PETCU BLANKA BEREŞESCU LIANA CORMOŞ BOGDAN

NOŢIUNI PRACTICE DE
PREVENŢIE ORO-DENTARĂ

2010
 CUPRINS

1. EVIDENŢIEREA PLĂCII BACTERIENE .............................................. 4

1.1. Scopurile evidenţierii plăcii bacteriene ........................................... 4
1.2. Proprietăţile unui agent de evidenţiere ........................................... 4
1.3. Agenţi de colorare .......................................................................... 5
1.4. Metode de aplicare......................................................................... 5
1.5. Aspectul depozitelor după colorare ................................................ 6
1.6. Etapele colorării plăcii bacteriene ................................................... 6
2. DETERMINAREA INDICILOR DE SĂNĂTATE ŞI IGIENĂ ORALĂ ..... 7
2.1. Indicii de igienă orală ..................................................................... 7
2.1.1. Indicele simplificat de igienă orală ........................................... 7
2.1.2. Indicele de placă elaborat de Silness şi Löe (IP)...................... 9
2.1.3. Indicele de placă Quigley-Hein, modificat de Turesky ............ 10
2.2. Indicii de sănătate dento-parodontală .......................................... 11
2.2.1. Indicele de inflamaţie gingivală propus de Silness şi Löe....... 13
2.2.2. Indicele de sângerare papilară (Mühlemann) ......................... 13
2.2.3. Indicele de sănătate dentară CAO (carie, absenţă, obturaţie) 15
3. ÎNTOCMIREA FIŞEI DE PROFILAXIE .............................................. 18
4. CONTROLUL MECANIC INDIVIDUAL AL PLĂCII BACTERIENE ..... 20
4.1. Peria de dinţi ................................................................................ 20
4.1.1. Peria de dinţi manuală ........................................................... 20
4.1.2. Peria de dinţi electrică ........................................................... 32
4.2. Tehnici individuale de periaj ......................................................... 34
4.2.1. Periajul ORIZONTAL (scrub-brush) ....................................... 36
4.2.2. Periajul VERTICAL (LEONARD) ............................................ 37
4.2.3. Metoda BASS (periajul sulcular) ............................................ 38
4.2.4. Metoda STILLMAN (modificată) ............................................. 39
4.2.5. Metoda CHARTERS (rotativ - vibratorie) ............................... 40
4.2.6. Metoda SMITH-BELL (tehnica fiziologică) ............................. 40
4.2.7. Metoda FONES (periajul circular) .......................................... 42
4.2.8. Metoda ROLL (ruloului) ......................................................... 42
4.3. Accidentele şi efectele nedorite ale periajului ............................... 43
4.4. Precauţiile periajului dentar .......................................................... 43
4.5. Curăţarea limbii ............................................................................ 44
4.5. Clătirea cavităţii bucale ................................................................ 46
4.6. Îngrijirea protezelor mobile parţiale şi totale ................................. 46
4.7. Îngrijirea aparatelor ortodontice .................................................... 48
5. MIJLOACE COMPLEMENTARE DE IGIENĂ ORALĂ ....................... 49
5.1. Aţa interdentară (dental floss) ...................................................... 49
5.2. Superfloss .................................................................................... 54
5.3. Peria interdentară (interdental brush) ........................................... 56
5.4. Peria unismoc (single tufted brush) .............................................. 58
5.5. Peria interdentară electrică (electric interdental cleaner) .............. 60

1
 5.6. Scobitoarea (toothpick) ................................................................ 60
5.7. Stimulatorul gingival (gum stimulator) .......................................... 62
5.8. Irigatorul oral (oral irrigator) .......................................................... 64
5.9. Dentifricele (toothpaste) ............................................................... 66
5.10. Apele de gură (mouthrinse, mouthwash) .................................... 68
5.11. Gume de mestecat (chewing gum)............................................. 69
6. IGIENIZAREA PROFESIONALĂ ....................................................... 70
6.1. Periajul profesional ...................................................................... 70
6.1.1. Pastele abrazive (prophy paste) ............................................ 71
6.1.2. Perii rotative (prophy brush)................................................... 73
6.1.3. Cupe cauciuc (prophy cup) .................................................... 73
6.2. Metoda abrazivă cu pulbere ......................................................... 74
7. CONTROLUL CHIMIC AL PLĂCII BACTERIENE ............................. 77
7.1. Caracteristicile unui agent antiplacă ideal .................................... 77
7.2. Clasificarea agenţilor antiplacă .................................................... 78
7.2.1. Clorhexidina........................................................................... 78
7.2.2. Alexidina ................................................................................ 82
7.2.3. Hexetidina ............................................................................. 82
7.2.4. Compuşii cuaternari de amoniu – clorura de cetilpiridiniu ...... 82
7.2.5. Alcaloizii vegetali ................................................................... 82
7.2.6. Sărurile metalice .................................................................... 83
7.2.7. Triclosanul ............................................................................. 84
7.2.8. Listerina ................................................................................. 84
7.2.9. Peroxizii ................................................................................. 84
7.2.10. Antibioticele ......................................................................... 85
7.2.11. Enzimele .............................................................................. 85
8. SIGILAREA ŞANŢURILOR ŞI FOSETELOR..................................... 86
8.1. Obiectivele sigilării .................................................................... 86
8.2. Tipurile sigilării .......................................................................... 86
8.3. Indicaţiile sigilării ....................................................................... 87
8.4. Contraindicaţiile sigilării ............................................................ 87
8.5. Clasificarea sigilanţilor .............................................................. 87
8.6. Etapele sigilării preventive ........................................................ 88
8.7. Beneficiile sigilării ..................................................................... 91
8.8. Cauzele detaşării premature a sigilantului ................................ 92
9. FLUORIZAREA TOPICĂ ................................................................... 93
9.1. Paste de dinţi cu fluor................................................................... 94
9.2. Geluri cu fluor cu utilizare la domiciliu .......................................... 95
9.3. Ape de gură şi soluţii cu fluor ....................................................... 95
9.4. Gume de mestecat cu fluor .......................................................... 96
9.5. Lacuri cu fluor .............................................................................. 96
9.6. Geluri cu fluor profesionale .......................................................... 98
9.7. Intoxicaţia cu fluor ........................................................................ 99
10. DETARTRAJUL ............................................................................ 101
10.1. Obiectivele detartrajului ............................................................ 101
10.2. Detartrajul manual .................................................................... 101
2
 10.2.1. Secera ............................................................................... 102
10.2.2. Foaia de mirt sau gheara ................................................... 105
10.2.3. Instrumentul trapezoidal..................................................... 105
10.2.4. Săpăliga ............................................................................ 107
10.2.5. Dalta parodontală .............................................................. 108
10.2.6. Pilele sau răzuşele parodontale ......................................... 109
10.2.7. Chiuretele .......................................................................... 109
10.3. Principiile detartrajului manual ................................................. 115
10.4. Ascuţirea şi întreţinerea instrumentarului pentru detartraj ........ 119
10.5. Detartrajul ultrasonic ................................................................ 124
10.6. Detartrajul sonic ....................................................................... 128
10.7. Detartrajul cu laser ................................................................... 129
10.8. Complicaţiile şi accidentele detartrajului ................................... 130
11. CONTROLUL INFECŢIILOR NOSOCOMIALE ÎN CABINETUL DE
MEDICINĂ DENTARĂ ........................................................................ 132
11.1. Echipamentul de protecţie ........................................................ 132
11.1.1. Mănuşile ............................................................................ 132
11.1.2. Masca ................................................................................ 133
11.1.3. Ochelarii de protecţie ......................................................... 133
11.1.4. Scutul facial ....................................................................... 133
11.1.5. Îmbrăcămintea din cabinetul de medicină dentară ............. 133
11.2. Circuitul instrumentelor ............................................................ 134
11.2.1. Decontaminarea (pre-dezinfecţia) instrumentelor .............. 134
11.2.2. Curăţarea instrumentelor ................................................... 135
11.2.3. Clătirea instrumentelor ....................................................... 136
11.2.4. Dezinfecţia instrumentelor ................................................. 136
11.2.5. Clătirea instrumentelor ....................................................... 136
11.2.6. Uscarea instrumentelor ...................................................... 136
11.2.7. Verificarea integrităţii instrumentarului ............................... 136
11.2.8. Ambalarea (împachetarea) instrumentarului ...................... 136
11.3. Sterilizarea ............................................................................... 137
11.3.1. Sterilizarea cu aer cald (poupinel, etuva) ........................... 138
11.3.2. Sterilizarea cu abur sub presiune (autoclav) ...................... 139
11.3.3. Durata menţinerii sterilităţii................................................. 140
11.4. Dezinfecţia ............................................................................... 140
11.5. Măsuri preventive în cabinetul de medicină dentară ................. 141
11.6. Manevrarea deşeurilor infecţioase ........................................... 142
11.7. Spălarea mâinilor ..................................................................... 142
12. BIJUTERIILE DENTARE ............................................................... 144
12.1. Descrierea bijuteriilor dentare .................................................. 144
12.2. Etape de lucru .......................................................................... 145
BIBLIOGRAFIE ................................................................................... 147

3
 1. EVIDENŢIEREA PLĂCII BACTERIENE

Placa bacteriană se poate evidenţia prin următoarele metode:

- Inspecţie – doar când grosimea şi culoarea plăcii permit vizualizarea sa;
- Palpare cu sonda – când este prezentă în cantităţi reduse;
- Colorare cu revelatori de placă – este cea mai eficientă metodă.

Definiţie: substanţa revelatoare de placă este un preparat sub formă

de tabletă sau soluţie care conţine un agent de colorare (de obicei coloranţi
alimentari sau substanţe cu uz medical) şi care se foloseşte pentru
identificarea depozitelor moi de pe suprafeţele dentare.

1.1. Scopurile evidenţierii plăcii bacteriene

▪ conştientizarea pacienţilor asupra existenţei plăcii bacteriene şi explicarea

corelaţiei dintre prezenţa acesteia şi modificările de culoare sau formă ale
parodonţiului de înveliş;
▪ motivarea acţiunii de igienizare efectuată de pacient;
▪ instruirea individuală a pacienţilor cu privire la localizarea depozitelor moi şi
la tehnicile de îndepărtare a acestora;
▪ verificarea corectitudinii şi eficienţei periajului dentar;
▪ monitorizarea indicilor de placă;
▪ studii epidemiologice privind incidenţa şi formarea depozitelor moi pe
suprafeţele dentare;
▪ utilizare în cadrul programelor de sănătate şi instruire la diferite grupe
populaţionale.

1.2. Proprietăţile unui agent de evidenţiere

În mod ideal un agent de colorare prezintă următoarele caracteristici:

 să ofere o colorare rapidă, intensă şi distinctă a depozitelor dentare;

 culoarea să nu poată fi înlăturată de salivă sau prin clătire, dar să poată fi
îndepărtată prin periaj individual / profesional (în caz contrar pacienţii ar
putea fi nemulţumiţi din cauza persistenţei culorii pe o perioadă mai
îndelungată);
 să aibă gust plăcut, iar aroma să fie moderată, pentru ca utilizarea sa să fie
cât mai plăcută şi să încurajeze cooperarea;
 să nu fie toxic, iritativ sau alergenic;
 să prezinte utilizare simplă şi convenabilă;
 costuri accesibile;
 difuzibilitate optimă;
 să prezinte calităţi antiseptice.
4
 1.3. Agenţi de colorare

a) Soluţii revelatoare
 roşu neutral - sol. 1% oferă o colorare deosebit de intensă;
 fucsina bazică - sol. alcoolică 0,03%;
 eritrozina - sol. 5% (atenţie: poate interfera cu metabolismul iodului,
deci nu se foloseşte la persoanele cu hipersensibilitate la iod!);
 albastru de metilen - sol. apoasă 1%;
 albastru de toluidină - sol. 1%;
 violet de genţiană - sol. 1%;
 tinctura de iod 2%;
 există şi soluţii bifazice (cu dublă colorare: placa recentă se colorează
în roz, iar cea veche în albastru).

b) Tablete revelatoare
 eritrozina;
 exemple: Ceplac, Red-cote, Revelan;
 există şi tablete bifazice (cu dublă colorare).

c) Metoda fluorescenţei: presupune utilizarea unui colorant pe bază de

fluoresceină şi a unei lămpi speciale cu raze ultraviolete. După
aplicarea soluţiei fluorescente (care conţine de obicei fluoresceină
sodică) suprafeţele dentare sunt analizate cu ajutorul lămpii
menţionate, într-o încăpere întunecată. Exemplu: soluţia Plack-Lite.

1.4. Metode de aplicare

 În cazul soluţiilor:

 aplicare directă:
- se izolează dinţii cu rulouri de vată şi se introduce aspiratorul de salivă în
cavitatea bucală;
- se usucă suprafeţele dentare cu jet de aer;
- se foloseşte o buletă de vată foarte mică sau un bureţel Pele-Tim pentru
aplicarea soluţiei pe dinţi (numai pe suprafaţa coronară a dinţilor şi fără a
exercita presiune sau mişcări de frecare, care ar îndepărta placa
bacteriană pe care dorim să o punem în evidenţă);
- se examinează distribuirea agentului de colorare;
- atenţie: buletele de vată nu se introduc direct în recipientele cu soluţie, ci se
foloseşte un picurător pentru soluţii sau la fiecare pacient în parte se
pregăteşte un recipient mic pentru dozarea colorantului;

 pulverizare: în cazul preparatelor sub formă de spray agentul de

colorare se pulverizează direct pe suprafeţele dentare.
5
  clătire (5-6 pic. soluţie revelatoare se diluează în ½ pahar cu apă).
Pacientul clăteşte viguros şi în mod repetat cavitatea bucală pentru ca
substanţa revelatoare să pătrundă în depozitele acumulate pe toate
suprafeţele dentare.

 În cazul tabletelor:

- pacientul dizolvă tableta, deplasând-o prin toate regiunile cavităţii bucale

timp de cel puţin 60 de secunde;
- treptat tableta se dizolvă în salivă şi colorează depozitele de pe dinţi şi
gingie.

1.5. Aspectul depozitelor după colorare

- pelicula dobândită se colorează sub forma unui strat subţire relativ

transparent (ca un voal translucid);
- placa dentară prezintă un aspect mai gros, întunecat şi mat;
- prezenţa depozitelor colorate se va demonstra pacientului cu ajutorul unei
oglinzi de mână.

1.6. Etapele colorării plăcii bacteriene

 clătirea cavităţii bucale cu apă (pentru eliminarea eventualelor resturi

alimentare);
 ungerea buzelor cu vaselină (pentru evitarea colorării inutile a buzelor);
 aplicarea colorantului în funcţie de forma sub care se prezintă:
▪ tablete  dizolvare în salivă;
▪ soluţie  clătire cu soluţie diluată sau aplicare directă sau
pulverizare cu spray);
 perioadă de aşteptare 60-90 secunde până ce substanţa pătrunde pe
toate suprafeţele dentare;
 clătirea cu apă a excesului de colorant;
 evaluarea cantitativă a depozitelor dentare, cu ajutorul indicilor de
igienă orală;
 la nevoie, instructaj privind tehnica corectă de igienizare oro-dentară.

6
 2. DETERMINAREA INDICILOR DE SĂNĂTATE ŞI IGIENĂ
ORALĂ

2.1. Indicii de igienă orală

2.1.1. Indicele simplificat de igienă orală

Oral Hygiene Index-Simplified (OHI-S) – Greene-Vermillion

Este o variantă simplificată a indicelui original de igienă orală, propus

de Greene şi Vermillion, diferind de acesta din urmă prin faptul că se
determină pe 6 dinţi preselectaţi în loc de 12.
Indicele reprezintă suma indicelui de placă bacteriană şi a celui de
tartru dentar, formula sa fiind:
OHI = DI + CI, unde: DI = debris index, indicele de placă şi
CI = calculus index, indicele de tartru.

Pentru calcularea indicelui se examinează:

- suprafaţa vestibulară a dinţilor: 16, 26, 11 şi
- suprafaţa linguală a dinţilor: 36, 46 şi 31.

Fig.1. Suprafeţele dentare reprezentative ale indicelui OHI

7
 Instrumentar necesar pentru examinare: oglindă şi sondă dentară.
Premergător examinării, suprafeţele dentare trebuie uscate cu ajutorul
spray-ului de aer.

Criteriile pentru aprecierea indicilor DI şi CI:

Componenta DI (indicele de placă):

0 = lipsa plăcii bacteriene;
1 = placa bacteriana acoperă cel mult o 1/3 din suprafaţa dentară examinată;
2 = placa bacteriană acoperă mai mult de 1/3, dar fără a depăşi 2/3 din
suprafaţa dintelui;
3 = placa acoperă mai mult de 2/3 din suprafaţa dintelui examinat.

Fig.2. Scorurile DI

Componenta CI (indicele de tartru):

0 = absenţa tartrului;
1 = tartru supragingival ce acoperă până la 1/3 din suprafaţa dentară;
2 = tartru supragingival acoperind între 1/3 şi 2/3 din suprafaţa dintelui, sau
prezenţa unor insule de tartru subgingival în jurul zonei cervicale;
3 = tartru supragingival, ce acoperă peste 2/3 din coroana dintelui, sau o
bandă continuă de tartru subgingival în regiunea cervicală a dintelui.

Fig.3. Scorurile CI
8
 Se calculează valoarea medie pentru componentele CI şi DI, apoi se
obţine valoarea indicelui OHI prin însumarea acestora.
Valoarea minimă posibilă este 0, iar cea maximă 6 (= 3+3).
Interpretarea rezultatelor se face conform scalei următoare:
 Excelent 0;
 Bine 0,1-1,2;
 Satisfăcător 1,3-3,0;
 Nesatisfăcător 3,1-6.

2.1.2. Indicele de placă elaborat de Silness şi Löe (IP)

Indicele apreciază cantitatea de placă bacteriană pe cele 4 suprafeţe

dentare (V, O, M, D), fără colorarea prealabilă a depozitelor acumulate.
Spre deosebire de majoritatea celorlalţi indici de placă, acest sistem
determină grosimea creşterii plăcii bacteriene la marginea gingivală a dinţilor;
în mod indirect, este încorporată în evaluare şi extinderea ocluzală (în
suprafaţă) a plăcii dentare.
Poate fi determinat fie pe toţi dinţii prezenţi pe arcadă, fie pe dinţi
preselectaţi. În acest sens, Ramfjord a propus 6 dinţi reprezentativi: 16, 21,
24, 36, 41 şi 44 („dinţii Ramfjord”).
6 1 4
4 1 6

După uscarea suprafeţelor dentare ce vor fi examinate se trece la:

- etapa de inspecţie = se apreciază dacă placa este vizibilă → dacă se vede
cu ochiul liber, indicele va avea valoarea 2 sau 3 pentru suprafaţa respectivă,
în funcţie de cantitate;
- dacă depozitul bacterian nu este vizibil, se trece la metoda palpatorie,
folosind vârful unei sonde dentare, care va fi deplasat paralel cu suprafaţa
dentară examinată, de-a lungul marginii gingivale; dacă în urma acestei
deplasări pe vârful sondei se colectează placă dentară, indicele de placă va
avea valoarea 1, iar în lipsa plăcii se apreciază ca fiind zero.

Notarea IP se face astfel:

0 = lipsa plăcii bacteriene;
1 = placă bacteriană sub formă de film subţire, aderentă de marginea
gingivală liberă şi suprafeţele dentare adiacente, evidenţiabilă doar prin
raclare cu sonda sau prin colorare (nu se vede cu ochiul liber);
2 = acumulare moderată de placă bacteriană pe gingia marginală şi pe
suprafaţa adiacentă a dintelui, depozitele fiind vizibile la inspecţie (se
vede cu ochiul liber), dar spaţiile interdentare rămân libere;
3 = abundenţă de materii moi în interiorul şanţului gingival şi/ sau pe dinte şi
marginea gingivală, cu umplerea spaţiilor interdentare.
9
 Fig.4. Scorurile IP

Se calculează apoi valoarea medie a indicelui, care reflectă indicele de

placă al individului examinat, încadrându-se în unul din intervalele valorice
următoare:
 Igienă excelentă: 0;
 Igienă bună: 0,1-0,9;
 Igienă satisfăcătoare: 1,0-1,9;
 Igienă nesatisfăcătoare: 2,0-3,0.

2.1.3. Indicele de placă Quigley-Hein, modificat de Turesky

Acest indice apreciază extinderea plăcii bacteriene pe suprafaţa

vestibulară şi orală a dinţilor, cu excepţia molarilor de minte, după colorarea
prealabilă a depozitelor. Se poate determina fie pe întreaga arcadă dentară,
fie pe dinţii Ramfjord.

Valorile indicelui:
0 = absenţa plăcii
1 = insule separate sau bandă discontinuă de placă la nivelul coletului dentar;
2 = bandă continuă subţire de placă bacteriană la nivel cervical, cu lăţimea de
până la 1 mm;
3 = bandă de placă dentară cu lăţimea peste 1 mm, dar fără a depăşi 1/3 din
suprafaţa dentară;
4 = placă bacteriană cuprinsă între 1/3 şi 2/3 din suprafaţa dintelui;
5 = placă bacteriană ce acoperă peste 2/3 din suprafaţa dentară examinată.
10
 Fig. 5. Scorurile indicelui Quigley-Hein

În cazul unor valori crescute ale indicelui Quigley-Hein se consideră că

pacientul prezintă o stare de igienă orală deficitară.

2.2. Indicii de sănătate dento-parodontală

Parodonţiul = totalitatea ţesuturilor care participă la susţinerea dintelui în

alveolă;
- include: gingia, ligamentele alveolo-dentare, osul alveolar, cementul radicular;
- serveşte la: - ancorarea dinţilor în oasele maxilare;
- menţinerea integrităţii ţesuturilor din profunzime;
Gingia = ţesutul mucoasei bucale care acoperă oasele maxilare în jurul dinţilor.

Aspectul normal al gingiei (Fig. 6):

- culoare: roz pal (roz deschis), uşor albicioasă în zonele de hipercheratoză;
- textura: punctată, aspect granitat sau de coajă de portocală;
- consistenţa: fermă şi aderentă de periostul subiacent;
- conturul uniform, neîntrerupt, nesfacelat;
- nu sângerează nici spontan, nici provocat (la palparea cu sonda).

*Culoarea poate varia, totuşi, considerabil în funcţie de cantitatea pigmentului

melanic din ţesuturi, de grosimea epiteliului, de gradul de cheratinizare şi de
vascularizaţia ţesutului conjunctiv. La persoanele cu pielea închisă gingia
poate prezenta zone brune sau albăstrui.

11
 Fig. 6. Aspectul gingiei sănătoase

Sondarea se face cu ajutorul unei sonde parodontale (cu vârful bont),

care se introduce în şanţul gingival, cu minimă presiune.

Fig.7. Sondă parodontală cu vârful bont

12
 2.2.1. Indicele de inflamaţie gingivală propus de Silness şi Löe

- indicele de inflamaţie gingivală (IIG) se apreciază fie la toţi dinţii, fie la dinţii
reprezentativi (ex. la dinţii Ramfjord);
- se include în evaluare fiecare unitate gingivală în jurul dinţilor examinaţi:
- marginea gingivală O;
- marginea gingivală V;
- papila interdentară M;
- papila interdentară D.
Notarea indicelui:
0 = lipsa inflamaţiei, gingie normală;
1 = inflamaţie uşoară: modificări de culoare: în roz intens (eritem uşor), fără
sângerare;
2 = gingivită moderată:
- culoarea: roşu intens, aprins (eritem evident);
- edem uşor  dispare textura de coajă de portocală, gingia devenind
netedă şi lucioasă, cu consistenţa buretoasă, moale;
- nu mai aderă ferm de periost;
- sângerare provocată (la palpare cu sonda);
3 = gingivită gravă:
- culoarea: cianotică (violet spre cenuşiu);
- edem marcat;
- se pot asocia ulceraţii → conturul devine neregulat, discontinuu;
- sângerează spontan.

Se calculează valorile IIG pentru fiecare dinte, apoi se poate determina

şi valoarea indicelui pentru persoana examinată, calculând suma valorilor IIG
constatate la dinţii examinaţi, împărţită la numărul dinţilor la care s-a făcut
aprecierea. Astfel, vom obţine valori ce se încadrează în unul din intervalele
valorice de mai jos: lipsa inflamaţiei = 0;
inflamaţie uşoară = 0,1-1,0;
inflamaţie moderată = 1,1-2,0;
inflamaţie severă = 2,1-3,0.

2.2.2. Indicele de sângerare papilară (Mühlemann)

Papillary bleeding index (PBI)

Hemoragia papilară reprezintă unul din primele semne de inflamaţie

gingivală.
Pentru determinarea indicelui se foloseşte o sondă cu vârful bont,
pentru a evita sângerarea traumatică. Vârful acestei sonde se introduce în
şanţul gingival printr-o apăsare uşoară, de o parte şi de alta a papilei
interdentare, apoi se aşteaptă 20 de secunde şi se apreciază rezultatul.
13
 În lipsa unei sonde cu vârful bont se poate folosi şi o sondă dentară
ascuţită, cu a cărei curbură se aplică o uşoară presiune pe suprafaţa papilei,
dinspre baza acesteia către vârf, după care se evaluează valoarea indicelui.

Se sondează papilele interdentare:

- pe suprafaţa O a cadranelor:
- drept maxilar şi (1)
- stâng mandibular; (3)
- pe suprafaţa V a cadranelor:
- stâng maxilar şi (2)
- drept mandibular. (4)

Când nu lipseşte niciun dinte, indicele se poate determina pe 28 de

papile interdentare. Se exclud papilele dintre incisivii centrali superiori şi
inferiori, precum şi sectoarele distale ale molarilor de minte.

Fig.8. Regiunile în care se evaluează PBI

14
Notarea se face astfel:
0 = absenţa hemoragiei la sondare;
1 = hemoragie punctiformă, cu apariţia unui singur punct de sângerare la
marginea gingivală după sondare;
2 = mai multe puncte hemoragice izolate sau o linie hemoragică fină la
marginea papilei;
3 = triunghiul interdentar se umple cu sânge după sondare;
4 = sângerare puternică după sondare, cu formarea unei picături de sânge,
ce se scurge de-a lungul şanţului gingival.

1 2 3 4

Fig.9. Scorurile indicelui PBI

Valoarea medie a indicelui = suma valorilor măsurate / numărul

papilelor examinate.
Valorile crescute ale indicelui indică o inflamaţie gingivală severă.

2.2.3. Indicele de sănătate dentară CAO (carie, absenţă, obturaţie)

DMF index (decayed, missing, filled) - Klein şi colab.

Indicele exprimă starea de sănătate dentară, fiind suma leziunilor

carioase (decayed), a dinţilor absenţi (missing) şi a obturaţiilor (filling).
Cu cât valoarea sa este mai redusă, cu atât starea de sănătate dentară
este mai bună.
Indicele prezintă mai multe variante:
▪ DMF-T (tooth) – valoarea indicelui se exprimă prin număr de dinţi;
▪ DMF-S (surface) – valoarea indicelui se exprimă prin numărul
suprafeţelor dentare;
▪ dmf – indicele utilizat la dentiţia temporară.
15
 DMF-T
 valoarea maximă a indicelui este de 28;
 dacă un dinte prezintă simultan obturaţie şi leziune carioasă, se notează
doar scorul de carie.

 DMF-S
 molarii şi premolarii au câte 5 suprafeţe;
 dinţii frontali prezintă în total 4 suprafeţe;
 când un dinte lipseşte din motive carioase, absenţa lui se notează cu cifra
4 sau 5;
 valoarea maximă a indicelui poate fi de 128, când se iau în calcul 28 de
dinţi;

 dmf
 este indicele de sănătate dentară evaluat la dentiţia temporară;
 în cazul unei dentiţii complete, valoarea maximă a indicelui poate fi de 20
pentru dmf-t şi de 88 în cazul indicelui dmf-s;
 un dinte temporar se consideră a fi absent doar dacă pierderea acestuia
are loc cu mai mult de 2 ani înainte de intervalul fiziologic de înlocuire).

Nu se evaluează în următoarele cazuri:

 Molarii de minte;
 Dinţii neerupţi sau erupţi insuficient;
 Dinţii care lipsesc din cauza anodonţiei (lipsa mugurelui dentar);
 Dinţii extraşi sau absenţi din alte motive decât evoluţia leziunilor carioase
(traumatisme, afectare parodontală, în scop ortodontic);
 Dinţii restauraţi (prin obturaţii sau proteze dentare fixe) pentru alte motive
decât caria dentară (dinţii folosiţi ca stâlpi de punte, restaurări impuse de
traumatisme);
 Dinţii supranumerari;

Reguli în evaluarea indicelui:

 Fiecare dinte se înregistrează doar o singură dată;
 Restaurările temporare sunt considerate leziuni carioase (D);
 Un dinte este considerat erupt când suprafaţa ocluzală sau muchia
incizală este expusă în cavitatea orală;
 Un dinte este considerat prezent, chiar dacă partea coronară a fost
complet distrusă şi a rămas doar sub formă de rest/uri radicular/e;
 Dinţii irecuperabili, cu indicaţie de extracţie, se consideră absenţi.

16
Limitările şi dezavantajele indicelui:
 Nu oferă informaţii cu privire la cariile radiculare;
 Dinţii cu sigilări preventive pot fi uşor confundaţi cu dinţi obturaţi;
 Determinat în lipsa examenului radiologic, indicele subestimează
prevalenţa reală a cariei.

Ordinea examinării: cadranele 12 34.

Exemplu:

carie
obturaţie
extracţie

Fig.10. Exemplu pentru calcularea indicelui DMF

În acest caz se obţin următoarele rezultate:

DMF-T = 4 + 1 + 2 = 7.
DMF-S = 4 + 5 + 12 = 21.

17
 3. ÎNTOCMIREA FIŞEI DE PROFILAXIE

Data completării……….….…Studentul:.…………….…………………………………....

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE PROFILAXIE

DATE PERSONALE:
Numele şi prenumele…...………..………………………………...………………….……
Sexul: M  F
Data naşterii: ......../…… / ….……….
CNP ………………….………………………
Domiciliul: Localitatea ……….…………………….......... Judeţul ………………….....
Str……………………………………………… Nr. ….…… Telefon ....…………….……
Antecedente personale:…………………………..………………………….……………..

DEPRINDERI DE IGIENĂ ORALĂ:

Tipul periei de dinţi:  manuală;

 electrică;

Duritatea periei de dinţi:  moale;

 medie;
 dură;
 nu ştiu;

Frecvenţa periajului:  ocazional;

 o dată pe zi;
 de două ori pe zi;
 după fiecare masă;
 de mai multe ori pe zi;

Tehnica periajului:  mişcări orizontale;

 mişcări verticale;
 mişcări circulare;
 combinaţia acestora;
 altă tehnică .....................................................................

Mijloace suplimentare de igienă:  aţă dentară;

 perie interdentară;
 apă de gură;
 duş bucal;
 scobitoare;
 alte mijloace…………..……………………...
18
Ultimul control stomatologic:  în urmă cu 6 luni;
 în urmă cu un an;
 în urmă cu 2 ani;
 în urmă cu ≥ 3 ani;

Ultimul detartraj efectuat: …..………………………………………….……………

DETERMINAREA STATUSULUI DENTO-PARODONTAL:

Indicele de igienă orală (OHI-S):

Indice 16 26 11 31 36 46 Media
DI
CI
OHI

Indicele de placă, tartru şi inflamaţie gingivală:

Dinte I.P. I.T. I.I.G.

16

21

24

36

41

44

Media

Indicele de hemoragie papilară (PBI):

PBI 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5 6 7

19
 4. CONTROLUL MECANIC INDIVIDUAL AL PLĂCII
BACTERIENE

Întrucât mecanismele naturale de autocurăţare şi saliva nu asigură

eliminarea biofilmului bacterian şi nici nu previn acumularea de noi depozite,
singura metodă eficientă de combatere a plăcii microbiene constă în
îndepărtarea sa mecanică.
Controlul mecanic al plăcii bacteriene se realizează pe două căi:
 prin igiena individuală regulată şi corectă, cu ajutorul periei şi a pastei
de dinţi;
 prin igiena profesională periodică.

4.1. Peria de dinţi

Peria de dinţi reprezintă principalul instrument pentru uz universal în

realizarea igienei orale individuale, cu ajutorul căreia se pot elimina coloraţii,
resturi alimentare şi placa bacteriană. Există numeroase tipuri de periuţe, cu
design şi dimensiuni variate. Unele companii producătoare deţin în portofoliu
mai multe game de produse, elaborate în funcţie de mărimea cavităţii bucale,
anatomia dinţilor, starea de sănătate parodontală, îndemânarea pacienţilor,
tehnica periajului sau ritmul de acumulare a plăcii bacteriene.
Tipurile periei de dinţi:
 perie manuală;
 perie electrică.

4.1.1. Peria de dinţi manuală

Părţile componente: în structura periei de dinţi se disting trei porţiuni:

capul, mânerul şi gâtul.
Capul periei constă în capătul activ, pe care se găsesc filamentele.
Dimensiunile sale sunt variabile, în funcţie de numărul de peri dispuşi şi de
mărimea arcadelor cărora se adresează.
Perii sunt dispuşi în smocuri, pe mai multe rânduri. Numărul rândurilor
variază între 2-5 rânduri, a câte 5-12 smocuri/ fiecare rând, pentru a permite
igienizarea simultană a 2-3 dinţi. Lungimea filamentelor este cuprinsă între
10-12 mm, iar diametrul lor între 0,15-0,35 mm.
În funcţie de materialul, diametrul şi lungimea filamentelor individuale,
periile de dinţi pot avea mai multe durităţi:
 extra suple: indice 1 → patologie gingivală / eroziuni dentare;
 suple: indice 3 → gingie normală;
 medii: indice 5 → gingie normală;
 dure: indice 7 → cu multă precauţie;
 extra dure: indice 9 → cu foarte multă precauţie.

20
 O altă clasificare mai simplă a durităţii periilor include:
 peria dură (hard);
 peria cu duritate medie (medium);
 peria moale (soft).

Acest parametru al durităţii este indicat în general de producător fie pe

mânerul periei de dinţi, fie pe ambalajul acesteia. Problema durităţii ideale
este încă amplu dezbătută în literatura de specialitate. Datorită rezistenţei
mai mari, în cazul periilor dure şi medii există tendinţa de a exercita o
presiune exagerată asupra lor în timpul periajului şi, în pofida eficienţei
semnificative în eliminarea plăcii bacteriene, pot determina leziuni gingivale şi
dentare.
Periile aspre favorizează:
 retracţia gingivală îndeosebi în zonele de maximă curbură (canini-
premolari) ale arcadei sau la dinţii în vestibulopoziţie;
 traumatizarea gingiei;
 uzura cementului radicular.

Periile moi (sensitive) sunt flexibile şi curăţă mai eficient şanţurile

gingivale şi pătrund mai uşor în spaţiile interdentare. Se recomandă:
 în primul rând pacienţilor cu retracţii gingivale, eroziuni dentare şi
hipersensibilitate dentinară;
 după intervenţii chirurgicale orale;
 la copiii mici, care încă nu stăpânesc tehnica periajului sau tocmai se
„împrietenesc” cu peria de dinţi.

Capetele filamentelor trebuie să fie perfect rotunjite. După secţionarea

firelor, terminaţiile extrem de tăioase ale acestora se prelucrează, cu scopul
de a evita leziunile dentare şi gingivale. Marile companii producătoare de
periuţe de dinţi dispun de aparatură automatizată, ghidată de calculator, care
permite conformarea adecvată a firelor şi verificarea ulterioară a calităţii cu
ajutorul microscopului. Practic, ajung să fie comercializate exclusiv produsele
care corespund tuturor criteriilor de calitate.

Actualmente filamentele periilor de dinţi sunt fabricate din material

sintetic. Iniţial erau confecţionate din păr natural de porc sau mistreţ, la care
s-a renunţat treptat, datorită multiplelor lor dezavantaje.
Beneficiile utilizării firelor sintetice în locul celor naturale:
 capetele filamentelor pot fi perfect rotunjite;
 gradul de supleţe este uniform şi poate fi modificat în funcţie de
necesităţi;
 sunt uşor de sterilizat, neavând microcanal nutritiv care reţine
microorganismele;

21
  sunt mai rezistente faţă de firele naturale care, în mediu umed, se
despică, luând direcţii diferite;
 se usucă mai repede deoarece nu reţin apa, materialul din care sunt
confecţionate fiind mai omogen (fără canal nutritiv, ca la perii naturali).
Filamentele naturale au tendinţa de a reţine apa pe o perioadă mai
lungă de timp (de peste 8 ore) şi din acest motiv îşi modifică
consistenţa în funcţie de numărul folosirilor într-o perioadă de timp dată.

Desing-ul capului periei de dinţi:

Capul periei de dinţi poate prezenta forme extrem de variate.

Fiecare design prezintă avantaje şi dezavantaje, motiv pentru care se
recomandă utilizarea prin rotaţie a 2-3 tipuri de perie, dintre care cea mai
nouă se indică periajului de seară. În acest fel se asigură timp suficient pentru
uscarea periilor de dinţi şi se amplifică eficienţa în eliminarea mecanică a
plăcii bacteriene.
Alături de filamentele sintetice obişnuite, capul periei poate prezenta şi
filamente, lamele sau cupe din cauciuc. Lamelele și perii din cauciuc asigură
lustruirea suprafeței dentare, iar cupele din cauciuc rețin pasta de dinți și
amplifică eficiența periajului realizat de filamentele periei.
Dispunerea şi lungimea filamentelor este la rândul ei diversificată.

Fig.11. Perie având filamente de aceeaşi lungime, implantate perpendicular

în capul periei
22
Fig.12. Perie cu filamente implantate perpendicular în capul periei, dar
secţionate în dinţi de fierăstrău

Fig. 13. Perie cu filamente subţiri şi inegale pentru o mai bună curăţare
interdentară şi cervicală (sursa: Nimbus Microfine ®)

23
Fig. 14. Perie cu smocuri alungite pentru penetrarea spaţiilor interdentare

Fig.15. Perie cu filamente orientate oblic (criss-cross), pentru o mai bună

penetrare interdentară

24
 Fig.16. Perie cu peri din cauciuc la marginea câmpului de filamente,
pentru masajul gingiei

Fig. 17. Perie cu lamele sau cupe din cauciuc în interiorul câmpului de
filamente pentru lustruirea smalţului = polish effect (sursa: Colgate 360°)

25
 Fig.18. Perie cu filamente marginale mai lungi decât cele din interiorul
câmpului de peri (pentru o mai bună igienizare a şanţului gingival,
a aparatelor ortodontice fixe)

Fig. 19. Perie cu smocuri terminale alungite (power tip) pentru curăţarea
regiunii retromolare
26
 În cursul folosirii, peria de dinţi se uzează, filamentele se înmoaie şi
capul periei se deformează complet, cu pierderea treptată a eficienţei sale în
eliminarea plăcii bacteriene. Gradul de uzare al periei dentare depinde de
frecvenţa şi tehnica periajului, presiunea aplicată sau abrazivitatea pastei de
dinţi. Astfel, nu se poate stabili o durată universală a periei de dinţi. Tocmai
din aceste considerente firmele producătoare au introdus aşa-numitele
smocuri indicatoare, de culoare albastră (impregnate cu indigotină), diferită
de restul filamentelor. Când aceste smocuri se decolorează până la jumătate
din lungime, peria de dinţi trebuie înlocuită.

Mânerul periei. Reprezintă partea ţinută în mână în cursul periajului.

Este fabricat din material plastic. Calităţile mânerului:
 să fie suficient de robust pentru o priză stabilă;
 să fie elastic pentru a transmite uşor atenuat forţa imprimată în cursul
periajului;
 forma sa trebuie să permită o priză şi manevrabilitate facilă prin spaţiile
cele mai distale;
 materialul: în prezent aproape toate periuţele sunt din plastic, care
combină durabilitatea; rezistenţa la umezeală, aspectul plăcut, costul
scăzut, rigiditatea suficientă şi suprafaţa netedă;
 mânerele îndoite sau îngroşate pot fi utile pentru uzul persoanelor cu
handicap fizic.

Unele mânere sunt cauciucate sau prevăzute cu striaţiuni, pentru a

preveni alunecarea în cursul folosirii.
Priza mânerului: Mânerul se prinde în palmă şi se sprijină dinspre
partea opusă cu ajutorul degetului mare. Pentru un periaj cât mai eficient
mâna se aşează cât mai aproape de capul periei, dar fără ca degetele să
atingă dinţii frontali în cursul periajului.

Gâtul periei. Este porţiunea mai îngustă care leagă capul de mânerul
periei. Poate fi drept sau curbat în unghiuri diferite şi poate fi rigid sau flexibil.

Întreţinerea şi stocarea periei de dinţi: După utilizare, peria de dinţi

se spală sub jet abundent de apă caldă (nu fierbinte!) pentru a elimina dintre
filamente resturile alimentare, placa bacteriană şi pasta de dinţi, apoi excesul
de apă se scutură energic deasupra chiuvetei şi peria se aşează în stativ.
Între utilizări peria va fi depozitată în loc uscat şi bine ventilat, pentru a facilita
uscarea smocurilor sale. De asemenea, pentru a reduce riscul contaminării
cu noi germeni, la aşezarea periei în stativ se evită contactul său cu periuţe
aparţinând altor persoane. Este contraindicată depozitarea periei de dinţi în
recipiente închise sau aplicarea pe capul ei a unor capace sau dispozitive
fără aerisire (singura excepţie admisă: în cazul voiajelor).

27
 În mod obişnuit, peria de dinţi se înlocuieşte la intervale de câte 3-4
luni. Filamentele deformate, rupte sau îndoite sunt mai puţin eficiente şi pot
produce leziuni gingivale. De asemenea, potrivit studiilor clinice, capul unei
singure perii de dinţi uzate poate conţine peste 10 milioane de bacterii. Dacă
uzura periuţei de dinţi se instalează mai devreme de 3 luni, practicianul
trebuie să identifice şi să corecteze eventualele erori în tehnica periajului (ex.
presiunea exagerată).
Există deja în comerţ şi perii de dinţi al căror cap este prevăzut cu un
strat subţire de argint, cu scopul de a dezinfecta filamentele.

Peria de dinţi poate fi dezinfectată periodic în soluţii antiseptice slabe

de peroxid de hidrogen, clorhexidină sau hipoclor, evitând, însă,
concentraţiile mari, care ar putea deteriora structura perilor. După
dezinfectare filamentele se clătesc cu apă din abundenţă, pentru eliminarea
substanţelor dezinfectante ce pot afecta ţesuturile orale.
Este strict interzisă dezinfectarea periei de dinţi în cuptorul cu
microunde, raze ultraviolete sau maşina de spălat vase, care o pot distruge.

Periile manuale pentru copii reprezintă o categorie specială, datorită

dimensiunilor reduse şi durităţii diminuate a filamentelor. Majoritatea periilor
pentru copii este prevăzută cu smocuri indicatoare, mâner robust pentru o
priză eficientă şi culori specifice vârstei şi sexului.
Igiena orală a copiilor este responsabilitatea părinţilor. Periajul dentar
trebuie să devină treptat o rutină zilnică, pe care copilul să o poată efectua
automat şi cu plăcere.
Igiena orală face parte din igiena corporală generală. Curăţarea cavităţii
bucale debutează încă din primele zile de viaţă ale sugarului, constând în
ştergerea mucoasei bucale cu ajutorul unui tifon, batistă sau material textil
înfăşurat pe deget, după fiecare alăptare.
Periajul dentar regulat se începe la vârsta de 6-8 luni, odată cu erupţia
primilor dinţi temporari. La această vârstă dezvoltarea fizică şi psihică a
micuţilor permite folosire periei dentare.
Există, de asemenea, şi periuţe special concepute pentru vârsta de 10-
12 luni, numite „periuţe pentru sugari”, din material cauciucat în formă de inel
aplatizat, prevăzut într-o porţiune cu peri fini sau ţepi din cauciuc, care permit
curăţarea dinţilor frontali recent erupţi (Fig. 20). Bebeluşul poate prinde cu
uşurinţă acest dispozitiv, pe care are tendinţa permanentă de a-l introduce în
gură, cu scopul de a-şi masa gingia iritată datorită erupţiei dentare. Efectul de
curăţare este amplificat şi de secreţia salivară mai abundentă, indusă de
încercările sugarului de a roade inelul cauciucat. Acest tip de perie asigură o
igienizare suficientă în prezenţa a numai 1-2 dinţi erupţi, fiind înlocuită ulterior
de peria de dinţi clasică pentru copii, odată cu erupţia celorlalţi dinţişori.

28
 Fig.20. Periuţă pentru bebeluşi

Periajul dentar la copii se efectuează de două ori pe zi, după micul

dejun şi seara, înainte de culcare. Se curăţă nu doar suprafeţele dentare, ci şi
regiunile gingivale unde încă nu au erupt dinţii, asigurând astfel nu numai o
bună igienă, ci şi un masaj gingival, care atenuează senzaţia dureroasă pe
care o resimte copilul în această perioadă.
Începând de la vârsta de 1 an se începe instruirea copiilor cu privire la
folosirea periei de dinţi. Periajul dentar va fi efectuat în continuare de părinţi,
însă trebuie oferită posibilitatea micuţilor de a ţine în mână periuţa şi de a
încerca să imite mişcările adulţilor. În această perioadă nu tehnica periajului
primează, ci regularitatea manoperei şi introducerea ei în rutina zilnică. De
asemenea, igiena orală nu se impune cu forţa, ci trebuie să reprezinte o
componentă jucăuşă a igienei corporale generale de dimineaţă şi de seară.
Cel mai indicat este ca periajul dentar să fie efectuat simultan de toţi membrii
familiei, copiii având tendinţa de a imita şi de a dobândi independenţă şi
manualitate. Dacă în primii ani de viaţă copilul nu beneficiază de educaţie în
privinţa igienei orale, mai târziu nici nu va pretinde periajul sau îl va considera
o adevărată povară.
Peria de dinţi va fi adecvată vârstei, cu peri moi, cap mic şi mâner
robust. Periajul dentar va fi realizat de părinţi până în jurul vârstei de 2-3 ani,
fiind preluat apoi de copii.
Până la vârsta de 6 ani tehnica periajului trebuie perfecţionată treptat,
sub supravegherea atentă a părinţilor, folosind perii şi paste de dinţi
corespunzătoare vârstei. Uneori supravegherea poate fi necesară şi până la
7-8 ani, dacă tehnica nu este asimilată corect. Părinţii vor urmări nu doar
dacă a avut loc spălatul pe dinţi, ci şi corectitudinea periajului. Se pot utiliza în
acest sens tablete revelatoare de placă, disponibile chiar şi în farmacii.
Periuţele de dinţi pentru copii necesită înlocuire la intervale de 3-4 luni.
29
 Alte tipuri speciale de perii de dinţi:

- ortho brush (perie ortodontică) cu mai multe forme:

 cu smocuri mai înalte la marginea periei, decât în interior (Fig.18);
 smocuri dispuse în 2 rânduri pe capul periei (Fig. 21);
 perii cu cap dublu sau triplu, în planuri diferite (Fig. 22 şi Fig. 23), care
permit igienizarea eficientă a suprafeţelor dentare din jurul bracket-
urilor ortodontice cimentate pe dinţi, respectiv sub arcul de sârmă;

- sulcus brush – perie pentru şanţul gingival, cu numai 2 rânduri de smocuri

cu filamente moi, excelentă pentru tehnica de periaj Bass
(Fig. 21);

- perii extrafine (ultrasoft, extrafine, super fine, gentle care, etc.), cu câte
10.000-12.000 filamente foarte subţiri şi moi, destinate pacienţilor cu dinţi
sensibili sau după intervenţii chirurgicale dento-alveolare.

Fig.21. Perie cu doar 2 rânduri de smocuri destinată periajului sulcular

şi igienizării suprafeţelor dentare din jurul aparatelor ortodontice
(sursa: TePe)

30
Fig. 22. Perie ortodontică dotată cu cap triplu (sursa: Benedent)

Fig.23. Perie ortodontică dotată cu cap dublu

31
 4.1.2. Peria de dinţi electrică

Apariţia periuţelor electrice (1960) a constituit un ajutor preţios mai ales

pentru persoanele cu handicap motor şi psihic, dar şi pentru copii. Părţile
componente sunt aceleaşi, intervenind în plus, în grosimea mânerului,
micromotorul ce permite acţionarea periuţei.
S-au făcut numeroase cercetări comparative între periuţele electrice şi
cele manuale pentru a stabili abilitatea fiecăruia de a îndepărta placa
bacteriană, de a preveni dezvoltarea tartrului dentar şi de a reduce incidenţa
gingivitei. Ambele tipuri s-au dovedit eficiente atunci când sunt corect folosite.
Părţile component ale periei electrice:

1. Capul periei
 conectat la gât, este detaşabil de mâner şi înlocuibil;
 în general, capetele de periuţe electrice sunt mai mici decât cele ale
periuţelor manuale;
 forma variază: rotund, oval sau dreptunghiular;
 majoritatea prezintă filamente dispuse în 2 sau 4 rânduri de
mănunchiuri;
 periile cu lamele sau cupe din cauciuc asigură o mai bună lustruire a
smalţului;

2. Mânerul periei
 robust, prevăzut cu buton de pornire/oprire;
 unele modele sunt dotate cu butoane de reglare a frecvenţei
mişcărilor sau pentru setarea anumitor tipuri de periaj;

3. Sursa de curent
 cu conectare directă la priză;
 pe bază de baterii înlocuibile: prezintă dezavantajul că pe măsură ce
bateriile se epuizează, mişcările periuţei se încetinesc;
 cu acumulator reîncărcabil încorporat în mânerul periei: mânerul se
plasează într-un suport care conţine încărcătorul, ce se conectează
la priză.

Mişcările periuţelor electrice:

 deplasări orizontale (liniare), dar actualmente periuţele de acest gen
nu se mai folosesc;
 mişcare rotativă, cu descrierea unui cerc complet;
 deplasare rotativă oscilatorie, realizând o mişcare alternativă de un
sfert de cerc;
 mişcare pulsatorie, cu deplasare în direcţia dinţilor şi înapoi, dar cu
amplitudine redusă.

32
 Viteza mişcărilor periuţelor electrice:
 viteza variază între 1000-40000 oscilaţii/minut.
 viteza este coordonată în funcţie de tipul filamentelor:
▪ periuţă mică, moale → cu acţiune rapidă, viguroasă;
▪ periuţă mai mare, dură → cu mişcări mai lente.

Indicaţiile periilor electrice:

1. Aplicaţii generale: pentru îndepărtarea plăcii bacteriene, materiei albe şi a
resturilor alimentare – la toţi pacienţii;
2. Pacienţi cu handicap – periile electrice sunt mai uşor de manipulat;
3. Pacienţi incapabili să practice periajul manual.

Nu se recomandă copiilor cu vârsta de până la 3 ani.

Avantajele folosirii periuţei electrice:

 Unele modele sunt prevăzute cu temporizator, care indică scurgerea
duratei de 2 minute;
 Există modele dotate cu senzori de presiune, care permit evitarea
periajului brutal;
 Eficienţa periajului este semnificativ superioară la persoanele cu
handicap fizic, probleme de coordonare motorie (Parkinson), etc.;
 Acelaşi mâner poate fi utilizat de toţi membrii ai familiei, deosebirea
capetelor de periuţe fiind posibilă pe baza inelelor colorate cu care
acestea sunt prevăzute;
 Reducerea duratei periajului la 2 minute;
 Acţiunea periei electrice este încorporată, deci singurul efort muscular
din partea utilizatorului constă în plasarea capului periei în dreptul
fiecărei suprafeţe dentare pentru o durată suficientă de timp.

Instrucţiuni privind utilizarea periei electrice

Pacienţii trebuie instruiţi şi în privinţa folosirii periei electrice. Dacă

aceasta nu este deplasată inclusiv de-a lungul marginii gingivale şi în zonele
cu retentivitate crescută, sau dacă nu se alocă timp suficient pentru curăţarea
ambelor arcade dentare, rezultatele rămân nesatisfăcătoare, chiar şi în cazul
unei perii electrice de ultimă generaţie. Singurul efort muscular necesar la
folosirea periei electrice constă în poziţionarea mânerului în aşa fel încât
capul periei să ia contact cu fiecare suprafaţă a fiecărui dinte, respectiv peria
să fie menţinută în dreptul suprafeţelor dentare pentru o durată rezonabilă de
timp (fiecare dinte necesită un periaj electric cu durata de 4-5 secunde).

Smocurile periei îşi exercită efectul de curăţare numai în regiunile în

care există contact fizic cu suprafeţele dentare.

33
  mişcările se efectuează lent, cu o presiune uşoară, constantă;
 fiecare dinte se periază separat;
 se evită presiunea, îndeosebi pe cementul radicular sau dentina
expusă;
 capul periei se angulează şi se poziţionează în aşa fel încât toate
zonele să fie atinse;
 în cazul dinţilor malpoziţionaţi, rotaţi sau aglomeraţi capul periei se
înclină adecvat, pentru un acces cât mai facil;
 durata minimă a periajului cu peria electrică: 2 minute.

Există şi perii electrice pentru copii, care prezintă un mâner de

dimensiuni reduse şi un design adecvat vârstei, sexului şi preferinţelor
coloristice. Capul periei este mai mic, cu filamente moi, iar unele modele sunt
dotate cu dispozitiv de redare a unei melodii cu durata de 2 minute.
Au apărut în ultimii ani şi tipuri de perii electrice sonice (Atenţie: nu
ultrasonice!), care efectuează cca. 30.000-40.000 vibraţii/minut (ex. Ultreo,
Sonicare, Dentasonic). Studiile clinice şi pe roboţi, însă, nu au reuşit să
demonstreze superioritatea acestora comparativ cu periile electrice clasice.
Cea mai recentă inovație din acest domeniu o reprezintă periuța
electrică ionică (ex. hyG-2 ionic toothbrush) elaborată de japonezi, care prin
încărcătura sa electrică este capabilă să schimbe polaritatea suprafețelor
dentare (din negative în pozitive), care devin astfel respingătoare pentru
microorganismele orale, încărcate pozitiv. Dispozitivul previne, aşadar,
acumularea plăcii bacteriene.

4.2. Tehnici individuale de periaj

Periajul dentar reprezintă mijlocul principal de menţinere a igienei oro-

dentare, realizându-se îndepărtarea plăcii bacteriene, dar şi împiedicarea
depunerii ei. Aceste deziderate se realizează doar atunci când periajul dentar
se efectuează în mod sistematic şi regulat, cu o tehnică corectă.
Medicul dentist şi igienistul dentar adesea pot întâlni situaţii în care
pacientul susţine că se spală pe dinţi de 4-5 ori pe zi, iar examinarea clinică
pune în evidenţă o stare de igienă defectuoasă, asociată cu inflamaţie
gingivală sau halitoză.
Majoritatea pacienţilor nu cunoaşte importanţa şi tehnica periajului, nu
este conştientă de faptul că toate suprafeţele dentare necesită igienizare
minuţioasă, îndeosebi zonele greu accesibile sau retentive, precum regiunile
dentare cervicale sau aproximale.
Tocmai de aceea este necesară instruirea pacienţilor cu privire la
tehnica periajului corect. Esenţial este ca tehnica de periaj abordată să fie
corect învăţată, necesitând totodată şi un control permanent.

34
 Durata periajului cu peria de dinţi manuală:
 minim 3-4 minute;
 trebuie să permită perierea de cel puţin 5 ori a fiecărei suprafeţe dentare;

Frecvenţa periajului:
 la persoanele cu probleme dentare obişnuite sunt suficiente 2 periaje
zilnice;
 la pacienţii cu parodontopatii, lucrări protetice complexe, aparate
ortodontice fixe, implanturi dentare şi afecţiuni ce influenţează sănătatea
gingivală, periajul se face după fiecare masă;
 este indispensabil periajul de seară, înainte de culcare;
 preferabil să se realizeze şi dimineaţa, după micul dejun;
 NICIODATĂ: imediat după consumarea unor alimente sau băuturi acide
(mere, citrice, murături, băuturi carbogazoase, sucuri de fructe, cola); în
asemenea cazuri se aşteaptă cel puţin 30 de minute înainte de efectuarea
periajului dentar, pentru a permite remineralizarea smalţului erodat, prin
precipitarea treptată a ionilor anorganici salivari.

Ordinea dinţilor în cursul periajului:

 Nu există o regulă universală în acest sens, dar este important să nu se
omită nicio suprafaţă dentară sau vreun dinte;
 Se recomandă începerea periajului dintr-un capăt al arcadei dentare (din
stânga sau din dreapta), parcurgându-se treptat toţi dinţii arcadei
respective până la cealaltă extremitate distală, mai întâi vestibular, apoi
oral şi în cele din urmă ocluzal, după care se trece la arcada antagonistă.

Tehnica periajului:
 Literatura de specialitate descrie numeroase tehnici de periaj, dar niciuna
din acestea nu este universală, indicată pentru toţi pacienţii;
 Se recomandă asimilarea unei tehnici adecvate de periaj, care să fie
efectuată corect şi regulat pentru îndepărtarea cât mai eficientă a plăcii
bacteriene;
 Tehnica periajului se selectează în funcţie de dexteritatea persoanei,
condiţiile anatomice intraorale, starea de sănătate dentară şi parodontală;
 Tehnicile de periaj se pot clasifica în funcţie de mişcările periei de dinţi,
astfel:
 Deplasări orizontale;
 Deplasări verticale;
 Deplasări rotative, circulare;
 Deplasări de rulare;
 Mişcări de vibraţie.
 Vestibular şi oral este strict contraindicat periajul orizontal, el fiind admis
exclusiv pentru igienizarea suprafeţelor ocluzale;

35
 În vederea instruirii pacienţilor se recomandă folosirea unor modele de
arcade dentare, grafice sau filme animate, cu scopul de a prezenta
caracteristicile anatomice ale dinţilor, punându-se accent pe zonele greu
accesibile, precum cele interproximale, cervicale sau suprafeţele orale ale
dinţilor. Cea mai eficientă metodă de instruire se realizează în faţa oglinzii,
periajul efectuându-se sub atenta supraveghere a medicului dentist. Se pot
utiliza şi tablete revelatoare, pentru a demonstra pacientului prezenţa plăcii
bacteriene în regiunile cu acces dificil;
 Cel mai corect este ca medicul dentist sau igienistul dentar să recomande
tehnica de periaj adecvată, în funcţie de factorii enumeraţi anterior.
Corectitudinea tehnicii periajului se verifică în mod repetat;
 Nu este exclus ca la acelaşi pacient să fie necesară utilizarea a două
tehnici diferite, datorită condiţiilor anatomice specifice anumitor regiuni ale
arcadelor dentare.

Tehnici de periaj:

4.2.1. Periajul ORIZONTAL (scrub-brush)

Este tehnica cea mai simplă, la care apelează spontan majoritatea

pacienţilor. Constă în deplasarea în plan orizontal a smocurilor periei, atât pe
suprafeţele vestibulare şi orale, cât şi pe cele ocluzale.

Fig. 24. Tehnica periajului orizontal

36
 Dezavantaje:
 traumatizant la nivelul ţesuturilor moi şi dure de la nivelul coletului
dentar, cu apariţia recesiunilor gingivale şi a leziunilor dentare în 1/3
cervicală;
 nu igienizează spaţiile proximale;
 dimpotrivă, tasează alimentele în spaţiile interdentare sub punctul de
contact, ducând la inflamarea papilelor interdentare;

Toate aceste inconveniente explică de ce această metodă este total

contraindicată.

4.2.2. Periajul VERTICAL (LEONARD)

Tehnica: se realizează prin mişcări verticale cu peria ţinută

perpendicular pe suprafaţă, dinspre gingie spre marginea incizală sau
ocluzală a dinţilor (Fig. 25).

Efecte:
 igienizarea feţelor dentare vestibulare şi orale.

Dezavantaje:
 nu curăţă suficient: - spaţiile interproximale şi
- şanţurile gingivo-dentare.

Fig. 25. Tehnica periajului vertical

37
 4.2.3. Metoda BASS (periajul sulcular)

Tehnica: capul periei se plasează paralel cu planul ocluzal, iar perii se

angajează în unghi de 45° faţă de axul longitudinal al dinţilor, în şanţurile
gingivale, pe suprafeţele vestibulare şi orale ale gingiei, cu smocurile
orientate apical (Fig. 26). Periei i se transmite o mişcare vibratorie în sens
antero-posterior, având grijă să nu se producă dezangajarea. Amplitudinea
maximă a mişcărilor nu va depăşi 1 mm. Se numără cel puţin 10 mişcări
vibratorii, apoi se aplică periuţa pe următorul grup de dinţi, cu o suprapunere
parţială pe poziţia precedentă. Pe faţa orală, poziţia periuţei va fi orizontală la
nivelul molarilor şi premolarilor şi va fi verticală/orizontală pentru feţele orale
ale frontalilor, în funcţie de dimensiunile periuţei.
Suprafeţele ocluzale sunt curăţate cu aceeaşi perie, conferindu-i-se o
mişcare scurtă antero-posterioară. Se pot combina şi mişcări circulare.

Fig. 26. Plasarea iniţială a periei în cazul tehnicii de periaj Bass

Efecte:
 urmăreşte îndepărtarea plăcii bacteriene din regiunea şanţului gingival
şi de pe suprafaţa gingiei marginale;
 îndepărtează placa de pe faţa D a ultimului molar;
 realizează protecţia caninului, at în curbura maximă a arcadei dentare,
prevenindu-se apariţia retracţiei gingivale;

Peria: este necesară o perie din material sintetic, moale, cu capătul

terminal al smocurilor rotunjit.
38
 Indicaţii:
 pacienţii cu parodonţiul sănătos;
 persoanele care prezintă o minimă inflamaţie gingivală, indusă de placa
din şanţul gingival;
 pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale pe parodonţiu.

4.2.4. Metoda STILLMAN (modificată)

Tehnica: Perii se sprijină oblic (în unghi de 70-80°) simultan pe gingia

ataşată şi pe 1/3 cervicală a coroanelor dentare, cu smocurile îndreptate
apical (Fig. 27). Se exercită o uşoară presiune, până la înălbirea vizibilă a
zonei respective. Periajul se execută conferindu-i-se periei o mişcare
vibratorie sau de rotaţie, concomitent cu deplasarea periei în direcţie
coronară. Se decomprimă apoi zona, pentru a permite reumplerea vaselor cu
sânge. Suprafeţele ocluzale vor fi igienizate cu mişcări orizontale antero-
posterioare, având grijă ca perii ţinuţi orizontal să pătrundă cât mai bine în
toate detaliile reliefului ocluzal.
Peria: moale/medie.

Efecte:  are avantajul că realizează masajul gingiei, ce stimulează

cheratinizarea, dar şi posibilitatea de curăţire a spaţiilor interdentare.

Dezavantaje:  nu igienizează suficient şanţul gingival.

Indicaţii:  pacienţii cu retracţii gingivale.

Fig. 27. Deplasarea periei în cazul tehnicii Stillman modificată

39
 4.2.5. Metoda CHARTERS (rotativ - vibratorie)

Indicaţii:
 se aplică în mod particular în situaţiile în care există retracţii gingivale
considerabile, lăsând libere spaţiile interdentare, în care pot pătrunde
smocurile periei.

Metoda, bazată pe studii recente, este cel mai dificil de însuşit de către
pacienţi.

Tehnica: este aproape similară celei descrise de Stillman cu excepţia

faptului că peria se angajează în unghi de 45°, cu filamentele orientate către
suprafaţa ocluzală sau incizală a dintelui. Smocurile periei sunt plasate cu
suprafaţa laterală pe coroana dentară şi apăsate până ele se sprijină şi pe
marginea ţesutului gingival, iar vârfurile filamentelor pătrund în spaţiile
interdentare libere (Fig. 28). Periei i se conferă o mişcare de rotaţie sau
vibraţie, folosind smocurile ca ax central. După cca. 10 mişcări de acest fel,
se trece la zona următoare, având grijă ca fiecare spaţiu interproximal să fie
curăţat. Suprafaţa ocluzală se igienizează cu mişcări rotative.

Efecte:
 stimulează circulaţia gingivală şi măreşte gradul de cheratinizare al
epiteliului gingival;
 igienizează feţele aproximale ale dinţilor.

4.2.6. Metoda SMITH-BELL (tehnica fiziologică)

Tehnica: raţionamentul metodei rezidă în faptul că ea urmăreşte calea

de deplasare a alimentelor triturate în timpul masticaţiei, adică de măturare
dinspre ocluzal/incizal spre apical (Fig. 29). La maxilar capul periei se
deplasează de jos în sus, iar la mandibulă de sus în jos, pe suprafețele
dentare vestibulare și orale.

Peria: se foloseşte o perie moale.

Indicaţii:
 exclusiv la pacienţi cu arcade normale.

Contraindicaţii:
 tehnica nu se foloseşte la pacienţii parodontopaţi, fiindcă poate
deschide pungile parodontale, cu forţarea plăcii bacteriene şi a resturile
alimentare în aceste zone, determinând agravarea inflamaţiei.

40
Fig. 28. Plasarea periei cu smocurile îndreptate spre ocluzal/incizal
la tehnica Charters

Fig. 29. Direcţia de deplasare a periei în cazul periajului fiziologic

41
 4.2.7. Metoda FONES (periajul circular)

Tehnica: Peria de dinţi se angajează perpendicular pe axul longitudinal

al dinţilor, în timp ce mânerul periuţei va fi paralel cu linia de ocluzie. În acest
caz peria, căreia i s-au imprimat mişcări largi de rotaţie sau eliptice,
acţionează asupra dinţilor şi gingiei.

Indicaţii:
 la copiii mici sau pacienţii cu dexteritate limitată.

Efecte:
 curăţirea simultană a dinţilor maxilari şi mandibulari care se află în
contact.

Dezavantaje:
 poate determina traumatizarea coletului dentar cu apariţia leziunilor
cuneiforme sau a leziunilor de mucoasă gingivală.

4.2.8. Metoda ROLL (ruloului)

Este o tehnică de periaj vertical.

Tehnica: peria de duritate medie se plasează orizontal pe

fibromucoasă în unghi de 45º faţă de axul dinţilor, cu perii orientaţi spre
apical. Porţiunea de plastic a capului periei se află la nivelul planului
ocluzal/incizal. Se va exercita o uşoară presiune, apoi se îndreaptă peria spre
suprafaţa ocluzală şi se imprimă treptat şi o mişcare de rotaţie, prin răsucirea
uşoară a articulaţiei mâinii. Se repoziţionează şi se repetă mişcarea de 5 ori.

Indicaţii:
 la pacienţii cu parodonţiul marginal sănătos: copii şi tineri.

Efecte:
 perii pătrund în spaţiile interdentare, realizând o bună curăţire, dar şi un
excelent masaj gingival.

Dezavantaje:
 tendinţa de a folosi mişcări rapide, de ştergere, duce la un periaj
superficial în 1/3 cervicală a dintelui, deoarece vârfurile perilor trec mai
degrabă peste, decât să pătrundă în această zonă.

42
 4.3. Accidentele şi efectele nedorite ale periajului

Cauze:
 utilizarea periuţelor hard;
 exercitarea unei presiuni exagerate;
 mişcările orizontale;
 prelungirea periajului în anumite regiuni ale arcadelor dentare;
 utilizarea pastelor de dinţi abrazive;
 prezenţa pe arcade a unor dinţi malpoziţionaţi, rotaţi care se expun
abraziunii.

Consecinţe:
 retracţie gingivală;
 expunerea cementului radicular (creşterea riscului de carii radiculare);
 hipersensibilitate dentinară la coletul dentar;
 abraziunea dinţilor: îndeosebi în zona cervicală, cu adâncituri în formă
de ic sau suprafeţe netede şi lucioase.

Potrivit studiilor clinice aceste modificări apar preponderent în zonele

de maximă curbură ale arcadelor dentare (canin-premolari), unde gingia fixă
este mai subțire, şi s-a constatat că leziunile sunt mai accentuate pe partea
stângă la dreptaci şi pe partea dreaptă în cazul persoanelor stângace.

4.4. Precauţiile periajului dentar

 leziuni traumatice sau inflamatorii acute – se va evita periajul doar în

zonele dureroase, dar cele intacte vor fi igienizate în mod obişnuit, pentru a
reduce numărul germenilor şi a preveni suprainfectarea regiunilor afectate;
 intervenţii chirurgicale orale – în asemenea cazuri se impune un periaj
blând, preferabil cu perii speciale (extrafine), care permit îndepărtarea
plăcii bacteriene, fără a disloca suturile; în restul regiunilor periajul rămâne
normal;
 gingivită ulcero-necrotică – în faza acută a bolii pacienţii au tendinţa de a
evita periajul datorită sensibilităţii părţilor moi, ducând la agravarea
afecţiunii; şi în aceste cazuri se indică perii extrafine şi mişcări blânde;
 extracţii dentare – igiena orală se efectuează în mod obişnuit, evitând
periajul în zona alveolei postextracţională. De asemenea, în primele 2 zile
de la extracţie se evită clătirea cavităţii bucale, pentru a nu disloca cheagul
de sânge format în spaţiul plăgii.
 efectuarea unor lucrări protetice – este deosebit de importantă instruirea
pacienţilor cu privire la necesitatea igienei orale şi după inserarea
unor lucrări protetice (coroane, punţi sau proteze), cu prezentarea
instrumentelor şi tehnicilor specifice pentru fiecare situaţie dată.

43
 4.5. Curăţarea limbii

Ritualul igienei orale cuprinde şi curăţarea limbii. Placa bacteriană se

poate acumula în cantităţi semnificative pe suprafaţa dorsală a limbii, datorită
neregularităţilor de la acest nivel. De asemenea, este demn de menţionat
faptul că această floră cuprinde numeroase specii capabile să descompună
substanţele proteice, cu degajarea unei cantităţi mari de compuşi volatili
sulfuraţi. Hidrogenul sulfurat este responsabil pentru mirosul neplăcut al
cavităţii bucale (halitoza).
Instrumentele ce pot fi folosite la igienizarea limbii:
 racleta linguală;
 periile de dinţi cu capul activ prevăzut cu textură specială pentru
curăţarea limbii;
 peria de dinţi obişnuită.

Racleta linguală este în general din material plastic sau oţel inoxidabil,
conţinând un mâner şi o porţiune buclată prevăzută cu 1, 2 sau 3 lamele
paralele (Fig.30). Prin deplasarea sa dinspre rădăcina limbii către vârful
acesteia, lamelele îndepărtează eficient placa bacteriană.
Dispozitivele de curăţare a limbii cu care sunt prevăzute unele perii de
dinţi pe suprafaţa dorsală a capului periuţei (Fig. 31) se deplasează pe
suprafaţa dorsală a limbii în acelaşi sens postero-anterior.

În lipsa celor două instrumente menţionate anterior, se poate folosi şi

peria de dinţi obişnuită. Cu limba extruzată, mânerul periei se ţine transversal
faţă de axul longitudinal al limbii, cu vârfurile perilor orientate către faringe.
Practic părţile laterale ale filamentelor iau contact cu limba. Cu o uşoară
presiune, periuţa se trage înainte către vârful limbii, în timp ce capul periei se
rulează din încheietura mâinii. Se repetă mişcarea de 3-4 ori, fără a freca
excesiv papilele linguale.
De asemenea, limba se poate curăţa şi cu ajutorul unei linguri de
bucătărie. Aceasta se plasează cu concavitatea în jos, iar marginea lingurii se
deplasează în contact cu suprafaţa limbii, în sens postero-anterior.

Este disponibil deja pe piaţă şi curăţătorul lingual electric, al cărui vârf

vibrează cu aprox. 8000 rotaţii pe minut în timp ce este deplasat pe suprafaţa
dorsală a limbii, dinspre posterior spre anterior, şi detaşează eficient placa
bacteriană.

Efectele curăţării limbii:

 reduce numărul microorganismelor orale;
 contribuie la menţinerea igienei orale prin încetinirea acumulării plăcii
bacteriene;
 diminuează halitoza.
44
 Curăţarea limbii se recomandă a fi efectuată în fiecare seară, înainte de
culcare, pentru a reduce concentraţia microorganismelor din cavitatea bucală
pe timpul nopţii. După raclarea limbii, cavitatea bucală se clăteşte viguros.

Fig.30. Raclete linguale (sursa: TePe ®)

Fig. 31. Perii dentare cu dispozitive pentru curăţarea limbii

45
 4.5. Clătirea cavităţii bucale

Clătirea cavităţii bucale face parte integrantă din igienizarea orală. Este
important de reţinut, însă, că oricât de energică ar fi clătirea bucală, nu
înlocuieşte controlul mecanic al plăcii bacteriene, realizat cu peria şi pasta de
dinţi. Prin clătire se pot elimina resturi alimentare dintre dinţi sau de pe
suprafaţa acestora, respectiv se pot spăla resturile de placă detaşate în
cursul periajului şi pasta de dinţi.
Unii pacienţi nu stăpânesc ca atare tehnica clătirii bucale, ci încearcă
să deplaseze apa în cavitatea bucală fie prin scuturarea capului, fie prin
înclinarea sa alternativă la stânga şi la dreapta. Tocmai de aceea este
necesară descrierea detaliată a etapelor clătirii cavităţii bucale:
 se ia în cavitatea bucală o cantitate mică de apă;
 buzele se aduc în contact;
 arcadele dentare se menţin la o mică distanţă una de alta, nu în
contact;
 folosind musculatura limbii, a buzelor şi obrajilor, apa se presează
energic antero-posterior, prin spaţiile interdentare, pentru a permite
spălarea tuturor regiunilor;
 la final se elimină conţinutul cavităţii bucale.

4.6. Îngrijirea protezelor mobile parţiale şi totale

Igiena orală este la fel de importantă şi în cazul purtătorilor de proteze

mobile parţiale şi totale. Gingia şi mucoasa palatinală trebuie curăţată şi
masată în fiecare dimineaţă şi seară, iar suprafaţa dorsală a limbii se
igienizează în fiecare seară. Prin aceste manevre pacientul îndepărtează
placa bacteriană şi stimulează circulaţia sanguină.
La purtătorii de proteze mobile parţiale are importanţă majoră şi
igienizarea dinţilor naturali restanţi şi a lucrărilor protetice fixe, prevenindu-se
astfel caria dentară şi inflamaţia gingivală.
Protezele mobile se igienizează după fiecare masă și înainte de
culcare. Pentru curăţarea lor cât mai minuţioasă, se scot din cavitatea bucală,
se clătesc cu apă şi apoi se curăţă cu o perie şi pastă neabrazivă. Periajul
protezelor se realizează deasupra unui lighean sau a unei chiuvete umplute
cu apă ori deasupra unui prosop împăturit, pentru a preveni deteriorarea
protezei în cazul în care este scăpată din mână. Tabletele efervescente şi
pulberile special concepute pentru curăţarea protezelor pot facilita
îndepărtarea coloraţiilor şi a impurităţilor care nu cedează la periajul simplu şi
conferă o senzaţie de prospeţime după repoziţionarea lucrării în cavitatea
bucală. După înmuierea în aceste soluţii, proteza se mai periază o dată, după
care se clăteşte cu apă rece, călduţă sau caldă, dar niciodată fierbinte (apa
fierbinte deformează proteza!).

46
 Croşetele şi alte dispozitive de stabilizare a protezei vor fi menajate de
periajul sau manevrele brutale.
Este interzisă perierea protezei cu perii şi paste abrazive, întrucât
suprafaţa ei poate fi zgâriată sau înăsprită, ceea ce favorizează acumularea
ulterioară a plăcii bacteriene. Se foloseşte o perie moale sau cel mult medie
şi o pastă cu abrazivitate redusă. Există perii şi paste special concepute
pentru igienizarea protezelor, respectiv seturi complete în acest scop, care
includ şi tablete efervescente şi care asigură curăţarea eficientă şi neagresivă
a plăcii şi a coloraţiilor de pe suprafaţa protezelor.

Fig.32. Perii pentru curăţarea protezelor (sursa: Jordan)

47
 Dacă pacientul nu doreşte să poarte proteza pe durata nopţii, o poate
stoca într-un pahar cu apă. Proteza nu se lasă niciodată în condiţii de
uscăciune, căci devine poroasă şi casantă. Nu este necesară utilizarea
tabletelor efervescente sau a soluţiilor antiseptice pe timpul nopţii, decât dacă
este vorba de pacienţi cu debilităţi fizice, care nu reuşesc să cureţe proteza în
mod adecvat înainte de culcare.
Purtarea protezei pe timpul nopţii este o problemă controversată în
literatura de specialitate. Dacă pacientul se simte confortabil cu ea, o poate
menţine în cavitatea bucală, după ce o igienizează minuţios. Dacă preferă să
o scoată din gură pe durata somnului, după periaj o depozitează într-un
pahar cu apă.
Îngrijirea regulată a protezei asigură nu doar curăţarea ei, ci şi
menţinerea culorii sale iniţiale.

4.7. Îngrijirea aparatelor ortodontice

Aparatele ortodontice fixe:

 impun periajul dentar după fiecare masă şi înainte de culcare, folosindu-se
în acest sens:
▪ perie de dinţi cu filamente moi, pentru a evita descimentarea bracket-
urilor de pe dinţi;
▪ perii de dinţi cu cap dublu sau triplu în mai multe planuri;
▪ perie de dinţi cu zona ocluzală scobită;
▪ periuţe interdentare;
▪ aţa interdentară cu dispozitiv de fixare sau conducere a firului prin
spaţiile interdentare;
▪ igiena se poate suplimenta cu utilizarea duşului bucal.

Aparatele ortodontice mobile

 şi acestea se curăţă după fiecare masă, înainte de culcare şi după
perioadele de neutilizare, în mod similar cu protezele mobile, alocând atenţie
deosebită elementelor metalice, a căror poziţie trebuie să rămână
nemodificată.

48
 5. MIJLOACE COMPLEMENTARE DE IGIENĂ ORALĂ

5.1. Aţa interdentară (dental floss)

Indicaţii: Se foloseşte la igienizarea suprafeţelor dentare aproximale

(meziale şi distale) în zonele cu parodonţiul sănătos (în lipsa inflamaţiei
gingivale şi când papila interdentară este integră, ocupând tot spaţiul
interdentar de sub punctul de contact). În asemenea situaţii accesul periei de
dinţi este limitat şi periajul trebuie suplimentat cu utilizarea firului de mătase.
Se recomandă numai după vârsta de 10 ani.

Limitele utilizării firului interdentar:

▪ în cazul pacienţilor care nu au o dexteritate în manevrarea firului;
▪ timpul este considerabil mai mare decât cel acordat folosirii scobitorilor;
▪ folosirea incorectă sau brutală poate duce la lezarea papilelor
interdentare;
▪ folosirea sa în cazul unei inflamaţii gingivale preexistente poate duce la
acutizarea gingivitei şi la bacteriemie.

Forme de mătase dentară:

- sub formă de fir;
- bandă.

Tipuri de aţă interdentară:

1. cerată - este mai rezistentă;

 grosime mai mare;
 indicată în special în perioada iniţială a îngrijirii pacientului,
înainte ca activitatea restauratoare să fie terminată, deoarece
firul necerat se agaţă şi se rupe mai uşor;
 nerecomandată pentru spaţiile interdentare foarte strânse.

2. necerată - este mai subţire, alunecă cu uşurinţă prin zonele de contact;

- poate fi mai absorbantă;

3. fluorurată - efectuează şi fluorizarea topică la nivel proximal.

4. fără fluor.

In privinţa eficacităţii lor nu există o diferenţiere netă, rezultatele folosirii

lor fiind similare.

49
 Beneficiile flossing-ului:
Aţa interdentară poate fi utilizată atât înainte, cât şi după periajul
dentar. Dacă se foloseşte înaintea periajului asigură nu doar îndepărtarea
plăcii bacteriene de pe suprafeţele proximale susceptibile la carii, dar
totodată facilitează accesul fluorului din pastele de dinţi folosite în cursul
periajului la suprafeţele dentare aproximale, prevenind astfel atacul carios.
Prin utilizarea aţelor interdentare impregnate cu fluor, fluorizarea suprafeţelor
proximale este realizată în cursul deplasării firului în spaţiile interdentare.
În cazul folosirii aţei interdentare după periajul dentar, cantitatea plăcii
bacteriene se reduce semnificativ inclusiv în spaţiile interdentare şi astfel
scade riscul tasării unui număr masiv de microorganisme în şanţul gingival.
Pe lângă îndepărtarea plăcii bacteriene de pe suprafeţele dentare
proximale, firul dentar detaşează şi resturile alimentare şi materia alba din
zonele proximale, contribuind la controlul halenei.

Folosirea firului dentar

Se secţionează un segment de fir de 30-40 cm, ale cărui capete se
înfăşoară lejer pe degetele mijlocii ale celor două mâini. Această lungime
permite curăţarea fiecărui spaţiu interdentar cu o altă porţiune a aţei. După
înfăşurare distanţa dintre cele două degete va rămâne de aproximativ 2-3 cm,
pentru a permite introducerea firului între dinţi. Pentru inserţie firul se dirijează
cu ajutorul degetelor I şi II (police şi indice). În cazul începătorilor se
recomandă sprijinirea mâinilor cu ajutorul ultimelor 2 degete pe părţile moi
faciale sau pe dinţii frontali. Pentru a evita tăierea gingiei, firul se curbează în
jurul dintelui, sub forma literei „C”. Mătasea se ţine spre zona M pentru
curăţarea suprafeţelor D, şi spre zona D pentru curăţarea suprafeţelor M.
Firul se apasă ferm pe dinte.

Fig.33. Mularea firului pe dintele a cărui suprafaţă aproximală se igienizează

50
 Mătasea se introduce lent printre dinţi cu o mişcare scurtă în plan
vertical, în direcţia şanţului gingival. În cazul unui punct de contact foarte
strâns, pentru depăşirea acestuia se poate asocia o mişcare fină de
ferăstruire. După depăşirea punctului de contact, ferăstruirea se întrerupe şi
firul se deplasează cu blândeţe doar în plan vertical, în şanţul gingival, până
când se simte rezistenţa tisulară. De aici firul se deplasează vertical, în
direcţie gingivo-ocluzală şi ocluzo-gingivală, între şanţul gingival şi punctul de
contact interdentar, în mod repetat, de 3-4 ori. În tot acest timp aţa se
menţine în contact permanent cu suprafaţa proximală a dintelui respectiv.
Flossing-ul se începe cu suprafaţa distală a celui mai posterior dinte şi
se înaintează sistematic pe arcadă până la ultimul molar contralateral.

Sugestii suplimentare
 Firul se deplasează treptat la o nouă porţiune nefolosită pentru a
asigura eficienţa în utilizare şi pentru a preveni transmiterea florei
microbiene de la un spaţiu interdentar la altul.
 Firul se poate folosi dublu pentru a asigura o suprafaţă de frecare mai
largă.
 Dacă după scoaterea firului din spaţiul interdentar pacientul constată că
firul s-a scămoşat, este indicat să îşi informeze medicul dentist, întrucât
scămoşarea poate fi determinată de prezenţa tartrului, a unei carii
incipiente sau a unei restaurări dentare incorecte (ex. obturaţie în
balcon).

Accidentele utilizării aţei interdentare:

 lezarea papilei interdentare;

Cauze posibile:
▪ distanţă prea mare între degetele mijlocii după înfăşurarea firului în
jurul acestora;
▪ introducere prea rapidă sau brutală în spaţiul interdentar;
▪ lipsa unui punct de sprijin;
▪ firul nu este ataşat ferm de suprafaţa dentară, sub forma literei „C”, ci
se introduce înspre vârful papilei interdentare, care astfel poate fi
lezată cu uşurinţă.

Există dispozitive speciale pentru fixarea aţei interdentare (floss

holder), constituite dintr-un mâner şi două braţe. Mătasea interdentară se
întinde între braţele dispozitivului, acestea înlocuind practic degetele în
cursul folosirii firului în spaţiile interdentare. În ultimii ani au apărut şi modele
speciale ale acestor dispozitive, destinate folosirii aţei interdentare la
persoanele cu aparate ortodontice fixe, caracterizate prin faptul că unul din
cele două braţe care susţin firul este aplatizat, pentru a putea fi introdus
între arcul de sârmă şi suprafeţele dentare.
51
 Fig.34. Dispozitive pentru dirijarea aţei interdentare

Fig.35. Dispozitiv pentru aţa interdentară destinată purtătorilor de

aparate ortodontice fixe
52
 Când contactele interdentare sunt foarte strânse şi nu pot fi depăşite
cu aţa interdentară, se recomandă utilizarea dispozitivelor speciale, similare
acelor de cusut, cu care mătasea poate fi trecută pe sub punctul de contact
ori sub corpurile de punte. Sunt formate, de fapt, dintr-un fir de plastic,
buclat la un capăt.

Fig.36. Dispozitiv buclat pentru trecerea firului pe sub punctele

de contact ferme

Fig.37. Flosser electric (sursa: Waterpik)

53
 De asemenea, există aparate electrice pentru acţionarea aţei
interdentare (power flosser, Fig. 37), cu mâner asemănător periei electrice,
la care se ataşează segmente scurte de aţă interdentară din silicon, special
concepute pentru aceste aparate. Vibraţiile (cu o frecvenţă de 10.000-
15.000/minut) efectuate de capătul siliconic igienizează spaţiul interdentar şi
masează gingia.

5.2. Superfloss

Superfloss este o formă specială de aţă interdentară, care se

comercializează sub formă de segmente cu lungimea cuprinsă între 50-60
cm, care cuprinde 3 porţiuni:

 un capăt rigid, impregnat cu ceară, cu lungimea de 6-8 cm;

 o porţiune intermediară îngroşată şi pufoasă, cu lungimea de
aproximativ 15-20 cm;
 segmentul cel mai lung (de cca. 30-35 cm), sub forma unei aţe
interdentare simple;

Capătul întărit cu ceară poate fi ghidat cu uşurinţă, precum capătul

unui şiret de pantof, pe sub punctele de contact interdentare. Porţiunea
îngroşată igienizează suprafeţele dentare precum o perie pentru spălat
sticla miniaturală.

Indicaţii:

 la pacienţi parodontopaţi cu spaţii interdentare cu contact strâns, dar

cu papila interdentară parţial sau total atrofiată;

 igienizarea spaţiului dintre corpul de punte şi gingie – pentru

eliminarea plăcii bacteriene şi a resturilor alimentare care în timp ar
produce halitoză;

 igienizarea suprafeţelor aproximale în cazul dinţilor imobilizaţi cu şine

(sârmă fixată cu compozit pe suprafaţa lor orală), unde inserţia aţei
interdentare simple nu ar fi posibilă sau ar impune folosire unui
dispozitiv special care să treacă firul prin spaţiul interdentar;

 curăţirea implanturilor dentare;

 igienizarea furcaţiilor expuse.

54
 Fig.38. Superfloss

Fig.39. Igienizarea spaţiului de sub corpul de punte cu superfloss

55
 5.3. Peria interdentară (interdental brush)

Caracteristici:
- se aseamănă cu o perie pentru spălat sticla miniaturală (bottle neck brush);
- axul longitudinal este reprezentat de o tijă subţire din oţel inoxidabil, pe care
sunt dispuse radial filamentele sintetice ale periei;
- dimensiunile periei: - lungimea: 10-15 mm;
- diametrul între 0,3-8 mm;
- tija se conectează la mânerul periei;
- forma periei: cilindrică sau cilindro-conică (îngustare către capătul liber);
- mânerul periei poate fi drept sau angulat;
- capul periei poate avea mâner propriu sau poate fi montat la mânere
speciale.

Fig.40. Set de periuţe interdentare cu mâner fix şi flexibil (sursa: Curaprox ®)

Fig. 41. Capete de periuţe interdentare cu forme şi dimensiuni variate

(sursa: Curaprox ®)

56
 Indicaţii:
 igienizarea spaţiilor interdentare lărgite;
 bifurcaţii, trifurcaţii radiculare expuse;
 purtători de aparate ortodontice fixe (bracket-urile cimentate sunt
retentive);
 curăţarea spaţiului de sub punţile dentare;
 temporar pentru igienizarea regiunilor cu intervenţii chirurgicale
parodontale;
 aplicarea unor substanţe active (antiseptice, desensibilizante, fluoruri).

Modul folosirii: Se selectează peria interdentară cu forma şi

dimensiunea adecvată, În acest scop există şi dispozitive speciale pentru
determinarea lărgimii zonei interproximale, care se pun la dispoziţie de
producători. Acestea sunt formate dintr-un mâner şi o tijă, care se îngustează
către capătul liber şi pe secţiune are formă triunghiulară. Tija prezintă
segmente variat colorate, fiecare porţiune codificând o anumită dimensiune.
Introducând tija în spaţiul interdentar, aceasta se propteşte în spaţiul
interdentar, indicând cu ajutorul segmentului colorat care este dimensiunea
periuţei cu care se poate curăţa optim zona. Lăţimea periilor este şi ea codată
cu ajutorul culorilor.

Fig.42. Dispozitiv pentru măsurarea spaţiului interdentar şi selectarea periei

interdentare adecvate (sursa: Tandex)

57
 Dacă se folosește o perie interdentară prea mare, aceasta va produce
leziuni la nivelul gingiei, iar în cazul selectării unei perii de dimensiuni prea
reduse, eficiența sa în curățarea regiunii va fi semnificativ diminuată.

Peria selectată se umectează şi se introduce în spaţiile interdentare cu

mişcări axiale dinspre vestibular spre oral şi invers. După 10 astfel de mişcări
peria se clăteşte sub jet de apă şi se trece la spaţiul interdentar următor. La
finalul utilizării peria se spală bine, după care se scutură excesul de apă din
ea. După câteva utilizări peria interdentară îşi modifică forma iniţială, cu
îndoirea tijei şi distrugerea filamentelor sale, situaţie în care se înlocuieşte cu
una nouă.

5.4. Peria unismoc (single tufted brush)

Descriere:
Un singur smoc sau un număr redus de tufe, dispuse circular, cu
diametrul total de 3-6 mm, care se termină fie cu vârf ascuţit, fie cu vârf
rotunjit.
Există modele la care capul periei este fixat la mâner şi altele la care
mânerul este detaşabil. Mânerul este angulat pentru un acces mai facil.

Indicaţii:
 curăţarea regiunilor cu acces dificil, unde alte instrumente sunt
ineficiente;
 zone de furcaţie expuse;
 breşe edentate îngustate (când spaţiul dintelui extras s-a îngustat);
 spaţii interdentare lărgite;
 spaţii interdentare cu papile decapitate;
 dinţi cu aparate ortodontice fixe (suprafeţele dentare din jurul bracket-
urilor cimentate);
 igienizarea spaţiului de sub corpul de punte;
 regiunea din jurul dinţilor stâlpi la punţile dentare;
 dinţi încălecaţi;
 suprafaţa linguală a molarilor inferiori;
 suprafaţa ocluzală şi distală a ultimului dinte prezent pe arcadă;
 implanturi dentare.

58
Fig. 43. Perie unismoc cu vârful rotunjit (sursa: TePe)

Fig.44. Perie unismoc cu vârf ascuţit (sursa: TePe)

59
 5.5. Peria interdentară electrică (electric interdental cleaner)

Există deja şi varianta automatizată a periuţei interdentare, formată

dintr-un mâner robust care conţine bateriile şi capul periei, care se poate
înlocui. Peria efectuează 10.000 de mişcări lineare pe minut, de-a lungul
axului său, curăţând eficient placa bacteriană.

5.6. Scobitoarea (toothpick)

Scobitoarea reprezintă cel mai vechi instrument de igienă orală.

Scobitorile din comerţ, confecţionate din lemn de brad sau alte lemne
dure, permit doar îndepărtarea brutală a resturilor alimentare înţepenite în
spaţiile interdentare. Utilizarea lor produce adesea leziuni gingivale, datorită
formei inadecvate sau prin desprinderea aşchiilor de lemn, sub presiunea cu
care se forţează în spaţiu.

Descriere: Scobitorile profilactice sunt realizate din lemn moale de

Balsa, cu proprietăţi higroscopice. Au formă triunghiulară pe secţiune şi se
îngustează spre unul din capete. Sunt suficient de mici pentru a pătrunde în
spaţiile interdentare.

Indicaţii:
 îndepărtarea plăcii bacteriene din spaţiile interdentare lărgite, unde
papilele interdentare s-au atrofiat;
 îndepărtarea plăcii bacteriene de pe suprafeţele proximale ce
mărginesc zone edentate;
 curăţarea ariilor de furcaţie expuse;
 curăţarea suprafeţelor radiculare concave;
 ca mijloc suplimentar de igienă bucală, se folosesc pentru a îndepărta
resturile alimentare blocate în spaţiile interdentare, ce scapă şi celui
mai meticulos periaj.

Contraindicaţii:
 este interzisă folosirea scobitorilor la dinţii cu parodonţiul sănătos,
unde ar determina recesia papilei interdentare.

60
 Fig.45. Utilizarea scobitorii

Fig.46. Stimulatorul interdentar

61
 Tehnica utilizării:
Scobitoarea se umectează pentru a deveni mai maleabilă. În scopul
prevenirii derapajului accidental al scobitorii, mâna trebuie sprijinită pe obraz,
bărbie sau dinţii frontali, cu ajutorul degetului inelar şi mic. Scobitoarea se
inseră în spaţiul interdentar cu baza triunghiului spre ţesuturile moi şi cu
vârful triunghiului orientat spre ocluzal/incizal, pentru a nu traumatiza gingia.
Axul scobitorii nu va fi orizontal, ci uşor oblic cu vârful ascuţit către
ocluzal/incizal, urmărind conturul structurilor gingivale. Se efectuează cu
scobitoarea 10-12 mişcări de introducere şi de scoatere în direcţia
menţionată, dar fără a o îndepărta în totalitate din spaţiul interdentar, tasând
placa bacteriană şi resturile alimentare în sens ocluzal/incizal.
Există şi scobitori din material plastic, care se pot reutiliza în mod
repetat. Totuşi, datorită materialului destul de rigid şi riscului de a produce
leziuni gingivale, este preferabilă evitarea lor.
Scobitorile se mai folosesc şi pentru aplicarea unor substanţe chimice,
antiseptice sau fluorurate, pe regiuni cu hipersensibilitate dentinară.

5.7. Stimulatorul gingival (gum stimulator)

Descriere: stimulatorul gingival este format dintr-un vârf conic sau

piramidal, moale şi flexibil, care se montează fie la capătul liber al mânerului
periei de dinţi, fie la mânere speciale. Este confecţionat din material plastic
sau cauciuc şi are suprafaţa fie netedă, fie cu muchii fine.
Se recomandă în primul rând pentru masajul gingival şi doar în al doilea
rând la îndepărtarea plăcii bacteriene şi a resturilor alimentare din spaţiile
interdentare.

Tehnica utilizării:
Pregătirea pentru aplicare: în afara cavităţii bucale, mânerul
instrumentului se ţine ferm (strângerea în palmă poate oferi cel mai bun
control), cu vârful angulat uşor în sus pentru aplicarea pe arcada mandibulară
şi în jos pentru arcada maxilară.
Stimulatorul gingival se introduce oblic dinspre vestibular, în direcţie
orală, cu uşoară înclinaţie către ocluzal sau incizal, pentru a urma conturul
gingiei interdentare. Vârful este inserat până când se adaptează în zona
interdentară şi atinge suprafeţele proximale ale dinţilor, însă fără a fi forţat în
spaţiul acesta. Partea laterală a vârfului său este apoi presată pe gingia
dintre dinţi şi se foloseşte o mişcare blândă, dar fermă de rotaţie pentru a
exercita o presiune intermitentă pe ţesutul gingival. Se efectuează 10 astfel
de răsuciri în fiecare spaţiu interdentar. După utilizare se clăteşte cu apă şi se
stochează în loc uscat.
Dacă spaţiul interdentar este mai larg, stimulatorul se poate insera şi
dinspre oral.
62
 Efectele stimulatorului gingival:
După unii autori folosirea lor ar determina:
 creşterea ratei de cheratinizare la nivelul ţesutului gingival interdentar;
 accentuarea conturului fiziologic al regiunii interdentare;
 deplasarea spre exterior a plăcii bacteriene formate subgingival în
pungă, de-a lungul suprafeţei dentare;
 restabilirea formei gingiei după intervenţii chirurgicale parodontale.

Indicaţii:
 în ariile cu papila interdentară retrasă sau decapitată;
 pentru igienizarea zonelor de furcaţie expuse în urma afecţiunii
parodontale.

Contraindicaţii:
 în spaţii interdentare cu parodonţiu sănătos, unde papila şi ţesutul osos
subiacent ocupă întregul spaţiul interdentar de sub punctul de contact.

Angulaţia plasării stimulatorului este dictată de:

▪ aria geografică dentară (convexitatea suprafeţei aproximale a dintelui);
▪ cantitatea distrucţiei tisulare instalate;
▪ distanţa dintre contactul interdentar şi creasta (vârful) papilei
interdentare;
▪ lărgimea spaţiului interdentar.

În general experienţa indică o variaţie în direcţia de inserare, cuprinsă

între 45°- 90° faţă de axul longitudinal al dintelui, atât anterior, cât şi
posterior. Se foloseşte o dată pe zi.

Fig.47. Stimulatorul gingival

63
 5.8. Irigatorul oral (oral irrigator)

Descriere:
Este un dispozitiv care generează un jet pulsatil de apă îndreptat
asupra dinţilor şi gingiei. Jetul de apă intermitent îndepărtează resturile
alimentare şi doar o parte din placa bacteriană, deci nu înlocuieşte periajul
dentar sau folosirea mijloacelor suplimentare de curăţire interdentară.
Este format dintr-un recipient, mâner, acumulator, buton pentru reglarea
presiunii şi canula prin care se emite jetul de lichid. Unele aparate au
recipientul separat, din care lichidul este condus pe traiectul unui furtun până
la mâner, iar altele conţin rezervorul de apă în mâner, fiind lipsite de furtun.
Canulele bucale se ataşează la mâner, se pot schimba şi de obicei se rotesc
în toate unghiurile.
Prin folosirea aparatelor de irigaţie bucală (Waterpik, Interplak
Waterjet,) jetul de apă se poate proiecta până la 5-6 mm subgingival,
realizând astfel detaşarea microflorei subgingivale.

Efecte benefice:
 reducerea gradului de inflamaţie gingivală;
 creşterea gradului de cheratinizare;
 reducerea sau anularea halitozei.

Indicaţii:
 purtători de aparate ortodontice fixe pentru spălarea resturilor
alimentare dintre bracket-uri;
 lucrări protetice complexe;
 implanturi dentare;
 zone cu papile interdentare absente sau reduse;
 afecţiuni parodontale cu pungi puţin adânci (până la 5 mm);
 imobilizări intermaxilare (ligaturi între arcadele dentare).

Contraindicaţii:
 pacienţi care necesită premedicaţie antibiotică. În cazul folosirii irigării
orale se poate produce bacteriemie;
 pungi parodontale adânci (≥6 mm) când există riscul acutizării şi al
abcesului parodontal;
 lambouri gingivale acoperind molarii de minte neerupţi sau parţial
erupţi. În aceste cazuri pot fi induse abcese sau infecţii pericoronare;
 pacienţi cu infecţii acute, de ex. abcese parodontale, gingivite acute
ulcero-necrotice.

64
 Fig.48. Irigatoare bucale cu şi fără fir (sursa: Waterpik ®)

Tehnica utilizării:
Se porneşte aparatul şi se reglează presiunea dorită a jetului de apă.
Cu capul aplecat deasupra chiuvetei, jetul se dirijează perpendicular pe axul
lung al dintelui şi în spaţiul interdentar. Se evită orientarea canulei către
profunzimea şanţului gingival sau a pungii parodontale, deoarece poate leza
epiteliul joncţional (care asigură contactul din profunzime între gingie şi dinte)
sau poate produce abces parodontal. Jetul de lichid direcţionat pe dinte
exercită un efect de curăţare pe suprafaţa de impact şi spală totodată şanţul
gingival prin scurgerea soluţiei.

Soluţiile recomandate pentru irigaţii bucale pot fi, în afara apei:

 soluţia izotonică de NaCI;
 soluţia hipertonică de NaCI (soluţie apoasă 2%);
 soluţia de bicarbonat de Na (2g la 100 cm3 de apă);
 soluţie de clorhexidină 0,01-0,2%.

Adăugarea acestor soluţii antiseptice imprimă şi un caracter

antimicrobian direct, cu întârzierea formării plăcii bacteriene.
65
 Dezavantajele irigatoarelor orale:
 costul de achiziție mare;
 folosirea incorectă poate avea consecințe nedorite semnificative;
 pacienții pot avea tendința de a înlocui periajul dentar cu utilizarea
dușului bucal.

5.9. Dentifricele (toothpaste)

Dentifricele sunt substanţe complexe ce au rolul de a suplimenta

eficienţa periei de dinţi atât prin acţiunea abrazivă, cât şi prin acţiunea
detergentă.
Se pot deosebi: - paste de dinţi – cu proprietăţi abrazive;
- geluri de dinţi – lipsite de particule abrazive.

Substanţele abrazive amplifică efectul mecanic al periilor de dinţi şi

ajută la îndepărtarea parţială a peliculei dobândite. Previn astfel colorarea
dinţilor. Studiile clinice au demonstrat că persoanele care folosesc
preponderent geluri de dinţi non-abrazive prezintă coloraţii intense pe
suprafeţele dentare, spre deosebire de utilizatorii pastelor de dinţi. Pentru
menţinerea culorii naturale a dinţilor se recomandă, aşadar, utilizarea
gelurilor de dinţi în combinaţie cu pastele abrazive, alternându-le zilnic.
Particulele abrazive conţinute de paste trebuie să aibă dimensiuni suficient de
reduse, pentru a nu produce abraziune dentară.

Fig. 49. Paste de dinţi

66
 Tipuri de paste de dinţi:
▪ profilactică, antiplacă;
▪ antiinflamatoare;
▪ antiseptică;
▪ antitartru;
▪ desensibilizantă;
▪ cu efect de albire;
▪ cu efect combinat.

Componentele principale ale pastelor de dinţi:

1. Substanţe abrazive în proporţie de aprox. 50%: carbonaţi de Ca şi Mg,
fosfaţi de Ca şi Mg, talc, mai noi: silicaţi şi geluri de siliciu deshidratate,
Al(OH)3;
2. Agenţi de legare – metilceluloza, alginat sau silicat puternic hidratat;
3. Umectanţi - glicerina, sorbitol;
4. Îndulcitori - zaharină, ciclamat de sodiu, aspartam, xilitol;
5. Detergenţi (agenţi de spumare) - substanţe tensioactive anionice: lauryl
sulfat de sodiu; săpunuri;
6. Conservanţi – derivaţi ai acidului benzoic, fenoli, alcooli şi formaldehida;
7. Arome - mentă, eucalipt, eugenol, arome de fructe;
8. Coloranţi: dioxid de titan, albastru indigo;
9. Apă - în formă deionizată;
10. Ingrediente speciale:
- substanţe antitartru:  pirofosfaţi, fosfonaţi, citrat de zinc;
 împiedică precipitarea sărurilor de Ca;

- fluoruri:  fluorură de sodiu (NaF), fluorură de stronţiu (SrF2), aminofluoruri,

monofluorfosfat de sodiu;
 prevenirea cariei;
 desensibilizant;
 favorizarea remineralizări;
- desensibilizante:
 SrCl, KCl, nitrat de potasiu (KNO3), Ca(OH)2, arginină, particule
de hidroxiapatită;
 împiedică transmiterea durerii prin canaliculele dentinare;
- substanţe antimicrobiene:  clorhexidina;
 triclosan;
 inhibă microorganismele plăcii;
- extracte din plante: muşeţel, echinaceae, salvie, smirnă;
 efect antiinflamator;
 indicat îndeosebi la persoanele cu inflamaţie gingivală;
- vitamine:  vitamina A, vitamina K;
 stimularea proliferării celulare;

67
 5.10. Apele de gură (mouthrinse, mouthwash)

Descriere:
În general sunt soluţii apoase sau pe bază de alcool (5-27%), care mai
conţin substanţe antiseptice, fluoruri, arome, îndulcitori şi coloranţi.
Au o acţiune de curăţire mai redusă, ce se datorează penetrării soluţiei
prin spaţiile interdentare, determinată de contracţia musculaturii obrajilor şi a
buzelor (acţiunea de clătire).
Întrucât în ultimii ani s-a constatat că apele de gură alcoolice provoacă
arsuri la nivelul mucoasei orale şi uscarea acesteia, cu instalarea treptată a
halitozei, producătorii au început să completeze gama de produse şi cu ape
de gură fără alcool. Există numeroase controverse în privinţa creşterii riscului
de cancer oral şi faringian în cazul utilizării timp îndelungat a apelor de gură
alcoolice, însă anumite studii au reuşit să demonstreze că alcoolul are efecte
citotoxice. Etanolul se descompune în acetaldehidă, iar aceasta inhibă
sinteza colagenului şi adeziunea fibroblaştilor, cu întreruperea structurilor
citoscheletice şi a organitelor citoplasmatice.

Recomandare practică: până la clarificarea problemelor menţionate

anterior, este de preferat a se utiliza ape de gură non-alcoolice.

Clasificare:
- Ape de gură cosmetice (cu uz zilnic);
- Ape de gură terapeutice (vezi controlul chimic al plăcii bacteriene).

Beneficii:
 acţiunea principală este de dezodorizare şi împrospătare, prin
componentele lor aromatice:
- esenţă de mentă;
- esenţă de vanilie;
- tinctură de anason;
- esenţă de cuişoare, etc.
 efect antiseptic dacă printre ingrediente se află şi substanţe
dezinfectante, care inhibă totodată acumularea plăcii bacteriene şi
reduc gradul inflamaţiei gingivale.

Indicaţii:
 după periajul dentar, pentru completarea igienei orale;
 gingivită extinsă sau inflamaţia generalizată a mucoasei orale
(stomatită) când peria de dinţi se foloseşte cu mari dificultăţi;
 la pacienţii cu fermentaţii bucale exagerate şi la cei cu halitoză sau
cacosmie.

68
 Mod de utilizare:
- după periajul dentar se iau în gură 10 ml de apă de gură, cu care se
clăteşte viguros întreaga cavitate bucală timp de cel puţin 1 minut,
presând soluţia inclusiv prin spaţiile interdentare;
- soluţia se scuipă şi nu se clăteşte cu apă cavitatea bucală;
- timp de minim 1-2 ore se evită consumul de alimente, băuturi şi gumă
de mestecat.

5.11. Gume de mestecat (chewing gum)

Sunt luate în discuţie gumele „medicinale", cu înlocuitori de zahăr şi

substanţe reglatoare de pH, şi nu gumele cu zahăr;

Efecte benefice:
 acţionează prin înglobarea şi detaşarea resturilor alimentare de pe
suprafeţele dentare, mai ales de la nivelul reliefurilor ocluzale;
 stimulează temporar secreţia salivară şi prin aceasta amplifică acţiunea
de spălare a salivei;
 prin substanţele conţinute au gust plăcut şi efect dezodorizant, răcoritor;
 gumele cu substituenţi de zahăr contribuie la realizarea şi menţinerea
unui pH alcalin la nivelul cavităţii orale, intervenind în procesele de
remineralizare a smalţului;
 gumele de mestecat cu xilitol echilibrează pH-ul şi au efect
antimicrobian, deci pot fi considerate ca suplimente ale altor măsuri de
carioprevenţie;

Mod de folosire:
- după mese guma se mestecă timp de maxim 10-15 minute, după care
se aruncă;
- se evită mestecarea ei prelungită, întrucât poate determina afecţiuni
gastrice şi tulburări la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare;

Indicaţii:
 în cazul pacienţilor cu arcade dentare naturale.

Contraindicaţii:
 arcade dentare cu reconstituiri sau arcade artificiale - în astfel de cazuri
se vor indica numai soluţiile de clătire şi folosirea periuţelor
interdentare;
 pacienţi cu afecţiuni gastrice;
 pacienţi cu probleme articulare (articulaţia temporo-mandibulară).

Utilizarea gumelor reprezintă un adjuvant al periajului dentar şi nu un

înlocuitor al acestuia!
69
 6. IGIENIZAREA PROFESIONALĂ

Igienizarea profesională presupune, de obicei, îndepărtarea tartrului şi

a plăcii bacteriene, iar la pacienţii lipsiţi de tartru poate însemna doar
eliminarea plăcii bacteriene şi a coloraţiilor dentare. În acest ultim caz se
recurge la periaj profesional sau la metoda abrazivă cu pulbere.

6.1. Periajul profesional

Este un procedeu efectuat în cabinet de medicul dentist sau igienistul

dentar, cu pacientul aşezat în unitul dentar. Se recomandă efectuarea unui
periaj profesional cu ocazia fiecărei şedinţe de control, adică la intervale de 6
luni.
Implică folosirea unei paste abrazive şi a unor perii sau cupe de
cauciuc rotative, montate la piesa de mână (la piesa cot).
Pe durata manoperei practicianul va purta neapărat mască şi ochelari
de protecţie, pentru a evita contaminarea cu saliva pacientului.

Fig.50. Instrumentar necesar la efectuarea periajului profesional

Periajul se efectuează sistematic, începând cu suprafaţa vestibulară a

grupului lateral drept al arcadei superioare, urmat de grupul frontal superior şi
cel lateral stâng superior, după care se continuă pe suprafaţa palatinală a
acestora în ordinea inversă celei menţionate. Urmează arcada inferioară,
70
unde se abordează mai întâi suprafaţa linguală a dinţilor dinspre dreapta spre
stânga, iar apoi se igienizează suprafeţele vestibulare ale dinţilor inferior de la
stânga la dreapta. În cele din urmă se periază suprafeţele ocluzale ale
molarilor şi premolarilor, în ordinea crescătoare a cadranelor dentare
(cadranul 1, apoi 2, 3 şi 4).
După finalizarea periajului pacientul clăteşte cavitatea bucală în mod
repetat, îndepărtând resturile de pastă şi placă bacteriană.
Se elimină astfel placa bacteriană, pelicula dobândită şi o parte din
coloraţiile dentare superficiale.

Fig. 51. Ordinea de abordare a dinţilor în cadrul periajului profesional

6.1.1. Pastele abrazive (prophy paste)

Există numeroase produse profesionale, disponibile în tuburi, cutii sau

monodoze.
71
 În cazul tuburilor şi cutiilor este contraindicată utilizarea pastei direct din
aceste recipiente, întrucât peria rotativă poate contamina întreaga cantitate
de pastă. Pentru a evita acest inconvenient, se va doza o cantitate de pastă
într-un godeu, care se va consuma pe parcursul periajului.
Pastele pot avea abrazivitate variată, codată adesea prin culori (de la
galben la albastru), culorile deschise şi calde indicând granulaţii fine, iar
culorile reci marcând pastele cu abrazivitate crescută. Unii producători pun la
dispoziţie seturi complete de paste, cu 4-5 tuburi codate cu culori diferite în
funcţie de granulaţie.
Majoritatea produselor prezintă gust plăcut de fructe, mentă sau alte
arome.
Unele produse conţin şi fluoruri.

Fig.52. Paste abrazive pentru periaj profesional (monodoze şi flacon)

Fig. 53. Paste abrazive în tuburi codate color în funcţie de abrazivitate

72
 6.1.2. Perii rotative (prophy brush)

Periile rotative sunt perii mici, cu forma rotundă, având filamentele

dispuse pe margine şi lăsând în centru un spaţiu gol pentru pasta abrazivă
folosită la periajul profesional.

Tipuri de perii rotative:

- pentru suprafeţe netede (V, O) – au filamente cu lungimi egale;
- pentru spaţiile interdentare şi suprafeţele ocluzale – cu vârf ascuţit.

Fig.54. Prophy brush

6.1.3. Cupe cauciuc (prophy cup)

Sunt mici cupe de cauciuc moale, care pot depozita în interior pasta
abrazivă, urmând să o elibereze treptat în cursul periajului. Unele modele
prezintă bride sau lamele în interiorul cupei, pentru amplificarea efectului de
curăţare. Întrucât marginea cupei este foarte flexibilă şi subţire, poate
pătrunde cu uşurinţă în spaţiile interdentare şi în neregularităţile suprafeţelor
ocluzale.

Fig.55. Prophy cup

73
 6.2. Metoda abrazivă cu pulbere

Este o metodă nouă de igienizare profesională, care îndepărtează

placa bacteriană, coloraţiile şi lustruieşte suprafaţa smalţului.
Presupune utilizarea unui dispozitiv special care proiectează pe
suprafeţele dentare supragingival şi în spaţiile interdentare un amestec
format din mici particule de carbonaţi, apă şi aer. Mixtura este propulsată cu
presiune mare, rezultatul constând în eliminarea depozitelor moi, inclusiv a
peliculei dobândite şi a pigmentaţiilor, alături de lustruirea suprafeţei dentare.
La pacienţii fumători sau la cei care consumă în mod regulat cafea, ceai şi
sucuri cu coloranţi, efectul de albire poate fi de până la 2-3 nuanţe,
îmbunătăţind astfel aspectul estetic.

Descrierea aparatului:
- aparatul se conectează la unitul dentar, în locul turbinei, întrucât
necesită aer comprimat;
- se acţionează cu pedala unitului;
- prezintă un rezervor de pulbere, mâner şi canula prin care jetul se
propulsează pe dinţi;
- rezervorul este prevăzut cu capac şi se reumple cu pulbere;
- canula conţine două conducte separate, care se unesc la vârf: pe una
se deplasează apa, iar pe cealaltă amestecul de pulbere şi aer;
- sistemul poate fi spălat, dezinfectat şi sterilizat în autoclav;
- există şi dispozitive care folosesc doar mixtura aerului cu pulbere, dar
acestea au o eficienţă foarte redusă în eliminarea depozitelor moi şi a
coloraţiilor.

Tehnica de utilizare:
- canula se orientează întotdeauna în unghi de 60-80⁰ faţă de axul
longitudinal al dintelui, spre incizal sau ocluzal, pentru a preveni
leziunile gingivale;
- niciodată nu se îndreaptă către ţesuturile moi;

Indicaţiile metodei abrazive cu pulbere:

 igienizarea periodică a dinţilor cu ocazia controlului stomatologic;
 netezirea suprafeţelor dentare după detartraj;
 îndepărtarea substanţelor revelatoare după evidenţierea plăcii
bacteriene;
 igienizarea dinţilor înainte de sigilare;
 igienizarea dinţilor înainte de albire;
 igienizarea dinţilor înainte de aplicarea bijuteriilor dentare;
 igienizarea dinţilor înainte de colarea aparatelor ortodontice fixe;
 curăţarea resturilor de compozit şi agent adeziv de pe suprafeţele
dentare, după descimentarea aparatelor ortodontice fixe.
74
 Fig.56. Orientarea jetului abraziv în timpul utilizării

Fig. 57. Dispozitiv pentru tehnica abrazivă cu pulbere (sursa: NSK)

Avantajele metodei abrazive cu pulbere:

 manoperă nedureroasă;
 nu distruge ţesuturile dure dentare;
 este mai eficientă în spaţiile interdentare, comparativ cu periajul
profesional cu perie şi pastă;
 în cazul dinţilor înghesuiţi permite igienizarea spaţiilor interdentare greu
accesibile.
75
 Dezavantaje:
 utilizată incorect metoda produce leziuni gingivale;
 necesită curăţarea minuţioasă a pistolului după fiecare utilizare, în caz
contrar se obturează traiectul particulelor;
 pulberea emisă de aparat poate fi dispersată în cantităţi considerabile pe
toate suprafeţele sălii de tratament, motiv pentru care se recomandă
izolarea atentă a hainelor, feţei, părului pacientului şi a obiectelor din
jurul unitului dentar.

Exemple de sisteme cu pulberi abrazive:

∙ Air-Flow [EMS]
∙ Prophyflex [Kavo]
∙ Air-Max [Acteon Satelec]
∙ Cavitron Prophy Jet [Dentsply Detrey]
∙ Poli-Jet [Henry Schein]
∙ Turbodent [Mectron]
∙ Siro Flow [Siemens]
∙ ProSmile [Sirona]
∙ Clean-Jet [Hager & Werken]
∙ Amdent 230 [Amdent]
∙ Prophy Mate [NSK]

76
 7. CONTROLUL CHIMIC AL PLĂCII BACTERIENE

Depozitele microbiene acumulate pe suprafeţele dentare pot fi

îndepărtate eficient numai prin mijloace mecanice, cu ajutorul periei şi pastei
de dinţi, precum şi prin utilizarea diferitelor mijloace adjuvante de igienă orală.
Din păcate, numai o parte a populaţiei este capabilă să îşi menţină starea de
sănătate dento-parodontală doar prin periaj dentar şi curăţarea spaţiilor
interdentare. Corectitudinea şi eficienţa periajului nu este întotdeauna optimă,
necesită un anumit grad de dexteritate manuală şi regularitate. În plus, la
persoanele cu dificultăţi motrice sau afectare psihică igiena orală întâmpină
dificultăţi obiective. Din aceste considerente în urmă cu mai multe decenii s-
au demarat ample studii in vitro şi in vivo prin care s-a încercat dezvoltarea
unei metode chimice care să combată eficient placa bacteriană şi să aibă
utilizare cât mai simplă.
S-au supus cercetării numeroase substanţe chimice, prin care s-a
urmărit reducerea florei orale patogene (cariogene şi parodontopatogene), cu
menţinerea germenilor saprofiţi din cavitatea bucală.

Agenţii antiplacă (periuţa chimică) sunt compuşi naturali sau de

sinteză, cu proprietăţi antibacteriene şi nu numai (de exemplu îndulcitorii
necariogeni), ce intervin în procesele de formare şi maturare a plăcii
bacteriene.

7.1. Caracteristicile unui agent antiplacă ideal

1. Lipsa toxicităţii locale şi sistemice;

2. Substantivitatea sau capacitatea de adsorbţie la o suprafaţă.
- Întrucât acumularea plăcii bacteriene este un proces permanent, ea
poate fi împiedicată numai dacă substanţa chimică rămâne activă
timp îndelungat;
- Adsorbţia reprezintă fixarea moleculelor unei substanţe pe suprafaţa
unui corp solid şi permite:
- redistribuirea produsului în doze terapeutic eficiente;
- prelungirea efectului local timp de câteva ore.
3. Eficacitatea - capacitatea substanţei antiplacă de a combate eficient
dezvoltarea şi aderenţa microorganismelor la suprafeţele dentare şi
gingivale;
4. Specificitate – să acţioneze numai asupra agenţilor cauzali ai
gingivitelor şi parodontitelor; astfel se păstrează echilibrul ecologic al
florei orale;
5. Să necesite aplicaţii cu frecvenţă redusă;
6. Gust plăcut.

77
 Forma agenţilor antiplacă:
- paste de dinţi;
- soluţii de clătire orală;
- geluri;
- spray-uri;
- gume de mestecat.

Orarul de aplicare depinde de agentul antiplacă conţinut, de efectul

urmărit, fiind de regulă indicată folosirea între şi după periajele dentare.

7.2. Clasificarea agenţilor antiplacă

Varietatea structurală a substanţelor cu acţiune antiplacă, precum şi

modurile diverse de acţiune au impus clasificarea acestora.

După structura chimică şi efectul asupra bacteriilor plăcii deosebim:

1) antiseptice - anulează sau previn proliferarea bacteriilor:

a) biguanidele – clorhexidina (CHX);
b) compuşii cuaternari de amoniu - clorhidratul de cetilpiridiniu;
- hexetidina;
c) alcaloizii vegetali – sanguinarina, extracte din plante;
d) săruri metalice - citratul de Zn;
- NaCl;
e) compuşii fenolici - triclosan;
- listerina.
2) antibioticele - pot avea efect bactericid sau bacteriostatic;
- se pot aplica local sau sistemic;
3) enzimele - singure sau în combinaţii, dizolvă sau modifică activitatea
plăcii bacteriene;
- reprezentanţi: amilaza, proteazele, aminoglucozidaza.

7.2.1. Clorhexidina

Este un agent cationic, ce leagă grupările anionice ale glicoproteinelor

salivare, împiedicând astfel aderenţa bacteriană. Clorhexidina (CHX) în sine
este insolubilă în apă, dar sub forma digluconatului de clorhexidină ea devine
foarte solubilă atât în apă, cât şi în alcool.

Caracteristicile clorhexidinei
- Antiseptic cu spectru larg de acţiune: eficient asupra bacteriilor Gram
pozitive şi negative şi asupra levurilor; este eficace asupra germenilor
cariogeni (Streptococcus mutans) şi parodontopatogeni (Prevotella
intermedia, Porphyromonas gingivalis, Fusobacterium nucleatum, etc.);
78
- Prezintă omogenitate de acţiune asupra întregului ecosistem microbian
al cavităţii bucale, ceea ce limitează riscul dismicrobismelor
(dezechilibrelor microbiene);
- Datorită adsorbţiei la suprafeţele dentare, pelicula dobândită,
restaurările dentare şi mucoasa orală, are acţiune terapeutică
prelungită de până la 10-12 ore;
- În concentraţii reduse are efect bacteriostatic, iar în concentraţii
crescute exercită acţiune bactericidă imediată.

Mecanisme de acţiune:
- Împiedică aderenţa bacteriilor la suprafeţele dentare şi mucoase;
- Distruge peretele celulelor bacteriene. Prin încărcătura sa pozitivă,
prezintă afinitate faţă de peretele celular încărcat negativ. Fixarea
moleculei de clorhexidină la grupările fosfatice ale membranei celulare
determină scurgerea moleculelor citoplasmatice mici şi formarea unor
precipitate ireversibile, ce produce distrugerea celulei bacteriene;
- Reduce astfel formarea păcii bacteriene.

Chimic este compatibilă cu:

 Toate substanţele cationice (compuşii cuaternar de amoniu);
 Alcooluri, care îi potenţează şi solubilitatea.

Este incompatibilă cu:

 Substanţele anionice minerale (întrucât clorhexidina formează
precipitate insolubile de Ca, Mg şi Zn);
 Substanţele anionice organice (săpunuri şi detergenţi), dintre care cel
mai important este lauril-sulfatul de sodiu, un agent surfactant, folosit pe
scară largă atât în pastele de dinţi, cât şi în numeroase produse de
îngrijire corporală. Sub acţiunea lauril-sulfatului, clorhexidina îşi pierde
eficienţa, această neutralizare durând până la 2 ore. Din aceste
considerente Academia Americană de Parodontologie recomandă o
perioadă de aşteptare de cel puţin 30 de minute între utilizarea unei
paste de dinţi pe bază de lauryl-sulfat de Na sau SnF2 şi clătirea cu
soluţii pe bază de CHX. De asemenea, de aici decurge şi
contraindicaţia de a prescrie băi bucale cu CHX imediat după periajul
cu paste ce conţin produşi anionici;
 Ionii de Ca pot inhiba competitiv clorhexidina;
 Glucoza;
 Apa dură;
 La concentraţii de 0,05% devine incompatibilă cu cloruri, boraţi,
carbonaţi, citraţi, nitraţi, fosfaţi, sulfaţi;
 Monofluorfosfat de sodiu;
 Coloranţii utilizaţi în pastele de dinţi;
 Agenţii de legare folosiţi în pastele de dinţi.
79
 Reacţii adverse:
 Coloraţii brune reversibile, la nivelul dinţilor, restaurărilor şi pe mucoasa
orală; moleculele de CHX extrem de reactive se combină cu elementele
cromogene alimentare, precipitându-se ulterior pe suprafeţele
menţionate;
 Modificări ale gustului, datorită denaturării proteinelor de suprafaţă din
mugurii gustativi; pacienţii acuză senzaţie de gust amar, respectiv
diminuarea sau pierderea temporară a senzaţiei gustative;
 Senzaţie de arsură ca manifestare a descuamării epiteliului oral;
 Eroziuni la nivelul mucoasei orale, îndeosebi la concentraţii mai mari;
 Glosită dureroasă;
 Ocazional tumefierea glandei parotide şi inflamarea glandelor salivare -
reversibile la întreruperea tratamentului;
 Favorizează formarea tartrului;
 Hipersensibilitate dentinară;
 Amplifică rata de cheratinizare;
 Xerostomie – senzaţia de uscăciune a gurii.

Indicaţiile clorhexidinei:
- Clătirea antiseptică a cavităţii bucale înainte de puncţia anestezică sau
de efectuarea tratamentelor stomatologice, pentru reducerea
germenilor orali (scade potenţialul infecţios al aerosolilor degajaţi în
timpul manoperelor cu ultrasunete, turbina, etc.);
- Clătiri bucale timp de 2 săptămâni după intervenţiile chirurgicale orale;
- Persoane cu boli sistemice asociate cu imunitatea scăzută: leucemii,
infecţia HIV, diabet;
- La pacienţii care nu pot efectua periajul dentar: traumatisme fizice
grave (ex. fractură maxilară ce necesită imobilizarea arcadelor dentare
timp de 3-4 săptămâni cu imposibilitatea de a realiza periajul);
- Pentru reducerea halitozei;
- La persoanele cu afte sau alte leziuni ulcerative la nivelul mucoasei
bucale, pentru a preveni recidiva şi suprainfectarea;
- La persoanele cu handicap fizic sau psihic, care sunt incapabile să
menţină igiena orală optimă;
- La persoanele care au fost supuse radioterapiei în regiunea capului şi
gâtului;
- În ultimele două trimestre ale sarcinii pentru prevenirea gingivitei de
sarcină;
- După detartraj, la persoanele cu gingivită gravă, ca metodă adjuvantă
pentru favorizarea vindecării;
- Pentru decontaminarea protezelor dentare la pacienţii cu stomatite
protetice - proteza se periază, apoi se cufundă 15 minute în soluţia de
clorhexidină, de două ori/zi;

80
 De asemenea, clorhexidina se utilizează şi în cadrul tratamentelor
stomatologice, precum:
- Odontologie: pentru toaletarea cavităţilor dentare preparate înainte de
obturarea acestora
- Endodonţie: pentru lavajul spaţiului endodontic în combinaţie cu
tratamentul mecanic al canalelor radiculare;
- Parodontologie: irigaţia pungilor parodontale cu soluţii şi geluri pe bază
de clorhexidină în vederea suprimării florei microbiene subgingivale.
Clorhexidina nu înlocuieşte periajul dentar regulat!

Mod de utilizare:
- Se foloseşte de 2 ori pe zi, având în vedere durata sa de acţiune;
- Dinţii trebuie igienizaţi în prealabil, pentru a permite adsorbţia cât mai bună
a clorhexidinei pe suprafeţele dentare;
- Aproximativ la o oră după periaj se ia în gură o cantitate de 10 ml de
soluţie de clorhexidină şi se clăteşte viguros cavitatea bucală, timp de cel
puţin 1 minut;
- Soluţia se scuipă şi se evită consumul de lichide şi alimente cel puţin 2 ore.

Concentraţii utilizate:
▪ Cea mai uzuală concentraţie: 0,2% digluconat de clorhexidină;
▪ Se mai folosesc soluţii de 0,05% - 0,12%;
▪ Creşterea concentraţiei peste 0,2% nu oferă acţiune antiplacă semnificativ
superioară, însă se amplifică marcat reacţiile adverse;

Forme de prezentare pentru produsele cu clorhexidină:

- Soluţii de clătire orală;
- Geluri;
- Spray-uri;
- Dispozitive cu eliberare lentă (30% CHX) ce se introduc în pungile
parodontale după detartraj, ca metodă adjuvantă în reducerea populaţiei
microbiene subgingivale;
- Tablete pentru dezinfectarea cavităţii bucale şi a faringelui (Hexoraletten);
- Paste de dinţi: clorhexidina se combină anevoios cu ingredientele pastelor
de dinţi, datorită incompatibilităţilor chimice.

Produse comerciale pentru apele de gură cu clorhexidină:

Corsodyl (Glaxo Smith Kline) 0,2%;
Chlorhexamed (Procter and Gamble) 0,1-0,12%;
Curasept (Curaprox) 0,05-0,12%-0,2%;
Hexoral (Pfizer) 0,2%;
Peridex (3M) 0,12%;
Periogard (Colgate-Palmolive) 0,12-0,2%.
Eludril (Pierre Fabre) 0,10%.
81
 7.2.2. Alexidina

Prezintă structură similară cu a clorhexidinei, dar este mai puţin iritativă

la nivel local, întrucât îi lipseşte gruparea fenilică.

7.2.3. Hexetidina

Se caracterizează la rândul ei prin efect antibacterian şi antimicotic, dar

efectul se diminuează în prezenţa salivei. Combinaţiile cu ionii metalici
bivalenţi (Mg, Ca, Cu) amplifică eficienţa sa. Nu este răspândită în practică.

7.2.4. Compuşii cuaternari de amoniu – clorura de cetilpiridiniu

Au anumite similitudini cu clorhexidina atât din punct de vedere al

proprietăţilor chimice, cât şi din perspectiva efectelor antimicrobiene. Agenţii
antiplacă din această categorie sunt cationi puternic atraşi de suprafeţele
anionice ale dinţilor şi ale plăcii bacteriene, care alterează tensiunea
superficială.
Din păcate au o substantivitate redusă. Se explică astfel capacitatea
antiplacă redusă şi necesitatea de a fi utilizaţi de 4 ori/zi.
De asemenea, activitatea lor este modificată de către substanţele
anionice: parfumuri, elemente abrazive şi alte componente cu sarcină
electrică din pastele de dinţi. Este deci corect ca înainte de folosirea acestor
produse, cavitatea orală să fie bine clătită de resturile de pastă de dinţi.

Efecte secundare:
 coloraţii brune;
 senzaţii de usturime, arsură şi descuamarea mucoaselor;
 reacţionează cu metalele din aparatele gnatoprotetice.

Forme de prezentare:
- soluţii de clătire orală;
- geluri.

Produse comerciale: CEPADONT, CEPACOL, ALODONT.

7.2.5. Alcaloizii vegetali

Principalul reprezentant al grupei este extractul de Sanguinarina care

conţine ca element activ benzofenantidina.
Extractul vegetal se obţine din rădăcina de Sanguinarina candensis,
plantă ce creşte în SUA şi Canada. Are efect antimicrobian şi antiinflamator.

82
 Forma de prezentare poate fi pasta de dinţi sau soluţia de clătire orală,
unde concentraţia principiului activ este de 0,03% + 0,2% ZnCl2 (care
măreşte eficienţa, deoarece sărurile metalice au proprietăţi antibacteriene).

Mecanismul de acţiune:
- alterarea suprafeţei bacteriene, care conduce la scăderea agregării şi
aderenţei bacteriilor.
- reducerea cantităţii de placă bacteriană şi a inflamaţiei gingivale când
soluţiile de clătire şi pastele de dinţi sunt utilizate împreună, cu o frecvenţă
de 4 ori pe zi;
- eficient şi în tratamentul halitozei, deoarece anihilează sulfurile volatile;
- inhibă degradarea metabolică a glucozei, menţinând pH-ul salivar în limite
fiziologice.

Efecte secundare:
 senzaţii de arsură, fără apariţia de coloraţii;

Produse comerciale: PERIOGARD.

Alte extracte vegetale: lemnul dulce, salvia, menta, muşeţelul, cimbrul

de grădină, eucaliptul, anason. Acestea prezintă acţiune antiinflamatoare,
antiseptică, astringentă şi cicatrizantă.

7.2.6. Sărurile metalice

- Citratul de Zn;
- Săruri metalice de Cu şi Zn.

Mecanismul de acţiune:

● Citratul de Zn - are acţiune inhibitorie moderată asupra plăcii

bacteriene în formare, dar acţionează şi pe placa bacteriană deja existentă.
Retenţia la nivelul cavităţii orale se realizează sub forma unor
microrezervoare la suprafeţele dentare şi ţesutul gingival.
Ionii metalici inhibă creşterea şi metabolismul bacteriilor din salivă şi din
placa bacteriană aderentă, întrucât se leagă electrostatic de grupele
carboxilat, fosfat, sulfat ale moleculelor de proteine şi glicoproteine.
Deoarece eficienţa lor este mai redusă ca a CHX, sărurile metalice se
vor asocia cu agenţi antiplacă neionici.

Sistemul triclosan + citrat de Zn are o foarte bună acţiune antiplacă.

83
 7.2.7. Triclosanul

Este agentul antibacterian cel mai important după CHX, având un

spectru larg de acţiune.

Caracteristicile triclosanului:
- acţiune bacteriostatică, mai redusă decât a CHX;
- posedă spectru antimicrobian larg împotriva bacteriilor Gram-pozitive şi
Gram-negative;
- este adsorbit de peretele bacteriilor salivare şi din placa dentară aderentă şi
interferează cu metabolismul bacterian;
- agent neionic, deci este compatibil cu compuşii anionici (un avantaj foarte
mare);
- insolubil în apă şi din acest motiv necesită asocierea cu o bază sau un
alcool sau diverşi surfactanţi;
- la concentraţii mai mari de 0,5% apar tulburări ale percepţiei gustative.

7.2.8. Listerina

Reprezintă combinaţia mai multor substanţe: mentol, timol, eucaliptol,

diluate în alcool şi apă.
Reacţii adverse: colorarea dinţilor, senzaţia de arsură, gust amar.
Datorită conţinutului ridicat de alcool (21-27%), practicienii tind să evite
recomandarea produsului, cunoscând datele din literatura de specialitate
privind riscul cancerigen.

7.2.9. Peroxizii

Microorganismele anaerobe Gram-negative implicate în patogenia

gingivitei şi parodontitei sunt sensibile la oxigenul activ. Din acest considerent
s-a introdus utilizarea peroxizilor (apa oxigenată, peroxidul de uree).
Aceşti agenţi ce eliberează oxigen au următoarele proprietăţi:
- efect antimicrobian împotriva anaerobilor;
- facilitează vindecarea;
- stimulează activitatea antimicrobiană în salivă;
- intensifică funcţiile leucocitelor la nivelul interfeţei dinte-gingie.

Din păcate studiile clinice cu apa oxigenată sau alţi peroxizi sub formă
de băi bucale, gel sau dentifrice au fost echivoce. Cercetările efectuate pe
termen scurt cu H2O2, stabilizată în emulsie de apă/ulei şi încorporată în
pastă de dinţi, determină o reducere în formarea plăcii şi a gingivitei. Acest
fapt nu a fost confirmat în studii pe termen lung.
84
 În plus, utilizarea prelungită a peroxizilor poate induce hipercheratoză
sau apariţia unor leziuni sub forma ulceraţiilor mucoase.

7.2.10. Antibioticele

Dezavantajele utilizării locale a antibioticelor:

- pot induce sensibilizarea pacientului şi ulterior, în cazul unei
readministrări sistemice vor apărea manifestări alergice;
- perturbarea echilibrului florei bacteriene;
- dezvoltarea unor specii bacteriene rezistente, capabile să disemineze
regional sau sistemic.

7.2.11. Enzimele

Teoretic degradează matricea intercelulară a plăcii bacteriene şi

împiedică acumularea plăcii. Studiile nu oferă, însă, rezultate încurajatoare,
întrucât au efect de scurtă durată.

85
 8. SIGILAREA ŞANŢURILOR ŞI FOSETELOR

Sigilarea este o metodă de prevenire a cariei dentare din şanţurile şi

fosetele ocluzale ale molarilor şi premolarilor dar şi din fosetele de la nivelul
suprafeţelor vestibulare şi orale ale molarilor şi orale ale incisivilor superiori,
prin care se aplică un material corespunzător cu rolul de a izola mecanic
aceste suprafeţe de acţiunea acidă a plăcii bacteriene.

Procedeul face parte din cele 4 măsuri de prevenire a cariei dentare

recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii:
- igiena orală;
- igiena alimentaţiei;
- fluorizarea;
- sigilarea.

90% din leziunile carioase sunt reprezentate de cariile din şanţuri şi

fosete, în timp ce ponderea leziunilor de pe suprafeţele netede a scăzut
considerabil mulţumită profilaxiei locale cu fluor. Potrivit statisticilor recente,
categoria de vârstă cu riscul cel mai mare de carii ocluzale este reprezentată
de tinerii cu vârsta cuprinsă între 5-23 de ani. Aşadar, apariţia cariei nu este
caracteristică numai perioadei de după erupţia dinţilor, ci poate surveni şi la
adultul tânăr.

8.1. Obiectivele sigilării

- realizarea unei bariere mecanice în faţa microorganismelor plăcii prin

aplicarea unui material care va închide reliefurile retentive, făcând
posibilă autocurăţirea şi igienizarea.

8.2. Tipurile sigilării

- Sigilarea preventivă;
- Sigilarea terapeutică (extinsă).

Sigilarea preventivă se realizează de obicei prin tehnica non-invazivă

(fără îndepărtare de ţesut dentar).

Foarte rar, când deschiderea şanţurilor şi fosetelor este îngustă, iar

baza mai largă, se recurge la aşa-numita enameloplastie sau fisuroplastie,
constând în crearea cu ajutorul unei freze globulare foarte mici a unui acces
mai bun către profunzimea gropiţelor. Studiile clinice arată însă că, indiferent
dacă se foloseşte tehnica de plastie sau nu, retenţia sigilantului este
adecvată.

86
 Sigilarea terapeutică ţinteşte oprirea în evoluţie a procesului carios
preexistent şi asigurarea unei protecţii adecvate împotriva atacurilor
cariogene ulterioare. Se efectuează în general doar în cazul leziunilor
carioase limitate în smalţ şi presupune două etape: prepararea cariei şi
obturarea ei, urmată de sigilarea întregului sistem de şanţuri şi fosete.

8.3. Indicaţiile sigilării

 Dinţi indemni, cu risc carios (suprafeţe ocluzale retentive, foramen

coecum la frontalii superiori);
 Persoane expuse riscului carios (situaţie socială defavorabilă, stare de
sănătate generală afectată, debilităţi fizice);
 Dinţi sigilaţi anterior, care au pierdut timpuriu sigilantul;
 Dinţi cu leziuni carioase incipiente, limitate la stratul de smalţ, în
regiunea gropiţelor şi fisurilor ocluzale.

Se recomandă efectuarea sigilării în primii 2 ani de la erupţia dintelui

vizat, când susceptibilitatea la carie este maximă, întrucât procesul de
mineralizare dentară nu s-a încheiat în totalitate. Perioada optimă pentru
efectuarea sigilării este reprezentată de primele 6 luni după erupţia dintelui.

8.4. Contraindicaţiile sigilării

 Dinţi şi pacienţi fără risc carios (dinţi cu suprafeţe ocluzale igienizabile);

 Dinţi cu leziuni carioase aproximale;
 Carii ocluzale profunde, cu interesarea stratului de dentină;
 Dinţi cu obturaţii ocluzale;
 Molari temporari în perioada dinaintea înlocuirii dentiţiei;
 Lipsa controalelor regulate;
 Pacienţii necooperanţi;
 Ocluzia traumatică;
 Contraindicaţie temporară: igienă orală defectuoasă.

8.5. Clasificarea sigilanţilor

În funcţie de material: - Răşini compozite;

- Cimenturi ionomer de sticlă;
- Compomeri.

În funcţie de tipul polimerizării:

- Autopolimerizabile – fac priză chimică automată, la mixarea a două
componente;
- Fotopolimerizabile – priza este activată sub acţiunea lămpii de
fotopolimerizare.
87
În funcţie de aspectul estetic:
- Materiale estetice – de culoarea dintelui, transparente;
- Materiale intens colorate şi opace – pentru o mai bună distincţie de
ţesuturile dentare adiacente (roz, galben, albastru, alb mat).

8.6. Etapele sigilării preventive

1. Curăţarea dintelui vizat

- prin periaj profesional, insistând mai ales pe suprafaţa ce urmează a fi
sigilată;
- se foloseşte o pastă abrazivă fără fluor, întrucât fluorurile reduc eficienţa
gravajului acid şi implicit aderenţa sigilantului.

2. Spălarea cu apă şi uscarea suprafeţei cu jet de aer.

3. Izolare pentru a evita contactul salivei cu dintele ce urmează a fi sigilat

- în mod ideal se face cu diga de cauciuc + aspiratorul de salivă;
- în lipsa acesteia se folosesc rulouri absorbante prefabricate (din hârtie sau
vată) + aspiratorul de salivă.

4. Spălarea precipitatului salivar cu soluţie 1-2% hipoclorit de sodiu

(NaOCl) pentru a dizolva mucina şi microorganismele cantonate în
profunzimea şanţurilor şi fosetelor (*etapă opţională).

5. Spălare şi uscare cu spray-ul de apă şi aer al unitului dentar.

6. Gravajul acid al smalţului:

- se efectuează cu acid orto-fosforic 37%;
- durata: 30 secunde pentru dinţii definitivi şi 60 secunde în cazul dinţilor
temporari;
- necesar în cazul compozitelor, întrucât răşinile nu aderă chimic de smalţ;
- se obţin astfel microretenţii în structura prismelor de smalţ, care permit
ancorarea mai bună a sigilantului;
- se aplică acidul prin canula seringii, apoi se întinde cu un mini-burete sau o
mini-pensulă;
- suprafaţa condiţionată acid trebuie să depăşească aprox. cu 2 mm zona
care ulterior va fi acoperită cu sigilant.

7. Spălarea acidului şi uscarea dintelui – durata 20 de secunde;

- se recomandă folosirea exhaustorului în această etapă de lucru, pentru a
preveni proiectarea acidului pe părţile moi orale sub acţiunea spray-ului de
apă-aer.

88
 Fig.58. Gravajul acid

Fig.59. Aspectul smalţului după spălarea acidului demineralizant

89
 8. Controlul gravajului acid: în cazul pregătirii corecte a suprafeţei
dentare, smalţul va avea după uscare un aspect cretos, opac. Această
suprafaţă nu va fi expusă influenţelor mecanice sau umezelii, pentru a nu
compromite sigilarea;
- dacă saliva ia contact cu smalţul gravat, se repetă etapa condiţionării acide,
în caz contrar proteinele salivare precipitate vor compromite aderenţa
materialului de sigilare.

9. Pregătirea şi aplicarea sigilantului:

- întrucât sigilantul este fluid, se aplică pe suprafaţa dentară cu aplicatorul
seringii prefabricate, lăsând să se scurgă treptat pe un versant al fisurii,
prevenind astfel înglobarea bulelor de aer (nu se aplică deodată întreaga
cantitate);
- cantitatea să fie adecvată: doar cât să umple şanţurile şi fisurile retentive,
dar fără a înălţa ocluzia.

10. Polimerizarea sigilantului:

- în cazul materialelor fotopolimerizabile: 10-20-30 secunde cu lampa de
fotopolimerizare, în funcţie de indicaţiile producătorului;
- în cazul materialelor autopolimerizabile: se aşteaptă 1-2 minute până la
priza materialului, asigurând în acest timp izolarea perfectă a dintelui pe care
s-a aplicat sigilantul;
- pentru o retenţie optimă, înainte de polimerizare materialul se lasă 10-20
secunde pentru a-i permite penetrarea cât mai bună în profunzimea smalţului.

Fig.60. Sigilant aplicat pe suprafaţa ocluzală

90
 11. Controlul sigilării şi al ocluziei:
- dacă după polimerizare au rămas porţiuni nesigilate, se completează cu
sigilant;
- se verifică închiderea marginală a sigilării cu ajutorul unei sonde dentare, iar
dacă materialul aplicat se detașează la sondare, se repetă sigilarea;
- se verifică ocluzia cu hârtie de articulaţie, pentru a preveni contactele
premature: pacientul este rugat să muşte pe hârtia de articulaţie, apoi să
efectueze mişcări de propulsie şi lateralitate, iar dacă pe suprafaţa sigilantului
se imprimă culoarea hârtiei de articulaţie, respectiva porţiune trebuie
îndepărtată cu ajutorul unei freze globulare mici, diamantate, cu granulaţie
fină (cu turbina);
- dacă sigilantul este lăsat în exces, ulterior se fisurează sau se detaşează
datorită forţelor exagerate la care este supus.

12. Fluorizare locală: se recomandă pentru remineralizarea smalţului

care a fost supus gravajului acid, dar nu este acoperit cu sigilant.

13. Control regulat:

- la intervale de câte 6 luni;
- de fiecare dată se verifică integritatea sigilantului şi închiderea marginală,
prin inspecţie şi palpare;
- cu ocazia controlului periodic există 4 situaţii posibile:
 sigilant intact: nu se intervine;
 complet detaşat: dacă dintele este indemn de carie, se repetă sigilarea;
 parţial detaşat: se verifică închiderea marginală şi eventualele procese
carioase subiacente, iar după excluderea lor se înăspreşte suprafaţa cu
o freză şi se completează sigilantul;
 închiderea marginală a sigilării este defectuoasă: se verifică pe
radiografie prezenţa eventualelor procese carioase subiacente; în lipsa
acestora se completează sigilarea, iar dacă există deja leziuni carioase
sub sigilant, ele se tratează.

8.7. Beneficiile sigilării

 reduce cu 65-80% riscul carios la dintele sigilat;

 diminuează cu aprox. 60% costurile de tratament aferente dintelui
sigilat;
 durata de viaţă a sigilărilor: este în medie de 3-4 ani;
 sigilarea de succes rezistă cel puţin 6-7 ani.

91
 8.8. Cauzele detaşării premature a sigilantului

- condiţii de umezeală în timpul sigilării;

- contaminare cu ulei (din compresor);
- contact prematur prin aplicarea unei cantităţi excesive de sigilant;
- polimerizare insuficientă;
- gravaj acid cu durată insuficientă;
- contact cu saliva după gravajul acid;
- utilizarea unei paste abrazive cu fluor la periajul profesional
premergător sigilării.

92
 9. FLUORIZAREA TOPICĂ

Este unanim acceptat faptul că ionii de fluor prezenţi în mediul salivar

exercită o serie de mecanisme cariostatice:
 Se concentrează în placa bacteriană sub formă de CaF2 (fluorură de
calciu) şi ioni liberi;
 Reduce solubilitatea smalţului sub acţiunea agenţilor acizi;
 Reduce tensiunea superficială la nivelul smalţului şi astfel inhibă
aderenţa microbiană;
 Remineralizarea structurilor dure dentare prin precipitarea ionilor
minerali pe smalţ, cu formare de straturi acidorezistente de fluorură de
calciu sau fluoroapatită, foarte rezistente la atacul acid;
 Alterează acţiunea plăcii: inhibă enzimele bacteriene (enolaza,
fosfogluco-mutaza) şi astfel reduce metabolizarea bacteriană a
carbohidraţilor, precum şi producţia polizaharidelor intra- şi
extracelulare.

Fluorul acumulat în placa bacteriană sub forma ionilor liberi inhibă în

mod direct demineralizarea. Fluorul legat, în schimb, se eliberează treptat
sub formă de ioni din complexele de CaF2, atunci când placa devine uşor
acidă. Saliva serveşte drept sursă de Ca şi fosfat.
Fluorul poate proveni din alimentaţie, apă şi salivă, constituind un
rezervor permanent la nivelul cavităţii bucale.
De asemenea, ionii de fluor pot fi aplicaţi şi cu ajutorul produselor
fluorurate, care contribuie ulterior la crearea şi menţinerea „rezervorului de
fluor” sub formă de CaF2 pe suprafeţele dentare şi în grosimea plăcii
bacteriene. Datorită dizolvării lente, precipitatele globulare de CaF2 se
stochează pe dinţi timp de mai multe zile, de unde se eliberează treptat, mai
ales odată cu scăderea pH-ului plăcii.

Fluorizarea topică poate fi realizată cu:

 produse de igienă orală individuale:

▪ paste de dinţi;
▪ geluri cu fluor;
▪ ape de gură cu fluoruri;
▪ guma de mestecat cu fluor;
 produse profesionale:
▪ geluri cu fluor;
▪ lacuri cu fluor.

Studiile ultimilor ani susţin tot mai mult eficienţa cariopreventivă a

fluorului aplicat local, în concentraţii reduse şi cu frecvenţă mare, întrucât
fluorurile pătrund doar superficial în smalţ şi se elimină rapid datorită
93
schimburilor ionice între smalţ şi fluidele orale. În schimb, în cazul leziunilor
carioase incipiente se recomandă aplicarea unor produse cu concentraţie mai
mare de fluoruri (5000 ppm), acestea fiind cu peste 30% mai eficiente în
remineralizarea ţesutului amelar.
Difuziunea fluorului în placa bacteriană depinde în mare măsură de
grosimea plăcii şi durata expunerii la produsele fluorurate. Tocmai de aceea
se recomandă în prealabil îndepărtarea completă a plăcii bacteriene de pe
suprafeţele dentare printr-un periaj corect şi mijloacele auxiliare adecvate,
pentru a asigura penetrarea optimă a fluorului în straturile superficiale ale
smalţului.

9.1. Paste de dinţi cu fluor

Actualmente majoritatea pastelor de dinţi cosmetice conţine ca

elemente cariostatice substanţe fluorurate: fluorura de sodiu, fluorura
stanioasă, aminofluorurile, monofluorfosfatul de sodiu, etc.
Întrucât ingestia repetată a unei cantităţi exagerate de fluor poate duce
la complicaţii la nivelul ţesuturilor dure din organism (fluoroză dentară şi
osoasă), cantitatea fluorului conţinut de pastele de dinţi este reglementată pe
plan mondial.
Astfel, concentraţia fluorului din pastele de dinţi pentru adulţi şi copii cu
vârsta peste 6 ani nu poate depăşi 1500 ppm [părţi per milion] (0,15%
fluoruri). Aceasta este limita maximă admisă prin consens în ţările Uniunii
Europene la produsele cu utilizare individuală (la domiciliu).
Ambalajul pastei de dinţi precizează concentraţia şi tipul fluorurii
conţinute.
Concentraţia fluorului din pastele de dinţi pentru copii:

Concentraţia Frecvenţa Cantitatea pastei de

Vârsta
fluorului periajului dinţi
6 luni < 2 ani 500 ppm 2 x/zi cât un bob de mazăre
2 - 6 ani 1000 ppm 2 x/zi cat un bob de mazăre
> 6 ani 1450 ppm 2 x/zi 1-2 cm de pastă

Tabelul I. Concentraţia fluorului în pastele de dinţi pentru copii

(recomandarea Academiei Europene de Stomatologie Pediatrică, 2009)

Studiile recente au demonstrat că în concentraţii de 250 ppm, sau chiar

mai reduse, eficienţa fluorului scade semnificativ.

94
 9.2. Geluri cu fluor cu utilizare la domiciliu

Sunt produse pentru utilizare zilnică sau săptămânală şi conţin fluoruri

în concentraţii de 1250-1500 ppm.
Se aplică pe dinţi cu ajutorul periei de dinţi, preferabil seara, după
periajul dentar obişnuit. Întrucât aceste geluri conţin cantităţi reduse de agenţi
surfactanţi, produc puţină spumă şi permit menţinerea lor în cavitatea bucală
timp de câteva minute. Pentru a permite formarea rezervorului de fluor pe
suprafeţele dentare, se recomandă menţinerea gelului badijonat pe dinţi timp
de 4 minute, după care se scuipă fluidul oral acumulat. Este interzisă
înghiţirea gelului. Se evită clătirea şi consumul de băuturi şi alimente timp de
o oră, preferabil pe toată durata nopţii.

Indicaţii:
 hipersensibilitate dentinară;
 prezenţa unor zone de smalţ demineralizate;
 pacienţii cu xerostomie (senzaţie de uscăciune a cavităţii bucale);
 persoane cu retracţii gingivale multiple şi tendinţa de a dezvolta carii
radiculare;

Contraindicaţii: Este interzisă utilizarea gelurilor cu fluor la copiii cu

vârsta de până la 6 ani;

Produse: Fluor Protector Gel (Ivoclar Vivadent) – 1450 ppm F;

ProFluorid Gelee (Voco) – 1400 ppm F.

9.3. Ape de gură şi soluţii cu fluor

Conţin NaF, SnF, fluorură de amoniu sau APF (fluorofosfat acidulat) şi

se folosesc zilnic sau săptămânal.
 Soluţiile neutrale de fluorură de sodiu sunt cele mai utilizate, având
concentraţii diferite, în funcţie de frecvenţa utilizării, astfel:
 Sol. NaF 500 ppm F - cu utilizare zilnică;
 Sol. NaF 2500 cu utilizare săptămână.

 Soluţiile acidulate de fluorură de sodiu conţin şi acizi pentru favorizarea

penetrării fluorului în smalţ;

 Soluţii de SnF2 100-250 ppm, cu utilizare zilnică, exercită şi un efect

antimicrobian semnificativ mai ales asupra Streptococcus mutans;

 Soluţii cu fluorură de amoniu în concentraţii de 250-1000 ppm, cu

utilizare zilnică.

95
 Mod de utilizare:
 După periaj dentar;
 Se ia în gură o cantitate de 10 ml din soluţie şi se clăteşte cu ea
cavitatea bucală timp de minim 2 minute, după care se scuipă
conţinutul cavităţii bucale;
 Se evită clătirea şi consumul de alimente şi lichide timp de câteva ore;
 La copii cu vârsta de 6-8 ani cantitatea soluţiei folosite la clătire este de
5 ml;

Este interzisă utilizarea lor la copiii cu vârsta de până la 6 ani.

9.4. Gume de mestecat cu fluor

Stimulează secreţia salivară, mărind fluxul îndeosebi interproximal.

Mestecarea gumei micşorează semnificativ depozitele alimentare şi aderenţa
plăcii bacteriene.
Conţin fluorură de potasiu sau sodiu.
Se mestecă după mese, timp de 10-30 minute, după care se aruncă.
Produse: Happydent, Guide Gum.

9.5. Lacuri cu fluor

Conţin fluoruri în concentraţii foarte ridicate (20.000-50.000 ppm F,

adică 2-5% F).
După aplicarea sub forma unui film subţire, formează o peliculă
protectoare impermeabilă, menţinându-se pe suprafaţa dentară timp de
câteva ore, crescând conţinutul de fluoruri din smalţ. Penetrează placa
bacteriană şi saliva, formând „rezervoare de fluor” sub forma CaF2.
Se aplică de 2-4 ori pe an de către medicul dentist.
Avantajul metodei constă în riscul redus al reacţiilor toxice, datorită
prizei rapide şi eliberării lente a fluorurilor din lacul aplicat.

Etapele aplicării lacurilor cu fluor:

 Periaj profesional;
 Izolarea câmpului cu rulouri absorbante de bumbac/hârtie;
 Uscarea suprafeţelor dentare cu spray-ul de aer;
 Deschiderea ambalajului şi pregătirea lacului;
 Aplicarea lacului sub forma unui film subţire cu ajutorul unor bureţi sau
pensule mici, respectiv cu aţa interdentară pe suprafeţele aproximale;
în general lacurile au culoare galben intensă;
 Lăsarea lacului timp de 20 de minute, pentru a face priză;
96
  Uscarea cu spray-ul de aer;
 Menţinerea izolării câmpului încă un minut, pentru a permite priza
completă a lacului;
 Îndepărtarea rulourilor absorbante;
 Evitarea consumului de alimente şi băuturi timp de 4-6 ore şi evitarea
periajului timp de 12 ore, precum şi consumul unor alimente mai moi în
următoarele 24 h;
 Se atrage atenţia pacientului asupra faptului că lacul poate conferi o
coloraţie galbenă a dinţilor, dar numai temporară;

Indicaţiile lacurilor cu fluor:

 preventiv: pentru prevenirea cariei şi eroziunii dentare;

 reparaţia leziunilor carioase iniţiale - prin remineralizarea suprafeţelor
demineralizate (eficiente doar în stadiul leziunilor „white spot”);
 după albirea dentară - pentru diminuarea sensibilităţii dinţilor;
 după sigilare – pentru remineralizarea smalţului gravat acid;
 după obturaţii realizate cu gravaj acid, pentru remineralizarea
suprafeţelor condiţionate;
 după leziuni amelare – fracturi dentare;
 tratamentul hipersensibilităţii dentinare cervicale;
 ca strat protector (liner) sub obturaţiile de amalgam;
 prevenirea cariilor galopante la pacienţii care au fost iradiaţi pentru
tumori maligne;
 profilaxia cariei la purtătorii de aparate ortodontice fixe;
 prevenirea cariilor galopante la pacienţii cu handicap fizic şi psihic sau
cu imunitate redusă

Prezentare:- flacoane (5-10 ml) cu soluţii pentru mai multe utilizări sau
- sub formă de monodoze pentru o singură aplicaţie.

Produse:
● Bifluorid 12 (Voco) NaF, CaF2 55900 ppm;
● Bifluorid 10 (Voco) NaF, CaF2 22600 ppm;
● Duraphat (Colgate-Palmolive) NaF 22600 ppm;
● Fluor-Protector (Vivadent) difluorosilan 1000 ppm;
● ProFluorid Varnish (Voco) NaF 5000 ppm;
● CavityShield (Omnii Oral Pharmaceuticals) NaF 5000 ppm

97
 Fig.61. Aplicarea lacului cu fluor pe dinte

9.6. Geluri cu fluor profesionale

Conţin NaF neutrală sau acidulată ori aminofluoruri, în concentraţie de

10.000-20.000 ppm F.
Se aplică pe arcadele dentare cu ajutorul gutierelor.

Etape de lucru:
 Periaj profesional;
 Uscarea arcadei dentare ce urmează a fi fluorizată;
 Pregătirea gutierei şi a gelului cu fluor;
 Aplicarea gelului în gutieră, fără a depăşi cantitatea de 2,5 ml;
 Aplicarea gutierei cu gel pe arcada dentară;
 Se asigură aspiraţia salivei timp de 4 minute;
 Se îndepărtează gutiera, excesul de gel se îndepărtează cu bulete de
vată, iar pacientul este rugat să scuipe fluidul oral acumulat;
 Se menţine aspiratorul salivar încă 10 minute;
 Pacientul este rugat să evite periajul, clătirea, consumul de alimente şi
băuturi timp de minim o oră.
98
 Indicaţii:
 profilaxia cariei şi eroziunii dentare;
 reparaţia leziunilor carioase iniţiale;
 desensibilizare;
 prevenirea cariilor galopante la pacienţii care au fost iradiaţi pentru
tumori maligne;
 profilaxia cariei la purtătorii de aparate ortodontice fixe.

Produse:
Elmex gelée: conţine olaflur, dectaflur, NaF în conc. de 12500 ppm F.

9.7. Intoxicaţia cu fluor

În cazul ingestiei unor cantităţi exagerate de fluor poate surveni

intoxicaţia cu fluor, cu două forme:

Intoxicaţie acută – la doze de peste 5 mg/kg corp.

Simptome: greţuri, vărsături (deoarece în stomac formează acid
fluorhidric), hipersalivaţie, dureri abdominale. Semnele gastrointestinale se
instalează în primele 30 de minute, iar în cazul unei intoxicaţii masive se
asociază cu tulburări de ritm cardiac, convulsii induse de acidoza metabolică
şi hipocalcemie. Decesul survine prin stop cardio-respirator.
Tratament: fluorul în sine este un emetic puternic, dar nu se recomandă
aşteptarea vărsăturilor spontane, ci se preferă declanşarea artificială a
vărsăturii, pentru reducerea absorbţiei fluorului ingerat. Se pot administra de
asemenea lapte, soluţii de Al(OH)3 sau Mg(OH)2. În cazuri grave se fac
spălături gastrice cu Ca(OH)2.

Doza letală: - 32-64 mg F/ kg greutate corporală la adulţi;

- 15 mg F/kg greutate corporală la copii.
Intoxicaţie cronică caracterizată prin:
 Fluoroză dentară;
 Fluoroză osoasă - cu leziuni scleroase la nivelul oaselor;
 Tulburări nervoase prin compresiunea rădăcinilor nervoase;
 Tulburări ale funcţiei renale.

Fluoroza dentară se traduce prin apariţia leziunilor fluorotice

ireversibile, cu aspect de pete albe-brune, mai mult sau mai puţin întinse.
Smalţul este cretos, lipsit de luciu. Microscopic, spaţiile intercristaline se
lărgesc, iar talia cristalelor creşte. Orientarea prismelor este însă normală şi
regulată, chiar în cazul unei forme grave de fluoroză. Densitatea scăzută a
cristalelor explică structura cretoasă astfel formată. In consecinţă, dinţii cu
aceste tulburări de mineralizare vor fi mai fragili.
99
 Microscopic se pot descrie tulburări în dezvoltarea ameloblaştilor şi
alterarea apoziţiei matricei amelare şi a mineralizării.

Gradul fluorozei dentare se poate aprecia obiectiv, prin intermediul

indicilor elaboraţi în acest scop.

Indicele de fluoroză propus de DEAN:

Grad Denumire Descriere

Smalţ Structură normală, smalţ translucid, semisticlos.
0
normal Suprafaţa este netedă, iar culoarea este alb-gălbuie
Smalţul prezintă mici linii sau pete albicioase.
Fluoroză Caracteristic situaţiilor în care diagnosticul de fluoroză nu
1
incertă poate fi stabilit cu certitudine, dar dintele nici nu poate fi
considerat normal
Smalţul prezintă mici pete albicioase, dispersate
neregulat, care însă nu depăşesc 25% din suprafaţa
Fluoroză
2 totală a dintelui. Aici se înscriu dinţii cu opacităţi liniare cu
incipientă
lăţimea de 1-2 mm, situate spre extremitatea cuspizilor
sau a muchiei incizale.
Fluoroză Benzile albe mate de pe smalţ cuprind între 25-50% din
3
benignă suprafaţa totală a dintelui.
Toate suprafeţele dintelui sunt interesate, remarcându-se
Fluoroză
4 şi o abraziune avansată. In plus pot apărea şi petele
moderată
brune, inestetice.
Principalul element de diagnostic în acest caz îl
Fluoroză reprezintă prezenţa unor mici cavităţi hipoplazice, izolate
5
severă sau confluate. Petele brune sunt foarte numeroase, iar
dintele are un aspect erodat, cu forma modificată.

Tabelul II: Gradele fluorozei dentare, conform clasificării propuse de Dean.

100
 10. DETARTRAJUL

Detartrajul este manopera prin care se urmăreşte îndepărtarea tartrului

şi implicit a plăcii bacteriene de la nivelul suprafeţelor dentare (naturale sau
artificiale) supra- şi subgingival.

10.1. Obiectivele detartrajului

- supragingival:
 îndepărtarea depozitelor de tartru şi placă de la nivelul coroanelor
dentare;
- subgingival:
 eliminarea tartrului şi plăcii bacteriene de pe suprafeţele
radiculare;
 lustruirea suprafeţelor detartrate = root planning;
 îndepărtarea stratului superficial de cement moale,
impregnat cu toxine bacteriene.

Detartrajul poate fi realizat cu: - instrumente manuale;

- instrumentar sonic;
- instrumentar ultrasonic;
- laser.

10.2. Detartrajul manual

Gama şi numărul instrumentelor de detartraj manual s-a mărit şi

diversificat continuu, unele truse de instrumente aparţinând, datorită
complexităţii lor, chirurgiei parodontale.

În structura instrumentelor manuale de detartraj se pot descrie:

 partea activă
- folosită pentru îndepărtarea depozitelor de tartru dentar;
- există instrumente biactive (prevăzute cu parte activă la
ambele capete ale mânerului);
 gâtul (umărul)
- realizează legătura între partea activă şi mâner;
- este variabilă ca lungime şi angulaţie, pentru un acces cât mai
facil la depozitele tartrice;
 mânerul
- este astfel ales ca formă şi mărime încât să asigure o priză cât
mai eficientă şi să prevină oboseala musculară;
- diametrul de obicei între 10-12 mm;
- unele au mâner cu suprafaţa striată sau cauciucată pentru
prevenirea alunecării instrumentului din mâna operatorului;
101
 Materialele din care sunt confecţionate instrumentele pot fi: oţel carbon,
oţel inoxidabil, carbură de tungsten, sau din plastic special (instrumentarul
pentru implanturi dentare).
Pe partea activă a instrumentelor se pot deosebi mai multe suprafeţe şi
muchii:
▪ Suprafaţa facială – care priveşte către umărul instrumentului;
▪ Suprafaţa dorsală;
▪ Suprafeţe laterale;
▪ Muchii active la întâlnirea suprafeţelor menţionate.

Un criteriu fundamental al instrumentelor este ca acestea să fie ascuţite

şi să nu prezinte neregularităţi pe muchiile active.
De asemenea, din punct de vedere ergonomic este esenţial ca axul
mânerul şi partea activă să fie în acelaşi plan.

Fig.62. Instrumentul A incorect, instrumentul B corect

10.2.1. Secera

Engleză: scaler, sickle scaler.

- partea activă se termină în vârf ascuţit;
- pe secţiune lama prezintă formă triunghiulară: baza acesteia constituie
faţa facială a instrumentului, iar vârful triunghiului corespunde feţei
dorsale;
- are două muchii active simetrice;
- se acţionează prin tracţiune pe suprafaţa dentară.
102
 Indicaţii:
 detartrajul supragingival, fiind adesea primul instrument cu care se
îndepărtează depozitele masive de tartru supragingival, pentru a facilita
accesul la zonele subgingivale;
 detartrajul interdentar, datorită vârfului său ascuţit.

Contraindicaţii:
 detartrajul în zona subgingivală, datorită prezenţei celei de-a treia
muchii tăioase pe faţa dorsală a lamei active;

Tipurile secerei:
▪ Secera dreaptă (Jaquette-scaler) – cu faţă facială dreaptă;
▪ Secera curbată – faţa facială prezintă o curbură, sub formă de
semicerc.

Fig.63. Cele două tipuri de seceră: dreaptă şi curbă

103
 muchii
active vârf
ascuţit

suprafaţa
laterală

„a treia” faţa
muchie facială

Fig.64. Structura schematică a secerei

Fig.65. Secera
104
 10.2.2. Foaia de mirt sau gheara

Engleză: claw scaler

- se aseamănă mult cu secera, cu diferenţa că pe latura dorsală cele două

suprafeţe laterale nu formează un unghi ascuţit, ci o a patra suprafaţă;
- pe secţiune partea activă are formă de trapez;
- are 2 muchii laterale simetrice foarte active;
- vârful ascuţit permite insinuarea sa sub depunerile tartrice, atât supra- cât şi
subginigivale;

Fig. 66. Aspectul dorsal al gheruţei

Indicaţii:
 detartrajul supra- şi subgingival;
 dată fiind geometria părţii active, poate fi folosită şi pentru excizia unor
papile hiperplazice, a unor polipi gingivali.

10.2.3. Instrumentul trapezoidal

- instrumente pereche (exemplar M şi D);

- partea activă trapezoidală, a cărei bază mare constituie muchia activă;
- cele două unghiuri laterale ale trapezului sunt asimetrice
- planul trapezului este uşor curbat, faţa concavă privind către suprafaţa
dentară în timpul detartrajului;
- poziţionarea instrumentului se face cu unghiul ascuţit şi lung către papila
interdentară, iar cel scurt către jumătatea suprafeţei dentare.
- astfel, un instrument va acţiona pe jumătatea M, iar celălalt la nivelul
jumătăţii D a suprafeţei V sau O a aceluiaşi dinte.

Indicaţii:
 exclusiv pentru detartrajul supragingival, la nivelul suprafeţelor dentare
V şi O.

Contraindicaţii:
 instrumentarea în regiunile subgingivale şi spaţiile interdentare.

105
 Fig.67. Instrumentul trapezoidal

Fig.68. Perechea de instrumente trapezoidale

106
 10.2.4. Săpăliga

Engleză: hoe scaler

- are o singură lamă activă, în unghi de 100° faţă de gât;

- partea activă reprezintă o muchie rectilinie ascuţită în unghi de 45°,
formată de întâlnirea suprafeţei faciale cu suprafaţa subiacentă oblică;
- se introduce sub depozitul de tartru şi muchia sa activă se sprijină ferm
pe dinte, după care tartrul se mobilizează printr-o tracţiune verticală.

Fig. 69. Săpăliga

Indicaţii:
 folosirea sa se limitează doar la îndepărtarea depozitelor masive de
tartru supragingival;
 tartrul care formează un inel în jurul dintelui, îndeosebi pe feţele
vestibulare, linguale sau cele distale la dinţii care nu au vecin posterior,
se elimină uşor cu ajutorul săpăligii;
 subgingival se poate utiliza doar în cazul pungilor mai largi, până la o
adâncime de 1-2 mm, când gingia este uşor detaşabilă.

107
 10.2.5. Dalta parodontală

Engleză: chisel / push scaler

- lama activă a instrumentului este reprezentată de o muchie terminală

de 45º;
- există dălţi drepte şi curbe, diferenţa fiind dată de traiectul gâtului
instrumentului;
- dalta se activează prin presiune în direcţia depozitelor de tartru.

Indicaţii:
 se foloseşte foarte rar, doar pentru detaşarea tartrului masiv de pe dinţii
frontali inferiori, când spaţiile interdentare lărgite sunt ocupate de tartru;

Contraindicaţii:
 niciodată nu se acţionează spre gingie sau alte părţi moi şi este strict
interzisă utilizarea sa în spaţiul subgingival.

Fig. 70. Dalta parodontală

108
 10.2.6. Pilele sau răzuşele parodontale

Engleză: periodontal file, file scaler

- capul activ al instrumentului prezintă o porţiune rotundă sau ovală

aplatizată;
- pe una dintre suprafeţele acesteia sunt dispuse mai multe muchii
tăioase paralele.

Indicaţii:
 netezirea suprafeţelor radiculare din pungi adânci şi zone de furcaţie.

Fig.71. Pila parodontală

10.2.7. Chiuretele

Engleză: curette

- sunt instrumente înguste, delicate, sub formă de lingură, cu una sau

două muchii ascuţite ale părţii active;
- partea pasivă (gâtul) prezintă lungimi diferite şi o serie de angulaţii, care
facilitează aplicarea părţii active în funcţie de curburile rădăcinii;
- neavând o a treia margine tăioasă dorsală şi fiind rotunjite la capăt, pot
fi utilizate în regiunea gingivală în condiţii de siguranţă;
- reprezintă grupa de instrumente indicate atât pentru detartrajul
supragingival, cât şi pentru cel subgingival, alături de netezirea
suprafeţei radiculare şi chiuretajul peretelui gingival al pungilor.
109
 Fig.72. Grafic comparativ cu ilustrarea diferenţelor dintre chiuretă şi seceră

Există două tipuri principale de chiurete:

- chiurete universale şi
- chiurete speciale, cu specificitate de suprafaţă;

1. Chiuretele universale se caracterizează prin faptul că partea activă

este perpendiculară pe partea pasivă (formează unghi de 90°) şi are două
muchii laterale ascuţite.
Formele variate ale părţii pasive cât şi existenţa celor două muchii
active permite folosirea lor în diferite zone ale cavităţii bucale.
Se activează prin tracţiune, fiind deplasat cu muchia tăioasă de-a lungul
suprafeţei dentare acoperite de tartru.
Sunt indicate pentru detartrajul supra- sau subgingival la persoane
sănătoase. Se pot folosi şi în cazul pungilor parodontale, acţionând prin cele
două muchii concomitent, asupra peretelui gingival şi asupra suprafeţei
radiculare.

Cele mai utilizate chiurete universale sunt:

- Barnhart 1/2 şi 5/6;
- Columbia McCall 13/14 2R – 2L, 4R – 4L;

110
 Fig.73. Chiureta universală

2. Chiuretele specifice, speciale sunt reprezentate în principal de

chiuretele Gracey.

Chiuretele Gracey au următoarele caracteristici:

- faţa facială a lamei este răsucită în unghi de 20° faţă de axul longitudinal
al gâtului, derivând astfel două unghiuri inegale faţă de planul vertical:
un unghi de 70° şi unul de 110°;
- partea activă este curbată astfel în 2 planuri, motiv pentru care contactul
cu dintele nu este punctiform, ci liniar (mai mare);
- dintre cele două muchii laterale doar una este activă asupra tartrului şi
cementului necrotic de pe suprafaţa dentară, şi anume cea care se
situează mai inferior când mânerul instrumentului este ţinut în plan
vertical, iar cealaltă muchie se orientează în aşa fel în timpul
detartrajului, încât menajează peretele gingival al pungii parodontale;
- specificitate pentru anumite suprafeţe: părţile active prezintă angulaţii şi
dimensiuni specifice pentru anumite suprafeţe ale unor grupuri de dinţi;

Chiuretele Gracey standard formează un set de 7 instrumente biactive

(cu parte activă la ambele capete ale mânerului), cu forme şi curburi ce
permit abordarea dinţilor de la nivelul întregii arcade. Numărul este înscris
direct pe mâner sau pe o banderolă colorată la nivelul mânerului.
Pentru identificarea şi manevrarea cât mai uşoară a instrumentelor,
îndeosebi pentru începători, sunt disponibile chiurete Gracey codate cu
ajutorul culorilor, în locul numerotării cu cifre.
111
 Fig. 74. Angulaţia de 20°

Fig.75. Marcaj longitudinal pe mânerul chiuretei

(tipul lamei corespunde cu cifra care se află la cea mai mică distanţă de ea)

Fig.76. Marcaj transversal pe chiuretă

(prima cifră corespunde lamei de sus, iar a doua lamei de jos, când chiureta
este ţinută vertical)
112
 Cea mai răspândită codare coloristică este cea propusă de
Universitatea din Zürich (vezi tabelul III).

Chiurete Utilizare Culoare Utilizare corectă

1/ 2 incisivi, toate suprafeţele mişcări verticale

3/ 4 frontali, toate suprafeţele mişcări verticale
frontali şi premolari, toate
5/6 galben mişcări verticale
suprafeţele
suprafeţele O şi V ale molarilor şi mişcări oblice şi
7/8 gri
premolarilor orizontale
suprafeţele O şi V ale molarilor şi mişcări oblice şi
9/10
premolarilor orizontale
suprafeţele M ale molarilor şi
11/12 roşu mişcări verticale
premolarilor
suprafeţele D ale molarilor şi
13/14 albastru mişcări verticale
premolarilor

Tabelul III. Chiuretele Gracey

În practica de rutină poate fi suficientă utilizarea setului redus de

chiurete Gracey, care conţine doar 4 instrumente biactive:
∙ G 5/6 (galben);
∙ G 7/8 (gri);
∙ G 11/12 (roşu);
∙ G 13/14 (albastru).

Sunt disponibile, de asemenea, şi instrumentele G15/16 şi G 17/18, ca

variante modificate ale celor G 11/12 şi G 13/14. Chiureta G 15/16 prezintă
curburi mai accentuate ale gâtului, facilitând astfel accesul la suprafaţa M a
molarilor inferiori şi sprijinul optim al mâinii. În schimb, G 17/18 are gâtul
alungit cu 3 mm şi angulaţie mult redusă, pentru a simplifica detartrajul
suprafeţelor D a molarilor.

Există şi alte chiurete Gracey speciale, care au forme diferite în funcţie

de anumite arii specifice asupra cărora se acţionează. Chiuretele Gracey
clasice prezintă un gât cu lungimea de 9 mm.

113
 Fig. 77. Chiurete Gracey speciale

Chiuretele Gracey „după cinci” [after five] au partea pasivă mai lungă cu
3 mm decât o chiuretă standard (9+3=12 mm) fiind adecvate pentru
îndepărtarea tartrului din pungile parodontale cu adâncimea de peste 5 mm.
Chiuretele Gracey „mini cinci” [mini five] reprezintă o modificare a
chiuretelor „după cinci”. Partea activă este redusă la jumătatea lungimii, este
mai subţire şi mai uşor de inserat la nivelul furcaţiilor sau în zone cu acces
dificil.

Fig. 78. Diferenţe morfologice între seceră, chiureta universală şi chiureta

specifică
114
 Chiuretele Gracey prezintă două variante:
- rigide (profilactice) – cu gâtul mai gros, rigid, pentru îndepărtarea tartrului
masiv supragingival;
- flexibile (parodontale) – cu gâtul mai suplu, îndeosebi pentru detartrajul
subgingival şi planarea radiculară.

Chiurete periimplantare – din material plastic autoclavabil. În cazul

implanturilor dentare este interzisă utilizarea instrumentelor metalice, care pot
zgâria suprafaţa implantului, aceasta devenind mai retentivă pentru
acumularea plăcii

10.3. Principiile detartrajului manual

Detartrajul, prin intervenţia la graniţa dintre ţesuturile dentare şi cele

parodontale, prin sângerarea gingivală produsă, este considerată o metodă
chirurgicală, ce implică adoptarea unei atitudini preventive.
Detartrajul presupune o muncă minuţioasă, dificilă, ce comportă foarte
multă atenţie, răbdare şi conştiinciozitate. Pentru ca toate acestea să se
realizeze, se impune respectarea anumitor principii:

1) POZIŢIA PACIENTULUI
- va fi cât mai confortabilă, cu capul bine sprijinit în tetieră
- dacă se lucrează cu pacientul în poziţie şezândă poziţiile capului:
∙ capul uşor în extensie şi la înălţimea umărului operatorului când se
lucrează la maxilar;
∙ capul în continuarea trunchiului şi la nivelul cotului medicului, când se
lucrează la dinţii arcadei mandibulare.

2) POZIŢIA MEDICULUI va fi cât mai comodă, în funcţie de hemiarcada

la care lucrează, poziţia sa şi tipul de iluminare folosit;

- practica stomatologică modernă impune adoptarea poziţiei de lucru „sit-

down'', care presupune ca medicul să stea aşezat pe scaun, fiind plasat între
ora 8 şi 13 pentru dreptaci şi între ora 11 şi 16 pentru stângaci. În acest fel
medicul poate desfăşura confortabil manoperele obositoare şi minuţioase pe
care le solicită detartrajul.
- dacă se lucrează la un fotoliu dentar clasic, cu pacientul menţinut în poziţie
şezândă, medicul va sta de regulă în faţa şi în dreapta pacientului. La
detartrajul suprafeţei linguale a frontalilor inferiori medicul poate sta şi în
spatele şi dreapta pacientului, lucrând astfel cu vizibilitate indirectă, folosind
oglinda dentară.

115
 3) ILUMINAREA - cavitatea orală trebuie să fie foarte bine iluminată,
direct (lumina de la lampa scialitică) sau indirect (cu oglinda dentară) în
zonele mai greu accesibile.

4) VIZIBILITATEA - localizarea depunerilor tartrice şi a zonelor de

retenţie presupune un acces suficient asupra elementelor cavităţii orale şi o
bună vizibilitate. Identificarea şi determinarea dimensiunilor depozitelor
tartrice se face cu o sondă parodontală, înainte de începerea detartrajului
propriu-zis; vizibilitatea se poate spori cu ajutorul lupelor dentare. În cazul
detartrajului sonic şi ultrasonic există modele de aparate prevăzute cu lămpi
LED sau fibră optică, ce măreşte vizibilitatea. Ex. Protégé [Discus Dental],
Symmetry IQ [Hu-Friedy], P5 Newtron Led [Acteon Satelec], Varios 350
[NSK].

5) ACCESIBILITATE = îndepărtarea şi protecţia părţilor moi - necesară

deoarece detartrajul se realizează cu instrumentar ascuţit, manual, rotativ sau
acţionat mecanic. Se va realiza fie cu oglinda, fie cu degetele mâinii stângi.
La persoanele cu buzele uscate se recomandă badijonarea lor cu vaselină
pentru a preveni fisurarea lor.

6) PUNCTUL DE SPRIJIN - se va lua pe elemente stabile (dinţi vecini,

menton sau alte zone ale feţei); se urmăreşte ghidarea mişcărilor care trebuie
să fie foarte precise. Sprijinul este asigurat de ultimele două degete ale mâinii
operatorului.

7) O ANUMITĂ ORDINE A ABORDĂRII pentru a evita omiterea vreunui

dinte sau suprafeţe. Din considerente ergonomice un anumit instrument se
foloseşte pe toate suprafeţele pentru care are indicaţie şi doar apoi se trece
la alt instrument. Se scurtează astfel durata tratamentului. Mai întâi se elimină
tartrul supragingival, apoi cel subgingival.

8) IMOBILIZAREA DINŢILOR - adesea în practică, suntem nevoiţi ca

înainte de detartrajul propriu-zis să realizăm imobilizarea dinţilor cu mobilitate
accentuată, indusă de boala parodontală;
- se poate face direct, cu policele mâinii stângi, plasat pe marginea incizală
sau ocluzală sau
- prin aplicarea la nivelul marginii incizale a unui conformator din stents
încălzit.

9) CONTROLUL DURERII:
Se vor urmări reacţiile pacientului, pentru a observa necesitatea unei
anestezii, în caz de durere. Dacă în cursul detartrajului manevrele sunt
dureroase, se efectuează anestezie prin infiltraţie plexală sau tronculară
periferică, pentru asigurarea liniştii operatorii şi pentru confortul pacientului.
116
 10) PRIZA INSTRUMENTULUI - este esenţială, deoarece asupra
blocului de tartru se exercită presiune sau tracţiune. Priza corectă conferă
stabilitate, eficienţă şi control asupra instrumentului de detartraj.
Se acceptă 3 tipuri de priză:
- priza tip „creion”: indicele şi policele se află pe mâner, asemănător
prizei creionului, iar degetul mijlociu este pe ultima porţiune a mânerului,
aproape de umărul instrumentului.
- priza tip „creion modificată” se aseamănă cu prima tehnică, deplasând
indexul în sus pe mâner, la distanţă de partea pasivă a instrumentului.
Policele se află la nivelul indicelui şi buricul degetului mijlociu se aplică pe
gâtul instrumentului.
- priza palmară: este indicată la îndepărtarea tartrului dur şi aderent cu
ajutorul dălţii. Instrumentul este ţinut în palmă, cu degetele II-V strânse în
jurul mânerului său, iar policele este deplasat la nivelul părţii pasive, pentru
controlul derapării.

Fig.79. Priza tip creion modificată

11) TEHNICA DETARTRAJULUI - se va realiza după prealabila

insinuare a părţii active a instrumentului sub blocul de tartru, iar dislocarea
acestuia se realizează dintr-o singură mişcare fermă, prin decolare şi nu prin
raclare; se preferă desprinderea dintr-o dată a unor porţiuni cât mai mari de
tartru. Se preferă mişcările de tracţiune celor de presiune, deoarece permit o
dislocare mai bună a blocurilor de tartru şi evită eventuala lezare a părţilor
moi, în cazul alunecării instrumentului de pe dinte; metoda presiunii poate
completa în mod util mişcările de tracţiune.

117
 12) FINISAREA ŞI LUSTRUIREA suprafeţelor detartrate constituie o
etapă deosebit de importantă, care garantează în timp rezultatele
detartrajului. La nivel subgingival se efectuează root planning minuţios.
Şedinţa se va încheia prin clătirea cavităţii orale cu o soluţie antiseptică,
antiinflamatoare şi cicatrizantă. In prezent se foloseşte clătirea cu substanţe
antiplacă de tipul clorhexidinei sau triclosanului. In urma unui detartraj realizat
corect şi complet, sângerarea gingivală se reduce foarte mult.

13) CÂMPUL OPERATOR se menţine curat pe toată durata intervenţiei.

Pe toată durata detartrajului este obligatorie utilizarea aspiratorului de salivă.
La finalul detartrajului se face lavajul pungilor parodontale cu apă oxigenată
sau clorhexidină, în vederea eliminării fragmentelor de tartru şi cement
detaşate.

14) NUMĂRUL ŞEDINŢELOR

- se va stabili în funcţie de cantitatea de tartru:
 în cazul unor depozite mari de tartru se lucrează pe grupe de câte
4-6 dinţi /şedinţă;
 dacă pacientul prezintă tartru puţin, detartrajul se poate finaliza în
aceeaşi şedinţă.

15) INSTRUMENTELE SĂ FIE ASCUŢITE

- ascuţirea se impune după fiecare detartraj, dar uneori este necesară
efectuarea sa chiar şi în timpul aceleiaşi intervenţii.

16) ANGULAŢIA INSTRUMENTELOR

- Instrumentele se introduc în punga parodontală cu angulaţie minimă
(0°), până la baza acestora.
- Urmează apoi localizarea concrementelor de tartru cu ajutorul
chiuretei introduse în pungă. Vizibilitatea este minimă, deci se impune
utilizarea senzaţiei tactile. Chiureta se plasează cu faţa facială în unghi de
45° faţă de suprafaţa radiculară şi se deplasează uşor către incizal/ocluzal.
Muchia ei se va propti în marginea inferioară a tartrului, indicând localizarea
acestuia.
- În faza următoare, după localizarea tartrului, se trece la detartraj. În
acest scop unghiul format între faţa facială şi rădăcină se va mări la 45-85°
(ideal 70°). În cazul unghiurilor mai mici de 45° eficienţa detartrajului se
reduce semnificativ, iar dacă unghiul depăşeşte 90°, detartrajul devine
agresiv asupra cementului radicular.

118
 0⁰ <45⁰ 45-90⁰ >90⁰

Fig. 80. Angulaţia instrumentului în timpul detartrajului

17) ACŢIONAREA INSTRUMENTELOR:

- instrumentele manuale pot fi deplasate vertical, orizontal şi oblic, în funcţie
de regiunea în care se efectuează detartrajul:
· la dinţii frontali şi în regiunile aproximale ale molarilor şi premolarilor se
folosesc mişcări verticale;
· pe suprafeţele netede (vestibulare şi orale) ale dinţilor laterali se
efectuează mişcări oblice;
· suprafeţele cervicale se curăţă cu deplasări orizontale;
· detartrajul cementului radicular se efectuează combinând cele trei
tipuri de mişcări menţionate.

18) INDICAŢII POSTOPERATORII:

- în mod obligatoriu va fi recomandată şi demonstrată pacientului o tehnică de
periaj adecvată;
- în şedinţele următoare se va controla cu tablete revelatoare şi indici de
placă dacă s-au respectat indicaţiile de igienă orală şi de alimentaţie;
- adesea detartrajul poate fi necesar la intervale de 6 luni, cu ocazia
controlului periodic. Se va aminti aşadar pacientului importanţa vizitelor
regulate la cabinetul de medicină dentară.

10.4. Ascuţirea şi întreţinerea instrumentarului pentru detartraj

Pentru ca detartrajul subgingival să se realizeze în condiţii optime,

partea activă a instrumentelor trebuie să fie corect ascuţită după fiecare
utilizare. Regula după care se realizează ascuţirea instrumentelor este aceea
ca forma, geometria părţii active şi a muchiei tăioase să fie păstrate. Dacă se
folosesc instrumente ascuţite, se impun manevre mai fine şi mai puţine, deci
tratamentul va fi mai confortabil pentru pacient şi reduce oboseala musculară
pentru operator.
119
 Ascuţirea instrumentelor necesită multă răbdare şi timp, dar trebuie
evitată îndepărtarea unor cantităţi excesive din lama activă, în caz contrar
aceasta se uzează rapid. Se efectuează după spălarea şi dezinfectarea
instrumentelor, înainte de etapa de sterilizare.

Echipament necesar pentru ascuţire:

- Pietre pentru ascuţit;
- Ulei mineral;
- Lupă;
- Iluminare cât mai bună;
- Baghetă acrilică sau din material plastic;
- Opţional: menghină pentru fixarea instrumentelor (în lipsa sa
instrumentul se poate fixa manual, ţinându-l ferm cu partea activă
orientată în jos);

Tipuri de pietre folosite la ascuţire:

- Pietre Arkansas – din Al2O3 natural, cu granulaţii variate, dar
preponderent fine;
- Pietre India – din Al2O3 artificial, cu granulaţie mai dură;
- Pietre artificiale din ceramică sau carbură de siliciu, cu granulaţie foarte
dură.

Forma pietrelor:
- Dreptunghiulare plate – pentru ascuţirea muchiilor laterale;
- Cilindrice – pentru ascuţirea feţelor faciale;
- Cilindro-conice – pentru ascuţirea feţelor faciale.

În general este necesară şi utilizarea unui lubrifiant (de regulă ulei, dar
poate fi şi apă), care reduce frecarea, deci supraîncălzirea şi înmuierea
instrumentului, reţine particulele metalice detaşate şi previne înglobarea lor în
structura pietrei de ascuţit.

Se recomandă fixarea mânerului instrumentului în menghină, cu partea

activă orientată în jos, astfel ca faţa sa facială să fie paralelă cu podeaua, iar
capătul terminal orientat spre operator. În lipsa menghinei, instrumentul se
poate fixa în mână. Poziţia orizontală a feţei faciale poate fi verificată cu o
agrafă de birou aplicată pe planul feţei faciale.
Piatra pentru ascuţit se unge cu 1-2 picături de ulei mineral, apoi
menţinând-o în unghi de aprox. 10-20º faţă de planul vertical, se deplasează
în mod repetat de sus în jos, în contact cu muchia instrumentului, până la
ascuţirea corespunzătoare. Se evită presiunea excesivă. Întotdeauna se
deplasează fie numai piatra, fie numai instrumentul, niciodată ambele.
Dacă muchia este foarte boantă, se începe cu o piatră mai dură (India),
finalizându-se cu pietre mai fine (Arkansas).
120
Fig.81. Fixarea manuală a instrumentului în timpul ascuţirii lamei

Fig.82. Angulaţia pietrei faţă de muchia laterală a chiuretei

121
 În cazul chiuretelor se rotunjeşte şi vârful lor, menţinând piatra în unghi
de 45º faţă de planul vertical. La chiuretele Gracey nu este necesară
ascuţirea muchiei laterale inactive.

Testarea eficienţei părţii active se va face pe două căi:

 vizual cu lupa: o muchie tăioasă apare mai degrabă ca o linie şi nu ca
suprafaţă. Ea nu reflectă lumina;
 tactil prin răzuirea baghetei din material plastic sau acrilat: muchia
ascuţită este capabilă să decojească suprafaţa baghetei, în timp ce
marginile boante alunecă uşor pe suprafaţă, fără a detaşa stratul
superficial al baghetei. Atenţie: nu toate baghetele pot fi sterilizate!

Din considerente igienice şi estetice, nu se foloseşte unghia în scopul

verificării muchiilor ascuţite.

Pietrele pentru ascuţit se curăţă de aşchiile metalice şi se spală cu apă

şi săpun sau se curăţă în baia cu ultrasunete, apoi se degresează cu alcool
sau benzină. După ambalare se sterilizează în autoclav.

Există şi aparate electrice destinate ascuţirii instrumentelor de detartraj

(ex. Periostar 3000 – [Kerr-Hawe], Fig. 81) – care fixează mânerul
instrumentului în unghiul stabilit de utilizator şi ascute lama activă cu ajutorul
pietrelor rotative. Sunt capabile să acţioneze mai multe tipuri de pietre, cu
granulaţii diferite (fină, medie, dură), marcate prin culori distincte. Se preferă,
totuşi, ascuţirea manuală, fiind mai blândă şi mai precisă.

Pentru menţinerea muchiilor cât mai ascuţite, se recomandă

depozitarea, curăţarea şi sterilizarea instrumentelor în tăviţe speciale,
prevăzute cu orificii şi sistem de fixare. În caz contrar, lamele active se ating
în mod repetat şi se tocesc rapid.

122
Fig.83. Aparat pentru ascuţirea instrumentarului manual pentru detartraj

Fig.84. Trusă de chiurete cu sistem de fixare pentru fiecare instrument

123
 10.5. Detartrajul ultrasonic

Instrumentele ultrasonice s-au folosit pentru prima dată în odontologie

la începutul anilor 1950 pentru prepararea cavităţilor. În 1955 s-a conceput
pentru prima dată un instrument ultrasonic utilizabil în parodontologie, pentru
detaşarea tartrului.
Ultrasunetele generează două fenomene:
- Produc pe de o parte unde sonore, vibraţii de frecvenţă înaltă pentru a
disloca depozitele de pe dinţi şi pulverizează un jet de apă pentru răcire
şi irigarea mecanică a câmpului operator. Particulele de apă formează
un nor fin de picuri în jurul vârful activ al aparatului.
- Pe de altă parte în acest halou de apă, prin colapsul bulelor de aer, ia
naştere fenomenul de cavitaţie, care la nivel molecular induce
turbulenţa acustică, cu liza celulelor bacteriene.

Aparatele de detartraj cu ultrasunete

Aceste aparate transformă curentul alternativ în energie mecanică sub
formă de vibraţii la o frecvenţă de 18.000-50.000 cicli/secundă, fapt ce
conferă vârfului activ al instrumentului o vibraţie cu o amplitudine de 0,006-
0,10 mm.
Energia ultrasonică aplicată asupra apei care asigură răcirea are drept
rezultat fenomenul de „cavitaţie”, ce se materializează în distrugerea
microorganismelor.
Frecvenţa şi amplitudinea optimă a vibraţiilor se poate seta cu ajutorul
butonului de reglare a frecvenţei, pe panoul de comandă al aparatului.
Dispozitivele ultrasonice pentru detartraj funcţionează optim dacă
pulverizează apa la cotă maximă. Aparatele piezoelectrice generează căldură
mai puţină, în comparaţie cu cele magnetostrictive, dar frecarea ansei de
dinte impune şi în acest caz răcire. Poate fi necesară setarea unei frecvenţe
de lucru mai mari în cazul unor depozite masive şi dure (vechi) de tartru, dar
dacă se urmăreşte eliminarea unui strat fin de tartru cu ajutorul unei anse
subţiri montate la aparat, frecvenţa se va reduce corespunzător. Când se
efectuează doar irigarea pungilor parodontale cu soluţii dezinfectante, după
finalizarea detartrajului, frecvenţa se reduce semnificativ.
Detartrajul ultrasonic este eficient şi în zona subgingivală, doar că, în
lipsa vizibilităţii directe, la identificarea depozitelor de tartru practicianul se
bazează preponderent pe senzaţia tactilă.
Unele aparate de detartraj sunt dotate cu recipiente în care se pot
introduce diferite soluţii antiseptice în vederea lavajului pungilor parodontale.
Schematic, un asemenea aparat se compune din:
- generatorul de ultrasunet;
- pedala de pornire-oprire;
- piesa de mână, prevăzută cu o manta izolatoare şi sistem de prindere a
părţii active, care se poate steriliza în autoclav, la 135ºC;
124
 - partea activă (ansa), prezintă forme variate, se poate schimba şi steriliza
- sistemul de răcire: fricţiunea dintre ansa ultrasonică şi suprafaţa dentară
produce căldură, care în lipsa unei răciri adecvate ar determina leziuni la
nivelul pulpei dentare şi al ţesuturilor din jur. Se recomandă ca rata de
pulverizare a apei de răcire să fie cuprinsă între 20-30 ml/min. ATENŢIE: cu
cât este mai mare presiunea aplicată cu ansa pe dinte în cursul detartrajului,
cu atât creşte căldura generată!
Ansele active:
- Se conectează la piesa de mână a aparatelor ultrasonice;
- Se folosesc exclusiv anse sterile;
- Prezintă dimensiuni şi forme variabile, în funcţie de forma, mărimea
dinţilor şi de accesul la regiunea în care se folosesc;
- Pentru detartrajul preventiv producătorii pun la dispoziţie, în general, 3
tipuri de anse drepte, în timp ce pentru detartrajul subgingival detaliat,
în zone de furcaţie, spaţiile retentive, concave şi greu accesibile sau în
jurul dinţilor malpoziţionaţi se oferă numeroase forme specifice, cu
traiect curbat în mai multe planuri;
- Pentru detartrajul periimplantar sau în jurul lucrărilor protetice estetice
din ceramică sau compozit, se folosesc anse din material plastic sau
carbon-compozit autoclavabil;
- Ansele foarte suple şi alungite nu se folosesc la îndepărtarea
depozitelor masive de tartru, întrucât există riscul de a se fractura;
- În timp ansele ultrasonice se uzează, scurtarea lor diminuând
amplitudinea şi eficienţa vibraţiilor. Scurtarea cu 2 mm a vârfului unei
anse poate duce la instrumentarea agresivă a cementului radicular,
datorită reducerii eficienţei ansei cu 50%. În asemenea situaţie
operatorul are tendinţa de a insista pe anumite suprafeţe dentare şi de
a exercita presiune cu ansa. Dacă ansa se scurtează cu cel puţin 2
mm, se înlocuieşte! Utilizată în condiţii normale, cu o frecvenţă de 10
detartraje zilnice, o ansă necesită înlocuire după aprox. 6 luni;
- Producătorii pun la dispoziţie o cheie pentru verificarea periodică a
dimensiunilor anselor, cu care se poate aprecia gradul lor de uzură;
- Se evită sterilizarea anselor cu poupinelul, întrucât căldura uscată le
distruge;
- Ansele ultrasonice nu trebuie ascuţite!

Există două tipuri principale de aparate de detartraj cu ultrasunete:

Aparate magnetostrictive
Operează pe principiul magnetostricţiei. O bară din metal sau mai multe
benzi metalice sunt plasate în interiorul unei bobine prin care trece curent
alternativ. La pornirea curentului, bobina induce un câmp magnetic, care
determină contracţia şi alungirea tijei/lamelelor metalice din interior, transmisă
ansei active sub forma unor vibraţii fine. Bara de metal plasată în piesa de
125
mână a aparatului, generează o vibraţie cuprinsă între 18.000-35.000 cicli pe
secundă, vibraţie care conferă părţii active o deplasare de circa 28-30 μm.
Generează cantităţi mari de căldură şi astfel impune răcire abundentă.
Deplasarea ansei este eliptică.
Poate influenţa buna funcţionare a diferitelor dispozitive electronice.
Exemple: Cavitron (Dentsply).

Aparate piezoelectrice
Aceste aparate operează prin intermediul unui transductor de cristale
de cuarţ care converteşte energia electrică în vibraţii de 25.000-50.000 cicli
pe secundă.
Avantajul major al acestor aparate rezidă în faptul că în lipsa câmpului
magnetic căldura generată este mult mai redusă, iar părţii active i se conferă
o mişcare liniară.
Exemple: Varios 750 (NSK), Piezon Master 600 (EMS), Symmetry IQ
(Hu-Friedy).

Etapele detartrajului ultrasonic

 poziţionarea pacientului şi protejarea sa cu bavetă şi aspirator de salivă;
 pacientul clăteşte cavitatea bucală cu soluţie de clorhexidină, triclosan,
clorură de cetilpiridiniu, timp de minim 30 secunde, pentru reducerea
concentraţiei de bacterii în aerosolii degajaţi pe durata detartrajului
 examinarea pacientului pentru selectarea anselor ultrasonice adecvate;
 conectarea aparatului la sursa de curent şi apă;
 ataşarea ansei active cu cheia specială;
 reglarea frecvenţei de lucru a aparatului şi a ratei de pulverizare a apei
de răcire: se setează o frecvenţă de lucru cât mai mică, dar suficientă pentru
detaşarea tartrului prezent;
 eliminarea apei şi a aerului rezidual până ce apa vine în jet continuu (30
secunde);
 se începe cu detartrajul depozitelor de tartru supragingivale masive, cu
anse late;
 se continuă cu eliminarea resturilor supragingivale, interdentare;
 cu ansa subţire se efectuează apoi detartrajul ultrafin din şanţuri şi pungi
parodontale;
 ansa formează cu suprafaţa dentară un unghi ce nu depăşeşte 10-15º şi
presiunea este minimă;
 ansa se deplasează pe suprafeţele dentare în permanenţă, fără a fi
oprită în anumite regiuni; mişcarea ei trebuie să fie ca o pensulare fină pe
suprafeţelor dentare;
 în cazul sensibilităţii dinţilor, se efectuează anestezie prin infiltraţie
plexală sau tronculară periferică, iar în cazul unei iritaţii gingivale ajunge
anestezia de contact;
 la final se finisează suprafeţele dentare coronare şi radiculare.
126
 Fig.85. Ansa ultrasonică se deplasează paralel cu suprafaţa dentară

Deplasarea anselor se poate face:

- Vertical;
- Orizontal;
- Oblic, încrucişat în diagonală.

Indicaţiile aparatelor de detartraj ultrasonice:

 eliminarea depozitelor de tartru supragingivale;
 eliminarea depozitelor de tartru subgingivale din pungi cu adâncimea
de maxim 3-4 mm;
 chiuretajul pungilor parodontale;
 finisarea şi lustruirea suprafeţelor radiculare detartrate;
 îndepărtarea coloraţiilor masive de pe suprafaţa dinţilor;
 descimentarea lucrărilor protetice conjuncte, a dispozitivelor
intraradiculare;
 îndepărtarea bracket-urilor ortodontice;
 uşurarea tratamentului mecanic endodontic;
 îndepărtarea obturaţiilor radiculare;
 condensarea materialelor de obturaţie în cavităţile dentare preparate.

Contraindicaţii:
 dinţi cu regiuni de smalţ demineralizate;
 la copii, întrucât ţesuturile aflate în dezvoltare sunt sensibile la vibraţiile
ultrasonice;
 plăgi chirurgicale recente (pot fi afectate suturile);
127
  osteomielite locale;
 infecţii gingivale ciclice cronice;
 diabet zaharat grav;
 tulburări de nutriţie cronice grave şi debilitante;
 neoplazii locale metastatice;
 pacienţi cu pace-maker (contraindicaţie valabilă doar în cazul aparatelor
magnetostrictive, care generează vibraţiile ultrasonice prin intermediul
tijei metalice activate de câmpul magnetic, cu influenţă asupra
stimulatoarelor cardiace implantabile);
 pacienţii cu boli infecţioase şi contagioase.

Dezavantaje:
 lezează compozitele;
 prin producerea de căldură, poate afecta pulpa;
 produce aerosoli;
 provoacă tinnitus temporal.

Avantaje:
 eliminarea rapidă a tartrului;
 îndepărtarea unei cantităţi mai reduse de cement radicular, faţă de
instrumentele manuale.

10.6. Detartrajul sonic

Introdus în practică în anii ’80, foloseşte propulsia cu aer şi produce

vibraţii în domeniul sonic, între 2.000-8.000 cicli/secundă.
Aparatul se conectează la racordul de turbină al unitului dentar.
Mişcarea părţii active este eliptică sau orbitală, având o amplitudine de 0,08-
0,2 mm.
Dispozitive: TITAN-S, MICRO-MEGA AIR SCALER.
Dezavantajul constă în producerea unor aerosoli în cantităţi crescute,
precum şi a unui zgomot specific, mai greu de suportat de unii pacienţi.
Acest aparat are o putere mai redusă de dislocare a concrementului
tartric, dar prezintă avantajul de a avea dimensiuni reduse şi de a se conecta
uşor la cupla turbinei. Nu generează fenomenul de cavitaţie.
Vibraţia ansei nu generează căldură, dar fricţiunea sa cu dintele impune
şi în acest caz răcire copioasă, în scopul prevenirii leziunilor pulpare.
Exemplu: KaVo Sonicflex.

Instrumentele de detartraj sonice şi ultrasonice se folosesc cu

precădere în eliminarea depozitelor masive de tartru, care sunt dislocate
rapid şi confortabil.
Ele se pot folosi şi în timpul procedeelor de chirurgie parodontală,
numai dacă au o sursă proprie de apă sterilizată.
128
 Eficacitatea lor în detartrajul subgingival este invers proporţională cu
adâncimea pungii parodontale. Cu cât punga este mai adâncă, apar şanse de
blocare a sprayului de apă ce iese prin partea activă, fapt ce conduce la
apariţia disconfortului pentru pacient şi la distrucţii tisulare.

10.7. Detartrajul cu laser

În ultimele decenii s-au efectuat numeroase cercetări pentru evaluarea

eficienţei diferitelor tipuri de laser în eliminarea depozitelor de tartru supra- şi
subgingivale. Dintre dispozitivele studiate, doar cele pe bază de laser Er:YAG
(erbium doped:yttrium-aluminium-garnet) sau Er,Cr:YSGG (erbium-chromium
doped:yttrium-selenium-gallium-garnet) s-au dovedit a fi adecvate. Celelalte
tipuri de laser produc leziuni termice la nivelul ţesuturilor dure dentare.
Laserul Er:YAG se caracterizează prin emisia unui fascicul luminos
infraroşu, cu lungimea de undă de 2940 nm. Datorită rezonanţei atomice,
energia sa este absorbită intens de moleculele de apă şi de grupările
hidroxilice (-OH) ale hidroxiapatitei dentare şi astfel distrugerea şi
carbonizarea ţesuturilor moi din jur este minimă. În schimb, structurile dure
dentare conţin apă în cantităţi reduse şi se supraîncălzesc sub acţiunea
laserului, necesitând răcire abundentă. Lichidul de răcire menţine ţesuturile
dentare umede în permanenţă, diminuând distrugerile tisulare şi amplificând
capacitatea de ablaţie, prin creşterea conţinutului hidric al dintelui.
Efectul de ablaţie se bazează pe capacitatea moleculelor de apă şi a
radicalilor -OH din ţesuturi de a absorbi energia fasciculului emis şi de a
ajunge rapid la punctul de fierbere. Vaporii eliberaţi amplifică tensiunea
internă a ţesuturilor şi se produc microexplozii, fenomen care permite
detaşarea tartrului de pe dinţi.
Metoda este aplicabilă numai pentru detartrajul cementului radicular,
în timp ce la nivelul smalţului produce leziuni marcate, mulţumită
concentraţiei extrem de reduse a apei din ţesutul amelar.
Exemple: aparatul cu laser KaVo KEY.

Avantajele detartrajului cu laser:

 efect bactericid: alături de depozitele de tartru îndepărtează
endotoxinele şi bacteriile de pe suprafeţele radiculare;
 se foloseşte la chiuretarea pungilor şi dezinfectarea acestora;
 hemostază bună;
 cicatrizare optimă;
 în general nu necesită anestezie;

Dezavantajele metodei:
 costuri ridicate;
 riscul iradierii altor ţesuturi – ochii (necesită protecţie cu ochelari
speciali).
129
 10.8. Complicaţiile şi accidentele detartrajului

 luxaţia / avulsia dinţilor cu mobilitate accentuată;

lezarea ţesuturilor orale moi – poate surveni îndeosebi în cazul
detartrajului manual, dacă în lipsa sprijinului adecvat, se exercită presiuni mai
mari şi instrumentul derapează de pe suprafeţele dentare;
 fisurarea sau îndepărtarea obturaţiilor;
 leziuni pulpare – în cazul supraîncălzirii anselor sonice şi ultrasonice;
 leziuni radiculare (când se exercită presiuni exagerate sau instrumentul
este ţinut în unghi obtuz faţă de suprafaţa rădăcinii, detartrajul poate produce
eliminarea unui strat gros de cement).
Toxinele bacteriene impregnează doar stratul superficial al cementului
radicular şi nu întreaga sa grosime. Se doreşte, aşadar, îndepărtarea doar a
unui strat subţire din grosimea cementului, pentru a reduce riscul
hipersensibilităţii şi pentru a facilita vindecarea parodontală, condiţionată de
prezenţa cementocitelor reziduale.
 instalarea unei hipersensibilităţi dentinare la rece, cald, acru sau dulce.
* este demn de menţionat că după detartrajul subgingival sau pe
suprafeţele radiculare expuse în urma retracţiei gingivale, apare o
hipersensibilitate indusă de detaşarea depozitului mineralizat care diminua
intensitatea stimulilor cu care venea în contact dintele.
Cauzele hipersensibilităţii:
- Presiune laterală exagerată;
- Menţinerea îndelungată a ansei sonice sau ultrasonice pe o anumită
regiune dentară;
- Poziţia incorectă a ansei sonice / ultrasonice pe dinte;
- Angulaţia incorectă a instrumentului manual (unghi > 90°);
- Detartrajul dentinei expuse în prealabil;
- Supraîncălzirea instrumentelor (rata scăzută a lichidului de răcire);
Tratament: paste de dinţi de tip sensitive (ex. gama Sensodyne, Colgate
ProRelief), preparate cu fluor (geluri cu 1500 ppm F, lacuri cu fluor şi ape de
gură fluorurate). Efectul desensibilizant se instalează în general după
utilizarea timp de 2-4 săptămâni a acestor produse.

 aerosolii degajaţi în cursul detartrajului pot conţine particule cu dimensiuni

de până la 50 microni, care se menţin în aer timp îndelungat şi pot cauza
infecţii respiratorii.
Aerosolii degajaţi conţin bacterii, toxine din pungile parodontale
inflamate şi sânge. Cu cât apa de răcire se pulverizează mai abundent, cu
atât volumul aerosolilor va fi mai mare. Tocmai de aceea este imperios
necesară o aspiraţie cât mai eficientă, pe cât posibil cu exhaustorul. După
detartrajul sonic şi ultrasonic se dezinfectează toate suprafeţele zonei de
tratament: unitul dentar, măsuţa de lucru, măsuţa mobilă, piesele de mână,
aparatul de detartraj, spray-ul de apă şi aer.
130
 Pentru prevenirea instrumentării exagerate a pungilor parodontale, se
pot utiliza dispozitive moderne de detectare a tartrului. Acestea emit prin ansa
subţire un fascicul de lumină infraroşie, care se proiectează pe ţesuturile din
punga parodontală. Fiecare structură reflectă în mod specific aceste radiaţii şi
astfel aparatul poate detecta prezenţa concrementelor tartrice, prin emiterea
unor semnale sonore şi luminoase. Exemple: Detectar (NEKS), Detectar
(Ultradent).
După detartraj pacienţii pot avea senzaţia ciudată de gol, mai ales în
regiunea dinţilor frontali inferiori, dar în câteva ore sau 1-2 zile această
senzaţie dispare. Se atrage atenţia şi asupra faptului că în urma detartrajului
pot rămâne suprafeţe gingivale ulcerate din cauza tartrului, care necesită
aproximativ 1-2 săptămâni până la vindecare. De aceea, în această perioadă
gingia poate sângera la periaj, un fenomen normal în contextul menţionat, dar
care nu justifică întreruperea igienei orale.

Periajul regulat nu va fi suspendat!

131
11. CONTROLUL INFECŢIILOR NOSOCOMIALE ÎN CABINETUL
DE MEDICINĂ DENTARĂ

Personalul cabinetului de medicină dentară este expus riscului de

leziuni percutane şi contaminare cu sânge sau salivă provenită de la pacienţi,
îndeosebi la utilizarea instrumentelor ascuţite. Întrucât unele boli infecţioase
se transmit prin secreţiile provenite din cavitatea bucală, tratamentele
stomatologice se consideră critice din punct de vedere al riscului infecţios.

11.1. Echipamentul de protecţie

11.1.1. Mănuşile

Mănuşile din cauciuc protejează tegumentele mâinilor practicianului.

Pot fi din latex sau vinil.
Purtarea mănuşilor de protecţie este obligatorie în cursul examinării şi
tratării pacienţilor, dar şi în timpul manevrelor de spălare şi pregătire a
instrumentarului în vederea sterilizării, precum şi la dezinfectarea suprafeţelor
din cabinetului de medicină dentară.
Înainte şi după folosirea mănuşilor mâinile se spală meticulos cu apă
caldă şi săpun dezinfectant. De asemenea, mâinile trebuie să fie uscate cu
şerveţele de unică folosinţă (nu cu prosoape textile), pentru a facilita
alunecarea lor în interiorul mănuşilor. Înainte de aplicarea mănuşilor se scot
bijuteriile (ceas de mână, inele, brăţări), întrucât constituite spaţii de retenţie
pentru microbi şi nu se pot dezinfecta în mod corespunzător. Unghiile trebuie
să fie scurte, pentru a evita distrugerea mănuşilor la nivelul vârfului degetelor.
Mănuşile se înlocuiesc înaintea tratamentului fiecărui pacient nou şi, la
nevoie, în cursul tratamentului aceluiaşi pacient (dacă se deteriorează). Se
evită spălarea mănuşilor contaminate.

Mănuşile sunt de două feluri:

- Nesterile;
- Sterile – indicate tratamentelor chirurgicale.

Mănuşile sunt disponibile cu mai multe dimensiuni:

XS Extra small 5-6

S Small 6-7
M Medium 7-8
L Large 8-9
XL Extra large 9-10

132
 11.1.2. Masca

- Protejează tegumentele, mucoasa bucală şi nazală a personalului

medical;
- Constituie un filtru în calea microorganismelor conţinute de aerosoli;
- Împiedică răspândirea în mediu a agenţilor biologici proveniţi din
cavitatea bucală şi căile respiratorii ale purtătorului;
- Masca prezintă în general 2 sau 3 straturi de hârtie, o tijă în marginea
sa superioară pentru conturul nasului şi este prevăzută cu şiret sau
elastic pentru fixare;
- Se schimbă după fiecare pacient;
- Măştile se înlocuiesc chiar şi în timpul intervenţiilor prelungite, întrucât
umiditatea respiraţiei reduce eficienţa filtrării;
- Se preferă măştile cu 3 straturi;
- Pot filtra particule cu diametrul de până la 0,05 microni;
- Trebuie să acopere atât nasul cât şi gura practicianului;
- După utilizare nu va fi purtată pe frunte sau pe bărbie, ci se aruncă!

11.1.3. Ochelarii de protecţie

- Protejează ochii de aerosolii, particulele, stropii de sânge şi de salivă ce

se pot proiecta în direcţia conjunctivei în cursul tratamentelor
stomatologice (îndeosebi când se lucrează cu turbina, aparatul cu
pulbere abrazivă sau aparate sonice şi ultrasonice pentru detartraj);
- Trebuie să protejeze ochii şi dinspre lateral.

11.1.4. Scutul facial

- Folosirea sa este mai puţin confortabilă;

- Deşi acoperă întreaga faţă, nu protejează împotriva aerosolilor şi, deci,
impune utilizarea concomitentă a unei măşti faciale.

11.1.5. Îmbrăcămintea din cabinetul de medicină dentară

- Se poartă halat sau îmbrăcăminte adecvată activităţii clinice în cursul

oricărui tip de tratament şi la examinarea pacienţilor;
- Se preferă halatele din bumbac, ce pot fi spălate la temperaturi de
peste 60°C;
- Se recomandă şi o încălţăminte comodă şi adecvată pentru activitatea
clinică.

133
 11.2. Circuitul instrumentelor

În cursul tratamentelor efectuate în cabinetul stomatologic

instrumentele utilizate pot constitui vehicul de transmitere a diferitelor infecţii.
Tocmai de aceea se impune ca instrumentarul folosit să fie sterilizat în
prealabil, iar suprafeţele şi echipamentul de lucru să fie dezinfectate.

Pregătirea instrumentarului stomatologic utilizat în vederea sterilizării

cuprinde mai multe etape:
- curăţare/decontaminare (predezinfecţie);
- clătire;
- dezinfecţie;
- clătire;
- uscare;
- verificarea integrităţii instrumentelor;
- împachetarea în vederea sterilizării.

11.2.1. Decontaminarea (pre-dezinfecţia) instrumentelor

- imediat după utilizarea instrumentarului din cabinetul stomatologic, acesta

trebuie decontaminat cât mai aproape de locul utilizării;
- instrumentele folosite se colectează prin imersia lor într-o soluţie de
detergent-dezinfectant (cu acţiune de detaşare a murdăriei grosiere de pe
substrat şi cu acţiune bactericidă);
- se respectă indicaţiile de pe prospectul soluţiilor utilizate în acest scop
(durata, concentraţia);
- se scufundă în soluţie toate suprafeţele instrumentelor;
- recipientul cu soluţia de decontaminare se etichetează;
- recipientul trebuie să fie prevăzut cu capac şi preferabil să aibă în interior un
coş pentru instrumente;
- se folosesc produse avizate ca detergent, detergent enzimatic sau
detergent-dezinfectant sau produs de curăţare-decontaminare pentru
instrumentar, în concentraţia recomandată de producător;
- concentraţia de lucru a produsului utilizat în această etapă trebuie să
acopere spectrul de acţiune virulicid (inactivarea VHB şi HIV).

- efectele decontaminării:
 diminuează populaţia de microorganism;
 previne uscarea produselor biologice;
 uşurează procesele ulterioare;
 contribuie la protecţia personalului care manipulează,
dezasamblează instrumentele;
 contribuie la protecţia mediului împotriva contaminării.

134
 11.2.2. Curăţarea instrumentelor

- faza de curăţare are rolul de a:

- elimina murdăria, îndeosebi materiile organice;
- preveni formarea unui biofilm;
- reduce încărcătura microbiană iniţială;

- mecanismele de acţiune în această fază sunt:

- fizico-chimică, prin detergentul care poate fi:

- neutru;
- alcalin;
- enzimatic;

- mecanică (jet de apă, periaj, ultrasunete, etc.);

- termică (temperatura apei);

- nu se utilizează produse pe bază de aldehide, deoarece acestea au

capacitatea de a fixa proteinele de suport;
- doar un obiect bine curăţat va putea fi sterilizat, în termen absolut;
- curăţarea se poate face prin două metode:

Curăţarea manuală
- se perie instrumentele cu grijă, insistând asupra articulaţiilor şi canelurilor, în
părţile scobite, jgheaburi şi porţiuni cu cavităţi, utilizând o perie moale din
nylon;
- instrumentarul se demontează complet;
- operatorul poartă în mod obligatoriu mănuşi, mască şi halat de protecţie;
- perierea instrumentelor se face în soluţia detergent utilizată şi nu în aer,
pentru a evita stropirea;
- la finalul acestei etape se dezinfectează suprafeţele din jurul zonei unde s-a
efectuat curăţarea.

Curăţarea automată
- presupune folosirea unei maşini de curăţat automată cu program de
dezinfecţie/baie cu ultrasunete;
- utilizarea acestor dispozitive au avantajul că reduc expunerea personalului
la agenţii infecţioşi şi substanţele chimice toxice;
- nu se curăţă în baie cu ultrasunete oglinzile dentare şi piesele de mână,
pentru a evita distrugerea lor;

135
 11.2.3. Clătirea instrumentelor

- se realizează sub jet de apă caldă potabilă.

11.2.4. Dezinfecţia instrumentelor

- se utilizează obligatoriu un dezinfectant etichetat ca dezinfectant pentru

instrumentar şi avizat de Ministerul Sănătăţii, în concentraţia recomandată de
producător;
- se alege un dezinfectant anticoroziv;
- concentraţia de lucru a soluţiei de dezinfectant trebuie să acopere spectrul
de acţiune: bactericid, fungicid, virulicid (inactivarea VHB şi HIV);
- dezinfecţia se realizează în cuve/recipiente cu capac;
- soluţia dezinfectantă trebuie să acopere în totalitate instrumentele imersate;
- la sfârşitul timpului de dezinfecţie instrumentele se extrag din recipient.

11.2.5. Clătirea instrumentelor

- se clătesc instrumentele cu apă din abundenţă.

11.2.6. Uscarea instrumentelor

- se face cu un prosop curat.

11.2.7. Verificarea integrităţii instrumentarului

11.2.8. Ambalarea (împachetarea) instrumentarului

- ambalarea are ca scop depozitarea instrumentelor sterilizate în condiţii

sterile.
- în funcţie de utilizare, instrumentele pot fi ambalate individual, în garnituri
sau sub formă de seturi destinate aceluiaşi tip de tratament.
Instrumentarul de sterilizat poate fi împachetat în:
 cutii metalice (pentru sterilizarea cu aer cald);
 cutii metalice perforate (pentru sterilizarea cu abur sub presiune);
 casolete perforate cu colier (pentru sterilizarea cu abur sub presiune);
 hârtie specială pentru împachetarea instrumentarului sau materialului
textil, fabricată special pentru sterilizarea cu abur sub presiune;
 pungi/role hârtie-plastic fabricate special pentru sterilizarea cu aer
cald, cu indicatori fizico-chimici de temperatură;
 pungi/role hârtie-plastic fabricate special pentru sterilizarea cu abur
sub presiune, cu indicatori fizico-chimici de temperatură.

136
 Pungile/rolele de hârtie-plastic achiziţionate trebuie să fie sudate cu
trei rânduri de benzi a câte 10 mm fiecare (conform standardelor europene).
Acestea sunt de diferite dimensiuni, cu sau fără pliu, iar după ce au fost
încărcate cu instrumentar trebuie sudate/lipite la capătul de acces. Sudarea
se realizează cu ajutorul unui aparat special dedicat acestei operaţii. Există şi
pungi care la capătul de acces au un sistem autocolant pentru lipirea
pachetului. Pungile de hârtie-plastic cu instrumentar (truse) se aşează în
coşuri/navete metalice în poziţie verticală, ordonate ca si cărţile în bibliotecă.
Coşurile/navetele metalice astfel încărcate se introduc în incinta
sterilizatorului.
Hârtia specială este folosită pentru împachetarea instrumentarului,
mănuşilor sau materialului textil. Ambalarea se realizează obligatoriu în două
straturi de hârtie specială, astfel încât materialul de sterilizat să fie bine
închis, fără soluţii de continuitate; după plierea celui de al doilea strat acesta
se închide cu banda adezivă cu indicator fizico-chimic de virare a culorii.
Materialul ambalat în hârtie specială sau pungi hârtie-plastic se aşează în
coşuri/navete metalice. În funcţie de mărimea pachetului, în coşuri/navete se
aşează un singur pachet sau două, dar nesuprapuse pentru a permite
pătrunderea agentului de sterilizare în interiorul pachetelor. După ambalarea
materialului de sterilizat în hârtie specială sau pungi hârtie-plastic şi aşezare
în coşuri/navete, manipularea pachetelor se face numai prin intermediul
acestora. Hârtia specială şi pungile hârtie-plastic folosite la împachetare NU
se reutilizează.
Când se folosesc cutii metalice (casolete), cu sau fără perforaţii, după
introducerea materialul de sterilizat se închide capacul şi se aplică două
bucăţi de bandă adezivă pentru controlul eficacităţii sterilizării. Această bandă
adezivă mai are şi rolul de a fixa capacul cutiei. Pot fi folosite şi cutii metalice
perforate prevăzute cu valve sau filtre; utilizarea şi întreţinerea acestora se
face conform instrucţiunilor producătorului.

11.3. Sterilizarea

Sterilizarea constituie metoda de distrugere şi inactivarea ireversibilă a

tuturor formelor de viaţă a microorganismelor. Este capabilă să elimine
inclusiv virusurile, sporii bacterieni şi fungici, prionii, precum şi formele
microbiene rezistente la temperaturi înalte, rezultatul acestei operaţiuni fiind
starea de sterilitate.
In alegerea metodelor folosite trebuie să se ţină seama de sensibilitatea
microorganismelor faţă de acţiunea unor factori de mediu extern şi de
calităţile fizice şi chimice ale materialului supus sterilizării.
Sterilizarea instrumentarului din cabinetul stomatologic se poate realiza
cu ajutorul sterilizatorului cu aer cald (poupinel, etuva) sau cu sterilizatorul cu
abur sub presiune (autoclavul).

137
 11.3.1. Sterilizarea cu aer cald (poupinel, etuva)

- La sterilizatorul cu aer cald se sterilizează sticlăria şi instrumentarul care nu

suportă sterilizarea cu aburi sub presiune (oţel inoxidabil: cromat).
- Sterilizatorul cu aer cald este total contraindicat pentru materiale textile,
lichide şi cauciuc.

Ciclul complet de sterilizare cu poupinelul cuprinde următoarele faze:

- faza de încălzire a aparatului: intervalul de timp între pornirea aparatului şi

începerea creşterii temperaturii, durata acestei faze variind în funcţie de
aparat.

- faza de latenţă (omogenizare): intervalul de timp în care are loc

propagarea şi creşterea temperaturii pentru atingerea temperaturii de
sterilizare în cutiile metalice/pachetele din coşuri; durata în funcţie de aparat,
de natura şi cantitatea materialului de sterilizat.

- faza de sterilizare: durata depinde de temperatură:

- la 180°C timp de 1 oră de la atingerea acestei temperaturi sau
- la 160°C timp de 2 ore de la atingerea acestei.

- faza de răcire: durează în funcţie de aparat, de natura şi cantitatea

materialului de sterilizat.

Un ciclu complet de sterilizare durează între 4 - 5 ore.

Cutiile metalice cu instrumentar se introduc închise în incinta
sterilizatorului cu aer cald.
Timpul de sterilizare se măsoară din momentul atingerii temperaturii de
sterilizare în interiorul încărcăturii.
Sterilizatorul cu aer cald nu se deschide niciodată în timpul perioadei de
sterilizare pentru a introduce noi pachete.
La încheierea ciclului de sterilizare nu se deschide niciodată
sterilizatorul cu aer cald înainte ca temperatura sa fie sub 50°C. La
extragerea pachetelor din sterilizatorul cu aer cald se folosesc mănuşi din
bumbac.
Virarea culorii de pe benzile adezive certifică eficienţa sterilizării. În
situaţia în care virajul nu s-a realizat, instrumentarul se considera nesterilizat
şi nu se utilizează.
După realizarea sterilizării se lipeşte o etichetă pe capacul cutiei care
să cuprindă informaţii exacte privind data, ora şi persoana care a efectuat
sterilizarea.
La fiecare 6 luni aparatul cu care se realizează sterilizarea se va
verifica de către tehnicianul autorizat.
138
 11.3.2. Sterilizarea cu abur sub presiune (autoclav)

Autoclavul expune direct fiecare articol la contactul cu aburul la

temperatura şi presiunea pentru timpul specificat. Aburul ideal pentru
sterilizare este abur uscat saturat 100% (absenţa condensului).
Există 2 tipuri de autoclave:
- Sterilizatorul cu abur sub presiune cu pre- şi post-vacuumare. Este cea
mai bună metodă de sterilizare a instrumentarului chirurgical din oţel
inoxidabil împachetat şi singura metodă posibilă pentru sterilizarea
materialului moale (textile), cauciucului, sticlăriei.
- Sterilizatorul cu abur sub presiune fără post-vacuumare. Este folosit
pentru sterilizarea mediilor de laborator, lichidelor în flacoane,
instrumentar neîmpachetat. Timpul de pătrundere a aburului este
prelungit datorită eliminării incomplete a aerului.
Pot fi utilizate programe de sterilizare pentru instrumentar neîmpachetat
folosind autoclave amplasate în imediata apropiere a sălilor de tratament.
Sterilizarea instrumentarului neîmpachetat se poate face numai în caz de
urgenţe medico-chirurgicale, când instrumentarul disponibil este insuficient,
iar utilizarea acestuia se face imediat (fără stocare).
Temperatura este 134°C.
Ciclul complet de sterilizare la sterilizatorul cu abur sub presiune
cuprinde următoarele faze:

- Faza de pretratament şi preîncălzire (pre-vacuumare): constă din mai

multe secvenţe de admisie de abur şi evacuare, realizat printr-un număr de
variaţii de presiune şi are drept scop să îndepărteze aerul din materialul de
sterilizat concomitent cu umezirea acestuia, necesară înaintea fazei de
sterilizare.

- Faza de sterilizare: timpul de sterilizare se măsoară din momentul atingerii

temperaturii de sterilizare în interiorul încărcăturii. În funcţie de temperatura,
presiunea aleasă, timpul de sterilizare durează un număr de minute (la 121°C
timp de 20 minute, la 134°C timp de 10 minute). Variaţia temperaturii de
sterilizare admisă este de 1,5°C.

- Faza de post-tratament (post-vacuumare): destinată normalizării în ce

priveşte temperatura şi umiditatea materialului de sterilizat. Încărcătura de
sterilizat este expusă unui vacuum mai scăzut pentru o anumită perioadă de
timp. Egalarea presiunii de la vacuum se produce prin admisia aerului
atmosferic din mediu, printr-un filtru ce împiedică pătrunderea bacteriilor în
incinta de sterilizare.

La finalizarea ciclului complet de sterilizare este interzisă deschiderea

sterilizatorului cu abur sub presiune înainte ca temperatura să fie sub 100°C.
139
 La extragerea pachetelor din sterilizatorul cu abur sub presiune se
impune folosirea mănuşilor din bumbac.
Cutiile, casoletele, coşurile, navetele cu pachetele sterilizate se
etichetează, notându-se data, ora, sterilizatorul cu abur sub presiune la care
s-a efectuat sterilizarea, persoana care a efectuat sterilizarea.
Se notează în caietul de sterilizare: data, temperatura şi presiunea la
care s-a efectuat sterilizarea, ora de începere şi de închidere a ciclului,
rezultatele indicatorilor fizico-chimici şi semnătura persoanei responsabilizate
cu sterilizarea.

11.3.3. Durata menţinerii sterilităţii

 Durata menţinerii sterilităţii materialelor ambalate în cutii metalice perforate

sau casolete cu colier este de 24 de ore de la sterilizare, cu condiţia
menţinerii cutiilor, casoletelor închise.
 Durata menţinerii sterilităţii materialelor ambalate în pungi de hârtie sau din
plastic sudate este de 2 luni de la sterilizare, cu condiţia menţinerii integrităţii
ambalajului, a manipulării lor numai prin intermediul coşului şi a depozitării lor
în spaţii special destinate.

11.4. Dezinfecţia

Dezinfecţia constituie numai inactivarea sau distrugerea germenilor

patogeni, însă fără cuprinderea formelor sporulate, care sunt rezistente de
cele mai multe ori la acţiunea dezinfectanţilor.
Se dezinfectează suprafeţele de lucru şi dispozitivele medicale, prin
utilizarea produselor avizate de Ministerul Sănătăţii, respectând concentraţiile
şi indicaţiile oferite de producător. Soluţia folosită se pulverizează pe
suprafaţa ce urmează a fi dezinfectată şi se lasă să acţioneze conform
recomandărilor producătorului. Dacă suprafaţa este puternic contaminată,
după pulverizarea soluţiei se aşteaptă 2 minute pentru a lăsa să acţioneze
agentul dezinfectant, se şterge suprafaţa cu o compresă de tifon sau şerveţel
de hârtie şi se pulverizează din nou dezinfectant pe această suprafaţă.
Înaintea fiecărui pacient se dezinfectează următoarele suprafeţe:
- Masa de lucru;
- Fotoliul dentar şi tetiera;
- Lampa unitului;
- Scuipătoarea;
- Suprafeţele aparatelor folosite la tratament (apex-locator, lampa pentru
fotopolimerizare, aparat detartraj);
- Baveta reutilizabilă din material plastic.
- Se aplică o regulă fundamentală: „nu dezinfecta ce poţi steriliza”.

140
 11.5. Măsuri preventive în cabinetul de medicină dentară

- Îndepărtarea instrumentelor şi materialelor folosite la pacientul anterior,

purtând mănuşi;
- Spălarea sistemelor de răcire cu apă (la turbină, sprayul de apă-aer,
aparate pentru detartraj) , acţionându-le timp de 20-30 de secunde;
- Dezinfectarea suprafeţelor contaminate;
- Scoaterea şi aruncarea mănuşilor folosite, spălatul mâinilor, aplicarea
mănuşilor noi;
- Pregătirea instrumentarului steril pentru pacientul următor;
- Utilizarea instrumentelor de unică folosinţă (seringi, ace, pahare, bavete,
canule pentru aspiratorul de salivă);
- Se sterilizează: piesele de mână, canulele reutilizabile ale exhaustorului,
canulele reutilizabile ale spray-lui de apă-aer, precum şi toate instrumentele
manuale folosite, inclusiv frezele, ansele de detartraj, cheia de turbină şi
cheia pentru fixarea anselor de detartraj sonic şi ultrasonic;
- Fişele pacienţilor se manevrează cu mâinile spălate, după îndepărtarea
mănuşilor;
- În timpul tratamentelor se folosesc două pense: una pentru manevrarea
instrumentelor în cavitatea bucală a pacientului şi alta pentru manipularea
instrumentelor sterile (extragerea instrumentelor sterile din cutii, extragerea
conurilor de hârtie sau gutapercă din cutii, extragerea frezelor sterile din
suportul de freze, etc.);
- Folosirea plăcuţelor de sticlă şi a spatulelor sterile pentru amestecarea
materialului de obturaţie radiculară;
- Efectuarea radiografiilor se face cu purtarea mănuşilor de protecţie, până
la scoaterea foliei protectoare de pe film;
- La finalul programului de lucru podeaua se spală şi se dezinfectează cu
soluţii adecvate, iar clanţele, mânerele şi întrerupătoarele se şterg cu soluţii
dezinfectante;
- Sala de tratament se aeriseşte câte 5 minute/oră;
- Amprentele, machetele şi lucrările protetice se dezinfectează cu soluţii
destinate acestui scop;
- Amprentele şi fişa de comandă trimisă laboratorului (care conţine datele
referitoare la lucrarea protetică) se introduc în pungi separate;
- Lingurile de amprentare se sterilizează;
- Înainte de începerea oricărui tip de tratament stomatologic şi înainte de
luarea amprentelor pacientul va clăti cavitatea bucală cu soluţii antiseptice pe
bază de clorhexidină, triclosan sau clorură de cetilpiridiniu, pentru a reduce
numărul microorganismelor orale;
- Se recomandă utilizarea foliilor protectoare, care se aplică pe lampa
unitului, tetieră, butoane, furtunul aspiratorului, turbinei sau spray-ului de aer.

141
 11.6. Manevrarea deşeurilor infecţioase

Toate deşeurile care conţin sau au luat contact cu secreţiile pacientului

sunt considerate a fi infecţioase şi nu se aruncă la gunoiul menajer.
Ambalajul în care se face colectarea şi care vine direct în contact cu
deşeurile periculoase este de unică folosinţă şi se elimină odată cu conţinutul.
Astfel, materialele contaminate cu saliva sau sângele pacientului se
colectează în pungi de polietilenă de culoare galbenă: mănuşile, măştile,
paharele folosite, rulourile de vată, etc.
Deşeurile înţepătoare-tăietoare (reprezentate de ace, seringi cu ac,
branule, lame de bisturiu de unică folosinţă) care au venit în contact cu
material infecţios se colectează în cutii galbene, marcate cu pictograma
"Pericol biologic", dotate cu capac special care să împiedice scoaterea
deşeurilor după umplerea cutiei.
Ridicarea şi transportul deşeuri infecţioase se realizează de către firme
specializate.

11.7. Spălarea mâinilor

Tegumentele mâinilor frecvent incriminate în transmiterea agenţilor

infecţioşi sunt colonizate de microorganisme nepatogene, saprofite, care
constituie flora normală (rezidentă) permanentă, la care, prin contaminare, se
adaugă invariabil flora tranzitorie prezentă ocazional, temporar.
Mâinile se spală la începutul programului de lucru, înainte de aplicarea
şi după îndepărtarea mănuşilor, după atingerea oricărei suprafeţe
contaminate şi la sfârşitul programului de lucru.
Procedura standard pentru spălarea igienică a mâinilor include:
• Umezire cu apă a mâinilor, pumni, antebraţe, coate care vor fi ţinute
vertical cu degetele orientate în sus astfel ca apa să curgă spre coate;
• Săpunire în aceeaşi ordine şi poziţie;
• Frecare de câte 5 ori a:
- Palmelor între ele (Fig. 84, etapa a şi b);
- Palma dreaptă peste mâna stângă şi palma stângă peste mâna
dreaptă (c);
- Palmele între ele cu degetele flectate şi încrucişate (d);
- Deget mare drept prin rotaţie cu mâna stângă (e);
- Deget mare stâng prin rotaţie cu mâna dreaptă (e);
- Palma stângă prin rotaţie cu mâna dreaptă cu degetele flectate (f);
- Palma dreaptă prin rotaţie cu mâna stângă cu degetele flectate (f).
• Se săpunesc cu atenţie prin frecare extremităţile degetelor, spaţiile
periunghiale, spaţiile interdigitale, articulaţia pumnului, antebraţul şi
cotul pentru fiecare parte, ţinând degetele orientate în sus;
• Clătirea cu apă dinspre zonele spălate spre cele nespălate, degetele
fiind orientate în sus astfel ca apa să se scurgă spre coate;
142
• Durata etapelor descrise este în medie de 30 secunde;
• Uscare prin ştergere cu prosop de unică folosinţă din hârtie;
• Închiderea robinetului cu mâna în care se păstrează prosopul deja
folosit;
• Aruncarea prosopului în recipienţi speciali;
• In situaţii de urgenţă ca înlocuitor al spălatului se practică aplicarea de
soluţie antiseptică pe tegumentele mâinilor şi frecarea acestora timp de
15-30 secunde;
• După mai multe utilizări (3-4) mâinile trebuie spălate conform procedurii
standard.

a b

c d

e f

Fig. 86. Etapele spălării mâinilor

143
 12. BIJUTERIILE DENTARE

Aplicarea bijuteriilor dentare reprezintă o manoperă tot mai răspândită

în cadrul stomatologiei estetice, constând în colarea unor elemente
decorative pe suprafeţele dentare, pentru a oferi un zâmbet cât mai
strălucitor.
Bijuteriile dentare pot constitui factor motivant în îmbunătăţirea şi
menţinerea igienei orale.
Se aplică în general pe suprafaţa vestibulară a unui dinte frontal (incisiv
centrali, lateral sau canin) superior.

12.1. Descrierea bijuteriilor dentare

Dimensiunea bijuteriilor variază, existând modele discrete, cu mărimi

reduse, dar şi exemplare grosolane, care atrag imediat atenţia asupra lor.
Este caracteristică şi diversitatea culorilor şi a formelor, bijuteriile
reprezentând de la motive ale civilizaţiei antice până la simboluri emblematice
ale lumii contemporane, în culori variate: albastru, roşu, roz, verde, argintiu,
auriu, etc.
Materialul bijuteriilor dentare: metale preţioase sau semipreţioase,
cristale şi pietre preţioase (diamant) sau semipreţioase (Swarovski, rubin,
smarald, safir).
Bijuteriile dentare pot constitui podoaba unei danturi sănătoase şi
frumoase. Cel mai important criteriu este armonia dintre modelul bijuteriei
selectate şi aspectul arcadei dentare pe care urmează a fi aplicată.
Există seturi complexe de bijuterii dentare, iar pacientul alege modelul
dorit din catalogul disponibil, cu sau fără sprijinul medicului dentist.
Aplicarea bijuteriilor se face fie cu agent adeziv (bonding), fie cu
ajutorul unui compozit fluid (flow) fotopolimerizabil. După colare, bijuteria se
menţine pe dinte timp de 6-12 luni, această perioadă variind sub influenţa mai
multor factori:

 Obiceiurile alimentare ale pacientului;

 Eventuale tulburări de ocluzie;
 Poziţionarea bijuteriei dentare.

La unele modele pe suprafaţa dorsală a bijuteriei se află o folie foarte

fină din aur sau alt placaj metalic, care amplifică retenţia materialului adeziv.
Unii autori recomandă prepararea prealabilă a suprafeţei dentare cu
freze în vederea fixării mai bune, dar această practică este total
contraindicată. Aplicarea unei bijuterii dentare, cu durată de viaţă scurtă nu
justifică sacrificarea ţesutului dentar sănătos.
Aplicarea bijuteriei dentare este o manoperă nedureroasă, simplă şi
rapidă, necesitând cel mult 20 de minute.
144
 12.2. Etape de lucru

1. Periaj profesional;
2. Izolare - pentru asigurarea unui câmp de lucru lipsit de salivă şi umezeală
- Se face în mod ideal cu diga din cauciuc sau, în lipsa acesteia:
- Cu rulouri absorbante prefabricate (din vată sau hârtie) şi aspiratorul de
salivă;
3. Gravaj acid pentru creşterea retentivităţii smalţului
- Cu acid ortofosforic 37%;
- Durata: indicată de producător: 30-60 secunde;
- Suprafaţa gravată trebuie să fie mai extinsă decât dimensiunea bijuteriei;
4. Clătire şi uscare cu spray-ul de aer;
5. Aplicarea adezivului pe suprafaţa dentară selectată, apoi pe faţa dorsală a
bijuteriei;
6. Lipirea bijuteriei pe dinte;
7. Fotopolimerizare atât dinspre oral, cât şi din direcţie vestibulară, timp de
30-40 secunde
8. Îndepărtarea excesului de material adeziv cu ajutorul unor freze
diamantate fine sau gume siliconate;
- Niciodată cu ansele aparatelor ultrasonice pentru detartraj (acestea
detaşează bijuteria);
- Se evită zgârierea marginilor bijuteriei.

Înainte de lipire, bijuteria se ţine cu o pensă fină, evitând contactul său

cu degetul, pielea pacientului sau saliva. Dacă suprafaţa dorsală se
contaminează, se degresează şi curăţă cu o buletă de vată îmbibată în
alcool.

După colare, prezenţa micuţei podoabe dentare poate determina o

senzaţie stranie pentru pacient, însă este necesară sublinierea faptului că
palparea insistentă cu limba poate duce la detaşarea bijuteriei.
Bijuteria dentară poate fi îndepărtată cu uşurinţă în orice moment, sau
poate fi înlocuită cu un model nou, în cazul în care pacientul s-a plictisit de
vechiul exemplar.
În cazul neglijării igienei orale bijuteria dentară are o rată de
supravieţuire semnificativ redusă.

Întrucât bijuteriile dentare reprezintă un factor de retentivitate marcată

pe suprafeţele dentare şi astfel amplifică riscul carios, aplicarea lor este total
contraindicată la persoanele cu igienă orală defectuoasă. În asemenea cazuri
pacientul este mai întâi instruit în vederea îmbunătăţirii deprinderilor de igienă
şi doar în cazul optimizării stării de igienă orală se poate aplica bijuteria
dentară.

145
Fig. 87. Bijuterie aplicată pe incisivul lateral superior stâng

146
 BIBLIOGRAFIE

1. American Academy of Pediatric Dentistry. Reference Manual 2004-05.

Fluoride therapy. 2005;26(suppl):87.
2. Axelsson S, Söder B, Nordenram G, Dahlgren H, Holm AK, Källestål C,
Lagerlöf F, Lingström P, Mejáre I, Norlund A, Petersson LG, Twetman S.
Effect of combined caries-preventive methods: A systematic review of
controlled clinical trials. Acta Odontol Scand. 2004;62(3):163-169.
3. Barnes CM, Gluch JI, Lyle DM, Jahn CA. Chapter 24 - Devices for Oral
Self-Care, In Mosby’s Dental Hygiene Concepts, Cases and Competencies,
2nd edition, Mosby, St. Louis, 2008.
4. Bassiouny MA, Grant AA. Oral hygiene for the partially edentulous. J
Periodontol. 1981;52(4):214-218.
5. Bocskay I, Matekovits G. Fog- és szájbetegségek megelőzése, Erdélyi
Múzeum Egyesület, Cluj-Napoca, 1999.
6. Brothwell DJ, Jutai DK, Hawkins RJ. An update of mechanical oral
hygiene practices: evidence-based recommendations for disease prevention.
J Can Dent Assoc. 1998;64(4):295-306.
7. Choo A, Delac DM, Messer LB. Oral hygiene measures and promotion:
review and considerations. Aust Dent J. 2001;46(3):166-173.
8. Ciancio SG. Improving oral health: current consideration. J Clin
Periodontol. 2003;30(Suppl.5):4-6.
9. Cleaton-Jones P. Fluoride mouthrinses provide clear reduction in caries in
children. Evid Based Dent. 2003;4:85.
10. Cuculescu M. Prevenţie primară în carie şi parodontopatii. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010.
11. Darby M. Mosby's Comprehensive Review of Dental Hygiene, 6th
edition, Mosby, St. Louis, 2006.
12. Darby ML, Walsh MM. Dental hygiene theory and practice. 4th edition,
WB Saunders Company, Philadelphia, 2010.
13. Deery C. Pits and fissure sealant guidelines. Summary guideline. J Am
Dent Assoc. 2008;139(3):257-68.
14. Fejerskov O, Kidd E, Nyvad B, Baelum V. Dental caries: the disease and
its clinical management, Blackwell Munksgaard, Oxford, 2008.
15. Fischman S. Current status of indices of plaque. J Clin Periodontol.
1986;13(5):371-374.
16. Fransden A. Mechanical oral hygiene practices. State-of-the-science
review. In: Dental plaque control measures and oral hygiene practices. Löe H,
Kleinman DV, Oxford: IRL Press, 1986.
17. Gera I. A bakteriális biofilm és a kémiai plakk-kontroll lehetőségei.
Fogorv Sz. 2008;3:91-99.
18. Gera I. Parodontológia. Semmelweis, Budapest, 2005.
19. Glaze PM, Wade AB. Toothbrush age and wear as it relates to plaque
control, J Clin Periodontol. 1986;13(1):52-56.
147
20. Goldschmidt MC, Warren DP, Keene HJ, Tate WH, Gowda C. Effects of
an antimicrobial additive to toothbrushes on residual periodontal pathogens. J
Clin Dent. 2004;15(3):66-70.
21. Ismail AI, Bader JD. Evidence-based dentistry in clinical practice. J Am
Dent Assoc. 2004;135(1):78-83
22. Ismail AI, Hasson H. Fluoride supplements, dental caries and fluorosis: A
systematic review. J Am Dent Assoc. 2008;139(11):1457-1468.
23. Jackson MA, Kellett M, Worthington HV, Clerehugh V. Comparison of
interdental cleaning methods: a randomized controlled trial. J Periodontol.
2006;77:1421-1429.
24. Kazor CE, Mitchell PM, Lee AM, Stokes LN, Loesche WJ, Dewhirst FE,
Paster BJ. Diversity of bacterial populations on the tongue dorsa of patients
with halitosis and healthy patients. J Clin Microbiol. 2003;41(2):558-63.
25. Kremers L, Unterer S, Lampert F. Oral hygiene with fixed orthodontic
appliances. Fortschritte der Kieferorthopaedie 1983;44:147-152.
26. Lang NP, Raber K. Use of oral irrigators as vehicle for the application of
antimicrobial agents in chemical plaque control. J Clin Periodontol. 1981;
8 (3):177-188.
27. Leonardi-Darby M, Walsh M. Dental Hygiene: theory and practice,
Saunders, Philadelphia, 2009.
28. Luca R. Metode locale de prevenire a cariei în şanţuri şi fosete. Editura
Cerma, Bucureşti, 1999.
29. Marinho VC. Evidence-based effectiveness of topical fluorides. Adv Dent
Res. 2008;20(1):3-7.
30. Marinho VC, Higgins JP, Sheiham A, Logan S. Combinations of topical
fluoride (toothpastes, mouthrinses, gels, varnishes) versus single topical
fluoride for preventing dental caries in children and adolescents. Cochrane
Database Syst Rev 2004;(1):CD002781.
31. Monea A, Monea Pop M: Parodontologie, Editura Ardealul, Târgu Mureş,
1999.
32. Mueller-Joseph L, Petersen M. Dental hygiene process: Diagnosis and
care planning. Delmar Publishers, Albany,1995.
33. Newman MG, Takei H, Klokkevold R, Carranza FA. Carranza’s Clinical
Periodontology, 10th edition, Saunders, St. Louis, 2006.
34. Norman OH, Garcia-Godoy F. Primary preventive dentistry, 7th edition,
Pearson Education, New Jersey, 2008.
35. Oda S, Nitta H, Setoguchi T, Izumi Y, Ishikawa I. Current concepts and
advances in manual and power-driven instrumentation. Periodontol 2000.
2004;36:45-58.
36. Ordin nr. 840 din 14 mai 2007 privind modificarea şi completarea
Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile
sanitare, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 261/2007,
Bucureşti, 2007.

148
37. Outhouse TL, Al-Alawi R, Fedorowicz Z, Keenan JV. Tongue scraping
for treating halitosis. Cochrane Database Syst Rev. 2006;(2):CD005519.
38. Ögaard B, Rölla G, Helgeland K. Fluoride retention in sound and
demineralized enamel in vivo after treatment with a fluoride varnish
(Duraphat). Scand J Dent Res. 1984;92(3):190-7.
39. Pader M. Oral hygiene products and practice, Marcel Dekker, New York,
1988.
40. Petcu B, Bocskay Ş, Barbu L – Electronomicroscopic study of root
surfaces debrided with different scaling methods, Revista de Medicină şi
Farmacie, 2009;55(4):497-500.
41. Petcu B, Bocskay Ş, Mare A, Man A – Modificările florei anaerobe
creviculare sub acţiunea aţei interdentare, Buletin de Ştiinţe Medicale
2009;82(1):46-48.
42. Petersson LG, Twetman S, Dahlgren H, Norlund A, Holm AK,
Nordenram G, Lagerlöf F, Söder B, Källestål C, Mejàre I, Axelsson S,
Lingström P. Professional fluoride varnish treatment for caries control: A
systematic review of clinical trials. Acta Odontol Scand. 2004;62(3):170-176.
43. Podariu AC, Jumanca D, Găluşcan A, Văcaru R, Muntean R. Tratat de
prevenţie oro-dentară. Editura Waldpress, Timişoara, 2003.
44. Polin RA. Prevention of nosocomial sepsis, Columbia seminar in
Salzburg, 2002.
45. Poulsen S. Fluoride containing gels, mouthrinses and varnishes. An
update of efficacy. Eur Arch Paediatr Dent. 2009;10(3):157-161.
46. Rayner J, Holt R, Blinkhorn F, Duncan K. British Society of Paediatric
Dentistry: a policy document on oral health care in preschool children. Int J
Paediatr Dent. 2003;13(4):279-285.
47. Ripa LW. Review of the anticaries effectiveness of professionally applied
and self-applied topical fluoride gels. J Public Health Dent. 1989;49:297-309.
48. Robinson PG, Deacon SA, Deery C, Mike Heanue, Walmsley AD,
Worthington HV, Glenny AM, Shaw BC. Manual versus powered
toothbrushing for oral health. The Cochrane Database of Systematic Reviews
2005,(2):CD002281.
49. Rosema NAM, Timmerman MF, Piscaer M, Strate J, Warren PR, Van der
Velden U, Van der Weijden GA. An oscillating/pulsating electric toothbrush
versus a high-frequency electric toothbrush in the treatment of gingivitis, J
Dent. 2005;33(Suppl.1):29-36.
50. Schüz B, Wiedemann AU, Mallach N, Scholz U. Effects of a short
behavioural intervention for dental flossing: randomized-controlled trial on
planning when, where and how. J Clin Periodontol. 2009;36(6):498-505.
51. Sicilia A, Arrequi I, Gallego M, Cabezas B, Cuesta S. Home oral hygiene
revisited. Options and advice. Oral Health Prev Dent. 2003;1:407-422.
52. Twetman S. Caries-prevention with fluoride toothpaste in children an
update. Eur Arch Paediatr Dent. 2009;10(3):162-167.

149
53. Wilkins E, Wyche C. Clinical Practice of the dental hygienist, 10th
edition, Lippincott Williams & Wilkins, Baltimore, 2008.
54. Van Palenstein Helderman WH, Kyaing MM, Aung MT, Soe W, Rosema
NA, van der Weijden GA, van’t Hof MA. Plaque removal by children using old
and new toothbrushes. J Dent Res. 2006;85:1138-1142.
55. Waerhurg J. The interdental brush and its place in operative and crown
and bridge dentistry. J Oral Rehab. 1976;3:107-113.
56. Warren PR, Chater BV. An overview of established interdental cleaning
methods. J Clin Dent. 1996;7:65-69.
57. Weber T. Memorix fogászat, Dental Press Hungary, Budapest, 2004.
58. Wolf, HF, Hassell, TM. Color atlas of dental hygiene, Thieme Medical
Publishers, Stuttgart, 2006.
59. Woodall IR: Comprehensive Dental Hygiene Care, 4th edition, Mosby,
St. Louis, 1993.
60. Yeung CA. A systematic review of the efficacy and safety of fluoridation.
Evid Based Dent. 2008;9:39-43.

150