7 PAȘI CĂTRE SCHIMBARE

INTERVENȚIA CONSILERULUI ÎN ADICȚII ÎN MOTIVAREA SCHIMBĂRII

COMPORTAMENTULUIADICTIV
Tratamentul dependențelor pornește de la prezumția că nu toți clienții au același nivel de
motivație pentru a-și schimba comportamentul. Unii consumatori nu cred că drogul ar fi o
problemă pentru ei; alții nu sunt siguri în ce măsură drogul este o problemă, iar alții sunt
convinși că își doresc o schimbare dar nu știu ce să facă. Orice abordare, care nu ia în
considerare stadiul motivațional al persoanei dependente, pare să ducă la rezistență și la un
rezultat mediocru. În cadrul acestei abordări, motivația poate fi înțeleasă ca starea prezentă
a unei persoane sau etapa de pregătire pentru schimbare.
Motivația nu trebuie înțeleasă ca o problemă de personalitate sau ca o trăsătură pe care o
persoană începe să o arate când iese din cabinetul consilierului în adicții. Motivația este o
stare de disponibilitate sau dorința de schimbare, care poate varia de la un moment la altul
și de la o situație la alta. Această stare poate fi influențată de mulți factori. Un instrument
excelent pentru evaluarea motivației și individualizarea intervențiilor consilierului în adicții
la probleme specifice unei persoane, este modelul „Stadiilor schimbării”elaborat de
Prochaska și Di Clemente în 1992. Acești cercetătoriAutorii au încercat să înțeleagă cum și
pentru de ce ce se schimbă persoanele, fie singure, fie cu ajutorul consilierului în adicții. Ei
au descris o serie de stadii pe care le parcurge o persoană în procesul de schimbare a unui
comportament indezirabil. Acestea sunt: precontemplare, contemplare, pregătirea, acțiunea,
menținerea, recăderea. Se pare că aceste etape sunt variabile atât pentru schimbarea pe care
cineva o realizează singur, cât și pentru schimbarea realizată cu ajutorul consilierului în
adicții.

Precontemplarea– “Nu am absolut nicio problemă” - reprezintă stadiul iniţial de la

care poate porni schimbarea. Persoana îşi acceptă propriul comportament şi nu
intenţionează să modifice ceva în această privinţă. În acest stadiu, pentru individ, nu există
nici o problemă. Clientul nu are intenția schimbării comportamentului în viitorul apropiat,
deoarece nu conștientizează gravitatea problemei: “Nu pot vedea soluția. Nu pot vedea
problema” și în mod tipic, este complet nemotivat să se schimbe sau să caute tratament.
Familia, prietenii, vecinii conștientizează că cel apropiat are o problemă.
Unii toxicodependenţi ajung în cabinetul de consiliere când sunt în precontemplare. Ei nu
vin din proprie iniţiativă, ci la rugăminţile sau la presiunile unor persoane apropiate. Dar
aceştia Aceştia nu sunt motivaţi să se schimbe, ei se simt bine aşa cum sunt.
Comportamentul lor prezintă o problemă pentru ceilalţi, iar nu pentru ei.
„Precontemplatorii sunt descrişi, în general, ca oameni nemotivaţi. Aceasta este o judecată
morală, iar nu una obiectivă. Înseamnă de fapt că nu sunt motivaţi să facă ceea ce vor ceilalţi
să facă. Dar precontemplatorii sunt foarte motivaţi, dar sunt motivaţi să continue
comportamentul lor, nu să-i l schimbe” (Gerald Bennet, 1989, p. 17, apud. Mitrofan I., 2003).
Rolul consilierului în adicții: poate să-i câştige încrederea clientului, respectându-i
opţiunile și oferindu-i informaţii pertinente despre cum ar putea să limiteze, să ţină sub
control posibilele efecte negative ale drogului. De exemplu, pentru drogurile injectabile, să
insiste pe modalităţile de prevenire a diverselor boli (hepatită, HIV). Deşi aceste strategii s-
ar putea să semene, la o primă vedere, cu o încurajare a consumului, ele nu fac decât să
prevadă prevină nişte neplăceri mai mari (contactarea unei boli sau săvârşirea unor acte
penale, de exemplu). Oricum, în această etapă, persoana nu este deschisă schimbării.

Contemplarea - “Vreau și nu prea vreau”Clientul poate realiza posibilitatea existenței

unei problemeși începe să se gândească serios să o rezolve, dar nu s-a angajat în iniţierea
unei acţiuni, este ambivalent în ceea ce privește necesitatea schimbării, uneori menţinându-
se în acest stadiu pe perioade lungi de timp, fiind conştient de existenţa unei probleme, dar
fiind incapabil de a se pune în mişcare pentru a o rezolva.
Caracteristica acestei etape este ambivalenţa motivaţională. Clientul a conştientizat unele
efecte negative ale drogului şi o parte din sine ar vrea să renunţe la consum, . Însă însă este
încă foarte ataşat de beneficiile consumului. Un contemplator vrea şi nu prea vrea să
renunţe la drog. Chiar dacă au apărut probleme de sănătate, familiale sau de serviciu, există
celălalt taler al balanţei pe care pot fi aşezate avantajele, ca de exemplu faptul că se simte
relaxat sau plin de energie, fără griji şi probleme, că este acceptat de un grup de prieteni sau
că are o părere mai bună despre sine în momentele de „high”.
„Contemplarea este stadiul în care mulţi clienţi aşteaptă o informaţie care să îi determine să
facă schimbarea. Ei speră ca o anumită informaţie să decidă pentru ei. Oricum, indivizii şi nu
informaţia iau decizia, aşa că persoana contemplatoare poate intra într-o aşteptare foarte
neproductivă” (Carlo DiClemente în W. Miller, S. Rollnick, 1989, p. 195, apud. idem).
Rolul consilierului în adicții:pentru a interveni în această etapă există tehnici specifice
interviului motivaţional care pot fi utilizate de către consilierul în adicții cu scopul creşterii
conştientizării şi stimulării conflictului motivaţional până la ajungerea într-un punct
decizional, ambivalenţa fiind o caracteristică foarte des întâlnită în cazul consumatorilor de
droguri și un obstacol greu de depăşit de către aceștia.

Dezvoltarea unui plan şi pregătirea pentru acţiune. Clientul a decis deja că are o
problemă și este pregătit să se schimbe în viitorul apropiat. Este pe punctul de a acţiona. E
posibil ca în trecut să fi încercat şi să fi eşuat în schimbare. Totuşi, a învăţat lecţii preţioase
din încercările de schimbare trecute. Clientul a petrecut ceva timp gândindu-se la
rezolvarea problemei şi îşi propune iniţierea unei schimbări imediate.Această fază este
descrisă ca o scurtă fereastră către șansă, care este deschisă pentru un timp, dar dacă accesul
la consilierenu este posibil, se închide și procesul de schimbare se întrerupe.
Dacă persoana s-a decis să facă următorul pas către stoparea consumului, spunem că ne
aflăm în etapa determinăriihotărârii, când este deja pregătită pentru acţiune. Dar, decizia
pentru schimbare nu înseamnă că schimbarea se va realiza în mod automat.
Rolul consilierului în adicții: prin strategii specifice, să întărească decizia luată şi să-l
ajute pe client să găsească cele mai acceptabile și accesibile și eficiente modalităţi de punere
în practică a deciziei luate.
În această etapă ambivalenţa nu este definitiv şi irevocabil rezolvată. Ea este și va rămâne,
chiar dacă la o intensitate mai scăzută, o caracteristică a persoanei. De aceea, lucrul
consilierului în adicții include și aici strategii de rezolvare a ambivalenţei.

Acțiunea -– Clientul alege o strategie pentru schimbare și se comportă ca atare. Este

mai deschis și activ implicat spre modificarea comportamentului, a experienţelor şi
mediului pentru a-şi rezolva problemele și deja se pot observa unele progrese.O dată ce
decizia pentru schimbare a fost luată, trecem la etapa acţiunii. Clientul se angajează în
diferite acţiuni care au ca scop realizarea schimbării.
Rolul consilierului în adicții: de a monitoriza progresele făcute de client, de a-i oferi
suport, de a-l ajuta să aibă încredere în sine și în capacitatea sa de a duce la capăt ceea ce şi-
a propus. Ajuns în această etapă, clientul s-ar putea să simtă nevoia să întrerupă şedinţele
de consiliere, pentru că are impresia că şi-a rezolvat problema. Dacă nu sunt dificultăţi în
punerea în practică a planului de acţiune, şedinţele pot fi rărite, dar consilierea trebuie
continuată, pentru că renunţarea la comportamentul adictiv presupune o asistenţă de
specialitate mai îndelungată.
În mod normal stadiul acţiunii durează 3-6 luni pentru a fi complet, pentru că este nevoie de
timp pentru a stabiliza un nou model comportamental.

Menținerea - “Nimic mai ușor decât să te lași, eu am făcut-o de o mie de ori”- constă în
stabilizarea noului comportament. Este o fază dificilă pentru client și pentru a-l ajuta să-l
parcurgă, consilierul în adicții va trebui să conceapă împerună cu clientul un plan
individualizat de intervenție. Așa cum spunea Mark Twain despre țigări: “Nimic mai ușor
decât să te lași, eu am făcut-o de o mie de ori”, tratamentul în această perioadă va trebui
centrat pe ajutorul dat clientului de a rămâne abstinent.
Evaluarea bio – psiho - socială va trebui repetată frecvent, clientul trebuind să
conștientizezeconștientizând propria situație la începutul tratamentului, în momentul
prezent și de ce situația s-a îmbunătățit. Reacțiile clientului la acest tip de discuție sunt de
maximă importanță și ne ajută să determinăm nevoile lui unice în această fază a
tratamentului. Consilierea trebuie să fie ajustată în funcție de aceste nevoi, în așa fel încât
evaluările următoare să arate un progres continuu și aderența la tratament.
În acest stadiu, persoana încearcă să consolideze progresele realizate şi încearcă să evite
posibilele regrese.
Rolul consilierului în adicții: va antrena clientul să găsească strategii eficiente de a
preveni recăderile. Acestea constau fie în construcţia unor abilităţi necesare clientului
(astfel încât el să nu se mai refugieze în consum în locul confruntării realităţii) și în
realizarea unor modalităţi de a face faţă pulsiunii de a consuma drog. Toţi
toxicodependenţii experimentează „pulsiuni/ pofte”, ce variază ca intensitate şi frecvenţă în
timp (uneori sunt trecătoare, alteori pot persista ore). Mulţi clienţi susţin că aceste pulsiuni
pot apărea chiar după ani de zile după ce adicţia a devenit controlabilă, însă cu timpul ele
devin mai rare şi mai puţin intense. Pentru că sunt situaţii cu risc crescut pentru recădere,
în cabinetul de psihoterapie este necesar să fie dezvoltate strategii de a rezista pulsiunii.

Recăderea este ceea ce se întâmplă atunci când planul pus la punct pentru menținere
eșuează și clientul se întoarce în stadii de consum ale drogului premergătoare consilierii.
Recăderea nu trebuie văzută ca un eșec al tratamentului ca un întreg, ci doar a unui plan
specific al său. Din acest eveniment se poate învăța și se pot pune bazele unui plan mai bun și
o întoarcere rapidă în stadiul de menținere. Se consideră că parcurgerea repetată a ciclului
se face în formă de spirală, fiecare recădere constituindu-se într-o experiență ce va fi utilă
ulterior.
Cercetătorii americani apreciază că pentru tinerii consumatori de heroină apare șansa Formatted: Highlight
maximă de menținere a abstinenței după opt astfel de parcurgeri ale ciclului.( nu am mai
auzit, dar dacă există referințe bibliografice, e ok) Modelul propus consideră recăderea o
întâmplare normală sau o fază suplimentară. Atunci când avem prilejul, le spunem clienților
noștri: “fiecare consum punctual sau recădere te apropie cu un pas de recuperare”. Aceasta nu
înseamnă, bineînțeles, că stimulăm persoanele spre recădere, ci că le oferim o perspectivă
realistă pentru a evita demotivarea, demoralizarea sau prăbușirea atunci când se produce o
recădere.
După întreruperea consumului de droguri apare o provocare încă și mai complexă.
Schimbarea temporară a unui comportament nedorit este relativ ușoară pentru mulți, dar
menținerea acestei schimbări este mult mai dificilă. Adevăratul test al schimbării pentru un
dependent este schimbarea pe termen lung, susținută de-a lungul câtorva luni. În acest
stadiu de menținere, noul comportament se impune tot mai ferm și amenințarea întoarcerii
la vechile modele devine din ce în ce mai puțin frecventă și din ce în ce mai puțin intensă.
Rolul consilierului în adicții:Să ajutăm clienții să-și crească sentimentul propriei eficiențe
este poate cea mai importantă sarcină în acest stadiu (Di Clemente, 1991). Menținerea nu
este absența schimbării, ci, dimpotrivă, continuarea schimbării (Prochaska și Di Clemente).
Mulți dintre cei care întrerup consumul de droguri au o alunecare sau o recădere, cel mai
adesea în primele 90 zile de la inițierea abstinenței. Alunecarea reprezintă orice violare a
unor reguli auto-impuse pentru a menține un comportament de abstinență sau de reducere
a paternului adictiv. Alunecarea este definită ca fiind priza inițială de drog, după ce individul
și-a propus să se abțină de la acea substanță. De asemenea alunecarea poate fi o modalitate
de a descoperi unele puncte vulnerabile ale clientului asupra cărora este necesar a se lucra
pentru a se evita recăderile ulterioare. planului schimbării, oferind oportunitatea revizuirii
acestuia.
Testul schimbării comportamentale îl reprezintă menţinerea comportamentului timp de
câţiva ani. Însă, atât în stadiul acţiunii, cât și al menţinerii, se poate ca persoana să recadă se
reîntoarcă la vechiul comportament de consum.
Recăderea poate apărea din motive variate: fie persoana a experimentat o pulsiune dorință
de consum foarte puternică, căreia nu i-a putut face faţă, fie în viaţa acesteia s-a întâmplat
un eveniment stresat cu rol de stressor, care să o determine să reînceapă să consume a
determinat recăderea. Individul Persoana care a recăzut reluat consumul de droguri se
întoarce la consilier demoralizat, fără încredere în sine și cu teama că vechiul său
comportament s-ar putea să fie imposibil de depăşit.
Rolul consilierului este de a-l ajuta pe acesta să-şi recapete încrederea în sine, în
posibilitatea de a putea depăşi comportamentul adictiv. Vor fi necesare acum modalităţi de
a-i creşte motivaţia pentru schimbare (care scade simţitor în urma recăderii), de a-i reîntări
decizia pentru acţiune și menţinere. Căci ciclul reîncepe. O dată, de câteva ori, până când
schimbarea se realizează. Aceasta este perspectiva optimistă. Din păcate, este posibil ca
schimbarea să nu se producă și viaţa persoanei să fie o continuăa rulare pendulare între
abstinenţă și consum.

Terminarea procesului de schimbare a comportamentului. Procesul de schimbare

a fost completat și nu este necesară continuarea eforturilor pentru evitarea regreselor,
astfel încât persoana simte o încredere totală în capacitatea sa de a înfrunta cu succes orice
dificultate ulterioară.
Modelul etapelor motivaţionale multicomponente combină stadiile de însuşire a unor
comportamente cu cele ale schimbărilor de comportament.