FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

FILIALA BRAŞOV

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE

ÎN ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
INSUFICIENŢĂ CARDICĂ CRONICA
(ICC)

CONSTANTIN DANIELA

AMG II B
AN SCOLAR 2011-2012
2
CUPRINS:

Cap.1 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI CIRCULATOR................................................................4

1.1 Anatomia inimii....................................................................................................................................4
1.2 Fiziologia inimii....................................................................................................................................5
Cap.2 INSUFICIENŢA CARDIACĂ...................................................................................................................6
2.1 Generalităţi.................................................................................................................................................6
2.2 Definiţia insuficienţei cardiace...................................................................................................................6
2.2.1 Cauzele insuficienţei cardiace.............................................................................................................6
2.3 Simptomatologia.........................................................................................................................................7
2.4 Tablou clinic...............................................................................................................................................8
2.5 Diagnostic...................................................................................................................................................9
2.5.1 Investigaţii...........................................................................................................................................9
2.5.3 Diagnostic precoce...............................................................................................................................9
2.5.4 Casificarea insuficienţei cardiace......................................................................................................10
2.5.5 Complicaţii........................................................................................................................................10
2.6 Tratament..................................................................................................................................................11
2.6.1 Tratament - Generalitati.....................................................................................................................11
2.6.2 Tratament initial.................................................................................................................................11
2.6.3 Tratament de întreţinere.....................................................................................................................11
2.6.4 Tratament în cazul agravării bolii......................................................................................................12
2.6.6 Tratament medicamentos...................................................................................................................13
2.6.3 Tratament profilactic..........................................................................................................................14
2.7 Evoluţie, pronostic,...................................................................................................................................15
Cap.3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ...........................................................................................................................15
3.1 Rolul propriu.............................................................................................................................................16
3.1.1 Rolul asistentei medicale în examinarea clinică................................................................................16
3.1.2 Supravegherea funcţiilor vitale..........................................................................................................16
3.1.3 Alimentaţia pacienţilor.......................................................................................................................17
3.1.4 Educaţia sanitară a pacienţilor...........................................................................................................18
3.2 Rolul delegat.............................................................................................................................................19
3.2.1 Rolul asistentei medicale în examinarea paraclinică.........................................................................17
3.2.2 Administrarea medicamentelor..........................................................................................................19
3.3 Descrierea unei tehnici.............................................................................................................................20
3.3.1 Tehnica puncţiei venoase...................................................................................................................20
3.3.2 Oxigenoterapia....................................................................................................................................22
Cap.4 STUDIU DE CAZ....................................................................................................................................23
4.1 Culegerea de date......................................................................................................................................23
4.2 Grila de dependenţă..................................................................................................................................25
4.3 Analizele...................................................................................................................................................26
4.4 Planul de îngrijire.....................................................................................................................................27
4.5 Epicriza.....................................................................................................................................................29
Cap.5 CONCLUZII............................................................................................................................................30

3
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................................33

Cap.1 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI

CIRCULATOR
1.1 Anatomia inimii
Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu varful la stânga, în jos şi înainte, şi cu
baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punct de vedere anatomic- fiziologic şi patologic se
deosebesc o inima (cord) stângă şi o inima dreaptă.
Inima stangă este alcatuită din atriul şi ventriculul stâng, separate prin orificiul
atrioventricular. Atriul stâng primeşte sânge arterial, care vine din plămân prin cele patru vene
pulmonare. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevazut cu două valve, care îl închid
în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul stâng primeşte în diastolă
sângele care vine din atriul stâng, iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic,
prevazut cu trei valve cu aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel aortic
constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reuma-tismale (stenoza mitrală sş insuficienţa
aortică).
Inima dreaptă este alcatuită din atriul şi ventriculul drept, separate prin orificiul
atrioventricular drept. Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie prin orificiile venei
cave superioare şi al venei cave inferioare. Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid
este prevăzut cu trei valve, care închid orificiul în sistolă si îl deschid în diastolă.Ventriculul
drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în
artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut ca şi orificiul aortic - cu trei valve de aspect
semilunar. Inima dreaptă este motorul micii circulatii. Exista deci o mare circulaţie sau circulaţie
sistematică şi o mica circulaţie sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi ai ventriculilor se
contracta ritmic : mai întai cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând aceeaşi
cantitate de sânge pe care o primesc. Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul
prin venele cave şi îl impinge în ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge în
plămâni, unde se oxigenează, pierzând CO2. Prin venele pulmonare ajunge în atriul stâng, de
unde trece în ventriculul stâng şi de aici - prin artera aorta - este distribuit în toate ţesuturile şi
organele.
Inima este alcatuită din trei tunici : endocardul, miocardul şi pericardul.
- Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile sale formează
aparatele valvulare.
- Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcatuit din miocardul propriu-
zis sau miocardul contractil şi din tesutul specific sau excitoconductor. Miocardul contractil are
o grosime diferită în cei doi ventriculi. Astfel, ventriculul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în
tot organismul, are un perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei
doi plămâni. Atriile au un perete mult mai subţire decât al ventriculilor.
Ţesutul specific (fig. 1) este constituit dintr-un muşchi cu aspect embrionar, foarte bogat în
celule nervoase, şi cuprinde :
- nodul sino-atrial Keith-Flack, situat în peretele atriului drept, aproape de orificiul de
vărsare al venei cave superioare ;
- sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-ventricular Aschoff-
Tawara, situat în partea postero-inferioară a septului interatrial, şi fasciculul His, care ia naştere

4
din nodul Aschoff-Tawara, coboara în peretele interventricular şi se împarte în două ramuri
(dreaptă şi stângă), care se termină prin reţeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.
- Pericardul este tunica externa a inimii - o seroasă care cuprinde, ca şi pleura, două foi :
una viscerală, care acoperă miocardul, si alta parietală, care vine în contact cu organele de
vecinătate. Intre cele două foi se află cavitatea pericardiacă.
În stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita, endocardita sau
pericardita) sau simultan (pancardita).
Vascularizaţia inimii este realizată prin cele două artere coronare.Venele coronare urmează
traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept.
Inervaţia inimii se face prin firisoare nervoase primite de la sistemul simpatic şi
parasimpatic

1.2 Fiziologia inimii

Revoluţia cardiacă : trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele vascular,
împreuna cu fenomenele care determină şi însotesc aceasta deplasare de sânge, poartă numele de
revoluţie cardiacă. Revoluţia cardiacă dureaza 0,8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor sau
sistola atriala, care dureaza 0,1 secunde ; contracţia ventriculilor, sau sistola ventriculară, care
dureaza 0,3 secunde, relaxarea (repausul) întregii inimi, sau diastola generală, care dureaza circa
0,4 secunde.
Inima este o pompă aspiratoare - respingătoare, circulaţia sângelui fiind posibilă datorită
contracţiilor ei ritmice. Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale,
sângele venos.

5
 Proprietaţile muşchiului cardiac
Miocardul care din punct de vedere structural este un muschi striat are proprietati comune
cu muschii striati, dar si o serie de proprietati caracteristice.
-Ritmicitatea este proprietatea cordului de a se contracta succesiv ca urmare a impulsurilor
contractiile generate de nodul sinoatrial. Aceste impulsuri sunt urmarea unor modificari
metabolice care au loc in sistemul excitoconductor.
-Conductibilitatea este proprietatea miocardului in specil a tesutului nodal de a conduce unde de
contractie de la nivelul nodului sinoatrial in intreg cordul.
-Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a raspunde printr-o contractie la stimuli
adecvati.
-Contractilitatea este proprietatea miocardului de a se contracta atuci cand este stimulat adecvat.
Contractiile miocardului se numesc sistole iar relaxarile diastole.

Cap.2 INSUFICIENŢA CARDIACĂ

2.1 Generalităţi
Insuficienţa cardiacă apare atunci când muşchiul inimii nu mai pompează cantitatea de
sânge necesară organismului. Insuficienţa cardiacă nu înseamnă că inima nu mai pompează
sânge, ci că nu mai lucrează aşa cum ar trebui.
Deoarece inima nu mai funcţionează în limite normale, organismul încearca să-şi
suplinească funcţia prin:
- reţinerea apei şi sării pentru a creşte cantitatea de sânge
- creşterea frecvenţei cardiace (tahicardie)
- creşterea dimensiunilor inimii.
Cu timpul inima oboseşte şi începe să devină din ce in ce mai puţin eficientă. În acest
moment apar simptome ca oboseală şi slăbiciune. Sângele începe să stagneze în vasele care
ajung la inimă, cauzând acumulare de lichid la nivelul plamânilor şi scurtarea respiraţiei.

2.2 Definiţia insuficienţei cardiace

Insuficienţa cardiacă este o afeţiune în care inima este incapabilă atât să pompeze sângele
spre organe şi ţesuturi, astfel acestea primesc o cantitate mai mică de oxigen şi produse nutritive
din sânge, cât şi să primească sângele de la organe. În consecinţă, ţesuturile primesc mai puţin
sânge ca urmare a incapacităţii inimii de a pompa, iar pe de altă parte sângele stagnează şi se
acumuleaza în organe, ca urmare a incapacităţii inimii de al primi.

2.2.1 Cauzele insuficienţei cardiace

Insuficienţa cardiacă este produsă de factori sau boli care afectează capacitatea de
pompare a ventriculului stang (disfuncţie sistolică) cum ar fi:
- boli coronariene sau infarcte miocardice (cea mai comuna cauza)
- hipertensiune arterială slab controlata, diabet zaharat sau afecţiuni tiroidiene
- cardiomiopatia, cardiomiopatia alcoolica, infecţia sau inflamaţia muşchiului inimii

6
(miocarditele)
- consumul cocainei sau a altor droguri ilegale
- boli ale sacului ce înveleste inima (boli ale pericardului)
- boli congenitale de cord
- boli sau rupturi valvulare
- boli ale inimii ce determina o frecventa cardiaca prea mare, prea mica sau neregulata (aritmii)
- vârsta: odata cu înaintarea în vârstă muşchiul inimii devine mai rigid, împiedicand inima să se
umple cu sânge.
Atunci când ventriculul stang nu se mai poate umple normal, afecţiunea poartă numele de
insuficienţă cardiacă diastolică. Aceasta poate fi cauzată de hipertensiune arterială, boli
coronariene sau boli valvulare. Anumiţi factori pot duce la înrautatirea bruscă a insuficienţei
cardiace şi uneori la patologie cu potenţial letal cum ar fi edemul pulmonar sau socul cardiogen

2.3 Simptomatologia
În stadiile incipiente ale insuficienţei cardiace pot să nu existe simptome. Respiraţia
efectuată cu efort şi scurtată, cu apariţia oboselii, apare atunci când inima este slabită şi nu mai
pompează suficient sânge pentru a asigura organismului nutrienţii şi oxigenul necesar. Efortul
organismului de a contracara insuficienţa cardiacă duce la apariţia simptomelor care pot deveni
severe.

Simptome clasice ale insuficientei cardiace:

1. Respiraţie scurtată şi efectuată cu efort (dispnee). Caracteristici:
- pacientul gâfâie
- oboseală la mers
- necesitatea opririi dese în timpul mersului
- constricţie toracică
- scurtarea respiraţiei
- scurtarea respiraţiei în timp ce pacientul stă întins (ortopnee)
- scurtarea respiraţiei în timpul somnului (dispnee paroxistică nocturnă).
2. Creşterea în greutate. Caracteristici:
- creştere în greutate datorată acumularii de fluide în organism.
3. Umflarea picioarelor (edeme). Caracteristici:
- umflarea picioarelor se înrautateste la sfârşitul zilei sau după ce pacientul a stat mult timp în
picioare
- dureri
- la presiune apare godeu la nivelul pielii
- încalţămintea poate deveni neîncăpatoare.
4. Oboseală sau incapacitatea de a face efort. Caracteristici:
- accentuarea oboselii
- incapacitatea de a face efort la fel ca în trecut
- fatigabilitate.
5. Marirea abdomenului. Caracteristici:
- durere
- abdomen moale.
6. Scăderea apetitului şi scăderea forţei musculare. Caracteristici:

7
- slăbiciune
- casexie cardiacă.
7. Urinari frecvente. Caracteristici:
- urinări frecvente, mai numeroase noaptea (nicturie).
8. Tuse. Caracteristici:
- tuse uscata, sâcăitoare
- se accentuează daca pacientul stă întins.

2.4 Tablou clinic

Este necesara apelarea la serviciul de urgenţă atunci când:
- durerile toracice nu au disparut la 5 minute după administrarea unei tablete de nitroglicerina, în
special dacă durerea este sub forma de apăsare sau zdrobire şi este însotită de dispnee,
transpiraţii şi stare de greaţă
- apar simptome de accident vascular cerebral:
- apariţia bruscă a paresteziilor (furnicaturi), amorţirea membrelor, slăbiciune, imposibilitatea de
a efectua mişcări la nivelul unei jumatati a corpului (fata, picior, mana)
- scăderea bruscă a acuitaţii vizuale sau vedere înceţoşată
- dificultăţi de vorbire sau de întelegere
- ameţeli, vărsături sau convulsii
- stângacie
- pierderea constienţei
- dureri de cap (severe şi într-o anumită regiune a capului)
- în cazul apariţiei simptomelor de insuficienţă cardiaca acuta:
- dispnee severă (pacientul nu poate respira normal nici când se odihneste)
- un episod brusc şi prelungit de aritmie cardiaca sau frecvenţî cardiacă crescută asociata cu
greaţă, ameţeli sau leşin
- dispnee asociata cu tuse cu sputa roz, spumoasă.
- oboseală şi slăbiciune ce impiedica bolnavul să efectueze activităţile obişnuite
- dificultaţi de respiraţie în timpul activitaţilor obişnuite sau în timpul exerciţiilor fizice ce nu
cauzau probleme anterior
- dispnee când pacientul stă întins
- pacientul se trezeşte noaptea cu dispnee sau cu senzaţia de sufocare
- tuse uscată, sâcăitoare, în special când pacientul este întins
- creştere rapidă în greutate în mai puţin de o săptămână (1kg până la 1,5kg)
- acumulare de lichid în organism (cel mai des la nivelul picioarelor).
De asemenea, trebuie contactat medicul dacă pacientul a fost diagnosticat cu insuficienţă
cardiacă anterior, iar simptomele se înrautatesc. În general, medicul trebuie consultat la orice
schimbare bruscă a simptomatologiei.
Exista cauze mai puţin severe ce dau simptome minore în insuficienţa cardiacă. Pentru
simptome ca oboseală sau acumulare moderată de lichide în organism (edeme) este suficientă
tratarea acestora. Pentru simptome mai grave, precum dispneea instalată brusc, chiar şi în forma
sa moderată, este necesară consultarea unui medic. Daca simptomele dispar şi nu mai apar, este
posibil ca bolnavul să nu aiba nevoie de tratament. Daca simptomele necesită tratament continuu
la domiciliu, atunci este necesar consultul de specialitate.
Dispneea aparută din cauză că individul nu este în deplină formă fizică nu necesită

8
tratament imediat. Totuşi, este necesară consultarea unui medic pentru îmbunătăţirea formei
fizice. O forma fizică mai bună duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii, poate scădea riscul pentru
afecţiuni cardiace noi, cum ar fi infarctul miocardic sau moartea subită.

2.5 Diagnostic
2.5.1 Investigaţii

Insuficienţa cardiacă este o afecţiune medicală complexă. Există mai multe tipuri de
insuficienţă cardiacă şi diverse cauze. Din acest motiv se vor efectua o serie de investigaţii
pentru diagnosticare şi evaluarea severităţii bolii. În unele cazuri, cauza insuficienţei cardiace
poate fi uşor descoperita (ca în afectarea valvulară) sau uşor tratată (ca în afecţiunile tiroidiene),
dar acestea sunt excepţii.
Bolnavii cu simptome de insuficienţă cardiacă vor trebui să efectueze urmatoarele
investigaţii:
- anamneza şi examen clinic minuţios
- investigaţii de laborator
- electrocardiograma (ECG)
- radiografie toracică
- echografia cardiacă.
Ecografia cardiacă este cel mai simplu şi cel mai bun test pentru diagnosticarea
insuficienţei cardiace şi a tipului acesteia, sistolic sau diastolic. De asemenea, poate determina
cauza bolii şi ghida tratamentul.
Urmatoarele investigaţii sunt folosite pentru a identifica zonele cardiace ce nu
primesc suficient sânge (zonele ischemice) şi pentru a aprecia funcţia ventriculului stâng:
- scanarea perfuziei cardiace (metode izotopice): acest test poate evidenţia o perfuzie cardiacă
deficitară
- ventriculograma cu radionuclide (evaluarea volumelor ventriculare): aceasta investigaţie este
folosită atunci când rezultatele ecografiei sunt nesatisfăcătoare (cauzate de o persoană obeza sau
cu sânii mari sau cu o boală pulmonară severa); este mai puţin sensibilă în aprecierea bolilor
valvulare cardiace sau a ischemiei cardiace
- cateterismul cardiac este folosit pentru descoperirea arterelor coronare stenozate (îngustate) sau
obstruate şi pentru măsurarea presiunii în interiorul inimii. Este utilă, de asemenea, în
diagnosticarea cauzelor ce produc sau agravează simptomele specifice insuficienţei cardiace.
Bolnavul va trebui monitorizat periodic de către medicul său curant. Aceste perioade pot
fi mai mici sau mai mari în funcţie de severitatea şi evoluţia bolii. Investigaţiile ajută medicul să
determine tipul de insuficienţă cardiacă şi gradul severitaţii acesteia.

2.5.3 Diagnostic precoce

Peptidul natriuretic cerebral ajută la depistarea precoce a insuficienţei cardiace şi a

simptomelor ce se agravează din cauza bolii. Identificarea indivizilor cu risc crescut, înainte ca
boala să poată fi evidenţiată pe echocardiografie, este importantă pentru monitorizarea
bolnavilor, pentru tratarea factorilor agravanţi (ca hipertensiunea arterială sau
hipercolesterolemia) şi pentru începerea tratamentului (cu inhibitori ai enzimei de conversie, de

9
exemplu). Indivizii cu risc crescut pentru insuficienţă cardiacă trebuie să se consulte cu medicul
curant din timp.

2.5.4 Casificarea insuficienţei cardiace

Insuficienţa cardiacă este clasificată în:
- insuficienţă cardiacă sistolică atunci când inima nu pompează suficient sânge
- insuficienţă cardiacă diastolică atunci când inima nu se relaxează normal permitând umplerea
vetriculilor.
Insuficienţa cardiacă poate afecta una sau ambele părţi ale inimii. De obicei nu sunt
afectate ambele părţi în acelaşi timp. Daca este afectată numai partea stângă inima nu mai este
capabilă să pompeze suficient sânge către organe (insuficienţă cardiacă stângă) ducând astfel la
acumulare de lichide în plămâni. În insuficienţa cardiacă dreaptă sângele stagnează în spatele
ventriculului drept cauzând acumularea fluidelor la nivelul picioarelor.
Insuficienţa cardiacă este clasificată în funcţie de simptome. Această clasificare are
importanţă în decizia terapeutică.

Clasificarea insuficienţei cardiace

Clasa I - activitatea fizică nu este limitată şi nu cauzează fatigabilitate severă, palpitaţii,
dificultăţi de respiraţie, dureri toracice.
Clasa II - activitate fizică uşor limitata, bolnavul se poate odihni confortabil, dar activitaţile
obisnuite duc la apariţia oboselii, palpitaţii, dificultaţi de respiraţie, dureri toracice.
Clasa III - activitate fizică important limitată, bolnavul se poate odihni confortabil, dar apar
oboseala, palpitaţiile, dificultaţile de respiraţie şi durerile toracice la cel mai mic efort.
Clasa IV - orice activitate fizică cauzează disconfort; simptomele sunt prezente şi în repaus; cel
mai mic efort agravează simptomatologia.

Insuficienţa cardiacă acută

Insuficienţa cardiacă acută cauzează acumularea rapidă a fluidelor în plămâni (congestie,
edem plumonar). Simptomele se dezvoltă rapid şi pot include:
- dispnee severa
- frecvenţă cardiacă rapidă sau neregulată
- tuse cu expectoraţie spumoasă, rozată.
Insuficienţa cardiacă acută este o urgenţă medicala şi necesită tratament imediat.

2.5.5 Complicaţii

Insuficienţa cardică cronică poate produce complicaţii precum:

- ritm cardiac neregulat
- accidente vasculare cerebrale
- infarcte miocardice
- cheaguri de sânge la nivelul vaselor piciorului (tromboza venoasa profundă)
- cheaguri de sange la nivel pulmonar (embolism pulmonar)
- anemie
- afectarea conştienţei
- insuficienţă mitrală.
Aceste complicatii pot fi prevenite prin tratament.

10
2.6 Tratament
2.6.1 Tratament - Generalitati

Tratamentul insuficienţei cardiace depinde de cauză, de tipul bolii, de severitatea

simptomelor şi de cât de bine reuseşte organismul să o compenseze.
Tratamentul insuficienţei cardiace care este produsă prin deficit de umplere a
ventriculilor (insuficienţă de tip diastolic) este diferit de cel produs printr-un deficit de pompă
(insuficienţă de tip sistolic). Identificarea tipului de insuficienţă ghidează tratamentul. Uneori
insuficienţa poate fi vindecata atunci când factorul cauzator este corectat, cum ar fi înlocuirea
chirurgicala a unei valve sau tratamentul corect al hipertiroidismului. Daca insuficienţa cardiacă
se dezvoltă la puţin timp dupa un infarct miocardic, poate fi uneori tratată cu succes prin bypass
coronarian sau angioplastie, medicamente sau prin reabilitare cardiacă.

2.6.2 Tratament initial

Scopul tratamentului insuficienţei cardiace în stadiu incipient este de a ameliora

simptomatologia şi de a preveni deteriorarea suplimentară a inimii. De obicei, se administrează
initial un diuretic pentru a scădea tensiunea arterială şi pentru a evita acumularea lichidelor în
ţesuturi. Ulterior pot fi prescrise unul sau mai multe medicamente, printre care şi un inhibitor al
enzimei de conversie a angiotensinei, care reduce presiunea de umplere ventriculară, scade
tensiunea arteriala şi previne retenţia de lichide. Un alt medicament folosit este betablocantul
care previne agravarea continua a insuficienţei cardiace şi, în unele cazuri, îmbunătăţeşte funcţia
cardiacă şi prognosticul vital. Totuşi, unii bolnavi nu pot folosi acest medicament din cauza
efectelor sale secundare.
Recomandările privitoare la stiul de viaţă al bolnavilor cu insuficienţă cardiacă includ:
- monitorizarea lichidelor consumate
- reducerea ingestiei de sare
- efectuarea unui program de exerciţii fizice sub îndrumarea unui medic
- normalizarea greutăţii pentru pacienţii obezi
- renunţarea la fumat, deoarece acesta creşte riscul de apariţie a bolilor cardiace şi face dificilă
efectuarea exerciţiilor fizice
- evitarea abuzului de alcool
- controlarea eficientă a tensiunii arteriale: eforul fizic dozat, evitarea abuzului de alcool si
evitarea stresului va menţine tensiunea arteriala în limite normale.
Medicul trebuie să trateze cauza insuficienţei cardiace. Este deci, posibilă administrarea
unei medicaţii suplimentare pentru boli coronariene, hipertensiune arteriala, diabet zaharat sau
pentru ritm cardiac neregulat (aritmii).

2.6.3 Tratament de întreţinere

Deşi unele cauze de insuficienţă cardiacă sunt reversibile, în majoritatea cazurilor aceasta
nu poate fi vindecată, de aceea tratamentul se face pentru tot restul vieţii. Tratamentul de
întreţinere este axat pe încetinirea progresiei bolii, prevenirea complicaţiilor şi reducerea

11
spitalizarilor, ameliorarea simptomatologiei şi prelungirea vieţii. Inhibitorii enzimei de conversie
a angiotensinei reprezintă piatra de temelie a tratamentului. Aceştia ameliorează simptomatologia
şi prelungesc viaţa. În cazul apariţiei edemelor, medicamentul cel mai indicat este un diuretic
cum ar fi furosemidul. În insuficienţa cardiacă medie spre severă, este necesar un alt tip de
diuretic, spironolactona, ce previne agravarea bolii şi ameliorează simptomele.
Betablocanţii sunt prescrişi pentru că previn agravarea bolii şi în unele cazuri,
îmbunătăţesc funcţia cardiacă şi prognosticul vital. Acest medicament nu este indicat tuturor
bolnavilor cu insuficienţă cardiacă.
În condiţiile agravării simptomatologiei sau apariţiei insuficienţei cardiace acute se va
administra digoxin. Acesta îmbunătăţeşte funcţia cardiacă micţorând numarul spitalizarilor
necesare. Daca simptomele nu sunt controlate cu medicamentele descrise, se mai pot administra
blocanţi ai receptorilor de angiotensina II, nitraţi sau hidralazină. Pentru ameliorarea
simptomelor este necesara schimbarea modului de viaţă. Exerciţiile fizice şi o viaţă activă, în
general, este foarte importantă pentru bolnavii cu insuficienţă cardiacă. Medicul va indica un
program de exerciţii fizice, activitate ce face parte din programul de reabilitare cardiacă.
Agravarea insuficienţei cardiace se poate produce în situaţii ca ingestie crescută de sare,
nerespectarea tratamentului, apariţia unor boli precum pneumonia sau gripa.
Medicul va indica pacienţilor cu insuficienţă cardiacă urmărirea greutăţii corporale. De
exemplu, dacă bolnavul creşte brusc în greutate cu 0,91 până la 1,36 kg va fi indicat un diuretic
suplimentar pentru ziua respectiva.
Pacemaker-ul bicameral, aparat ce imprimă ritmul atriilor şi vetriculilor, poate reprezenta
o soluţie pentru bolnavii cu insuficienţă cardiacă şi probleme ale sistemului electric al inimii.
Medicii denumesc acest tratament resincronizare cardiacă. Studii recente arată că peacemaker-ul
bicameral îmbunatateste funcţia cardiacă, capacitatea de efort şi calitatea vieţii.

Defibrilatorul cardioverter implantabil este un alt dispozitiv promiţător, adresat

bolnavilor cu insuficienţă cardiacă. Acesta "simte" când numărul bătăilor inimii creşte peste
limita de siguranţă şi trimite un impuls electric inimii aducând frecvenţa cardiacă la normal
(frecvenţe cardiace rapide, precum tahicardia ventriculara, reprezintă o cauză obisnuită de deces
printre bolnavii cu insuficienţă cardiacă). Studiile arată că defibrilatorul cardioverter implantabil
reduce semnificativ riscul de deces la indivizii cu insuficienţă cardiacă moderată până la severă.
Asocierea peacemakerului bicameral şi a defibrilatorului implantabil într-un singur
dispozitiv scade semnificativ rata spitalizarii şi a deceselor la persoanele cu insuficienţă cardiacă.

Medicul mai poate recomanda şi oxigenoterapia în scopul reducerii dispneei şi creşterii

capacităţii de efort a bolnavului.

2.6.4 Tratament în cazul agravării bolii

Uneori când tratamentul standard nu dă rezultate se pot lua în calcul alte metode
terapeutice precum transplantul cardiac sau dispozitivul de asistare a ventriculului stang
(dispozitiv mecanic de pompare implantat în torace), metode de care, însa, beneficiază un număr
mic de bolnavi.

12
 Îngrijiri paliative
Odată cu agravarea bolii bolnavul ar trebui să ia în calcul unele opţiuni precum îngrijirile
paliative. Acestea sunt servicii ce se adreseaza bolnavilor cu boli ce nu se pot vindeca şi care, de
obicei, evoluează spre agravare. Este un tratament diferit de cel ce vindeca o afecţiune, numit
tratament curativ. Tratamentul paliativ se adreseaza îmbunătăţirii calităţii vieţii atât pe plan fizic,
psihic cât şi spiritual. De obicei cele două tipuri de tratament se asociază. Îngrijirile paliative pot
ajuta la managementul simptomelor şi efectelor secundare a medicaţiei curative. De asemenea,
ajută pacientul să facă faţă unei boli cu evoluţie îndelungată, să-şi facă planuri de viitor şi acordă
sprijin familiei bolnavului pentru ca aceasta să înţeleaga mai bine boala şi sprijinul de care are
nevoie pacientul. Bolnavul ce are nevoie de îngrijiri paliative va fi îndrumat de medicul curant
către un alt medic specializat în acest tip de tratament.

Decesul
Mii de oameni mor în fiecare an din cauza insuficienţei cardiace în ciuda eforturilor
medicilor şi a medicinii moderne. Deşi afecţiunea poate evolua rapid de la o forma uşoara la una
gravă, mulţi pacienţi (şi familiile lor) nu sunt pregătiţi pentru a lua decizii privitoare la moartea
iminentă. Bolnavii ar trebui îndrumaţi spre luarea unei decizii conforme cu dorinţele proprii,
asupra acceptării sau nu a măsurilor suportive a vieţii, a tipului de terapie dorită sau a refuzului
unor anumite tratamente.

2.6.6 Tratament medicamentos

În cazul insuficienţei cardiace cea mai probabilă formă de tratament este asocierea
medicamentoasă chiar şi în condiţiile în care simptomele nu au apărut înca. Medicamentele nu
vindecă insuficienţa cardiacă, ci numai ameliorează simptomele. Scopul tratamentului este de a
ameliora şi controla simptomele, de a ţmbunătăţi funcţia cardiacă şi calitatea vieţii, de a încetini
progresia bolii şi de a reduce complicaţiile, spitalizarile şi moartea prematură.

Medicamentele sunt folosite pentru a trata problemele asociate insuficienţei

cardiace precum:
- acumularea de lichide, retenţia de apă (edemele)
- scăderea forţei de pompare a inimii
- efectele compensatorii ale organismului
- boli asociate ce pot duce la insuficienţă cardiacă precum boala coronariană, hipertensiunea
arterială, diabetul zaharat
- prevenirea complicaţiilor, precum accidentul vascular cerebral.
De asemenea este foarte importantă respectarea întocmai a tratamentului medicamentos, pentru a
preveni agravarea bolii sau apariţia insuficienţei cardiace acute.

Opţiuni de medicamente
De obicei este nevoie de o asociere de medicamente pentru controlul simptomelor şi încetinirea
progresiei bolii. Unele medicamente sunt folosite pentru a trata problemele legate de insuficienţă
de pompă (insuficienţ cardiacă sistolică) şi altele pentru a rezolva problemele legate de
insuficienţa de umplere (insuficienţă cardiacă diastolică).

Cele mai folosite şi mai eficace clase de medicamente, sunt medicamente pentru

13
insuficienţa de pompă (insuficienţă cardiacă sistolică).
Acestea includ:
- inhibitori ai enzimei de conversie
- blocanţi ai rceptorilor angiotensinei II:aceştia blochează actiunea unor anumite substante
chimice din organism responsabile cu îngustarea (constricţia) vaselor de sange, ducând la
îmbunătăţirea fluxului sanguin şi a reducerii tensiunii arteriale; sunt folosiţi ca înlocuitori ai
inhibitorilor enzimei de conversie atunci când efectele secundare ale acestora le fac intolerabile;
studii recente au arătat că asocierea unui blocant al receptorilor angiotensinei II, candesartan
(Atacand), cu un inhibitor al enzimei de conversie reduce numărul spitalizarilor şi a deceselor
pacienţilor cu insuficienţă cardiacă
- diuretice
- antagonişti ai receptorilor de aldosteron (spironolactona şi eplerenona care sunt diuretice dar au
şi proprietăţi adiţionale, ce previn agravarea insuficienţei cardiace şi ameliorarea
simptomatologiei)
- digoxina
- betablocanţii
- vasodilatatoarele (scad tensiunea arterială şi reduc suprasolicitarea inimii).

2.6.3 Tratament profilactic

Cea mai bună metodă de a preveni apariţia insuficienţei cardiace este modificarea stilului
de viaţă şi tratarea eficientă a unor afecţiuni, precum hipertensiunea arteriala sau diabetul
zaharat, ce pot creşte riscul apariţiei acestei boli. Infarctul miocardic şi boala coronariană,
produse prin îngustarea şi rigidizarea vaselor sanguine (ateroscleroza), pot duce în timp la
insuficienţă cardiacă.

Pentru prevenirea aterosclerozei trebuie urmate câteva sfaturi:

- evitarea fumatului: fumatul creşte riscul apariţiei bolilor cardiace
- scăderea nivelurilor plasmatice de colesterol prin diete sarace în colesterol, exerciţii fizice,
evitarea fumatului
- controlul tensiunii arteriale: persoanele cu hipertensiune arterială au risc crescut de a dezvolta
afecţiuni cardiace; studiile arata că scăderea tensiunii arteriale la aceşti indivizi, până la valori
normale, reduce la jumatate riscul pentru insuficienţă cardiacă; exercitiile fizice, limitarea
ingestiei de alcool şi controlul stresului menţin tensiunea arterială în limite normale
- program regulat de exerciţii fizice: exerciţiile fizice ajută la controlul greutaţii corporale, a
tensiunii arteriale şi a reducerii stresului
- controlul diabetului zaharat prin respectarea tratamentului şi a dietei indicate de medic
- reducerea ingestiei de alcool: un studiu recent arata că un consum moderat de alcool scade
riscul insuficienţei cardiace la persoanele învârstă; consumul exagerat de alcool duce, însă, la
insuficienţă cardiacă.

Este importantă identificarea persoanelor cu risc pentru insuficienţa cardiacă, înainte ca

aceştia să prezinte semne de afectare a structurii cardiace în vederea monitorizării lor, tratării
afecţiunilor asociate şi eventual, administrării de inhibitori ai enzimei de conversie a
angiotensinei.

14
2.7 Evoluţie, pronostic,
O clasificare mai nouă a insuficienţei cardiace se bazează pe evoluţia bolii. Stadii ale
insuficienţei cardiace
Stadiul A - risc crescut pentru apariţia insuficienţei cardiace, dar fără anomalii structurale
cardiace. Include persoanele cu hipertensiune arterială, boli coronariene, diabet zaharat, abuz de
alcool şi droguri, istoric de reumatism articular acut sau istoric familial de cardiomiopatii.
Stadiul B - anomalii structurale cardiace prezente, dar fără simptomatologie. Include persoanele
cu anomalii structurale ale vetriculului stâng, boli valvulare sau cu antecedente de infarct
miocardic.
Stadiul C - simptome de insuficienţă cardiacă în trecut sau în prezent şi anomalii structurale.
Include persoanele cu scurtarea respiraţiei sau oboseală cauzată de insuficienţa ventriculară
sistolică sau cei care nu au simptome în prezent, dar primesc tratament pentru simptome apărute
anterior.
Stadiul D - boala în stadiul terminal, necesitând tratament specializat. Include persoanele care au
spitalizari dese pentru insuficienţă cardiacă sau care nu pot fi externati în siguranţă, cei ce sunt
internati în aşteptarea unui transplant, care sunt la domiciliu şi primesc medicaţie intravenoasa
continuă pentru ameliorarea simptomelor, care sunt cu ventilatie asistată sau cei care sunt în
instituţionalizaţi în centre de sănătate pentru managementul insuficienţei cardiace.

Cap.3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENŢILOR CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ
Asistenta medicală deţine o poziţie foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de
bolnavi. Justificarea rolului ei rezidă în caracterul unor boli cardiovasculare (insuficienţă
cardiacă, hipertensiune arterială, infarct miocardic etc), care reclamă o spitalizare îndelungatî,
deci o supraveghere continuă. Pe aceeaţi linie se situează şi frecvenţa accidentelor din bolile
cardiovasculare (sincope, colaps vascular, stop cardiac), ca şi a complicaţiilor. În sfârşit, dacă
reţinem, faptul că multe boli cardiovasculare reprezintă urgenţe medicale, tulburări de ritm,
cardiopatii ischemice, puseuri de hipertensiune, edem pulmnar etc), se poate întelege mai bine
rolul său. Dar pentru a-şi îndeplini menirea, nu trebuie să se multumească să cunoască şi să
aplice, chiar perfect, diferitele tehnici de îngrijire a bolnavului, ci trebuie să cunoască notiuni
teoretice, care să-i permita depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia şi, daca este
nevoie, chiar intervenţia în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunostinţele sale.
Asistenta medicala este obligată să noteze toate datele referitoare la puls, diureză, T.A., edeme,
dieta, medicaţie etc. Ea trebuie să asigure repausul fizic şi psihic al bolnavului, care, aproape în
toate aceste categorii de afecţiuni, este indispensabil. Nu trebuie însa să uite dezavantajele
repausului îndelungat la pat, fapt pentru care este necesar să se recomande alegerea poziţiei
sezânde sau semisezânde. Adeseori, aceşti bolnavi sunt incapabili să se ocupe singuri de dânsii.
Iată de ce asistenta medicală este datoare să le asigure şi să urmarească poziţia corecta în pat,
schimbarea lenjeriei, transportul, efectuarea zilnică a masajului gambelor şi picioarelor, pentru
prevenirea trombozelor. Toaleta zilnică a bolnavilor îi revine, de asemenea, ei. Nu trebuie să uite
ca unui bolnav cu insuficienţă cardiacă avansată îi este interzis efortul de toaleta zilnica. La fel

15
de important este şi repausul psihic. Vizitatorii numeroşi, discuţiile cu voce tare, chemările la
telefon, ca şi neînţelegerile familiale sau profesionale sunt tot atâtea cauze care pot frâna evoluţia
favorabilă.
În bolile cardiovasculare dieta reprezintă adesea un factor esenţial. Regimul fără lichide,
hiposodat, uneori hipoazotat poate fi adeseori mai util într-o hipertensiune sau o insuficienţă
cardiacă decât multe medicamente.
Asigurarea tranzitului intestinal este capitală pentru aceşti bolnavi, asistenta medicală
trebuie să ştie că eforturile mari de defecaţie pot fi fatale într-un infarct miocardic. Ea trebuie să
cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile unor medicamente (digitala, chinidina etc). În sfârşit,
trebuie să cunoască şi primele îngrijiri care urmează să fie acordate în unele urgenţe
cardiovasculare. Să cunoască semnele şocului compensat şi măsurile de profilaxie, pentru a
împiedica intrarea în stadiul decompensat. Să cunoască primele îngrijiri care trebuie acordate
într-o lipotimie sau sincopa, măsurile de reanimare necesare (respiraţia „gură-la-gură" sau „gură-
la-nas" etc).

3.1 Rolul propriu

3.1.1 Rolul asistentei medicale în examinarea clinică
Pentru obţinerea informaţiilor referitoare la datele generale şi la anamneză se foloseşte
metoda interogatoriului - dialogul între asistenta medicala şi bolnav. Un interogatoriu eficient
necesită suficiente cunoştinţe medicale, discernământ clinic, cunoaşterea psihologiei bolnavului,
tact şi răbdare. Deoarece în acest dialog se face apel la memoria bolnavului, totalitatea datelor şi
simptomelor culese cu ajutorul interogatoriului poartă denumirea de anamneză (de la gr.
anamnesis = amintire).
Cel mai adesea, istoricul suferinţei relatat de bolnav nu are decât o valoare orientativă. De
aceea trebuie puse întrebări ajutătoare, pentru a preciza:
- natura exactă a simptomelor enumerate; bolnavii ignoră aproape totdeauna semnificaţia exactă
a termenilor medicali: frecvent o dispnee cardiacă e numită astm, o diaree, dizenterie, iar o
claudicaţie intermitentă (durere în gambă apărută la mers şi datorată îngustării arterelor), sciatică.
- caracterul tulburărilor: o durere, de exemplu, se caracterizează prin circumstanţele de apariţie
şi dispariţie (repaus, ingestie de alimente şi medicamente), orar şi durată, sediu, iradieri.
- existenţa altor tulburări funcţionale; de exemplu, în cursul unei crize dureroase abdominale,
prezenţa unor tulburări urinare poate impune diagnosticul de colică nefretică.
- obiceiurile alimentare, dietele urmate, genul de viaţă (surmenaj fizic sau intelectual, griji
familiale sau profesionale), examenele medicale anterioare şi tratamentele deja aplicate.
- antecedentele personale, înţelegând prin aceasta trecutul bolnavului de la naştere până la boala
actuală.
Antecedentele eredocolaterale, cu alte cuvinte informaţiile despre sănătatea şi bolile
părinţilor, bunicilor, strămoşilor, copiilor şi rudelor apropiate, încheie interogatoriul.

3.1.2 Supravegherea funcţiilor vitale

o URMĂRIREA RESPIRAŢIEI: asistentei medicale îi revine sarcina de a observa în ansamblu

fazele respiraţiei şi de a reprezenta grafic pe foaia de temperatura. Tulburările de respiraţie

16
constituie un indiciu în aprecierea evoluţiei bolii şi recunoaşterea complicaţiilor. Urmărirea
respiraţiei se face prin simpla observare şi numărare a mişcărilor cutiei toracice. Se va face ca
bolnavul să nu observe, deoarece respiraţia este un act reflex, dar inconştient pacientul putând
modifica ritmul în momentul în care observă că i se numară respiraţia. În caz de IC respiraţia
bolnavului este dificilă prezintă dispnee inspiratorie, respiraţie superficială, tahipnee care se
ameliorează treptat, concomitent administrării de oxigen.

o URMĂRIREA PULSULUI ŞI A TENSIUNII ARTERIALE: În afara unităţilor de terapie

intensivă unde bolnavii sunt monitorizaţi permanent, în secţiile de cardilogie, bolii interne
supravegherea constă în supravegherea pulsului, TA şi a respiraţiei la o ora, la nevoie mai des, în
funcţie de starea bolnavului. TA si pulsul trebuie supravegheate permanent, fiind un element
foarte important pentru prognostic si tratament.

o URMĂRIREA DIUREZEI ŞI A TRANZITULUI INTESTINAL: trebuie să ţinem o

evidentă exactă a lichidelor consumate şi eliminate. Diureza se determina zilnic prin măsurarea
volumetrică. Colectarea urinii se va face în vase cilindrice, gradate cu gât larg, spălate riguros şi
bine acoperite. Cantitatea de urină emisă zilnic se va nota în foaia de temperatură a pacientului.
Restul pierderilor de lichide (transpiraţie, vărsături) vor fi de asemenea ţinute în evidenţă. Când
diureza creşte evoluţia este favorabilă, în caz de retenţie urinară se pot administra diuretice.
Urmarirea tranzitului intestinal este de asemenea o componentă importantă a procesului
de îngrijire, vom urmării frecvenţa, aspectul, modul de eliminare. Retenţia materiilor fecale şi
meteorismul ridică diafragmul îngreunând respiraţia. Stările de constipaţie vor fi combătute prin
clisme uleioase şi laxative uşoare.

o URMĂRIREA FACIESULUI. În IC pacientul va prezenta paloare. Este extrem de importantă

urmărirea faciesului deoarece ne poate indica o reumplere volemică, un aport scăzut de oxigen,
care va da cianoza feţei şi a extremitatilor.

3.1.3 Alimentaţia pacienţilor

Rolul regimului alimentar în insuficienţa cardiacă constă în faptul că el poate interveni
evitând sau întârziind instalarea insuficienţei cardiace, poate corecta unele tulburări după ce ele
s-au instalat, furnizând materialul energetic pentru refacerea rezervelor secătuite ale inimii, poate
cruţa întregul organism de eforturi digestive suplimentare.
Regimul alimentar poate interveni ca factor profilactic, adică de prevenire a
decompensării inimii în două eventualităţi:
- când individul este un subnutrit;
- când individul este un obez.
Atât starea de subnutriţie, cât mai ales obezitatea pot grăbi instalarea unei insuficienţe
cardiace. Iată de ce ele trebuie corectate prin regim cât mai devreme.
Când pacientul este un denutrit, se recomandă, ca linie de conduită cu totul generală, un
aport crescut cu albumine (pina la 150 g pe zi) alături de o cantitate moderată de grăsimi şi de
glucide. Limitarea relativă a grăsimilor şi glucidelor îşi are explicaţia în faptul că
supraalimentaţia la aceşti pacienţi, cărora li s-a recomandat, tot în scop profilactic, evitarea
eforturilor fizice, poate duce la obezitate. Se ştie însa că obezitatea are efecte dezastruoase asupra
circulaţiei bolnavului, predispunându-l o data mai mult, la instalarea precoce a insuficienţei
cardiace. Regimul trebuie să fie foarte bogat în vitamine, mai ales din grupul vitaminei B.

17
 În cea de-a doua eventualitate, atunci când bolnavul este un obez, excesul de greutate
corporalş supune inima în mod continuu la o munca suplimentară, care va duce la epuizarea
rapidă a rezervelor sale energetice. De aceea, în aceste cazuri, este absolut obligatoriu să se ia
măsuri dietetice eficace.
Bolnavul îşi va reduce aportul de sare de bucătărie la 5-6 g pe zi, cantitate deja conţinută
în alimente. De aceea se va suprima orice adaos de sare la gătitul alimentelor şi se vor elimina
alimentele care au un surplus de sare (cârnaţi, mezeluri, brânzeturi sărate, unt sărat).
Rezumând subcapitolul 3.1.3 Alimentaţia pacienţilor,putem spune că regimul profilactic
pentru insuficienţa cardiacă răspunde la patru condiţii:
- aport caloric potrivit stării de nutriţie a bolnavului;
- reducerea moderată a aportului de sare;
- repartizarea alimentaţiei în cinci mese zilnice cu preponderenţă cantitativă în prima jumătate a
zilei;
- aport de albumine de calitate şi de vitamine.
Principii generale ale regimului alimentar din cursul insuficienţei cardiace
declarate, se va călăuzi după următoarele reguli generale:
- el va trebui să reducă la minimum efortul ce se cere din partea inimii;
- va trebui să asigure resorbţia edemului cardiac;
- va trebui să corecteze urmările nefavorabile pe care le-a adus dupa sine insuficienţa circulaţiei
şi staza din diferitele organe: acidoza, creşterea ficatului, tubul digestiv etc.;
- va trebui să asigure un aport echilibrat de principii alimentare şi de vitamine, astfel că inima să
aibă în permanenţă la dispoziţie materialul necesar refacerii rezervelor sale energetice.

3.1.4 Educaţia sanitară a pacienţilor

Asistenta medicală va sfătui şi va da explicaţii bolnavului pe toată perioada spitalizării şi la
externare, cum trebuie să respecte toate recomandările :
- să respecte cu stricteţe odihna (repausul impus) ;
- să respecte cu stricteţe dieta – regim hiposodat ;
- să nu consume alcool, tutun, cafea sau alte toxine ;
- să se observe cu atenţie şi la orice modificare spontană să ia legătura cu medicul de familie sau
cu medicul specialist ;
- să accepte dispensarizarea şi să se prezinte periodic la control.
Atitudinea şi nivelul de participare la tratament a bolnavului cu insuficienţă cardiacă poate
avea un impact deosebit asupra acestuia. Faptul că acesta se poate îngriji singur, are un rol
benefic asupra psihicului şi stării de sănătate. Respectarea tratamentului, efectuarea de exerciţii
fizice, o dieta corespunzatoare, sunt modificări ale stilului de viaţă ce vor controla simptomele de
insuficienţă cardiacă şi vor preveni agravarea bruscă a acesteia.

Astfel asistenta recomandă:

- limitarea ingestiei de sodiu şi a lichidelor
- respectarea tratamentului prescris: nerespectarea acestuia poate duce la agravarea bolii sau la
apariţia insuficienţei cardiace acute
- un program regulat de exercitii fizice: va îmbunătăţi calitatea vieţii şi va reduce rata
evenimentelor cardiace nedorite
- reducerea greutăţii corporale la pacienţii obezi printr-o dieta corespunzatoare şi exercitii fizice
regulate

18
- renunţarea la fumat, deoarece acesta creşte riscul pentru afecţiuni cardiace şi reduce capacitatea
de efort
- evitarea abuzului de alcool
- folosirea unor trucuri pentru a uşura respiraţia, precum ridicarea părţii superioare a corpului
pentru a permite fluidelor să dreneze din plămâni.
- monitorizarea greutăţii corporale
- evitarea infecţiilor respiratorii prin vaccinare pentru pneumonie şi gripa
- evitarea antiinflamatoarelor nesteroidiene şi a altor medicamente neprescrise
- evitarea factorilor agravanţi ai insuficienţei cardiace.
În convalescenţă, pacientul trebuie instruit asupra modului său de viaţă după externare,
privind : prepararea alimentelor permise, restricţiile impuse, odihna la pat şi ce eforturi poate
executa. De asemenea, trebuie să cunoască modul de a lua medicamentele, semnele preliminare
ale supradozărilor de medicamente (atenţie la digitală), datele de prezentare la controlul medical.
Trebuie să cunoască semnele alarmante pentru a se prezenta la control şi în afară de programare.
O bună educaţie în perioada spitalizării reduce şansele unei noi decompensări sau agravări.

3.2 Rolul delegat

3.2.1 Rolul asistentei medicale în examinarea paraclinică

Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare nu este unitară, nici chiar asemănătoare.

Secţia de cardiologie îngrijeşte pacienţii cu afecţiuni foarte diferite ; unele menţin pacientul într-
o stare de pericol permanent de moarte, altele evoluează mai mult sau mai puţin compensat. La
unii pacienţi, supravegherea trebuie să fie permanentă, cu intervenţii momentane, determinate de
schimbările survenite — adesea pe neaşteptate — în starea pacientului, la altele îngrijirile au
caracter cronic, intermitent.
Particularităţile de îngrijire a acestor pacienţi sunt consecinţa tulburărilor de irigaţie şi a
aportului de oxigen consecutiv asupra muşchiului cardiac şi asupra organismului. De aceea,
caracteristic pentru un număr mare de pacienţi cardiaci este starea de anxietate, care trebuie luată
în considerare.
Supravegherea pacienţilor cardiaci prevede înregistrarea paralelă a pulsului central şi
periferic, a tensiunii arteriale, a diurezei, a respiraţiei şi, la indicaţia expresă, a expectoraţiei,
urmărirea dispneei, a cianozei, a edemelor, a greutăţii corporale şi a pulsaţiilor venelor jugulare.
O importanţă deosebită o are supravegherea stării psihice a pacienţilor. Pacienţii cardiaci vor fi
vizitaţi cât mai frecvent, independent de solicitările lor. În caz de pericol iminent, pacientul nu va
fi părăsit nici o clipă. Este important ca asistenta să prevadă şi să recunoască din timp semnele
agravărilor şi ale complicaţiilor posibile, ca : instalarea stărilor de insuficienţă cardiacă acută,
edemul pulmonar, stările de ischemie miocardică şi periferică, embolia, tromboflebita, sindromul
Adams-Stokes etc, ceea ce permite prevenirea agravărilor, luarea măsurilor de urgenţă şi
pregătirea instrumentelor şi a materialelor până la sosirea medicului.

3.2.2 Administrarea medicamentelor

Administrarea medicamentelor la cardiaci trebuie făcută cu o deosebită punctualitate,
chiar şi a substanţelor în aparenţă indiferente, orice întârziere, cât de mică, provocând emoţii
inutile acestor pacienţi anxioşi. Deşi medicamentele se dau numai la indicaţia medicului,

19
asistenta va trebui să intervină de urgenţă, în unele cazuri extreme, şi până la sosirea medicului,
cu unele medicamente ca oxigenul sau nitroglicerina. De altfel, medicaţia analgezică şi
cardiotonică sau orice altă medicaţie se vor face numai la dispoziţia medicului, cu respectarea
tuturor indicaţiilor de dozaj, cale etc.
Obiectivele şi gesturile terapeutice imediate sunt:
- corectarea manifestărilor simptomatologice iniţiale, în special durerea, anxietatea şi agitaţia
bolnavului;
- prevenirea insuficienţei miocardice acute;
- identificarea precoce şi tratarea complicaţiilor majore ale infarctului miocardic acut (disaritmii,
şoc cardiogen);
- prevenirea accidentelor tromboembolice şi tentativa de reducere a extensiunii obstrucţiei
coronariene primitive.
Prevenirea complicaţiilor trombozei coronariene, evitarea extensiunii necrozei, crearea
condiţiilor optime de vindecare se face prin:
- repaus la pat: este strict, cel putin în primele zile de la debut, perioadă în care poate surveni cea
mai mare parte a complicaţiilor şi accidentelor mortale;
- oxigenoterapia: este obligatorie în perioada iniţială a IC cu efecte indiscutabile asupra
ameliorarii funcţiei miocardului ischemic; o administrăm prin sondă nazo-faringiană
- administrări de antalgice: Morfina subcutan sau intramuscular, eventual intravenos încet,
diluata în ser fiziologic sub controlul respiraţiei; Mialgin subcutan sau intramuscular eventual
intravenos, diluat în 10 ml ser fiziologic sau glucoza 10%; Fortral intravenos sau intramuscular.
Când bolnavul nu mai are prescrise antialgice poate deveni nervos, neliniştit. În asemenea
situaţii trebuie sedat medicamentos după indicaţia medicului; somnul pacientului trebuie asigurat
la nevoie cu medicamente cu acţiune hipnotică.

3.3 Descrierea unei tehnici

3.3.1 Tehnica puncţiei venoase
Scop:
- diagnostic - recoltarea sângelui pentru examene de laborator-biochimice, hematologice,
serologice şi bacteriologice
- terapeutic - administrarea unor medicamente sub forma injectiei si perfuzieie venoase
- recoltarea sângelui în vederea autotransfuzării
- transfuzii de sânge sau derivate ale sângelui
- sângerare
Avantaje:
- obţinerea produselor biologice pentru determinarea parametrilor biologici
- se pot administra medicamente la care acţiunea se face cât mai rapid şi absorbtia este cât mai
rapidă
Dezavantaje:
- necesită o tehnică bună
- metodă invazivă
Indicatiile:
- administrarea unor medicamente,
- edem pulmonar acut, hipertensiune arterială
- în cazurile în care este indicata transfuzia

20
Contraindicatiii:
- pentru abordul venos periferic: - celulita, trombofebita, fistula arterio-venoasa
- pentru abordul venos central: - celulita, tromboflebita, antecedente chirurgicale locale,
radioterapie locală, tulburări de coagulare, proteza vasculară
Loc de elecţie:
- venele de pe faţa dorsală a mâinii:
- avantaje: localizare distală, pot fi uşor vizualizate şi palpate, uşor accesibile
- dezavantaje: poziţie incomodă a mâinii, mai mici decât a venelor antebraţului, turgor
diminuat, ţesut subcutanat dimunuat la vârsnici sau în exces la copii
Materiale necesare în vederea realizării puncţiei venoase:
- pentru protecţie : muşama, aleză
- pentru dezinfectarea tegumentului: alcool etilic, betadina, tinctură de iod
- instrumentar şi materiale sterile: mănuşi chirurgicale, tampoane, seringi, ace de 25-30 mm,
eprubete uscate şi etichetate
Intervenţiile asistentei medicale:
- pregătirea psihică a pacientului asigurându-l de luarea tuturor măsurilor de precauţie şi
aşezarea pacientului în poziţie corespunzătoare
- îndepărtează hainele care împiedică realizarea puncţiei venoase
- actiunile premergătoare includ: - spălarea cu apă şi săpun, îmbracarea mănuşilor
- se efectuează staza şi se aplică garoul, se roagă pacientul să
strângă pumnul
- fixare venei cu policele mâinii la 4-5 cm sub locul puncţiei,
comprimând şi tracţionând în jos ţesuturile vecine
- tehnica propriu-zisă: - se pătrunde cu acul (oblic sub un unghi de 30 grade) traversând
tegumentul, peretele venos, până apare senzaţia de înaintare în gol
- se schimbă direcţia acului pentru a pătrunde 1-2 cm în lumenul venei
- se controleaza pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa
- recoltarea cu sistem vacutainer: -se ţine acul în carcasa sa protectoare cu ambele mâini
-se verifică integritatea benzii de siguranţă dintre partea alba
şi cea colorată
-se efectueză o mişcare de rotaţie dintr-o parte spre cealaltă
-se însurubeaza acul în holder fără a se scoate carcasa
protectoare a acului de puncţie
- se respectă ordinea recoltării în flacoane:
- flacoane pentru hemocultură
- flacoane fără aditiv
- flacoane pentru studiul coagulării
- alte tuburi cu aditivi (EDTA, heparină, trombina)
- se introduce primul tub în holder, fără a perfora dopul
acestuia
- se ţine ansamblul format din holder şi tub între degetul mare
şi index
- se puncţionează vena
- în timp ce arătătorul şi mediusul opun rezistenţă pe cele 2
aripioare ale corpului, cu policele se împinge flaconul în holder ca pentru o injecţie cu o seringă,
nu se exercită presiune asupra acului aflat în vena

21
 - când în tub s-a recoltat cantitatea potrivită de sânge, se
schimbă flaconul, cu cealaltă mână, menţinând holderul imobil
- se omogenizeazâ conţiunutul tubului
- tehnica se încheie prin îndepărtarea stazei venoase prin desfacerea garoului şi a pumnului

3.3.2 Oxigenoterapia
Scop:
- asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea hipoxiei
determinată de:
- scăderea oxigenului alveolar
- diminuarea hemoglobinei
- tulburări în sistemul circulator
- probleme care interferează cu difuziunea pulmonară
Surse de oxigen:
- staţie centrală de oxigen
- microstaţie
- butelie cu oxigen
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen:
-deoarece oxigenul favorizează combustia, prezenţa sa trebuie atenţionată
- pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în
preajma sursei de oxigen
- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) şi a
materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul
transportului
- buteliile cu oxigen vor fi aşezate în poziţie verticală, pe un suport şi fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer sau sobă
- cunoaşterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor
şi a modului de utilizare a acestora
Metode de administrare a oxigenului:
a. prin sondă nazală
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale
b. prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare
- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei
- nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei
c. ochelari pentru oxigen
- sunt prevăzuţi cu două sonde care se introduc în ambele nări
- se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi

22
- sunt mai bine toleraţi de pacienţi
d. cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50%
- are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşte şi se supraîncarcă cu vapori datorită
faptului că pacientul inspiră şi expiră în acelaşi mediu
- oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire
- copiii vor fi supravegheaţi permanent, pentru a nu disloca cortul
Echipament necesar administrării oxigenului:
- sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă),
sondă nazală, cateter, mască de oxigen sau cort, în funcţie de metoda aleasă, material adeziv
(leucoplast), pentru fixarea sondei
Intervenţiile asistentei:
- pregătirea psihică a pacientului asigurându-l de luarea tuturor măsurilor de precauţie şi
aşezarea pacientului în poziţie corespunzătoare
- asamblarea echipamentului
- dezobstruarea căilor respiratorii
- măsurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nară la tragus
- umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei
- introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast
- dacă se utilizează mască de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura pacientului şi
se va fixa cu o curea în jurul capului
- fixarea debitului de administrare a oxigenului, în funcţie de prescripţia medicului
- aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii tegumentelor,
măsurarea respiraţiei şi pulsului)
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariţie a unor
complicaţii
- supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit).

Cap.4 STUDIU DE CAZ

4.1 Culegerea de date
Data internării: 27.06.2011
Data externării: 02.07.2011
Numele: Tudorache
Prenumele: Loredana
Data naşterii:15.03.1935
Domiciliu: Braşov
Ocupaţia: pensionară
Stare civilă: căsătorită cu 2 copii
Nivel instruire: liceu
Tipul intrenării: trimitere de la medicul de familie
Motivele internării: - regurgitare aortică degenerativă uşoară/ moderată
- IC clasa III NYHA

23
 - HTA gradul III cu valori oscilante
- dislipidemie
- vertij cronic nesistematizat de etiologie multiplă
- edeme
- astenie, fatigabilitate
- scaune diareice în ultimele 3 săptămâni
Anamneza:
a) antecedente heredo-colaterale: fără importanţă
b) antecedente personale, fiziologice şi patologice: IC sistolica de aproximativ 1 an, DZ tip
II de 4 ani sub ADO, HTA de aproximativ 10 ani cu val.ma 220 mmHg, menopauză la 57
ani,
c) condiţii de viaţă si de muncă: pensionară, locuieşte cu soţul şi fiica
d) comportamente(fumat, alcool,etc.): nu comsumă toxice
e) medicaţie de fond administrată inaintea internării: - tenaxum 1 tb
- prestarium 1tb
- miluri 1 dim
- tratament ADO(tratament pentru
diabet zaharat)

Istoricul bolii: cunosută disabetică şi HTA cu fenomene de ICC de aproximativ 1 an cu multiple

deconspenazări pentru congestie sistemică, ultima internare la Spitalul Judeţean în iunie 2011
când se diagnostichează cu pericardită cu lichid în cantitate mare sub tratament cu diuretice
asociat tratamentului hipotensor, ADO. Evoluează favorabil cu remiterea parţială a sindromului
congestive sistemic şi ameliorarea simptomatologiei, însă apare diaree cu 1 săptămână la
începerea tratamentul cu Colicillină.
Se internează pentru reechlibrare hidrolitică şi stabilirea etiologiei pericarditei.
Examen clinic general:
Examen obiectiv: - stare generală: bună
- talie : 150 cm
- CA: 130 cm
- greutate: 94 kg
- IMC: 41 kg/m2
- ICB: 0,6
- stare de nutriţie: bună
- stare de conştienţă: constientă
Facies, tegumente, mucoase: hiperpigmentare constituţional
Ţesut conjunctiv: în exces – obezitate
Sistem ganglionar : superficial, nepalpabil
Sistem muscular: normoton, normokinetic
Sistem osteo-articular: integru, mobil
Aparat respirator: torace simetric, murmur vesicular transmis bilateral fără raluri
Aparat cardiovascular: edeme, TA-140/80 AV-60/min şoc apexian sp 5 IC linia mediană stg
Aparat digestive: abdomen mobil cu respiraţia. Destines de volum nedureros la palpare
Ficat,căi biliare, splină: la rebord
Aparat uro-genital:manevra Giordano-negativ , bilateral

24
Sistem nervos, endocrine, organe de simţ: OTS, ROT+
Problemele pacientului:
- stare de disconfort
- dificultate de a se odihnii
- alterarea integritatii tegumentelor
- deficit de volum lichidian
- anxietate

4.2 Grila de dependenţă

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ
NEVOIA MANIFESTĂRI SURSE PROBLEMA DE GRAD
FUNDAMENTALĂ DE DE DIFICULTATE DEPENDENŢĂ DE DEPENDENŢĂ
DEPENDENŢĂ

1. A RESPIRA ŞI A HTA Alterarea activitatii Circulaţie indecvată Dependent

AVEA O BUNA Dispnee cardiace
CIRCULATIE
2. A MANCA ŞI A BEA Inapetenţă Alterarea starii generale Alterarea stării de Dependent
nutriţie
- deficit alimentar
3. A ELIMINA Oligurie Eliminare inadecvata Alterarea stării de Dependent
Diaree nutriţie
4. A SE MIŞCA ŞI A Fatigabilitate Alterarea stării generale -Alterarea
deficit alimentar
mobilităţii Dependent
AVEA O BUNA
POSTURA

25
5. A DORMI ŞI A SE Treziri frecvente Anxietatea Dificultate în a se odihni Dependent
ODIHNI
6. A SE ÎMBRACĂ ŞI Independent
DEZBRACĂ

7. A MENŢINE Independent
TEMPERATURA
CORPULUI ÎN LIMITE
NORMALE

8. AFI CURAT, Dificultate în a-şi Intoleranţa la efort Deficit de autoîngrijire Dependent

ÎNGRIJIT ŞI A asigura propria igienă datorat vârstei înaintate
PROTEJA TEGU- şi obezităţii
MENTELE ŞI
MUCOASELE
9. A EVITA -teama Durere Dependent
PERICOLELE -nelinişte Anxietate
-vulnerabilitate Risc de complicaţii

10. A COMUNICA Independent

11. A ACŢIONA Independent

CONFORM
PROPRIILOR
CONVINGERI
12. A FI PREOCUPAT Independent
ÎN VEDEREA
REALIZĂRII

13.A SE RECREEA Independent

14. A INVATA CUM -cerere de informaţii Limite cognitive şi Deficit de cunoştinţe Dependent
SĂ-ŞI PĂSTREZE cunoştinţe insuficiente
SĂNĂTATEA

4.3 Analizele
27.06.2011 COAGULOGRAMA

Denumire Rezultat U.M. Int.biol.ref Denumire analiză Rezultat U.M. Int.biol.ref

analiză
PT (s) 8,25 sec - INR 0,87 % 1-1,1
PT (%) 131 % - Fibrinogenemie 400 Mg/dl 200-400

27.06.2011 HEMATOLOGIE
Denumire analiză Rezultat U.M Int.biol.ref
VSH 42 mm/1 ora 2-10

27.06.2011 HEMOLEUCOGRAMA

26
 Denumire Rezulta U.M. Int.biol.r Denumire Rezulta U.M. Int.biol.ref
t ef t
LEUCOCITE 8,83 10*3/u 3,5-11 ERITOCITE 4,69 10*6/u B:4,2-6 F:3,7-5,1
Neutrofile % 63,5 % 35-80 HEMOGLOBINA 14,2 g/dl B:13-17,5 F:11-15
Neutrofile # 5,60 10*3/u 1,2-7 HEMATOCRITE 41,1 % B:38-52 F:36-47
Limfocite % 14,3 % 17,50 MCV 87,6 Fl 80-100
Limfocite # 1,26 10*3/u 1-4,5 MCH 30,3 Pg 25-33
Monocite % 5,5 % 2-12 MCHC 34,5 g/dl 31-37
Monocite # 0,49 10*3/u 0,2-1,3 RDW-SD 42,1 Fl 35-47
Eozinofile % 16,5 % 0-5 RDW-CV 14,0 % 11-16
Eozinofile # 1,46 10*3/u 0-0,6 TROMBOCITE 183 10*3/u 150-450
Bazofile % 0,2 % 0-2 MPV 11,9 Fl 7-12,5
Bazofile # 0,02 10*3/u 0-0,2

27.06.2011 BIOCHIMIE
Denumire Rezultat U.M. Int.biol.ref Denumire Rezultat U.M. Int.biol.ref
analiză analiză
Creatinina 0,90 Mg/dl 0,5-1,3 LDL colesterol 164 Mg/dl 50-150
Acid uric 5,1 Mg/dl 2,6-7,2 Trigliceride 200 Mg/dl 60-170
seric serice
TGP 17 U/L 10-40 Lipide totale 819 Mg/dl 385-800
serice
TGO 24 U/L 15-48 Glicemie 94 Mg/dl 70-120
Colesterol 235 Mg/dl 100-240 Uree serică 34,7 Mg/dl 15-50
HDL 62 Mg/dl 35-85
colesterol

27.06.2011 IONOGRAMA
Denumire analiză Rezultat
Clor 103,00
K 3,8
Na 140,00

27.06.2011 SUMAR URINĂ

Denumire analiză rezultat Int.biol.ref
Densitate lp 1030

4.4 Planul de îngrijire

Diagnostic de îngrijire Obiective Interventii Evaluare

1.Dificultate în a respira datorită Pacienta să prezinte o Pentru ca pacienta să respire liber pe În urma intervenţiilor
durerii şi anxietăţii manifestat respiraţie cu frecvenţă nas voi umezi aerul din salon pacientul respiră mai
prin dispnee,bradipnee şi normală. administrez oxigen pe masca,bron- uşor,dispneea se reduce.
hipoventilatie. hodilatatoare şi antialgice la indicaţia

27

2.Circulaţie deficitară datorita
alterării muşchiului cardiac şi
pereţilor arteriali
manifestat prin bradicardie şi
tegumente uşor cianotice.
3.Deficit de volum lichidian
datorită transpiraţiilor
manifestat prin adinamie,
nelinişte.
4.Dificultate în a se odihni
datorită anxietăţii,durerii şi
dispneei manifestată prin
insomnie.
5.Alterarea integritaţii fizice şi
psihice datorită efectului bolii
manifestată prin durere,limita-
rea miscarilor, frica.
Pacienta să prezinte un ritm
cardiac în limite normale.
Pacienta să fie echilibrată
volemic în decurs de 2-3
zile.
Pacienta să aibă un somn
odihnitor din punct de
vedere calitativ şi cantitativ.
Pacienta să-si recapete
independenţa de mişcare,în-
credere în personalul
medical.Să nu prezinte
escare de decubit.
medicului,asigur poziţia semisezândă
Măsor şi notez zilnic în foaia de În urma intervenţiilor
temperatură T.A.,pulsul, respiraţia, pacienta prezintă un ritm
temperatura,diureza,scaunul.Efectuez cardiac normal şi
masaj cu mişcări pasive şi active ale tegumente normal
membrelor.Administrez medicaţia colorate.
indicată de medic şi urmăresc efectul
acesteia.
Supraveghez Pacinta este echilibrată
pulsul,T.A.,apetitul,semnele de volemic,nu prezintă semne
deshidratare,scaunul,greutatatea de deshidratare.
corporală.Fac bilanţul zilnic între
lichidele ingerate şi cele
eliminate.Administrez pe cale
parenterală soluţii perfuzabile
prescrise de medic.
Respect orele de somn ale Pacienta prezintă un somn
bolnavului,aerisesc salonul,asigur o odihnitor.
temperatură adecvată,admi-
nistrez la indicaţia medicului
somnifere.
Voi schimba poziţia bolnavei în pat la Pacienta prezintă o stare
fiecare 2 ore.Efectuez masaj pe bună şi colaborează
regiunile predispuse la activ.Nu prezintă escare de
escare.Liniştesc bonava cu privire la decubit,se deplasează fără
starea sa. ajutor.

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

Data T.A Puls Resp. T° Diureza Scaun

C
27.06.2011- ora 6:00 200/100 68 19 36,6 850 ml
D
- ora 18:00 165/105 82 17 36,8
28.06.2011- ora 6:00 150/100 65 17 37,7 1300 D
- ora 18:00 175/100 60 16 37 ml
29.06.2011 - ora 6:00 140/80 70 18 36,9 1350 N
- ora 18:00 150/75 61 17 36,8 ml
30.06.2011- ora 6:00 160/70 73 17 36,9 1450 N
- ora 18:00 145/90 70 17 37 ml
01.07.2011- ora 6:00 155/70 61 18 36,6 1400 ml N
- ora 18:00 150/85 69 18 36,8

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

28
 Data Medicamente Mod de administrare
27.06.2011 Dipiridamol 3*1 tb/oral
Diazepam 1tb seara/oral
Mialgin 2ml iv
Heparina 1300 UI/H
28.06.2011 Aspirina ½ oral
Betaloc 100mg
Trombostop 0-0-2 oral
Diazepam 0-0-1 seara oral
29.06.2011 Betaloc 100 mg
Aspirina ½ oral
Trombostop 0-0-2 oral
Nifedipin 2*1 oral
30.06.2011 Captopril 10mg oral
Betaloc 100mg
Trombostop 0-0-2 oral
Diazepam 0-0-1 seara oral
01.07.2011 Betaloc 100mg
Trombostop 0-0-2 oral
Diazepam 0-0-1 seara oral

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregătire pt examen Îngrijiri după examen

27.06.2011 EKG Bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal,îşi Nu necesită îngrijiri
va relaxa musculatura. speciale.
Montarea electrozilor:
-pe membre:roşu-mâna dreaptă
galben-mâna stangă
negru-picior drept,
verde-picior stang.
-precordial
VI-sp 4 intercostal drept
V2-sp 4 intercostal stang
V3-între V2 siV4
V4-sp 5 intercostal,pe linia
medioclaviculară stg
V5-sp 5 intercostal stg pe linia axilară
anterioară
V6-sp 5 intercostal stg pe linia axilară
mijlocie.
28.06.2011 Rtg toracic
EKG
29.06.2011 EKG
30.06.2011 Rtg toracic
EKG

29
4.5 Epicriza
Pacienta în vârstă de 76 ani, cunoscută disabetică şi HTA cu fenomene de ICC de
aproximativ 1 an cu multiple deconspenazări pentru congestie sistemică. La examenul obiectiv:
TA 200/100 mmHg, AV 68/ min, suflu diastolic 2/6, focarul aortic, fără sindrom congestiv
pulmonar sau sitemic.
Se externează cu urmatoarele recomandării:
 efort fizic în limita toleranţei, plimbări lungi în aer liber
 regim alimentar fără sare, fără grăsimi animale, bogat în fructe şi legume proaspete
 evită fumatul pasiv, aglomerările urbane
 control periodic prin medicul de familie
 revine la conrol peste 6 luni, cu programare telefonică
Medicaţie prescrisă:

medicament dimineaţa prânz seara Observaţii

Zomen 30mg 1 cp
Tertensif SR 1,5 1 cp
Metoprolol 50 mg 1 cp
Aspenter 75 mg 1 cp
Lipanathzl 145 nano 1 cp
Tanakan 40 mg 1 cp 1cp 1cp
Sermion 30 mg 1 cp

În paralel va continua tratamentul cu ADO, conform recomandărilor medicului curant.

Cap.5 CONCLUZII
5.1 Comportamentul bolnavului cu insuficienţă cardiacă
Prof. dr. Mihai Dan Datcu, seful Clinicii Medicale Cardiologice „C. I. Negoiţă" din
cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" Iaşi: "Insuficienţa cardiacă poate suna înspăimintător, dar nu
înseamnă că inima se va opri din funcţionare. Insuficienţa cardiacă, în general, este o afecţiune
tratabilă. Ea înseamna că inima este slabită şi nu pompează sângele aşa cum ar trebui. Din cauză
că sângele nu este pompat în mod adecvat la unele organe cum sunt rinichii sau creierul, acestea
primesc mai puţin oxigen. În plus, deoarece inima nu pompează cum trebuie, fluidele au tendinţa
de a se depozita în plămâni sau în alte părţi ale corpului cum ar fi picioarele.
Care ar trebui sa fie comportamentul bolnavului cu insuficienţă cardiacă?
* Să consulte medicul cu regularitate şi să-i urmeze sfatul.
* Să nu-şi administreze singur nici un medicament fără acordul lui.
* Să informeze medicul imediat ce apar modificări ale stării generale.
* Pentru a evita retenţia de apa, trebuie să reduca consumul de sare şi de lichide.
* Este indicat să renunţe la fumat şi la consumul de alcool, acestea agravând boala.

30
 * Este indicat un program regulat de exerciţii fizice moderate care făcute sub supravegherea
unui terapeut cresc capacitatea de efort, scad severitatea simptomelor şi ajuta la reducerea
greutăţii corporale".

5.2 Semne si simptome

În urma diagnosticării cu insuficienţă cardiacă, este foarte important să urmariţi evoluţia

simptomelor şi să aduceţi la cunostinţa medicului orice modificare bruscă.
Tabelul de mai jos prezintă semnele şi simptomele cele mai comune, cauza apariţiei lor şi
modul în care puteţi să le recunoaşteţi.

31
 Semn sau Cauza Descriere
Simptom
Sângele stagnează în venele pulmonare (vasele Jena respiratorie în timpul efortului fizic
Greutate în prin care sângele circulă de la plămâni la inima) (cel mai frecvent), al repausului, sau în
respiratie deoarece inima nu reuseşte să pompeze sângele în somn, când poate surveni brusc şi trezi
(dispnee) mod corespunzător, cauzând acumularea plasmei pacienţii. Acestia au dificultăţi de
sanguine la nivelul plămânilor. respiraţie în poziţie culcată, de aceea îşi
sprijină capul sau partea superioară a
corpului cu perne. Se plâng deseori de
oboseală, de stări de anxietate şi
nelinişte.
Tuse persistentă Acumularea plasmei sanguine în plamani (vezi Tuse cu expectoraţie
sau respiraţie mai sus). (mucus sau striuri rozate).
zgomotoasă
Odată cu scăderea circulaţiei sângelui în artere, Umflături la gambe, glezne, abdomen
Acumularea de sângele care se întoarce la inima prin vene sau îngroşarea taliei. Pacienţii observă
lichid ţn tesuturi stagnează, determinând acumularea lichidului în deseori ca îi strâng pantofii.
(edem) ţesuturi. Capacitatea rinichilor de a elimina sodiul
şi apa scade, cauzând de asemenea retenţia
lichidelor în ţesuturi.
Inima nu mai pompează suficient sânge pentru a Senzaţie de oboseala în permanenta.
Oboseala şi hrăni ţesuturile. Sângele este deviat de la Dificultăţi de a efectua activitaţile
slăbiciune ţesuturile şi organele mai puţin importante zilnice (cumpărături, urcatul scărilor,
(muşchii) şi direcţionat spre organele vitale: inima căratul sacoşelor sau mersul pe jos).
şi creierul.
Lipsa poftei de Sistemul digestiv primeşte mai puţin sânge, ceea Senzaţie de saţietate sau greaţă.
mâncare, greaţa ce provoacă probleme ale digestiei.

Dezorientare, Modificarea nivelului unor substante (sodiu) din Pierderi de memorie şi stări de
dificultăţi de sânge poate provoca dezorientare. dezorientare. Rudele sau asistentele
gândire medicale sunt primele care observă
aceste simptome.

Tensiune Pentru a compensa pierderea capacităţii de Palpitaţii, care dau senzaţia ca inima
arterială mare pompare, inima bate mai repede. sare din piept.

5.3 Cauze

Pe masură ce înaintăm în vârstă, inima îşi pierde capacitatea de a pompa sânge. Dar în
cazul insuficienţei cardiace se adaugă şi alţi factori care afectează inima sau care o suprasolicită.
De fapt, toţi factorii de risc cardiovasculari –hipertensiunea arterială, fumatul,
supraponderabilitatea, consumul de alimente bogate în grăsimi şi colesterol, sedentarismul şi

32
diabetul –sunt şi cauze ale insuficienţei cardiace. În unele cazuri însă, stilul de viaţă al pacienţilor
nu este responsabil pentru apariţia insuficienţei cardiace. De exemplu, unii pacienţi cu
insuficienţă cardiacă prezintă malformaţii congenitale ale inimii, iar la alţii muschiul inimii a fost
afectat de un virus. Dacă aveţi insuficienţă cardiacă, este posibil să suferiţi (să fi suferit) şi de
una sau mai multe afecţiuni de mai jos.
Boli coronariene
Atunci când colesterolul şi depunerile de grăsimi se acumulează pe pereţii arterelor coronariene,
sângele nu mai irigă suficient muşchiul inimii. Astfel muşchiul cardiac este afectat, iar ţesutul
sănatos al inimii este solicitat în mod suplimentar.
Stop cardiac (infarct miocardic)
Stopul cardiac se produce atunci când se blochează o arteră care irigă inima. Pierderea
oxigenului şi a substanţelor hrănitoare afectează muşchiul cardiac - o parte a sa “moare”. Partea
încă sanatoasă trebuie să pompeze cu mai multă forţă pentru a compensa această pierdere.
Tensiune arterială mare (hipertensiune)
Hipertensiunea arteriala creşte riscul apariţiei insuficienţei cardiace de două sau trei ori. Când
presiunea arterială este prea mare, inima trebuie să pompeze cu mai multa forţă pentru a asigura
o circulaţie corespunzatoare. În timp, camerele inimii se dilată şi îşi pierd contractilitatea.
Afecţiuni ale valvelor cardiace
Anomaliile valvelor inimii pot fi cauzate de boli, infecţii (endocardita) sau de unele defecte
congenitale. Atunci când valvele nu se deschid sau se închid complet la fiecare contracţie,
muşchiul cardiac trebuie să pompeze mai puternic pentru a asigura circulaţia sângelui. Daca
inima este suprasolicitată, se produce stopul cardiac.
Afecţiuni ale miocardului (cardiomiopatie dilatativă, cardiomiopatie hipertrofică) sau inflamaţii
(miocardita).
Orice afecţiune a miocardului –cauzată de consumul de alcool sau droguri, infecţii virale sau din
cauze necunoscute –mareşte riscul de insuficienţă cardiacă.
Boli cardiace congenitale
Dacă inima şi camerele sale prezintă malformaţii, părţile sănătoase trebuie să compenseze.
Boli pulmonare severe
Atunci când plămânii nu funcţionează corespunzator, inima trebuie să pompeze cu mai multă
forţă pentru a transporta oxigenul în corp.
Diabet
Diabetul solicită în mod suplimentar inima, crescând riscul de insuficienţă cardiacă. Diabeticii au
tendinţa de a fi supraponderali, de a avea hipertensiune arterială şi un nivel ridicat de colesterol –
toate acestea suprasolicitând inima.
În mod normal, aceste afecţiuni determină “uzura” care conduce la insuficienţă cardiacă.
Asocierea factorilor de mai sus creşte riscul.
Mai rar, o inima sanatoasă poate deveni incapabilă de a-şi îndeplini funcţia, în cazul pacientilor
cu:
Număr scăzut de globule roşii (anemie severă)
Atunci când nu există suficiente globule roşii pentru a transporta oxigenul, inima încearcă să
asigure o circulaţie mai rapida a acestora. Acest efort o poate epuiza.
Glanda tiroidă marită (hipertiroidism)
Această afecţiune determină o accelerare a metabolismului, iar inima poate obosi din cauza
efortului suplimentar.

33
Tulburări de ritm cardiac (aritmie)
Atunci când inima bate prea repede, prea încet sau neregulat, ea nu mai poate pompa suficient
sânge pentru a hrani organismul.
În toate aceste situaţii, pacientul poate prezenta simptomele insuficienţei cardiace până
când adevarata problemă este identificată şi tratată.

BIBLIOGRAFIE
Resurse internet
www.emcb.ro
www.suub.ro
www.i-medic.ro/boli
www.sfatulmedicului.ro
http://www.boli-medicina.com
1.Anatomia si fiziologia omului,I.C.Petricu,I.C.Voiculescu,editura Medicala 1964
2.Urgente medico-chirurgicale,Lucretia Titirca,Editura Medicala,Bucuresti 2002
3.Medicina interna pentru cadre medii,Corneliu Borundel,editura All,vol,2
4.Tehnica ingrijirii bolnavului,Carol Mozes editura Medicala 2002
5.Agenda Medicală 2001,Editura Medicală, 2001
6.Rogozea . L., Oglindă T. - Tehnica îngrijirii omului sănătos şi bolnav , Ed. Romprint, Braşov 2002

34