Facultatea de Psihologie și Științele Educației

ADHD
Tulburarea cu Deficit de Atenție și Hiperactivitate

• Nume și prenume: Halip Daniela-

Nicoleta
• Specializarea: Pedagogie

București
2020
 Incapacitate de a
Nu ascultă
Incapacitate de sta liniștit
Hiperactivitate până la capăt
atenție ce i se spune
CARACTER
SIMPTO
ISTICI
ME
Impulsivitate
Dificultăți în
Hiperactivitate
autocontrol

Toți copiii
Preșcolar Școlar ADHD sunt Este supra-
hiperactivi diagnosticat

EVOLU MITURI
ȚIE Se moștenește?
Câți copii sunt
diagnosticați?
Adolescent
Nu este o stare Copiii nu-și pot
reală menține atenția
sau să finalizeze
Student Adult
CURIOZITĂ o activitate

ȚI
Există
tratament? 2
-CE ESTE?
-SIMPTOME;
-CARACTERISTICI;
-DIAGNOSTICARE;
-EVOLUȚIA;
-MITURI ȘI ADEVĂRURI;
-CURIOZITĂȚI;
 CE ESTE?
ADHD se referă la o familie
de tulburări neurobiologice
cronice înrudite, care
afectează capacitatea
individului de a-şi regla
pozitiv nivelul de activitate
(hiperactivitate), a inhiba
comportamentul
(impulsivitate) şi de a
îndeplini sarcini (neatenţia).
 SIMPTOME:

Simptomele principale ale

ADHD-ului cuprind:

-incapacitatea de atenţie şi
concentrare susţinută;
-niveluri de activitate improprii
pentru evoluţie;
-labilitatea atenţiei;
-impulsivitatea;
Neatenţia. Persoanele neatente au mari
probleme să ţină minte un lucru sau altul şi se
pot plictisi de ceea ce fac după doar câteva
minute. Concentrarea conştientă, atenţia
deliberată la organizarea şi efectuarea unei
rutine este dificilă.
Hiperactivitatea. Persoanele hiperactive par
mereu în mişcare. Nu pot sta locului; ţâşnesc
încoace şi încolo şi vorbesc neîncetat. Să stea
liniştite în timpul unei lecţii este o sarcină
imposibilă. Circulă prin încăpere, se agită pe
scaun, dau din picioare, pun mâna pe toate
lucrurile, bat cu creionul în bancă. Se mai pot
simţi foarte neliniştite.
Impulsivitatea. Persoanele foarte
impulsive par incapabile să-şi domolească
reacţiile imediate sau să gândească înainte
de a acţiona. Ca rezultat, dau drumul la
răspunsuri sau fac comentarii neadecvate,
trec strada în fugă fără să se uite.
Impulsivitatea le împiedică să aştepte
lucrurile pe care şi le doresc sau să-şi
aştepte rândul într-un joc. Pot smulge
jucăria unui alt copil sau pot lovi când
sunt supărate.
 CARACTERISTICI:
-Prezintă disfuncţii în medii multiple inclusiv
acasă, la şcoală şi în relaţie cu cei din jur

-Prezintă efecte adverse pe termen lung asupra

performanţei şcolare, vocaţionale şi a evoluţiei
socio-emoţionale
-Incapacitate de a sta liniştiţi şi de a fi atenţi în
clasă, cu toate consecinţele negative ale unui
asemenea comportament

-Se confruntă cu respingerea colegilor şi se

angajează într-o diversitate de comportamente
disruptive
-Dificultăţile sociale şi academice prind
rădăcini adânci şi au consecinţe pe termen
lung
-Aceşti copii prezintă o mare incidenţă de
rănire
-Pe măsură ce cresc, copiii cu ADHD
netratat, în combinaţie cu tulburările de
conduită, trec la abuzul de medicamente,
comportamente antisociale şi încălcarea
legilor de toate felurile
În cazul multor persoane, impactul ADHD
continuă şi în viaţa adultă
 DIAGNOSTICARE:
Asociația Americană de Psihiatrie susține că un copil poate să fie diagnosticat cu
ADHD în perioada preșcolarității doar dacă manifestă minim opt dintre următoarele
simptome:
- manifestă o agitație psihomotorie pronunțată;
- cu greu rămâne așezat atunci când i se cere;
- atenția îi este ușor distrasă;
- are dificultăți în așteptare;
- are dificultăți în privința instrucțiunilor;
- nu se poate menține concentrată atenția îndelung;
- trece de la o activitate la alta fără a le termina;
- are dificultăți în autocontrolul comportamental;
- nu ascultă până la capăt ceea ce i se spune;
- deseori își pierde lucrurile personale;
- se implică în activități periculoase, fără a se gândi la consecințe.
 EVOLUȚIA
Simptomele hiperactivității/impulsivității apar mai devreme
(la vârsta de 3 - 4 ani), deficitul de atenție
este evident mai târziu, când începe școala (la vârsta de 5 - 7
ani), fiind persistent chiar și mai târziu.
De fapt, tipul predominant hiperactiv este diagnosticat mai
ușor la copiii mai mici și tipul predominant
cu deficit de atenție mai târziu, pe măsură ce se dezvoltă
ADHD. Simptomele de hiperactivitate/impulsivitate
regresează mai mult cu vârsta, decât simptomele de neatenție.
EVOLUȚIA
12
 MIT ȘI ADEVĂR:
Mit Adevăr
ADHD nu este o stare reală. ADHD este o stare neurobiologică care poate provoca neatenție,
hiperactivitate și / sau impulsivitate, de rând cu o serie de dificultăți
asociate, necorespunzătoare vârstei unei persoane.
 

ADHD este supra-diagnosticat. Un studiu național realizat în SUA în 2014 a constatat că practicienii
din domeniul sănătății efectuează diagnosticarea cu minuțiozitate a
copiilor. Marea majoritate (9 din 10) a celor 2.976 copii diagnosticați cu
ADHD au fost diagnosticați de către
practicieni care utilizează protocoalele bazate pe cele mai bune practici.
Posibilele explicații a diagnosticării sporite a ADHD include o mai bună
informare a lucrătorilor medicali și a părinților; mai multe
screening-rui efectuate de pediatri și alți prestatori de asistență medicală
primară.

13
ADHD rezultă din instruirea ineficientă și / sau parenting ADHD are în primul rând origini biologice și genetice.
deficient Factorii de mediu, cum ar fi calitatea instruirii și parenting-
ului, pot totuși reduce sau intensifica dificultățile cu care se
confruntă o persoană cu ADHD.
 

Copiii cu ADHD niciodată nu pot menține atenție sau Inconsecvența este o caracteristică generală a ADHD. Uneori și
finaliza o activitate în anumite circumstanțe, persoanele cu ADHD se pot focusa și
concentra, în timp ce alteori se confruntă cu dificultăți extreme.
Ele pot, de exemplu, să se supra-focuseze adesea asupra
activităților stimulatoare, precum jocurile video sau activitățile
creative, de genul Lego sau desen.
 

Toți copii cu ADHD sunt hiperactivi. O persoană cu ADHD nu dă neapărat dovadă de hiperactivitate.
De fapt, unele persoane cu ADHD pot arăta ca lipsite de energie
și par liniștite și rezervate.
 

14
 CURIOZITĂȚI:

Câţi copii sunt diagnosticaţi cu ADHD?

ADHD este una dintre tulburările cel mai des

diagnosticate în copilărie, estimată ca afectând 3-5%
dintre copiii de vârstă şcolară, din care două treimi
sunt băieţi. În medie, în SUA există în fiecare clasă un
copil cu ADHD care are nevoie de ajutor pentru
această tulburare.

15
 ADHD se moşteneşte?
Cercetările arată că ADHD tinde să se manifeste în
familie. Influenţele genetice sunt probabile, dar ADHD nu
se moşteneşte precum calviţia sau culoarea ochilor. Copiii
cu ADHD au de regulă cel puţin o rudă apropiată cu
ADHD. Cel puţin o treime din taţii care au avut ADHD în
tinereţe au copii cu ADHD. Posibilitatea legăturii genetice
este mai convingătoare în cazul gemenilor identici: când
unul are ADHD, şi celălalt ar putea avea aceeaşi boală.
Există tratament pentru ADHD?

Toți specialiștii afirmă fără dubiu că cea mai bună abordare

terapeutică în cazul ADHD este o combinație de:

•    tratament medicamentos, stabilit și dozat de medicul

psihiatru în funcție de severitatea si tipologia simptomelor

•    terapie comportamentală

•    terapie de reeducare a abilităților de învățare. 

În plus, consilierea psihologică pentru îmbunătățirea

abilităților sociale și măsurile specifice de sprijin educațional
la școală ajută foarte mult în managementul acestei tulburări. 
•Terapia ADHD presupune o abordare pluridisciplinară (medic, psiholog și terapeut) și
implicarea tuturor persoanelor semnificative din viața copilului: părinți, bunici, bone și cadre
didactice.

•O abordare terapeutică bazată numai pe medicație nu este suficientă în cazul ADHD, întrucât
medicația diminuează simptomele, dar nu învață creierul cum să își redefinească modul de
funcționare. Un copil care a funcționat haotic în primii 6-7 ani de viață (presupunând că
aceasta este vârsta la care a fost diagnosticat) nu va ști peste noapte cum să se organizeze,
chiar dacă simptomele comportamentale au fost semnificativ diminuate prin medicație. 

•Similar, apelarea numai la terapie comportamentală sau cognitivă nu este suficientă, mai ales
în cazurile moderate și severe de ADHD, întrucât funcționarea creierului este mult prea
dezorganizată, scăzând astfel gradul de receptivitate a acestuia pentru învățare.
18
 BIBLIOGRAFIE:
 Anatol Nacu, J. C. (2020). Tulburarea cu
Deficit de Atenție/Hiperactivitate. Chișinău.
 Association, A. P. (2003). Manualul de
Diagnostic și Statistică Tulburărilor Mentale.
București: Asociația Psihiatrilor liberi din
România.
 Raluca Silvia Matei, R. G. (2019). Optimizarea
calității vieții copiilor și adolescenților.
București: Editura Universitară.
20