Sunteți pe pagina 1din 28

METODE DE RECUPERARE

A CIFOZEI
DEFINIȚIE
Cifozele sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan sagital (în planul
vertical de simetrie), prin exagerarea curburilor normale ale coloanei
vertebrale. Cifoza se manifestă prin curbarea excesivă a coloanei în regiunea
toracică, în față, provocând cocoașă, compensată fiind, printr-o hiperlordoză
cervicală și lombară pentru echilibrarea coloanei.
EXAMEN CLINIC
Tablou clinic:
Din punct de vedere clinic, în cazul cifozelor, nu putem vorbi despre o regulă generală în ceea ce
privește simptomatologia acestor deviații vertebrale. Așadar, fiecare tip în parte, prezintă atât semne
subiective cât și obiective diferite de ale celorlalte.
Există totuși câteva simptome și semne obiective pe care le întâlnim în mai multe cazuri și
anume :
 durerea, care apare la nivelul curburii, pe apofizele spinoase ale vertebrelor. Ea se resimte la
palpare, dar mai ales la percuție;
 durerea în coloana vertebrală este însoțită, întotdeauna, de contractura mușchilor lungi ai spatelui și
de o oarecare rigiditate în mișcări;
 cifoza se asociază cu hipotonia musculaturii spatelui și abdomenului;
 frecvent ,se asociază și cu piciorul plat;
 pacienții vor avea umerii căzuți anterior și omoplatii *în aripioare*;
 agravarea continuă a deviațiilor vertebrale antrenează tulburări respiratorii și cardiace.
CLASIFICARE
 Cifoza dorsală – este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracală. Este cea mai
frecventă deviație a coloanei.
 Cifo-lordoza (cifoza dorsală compensată de lordoza lombară), este o accentuare a celor două curburii
vertebrale, echilibrate și compensându-se reciproc.
 Cifoza lombară și inversiunea vertebrală este o cifoză lombară aparută prin retroversia bazinului,
compensată dorsal.
 Cifoza cervicală reprezinta inversarea curburii lordotice cervicale.
 Cifoza totală este continuarea cifozei dorsale și lombare și este însoțită de înfundarea toracelui. Este o cifoză
lungă, întâlnită la indivizii cu relaxare ligamentară și musculară.

Cifoza de cele mai multe ori apare in zona dorsală. Astfel, in cazul acesteia, se compenseaza superior prin
înclinarea înainte a gâtului și capului, iar inferior prin accentuarea curburii lombare.
Omoplații sunt îndepărtați de torace (omoplati ”in aripioare”) prin intinderea mușchiului trapez și a
romboizilor și prin scurtarea marelui pectoral.
Toracele este înfundat și umerii aduși înainte
CAUZELE APARIȚIEI CIFOZEI
La copii:

 poziția incorectă pe scaun încă din primii ani de viață (la masă, acasă, la gradiniță, la
școală, la birou;
 creșterea bruscă în înălțime;
 purtarea genții sau a ghiozdanului;
 lipsa practicării unui sport;
 neglijarea kinetoterapiei în cazul în care afețiunea s-a instalat;
 miopia, rahitismul, modificări ale auzului, care obligă pacientul să ia atitudini
incorecte sau asimetrice.
CAUZELE APARIȚIEI CIFOZEI
La adulți:

 osteoporoza, afecțiune prin care scade densitatea osoasă și duce la compresia


coloanei sau chiar la fracturi;
 spondilita ankilopoietică, o afecțiune inflamatorie care afectează articulațiile de la
nivelul coloanei;
 artrita, afecțiune care poate determina deteriorarea atât a oaselor, cât și a discurilor
intervertebrale;
 sindromul Marfan, tuberculoza, cancerul sau spina bifida sunt alte afecțiuni care
pot determina cifoza coloanei.
FACTORI DE RISC
Vârsta – persoanele vârstnice sunt cele mai predispuse la cifoză, pe fondul subțierii discurilor intervertebrale;

Postura incorectă;

Prezența scoliozei;

Existența unei traume – în cazul unui accident;

Genetic – dacă o rudă apropiată are cifoză, este


DIAGNOSTIC
Teste speciale pentru cifoză

 Testul aplecării
- pacientul este rugat să se aplece în față, medicul îl va observa dintr-o parte, cifoza
fiind mai evidenta din aceasta pozitie. Cifoza posturală se corectează când pacientul
stă întins.

Teste imagistice

 Se fac radiografii care pot confirma cifoza, se poate determina gradul de inclinare
al coloanei și se poate detecta orice altă deformație vertebrală care poate contribui
la agravarea durerii.
TRATAMENT
Obiective:

 tonifierea în condiții de scurtare (concentric) a grupelor musculare de la nivelul


spatelui;
 alungirea (contracția excentrică) a musculaturii abdominale și toracale anterioare;
 corectarea aliniamentului și a posturii coloanei vertebrale;
 conștientizarea posturii greșite și formarea unei atitudini corecte a corpului;
 corectarea membrelor inferiore, îndeosebi a genunchilor în flexie, atât în menținerea
poziției, cât și în timpul mersului.
TRATAMENT
Tratamentul cifozelor este unul complex şi depinde de vârsta pacientului și de
gradul de deformare.
1. Tratament profilactic;
2. Tratament igieno-dietetic și medicamentos;
3. Tratament ortopedic/chirurgical.

– Cifozele toracale sub 40-50 de grade se tratează de obicei prin mijloace kineto-
terapeutice.
– Cifozele toracale între 40-50 și 70-80 de grade se tratează prin mijloace ortopedice
(redresări cu ajutorul aparatelor gipsate și menținerea corecției cu ajutorul corsetelor
ortopedice).
– Cifozele grave (> 80 de grade) nu pot fi corectate și stabilizate decât printr-un
tratament chirurgical.
TRATAMENT

Hidro-termoterapia - se folosește ca procedură de relaxare musculară și

creștere a metabolismului tisular local prin vasodilatația cutanată și musculară pe


care o produce. Hidro-termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate
de caldură, folosind ca mijloc terapeutic apa, sub diferitele sale forme de agregare și
la diverse temperaturi, dar și alte elemente strâns legate de aceasta.
TRATAMENT

 Băile de abur complete (sauna) - se execută intr-o cameră supraîncalzită


de vapori, la diverse temperaturi.. Se mai pot practica și in dulapuri speciale,
orizontale sau verticale. Inițial se pornește de la temperatura de 38-42 grade C și se
urcă treptat, până la 50-55 grade C. În timpul procedurii se aplică o compresă rece pe
cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de răcire.
TRATAMENT

 Băile de lumină - utilizează razele infraroșii, în spații închise și sunt proceduri


de sudatație-transpirație. Cele complete se realizează în dulapuri de lemn
cu becuri, iar cele parțiale, cu ajutorul unor dispozitive adaptate.
 Durata băilor este de 15 - 20 de minute, după care se execută o procedură de răcire.
În tot acest timp, pacientul va purta o compresă cu apă la temperatura camerei, pe
frunte. Căldura radiantă produsă de băile de lumină este mai penetrantă decât cea
de abur sau aer cald, iar transpirația începe mai devreme.
 Băile de lumină scad tensiunea arterială prin mecanismul de vasodilatație, produsă
treptat. Efectele băilor de lumină sunt: hiperemie și efect analgezic.
TRATAMENT

 Electroterapia - folosește in scop profilactic și curativ curentul electric, sub diferite


forme de aplicare și la intensități bine stabilite anterior. Electroterapia are unele
aplicații și în tratamentul deviațiilor cifotice ale coloanei vertebrale.
 Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retracțiile și contracturile
musculare, prin încălzirea profundă a regiunii, de a asupliza musculatura și
ligamentele retractate și sclerozate și de a limita efectele dureroase sau anchilozele
din artrozele secundare.
TRATAMENT

 Ionizările - reprezintă procedeele prin care se introduc în organism diferite


substanțe medicamentoase cu ajutorul curentului electric, care le transportă prin
tegument și mucoase.
 Masaj - acţiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că, în timpul
executării lor, de la terminațiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul
nervos central, care măresc excitabilitatea şi îmbunătățesc starea funcţională a
scoarţei cerebrale.
TRATAMENT
 KINETOTERAPIE:
Exercițiile acvatice au fost folosite la început ca mijloc de recuperare a
sportivilor accidentați. Experții în medicina sportivă au descoperit că plutirea în apă,
rezistența apei și masajul terapeutic contribuie la accelerarea procesului de
însănătoșire. Forma coloanei vertebrale normale în ortostatism nu este rectilinie și
prezintă o serie de curburi în plan antero-posterior:
 lordoza cervicală, cu convexitatea anterioară;
 cifoza toracală, cu convexitatea posterioară;
 lordoza lombară, cu convexitatea anterioară;
 încurbarea cifotică sacro-coccigiană.

Acestea favorizează menținerea echilibrului coloanei pe bazin și atenueaza șocurile


pe verticală.
TRATAMENT

Corectarea cifozelor prin înot terapeutic are ca obiective:


 tonifierea în condiții de scurtare (concentric) a grupelor musculare ale
spatelui;
 tonifierea în condiții de lungire (excentric) a musculaturii peretelui anterior;
 corectarea sau prevenirea deviațiilor compensatorii ale coloanei vertebrale
sau ale celorlalte segmente;
 înlăturarea deprinderilor gresște și formarea unei atitudini corecte a
corpului;
TRATAMENT
Indicații tehnico-metodice:

 înainte de începerea lucrului în apă se va efectua pregatirea organismului


pentru efort și influențarea selectivă a aparatului locomotor pe uscat cu
obiecte portative;
 exerciții statice sub forma efortului izometric, executat din poziția de
extensie a trunchiului;
 exerciții dinamice, bazate pe mișcarea de extensie și întindere a coloanei
vertebrale;
 exerciții de respirație și relaxare;
 exerciții de redresare pasivă și activă.
TRATAMENT

Exemple de exercitii executate în apă:

 Ținându-ne de marginea bazinului se face extensia capului și a trunchiului, astfel încât urechile sa
fie sub apă. Îndoim ușor genunchii și întindem brațele.
 Din poziția anterioară inspirăm profund, arcuim complet spatele și ne desprindem de marginea
bazinului, expirăm și inspirăm, deplasând lent brațele prin lateral deasupra capului. Ducem brațele
înapoi înainte și ridicăm ușor genunchii pentru a reveni la poziția inițială.
 Cu spatele rezemat de peretele bazinului, brațele întinse în lateral, mâinile apucă marginea
bazinului, mișcări de picioare, încercând să arcuim șoldurile în sus, până ce ajung la suprafață.
 Ținând o plută sub ceafă, spatele arcuit, șoldurile ridicate, mișcări de picioare.
 Din pluta pe spate brațele întinse sus, mâinile încrucișate deasupra capului, mișcări de picioare.
TRATAMENT

 Exerciţii corective în apă de adâncime mică:

din poziţia pe genunchi, pe călcâie aşezat, cu mâinile la ceafă, ducerea coatelor spre înapoi
cu arcuire;

din poziţia pe genunchi, pe călcâie aşezat, cu mâinile la ceafă, ducerea coatelor spre înapoi
cu arcuire şi învingerea rezistenţei kinetoterapeutului;

din poziţia pe genunchi, pe călcâie aşezat, cu mâinile la ceafă, ducerea braţelor întinse
lateral şi extensii cu arcuire;

din poziţia pe genunchi, pe călcâie aşezat cu o plută ţinută la nivelul omoplaţilor, ridicare în
poziţia pe genunchi simultan cu ridicarea braţelor sus şi extensii de trunchi;
TRATAMENT
 Exerciţii corective în apă de adâncime medie:

► din stând depărtat cu mâinile pe frunte, extensii sale capului şi gâtului, cu menţinere 9-10
secunde;

► din stând depărtat cu braţele lateral, extensii de trunchi cu ducerea braţelor lateral spre înapoi
pe actul inspirator şi revenire pe actul expirator;

► din stând cu faţa la scara fixă şi mâinile sprijinite de o şipcă, ridicare alternativă a
genunchilor la orizontală pe actul inspirator şi revenire pe actul expirator;

► din stând cu faţa la perete de o spalieră apucat, extensii ale capului şi gâtului până când
urechile pătrund în apă;

► din stând cu faţa spre peretele bazinului de o spalieră apucat, extensia capului şi trunchiului
simultan cu întinderea braţelor şi îndoirea genunchilor;
TRATAMENT

 Exerciţii corective în apă de adâncime mare:

► din atârnat de marginea bazinului sau de spaliere, balansări laterale ale corpului
pe actele respiratorii;

► din atârnat de scara fixă cu spatele la perete şi tălpile sprijinite pe o şipcă,


extensie a întregului corp pe actul inspirator şi revenire pe actul expirator;

► din atârnat de scara fixă cu spatele la perete, ridicarea picioarelor îndoite sau
întinse la suprafaţa apei şi revenire, cu menţinerea spatelui în poziţia dreaptă.
TRATAMENT

 Exercitii speciale pentru corectarea cifozei


 Mers înainte cu ridicarea brațelor lateral sus și extensia trunchiului;
 Alergare ușoară, cu aruncarea în sus și prinderea unei mingi medicinale;
 Pe genunchi depărtat, apucarea gleznelor cu mâinile, extensie amplă a capului și trunchiului;
 Stând cu spatele la scara fixă, brațele ridicate, mâinile apucă șipca de sus, bazinul se duce
înainte cu extensia amplă a trunchiului;
 Decubit ventral (pe burtă), cu brațele întinse oblic în sus sau înainte, picioarele depărtate,
arcuirea puternică a corpului cu ridicarea alternativă a brațelor și picioarelor.
TRATAMENT
Programul de recuperare: (60min)
 
 Perioada de încălzire: (15 min)
1. Mers normal pe toată talpa cu brațele prinse la spate și umerii trași înapoi, capul sus.
Respirația va fi controlată în 8 timpi (4 pași inspirație, 4 pasi expirație). De 10 ori.
2. Mers cu arcuirea alternativă a brațelor, însoțit de inspirații și expirații (2 pași extensii
cu brațul stâng în sus și dreptul în jos inspirație; 2 pași schimbând poziția brațelor-
expirație).
3. Mers pe vârfuri cu mâinile la ceafă și ducerea alternativă a genunchilor la piept, de
asemenea cu respirația coordonată.
4. Mers cu un baston așezat pe omoplați.
5. Mers cu bastonul sprijinit la spate, prins sub coatele îndoite.
TRATAMENT

 Perioada propriu-zisa: (40 min)


1. Șezând cu palmele la ceafă se fac înclinări și răsuciri laterale;
2. Șezând cu palmele la ceafă se execută extensia coatelor cu opunere de rezistență.
3. Șezând cu obiecte portabile respectiv cu baston prins sub coate la spate, se execută
masajul spatelui (alunecarea în sus și în jos a bastonului pe coloana dorsală).
4. Cu halterele mici se duc brațele în lateral cu menținere, apoi revenire.
5. Subiectul se află în decubit ventral pe o bancă de gimnastică cu capul în afara
planului de sprijin și palmele la ceafă, acesta execută extensii de trunchi.
6. Subiectul se află în decubit ventral, cu trunchiul menținut în extensie se execută
forfecări de membre inferioare.
TRATAMENT
7. Subiectul se află în decubit dorsal cu brațele peste cap se duce câte un genunchi la piept,
revenire – inspiratie și expirație.
8. Subiectul se află în decubit dorsal, cu brațele pe lângă corp execută extensia trunchiului prin
ducerea capului spre spate și ridicarea bustului, iar bazinul rămânând fix.
9. Subiectul se află în decubit dorsal pe o bancă de gimnastică cu brațele apucând marginea
bâncii, acesta execută prin tragere în brațe, târâre.
10. Subiectul se află atârnat la scara fixă cu fața la scară, capul în extensie se execută balansări de
picioare.
11. Subiectul se află atârnat cu spatele la scara fixă și execută ridicări de picioare.
12. Subiectul se află atârnat cu spatele la scara fixă, se fac tracțiuni alternative de picioare
(elongația coloanei vertebrale) pasiv și activ.
 
TRATAMENT
 Perioada de revenire: (5 min)
1. Alergare ușoară (2 ture);
2. Mers cu exerciții de respirație.

RECOMANDĂRI
 Dormitul pe pat tare și evitarea pozitiei de sezlong ;
 Controlul poziției sezând pe scaun, cu șezuta trasă bine înapoi și spatele lipit de
spătar ;
 De evitat munca în poziția șezând sau cele care necesită îndoirea înainte a
trunchiului ;
 Sporturi indicate: înotul, patinajul, călăria;
 Sporturi contraindicate: boxul și canotajul
BIBLIOGRAFIE
 https://clinicamasaya.ro/protocol-de-recuperare-pentru-cifoza
 https://www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro/cifoza/
 https://ro.scribd.com/document/245310302/Cifoza
 https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/cifoza-cau
ze-tratament
/

S-ar putea să vă placă și