Sunteți pe pagina 1din 14

Apendicita acuta

Apendicita acută
Definiţie şi tipuri anatomopatologice

Apendicita acută este o afecţiune chirurgicală caracterizată


prin
inflamarea apendicelui vermiform. Ea este una dintre cele mai
frecvente cauze de suferinţă abdominală şi poate avea o evoluţie
acută sau cronică, forma acută determinând numărul mare de
intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Anatomic, apendicele poate prezenta diverse poziţii
faţă de cec, cea mai frecventă fiind cea în fosa iliacă dreaptă. Mai
poate fi localizat subhepatic, sub-mezenteric, pelvin, în fosa iliacă
stângă etc. În aceste poziţii, la unii pacienţi, este dificilă
diagnosticarea.
Localizare
Morfopatologie

Morfopatologic apendicele parcurge mai multe faze:


- apendicita congestivă, când apare procesul
inflamator;
- apendicita flegmonoasă, când procesul inflamator
continuă cu microabcese în peretele apendicular.
Primele două faze sunt reversibile;
- apendicita supurată, când microabcesele cresc în
dimensiuni şi confluiază;
- apendicita gangrenoasă, când în focarele de necroză
pătrund germeni anaerobi producând gangrena. În
locul respectiv se
Semne locale şi generale în apendicita
acută
Apendicita acută se manifestă clinic prin criza apendiculară, care
reuneşte două categorii de simptome: locale şi generale.
Simptomele locale alcătuiesc triada lui Dieulafoi şi constau din:
- durere în fosa iliacă dreaptă. Există puncte dureroase care trebuiesc
căutate şi cel mai caracteristic este cel de la mijlocul liniei spinoombilicale drepte;
- apărare musculară localizată la nivelul fosei iliace drepte;
-hiperestezie cutanată, adică o sensibilitate excesivă a tegumentului
fosei iliace
Simptomele generale sunt provocate de toxiinfecţia plecată de la
apendice:
- greaţă şi vărsături;
- constipaţie sau diaree. Diareea semnificând existenţa unei
complicaţii;
- puls mai accelerat;
- Temperatura corpului crescută pînă la 37,2o-37,5oC. În cazul adresării tardive pacientul
cu AA poate avea febră hectică, ca consecinţă a progresării procesului inflamator
intraabdominal
- tusea accentueaza durerea in fosa iliaca, insotita de reflexul de imobilizare a
abdomenului.
- leucocitoza este aproape totdeauna prezentă;
- viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) este crescută.
Evoluţie şi complicaţii

Evoluţia apendicitei acute este imprevizibilă. Uneori,


repaosul, regimul hidric, punga cu gheaţă pot determina regresiunea
fenomenelor. Totuşi ea trebuie supraveghiată atent şi trebuie intervenit
imediat la orice schimbare de tablou.
Nediagnosticată la timp, sau amânată operaţia duce la complicaţii.
Apendicita acută se poate complica cu:
- Peritonita apendiculară localizată, care este reprezentată de
plastronul apendicular în a cărui evoluţie se disting trei faze: infiltrativă,
de abcedare şi de fistulizare. Au loc alterarea progresivă a stării
generale, curbă febrilă de tip supurativ, evoluţia ascendentă a
leucocitozei;
- Peritonita generalizată poate apărea: primar prin propagarea
infecţiei sau secundar prin perforarea apendicelui;
- Abcese intraabdomonale;
- Tromboflebita venei porte;
- Complicaţii infecţioase pleuropulmonare (embolii pulmonare)
Tratamentul apendicitei acute

Tratamentul apendicitei acute este numai chirurgical şi de


urgenţă, fără o pregătire specială a tubului digestiv.
În forma septicemică, tratamentul cu antibiotice trebuie început
preoperator şi va continua postoperator cu antibiotice precizate prin
antibiogramă.
În paralel se va efectua reechilibrarea hidroelectrolitică şi
volemică.
Apendicectomia are ca timpi operatori: anestezia (locală,
spinală,
peridurală sau generală), incizia, explorarea FID şi recoltarea de probe,
ligaturarea şi secţionarea mezoului, ligatura cu catgut şi secţionarea
apendicelui la bază, înfundarea bontului apendicular în bursa cecală,
sutura tegumentară.
În privinţa drenajului trebuie avută o atitudine electivă, în
apendicitele neperforate drenajul este inutil.
Evoluţia postoperatorie este bună atunci când febra scade în
primele zile, apoi se normalizează, tranzitul intestunal se reia, scade
leucocitoza şi starea generală se ameliorează.
Accesul chirurgical. Calea de abord poate fi diferită:

 În majoritatea cazurilor abordul McBurney este optimal şi permite


efectuarea apendicectomiei, asigurând confortul operator necesar;
 Incizia Lenander (verticală pe marginea laterală a muşchiului rect
abdominal drept) şi incizia Jalaguier (verticală, prin teaca muşchiului rect
abdominal drept) au avantajul transformării sale într-o laparotomie largă în
cazurile dificile;
Apendicectomie
Apendicectomie
Apendicectomie
Apendicectomie
Apendicectomie
Apendicectomie laparoscopica

S-ar putea să vă placă și