstrucţie, copilul se transportă la spital pentru supraveghere şi
investigaţii (Rx toracic; la necesitate, bronhoscopie
41.Resuscitarea cardio-respiratorie și cerebrală la nou-născuți, sugar și copil 1-8 ani, Suportul Vital

Avansat Pediatric.
42.SCA-STEMI. Managementul la etapa de prespital și DMU.

Prespital
ECG se va efectua în primele 10 min de la prim contact medical semnele specific(mai jos sunt)
Oxigenoterapia mentinerea saturatiei 94-98

Nitroglycerinum 0,5 mg sublingual; în cazul persistenței durerei doza poate fi repetată la fiecare 5 minute pînă
la 3 ori, dacă nu a fost administrată anterior;

 Clopidogrelum doza recomandată este de 75 mg

 Opioide intravenos: Morphinum se administrează în STEMI i.v. în doze de 2-4 mg, repetat la 5-15
minute; în NSTEMI se administrează 1-5 mg i.v. dacă durerea nu cedează la nitroglycerinum sau este
recurență
 Heparini natricum nefracţionată i.v. în bolus 60-70 U/kg (maxim 5000 UI) (în lipsa contraindicaţiilor)
sau heparine cu greutate moleculară joasă (enoxaparini natrium)
 Beta-blocante (când TAs >100 mmHg şi în lipsa altor contraindicaţii)
 Anxioliticele pot fi utile (Diazepamum 5,0-10,0 mg sau i/m)
DMU
1.Pacienţii cu SCA-STE vor fi spitalizaţi fără reţinere în blocul de terapie intensivă.
2. Pacienţii cu SCA şi instabilitate hemodinamică vor fi spitalizaţi fără reţinere în blocul de terapie intensivă.
3. Pacienţii cu suspecţie de SCA și manifestări de instabilitate hemodinamică vor fi spitalizaţi fără reţinere în
blocul terapie intensivă.
4. Pacienţii cu IMA cert sau Angină pectorală instabilă, hemodinamic stabili vor fi spitalizaţi în BTI sau secţie
cardiologie (boli interne)
5. Pacienţii cu SCA presupus, hemodinamic stabili vor fi examinaţi în secţia de internare/UPU. ECG în 12
derivații se va repeta la fiecare 30 minute; durata aflării în secția de internare/UPU nu va depăşi 60 de minute
6. Evaluarea riscului ischemic (scorul GRACE) și evaluarea riscului hemoragic .( Variabilele utilizate includ
vîrsta, tensiunea arterială sistolică, frecvența ritmului cardiac, creatinina serică, clasa Killip la prezentare, stopul
cardiac la internare, elevarea biomarkerilor cardiaci, deviere de segment ST; în cazul cînd valoarea creatininei
serice și clasa Killip nu sunt disponibile, poate fi utilizată o modificarea a scorurlui care include prezența
insuficienței renale și utilizarea diureticelor, respectiv.
Diagnostic - pacienţii cu SCA presupus, hemodinamic stabili vor fi examinaţi în secţia de internare; durata nu
va depăşi 60 de minute.

ECG se va efectua în primele 10 min de la prim contact medical

Se vor evalua modificările de segment ST şi / sau unde T în contextul clinic sugestiv ischemiei de miocard:
 subdenivelarea orizontală a segmentului ST ≥ 0,5 mm şi/sau inversia undei T în 2 sau
mai multe derivaţii indică prezenţa SCA fără supradenivelarea segmentului ST (IMA fără
supradenivelarea segmentului ST)
 supradenivelare de segment ST nou apărută (măsurate la nivelul punctului J) în cel puțin
două derivații concordante cu supradenivelare a segmentului ST ≥2,5 mm la bărbații <40 de ani, ≥2mm
pentru bărbații ≥40 de ani, sau ≥1,5 mm la femei în derivațiile V2-V3 și/sau ≥ 1,0 mm în celelalte
derivații în absența hipertrofiei ventriculare stângi sau a blocului de ramură stîngăbloc de ram stâng
recent apărut
 examenul ECG ar trebui repetat în caz de recurență a simptomelor
 Aprecierea markerilor biochimici pentru necroză miocardică – Troponina (metoda cantitativă sau
calitativă) şi fracţia MB creatinkinazei (CK-MB). Testul pozitiv la marcherii serici ai necrozei
miocardice confirmă prezența infarctul miocardic acut.
Tratament:
 Nitroglycerinum s/lingual şi i.v. (dacă persistă sindromul anginos)
 Acidum acetylsalicylicum 300 mg (formulă gastrosolubilă), dacă nu s-a administrat la etapa precedentă
 Opioide intravenos (de ex. 5-10 mg morphinum) dacă persistă sindromul anginos
 Oxigen (2-4 l/min) dacă SaO2<90%, prezintă dispnee sau insuficienţă cardiacă
 Heparini natrium nefracţionată bolus iv 60-70 U/kg (maxim 5000UI) (în lipsa contraindicaţiilor) sau
heparine cu greutate moleculară joasă (enoxaparini natrium)
 Beta-blocante (cînd TAs 100 mmHg şi în lipsa altor contraindicaţii)
 Anxioliticele pot fi utile (Alprazolamum 0,25-0,5 mg oral sau Diazepamum 5,0 -10,0 mg oral sau i/m) .
43.Semnele vitale în normă la adult. Algoritmul de RCR și C în stopul cardiac posttraumatic.
RESPIRAŢIA ADECVATĂ
Frecvenţele Normale:
 Adult -12-20 resp. pe minut.
 Copil -15-30 resp/ min.
 Sugar - 25 la 40 resp. pe minut.
 Nou-născut – 40-60 respiraţii pe minut.
Ritmul: Regulat.
Calitatea: Sunetele respiratiei-prezente şi egale bilateral
 la artera radială - T/A sist. > 90 Mm. Hg
 la artera femurală > 80 Mm. Hg.
prezenţa la a. carotidă > 70 Mm. Hg
Recunoasterea stopului cardiac (dupa ce am efectuat ABC).

44.Sindromul coronarian acut.

Diagnosticul și conduita la etapa de
prespital și DMU.

SCA sunt definite prin apariţia ischemiei

miocardice instalate brutal, cauzată de
ruptura plăcii de aterom sau prin
eroziune endotelială, asociate cu
tromboză intracoronariană, determinând
un grad variabil de ischemie și necroză
miocardică şi de risc de moarte subită
cardiacă.

Diagnosticul:

Anamneza: Durerea toracică sau disconfortul va fi simptomul care îndrumă pacientul spre consultaţie medicală
sau spitalizare.
Evaluarea pacientului cu durere toracică se va face fără întârziere în scopul excluderii ischemiei de miocard. Se
vor lua în consideraţie:
 caracteristicile durerii toracice (sediul, iradierea şi caracterul durerii; condiţiile de apariţie; durata accesului
dureros; modul în care durerea răspunde la repaus, nitroglicerină);
 evaluarea probabilităţii bolii cardiace ischemice (ex. vârsta, factorii de risc, antecedente de IM,ACP, by-pass
aorto-coronarian);
 parametrii hemodinamici (tensiunea arterială, frecvenţa contracţiilor cardiace)
EKG
ECG modificări de segment ST şi/sau unde T în contextul clinic sugestiv ischemiei de miocard:
- subdenivelarea orizontală a segmentului ST ≥0,5 mm şi/sau inversia undei T în 2 sau mai multe derivaţii
indică prezenţa SCA fără supradenivelarea segmentului ST (IMA fără supradenivelarea
segmentului ST)
- supradenivelare de segment ST nou apărută (măsurate la nivelul punctului J) în cel puțin două
derivații concordante cu supradenivelare a segmentului ST ≥2,5 mm la bărbații <40 de ani, ≥2mm pentru
bărbații ≥40 de ani, sau ≥1,5 mm la femei în derivațiile V2-V3 și/sau ≥1,0 mm în celelalte derivații în absența
hipertrofiei ventriculare stângi sau a blocului de ramură stîngă; bloc de ram stâng recent apărut
- examenul ECG trebuie repetat în caz de recurență a simptomelor
ECG normală nu exclude posibilitatea unui SCA
Markerii

 Troponina cTnT sau cTnI şi izoenzima MB a enzimei cretinkinaza (CK-MB) sunt markerii serici ai
necrozei miocardice. În contextul clinic de ischemie miocardică (durere anginoasă, modificări de
segment ST), creşterea troponinelor argumentează dezvoltarea infarctului de miocard.
 Dozarea troponinei (cTnT sau cTnI) şi CK-MB se va efectua prompt. Rezultatele trebuie să fie
disponibile în 60 min. Testarea se va repeta la 6-9-12 ore dacă cea iniţială este negativă, dar și pentru a
urmări dinamica modificării nivelului plasmatic al biomarkerilor în timp (creșterea și apoi revenirea la
inițial – criteriu diagnostic ).
 Un singur test negativ la primul contact cu pacientul nu este suficient pentru a exclude SCA
45.Șocul hipovolemic la copii. Evaluare, clasificare și tacticile de stabilizare la etapa de prespital și DMU.

Tablou clinic
 Tegumente palide, cu extremităţi reci, marmorate
 TRC (timpul refacerii capilare) peste 3 secunde, dacă volumul sangvin pierdut este mare lipseşte, mai
mare de 10 sec.
 Tahicardie, puls periferic slab perceptibil. Tahicadia poate indica scăderea debitului cardiac,insuficienţa
cardiacă congestivă (faza de decompensare)
 Bradicardie (faza de decompensare)
 Tensiunea arterială este scăzută sau nu se apreciază. Se evaluează TA sistolică, diastolică, medie şi
pulsatilă
 Creştere a efortului respirator – retracţie sternală, tahipnee, gasping
 Afectare cerebrală - obnubilare, iritabilitate, convulsii, comă.
 Afectare pulmonară – edem pulmonar, crize de apnee, creşte efortul respirator
 Afectare renală – reducerea RFG cu oligurie sau anurie, uremie, tulburări electrolitice, hipotensiune
 Afectare digestivă – diaree, hemoragii şi perforaţii digestive
 Tulburări de termoreglare: hipo - sau hipertermie. Diferenţa între temperatura rectală şi cea cutanată de 4
- 6 grade
 Componenţa gazoasă a sîngelui pH < 7,25 provoacă nelinişte, mai ales în combinaţie cu o perfuzie
insuficientă, tahicardie şi/sau hipotensiune, pH < 7,10 indică o criză severă, acidoză metabolică piruvică
şi lactica.
Clasificare:capilara,venoasa,arteriala.
Tratament:Volum expander – sol. NaCl 0,9% 10 ml/kg, poate fi repetat de 2 ori, dacă este răspuns –
continuaţi apoi cu Albumină 5% -10ml/kg sau plasmă proaspăt congelată 0 (I) Rh negativ – 10 ml/kg,
apoi sol. Glucoză 5% - 10 ml/kg, dacă nu este răspuns (TA nu se apreciază) initiaţi preparate inotrope.

46.Stabilizarea pacientului critic în șoc hemoragic la etapa de prespital și DMU.

Asistenţa medicală urgentă:
La tratamentul pacientului cu şoc, asistenţa de urgentă implică:
 Asigurarea protecţiei personale.
 Menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii şi a ventilării artificiale atunci când e necesar.
 Administrarea oxigenului.
 Hemostaza în hemoragii externe
 Dacă partea inferioară a abdomenului este sensibilă şi este suspectată o traumă pelviană, fără evidenţă a unei
traume a toracelui, aplicaţi şi pantalonii antişoc la indicaţiile medicului.
 Ridicaţi extremităţile inferioare la 20-30 cm. Dacă pacientul are traume grave ale pelvisului, extremităţilor
inferioare, capului, toracelui, abdomenului, gâtului, sau coloanei vertebrale, păstraţi pacientul culcat pe spate
 Imobilizaţi orice traume suspecte ale oaselor sau articulaţiilor.
 Preveniţi pierderea căldurii corpului prin acoperirea pacientului cu o cuvertură (la necesitate), nu-l lăsaţi să
se supraîncălzească.
 Transportaţi de urgenţă pacientul.

Asistenţa Terapeutică de Urgenţă:

• ABC;
• Oxigenoterapie;
• Intubare endotraheală;
• Identificarea hemoragiei şi asigurarea hemostazei provizorii;
• Imobilizarea provizorie în caz de necesitate;
• Compensare volemică
• Soluţie Hidroxietilamidon (hydroxyaethylamidon starch-HAES - refortan, stabisol) – 1500 ml;
• Cristaloizi (Ringer – lactat; Ringer; clorură de sodiu 0,9%) – 1500 – 2000ml;
• Plasmă proaspăt congelată 500 - 1000 ml;
• Masă eritrocitară 500 - 1500 ml;
• Masă trombocitară (concentrat trombocitar) – 6 – 8 doze;

47.Tamponada cardiacă. Definiție, semne clinice. Tactica de tratament la etapa prespitalicească și DMU.

Tamponada cardiacă apare atunci când se acumulează fluid în sacul pericardic şi presiunea intrapericardică
creşte, devenind mai mare decât presiunea diastolică cardiacă normală.
Semne clinice:

Triada Beck:sunete cardiace inabusite,distensia venei jugulare,puls parodoxal.

EKG:complexe QRS cu inaltime mica.

Pericardocnteza se efectueaza in triungiul Marfan format de a șaptea pantă și secțiunea de referință xifoidă a
sternului acul se introduce sub un unghi de 45 grade se introduce pina se aspira singe

48.Tehnica aspirației conținutului traheobronșic. Indicații și contraindicații.

49.Tehnica efectuării traheostomiei. Indicații și contraindicații.

Traheostomia - este o inteventie chirurgicala prin care se asigura comunicarea dintre lumenul traheal si
exterior pentru asigurarea functiei respiratorii.
Indicatii:
obstrucția acută a căilor respiratorii, ale cărei cauze pot fi diferite:
1. amenințarea de asfixie;
2. laringismul datorat ingerării unui corp străin (alimente);
3. reacție alergică, angioedem complicat;
4. difterie cu obturarea peliculelor tractului respirator superior sau laringospasm;
5. umflarea diverselor etiologii (chimice, infecțioase);
6. Traheostomie pentru administrarea anesteziei în timpul intervențiilor chirurgicale de urgență, când există
leziuni ale scheletului facial și este dificil de realizat intubarea traheală.
Cu obstrucție cronică (stenoza cicatricială a laringelui, tumorii), traheostomia este plasată în timpul unei operații
planificate.
contraindicații absolute: cand intubatie traheala este posibila; cand obstacolul este situat jos in portiunea
mediastinala traheei; relative: diateza hemoragica, edem masiv al gatului.
In functie de locul de deschidere a traheei, deosebim:
- traheotomia inalta - se face supraistmic (situatie de maxima urgenta);
- traheotomia medie - la nivelul istmului tiroidian;
- traheotomia subistmica, efectuata sub istmul tiroidian, adeseori la copiii mici.
Setul de traheostomie include tub steril, dezinfectat, traheostomie, bisturiu, cleme hemostatice, acul cu suport
pentru ac, distribuitoare de răni și pansamente.
Poziţia bolnavului: în decubit dorsal, cu extensia regiunii cervicale
Etape:
1. Anestezia locală a pielii, care se efectuează cu ajutorul novocainei. Se administrează de-a lungul liniei
mediane a gâtului, unde va fi tăiat.
2. Incizia pielii și a țesutului subcutanat. Dimensiunea sa este de aproximativ 4-5 centimetri. În paralel, cu
ajutorul clemelor hemostatice, sunt capturate și ligate mari vase subcutanate;
3. Extinderea ranilor. Se face cu ajutorul retractoarelor. Atunci când traheostomia superioară, izmumul glandei
tiroide este scăpat, de jos în sus. Muschii nu sunt tăiați și retrași, expunând traheea;
4. Inele de trahee incizionale. Este important să fie suficientă pentru introducerea tubului, dar nu prea mare,
astfel încât să nu cadă. În plus, trebuie avut grijă să nu se deterioreze peretele posterior al traheei;
5. Introducerea unui tub de traheostomie. Este introdus prin mișcări rotative, răsucite. După introducere, este
necesar să se se asigure că este permeabil, deoarece asfixia poate să apară dacă intră în stratul submucosal sau
se blochează;
6. Îndepărtarea marginilor pielii și fixarea tubului. Pielea este de obicei cusută la mușchii și fascia adiacentă,
astfel încât, în absența unui tub, să nu cadă și gaura să nu se închidă.
Complicații:
- Intraoperatorii ( primele 24 ore)
- Postoperatorii precoce (ziua 1-14)
- Postoperatorii tardive (după ziua a 14-a)
1.- hemoragie - traumatizarea traheii şi laringelui în timpul operaţiei - traumatizarea structurilor paratraheale -
embolie gazoasă - stop cardiac, apnoe
2.- emfizem subcutan - pneumotorax, pneumomediastinum - obturaţia tubului traheostomic - dislocarea tubului
- infectarea plăgii - hemoragie secundară - dereglarea actului de deglutiţie
3.– fistula traheoesofagială - decanulare complictă - fistula traheocutanată - stenoză laringotraheală

50.Tehnicile de imobilizare în fracturile femurului.

Leziunile coapsei: Fractura femurului este o leziune instabilă producând deformarea semnificativă a coapsei, la
nivelul fracturii. Fractura femurului poate duce la hemoragie mare cu risc de soc hemoragic. Cea mai eficientă
modalitate de a imobiliza o fractură de femur este data de folosirea atelelor de tracţiune, in lipsa atelelor
standart imobilizarea va fi realizata cu material ocazional (pozitionarea unei scinduri pe partea lateral a coapsei,
suplimentar membrul pelvin fixat de membrul sanatos).
Membrul inferior este scurtat. Fractura de col femural se imobilizează ca orice fractură, iar în lipsa oricărui
mijloc de imobilizare vom pune de o parte şi de alta a piciorului câte un obiect de sprijin, ca să nu se producă
mişcarea de răsucire. În cazul fracturilor situate în mijlocul diafizei femurale sau deasupra genunchiului (în
treimea inferioară a diafizei), vom întâlni toate semnele descrise după care fractura se recunoaşte uşor. Pentru
imobilizarea fracturilor de femur există dispozitive special executate. Cele mai obişnuite sunt alcătuite din mai
multe atele de lemn, articulate, dintre care cea exterioară se întinde din axilă (subţioară) până la călcâi, iar cea
internă de la călcâi până la rădăcina coapsei. Acest dispozitiv se fixează prin chingi de torace, bazin şi membrul
inferior (figura 6). În lipsa acestui dispozitiv, vom utiliza orice alt mijloc, cu condiţia să imobilizeze şi şoldul, şi
genunchiul.
51.Traumatismele toracice cu risc imediat pentru viață. Definiție, semne clinice. Tactica la etapa de
prespital și DMU.
Clasificarea în funcţie de evoluţia clinică:
Leziunile imediat letale: Ruptură de cord, Ruptură de aortă, Ruptură de vena cavă.
Leziunile rapid letale: Obstrucţia căilor aeriene, Pneumatoraxul sub tensiune, Hematoraxul masiv, Volet
costal/torace moale, Tamponada pericardică (cardiacă), Dilacerarea de aortă/vase mari, Ruptura traheobronşică.
Leziuni cu potenţial letal: Contuzia pulmonară, Contuzia miocardică, Ruptură/hernie de diafragm,
Ruptură/perforaţie de esofag.
Leziuni toracice non-letale: Pneumotoraxul simplu, Hemotoraxul simplu, Fracturile costale, Fractură de stern,
Fractură de claviculă, Fractură de scapulă, Luxaţia sterno-claviculară.
Ruptura miocardică: o ruptură care apare după un traumatism închis şi când camerele cardiace sunt dilatate.
Poate apărea şocul sau tamponada pericardică. aproape întotdeauna fatală. Ventriculii sunt cel mai adesea
implicaţi, deşi atriul drept (în raport cu vena cavă superioară sau inferioară) este mai frecvent implicat la
pacienţii care supravieţuiesc episodului. Se pot rupe de asemenea: sept, cordaje, muşchii papilari, valve şi
pericard.
Tratament:
 Poziţia în pat: şezândă cu înclinare înainte.
 Protecţia termică.
 Fluxul de Oxigen 15 1/min, SaO2 > 90%.
Tratamentul de standard:
 Dopamină 5 μg/kg/min i.v. în perfuzie (maxim 20 μg/kg/min).
 În prezenţa semnelor de detresă vitală: Intubaţie endotraheală şi ventilaţie mecanică dirijată.
 Analgezia suficientă: Morfină 3-5 mg i.v. lent.
 Volume expander: Hidroxietilamidon 500 ml i.v. în perfuzie sau Dextran 70 500 ml i.v. în perfuzie.
 Reumplerea rapidă şi iniţială a funcţiei cordului: Pericardiocenteză (evacuarea 50-70 ml de sânge/lichid)
sau Pericardiocenteza urmată de drenaj, sau Pericardectomie prin toracotomie stângă, sau Obturarea
chirurgicală de urgenţă a defectului.
 Tratamentul complicaţiilor. Consultaţia specialistului de profil. Tratamentul chirurgical.
Ruptura traumatică de aortă: o ruptură care se datorează forţelor de forfecare, torsiune, întindere la nivelul
aortei sau creşterii bruşte a presiunii intratoracice. Istmul aortei între artera subclaviculară stângă şi ligamentul
arteriosum este locul cel mai frecvent de ruptură. Aorta descendentă este relativ fixă. Un înveliş adventiceal
intact poate conţine un hematom şi poate permite pacientului să supravieţuiască până ajunge la spital.
Simptome: pacientul poate avea simptome minime şi fără o leziune evidentă a peretelui toracic; unii pacienţi pot
avea durere retrosternală sau interscapulară: dispnee; stridor; disfagie (de la un hematom ce comprimă traheea,
nervul laringeal sau esofagul); alterarea perfuziei extremităţilor; edem al bazei gâtului; hipertensiunea sau
hipotensiunea arterială. Examenul radiologic: lărgirea mediastinului; contur aortic neclar; obliterarea ferestrei
aortopulmonare (spaţiul dintre aortă şi artera pulmonară); deviaţia traheii sau a esofagului; fractura coastei I sau
II; ridicarea sau deplasarea spre dreapta a bronhiei principale drepte; lărgirea spaţiului paravertebral;
comprimarea bronhiei principale stângi; prezenţa unei calote apicale pleurale.
Tratament: - de evitat: reechilibrarea volemică în exces şi hipertensiunea arterială (ruptura este greu controlabilă
la tensiune > 140/90 mmHg) - grup sanguin, minimum 10 unitati de rezervat - intervenţie chirurgicală de
urgenţă (de obicei plastie sintetică) - iniţial de efectuat laparotomia pentru oprirea sângerării active abdominale,
apoi imediat toracotomie şi refacerea aortei

52.Traumatismele toracice cu risc potential pentru viață pacientul. Diagnosticul și tratamentul la etapa
de prespital și DMU.
Leziuni cu potenţial letal: Contuzia pulmonară, Contuzia miocardică, Ruptură/hernie de diafragm,
Ruptură/perforaţie de esofag.
Contuzia pulmonară: o leziune a parenchimului pulmonar, cu edemul interstiţial şi leziunea capilară. Semne:
hemoptizia, diminuarea murmurului vezicular, submatitate la percuţie, detresa respiratorie, dispnee, tahipnee,
tahicardie, echimoze ale peretelui toracic, hipoxie, creşterea gradientului arterioloalveolar al gazelor sanguine.
Pe radiografi a toracică se pot vedea opacităţi. Dacă opacităţile persistă pe radiografi ale torace mai mult de 48
de ore trebuie suspectată ruptura pulmonară. Deseori asociată cu fracturi costale. Tratament: Oxigen, Toaleta
bronşică, Restricţie lichidiană, Bronhodilatatoare în caz de wheezing. De urmărit zilnic aspectul radiologic, +/-
gazele arteriale, +/- teste funcţionale pulmonare.
Contuzia miocardică: un sindrom acut, cauzat de traumatism accentuat al cutiei toracice sau de alţi factori
cauzali şi care se manifestă prin dezvoltarea modificărilor structurale anatomice şi tulburărilor funcţionale ale
cordului. Semne: durerea precordială, dispnea de repaus aritmiile cardiace, edemul pulmonar acut, şoc
cardiogen, sincopa, moartea subită cardiacă. ECG: ritmul cardiac: tahicardia sinusală, alternanţa tahi-
bradicardie, exstrasistolia atrială, extrasistolia ventriculară, fi brilaţia atrială sau blocurile de ramură; undele T
inversate, elevaţia segnentului ST. Enzimele cardiace: tropnină şi CK-MB sunt în creşterea extrem de rapid,
timp de 4 ore. Diagnostic: EKG evidenţiază extrasistole ventriculare, extrasistole atriale, unde T negative,
segmente ST supradenivelate; poate fi fibrilaţie atrială sau bloc de ramură. Ecocardiografia: arată mobilitatea
anormală a peretelui; +/- lichid intrapericardic. Enzimele cardiace: CK-Mb frecvent crescut. Tratament:
 Protecţia personalului.
 Protecţia termică.
 Examenul primar.
 Poziţia: în decubit dorsal cu ridicarea extremităţii cefalice la 40°.
 Fluxul de Oxigen 8-10 l/min, SaO2 > 90%.
Tratamentul de standard:
 Morfină 3-5 mg i.v. lent.
 Amiodaronă 5-10 mg/kg i.v. în perfuzie cu viteza 0,5-1mg/min.
 Aspirină 125-325 mg oral.
 Enoxaparin 1 mg/kg s.c. sau Fondaparinux 2,5-5 mg s.c.
 În prezenţa semnelor de detresă vitală: Intubaţie endotraheală şi ventilaţie mecanică dirijată.
Ruptura de diaphragm: Suspiciune de diagnostic dacă: radiografia toracică arată un infiltrat bazal dens, dacă
pe radiografie un hemidiafragm este ascensionat sau nu se poate distinge. Diagnosticul este confirmat de:
radiografia care arată prezenţa în torace a intestinului, stomacului sau a sondei nazogastrice; prezenţa lichidului
peritoneal pe tubul de dren toracic; CT toracic inferior; uneori poate fi necesar pasajul baritat. Tratament:
laparotomie de urgenţă; sondă nazogastrică plasată preoperator, pentru decompresia stomacului.
Ruptura esofagului: Clinic : disfagia, dureri toracice profunde ,emfizem subcutanat +/- pneumomediastin
pneumotorace +/- efuziune pleurală ,lichid tulbure cu amilaze crescute pe tubul de dren toracic. Diagnostic
radioscopic după ingestie de gastrografin, sau esofagoscopie. Tratament:Drenaj toracic cât mai curând posibil .
Antibioterapie (cu spectru larg) • Dacă se confirmă: Intervenţie chirurgicală de urgenţă

53.Ventilația pe mască și balon AMBU la copii. Indicații și contraindicații.

Balonul AMBU este un dispozitiv manual de ventilare. Balonul AMBU poate fi utilizat pentru ventilarea unui
pacient cu stop respirator, în insuficienţa respiratorie acută sau supradozaj de droguri. Balonul AMBU de
asemenea asigură o barieră de protecţie contra infecţiilor dintre pacient şi salvator.
au volume diferite: pentru nou-născuţi - 250 ml aer, pentru sugari 450-500 ml, pentru copii 600-1000 ml şi
adulţi 1500-2000 ml aer. În resuscitarea cardiorespiratorie la nou-născuţi şi la sugari ne folosim de baloane cu
capacitate 450-500 ml pentru a asigura o respiraţie mai eficientă.
Volumul de aer insuflat fără suplimentare de O2 constituie la adulţi 10 ml/kg (700-1000 ml) în 1 secundă.
Volumul de aer insuflat cu suplimentare de O2 constituie 6-7 ml/kg (400-600 ml) timp de 1 secundă. La copii
consumul de O2 constituie 6-8 ml/kg pe 1 min., la adulţi 3-4 ml/kg/ min.
Contraindicat in caz de obstructia cailor respiratorii superioare. Complicatii: aspiratie, hipo- sau
hiperventilare, pneumotorax
Video pe youtube: CPR with an Ambu Bag video

Lesson 3 - Mask Ventilation: MICU Fellows Airway Course

54.Voletul costal. Definiție, semne clinice. Tactica de tratament la etapa de prespital și DMU.
Definitie: un segment al peretelui toracic care nu se mişcă împreună cu restul toracelui, datorită fracturii a trei
sau mai multor coaste adiacente în două locuri. Există o mişcare paradoxală a voletului: în inspir se mişcă spre
interior şi în expir spre exterior.
Clasificare:
 Voletele costale unilaterale: laterale, anterolaterale, posterioare.
 Voletele costale mediane sau bilaterale.
 Voletele costale complexe.
Semne clinice:
 durerea toracică, crepitaţii,
 Poate fi asociat cu semne de contuzie pulmonară, semne de pneumotorax sau hemotorax, semne de şoc
 Insuficienţa respiratorie acută (hipoxemie, hipercapnie)
 mişcările paradoxale ale voletului (in inspir când toracele se destinde fragmentul se înfundă; la expir
toracele se micșorează fragmentul se deplasează spre exterior)
 fenomenul de aer pendular
 balanţa mediastinală
Tratament:
 Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective împiedicând astfel mişcările segmentelor la acest
nivel; pentru acest lucru puteţi folosi feşe, pansamente, suluri de pătură, pernă sau chiar mâna;
 Asiguraţi ventilaţia adecvată a victimei; dacă pacientul respiră spontan, administraţi oxigen folosind o
mască; daca victima nu respiră începeţi manevrele de resuscitare cardiorespiratorie şi cerebrală;
 Administraţi analgezice;
 Monitorizaţi indicile vitali;
 Examinaţi şi trataţi celelalte leziuni existente;