Unitatea de învățare nr.

1
Teorii explicative privind geneza, natura și
funcțiile jocului
Delimitări ludice conceptuale
Teoriile biologizante
Teoriile psihosociale
 OROIAN ANCUȚA
POL ANIȘOARA FIRUȚA
COSMINA
BOLOȘ
ANA

STUDENT
MARIA

ELE FECHETE
ȘERBAN FĂGĂRAȘ SIMONA
RALUCA GABRIELA MANUELA
 Jocul nu este numai ocupația principală a copiilor, sau forma fundamentală
specifică acestei vârstei. Oricine poate observa jocul felin al puilor de pisică,
salturile pline de imprevizibil și abilitate, de apucare a unui ghemotoc de hârtie
atârnat, sau altele asemenea acestora. De altfel, în încercarea de a identifica cât
mai concret variabilele forme de activitate umană, psihologii au pornit de la joc,
continuând în mod cronologic, dar și intercondiționată, cu învățarea, munca și
creația. Regăsim ludicul în fiecare din celelalte trei forme menționate, întrucât
existența întregii omeniri este un joc "de a fi", iar jocul este legat nemijlocit de
imaginație, acesta fiind o componentă obligatorie la nivelul fiecărei personalități în
parte. Considerat din punct de vedere al formei pe care o poate lua, jocul este o
acțiune liberă, situată în afara vieții obișnuite de care nu este legat nici un interes
materiale nemijlocit și care nu urmărește inițial nici un beneficiu.
 Ea are ca obiect de studiu următoarele

, c o n s i d e r a t
• jocul
fenomen
an t ro p o l o g i c ș i • teoriile
isto r i co -s o c ia l, î n
i
despre
l p ro c e s u l u
cadru joc
instructiv

PEDAGO u c a ti v, d a r ș i în
ed
afa r a a c e s t u i a

GIA • didactica • instituțiile în care

se aplică jocul

JOCULUI
jocului în
didactic cu
raport cu
transmiterea unor
diferite grupuri competente ludice
și categorii de didactic
beneficiari metodologice
 Repere ale evoluţiei concepţiei asupra activităţii de joc

Jocul și educația, prea mult separate din punct de vedere conceptual în

prezent, au totuși rădăcini comune. Un concurs fericit de împrejurări face
ca specia umană să fie dependentă nu de constrângeri instinctuale, ci de
modul de valorificare a potențialului său intelectual iar, la rândul său,
această valorificare beneficiază de aportul substanțial al exercițiului
ludic, gratuit, aparent fără finalitate imediată, aport pe care numai o
copilărie întinsă pe o perioadă de timp îndelungată îl poate oferi. În faza
de copilărie a speciei umane, jocul și educația se suprapuneau probabil
până la contopire. Participarea nemijlocită a copilului la viața adultă se
realiza prin joc, acesta reprezentând practic singura modalitate prin
intermediul căreia cunoștințele și deprinderile necesare supraviețuirii
puteau fi transmise tinerelor generații. Jocul utilizat ca mijloc de realizare
al educaţiei reprezintă practic resortul intim care a propulsat umanitatea
spre civilizație și care a determinat o dublă luare în stăpânire: a mediului
de către om și a omului de către el însuși.
 Teorii despre joc
Începând cu secolul al XIX-lea, s-au
conturat o serie de teorii explicative cu
privire la natura și funcțiile jocului
care, deși nu au acoperit întreaga
problematică a implicațiilor activității
ludice în plan formativ, au oferit
concluzii valoroase pentru înțelegerea
apariției, manifestări își esenței jocului.
Privind aceste contribuții în ansamblul
lor, ele pot fi grupate în două categorii
de interpretări ale jocului, respectiv
biologizante și psihosociologice.
Problematica jocului a fost de-a
lungul timpului în atenția a
diverși specialiști: psihologi,
pedagogi, sociologi, antropologi
și filosofi, care au recunoscut și
argumentat valențele formative
ale activității ludice din
perspective foarte variate,
unele chiar contradictorii.
 Teorii despre joc
Aceasta înseamnă că, în Meritul teoriilor
copilărie, jocurile sunt biologizante este acela că
similare cu acțiunile ele au impus necesitatea ca
întreprinse ulterior pe din analiza jocului să nu fie
scara evoluției omise determinările
umanității, ceea ce biofiziologice (Șchiopu, U.,
1970). Însă natura jocului
presupune "dispariția
nu poate fi relevată doar
funcțiilor jocului" la prin aspecte ale cauzalității
vârstă adultă. biologice.
Contribuții importante
pentru lărgirea cadrului
explicativ al fenomenului
ludic au adus teoriile
psihosociologice care au
avut o importantă
deosebită și pentru
adaptarea activității de joc
la cerințele și finalitățile
proceselor educaționale
Domeniul "Teoria
jocului" sau conotațiile
atașate de-a lungul
timpului conceptului joc
pot fi analizate pornind
de la următoarele
aserţiuni:

Ursula Șchiopu, "jocul este un
fenomen tranzitoriu, un mijloc de
exprimare și exteriorizare a trăirilor în
forme concrete de conduită".
Ilfov: "jocul este în același
timp muncă, altă realitate,
fantezie."
Leontiev: " jocul este transpunerea în plan imaginar
a vieții reale, pe baza transfigurării realității și a
preluării aspirațiilor, tendințelor, dorințelor
copilului"; "jocul este o activitate de tip
fundamental, cu rol hotărâtor în evoluția copilului,
constând în reflectarea și reproducerea lumii reale
într-o modalitate proprie copilului, rezultat al
interferenței dintre factorii bio-psihic-sociali."
J. Chiteau: "jocul este un proces și o cale
de modelare"; "jocul este cea mai bună
introducere în arta de a munci".
 1. Jocuri de rol cu caracter mai general, unde includem:
- jocul de reprezentare a structurilor (ajută la
înțelegerea funcționării unor structuri organizatorice,
precum instituții, întreprinderi etc.)
Practic, există - jocul de decizie (simulează structura unui organism de
decizie; se folosește în predarea și învățarea științei
conducerii, istorie, științe juridice, economice)
mai multe tipuri - jocul de arbitraj (utilizat în predarea științelor juridice
și financiar-contabile)
- jocul de competiție (utilizat în scopul obținerii
aferente jocului anumitor performante)

2. Jocuri cu caracter specific, precum:

de rol, și anume: - jocul "De-a ghidul și vizitatorii" și
- jocul de negociere (constând în
simularea operațiilor de vânzare-
cumpărare, a tranzacțiilor comerciale și
financiar-bancare
Taxonomie după Anna Bacus
(cu trimitere spre vârstele de 0-6 ani)
a)Jocuri fizice
jocuri vizând motricitatea grosieră
jocuri constructive (construcții blocuri, cocă, nisip, lemn)
jocuri distructive - jocuri vizând motricitatea fină
jocuri de manipulare (de tip lego)
jocuri de coordonare (care presupun utilizarea instrumentelor muzicale) - jocuri vizând
dezvoltarea psihomotrică
jocuri aventuroase (ascensiune pe diferite aparate)
mișcări creative (dans)
jocuri de explorare senzorială (modelare)
jocuri cu obiecte (căutare pe masă)
b) Jocuri intelectuale
• jocuri lingvistice (ascultare și narare de povesti)
• jocuri de achiziție
• jocuri de comunicare
• jocuri de organizare lingvistică
• jocuri de explicație - jocuri științifice
• jocuri de explorare sau investigare a realității (cu apă, cu nisip)
• jocuri-rezolvare de probleme (gătitul) - jocuri simbolice (matematice)
• jocuri reprezentative (pretind că ...)
• jocuri de imitație în miniatură a ambianței (colțul păpușilor, casa bunicilor, dramatizări)
• jocuri de numărare - jocuri creative (pictură, desen, modelaj, lucru manual, proiectare)
• jocuri estetice sau imaginative
• jocuri fanteziste sau realiste
• jocuri inovative
c) Jocuri socii-afective
 jocuri cu caracter terapeutic (utilizând lemn, cocă, muzică,
apă)
jocuri agresive
jocuri regresive
jocuri de relaxare
jocuri de solitudine
joc paralel - jocuri lingvistice (cu păpușa, de-a telefonul)
jocuri decomunicare
jocuri deinteracţiune
jocuri de cooperare
Taxonomie după Partner Taxonomie după Sylva

 Jocuri simple, cu sarcini ușoare pe

 jocul solitar care copilul le cunoaște foarte bine
 jocul contemplativ (de (jocuri pasive); sunt adaptate de
copii, atunci când sunt obosiți
spectator)  jocuri complexe, constructiv-active,
 jocul paralel bine concretizate; un joc provocator
 Aici apar jocurile practice și jocul
 jocul asociativ imaginativ; copilul trebuie să facă
 jocul cooperant ceva (dispunând de anumite
abilități).
 Funcțiile jocului:

1)Funcția cognitivă, informativă

Jucându-se, de la cele mai fragede vârste, fără a conștientiza neapărat acest lucru, copilul învață;
acumulează noi date, informații, cunoștințe, își formează și exersează un set de deprinderi,
priceperi și obișnuințe sarcinile jocului orientând procesul cunoașterii. În cadrul jocului didactic,
învățarea ca proces primește atributul dirijării. Coordonarea procesului instructiv-educativ își
pune nemijlocit amprenta asupra jocului, care este proiectat cu anticipație, organizat în baza
anumitor sarcini didactice și evaluat ca atare.
2)Funcția stimulativ-motrică (motorie)
Prin joc, este stimulată prioritar componenta motorie a personalității copilului, sau o altă
dimensiune a acesteia. De cele mai multe ori, la încheierea unui joc, participanții sunt hotărâți să
o ia de la capăt, sunt mulțumiți de ceea ce au realizat, nu resimt oboseala specifică învățării sau
muncii, având un tonus pozitiv.
3)Funcția formativ-educativă
Această funcție se referă la faptul că jocul contribuie la:
- perfecționarea funcțiilor cognitive ale subiectului care se joacă
- - implicarea motivației intrinseci a acestuia în joc
- - dezvoltare afectivă (relevantă, mai ales, la jocul de rol)
- - dezvoltarea anumitor aptitudini.
4)Funcția socială
Fiind prima formă de activitate umană fundamentală, este firesc ca jocul să constituie un element și un
factor important de socializare. Cele mai relevante cazuri sunt elevii de clasa I care, nefrecventând
creșa și/sau grădinița, se adaptează mult mai greu și mai târziu cerințelor impuse de colectivul clasei
școlare, indiferent de numărul fraților din familie sau de experiența pozitivă a părinților, bunicilor în
creșterea copilului.
5) Funcția de echilibrare-tonificare (descarcă și reîncarcă potențialitățile personalității)
Astăzi este cert faptul că o pasiune, un interes, unele trăsături de personalitate, de caracter, atât de elocvente în
timpul alegerii și desfășurării anumitor jocuri, pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin
în modificarea atitudinii celui care se joacă fată de anumite micro structuri ale realității sociale (familie, grădiniță,
școală, obiect de studiu, sau altele) și, implicit, în crearea condiției pozitive de accesibilitate pentru orice acțiune cu
rol formativ.
6)Funcția terapeutică
7)Funcția cathartică (de curățire, purificare)
Referitor la aceste două funcții amintite mai la urmă, se poate spune că este îndeobște recunoscut faptul că jocul
contribuie nemijlocit și la asigurarea dimensiunii ludice a terapiilor solicitate de anumite cazuri speciale (copii și,
anxioși, sau altele), fiind totodată un mijloc ideal cu rol cathartic. Raportat la anumite nivele de vârstă, jocul câștigă
funcții particularizante, fără a pierde însă vreuna din funcțiile anterior menționate. Importanta lui în dezvoltarea
personalității este reliefată tocmai de complexitatea acestor funcții. Să ne verificăm singuri: Analizați comparativ
două funcții ale jocului.
 VĂ
MULȚUMI
M
PENTRU
ATENȚIE!