Universitatea SPIRU HARET

Facultatea ŞTIINŢE ECONOMICE

Programul de studii MANAGEMENT-ID
Disciplina ISTORIE ECONOMICĂ
Titul lucrării ANALIZA EFECTELOR TRANSFORMĂRILOR INSTITUŢIONALE
ASUPRA DEZVOLTĂRII ECONOMIEI ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1859-1939
Pascu Catalin, anul 1, grupa 3
Numele cadrului didactic coordonator (tutorelui) Conf. univ. dr. Eugen Ghiorghiţă

CAPITOLUL 1
INSTITUTIONALIZAREA EUROPEI OCCIDENTALE

Institutionalizarea Europei Occidentale incepe prin intemeierea statului naţional modern (1859).
Prin institutie se intelege o forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice
stabilite pe domenii de activitate.
Institutia reprezinta un organ de stat sau o organizatie publica sau private care desfasoara
activitati cu character social, economic, cultural si administrative, totodata incluzand regulile,
normele si legile acestora.
Norma juridical pune pe prim planinteresul comunitatii inaintea interesului individului.
Unul dintre sensurile istoriei pare a fi procesul general de uniformizare institutionala gradual.
Formarea economieie de piata pe o anumita arie a Europei Occidentale a constat intr-un indelung
proces de modificari institutinale complexe.
Expansiunea economiei modern se datoreaza interventionismului.
Revolutia franceza a fost cea care a impus institutiile care au fost mai apoi preluate de germani si
mai tarziu de restul Europei.
Rolul essential la avut activitatile urbane comercial-bancare. Expansiunea comertului, a
creditului a generat noi tehnici, reguli, cutume, solutii inerente cresterii eficientei economice.
Prin adoptarea noilor tehnici commercial-bancare a crescut marja de realizare a ratei profitului,
reducand totodata costurile de tranzactie.
Costurile de tranzactie vizeaza totalitatea cheltuielilor suportate de una sau ambele parti ale
tranzactiei.
Formarea economiei de piata a dus la reducerea costurilor de tranzactie prin inovatiile
organizationale, noile tehnici specifice comertului, activitatilor bancare si reguli.
Incepand cu secolul XVII incepe perioda capitalismului, ale carei premise rezumate sintetic sunt:
diviziunea sociala a muncii, conturarea pietei mondiale si a productiei destinate schimbului.
Cele doua mari procese ale evolutiei institutionale sunt unul de evolutie locala si unul de
omogenizare institutionala, atat in privinta normelor dreptului feudal, cat si normelor impuse de
extinderea aplicarii pricipiilor noului drept commercial.
Sistemele legislative europene de traditie romanista se intemeiaza pe Codul Civil Francez de la
1804, care este alcatuit din trei parti: Persoane, Bunuri si Moduri de transmisiune a proprietatii.
Dupa acesta francezii au redactat Codul de Procedura Civila, Codul de Comert, Codul penal.
Codul commercial francez a consacrat diviziuna in drept civil si drept commercial.

CAPITOLUL 2
INSTITUTIONALIZAREA ROMANIEI

Dupa 1859 incepe si in Romania institutionalizarea treptata a economiei de piata.

Aflata la periferie economiei europene, incepand cu anul 1859, economia romaneasca a intrat in
atentia Europei Centrale.
Nevoia tot mai mare de noi piete de desfacere pentru produsele industrial ale marilor producatori
occidentaliau determinat atragerea Romaniei in sfera de influenta a economiilor occidentale.
Aceasta a demarat cu procesul institutionalizarii economiei e piata, care se desfasoara pana la
inceputul primului razboi mondial, continuand in perioada interbelica.
Indicatorii demo-economici erau: populatia totala-4 milioane , structura populatiei dupa ocupatie
fiind de 80% in agricultura, industrie 6%, iar restul in comert, transporturi.
Cauzele slabei dezvoltari economice a Romaniei erau:
Semiizolarea spatiului est-european de fluxurile economice ale Occidentului
Razboiele frecvente purtate pe teritoriul tarii
Formarea mentalitatii fanariote de tip balcanic
Specifica spatiilor “ramase in urma” a fost evolutia distincta a celor doua categorii de institutii:
formale si informale, asa ca adoptarea unor norme de organizare sociala din tari devenite
civilizatepare o solutie indicate.
Transformarea societatii romanesti de tip feudal intr-una de tip modern necesita un timp
indelungat,dar urmand exemplul francez schimbarea tuturor sectoarelor institutionale s-a
desfasurat intr-un timp istoric comprimat.
Expansiunea Europei industrial a fost expresia de cautare a noi piete de desfacere pentru
produsele manufacturatesi de piete de aprovizionare cu materie prima, asadar inaintea nevoii de
civilizatie occidental exprimata de intelectualii nostril, Occidentul insusi avea nevoie de
civilizarea Romaniei.
Fara interventia statului, evolutia de la sine a societatii s-ar fii desfasurat intr-un ritm propriu
imposibil de determinat.
Procesele de transformare ale organismului economic-social sunt reflectate de directiile
tranzitiei de la sistemul de tip feudal la cel al economiei de piata:
De la regimul statal feudal la cel democrati-constitutional
De la economia naturala la cea marfara, monetara
De la productiile manual la cele tehnologizate
De la productia eminamente agrara la cea industrial
De la scopul productiei de autosatisfacere cu produse ale gospodariei proprii la productia
largita in scopul obtinerii de profit
Principalele domenii economico-sociale supuse transformarilor institutionale:
A. Dreptul de propietate: Improprietarirea taranilor prin Legea Rurala de la 1864
B. Forta de munca
C. Productia-libertatea de a produce
D. Comertul-libertatea comertului
Principalele structure institutionale transformate sunt:
A. Politic – separarea puterilor in stat, Constitutia din anul 1866
B. Social – instituirea relatiilor modern de proprietate, Codul Civil din 1 Decembrie 1865
C. Economic – libertatea productiei si comertului
In anul 1864 s-au dat cateva legi care au modificata pe termen scurt, mediu si lung viata
taranimii: Legea Rurala, Legea Instructiunii Publice si Legea Comunala.

Odata cu expansiunea economiei de piata, moneda a devenit piesa principala a majoritatii

economiilor lumii.
Aceasta pentru ca pe langa a fii un intermediar al schimbului, are si functia de masura a valorii.
Avand in vedere ca o mare parte a indicatorilor economici sunt prezentati in expresie valorica-
monetara, analiza evolutie economiei romanesti in perioada 1859 – 1938 incepe cu analiza
evolutiei monetare si a sectoarelor adiacente: creditul si finantele publice.
Trasaturile vechiului sistem monetar: moneda era considearata o marfa ca toate celelalte.
Prin legea din 1867 apare noul sistem monetar, ale carei cosecinte sumt:
A .S-a creat prima moneda nationala reala cu valoare intrinseca
B. S-a inlaturata din circulatia monetara interna haosul, specula,sezordinea
C. Stabilitatea monetara specifica sistemului etalon aur a avut drept effect o remarcabila
stabilitate a preturilor
D .Romania patrunde pe piata schimburilor comercilae si valuatare international cu organizare
monetara stabila si eficienta.
Declansata in timpul razboiului, inflatia continua in Romania si in perioada interbelica.
Asa ca in 1929 apare Legea de stabilizare monetara.
In 1880 se infiinteaza Banaca Nationala a Romaniei, datoriat aevolutie natural a economiei.
Transformarea gradual de la micro la macro, de la banci private la sistemul Bancii Centrale.
Trecerea la noul sistem de credit impune organizarea autoritatii monetare a statului sub forma
unei Bancii Centrale si de emisiune.
Principalele operatiuni ale B.N.R. sunt:
A. Emiterea de moneda
B. Constituirea rezervei de acoperire a emisiunii monetare
C. Reglementarea circulatiei banesti
D. Acordarea de credite pe termen scurt
E. Determinarea ratei medii si a dobanzii pe piata
F. Stabilirea cursului oficial al valutelor straine
G. Efectuarea de tranzactii cu metale pretioase
H. Primirea de depozite si acordarea de avansuri pe aur si valute

Consecintele monetare si economice ale intemeierii B.N.R. sunt:

A. A introdus ordine in circulatia baneasca
B. A asigurat piata cu cel mai mare volum de credite autohtone
C. A ieftinit creditul
D. Crearea retelei bancare a tarii
E. Formarea sistemului bancar odern al tarii
G. A stabilit legaturi cu bancile nationale ale statelor europene
H. A contribuit substantial la formarea capitalului de imprumut
I. A constituit principala stavila impotriva camatariei
J. A instituit un climat de incredere pe piata banilor
Principiile şi funcţiile sistemului modern de finanţe publice:
• universalitatea impozabilităţii - masa impozabilă era constituită de totalitatea cetăţenilor, fără
discriminări;
• proporţionalitatea impozabilităţii - mărimea impozitelor era proporţională cu mărimea
veniturilor – obiectul impozitării nu îl mai constituia persoana, ci veniturile, bunurile etc.;
• centralizarea bugetară: toate veniturile şi cheltuielile trebuie să se regăsească într-un buget
general al statului;
• responsabilitatea bugetară: instituţiile financiare ale statului sunt obligate să facă dări de seamă
asupra executării bugetului - Ministerul de Finanţe răspunde în faţa Parlamentului;
• este înfiinţată administraţia financiară - instituţie publică specializată în conceperea, calcularea,
aşezarea şi colectarea impozitelor;
• este organizată evidenţa bugetară în scopul calculării veniturilor şi cheltuielilor statului şi
administraţiilor locale;
• este introdus controlul bugetului de stat - de către organele reprezentative ale naţiunii - la nivel
guvernamental, parlamentar etc.;
• controlul curent financiar - asupra ministerelor, departamentelor etc. – este asigurat de Curtea
de Conturi (1863) pe baza Legii contabilităţii publice - 1881.
Eficienţa noului sistem de finanţe publice - asigurarea fondurilor necesare modernizării societăţii
româneşti:
• construirea infrastructurii - căi ferate, drumuri;
• dezvoltarea aparatului public: administraţie, poliţie, jandarmerie, armată, învăţământ,
asistenţă medicală;
• valoarea patrimoniului statului ajunsese în anul 1914 la peste 1500 milioane lei.

Schimbarile institutionale impuse de alinierea la econmia occidentale au fost iinsotite de

importuri de tehnologii care au dus la modernizarea unor ramuri de baza ale economiei nationale.
Prima ramura care beneficiaza de modernizarile tehnologice este infrastructura, ramura
transporturilor fluviale, feroviare, rutiere si maritime.
Agricultura in schimb a ramas sectorul cel mai putin atins de noua modernizare.
De aceea a aparut Reforma agrara din anul 1864, care a jucat un rol decisive in eliberaraea si
impropietarirea taranilor, organizarea comunelor si a invatamantuluii primara obligtoriu.
Din pacate in perioada interbelica agricultura romaneasca a regresat.
De aceea a fost necesara o noua Reforma agrara, cea din 1921, care a avut ca obiective:
- satisfacerea nevoii de pamant a taranimii
- consolidarea unitatii statului national roman
- sporirea interesului micului productor agricol pentru sporirea productiei agricole
- anihilarea puterii marilor mosieri
- eliminarea riscului de extindere a ideilor revolutie bolsevice
Criteriile împroprietăririi: Au primit pământ:
· ostaşii participanţi la război;
· văduvele şi orfanii de război;
· ţăranii fără pământ;
· ţăranii proprietari ai unor terenuri până în 5 ha.
Care este semnificaţia criteriilor împroprietăririi? Prin ce se deosebesc criteriile din anul 1921
faţă de cele din anul 1864?

Condiţiile împroprietăririi:
· Spre deosebire de reforma din anul 1864, în anul 1921, noii împroprietăriţi au plătit
contravaloarea pământului, preţul reprezentând de 20 de ori arenda, după preţurile din anul 1913,
în funcţie de regiune.
· Suma totală a ratelor de plată a împroprietăririi s-a ridicat la 6,2 mild. lei, din care
până în anul 1939 s-au achitat doar 3,2 mild. lei.
· Marii proprietari au primit ca despăgubire, temporar, obligaţiuni de stat în valoare de
cca 9 miliarde lei.
Fenomenul economic de cea mai mare gravitate pentru ţările agricole a fost criza agrară
mondială din anii 1928-1936. În lupta de concurenţă, marii producători de produse agricole ai
lumii: Statele Unite ale Americii, Canada, Argentina, Australia etc. care furnizau 80-90% din
exportul de cereale şi alte produse agricole, după război, la o cerere sporită a pieţei mondiale, îşi
măresc producţia care depăşeşte, prin anii 1927-1928, cererea mondială; apare o supraproducţie
(care continuă să crească până prin 1933-1934) şi se declanşează din anul 1928 marea criză
agrară repercutată asupra tuturor ţărilor agrare, inclusiv asupra României.
Stocurile de cereale pe piaţa mondială sporesc alarmant (media 1925-29=100) de la 76% în anul
1925 la 124% în 1929, la 183% în 1931 şi 186% în 1933, după care urmează reducerea lor
treptată.
In 1940 Virgil Magureanu introduce termenul de suprapopulatie relative Agricola, care
desmneaza densitatea mare de locuitori agricoli pe km2, ceea ce creaza un dezechilibru intre
cresterea populatiei si insuficienta mijloacelor ei de castig si existent.
Unul dintre procesele care au marcat decisive sip e termen lung istoria omenirii a fost revolutia
industrial.
Revolutia industrial a fost un process demarat in Anglia in a doua jumatate al secolului al XVII –
lea constand in inlocuirea uneltelor simple cu un system de unelte, descoperire fortei motrice a
aburului si organizarea fabricii in locul atelierului.
Ramurile originale ale revolutiei industrial au fost:
- industria textile
- industria extractive
- industria metalurgica
- industria costructoare de masini
Determinantele procesului de industrializare în România au constat în:
· evoluţia celor trei forme ale industriei manuale (casnice, meşteşugăreşti şi manufacturiere) şi
mecanizate (impactul revoluţiei industriale occidentale asupra organizării sistemului de fabrică în
România);
· conturarea diviziunii internaţionale a muncii de tipul „stat agrar/stat industrial” pe parcursul
secolului al XIX-lea;
· creşterea dependenţei ţărilor industriale de oferta de produse primare de pe pieţele externe;
· investiţiile destinate modernizării infrastructurii în România au determinat contractarea de
împrumuturi externe;
· achitarea anuităţilor tot mai mari ale datoriei externe a generat problema constituirii
lichidităţilor internaţionale;
· contribuţia inconstantă şi insuficientă a agriculturii la asigurarea capacităţii de plată externe;
· necesitatea sporirii capacităţii de plată externe a determinat creşterea dependenţei economiei
româneşti de producţia agricolă, punând în evidenţă slaba eficienţă a agriculturii româneşti;
· devine decisivă pentru politica economică problema raportului de schimb în comerţul
internaţional - terms of trade.
Pentru incurajarea industriei nationale se da Legea din 1887, care acorda urmatoarele avantaje:
· scutirea de orice taxe şi impozite directe;
· teren până la 5 ha pentru construcţie, în proprietate, capitalului autohton şi numai în folosinţă
capitalului străin;
· reducerea, până la 40%, a tarifelor de transport al mărfurilor pe căile ferate române;
· scutirea de taxe la importul de maşini şi utilaje necesare fabricii şi la importul de materii prime
care nu se găseau în ţară;
· prioritate, faţă de ofertele străine, la comenzile de furnituri pentru stat.
Din anul 1912, se aplică o nouă lege a încurajării industriei, de data aceasta elaborată de către un
guvern al partidului conservator; acesta urmărea încurajarea şi a industriilor consumatoare de
materii prime agricole pe care le produceau marii proprietari şi arendaşi.
Criteriile de acordare a avantajelor se modifică:
· nu se mai cerea o anumită mărime a capitalului, ci folosirea a minimum 20 lucrători sau
· utilizarea unor motoare cu o forţă motrice de peste 5 c.p.
Limitele dezvoltării industriei româneşti în perioada 1886-1914 au fost determinate nu numai de
lipsa capitalurilor, a mâinii de lucru calificate sau a tradiţiei meşteşugăreşti/manufacturiere, ci,
mai ales, de absenţa burgheziei, respectiv a unei clase industriale şi comerciale bine reprezentate.
De aceea, pentru accelerarea dezvoltării industriale a fost nevoie de intervenţia statului.
În planul politicii industriale este continuată legislaţia protecţionistă şi de încurajare a industriei
consacrată până în anul 1914. Industria românească, deşi afectată în perioada 1929-1932 de criza
economică pe plan mondial, a fost stimulată indirect prin legislaţia comerţului exterior.
Factorii externi care au frânat dezvoltarea industriei româneşti:
· consecinţele distructive ale războiului mondial;
· diminuarea potenţialului financiar al puterilor europene, prin distrugerea, în timpul
războiului, a unei mari mase de capital, având drept consecinţă creşterea preţului creditelor
externe;
Criza economică mondială din perioada 1929-1933 a afectat industria românească prin:
· diminuarea preţurilor;
· retragerile masive de capitaluri din partea investitorilor externi;
· deschiderea foarfecii preţurilor în defavoarea produselor de bază exportate de România,
determinând deteriorarea raportului de schimb extern: până în anul 1914 România exporta 3-4
tone de produse în schimbul unei tone importate; după război, raportul ajunge la 6-10 la 1,
respectiv, în perioada crizei la 14 la 1.
Consecinţele crizei economice mondiale asupra industriei româneşti:
• micşorarea venitului naţional de la 275 mild. lei la 171 mild. lei, cu peste 40%;
• deprecierea valorii potenţialului şi resurselor economice;
• nefolosirea unei părţi din aparatul de producţie;
• diminuarea capitalurilor bancare şi industriale;
• distrugerea unor capitaluri mici şi mijlocii;
• scăderea veniturilor populaţiei.

Insuficienţe ale dezvoltării industriei româneşti până în anul 1940:

· dezechilibre structurale determinate de dezvoltarea cu precădere a câtorva ramuri industriale
(extractivă, alimentară, textilă);
· deşi industria mecanizată românească acoperea 80% din consumul intern, ponderea în cererea
potenţială rămânea scăzută din cauza predominanţei autoconsumului în gospodăria ţărănească;
· gradul scăzut de competitivitate a produselor româneşti pe pieţele externe: la export
predominau materiile prime industriale şi unele produse semifabricate, produsele finite fiind slab
reprezentate;
· protejată şi încurajată prin politica industrială internă şi comercială externă industria românescă
a beneficiat şi de acţiunea favorizantă a diferitelor oraganizaţii monopoliste pe piaţa internă,
consecinţa fiind creşterea preţurilor produselor industriale şi diminuarea capacităţii de absorbţie
a pieţei interne;
· industria constructoare de maşini, axul întregii industrii, rămâne o ranură slab reprezentată,
aflată încă la începutul dezvoltării sale, prin volumul şi calitatea produselor furnizate celorlalte
ramuri ale economiei naţionale; economia românească era în continuare dependentă cu
aprovizionarea cu bunuri de investiţii de pe piaţa externă.
Gradul de dependenţă a unei ţări de comerţul exterior este reflectat nu numai de volumul valoric
şi structura importului şi exportului, ci şi, mai cu seamă, de ponderea celor două activităţi în PIB
sau VN.
Politicile comerciale ale perioadei 1875-1938 au fost marcate de trecerea de la liberul schimb
(1875-1885) la un protecţionism industrial moderat (1886-1904), până la escaladarea agresivă a
protecţionismului industrial tarifar şi netarifar (1927-1938).
În principiu, linia polticii comerciale româneşti a urmat tendinţele metropolelor din diferitele
perioade analizate: 1875-1885 - Viena, 1886-1914 - Berlin.
După 1927 România s-a aliniat la practicile protecţioniste deja generalizate la nivel european.
O importanţă deosebită pentru analiza macroeconomică o reprezintă evoluţia balanţei de plăţi
externe şi efectul de antrenare asupra economiei unei ţări exercitat de comerţul exterior. În acest
sens, în perioada interbelică decalajele dintre ţările industriale şi cele furnizoare de materii prime
(agricole şi neagricole) se agravează, mai cu seamă ca o consecinţă a deteriorării îngrijorătoare a
termenilor schimbului (terms of trade).
Comerţul exterior al României 1860-1914
Politica comercială externă a României 1859-1914
•1859-1885 - perioada liberului schimb
•1886-1914 - perioada protecţionismului
Evoluţia comerţului exterior al României în perioada 1886-1914
Structura exportului României în perioada 1910-1913 a oscilat aproximativ în următoarele
limite:
• produse agricole – 72%-75%;
• produse petroliere – 14%-20%;
• produse forestiere – 4%-7%;
• alte produse – 4%-7%.
Structura valorii importului României, după gradul prelucrare a produselor, în anul 1913:
• produse primare – 7%;
• produse intermediare – 18%;
• produse finite – 75%.

Structura comerţului exterior se modifică faţă de perioada anterioară primului răzoi mondial. La
export produsele industriale (petroliere, în principal) devin dominante faţă de cele agricole, iar la
import creşte, într-o oarecare măsură, ponderea materiilor prime, reflectând o uşoară creştere a
capacităţii de prelucrare a industriei româneşti.

România a parcurs un ansamblu de procese de tranziţie de la vechea societate feudală spre cea
modernă, de tip burghez, axată pe economia liberă de piaţă, concretizat în mutaţii profunde şi
creaţii noi în domeniile vieţii sociale, politice, economice şi cultural-spirituale.
Profilul economiei româneşti în anul 1914.
Este greu de afirmat că economia României constituia un sistem la sfârşitul primei tranziţii la
economia de piaţă. O mare parte a populaţiei rurale rămânea relativ izolată faţă de relaţiile
monetare
Principalele tendinţe de evoluţie şi trăsături ale perioadei interbelice pe plan european au fost
următoarele:
• instabilitatea;
• destabilizarea circuitelor internaţionale de capital; practic nu a fost vorba numai de
destabilizare, ci de reorientarea fluxurilor către noul bancher al lumii, Statele Unite ale Americii;
• accentuarea intervenţionismului sub forma politicilor protecţioniste şi de încurajare a industriei
sau agriculturii;
• autarhizarea economiilor naţionale, consecinţă a crizei economice din perioada 1929-1933, a
constat în intervenţia statului pentru stimularea exporturilor, comprimarea importurilor şi
orientarea lichidităţilor valutare în vederea majorării excedentelor balanţei comerciale;
•culminant al evoluţiei instabile a economiei europene l-a constituit criza economică din
perioada 1929-1933;
• inflaţia : pentru prima oară în istoria economică a lumii emisiunea de monedă fiduciară fără
acoperire cauzată de nevoile financiare ale războiului şi ale refacerii postbelice a determinat
creşteri ale preţurilor foarte mari comparativ cu evoluţia anterioară primului război mondial;
• industrializarea accelerată a statelor agrare ca efect al restrângerii importurilor de produse
industriale semifinite şi finite, ca reacţie faţă de eforturile marilor ţări industrializate (în primul
rând Italia şi Germania) de reagrarizare a economiilor lor;
• militarizarea şi înarmarea majorităţii ţărilor europene ca efect al autarhizării şi adâncirii
contradicţiilor dintre interesele marilor puteri.