EXAMINAREA ARTICULAȚIEI-TEMPORO-MANDIBULARE

Articulația temporo-mandibulară este alcătuită din:

1.suprafața osoasă temporal:

- eminența temporală sau tuberculul articular;

- fosa glenoidă;

2. condilii mandibulari;

3. aparatul discal:

- lamă tendinoasă prediscală;

- disc propriu-zis;

- zonă laminară retrodiscală;

4. capsula cu sinoviala realizează o compartimentare a cavității articulare în două etaje

anatomice, diferite ca și funcții și dimensiuni : etaj superior(temporo-discal) și etaj
inferior(condilo-discal).

Etajul superior este responsabil pentru mișcările de traslație iar cel inferior de mișcările de
rotație.

5. ligamentele:

- articulare: ligamentul lateral și ligamentul medial;

- extraarticulare:ligamentul sfenomandibular, ligamentul stilomandibular, ligamentul

pterigomandibular și ligamentul timpanomandibular.

După Ash. şi Ramfjord (1961) ATM-ul este o articulație de tip:

- ginglimo-permite rotația;
- artroidal-permite translația;
- diartroză- permite mișcări libere cu capacitate redusă;
- compusă- este alcătuită din cel puțin trei oase care aparţin mandibulei şi osului
temporal: condilul mandibular, osul temporal, discul sau meniscul articular
(neosificat).

Vascularizația și inervația ATM-ului sunt asigurate de ramuri din artera maxilară internă și
artera temporală superficială, respectiv de nervul auriculo-temporal, care provine din ramura
maxilară a nervului trigemen.
 Examinarea articulației-temporo-mandibulare se realizează prin: inspecție, palpare și
auscultație.

INSPECȚIA se realizează la nivelul regiunii temporo-mandibulare și are în vedere

decelarea unor asimetrii cu localizare unilaterală sau bilaterală generate de tumefacții,
deformări sau înfundări. În cazul în care există abateri de normal sub forma de asimetrii la
nivelul ATM-ului, acestea pot avea o etiologie variată, respectiv inflamatorie, infecțioasă,
tumorală sau traumatică și impun diagnosticul diferențial al acestor afecțiuni.

PALPAREA se realizează la nivelul feței laterale articulare respectiv preauricular

dar și la nivelul părții posterioare, endoauricular.

Tehnica de palpare preauriculară presupune plasarea vârfurillor degetelor(index și

medius) simultan exo-oral, la nivelul pielii din dreptul ATM, în fața tragusului. Dacă nu
suntem siguri că am poziționat degetele corespunzător, invităm pacientul să realizeze câteva
mișcări de deschidere-închidere cu scopul de a repera mișcările condililor de-a lungul eminței
articulare. După ce s-a reperat locul condililor, se invită pacientul să închidă gura și se face o
presiune ușoară la nivelul articulațiilor.

În cazul în care nu am poziționat degetele corect, cel mai frecvent se palpează în mod
eronat fasciculul profund al maseterului, durerea resimțită de pacient fiind de origine
musculară și nu articulară. Pentru a verifica dacă palpăm ATM-ul sau mușchiul maseter,
rugăm pacientul să strângă din dinți în poziția de intercuspidare maximă. În această situație se
va simți de fapt contracția fașciculului profund al mușchiului maseter ceea ce denotă o
poziționare greșită a degetelor, respectiv cu 1 cm anterior.

În continuare pacientul realizează mișcări de deschidere-închidere a gurii cu scopul de

a analiza simetria mișcării, excursia condililor pe panta articulară și saltul articular.

Excursia condililor poate să fie :

- normală;
- limitată – întreaga lungime a pantei artculare nu poate fi parcursă de condil;
- exagerată- uni sau bilateral- polul inferior al eminenței articulare este depășit de
condil.

Saltul articular este perceput ca o săritură a condilului mandibular peste un obstacol,

similar unei decroșări a mandibulei. Poate fi localizat uni sau bilateral( mișcarea de
deschidere, închidere a gurii).

Tehnica palpării preauriculare a polului posterior al condilului presupune

deschiderea maximă a gurii de către pacient, degetele examinatorului se rotesc și se
 plasează în locul ocupat anterior de condil. Dacă acest tip de palpare se soldează cu durere,
aceasta poate fi generată de o capsulită(inflamația capsului articulare) sau o
retrodiscită(inflamația țesuturilor articulare retrodiscale).

Tehnica palpării endoauriculare constă în plasarea simultană a indexului în

conductul auditiv extern și a policelui în fața tragusului. Datorită faptului că rapoartele
anatomice prezente la acest nivel determină presarea cartilajului auditiv peste partea
posterioară a articulației cu posibila apariție a unor salturi artculare sau zgomote acest tip
de palpare nu este recomandat de majoritatea autorilor.

AUSCULTAȚIA se realizează cu stetoscopul și permite reperarea diferitelor zgomote

articulare produse de mișcările mandibulare precum mișcarea de deschidere a gurii,
mișcarea de lateralitate și cea de propulsive.

În mod normal, într-o articulație sănătoasă nu se percep decât zgomote ușoare de

glisare.

Patologic la nivelul ATM-ului putem întâlni zgomote articulare de tip:

a.Cracmente – se însoțesc la palpare de salt articular și pot fi unice la deschidere,

duble sau reciproce, când apar și la deschidere și la închidere. Intensitatea lor sonoră poate
varia de la discretă, percepută doar de pacient( îi pocnesc articulațiile), până la foarte
puternică, percepută de examinator, chiar și de anturajul pacientului.

În general cracmentele apar în situația în care unitatea disc-condil a dispărut datorită

ruperii inserțiilor discale de pe polul condilian lateral sau medial.

Cracmentele sunt evaluate în funcție de poziția mandibulei în deschidere ca:

- cracment precoce: apare în primii 15mm de deschidere bucală;

- cracment intermediar: apare între 15-30mm de deschidere bucală;
- cracment tardiv: apare la peste 30 mm de deschidere bucală.
Cu cât zgomotul este mai tardiv, cu atât deplasarea anterioară a disculuiîn fața capului
condilian este mai mare(semn de gravitate).Cu cât zgomotul de închidere este mai
îndepărtat de poziția de IM, cu atât terapia ocluzală va fi mai probabil sortită eșecului.

b.crepitațiile- sunt zgomote articulare perceptibile pe parcursul mișcării de

deschidere-închidere a gurii, au o intensitate sonoră mai mică comparativ cu cracmentele.

Pot fi generate de fenomenele de artroză articulară, perforații ale discului articular sau
modificări structurale degenerative ale discului articular.