Metode de evaluare a nevoilor

persoanelor vârstnice
Instituționalizarea vârstnicului
Conceptul OMS de îmbătrânire
activă
Evaluarea autonomiei vârstnicilor este esențială pentru a asigura îngrijirea
adecvată și susținerea lor într-o viață independentă și satisfăcătoare. Pentru a
evalua autonomia vârstnicilor, se iau în considerare patru criterii standard
principale:

1. Activități de Bază ale Vieții

Aceste activități sunt esențiale pentru supraviețuirea zilnică și includ:

 Igienă personală: Capacitatea de a se spăla, a se îmbrăca și a-și îngriji dinții

și părul.

 Alimentație: Abilitatea de a mânca și de a bea în mod independent.

 Mobilitate: Capacitatea de a se deplasa în siguranță, cum ar fi mersul și

urcarea și coborârea scărilor.

Evaluarea acestor activități ajută la determinarea nivelului de independență în

îngrijirea de bază.
2. Activități Instrumentale

Aceste activități sunt necesare pentru a menține un nivel mai ridicat de

independență și includ:

 Gătit: Capacitatea de a găti și de a se hrăni.

 Cumpărături: Abilitatea de a face cumpărături și de a administra bani.

 Administrarea medicamentelor: Capacitatea de a lua medicamentele

prescrise în mod corect.

 Menținerea igienei locuinței: Capacitatea de a menține curățenia și

ordinea în casă.

Evaluarea acestor activități ajută la determinarea capacității vârstnicilor de

a-și gestiona viața independent.
Statusul Senzorial:

Evaluarea statusului senzorial implică examinarea sănătății senzoriale

a vârstnicilor:

 Văzul: Verificarea acuității vizuale și a necesității de ochelari sau de

corecții specifice.

 Auzul: Verificarea acuității auditive și a necesității de aparate

auditive.

 Altesimțuri: Evaluarea altor simțuri, cum ar fi simțul gustului și al

mirosului, care pot afecta alimentația și siguranța.

Această evaluare ajută la identificarea problemelor de sănătate

senzorială și la intervenții adecvate.
4. Statusul psihoafectiv:

Evaluarea statusului psihoafectiv implică examinarea sănătății

mentale și emoționale a vârstnicilor:

Starea de bine emoțională: Evaluarea nivelului de fericire,

satisfacție și stres.

Sănătatea mentală: Evaluarea prezenței sau a riscului de

tulburări de sănătate mintală, cum ar fi depresia sau
anxietatea.

Această evaluare ajută la identificarea problemelor de sănătate

mintală și la furnizarea de sprijin și tratament
corespunzătoare.
În ansamblu, aceste criterii standard pentru evaluarea autonomiei
vârstnicilor oferă o imagine comprehensivă asupra capacității lor
de a-și gestiona viața zilnică și de a menține o calitate bună a
vieții în ciuda îmbătrânirii.

Această evaluare este esențială pentru dezvoltarea unui plan de

îngrijire personalizat și pentru furnizarea de servicii și
resurse adecvate.

Rezultatele evaluării autonomiei vârstnicului pot ajuta la

stabilirea gradelor de dependență ale acestuia, identificând
nevoile sale specifice și nivelul de asistență necesar. De
asemenea, evaluarea poate să identifice disponibilitatea și
accesul la rețelele de servicii socio-medicale de îngrijire a
vârstnicilor și la rețeaua informală de sprijin.
Gradele de Dependenta ale Vârstnicului:

1.Independență completă: Vârstnicul poate efectua toate activitățile de bază

ale vieții și activitățile instrumentale fără asistență sau supervizare.

2.Dependență ușoară: Vârstnicul poate efectua unele activități de bază ale

vieții și activități instrumentale, dar necesită ajutor sau supervizare pentru
altele. Poate avea nevoie de asistență periodică.

3.Dependență moderată: Vârstnicul are dificultăți semnificative în

efectuarea majorității activităților de bază ale vieții și activităților
instrumentale. Necesită asistență regulată sau chiar permanentă.

4.Dependență severă: Vârstnicul este în mare parte incapabil să

îndeplinească activități de bază ale vieții și activități instrumentale fără
ajutor constant. Poate necesita îngrijire de lungă durată sau într-o instituție
specializată.
Rețeaua de Servicii Socio-Medicale de Îngrijire a Vârstnicilor:

1.Servicii medicale: Acces la îngrijire medicală de bază, inclusiv

consulturi medicale regulate, administrare de medicamente și
gestionarea bolilor cronice.

2.Îngrijire la domiciliu: Furnizarea de asistență la domiciliu pentru

activitățile de bază ale vieții și activitățile instrumentale, cum ar fi
ajutor la baie și îmbrăcare, prepararea mesei și curățenie.

3.Centre de zi pentru vârstnici: Oferte pentru participarea la activități

sociale, culturale și recreative și pentru socializare cu alți vârstnici.

4.Cămine de bătrâni: O opțiune pentru vârstnicii care necesită

îngrijire permanentă, cu asistență medicală și socială disponibilă
24/7.
Reteaua Informală de Sprijin:
Aceasta implică sprijinul oferit de familie, prieteni sau vecini.

1.Îngrijire familială: Membrii familiei care furnizează

asistență cu activitățile zilnice sau care asigură compania și
sprijinul emoțional.

2.Voluntari: Persoane sau organizații voluntare care oferă

ajutor pentru cumpărături, transport sau socializare.

3.Grupuri de suport: Participarea la grupuri de suport

pentru vârstnici pentru a împărtăși experiențe și pentru a
obține sfaturi și sprijin emoțional.
Evaluarea autonomiei vârstnicului este esențială pentru
a determina care dintre aceste resurse sunt necesare
și disponibile pentru a le asigura un mediu sigur și
de susținere, adaptat nevoilor lor individuale.

Este important să se dezvolte un plan de îngrijire

personalizat care să țină cont de toate aceste aspecte
pentru a asigura o îmbătrânire activă și de calitate.
Instituționalizarea vârstnicului
Problemă complexă cu multiple implicații psihosociale.
Decizia de instituționalizare trebuie să țină cont de multiple criterii:

Dorința pacientului

Starea de sănătate fizică și mentală

Gradul de autonomie a persoanei și posibilitatea de a se

autoîngriji

Condițiile de locuit

Posibilitatea de a fi îngrijit la domiciliu

4% dintre vârstnici se află internați în instituții de
îngrijire.

Instituționalizarea – formă de izolare a bătrânilor,

exercitată atât de familie cât și de societate.

În multe cazuri există o presiune crescută de a forța

internarea din partea familiei, din raționament de
comoditate și financiar.
Accentuare a problemelor de sănătate preexistente după
internare:

Agravarea tulburărilor de somn

Agravarea tulburărilor de memorie

Apariția apatiei

Apariția depresiei

Declinul capacităților fizice

Declinul capacităților intelectuale

Cauzele instituționalizării pe termen lung:
 Lipsa suportului din partea familiei

 Dorința manifestă a vârstnicului

 Imposibilitatea asigurării unei îngrijiri adecvate la domiciliu

 Sindromul de imobilizare

 Incontinențe severe

 Pierderea autonomiei și a capacității de autoîngrijire

 Demență

 Pierderea locuinței

 Singurătatea
Instituționalizarea versus îngrijirea vârstnicului în familie

Fiecare situație este unică. Vârstnicul și familia au

nevoie de consiliere înainte de luarea unei decizii.

Mulțivârstnici percep instituționalizarea ca un capăt de

drum / abandon așadar inadaptarea este des întâlnită.

Tot mai multe familii încearcă plasarea vârstnicilor în

unități de îngrijire din multiple considerente, uitând că
vârstnicii sunt părinții și bunicii lor, care s-au ocupat de
creșterea și îngrijirea lor.
Numeroase studii au demonstrat că vârstnicii aflați în
familie au o mai bună stare de sănătate fizică și
psihică.

Geriatrii și psihologii recomandă instituționalizarea

ca pe o ultimă opțiune de îngrijire, în cazul celor
care nu se pot îngriji singuri, nu beneficiază de
ajutorul familiei sau au o stare de sănătate care
impune o supraveghere medicală permanentă.
 Fisa de evaluare socio-medicală este un instrument esențial pentru
decizia de instituționalizare a vârstnicului. Ea cuprinde:

 1.Informații personale:
Numele, vârsta și sexul vârstnicului.
Date de contact pentru persoanele responsabile, precum familia sau
reprezentantul legal.

 2. Antecedente medicale:
Istorica medicală a vârstnicului, inclusiv afecțiuni preexistente, istoric de
intervenții chirurgicale, alergii și medicamente utilizate.

 3.Evaluarea stării de sănătate:

Evaluarea stării de sănătate fizică și mentală a vârstnicului, inclusiv orice
deficiențe cognitive sau tulburări psihice.
Evaluarea necesităților de îngrijire medicală și asistență.
4. Capacitatea funcțională:
Evaluarea abilităților fizice și mentale ale vârstnicului, inclusiv
capacitatea de a se deplasa, de a se îngriji personal și de a
efectua activități de bază ale vieții.

5. Evaluarea autonomiei:
Evaluarea capacității vârstnicului de a efectua activitățile de bază
ale vieții și activitățile instrumentale.
Identificarea gradului de dependență sau independență.

6. Sprijin social:
Evaluarea rețelei sociale a vârstnicului, inclusiv sprijinul oferit de
familie, prieteni sau alți membri ai comunității.
Identificarea disponibilității unei rețele informale de sprijin.
7. Evaluarea financiară:
Evaluarea resurselor financiare ale vârstnicului pentru a asigura că
instituționalizarea este sustenabilă.
Identificarea potențialelor programe de asistență financiară sau de asigurare
medicală.

8. Preferințe ale vârstnicului:

Ascultarea preferințelor și dorințelor vârstnicului cu privire la locația și tipul
de îngrijire dorit.
Luarea în considerare a preferințelor în decizia de instituționalizare.

9. Evaluarea riscului de neglijare sau abuz:

Identificarea oricăror semne ale neglijării sau abuzului și evaluarea riscului
acestora în cazul instituționalizării.

10. Plan de îngrijire propus: - Propunerea unui plan de îngrijire care să

includă locația și tipul de instituție potrivite pentru nevoile vârstnicului.
Îmbătrânirea activă este un concept dezvoltat de
OMS care promovează procesul de îmbătrânire ca o
perioadă de viață în care indivizii pot continua să-și
realizeze potențialul, să participe la societate și să se
bucure de viață într-o manieră sănătoasă și plină de
satisfacții.

Acest concept pune accentul pe abilitățile și

resursele individuale, încurajând îngrijirea de sine
și participarea activă în comunitate.
Obiectivele Strategiei de îmbătrânire activă:

 Promovarea sănătății și stării de bine: Atingerea și menținerea

unei sănătăți fizice și mentale optime pentru a permite vârstnicilor
să-și trăiască viața în mod activ și independent.

 Participarea socială și incluziunea: Facilitarea participării

vârstnicilor în activități sociale, culturale și comunitare pentru a
evita izolarea socială și pentru a menține conexiunile sociale.

 Continuarea învățării și dezvoltarea personală: Promovarea

oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții, care să le permită
vârstnicilor să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele.
Participarea economică și cetățenească:
Asigurarea că vârstnicii au acces la
oportunități de angajare și participare civică,
dacă doresc să continue să lucreze sau să se
implice în comunitate.

Locuințe sigure și de înaltă calitate:

Asigurarea că vârstnicii au acces la locuințe
sigure și adaptate la nevoile lor, promovând
astfel independența și calitatea vieții.
Programe de prevenire a cauzelor de
îmbolnăvire a vârstnicilor:

 Program de exerciții fizice: Promovarea

activităților fizice regulate pentru menținerea forței
musculare, a echilibrului și a mobilității.

 Program de nutriție sănătoasă: Educație și acces

la alimentație echilibrată pentru a preveni
malnutriția și a promova sănătatea generală.

 Programe de control al bolilor: Campanii de

conștientizare și servicii medicale pentru prevenirea
și gestionarea bolilor cronice, cum ar fi diabetul și
bolile de inimă.
Promovarea sănătății mintale: Servicii de
consiliere și programe de susținere pentru
sănătatea mentală, pentru a preveni depresia și
anxietatea.

Campanii de vaccinare: Asigurarea că

vârstnicii primesc vaccinurile recomandate
pentru prevenirea bolilor infecțioase, cum ar fi
gripa și pneumonia.

Programe de siguranță la domiciliu:

Educație și servicii pentru a preveni accidentele
la domiciliu și pentru a crea un mediu sigur
pentru vârstnici.
"Vârstnicii sunt comoara noastră, cheia
către istoria noastră și către înțelepciunea
noastră."
Jimmy Carter

VĂ MULȚUMESC!