Plan

1. Reglementare i supraveghere bancar concept, coninut i rol..2

2. Sisteme de supraveghere3
3. Modele de supraveghere4
4. Rolul Bncii Centrale n activitatea de supraveghere5
5. Auditul bancar...8
6. Tipurile de audit11
7. Orientare si planificare.....12
8. Desfasurarea unui audit16
Concluzie21
Bibliografie.22

Reglementare i supraveghere bancar concept, coninut i rol

n timp ce reglementarea bancar se definete prin ansamblul de legi i
norme aplicabile bncilor n activitatea lor, cea de supraveghere se refer la
activitatea de monitorizare a situaiei financiare a instituiilor bancare i la
verificarea modului cum sunt respectate i aplicate reglementrile bancare.
n mod tradiional, sistemul bancar a fost supus unui grad nalt de reglementare
i supraveghere. Dei n numeroase ri se observ o tendin de
dereglementare a sistemului bancar, activitatea bancar continu s rmn,
pe plan mondial, una din activitile economice cele mai normate.
n funcie de motivele care stau la baza aplicrii lor, se pot deosebi trei
clase de reglementri bancare:
a) reglementarea economic
b) reglementarea prudenial
c) reglementarea monetar.
Prima clas este reglementarea economic ce are drept scop s se obin
asigurarea c bncile mobilizeaz resurse i acord credite n condiii de
eficien economic.
Cea de-a doua clas de reglementri este cea prevenit sau prudenial.
Reglementarea prudenial are menirea s garanteze alocarea eficient a
resurselor, s minimizeze riscurile pe care i le asum bncile i s asigure
stabilitatea i sntatea financiar a fiecrei bnci i a sistemului bancar n
ansamblu. Altfel spus, scopul reglementrii prudeniale i reducerea
reglementrii economice (dereglementarea economic).
A treia clas este reglementarea monetar al crei scop este meninerea
stabilitii valorii externe i interne a monedei naionale, prin controlul exercitat
asupra lichiditii totale a sistemului bancar.
n timp ce analiza macro-prudenial se regsete, ntr-un fel sau altul,
printre activitile oricrei bnci centrale, protecia investitorilor, n special pe
piaa de capital, este foarte rar inclus n mandatul acesteia. n opoziie,
ageniile de supraveghere au ca obiectiv principal protecia consumatorilor. n
alegerea unui cadru instituional eficient, o problem o reprezint rezultatele
supravegherii micro-prudeniale, pe care Bncile Centrale le consider strict
legate de sistem, iar ageniile de supraveghere le consider angrenate
proteciei deponenilor i investitorilor.

1. Sisteme de supraveghere
Definirea unui sistem de supraveghere financiar presupune alegerea
unui model de supraveghere i stabilirea instituiei ce va operaiunile
2

intermediarilor financiari. n acest sens, se impune i clasificarea rolului pe care

l are banca central n activitatea de supraveghere.
Inovarea financiar i progresele tehnologice au determinat erodarea
continu a frontierelor tradiionale dintre segmentele sectorului financiar
(sistem bancar, piee de capital, instituii de asigurri) i creterea competiiei
ntre diferite tipuri de intermediari financiari ce ofer produse similare. Aceste
tendine ridic numeroase probleme privind legerea unui model de
supraveghere financiar optim, i n cadrul acestuia, a autoritii creia trebuie
s i se ncredineze supravegherea.
Funciile reglementrii i supravegherii determin o serie de sarcini
care pot fi grupate astfel:
1. activiti de protecie a investitorilor, care se bazeaz pe asigurarea
unui sistem bancar competitiv i pe contractarea riscului moral
indus de existena sistemului de asigurare a depozitelor prin
crearea regulilor de bun practic i pe distribuirea informaiei;
2. supravegherea la nivel micro, care se axeaz n primul rnd pe
protejarea deponenilor;
3. analiza macro-prudenial, care grupeaz activitile ce au scop
monitorizarea expunerii la riscul sistemic i identificarea
potenialelor ameninri la nivel macroeconomic ca urmare a
dezvoltrii pieelor financiare.

Modele de supraveghere
n practica internaional, sunt ntlnite, n general, urmtoarele dou tipuri de
modele de supraveghere:
1) supravegherea instituional,
2) supravegherea integrat.
1) Supravegherea instituional (denumit i supraveghere instituional) se
caracterizeaz prin aceea c activitatea de control prudenial este ndreptat
asupra unei categorii specifice de instituii financiare, indiferent de gama de
activiti pe care acestea le presteaz. n cazul acestui model, ce urmeaz
segmentarea clasic a sectorului financiar n trei piee, exist cte o singur
autoritate de supraveghere pentru bnci.
Supravegherea instituional este eficient n cazul intermediarilor
financiari, deoarece nu creeaz duplicri ale controalelor prudeniale i
determin costuri sczute. n situaia n care exist intermediari aparinnd
unor sectoare diferite, dar crora li se permite s desfoare aceleai activiti,
modelul poate conduce la distorsiuni de reglementare datorit faptului c este
posibil s se aplice reguli prudeniale diferite fa de acelai tip de operaiuni.
3

Distorsiunile respective pot genera arbitraje de reglementare, cu consecine

destabilizatoare asupra sistemului financiar.
2) Modelul supravegherii integrate (supraveghere unic) implic ca o singur
agenie, de regul diferit de banca central, supravegheaz piaa financiar n
ansamblul ei. Acest model i are geneza n procesul de erodare continu a
barierelor tradiionale ntre activitile financiare i n apariia conglomeratelor
financiare. n literatura de specialitate se ntlnesc att argumente n favoarea
unei autoriti integrate/unificate de supraveghere financiar ct i contra.
Intermediarii financiari opernd pe pieele de capital i intermediarii din sectorul asigurrilor.

Principalele argumente pentru o structur integrat de supraveghere sunt

urmtoarele:
o autoritate unic de supraveghere financiar ofer o imagine complet a riscurilor implicate la
nivelul unui conglomerat financiar;
o structur instituional mai transparent i care nltur suprapunerile pe
linia supravegherii poate reduce costurile tranzacionale, ceea ce ar fi un avantaj competitiv
important, mai ales, n competiia internaional ntre centrele financiare;
arhitectura integrat de supraveghere poate conduce la economii de scal, prin dezvoltarea de
servicii comune de analiz a riscului;
crearea unei agenii unice de supraveghere financiar poate s sporeasc i rspunderea acesteia, n
msura n care alocarea responsabilitii de supraveghere a conglomeratelor financiare este clar;
n context european, reducerea numrului autoritilor de supraveghere poate
facilita cooperarea ntre acestea;
Experiena de pn acum a ageniilor de supraveghere financiar nu
permite tragerea unor concluzii clare asupra superioritii acestui model fa de
cel descentralizat, deoarece toate acestea au fost nfiinate de curnd. n orice
caz, o evaluare consolidat a riscurilor implicate de existena unui conglomerat
financiar nu nseamn necesar c activitile sale trebuie s fie toate
supravegheate de aceeai entitate. O soluie alternativ este aceea ca
autoritile de supraveghere implicate s coopereze strns una cu alta, n
special, prin acordarea accesului reciproc la informaiile pe care le dein.
Supravegherea consolidat poate fi realizat de una din ageniile existente, cu
condiia s primeasc toate informaiile de care are nevoie de la celelalte, sau
de echipe mixte care se bazeaz pe resursele i experiena disponibile la mai
multe agenii. n esen, problema crucial pentru o supraveghere consolidat
eficient a conglomeratelor financiare este stabilirea unui acord clar n privina
supraveghetorului coordonator (lead supervisor). Pai importani n aceast
direcie au fost fcui n unele ri care menin structuri descentralizate de
supraveghere financiar (de ex. Frana, Olanda), prin stabilirea unor consilii ale
autoritilor specializate de supraveghere. Aceste organisme nu au atribuii de
reglementare sau supraveghere i nici personal permanent. Misiunea lor este s
ntreasc schimbul de informaii ntre autoritile de supraveghere a diferitelor
sectoare ale sistemului financiar i s asigure rezolvarea problemelor
4

legate de coordonarea supravegherii conglomeratelor financiare.

2. Rolul Bncii Centrale n activitatea de supraveghere
n zece din cele doisprezece ri din zona euro, bncile central naionale
sunt direct responsabile pentru supravegherea prudenial sau direct implicate
n aceast activitate. Urmnd schimbrile introduse n Marea Britanie,
dezbaterile privind activitatea de monitorizare financiar n UE pun n discuie
problema stabilirii unei singure autoriti cu responsabiliti n supraveghere. n
cteva ri din zona euro, ajustrile structurii instituionale au fost deja
efectuate. n alte ri aceast problem nc se dezbate.
n Luxemburg, Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar a fost
creat n 1998 i ncredinat cu responsabiliti n supravegherea intermediarilor
financiari i a pieelor, singura excepie fiind sectorul asigurrilor. Nu exist relaii
instituionale sau angajamente de cooperare bilateral ntre aceast comisie i Banca Central a
Luxemburgului. n Olanda rolul tot mai important al conglomeratelor financiare i dezvoltarea
produselor financiare hibride a fost perceput ca o provocare pentru cadrul supravegherii, baza pe
trei autoriti sectoriale pentru bnci Banca Olandei, pentru societile de servicii de investiii
financiare i respectiv pentru societile de asigurri. Consiliul Supraveghetorilor Financiari a fost
stabilit n 1999, i conine cele trei autoriti sectoriale menionate anterior. Acesta nu prezint o
entitate separat n supraveghere, dar determin o intensificare a cooperrii n formularea politicilor
n ceea ce privete importantele dimensiuni transfrontaliere spre exemplu supravegherea
conglomeratelor, informaia furnizat consumatorilor i integritatea acestor probleme (stabilirea
managementului corespunztor). n cadrul Consiliului, cele trei autoriti sectoriale coopereaz,
stabilind reguli i aviznd Ministerul de Finane asupra activitii transfrontaliere. n principal
datorit rolului n continu cretere a conglomeratelor financiare i nevoii de a practica politici
similare n numele interesului naional al Portugaliei, Consiliul Naional al Supraveghetorilor
Financiari a fost creat n septembrie 2000. cadrul su legal nu introduce amendamente n ceea ce
privete competenele autoritilor pentru supravegherea sectorial (Banca Portugaliei, Comisia
Bursei de Valori i Institutul de Asigurri al Portugaliei). Consiliul Naional al Supraveghetorilor
Financiari trebuie s furnizeze un schimb regulat de informaii i s creasc coordonarea ntre
autoritile sectoriale.
O micare n cealalt direcie, n sensul creterii rolului Bncii Centrale n supravegherea bancar a
avut loc n Belgia, unde Ministerul de Finane a integrat Comisia de Finane Bnci n cadrul Bncii
Naionale a Belgiei. n Irlanda implementarea Grupului Consultativ i nfiinarea unei singure
autoriti de reglementare au determinat adoptarea acelorai acorduri ca n Marea Britanie.
n literatura de specialitate se ntlnesc argumente pro i contra privind efectuarea supravegherii de
ctre banca central.
Argumentele n favoarea efecturii supravegherii de ctre BNM pot fi grupate n trei
categorii:
1. sinergia informaional ntre supraveghere i funciunile Bncii
Centrale;
2. obiectivul principal riscul sistemic;
3. independena i expertiza tehnic;
5

1. Argumentul sinergiei informaionale relev importana informaiei

confideniale colectat n scopul supravegherii, care poate fi esenial pentru
conducerea politicii monetare. Bncile Centrale acceseaz informaia
prudenial mai ales n monitorizarea la nivel macroeconomic. Analize
efectuate pentru statele Unite furnizeaz suportul empiric pentru ideea c
informaia micro-prudenial permite estimri ct mai precise asupra activitii
economice i presiunilor inflaioniste, favoriznd alegerea unei politici monetare
adecvate. n plus, dac ar fi o criz pe pieele financiare, Banca central ar fi
inevitabil implicat. Activitatea de supraveghere este esenial pentru limitarea
hazardului moral, atunci cnd o banc, n lips de lichiditi cere asisten,
pentru restabilirea solvabilitii acesteia.
De asemenea, o alt perspectiv asupra sinergiei informaionale este
oferit de Sistemul Rezervelor Federale. Acesta evideniaz faptul c o Banc
central, dac este un juctor activ pe pia, interacioneaz cu instituiile
financiare, astfel o surs de informaie. Informaia obinut de pe pia este
complementar cu cea obinut prin exercitarea funciunilor de supraveghere.
2. Argumentul riscului sistemic se bazeaz pe relaia dintre controalele
prudeniale asupra intermediarilor financiari i evaluarea riscului pentru ntreg
sistemul financiar. Chiar i n alte ri unde separarea supravegherii de banc
central a fost implementat, precum Marea Britanie, Japonia, Canada, Bncile
Centrale sunt responsabile pentru stabilirea sistemului financiar. Obiectivul
Bncilor centrale de asigurare a stabilitii sistemice le confer o evaluare mai
bun nu numai a impactului potenial al ocurilor la nivel macro sau tulburrilor
de pe pieele de capital interne sau internaionale, ct i gestionarea factorilor
ce afecteaz stabilirea grupurilor de intermediari. Conflictele pot aprea atunci
cnd supravegherea micro-prudenial se exercit alturi de activitile de
protecie a investitorilor. Spre exemplu, supraveghetorul ar putea fi tentat s se
desprind de funcia sa de cine de paz al acurateei informaiilor furnizate
de companii dac astfel ar avea mai mult timp s gestioneze o criz.
3. Argumentul independenei i al expertizei evideniaz calitatea
contribuiei Bncilor Centrale n realizarea stabilitii financiare. Independena
autoritii de supraveghere de interferen politic este foarte important. n
unele ri n curs de dezvoltare, aa-numitele credite politice (credite
acordate sub presiunea formal sau informal din partea autoritilor
guvernamentale) sunt nc o realitate. Atunci cnd aceste companii au
probleme, din cauza stimulentelor acordate, exist o foarte mare presiune ca
ele s fie ajutate. Independena Bncii Centrale poate adposti
supravegherea de interferenele externe. Chiar i studiile empirice n acest
domeniu trebuie interpretate cu precauie, existnd un larg suport pentru teza
conform creia crizele se rezolv mai degrab cu bani privai atunci Banca
Central se ocup de supraveghere.
Necesitatea de a acorda autoritii de supraveghere un grad operaional de
independen este de asemenea, evideniat n cadrul Principiilor pentru
Supraveghere Bancar publicate de Comitetul pentru Supraveghere Bancar de
la Basel. Desigur, independena nu exclude rolul guvernului ntr-o criz n care
6

sunt implicai banii contribuabililor. Un argument n plus, mpotriva separrii

supravegherii de Banca Central, este faptul c Banca Central reprezint o
surs important de cercetare i analiz a sistemului financiar.
Argumente mpotriva efecturii supravegherii de Banca Central
sunt:
1. conflictul potenial de interes ntre supravegherea bancar i
politica monetar;
2. hazardul moral;
3. tendina spre conglomerare i spre eliminarea distinciilor
ntre produsele financiare i intermediari;
4. nevoia de a evita concentrarea excesiv a puterii la Banca
Central.
1. Argumentul conflictului de interes se bazeaz pe posibilitatea ca
supravegherea sistemului bancar s conduc Banca Central ntr-o politic
monetar mai puin restrictiv. Argumentul esenial este, c meninerea
stabilitii financiare poate implica, uneori, ajutor financiar din partea Bncii
Centrale pentru bncile aflate n dificultate. Acest lucru va contribui automat la
creterea presiunilor inflaioniste. Astfel se poate rata obiectivul politicii
monetare. Totodat, pentru lupta mpotriva inflaiei, Banca Central nu are
nevoie de responsabilitate exclusiv sau parial n supraveghere. n plus, dac
exist un conflict ntre dou funciuni ale Bncii Centrale, acesta nu va disprea
prin simpla atribuire a funciunilor la dou autoriti separate. O form diferit a
potenialului conflict o reprezint conducerea supravegherii, mai ales pe timpul
unor crize.
2. Argumentul hazardului moral n favoarea separrii este legat de rolul
bncilor centrale n managementul crizelor avnd ca origine responsabiliti n
supraveghere. Astfel Banca Central poate salva bncile n lips de lichiditi
(prin manipularea ratei dobnzii) pentru a acoperi posibile nereguli din
activitatea de supraveghere. Acest argument poate fi combtut prin
recunoaterea faptului c asistena lichiditii este de preferat n locul adecvrii
colateralului, i avnd o rat a dobnzii corespunztoare (chiar penalizatoare).
3. Argumentul conglomeratelor evideniaz faptul c legturi mai strnse
se dezvolt gradual ntre bnci, companii pe aciuni, societi de asigurri, n
defavoarea vechilor contracte. Tipuri de intermediari sunt n competiie pe
aceleai piee. n aceste condiii supravegherea sectorial poate fi mai puin
efectiv n monitorizarea expunerii totale la risc a grupurilor financiare
complexe.
Instrumente pentru coordonarea diferitelor autoriti sectoriale, cum ar fi
comitetele, memorandumurile s-au dovedit utile n multe ri. Dar argumentul
conglomerrii este adesea utilizat pentru realizarea unei structuri eficiente de
supraveghere i pentru limitarea regulilor impuse intermediarilor.
4. Argumentul concentrrii puterii este strict legat de argumentele
prezentate anterior i se bazeaz pe evitarea abuzului potenial n cadrul
7

funciunilor publice.
n concluzie, trebuie menionat c supravegherea bancar joac un rol
important n monitorizarea contrapartidelor masei monetare, ce au un rol
esenial n administrarea mecanismului de transmisie a politicii monetare.
Totodat, experiena operaional, att n cadrul zonei euro ct i n Statele
Unite, indic faptul c Bncile Centrale acioneaz corespunztor n activitatea
de supraveghere.

AUDITULUI BANCAR
Auditul bancar reprezinta ansamblul de actiuni de evaluare, verificare si control a
activitatii bancii, implicit a documentelor financiar-contabile finale elaborate de aceasta
(bilantul contabil, contul de profit si pierderi), pentru a stabili daca acestea ofera o imagine
fidela a activitatii perioadei (de obicei un an finaciar).
Se pot distinge doua trasaturi fundamentale ale auditului bancar:
8

- depistarea erorilor si a fraudei;

- prevenirea erorilor si a fraudei.
Exista o falsa impresie generala ca scopul auditului este de a depista erori, fraude, dar nu
acestea sunt elementele definitorii ale unui audit. Auditul poate releva prezenta unor greseli sau a
unei fraude, dar aceste elemente sunt trasaturi secundare ce apar in urma unei activitati normale de
audit. Auditul implica, in principal, actiuni de verificare si control ale activitatii bancii si certificarea
in final a corectitudinii, sub toate aspectele semnificative, a cifrelor inscrise in documentele
financiar-contabile finale.

Tipurile de audit
Tipologia auditului cuprinde o serie de clasificari ale acestui proces
multidimensional dupa cum urmeaza :
1. In functie de obiectivul urmarit auditul este:
Auditul situatiilor financiare in care se examineaza informatiie
din situatiile financiare de sinteza. Criterul de auditare consta in normele
nationale si internationale de contabilitate iar raportul de audit contine
exprimarea unei opinii cu privire la prezentarea unei imagini fidele a acestor
situatii, conform criteriului stabilit. De cele mai multe ori, situatiile financiare
incluse in acest audit sunt : bilantul contabil, contul de profit si pierderi, situatia
fluxurilor de trezorerie, situatia modificarilor in capitalul propriu, precum si
notele insotitoare ale declaratiilor financiare.
Auditul de conformitate in care se examineaza actiunile bancii
din perspectiva politicilor stabilite, codurilor, normelor si reglementarilor, etc.,
in scopul evaluarii eficientei si eficacitatii lor in atingerea obiectivelor
organizatiei. iar raportul de audit contine referiri la conformitatea cu politicile,
codurile, etc. stabilite. In mod normal, rezultatele auditelor externe de
conformitate sunt raportate unei persoane din interiorul entitatii economice
auditate si nu unor utilizatori externi. Managerii reprezinta principalul grup de
utilizatori interesati de rezultatele auditului de conformitate din perspectiva
respectarii reglementarilor si regulilor interne si externe asociate unei activitati
pe care o conduc.
Auditul operational in care se examineaza activitatile bancii sau
doar o parte a acestora din perspectiva diferitelor obiective ale acesteia,
raportul de audit furnizand recomandari de imbunatatire a activitatilor auditate.
Dupa raportul de audit, managerii asteapta, in mod normal, recomandari pentru
ameliorarea activitatilor operationale. Un exemplu de audit operational este
evaluarea eficientei si acuratetei prelucrarii operatiunilor legate de acordarea si
urmarirea rambursarii creditelor. Din cauza numarului mare si diversitatii
domeniiilor a caror eficacitate operationale poate fi evaluata, este imposibil de
definit un proces de audit operational standard. Realizarea unui audit
operational si raportarea rezultatelor acestuia sunt mai greu de definit decat
celelalte doua tipuri de audit. Eficienta si efciacitatea oeratiunilor sunt mult mai
dificild e evaluat in mod obiectiv decat evaluarea situatiilor finaniare sau a
conformitatii, dificultatea venind in special din subiectivismul definirii criteriilor,
9

astfel ca auditul operational este mai aproape de un porces de consultanta

manageriala decat de unul de audit in sensul cunsoctul al termenului. In mod
practic, bancile prefera si solicita auditorilor externi un audit operational pe
activitatea de creditare, datorita extremei sensibilitati a acestu domeniu al
activitatii bancare, insa, in contextul recunoasterii importantei riscurilor
operationale in prezent si autidul operational capata importanta, in primul rand
pe planul auditului intern.
2. In functie de modalitatea de organizare a activitatii de audit si
de apartenenta auditorilor, se pot distinge trei tipuri de audit:
Auditul guvernamental, care se efectueaza de catre angajatii
institutiilor publice specializate (cum ar fi primariile, Ministerul Finantelor
Publice, Curtea de Conturi, etc., sau in cadrul sistemului bancar, de catre Banca
Nationala a Romaniei) si poate include audit de conformitate si audit
operational iar in cazul misiunilor de supraveghere ale Bancii Nationale a
Romaniei, si auditul situatiilor financiare.
Auditul bancar extern este activitatea de audit organizata de
catre un auditor independent o firma specializata in activitatea de audit, ca
urmare a solicitarii bancii, contra unui comision platit de banca comerciala
respectiva.
Bancile comerciale, prin legea bancara in vigoare (Legea nr. 58/1998 cu
modificarile si completarile ulterioare, art. 61 si art. 62), sunt obligate sa
apeleze la un auditor independent (auditor extern) - o societate de expertiza
contabila autorizata in conditiile legii sa desfasoare activitate in Romania - care
acorda asistenta de specialitate, certifica situatiile finaciare finale si informeaza
Banca Nationala a Romaniei cu privire la orice act fraudulos.
Banca comerciala numeste auditorul independent si are obligatia de
a publica bilantul contabil impreuna cu opinia auditorului independent.
Auditul bancar intern este activitatea de audit organizata in
interiorul unei banci comerciale de catre un departament specializat al bancii,
inclus in organigrama acesteia, la un nivel care sa permita independenta
activitatii de audit si a opiniei formulata si transmisa conducerii bancii in urma
auditului efectuat.
Acesta se poate defini ca o examinare de specialitate, ca o evaluare
a activitatii desfasurate de banca atat la nivelul directiilor generale, directiilor
de specialitate si compartimentelor functionale din cadrul centralei bancii
respective, cat si la nivelul unitatilor teritoriale, avand ca obiect sprijinirea
conducerii centrale si a unitatilor teritoriale in vederea adoptarii celor mai
adecvate masuri in activitatea proprie, in raporturile cu Banca Nationala a
Romaniei, cu actionarii si clientii bancii comerciale.
De asemenea, auditul intern exercita controlul final ce cuprinde
analize ale sistemului intern de control, in vederea constatarii modului de
utilizare a resurselor si in vederea informarii conducerii asupra deficientelor
constatate, inclusiv a masurilor ce se impun a fi luate.
Asadar, auditul intern reprezinta o verificare de tip:

endogen (verificarea este realizata printr-o structura specializata

din interiorul bancii);
10


ex-post (verificarea este realizata la sfarsitul unei actiuni sau
decizii puse in aplicare de compartimentele de specialitate ale bancii
comerciale);

continuu (verificarea este realizata pe parcursul unui an

calendaristic asupra activitatii globale desfasurata de sistemul auditat, in
scopul identificarii partilor slabe ale sistemului si masurilor ce se impun pentru
remedierea lor in timp util).
Departamentul de audit intern, pe baza unui plan si unei
metodologii prestabilite, va realiza un diagnostic general al bancii, sub aspect
tehnic, managerial si financiar-contabil. Functiile structurii organizatorice de
audit intern sunt direct proportionale cu responsabilitatile pe care conducerea i
le-a atribuit, cu marimea si structura bancii, cu calitatea auditorului.
Trebuie sa mentionam ca auditul intern nu se confunda cu controlul
intern. Acestea sunt categorii economice diferite. In plus, controlul intern face el
insusi obiectul auditului intern.
Auditul bancilor comerciale poate fi obiectul atat al activitatii de
audit extern (prin intermediul unei societati de audit specializata), cat si al celei
de audit intern.
In interiorul bancii, misiunile de audit sunt duse la indeplinire de catre
divizia/departamentul de audit intern, care, asa cum am mai precizat, este
subordonata direct conducerii bancii, tocmai pentru a asigura independenta
fata de serviciile sau filialele auditate.
Planul de audit intern este plurianual (in general trienal) si
presupune inspectarea:
serviciilor operationale si a serviciilor descentralizate (operatiuni de
incasari si plati, operatiuni de casierie, activitati de creditare etc);
serviciilor functionale sau centrale (departamentul juridic, de
trezorerie, de informatica, de personal, decontari externe, decontari interne,
activitatea pe baza de carduri etc).
In general, cu ocazia pregatirii unei interventii de acest gen, este
recomandabil ca auditorul sa asculte si dezideratele directiilor / serviciilor /
sucursalelor controlate.
In acest mod, auditul intern nu mai este asociat unic cu ideea de control
exercitat de conducerea bancii, ci este perceput ca un interlocutor privilegiat,
capabil sa furnizeze sfaturi si recomandari, gratie expertizei pe care o
realizeaza.
Misiunile de audit intern ce pot fi intreprinse sunt de tipuri diferite,
intrucat ele trebuie sa raspunda unor obiective variate. Astfel, se disting
urmatoarele tipuri de misiuni de audit intern:
1. Misiunile clasice sunt cele realizate in mod normal in cadrul unui
program de audit si care vizeaza un sector de activitate, un departament al
bancii, o sucursala a acesteia etc. Obiectivele unei astfel de evaluari sunt cele
traditionale pentru acest tip de misiune: securitatea, eficacitatea si calitatea
serviciilor bancare, respectarea dispozitiilor legale de catre banca, fiabilitatea /
exhaustivitatea informatiilor etc.
In acest cadru, controlul serviciilor operationale este cel mai adesea
anual, in timp ce controlul serviciilor functionale nu este efectuat decat o data
in cursul planului plurianual.
11

2. Misiunile flash sunt misiuni scurte, avand ca obiectiv realizarea

rapida a unui diagnostic sau verificarea rapida a unuia sau mai multor puncte
specifice. Ele pot constitui o etapa pregatitoare a unei misiuni clasice, respectiv
de luare la cunostinta, sau pot declansa o astfel de misiune.
Obiectivele unei astfel de misiuni flash pot fi, spre exemplu:
de a verifica respectarea limitelor de risc de schimb sau de expunere pe
anumite instrumente;
de a verifica justificarea conturilor unui departament sau ale unei
sucursale (numarul conturilor utilizate, soldurile si miscarile acestora);
de a verifica existentul din tezaurul societatii bancare, cum ar fi
numerarul, hartiile de valoare, metalele pretioase etc;
de a verifica aplicarea unei proceduri specifice (spre exemplu,
implementarea unei proceduri speciale de lucru pentru mesajul SWIFT MT940,
implementarea unei proceduri speciale pentru un client important al bancii);
de a verifica controlul intern al unei entitati determinate etc.
Aceste misiuni sunt, in general, declansate la cererea conducerii
centrale a bancii. Ele pot fi foarte eficiente, deoarece rezultatele sunt rapide,
sunt putin costisitoare si, mai ales, prin frecventa si imprevizibilitatea
controalelor, contribuie la mentinerea presiunii.
3. Investigatiile sunt declansate ca urmare a aparitiei unei probleme
specifice: pierderi (in general, fiecare sucursala este organizata ca centru de
profit), depasiri de limite (delegarea competentelor in teritoriu implica
impunerea unor limite de actiune care nu trebuie depasite decat cu acordul
prealabil al centralei, colaborarea cu bancile corespondente trebuie sa fie
condusa in cadrul unor limite de risc si de expunere), fraude, deturnari etc.
Obiectivul lor este de a ancheta circumstantele care au condus la
aparitia problemei, de a stabili responsabilitatile, de a trage invataminte si de a
da recomandari pentru ca aceste situatii sa nu mai apara.
4. Misiuni tematice sau transversale au drept scop studierea unei
problematici, identificata in prealabil, care se regaseste in toata banca sau la
mai multe entitati: functia comerciala a bancii (activitatea de vanzare a
produselor si serviciilor bancii), gestiunea riscurilor de credit sau a riscurilor de
dobanda, capacitatea informaticii de a satisface nevoile diversilor utilizatori,
eficienta functiei de control de gestiune sau de gestiune a activului si pasivului
etc.
Acest tip de misiune are rolul unei consultante interne si constituie
prelungirea fireasca a functiei de audit.
5. Auditul de management acest tip de misiune depaseste rolul
traditional al auditului, in sensul in care, la obiectivele clasice, se adauga o
apreciere motivata asupra capacitatii oamenilor si a organizatiei de a profita de
mediu si de mijloacele disponibile. Aceasta este o sarcina grea, care cere
auditori experimentati si adevarati profesionisti. Evaluarea trebuie insotita de
recomandari si se desfasoara avand in vedre mi multe aspecte:
pertinenta obiectivelor fixate;
adecvarea mijloacelor puse in practica in plan comercial, de
gestiune interna, in plan uman etc;
calitatea personalului si a conducerii bancii;
12

performantele realizate in functie de obiectivele fixate si de mediu.

Organizarea auditului intern

Bancile isi organizeaza compartimentele de audit in vederea asigurarii

desfasurarii acestei activitati in mod independent si eficient. De regula,
compartimentul de audit intern este separat din punct de vedere organizatoric
de controlul intern, in sensul ca aceste doua structuri ale bancii sunt conduse
de persoane diferite, ale caror misiuni nu se interpun.
Auditorul - persoana din cadrul departmenentului /
compartimentiului de audit care isi asuma responsabilitatea finala
pentru misiunea de audit ce urmeaza a fi intreprinsa este cel care va
defini strategia de audit, precizand:
factorii existenti si cei depistati, care pot implica riscuri de erori
semnificative; eroarea este definita ca o greseala neintentionata; se spune ca
exista o eroare semnificativa in informatii atunci cand respectivele informatii
sunt declarate sau inregistrate in mod gresit (eronat);
obiectivele critice de audit si modalitatile de abordare retinute
pentru atingerea acestor obiective;
abordarea generala de audit privind controlul intern al activitatii
controlate;
punctele specifice de atins in prezentarea informatiei financiare;
competentele specialistilor care se considera a fi necesare pentru
ducerea la bun sfarsit a misiunii;
recursul la tehnicile de revizie asistata de calculator.
Strategia de audit poate fi definita ca un proces ce vizeaza determinarea
orientarii generale de audit, in cursul careia este recomandabil sa se faca
legatura intre cunoasterea activitatii clientului si punctele asupra carora se vor
concentra lucrarile de audit.
Pentru elaborarea strategiei de audit trebuie examinate punctele-cheie
relative la activitatea si situatiile financiare ale departamentului auditat, cat si
incidenta acestora asupra auditului.
Identificarea acestor factori conditioneaza reusita auditului.
Strategia de audit se realizeaza si in scopul elaborarii unui program de
lucru pe baza caruia sa se poata formula o opinie finala pertinenta asupra
gestiunii entitatii auditate.
De aici rezulta ca, obiectivele ce trebuie avute in vedere pe parcursul
elaborarii strategiei de audit sunt:

intelegerea activitatii departamentului auditat;

identificarea riscurilor legate de sectorul de activitate in care

activeaza departamentul in cauza;

identificarea obiectivelor critice de audit si elaborarea abordarii de

audit corespunzatoare;

intelegerea caracteristicilor controlului intern, astfel incat sa se

poata confirma faptul ca se poate adopta o abordare de audit bazata pe
sisteme, (spre exemplu, pentru tranzactiile de rutina);

examinarea problemelor legate de intocmirea situatiilor financiare;

identificarea necesitatii apelului la experti;

13


examinarea posibilitatii de aplicare a tehnicilor de reviziure asistata
de calculator.
Trebuie remarcat faptul ca, strategia de audit este un element
fundamental al abordarii auditului, intrucat prin procesul de definire al
strategiei se permite sa se obtina elemente probante ale misiunii de audit, prin
concentrarea lucrarilor asupra obiectivelor de audit pentru care exista un risc
de eroare marit, evitandu-se controalele inutile asupra obiectivelor de audit
pentru care riscul de eroare este mic.
Toate aceste aspecte legate de strategia de audit vor fi trecute intr-un
Memoriu Specific de Strategie, al carui format va fi adaptat circumstantelor, si
care vor fi comunicate, in cadrul unei sedinte, echipei de auditori ce va
participa la misiune; in plus, membrii echipei trebuie informati ori de cate ori
apar schimbari in aceasta strategie pe parcursul actiunii de auditare.
Desi conducatorul misiunii este cel insarcinat cu elaborarea si modificarea
strategiei de audit, precum si cu comunicarea acesteia echipei de auditori,
acesta poate delega anumite sarcini si poate cere avizul colegilor sai din banca
si specialistilor externi, in special persoanelor care fac parte din echipa de
audit.
Orientarea si planificarea
Strategia de audit serveste drept baza pentru elaborarea planului
de audit. Pregatirea planului de audit presupune urmatoarele etape:
1.
efectuarea procedurilor analitice de control, astfel incat sa se
faciliteze planificarea auditului:

identificarea posturilor importante din situatiile financiare,

categoriilor de tranzactii si afirmatiilor continute in situatiile financiare de
sinteza;

definirea obiectivelor de audit si confirmarea obiectivelor critice de

audit identificate in momentul realizarii strategiei de audit;

evaluarea diferitelor categorii de riscuri:

riscul inerent;
riscurile majore de eroare pentru fiecare obiectiv de audit in parte;
in urma analizei procedurilor de control intern, realizarea unei
evaluari preliminare a riscului de nerealizare corecta a controlului intern fata de
obiectivele de audit;
2.
fixarea hotararilor luate cu ocazia planificarii auditului intr-un Plan
de Interventii si a procedurilor de audit retinute intr-un Program de Lucru;
3.
obtinerea aprobarii pentru hotararile luate cu ocazia planificarii
auditului si a procedurilor de audit retinute, inainte de inceperea misiunii de
teren;
4.
comunicarea Planului de Interventii echipei de audit;
5.
comunicarea schimbarilor survenite pe timpul desfasurarii misiunii
de audit si instruirea membrilor echipe de audit pentru a face fata acetsor
schimbari.
Cu ocazia planificarii este necesar sa se contacteze specialistii care
vor interveni in cursul misiunii de audit (informaticieni, specialisti in domeniul
14

juridic si fiscal etc), sa se precizeze care sunt obiectivele acestora si care este
munca pe care o vor efectua in cadrul misiunii de audit.
Este necesar sa se planifice utilizarea procedurilor de audit care permit
obtinerea elementelor probatorii ale misiunii de audit.
Pregatirea planului de interventii
Strategia de audit este procesul prin care se determina orientarea
generala a auditului. Faza de planificare a auditului are drept scop asigurarea
precizarilor asupra orientarii de audit alese si de a furniza instructiunile pentru a
ghida echipa pe timpul misiunii de audit.
Deciziile luate cu ocazia planificarii auditului sunt instrumentate in Planul
de interventie. Acesta reprezinta in rezumat aspectele tehnice si aspectele
logistice ale misiunii.
Planul de interventii nu repeta punctele mentionate in Memoriul de
strategie, dar poate fi combinat cu acesta. El este intocmit de catre unul din
auditori in conformitate cu strategia de audit si va fi supus aprobarii inaintea
inceperii principalelor lucrari de teren. Dupa aprobare, el este comunicat tuturor
membrilor echipei.
Analiza detaliata a continutului planului de interventii, presupune
studierea a doua tipuri principale de aspecte care sunt abordate in campul de
planificare:
1)
aspectele tehnice se refera in special la orientarea adoptata de
echipa de audit in ceea ce priveste obiectivele critice de audit si control intern;
selectarea procedurilor de audit se va baza pe cunoasterea activitatii clientului,
analiza informatiilor financiare si evaluarea riscului de erori mari. Din acest
punct de vedere, etapele sunt:
a) Realizarea procedurilor de control analitic pentru a facilita planificarea
auditului si pentru a ameliora cunoasterea generala a activitatii
departamentului auditat, daca acestea nu au fost realizate odata cu elaborarea
strategiei de audit
Aceasta etapa este necesara pentru a ne asigura ca informatiile
utilizate in audit sunt pertinente; rezultatele acestor proceduri de control
trebuie discutate cu conducerea departamentului vizat de misiunea de audit.
Pe baza procedurilor de control analitic trebuie sa se identifice
posturile semnificative ale situatiilor financiare si categoriile de tranzactii
importante, mai ales daca se realizeaza un audit financiar.
b) Cunoasterea controlului intern si alegerea orientarii auditului
Cu ocazia elaborarii strategiei de audit, seful misiunii ia
contact cu principalele caracteristici ale controlului intern specific activitatii ce
urmeaza a fi auditata. Pentru a planifica auditul, este necesar sa se mareasca
cunoasterea despre diferite componente ale controlului intern privind
fiabilitatea situatiilor financiare, indiferent de orientarea de audit retinuta.
Cunoasterea sau actualizarea informatiilor despre controlul intern se
realizeaza cu ajutorul procedeelor urmatoare: discutii cu conducerea
departamentului, observarea activitatii si a modului de desfasurare a
operatiunilor, examinarea limitata a operatiunilor si inregistrarilor.
Din punct de vedere tehnic, cunostintele obtinute cu ocazia planificarii
trebuie sa fie suficiente pentru a identifica:
- riscurile de erori majore;
15

- factorii care influenteaza riscul de erori majore;

- natura, durata si intinderea procedurilor de audit.
Dupa analiza aprofundata a controlului intern, se va proceda
la o evaluare preliminara a riscului de nerealizare corecta a controlului intern
pentru fiecare obiectiv de audit.
2) aspecte logistice sunt examinate in scopul realizarii eficiente a
sarcinilor si procedurilor de audit definite in prealabil. In cadrul planificarii este
recomandabil sa se evalueze resursele interne de care are nevoie auditul, cat si
momentul si locul in care se vor manifesta aceste necesitati. Din acest punct de
vedere trebuie luat in considerare:
-necesarul de personal si celelalte necesitati pentru executarea misiunii;
-auditorii externi care pot sa fie eventual implicati in executarea misiunii;
-utilizarea tehnicilor de revizie asistata de calculator;
-calendarul prevazut pentru lucrarile de audit; acesta depinde de factori
ca:

natura, calendarul si talia procedurilor de audit;

disponibilitatea personalului din cadrul departamentului de

audit intern si al departamentului auditat;
-locul unde se va desfasura auditul; este recomandabil sa se lucreze in
birourile departamentului auditat, intrucat personalul departamentului auditat
este mult mai usor de contactat;
-intocmirea bugetelor in termeni de timp si, eventual, de costuri; in
general, un buget detaliaza controalele ce urmeaza a fi realizate, cunostintele,
competentele si experienta de care este nevoie, precum si timpul si costurile
alocate misiunii; el constituie suportul indispensabil pentru contabilitatea
analitica auditului intern.
Bugetele in termeni de timp si de costuri, ecartul intre buget si
realitate si analiza acestui ecart nu sunt incluse in doarele de lucru, toate
acestea fiind eliminate in momentul in care nu mai sunt utile.
Pe masura desfasurarii misiunii de audit, este bine sa se procedeze
la efectuarea de ajustari ale bugetului, sa se compare timpul real cu timpul
prevazut si sa se estimeze timpul si costurile suplimentare fata de bugetul fixat.
Planificarea aspectelor logistice de audit presupune in general o
colaborare stransa cu departamentul auditat, inclusiv organizarea unor sedinte
cu conducerea si personalul angajat al acestuia, pentru a se conveni asupra
unor probleme importante, cum ar fi: calendarul de audit si locurile ce urmeaza
a fi vizitate, situatiile si informatiile pe care le va furniza personalul
departamentului in cauza etc.
In concluzie, in conformitate cu normele de referinta ale auditului
financiar, orice plan de misiune de audit trebuie sa contina informatii cu referire
la:
1) societatea bancara prezentare generala: denumire, coordonate,
structura organizatorica, locurile unde isi desfasoara activitatea, surt istoric,
obiectul de activitate, conducere si persoane de contact;
2) conturi organizare si politici contabile, conturi previzionale, situatia
evolutiva a conturilor de rezultate si a principalelor posturi din bilanturile
contabile;
16

3) sisteme si domenii semnificative determinarea pragului de

semnificatie, identificarea functiilor si conturilor semnificative, prezentarea
zonelor de risc, identificarea punctelor forte si a celor slabe ale sistemului,
stabilirea atitudinii conducerii fata de controlul intern;
4) misiunea natura acesteia (certificarea de conturi anuale, de conturi
consolidate, atestarea unor situatii particulare), principalele condditii pentru
realizarea activitatii de control (documente de solicitat, functii de evaluat, data
inventarului fizic, confirmari de primit, interventii ale specialistilor);
5) organizarea auditului numarul si nivelul membrilor echipei, utilizarea
lucrarilor auditorilor interni sau externi, calendarul de interventii pe teren;
6) bugetul determinarea orelor necesare pe feluri de lucrari, calculul
costurilor estimate in functie de experienta membrilor echipei, compararea
numarului orelor necesare cu limitele stabilite de normele profesionale si
justificarea diferentelor.
Continutul tip al unui plan de audit este urmatorul (exemplu):

PLANUL DE AUDIT
I. Prezentarea societatii bancare
denumirea societatii,
sediul social,
capital social si actionari,
scurt istoric,
consideratii succinte privind obiectul de activitate, piata,
concurenta.
II. Informatii contabile
bugete si conturi previzionale,
particularitatile sistemului contabil,
principiile contabile: prudenta, permanenta metodelor utilizate,
continuitatea activitatii, independenta exercitiului, comparabilitatea conturilor
anuale, intangibilitatea bilantului de deschidere, noncompensarea posturilor de
activ si pasiv.
III. Definirea misiunii:
natura misiunii: conturi anuale, conturi consolidate, previziuni;
alti auditori, experti sau cenzori cu misiuni in unitatea auditata.
IV. Sisteme si domenii semnificative:
prag de semnificatie,
functii si conturi semnificative,
zone de risc identificate,
controale semnificative pe care ne putem sprijini.
V. Orientarea programului de lucru:
aprecierea controlului intern,
lucrari deosebite,
cofirmari de obtinut, interne sau externe,
inventare fizice,
asistenta de specialitate necesara: informatica, fiscala, juridica,
tehnica,
17

documente necesare pentru activitatatea desfasurata.

VI. Echipa de specialisti si timpul alocat desfasurarii misiunii.
VII. Planificarea:
repartizarea lucrarilor,
datele interventiilor pe etape

18

Desfasurarea auditului
Acest capitol se ocupa de descrierea modului in care se realizeaza
interventia de audit in plan practic si a modului in care se traduce aceasta in
dosarul de audit.
1. O echipa organizata
Repartizarea sarcinilor este o procedura initiala, determinanta pentru
misiunea de audit si depinde de structura ierarhica a echipeI; seful de
misiune are functia de incadrare si supervizare, asigurand in special analizele
privind punctele critice de audit si redactand raportul de audit. Colaboratorii
sai au in sarcina realizarea testelor si a controalelor.
Subordonarea sefului de misiune direct conducerii bancii este de altfel
garantia de independenta a echipei de audit intern fata de membrii
departamentului auditat.
2. Aprecierea controlului (auditului) intern
Auditul intern este ansamblul coordonat al tuturor masurilor
adoptate in interiorul societatii bancare pentru:
protejarea activelor;
promovarea eficacitatii exploatarii;
asigurarea respectarii dispozitiilor legale;
asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile.
Auditul intern cuprinde:
a.
controlul administrativ intern
b.
verificarea interna a operatiilor
c.
autocontrolul salariatilor
d.
controlul contabil intern.
Existenta unui sistem de control intern rational conceput si corect
aplicat constituie o serioasa prezumtie asupra fiabilitatii conturilor si a
concordantei dintre datele contabilitatii si realitate.
Elementele de baza ale sistemului de audit intern sunt:
q
existenta unui plan de organizare (definirea sarcinilor, definirea
limitelor de competenta si a raspunderilor, modul de circulatie a
informatiilor)
q
competenta si integritatea personalului
q
existenta unei documentatii satisfacatoare la nivelul societatii
bnacare respective (pornind de la producerea informatiilor si pana la
arhivarea acestora).
In scopul evaluarii auditului intern, auditorul orienteaza interventiile
sale asupra a trei intrebari principale:
a.
care sunt procedurile efective, in functiune, care au ca obiective
realizarea unui audit intern eficient?
b.
Sunt aceste proceduri aplicate?
c.
In ce masura aceste proceduri satisfac crearea unui bun audit
intern si pot conduce la elaborarea de documente financiar contabile
corecte?
Auditorii nu trebuie sa verifice ansamblul controlului intern, ci numai
acele elemente pe care vor sa se sprijine, alcatuind un program de verificare
care cuprinde urmatoarele etape:
a)
descrierea procedurilor utilizate pentru elaborarea documentelor
justificative, stabilirea circulatiei documentelor si a sistemelor de

contabilizare a acestora (se utilizeaza tehnici descriptive sau diagrama de

circulatie flow-chart);
b)
efectuarea testelor de conformitate, care au ca obiect obtinerea
confirmarii ca descrierea procedurii a fost corect inteleasa si corepunde
procedurilor aplicate in unitatea respectiva; se pot efectua dupa diferite
modalitati ca: observarea directa, confirmare verbala, observarea ulterioara
constand din reluarea in intregime a circuitului plecand de la origine, pentru
a-l testa;
c)
evaluarea preliminara pentru a evidentia punctele slabe si forte
ale procedurilor sistemului contabil si de control intern;
d)
efectuarea de teste de permanenta in scopul verificarii daca
punctele forte sau slabe fac obiectul unei aplicari efective si constante;
e)
evaluarea definitiva si documentul de sinteza in care se
precizeaza:
- veritabilele puncte forte;
- punctele slabe ca urmare a conceperii defectuase a sistemului de
control intern;
punctele slabe datorate unor aplicari eronate a procedurilor
sistemului.
Atunci cand anomaliile de functionare a sunt numeroase si pot afecta
fiabilitatea inregistrarilor contabile, auditorul va fi obligat sa-si reconsidere
evaluarea preliminara si nu va tine cont de auditul intern pe care l-a crezut
util pentru stabilirea programelor de control a conturilor.
Sondajele asupra functionarii sistemelor sunt organizate urmarindu-se
cele 2 tipuri de controale interne: controale de prevenire si controale de
detectare.
Auditorul semnaleaza conducerii, oral sau in scris, observatiile pe care
le are asupra controlului intern. Daca descopera lacune grave, el apreciaza
daca refuza certificarea sau daca o va face cu rezerve. El poate sugera
ameliorarea mediului existent.
Comunicarea observatiilor poate fi facuta printr-un raport asupra
controlului intern, al carui continut trebuie sa respecte urmatoarele principii:
prezentarea unei scurte sinteze asupra a ceea ce este esential
pentru a folosi conducerii unitatii;
prezentarea detaliata a problemelor pe servicii sau subunitati,
pentru a fi mai usor difuzate;
analiza fiecarei probleme, in mod logic, de o maniera
constructiva, pentru a permite societatii sa utilizeze raportul ca instrument
de ameliorare a procedurilor.
3. Controlul conturilor
In functie de credibilitatea informatiilor obtinute in etapele precedente,
auditorul stabileste programele de control a conturilor pe baza carora sa
poata obtine elementele probante, necesare fundamentarii opiniei sale.
Aceasta etapa a misiunii are drept obiectiv reunirea elementelor
probante suficiente pentru a exprima o opinie motivata asupra conturilor
anuale, ceea ce presupune respectarea reglementarilor legale, si anume:
regulile de prezentare si evaluare stipulate de normele in
vigoare;
regulile de prudenta;
regulile referitoare la inventarieri;
regulile de tinere a registrelor contabile si a contabilitatii;

existenta activelor si a documentelor care atesta proprietatea

societatii bancare asupra acestora.
Programul de control al conturilor poate fi:
restrans, cand controlul intern permite un grad rezonabil de
asigurare ca inregistrarile contabile ale operatiunilor sunt fiabile;
extins, cand nu se poate sprijini pe concluziile controlului intern.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru speciala, care
contine rubricile urmatoare:
1.
lista controalelor de efectuat, ordonata pe sectiunile conturilor
anuale;
2.
intinderea esantionului, tinand seama de pragul de semnificatie
si eventualele erori ce pot fi descoperite;
3.
indicarea datei la care a fost efectuat controlul, pentru stabilirea
cronologica a auditului;
4.
referinta pentru foaia de lucru;
5.
problemele intalnite.
Pe tot parcursul misiunii sale, auditorul urmareste obtinerea
elementelor probante care sa ii permita sa dea certificarea asupra conturilor
anuale, utilizand procedee si tehnici care privesc:
vcontrolul asupra pieselor justificative;
vobservare fizica;
vexamenul analitic.
Pentru obtinerea elementelor probante, tehnicile de control folosite
sunt:
vinspectia fizica si observatia;
vconfirmarea directa de la terti;
vexamenul documentelor primite de catre societatea bancara si care
servesc ca documente justificative sau la controlul operatiunilor respective;
vexamenul documentelor emise de catre societatea bancara;
vcontrolul aritmetic;
vanalize, estimari si confruntari intre informatii si documente;
vexamen analitic, care consta in:
efectuarea de comparatii intre datele care rezulta din conturile
anuale si datele anterioare si previzionale ale societatii bancare;
analiza abaterilor si tendintelor;
studiul si analiza elementelor neobisnuite ce rezulta din
comparatiile efectuate;
sinteza informatiilor verbale obtinute de la personalul de
executie sau de conducere al societatii bancare.
Tinand cont de numarul mare de operatiuni care se efectueaza de
catre o societate bancara, auditorul nu poate verifica integral rulajele sau
soldurile unui cont; el va cauta elementele probante prin analiza unui
esantion adecvat, utilizand tehnica sondajului.
Sondajul este definit ca o tehnica ce consta in selectionarea unui
anumit numar sau parti dintr-o multime, aplicarea la acestea a tehnicilor de
obtinere a elementelor probante si extrapolarea rezultatelor obtinute asupra
esantionului la intreaga masa sau multime.
Auditorul poate folosi:

sondajul statistic;

sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experienta sa profesionala,

care insa nu permite o extrapolare riguroasa a rezultatelor obtinute asupra
intregii populatii.

Eficacitatea unui sondaj este determinata de definirea precisa a

obiectivelor sale. Auditorul trebuie sa explice in acest sens:

ce urmareste sa probeze: in aceasta etapa auditorul trebuie sa

defineasca ceea ce va considera eroare sau anomalie (sa demonstreze ca
punctajul dintre avizele de expeditie si facturi poate evidentia toate
expedierile in curs de facturare);

ca rata erorilor existente in multime nu depaseste rata maxima

acceptabila de anomalii de functionare, adica pragul peste care auditorul va
considera ca, controlul intern nu functioneaza de o maniera satisfacatoare.
Alegerea masei trebuie bine identificata: numar de elemente sau
valoare cumulata in functie de natura sondajului efectuat; identificarea
criteriilor care vor permite sa se decida in timpul efectuarii sondajului daca
elementul este corect sau nu; cifrarea ratei de anomalii si de erori maxim
acceptabile.
4. Documentarea lucrarilor de audit
4.a. Dosarul exercitiului
Cuprinde totalitatea elementelor unei misiuni a caror utilitate nu
depaseste exercitiul controlat si permite asamblarea tuturor lucrarilor de la
organizarea misiunii si pana la redactarea raportului.
Dosarul exercitiului este utilizat pentru:

mai buna organizare si controlul misiunii;

documentarea lucrarilor efectuate, deciziilor luate si asigurarea

ca programul s-a desfasurat fara omisiuni;

inlesnirea muncii in echipa si supervizarea lucrarilor date la

colaboratori;

justificarea opiniei emise si redactarea raportului.

Dosarul exercitiului cuprinde:

planificarea misunii:

note asupra utilizarii lucrarilor de control efectuate de catre altii;

datele si durata vizitelor, locurile de interventie;

compunerea echipei;

data pentru emiterea raportului;

bugetul de timp si realizarea lui.

supervizarea lucrarilor:

note asupra studierii dosarelor si stabilirea solutiilor la

problemele ridicate;

aprobarea tuturor deciziilor importante care pot afecta

planificarea, programul lucrarilor, executarea lucrarilor, concluziile lucrarilor
si continutul raportului de audit.

aprecierea controlului intern:

evaluarea punctelor tari, punctelor slabe si zonelor de risc;

foi de lucru privind bazele de stabilire ale sondajelor asupra

functionarii sistemelor si detalii asupra sondajelor efectuate;

comentarii asupra anomaliilor descoperite.

obtinerea de elemente probante:

program de lucru;

foi de lucru cuprinzand: obiectivul, detalii asupra lucrarilor

efectuate, eventualele comentarii si concluzii;

documente sau copii de documente de la unitate sau de la terti

justificand cifrele examinate;

detalii asupra detaliilor efectuate asupra conturilor anuale

comparatii si explicatii ale diferitelor variatii precum si concluziile;


sinteza generala arezultatelor pe diferitele etape ale misiunii si
tratarea distincta a punctelor care ar putea avea o influenta asupra deciziei
de certificare;

foi de lucru cu privire la faptele delictuale.

4.b. Dosarul permanent
Dosarul permanent permite evitarea repetarii in fiecare an a unor
lucrari si transmiterea de la un exercitiu la altul a elementelor de cunoastere
a intreprinderii.
Elementele unui dosar permanent sunt:

fisa de caracterizare a unitatii auditate;

scurt istoric al unitatii auditate;

organigrama unitatii auditate;

persoanele care angajaza unitatea auditata;

conturile anuale ale ultimelor exercitii;

note asupra statutului;

procese verbale ale Consiliului de Administratie si Adunarii

Generale a
Actionarilor;

structura grupului;

contracte, asigurari.
Pentru a-si indeplini rolul de informare, dosarul permanent
trebuie:

tinut la zi:

sa contina informatii actualizate cele perimate fiind eliminate ;

sa nu contina documente voluminoase ale unitatii.

Cand se lucreaza asupra unor posturi din conturile anuale sau in
alte domenii auditorul poate:

cerceta daca informatiile privind subiectul se gasesc in dosarul

permanent;

verifica daca se prevedea aducerea la zi a dosarului permanent.

In concluzie, un dosar permanent trebuie sa cuprinda toate informatiile
permanente asupra operatiunii sau structurii controlate, si in special:
organigrama departamentului;
statisticile tranzactiilor;
descrierea procedurilor;
o analiza a punctelor importante din cotrolul intern;
diverse informatii sau documente cu caracter permanent;
rapoartele anterioare.
Dosarul de lucru pentru o misiune prin sondaj trebuie sa curpinda in
mod clar toate fisele de lucru elaborate, care contin operatiunile selectionate
pentru control, anomaliile gasite si, evident, concluziile. Acest dosar trebuie
aprobat in mod obligatoriu de catre seful misiunii.
Toate dosarele intocmite sunt pastrate si puse la dispozitia controlorilor
externi, care vor putea aprecia astfel magnitudinea si calitatea controalelor
efectuate.
5. Programe de lucru detaliate, care sunt definite inaintea declansarii
misiunii si dupa ce s-a definit strategia de audit. Ele contin obiectivele si
controalele de efectuat pentru sectiunile cuprinse in dosarul de lucru.
6. Rapoarte de calitate
Raportul de audit este suportul si scopul oricarei interventii de
acest gen. El este documentul pe baza caruia se fac aprecieri asupra:
oamenilor (atat personalul departamentului controlat, cat si
auditorii);

eficientei structurii controlate;

procedurilor si sistemului de control intern.
Principalele conditii de forma pe care trebuie sa le indeplineasca un
astfel de raport sunt:
sa fie ingrijit si accesibil, deoarece acesta este destinat difuzarii;
sa nu se foloseasca un limbaj prea tehnic;
sa fie concis si bine organizat, dat fiind faptul ca el se adreseaza
unor persoane care nu au intotdeauna timpul necesar pentru a citi si analiza
un raport lung.
Raportul nu trebuie sa fie o sanctiune, ci, dimpotriva, trebuie sa
propuna baza de reflectie pentru ameliorarea in viitor a gestiunii riscurilor
departamentului auditat.
Auditul extern
In conformitate culegislatia, republicata, Auditul financiar reprezinta
activitatea de examinare, in vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a
unei opinii asupra situatiilor financiare, in conformitate cu standardele de
audit, armonizate cu standardele internationale de audit . Aceasta definitie
include, asa cum se vede, atat activitatea de audit intern cat si cea de audit
extern in zona auditului financiar, presupunand ca ambele versiuni de audit
pot avea ca obiect situatiile financiare. Ceea ce separa auditul extern de
auditul intern este insa in primul rand categoriile de beneficiari ai rapoartelor
de audit.
Astfel, in vreme ce rapoartele de audit intern au ca beneficiari
(ordonatori) in primul rand reprezentantii proprietarilor societatii si
managementul acesteia, rapoartele de audit extern sunt destinate in mode
evident in primul rand tertilor, satisfacand interesul acestora legat de
cunoasterea cat mai exacta a realitatii situatiilor financiare ale societatii,
certificata de catre persoane independente.
In categoria persoanelor interesate de rezultatele auditului extern sunt
incluse:
o
Investitorii care urmaresc valoarea propriei lor investitii in
societate si calitatea acesteia exprimata in valoarea dividendelor ;
o
Angajatii societatii, ce sunt interesati de stabilitatea financiara a
societatii ;
o
Statul, interesat de realitatea si exactitatea taxelor si impozitelor
platite de societate

Partenerii de afaceri ai societatii, respectiv creditorii, inclusiv

furnizorii societatii, ce sunt interesati de lichiditatea si
solvabilitatea societatii si clientii, interesati de calitatea pe
termen lung a relatiei cu societatea.

Concluzie
Sintetizand cele prezentate mai sus, auditul trebuie sa restabileasca o
incredere rezonabila intre producatorii si utilizatorii de informatie contabila.
Rolul lor de a asigura utilizatorii de informatii ca s-au respectat principiile

contabile general acceptate si procedurile interne stabilite de conducerea

intreprinderii, precum si reflectarea imaginii fidele a situatiilor financiare
reprezinta cheia succesului in menirea pe care o au.

Bibliografie :

Ion Nitu, Control si audit bancar, Ed. Expert, 2002

Legea cu privire la Banca Naional a Moldovei nr. 548-XIII din
21.07.1995
Regulamentului cu privire la suficiena capitalului ponderat la risc,
aprobat prin Hotrrea Consiliului de administraie al Bncii Naionale a
Moldovei nr.269 din 17.10.2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2001, nr.130 art.310, cu modificrile i completrile ulterioare
Regulament cu privire la dezvluirea de ctre bncile din Republica
Moldova a informaiei aferente activitilor lor, aprobat prin Hotrrea
Consiliului de administraie al Bncii Naionale a Moldovei nr.52 din
20.03.2014 cu privire la aprobarea, abrogarea i modificarea unor acte
normative, Monitor Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.110-114, art.596
Cu privire la aprobarea Regulamentului privind filialele, reprezentanele
i oficiile secundare ale bncilor, aprobat prin Hotrrea Consiliului de
administraie al Bncii Naionale a Moldovei nr. 84 din 28 aprilie 2011,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 110-112 din 08.07.2011, art. 874,
cu modificrile i completrile ulterioare
Regulament cu privire la sistemele de control intern n bnci, aprobat
prin Hotrrea Consiliului de administraie al Bncii Naionale a Moldovei
nr.96 din 30.04.2010, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.98-99/368 din
15.06.2010 (cu modificrile i completrile ulterioare)
Regulamentul cu privire la expunerile mari, aprobat prin Hotrrea
Consiliului de administraie al Bncii Naionale a Moldovei, nr.240 din
09.12.2013, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.17-23/97 din
24.01.2014
Regulamentul privind tranzaciile bncii cu persoanele sale afiliate,
aprobat prin Hotrrea Consiliului de administraie al Bncii Naionale a
Moldovei, nr.240 din 9 decembrie 2013, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.17-23/97 din 24.01.2014
Regulamentul cu privire la clasificarea activelor i angajamentelor
condiionale, aprobat prin Hotarrea Consiliului de Administraie al Bncii
Naionale a Moldovei nr.231 din 27 octombrie 2011, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.216-221 din 09.12.2011, art.2007 (n vigoare din
01.01.2012)
Regulamentul cu privire la exigenele fa de administratorii bncii,
aprobat prin Hotrrea Consiliului de administraie al Bncii Naionale a
Moldovei nr.134 din 01 iulie 2010, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.91-94 din 03.06.2011, art.619), cu modificrile i completrile ulterioare
Regulamentul cu privire la calculul drepturilor de vot i nregistrarea
transferului dreptului de proprietate asupra aciunilor bncilor, aprobat prin
Hotrrea Consiliului de administraie al Bncii Naionale a Moldovei nr.130
din 4 iulie 2013, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.198-204,
art.1420

Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la licenierea bncilor, aprobat prin

Hotrrea Consiliului de administraie al Bncii Naionale a Moldovei nr.37 din
15.08.1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.59-60 din 12.09.1996,
art.74 (cu modificrile i completrile ulterioare)