Ș I

L E PI I
A O
E
N LA C
G
I I
L
A MO
M
LE O R
R I IL ȚI
O UR EN N A
U M T C RI
T SU E S C O 4
ȚE OLE S C U S 1 4 0
AD O P P A
P U
R
G
CLASIFICAREA SARCOAMELOR ŢESUTURILOR
MOI(TUMORI MALIGNE ALE TESUTURILOR MOI):
A). Tumori fibroase maligne
Fibrosarcom
B). Tumori fibrohistiocitare maligne
Histiocitomul fibros malign
C). Tumori lipomatoase maligne
Liposarcom
D). Tumorile maligne ale musculaturii netede
1. Leiomiosarcom
2. Leiomiosarcom epiteloid
E). Tumorile maligne ale musculaturii scheletale
1. Rabdomiosarcom
2. Rabdomiosarcom cu diferenţiere ganglionică
F). Tumorile vaselor sanguine şi limfatice
A. Tumori borderline
1. Hemangioendoteliom
B. Tumori maligne
1. Angiosarcom şi limfangiosarcom
2. Sarcom Kaposi
3. Sarcoame cu celule dendritice foliculare
G). Tumori perivasculare maligne
1. Tumora glomică malignă
2. Hemangiopericitom malign
H). Tumori maligne sinoviale
1. Sarcom sinovial
2. Tumoră cu celule gigante a tecii tendonului
I). Tumori mezoteliale maligne
1. Mezoteliom solitar malign
2. Mezoteliom malign difuz
J). Tumori neurale maligne
1. Schwanom malign
2. Tumoră cu celule granulare maligne
3. Sarcom cu celule clare
4. Schwanomul melanocitic malign
5.Plexosarcom (tumora nervilor autonomi gastrointestinali)
6. Tumoră neuroectodermală primitivă
K). Tumori paraganglionare maligne
1. Paragangliomul malign
L). Tumori osoase şi cartilaginoase extrascheletale maligne
1. Condrosarcom extrascheletal
2. Osteosarcom extrascheletal
M). Tumori mezenchimale
1.Mezenchimom malign
N). Alte sarcoame
1. Sarcom alveolar de părţi moi
2. Sarcom epiteloid
3. Tumoră rabdoidă extrascheletală
4. Tumoră cu celule mici dezmoplastică
CLASIFICAREA CLINICĂ (GENEVA, 2002)
T – tumora primară
Tx – tumora primitivă nu poate fi evaluată
T0 – tumora primitivă nu este decelabilă
T1 – tumora mai mică de 5 cm în dimensiunea sa cea mai mare
T1a – tumora superficială
T1b – tumora profundă
T2 – tumora mai mare de 5 cm în dimensiunea sa cea mai mare
T2a – tumora superficială
T2b – tumora profundă

Notă: Tumoarea superficială este situată mai superficial de fascia

superficială, tumoarea profundă este situată
subiacent fasciei superficiale sau concreşte fascia superficială.
 N – adenopatii metastatice
Nx – date insuficiente pentru depistarea ganglionilor limfatici
regionali
No – nu sunt date de afectare metastatică a ganglionilor limfatici
regionali
N1 – în ganglionii limfatici regionali sunt metastaze

M – metastază la distanţă
Mx – nu sunt date suficiente pentru aprecierea metastazelor la
distanţă
Mo – nu sunt metastaze la distanţă
M1 – sunt date de metastaze la distanţă
 PROFILAXIA PRIMARĂ
• Consilierea privind respectarea modului sănătos de
viaţă.
• Consilierea privind respectarea igienei muncii în
condiţii nocive:
1. reducerea/evitarea contactului cu substanţe chimice: cupru, beriliu,
crom, oţel, asbest, hidrocarburi aromatice ciclice, siliciu, radon;
2. reducerea/evitarea contactului cu radiaţii ionizante şi cîmpuri
magnetice de intensitate mărită;
3. reducerea riscului de traumatizări (arsuri, fracturi).
PROFILAXIA SECUNDARĂ
• Sanarea tuturor stărilor precanceroase ale ţesuturilor
moi, tumorilor benigne şi inflamaţiilor cronice:
1. osteomielita
2. fistulele
3. chisturile dermoide
FACTORII DE RISC
1. Factorii de mediu: carcinogenele chimice (cupru, beriliu, crom, oţel,
asbest, hidrocarburi aromatice ciclice, siliciu, radon),
traumatismele/leziunile (arsuri, fracturi).
2. Factorii iatrogeni: radioterapia.
3. Viruşii: virusul imunodeficienţei umane (HIV) tipul 1, virusul herpetic
uman (VHU-8).
4. Factorii imunologici: imunodeficienţa congenitalăsau dobîndită,
terapia imunosupresivă.
5. Factorii genetici: tumorile dermoide, lipoamele, leiomioamele,
neuroblastoamele şi paraganglioamele, demonstrează o predispozitie
familială.
6. Factorul de creştere asemănător insulinei (IGF) tipul 2 produs de unele
sarcoame, se presupune că actionează atît ca un factor de creştere
autocrin, cît şi ca un factor de motilitate care accelerează metastazarea.
Diagnosticul trebuie efectuat într-un termen cît mai scurt,iar
bolnavul trimis în departamentele specializate cît mai
curînd. Diagnosticul se face, în primul rînd, în baza
examenului clinic.

Examenul paraclinic:
• Analiza generală a sîngelui.
• Analiza generalăa urinei.
• Analiza biochimicăa sîngelui, (proteina generală,
bilirubina, ALAT, ASAT, fosfataza alcalină,
ionograma,indexul protrombinic, fibrinogenul).
• USG abdomenului.
• Radiografia zonei afectate, cutiei toracice
• ECG.
HEMOBLASTOMUL
Este o leziune malignă a țesutului sangvin, care include două grupe de
afecțiuni:
1. Leucozele, ce afectează măduva osoasă și se caracterizează prin
modificări sangvine.
2. Hemosarcoamele – tumori ale ganglionilor limfatici, fără afectarea
primară a măduvei osoase.
Hemosarcoamele și limfogranulomatoza sunt numite limfoame. Ele se
întîlnesc la copii cu o frecvență de 50% din totalul de tumori maligne.
Tuturor leucozelor le sunt caracteristice manifestări clinice generale:
3. semne clinice precoce(slăbiciuni, indispoziție, febră, dureri
neîntemeiate cu localizare în articulații)
4. Insuficiență de coagulare(anemie, granulocitopenie, trombocitopenie)
5. Sindrom hemoragic, cauzat de trombocitopenie sau de afectarea
tumorală a ficatului și micșorarea factorilor de coagulare.
6. Modificări în sistemul imunitar
7. Febră
8. Pierderea în greutate
În perioada de acutizare a leucozei,
paralel cu manifestările
generale(febră, hemoragii, dureri),
devin evidente și schimbările în
cavitatea bucală (erupții
hemoragice, gingivoragii și
hipertrofii gingivale, stomatite
necrotice)
LIMFOGRANULOMATOZA(BOALA HODGKIN)
Este un limfom malign, cel mai frecvent întîlnit la copii. Se
caracterizeazăprin mărirea în volum a ganglionilor
limfatici, care la început sunt de consistență elastică,
indolori, palpabili, nu aderă la alți ganglioni și nici la
planurile profunde.
Tegumentele acoperitoare nu sunt modificate.
Odată cu avansarea locală, se instalează și manifestări clinice
generale – febră, slăbiciuni.
Există 4 stadii de dezvoltare a tumorii:
1. Afectarea unui grup de ganglioni sau a 2 grupuri
învecinate
2. Afectarea regională a cîtorva grupuri de noduli limfatici
3. Afectarea generalizată a nodulilor limfatici și a splinei
4. Afectarea organelor limfoide – oaselor, ficatului, sistemului
pulmonar, tractului digestiv
Diagnosticul diferențiat al limfogranulomatozei se
face cu limfadenitele banale, limfadenitele de
origine tuberculoasă, mononucleoza, afectarea
ganglionilor limfatici în leucoze, limfo- și
reticulosarcomul.
Imunodepresia instalată în caz de
limfogranulomatoză generează procese de
inflamație, inclusiv pe mucoasa cavității bucale,
faringe, glandele salivare, sau exacerbarea
proceselor cronice, inclusiv a focarelor
periapicale.
LIMFOSARCOMUL
Este unul dintre cele mai agresive limfoame, se întîlnește în 8-9%
din totalul leziunilor maligne, mai ales la copii de 3-5 ani.
La copii, limfosarcomul afectează nodulii limfatici ai mediastinului,
cavitatea abdominală, țesuturile moi, țesutul osos al membrelor
superioare și inferioare, dar mai ales nodulii din regiunea
cervicală și suprclaviculară.
La debutul bolii, nodulii limfatici se măresc îm volum, devin dolori
la palpare, de consistență elastică, cu semne ușoare de
intoxicație. La această etapă de dezvoltare, limfosarcomul se
asemănă cu o adenită reactivă, deseori fiind confundată cu
adenita reactivă de origine odontodenă. Din această cauză se
aplică tratament neadecvat, ce favorizează accelerarea tumorii.
Ulterior, se manifestă o creștere a nodulilor limfatici, cu
modificări în consistență, fermi, aderenți între ei și cu planurile
profunde. Tumora are consistență moale, culoare roșie cenușie,
cu creștere invazivă și destructivă în jurul ganglionilor limfatici
și țesutului limfatic. Hemograma – cu limfocotoză.
Diagnisticul diferențial se face cu limfogranulomatoza.
RABDOMIOSARCOMUL
Este o formațiune tumorală malignă mezenchimală sau epitelială,
care se dezvoltă la nivelul țesuturilor moi. Cele mai frecvente
localizări a rabdomiosarcomului sunt în regiunea capului (în
zona cubitară), a gâtului, la nivel retroperitoneal, la nivelul
membrelor superioare sau inferioare sau în regiunea
urogenitală (la nivelul vezicii urinare, a vaginului sau la nivelul
prostatei). Histopatologic sunt descrise trei forme de
rabdomiosarcoame: alveolar, embrional și pleomorfic. Cea mai
frecventă formă întâlnită în practica medicală este
rabdomiosarcomul embrional, iar cea mai agresivă este forma
pleomorfică.
Rabdomiosarcomul aflat în stadii evolutive incipiente este, de cele
mai multe ori, asimptomatic. Pe parcursul evoluției procesului
tumoral poate apărea durere prin sindromul de compresiune
existent la acel nivel, apărut în urma creșterii în dimensiuni a
formațiunii tumorale.
În evoluție, rabdomiosarcomul crește repede în dimensiuni, cu
invadarea structurilor învecinate și apariția precoce a
metastazelor în organele aflate la distanță (metastaze
ganglionare, osoase, pulmonare sau cerebrale).
Diagnosticul de rabdomiosarcom se pune pe seama anamnezei,
examenului clinic al bolnavului și a investigațiilor paraclinice
(CT, RMN, biopsie medulară, puncție lombară etc.).
Confirmarea diagnosticului de rabdomiosarcom se realizează
prin efectuarea examenului histopatologic.
Diagnosticul diferențial al rabdomiosarcomului trebuie făcut cu:

• carcinomul cu celule mici;

• sarcomul Ewing;
• melanomul malign;
• limfomul malign;
• histiocitomul fibros malign;
• neuroepiteliomul;
• neuroblastomul;
• sindromul Li-Fraumeni;
• liposarcomul;
• osteosarcomul;
• leucemia mieloidă acută;
• leucemia limfoidă acută;
• limfomul non-Hodgkin;
• feocromocitomul;
• tumora Wilms.
TRATAMENTUL
Tratamentul leziunilor tumorale maligne la copii este
combinat.
Toţi pacienţii cu tumori maligne confirmate histologic sau
citologic necesită tratament specific în secţia specializată
a IMSP Institutul Oncologic.
Aprecierea tacticii de tratament depinde de localizarea şi
răspîndirea procesului, starea generalăa pacientului.
Tratamentul include efectuarea intervenţiei chirurgicale,
chimioterapiei şi radioterapiei.
În funcție de celulele depistate în masele tumorale
maligne, se aplică următoarele tratamente
combinate:
1. Chimioterapie + intervenție chirurgicală
2. Intervenție chirurgicală + chimioterapie
3. Chimioterapie + intervenție chirurgicală +
radiologie
4. Radiologie + chimioterapie
SUPRAVEGHEREA
Pacienţii cu tumori maligne după finisarea tratamentului se
află la supravegherea medicului de familie în comun cu
oncologul raional, oncologul din Policlinica Institutului
Oncologic.
Regimul de supraveghere:
• în primul an – o dată în 3 luni;
• al 2-lea an – o dată în 6 luni;
• după al treilea an – control o dată în an, toată viaţa

Volumul cercetărilor:
• Examenul fizic (inspecţia generală, palpaţia ganglionilor
limfatici).
• Radiografia toracelui, zonei afectate - la necesitate.
• USG organelor interne, locului afectat, ganglionilor
limfatici - la necesitate.