SINDROMUL

EAGLE
(APOFIZA STILOIDĂ MULT ALUNGITĂ)
 Sindromul Eagle reprezintă un
complex de simptome clinice
apărute din cauza unui proces
stiloid alungit sau calcificarea
ligamentului stilohioid.
 Procesul stiloid
reprezintă o prelungire subţire la
baza osului temporal, imediat
posterior de apexul mastoidean.
El se află caudal, medial şi
anterior faţă de spatiul maxilo-
vertebro-faringian( care conţine
arterele carotide, vena jugulară
internă, nervul facial, nervul
glosofaringeal, nerv vag şi
hipoglos). Împreună cu ligamentul
stilohioid şi cornul mic a osului
hioid, procesul stiloid formează
aparatul stilohioid, care se
dezvoltă embrionar din cartilajul
Reichert a arcului doi brahial.
Eagle a definit lungimea normală
a apofizei stiloide în limitele 2,5-
3,0 cm.
 Nici pînă în prezent nu s-a ajuns la o parere unică în
ceea ce priveşte norma lungimii procesului stiloid.
Anterior el se considera prilungit în cazul cînd era mai
lung de 30-33 mm. Însă T. Jung şi coautorii în baza
numeroaselor ortopantomografii a ajuns la concluzia că
lungimea medie a procesului stiloid trebuie considerată
45 mm, dar a observat că acest indice diferă în diferite
grupe de vîrstă şi sex ( 42 la femei mai tinere de 35 de
ani şi 49 la bărbaţi mai mari de 45 ani). După datele lui
I.Şuliga şi N. Zaiţev, lungimea procesului stiloid
variază de la lipsă totală, uni sau bilaterală pînă la
concreşterea lui cu cornul mic a osului hioid.
 Istoricul
Sindromul Eagle este cunoscut din 1937,
cînd otolaringologul Universitaţii Duke, Watt
W. Eagle l-a descris pentru prima dată.
Acest sindrom a fost caracterizat prin
simptoame tipice aparute după o traumă
faringeală sau o tonziloectomie. În anii
urmatori a fost creat termenul de
“sindrom stiloid” pentru a defini durerea
cervicofaringeală legată de procesul stiloid
fără antecedente de traumă.
 Frecvenţa

Procesul stiloid alungit este prezent la

aproximativ 4 % din populaţie, şi doar un
mic procent din ei ( între 4-10,3%) sunt
simptomatici. Deci incidenţa lui adevărată
este în jur de 0,16 %, cu raport
femei:bărbaţi ⁼ 3:1.
 Etiologia
Pînă în prezent rămîne neidentificată.
Eagle considera cauza trauma chirurgicală
(tonsilectomie) sau iritarea cronică locală, care ar putea genera
osteite, periosteite, sau tendenite a complexului stilohioid, cu
consecinţe reactive- hiperplazia osifiantă.
Letini a formulat ipoteza persistenţei elementelor mezenchimale
( resturi a cartilajului Reichert) care pot produce metaplazia osoasă
în consecinţa traumei sau stresului mecanic pe parcursul
dezvoltării stiloidului.
Epifanio leagă osificarea procesului stiloid de schimbări
endocrinologice la femei în menopauză.
Gokce raportează despre calcificările ectopice care pot alungi
procesul stiloid la pacienţi cu dereglarile conţinutului de Calciu,
Fosfor şi vitaminei D.
 Clasificarea

Eagle descrie două tipuri de sdr. Eagle:

“Sdr. Eagle clasic” tipic pentru pacienţi ce au suferit o traumă
faringeală sau amigdalectomie, caracterizat prin durere surdă,
persistentă, ipsilaterală ce poate iradia în ureche şi exacerba la
rotirea capului. O formaţiune sau umflătură poate fi palpată în
fosa ipsilaterală, ceea ce la fel exacerbează simptomele. Alte
simptome includ disfagia, senzaţie de corp străin, tinitus sau
durere cervicofacială.
A doua forma de “ Sdr. Stiloid” se caracterizează prin
compresia arterei carotide interne sau externe de către un
proces stiloid deviat lateral sau medial. Se caracterizează prin
durere localizată dea lungul arterei, producîndu-se
exacerbarea la rotirea sau compresia gîtului. Nu este corelat cu
tonziloectomie.
 Tabloul clinic
Mare majoritatea pacienţilor cu Sdr. Eagle acuză
prezenţa unei dureri difuze cu localizare unilaterală în
regiunea antero-superioră a gîtului, cu iradiere în
laringe, rădăcina limbii, ureche. La fel durerea poate
să iradieze în articulaţia temporomandibulară,
mandibulă, regiunea obrazului, dinţi, maxilă.
Pacienţii de obicei descriu durerea ca surdă,
persistentă, cu perioade de exacerbări. Intensitatea sa
creşte spre sfirşitul zilei, exacerbează la extensia
capului.
La unii pacienţi cu aşa patologie se poate dezvolta
neuralgia glosofaringeală, spasmul laringean.
CT oblic coronal
demonstreaza
calcificari sau
osificari a ambelor
ligamente stilohioide.
 Tratamentul

 Tratamentul conservativ include :

ANALGETICE
ANTICONVULSIVANTE
ANTIDEPRESANTE
INFILTRAREA LOCALĂ CU STEROIZI SAU
ANESTETICE DE LUNGĂ DURATĂ
 Tratamentul chirurgical constă în stiloidectomie
care poate fi efectuată pe două căi: transfaringeal
sau extraoral.
Abordul transfaringeal
Chirurgul localizează procesul stiloid prin
palparea fosei tonzilare. După incizie şi
identificarea procesului stiloid este necesar a
diviza şi îndeparta muschii, se ridică
mucoperiostul şi în final se excizează procesul
stiloid. Dacă tonzila este prezentă, la început se
efectuiază tonziloectomia.
 Avantajele abordului transfaringeal sunt :
-siguranţa metodei,
-durata mai mică a intervenţiei
-simplicitatea abordului.
Dezavantajele:
-posibilitatea unei infecţii a tesuturilor
- riscul lezării vaselor mari
- vizualizarea slabă.
Abordul intraoral nu se recomandă în cazul
intervenţiei bilaterale.
 Abordul extraoral
Începe cu incizia în regiunea cervicală în 2/3
superioare marginii anterioare muşchiului
sternocleidomastoidean spre osul hioid. După
identificarea şi incizia muşchiului platisma şi fasciei
cervicale superficiale, fascia parotidei este reflectată
anterior ,sternocleidomastoideanul posterior. Inserţia
aponeurotică şi musculară separă procesul stiloid, se
efectuiază stiloidectomia.

Ceylan raporteayă 93,4 % de succes după rezecţii

externe.
 Complicaţii

-Infectarea spaţiilor profunde a gîtului

-Lezarea structurilor neurovasculare
-Hemoragie
-Lezarea nervului facial
-Alterări temporare a vorbirii şi înghiţirii

De obicei succesul tratamentului

chirurgical se observă in 80% cazuri.