Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
“ Dimineţa a sosit
Toți copiii au venit!
În cerc să ne adunăm
Frumos să ne salutăm:
-Bună dimineaţa, dragi frunze verzi si-ngalbenite!
Mă bucur că sunteți venite.
A început o nouă zi
- Bună dimineața, dragi copii”
Fiecare copil salută strângând mâna copilului de lângă el. Ultimul copil va saluta educatoarea, care
la rândul ei va saluta copiii: ,,Bună dimineaţa ,frunza-ngalbenite !”.
Copii pentru a se apuca de treaba,trebuie sa faca putina gimnastica de inviorare:
Ca sa iu copil voinic
Eu fac sport inca de mic,
Merg in pas alergator,
Sar apoi intr-un picior,
Ma opresc,respir usor,
Intind bratele sa zbor.
Dar cel mai bine e
Sa fac si gimnastica.
Un,doi,un,doi,
Faceti toti la el ca noi!
Asta-i doar un inceput!
Ia priviti cat am crescut!
Se va face prezenţa. Copiii vor merge fiecare pe rand la panoul cu fotografii si isi vor pune fotografia
in partea de sus a panoului,iar educatoarea va pune fotografiile celor ce lipsesc in partea de jos si astfel ei
vor observa ce colegi nu sunt prezenti. Se notează absenţii.
Se va stabili împreună cu copiii data, ziua săptămânii,luna si anul in care ne aflam apoi aspectele vremii
din acea dimineaţă, îmbrăcămintea adecvată pentru acea zi şi se completeaza calendarul naturii.
Se vor preciza – dacă există- alte evenimente importante din această zi (ex: zi de naştere). Invitaţia de a
analiza vremea şi de a marca modificările se face printr-o scurtă poezie:
Vremea noi o studiem
Şi-n calendar noi notăm
De e ploaie sau e soare
Vrem sa stim acuma oare?
La activitatea de grup (Legumelor si fructelor le place sa fie alintate),copii vor denumi pe rand un fruct sau
o leguma de pe un medalion si apoi o vor alinta (mar-marut,cartof-cartofior);apoi copiii vor fi incurajati sa
alcatuiasca propozitii cu aceste cuvinte.
Tranziţii
-1,2,1,2
Mergem toţi în pas vioi
Mâinile să le spălăm
La masă să ne-aşezăm.
Pe hol noi nu alergăm
Ca să nu ne-accidentăm .
Poftă bună, mulţumim
Şi pe jos nu risipim.
Rutina: Servirea micului dejun.
Noutatea zilei se prezintă scrisoarea de la Zâna Toamnă prin care se anunţă ca au primit 3 plicuri
cu probe ,ce le au de rezolvat pe parcursul intregi zile .
Vă îmbrăţişez cu drag,
Zâna Toamna
.
JOCURI DE MIŞCARE: “Castraveţii în borcan!”
Scopul activităţii:
Recreerea şi destinderea copiilor; dezvoltarea atenţiei rapidităţii
în reacţii, a îndemânării; dezvoltarea spiritului de competiţie.
Obiective operaţionale:
să danseze simţind ritmul melodiei;
să perceapă componentele spaţio-temporale (distanţa, localizare);
să se aşeze pe scăunel când muzica s-a oprit;
să respecte regulile jocului;
să se integreze activ şi afectiv în activitate.
Strategii didactice:
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, demonstraţia,exerciţiul, jocul.
Material didactic: CD player, CD audio, scăunele.
Durata: 20’-25’
DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII:
Jocul de probă:
Haideţi să încercăm o dată să vedem dacă
aţi înţeles cum ne vom juca astăzi? demonstraţia
Copiii se joacă aşa cum le-am explicat. CD player
Cd audio
ADE DS:
Toţi copiii vor primi ecusoane cu ajutorul cărora vor fi împărţiţi în doua grupe
(frunze verzi si frunze ingalbenite).
Se deschide al doilea plic de la Zana Toamna in care Zana le cere sa termine
un tablou adus de ea,pentru a fi expus la Magazinul Plus in cadrul Proiectului
,, Minunile Toamnei,, .
Ca ajutor le trimite cateva probe sa le rezolve pentru a realiza acest tablou frumos.
Educatoarea anunţă copiii că vor juca un joc numit,,Ce ne aduce toamna?” in care
vor raspunde la intrebarile Zanei,vor da raspunsuri la ghicitori,vor recita poezii despre fructe,legume si
flori si astfel vor infrumuseta tabloul.
Se intuieste tabloul adus de Zana Toamna si observa prin raspunsul la ghicitoare ce anotimp este sugerat
in tablou:
Frunzele pe ramuri
Au ingalbenit
Ploua,ploua intr-una
Ce anotimp reprezinta tabloul?(Toamna)
Educatoarea explică copiilor regulile jocului ,,Ce ne aduce toamna”.
Ei vor forma doua echipe(frunzele verzi si frunzele ingalbenite) şi pe rand vor raspunde la intrebarile trimise
in plic de Zana Toamnei ,iar un copil desemnat va alege imaginea ce sugereaza raspunsul corect la
intrebare/ghicitoare si il va amplasa in tablou la locul potrivit.Fiecare raspuns corect va fi recompensat cu
cate o frunza,cine va primi mai multe frunze va castiga concursul.
Educatoarea pune cate o intrebare fiecarei echipe,iar un copil de la fiecare echipa este solicitat sa
raspunda si sa vina sa amplaseze imaginile corespunzatoare in tablou.
Pe rand vor raspunde la diferite intrebari si ghicitori, iar prin raspunsurile corecte vor inbogatii tabloul.
Jocul ,,Ce ne aduce toamna? Are trei variante presarate cu poezii despre caracteristicile toamnei.
Ca o obtinere de performanta educatoarea le propune:
Haideti dragi copii acum
Dupa ce i-am aratat Zanei, cum,
Stim lucra si recita
Si un tablou a realiza.
Noi acum tabloului
Ii vom da si un nume
Ca la Magazinul Plus sa-l recunoasca
Zana noastra buna.
Se denumeste tabloul de catre fiecare echipa in parte.
Toate raspunsurile corecte ale intregului joc,,Ce ne aduce toamna?,,vor fi recompensate cu cate o frunza.
Echipa care are cele mai multe raspunsuri va castiga.
DOS:
Trecerea la activitatea practică se va face prin următoarea tranziţie:
„Verze, ardei şi gogonele, la masă puneţi scăunele!”
Educatoarea ii anunta pe copii daca doresc si ei sa ii faca o surpriza Zanei,realizand
cate o rochita pentru a i-o da in dar,ca sa aiba cu ce sa se schimbe in anotimpul ce
urmeaza-iarna.Copiii sunt deacord.Se arata doua modele.
Se vor executa câteva exerciţii de încălzire a musculaturii mici a mâinilor
(„Plouă, cântâm la pian, frământăm aluatul, închidem şi deschidem evantaiul,
stoarcem rufele”).
Se va de semnalul de începere a lucrului. Se vor da indicaţii individuale şi colective
dacă va fi cazul de către educatoare. Activitatea se va desfăşura pe un fond muzical :
Rapsodie de Toamnă. Înainte de expirarea timpul alocat acestei activităţi le voi atrage
atenţia copiilor să încerce să-şi finalizeze lucrările.
Voi cere unui copil,doi să explice modul în care a realizat Rochita Zanei.
Se va aprecia activitatea , ca rezultat al muncii tuturor copiilor. Elementele temei
vor fi apreciate în funcţie de dificultatea redării lor. Se vor aprecia lucrările sub aspect
estetic, scoţându-se în evidenţă corecitudinea executării, asamblării şi a modalităţii de lipire.
Toi copiii vor forma un cerc şi vor intona cântecul Toamna.
Se va realiza o expoziţie, copiii spunându-şi propriile păreri, alegând cele mai
frumoase lucrări şi motivând alegerea făcută.
Tranziţie: Înspre baie alergăm,
Ne spălăm, ne curăţăm.
ALA
Scopul activitatii:
o Recunoasterea fructelor,legumelor si florilor specifice anotimpului toamna;
perfecţionarea unor priceperi si deprinderi de manipulare a materialelor puse la
dispoziţie, în vederea realizării unor lucrări.
Obiective operationale :
Stiinta::
Sa recunoasca fructele, legumele si flori de toamnă şi să le denumească pe fiecare în parte;
Sa le clasifice dupa felul lor in grupa fructelor,grupa legumelor si cea a
florilor;
Sa reconstituie imagini cu fructe, legume şi flori din jumatati,sferturi intr-
un intreg ;
Sa gaseasca un intrus in grupele de legume,fructe si flori;
Sa comunice liber şi civilizat în timpul jocului.
Joc de rol:
Să denumească materialele folosite şi puse la dispoziţie ;
Să salute si să ceară politicos legume, fructe sau flori (,,Vă rog să-mi daţi… . ”);
Să cantareasca si sa plătească ce au cumpărat cu bani de jucărie ;
Să manifeste spirit cooperant în activitatea de grup comunicând cu partenerii.
Artă:
b) Mijloace de invatamant
Joc de rol- bani de jucarie,legume,fructe,flori,cantar,casa de marcat;
Stiinta -Jetoana cu florii, fructe şi legume de toamnă;
Artă – Coli,carioci,creioane colorate,
Casetofon, Cd-uri.
c) Forme de realizare
Pe grupuri, individuală
Evaluarea
a) Continua:
o Pe parcursul întregii activităţi prin aprecieri şi îndrumări când este cazul
b) Finala:
o Autoevaluarea
o La sfârşitul activităţii prin concluzii şi aprecieri
Durata : 30 – 35 min
Locul de desfasurare : Sala de grupă
Surse de documentare :
o Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, M. E. C. T. , 2008;
o Revista învăţământului preşcolar Nr. 1-2, 2009.
NR. EVENIMENTUL CONŢINUTUL ŞTIINTIFIC STRATEGIA EVALUAREA
CRT. DIDACTIC DIDACTICA
1. Moment aerisirea sălii de grupă;
organizatoric aranjarea mobilierului;
pregătirea materialelor
didactice necesare temelor
propuse pentru cele trei
sectoare;
intrarea ordonată a copiilor în
sala de grupă şi aşezarea
acestora în cerc.
2. Captarea Se realizează intuirea Gradul de
atenţiei materialelor aduse de Zana - frontal; interes
Toamna,existente la cele trei - observatia, manifestat
sectoare: joc de rol, artă si conversaţia pentru
stiinta (cercetarea centrelor de materialul
interes). pus la
dispozitie.
3. Anunţarea Se anunţă tema şi
temei şi a obiectivele:
obiectivelor Joc de rol:“La piata” Capacitatea
Artă:Colorare“Mandane de -frontal de a asculta
toamnă” -conversaţia, recomandă-
Stiinta: “Clasificara si expunerea, rile,
formeaza ” explicaţia. indicaţiile.
Obiective operationale :
să identifice şi să selecteze materialele necesare realizării
temei propuse
să întindă corect lipiciul pe o suprafaţă dată;
să organizeze în mod original spaţiul plastic;
să manifeste spirit competitiv în timpul activităţilor;
să verbalizeze acţiunile întreprinse
să analizeze critic şi autocritic lucrările expuse
Strategia didactică :
g) Metode si procedee
Exercitiul, conversaţia, explicaţia, expunerea.
h) Mijloace didactice
Calculator,CD-uri,cartoane colorate ,lipici,creioane colorate,Etc
i) Forme de realizare
Individual,frontal
Evaluarea
e) Continua:
o Pe parcursul întregii activităţi prin aprecieri şi îndrumări când este cazul
f) Finala:
o Autoevaluarea
o La sfârşitul activităţii prin concluzii şi aprecieri
Durata : 30 – 35 min
Locul de desfasurare : Sala de grupă
NR. EVENIMENTU CONŢINUTUL ŞTIINTIFIC STRATEGIA EVALU-
CRT L DIDACTICA AREA
DIDACTIC
1. Moment aerisirea sălii de grupă;
organizatoric aranjarea mobilierului;
pregătirea materialelor didactice
necesare activitatii;
trecerea la activitatea practică se va
face prin următoarea tranziţie:
„Verze, ardei şi gogonele, la masă
puneţi scăunele!”