Perioada preşcolarăn 3-6 ani

O dată cu intrarea în grădiniţă tipul de relaţii se nuanţează şi se diversifică, amplificându-se conduitele din cadrul
colectivelor de copii. Are loc concomitent şi diferenţierea conduitelor faţă de persoane de diferite vârste şi ocupaţii,
aflate în ambianţa cultural-socială a copilului.

Dezvoltarea fizică este evidentă în perioada preşcolară. De la 3 la 6 ani are loc o creştere de la aproximativ 92 cm
la 117 cm ca statură şi o creştere de la cca 14 kg la 22 kg ponderal. Organismul în întregime devine mai elastic,
mişcările mai suple şi mai sigure. Persistă o oarecare iritabilitate a căilor rinofaringiene şi implicit o sensibilitate faţă
de bolile copilăriei, preşcolarul fiind expus la o uşoară contractare de gripe şi afecţiuni bronho-pneumonale.

Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de
deprinderi şi obişnuinţe. Dintre acestea, mai specifice sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare şi igienice.

O problemă interesantă prin latura psihologică pe care o implică este aceea a conţinutului buzunarelor copiilor.
Copilul de 3-4 ani are buzunarele relativ goale. Spre 5 ani încep să conţină dulciuri (şi anvelope de dulciuri), spre 6
ani unele obiecte mici, dopuri, baloane, pietricele colorate, capse şi chiar cioburi de sticlă colorată.

Prezintă interes o serie de aspecte legate de somn. În perioada preşcolară, copilul acceptă mai greu să meargă la
culcare, spectacolul relaţionării cu ceilalţi, interesul pentru ce fac adulţii (adultrism) ca şi plăcerea jocului fiind de
mare atracţie.

Importanţa deprinderilor exprimate prin conduite alimentare, vestimentare (de îmbrăcare-dezbrăcare) şi igienice
este foarte mare – pentru toată viaţa – şi creează personalităţii un suport de adaptare şi un suport de responsabilitate
pentru propria persoană şi de autonomie reală, dar şi de contribuţie la structura conştiinţei de sine, a eului corporal.

Caracteristici psihice generale

Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor sociale culturale,
absorbţia copilului în instituţiile preşcolare solicită toate posibilităţile lui de adaptare. Diferenţele de cerinţe din
grădiniţă şi din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicţiile dintre
solicitările externe şi posibilităţile interne devin mai active. Aceste forme de contradicţii constituie puncte de plecare
pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferenţiate, a câştigării de modalităţi
diverse de activităţi, a dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor. Comunicativitatea şi sociabilitatea
copilului cresc în aceste condiţii.

Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade:

(a) preşcolarul mic (3-4 ani)

(b) preşcolarul mijlociu (4-5 ani)
(c) preşcolarul mare (5-6 ani).

a) perioada preşcolară mică se caracterizează printr-o creştere a intereselor, a aspiraţiilor şi a aptitudinilor

mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului. De la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere
spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprimă o mare decentrare de pe obiectele concrete şi
manipularea lor pe integrarea obiectelor în strategii mai largi de utilizare în care li se conferă funcţii simbolice.
Integrarea în grădiniţă se face cu oarecare dificultate la această vârstă, dată fiind dependenţa mare a copilului
preşcolar mic de mama sa şi de ambianţa familiară.
 Ca expresie a dezvoltării, perioada preşcolară mică este vădit de trecere de la centrarea activităţii organismului pe
satisfacerea necesităţilor imediate, adeseori dominant biologice - prin mijloace simple - spre activităţi în care devin
mai complicate modalităţile de satisfacere a unor trebuinţe psihologice. Preşcolarul mic este instabil, foarte
impresionabil, plânge râzând şi trece uşor de la o dispoziţie la alta. Durerea sa ca şi bucuria sunt explozive, totale.

b) Spre 4 ani, copilul devine mai puternic, dar şi mai neîndemânatic. Mişcările sale devin mai brutale, fapt
explicabil prin antrenarea şi constituirea (încă instabilă) de foarte numeroase conduite implicate în cerinţele de
autonomie.

În perioada preşcolară mijlocie copilul traversează un uşor puseu de creştere. Pe plan psihologic se intensifică
dezvoltarea limbajului (între 3 şi 5 ani se câştigă cam 50 cuvinte pe lună). Tot evidentă este dezvoltarea autonomiei
datorită progreselor ce se realizează în planul deprinderilor alimentare, de îmbrăcare, igienice. Se intensifică, de
asemenea, dezvoltarea conştiinţei de sine, fapt ce se exprimă prin creşterea opozabilităţii, a bravadei, a dorinţei de a
atrage atenţia asupra sa (episod de negativism). Jocul devine în perioada preşcolară mijlocie activitatea de bază,
încărcată de caracteristici active de valorificare a experienţei de viaţă, a observaţiilor, emoţiilor, a acţiunilor şi
conduitelor ce se vehiculează în ambianţa sa. Jocul pune în evidenţă o mare experienţă socială achiziţionată şi
capacitatea de a crea verbal şi comportamental roluri (prin mijloace dominant intuitive) prin care copilul reconstituie
episoade din realitatea înconjurătoare (jocul cu rol şi subiect). În genere, curiozitatea devine mai amplă şi abordează
mai pregnant relaţiile dintre fenomene (relaţii de dependenţă, de cauzalitate, de condiţionare, etc.). Copilului îi plac
poveştile, prezintă interes pentru cărţi cu imagini, pentru desen, modelaj, jocuri cu cuburi, teatru de păpuşi ori de
marionete, TV, desene animate, etc.

c) Preşcolarul mare (5-6 ani) manifestă în ansamblu o mai mare forţă, agilitate, inteligenţă, reticienţe în situaţii
uşor penibile. Câmpul atenţiei este dominat de o înţelegere mai profundă a situaţiilor.

Există şi în perioada preşcolară mare o oarecare opoziţie faţă de adulţi, opoziţie ce se manifestă spontan ca atare,
urmată de dorinţe vădite de reconciliere. La unii copii, atitudinile opozante sunt oprimate în comportament, dar
alimentate subconştient. Se manifestă în conduitele alimentare (anorexie) şi pune în evidenţă susceptibilităţi
nesatisfăcute – o stare mai tensională dintre dorinţele de autonomie şi dependenţa afectivă uşor contrariată de
rivalităţi fraternale. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, în numeroase familii copilul preşcolar mai are unul sau doi fraţi
mai mici. Caracteristică este la preşcolarul mare şi adaptarea mai evidentă a conduitelor faţă de diferite persoane, de
caracteristicile acestora în cele două medii concurente, familia şi grădiniţa. În acest sens, copilul poate fi acasă
destins, disponibil, iar în grădiniţă, răsfăţat, nervos, şi invers, fapt ce pune, de asemenea, probleme legate de
dificultăţile sale de adaptare, manifestate prin aceste mari distanţe psihologice de conduită în cele două medii.

Bibliografie:

1. Albu, E., (2002), Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi. Prevenire şi terapie,
Editura „Aramis”, Bucureşti.

2. Debesse, M., (1970), Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

3. Birch, A., (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti.

Studentă: Sîrbu Diana Iulia

Anul III PIPP

Grupa II