Școala Postliceală Sanitară Suceava

Specializarea Radiologie

Febra musculară

Elev Profesor îndrumător

Lauric Sebastian Vasile Prof. Amos Ștefania
Anul 1

1
 Febra musculară

Febra musculară descrie un fenomen de durere musculară resimțită la 24-72 de

ore după efort, mai ales în cazul practicării unui nou program de exerciții, după o
schimbare a sportului practicat sau după o creștere a duratei și intensității
antrenamentelor. Este un răspuns normal la un efort neobișnuit și parte a procesului de
adaptare ce duce la o mai mare rezistență și forță pe măsura ce mușchii se refac și
revin la conformația normală.

Caracteristici:
 sensibilitate musculară;
 scăderea forței;
 afectarea mișcării.
Durerea atinge de obicei cel mai mare nivel în primele două zile după efort și
dispare treptat. În formele cele mai severe, durerea apare la 12 ore după terminarea
efortului și se poate menține până la șapte zile.
În corpul nostru există trei tipuri de mușchi: mușchiul cardiac, mușchii netezi
(de la nivelul vaselor de sânge) și mușchii scheletici sau striați, atașați oaselor. Febra
musculară afectează doar mușchii scheletici și apare după ce exercițiul fizic s-a
terminat. Acest lucru o diferențiază de durerea acută din entorse de exemplu, care
apare brusc în timpul desfășurării activității, putând fi însoțită de tumefiere sau
echimoze (vânătăi).
Teoria populară conform căreia acidul lactic acumulat în mușchi după un efort
solicitant este responsabil de apariția febrei musculare, este în prezent respinsă.
Cercetătorii au examinat nivelul lactatului imediat după efort și nu au găsit o corelație
între nivelul acestuia și febra musculară resimțită câteva zile mai târziu. Acidul lactic
format este îndepărtat complet de la nivel muscular în 3060 de minute după terminarea
efortului.
Cauza febrei musculare este ruptura microscopică de la nivelul fibrelor
musculare. Gradul durerii este influențat de durata și intensitatea exercițiilor, dar și de
tipul acestora. Există mai multe teorii acceptate în prezent:
2
  O teorie susține că fibrele musculare inflamate și tumefiate stimulează
receptorii pentru durere și determină creierul să recepționeze durerea.
 O altă teorie susține că celulele inflamatorii - fagocitele - care vin să înlăture
țesutul distrus produc leziuni și mai mari, care generează apariția durerii.
 O a treia teorie pornește de la premisa că radicalii liberi (molecule foarte
reactive și dăunătoare în organism), produși de celulele inflamatorii,
accentuează leziunile deja existente, cauzând durere.
Cel mai probabil, o combinație a tuturor acestor factori duce la apariția durerii
din cadrul febrei musculare. Se pare că febra musculară se asociază cu lezarea
hidroxiprolinei de către radicalii liberi superoxid, hidroxiperoxid, hidroxil și amoniac.
Hidroxiprolina este o componenta a colagenului din structura țesuturilor de legătură. În
concluzie, leziunile și febra musculară sunt cauzate de acumularea amoniacului,
transferul fosfatului din mușchi în sânge, hemoliza de compresie (distrucția celulelor
roșii din sânge), eliberarea necontrolată de radicali liberi. Pentru a rezolva aceste
leziuni, care sunt mai evidente la nivelul mușchilor mari din picioare sau spate și cresc
odată cu intensitatea antrenamentului sau în activități aerobe cu un consum mare de
oxigen, sportivii ar trebui să ia suplimentar antioxidanți înainte și după antrenament,
precum vitamina C și E, coenzima Q10, N acetil cisteina, L glutation, extract din
semințe de struguri, beta caroten, niacina, vitamina B5, zinc și seleniu.
Tipul contracției musculare pare a fi și el un factor important în dezvoltarea
febrei musculare. Când intenția este de a ridica o greutate de 500 de kilograme,
contracția musculară este de tip excentric. Cu alte cuvinte, mușchiul se contractă
încercând să-și scurteze lungimea, dar eșuează. Acest tip de contracții generează cele
mai multe leziuni la nivelul fibrelor musculare, comparativ cu contracțiile concentrice
tipice, în care mușchiul se scurtează în timpul contracției la ridicarea unei greutăți.
Exercițiile care presupun mai multe contracții de tip excentric, precum alergatul la
vale, coborâtul scărilor, coborârea greutăților, mișcarea de coborâre în ghemuit, vor
genera cea mai severă febră musculară, chiar și în absența senzației de arsură la nivel
muscular în timpul desfășurării efortului.
Nu există un tratament simplu pentru febra musculară.

3
 Iată câteva sfaturi folositoare pe care să le încerci, pentru a vedea care
funcționează cel mai bine în cazul tău. În esență, cel mai bun tratament pentru febra
musculară este prevenirea apariției ei.
Dă dovadă de răbdare: febra musculară va dispărea în trei până la șapte zile
fără niciun fel de tratament.
Încearcă tehnici de recuperare activă. Exercițiile aerobe ușoare măresc fluxul
sanguin și ajută astfel la diminuarea durerii musculare. După efort, fă un stretching
ușor. Întinde-ți mușchii până simți un ușor disconfort și menține poziția 1030 secunde.
Masaj blând la nivelul musculaturii afectate. Masajul stimulează neutrofilele (celule
albe din sânge care luptă împotriva inflamației), reducând durerea musculară.
Fă o baie cu sare, în piscină sau cadă, timp de 15 minute pentru relaxare și
reducerea tensiunii musculare. Antiinflamatoriile nonsteroidiene precum aspirina sau
ibuprofen reduc temporar durerea, dar nu grăbesc refacerea.
Vitamina C ajută la refacerea țesutului de legătură afectat.
Evită orice activitate solicitantă care poate accentua durerea.
Așteaptă ca durerea să dispară în totalitate înainte de a efectua noi exerciții
solicitante.
Nu uita să te încălzești corespunzător înainte de a efectua un nou antrenament.
Mușchii neîncălziți supuși brusc unui efort intens au șanse mai mari de a dezvolta
leziuni decât mușchii încălziți corespunzător înainte de efort. Încălzirea efectuată
corect crește ritmul bătăilor cardiace și respiratorii, mărind aportul de oxigen și
substanțe nutritive la nivelul mușchiului înainte ca acesta să fie solicitat în cadrul
antrenamentului. În plus, la nivelul articulațiilor se secretă mai mult lichid sinovial,
mărind flexibilitatea. Prin încălzire, organismul se adaptează cerințelor
antrenamentului.
Urmează regula celor 10%. Când începi o nouă activitate ia-o treptat și crește
durata și intensitatea exercițiilor cu maxim 10% pe săptămână.
Asigură-te că bei apă în cantități corespunzătoare, consumă mulți carbohidrați și
puține grăsimi, pentru a furniza mușchilor combustibilul necesar.
Atât pentru prevenirea apariției febrei musculare, cât și pentru cazul în care ne
dorim o formă fizică cât mai bună și un nivel de fitness cât mai înalt, trebuie să

4
înțelegem un lucru esențial: corpul nostru trece printr-un proces de adaptare, care este
complet natural. Febra musculară nu generează efecte negative pe termen lung.
Durerea resimțită la nivelul țesuturilor moi este un fenomen normal și absolut necesar
pentru a atinge o formă fizică bună. În acest sens, trebuie respectate anumite principii:
 Principiul încărcării un stress sau o încărcare mai mare decât nivelul normal
sunt necesare pentru ca adaptarea sî aibă loc. Corpul se va adapta stimulului.
Odată corpul adaptat, un nou stimul este necesar pentru a continua
transformarea. Pentru ca un mușchi, inclusiv inima, să-și crească forța, trebuie
să fie încărcat progresiv cu o greutate mai mare decât cea cu care este obișnuit.
Pentru a mări rezistența, mușchii trebuie să lucreze o perioadă de timp mai
îndelungată decât cea cu care sunt obișnuiți. Dacă acest stress este îndepărtat
sau redus, va apărea o reducere a performanțelor. Un nivel normal de exerciții
va menține constant nivelul de fitness existent.
 Principiul progresiei susține existența unui nivel optim de încărcare și a unui
timp optim în care această încărcare ar trebui realizată. Încărcarea nu trebuie
realizată prea încet, dar nici prea repede pentru că poate genera leziuni
musculare. Exercițiile realizate dincolo de nivelul optim sunt contraproductive
și chiar periculoase. De exemplu, un sportiv care se antrenează doar la sfârșitul
săptămânii neglijează principiul progresiei, nefăcând exerciții suficient de des.
Principiul progresiei mai are un avantaj: duce la conștientizarea importanței
unei odihne corespunzătoare și a recuperării. Stressul continuu și încărcarea
constantă duc la epuizare și accidentări. Un antrenament intens efectuat timp
îndelungat duce la supra-antrenament, cu numeroase consecințe negative la
nivel fizic și psihologic.
 Principiul adaptării adaptarea este mecanismul prin care organismul
programează mușchii să-și amintească diferite activități, mișcări sau aptitudini.
Repetând aptitudinile sau activitățile respective, organismul se adaptează la
stress și exercițiile devin mult mai ușor de efectuat. Adaptarea explică de ce la
început, odată cu introducerea unei noi rutine, apare febra musculară și apoi
aceasta dispare după efectuarea aceluiași exercițiu săptămâni sau luni întregi.

5
 Tot aceasta adaptare subliniază necesitatea variației și a supraîncărcării dacă se
dorește o îmbunătățire continuă a performanțelor.
 Principiul folosirii/nefolosirii – mușchiul se hipertrofiază dacă este antrenat și
se atrofiază daca nu este antrenat. Este foarte importantă găsirea unui echilibru
între stress și odihnă. Perioadele de antrenament cu intensitate mare trebuie să
alterneze cu perioadele de intensitate mai joasă, pentru a permite organismului
să se refacă.
 Principiul specificității evoluția antrenamentului trebuie să decurgă de la
general spre înalt specific. Acest principiu susține că pentru a deveni mai bun
într-o activitate specifică, trebuie efectuată activitatea respectivă. Adică, pentru
a deveni un bun ciclist trebuie să pedalezi. De reținut este faptul că un alergător
trebuie să se antreneze prin alergare, iar un înotător prin înot.
 Principiul diferențelor individuale pentru ca fiecare organism este diferit,
răspunsul fiecărei persoane la exerciții va fi variat. Un antrenament
corespunzător trebuie modificat în funcție de diferențele individuale:
o -mușchii mari se refac mult mai greu decât mușchii mai mici;
o mișcările rapide sau explozive necesită o refacere mai lungă decât
mișcările lente;
o femeile au nevoie în general de un timp de recuperare mai îndelungat
decât bărbații;
o persoanele în vârstă se refac mai încet decât cele mai tinere;
o pe măsură ce încărcarea este mai mare, și refacerea musculară va dura
mai mult.
Durerea musculară poate fi semnalul de alarmă al unei accidentări serioase.
Dacă ea nu dispare în interval de o săptămână, e indicat să apelați la serviciile unui
medic.