Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2. Cuvinte cheie
conducere, organizaţie, conducător, poziție, autoritate, capacitate, interacțiune, influență
3. Introducere
Leadership-ul este considerat a fi un element important care contribuie la succesul
organizaţiilor. Când organizaţiile au probleme, cel mai frecvent se invocă lipsa leadership-
ului. Activităţile organizaţiilor se referă la realizarea unor programe sau la îndeplinirea unor
obiective. Aceste activităţi strategice sunt responsabilitatea conducerii acestor organizaţii.
Astfel, de multe ori, leadership-ul este cel mai important factor atunci când se analizează un
program (atingerea sau ne-atingerea unui obiectiv) (Starling, 2010).
Leadership-ul este important atunci când se analizează relaţiile existente dintre
membrii organizaţiei şi motivarea personalului. Atunci când angajaţii unei organizaţii sunt
stimulaţi mai slab din punct de vedere material, conducerea trebuie să compenseze această
lipsă şi să stimuleze angajaţii prin mijloace non-materiale pentru atingerea obiectivelor
organizaţionale.
5. Expunerea problemei
Leadership-ul nu este o noţiune singulară. Chiar şi după decenii de cercetare, nu s-au
identificat cu certitudine factorii cauzali specifici care să conducă la un leadership şi
management de succes. Acest lucru se datorează faptului că situaţiile din viaţa reală nu sunt
aceleaşi, ci într-o continuă schimbare, cu numeroşi factori şi variabile care apar aproape
simultan.
În prezent se urmăreşte o abordare a leadership-ului care să conducă la performanţă şi
eficienţă, care să permit promovarea unei înţelegeri a conceptului şi utilizarea unui limbaj
comun, astfel încât prin care conducătorii organizaţiilor să acţioneze asupra problemelor pe
care le întâmpină. Pentru dezvoltarea abilităţilor în acest sens, este necesară construirea unui
comportament organizaţional, folosind un limbaj comun pentru a putea stapâni capacităţile,
principiile şi legităţile necesare.
În concluzie, leadership-ul de succes depinde de interacţiunea dintre cei ce îl urmează
pe conducătorul organizaţiei în îndeplinirea obiectivelor acesteia, intervenţia conducerii,
recunoaşterea rezultatelor acestei intervenţii şi schimbările efective. Toate acestea sunt
elemente esenţiale ale leadership-ului.
A fost definit rolul liderilor ca agenţi ai schimbării și s-a remarcat că importanţa
leadership-ului depinde de starea societăţii și de structura organizațiilor. Astfel, dezvoltarea
liderilor este mai importantă într-o societate diversificată decât într-una omogenă, deorece ei
transmit noi valori și mediază conflicte și crează coaliţii. Liderii sunt mai importanţi într-o
structură administrativă descentralizată şi ramificată decât într-una centralizată şi ierarhizată.
Din ce în ce mai multe motive apar pentru dezvoltarea leadership-ului atât în
România, cât şi în alte ţări. De exemplu, pentru a schimba administraţia publică, guvernul
Marii Britanii a situat leadership-ul pe a şasea poziţie în treptele reformei serviciilor civile.
Noua Zeelandă, cu un interes crescut în contabilitatea şi cooperarea în administraţia publică,
accentuează importanţa leadership-ului pentru a-şi atinge obiectivele acestui sector.
Ţările dezvoltate au o varietate de abordări pentru dezvoltarea propriilor lideri. Au
creat instituţii specializate pentru dezvoltarea leadership-ului sau au pus accent pe pregătirea
şi oferirea de cursuri pentru dezvoltarea liderilor. De exemplu: Austria, Belgia, Finlanda,
Japonia, Korea, Olanda, Polonia şi Portugalia au oferit cursuri de pregătire pentru
conducătorii administraţiei publice centrale şi locale. Olanda deja a adoptat, iar Islanda
plănuieşte să adopte metodele de “pregătire şi consiliere” pentru liderii prezenţi şi pentru cei
viitori, în cooperare cu profesioniştii din sectorul privat. În Islanda guvernul sprijină liderii să
organizeze şi să dezvolte reţele de cooperare între ei, fără intervenţii ale instituţiilor din care
fac parte. Această abordare s-a dovedit foarte utilă în ceea ce priveşte împărtăşirea valorilor şi
intereselor comune ale liderilor, precum şi în ceea ce priveşte învăţarea unul de la celălalt. În
Polonia, Actul Serviciilor Civile a introdus un program strategic de management pentru
directorii administraţiei publice. Totuşi, se pare că un impediment major îl constituie cultura
politică şi organizaţională. În prezent, chiar şi conducătorii sectorului public se tem de
metodele moderne de resurse umane din managementul public, devenind ei înşişi obstacole în
calea obţinerii potenţialului maxim al personalului şi a beneficierii de noi structuri
instituţionale.
6. Concepte şi terminologie
Statutul liderilor este asociat adesea cu următoarele caracteristici: este raţional actul
decizional, controlează toate aspectele vieţii organizaţionale, elaborează strategii coerente, se
ocupă de toate problemele apărute, beneficiază de sisteme de informaţie complexe şi eficiente
şi de consilieri competenţi etc. În realitate, caracteristicile leadershipului sunt mult mai
prozaice: deciziile sunt de multe ori reactive, bazate pe intuiţie şi experienţă, sarcinile de
amănunt aglomerează agenda şi trec pe planul secund luarea deciziilor strategice, iar munca
managerului tinde a fi mult mai puţin legată de elemente de raţionalitate, predictibilitate şi
control deplin.
Deţinerea poziţiei de lider presupune ocuparea unui loc distinct în structura
organizaţională şi oferă accesul la un tip de comportament diferit de cel al majorităţii
membrilor; această poziţie presupune responsabilităţi şi oferă oportunităţi şi beneficii. În
orice instituţie sunt diferiți lideri formali care au autoritate în virtutea tradiţiei birocratice,
teoretic, îşi ocupă poziţiile datorită competenţelor demonstrate, promovează un proces de
decizie raţional şi respectă cadrul legal de acţiune. Însă există o mulți lideri informali care
exercită o influenţă variabilă; multe instituţii au constatat că au un control al activităţilor
organizaţiei prin intermediul reţelelor formale. Conştientizarea acestor realităţi şi folosirea
relaţiilor informale de către nivelul managerial poate Evita ajungerea la situaţia cea mai
nefericită reprezentată de existenţa a două reţele – formală şi informală ce urmăresc obiective
diferite şi care poate afecta în mod determinant activitatea organizaţiei. Existenţa însăşi a
poziţiei de lider se bazează pe o interacţiune în interiorul grupului; accesul la această poziţie
se bazează pe încrederea comunităţii că individul în cauză este capabil, mai mult decât alţii,
să realizeze interesele acesteia; pe de altă parte liderul reprezintă o persoană capabilă să
identifice existenţa unor nevoi nesatisfăcute în interiorul grupului şi să se erijeze în poziţia de
apărător al acestora, poziţie ce poate fi păstrată atât timp cât efortul său este încununat cu
succes.
Observaţiile de mai sus subliniază caracterul multifaţetat al conceptului de leadership,
astfel nu putem identifica o definiţie universală a acestui concept, ci o multitudine de
definiţii.
Prin leadership (Rainey, 1997) se înţelege capacitatea unei persoane de a mobiliza şi
direcţiona capaciţăţile membrilor unei organizaţii pentru atingerea scopurilor definite.
Această definiţie implică termeni precum putere, influenţă sau autoritate (văzută ca
exercitarea legitimă a puterii); de asemenea este necesarră diferențierea conceptelor relaţia
leaderhip – management.
Dicţionarul explicativ al limbii române definişte leadership-ul ca activitate sau funcţie
de conducere. Deşi această definiţie este destul de clară, nu este suficientă pentru a înţelege în
întregime conceptul.
Unele definiţii pun accentul pe conducere ca proces. De exemplu Jaques şi Clement
(1994) definesc leadership-ul ca un proces prin care o persoană stabileşte un scop sau o
direcţie pentru una sau mai multe persoane şi-i determină să acţioneze împreună cu
competenţă şi deplină dedicare în vederea realizării lor.
Alte definiţii ale leadership-ului pun accentul pe capacitatea liderului de a-i determina
pe oameni să facă ceva (ce nu ar fi făcut de bună voie) pentru îndeplinirea unor obiective sau
a unui scop comun. O a treia abordare în definirea leadershipului pune accent pe relaţiile
interumane care se stabilesc în cadrul acestuia. Astfel, Tannenbaum, Wescheler şi Massarik
(1961) definesc leadership-ul ca fiind o influenţă inter-personală, exercitată într-o anumită
situaţie şi direcţionată, printr-un proces de comunicare, către atingerea unui ţel sau a unor
ţeluri specifice.
Există definiţii care fac referire şi la perspectiva situaţională sau la contextul în care se
desfăşoară actul conducerii. În acest sens, prin leadership se înţelege procesul prin care o
persoană (liderul) influenţează un grup pentru ca acesta să-şi îndrepte eforturile spre
atingerea unor obiective într-o situaţie dată (Starling, 2010).
„Leadership-ul se învârte în jurul viziunii, ideilor, direcţiei, şi are de-a face cu
inspirarea oamenilor, oferirea sensului, direcţiei activităţii lor decât cu activităţile rutiniere
de zi cu zi. Un lider trebuie să fie capabil să utilizeze mai mult decât propriile capacităţi. Un
lider trebuie să fie capabil să inspire grupul să realizeze anumite activităţi fără să facă uz de
mijloace formale de control” (Bennis, 1989, p. 139).
Una dintre cele mai simple, dar utile definiţii ale acestui fenomen este următoarea:
leadership-ul este un proces prin care un individ influenţează un grup de oameni în mod
intenţionat pentru a atinge anumite obiective (Northouse, 2004).
Harold F. Gortner spune că două elemente sunt prezente în majoritatea definiţiilor
date leadershipului: „fenomenul de grup şi procesul de influenţare”. Primul element defineşte
conducerea ca fiind un act ce implică cel puţin două persoane, iar al doilea element
presupune intenţia liderului de a influenţa o persoană sau un grup de persoane (Gortner,
Mahler şi Nicholson, 1997).
Leadership-ul, ca şi concept, este caracterizat de următoarele trăsături:
• Este un proces de influenţă intenţionată.
Este un fenomen de grup.
Este un fenomen orientat spre obiective, activitatea liderului urmărește atingerea unor
obiective de către membrii organizației.
Este un proces mai degrabă inspiraţional, non-material – punând accent pe latura
informală a relaţiilor interpersonale.
Este necesară acordarea unei atenţii deosebite caracteristicilor resursei umane şi
contextului organizaţiilor; organizaţiile sunt influenţate de mediul lor.
8. Concluzii
Leadership este un concepte fundamental pentru ştiinţa administraţiei. Ele are o
importanţă deosebită, joacă un rol esenţial, dacă ţinem cont de rolul liderilor în stabilirea
viziunii, a direcţiei. Orice efort de reformă trebuie să se concentreze asupra promovării unor
lideri autentici în fruntea organizaţiilor publice care să ofere viziunea necesară şi să ghideze
întregul proces. Fără cele două componente, şansele unei reforme comprehensive ale
administraţiei sunt relativ reduse.
Bibliografie:
1. BENNI, W. NANUS, B. Liderii – strategii pentru preluarea conducerii, Bucureşti, Editura
Business Tech International Press, 2000
2. MAXWELL, C. J. Dezvoltă liderul din tine, Bucureşti, Editura Amaltea, 1999
3. MOLDOVEANU, G. Analiză organizaţională, Bucureşti, Editura Economică, 2000
4. RICK, P. BILL, R. Profil de lider – atitudinile care determină o conducere eficientă,
Bucureşti, Editura Business Tech International Press, 2003
5. * * * www.gov.ro