Diferite aspecte ale personalitatii in sport

Conceptului de personalitate are numeroase definitii . Allport are un repertoriu de 50 de

definitii dintre care raportul din 1972 insista mai mult asupra complexitatii de organizare si asupra
comportamentelor. Aceasta variabilitate a definitiilor se datoreaza in parte, diferitelor contexte
teoretice in care personalitatea poate fi caracterizata. Astfel, opozitiile clasice intre clinicieni si
experimentalisti precum si cele venite fie din influenta mediului, fie din influenta ereditatii, dau nastere
la diferite teorii si diferite modele.
Se considera intr-o maniera generala ca personalitatea include diferite domenii, iar definitia lui
Scheldon are avantajul de a enumera 'Organizarea dinamica a aspectelor cognitive, afective, conative,
fiziologice si morfologice ale individului (H.Pieron, 1986, p321) .
Se considera ca mediul social poate sa favorizeze o dezvoltare echilibrata a vietii afective sau
dimpotriva, poate sa induca fenomene conflictuale intre impulsurile individuale si normele sociale
admise. De asemenea, poate sa determine o socializare dificila a acestor impulsuri in conditiile unor
solicitari negative conjuncturale , in special pe calea mijloacelor de informare, in mass media,
intarziind astfel maturizarea personalitatii tanarului.
Catre 16 ani se manifesta gustul pentru problematizare, pentru aderarea la teorii si sisteme.
Fapt ce se realizeaza printr-o introspectie amanuntita a personalitatii realizata de catre adolescent,
deschidere catre nou .Adolescentul este extrem de sensibil la problematica sociala a momentului si
colectivitatii.
Intre 14 si 18 ani se stabilizeaza si se maturizeaza interesele profesionale, se fundamenteaza
mai realist motivatiile.
Personalitatea adolescentului se structureaza in procesul de confruntare a acestuia cu sistemul
de valori acceptat de societate. Din aceasta confruntare rezulta nevoia adolescentului de a-si alege un
model de existenta, nevoia de frumos, nevoia de prietenie, nevoia de optiune pentru idealuri inalte.
Psihologia personalitatii, la fel ca orice alta stiinta, inainte de a prezenta si avansa in
constructii complicate si tehniciste, trebuie sa-si descrie propriul sau obiect, adica sa precizeze care si
cum este acesta, sa-i atribuie caracteristici si calitati. Desi un asemenea demers pare ar fi relativ
simplu, el se dovedeste in realitate extrem de dificil. Iata de ce, psihologia personalitatii a recurs la
folosirea unor unitati tematice descriptive a comportamentului. Aici se poate vorbi de personalitate in
diferite categorii de termeni cum ar fi trasaturi, factori, habitudini, motive, Eu, roluri, atitudini, si
constructe.
Fiecare dintre acesti termeni a generat o anumita teorie a personalitatii. De pilda, descrierea
personalitatii in termeni de trasaturi a condus la elaborarea teoriilor tipologice, pe cand descrierea ei in
termeni de factori a dus la aparitia teoriilor psihometrice etc. (Raymond Thomas, 1983).
Teoriile personalitatii, in functie de gradul lor de apropiere si asemanare, s-au corelat intre ele
permitand construirea unor modele explicativ-interpretative ale personalitatii care, la randul lor, au
ajutat la conturarea diverselor perspective, mai generale, de abordare a personalitatii.
Stereotipul reprezinta un cliseu dat pe care cultura unui grup social ii propune membrilor sai. El
permite acestora sa evalueze si sa prevada comportamentului celuilalt atunci cand nu dispun de
informatii asupra personalitatii sale. El furnizeaza o imagine schematica a unui grup uniformizand
indivizii (Raymond Thomas, 1983). Numeroase lucrari sau realizat pe marginea legaturii care ar putea
exista intre capacitatea fizica si caracterul sau. (Raymond Thomas, , 1983).
Anumite cercetari au fost realizate pentru a analiza previziunea spontana a comportamentului
unei personalitati pornind de la aparenta fizica, adica stereotip, legata de morfologia sa adica fizicul
sau (Raymond Thomas, 1983). Aceasta problema isi are importanta sa, pentru ca in acest mod, cum

Rosenthal a aratat ca asteptarile subiectului se transforma deseori in realitate. De exemplu un

stereotip (aparenta fizica) poate fi imaginat ca un individ molatic ce este integrat in cultura unei
societati. Este posibil ca tinerii acestei societati sa se comporte efectiv asa cum se comporta modelele
promovate de acea cultura acestei societati (Raymond Thomas, 1983).
In acest domeniu de studiu cercetatorii au aratat ca subiectii musculosi mezomorfi pentru a
folosi terminologia lui Scheldon, se bucura de o buna imagine. Ei sunt considerati sociabili longelini sau
ectomorfi, cu un comportament inchistat si mai degraba supusi. Persoanele cu un surplus de greutate
sunt considerate agresive si mai degraba dificile din punct de vedere social. Prin faptul ca mezomorful
e perceput de catre societate ca un personaj dominator, sportivul este privit prin aceasta imagine dar
este caracterizat de asemenea prin alte atribute. In general e considerat putin cultivat si de o
inteligenta mijlocie. In legatura cu aceasta descrierea interviurilor unui campion sunt revelatoare. In
spiritul publicului forta se asociaza greu cu capacitatea intelectuala. . (Lumbroso J.R. 1982) .
Imaginea profesorului de educatie fizica e afectata de aceste prejudecati. Cateva studii au
aratat ca e perceput ca fiind un pic grosolan exprimandu-se cu dificultate neinteresandu-se de celelalte
domenii care necesita gandire, si mai ales este atras de tot cea ce priveste actiunea fizica. Publicul
este in general gresit informat asupra studiilor pe care le detin profesorii de educatie fizica a obtinerii
diplomei lor. In Franta, ei sunt si in prezent clasificati de I.N.S.E.E. ca institutori si cadre medii atunci
cand colegii lor de la discipline intelectuale apartin grupului de profesori ce se include in profesii
liberale si cadre superioare.
Este posibil ca, realizarea in 1982 a unei organizatii si a unui corp universitar sa fi facut intr-un
fel ca evaluarea atitudinilor publicului sa priveasca diferit lucrurile. De asemenea, ar trebui ca aceste
informari de pregatire a publicului cu privire la sportivii de performanta sa fie bine concepute
(Raymond Thomas, 1983).
Vom face o descriere a sectorului cognitiv si anume: in studiul raportului dintre capacitatea
intelectuala si practica sportiva au fost efectuate diferite tipuri de studii. Anumiti cercetatori s-au
interesat de eventualele legaturi care ar putea exista intre capacitatea sportiva si cea intelectuala .
Acestea din urma au fost masurate cum se comporta la diferite scale, fie cu teste specifice
cum ar fi Merrill, labirinturile lui Porteuse, Domino 46, fie prin intermediul inventarelor de personalitate,
precum factorul B a lui 16 PF ce apartine lui Cattell.
Capacitatile fizice erau cuantificate datorita testelor clasice de motricitate, cum este saritura
de pe loc, sau cursele de viteza pe distante scurte. Din pacate, la acea data rezultatele au fost negate.
In schimb cerectarile au gasit cateva relatii intre rezultatele scolare si capacitatile fizice
(Raymond Thomas, 1975 ).
ASPECTE AFECTIVE SI CONATIVE
In sectorul cognitiv marea majoritate a cercetarilor s-au referit la natura relatiilor cu practica
sportiva, si cele mai multe s-au realizat cu ajutorul inventarelor de personalitate, care au o mare
importanta privind scalele de inteligenta. Un anumit numar a reliefat scoruri superioare normei, dar
cercetatorii se gandesc ca acest lucru apartine mediului social si ca practica sportiva este legata de
patura sociala a subiectilor.
Conform cercetarilor lui Harman Witkin, s-a realizat un bilant a 42 de studii realizate cu ajutorul
16 PF sau scala I a C.P.I, iar rezultatul nu difera de media obtinuta de populatie in general. Sa ne
amintim de un fapt care confirma afirmatiile noastre. Doctorul Bovet, presedintele comisiei medicale a
F.FR releva in jurul anilor 1966-1967 o crestere a inteligentei a tinerilor selectionati fata de cei din anii
anteriori (Raymond Thomas, 1975). Bovet imputa acestui fenomen evolutia materiala si progresele
tehnice care creau noi exigente intelectuale.
Autorii au emis ipoteza confirmata de numerosi antrenori ca era vorba de o noua recrutare
sociala, legata la acel timp de o schimbare de imagine a sportivului de inalta competitie. Acest lucru se

datoreaza factorilor diferiti printre care difuzarea cu ajutorul mass-mediei a probelor sportive marea
inzecit mitul campionatului.
Niste paturi sociale mai favorizate s-au simtit atrase atunci, si familiile si-au indemnat copii la
competitie, investind in elita. (Raymond Thomas, 1975)
Ultimul ansamblu de cercetari conduse in domeniul care ne intereseaza, ce au fost efectuate
asupra stilurilor cognitive duc la intelegerea unei situatii in functie de subiectul care traieste acea
situatie propriu-zisa . Observatiile arata ca exista forme diferite de perceptie si de reflectare.
Clasificarea cea mai cunoscuta a tipurilor perceptive este cea a lui Hertman Witkin, profesor la
Universitatea din New York. In opinia lui exista doua tipuri de observatie. Pentru el stilurile perceptive
sunt legate de caracteristici de personalitate intelegand sensul restrans, adica factorii afectivi si
conativi. Astfel, subiectii care sunt dependenti de camp manifesta o dependenta de grup, sunt mai
dispusi sa practice activitati si cu alte persoane. (Raymond Thomas,1975)
Unii cercetatori au aratat ca acesti subiecti erau mai dependenti de context decat populatia
generala. Altii, reuseau mai bine in sporturi colective decat cei independenti. Diferentele pe care
cercetatorul le-a observat s-au clasificat in doua categorii, si anume un stil inchis de atlet, si un stil
deschis de atlet. Pentru acest autor primii sunt atenti la senzatii interne si ceilalti la senzatii externe
(Thomas, 1975).
Sporturile colective necesita mai degraba o atentie asupra factorilor exteriori, iar sportul
individual, la factorii interni. Aceste doua domenii formeaza nucleul personalitatii, iar conceptul este
deseori inteles in sens restrans, pentru care numeroase modele au fost elaborate. In prima analiza ele
pot fi regrupate in modele clinice psihosociologice si modele psihometrice. Modelele clinice sunt pe de
o parte opera specialistilor care au observat tulburari de comportament. Din aceasta cauza sunt
calificate si psihopatologic, dar modelele fenomenologice si existentiale trebuie puse de asemenea in
categoria clinica.
Pentru partizanii acestora din urma cum ar fi Maslow sau Mey, realitatea ultima este a
experientei subiective directe, modelul psihosocial cu centrul in conceptul rolului. Ei le acorda un loc
evident preponderent influentand mediul. Dar aici se plaseaza si modelele bazate pe invatare sociala
cum ar fi cele ale lui Bandura, Mischel, Dolard sau Miller. Pentru acesti autori procesul interactiunii
apare ca fundament. Dupa Bandura comportamentul (C), factorii personali (P) si mediul (E) opereza ca
niste determinanti independenti unii intre altii.
Teoria invatarii sociale concepe procesul reglator in termeni de determinism reciproc, si este
bazata pe cuantificarea si experimentarea modelelor psihometrice caracterizand o apropiere apoteticoipotetico-deductive. Crearea modelelor a debutat intr-un stadiu intuitiv de explorare in timpul careia
cercetarile incearca sa repereze anumite regularitati a ipotezelor sale care dau nastere la deductii ce
trebuiesc verificate. La sfarsitul experientei ciclul reincepe, cercetarile si procedeaza pentru noi inductii
(Thomas, 1983).
Principalele teorii ale acestui curent afirma ca ele reprezinta o noua etapa a cecetarii
stiintifice, etapa ce a debutat prin observatii filozofice. Cu ajutorul studiilor clinice ale primilor psihologi
interesati de tulburarile de personalitate s-a putut calauzi drumul spre a se ajunge la o adevarata
stiinta.
Modelele psihometrice moderne bazate pe analiza factoriala si unitatea acestor analize este
trasatura caracteristica persistenta si stabila a comportamentului unei persoane, intr-o mare varietate
de situatii. Diferitele cercetari ale personalitatii au dat nastere tipurilor de mijloace diferite, cu caracter
intensiv cautand cunoasterea unui subiect si rezultand mijloace de studiu in alta maniera decat
celelalte astfel incat sa aprecieze in timp limitat personalitatea numerosilor subiecti. Exista deci niste
chestionare asupra obiectivitatii, cu o trecere rapida si colectiva, si alte instrumente mai subiective
care necesita o prezenta mai puternica a observatiilor urmata de o interpretare lunga si delicata .
In mod general fiecare tendinta teoretica conduce la dezvoltarea propriilor teste
(Thomas, 1983).

Lawrence Pervin propune regruparea instrumentelor de evaluare in patru categorii. Pentru a

studia relatia ce poate exista intre practicarea sportului si personalitatea sportivului au fost avute in
vedere diferite problematici:
1

relatia dintre personalitate si alegerea sportului;

daca practicarea sportului influenteaza dezvoltarea personalitatii;

influenta reciproca - atat personalitatea influenteaza

si ramura sportiva influenteaza personalitatatea.

alegerea

sportului,

dar

Psihologul poate concepe ca e vorba de sport in general sau de o maniera mai specifica a unei
discipline in particular. El poate presupune ca un anumit tip de personalitate e necesar pentru a
persevera in practica. Poate sa gandeasca inainte ca un tip de personalitate predispune la alegerea
unui sport si ca un alt tip de personalitate favorizeaza urmarea practicii (Thomas, 1983).
Aceasta ultima ipoteza poate sa-si gaseasca fundamentul in cercetarile destinate sectorului
aptitudinilor. Fleishman a aratat ca in timpul unei invatari a unei indemanari fizice, o anumita
capacitate explica puternic reusita la inceputul antrenamentului, si o alta capacitate reusita de la
sfarsit.
Aceste probleme corespund perspectivei diverselor teorii si putem explica comportamentul
unui subiect prin existenta unei trasaturi a personalitatii (teoria trasaturilor), sau prin situatie (teoria
invatamantului social), sau existenta amandorura (teoria interactiunii). Termenul de interactiune poate
fi inteles si sub forma de colaborare a personalitatii cu mediu. Aceasta afirmatie este aparata de
anumite teorii ale interactiunii situationale. In opinia multor cercetatori studiile realizate in S.U.A
asupra personalitatii si asupra problemelor sportului nu au fost enuntate foarte clar.
Aceasta corespunde criticii unui anumit numar de cititori Morgan ce subliniaza faptul ca nu
exista teorii in studiul rezultatelor asupra personalitatii sportului (Thomas, 1983).
Trebuie totusi remarcat ca specialistii in demersul lor se bazeaza pe un anumit model. Astfel ca
Edgar Thill leaga aria jocului investit de sportivi si numarul de comunicari intre participanti cu
personalitatea practicantului. Fata de aceste diferente problematice, multe tipuri de studii au fost
efectuate iar cercetatorii au comparat niste sportivi cu oameni obisnuiti, atleti de inalta performanta cu
debutanti, specialisti ai anumitor discipline cu cei care au discipline diferite. Prin mijloacele folosite
pentru aceste testari in domeniul studiului personalitatii sportive, specialistul si-a cladit lucrarile mai
ales pe inrudire factoriala (Thomas, 1983). Aceasta depinde de mai multe cauze:
Una dintre cauze ar fi obiectul studiului, sportul in acest caz, ce reprezinta un loc in care
domneste obiectivitatea, regula si masura. O performanta se cuantifica bine prin studiu statistic.
In sfarsit ultima explicatie a mijloacelor provenite din analiza factoriala permite colectarea
rapida a informatiilor. Rezultatele acestor diferite studii sunt contradictorii iar Kane, face observatiile
aratand ca 20 % din varianta participarii sportului putea fi explicata prin teoria trasaturii de
personalitate. La acelasi congres, Rushall expunea intr-una din lucrarile sale stiintifice anumite
rezultate indicand ca personalitatea nu e un factor semnificativ a reusitei sportive, rezultand astfel
doua curente ale psihologiei sportului:
-sustinatorii creduli
-sustinatorii sceptici.
Cercetatorii care se indoiesc ca exista o relatie intre sport si personalitate rezulta in doua
observatii si anume in inconsistenta in rezultate de la un studiu la altul si in deficientele planurilor de
cercetare. Cu toate ca unele studii au revelat diferentele dintre atleti si neatleti sau intre specialisti si
debutanti sau intre practicanti de discipline variate ale cercetarii n-au gasit altfel de diferente. Mai rau,

cand o diferenta semnificativa poate ca a fost revelata asupra aceleiasi trasaturi in doua cercetari
diferite, dar in sens opus! Aceste observatii au condus cercetatorii la ipoteza ca nu exista personalitate
a sportivului. Sustinatorii acestei teorii nu sunt doar americani, anumiti europeni fiind de aceeasi
parere. Alti oameni de stiinta ii uneste pe cei care cred in existenta unei personalitati a sportivului intro alta categorie.
In cadrul cercetarilor unde sportivii de inalta performanta au fost supusi la unele inventare de
personalitate (16 PF, C.P.I) in mod paralel cu un grup de control, si au raspuns la aceleasi intrebari,
rezultatele nu au permis sa se traga nici o concluzie care sa faca legatura intre practicarea sportului si
personalitate (Thomas, 1983).
In 1973, Hartman a realizat un bilant regrupand 42 de studii bazate pe 16 Pf, dar nici ancheta
lui nu permite sa se traga vreo concluzie concreta. Dar putem spune ca notele obtinute de sportivi
variaza larg in jurul rezultatelor mediului. In fata incoerentei observate printre rezultate studiilor
efectuate aspra personalitatii sportivului, in fata starii de confuzie care domneste aici pentru a relua
expresia anumitor autori americani, specialistii in psihologia sportului au cautat o ipoteza care sa le
poata furniza o explicatie.
Se considera ca 16 PF a lui Cattell a fost construit pentru a aprecia ansamblul personalitatii.
Daca exista diferentieri intre sportivi si nesportivi acestea trebuie sa fie revelate prin acest
mijloc sau ele sunt prea fine si necesita un mijloc de investigare mai precis, dar atunci legatura sport personalitate este minima. Niste inventare ale personalitatii sportivilor pune la punct in S.U.A. un nou
inventar cunoscut sub numele de Athletic Motivational Inventory (AMI), realizat de Bruce Ogilvie si
Thomas Tutko, ce cuprinde 190 de itemi cu 3 posibilitati de raspuns avand 11 trasaturi:
Factorii motivationali: dorinta de a castiga, determinarea, agresivitatea, liedership, capacitatea
de a respecta si a accepta antrenorul.
Factorii emotionali: stabilitate emotionala , stima de sine, rigiditate mentala, simtul moral,
incredere sociala, responsabilitatea actiunilor sale.
Rainer Martens a descris cum intr-o echipa, un incepator invata prin imitarea altor jucatori, iar
prin empatie si comportamentele pe care antrenorul le asteapta de la el. Pentru Robert Singer
responsabilul tehnic tinde sa selectioneze din echipa sa subiectii care prezinta aceleasi caracteristici
psihologice ca si el. Influenta grupului este la fel de importanta, si anume grupul apartine de sport sau
echipa de antrenament existand astfel o influenta asupra lui. Rezultatele lucrarilor efectuate in
dinamica grupului restrans intelege mai bine cum influenteaza grupul subiectul si personalitatea sa. Se
observa niste fenomene de conformism, convergenta si de normalizare a opiniilor, dar si a
fenomenelor de extremizare. (Eysenck. P.J. 1950).
Procesul de interactiune, influentele mediului asupra personalitatii sportivului si interactiunile
ce pot rezulta integrandu-se unui aspect al realitatii susceptibile, de a explica contradictiile literaturii
sportive consacrate, legatura practica a sportului personal si procesul de interactiune incercand sa se
concilieze intre ele.
Prima perspectiva, comportamentul subiectului depinde de personalitate, motivatie si nevoile
sale.
A doua perspectiva, influenta mediului si a imprejurarilor nu se adauga, dar prezenta actiunilor
reciproce pot de exemplu sa conduca imprejurarile astfel incat sa actioneze intr-un mod direct asupra
comportamentul unei persoane, decat a altei persoane. Cei doi factori interactioneaza la diferite
nivele.
Psihologii subliniaza ca o situatie se poate descrie obiectiv dar fiecare subiect o traieste diferit
si subiectiv. In general sistemul sportiv este plonjat in mediul cultural ce ii modifica impactul
personalitatii, asa cum este cazul judo-ului, care este catalogat ca fiind un sport cu contact direct.

In tarile occidentale femeia ce practica exercitii de musculatura resimte un conflict psihologic

intre dorinta de a reusi si de a se conforma modelelor feminine corporale. In tarile de Est modelele
feminine au o alta conceptie sociala a femeii, cu roluri sociale diferite. Aceasta existenta sau
inexistenta de disonanta, dupa contextul cultural influenteaza variabilele, a practicii sportului asupra
personalitatii.

Influenta acestei interactiuni lucreaza asupra culturii practicii sportului si asupra

personalitatii. Eysenck considera ca personalitatea este o structura mai mult sau mai putin stabila
si persistenta caracterului, temperamentului, intetectului si aspectelor fizice ale persoanei, care
determina adptarea unica a acestuia la mediu (Eysenck, 1970, apud Holdevici, 1993).
Un alt autor afirma ca personalitatea este un macrosistem al invariantelor informationali
si operationali ce se exprima constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru
subiecti (Popescu-Neveanu,1969). Montmolin arata ca ideile care apar cel mai frecvent in cadrul
diverselor teorii asupra personalitatii sunt:
Ideea de totalitate, personalitatea fiind privita de majoritatea autorilor ca un ansamblu de
trasaturi, ca un sistem de procese si functii psihice;
Ideea de individualitate, care se refera la caracterul unic, original al personalitatii, pe baza
caruia putem diferntia un individ de altul;
Ideea de concret, in sensul ca o cunoastere a personalitatii ne permite o predictie cu
privire la ceea ce va face in mod concret un individ intr-o anumita situatie;
Ideea de unitate, personalitatea presupunand organizare, caracter sistematic;
Ideea de stabilitate,
comportamentului.

trasaturile

de

personalitate

reprezentand

constante

ale

Am putea sa adaugam si caracterul ierarhic al personalitatii, deoarece unele trasaturi sunt

mai puternice si se manifesta mai pregnant, altele sunt mai slabe. Rioux (1980) afirma ca o
persoana care aspira la performanta trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici (Rioux, 1980, apud
Epuran, 1993):
Personalitate echilibrata, dornica de autoperfectionare;
Un potential energetic ridicat, care impinge individul spre afirmarea de sine;
Exceptionala rezistenta la frustrare;
Mare stabilitate emotionala, cu posibilitatea de a realiza insa modulari, adaptari suple si
adecvate la situatiile schimbatoare.
Dar studiile realizate pe aceasta tema au aratat ca structura personalitatii sportivului nu
este pe deplin clarificata deoarece 'cercetarile se realizeaza pe grupe mici de subiecti, care nu
permit generalizari si prelucrari statistice de amploare". Nu este inca suficient de clarificata

problema nivelului de la care putem considera ca avem de-a face cu un sportiv de performanta
(la nivel de club, de echipa nationala, castigator al unor competitii internationale etc).
Marea dificultate in studiul personalitatii sportivului consta si in aceea ca pe de o parte,
mai multe ramuri de sport pot solicita particularitati psihice asemanatoare, iar pe de alta parte,
solicitarile unor ramuri de sport fiind foarte diferite; putem vorbi mai curand de profiluri de
personalitate al sportivului in general. Rezultatele inalte in sport si in alte domenii de varf ale
activitatii umane pot fi atinse de indivizi cu caracteristici foarte diferite de personalitate si este
practic imposibil sa cunoastem toate modalitatile de compensare de care dispune fiinta umana.
Este dificil sa se desprinda experimental, cu finete analitica, toate particularitatiile psihice
si solicitarile impuse de o ramura de sport sau alta . In concluzie, in ciuda acestor dificultati,
studiul particularitatilor personalitatii in sport a facut progrese evidente, iar rezultatele nu au
intarziat sa apara (Singer, Murphey,Tennant,1993 apud Ciucurel, 2006).
Trasaturile personalitatii isi spun cuvantul in mare masura in decizia de a practica sportul,
in alegerea unei ramuri de sport sau a alteia sau in continuarea activitatii sportive. La randul lor,
caracteristicile personalitatii sunt influentate de practicarea sportului, influenta avand la baza
interactiunea dintre structura initiala a personalitatii si solicitarile fiecarei ramuri de sport.
Studiile de psihologie sportiva au pus in evidenta si unele diferente intre sportivii care
obtin succese insemnate si cei mai putin realizati in domeniul sportului. Desi nu se poate vorbi
de un model propriu-zis al sportivului, majoritatea autorilor sunt de acord ca unele trasaturi de
personalitate apar mai frecvent la sportivi, comparativ cu nesportivii. Prima caracteristica ce a
luat in considerare extraversia/introversia, este gasita in studiile lui Eysenck, Merlin si Norakidze
(1992), care au adus urmatoarele concluzii:
Introvertii receptioneaza evenimentele vietii cotidiene cu un grad sporit de subiectivitate;
La introverti, adaptarea la mediul inconjurator presupune activarea in mod preponderent a
unor mecanisme de natura intelectuala, in timp ce la extraverti, adaptarea se realizeaza mai ales
prin actiune;
Nivelul de autocontrol si capacitatea de autoreglare a conduitei sunt mai mari la introverti
decat la extraverti.
Extravertii manifesta o activare volitiva mai ridicata in momentele critice ale jocului si in
situatiile de castig, in timp ce introvertii devin mai activi in caz de esec.
Majoritatea sportivilor de inalta performanta sunt extraverti, cu exceptia tenismenilor si
automobilistiilor (Ogilivie, 1987, apud Holdevici,1993)
Putem spune ca introversia si extraversia pot conditiona alegerea unei ramuri de sport
(individual sau colectiv) si pot ocaziona conflicte intre sportivi si antrenori atunci cand acestia
sunt diferiti sub acest aspect. Introvertii si extravertii reactioneaza diferit la dojana si lauda.
Asupra introvertilor actioneaza mai bine dojana, in timp ce extravertii au mare nevoie de laude si

incurajari. De asemenea, s-a demonstrat experimental faptul ca la extraverti se produce o scadere

semnificativa a eficientei dupa ce li se comunica greselile comise. (Ciucurel, 2006).
O alta caracteristica demna de luat in calcul este toleranta la stres. Conceptul de stres isi
are originea in studiile fiziologice ale lui Selye, care descrie sindromul general de adaptare ce
caracterizeaza reactivitatea organismelor la stres.Toleranta la stres reprezinta capacitatea
organismului de a se impotrivi, de a rezista factorilor stresanti. Aceasta poate fi o particularitate a
personalitatii, dar si un fenomen temporar (Ciucurel, 2006). Unii autori (Cahill & Pearl, 1980)
afirma ca stresul psihologic de participare intensa in sport poate fi atat de puternic incat sa duca
la dezordine psihica si la scaderea placerii de a concura.
Semnele precoce ale tulburarilor de dezvoltare a personalitatii
Tulburarile de dezvoltare a personalitatii pot sa fie favorizate de conditiile de viata
nesatisfacatoare si in special de mediul educational nociv.
Este de cea mai mare importanta sa se cunoasca semnele precoce ale unor deteriorari sau
dezorganizari psihice a adolescentului in vederea interventiei medicale/psihologice de
specialitate. Se considera astfel ca este necesar sa avem in vedere sub acest aspect adolescentii
care :

au o comportare neadecvata fata de realitate, fie in sensul unei retrageri autiste,

fie in sensul unei infruntari brutal-agresive ;

au o activitate cognitiva fie insuficienta, fie exagerat de focalizata sau exagerat

de imprastiata ;

au o viata imaginativa fie extrem de saraca, fie de-a dreptul magico-halucinatorie

;
au posibilitati de comunicare cu oamenii (atat pe plan verbal, cat si emotionalafectiv) fie prea restranse, fie prea expansive.

Prezinta stari de anxietate excesiva ;prezinta deficiente functionale in sfera limbajului si

distorsiuni ale schemelor motorii obisnuite.
Identificarea acestor simptome in evolutia psihica a adolescentilor trebuie sa constituie un
indiciu al unei eventuale evolutii spre un dezechilibru mintal grav.
Principalii factori etiologici din mediul de viata ai acestor tulburari par a
fi: lipsa de supraveghere educationala sau greseli grave de educatie, mediu familial dezorganizat,
antecedente heredo-colaterale psihiatrice, conditii economico-sociale si de locuit deficitare.
S-a constatat ca toate aceste chestionare sunt orientate spre practica sportiva, nu se poate
investiga diferentele de personalitate intre sportivi si nesportivi ci mai degraba se pot face niste
clasamente ale sportivilor. Stima de sine este o componenta a schemei cognitive referitoare la

sine si este definita in multiple moduri. Unii autori vad stima de sine ca reprezentand o evaluare
globala a propriei persoane (Rosenberg, 1965); alti cercetatori sugereaza ca stima de sine este
determinata de combinatia dintre evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge scopurile
dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare.
In opinia noastra, stima de sine incorporeaza ambele aspecte, fiind o atitudine care
descrie gradul in care persoana are tendinta de a se autoevalua pozitiv si de a respinge atributele
negative. Stima de sine are atat componente cognitive cat si afective (ca de altfel toate
atitudinile), si nu decurge din procesari informationale 'la rece' despre sine. Omul nu poate gandi
despre sine detasat, nefiind implicat afectiv. El se simte bine sau rau in functie de termenii
favorabili sau negativi prin care se judeca pe sine.
Stima de sine este considerata a fi un concept-cheie in diverse discipline ale psihologiei:
sociala, clinica, a sanatatii, a personalitatii, sau a dezvoltarii. Ideea ca oamenii au o nevoie
fundamentala de stima de sine nu este noua in psihologie. Acum un secol, Wiliam Janes (1890)
nota: 'stima de sine este o dotare elementara a conditiei umane'.
Alti autori apreciau ca stima de sine este un factor de protectie impotriva angoasei
existentiale atunci cand omul este confruntat cu propria fragilitate si cu conditia sa de
muritor (note de curs psihologie clinica "Conf. Univ.Dr . Daniel David, Cluj ).
Dispozitia de a se autoevalua este invatata in procesul socializarii cand persoana devine
constienta de propria valoare, prin raportarile la ceilalti. Caracteristicile cognitiilor si
sentimentelor despre sine sunt un rezultat al experientelor anterioare in care succesul sau esecul
indeplinirii scopurilor si sarcinilor propuse au un rol determinant.
Cognitiile si sentimentele despre sine stimuleaza persoana sa se comporte in maniera in
care ii permite sa isi intareasca imaginea de sine.
De aceea Stima de Sine este conceptualizata ca o caracteristica cognitiva de autoprotectie
si autointarire (Kaplan, 1996 apud "note de curs psihologie clinica" Conf. Univ.Dr.Daniel David,
Cluj).
Stima de sine este o componenta a schemei cognitive referitoare la sine si este definita in
multiple moduri. Dupa reputatul psihosociolog Alex Mucchielli, stima de sine este sentimentul
fundamental al identitatii de sine. Cercetarile efectuate de N. Branden, i-au permis sa
concluzioneze ca respectul de sine, deplin constientizat, este starea in care noi suntem adaptati
vietii si cerintelor ei.
Aceasta in conditiile in care stima de sine atinge nivelul increderii in capacitatea proprie
fizica si mentala, in capacitatea de a invata, gandi si de a lua decizii concrete, de a regla relatiile
cu semenii, pe scurt de a stapani schimbarea.
Unii autori vad stima de sine ca reprezentand o evaluare globala a propriei persoane
(Rosemberg, 1965, apud Baban, 1998) alti cercetatori sugereaza ca stima de sine este
determinata de combinatia dintre evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge scopurile

dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare. Stima de sine nu decurge din procesari
informationale 'la rece' despre sine. Omul nu poate gandi despre sine detasat, neimplicat afectiv.
El se simte bine sau rau in functie de termenii favorabili sau negativi prin care se judeca
pe sine. Robert si Monroe (Baban, 1998) vad stima de sine din punct de vedere psihanalitic si
considera ca sursele sentimentelor de autoevaluare si autoapreciere se afla in exterior, in
sentimentul de iubire si aprobare din partea celorlalti.
O stima de sine pozitiva si realista dezvolta capacitatea de a lua decizii responsabile si
abilitatea de a face fata presiunii grupului. Astfel, succesele si esecurile din copilarie precum si
modalitatile de reactie a copilului acestea definesc imaginea pe care o are copilul despre el.
Atitudinile parintilor, ale profesorilor, colegilor, fratilor, prietenilor, rudelor contribuie la
crearea imaginii de sine a copilului (Baban, 2001).
Cat de valorosi ne credem si cat de mult ne stimam pe noi insine are ca suport cognitiv
conceptul de sine, dar relatia nu este strict univoca, de la o imagine 'la rece', formata pe baza
unor date observationale reale (neutre), la o evaluare corecta a cat de valorosi suntem si am putea
fi.
Imaginea de sine insusi este puternic afectata de aspiratiile si idealurile noastre, in
elaborarea ei intervenind masiv scara valorilor personale si eul dorit, acesta din urma
condensand, la randul lui, felul in care percepem asteptarile personale semnificative (parinti,
prieteni, etc.) fata de noi.
Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele in toate activitatile, mecanismul
circulatiei cauzale functionand aici destul de pregnant: cei cu o inalta apreciere de sine au o mai
mare incredere, se mobilizeaza mai mult si reusesc mai bine, ceea ce consolideaza parerea buna
despre sine.
Dimpotriva, o joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinand astfel o
viziune si mai sumbra asupra propriei persoane. S-a constatat ca in timp ce indivizii cu o ridicata
stima de sine isi interpreteaza succesele in moduri diferite, apeland la o gama larga de atribuiri, si
se comporta mai variat, cei cu o stima de sine scazuta au comportamente si autoatribuiri mai
restranse si sunt mai previzibile.
Persoanele cu tendinte de autoevaluare negativa, datorita anticiparii esecului, tind sa
experimenteze afecte negative de genul depresiei, anxietatii sau maniei. Stima de Sine este
considerata a fi o caracteristica esentiala in sanatatea mentala. Este dificil insa de identificat daca
stima de sine este un predictor sau un indicator al sanatatii mentale si starii de bine. Aron Beck
releva rolul major al Stimei de Sine scazute asociata cu evenimente de viata negative in
declansarea si mentinerea depresiei.
Desi confirmata asocierea stimei de sine scazute cu depresia, natura relatiei este
controversata. Exista teorii care explica depresia prin prezenta redusa a stimei de sine ca
trasatura generala, relativ stabila. Alti autori conceptualizeaza aceata perceptie ca o consecinta a

activarii diferentiate: persoanele cu stima de sine crescuta sunt activate de afecte pozitive iar
persoanele cu stima de sine redusa, de afectele negative. Al treilea punct de vedere, de origine
psihanalitica, considera sursele sentimentului de autoevaluare si autoapreciere ca fiind externe, in
sentimentele de iubire si aprobare furnizate de ceilalti . ("note de curs psihologie clinica" Conf.
Univ.Dr . Daniel David, Cluj ).
Daca depresia este o expresie a cognitiilor negative despre sine, in acelasi timp poate fi
considerata si un mecanism defensiv pentru contracararea acelor cognitii negative. Adoptarea
unei imagini de sine negative ofera persoanei posibilitatea de a se elibera de incercari viitoare de
a actiona in directia mentinerii stimei de sine. Cu alte cuvinte, convingerile negative referitoare
la sine previn dezamagiri viitoare si minimalizeaza impactul esecurilor.
Stima de sine crescuta se asociaza cu expectante pentru succes, cu optimism privind
performantele viitoare, cu lupta pentru atingerea scopului si persistenta in depasirea obstacolelor.
Stima de sine este interpretata ca o variabila individuala relevanta in procesul stresului si bolii.
Se asuma ca ea influenteaza evaluarea stimulilor, a resurselor de coping si modereaza efectele
confruntarii cu circumstantele stresante.
Reprosul cu privire la chestionarele clasice a fost reprezentat prin sustinerea tezei ca ar fi
mai bine sa se aprecieze starile decat trasaturile. Mijloacele care sunt cele mai adaptate cu privire
la acest lucru este State Trait Anxiety Inventory (S.T.A.I) si Profil of Mood States (P.O.M.S).
Morgan a prezentat mai tarziu rezultatele cu acest inventar. ("note de curs psihologie clinica"
Conf. Univ.Dr . Daniel David, Cluj ).
O problema des evocata in studiul personalitatii se refera la starile de dispozitie si la
conditiile trecatoare de psihism. Cattell a analizat acest aspect cu ajutorul tehnicienilor 'P', 'R'. In
prima etapa, un numar mare de variabile sunt studiate pe o singura persoana in diferite situatii. In
a doua etapa existau mai multe variabile asupra unui numar mare de subiecti intr-o singura
situatie. Pornind de la aceste lucrari Cattell a aratat ca ar trebui sa stim sa diferentiem subiectii
neanxiosi, care se afla momentan intr-o stare anxioasa, de aceia a caror anxietate este legata de o
structura de caracter.
Aceasta observatie este la originea distinctiei dintre trasatura-anxietate si starea de
anxietate. Aceasta este nuanta care are importanta sa in sport, practica, dupa parerea autorilor
reducatoare de angoasa dar creatoare de anxietate asa cum am mentionat si mai sus. Intr-adevar
sportul este o cercetare a unui sens a existentei. In acest sens sportul este reducator de angoasa
dar in contra partida el creaza anxietate.
In ceea ce ne priveste, consider ca un factor important ce poate determina un grad crescut
de anxietate poate fi si influenta antrenorului. Prelungire explicativa a contradictiilor observate in
rezultatele studiilor isi poate gasi originea si in influentarea antrenorului asupra personalitatea
subiectiilor pe care ii are in grija. In timpul perioadei de pregatire competitionala rezulta o
legatura stransa intre antrenor si antrenat. Atletul nu poate deci sa nu fie influentat de
responsabilul sau tehnic. ("note de curs psihologie clinica" Conf. Univ.Dr . Daniel David, Cluj ).

Cu elevarea performantelor, si timpul consacrat antrenamentului, dar si cu cat

antrenamentul incepe mai curand (la o varsta frageda), impactul antrenorului se intensifica. In
urma realizarii anumitor cercetari, in cardul aceleiasi specializari exista diferite tipuri de
antrenori. Aceasta stare de fapt exprima influentele diverse ale antrenorilor asupra celui antrenat.
Un alt fenomen ilustreaza faptul ca acelasi antrenor are un ascendent variabil fata de sportivul
considerat. Intr-o maniera mai generala influentarea antrenorului asupra personalitatii sportivului
este recunoscuta de catre mai multi psihologi. ("note de curs psihologie clinica" Conf. Univ.Dr .
Daniel David, Cluj ).