Politici culturale. Strategii culturale - Precizari conceptuale.

Dezideratul
armonizarii
Politica culturala reprezinta setul de orientari generale si coerente cu privire la dezvoltarea sectorului cultural. Ea este
ntotdeauna un sistem de referinta pentru actiunea culturala. n contextul societatii democratice, politica culturala este
rezultatul unui proces de structurare a optiunilor si obiectivelor colective referitoare la dimensiunea culturala a ansamblul ui
social.
Politica culturala este o componenta a politicilor publice.
Principii generale
1.Tipul de politica culturala depinde de conceptiile asupra culturii
ntr-o acceptiune unanima, cultura reprezinta ".ntregul complex de elemente distinctive spirituale, materiale, intelectuale si
emotionale ce caracterizeaza o societate sau un grup social. Cultura include nu numai artele si literatura, ci si moduri de
viata, drepturile fundamentale ale omului, sistemele de valori, traditii si credinte."[1]
n elaborarea politicii si a strategiilor culturale se impune o viziune noua, pluralista, asupra culturii:
Cultura este un factor de dezvoltare sociala si comunitara; n contextul dezvoltarii durabile, cultura are multiple
functiuni si implicatii.
Cultura este un factor al calitatii vietii; orice evaluare a standardelor de calitate a vietii individului, a colectivitatii si
a societatilor trebuie sa ia n considerare acest indicator.
Cultura trebuie privita ca mod de viata al individului si al societatilor - un element prin care acestea se
diferentiaza.
Cultura este expresia identitatii (individuale, de grup, regionale, nationale etc.) si miza a diversitatii si diferentei,
valori esentiale care trebuie asumate si sustinute prin demersuri si programe pro-active.
Cultura contribuie la structurarea societatii si a personalitatii umane.
Cultura are un rol important n realizarea integrarii sociale si n respingerea oricarei forme de excluziune si
marginalizare. Cultura este o forta de coeziune sociale
2. Cultura trebuie abordata n viziune sistemica, att la nivel macro ct si la
nivelul institutiilor si organizatiilor
Cultura este o componenta a sistemului social, determina toate celelalte componente (economica, demografica, politica,
psiho-sociala etc.) si este determinata la rndul sau de acestea.
Cultura ca sistem faciliteaza evaluarea faptelor si actiunilor culturale n termeni de input, output si feedback si implicit
determinarea eficacitatii actiunii culturale.
Strategia culturala consta n proiectarea unui sistem de actiuni care asigura realizarea obiectivelor pe termen mediu si
lung. Eficienta strategiei depinde de concordanta ntre obiective si resursele existente. n acest sens, strategia culturala
presupune o mai buna repartizare a responsabilitatilor ntre indivizi, colectivitati, grupuri asociative si structurile autor itatilor
publice. Algoritmul oricarei strategii culturale presupune raspunsuri la urmatoarele ntrebari:
Ce este de facut?
Ce se poate face?
Cum se poate face?
Care sunt prioritatile?
Elaborarea strategiei va tine seama de modul cum se pozitioneaza sectorul culturii n diversele contexte economice si
sociale specifice fiecarei tari.
1.1. Cultura n contextul geopolitic, economic si social actual
Cultura a devenit cea mai dinamica componenta a civilizatiei noastre. Acest dinamism, aceasta cautare de noi forme si
modalitati de exprimare, este n acelasi timp si rezultatul si motorul "societatii informationale", a "societatii bazate pe
cunoastere".
Orice demers analitic al politicilor si strategiilor culturale ale unei tari europene trebuie sa porneasca de la recunoasterea si
evaluarea schimbarilor n plan politic, social si economic pe care le-a adus sfrsitul mileniului II: globalizarea si procesul de
integrare europeana.
Globalizarea, acest sistem complex si n rapida dezvoltare de piete integrate, comert international, investitii internationale,
corporatii multinationale, convergenta a tehnologiilor ofera nebanuite oportunitati pentru domeniul culturii. Dar exista si
numeroase puncte de vedere potrivit carora reprezinta un factor de risc pentru culturile si identitatile nationale si
locale/comunitare.
Impactul pe care l are globalizarea asupra culturii poate fi analizat prin prisma unor teorii contemporane promovate n
diverse medii stiintifice si dezbatute n organizatiile interguvernamentale:
Globalizarea ca heterogenizare culturala (cresterea varietatii si diversitatii produselor culturale, "consumatorul
este rege", etc.)
Globalizarea ca omogenizare culturala (amenintarea culturilor locale de catre modelele vestice/americane -
fenomenul McDonald-izarii)
Globalizarea ca hibridizare culturala (amestecul de culturi ce are ca rezultat un "mlange" global)
Aceste teorii nu se exclud una pe cealalta, ci se completeaza. Globalizarea reprezinta att o oportunitate de dezvoltare,
mbogatire si diversificare a vietii culturale ct si o amenintare la adresa identitatilor culturale nationale sau comunitare. Pe
de o parte, globalizarea determina un anume grad de omogenizare si armonizare a legislatiei, structurilor administrative si
institutionale, a ideilor, idealurilor, moralei si practicilor sociale. Pe de alta parte, globalizarea are ca efect aparitia unor forme
"hibride" de practici creative si expresii culturale. n acelasi timp, nsa, globalizarea poate ncuraja heterogeneitatea,
diversitatea culturala, specificitatea, ntruct succesul n competitia globala este conditionat, printre altele, de "distrugerea
creatoare"[2], de diversificarea ofertei si de specificitatea acesteia. Acest apetit pentru nou a determinat redescoperirea
importantei civilizatiilor si culturilor traditionale, a valorilor comunitare, a multiculturalitatii.
Procesul de integrare europeana ridica, la rndul sau, o serie de probleme. Apartenenta la spatiul cultural european si
construirea a ceea ce numim identitatea culturala europeana impune o abordare inter-sectoriala, care sa armonizeze
obiectivele economice, comerciale, sociale cu cele culturale. n spatiul pan-european, astfel configurat, diversitatea de
practici si traditii culturale a tarilor europene trebuie perceputa ca bogatie si nu ca sursa de divizare si conflicte. [3]
Procesul de integrare europeana presupune un echilibru ntre valorile si principiile acceptate n comun, pe de o
parte, si specificitatea nationala si locala, pe de alta parte.[4] n acest sens, politicile culturale nationale trebuie sa
gaseasca mijloacele pentru a ramne deschise la schimbul de valori n contextul pietei europene integrate si, n acelasi
timp, pentru a sustine bogatia, vitalitatea si diversitatea culturilor proprii.
n noul context Romnia trebuie sa-si defineasca propriile raspunsuri la toate aceste probleme si sa si formuleze
propriile optiuni si, n consecinta, propriile politici culturale.
1.2. Drepturile culturale - drepturi fundamentale
ale omului
Asa dupa cum cultura, n sensul sau larg, influenteaza toate aspectele vietii sociale, drepturile culturale ilustreaza
indivizibilitatea, interdependenta si inter-relationarea drepturilor fundamentale. Un consens cu privire la o definitie universal
acceptata a drepturilor culturale s-a dovedit imposibil de realizat, datorita, pe de o parte, diferitelor perceptii si definitii ale
"culturii" si, pe de alta parte, complexitatii inter-relatiilor dintre drepturile culturale si celelalte drepturi fundamentale. Acesta
este si motivul pentru care Comisia Mondiala pentru Cultura si Dezvoltare a propus, n Agenda Internationala, realizarea
unui inventar al drepturilor culturale care nu au fost nca expres recunoscute.
Din coroborarea prevederilor cuprinse n instrumentele juridice internationale[5] n materie reiese ca orice analiza a
drepturilor culturale trebuie sa porneasca de la drepturile de baza, care sunt n acelasi timp drepturi individuale si drepturi
colective:
Dreptul de acces la viata culturala
Dreptul de participare la viata culturala
Diferite instrumente politice si juridice adoptate n cadrul organizatiilor interguvernamentale au permis conturarea teoretica a
sferei de cuprindere a drepturilor culturale care, n afara celor doua drepturi de baza sus-mentionate, ar trebui sa cuprinda:
Dreptul la respectul identitatii culturale
Dreptul fiecarei persoane de a se identifica cu o comunitate culturala
Dreptul de acces la patrimoniul cultural
Dreptul la protectia activitatilor creatoare
Dreptul la protectia proprietatii intelectuale
Dreptul la educatie, inclusiv la educatia artistica si la educarea pentru arta
Dreptul de a desfasura n mod liber activitati culturale, inclusiv dreptul la mobilitate a creatorilor si
artistilor si a creatiilor lor
Apare evident faptul ca drepturile culturale recunosc si protejeaza nu numai identitatea culturala, ci si diversitatea culturala
si, n acelasi timp, recunosc legatura indisolubila a acestora cu dezvoltarea economica si sociala.
Drepturile culturale sunt nu numai drepturi fundamentale de sine statatoare, ci si parte indivizibila a drepturilor civile,
politice, sociale si economice. Din aceasta perspectiva, pe plan international au fost formulate o serie de principii, care
trebuie sa se regaseasca n politicile culturale ale fiecarei tari:
Fiecare are dreptul sa-si satisfaca drepturile culturale
Satisfacerea drepturilor culturale este indispensabila demnitatii si dezvoltarii persoanei
Fiecare individ are dreptul de a participa la viata culturala a comunitatii
Recunoasterea si protejarea diversitatii culturale si lingvistice este o obligatie a fiecarui stat
Astfel, statul, prin politicile sale publice, are obligatia de a recunoaste, proteja si promova drepturile culturale si de a asigura
conditiile pentru ca fiecare persoana sa-si poata exercita liber si nestnjenit aceste drepturi.
1.3. Principii si obiective generale ale politicilor
si strategiilor culturale
n formularea politicii si a strategiilor sale culturale fiecare tara trebuie sa gaseasca raspunsuri la urmatoarele ntrebari
esentiale:
Care sunt obiectivele n contextul schimbarilor politice, economice si sociale determinate de globalizare si de integrarea
europeana?
Care sunt strategiile pentru participarea culturii nationale la schimbul mondial de bunuri si servicii culturale, la "societatea
informationala"?
Care sunt cele mai potrivite strategii pentru evitarea "fracturii digitale"?
Care este locul masurilor pro-active n protejarea si promovarea diversitatii si a pluralismului cultural?
Cum se poate realiza echilibrul ntre tendintele generate de mutatiile intervenite la nivel mondial si european?
Cum se poate realiza deschiderea catre influxul fara precedent de noi informatii, idei, idealuri, forme de exprimare
asigurndu-se, n acelasi timp un climat favorabil pentru prezervarea, dezvoltarea si sustinerea specificitatii, a traditiilor si
valorilor culturale, sociale si morale proprii?
Cum poate deveni cultura un factor esential de coeziune sociala, contribuind la solutionarea conflictelor si la incluziunea
sociala?
Cum se poate realiza un climat cultural care sa promoveze comunicarea ntre colectivitati, acceptarea si sustinerea
diferentelor si a diversitatii de practici si expresii culturale?
Care sunt strategiile care repozitioneaza cultura, aducnd-o de la periferie n centrul politicilor publice, ca element esential al
dezvoltarii durabile?
Ca politica publica, politica culturala trebuie sa se axeze pe crearea conditiilor pentru exercitiul liber si nestnjenit al celor
doua drepturi culturale de baza: dreptul de acces la cultura si dreptul de participare la viata culturala.
Accesul la practicile si experientele culturale pentru toti cetatenii, indiferent de nationalitate, rasa, sex, vrsta etc.,
mbogateste identitatea culturala si confera sentimentul de apartenenta la un grup, la o comunitate, al fiecarui individ sau
colectivitati, sustinnd n acest fel si integrarea si incluziunea sociala.
Participarea la cultura nseamna garantarea unor conditii concrete pentru exprimare libera, pentru desfasurarea de
activitati creatoare ntr-o multitudine de forme si de modalitati, att la nivel individual ct si comunitar. Dreptul de
participare trebuie nteles si ca dreptul de a participa la conceperea si implementarea politicilor culturale. Dimensiunea
participativa a drepturilor culturale este o parte esentiala a exercitiului drepturilor fundamentale n ansamblul lor.
Diversitatea culturala este un element central al politicii si strategiilor culturale. Conceptul de diversitate culturala are nsa
mai multe sensuri, pe care trebuie sa le luam n considerare: diversitate etno-rasiala (diversitatea comunitatilor si
minoritatilor nationale), diversitate lingvistica, diversitate generationala, diversitatea unor "comunitati de interese" etc. Pe
lnga elementele comune, fiecare din aceste grupuri si comunitati are propria sa identitate culturala.
Cele doua concepte, de identitate si diversitate culturala, se regasesc att la nivel national (multiculturalitate si
interculturalitate), ct si la nivel international. Respectul si garantarea acestora sunt esentiale nu numai din perspectiva
coeziunii sociale, ci si ca mijloc de lupta mpotriva excluziunii si, ca atare, reprezinta un element important al ntregului
proces de democratizare a societatii.
1.4. Cultura - serviciu public
n regimurile totalitare statul se implica n cultura si ncearca sa si-o subordoneze pentru ca astfel are acces la unul din cele
mai puternice instrumente de modelare a opiniei publice. n societatile democratice, implicarea statului n cultura porneste
de la cu totul alte principii si are alte dimensiuni.
Bunurile si serviciile culturale, fie ca sunt sau nu bunuri publice au o dimensiune sociala, care le face sa nu fie "la fel cu alte
forme de marfuri".[6] Ele contribuie n mod esential la o clasa de produse ce ar putea fi denumite bunuri sociale, care au o
caracteristica deosebita: valoarea lor creste cu ct numarul de persoane care le consuma este mai mare. Din aceasta clasa
fac parte, printre altele, identitatea culturala, diversitatea culturala, coeziunea sociala. Bunurile sociale au valoare la nivelul
agregat al societatii. Ele sunt rezultante ale produselor culturale, n absenta carora nu se pot constitui.
Dimensiunea sociala a produselor culturale este independenta de natura lor publica sau privata iar cultura, n ansamblul
sau, este o componenta esentiala a serviciilor sociale pe care orice stat democratic are datoria de a le oferi cetatenilor sai.
Implicarea statului n oferirea acestui serviciu social poate mbraca multiple forme, si este configurata de factori ineluctabili,
precum: orientari si programe politice, nivel economic, sistem institutional, traditii si mentalitati socio-culturale.
Complexitatea factorilor care concura la configurarea climatului favorabil dezvoltarii culturale impune o noua conceptie
asupra modului n care politicile culturale sunt formulate si o noua abordare a procesului de elaborare a politicilor, strategiilor
si programelor.
Politicile culturale, ca si celelalte politici publice, au o importanta dimensiune inter-sectoriala, care necesita colaborarea,
consultarea si participarea unui evantai larg de autoritati, institutii si grupuri de interese.
Prin urmare, viabilitatea politicilor culturale este determinata n mod esential de o abordare holistica, inter-
sectoriala, n care politicile specific culturale se mpletesc cu politicile economice, financiar-fiscale, educative si
sociale, realizndu-se astfel politici de dezvoltare integrate si coerente.
1.5. Principiile si obiectivele politicii culturale din Romnia. Rolul Ministerului
Culturii si Cultelor
n elaborarea politicii sale culturale, Romnia trebuie sa-si armonizeze principiile si obiectivele cu cele asumate la nivel
international[7]:
Politica culturala trebuie considerata ca o componenta cheie a strategiei de dezvoltare;
Politicile culturale trebuie sa promoveze creativitatea si participarea la viata culturala;
Politicile culturale trebuie sa ntareasca masurile pentru prezervarea patrimoniului cultural si sa
promoveze industriile culturale;
Politicile culturale trebuie sa promoveze diversitatea culturala si lingvistica n societatea informationala;
Politicile culturale trebuie sa asigure cresterea resurselor umane si financiare pentru dezvoltarea culturii.
Obiectivele esentiale ale politicii culturale din Romnia sunt stabilirea directiilor strategice, crearea structurilor si oferirea
resurselor necesare realizarii conditiilor care sa permita si sa faciliteze dezvoltarea umana si satisfacerea cerintelor cult urale
ale individului si ale comunitatilor.
n acelasi timp, ele trebuie sa aiba n vedere toate elementele care configureaza viata culturala - creatia contemporana,
patrimoniul cultural si diseminarea culturii -, sa le echilibreze si sa le faca compatibile cu principiile si obiectivele identificate
pe plan international, dar si cu cerintele si traditiile nationale.
Politica culturala din Romnia se bazeaza pe 6 principii fundamentale, identificate n HG nr. 28/2001, modificata:
principiul protejarii patrimoniului cultural national, potrivit caruia valorile si bunurile care apartin mostenirii
culturale au calitatea de surse fundamentale ale cunoasterii trecutului si prezentului nostru;
principiul libertatii de creatie, potrivit caruia libertatea de exprimare artistica si de comunicare publica a operelor
si prestatiilor artistice reprezinta nu numai un drept fundamental, ci si un element esential al progresului uman;
principiul autonomiei institutiilor de cultura, potrivit caruia initierea si desfasurarea programelor si proiectelor
culturale nu pot fi restrnse ori cenzurate pe criterii etnice, religioase, politice ori pentru satisfacerea unor
interese de grup;
principiul primordialitatii valorii, potrivit caruia se asigura crearea conditiilor materiale si morale, se sustin si se
promoveaza aplicarea criteriilor specifice de evaluare si selectie, afirmarea creativitatii si talentului;
principiul sansei egale la cultura, potrivit caruia prin armonizarea politicilor culturale la nivel national cu cele la
nivel local se asigura accesul si participarea tuturor cetatenilor la cultura, precum si dezvoltarea vietii spirituale a
colectivitatilor, n toata diversitatea acestora;
principiul identitatii culturale n circuitul mondial de valori, potrivit caruia se asigura protejarea si punerea n
valoare a mostenirii culturale, se sustine si se promoveaza introducerea n circuitul cultural national si
international a valorilor spiritualitatii nationale si se nlesneste circulatia n tara a valorilor culturi i universale.
Aplicarea acestor principii este de natura sa asigure realizarea unor politici culturale care sa sustina obiective fundamentale,
dintre care amintim:
Sustinerea creativitatii contemporane
Protectia patrimoniului cultural tangibil
Protectia patrimoniului intangibil
Sustinerea si promovarea circulatiei creatorilor si a bunurilor culturale
Ministerul Culturii si Cultelor este organul de specialitate al administratiei publice centrale si are urmatoarele functii:
Functia de reglementare
Functia de reprezentare
Functia de organizare
Functia de coordonare
Functia de control
Pentru ndeplinirea functiilor si competentelor sale, Ministerul Culturii si Cultelor si-a creat servicii deconcentrate la nivelul
fiecarui judet.
n perspectiva anilor 2004-2006, Ministerul Culturii si Cultelor si propune urmatoarele directii de actiune:
Sustinerea, protejarea, promovarea actului creator
Protejarea identitatii culturale a minoritatilor nationale
Promovarea traditiilor si a creatiei populare
Protejarea si punerea n valoare a patrimoniului cultural national
Dezvoltarea relatiilor culturale n scopul promovarii identitatii culturale a comunitatilor romnesti din
afara granitelor
Dezvoltarea relatiilor culturale cu alte tari, cu organisme europene si internationale
Aceste directii de actiune trebuie abordate n mod coerent si armonizat si asumate de toti partenerii sociali, pentru a asigura
satisfacerea deplina a drepturilor culturale.



[1]

n Raportul Conferintei Mondiale privind Politicile Culturale, organizata n 1982 de UNESCO la Mexico City.
[2] Teoria "distrugerii creatoare" i apartine lui Joseph Schumpeter, care o dezvolta n lucrarea sa Capitalism, Socialism si
Democratie.
[3] "Raportul Ruffolo" - Unity of Diversities - Cultural Co-operation in the European Union, 2001
[4] n sesiunea din 26 noiembrie 2001, Consiliul European a adoptat Rezolutia cu privire la rolul culturii n Uniunea
Europeana, care preia multe din punctele cuprinse n "Raportul Ruffolo" si invita Statele membre "sa considere cultura ca un
element esential al integrarii europene, mai ales n contextul extinderii Uniunii."
[5] Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul International privind Drepturile Economice, Sociale si Culturale,
Conventia Europeana privind Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene etc.
[6] Recomandarea 3.12 adoptata cu prilejul Conferintei Interguvernamentale privind politicile culturale pentru dezvoltare,
organizata de UNESCO la Stockholm n 1998.
[7] Aceste 5 obiective au fost identificate n Panul de Actiune adoptate la Conferinta Interguvernamentala privind Politicile
Culturale pentru Dezvoltare, Stockholm, 1998.