Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Comunicarea Paraverbala
Comunicarea Paraverbala
In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si transmisa prin elemente
prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii
comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii (comunica date
primare despre locutori: tanar - batran, energic - epuizat, alintat - hotarat etc.),
particularitatile de pronuntie (ofera date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona
geografica, gradul de instructie etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii, intonatia,
pauza etc.
Exista numerosi stimuli incorporati mesajului verbal care, dincolo de continutul verbal
asociat, dincolo de sensul cuvintelor, provoaca diverse reactii afective: vocea, tonul, ritmul
vorbirii, stimulul scrierii, pauzele dintre cuvinte, accentele si chiar balbele, zambetul, clipitul
genelor, atingerea, bataia cu pumnul in masa, etc. Interventia acestora peste mesajul verbal
poate provoca slabirea, distorsionarea sau intensificarea semnificatiei cuvintelor continute de
mesaj.
Volumul vocii este mai usor de controlat decat tonalitatea. Ritmul si forta respiratiei
sunt esentiale. Corectia volumului vocii trebuie sa tina seama de marimea incaperii, marimea
grupului si de zgomotul de fond.
Volumul trebuie sa fie tare la inceputul si la sfarsitul unei prezentari pentru a sublinia
obiectivele si concluziile acesteia. Se recomanda sa pastram un volum jos, normal de
conversatie adaptat ambiantei.
Ritmul vorbirii
Vorbirea poate fi calma, repezita, lenta, rapida, teatrala, afectata sau precipitata. Daca
ritmul vorbirii este ridicat, ascultatorul primeste mesajul verbal ca pe o urgenta. Un bun
vorbitor schimba viteza pronuntarii cuvintelor in concordanta cu importanta mesajului, in
sensul ca ceea ce este nesemnificativ sau comun este rostit repede, iar ceea ce este nou sau
important este rostit rar si apasat.