Curs Anul 6 2

• OBIECTUL ŞI ISTORICUL PSIHIATRIEI
•• OBIECTUL PSIHIATRIEI
Disciplină medicală
• Studiul bolilor psihice
• Asistenţa medicală a bolnavilor psihici
• Boală psihică – tulburare psihică
• Perturbarea personalităţii
• Modificarea conştiinţei de sine
• Perturbarea relaţiilor cu mediul ambiental
• Psihiatria
• Etimologie greacă
• Psyche = suflet
• Iatrea = vindecare
• Complexitatea psihiatriei
• Personalitatea umană (funcţii):
– Biologică
– Psihologică
– Axiologică*
– Socială
– Culturală
*Axiologia (gr. axios - demn de, având valoare şi logos - discurs, ştiinţă) este studiul filozofic al valorilor
umane, regăsit în special în etică, estetică, religie.
• Complexitatea psihiatriei
• Morfologie
• Fiziologie
• Biologie
• Genetică
• Neurologie
• Endocrinologie
• Medicină internă
• Psihologie
• Sociologie*
• Antropologie**
• Sarcinile psihiatriei
• Prevenirea tulburărilor psihice şi promovarea sănătăţii mintale (individ/grup)
• Depistarea, tratamentul precoce şi dispensarizarea bolnavilor (diminuarea morbidităţii)
• Recuperarea, reintegrarea şi resocializarea bolnavilor
• Formarea noilor generaţii de medici
• Cercetarea ştiinţifică
• ISTORICUL PSIHIATRIEI
• Perioada prehipocratică
• Ignoranţă şi superstiţii
• Forţe supranaturale (pedeapsă sau recompensă)
• Regele Saul – episoade maniaco-depresive
• “Licantropia” – Nabucodonosor
• Paricidul lui Oreste, epilepsia lui Hercule, accesele de violenţă ale lui Achile etc.
• Templul lui Esculap – psihoterapie, kinetoterapie, meloterapie
• Perioada hipocratică
• Tulburările psihice = afecţiuni ale creierului (laicizare - competenţa medicilor)
• Hippocrate – phrenitis = delir acut febril, melancholia – bila neagră, mania, delir hipocondriac, delir alcoolic,
psihoza epileptică, isteria
• Tratamente cu spânz, mătrăgună
• Herophyl şi Erasistrat – medicina alexandrină
• Perioada romană
• Asclepiade – alienatio mentis = psihozele actuale
• Celsius – insania = grup care include frenezia (mania), melancolia şi delirurile
• Galen – creierul este sediul inteligenţei, afectivităţii, memoriei, activităţii; a studiat compresiunile,
inflamaţiile şi traumatismele craniocerebrale.
• Evul mediu
• Popoarele arabe
– Avicena – tratat despre melancolie
– Ahmed Ibu Aljazzar – “Maladia amorului”
• Europa
– Obscurantism
– “Demonomanii”
– Persecuţii şi condamnări la moarte
• Bedlam în Anglia
• Petite Maison în Franţa
• “Prost hrăniţi, acoperiţi cu zdrenţe, copleşiţi de lanţuri şi inele de fier, izolaţi în celule destinate altădată
criminalilor, culcaţi pe paie putrede, respirând un aer infect, ei duceau o viaţă mizerabilă ” (Regis).
• Bolnavii erau expuşi publicului
• Perioada modernă
• Ph. Pinel (1772) – reformă în asistenţa bolnavilor psihici
• Esquirol – monomania, demenţa
• Lasegue, Falret, Baillarger, Magnan
• Griesinger
• Babinski, Kandinski, Secenov, Korsacov
• Perioada modernă
• Kraepelin
• Ribot
• Charcot
• Freud
• Bleuler
• Meynert, Wernicke, Kleist

• Dezvoltarea psihiatriei în România
• Perioada feudală – caracter caritabil; Matei Basarab – pravilele din 1652.
• Mănastirile:
– Căldăruşani, Schitul Balamuci, Mărcuţa în Muntenia
– Schitul Madona Ducu în Oltenia
– Neamţ, Golia în Moldova
• Al. Şuţu, Al. Obreja – Bucureşti
• Julien Lukaszewski, Al. Brăescu, Pastia
• Spitalul Socola
• 1905
• Al. Brăescu
• C.I. Parhon
• L. Ballif
• P. Brânzei
• T. Pirozynski
• P. Boişteanu
• Concepţii şi orientări în psihiatrie
• Ipoteza organogenetică (Griesinger)
• Ipoteza psihogenetică
• Organodinamismul
• Psihanaliza
• Fenomenologia
• Existenţialismul
• Psihosomatica
• Pavlovismul
• Psihiatria socială
• Psihiatria transculturală
• Antipsihiatria
• Direcţii actuale în psihiatrie
• Direcţia clinico-nosologică
• Direcţia clinico-statistică
• Direcţia psihosocială
PSYCHE – suflet
 PSIHIATRIE
IATREA - vindecare
 DEFINIŢIE
 SPECIALITATEA MEDICALĂ CARE STUDIAZĂ TULBURĂRILE MENTALE, ETIOLOGIA ŞI

PATOGENEZA LOR, ORGANIZEAZĂ ASISTENŢA ŞI STABILEŞTE MĂSURILE
PROFILACTICE, TERAPEUTICE ŞI DE RECUPERARE A BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI
PSIHICE
 EXAMINAREA STĂRII PSIHICE
 SCOP
 Diagnostic
 Plan terapeutic
 Gestionarea cazului pe termen mediu şi lung
 ISTORICUL PSIHIATRIC
 Identificarea pacientului
 Motivele solicitării
 Istoricul tulburării prezente
 Alte tulburări psihice din trecut
 Boli somatice
 Antecedente HC
 Istoricul dezvoltării personale
 IDENTIFICAREA PACIENTULUI
 Vârstă şi sex
 Rasă, etnie
 Religie, familie, ocupaţie
 Studii
 Stagiu militar
 MOTIVELE SOLICITĂRII
 Se notează cuvintele pacientului
 Date de la familie
 Date de la prieteni, poliţie, vecini etc.
 ISTORICUL TULBURĂRII PREZENTE
 Descrierea simptomelor şi cronologia acestora
 Durată, debut, intensitate, periodicitate, factori declanşatori
 Factori agravanţi sau protectivi
 Intervenţii terapeutice anterioare
 Alte tulburări psihice din trecut
 Debutul simptomelor
 Evoluţia pâna la episodul actual
 Descrierea simptomelor în detaliu

 Tratament anterior
 Boli somatice
 Internări, intervenţii chirurgicale etc.
 O afecţiune somatică poate precipita o decompensare psihiatrică
 Existenţa bolilor somatice influenţează deciziile terapeutice
 Interacţiuni medicamentoase
 Antecedente HC
 Componenta genetică familiala
 Suportul familial
 Vulnerabilitatea familială
 Factori de stres în familie
 Răspunsul terapeutic la alţi membri din familie
 Istoricul dezvoltării personale
 Evenimentele cu importanţă majoră
 Se vor sublinia cele cu implicaţii etiologice
 Funcţionarea longitudinală
 Prieteni, educaţie, schimbări ale performanţelor şcolare
 Relaţii romantice, profesionale, condamnări, petrecerea timpului liber

 Sarcină, naşteri, complicaţii
 Consum de droguri
 Dezvoltarea din copilărie
 Experienţe sexuale, eventuale abuzuri
 Maturarea sexuală, pubertatea
 Scopuri, obiective, carieră profesională
 Organizarea examenului psihiatric
 Aspectul exterior, comportament, relaţionarea cu examinatorul
 Ţinuta vestimentară
 Machiaj
 Igiena corporală
 Cooperant, ostil, seductiv, indiferent
 Mişcări anormale
 Examen somatic
 CLASIFICAREA OMS
ICD 10
TULBURĂRI MINTALE ŞI DE COMPORTAMENT
• Tulburări psihice organice
• Tulburări psihice cauzate de substanţe psihoactive
• Schizofrenia, tulburarea schizotipală şi tulburările delirante

• Tulburările afective
• Tulburările nevrotice, legate de stres şi somatoforme
• Sindroame comportamentale asociate cu dereglări psihologice şi factori fizici
• Tulburările de personalitate ale adultului
• Retardul mintal
• Tulburări ale dezvoltării psihologice
• Tulburări de comportament şi emoţionale cu debut în copilărie şi adolescenţă
 Clasificarea clasica
(Kraepelin)
• Tulburari la limita cu normalitatea
• Tulburari psihice majore
 Tulburarile la limita cu normalitatea
 Nevrozele
 Neurastenia
 Nevroza obsesivo-fobica
 Isteria
 Nevrozele mixte (motorii)
 Psihopatiile (tulb de personalitate)
 Schizoida
 Epileptoida
 Paranoic
 Impulsiv
 Anankast
 Histrionic
 Oligofrenia gr. I
 Tulburarile psihice majore
 Oligofreniile gr. II si III
 Psihozele
 Endogene
 Schizofrenia, PMD
 Exogene
 Factori fizici, chimici, infectiosi, carentiali etc.
 Endo-exogene
 Postpartum, b. endocrine, epilepsie etc.
 Dementele
 Alzheimer, b. Pick
 SEMIOLOGIE
 Senzaţiile
 Percepţiile
 Atenţia
 Memoria
 Gândirea
 Limbajul
 Imaginaţia
 Stări afective
 Procese voliţionale
 Conştiinţa
 SENZAŢIILE
 Act psihic elementar “monomodal” de realizare a imaginii singulare a unor însuşiri ale obiectelor şi
fenomenelor lumii materiale asupra organelor de simţ
 Excitaţie  Analizatori: intero-, extero-proprioceptivi  Scoarţa cerebrală = senzaţie
 Este instrument de reflectare nemijlocită a lumii materiale
 Reprezintă reflectarea pe plan ideal a proprietăţilor separate ale obiectelor şi fenomenelor concrete
 PERCEPŢIILE
 Procese senzoriale elementare, care se disting prin sintetism, unitate şi integritate, ele redând realitatea
obiectuală în imagini de ansamblu
 Multimodală – însuşiri multiple ale obiectelor lumii externe.
 Modificări:
 Cantitative: hipo-, hiperestezia.
 Calitative: iluzii, halucinaţii.
 HIPERESTEZIE: creşterea intensităţii senzaţiilor şi percepţiilor
 Surmenaj, debutul unor boli infecto-contagioase, afecţiuni psihice, b. Basedow.
 Cenestopatiile: senzaţii penibile difuze, cu sediu variabil, care apar fără o modificare organică
evidenţiabilă.
 HIPOESTEZIA:
 Stări reactive acute, isterie, oligofrenii, sch, tulburări de conştiinţă
 ILUZIILE
 Orice eroare cognitivă sau perceptivă.
 Mecanism:
 Proiectarea imaginarului şi a inconştientului în actul perceptiv

 Prelucrarea eronată a imaginilor percepute
 Iluzii fiziologice
 Iluzii patologice:
 Veridice
 Interpretare delirantă
 Generate de un excitant real
 VIZUALE:
 Metamorfopsii: deforamarea obiectelor şi a spaţiului perceput
 Macropsie, micropsie, dismegalopsie (largi, alungite)
 Porropsia (mai apropiate sau mai îndepărtate)
 Pareidolie (interpretare imaginativă)
 Falsele recunoaşteri (identificarea greşită a diverselor persoane): déjà vu, deja connu, deja
vecu, jamais vu.
 Iluzia sosiilor: sdr. discordante
 AUDITIVE
 GUSTATIVE ŞI OLFACTIVE (parosmie)
 Viscerale
 De modificare a schemei corporale: formă, mărime, greutate, poziţie.
 Normal
 Tulb. funcţionale sau leziuni ale receptorilor, căilor de conducere, zonelor integrative
 Stări febrile, b. infecto-contagioase, toxice
 Stări confuzionale
 Nevrotici (isterici, TOC)
 Psihotici
 AGNOZIILE
 Defect de integrare gnozică (de transformare a excitaţiei în senzaţie şi a acesteia în imagine perceptivă),
datorită unor leziuni ale centrilor de integrare.
 A. vizuală (cecitatea psihică):nu recunoaşte semnificaţiei obiectelor, imaginilor sau persoanelor

familiare.
 Leziuni LO
 A. obiectelor animate (a. fizionomiei) /prosopagnozia:

nu recunoaşte persoane foarte cunoscute sau nu se recunoaşte în oglindă.
 A. culorilor
 A. simbolurilor grafice (cecitatea verbală): imposibilitatea înţelegerii limbajului scris (alexie),

imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafie), dislexie.
 A. spaţială
 A. auditivă
 A. tactilă: amorfognozie (forma, volum), astereognozie (obiectelor )
 A. schemei corporale
 Asomatognozia (unul/mai multe segmente ale corpului), hemisomatognozia (negarea unei jumătăţi a
corpului), anosodiaforia (indiferenţa faţă de boală), anosognozia (nerecunoaşterea bolii proprii).
 HALUCINAŢIILE
 Percepţie fără obiect.
 Halucinaţii funcţionale: percepţia unor excitanţi obiectivi determină apariţia unor percepţii false.
 zgomotele roţilor de tren  voci care îl ameninţă
 percepute atât timp cât există excitantul real
 Halucinoidele: fenomene psihopatologice cu aspect halucinator situate între reprezentări vii şi

halucinaţii vagi, care nu izbutesc să convingă pe deplin bolnavul asupra existenţei lor reale.
 Imaginile eidetice: reproiectări în exterior ale imaginilor unor obiecte, fiinţe care au o forţă receptivă
deosebit de vie, legate de trăiri afective intense şi apropiate de prezent ca desfăşurare în timp.
 Halucinozele: h. a căror semnificaţie psihopatologică este recunoscută de bolnav; caută să le verifice

autenticitatea.
 Pseudohalucinaţiile: apar spontan, incoercibil, fără proiecţie spaţială, cu un caracter de străin şi de

impus din afară.
 Halucinaţii propriu-zise (psihosenzoriale):
 Proiecţia spaţială: în spaţiul perceptiv sau dincolo de limitele acestuia
 Convingerea bolnavului asupra “realităţii” lor
 “Perceperea” lor prin modalităţile senzoriale obişnuite (căi extero-, intero-, proprio-) şi pe căi
senzoriale normale (h. auditive, etc.)
 Grad variabil de intensitate
 Claritate diferită
 Complexitate variabilă
 Durată (intermitente/comtinue)
 Rezonanţă afectivă
 H. exteroceptive:
 Auditive: (afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale, deliruri toxice şi infecţioase, depresie,
sch, parafrenie, aură epileptică)
 Elementare
 Comune
 Verbale
 Vizuale: (surmenaj, neurastenie, af. Oftalmologice, neurologice)
 Elementare
 Complexe
 Scenice: statice (panoramice), în mişcare (cinematografice)
 Autoscopice: subiectul îşi percepe vizual propriul corp, părţi din corp, organe. “imaginea
dublă”
 Olfactive şi gustative:
 tactile
 H. interoceptive:
 Senzaţia existenţei unei fiinţe în corp sau a schimbării poziţiei unor organe, a obstruării sau
perforării lor, transformării organismului.
 H. proprioceptive:
 H. motorii sau kinestezice: impresii de mişcare sau de deplasare a unor segmente sau ale
corpului în întregime.
 Pseudohalucinaţiile
 Nu se confundă de obicei în totalitate cu reprezentarea imaginilor unor obiecte şi fenomene reale
 Nu se proiectează în afară, se petrec în minte, în cap, în interiorul corpului.
 Sunt convinşi de realitatea existenţei lor, acţiuni impuse din afară

 Pseudohalucinaţiile auditive:
 Aude ceea ce citeşte fără voce şi crede că o persoană străină pronunţă cuvintele în “capul lui”
 P. vizuale:
 apar în spaţiul perceptiv

 Imagini izolate/ scene panoramice
 P. gustative şi olfactive
 P. interoceptive: “lipsă de libertate interioară”, “stăpânire interioară”
 P. motorii sau kinestezice
 ATENŢIA
 Orientează şi concentrează activitatea psihică spre un anumit grup limitat de obiecte şi fenomene, cu
scopul de a asigura condiţiile de claritate a grupului de imagini percepute, cât şi delimitarea lor netă de
câmpul perceptiv.
 HIPERPROSEXII: st. maniacale, depresii, cenestopaţi, hipocondriaci, fobici, obsesionali.
 HIPOPROSEXII, APROSEXII:
 St. confuzionale, anxietate, surmenaj, oligofrenii, demenţe, sch.
 MEMORIA
 Proces psihic al orientării retrospective, realizat prin întipărire (fixare), păstrare (conservare) şi
evocare (reactualizare).
 HIPERMNEZIA:
 HIPOMNEZIA:
 Surmenaj, stări nevrotice, oligofrenii, st. de involuţie
 AMNEZIILE:
 Anterograde: evenimentele trăite după debutul bolii
 Retrograde: se întind progresiv spre trecut
 PARAMNEZIILE
 Amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea fie sub aspect cronologic, fie sub aspectul lisei de
legătură cu realitatea obiectivă trăită în prezent sau în trecut de bolnav.
 CRIPTOMNEZIA: nerecunoaşterea, ca fiind străin, a unui material literar, muzical, ştiinţific, pe care
bolnavul l-a citit sau l-a auzit în realitate, dar pe care în mod iluzoriu îl consideră al lui propriu.
 FALSA IDENTIFICARE/ RECUNOAŞTERE: a recunoaşte ceea ce de fapt bolnavul nu cunoaşte.
 Surmenaj, st. maniacale, schizofrenii.
 ILUZIE DE NERECUNOAŞTERE: recunoaşte persoane pe care nu le-a cunoscut şi nu este sigur că

recunoaşte persoane pe care le-a cunoscut.
 ALLOMNEZIILE
 PSEUDOREMINISCENŢE: reproducerea unor evenimente reale din trecut pe care acesta le trăieşte
ca evenimente prezente.
 CONFABULAŢIILE / H. DE MEMORIE: reproducerea unor evenimente imaginare, bolnavul

fabulând asupra trecutului cu convingerea că îl evocă.
 Nu spune adevărul, nu minte, nu ştie că minte.
 ECMNEZIA: întoarcerea întregii personalităţi la perioade demult trăite de bolnav.
 ANECFORIA: posibilitatea reproducerii de amintiri pe care le credea uitate.
 Reproducerea este posibilă dacă i se sugerează pacientului unul sau mai multe elemente ale
acelor evenimente.
 GÂNDIREA
 Proces central al vieţii psihice

 Activitate cognitivă complexă, mijlocită şi generalizată prin care se distinge esenţialul de fenomenal, în
ordinea lucrurilor şi ideilor, pe baza experienţei şi a prelucrării informaţiilor
 Operaţiile g. : analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea.
 Tulb. de ritm şi coerenţă:
 Accelerarea ritmului ideativ:
 Fugă de idei (asociaţii întâmplătoare, asonanţă, rimă, localizare în timp şi spaţiu, contraste
facile)
 Mentismul (depănare rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi a ideilor; au atitudine critică): st.

de mare tensiune nervoasă, oboseală, intoxicaţie uşoară cu cofeină, alcool, sch.,
 Tahipsihie
 Incoerenţa gândirii
 Salată de cuvinte
 Verbigeraţie
 Încetinirea ritmului ideativ: bradipsihie, vâscozitatea psihică, fading mental, baraj ideativ
 Anideaţie: idioţie, demenţă sau epilepsie
 Tulb. de conţinut:
 Ideea dominantă (reversibilă, sfera normalului)
 Ideea obsedantă (străină, contradictorie personalităţii individului, îi recunoaşte caracterul parazitar,

luptă pt. a o înlătura)
 OBSESIA:
 Obsesii ideative (b. Îndoielii, compesaţiei)
 Amintiri şi reprezentările obsesive
 Obsesii fobice – teama nejustificată, pe care nu o poate alunga, în ciuda faptului că evită situaţia
respectivă.
 Obsesii impulsive – compulsiune, ritualuri
 Frica de:
 a intra în piaţă – agorafobia,
 locuri înalte – hipsofobia,
 locuri înguste – claustrofobia.
 obiecte: ascuţite – aihmofobia, de tren, vapor, apă – hidrofobia
 mulţime – antropofobie
 singurătate – monofobia
 boală – nosofobia
 societate – petofobia. ereutofobia
 a nu se murdări – misofobia
 moarte – tanatofobia
 animale – zoofobia
 a mânca - sitiofobia
 Ideea prevalentă:
 Poziţie dominantă în câmpul conştiinţei
 Neconcordantă cu realitatea şi cu semnificaţie aberantă
 Orientează şi diferenţiază cursul gândirii
 Celelalte ideii o sprijină, nu se opun ei.
 Concordantă cu personalitatea individului
 Tendinţa la dezvoltare şi înglobare a evenimentelor şi persoanelor din jur, potenţialitate

delirantă.
 St. postonirice, epilepsie, alcoolism, PMD, st. predelirante.

 Ideii delirante:
 O judecată eronată care stăpâneşte, domină conştiinţa bolnavului şi-i modifică comportamentul
în sens patologic.
 Este impenetrabilă la contraargumente şi inabordabilă prin confruntare, în ciuda

contradicţiilor cu realitatea.
 Este incompatibilă cu existenţa unei atitudini critice, este lipsit de capaciatea de a-i sesiza în
mod conştient esenţa patologică.
Delir sistematizat: caută să impună ideiile sale realităţii, le trăieşte cu o nestrămutată convingere.
D. nesistematizat: coerenţa şi stringenţa aparent logice nu sunt aşa de puternice: slab structurat,
instabil, polimorf, variabil ca tematică, fără tendinţa a se impune realităţii.
 Idei delirante:
 Expansive:
 De mărire şi bogăţie
 De invenţie
 De reformă
 Filiaţie
 Mistice
 Depresive:
 Persecuţie
 Revendicare
 Gelozie
 Relaţie
 Autoacuzare
 Hipocondriace
 Transformare şi posesiune
 negaţie
 Mixte:
 Influenţă
 Metafizice
 Tulb. ale comunicării verbale şi grafice
 TULB. LIMBAJ ORAL:
 DISLOGII:
 De formă: hiperactivitatea verbală, tahifemie, logoree, verbigeraţie, hipoactivitatea

verbală, mutism (akinetic, absolut, relativ, discontinuu, electiv), mutitatea, musitaţia,
mutacism, afemia (anartria): lez. neurologică. Blocaj verbal, palilalie
 De conţinut:
 Cuvinte: neologisme active/pasive, jargonofazie
 Frazei: agramatism, paragramatism, embololalie, embolofazie
 DISFAZII: tulb. legate de leziuni cerebrale:
 Surditatea verbală
 Intoxicaţia prin cuvânt
 Amnezia verbală
 DISLALII:
 De sunet: R, S, Z, J.
 Silabe
 Cuvinte
 Balbism clonic: vorbirea repetată, sacadată:
 Balbism tonic: rezistenţă puternică la pronunţarea unei silabe.
 B. tonico-clonic.
 Tulburările limbajului scris:
 Activităţii grafice
 Morfologiei
 Semanticii grafice
 IMAGINAŢIA
 Proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, în scopul făuririi

unor noi imagini şi idei.
 Scăzută: ologofrenii, demenţe, st. de inhibiţie, nevroze, depresii, psihastenii.
 Exaltarea imag. Intoxicaţii uşoare, st. de excitaţie, delir cronic, sch.
 Mitomania:
 Organizarea romanească a trăirii
 Alibiul existenţial
 Supraestimarea
 Conduita de teamă
 Clasificare
 Imaginaţia reproductivă – procesele imaginaţiei se desfăşoară în direcţia reconstituirii unor

evenimente sau fenomene
 Imaginaţia anticipativă – în direcţia producerii unor imagini şi combinaţii noi

Activitatea de creaţie – când imaginaţia anticipativă se desfăşoară conştient în direcţia realizării unui scop,
este susţinută de o puternică motivaţie, iar produsele realizate sunt caracterizate de un mare grad de
originalitate şi valoare socială.
Existenţa unei imaginaţii creative şi corelarea ei cu diferiţi factori definesc o caracteristică globală de
personalitate- creativitatea
Factorii creativităţii:
- factori personali
- factori sociali de microgrup:
- sistemul cognitiv: gândire, experienţă cognitivă, informaţii
- motivaţia
- factori volitivi: perseverenţa, curajul confruntării, tenacitatea
- aptitudinile
- atitudinile
- factori sociali de microgrup
 AFECTIVITATEA
 Procesele afective reflectă relaţia dintre subiect şi obiect, dintre subiect şi situaţiile/împrejurările de
viaţă ale acestuia, prezente, evocate sau proiectate.
 Formele afectivităţii sunt stări, relaţii, comportamente ce reflectă raportul dintre motive şi condiţiile
obiective sau imaginare.
 Clasificare
 Afectele sunt procese afective primare, simple, impulsive – mânia, groaza, frica, spaima.
 Sunt de scurtă durată, puternice, foarte intense, violente cu apariţie bruscă şi desfăşurare
impetuoasă, cu manifestări deosebit de vii în comportament.
 Emoţiile – se caracterizează prin durată scurtă, intensitate, cu desfăşurare tumultoasă sau calmă, cu
orientare bine determinată; au caracter situativ şi sunt active.
 Dispoziţia – stare afectivă difuză, de intensitate medie, durată variabilă. Dacă se prelungeşte se poate
transforma în trăsături de caracter, creează un fond general: optimist sau pesimist.
 Sentimentele: sunt trăiri afective intense, de lungă durată, au mare grad de stabilitate şi generalitate ->
atitudini afective
 Intelectuale: curiozitatea, mirarea, dragostea faţă de cunoaştere

 Estetice: reflectarea frumosului în viaţă, natură, societate
 Morale: reflectă atitudinea pozitivă sau negativă faţă de propriile acţiuni sau ale altora,
responsabilitatea, datoria.
 Pasiunile:
 se deosebesc de sentimente prin intesitatea trăirii afective, gradul de stabilitate şi forţa de

angajare a personalităţilor.
 mobilizează întregul comportament către acţiune
 Instinctele - reflexe înnăscute complexe:
 Alimentar
 De apărare
 De reproducere: sexual şi matern
 VOINŢA
Procesul care orientează activitatea psihică spre realizarea unui scop, în mod deliberat ales şi pentru
obţinerea căruia elaborează operaţiuni şi activităţi de depăşire a unor rezistenţe ce aparţin condiţiei
subiective şi de mediu relaţional
Stare subiectivă de trecere conştientă de la o idee sau raţionament la o activitate sau la inhibiţia unei
activităţi.
 Secvenţele unui act de voinţă
 Formularea scopului
 Disputa motivelor
 Adoptarea hotărârii
 Îndeplinirea acţiunii
 Angajarea în acţiune
Voinţa pe tot parcursul dezvoltării personalităţii se manifestă prin:
activitate şi conduite motorii
 DISABULIA: dificultatea de a trece la o actiune, insotita de o nota afectiv-negativa
 PARABULIA: insuficienta volitionala insotita sau chiar determinata de dorinte sau pulsiuni paralele
 IMPULSIVITATEA: insuficienta vointei pasive
 RAPTUSURILE ANXIOASE
 Semiologia constiintei
 Constiinta: reprezinta cea mai inalta forma de reflectare a realitatii obiective.
 Plan fiziologic: functia acelor reg. corticale in stare de functionare optima
 Plan psihologic: procesul de reflectare a propriului eu si a lumii inconjuratoare
 STAREA DE CONSTIIENTA: exprima atat capacitatea si claritatea reflectarii, cat si intelegerea realitatii
obiective in momentul respectiv.
 Tulburari cantitative
 St. obtuzie: ridicarea pragurilor senzoriale, dificultati asociative, pierderea supletei si mobilitatii ideative,
dificultatea de a-si preciza si formula ideile.
 St. hebetudine: dezinsertia bolnavului din realitate, atitudine de perplexitate
 St. torpoare: usoara dezorientare, hipokinezie, scaderea tonusului afectivo-volitional
 Tulburari cantitative
 St. obnubilare: coborarea tonusului functional al intregului psihism

 St. stupor: confuzie si activitatea psihomotorie pare suspendata
 st. sopor: somnolenta accentuata
 St. coma: pierdere completa a constiintei
 Tulburari calitative
 Tip delirant
 St. oneiroida: visul in gandirea vigila
 St. amentiva: dezorientare totala, incoerenta gandirii e maxima, st de agitatie
 St. crepusculara: profunda alterare a reflectarii senzoriale cu pastrarea automatismelor motorii care da un
aspect ordonat actelor comportamentaale
 DEMENŢELE
 Impactul socio-economic al sindroamelor demenţiale (SD)
 Peste vârsta de 65 ani se dublează prevalenţa la fiecare 5 ani - 4% după 75 ani, 16% după 85 ani, 32% după
90 ani
 Costurile directe sunt 40.000USD/pacient USA
 Costurile indirecte sunt de 174.000USD/pacient USA
 Întârzierea debutului simptomatologiei cu 5 ani ar reduce prevalenţa cu 50% pe generaţie
 Tratamentul simptomatic şi întârzierea instituţionalizării ar reduce semnificativ costurile datorate bolii
 Boala Alzheimer
 Subdiagnosticată (50% în SUA)
 Subtratată (aprox 75% din cazurile diagnosticate)
 < 50% din cazurile diagnosticate primesc inhibitori de cholinesterază (ChEIs)

 Îmbătrânirea - un proces continuu de la normal la boala Alzheimer
 Factorii principali de risc
 VÂRSTA
 Istoric familial (forma precoce)
 Sex feminin
 Factori de mediu
- Traumatisme cranio-cerebrale
- Niveluri crescute ale colesterolului
- Stimulare intelectuală modestă (use it or lose it)

Ipoteza rezervei sinaptice
 Deficitul cognitiv
- pattern clinic şi biochimic -
“Dacă vom ajunge să trăim mai mult, am ajunge toţi să suferim de o demenţă?”
“Reprezintă îmbătrânirea o ameninţare pentru neuronii colinergici?”

Tulburări de memorie asociate îmbătrânirii
DSM IV Declin cognitiv asociat îmbătrânirii

* “normal” ?
* stadiu presimptomatic al unei demenţe
Examenul psihiatric indică o afectare cognitivă medie
 Teste de memorie modificate (adaptate vârstei şi educaţiei)

 Performanţe cognitive generale în limite normale
 Desfăşurarea normală a activităţilor zilnice
 Fără semne clinice specifice demenţei
 Acuze subiective referitoare la scăderea memoriei şi atenţiei
Peterson si col. 1999

Caz clinic (65 – 70 ani)
- Nu îşi aminteşte nume proprii
- Nu îşi găseşte cuvintele potrivite
- Nu îşi mai aminteşte unde a pus diferite obiecte

- Se concentrează cu dificultate
 Sindromul demenţial
- definiţie -
 “Demenţa este definită clasic ca o stare de regresie intelectuală globală, o deteriorare progresivă cu evoluţie
cronică”
 Sindromul demenţial
(criterii DSM IV)
 Tulburări de memorie şi atenţie
 Alte tulburări cognitive

- afazia
- apraxie
- agnozie
- tulburări ale funcţionalităţii executive
 Apariţia unor modificări în funcţionalitatea socială şi ocupaţională, reprezentând un declin evident de la

nivelul anterior de funcţionalitate
+ Tulburări de comportament
+ Tulburări psihotice
+ Absenţa conştientizării fenomenelor patologice
 Demenţa din boala Alzheimer

 Demenţa vasculară
 Demenţa din boala Parkinson
 Demenţa din boala Huntington
 Demenţa de lob fronto-temporal
 Demenţa cu “corpi Lewy”
 Demenţa post-traumatică
 Demenţa din infecţia cu HIV
 Demenţe datorate altor condiţii medicale generale
(endocrine, metabolice, imune etc.)
 Demenţa indusă de substanţe
(alcool, droguri, medicamente, toxine)
 Demenţe datorate unei etiologii multiple
 Pseudodemenţa din tulburările depresive
 Tulburările amnestice
 Retardul mintal
 Schizofrenia
 Tulburarea factice şi simularea
 Evidenţierea simptomelor clinice precoce ale deficitului cognitiv (cabinetul medicului de familie)
 Familia sau rudele observă modificări ale memoriei, personalităţii sau funcţionalităţii
 Semnul întoarcerii capului
 Dificultate în a-şi aminti date, ezitări de limbaj, anxietate
 Minimalizarea şi/sau raţionalizarea greşelilor
 (continuare)
 “În afară de memorie, sănătatea sa este bună”
 Un istoric cu probleme de memorie pentru evenimentele recente, care nu afectează memoria imediată sau de
lungă durată
 Examinarea medicală si neurologică nu remarcă o patologie specifică
 Afectare medie la screening-ul neuropsihologic: MMSE 20-27
 Diagnostic clinic
 Examen somatic
 Examenul funcţiilor psihice
 Examen neurologic
 Examen psihologic
(MMSE 65 ani 12-15% < 24; 85 ani x 3)
 Examen paraclinic stabilirea unor factori de risc
 Alterarea funcţiilor cognitive
 Memoria - de scurtă durată, intermediară, de lungă durată

- episodică
- autobiografică
- semantică
 Limbajul
Afazia
 Funcţia executivă
Apraxia
 Cogniţia spaţio-vizuală
Agnozia
 Investigaţii de laborator în SD
teste recomandate tuturor pacienţilor de către medicul de familie
 Hemoleucograma
 Teste funcţionale tiroidiene
 Valorile sodiului, potasiului şi calciului
 Glucoza serică
 Investigaţii de laborator
teste adiţionale în SD
 VSH
 Uree, creatinină, vitamina B12, ac. folic
 Funcţia hepatică
 Serologie sifilis, HIV
 Metale grele, droguri
 Computer tomografie
 RMN
 Puncţie lombară
 Folosirea instrumentelor şi procedurilor de evaluare standard
 Evaluarea capacităţii cognitive
 Mini Mental State Examination (MMSE)

 Weschler Adult Intelligence Scale (WAIS)
 Weschler Memory Scale (WMS)
 Object Memory Evaluation (OME)
 Cognitive Subscale of the Alzheimer’s Disease Assesment Scale (ADAS-cog)
 Information Memory Concentration Test
 Mental Status Questionnaire (MSQ)
 Short Portable Mental Status Questionnaire
 Evaluarea capacităţii de autoîngrijire (activităţi zilnice) (ADLs)

 Index of Independence in Activities of Daily Living (Katz ADL Scale)
 Activities of Daily Living (ADLS)
 Functional Life Scale
 Evaluarea tulburărilor comportamentale

 Dementia Scale
 Alzheimer’Disease Assesment Scale (ADAS)
 Global Deteroration Scale (GDS)
 Haycox Behavioral Scale
 Clinical Dementia Rating Scale (CDR)
 Explorările imagistice
 Încă nu sunt suficiente pentru diagnostic
 Evidenţiază AVC, tumori, hematoame, abcese, hidrocefalie cu presiune normală, demenţe atipice
 Nu pot substitui (încă) datele anamnestice şi examinarea clinică
 Totuşi, orice pacient suspectat trebuie explorat imagistic
 Explorări imagistice - sumar
 CT – hematom, fracturi, calcificări; în lipsa RMN
 RMN – atrofia hipocampului, ischemia vaselor mici, modificări ale substanţei cerebrale
 DWI - diferenţiază ischemia acută de cea cronică
 PET – modificările metabolice care apar anterior fenomenelor clinice
 Explorările imagistice
 diagnostic precoce
 evidenţierea răspunsului terapeutic

 Diagnosticul demenţei
 Criterii clinice - probabilitate
 Histopatologie - certitudine, prin biopsie sau autopsie
 Diagnosticul de probabilitate (de ex. boala Alzheimer)
 Demenţa descoperită prin anamneză şi teste neuropsihologice
 Deficite progresive ale memoriei, inclusiv a altor funcţii cognitive
 Lipsa unei tulburări a conştienţei
 Debut între 40 şi 90 de ani
 Absenţa unei afecţiuni sistemice sau cerebrale cauzatoare de demenţă
 Paşi de urmat:
 Momentul comunicării diagnosticului

- declin cognitiv asociat îmbătrânirii
- stadiul demenţei (mediu, moderat, sever)
 Strategia terapeutică
- stabilirea unui protocol de perspectivă
 Elemente de prognostic
 Evoluţia graduală de la deficitul cognitiv mediu la demenţă
 Pierderea progresivă a autonomiei cotidiene
 Apariţia unei simptomatologii neuro-psihiatrice
 Necesitatea unei îngrijiri permanente (tip nursing)
 Evoluţia rapidă spre exitus

Gauthier 2000
 Factori clinici care indică un declin rapid în SD
 Afazia
 Concomitenţa unor boli vasculare
 Semne precoce extrapiramidale
 Vârsta înaintată
 Simptome psihotice precoce
 Sex masculin, necăsătoriţi
 Frecvenţa unor tulburări neuropsihice în SD
 Agitaţie >75%
 Dorinţă >60%
 Depresie >50%
 Psihoză >30%
 Turbulenţe comportamentale nocturne >25%
 Violenţă >20%
 Dezinhibiţia instinctului sexual >10%
 Domeniile simptomatice tipice în cursul evoluţiei sindromului demenţial
 Depresie versus Demenţă
 Depresia versus Demenţă (cont)
 Strategia terapeutică
Clinic  Biochimic
“ Sindromul deficitului colinergic”
Ipoteza deficitului colinergic din tulburările de memorie reprezintă un factor comun al sindroamelor
demenţiale !!!
 Ce se întâmplă în “sindromul deficienţei colinergice”?
 ChEIs – tratament de primă intenţie în susţinerea mecanismului colinergic al memoriei
 ChEis
Beneficii farmacologice
1. Îmbunătăţirea neurotransmisiei memoriei până la nivel de neocortex prin sinapsele colinergice şi prin
intermediul receptorilor muscarinici şi nicotinici
2. Protecţie împotriva degenerării neuronale prin activarea receptorilor nicotinici
3. Scăderea producerii proteinei precursoare de amiloid prin activarea receptorilor M 1
!!! Pentru eficienţa rezultatelor terapeutice receptorii ţintă trebuie să fie intacţi - tratament precoce
Beneficii clinice
1. Administrare facilă
2. Fără hepato-toxicitate
3. Efecte secundare minime
4. Agent reversibil – evită instalarea fenomenelor de toleranţă la produs
5. Acţiune sinergică cu neurolepticele
 Evoluţia naturală a sindromului demenţial

 Evoluţia sindromului demenţial în terapia precoce cu ChEis
 Terapia colinergică în prezent
 Beneficii clar demonstrate (trialuri clinice la 6 şi 12 luni)
 Tratamentul trebuie început precoce
 Influenţează şi tulburările de comportament
 Întârzie plasarea pacientului într-o instituţie de îngrijire cronică
 Promisiuni şi speranţe
 Memantine – demenţe moderate şi severe
 Vaccin cu beta-amyloid-42
 Preparate din grupul statinelor
 Inhibitorii de conversie ai angiotensinei (ACE) ca trec bariera hemato-encefalică (perindopril)
 MANAGEMENTUL SD - perspective
 Creşterea rolului medicilor din sistemul de sănătate primară în:
 screening-ul deteriorării precoce a funcţiei cognitive
 diagnosticul diferenţial al depresiei vs demenţă
 diagnosticarea afecţiunilor medicale asociate
 iniţierea terapiei specifice bolii
 Creşterea rolului specialistului în:
 confirmarea diagnosticului în cazurile atipice sau la vârste tinere
 consultanţă pentru persoanele cu risc genetic
 evaluarea competenţei în deciziile finale
 legatura cu serviciile de asistenţă primară (medicina de familie)
 Cercetări epidemiologice pentru factorii de risc şi protectivi
 Trialuri pentru prevenţie cu întîrzierea simptomatologiei cu 5-10 ani
•PATOLOGIA FIXĂRILOR
COMPORTAMENTALE
ADICTIVE
• Noţiuni specifice domeniului
•Drog = dependenţă
•Droguri minore (licite)
•Drogurile majore (ilicite)
•Toleranţa
•Dependenţa psihică
•Dependenţa fizică
•Starea reziduală
•ALCOOLISMUL
•(Tulburările psihice induse de alcool)
•Epidemiologia
•în SUA 11% din populaţie consumă în medie o uncie (aprox. 28 g) de alcool pe zi
•în Anglia 2% din populaţie este în stadiul de dependenţă de alcool

• raportul pe sexe B/F = 4/1
• mari diferenţe transculturale
• costuri sociale enorme
• Etiopatogenie
• Căi dopaminice: calea mezolimbică substanţa neagră şi tegmentum - nucleus acumbens (sistemul limbic =
placere, euforie)
• Cultură, psihic, plăcere, comportament, antrenul circuitelor neuronale - salt în hiperfuncţie
• Anxiolitic, antidepresiv
• Ipoteze genetice
• Metabolismul alcoolului
• Sistem nervos
• Ficat
• Cord
• Pancreas
• Stomac
• Funcţie sexuală
• Afecţiuni asociate
- tbc, SIDA, imunitate scăzută
• Traumatologie
• Formele clinice
• Intoxicaţia alcoolică acută sau Beţia vulgară
A. Stadiul euforic - euforie, logoree, hipermnezie, lipsa autocriticii etc. (0,3-1 gr‰).
B. Stadiul ebrios - incoerenţă verbală, discoordonare motorie, tulburări de echilibru, lentoare şi înceţoşare
perceptivă, labilitate şi erupţie afectivă (1-1,5 gr‰).
C. Stadiul de somn
alcoolemie de 1,5-4 gr‰.
D. Stadiul de comă > 4 gr‰.

E. 5 gr‰ - moarte
• Beţia patologică
• ingestia unei cantităţi minime de alcool
• o tulburare de conştiinţă de tip crepuscular
• halucinaţii sau un sindrom delirant
• agitaţie psihomotorie
• omucideri, sinucideri sau alte acte antisociale
• un fond de microorganicitate
• 24 h
• Dipsomania
• Alcoolizare periodică şi conştientizată critic abia după trecerea episodului
• Pulsiunea de a bea cu insistenţă, neglijând totul
• Zile – săptămâni
• Câteva luni între crize
• Relaţii cu ciclotimia, PMD şi epilepsia

• Intoxicaţia alcoolică cronică
Are trei stadii:
• Stadiul consumului abuziv - întreruperea nu declanşează simptome de dependenţă nici psihice, nici organice
(sevraj);
• Stadiul dependenţei psihice;
• Ultimul stadiu este cel al dependenţei organice, tot mai accentuate
• Semne fizice
• 1.astenie marcată
• 2. inapetenţă, cu scădere în greutate
• 3.transpiraţii
• 4.facies obosit
• 5.congestia conjunctivelor
• 6.faciesul eritematos (un nivel crescut al estrogenilor)
• 7.telangiectazii faciale (acnea rosacea)
• 8.tremurături spontane ale mâinilor, dar mai ales la emoţii minime
• 9.tegumente având un aspect carenţial şi eritematos
• Simptomatologie psihică
• labilitate emoţională, iritabilitate, hipoprosexie, hipomnezia si hipoestezie senzorială
• depresie, anxietate
• metamorfozarea personalităţii
•
incapabili sexual - deliruri de gelozie
•
decădere socială
•
Delirium tremens
•
o complicaţie a intoxicaţiei alcoolice cronice
•
netratat - mortalitate peste 50%
•
după primii cinci ani de consum
•
în stadiul de dependenţă organică
•
Delirium tremens
•
2-4 zile de la abstinenţă
•
transpiraţii
•
tremurături accentuate
•
nelinişte
•
insomnii
•
inapetenţă
•
momente tranzitorii de confuzie
•
Delirium tremens
•
tulburarea de conştiinţă devine totală şi fără întrerupere
•
dezorientare auto- şi allopsihică
•
halucinaţii dominant vizuale şi oneiroidonii
•
patognomonice zoopsiile: reptile, şobolani
•
bolnavul se apără agitat, zgomotos
•
Delirium tremens
•
transpiraţiile sunt generalizate
•
hipertermia urcă până la 40oC
•
apar tremurăturile extremităţilor, bărbiei, limbii, vorbirii etc.
•
pulsul trece de 100/minut
•
evoluţia spre moarte poate fi rapidă (în lipsa tratamentului)
• Delirul alcoolic subacut sau Predelirium tremens
•
debutul este mai lent
•
lipseşte hipertermia extremă
•
sindromul de sevraj simplu
•
eretismul vegetativ moderat
•
neliniştea şi anxietatea în limitele în care bolnavul îşi poate păstra controlul şi tremurăturile
• Delirurile alcoolice cronice
•
ideile de gelozie
•
ideile de otrăvire
•
reprezintă compensări patologice
•
prognostic favorabil
•
potenţial agresiv !!!
•
Depresia alcoolică
•
în cadrul evoluţiei consumului abuziv
•
post sevraj în prima lună
•
comorbiditate depresie-alcoolism
•
90% dintre alcoolici au tulburări afective secundare
•
relaţia cu serotonina şi SSRIs
•
Suicidul
•
una din 3 tentative de
suicid sunt asociate
alcoolului
•
unul din 10 suicidari
(act finalizat) au în diagnostic şi eticheta de alcoolism
•
idei de vinovăţie ori gelozie - evaluare şi supraveghere în sensul riscului suicidar
•
Politoxicomania
•
hipnotice
•
diverse tranchilizante (mai ales benzodiazepine şi meprobamat)
•
drogurile propriu-zise
•
sevrajul la alcool este
mai periculos decât
sevrajul la droguri ilicite!!!
• Psihoza polinevritică Korsakov
• polinevrită, hipotonie
musculară, dureri pe
traiectele nervoase,
mai ales în plante
• amnezie anterogradă,
compensată prin confabulaţii
• deficit B1
• tratamentul nu poate garanta evitarea evoluţiei spre deteriorare (demenţă)
• Encefalopatia Gayet-Wernike
• sufuziuni sanguine în spaţiul periventricular III, în corpii mamilari şi în hipocamp
• Simptome psihice: confuzie, oneiroidism, nelinişte sau agitaţie psihomotorie, insomnii
• Simptome neurologice: vegetative, extrapiramidale, oculare
• Simptome digestive: în primul rând dureri difuze şi eretism al tranzitului
• fără tratament - exitus
• sub tratament – sechele cognitive şi neurologice
• Demenţele alcoolice
Sunt descrise trei forme clinico-morfologice:
• dementa nediferenţiată
• demenţa Morel (cu scleroză laminară corticală în lobii frontali)
• demenţa Marchiafava cu leziuni în corpul calos

• Epilepsia alcoolică
• crize epileptice generalizate, nu întotdeauna tipice
• accesele epileptice se pot suprapune peste oricare stadiu sau entitate enumerată
• focarul se poate reactiva la orice reluare a consumului de alcool sau la solicitări intense de altă natură
• Complicaţii sociale
• Profesionale - absenteismul, randamentul slab şi afectarea calitativă a muncii
• Familiale - pierderea slujbei, prăbuşirea financiară, riscul violenţelor, inclusiv sexuale sau riscul de victimă,
mai ales la femei, duc la prăbuşirea familială; personalitatea copiilor - delincvenţă, prostituţie, drog şi violenţă
• Riscul criminogen - cel puţin unul din trei puşcăriaşi au în istoria personală o perioadă de abuz de alcool;
boschetarii; şofatul în stare de beţie prezintă un mare risc.
• Tratamentul
• Fazele tratamentului
• Faza “dezintoxicării” - tratarea simptomelor psihopatologice, neurologice şi somatice generale
• Faza tratamentului medicamentos de întreţinere
• Faza psihoterapeutică, a remotivării persoanei
• Faza reconstrucţiei familiale, sociale şi profesionale a persoanei.
• Faza dezintoxicării
Beţia acută profundă necesită:
• protecţia funcţiilor vitale - circulatorii şi respiratorii
• optimizarea oxidării alcoolului

• - soluţii glucozate 5-10% perfuzabile (500 ml) + insulină 10 u.i.,
• B1 2-4 mg (2-4 fiole),
• B6 4-5 mg (cu rol în metabolismul protidic), Vitamina C 20-30 mg (factor redox important), Aspatofort
• B12 50 mg (rol în metabolismul purinic)
• favorizarea eliminării alcoolului - hidratare
• Tratamentul în delirium tremens
• Benzodiazepine
• Tratamentul dezechilibrului acido-bazic
• Tratamentul dezechilibrului hidro-electrolitic
• Susţinerea funcţiilor vitale
• Neuroleptice sedative
• Neuroleptice incisive
• Sulfat de Mg, carbamazepină
• Cura de repulsie cu disulfiram
• tot mai rar folosită
• reflex condiţionat
• la o oră după ce bolnavul a înghiţit 1/2 din doza zilei precedente de disulfiram se administrează 100-150 gr.
din băutura preferată
• curele se continuă la două zile
• se fac 5-7 şedinţe
• cura de întreţinere constă în 500 mg/zi

• disulfiramul (Antalcol) opreşte metabolizarea alcoolului la acetaldehidă producând aversiune
• COMBATEREA ALCOOLISMULUI
• Factori decizionali
• Rolul psihiatrilor
• Rolul medicului de familie
• Educaţia
• Modelul finlandez
• Speranţe şi perspective
• FARMACODEPENDENŢELE
• Farmacodependenţele
• medicamente
• utilizarea nemedicală
• potenţialul adictiv al medicamentului
• o vulnerabilitate a psihicului persoanei
• Benzodiazepinele
Greşelile comune - nerespectarea celor trei reguli:
• prescrierea de doze sublimită
• precizarea clară a timpului de administrare
• scăderea lent progresivă a dozelor sau înlocuirea substanţei

• Intoxicaţia acută
Simptomme
• discoordonarea motorie
• vorbirea dizartrică
• slăbirea atenţiei şi a memoriei
• nistagmus
• stupor şi comă
• Intoxicaţia cronică
• labilitate emoţională
• regresie intelectuală
• comportament agresiv şi antisocial (chiar agresiv sexual)
• prăbuşirea funcţionării profesionale şi sociale
• Simptomele sevrajului
• transpiraţii
• puls > 100
• tremurări
• insomnii
• greaţă şi vomă
• halucinaţii tactile (destul de frecvente),

vizuale şi cel mai rar auditive
• anxietate
• crize epileptice
• Tratament
Intoxicaţia acută şi coma
• menţinerea funcţiilor vitale
• analeptice cardiace şi respiratorii
• stimularea diurezei
• optimizarea ciclurilor metabolice prin aport vitaminic complex, combaterea radicalilor liberi prin
administrare de sulfat de magneziu, vit.E şi vit.C.
• Tratament
Intoxicaţia cronică
• “ieşirea din dependenţă” - sevraj
• progresiv în funcţie de T1/2
• anxietatea – alte anxiolitice
• stări depresive – carbamazepin
• se vor evita neurolepticele - scad pragul convulsivant
• Barbituricelele
• afectează concentrarea şi coordonarea
• labilizează afectivitatea
• dizartrie, ataxie şi ameţeli
• Administrate in timpul sevrajului dau anxietate, tremurături, insomnii iar, la doze mai mari, sau în funcţie
de durată administrării, crize epileptice
• Sevrajul la barbiturice
• este periculos vital !!!
• riscul unui status epileptic la un organism tarat
• reducerea dozelor: la benzodiazepine – 1/2, la barbituricelor - scăderea cu 1/3 pe săptămână, dacă nu au

existat crize epileptice şi 1/4 dacă au apărut
• protecţia - benzodiazepine sau carbamazepin şi inhibitori indirecţi (MgSO4-hiperton împreună cu glucoză

hipertonă - aport energizant neuronal şi vit.C – antiradical liber)
• Amfetaminele
• arie restrânsă de utilizare terapeutică
• sindromul hiperchinetic la copil (metilfenidatul)
• narcolepsie (metilfenidatul)
• anorexigen (fenfluramina)
• Intoxicaţia
• euforie “deplasată”
• logoree, hiperactivitate, insomnie
• uscăciunea buzelor, gurii, nasului
• midriază, anorexie, tahicardie
• aritmii
• hipertensiune arterială
• Intoxicaţia cronică
• dependenţii de amfetamine pot dezvolta un comportament stereotip (repetă tot timpul aceiaşi activitate, fără
scop)
• psihoze paranoide imposibil de diferenţiat de o schizofrenie paranoidă, cu proiecţie delirantă persecutorie,

ostilitate şi agresivitate
• pierderea în greutate, fasciculaţii musculare, dureri toracice şi chiar crize epileptice

• Dependenţa
• nu dezvoltă o toleranţă marcată
• sevrajul este relativ uşor - anergie şi depresie
• alternanţa euforiei şi hiperactivităţii, cu disforia şi lipsa de energie; simptomele cedează în câteva zile de
abstinenţă, inclusiv psihoza (până la 10 zile)
• ”Ieşirea din dependenţă“ se face prin scăderea progresivă a dozelor
• Drogurile ilicite
• Toxico-sedative şi euforice (euphorica), gen opiu cu derivaţii săi şi cocaina
• Toxicele îmbătătoare (inebrantia), gen alcool şi eter
• Toxicele simţurilor (phantastica) gen haşiş şi mescalină
• Toxicele stimulente, gen cafeină şi tutun
• Drogurile vegetale
• opiacee
• canabicele
• cocaina
• Cath-ul
• halucinogenele vegetale
• Drogurile opiacee
• Opiul brut - capsulele verzi de Papaver Somniferum Album (macul alb)
• 42 de alcaloizi: morfina, tebaina, papaverina, codeina etc.

• pilule, teriak-uri
pentru băut, fumat
• morfina injectată
• heroina injectată
• codeina - medicament
• relaxare
• linişte contemplativă
• stare de fericire
• satisfacţie calmă
• o ascuţire a simţurilor
şi imaginaţiei
• hipoprosexie
• hipomnezie
• dizartrie
• mioză (midriază în supradozare)
• greaţă
• comă în supradozări
• morfina i.v. acţionează prompt şi mai intens
• morfina deteriorează intelectual lent, nu foarte profund
• heroina produce în loc de calm o iritare greu de stăpânit cu o hiperestezie senzorială şi imaginativă
copleşitoare
• heroina deteriorează rapid şi profund
• Sevrajul
• dispoziţie disforică
• dureri musculare
• lăcrimări sau rinoree
• piloerecţie, transpiraţii
• midriază
• greaţă, vomismente
• diaree, stare febrilă
• insomnii cu nelinişte
• Sevrajul
• debutul, de la ultima administrare, depinde de durata dependenţei şi de doza uzuală
• morfină şi heroină 6-8 ore
• atinge punctul maxim în 2-3 zile şi durează 7-10 zile în medie
• debutează în 1-3 zile, atinge apogeul în 5-7 zile şi durează până la două săptămâni
• evoluţia este mai lungă, dar mai domoală
• Tratamentul sevrajului
• Metadona are toleranţa încrucişată cu alte opiacee şi un timp de înjumătăţire lung de 12 ore
• 10mg-10mg-10mg (în total 30 mg) pe zi
• apoi se descreşte zilnic, progresiv, 30-25-20-15-10-5-0 mg pe zi
• sevraj sever cu febră şi complicaţii cardiace - se începe substituirea în scădere de la 45 mg pe zi, cu o scădere
la fel de lentă
• Clonidina - agonist alfa-2-adrenergic - două săptămâni
• este la fel de eficientă ca metadona
• doza de clonidină - 0,006 mg/kg la apariţia sevrajului
• următoarele 4 zile se administrează 0,9-1,5 mg/zi divizate în trei doze
• după 4 zile, doza se reduce, în 2-4 zile cu 50%, iar după 9 zile se poate întrerupe
• Naltrexona - antagonist opiaceu de lungă durată
• blocarea funcţionării receptorilor opiacei şi blocarea reapariţiei euforiei după administrarea de drog
• 25-50 mg pe zi şi se creşte progresiv timp de 5-10 zile la 100-150 mg pe zi în trei prize
• Canabicele
• răşina de pe frunzele şi vârfurile înflorite de Canabis indica
• răşina se cheamă haşiş în Levant, charas în Asia şi chira în nordul Africii
• principiul activ este tetrahidrocanabinolul
• marihuana se fumează, haşişul se injectează
• efectul căutat apare după 10-30 minute
• administrate oral, în alimente sau în funcţie de alimentele din stomac intoxicaţia se poate instala mai lent, dar
este mai profundă şi mai de durată
• Fazele canabismului
• Faza euforică manifestată prin eutimie, confort somatic, mulţumire, necesitate de comunicare
• Faza de exaltare senzorială şi afectivă, cu o hiperestezie senzorială, emotivitate crescută, ilaritate, tandreţe
intensă ori anxietate, accelerarea timpului, deformarea spaţiului etc.
• Faza extatică ce urmează este o beatitudine liniştită pe care fundal pot apare halucinaţii panoramice, drogatul
neputându-se mişca, precum în vis.
• după câteva ore apare somnul, urmat de mahmureală, uneori bine dispus (“a doua beţie”).
• Riscuri
• nu există riscul unui sevraj major
• îngustarea câmpului conştiinţei şi ostilitatea cu agresivitate
• capabili de crime de o cruzime înfiorătoare
• cei mai periculoşi drogaţi prin imprevizibilitatea şi amplitudinea reacţiilor ostile
• unele cazuri ajung la atrofii cerebrale
• Tratament
• reducerea rapidă a dozelor în 3-4 zile
• tratamentul medicamentos este simptomatic
• ostilitatea şi iritabilitatea – carbamazepin
• anxietatea – benzodiazepine
• psihoterapia - învăţarea altor plăceri, stârnirea interesului diversificat, iar în final remotivarea persoanei
• Cocaina
• extrasă din arbustul Erytroxylon Coca
• pe cale nazală atinge nivelul plasmatic maxim înainte de 1h şi persistă cam 5h
• intoxicaţia acută - “fericirea în mişcare”, buna dispoziţie, vigoarea, curajul, creşterea imaginaţiei, aproape
hipomaniacal
• durează până la 10-15 minute, apoi intoxicatul cade într-o apatie totală, o disforie din care simte nevoia să
reiasă căutând drogul
• Faza halucinatorie
• după săptămâni – luni de abuz
• iluzii vizuale multiple, toate se deformează în jur, devin “vii”, apar valuri de “puncte luminoase” provocate de
unele materiale: oglinzi, geamuri, uşi metalice etc. Intoxicatul le caută şi stă nemişcat “la spectacol”
• patognomice sunt halucinaţiile haptice: insecte pe sub piele, curenţi electrici, lipitori pe piele, senzaţii
particulare de frig
• intoxicatul trăieşte delirant senzaţia şi are convingerea că este devorat de păduchi, de ploşniţe, viermi, care I-
au intrat în piele, îl doare, are prurit etc.
• suspiciune, ostilitate, idei de urmărire, persecuţie
• rupt complet de realitate, se baricadează, stă “cu arme” sub pernă, doarme sub pat etc.
• treptat, caracterul se perverteşte, moralitatea dispare, începe să fure, să mintă, să escrocheze
• intelectul se deteriorează progresiv
• în această fază poate apare semnul patognomonic: perforarea membranei nazale
• Tratament
• nu dezvoltă dependenţă fizică
• sevrajul psihic se pare că este mai brutal decât la oricare drog
• pentru drog “este în stare de orice”
• se agită violent
• tratamentul nu poate fi început decât prin izolare şi rupere de lungă durată de mediul “plăcerii totale”
• Cath-ul
• se consumă în ţările arabe şi africane din jurul Mării Roşii şi din Yemen în Afganistan
• trei alcaloizi: catinina, catidina şi catina
• euforie, tahipsihie, bogăţie de idei, uşurinţa de a comunica, discoordonare motorie, midriază, privire fixă,
tahicardie şi hipertensiune arterială
• ideaţie de grandoare, mai ales erotică, totul terminându-se cu o ejaculare spontană fără orgasm
• ca toţi toxicomanii sfârşesc prin a fi impotenţi

• Halucinogenele
vegetale
• nu provoacă toxicomanii majore
• generează tulburări psihice de tip psihotic: iluzii, halucinaţii, modificări de schemă corporală, modificări de
afectivitate şi modificări de conştiinţă
• se numesc halucinogene, psihodisleptice sau psihedelice
• Halucinogene
• Echinocactus Williams (cactus din Mexic) conţine mescalina
• Opuntia Cylindrinca (cactus din Peru) - tulburări de schemă corporală.
• din unele mimoze din Antile şi America de Sud se prepară o pulbere care conţine bufotenină.
• aztecii utilizau Ipomena tricolor (ololingui) care conţine cinci alcaloizi lisergici. Din ciuperca sacră a
aztecilor Nacatl s-a izolat alcaloidul psilocybina, strâns înrudită cu acidul lisergic.
• unele ciuperci halucinogene cresc şi la noi.
• lumea apare feerică, în culori strălucitoare care “dau impresia de relief”, obiectele au halouri, spaţiul se
distorsionează, lucrurile “se umflă, se scorojesc”, trecând apoi la halucinaţii şi oneiroidii
• continuitatea şi unitatea corpului se pierd treptat până la dezmembrare sau la membre fantomă
• iniţial apare o excitaţie ideatică, apoi un verbiaj gol, fără conţinut
• afectivitatea este exacerbată, iar trăirea timpului este complet perturbată “o secundă cât un veac”
• midriază, tahicardie, transpiraţie, paloare, lipotimii - la 30 de minute după administrarea drogului
• în intoxicaţiile hiperacute - crize epileptice şi comă
• stări anxioase extreme cu îngustarea conştiinţei şi fugi patologice sau tentative de suicid
• Drogurile sintetice
• LSD
• Fenilciclidina (PCP)
• au acelaşi profil fiziologic şi toxic cu halucinogenele vegetale, dar sunt cu mult mai puternice
• produsul D.O.M. (2,5-dimetoxi-4-metil-amfetamina) este de 50 de ori mai puternic decât mescalina. Mişcarea
hippy l-a botezat S.T.P. (de la franţuzeştile: Sérénité, Tranquilité, Paix)
• LSD-25 (acidul lisergic) este un alcaloid din secara cornută, dar uşor de sintetizat
• L.S.D.- acţionează la 1h de la ingerare şi durează între 8 şi 12 ore
• Fenilciclidina se administrează: oral, intranazal sau intra venos; acţionează la 5 minute, maximumul în 30 de
minute
• midriază (LSD-ul), pupilă nemodificată (PCP-ul), hipertensiune, transpiraţii, înceţoşarea vederii,

discoordonare motorie, tremurături şi greutate în respiraţie
• decesul în intoxicaţiile mortale survine prin depresia respiraţiei
• Fenilciclidina
• simptome de tip maniacal, dar asemănătoare visului
• o senzaţie de rupere de realitate, apoi mioclonic şi confuz
• urmează somnolenţă, stupoare şi comă cu ochii larg deschişi
• la ieşirea din comă – halucinaţii şi delir de persecuţie cu agitaţie
• intoxicaţia - nistagmus, ataxie şi rigiditate musculară
• deces - stop respirator, accidente auto (mare pericol), incendiu etc.
• Ecstasy
• în doze mici de 75-175 mg este tranchilizant, favorizează introspecţia şi comunicarea, “încălzeşte

sentimentele”
• chimic, seamănă cu amfetaminele şi mescalina, dar nu este halucinogen

• toxicomanii prezintă HTA, puls crescut, gură uscată, nistagmus, pierderea echilibrului, anorexie şi micţiuni
frecvente
• nu dă sevraj
• Tratament
• tratamentul stărilor acute se adresează diverselor complicaţii
• neliniştea şi agitaţia - diazepam i.m. în doze tatonabile
• productivitatea halucinatorie - haloperidol i.m.
• HTA trebuie abordată specific
• forţarea diurezei cu acidifierea urinei favorizează eliminarea drogurilor
• FIXĂRILE
COMPORTAMENTALE
ADICTIV HEDONICE
• Exemplificări
• jucătorii patologici de cărţi, de jocuri mecanice, de jocuri pe calculator
• trecerea spre patologia clară a tulburărilor de control a impulsurilor: cleptomanie, piromanie, trichotilomanie
• “dependenţă de muncă” – controversată
• suferă relaţiile familiale, profesionale şi sociale, încurcături materiale
Schizofrenia
Epidemiologie
Boala afecteaza aprox. 1% din populatia globului.

CINE FACE SCHIZOFRENIE?
Varsta debutului ( evident) = adolescenta, adult tanar.
Inteligenta bine dezvoltata.
Nici un grup social/cultural nu este scutit.
Continutul delirelor - cultura persoanei!
Factori socioeconomici:
frecventa de 2x > la necasatoriti si vaduvi;
frecventa de 8 x > a bolii la cei cu situatie socioeconomica modesta.
Sexul:
M=15-25 ani ( mai ales forma paranoida);
F=25-34 ani.
Schizofrenia
 DEFINITIE:
 W. MAYER-GROSS: Grup de boli psihice caracterizate prin simptome psihopatologice

specifice evoluand spre dezorganizarea personalitatii si ducand la invaliditate cronica.
 H. EY.: Ansamblu de tulburari dominat de discordanta ideoafectiva, ambivalenta,

autism, idei delirante si halucinatii putin sistematizate si tulburari profunde de afectivitate
care au tendinta de a evolua spre deficit si disociatia personalitatii.
Schizofrenia
 DEFINITIE: grup de tulburări mintale cu debut la adolescent sau adult tânăr caracterizat printr-un
polimorfism de tipul:
 Disociaţiei mintale
 Discordanţei afective
 Dezorganizării comportamentale
 Ruptură (schizein-scizare) intre

comportament).
toate sferelor psihismului (cogniţie-afectivitate-
Schizofrenia istoric
Semnele şi sindroamele incadrate in schizofrenie sunt recunoscute din antichitate.
Medicii greci au denumit-o in sec. III-IV B.C. dementia distingând două forme mania şi melancholia.
Philippe Pinel a fost printre primii psihiatri ai epocii moderne care a discutat această condiţie în 1800.
In 1860, August Morel a introdus termenul dementia praecox pentru a descrie simptomele psihotice ale unui băiat de
11 ani.
Psihiatrul E. Hecker a descris pentru prima dată hebephrenia—care este astazi considerată un subtip al schizofreniei
denumită “tip dezorganizat” (1871);
In 1874 medicul E. Kahlbaum a descris flexibilitatea ceroasă şi imobilitatea caracteristice schizofreniei catatonice.
Emil Kraepelin (1896) postulează că această tulburare denumită de către el dementia (literal în afara minţii,
ieşit din minţi) praecox (inainte de atingerea nivelului de maturitate) a fost cauzată de lezarea unui germene plasmatic
sau dintr-o tulburare metabolică. Astfel postula ca fiind o boală organică. A fost primul care a grupat schizofrenia
hebephrenica, catatonica si paranoida intr-o singură categorie.
Pacienţi cu dementia praecox aflati sub îngrijirea lui Emil Kraepelin la sfârşitul anilor 1800, in posturi catatonice
caracteristice (una din versiunile bolii). Kraepelin nota: “puteau fi puşi fără dificultate in poziţii fixe şi mennţinuţi în
acestea, unii cu un mic zâmbet alţii cu o seriozitate rigidă.”
In 1911, psihiatrul elveţian Eugen Bleuler a redenumit dementia praecox SCHIZOPHRENIE (pornind de la grecii
antici, semnificând literal “tăiere/rupere/ despicare a creierului). Bleuler s-a centrat pe caracteristicile majore ale
sindromului, respectiv pe “ruperea” (schiza) (separarea) funcţiilor creierului la nivelul cogniţiei, afectivităţii şi a
comportamentului.
Bleuler considera că schizofrenia poate fi recunoscută pe baza a patru elemente sau simptome primare astăzi
cunoscute ca CEI PATRU A:
Asociatii- asocierea gândurilor este afectată (ex. incoerenţa ideativă şi verbală, scăderea până la absenţa a
asociaţiilor, fuga de idei, etc…);
Afect- răspunsul emotional aplatizat sau inadecvat;
Ambivalenţă- deţinerea de sentimente contradictorii legate de alte persoane, cum ar fi iubire şi ură în aceelaşi
timp;
Autism- fugă, evadare in fantezie care nu este legată pe principii logice.
Kurt Schneider (1887-1967) considera că criteriile lui Bleuler erau prea vagi şi nu reusesc sa diferenţieze schizofrenia
de alte tulburări;
Contribuţia lui cea mai notabilă a constat în diferenţierea între elementele acestei tulburări pe care le-a considerat a fi
centrale în diagnostic, denumindu-le simptome de prim rang şi aşa-numitele simptome de rang secundar despre care
considera că pot fi regăsite în alte psihoze precum şi in alte condiţii nepsihotice.
In viziunea lui Schneider, dacă simptomele de prim rang sunt prezente şi nu pot fi explicate de factori organici, atunci
diagnosticul de schizofrenie este justificat. Halucinatiiile şi delirurile sunt exemple de simptome de prim rang.
Tulburările de dispoziţie şi tulburările gândirii sunt considerate simptome de rang secundar.
Totuşi se ştie că, in ciuda sistemului schneiderian de clasificare, simptomele de prim rang, cu toate că sunt
patognomonice schizofreniei, nu sunt singurele simptome care sunt luate in considerare pentru evidenţierea
diagnosticului.
Etiopatogenie-1
MULTIFACTORIALA:
Factori genetici
Factori biochimici
Factori neurofiziologici
Factori imunologici
Factori psihologici
Etiopatogenie
Etiopatogeni
I. FACTORII GENETICI:
Riscul imbolnavirii
10% ( ruda de gradul I);
5% (ruda de gradul II);
40% (copii cu ambii parinti schizofreni);
41%- concordanta gemenilor monozigoti ptr. boala, 4,5% ptr. gemenii dizigoti;
studii pe adoptii;
Riscul genetic al Schizofreniei

Toţi din familie
Etiopatogenie
II: FACTORI NEUROBIOCHIMICI.
a. Ipoteza dopaminergica
- hiperactivitate dopaminica mezolimbică (legata de scaderea activitatii cortexului
prefrontal) - determina simptome pozitive; (R D2, D3, D4)
- hipoactivitate dopaminica in zona frontala - determina simptomele negative (R D1,
D5).
Hipocampul = raspintia cailor DA si sediul receptorilor D2, D3, D4.
Neurolepticele produc cresterea turnoverului DA. Postmortem, la bolnavii schizofreni - densitate
> a receptorilor DA.
b. Ipoteza noradrenergica - sistemul NADR moduleaza sistemul DA (anomaliile
predispun la recaderi).
- Cresterea NA in Locus coeruleus -agitatie;
- Scaderea NA in locus coeruleus -- catatonie.
c. Ipoteza serotoninergica - sustinuta de mecanismul de actiune al neurolepticelor atipice
cu actiune asupra activitatii serotoninei;
d. GABA - uneori: pierderi de neuroni GABA-ergici in hipocamp; aceasta poate duce la
hiperactivitatea neuronilor DA si NADR; Acidul glutamic, aspartic, glicuronic;
e. Neuropeptide, peptide opiacee (endorfine).
Modificări Biochimice
Ipoteza “dopaminergică” susţine că neuronii care utilizează dopamina ca neurotransmiţător sunt mult mai des
implicaţi în generarea schizofreniei.
Cu toate că ocazional este contestată, rămâne fundamentul pentru explicaţiile biochimice.
Modificări Biochimice
Primele antipsihotice au fost descoperite in 1950 fiind denumite fenotiazine, fiind iniţial utilizate ca antihistaminice
(Delay şi Deniker- 1952- Clorpromazina);
Eficacitatea lor in psihoze a fost descoperită accidental;
Aceste medicamente provoacă deseori tremor in schimbul tratării psihozei. Acest tremor este asemănător cu cel din
boala Parkinson.
In acest sens, cercetătorii au concluzionat că excesul de dopamină poate genera simptomele psihotice (in boala
Parkinson, la administrarea de L-dopa in doze prea mari pot surveni simptome psihotice).
Etiopatogenie
III. SUBSTRAT LEZIONAL- NEUROPATOLOGIE:
LIEBERMANN 2000- PROTEINA BCL-2 care modulează apoptoza;
Identificarea N-acetilaspartatului (NAA)- RMN;
Scăderea NAA în cortex prefrontal dorsolateral-sk.negative
Evidenţierea NAA în hipocamp- indicator al riscului de boală
TEHNICILE DE IMAGISTICA CEREBRALA (CT, RMN, PET) evidentiaza
disfunctia cortexului prefrontal
modificari ale densitatii parenchimului cerebral
asimetrii cerebrale
atrofia cerebeloasa
anomalii in functionalitatea lobului temporal.
Ventriculii schizofrenilor sunt diferiţi de ventriculii normali
Etiopatogenie
IV. TEORII VIRALE, INFECTIOASE, IMUNOLOGICE:
Riscul de a face boala este de 5-8%> pentru cei nascuti iarna/primavara ( cand racelile, infectiile sunt mai
frecvente).
Riscul este > la populatia urbana.
Riscul este > in familiile numeroase in care intervalul intre nasteri este scurt - expunere la agenti infectiosi in perioada
precoce a copilariei.
Expunerea mamei insarcinate la virusi - risc > pentru schizofrenie.
Asocierea intre toxoplasmoza si cresterea riscului pentru schizofrenie.
ASEMANARE CLINICA PARTIALA CU ENCEFALITELE !
SLOW-VIRUS , RETRO-VIRUS
La unii schizofreni: valori > ale: IgG, IgA, IgM.
V. TEORII METABOLICE
Anomalii de irigare cerebrală
Utilizare diminuată a glucozei în lobii frontali
Etiopatogenie
Etiopatogenie
VI. FACTORI PSIHOSOCIALI:
TEORII PRIVIND PACIENTUL =
= Teorii psihanalitice: S. Freud - boala rezulta din fixatii in dezvoltare care apar mai
devreme decat cele ce rezulta in dezvoltarea neurozelor. - Defecte ale Ego-ului.
= Teorii psihodinamice: (S. Freud - Schizofrenia = raspuns regresiv la frustrari si
conflicte cu persoane din anturaj).
TEORII PRIVIND FAMILIA SCHIZOFRENULUI = (familia “schizofrenogena”).
TEORII SOCIALE = industrializarea, urbanizarea.
Teorii Psihologice
Freud susţine că schizofrenia implică regresia la stadiile narcisismului primar, …un stadiu de pre-ego state ca
răspuns la părinţii inafectivi, indiferenţi.
Comportamentul de tip schizofren reprezintă deasemenea încercări de restabilire a controlului asupra
Ego-ului şi asupra pierderii contactului cu realitatea.
Fromm-Reichmann propunE ideea mamelor schizofrenogene care cauzează boala.
Mamele schizofrenogene îşi folosesc de fapt proprii copii pentru a-şi implini propriile nevoi. Tind să
devnă dominatoare, reci şi neinteresate de fericirea şi bunăstarea copiilor lor sau supraprotective,
seductive, perpetuând uniunea simbiotică.
Alte explicaţii
Explicaţii Socioculturale – susţin că societatea obligă schizofrenii să se comporte într-un anumit fel, aceste
expectanţe conducând la simptome viitoare ale schizofreniei;
Structura deficitară a familiei- asimetrică, scizată, mutuală, double-bind, HEE (high expressed emotion);
Alte explicaţii socioculturale punctează stressul familial ca şi cauză sau chiar statusul socio-economic;
Modelul diathesis-stress susţine combinaţia între factorii biologici, sociologici si psihologici care cel mai
probabil interacţionează între ei pentru a produce tulburarea cu toate că dovezile biologice sunt cele mai precis
identificate.
Schizofrenia şi clasa economică
Schizofrenia – clinic
A. DEBUTUL:
insidios (50-70%)
*pseudonevrotic;
*comportamental.
subacut
acut: ( 30-50%)
*bufee delirante, halucinatorii
* excitatii maniacale (atipice)
* episoade depresive (atipice)
* stari confuzo-onirice
supraacut
medico-legal.
Componentele tulburării psihotice
B. PERIOADA DE STARE:
 TULBURARI DE GANDIRE
 scindarea si tulburarea asociatiilor (dezlanare, insiruire neconsecventa de intampari).

 Gandirea – disociaţie ideativă, dirijata de aliteratie, analogie, asociatii prin asonanta, interpretari
simbolice. Cuvantul folosit inafara contextului; hiatusuri, vagul.
 barajul; furtul gandirii; gandirea fortata; repetitii monotone (semn al goliciunii si impreciziei
ideilor). Bleuler - gandire autista ( dereista).
 Tulburarile de continut ale gandirii: delirul primar (paranoid, cosmogonic, gelozie, inventie,
hipocondriac).
2. TULBURĂRILE LIMBAJULUI
oral
neologisme,
verbigeratie
ecolalie
mutism
scris
desenul
3. TULBURARILE AFECTIVITATII: (Kaepelin - “Dementa afectiva”).
Pierderea capacitatii de a avea trairi emotionale;
Discordanta intre afectivitate si gandire (exemplu al scindarii personalitatii) .
Lipsa sentimentelor inlatura constrangerile sociale - acte antisociale; nu permite contactul afectiv cu medicul
curant;
Afectivitatea paradoxala, inversiunea afectiva, ambivalenta si aplatizarea afectiva (paratimii).
4. TULBURARILE DE VOINTA SI ACTIVITATE:
Tocirea vointei; scaderea interesului pentru ambianta; lipsa de initiativa;
Relatiile cu lumea exterioara pot fi intrerupte - autism;
Modificari cantitative ale activitatii (stupoarea/excitatia catatonica, bradikinezia, akatisia ), modificari
calitative (postura catatonica, flexibilitatea ceroasa, sindromul ecopatic, stereotipii, paramimii, perseverare).
Comportamentul social : pierderea abilitatilor sociale, empatice, inadecvare sociala.
5. MODIFICAREA SENSULUI EU-LUI
pierderea sau estomparea conturului propriului Eu
indoiala, perplexitate, nesiguranta; ex: sentimentul de unitate al pacientului se poate extinde la intregul univers; vointa
si energia ii sunt extrase de o lume dinafara.
Pierderea stimei fata de propria persoana;
Inabilitatea de a separa Eu-l de ambianta.
Depersonalizare; Derealizare.
6. TULBURARI DE PERCEPTIE:
Halucinatii
auditive, adevarate sau pseudohalucinatii, imperative;
rareori - vizuale, tactile, olfactive, gustative, somatice.
Iluzii
deja-vu,
jamais-vu;
perceperea distorsionata a timpului.
Idei delirante
Mistica religioasa
Halucinatii
7. CONŞTIINŢA
Depersonalizare/derealizare
Stări crepusculare
Stare delirantă
Absenţa conştiinţei bolii
8. ATENŢIA
Hipoprosexia conduce la dezorganizarea gândirii
9. FUNCTII PSIHICE NEMODIFICATE

Memoria
Orientarea auto şi allo psihică
Inteligenta
aptitudinile (literar-artistice- creative).
10. INDEPARTAREA DE REALITATE A SCHIZOFRENILOR :
Sunt ciudati, bizari, absenti sau nu au empatie pentru oameni care se simt separati de ei.
Detasarea de realitate - caracteristica universala a schizofreniei; cauzata de tulburarile afective si
volitive ducand la “autismul sarac”( Minkovski: o usa inchisa in spatele careia nu se afla nimic).
Psihoza mareste interesul pentru problemele spirituale, filozofice, alte probleme fundamentale
umane ( ca si cum prin psihoză ar cauta un nou sistem de valori).
11. PERSONALITATE
Premorbidă – tip schizoid, schizotipal, borderline
Disoluţia Eu/Non-Eu
12. Ritm nictemeral
Insomnii de trezire/ adormire/ bulversare
13. Atitudine- diferită: ostilă, suspicioasă, bizară, ambivalentă, negativistă, solilocvică, disimulativă, detaşată,
stereotipă, etc.
Consecinte GRAVE
Simptome Pozitive vs. Negative
ANDREASEN&OLSEN -1982
SIMPTOME POZITIVE - in acest context, NU se referă la comportamentul adaptativ sau tip beneficiu secundar. Mai
degrabă este caracterizat de prezenţa unui comportament aberant, ex: comportamente care în mod obisnuit sunt
absente la o persoană sănătoasă mintal.
SIMPTOME NEGATIVE –caracterizate prin absenţa comportamentului , ex: simptome care în mod obişnuit sunt
absente la o persoană sănătoasă mintal
SIMPTOME POZITIVE(productive)
HALUCINATIILE;
DELIRELE si TULBURARILE FORMALE DE GANDIRE (DISOCIEREA GANDIRII,
TANGENTIALITATE, CIRCUMSTANTIALITATE)
ALTERAREA SENSULUI EU-LUI si COMPORTAMENTUL BIZAR, ILOGIC
AGITATIA PSIHOMOTORIE.
SIMPTOME NEGATIVE (deficitare):
APLATIZAREA AFECTIVA;
LIPSA MOTIVATIEI;
SISTAREA ACTIVITATILOR SOCIALE;
SARACIREA GANDIRII SI VORBIRII;
PIERDEREA INTERESULUI SI PLACERILOR.
Simptome Pozitive
Halucinatii- experimentarea percepţiilor false fără obiect;
Idei delirante-dezvoltarea unui sistem paralogic de credinţe false;
Disociaţie ideativă- dezorganizarea gândirii şi implicit a limbajului, bizar, de neînţeles, fără sens, etc.;
Comportament motor neobişnuit- rigiditate catatonică şi/sau flexibilitate ceroasă (ex);
Cogniţii aberante- dezorganizarea gândirii, gândire vagă sau bizară;
Alterarea simţului Eului- pacienţii experimentează episoade fenomenologice de neînţeles sau bizare, ex: perioade de
depersonalizare sau derealizare
Simptome Pozitive
Simptome Pozitive
Simptome Pozitive
Simptome Negative
Motivaţia-lipsa motivaţiei şi apatia, avoliţia, anergie
Retard psihomotor ca în catatonie
Amputarea afectelor-lipsa sau golirea de sentimente cu un nivel scăzut al experimentării şi exprimării emoţiilor.
Anhedonia-lipsa capacităţii sau imposibilitatea de a experimenta plăcerea , ASOCIALITATE.
Avoliţia-imposibilitatea de a lua decizii, deseori fiind ambivalenţi şi aparent fără puterea dorinţei şi a voinţei.
Izolare (introversie) socială-lipsa dorinţei de a se afla între oameni sau de a comunica cu aceştia în maniera in care se
consideră normal sau în maniera in care o făceau anterior îmbolnăvirii.
Sărăcirea gândirii-pacienţii evită să discute cu alţii deseori nerticulând nici un cuvânt (mutism). Pur şi simplu nu au
nimic de spus. Deseori gândurile lor sunt “blocate” astfel încât ideile sunt intrerupte aparent fără sens.; alogia
Criterii generale de diagnostic
A. Simptome caracteristice: două sau mai multe din următoarele simptome, fiecare prezent suficient de mult timp în
cursul perioadei de o lună (sau mai puţin, dacă sunt tratate cu succes)
• Idei delirante
• Halucinaţii
• Limbaj dezorganizat
• Comportament catatonic sau flagrant dezorganizat
• Simptome negative- aplatizare afectivă, alogie, avoliţie
B. Disfunţie socială/ profesională- o porţiune semnificativa de timp de la debutul perturbării, unul sau mai multe din
domeniile majore de funţionare: serviciul, relaţiile interpersonale, autoîngrijirea, sunt considerate sub nivelul anterior
debutului;
C. Durata- semne continue ale perturbării cel puţin 6 luni, care să includă cel puţin 1 lună de simptome care satisfac
criteriul A (faza activă)
D. Excluderea tulburării schizoafective şi a tulburării afective
E. Excluderea unei substanţe/condiţii medicale generale (drog, abuz de medicamente, organicitate);
F. Relaţia cu o tulburare de dezvoltare pervazivă- istoric de tulburare autistă sau altă tulburare de dezvoltare pervazivă.
Clasificare longitudinală
Episodică, cu simptome reziduale interepisodice
Episodică, fără simptome reziduale interepisodice
Continuă
Episod unic în remisiune parţială
Episod unic în remisiune completă
Alt pattern sau pattern nespecificat
Schizofrenia- tipuri clinice

Catatonică
Dezorganizată (hebefrenică)
Paranoidă
Nediferenţiată
Reziduală
Formele clinice ale schizofreniei

Tipuri clasice:
Catatonică
Dezorganizată
Paranoidă
Nediferenţiată
Reziduală
Simplă
Tardivă
Grefată
TULBURAREA SCHIZOAFECTIVĂ
Tip maniacal/ bipolar
Tip depresiv
Tip mixt
Schizofrenia Catatonică
Criteriile :
Imobilitate motorie evidenţiată prin catalepsie (incluzând flexibilitatea ceroasă) sau stupor;
Activitate motorie excesivă (care este evident lipsită de sens şi nu est influenţată de stimuli externi);
Negativism extrem (o rezistenţă evident nemotivată la toate instrucţiunile ori mentinerea unei posturi rigide
la încercările de a fi mişcat ) sau mutism;
Bizarerii sau mişcări voluntare evidenţiate prin posturi asumarea voluntară a unor posturi inadecvate sau
bizare, mişcări stereotipe, manierisme sau grimase notabile,
ecolalie , ecopraxie.
Schizofrenia Catatonică
Simptomatologie ( DOMINĂ TULBURARILE ACTIVITĂŢII PSIHOMOTORII):
Stupoare
Mutism
Negativism (activ/pasiv)
Flexibilitate ceroasă
Executare, supunere automată la ordine
Sindrom ecopatic
Agitaţie lipsita de scop (uneori alternând cu stuporul)
SIMPTOMELE CATATONICE DISPAR IN SOMN.
Schizofrenia dezorganizată (hebefrenică)

Criteriile pentru acest tip de schizofrenie sunt:
Oricare din următoarele sunt notabile:
Dezorganizarea vorbirii
Dezorganizarea comportamentului
Afetivitate aplatizată sau inadecvată, şi…
Nu indeplineşte criteriile pentru schizofrenia catatonică.

Debut: 15-25 ani.
Simptome:
tulburari multiple de gandire pana la dezorganizarea completa;
delire hipocondriace (centrate pe masturbatie, menstruatie);
schimbari comportamentale (devin visatori, nu invata, centrati pe probleme pseudostiintifice,
pseudofilozofice, cred ca sunt capabili sa rezolve probleme debaza ale omenirii).
tipice sunt: prostia, ilaritatea, râsul nemotivat, glumele, stupiditatea, jocurile de cuvinte, bizareria asociatiilor de
idei, regresia, dezinhibitia; halucinatiile apar mai tarziu, legate de tulburarile de gandire, unii se amuza de ele, dar nu
actioneaza.
Prognosticul - cel mai rezervat degradare.
Remisiunile sunt rare, superficiale.
Schizofrenia Paranoidă
criteriile pentru acest tip de schizofrenie necesită:
Preocuparea pentru una sau mai multe idei delirante sau halucinaţii auditive frecvente…şi
Nici unul din următoarele simptome nu este notabil: dezorganizarea vorbirii, comportament catatonic sau
dezorganizat sau aplatizare afectivă sau inadecvarea afectivă.
Schizofrenia paranoidă
Debut mai tardiv (peste 30 ani).

Simptome: pe prim plan
delirele primare urmate de
interpretari delirante secundare
eventual halucinatii
tulburari grave de conduita.
Evolutia spre degradarea personalităţii nu este obisnuita.
Schizofrenia Nediferenţiată
Criteriile includ …
Un tip de schizofrenie în care simptomele care satisfac criteriul A sunt prezente, dar criteriile de tipul
paranoid, catatonic sau dezorganizat nu sunt satisfăcute.
Schizofrenia Nediferenţiată
Deliruri şi halucinaţii marcate

Incoerenţă ideo-verbală
Comportament intens dezorganizat
Nu indeplineşte criteriile de diagnostic pentru forma paranoidă, catatonică sau dezorganizată.
Schizofrenia Reziduală
Criteriile pentru acest tip de schizofrenie sunt…
Absenţa de idei delirante, de halucinaţii, limbaj dezorganizat şi comportament catatonic sau flagrant
dezorganizat;
Există proba continuităţii perturbării, indicată de prezenţa de simptome negative sau mai multe din
simptomele menţionate la criteriul A pentru schizofrenie prezente într-o forma atenuată (slăbită sau
diminuată) (ex:, convingeri bizare, experienţe perceptive insolite).
Schizofrenia reziduală
Prezenţa unor simptome clinice schizofrene continue in absenţa setului complet de simptome pozitive sau a
simptomelor suficiente unui alt tip de schizofrenie.
Aplatizare afectiva;
Retragere sociala; introversia si autismul;
Comportament excentric;
Gandire ilogica: saracirea ideilor;
Moderata pierdere a asociatiilor; incapsularea ideilor delirante.
ALTE FORME CLASICE ALE SCHIZOFRENIEI

Schizofrenia simplă
Tulburari afective, emotionale, de vointa (apato - abulie);
Initiativa modificata: lipsa consideratiei fata de familie, neglijarea obligatiilor sociale, indecizie, lipsa introspectiei;
Uneori se deosebeste greu de tulburarea de personalitate schizoida;
Tabloul progresează lent, în ani, spre degradarea lentă a personalităţii.
Schizofrenia grefată
Clinic - oricare dintre forme;
DEFICITUL INTELECTUAL o diferentiaza de schizofrenie (unde intelectul este normal dezvoltat);
Caracteristice
sărăcia delirelor
sărăcia halucinatiilor.
SCHIZOFRENIA TARDIVĂ
Debuteaza dupa varsta de 40 ani.
Tulburarea Schizo-afectivă
Simptome ale schizofreniei si tulburarilor afective (tip maniacal sau depresiv) prezente concomitent; lipsesc criteriile
de diagnostic pentru una din cele doua psihoze.
TIP
MANIACAL
DEPRESIV
Evolutia, prognosticul mai favorabil; (conservarea nucleului afectiv al personalitatii).
Tratamentul vizeaza ambele tulburari psihotice!
DIAGNOSTICUL POZITIV
A. Tulburarile de gandire (disociatia)
B. Tulburarile de vointa si activitate
C. Delirul primar
D. Tulburarea de afectivitate
DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL:
Tulburări psihotice care intrunesc criteriile de diagnostic pentru schizofrenie cu excepţia criteriului temporar
Tulburarea psihotică scurtă- 1zi-1 lună
Tulburarea psihotică acută şi tranzitorie 48h-2 săpt.
Tulburarea schizofreniformă- 1-6 luni
Tulburarea de personalitate schizotipală
Autism infantil
Sindrom Asperger
Tulburarea schizoafectivă
Tulburarea delirantă
DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL:
TULBURARILE DELIRANTE:
delirele sunt sistematizate; nu au caracter bizar;
nivelul de functionare al persoanei nu este afectat.
TULBURARILE SCHIZOFRENIFORME:
durata simptomatologiei cel putin o luna, dar mai putin de sase luni.
evolutia = favorabila
TULBURARILE DE PERSONALITATE:
simptomele sunt prezente pe tot parcursul vietii.
RETARD MENTAL
EVOLUŢIA NATURALĂ A SCHIZOFRENIEI

Lieberman JA. Atypical Antipsychotic Drugs As A First-Line Treatment of Schizophrenia: A Rationale and
Hypothesis. Journal of Clinical Psychiatry 1996; 57 (suppl 11):68-71
Prognostic
PROGNOSTICUL SCHIZOFRENIEI
Factori clinici care pledeaza pentru un prognostic pozitiv:
- sexul feminin;
-APP negative;
-factori precipitanti;
-prez. de simpt. floride si afective;
- abs. tulb. de personalitate premorbide;
-casatorit;
- DEBUTUL: acut, productiv, la varsta cat mai mare;
-FORMA CLINICA: catatonica, schizoafectivă;
-retea de suport solida si adecvata;
-buna integrare profesionala;
-episoade singulare;
-Complianta.
Factori clinici care pledeaza pentru un prognostic negativ:
- Sexul masculin;
- APP si AHC pozitive;
- abs. factorilor precipitanti;
- prez. dezorganizarii si a simpt. Negative;
- personalitatea premorbida de tip schizoid, schizotipal;
- solitar (celibatar, divortat, vaduv);
- DEBUTUL la varsta mica (<20 ani), insidios;
- FORMA CLINICA: hebefrenica, simpla, nediferentiata;
- suport social precar;
- lipsa integrarii profesionale;
- complianta slaba.
Schizofrenia tip I vs.tip II

Clasificarea lui Crow (1980)
Tipul I – cu simptome pozitive
Florid, polimorf, psihotic
Exces dopaminergic
Fără modificări notabile RMN
Prognostic mai bun
Tratament neuroleptic
Tipul II- cu simptome negative
Stare defectuală, deterioare cognitivă
avoliţie, alogie, anhedonie, etc.
Scădere serotoninergică şi dopaminergică
Dilatare ventriculară
Prognostic rezervat
Terapii psihosociale
Mulţi clinicieni susţin că distincţia intre Tipul I şi Tipul II de schizofrenie ajută in prognosticul evoluţiei bolii:
Schizofrenia tip I este dominată de simptome pozitive, cum ar fi ideile delirante, halucinaţiile şi alte tulburări
ale gândirii formale, etc.
Schizofrenia tip II este dominată de simptome negative cum ar fi aplatizarea afectivă, sărăcirea gândirii,
avoliţia, etc.
Schizofrenia tip I vs.tip II
Tipul I – pacienţii prezintă o adaptare mai bună înaintea debutului bolii, debut mai tardiv, prognostic mai bun.
simptomele pozitive par a fi mult mai legate de tulburările biochimice cerebrale.
simptomele negative ale tipului II –posibil datorate anormalităţilor structurale ale creierului.
Opţiuni de Tratament
TERAPIE PSIHOFARMACOLOGICA
DEMERSURI PSIHOTERAPEUTICE SI DE REABILITARE SOCIOTERAPEUTICA

Tratamentul schizofreniei
PRINCIPII:
Iniţierea tratamentului - in spital (stabilirea dozei eficiente; controlul efectelor secundare; complianta).
Precocitatea tratamentului - eficienta crescuta!
Tratamentul va fi individualizat (particularitati individuale, tip de neuroleptic, toleranta, doza, durata, asocieri
medicamentoase).
Tratamentul de cursă lungă, suficient pentru obţinerea remisiunii şi prevenirea reşutelor (uneori toată viaţa).
relatia terapeutică cu medicul!
Planificarea unei strategii eficiente si coerente terapeutice presupune:
 Colaborarea medicului cu pacientul si familia;
 Adecvarea demersului la particularitatile persoanei si la momentul bolii;
 Luarea in calcul a posibilelor reactii adverse, incidente;
 Cointeresarea pacientului in planificarea terapeutica.
ETAPELE TERAPIEI FARMACOLOGICE

ETAPA DE INITIERE
TERAPIA DE STABILIZARE
TERAPIA DE INTRETINERE SI DE PROFILAXIE A RECIDIVELOR
I. Terapia de initiere
Se refera la debutul maladiei sau la recadere;
AP clasice/AP’;
Dezideratele de prima intentie:
- Stapanirea acuzelor floride;
- Rezolvarea agresivitatii cu cele mai mici doze posibile;

Este preferata MONOTERAPIA, eventual ajutata de BZD injectabile.
NL clasice
Prima medicatie-Clorpromazina, descoperita accidental de catre Delay si deniker in 1952 (folosita initial in anestezie
ptr calmarea halucinatiilor si a ideilor delirante; →AP=“tranchilizante majore”;
Mecanism principal: blocare postsinaptica a R dopaminergici D2 din sistemul mezolimbic. Blocarea R DA din
striatum si pallidum=responsabila de RA de tip extrapiramidal, iar in glanda pituitara si in hipotalamus determina
eliberarea de PRL si cresterea apetitului.
NL clasice
NL inalt potente: Haloperidol, Fluphenazin
NL mediu potente (Clopenthixol, Melperon, Tioridazin, Sulpirid)
NL slab potente, sedative: Levomepromazin, Clorpromazin;
NL depot: Flupenthixol decanoat (Fluanxol depot), Haloperidol decanoat)
RA-NL clasice
RA-NL clasice
Diskinezia tardiva= tulb caracterizata prin miscari involuntare ritmice sau de tip coreo-atetozic la niv fetei, trunchiului
sau extremitatilor care dureaza cel putin cateva saptamani;
- apare in 5% din cazuri in primii 5 ani de tratament, cu crestere pana la 50% la varsta a treia; (Clozapina=APA reduce
diskinezia tardiva; APA-induc de 10 ori mai putin d.t.);
Poate aparea si la Metoclopramid sau AD (Amoxapina);
SINDROMUL NEUROLEPTIC MALIGN
<0,5% din pacientii expusi la NL clasice (mai putin frecventa la APA) pot dezvolta SNM;
=reactie idiosincratica a pacientului la NL caracterizata prin:
- Regiditate musculara;
- Alterarea constiintei;
- Pirexie; transpiratii profuze; incontinenta; mutism;
- Instabilitate SN vegetativ
- ↑ creatinfosfokinaza;
- Tahicardie, TA labila, leucocitoza; afectare renala severa
- Mortaliate= 20 %
SNM
Factori de risc: boli cerebrale organice, deshidratare, agitatie, titrare rapida a NL;
Management:
- STOP AP;
- Spitalizare obligatorie;
- Masuri suportiv”: hidratare, reechilibrare HE si AB;
- Dantrolene si/sau Bromocriptina=1,25-2,5 mg de 2 ori/zi- pana la 10 mg de 3 ori/zi pot reduce mortaliatea in

SNM;
- - la 2 sapt de la rezolutia SNM-AP (Seroquel/ Clozapina).
-
Alte RA
Se evita pp depot.
Efecte anticolinergice: periferice (uscaciunea gurii, diminuarea transpiratiei, scaderea secretiei bronsice, vedere
incetosata, constipatie, dificultati in mictiune, tahicardie) si centrale (scaderea concentarii, atentiei, memoriei,
dezorientare, confuzie);
Delirium anticolinergic: tegumente si mucoase uscate, midriaza, absenta zgomotelor abdominale,, tahicardie;
Fizostigmina!
Alte RA
Efecte secunadre endocrinologice:AP tipice blocheaza DA din tractusul tuberoinfundibular si cresc eliberarea de
PRL;
HiperPRL→tulb de ciclu menstrual (amenoree, anovulatie), tulb ale fct testosteronice (disfct sexuale, tulb ale
spermatogenezei), la niv sanului (galactoree, ginecomastie), tulb ale fct sexuale (scaderea libidoului, disfct erectile,
anorgasmie); pe termen lung (osteoporoza si tulb cardiovasculare).
NLclasice>Risperidona>Amisulprid>Ziprasidona/Olanzapina>Quetiapina.
Alte RA
Efecte metabolice
Cresterea in greutate: in special la APA, prin:
Sedare (mediata de R H1, ɑ 1); OLZ, CLZ
Afinitate 5 HT2c;
Afinitate H1, nu asigura satietatea;
Dereglari ale leptinei din celulele adipoase;
Blocarea R muscarinici de catre unele AP determina in plan clinic RA de tipul uscaciunii gurii si pacientul este
tentat sa consume mari cantitati de lichide
Predictori ai cresterii ponderale sunt cresterea apetitului, sedarea, sedentarismul, responsivitatea clinica, BMI scazut.
Alte RA
Efecte metabolice
DZ de tip II la 7-10% din pacientii cu schizofrenie si TAB
Mecanism:
- Afectarea homeostazei glucozei prin interventia asupra sist serotoninergic (blocarea simultana a R 5HT1a,
5HT2a/c; antagonismul siturilor 5HT1a poate descreste eliberarea insulinei; agonismul R 5HT2a/c determina
hiperglicemie);
- PRL poate induce stari insulinorezistente;
- APA devoaleaza o stare subclinica sau exacerbeaza un DZ preexistent;
- Uzul concomitent al VPA poate agrava supraponderea si DZ.

Alte RA
Efecte cardiovasculare
Hipotensiune ortostatica
Tahicardie
Lipotimie
Anormalitati pe EKG (largire, aplatizarea undei T)
Prelungirea intervalului QTc cu posibilitatea transgresarii spre o tahiaritmie grava=torsada varfurilor, moarte subita;
Cele mai cardiotoxice: Fenotiazinele (Tioridazina, Fluphenazina, Clorpromazina), Butirofenonele (Haloperidolul),
APA (Ziprasidona)
Populatia cu risc: persoanele tratate cu mai multe pp, ischemii cardiace anterioare, supradoze de AP.
Faza acuta
AP injectabile:
Haloperidol= 2-3 fiole/zi
Olanzapina 1-2 fl/zi\
Ziprasidona 2 fl/zi
Abilify 2 fl/zi
TEC
Protejata
neprotejata
II. Terapia de stabilizare
Cele mai mici doze eficiente
6 luni
Integrare socio-profesională
Preintampina reizbucnirea unui puseu psihotic;
Simptome negative (apatie, anhedonie, abulie) si Depresia postschizofrenică!
Doze: Haloperidol=2-3 mg, Risperidona=2-4 mg, Olanzapina=5-10 mg.
Se pot adm hipnotice si anxiolitice ptr insomnii si anxietate.
Terapia de intretinere si de profilaxie a recidivelor
Doza minima eficienta
Preparate depot –Fluanxol, Rispolept Consta, Zypadhera
“Fereastră terapeutică”
1 episod-1-2 ani, 2 episoade – 4-5 ani, 3 episoade si peste-toată viaţa
NL atipice!!! De preferat- efecte adverse f. puţine
Vârstnici- redus la ‫ݯ‬in doze
Asociat cu BzD, AD, APK, TS
Psihoterapii
Nu in faza acută floridă
Psihoterapie suportivă, flexibilizare
Consiliere de familie- HEE
Psihoterapie de grup
Training Social skilles
Instrucţiuni direcţionate
Modelarea prin rol
Feed- back
“Reinforcement” social
Terapie vocaţională
Artterapie, meloterapie, dansterapie, gestalt terapie, etc
socioterapia
Ergoterapia
Dezvoltarea abilităţilor sociale şi de comunicare
Reabilitare profesională
Ateliere protejate
Apartamente terapeutice
Staţionare de zi şi de noapte
Reabilitare profesională
Instituţii comunitare
TULBURARILE DELIRANTE PERSISTENTE
DELIRE CRONICE SISTEMATIZATE
Definiţie
Tulburari psihice in care simptomul dominant il reprezinta DELIRELE.
Emil Kraepelin descrie:
PARANOIA = sistem delirant persistent in absenta halucinatiilor si fara deteriorarea personalitatii.
PARAFRENIA = delire si halucinatii, debut tarziu, fara degradarea personalitatii.
TULBURAREA DELIRANTĂ PERSISTENTĂ
Paranoia
DIAGNOSTIC:
1. Delirele = sunt nonbizare, sistematizate. Durata lor - cel putin o luna.
2. Delirele apar in lipsa altor simptome care caracterizeaza schizofrenia (comportament bizar, aplatizare
afectiva, disociatie).
Exceptie: prezenta halucinatiilor tactile, olfactive, legate de tema deliranta.
TRASATURI CLINICE:
Descriere generala = Tinuta adecvata, bine imbracati, nu par desprinsi de activitatea zilnica. Uneori par ostili,
suspiciosi, excentrici. Arata absolut normali, cu exceptia prezentei sistemului delirant marcat.
Afectivitatea = concordanta cu delirul.
Tulburari de perceptie = lipsesc prin definitie (se accepta posibilitatea halucinatiilor tactile, olfactive,
congruente cu delirul).
TRASATURI CLINICE:
Gandirea - tulburare de continut - delirul: sistematizat, temele frecvente sunt: de persecutie, gelozie,
erotoman, grandoare. Lipsesc celelalte tulburari caracteristice schizofreniei.
Orientarea, memoria atentia, judecata nu sunt afectate. Constiinta bolii absenta!
Comportament: delirant; tentative de suicid, homicid.
TIPURI:
1. EROTOMAN-Erotomania; Psihoza pasionala; Este Iluzia deliranta de a fi iubit. Delirele de interpretare
- rol esential. Eforturile de a contacta persoana - numeroase, regula. Conflicte cu legea.
2. GRANDIOS - Megalomania.
3. DE GELOZIE (Paranoia conjugala; sindromul Othello). Mai frecvent la barbati. La alcoolici.
Comportament delirant. Agresivitate.
4. PERSECUTOR Cel mai frecvent. Cverulenti, revendicativi, procesomani.
5. SOMATIC (Psihoza monosimptomatica hipocondriaca): infectii, dismorfofobii, miros urat al corpului (
gura, vagin,etc),
• Tulburările nevrotice, legate de stres şi somatoforme
• Tulburările fobic-anxioase
• Un grup de tulburări
• Anxietatea – în situaţii bine precizate, nepericuloase
• Situaţiile sunt evitate sau greu suportate
• Palpitaţii, senzaţie de leşin, frică de moarte, pierderea controlului sau nebunie
• Anxietate anticipatorie
• Agorafobia
• Frica de a părăsi locuinţa, magazine, locuri aglomerate, spaţii publice, tren, autobuz, avion
• Panică
• +/- Simptome depresive şi obsesionale
• Evitarea situaţiei
• Fobia socială
• Frica de a fi observat de alte persoane – evitarea situaţiilor sociale
• Deprecierea propriei persoane, frica de critică
• Înroşirea feţei, tremor mâini, greţuri, senzaţia de micţiune imperioasă
• Simptomele progresează până la panică
– Antropofobia
– Nevroză socială
• Situatii dificile comune in cursul tulburarii anxioase sociale (fobiei sociala)
• Fobiile specifice (izolate)

• Fobii - în situaţii restrânse
• Anumite animale, înălţimi, tunet, întuneric, zbor, spaţii închise, toalete publice, anumite mâncăruri, dentist,
sânge, răni
– Acrophobia
– Zoofobia
– Claustrofobia
– Aihmofobia etc.
• Alte tulburări anxioase
• Anxietatea este simptomul dominant
• Nu sunt legate de situaţii particulare
• Pot fi simptome depresive şi obsesionale
• Tulburarea de panică (anxietatea paroxistică episodică)
• Atacuri recurente de anxietate severă (panică)
• Nu sunt restrânse la situaţii particulare (impredictibile)
• Debut brutal:
– Palpitaţii
– Dureri precordiale
– Sufocare
– Ameţeli
– Depersonalizare, derealizare
– Senzaţie de moarte iminentă
– Pierderea controlului
– Leşin iminent
– Pierderea minţilor
• Tulburarea anxioasă generalizată
• Anxietate generalizată şi persistentă ("free-floating")
• Nervozitate, tremurături, tensiune musculară, transpiraţii, “cap gol”, palpitaţii, ameţeli, disconfort epigastric
• Îngrijorare, presimţire legată de sine sau o rudă
• Tulburarea mixtă anxioasă şi depresivă
• Simptomele de anxietate şi depresie sunt prezente concomitent
• Niciunul nu este predominant
• Diagnostic diferenţial – comorbiditatea depresie/anxietate
• Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)
• Trăsătura esenţială – gânduri/acte recurente obsesiv-compulsive
• Idei, imagini, impulsiuni
• Caracter neplăcut – intenţia de rezistenţă
• Actele compulsive sau ritualurile - comportamente stereotipe, repetitive
• Discernământ critic
• Anxietate
Sinonime:
Nevroza anankastă
Nevroza obsesiv-compulsivă
• TOC cu gânduri sau ruminaţii predominant obsesive
• Idei, imagini mintale, impulsiuni neplăcute

• Ambivalenţă caracteristică
• Legătură strânsă cu depresia
• Dg. diferenţial – debut schizofrenie
• TOC cu acte predominant compulsive
• Actele cele mai frecvente – legate de curăţenie (ex. spalat pe mâini)
• Verificări repetitive (a pericolului potenţial)
• Prevenirea pericolului – ritualul
• Ceremonial
• Reacţia la stres sever şi tulburările de adaptare
• Un eveniment excepţional de stresant sau
• O schimbare în viaţă semnificativă şi neplăcută
• Vulnerabilitatea individuală, deseori idiosincratică
• Tulburarea nu ar fi apărut fără stresul respectiv
• Un răspuns morbid la stres
• Depăşirea capacităţilor individuale de adaptare şi răspuns
• Reacţia acută la stres
• Tulburare tranzitorie – 2-3 zile (de obicei ore)
• Fără altă patologie psihiatrică aparentă
• > 1 lună
• Iniţial, uluire, perplexitate, îngustarea conştiinţei şi atenţiei, dezorientare

• Panică (tahicardie, transpiraţii etc.)
• Amnezie parţială sau completă
• Dacă simptomele > 1 lună, se reconsideră dg.
Sinonime:
Reacţie de criză
Reacţie la stres
Şoc psihic
Reacţie de luptă
• Tulburarea de stres posttraumatică
• Reacţie întârziată (amânată) la un stres
• Eveniment catastrofic, extrem de ameninţător (ptr. oricine)
• Trăsături tipice:
– Retrăirea repetitivă a evenimentului ("flashbacks")
– coşmaruri
– Detaşarea de alte persoane
– Anhedonia
– Evitarea activităţilor sau a situaţiilor care au legătură cu trauma
– Hipervigilenţă
• +/-
– Insomnie
– Anxietate/depresie
– Ideaţie suicidară
• Durează săptămâni/luni
• Reversibilă de obicei
• Tulburarea de adaptare
• O schimbare semnificativă în viaţă
• Doliu, separare, migrare, refugiu, schimbarea şcolii, eşec, pensionare etc.
• Vulnerabilitatea individuală – f. importantă

• Dispoziţie depresivă, anxietate, lipsa unor planuri de viitor
• Tulburări de comportament, mai ales la adolescenţi
Sinonime:
Şoc cultural
Reacţie de indurerare
Spitalizarea la copil
• Tulburările disociative (de conversie)
• Pierderea parţială sau totală a integrării normale dintre amintiri, conştiinţa identităţii, a propriilor senzaţii, a
controlului mişcărilor
• Origine psihogenă, asociată cu psihotraume
• Ex. fizic - normal
• Atenţie! O posibilă afecţiune somatică.
Sinonime:
Conversie
Isterie
• Amnezia disociativă
• Trăsătura principală – pierderea memoriei
• Amnezia este centrată pe psihotraumă
• De obicei, parţială şi selectivă
• Se vor exclude cauze somatice, intoxicaţii, surmenaj
• Fuga disociativă
• Toate trăsăturile amneziei disociative
• + aparentă dromomanie
• Comportamentul pare normal la prima vedere
Excludem:
Fuga postcritică din epilepsie
• Stuporul disociativ
• Diminuarea profundă/absenţa mişcărilor voluntare şi a răspunsului la stimuli externi (lumină, zgomot, tact)
• Nu există cauză somatică
• Psihotraumă recentă
• Dg. diferenţial – schizofrenia catatonică, stuporul din depresie
• Tulburările motorii disociative
• “Paralizia” unui membru, părţi din membru, ambele membre
• Similară ataxiei, apraxiei, akineziei, afoniei, dizartriei, diskineziei, convulsiilor, parezelor
Convulsiile disociative
• Mimează convulsiile din epilepsie
• Nu - limbă muşcată, cicatrici, leziuni după cădere, pierderea de urină
• Prezenţa anturajului
• Menţinerea conştiinţei sau stupor/transă
• Anestezia şi pierderea senzorială de tip disociativ
• Anestezie în diferite zone cutanate
• Respectă “părerea” pacientului despre propriul corp
• Pierderea senzorială poate fi însoţită de parestezii
• Pierderea completă a vederii sau auzului este foarte rară, în prezent

• Tulburările somatoforme
• Prezentarea repetată de simptome fizice
• Solicitarea insistentă de investigaţii medicale
• Dacă există o afecţiune somatică, nu explică prezenţa sau intensitatea simptomelor
• Tulburarea de somatizare
• Simptome fizice, schimbătoare, recurente
• Durată de peste 2 ani
• Numeroase solicitări la medicul de familie sau specialist
• Orice organ sau sistem
• Cronică şi fluctuantă
• Tulburarea hipocondriacă
• Preocupare persistentă – o boală gravă, progresivă
• Acuze somatice persistente
• Preocupare faţă de aspectul fizic
• Senzaţiile normale sunt interpretate
• Depresie şi anxietate
Sinonime:
Dismorfofia
Nevroza hipocondriacă
Hipocondria
Nozofobia
• Tulburarea de disfuncţie vegetativă (autonomică) somatoformă

• Cardiovascular, gastrointestinal, respirator şi urogenital
• 2 tipuri de simptome:
– semne obiective vegetative (palpitaţii, transpiraţii, roşeaţă, tremor)
– acuze subiective (dureri, arsuri, greutate, tensiune, balonare)
Sinonime:
Nevroza cardiacă
Sindrom Da Costa
Nevroză gastrică
aerofagie, tuse, diaree, dispepsie,
flatulenţă, dispnee, colon iritabil etc.
• Tulburarea de durere persistentă somatoformă
• Durere persistentă, severă, cu afectarea funcţionării
• Nu există o afecţiune somatică
• Psihotraumă
• Solicitarea atenţiei apropiaţilor, personalului medical
• Alte tulburări nevrotice
• Neurastenia
• 2 tipuri principale:
– Oboseală persistentă dupăun efort intelectual
– Slăbiciune fizică, dureri musculare, tensiune
• Îngrijorare privind sănătatea fizică şi psihică
• Iritabilitate
• Anhedonie
• Depresie, Anxietate
• Insomnie
• Sindromul de depersonalizare-derealizare
• Tulburare puţin frecventă
• Activitatea mintală, corpul, mediul înconjurător par schimbate
• Senzaţie de ireal, îndepărtare, automatizare
• Pierderea emoţiilor, sentimentelor, detaşare
• Prezent discernământ critic
• Dg. diferenţial – schizofrenie, depresie, fobie, tulburare obsesiv-compulsivă
• Tratament
• Benzodiazepine
• alprazolam, medazepam, lorazepam
• IMAO
• Triciclice
• amitriptilină, clomipramină
• SSRIs
• sertralină, paroxetină, escitalopram
• Antidepresive duale
• venlafaxină, mirtazepină
• Neuroleptice (rar)
• Haloperidol, olanzapină, risperidonă

• TULBURĂRILE AFECTIVE
• Tulburarile afective cuprind un grup de afectiuni psihiatrice al caror tablou clinic este reprezentat de tulburari
dispozitionale, psihomotorii, cognitive si vegetative.
• Aceste tulburari sunt reprezentate de :
1. Tulburari depresive
• tulburarea depresiva majora ;
• tulburarea distimica ;
• tulburarea depresiva fara alta specificatie (tulburarea disforica premenstruala, depresia

postschizofrenica, etc).
2. Tulburarile bipolare
• tulburarea bipolara I ;
• tulburarea bipolara II ;
• ciclotimia ;
• tulburarile bipolare fara alta specificatie.
• 3. Alte tulburari afective
• tulburarea afectiva datorata unei conditii medicale generale (cu elemente depresive, cu elemente
manicale, cu elemente mixte) :
• AVC ; boala Parkinson; maladia Huntington; hiper/hipotiroidismul ; -
hiper/hipoparatiroidismul; hiper/hipoadrenocorticismul; neoplasm de pancreas; hepatita
cronica; infectia HIV; lupus eriotematos.
• Tulburarea afectiva indusa de o substanta (cu elemente depresive, cu elemente manicale, cu elemente
mixte):
• cu debut in cursul intoxicatiei: alcool, amfetamina, cocaina, halucinogene, inhalante, opiacee,

phencyclidina, sedative, hipnotice sau anxiolitice;
• cu debut in cursul abstinentei: alcool, amfetamina, cocaina, sedative, hipnotice si anxiolitice.
• Tulburarea depresiva majora
• Definitie
Tulburarea depresiva majora se caracterizeaza din punct de vedere psihopatologic prin prezenta sindromului
depresiv, iar din punct de vedere evolutiv se descriu doua forme:
• tulburarea depresiva majora - episod unic;
• tulburarea depresiva majora recurenta.
• Istoric
• Inca din antichitate s-a facut distinctia intre tristete, un sentiment uman ce coloreaza deseori viata noastra
afectiva si depresia - boala, un sindrom clinic complex ce trebuie sa beneficieze de tratament specific.
• Hippocrate a preluat termenul de la egipteni si l-a explicat printr-o stare de dezamagire, iritabilitate, inapetenta,
insomnie ce ar deriva din temperamentul cu acelasi nume produs de secretia in exces de bila neagra ce
influenteaza creierul.
• Istoric
• Avicenna a identificat un tip de melancolie in care bila neagra se amesteca cu flegma, ambele aflate in exces ce
dau nastere la o stare de melancolie cu inertie, activitate redusa.
• In 1621, Robert Burton a introdus pentru prima data conceptul de tulburari afective pe care le-a descris exclusiv
in cartea sa "Anatomy of Melancholy".
• Sigmund Freud, aplicand modelul psihodinamic explica depresia ca fiind o ostilitate indreptata catre sine.
• Istoric
• Aaron Beck sustine ca depresia este rezultatul unor scheme cognitive distorsionate sub aspectul gandirii asupra
propriei persoane, a evenimentelor traite si a perspectivei de viitor.
• Folosirea la inceputul anilor ‘50 a rezerpinei si aparitia ca efect advers a depresiei, a indreptat cercetatorii spre
studiul sistemului de amine biogene, ca posibil factor etiopatogenic al tulburarilor afective
• Epidemiologie
• Ratele de prevalenta pentru tulburarile afective sunt :
• tulburarea depresiva majora – 10-25% pentru femei,
• 10-12% pentru barbati.
• In tulburarea depresiva majora se inregistreaza rate de prevalenta de doua ori mai mari la sexul feminin fata de
celmasculin, fapt ce a fost pus in legatura cu stresorii socio-familiali mai numerosi in cazul femeilor.
• Media de varsta la care are loc debutul tulburarii depresive majore este intre 20 - 40 ani.
• S-a inregistrat o asociere mai puternica intre statutul socio-economic (conditii materiale si nivel de educatie)
redus si tulburarea depresiva majora.
• Statutul marital este un factor de risc important mai ales in tulburarea depresiva majora, ceea ce se traduce prin
faptul ca ratele de prevalenta sunt mai inalte in cazul persoanelor divortate decat in cazul persoanelor singure
sau casatorite. Aceste estimari variaza insa si in functie de sex : femeile singure au rate de prevalenta mai mari
decat cele casatorite, in timp ce barbatii casatoriti au rate mai scazute decat cei singuri.
• Epidemiologie
• Factorii genetici au un rol stabilit, dar neelucidat complet in transmiterea tulburarii depresive majore.
• Se incrimineaza a avea un rol bine definit in dezvoltarea mai tarziu a tulburarilor afective urmatoarele traume :
pierderea unui parinte, divortul parintilor, insecuritate , deprivare sentimentala, etc.
• Trasaturile de personalitate ce consista in lipsa de energie, hipersensitivitate, introvertire, anxietate, dependenta

pot predispune la aparitia tulburarii depresive majore.
• Stresorii sociali au o mare contributie in declansarea tulburarii depresive majore, in functie de modul de
percepere a acestora si de momentul in care intervin. Acestia pot fi de trei feluri :
• evenimente de viata negative (de ex, pierderea unei persoane dragi) ;

• stres cronic (dificultati materiale, conflicte interpersonale) ;
• stres cotidian ( managerierea vietii familiale).
• Stresul cronic prezinta un risc mai mare de a declansa boala, fiindca se pare ca in cazul unui stres acut suntem
mai bine dotati cu mecanisme de coping. De asemenea, este interesant faptul ca ratele cele mai mari de suicid s-
au raportat in cazul actiunii stresului cotidian, in contextul existentei unui stres cronic sau eveniment de viata
negativ.
• Epidemiologie
• Suportul social joaca de asemenea un rol determinant in aparitia tulburarii depresive majore. Se vorbeste de un
suport familial (partener de viata, copii), unul social (membrii retelei sociale) si unul instrumental (serviciile,
asistenta oferita de catre institutiile statului). Luarea in considerare a acestui factor se reflecta in obtinerea
ratelor de prevalenta in studiul diferitelor comunitati, recte a mediului urban sau rural.
• Etiopatogenie
• Modelul etiopatogenetic din zilele noastre consta intr-o mixtura de factori biologici, genetici si psihosociali, in
sensul ca un stresor psihosocial poate produce diferite dezechilibre ale neurotransmitatorilor cerebrali, iar modul
de manifestare a episodului depresiv sau maniacal isi ia forma dupa caracteristicile psihologice genetice sau
dobandite ale fiecarui individ.
• Etiopatogenie - Aspecte psihodinamice
• Modelul psihanalitic clasic
• Freud a facut legatura intre anumite tulburari ale relatiei maternale in timpul fazei orale si predispozitia pentru
depresie. In dezvoltarea ulterioara a acesteia intervine sentimentul de ostilitate indreptat impotriva propriei
persoane. In cazul pierderii unui obiect iubit (real sau imaginar) intervine un mecanism de aparare - introiectia,
prin care acel obiect este internalizat. Vis a vis de acest obiect exista un sentiment de ambivalenta (dragoste si
ura - pentru faptul ca l-a abandonat). Ca urmare, subiectul va dezvolta un sentiment de ura si impotriva propriei
persoane, in care se afla obiectul internalizat.
• Karl Abraham, un tanar coleg al lui Freud a mai facut asertiunea ca, acest obiect internalizat poate avea rol si de
supra-eu, ceea ce explica criticismul vehement asupra persoanei proprii la acesti pacienti
• Atitudinea depresiva
• Melanie Klein a dezvoltat tot o teorie de dezvoltare, dar diferita de cea a lui Freud. Conform acestei teorii,
copilul, in primii ani de viata proiecteaza diverse fantasme persecutorii asupra mamei sale. Astfel, el ajunge sa
separe imaginea mamei bune, care il hraneste de cea a mamei rele care il persecuta. Mai tarziu, cele doua pozitii
vor fuziona si copilul va dezvolta sentimentul de ambivalenta. In momentul in care isi va da seama de
agresiunea psihologica pe care a realizat-o impotriva obiectului iubit, va dezvolta depresia.
• Teoria cognitiv-comportamentala
• Aaron Beck a dezvoltat o teorie prin care depresia este vazuta ca rezultat al unor scheme cognitive depresogene,
ca urmare a experientelor dureroase din copilarie. Aceste scheme se asociaza cu unele erori logice cum ar fi:
generalizare extinsa, exagerarea evenimentelor negative si minimizarea celor pozitive, deductii arbitrare,
abstractizari selective.
• Personalitatea premorbida
• Au fost nominalizate anumite tipuri de personalitate care prezinta o susceptibilitate mai mare de a dezvolta
depresie . Astfel, tulburarea de personalitate obsesiv – compulsiva, prin trasaturile sale de perfectionism si
expectatii exagerate cu privire la propria persoana, poate dezvolta depresie. Alte tulburari de personalitate de
tipul tulburarii dependente, histrionice, borderline de asemenea sunt vulnerabile, insa prin alte mecanisme.
• Etiopatogenie - Aspecte neurobiologice
• Factori genetici
• In urma multiplelor studii intreprinse de numerosi cercetatori, stabilirea modului exact de transmitere nu a fost
validat. S-a ajuns la concluzia ca exista o transmitere complexa heterogena in care sunt implicate mai multe
gene cu multiple modalitati de transmitere. Asadar, se presupune ca in cele mai multe tulburari afective este
vorba de transmiterea prin anumite gene a predispozitiei de a dezvolta boala..
• Componenta genetica reprezinta de fapt vulnerabilitatea ca o persoana sa dezvolte nu numai o tulburare

afectiva, dar si o alta afectiune de spectru (alcoolismul si sociopatia la barbati sau tulburarea anxioasa la femei).
• Ipoteza neurochimica
• Prin studii farmacologice care au testat anumite efecte iatrogene ale anumitor medicamente (rezerpina care a
indus depresie) sau efectele efectele tinta ale antidepresivelor triciclice sau ale inhibitorilor de
monoaminoxidaza s-a demonstrat validitatea ipotezei neurochimice in tulburarile afective.
• Odata cu dezvoltarea tehnicilor moderne de investigatie s-au pus in evidenta si s-au cuantificat nivelele
aminelor cerebrale, a enzimelor care actioneaza asupra lor si a metabolitilor in lichidele biologice si in tesutul
nervos.
• Noradrenalina este un neurotransmitator implicat cu siguranta in perturbarile biochimice ce au loc in aceste

afectiuni. Neuronii noradrenergici au functii importante in dispozitie, raspunsul la stres, dorinte, recompensa.
Activitatea noradrenergica se poate masura prin dozarea tirozinei (precursor), activitatea MAO, DBH, nivelul
de MHPG.
• Serotonina are de asemenea un rol foarte important in tulburarile afective, sistemul serotoninergic intervenind in
multe activitati, printre care si in reglarea afectului, agresivitate, somn, apetit. Evaluarea activitatii
serotoninergice se face prin dozari ale triptofanului (precursor), a enzimei triptofan hidroxilaza, MAO, a
metabolitului 5-HIAA.
• Dopamina are si ea un rol bine stabilit, mai ales in anumite tipuri de depresie. Neuronii dopaminergici sunt
implicati in activitatea psihomotoie, placere, sex. Activitatea sa se poate evidentia prin dozarea tirozinei
(precursor), a enzimei tirozin hidroxilaza, MAO, a metabolitului HVA.
• Alti mediatori implicati sunt : acetilcolina, GABA, glutamat.
• Conceptia initiala a fost cea monoaminergica, in care fie noradrenalina, fie serotonina prin deficit aveau un rol
in depresie. Astazi se considera ca, de fapt exista disfunctionalitati multiple, complexe, incluzand mai multe
sisteme de transmisie, aflate si ele, la randul lor, in multiple interdependente si, mai mult decat atat, trebuie
vizate si alte componente biochimice cum ar fi receptorii pre si post sinaptici, mesagerii secundari, sistemele de
transport celular, etc.
• Corelatii neuroendocrine
• Cresterea activitatii glucocorticoizilor ca urmare a activarii axului hipotalamo-hipofizo-adrenal duce la

scaderea noradrenalinei si serotononei. Testul princeps pentru detectarea acestei anomalii este testul cu
dexametazona : nonsupresia secretiei de cortizol pentru 24 h de la administrarea dexametazonei, este
un marker pozitiv pentru depresie. Deci, hipercortizolemia se asociaza cu depresia rezistenta la
antidepresive.
• O alta conditie medicala asociata cu depresia, este disfunctia tiroidiana, in care un hipotiroidism clinic
sau subclinic poate afecta transmisia noradrenergic. Scaderea hormonilor tiroidieni este asociata cu
scaderea numarului si sensibilitatii receptorilor β adrenergici. Testul care evidentiaza cel mai fidel
tulburarea endocrina este scaderea raspunsului TSH la administrarea de TRH. Si acest tip de depresie
prezinta rezistenta terapeutica la medicatia antidepresiva.
• Alti hormoni implicati pot fi : hormonul de crestere, somatostatina
• Alterarea somnului
Indivizii predispusi la depresie prezinta o serie de anormalitati ale somnului care se presupun a avea origine
genetica : debut intarziat al somnului, scaderea latentei instalarii REM, somn delta.
• Leziuni structurale
Tehnicile imagistice au pus in evidenta mai ales la indivizii in varsta, cu tulburare afectiva bipolara, intensitati
crescute ale unor regiuni subcorticale, cum ar fi aria periventriculara, ganglionii bazali, talamusul ce reprezinta
probabil leziuni neurodegenerative produse de multiplele episoade acute de boala. S-au mai gasit de asemenea si
atrofie corticala, ventriculomegalie.
• Alterari ale metabolismului cerebral

Studiile PET au aratat o scadere a metabolismului cerebral anterior si o crestere a metabolismului glucozei in
regiunile limbice.
• Psihopatologie – Sindromul Depresiv
Tulburari ale afectivitatii :
• dispozitia depresiva, nemodificata de factori externi si neputand fi controlata de bolnav ;
• foarte frecvent exista o stare de anxietate, in care pacientii anticipeaza iminenta unui pericol major, acompaniata
sau nu de diverse simptome somatice ;
• disforie ;
• la pacientii in varsta starea deepresiva poate lua forma suferintelor somatice, mai frecvent intalnindu-se durerea
de cap, epigastralgiile, durerile precordiale in absenta oricaror semne clinice de boala.
• Anhedonia - reprezinta inabilitatea de a experimenta diferite emotii insotita de pierderea interesului pentru orice
activitate, dar si pentru oricare aspect al existentei umane (relatii intrafamiliale, pasiuni, viata sexuala, ingrijire
personala). Se deosebeste de afectul plat din schizofrenie prin trairea dureroasa a acestei inabilitati.
Tulburari psihomotorii :
• retardarea psihomotorie
• scaderea miscarilor spontane ;
• postura flasca cu privire insistenta ;

• oboseala chiar in cadrul miscarilor simple.
• Incetinirea functiilor mentale poate duce, la persoanele in varsta, la o pseudodementiere cu tulburari de

memorie, confuzie, dezorientare.
• Lentoarea psihomotorie poate merge pana la starea extrema de stupor, cand bolnavul nu poate efectua
nici cele mai simple miscari.
• 2) agitatia psihomotorie este mai rar intalnita in depresie
Tulburari cognitive
• concentrare redusa si dificultati de memorie ;
• ruminatie dureroasa – gandire insistenta asupra subiectelor dureroase ;
• inabilitate de a lua chiar decizii simple :
• Gandirea consta in triada cognitiva de subevaluare a propriei persoane, a lumii, a viitorului :
• idei de deprivare si pierdere ;
• scaderea respectului de sine si a sigurantei de sine ;
• idei de vinovatie ;
• lipsa de perspectiva, pesimism ;
• ganduri recurente de sinucidere.
Tulburari cognitive
• Aceste idei delirante pot capata proportii delirante si astfel iau nastere tulburarile psihotice congruente si
incongruente cu dispozitia.
• Idei delirante congruente cu dispozitia :
• idei delirante de devalorizare ;
• idei delirante de saracie ;
• idei delirante de calamitate ;
• idei delirante hipocondriace ;
• idei delirante de referinta ;

• idei delirante de persecutie (pedepsire meritata) ;
• Idei delirante incongruente cu dispozitia :
• idei delirante de persecutie (fara legatura cu temele depresive) ;
• idei delirante de control - idei delirante de insertie a gandurilor ;
• idei delirante de citire a gandurilor.
• Pot aparea si fenomene obsesiv-compulsive.
Tulburari vegetative :
• anorexia si scaderea in greutate se datoreaza fie scaderii senzatiei gustative si olfactive, fie scaderii placerii de a
manca, sau este urmarea unor idei delirante de otravire. Poate fi si bulimie cu crestere in greutate, dar acest
lucru se intalneste la bolnavii ce trec in faza hipomaniacala.
• insomnia - trezirea matinala precoce. Se poate intalni si hipersomnie la cei cu tendinte bipolare.
• functia sexuala - este scazuta ; poate fi si crescuta in cadrul unui episod mixt.
Tulburari de perceptie
• In cadrul episoadelor psihotice se pot intalni halucinatii auditive, vizuale, cenestezice al caror continut poate fi
sau nu in concordanta cu dispozitia.
• Diagnostic pozitiv
• Diagnosticul pozitiv se stabileste tinand cont de urmatoarele elemente :
• anamneza (antecedente heredocolaterale si personale patologice insistandu-se asupra existentei

tulburarilor psihice, istoric) ;
• examen fizic (coexistenta unor afectiuni medicale - AVC, neoplasm, hipotiroidism, infarct de miocard,
etc) ;
• examen psihiatric (tulburari ale afectivitatii, cognitive, psihomotorii, vegetative, psihotice) ;
• aplicarea unor scale de evaluare pentru stabilirea gradului de severitate a depresiei : HAM-D, MADRS,
BDI, etc ;
• investigatii de laborator : masurarea concentratiei metabolitilor serotoninei (5-HIAA), noradrenalinei
(MHPG) in LCR, sange.
• Criterii de diagnostic pentru episodul depresiv major:
• Cinci sau mai multe din urmatoarele simptome au fost prezente in cursul aceleiasi perioade de 2
saptamani ; cel putin unul din simptome este, fie 1) dispozitie depresiva, fie 2) pierderea interesului sau
placerii.
• Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt.
• Simptomele cauzeaza o detresa sau o deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional, ori
in alte domenii importante de functionare.
• Simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex, un drog, medicament)
ori ale unei conditii medicale generale (de ex hipotiroidism).
• Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adica, dupa pierderea unei fiinte iubite, simptomele
persista mai mult de 2 luni sunt caracterizate printr-o deteriorare functionala semnificativa, preocupare
morbida de inutilitate, ideatie suicidara, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.
• Diagnostic pozitiv - simptome
• dispozitie depresiva cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, indicata fie prin relatare subiectiva (de ex,
se simte trist), ori observatie facuta de altii (de ex, pare inlacrimat) ;
• diminuarea marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile, cea mai mare parte a
zilei, aproape in fiecare zi (fie prin relatarea subiectului, fie prin observari facute de altii) ;
• pierdere semnificativa in greutate, desi nu tine dieta, ori luare in greutate (de ex, o modificare de mai mult de
5% din greutatea corpului intr-o luna) ori scadere sau crestere a apetitului aproape in fiecare zi ;
• insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi ;
• Diagnostic pozitiv - simptome
• agitatie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi (observabila de catre altii, nu numai senzatiile subiective
de neliniste sau de lentoare) ;
• fatigabilitate sau lipsa de energie aproape in fiecare zi ;

• sentimente de inutilitate sau de culpa excesiva ori inadecvata (care poate fi deliranta) aproape in fiecare zi (nu
numai autorepros sau culpabilizare in legatura cu faptul de a fi suferind) ;
• diminuarea capacitatii de a gandi sau de a se concentra ori indecizie aproape in fiecare zi (fie prin relatarea
subiectului, fie observata de altii) ;
• ganduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideatie suicidara recurenta fara un plan anume. Ori o
tentativa de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.
• Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresiva majora - episod unic
• Prezenta unui singur episod depresiv major.
• Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu este suprapus peste
schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta ori tulburarea psihotica fara alta specificatie.
• Nu a existat niciodata un episod maniacal, un episod mixt ori un episod hipomaniacal.
• Nota : Aceasta excludere nu se aplica, daca toate episoadele similare episoadele maniacale, mixte sau
hipomaniacale sunt induse de o substanta sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale
unei conditii medicale generale.
• Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresiva majora recurenta
• Prezența a doua sau mai multe episoade depresive majore.

Nota: Pentru a fi considerate episoade separate, trebuie sa existe un interval de cel putin 2 luni consecutive
in care nu sunt satisfacute criteriile pentru un episod depresiv major.
• Episoadele depresive majore nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu sunt suprapuse peste
schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta ori tulburarea psihotica fara alta specificatie.
• Nu a existat niciodata un episod maniacal, un episod mixt ori un episod hipomaniacal.

Nota : Aceasta excludere nu se aplica, daca toate episoadele similare episoadele maniacale, mixte sau
hipomaniacale sunt induse de o substanta sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe
ale unei conditii medicale generale.
• Diagnostic diferential
• Tulburarea distimica - simptome depresive cronice mai putin severe, care au fost prezente multi ani.
• Dementa - exista un istoric premorbid de declin al functiei cognitive (dificultate in concentrare, pierderea
memoriei, dezorientare).
• Tulburarea bipolara - dispozitia iritabila poate exista si in cadrul episoadelor maniacale si mixte.
• Tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva - nu sunt satisfacute complet criteriile pentru un episod depresiv
major.
• Doliul normal - nu sunt indeplinite criteriile pentru episodul depresiv major.
• Tulburarea schizoafectiva - trebuie sa existe cel putin 2 saptamani de idei delirante sau halucinatii, survenind in
absenta unor simptome afective notabile.
• Tulburare afectiva datorata unei conditii medicale generale - perturbarea de dispozitie este considerata a fi
consecinta fiziologica directa a unei conditii medicale generale (scleroza multipla, ictusul, hipotiroidismul).
• Tulburare afectiva indusa de o substanta - o substanta (drog, medicament) este considerata a fi etiologic in
relatie cu perturbarea afectiva.
• Evolutie si prognostic
• In 50% din cazuri depresia majora este recurenta. Unii bolnavi prezinta episoade izolate, separate prin multi ani
fara nici un fel de simptome depresive, in timp ce altii au agregari de episoade, evolutia cronica fiind mai rara.
• In evolutia sa, tulburarea depresiva majora se poate asocia cu o serie de conditii de natura psihiatrica, cum ar fi
tulburarile anxioase, toxicomaniile, cel mai frecvent alcoolismul sau cu tulburarile somatice.
• Complicatia cea mai de temut este suicidul care survine in circa 15% din cazuri. Acesta apare ca urmare a
ideatiei depresive cu scaderea marcata a stimei de sine, lipsa totala de perspectiva, ganduri recurente de moarte.
Trebuie mentionat faptul ca o data cu inceperea tratamentului si activarea survenita ca urmare a acestuia, poate
avea loc comiterea suicidului.
Factori de prognostic pozitiv :
• raspunsul bun la tratament al episoadelor ;
• suport familial si social adecvat ;
• personalitate premorbida echilibrata ;
• absenta antecedentelor pozitive pentru o tulburare psihica;
• sexul feminin;
• absenta bolilor somatice concomitente;
• absenta oricarei toxicomanii;
• frecventa scazuta a episoadelor.
• Tratament
• Tratament
• Tratamentul farmacologic este indicat in tulburararea depresiva majora - episod moderat sau sever, cu elemente
melancolice sau atipice, depresia cronica, depresia asociata cu alte conditii psihiatrice (anxietate, tulburare de
personalitate). In episodul sever cu simptome psihotice este necesar sa se administreze in asociere cu
tratamentul antidepresiv si un antipsihotic (de preferinta, olanzapina).
• Tratamentul psihoterapeutic poate fi aplicat singur, fara a fi asociat cu cel farmacologic numai in depresiile
usoare, iar in cazul in care nu se observa rezultate, se initiaza tratamentul farmacologic.
• Combinarea intre cele doua tipuri de terapie se face numai in cazul persistentei unor dificultati de relationare si
de integrare sociala si familiala a bolnavului depresiv.
• Tratament - farmacologic
• Faza acuta
In aceasta faza obiectivul terapeutic consta in amendarea simptomelor depresive si in restabilirea functionarii
socioprofesionale la un nivel cat mai bun.
Alegerea medicamentului antidepresiv se face tinand cont de mai multe criterii :
• Adecvanta terapeutica
• Complianta bolnavului
• Efecte adverse
• Responsivitatea anterioara
• Raportul cost/ eficienta pe termen mediu si lung
• Adecvanta terapeutica este un termen din ce in ce mai folosit in ultima vreme, aceasta insemnand ca trebuie sa
existe o concordanta intre tipul de depresie si caracteristicile farmacodinamice ale medicamentului.
• Astfel, au fost descrise cateva tipuri de depresie pe considerente clinice si paraclinice, aspectele clinice fiind
cele mai usor de stabilit si in plus contribuie la instituirea mai precoce a tratamentului.
• Depresia prin deficit de NA - aspectul clinic dominat de inhibitia psihomotorie, insotita de slabire in greutate,
deficit cognitiv ;
• Raspunde la antidepresivele cu actiune noradrenergica specifica (SSRI) sau nespecifica (amoxapina,

maprotilina)
• Depresia prin deficit de 5 - HT
• Depresia anxioasa cu neliniste psihomotorie marcata, insomnie de adormire, hiperfagie – bulimie ;
• Depresia ostila, cu tendinta la acte antisociale, comportament suicidar recurent, interferente alcoolice ;
• Raspunde la antidepresive serotoninergice (clomipramina), SSRi, IMAO, antidepresive duale.
• Depresia prin deficit de dopamina se manifesta clinic ca si o depresie inhibata, cu somn agitat, semne
extrapiramidale de mica amplitudine.
• Raspunde numai la antidepresivele dopaminergice (amineptina, nomifensina) si la cele specifice

(bupropionul).
• Depresia prin deficit de Ach prezinta un aspect polimorf, dar este insotit intotdeauna de deficit cognitiv.
• Raspunde la SSRI, IMAO, antidepresive duale si se vor evita antidepresivele cu actiune

anticolinergica.
Depresiile mixte
• Depresia prin deficit 5 – HT/ NA se caracterizeaza prin polimorfism simptomatologic, predominand

ostilitatea si comportamentul suicidar.
• Raspunde la antidepresive mixte (amitriptilina, doxepina), duale (mirtazapina, venlafaxina)
• Depresia prin deficit 5 – HT/ si /sau NA asociata cu hiperactivitatea DA ce se prezinta sub forma unei
depresii delirante.
• Raspunde la antipsihotice atipice (olanzapina, clozapina)
Faza de intretinere
Se face in scopul prevenirii recaderii si recidivei in cadrul tulburarii depresive majore recurente si reabilitarii
socioprofesionale.
Prevenirea recaderii
• Recaderea reprezinta reaparitia simptomelor depresive la 6-9 luni dupa suprimarea initiala a simptomelor.
• Prevenirea recaderii se face pe o perioada de 6-9 luni (durata medie de evolutie a unui episod acut) cu
tratamentul indicat in faza acuta, mentinandu-se aceleasi doze de administrare.
Prevenirea recidivei
• Recidiva implica existenta unui interval asimptomatic de minim 6-12 luni intre episodul acut si reaparitia unui
nou episod.
• Este indicata in cazul existentei a 3 sau mai multe episoade recurente sau 2 episoade si prezenta in familie a
unor antecedente de tulburare afectiva.
• In cazul rezistentei terapeutice se recomanda asocierea medicatiei antidepresive cu sarurile de Li, hormoni
tiroidieni sau se schimba antidepresivul.
• Continuarea tratamentului este decisa de catre medicul psihiatru, in general se considera ca mai mult de 3
episoade recurente necesita un tratament de intretinere de minim 5 ani, sistarea medicatiei antidepresive
trebuind sa se faca in mod progresiv, prin scaderea treptata a dozelor.
• Tratament - psihoterapeutic
Terapia interpersonala
• Ameliorarea stimei de sine se realizeaza prin expunerea bolnavului a caracteristicilor bolii sale, evolutia ei,
tratarea ca pe o boala comuna, cu un prognostic bun.
• Instrumentarea bolnavului cu strategii mai eficiente de evaluare si control a relationarii sociale :
• in cazul pierderii unei persoane dragi se incurajeaza procesul de doliu si restabilirea unei legaturi cu
substitutul acesteia ;
• atunci cand problema consta in disputele interpersonale, se identifica exact motivul, se stabilesc
planuri de actiune mai eficiente, se reconsidera expectantele de la acea relatie ;
• in situatia de schimbare a rolului social se invita pacientul sa priveasca partile bune ale acestei
schimbari si sa-si identifice noile cerinte si posibilitati de raspuns ;
• daca pacientul se confrunta cu o lipsa de contacte interpersonale, se ajuta bolnavul sa-si rememoreze
vechile legaturi si sa-si construiasca altele noi.
Terapia cognitiv – comportamentala
• identificarea situatiilor negative, indepartarea automatismelor negative si dezvoltarea de noi scheme cognitive
flexibile, optimiste;
• reevaluarea activitatilor zilnice prin regasirea aspectelor placute care le implica si descoperirea de activitati noi,
chiar facile, dar care sa le redea stima de sine.
Terapia comportamentala
• stimularea interactiunilor pozitive cu mediul ambiant si descurajarea interactiunilor negative care au consecinte
maladaptative.
• Tratament
TEC - are eficienta ridicata in depresiile rezistente la tratamentul farmacologic, insa utilizarea sa este mult limitata
de producerea deficitului cognitiv.
• TULBURĂRILE AFECTIVE
• Distimia
Definitie
Distimia este o tulburare afectiva caracterizata printr-o stare depresiva cronica, ce dateaza de foarte multi ani, timp
in care nu au fost niciodata criteriile de diagnostic ale episodului depresiv major.
Epidemiologie
• Rata de prevalenta a distimiei este de 2-5%.

• Cel mai adesea, debutul afectiunii are loc in adolescenta sau chiar in copilarie, debutul la varsta mijlocie
sau mai tarziu, la batranete este mai neobisnuit.
• In distimie se inregistreaza rate de prevalenta mai mare la sexul feminin decat la sexul masculin.
• Distimia
Etiopatogenie
• Factori psihologici:
• trasaturi de personalitate ce predispun la dezvoltarea distimiei: dependenta, pasivitate, tendinta de

ruminatie excesiva, de a se invinovati, etc;
• dezvoltarea inadecvata a mecanismelor de adaptare in fata diferitelor situatii de viata.
• Distimia - Diagnostic pozitiv
• Se stabileste pe baza informatiilor furnizate de:
• anamneza;
• examen fizic: semne si simptome ale unor afectiuni medicale (de cele mai multe ori severe);
• simptomelor psihice (dispozitie depresiva, anxietate, disforie, tulburari de memorie si concentrare,

idei depresive, oboseala, tulburari de somn, tulburari ale alimentatiei);
• scale de evaluare: CDRS( Cornell Dysthymia Rating Scale).
• investigatii de laborator: polisomnografia indica cresterea somnului REM; reducerea somnului cu

unde lente).
• Criteriile de diagnostic ale distimiei
• Dispozitie depresiva cea mai mare parte a zilei, mai multe zile decat nu, dupa cum este indicat, fie de
relatarea subiectiva, fie de observatiile facute de altii, timp de cel putin 2 ani.
• Prezenta in timp ce este depresiv a doua sau mai multe din urmatoarele :
• Apetit redus sau mancat excesiv ;
• Insomnie sau hipersomnie ;
• Energie scazuta sau fatigagilitate ;
• Stima de sine scazuta ;
• Capacitate de concentrare redusa sau dificultate in a lua decizii ;
• Sentimente de disperare.
• In cursul perioadei de 2 ani (1 an pentru copii sau adolescenti), persoana nu a fost niciodata fara
simptomele de la criteriile A si B timp de mei mult de 2 luni, odata.
• Nici in episod depresiv major nu a fost prezent in cursul primilor 2 ani ai tulburarii, adica perturbarea nu
este explicata mai bine de tulburare adepresiva majora cronica sau de tulburarea depresiva in remisiune
partiala.
• Nu a existat niciodata in episod maniacal, un episod mixt ori un episod hipomaniacal si nu au fost
satisfacute niciodata criteriile pentru tulburarea ciclotimica.
• Perturbarea nu survine exclusiv in cursul unei tulburari psihotice cronice, cum ar fi schizofrenia ori
tulburarea deliranta.
• Simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex, drog, medicament) ori
ale unei conditii medicale generale (de ex, hipotiroidismul).
• Simptomele cauzeaza o deteresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional, sau in
lte domenii importante de functionare.
• Distimia - Diagnostic diferential
• Tulburarea depresiva majora - consta dintr-unul sau mai multe episoade depresive majore separate care pot
fi distinse de modul uzual de functionare a persoanei. Se diferentiaza de cea tulburarea depresiva majora
cronica prin faptul ca la aceasta criteriile pentru un episod depresiv major sunt satisfacute complet si de
tulburarea depresiva majora in remisiune partiala daca criteriile nu mai sunt complet satisfacute.
• Schizofrenia, tulburarea schizoafectiva, tulburarea deliranta - exista simptome psihotice.
• Dementa - exista un istoric premorbid de declin al functiei cognitive.
• Distimia – Diagnostic diferential
• Tulburari de personalitate - exista trasaturi de personalitate anterior imbolnavirii.
• Distimia - Evolutie si prognostic
• Evolutia este cronica, durata medie a episoadelor este de circa 5 ani, pe fondul carora se pot suprapune si
alte afectiuni psihiatrice cum ar fi tulburarea depresiva majora (dubla depresie), tulburarile anxioase,
tulburarile de personalitate (borderline, dependenta, evitanta), alcoolismul. Deseori, tulburarea distimica
insoteste tulburarile somatice, mai ales la varstnici lucru explicabil prin faptul ca depresia slabeste
organismul si acesta nu mai poate sa lupte eficient impotriva injuriilor de tot felul.
• Distimia - Evolutie si prognostic
• Nivelul de functionare profesionala este relativ multumitor, distimicul concentrandu-si intreaga energie
asupra muncii, ceea ce se constituie si intr-un fel de autodistrugere. Activitatea sociofamiliala este insa mult
diminuata, rata mare de divorturi inregistrate stand marturie pentru aceasta deficienta.
• Suicidul poate surveni destul de frecvent in tulburarea distimica.
• Prognosticul este bun, daca boala este recunoscuta si tratata din timp.
• Distimia - tratament
• In tulburarea distimica este indicat tratamentul farmacologic cu unul dintre antidepresivele prezentate, de
obicei in ambulator, tinandu-se cont poate intr-o masura mai mare de efectele adverse, dat fiind faptul ca
tratamentul se va administra pe o perioada mare de timp (cel putin 5 ani).
• Se poate combina si cu tratament psihoterapeutic, cele mai eficiente terapii fiind terapia interpersonala si
cea cognitiv - comportamentala.
• Tulburarile bipolare
Definitie
• Tulburarile bipolare sunt tulburari afective ce constau din succesiunea, de-a lungul evolutiei sale, a
episoadelor depresive majore, episoadelor maniacale, hipomaniacale si mixte, in functie de alaturarea
acestor episoade distingandu-se mai multe forme :
• tulburarea bipolara I este caracterizata prin aparitia unuia sau a mai multor episoade maniacale sau
mixte, la care se adauga sau nu, episoade depresive majore, hipomaniacale.
• tulburarea bipolara II consta in aparitia unuia sau a a mai multor episoade depresive majore si cel
putin a unui episod hipomaniacal.
• Istoric
• Aretaeus of Cappadocia a descris episodul maniacal intr-un mod foarte asemanator cu ceea ce stim noi
astazi si a sesizat legatura intre simptomele melancolice si maniacale ce survin ciclic
• Jean Falret (1851) a descris tulburarea afectiva sub denumirea de "folie circulaire", iar Jules Baillarger
(1854) a denumit-o "folie a double forme".
• Emil Kraepelin in 1921 a incadrat toate formele de tulburari afective pe care le-a descris pana atunci
(mania, melancolia, depresia recurenta, s.a) intr-o singura entitate clinica, cu acelasi substrat etiopatogenic
(genetic) denumita "psihoza maniaco- depresiva". Pe langa aceasta tulburare de natura endogena, el a mai
identificat si alte tulburari afective de origine exogena ce pot surveni cu ocazia unor evenimente de viata
neplacute.
• Epidemiologie
• Ratele de prevalenta pentru tulburarile bipolare sunt :
• tulburarea bipolara I - 0,4-1,6% ;
• tulburarea bipolara II <1%.
• Media de varsta la care are loc debutul tulburarilor bipolare este intre 20-30 ani.
• Factorii genetici au un rol stabilit, dar neelucidat in totalitate in transmiterea tulburarilor bipolare. Astfel :
• riscul de transmitere a tulburarii afective bipolare intr-o familie in care un membru prezinta boala
este de 3-8%, in timp ce la depresie este de 2-3%
• rata de concordanta pentru gemenii monozigoti in tulburarea afectiva bipolara este 2-4 ori mai
mare decat la gemenii dizigoti
• studiile la copii adoptati proveniti din familii in care un membru prezinta boala, au aratat o
crestere de 3 ori a incidentei pentru tulburarea afectiva bipolara si de 2 ori pentru cea monopolara
• Etiopatogenie
Aspecte psihodinamice ale episodului maniacal
• Karl Abraham a interpretat starea maniacala ca fiind o reactie la depresia cauzata de pierderea obiectului
pierdut si ca urmare, are loc o impacare intre eu si supraeu ; astfel, criticismul asupra propriei persoane
este inlocuit cu o stare euforica de satisfactie de sine.
• Melanie Klein a vazut mania tot ca o reactie la depresie, de aceasta data depresia fiind consecinta anxietatii
intense provocata de distrugerea obiectului iubit prin agresiunea proprie. Mecanismele de aparare manice ar
controla astfel obiectul rau, periculos si ar salva pe cel bun.
• Etiopatogenie
• Aspecte neurobiologice
• in tulburarea bipolara I, transmiterea este fie autozomal dominanta, fie X-linkata.
• Ipoteza neurochimica
• daca la inceput s-a crezut ca in cazul depresiei, exista un deficit de serotonina, noradrenalina sau
ambele, iar in cazul maniei exista un deficit de noradrenalina si un exces de serotonina, la ora
actuala se spune ca exista o serie de disfunctionalitati complexe ce implica mai multi
neuromediatori.
• Psihopatologie - Sindromul maniacal
• Tulburari ale afectivitatii :
• expansiva, euforica ;
• iritabilitatea.
• Tulburari psihomotorii :
• activitate psihomotorie crescuta, cu implicare in multiple activitati, dar fara o finalizare, senzatia
de eutonie, omnipotenta. Forma extrema de agitatie psihomotorie poarta numele de furor maniacal
si poate duce la acte cu implicatii medico - legale.
• Tulburari psihomotorii :
• comportament impulsiv, dezinhibat, intrusiv exprimat prin implicarea in anumite activitati cu consecinte
neplacute (cheltuieli pe care nu le poate onora, generozitate inadecvata posibilitatilor materiale, jocuri de
noroc, comportament dezinhibat sexual, aspect exterior excentric prin imbracaminte in culori vii, fardare
excesiva), intruziune in relatiile cu cei din jur ce poate conduce la diverse conflicte.
• fuga de idei - accelerarea ritmului ideativ in care asociatiile se fac la intamplare, dupa asonanta, ritm ; in
forma exacerbata se poate ajunge la incoerenta ideativa.
• vorbire accelerata, cu voce tare.
• Tulburari cognitive
• atentia este deficitara, distractibila, bolnavul este atras permanent de stimuli nerelevanti ;
• se pot intalni fenomene de mentism (desfasurare rapida de idei si reprezentari) ;
• idei de grandoare (stima de sine, incredere in posibilitatile proprii, optimism).
• Idei delirante congruente cu dispozitia :

• idei delirante de frumusete fizica ;
• idei delirante de talent intr-un anumit domeniu ;
• idei delirante de inovatie ;
• idei delirante de bogatie ;
• idei delirante de identitate cu o persoana faimoasa ;
• idei delirante de relationare cu o persoana importanta (figura publica, Dumnezeu) ;
• idei delirante de relatie si de persecutie in baza faptului ca ceilalti il urmaresc pentru calitatile lui
exceptionale.
• Idei delirante incongruente cu dispozitia :
• idei delirante de persecutie (care nu au legatura cu grandoarea bolnavului) ;
• idei delirante de control ;
• idei delirante de insertie a gandurilor.
Tulburari vegetative
• hiposomnia - bolnavul are o nevoie de somn scazuta si in ciuda putinelor ore de somn se simte
energic, cu putere ;
• scadere in greutate - desi apetitul este normal sau crescut, se poate produce scaderea ponderala ca
urmare a cresterii activitatii si neglijarii nevoilor nutritionale ;
• apetitul sexual este crescut si poate avea consecinte dezastruoase (divort, contractarea de boli
venerice sau acte cu caracter penal - viol).
• Tulburari de perceptie
• In episoadele cu simptome psihotice se pot intalni halucinatii, cel mai adesea, auditive si vizuale,
congruente sau incongruente cu dispozitia.
• Diagnostic pozitiv
• Diagnosticul tulburarii bipolare I si II se stabileste urmarind :
• anamneza (antecedente, istoric - episoade maniacale, mixte, depresive, hipomaniacale) ;
• examenul fizic nu prezinta modificari specifice tulburarii bipolare I sau II;
• examen psihiatric (episodul actual - episod maniacal, mixt, depresiv, hipomaniacal) ;
• scale de evaluare a episodului cel mai recent (depresiv, maniacal) - YMRS (manie), HAM-D,
MADRS (depresie) ;
• investigatii de laborator nu arata modificari specifice.
• Criteriile de diagnostic ale episodului maniacal

1. O perioada distincta de dispozitie crescuta, expansiva sau iritabila anormala si persistenta, durand cel putin
o saptamana.
2. In timpul perioadei de perturbare a dispozitiei, trei sau mai multe din urmatoarele simptome au persistat
(patru, daca dispozitia este numai iritabila) si au fost prezente intr-un grad semnificativ.
3. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt.
4. Perturbarea de dispozitie este suficient de severa pentru a cauza o deteriorare semnificativa in functionarea
profesionala sau in activitatile uzuale sau in relatiile cu altii, ori sa necesite spitalizare pentru a preveni
vatamarea sa sau a altora, ori exista elemente psihotice.
5. Simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (drog, medicament) ori ale unei
conditii medicale generale (de ex, hipotiroidismul).
• Criteriile de diagnostic ale episodului maniacal
• In timpul perioadei de perturbare a dispozitiei, trei sau mai multe din urmatoarele simptome au persistat
(patru, daca dispozitia este numai iritabila) si au fost prezente intr-un grad semnificativ.
• 1) stima de sine exagerata sau grandoare ;
• 2) scaderea necesitatii de somn ;
• 3) mai locvace decat in mod uzual sau se simte presat sa vorbeasca continuu ;
• 4) fuga de idei sau experienta subiectiva ca gandurile sunt exagerate ;
• 5) distractibilitate ;
• 6) cresterea activitatii orientate spre un scop (fie in societate, la serviciu sau la scoala, ori din punct de
vedere sexual) ori agitatie psihomotorie ;
• 7) implicare excesiva in activitati placute care au un inalt potential de consecinte nedorite (de ex, angajarea
in cumparaturi excesive, indiscretii sexuale ori investitii in afaceri nesabuite).
• Criteriile de diagnostic pentru episodul mixt
• Sunt satisfacute criteriile, atat pentru episodul maniacal cat si pentru episodul depresiv major (cu exceptia
duratei) aproape in fiecare zi, in cursul unei perioade de cel putin o saptamana.
• Perturbarea afectiva este suficient de severa pentru a cauza o deteriorare semnificativa in functionarea
profesionala sau in activitatile sociale uzuale ori in relatiile cu altii, sau pentru a necesita spitalizare spre a
preveni vatamarea sa sau a altora, ori exista elemente psihotice.
• Simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex, un drog, medicament)
ori ale unei conditii medicale generale.
• Criteriile de diagnostic pentru un episod hipomaniacal
• O perioada distincta de dispozitie crescuta, expansiva sau iritabila persistenta, durand cel putin 4 zile, si
care este net diferita de dispozitia depresiva uzuala.
• In cursul perioadei de perturbare afectiva, au persistat trei sau mai multe sau patru daca dispozitia a fost
iritabila din simptomele episodului maniacal si au fost prezente intr-un grad semnificativ.
• Episodul este asociat cu o modificare fara echivoc in activitate care nu este caracteristica persoanei atunci
cand nu prezinta simptome.
• Perturbarea dispozitiei si modificarea in functionare sunt observabile de catre altii.

• Episodul nu este sufficient de sever pentru a cauza o deteriorare semnificativa in functionarea sociala si
profesionala, ori pentru a necesita spitalizarea, si nu exista elemente psihotice.
• Criterii de diagnostic tulburarea bipolara I, episod manical unic
• Prezenta numai a unui singur episod maniacal si nici un fel de episoade depresive in trecut.
• Episodul maniacal nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu este suprapus peste
schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta sau tulburarea psihotica fara alta specificatie.
• Criterii de diagnostic tulburarea bipolara I, cel mai recent episod hipomaniacal
• Actualmente (sau cel mai recent) exista un episod hipomaniacal.
• Anterior a existat cel putin un episod maniacal ori un episod mixt.
• Simptomele afective cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional,
ori in alte domenii importante de functionare.
• Episoadele afective de la criteriile A si B nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu sunt
suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta sau tulburarea psihotica fara
alta specificatie.
• Criterii de diagnostic tulburarea bipolara I, cel mai recent episod maniacal
• Actualmente (sau cel mai recent) exista un episod maniacal.
• Anterior a existat cel putin un episod depresiv major, un episod maniacal ori un episod mixt.
alta specificatie.
• Criterii de diagnostic tulburarea bipolara I, cel mai recent episod mixt
• Actualmente (sau cel mai recent) exista un episod mixt.
• Anterior a existat cel putin un episod depresiv major, un episod maniacal ori un episod mixt.
alta specificatie.
• Criterii de diagnostic tulburarea bipolara I, cel mai recent episod depresiv
• Actualmente (sau cel mai recent) in episod depresiv major.
• Anterior a existat cel putin un episod maniacal sau un episod mixt.
alta specificatie.
• Criterii de diagnostic tulburarea bipolara II, cel mai recent episod nespecificat
• Criteriile, cu exceptia duratei, sunt satisfacute actualmente (ori au fost foarte recent) pentru un episod
maniacal, hipomaniacal, mixt ori depresiv major.
• Anterior a existat cel putin un episod maniacal ori mixt.
• Simptomele afective cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional
ori in alte domenii de functionare.
• Simptomele afective de la criteriile A si B nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu sunt
alta specificatie.
• Simptomele afective de la criteriile A si B nu sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei substante
(de ex, un drog de abuz, un medicament, ori alt tratament) ori ale unei conditii medicale generale (de ex,
hipotiroidismul).
• Criterii de diagnostic tulburarea bipolara II
• Prezenta (sau istoricul) unuia sau a mai multe episoade depresive majore.
• Prezenta (sau istoricul) a cel putin un episod hipomaniacal.
• Nu a existat niciodata un episod maniacal ori un episod mixt.
• Simptomele afective de la criteriile A sau B nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectivasi nu
sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniforma sau tulburarea psihotica fara alta
specificatie.
• Simptomele cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificative clinic in domeniul social, profesional sau in
alte domenii de functionare.
• Tipuri
• Hipomaniacal – actualmante este in episod hipomaniacal
• Depresiv – actualmente este in episod depresiv
Tulburarea bipolara I
• Tulburarea depresiva majora si tulburarea distimica - nu exista in antecedente vreun episod maniacal sau
mixt.
• Tulburarea bipolara II - nu exista in istoric episoade maniacale sau mixte.
• Tulburarea ciclotimica - exista numeroase perioade de simptome maniacale care nu satisfac criteriile pentru
un episod maniacal si perioade de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv
major.
• Schizofrenie, tulburarea schizoafectiva, tulburarea deliranta - sunt caracterizate prin perioade de simptome
psihotice survenind in absenta unor unor simptome afective notabile, care nu indeplinesc criteriile pentru
un episod maniacal sau episod depresiv major.
Tulburarea bipolara II
• Tulburarea depresiva si tulburarea distimica - nu exista nici un episod hipomaniacal in evolutia acestora.
• Tulburarea bipolara I - prezenta unuia sau a mai multor episoade maniacale sau mixte.
• Tulburarea ciclotimica - exista numeroase perioade de simptome maniacale care nu satisfac criteriile
pentru un episod maniacal si perioade de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod
depresiv major.
psihotice survenind in absenta unor unor simptome affective notabile, care nu indeplinesc criteriile pentru
un episod maniacal sau episod depresiv major.
• Tulburarea bipolara I este o tulburare recurenta (mai mult de 90% dintre indivizii care au un singur episod
maniacal vor ajunge sa aiba si alte episoade in viitor). Numarul episoadelor (atat maniacale, cat si
depresive) pe toata durata vietii tinde sa fie mai mare pentru tulburarea bipolara I in comparatie cu
tulburarea depresiva majora recurenta.
• Tulburarea bipolara I se poate complica cu abuzul de substante, sau poate conduce la exitus prin suicid sau
parasuicid.
• Desi majoritatea indivizilor cu tulburare bipolara I revin la nivelul anterior de functionare intre episoade,
totusi, un procent de 20-30% prezinta dificultati sociale si interpersonale importante.
• Prognosticul este nefavorabil in conditiile existentei unei ciclari rapide a episoadelor sau a episoadelor cu
simptome psihotice incongruente cu dispozitia.
• Evolutia bolii este recurenta, numarul episoadelor depresive sau hipomaniacale fiind mai mare decat in
cazul tulburarii depresive majore.
• Patternul de tulburare bipolara II cu "ciclare rapida" asociat cu un prognostic rau.
• De obicei, functionarea socioprofesionala intre episoade este buna, in 15% din cazuri se intalnesc dificultati
interpersonale si sociale.
• Daca un episod maniacal sau mixt apare in cursul tulburarii bipolare II, diagnosticul este schimbat in cel de
tulburare bipolara I. In 5-15% din cazuri, indivizii cu tulburare bipolara II vor dezvolta un episod maniacal
dupa 5 ani de la debut.
• Tratamentul tulburarilor bipolare
Farmacologic – faza acuta
• Litiul este agentul antimanic cel mai folosit in tratamentul maniei acute, in conditii de monitorizare
periodica a litemiei. Valorile terapeutice ale acesteia sunt cuprinse intre 0,6-1 mEq/l. Depasirea litemiei
normale poate induce efecte adverse deosebit de daunatoare pentru organism - nefrotoxice, neurotoxice,
cardiotoxice, etc.
• Tratamentul cu Li este indicat in mania care are urmatorul tablou clinic:
• dispozitie euforica;
• pattern de tulburare bipolara care a debutat cu un episod maniacal;
• istorie familiala de tulburare afectiva;
• tulburare bipolara fara ciclare rapida.

• Atunci cand sunt prezente disforia, agresivitatea, simptomele psihotice se pot adauga la tratamentul initial
cu Li alte anticonvulsivante de tipul acidului valproic sau carbamazepinei, sau chiar antipsihoticele
serotonin - dopamin antagoniste. S-a renuntat la folosirea antipsihoticelor tipice, datorita riscului crescut de
aparitie a diskineziei tardive (mai mare decat in cazul schizofreniei), asocierea dintre Li si haloperidol fiind
total contraindicata.
• Acidul valproic si carbamazepina (mai putin studiate au fost gabapentinul, lamotrigina si topiramatul) se
pot administra si singure in mania disforica, cu ciclare rapida si non-responsiva la tratamentul cu Li.

• In ultimul timp s-a acreditat ideea ca antipsihoticele atipice (clozapina olanzapina), prin mecanismele lor de
actiune pot fi folosite ca si stabilizatori de dispozitie in terapie monodrog.
• Inhibitorii canalelor de Ca (verapamilul, dar mai ales nimodipina) au fost folositi pentru calitatile lor de
stabilizatori ai dispozitiei, in special in conditiile maniei cu ciclare rapida.
• Benzodiazepinele cu potenta inalta (clonazepam, lorazepam) sunt folositi ca adjuvanti ai tratamentului

antimanic ce actioneaza asupra agitatiei, agresiunii, insomniei, anxietatii prezente in aceasta faza a bolii.
• In cazul maniei refractare la tratament, a prezentei bolilor somatice, a hipertermiei maligne se recomanda
folosirea terapiei electroconvulsivante.

Farmacologic – faza de intretinere
• Li este un medicament eficient si in profilaxia tulburarii bipolare, atat in ceea ce priveste episoadele
maniacale cat si a celor depresive. Profilaxia cu Li este necesara atunci cand au existat 2 episoade
maniacale sau un episod maniacal sever si incarcatura genetica familiala.
• Carbamazepina si acidul valproic pot fi administrate singure, sau in asociere cu Li, ele fiind preferate in
tulburarile bipolare cu ciclare rapida. In profilaxia episoadelor depresive se prefera carbamazepina care se
asociaza sau nu cu agenti antidepresivi (buproprion, SSRI, etc).

Farmacologic – faza de intretinere
• Lamotrigina, gabapentinul se pot administra in cazurile non-responsive la celelalte stabilizatoare ale
dispozitiei.
• De asemenea, se pot administra antipsihoticele atipice pentru efectul lor antimanic, antipsihotic si chiar
stabilizator de dispozitie.
• In cazurile refractare la tratamentul uzual se poate incerca si administrarea de hormonii tiroidieni.

psihoterapeutic
• Suportiv - are ca obiective cresterea compliantei bolnavului la tratamentul medicamentos, asistarea in cazul
multiplelor probleme psihologice si comportamentale ce se asociaza unui tratament neadecvat si educarea
bolnavului si a familiei sale in vederea preventiei episoadelor acute de boala.
• Ciclotimia
Definitie
• Ciclotimia este o tulburare afectiva caracterizata prin perioade de simptome depresive care nu indeplinesc
criteriile unui episod depresiv major si perioade cu simptome afective ce constituie episodul hipomaniacal.
Epidemiologie
• Prevalenta ciclotimiei este cuprinsa intre 0,4-1%.
• Tulburarea ciclotimica debuteaza de regula insidios in adolescenta sau precoce in viata adulta.
• Ciclotimia - tratament
• In timpul fazelor hipomaniacale se recomanda tratament cu Li sau alte timostabilizatoare, iar in timpul
perioadelor depresive se indica tratament antidepresiv asociat cu saruri de Li sau carbamazepina, deoarece
exista riscul virajului hipomaniacal.
• Tratamentul psihoterapeutic este de tip suportiv, interpersonal, cognitiv- comportamental
• Ciclotimia
Etiopatogenie
Diagnostic pozitiv
• Diagnosticul pozitiv al ciclotimiei se intemeiaza pe baza urmatoarelor informatii:
• anamneza (antecedente, istoric - perioadele cu simptome depressive si simptome apartinand

episodului hipomaniacal);
• examen fizic (nu indica modificari specifice);
• examen psihiatric (simptome depresive, simptome apartinand episodului hipomaniacal);
• investigatiile de laborator: nu exista modificari caracteristice.
• Criterii de diagnostic ciclotimie
• Timp de cel putin 2 ani, prezenta a numeroase perioade de simptome hipomaniacale si a numeroase
perioade de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major. La copii si
adolescenti, durata trebuie sa fie de cel putin 1 an.
• In cursul perioadei de 2 ani, persoana nu s-a aflat fara simptomele de la criteriul A pentru mai mult de 2
luni odata.
• Nici un episod depresiv major, episod maniacal ori episod mixt nu a fost prezent in cursul primilor ani ai
perturbarii.
• Criterii de diagnostic ciclotimie
• Simptomele de la criteriul A nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu sunt suprapuse
peste schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta ori tulburarea psihotica fara alta
specificatie.
• Simptomele cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori in
alte domenii importante de activitate.
• Ciclotomia - Diagnostic diferential
• Tulburarea bipolara I cu ciclare rapida si tulburarea biplara II cu ciclare rapida - sunt satisfacute integral
criteriile de diagnostic pentru eoisodul depresiv major, maniacal sau mixt.
psihotice survenind in absenta unor unor simptome affective notabile, care nu indeplinesc criteriile pentru
un episod maniacal, episod depresiv major sau mixt.
• Ciclotomia - Diagnostic diferential
• Tulburarea de personalitate borderline - nu sunt satisfacute criteriile complete pentru aceasta tulburare.
• Ciclotimia - evolutie
• Evolutia boli este cronica.
• Exista un risc de 15-50% ca persoanele respective sa dezvolte ulterior o tulburare bipolara I sau II.
• TULBURARI DE PERSONALITATE
• TULBURAREA SCHIZOIDA
CRITERII DE DIAGNOSTIC:
• Un pattern pervaziv de detasare de relatiile sociale si o gama restransa de exprimare a emotiilor in

relatiile interpersonale incepand in perioada de adult tanar si prezinta intr-o varietate de contexte
indicata de 4 sau mai multe in urmatoarele:
• Nici nu doreste, nici nu se bucura de relatii apropiate incluzand si aceea de a fi parte a unei
familii
• Aproape intotdeauna alege activitati solitare
• Interes putin sau absent in a avea experiente sexuale cu o alta persoana
• Putine sau nici o activitate nu le face placere
• Nu are prieteni sau confidenti
• Par indiferenti la rugaminti sau critica

• Raceala sau detasare emotionala sau afectivitate aplatizata.
• TULBURAREA SCHIZOTIPALA
CRITERII DE DIAGNOSTIC DSM IV:
• Un pattern pervaziv de deficit social si interpersonal marcat de discomfort acut si capacitate redusa
pentru relatii apropiate ca si distorsiuni perceptuale sau cognitive si excentricitati comportamentale,
incepand in perioada de adult tanar si prezent intr-o varietate de contexte, asa cum este indicat de 5 sau
mai multe din urmatoarele:
• Idei de referinta excluzand delirul
• Ganduri ciudate, sau gandire magica care influenteaza comportamentul si nu sunt potrivite cu
normele culturale (clarviziune, al saselea simt, superstitii, telepatie, preocupari sau fantezii
bizare)
• Experiente perceptuale neobisnuite, incluzand iluzii corporale
• Gandire si vorbire ciudate (vaga, circumstantiala, metaforica, supraelaborata, stereotipa)
• Suspiciune sau ideatie paranoida
• Afect inadecvat sau redus
• Comportament sau aparenta excentrica, ciudata sau neobisnuita
• Lipsa prietenilor apropiati sau confidentilor, altii decat rudele de gradul I
• Anxietate sociala excesiva care nu diminua cu familiaritatea si tinde sa fie asociata cu frici
paranoide decat cu judecati negative despre sine.
• Nu apare exclusiv in cursul schizofreniei, a unei tulburari de dispozitie cu trasaturi psihotice sau altei
tulburari psihotice.
Nota: daca criteriile sunt anterioare schizofreniei, adauga “premorbid”
• TULBURAREA PARANOIDA
CRITERII DE DIAGNOSTIC DSM IV:
Neincredere si suspiciune pervaziva in ceilalti astfel ca motivele lor sunt interpretate ca rauvoitoare, incepand
devreme in perioada de adult si prezinta intr-o varianta de contexte, asa cum este indicata de 4 sau mai
multe din urmatoarele:
• Suspecteaza, fara o baza suficienta, ca ceilalti il exploateaza, il ranesc sau isi bat joc de el
• Preocupare cu indoieli nejustificate in legatura cu loialitatea sau increderea partenerilor sau

asociatiilor
• Retinerea de a aface confidente celorlalti datorita temerii ca informatiile vor fi folosite malitios
impotriva sa
• Vede sensuri secrete, degradante sau amenintatoare in remarci sau evenimente benigne
• Permanent ranchiunos, este neiertator cu insultele, injuriile sau amenintarile
• Isi simte atacat caracterul sau reputatia fara ca acest lucru sa fie evident altora si reactioneaza
suparat sau contraataca
• Suspiciuni recurente fara justificare privitor la fidelitatea partenerului de viata.
• TULBURAREA ANTISOCIALA (DISSOCIALA)

• Pattern pervaziv de desconsiderare si violare a drepturilor celorlalti aparand de la 15 ani, indicate de cel
putin 3 sau mai multe din urmatoarele:
• Esuarea de a se conforma normelor sociale, indicata prin executarea repetata a actelor antisociale
• Necinste, indicata de minciuni repetate, folosirea de nume de imprumut
• Impulsivitate sau incapacitate de a se planifica
• Iritabilitate sau agresivitate indicata de batai repetate
• Nepasare fata de siguranta sa sau a celorlalti
• Iresponsabilitate, indicata prin esuarea repetata de a munci sau de a-si achita obligatiile
financiare
• Lipsa de regret sau remuscare cu privire la faptele sale anterioare (ranirea, tratarea proasta sau
furtul de la ceilalti).
• Individul are cel putin 18 ani.
• Exista evidenta a tulburarilor de comportament inainte de 15 ani
• Comportamentul antisocial nu apare exclusiv in cursul schizofreniei sau episodului maniacal.
• TULBURAREA HISTRIONICA
• Un pattern pervaziv de emotionalitate excesiva si nevoia de a fi in atentie, incepand devreme in perioada

de adult si prezent intr-o varietate de contexte, asa cum este indicat de 5 sau mai multe din urmatoarele:
• Nu se simte comfortabil in situatii in care nu este in centrul atentiei
• Relatiile cu ceilalti sunt caracterizate prin conduita erotizata inadecvata
• Labilitate emotionala
• Tipul de comunicare este excesiv de impresionabil si lipsit de detalii

• Folosirea aspectului fizic pentru a atrage atentia
• Autodramatizare, teatrabilitate si exagerarea expresiei emotionale
• Sugestibilitate (usor influentabil de catre altii sau de circumstante)
• Considera relatiile mai intime decat sunt.
• TULBURAREA NARCISICA
• Pattern pervaziv de grandoare (in fantezii sau in comportament), nevoia de admiratie si lipsa de empatie,
incepand devreme la adultul tanar si prezent intr-o varietate de contexte, asa cum este indicata de 5 sau
mai multe din urmatoarele:
• Are un sens grandios al auto importantei (ex: isi exagereaza achizitiile sau talentele, asteapta sa
fie recunoscut ca superior etc.)
• Preocuparea cu fantezii despre succes nelimitat, putere, stralucire, frumusete sau iubire ideala
• Crede ca este special sau unic si de aceea nu poate fi decat in compania unor persoana speciale
• Cere admiratie excesiva
• Are sentimentul de a fi indreptatit (ex: sa fie tratat special)
• Exploateaza relatiile interpersonale
• Lipsa empatiei
• Este invidios si crede ca si ceilalti sunt invidiosi
• Are atitudine aroganta, dispretuitoare.
• TULBURAREA BORDERLINE
• Un pattern pervaziv de instabilitate a relatiilor interpersonale, imaginii de sine si afectelor insotita de

impulsivitate incepand din perioada de adult tanar si manifestata prin cel putin 5 din urmatoarele:
• Eforturi reale de a evita abandonul real sau imaginar
• Un pattern de relatii interpersonale instabile si intense caracterizate prin alternarea intre extreme
de idealizare si devalorizare
• Tulburari de identitate: imaginea si sensul sinelui marcat instabile
• Impulsivitate in cel putin 2 arii care sunt potential daunatoare
• Comportament suicidar recurent, automutilari

• Instabilitate afectiva datorata reactivitatii marcate a dispozitiei (disforie episodica intensa,
iritabilitate, anxietate cu durata de ore pana la zile)
• Sentimente cronice de “gol” interior
• Furie inadecvata, sau dificultate in a-si controla furia
• Ideatie paranoida tranzitorie legata de stres sau simptome disociative severe
• TULBURAREA DEPENDENTA
Un pattern pervaziv de nevoie excesiva de a fi luat in grija, care duce la comportament submisiv si frica de separare
care incepe devreme in perioada de adult si este prezenta intr-o varietate de contexte asa cum este
indicat de 5 din urmatoarele:
• Dificultati in a lua decizii fara o asigurare excesiva si sfaturi de la ceilalti
• Au nevoia ca ceilalti sa-si asume responsabilitatea pentru majoritatea ariilor vietii lui
• Nu-si exprima dezacordul cu ceilalti de frica ca vor fi lasati fara suport
• Dificultati in a initia proiecte sau actiuni (datorita lipsei de incredere in capacitatile personale)
• Face lucruri excesive pentru a mentine suportul celorlalti
• Se simte incomfortabil sau lipsit de ajutor cand este singru din cauza fricii exagerate ca nu se va
descurca
• Cauta urgent o alta relatie atunci cand este parasit (este preocupat nerealist cu frica de a fi lasat
sa-si poarte singur de grija).
• TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVA
Un pattern pervaziv de preocupare cu ordinea, perfectionismul, controlul mental si interpersonal pe seama
deschiderii si eficientei incepand devreme in perioada de adult si prezenta intr-o varietate de contexte
indicate sau de 4 (sau mai multe) din:
• Este preocupat cu detalii, reguli, liste, ordine, organizatii sau scheme pana in punctul in care
scopul major al activitatii este pierdut
• Prezinta perfectionism care interfera cu efectuarea sarcinilor
• Excesiv devotat muncii si productivitatii
• Foarte constiincios, scrupulos I inflexibil in materie de etica, moralitate si valori
• Incapacitatea de a arunca obiecte nefolositoare
• Se abtine in a atribui sarcinile lui altor persoane decat in conditiile in care este sigur ca acestia le
efectueaza exact in acelasi mod
• Zgarciti
• Rigizi si incapatanati.
Anorexia nervoasă şi bulimia

Tulburari ale
instinctului alimentar
– Anorexia nervoasa
– Bulimia nervoasa
– Hiperfagia asociata cu alte tulburari psihologice
– Voma asociata cu alte tulburari psihologice
Introducere
In ziare si reviste, la televizor, pe strada si in parc, peste tot se vorbeste despre cure de slabire si despre
silueta.
In timp ce adultii pot ignora aceste mesaje cei mici inteleg ca a fi slab este cea mai mare calitate.
O mare parte din vina apartine presei, pentru ca promoveaza celebritatile foarte slabe si ideea ca succesul si
frumusetea sunt dependente de numarul mic de calorii.
Introducere
Toata lumea s-a concentrat atat de mult asupra siluetei, incat s-a reusit transformarea relatiei cu mancarea
dintr-una perfect normala intr-una artificiala in care are prioritate numararea caloriilor.
Ar fi foarte important ca parintii sa-si obisnuiasca copiii inca de la varste mici cu obiceiuri alimentare
sanatoase: mese regulate si o alimentatie echilibrata.
Introducere
Presa din toata lumea inclusiv cea din tara noastra a anuntat in luna septembrie 2006, faptul ca la 2 reuniuni
majore din lumea modei, cea de la Madrid si cea de la Londra va fi categoric interzis accesul pe podium a
asa-numitelor manechine size-0 (cu IMC<17,5).
Aceasta hotarare fara precedent a fost luata in urma recomandarii medicilor si a protestelor organizatiilor
de protectie a consumatorilor.
Avertismentul a fost lansat in urma cresterii ingrijoratoare a cazurilor de anorexie mentala
Evaluarea imaginii corporale –Body Immage Assesement
-Alege silueta ideala
-Alege silueta care seamana cu tine
Anorexia mentala-Definitie OMS
Anorexia mentală este afecţiunea caracterizată prin pierderea deliberată în greutate, tulburări de imagine
corporală şi o tulburare endocrină generalizată care include axul hipotalamo-hipofizo-gonadal care determină
întârzierea menarhei sau amenoree secundară .
Epidemiologie
Anorexia nervoasă este considerată a treia boală cronică a adolescentelor ;
Incidenţa anuală a tulburării este de 1,5-5 la 100.000 de locuitori ;
Un număr mai mare de cazuri este întâlnit la elevele din internate (1-2%), la studente (3,5%) şi la corpul de
balerine (7%) ;
Epidemiologie
Prevalenţa este de 1/1000 de femei între 13-25 de ani, ajungând la un maximum de 1/200 la grupa de vârstă
14-18 ani.
Există puţine date cu privire la frecvenţa acestei tulburări la sexul masculin;
Aceasta tulburare este mai frecventă în SUA, Canada, Europa de vest, Japonia, Australia si Africa de sud
Criteriile de diagnostic pentru anorexia mentala

A. Refuzul de a mentine greutatea corporala la, sau deasupra unei greutati normale minime pentru etatea
şi înălţimea sa (de ex., pierdere în greutate ducând la menţinerea greutăţii corporale la mai puţin de 85 %din
cea expectată ;sau imposibilitatea de a câştiga în greutate în perioada de creştere, ducând la o greutate
corporală sub 85%faţă de cea expectată).
B. Frica intensă de a nu lua în greutate şi de a deveni gras(ă), chiar dacă este subponderal(ă).
Criteriile de diagnostic pentru anorexia mentala

C. Perturbarea modului în care persoana îşi percepe şi trăieşte greutatea sau forma corpului, nedatorată
influenţei greutăţii sau conformaţiei corporale asupra autoevaluării sau negarea seriozităţii problemei
greutăţii corporale actuale scăzute.
D. La femeile postmenarhice, amenoree, adică absenţa a cel puţin trei cicluri menstruale consecutive.
Diagnosticul de anorexie mentala in functie de

IMC
IMC=greutatea in Kg impartita la patratul inaltimii in metri
IN ANOREXIE VALOAREA IMC ESTE MAI MICA SAU EGALA CU 17,5!
TEORII EXPLICATIVE ALE ANOREXIEI NERVOASE
-TEORII BIOLOGICE
Cercetari recente au aratat ca persoanele anorexice au un nivel crescut de opioizilor centrali care duc la
îmbunatatirea dispozitiei si determina pacientul sa-si reprime în continuare alimentatia.
Pe masura ce aceasta situatie persista, apare o asa-zisa "dependenta" de opioizii endogeni, în care starea
dispozitionala buna apare la privari tot mai lungi de alimente.
Exercitiile fizice par sa aiba acelasi efect de crestere a opioizilor centrali care se descarca cu atât mai mult cu
cât exercitiile sunt mai istovitoare
-TEORII BIOLOGICE
Unii autori au sugerat că există o predispoziţie genetică pentru anorexie, care poate deveni manifestă în
prezenţa unor anumiţi factori, cum ar fi dieta nepotrivită sau stresul emoţional;
Vulnerabilitatea genetică poate implica un tip particular de personalitate, o susceptibilitate generală la
instabilitate psihică (în particular, tulburări afective), sau ar putea implica direct o vulnerabilitate
hipotalamică.
Este probabil ca un istoric familial de tulburare afectivă, tulburare de anxietate sau tulburare obsesiv-
compulsivă, să determine un risc pentru ca o persoană să dezvolte anorexie (Halmi, 2000).

-TEORII PSIHANALITICE
Teoriile psihanalitice explică tulburările de comportament alimentar prin existenţa unei relaţii dependente şi
seductive a adolescentei faţă de tatăl pasiv şi cald, dar lipsit de autoritate şi a unui sentiment de vinovăţie
întreţinut de o mamă acaparatoare, ambivalentă, cu care adolescenta refuză să se indentifice.

-TEORII COGNITIVE
Teoriile cognitive consideră drept cauză a anorexiei o percepţie distorsionată a imaginii corporale asociată cu
negarea emacierii şi nerecunoaşterea sau negarea sentimentelor de oboseală, furie sau supărare.
Originile teoriilor cognitiv-comportamentale ale anorexiei rezidă în observaţiile clinice realizate de către
Brunch ,care subliniază importanţa „stilului cognitiv”al subiectului insistând asupra „sistemului paralizant
de ineficacitate care caracterizează întreaga activitate cognitivă a pacientelor anorexice”(Brunch, 1973).
-TEORII COGNITIVE
Fairburn şi colab. (1999) propun un nou model cognitiv-comportamental al tulburării, în centrul căruia se
află „nevoia extremă a acestor persoane de a-şi controla alimentaţia.”

-TEORII COGNITIVE
În ceea ce priveşte instalarea tulburării, se consideră că la început există o nevoie crescută de autocontrol în
general, ceea ce duce la apariţia sentimentului de ineficienţă şi a perfecţionismului exagerat, atât de
caracteristice acestor persoane. Ele interacţionează cu o stimă de sine scăzută.
În faza iniţială, persoanele care vor dezvolta anorexie se caracterizează printr-o nevoie crescută de control
asupra diverse aspecte ale vieţii personale, dar în cele din urmă controlul comportamentului alimentar este
cel care dobândeşte o importanţă vitală.

-TEORII COGNITIVE
Există mai multe motive pentru care nevoia de autocontrol în general se cristalizează asupra
comportamentului alimentar.
În primul rând, restricţia alimentară încununată de succes reprezintă o dovadă palpabilă şi imediată de
autocontrol.
În al doilea rând, controlul alimentar are efect şi asupra altor persoane din mediul imediat apropiat(mai ales
asupra familiei), efect care poate dobândi o semnificaţie deosebită, mai ales în contextul unor relaţii
disfuncţionale preexistente.
În al treilea rând, accentul pus pe alimentaţie poate fi încurajat de faptul că în anumite familii, alimentaţia în
sine este un comportament cu un grad ridicat de semnificaţie.
Aceste mecanisme evoluează de-a lungul timpului şi influenţa lor se modifică de la un moment la altul.

-TEORII COGNITIVE
Primul mecanism reprezintă o consecinţa a faptului că reuşita în a controla alimentaţia duce în mod direct la
creşterea sentimentului de control şi, prin urmare, a stimei de sine a persoanei.
Restricţia alimentară se referă nu numai la cantitatea consumată, ci şi la tipul de alimentaţie şi la perioadele
în care are loc consumarea acestora.
Treptat, controlul alimentaţiei devine o măsură a valorii personale şi autocontrolului, fiind favorizat de
îngustarea intereselor care acompaniază înfometarea.
-TEORII COGNITIVE
În condiţiile în care anorexica are impresia că nimic din ceea ce face nu îi reuşeşte cum trebuie, restricţia
alimentară devine extrem de gratifiantă.
Acest lucru explică în parte, rezistenţa la schimbare a comportamentului, iar pe termen lung are ca
rezultat faptul că unele paciente încep să vorbească despre anorexie ca făcând parte din identitatea lor
personală.
-TEORII COGNITIVE
Al doilea mecanism este legat de înfometare şi ia naştere în principal din modul în care sunt interpretate
anumite modificări fizice şi psihologice care o acompaniază şi caracterizează.
Unele dintre ele favorizează perpetuarea comportamentului de refuz al alimentării, deoarece subminează
sentimentul de control al persoanei.
-TEORII COGNITIVE
Cel de-al treilea mecanism derivă din faptul că greutatea şi forma corpului sunt utilizate ca indici de
apreciere globală a valorii personale şi capacităţii de autocontrol.
Acest mecanism are o bază culturală, fiind promovat de cea mai mare parte a societăţii vestice .
Aceste culturi se caracterizează prin aprecierea siluetei la femei şi asocierea acesteia cu o serie de valori cum
ar fi frumuseţea, tinereţea, competenţa şi autonomia.
Este normal ca într-un mediu care promovează aceste caracteristici, pierderea în greutate să ducă la
creşterea valorii personale şi a sentimentului de control.

-TEORII COGNITIVE
Cea mai mare parte a bolnavelor îşi monitorizează îndeaproape greutatea, ceea ce favorizează menţinerea
tulburării deoarece cântărirea frecventă duce la creşterea preocupării faţă de creşterile nesemnificative şi la
menţinerea convingerilor iraţionale.
Orice creştere în greutate, sau chiar absenţa slăbirii, pot fi interpretate ca dovadă a unui autocontrol scăzut,
ducând la intensificarea eforturilor de a limita consumul de alimente.
Anorexie-Dg. diferential
boli gastrointestinale
boli maligne oculte, tumori cerebrale, SIDA
TBC,
boli endocrine(b.Addison, hipertiroidism, diabet zaharat)
sindromul arterei mezenterice superioare
tulburarile depresive majore
fobiile sociale
tulburarile obsesivo-compulsive
Caracteristici psihologice ale anorexicului
O personalitate cu trăsături obsesionale, perfecţioniste, inflexibile este considerate a fi un factor de risc

pentru tipul restrictiv de anorexie nervoasă. Aceşti copii se străduiesc să facă totul perfect, fără greşeală,
conform standardelor auto-impuse sau impuse de părinţi.
Persoanele cu anorexie au frecvent o dorinţă de a plăcea celorlalţi şi de a evita situaţiile stresante. Un studiu a
arătat că 40%din fetele de 9-10 ani care au încercat să slăbească au făcut-o la îndemnul mamei lor.
Caracteristici psihologice ale anorexicului
Adolescentul anorexic nu numai că ar putea urma cu religiozitate reguli externe, dar ar putea să-şi facă
propriile reguli stricte, cum ar fi să mănânce doar cantităţi mici de mâncare la fiecare masă.
Adolescentele cu anorexie tind să fie mai timide şi mai retrase.
La adolescentul cu anorexie apar tulburări de indentitate, eşec de separare sau de individualizare cu teama
de a creşte şi încercări maladaptative de a controla totul.
Caracteristici ale familiei adolescentului anorexic

Mamele adolescentelor anorexice tind să fie supraimplicate în viaţa copilului sau să exercite un control
excesiv, în timp ce tatăl ar putea să fie mai de grabă foarte critic sau prea distant.
Aceşti parinţi nu reuşesc să-şi considere copilul ca fiind o individualitate, cu propriile drepturi, şi se aşteaptă
ca acesta să îmbunătăţească prestigiul familliei

Familiile anorexicilor tind să acorde o mare importanţă alimentaţiei, greutăţii şi mâncării.
Exprimarea emoţiilor, în special a celor negative, tinde să fie descurajată în interiorul acestor familii
Anorexia este de asemenea mai frecventă la persoanele cu un istoric familial de anorexie. Se consideră că
anorexia este de 8-11 ori mai frecventă la cei care au rude cu anorexie (Osterweil, 2000).

Abuzul de alcool şi de droguri la părinţii copiilor anorexici nu este rar, existând şi o creştere a conştientizării
abuzului sexual asupra copiilor cu tulburări ale comportamentului alimentar, circa 35% dintre aceştia fiind
molestaţi
În familiile copiilor bulimici rata divorţurilor este crescută, spre deosebire de familiile adolescenţiilor
anorexici, unde rata divorţurilor este asemănătoare cu cea din populaţia generală
Tipuri de anorexie mentala
Tipul restrictiv: în cursul episodului de anorexie persoana nu s-a angajat regulat într-un comportament de
purgare (adică, vărsături autoprovocate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme)
Tipul de mâncat excesiv/purgare: în cursul episodului actual de anorexie nervoasă, persoana se angajează
înmod regulat într-un comportament de mâncat excesiv sau de purgare
Simptomatologia anorexiei
dispozitie depresiva,
sentimente de vinovatie, autostima scazuta
izolare sociala, sentimente de inadecvare
iritabilitate, insomnii, labilitate emotionala
preocupare cu gânduri despre mâncare
emacierea
hipotensiune arteriala, hipotermie, caderea parului, unghii, tegumente descuamate
lanugo
parotidomegalie
eroziuni dentare
calusuri vicioase la nivelul degetelor
anemie normocroma, normocitara;
afectarea functiei renale (secundar deshidratarii cronice si hipokalemiei);
probleme cardiovasculare (hipotensiune arteriala severa, aritmii);
probleme dentare si osteoporoza (secundar nivelului scazut al calciului ingerat si absorbit, secretiei scazute de
estrogeni si secretiei crescute de cortizol).
leucopenie si anemie usoara (trombocitopenia e rara);
cresterea ureei sanguine secundar deshidratarii;
hipercolesterolemie;
hipomagnezemie, hipofosfatemie, hiperamilazemie ocazional;
alcaloza metabolica, hipocalcemie, hipocloruremie secundar varsaturilor;
acidoza metabolica secundar abuzului de laxative;
nivel seric al tiroxinei (T4) scazut sau normal iar al triiodotironinei (T3) scazut;
nivel seric al estrogenilor scazut la femei iar la barbati nivel seric scazut al testosteronului;
bradicardie sinusala sau aritmie (pe EKG);
tulburari difuze reflectând o encefalopatie metabolica, în stadiile avansate ale bolii.
Tratamentul anorexiei-Obiective:
Determinarea pacientei sa obtina o greutate în limite normale, corespunzând unui indice al masei corporale,
IMC 19-24,9
Câstigarea insight-ului asupra comportamentului alimentar si întelegerea cauzelor care-l fac sa persiste;
Educatia pacientei asupra alimentatiei normale si eliminarea falselor mituri despre alimente si alimentatie.
Eliminarea comportamentelor periculoase de mentinere a greutatii ca: abuzul de diuretice, laxative, varsaturile
autoinduse, dietele extrem de stricte.
Tratamentul anorexiei-Obiective:
Abordarea terapeutica a altor probleme care pot întretine si agrava tulburarile alimentare.
Ajutarea pacientului sa-si schimbe modul de viata.
Pentru obtinerea acestor obiective exista mai multe metode terapeutice. Pe primul loc ar fi psihoterapia cu
metodele cognitiv-comportamentala, suportiva si interpersonala, asociata cu medicatia.
Medicatia in anorexie
Anxiolitice
Neuroleptice:Rispolept,Zyprexa
Antidepresive: SSRI-Clomipramina, Fluvoxamina, Fluoxetina, Sertralina, Paroxetina
Perfuzii cu glucoza, acizi aminati, vitamine, anabolizante
Metoclopramid, Motilium (activarea motricitatii gastrice)
Insulina (efect de activare a apetitului)
Psihoterapia cognitiv-comportamentala
Individuala si de grup;
1-2 sedinte pe saptamâna ;
Pacientul va tine zilnic un jurnal al dispozitiei si alimentatiei ;
va face o lista de avantaje si dezavantaje ale comportamentului alimentar;
Terapeutul ofera pacientei alternative comportamentale pentru a evita dieta sau supraalimentarea;
Terapeutul colaboreaza cu dieteticianul
Terapeutul va ajuta pacienta sa vorbeasca despre sentimentele ei, corpul ei, mâncare
-schimbarea ideilor despre problemele legate de alimentatie, greutate si forma corpului;
-Introducerea treptata si a produselor interzise pâna atunci.
Scopul final al terapiei este cresterea stimei de sine si ameliorarea calitatii vietii pacientei.
-Cântarirea se face de 1-2 ori pe saptamâna, nu în fiecare zi !
Realimentarea
Numarul de calorii/zi trebuie administrat începând de la 1500 calorii, apoi crestere treptata la 2000-3000 de
calorii divizate în 4-6 mese/zi
Atentie la "sindromul de realimentare", în care se produce cresterea fosfatilor în sânge si celule si poate
surveni moartea daca se suplimenteaza aportul în fosfor ;
monitorizarea atenta a fluidelor si a balantei electrolitice
Stabilirea unui comportament alimentar normal
Normal:
cel putin 3 mese pe zi cu 2-3 gustari între mese;
alimente variate în cadrul unei diete echilibrate si flexibile;
preparatele preferate pot fi consumate în cantitati mai mari;
în anumite ocazii sa manânce mai mult sau mai putin decât de obicei;
sa manânce la o întâlnire la fel cu ceilalti participanti;
sa poata sa prepare masa pentru sine si ceilalti fara a fi anxioasa;
Stabilirea unui comportament alimentar normal
Anormal:
- cântarirea alimentelor, calcularea caloriilor;
- dieta pentru a scadea în greutate daca nu e obeza;
- alimentarea doar cu preparate care nu contin grasimi si care au continut mic de calorii;
- sentimentul ca nu se poate opri când consuma un anumit preparat;
- sa evite anumite preparate daca nu stie ce contin;
- sa fie obsedata de mâncare
Terapia familiala -metoda Maudsley
Consideră că familia este cel mai bun context de re-alimentare. În loc de a blama familia, aceasta este văzută
ca cea mai importantă resursă aflată la îndemâna terapeutului;
Terapeutul împuterniceste familia să-şi asume responsabilitatea de a îngriji copilul grav bolnav pentru a fi
din nou sănătos;
Familia trebuie să fie capabilă să schimbe abordarea autoinfometării pe care anorexia a impus-o copilului
Metoda Maudsley plasează familia într-o “legătură terapeutică”.
Evoluţie şi prognostic
Vârsta medie pentru apariţia anorexiei mentale este de 16 ani cu două peak-uri la 14 si 18 ani. Apariţia
tulburării este de obicei asociată cu un eveniment de viaţă foarte stresant ca de exemplu: plecarea de acasă la
liceu, sau la facultate.
Evoluţia anorexiei mentale este foarte variabilă. Unele persoane îşi revin complet după un singur episod, altele
prezintă o fluctuaţie continuă de creştere în greutate urmată de scăderi în greutate, iar altele prezintă o
deteriorare continuă de-a lungul anilor, care poate duce la o mortalitate de 10%
Bulimia-Definitie
Bulimia nervoasă se defineşte ca un sindrom caracterizat prin repetate pusee de supraalimentare şi o
preocupare excesivă privind controlul greutăţii corporale, conducând pacientul la adoptarea de măsuri
extreme,pentru a diminua ingrăşarea datorită alimentelor ingerate .
Epidemiolgie
Prevalenţa pe viaţă a bulimiei nervoase printre femei este de aproximativ 1% - 3%.
Rata apariţiei acestei tulburări la bărbaţi este de aproximativ 1/ 10 din cea a femeilor.
Bulimia este cel mai des întâlnită în rândul adolescentelor şi al femeilor tinere .
Criteriile de diagnostic pentru bulimie
• Episoade recurente de mâncat excesiv. Un episod de mâncat excesiv se caracterizează prin cei doi itemi :
1). Mâncatul într-o perioadă scurtă de timp ( de exemplu, în decursul unei perioade de două ore) a unei
cantităţi de mâncare mai mare decât cea pe care ar mânc-o majoritatea oamenilor intr-o perioadă
similară de timp şi în circumstanţe similare.
2). Sentimentul de lipsă de control al mâncatului în cursul episodului ( de exemplu, sentimentul că persoana
respectivă nu poate stopa mâncatul sau controla ce sau cât mănâncă).
Criteriile de diagnostic pentru bulimie

B. Comportamentul compensator inadecvat recurent în scopul prevenirii creşterii în greutate, cum ar fi
vărsăturile autoprovocate , abuzul de laxative, diuretice, clisme sau alte medicamente, postul sau exerciţiile
excesive.
C. Mâncatul excesiv şi comportamentele compensatorii inadecvate apar ambele în medie de cel puţin de două
ori pe săptămână, timp de trei luni.
D. Autoevaluarea este in mod nejustificat influenţată de conformaţia şi greutatea corpului.
E. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul episoadelor de anorexie nervoasă.
Tipuri de bulimie
Tip de purgare: în cursul episodului curent de bulimie nervoasa, persoana s-a angajat regulat în
autoprovocarea de vărsături sau în abuzul de laxative, diuretice sau clisme;
Tip de nonpurgare: în cursul episodului curent de bulimie nervoasa, persoana a utilizat alte comportamente
compensatorii inadecvate , cum ar fi postul sau exerciţiile excesive, dar nu s-a angajat în mod regulat în
vărsături autoinduse sau în abuzul de laxative, diuretice sau clisme.
Chestionar de evaluare a riscului de a deveni bulimic
• Chiar dacă oamenii îmi spun că sunt slabă, eu mă simt grasă.
• Devin anxios dacă nu pot sa fac exerciţii fizice.
•(Feminin) Ciclurile menstruale sunt neregulate sau absente.

(Masculin) Apetitul sexual nu este la fel de puternic pe cum era înainte.
• Îmi fac griji în legătură cu ceea ce voi mânca.

• Dacă cresc în greutate, devin anxios sau depresiv.

7. Prefer sa mănânc de unul singur decât împreună cu familia sau cu prietenii.
8. Alte persoane vorbesc despre felul în care mănânc.
9. Devin anxios când ceilalţi mă îndeamnă să mănânc.
10. Nu vorbesc mult despre frica mea de a fi gras pentru că nimeni nu înţelege ceea ce simt.
11. Îmi place să gătesc pentru alţii, dar de obicei nu mănânc ceea ce am gătit.
12. Am o provizie secretă de mâncare.
13. Când mănânc mi-e frică de faptul că nu mă voi putea opri.
14. Mint în legătură cu ceea ce mănânc.
15. Nu-mi place să fiu deranjat sau întrerupt în timp ce mănânc.
16. Dacă aş fi fost mai slab aş fi mai mulţumit de mine.
17. Îmi place să citesc reţete, carţi de bucate, tabele despre calorii şi cărţi despre regimuri de slăbire şi
exerciţii.
18. Am lipsit de la şcoală sau de la slujbă din cauza greutăţii mele sau a obiceiurilor alimentare.

19. Tind să fiu depresiv şi iritabil.
20. Mă simt vinovat când mănânc.
21. Evit unele persoane pentru că mă cicălesc în legătură cu felul în care mănânc.
22. Când manânc mă simt balonat şi gras.
23. Obiceiurile mele alimentare şi teama de mâncare interferează cu relaţiile de prietenie sau romantice.
24. Mănânc fără simţul controlului.
25. Fac lucruri ciudate cu mâncarea (o porţionez în bucăţi mici, o mănânc în feluri speciale, o mănânc din
farfurii speciale cu instrumente speciale, fac semne în farfurie din mâncare, o arunc în mod secret,
o dau câinelui, o ascund, etc.)
26. Devin anxios când oamenii mă privesc în timp ce mănânc.
27. Rareori sunt satisfăcut de mine.
28. Vomit sau iau laxative pentru a-mi controla greutatea.
29. Vreau să fiu mai slab decât prietenii mei.
30. Am spus sau gândit: „Mai degrabă aş muri decât să fiu gras.”
31. Am furat mâncare, laxative sau pilule de slăbit din magazine sau de la alte persoane.
32. Am slăbit în timp foarte scurt.
33. În timpul momentelor romantice nu sunt implicat deoarece sunt îngrijorat de surplusul meu ponderal.

Am observat una sau mai multe dintre următoarele:
mâini şi picioare reci;
piele uscată;
păr slăbit, unghii friabile;
carii dentare;
ameţeli, slăbiciune, leşin;
bătăi rapide sau neregulate ale inimii
Factori de risc pentru bulimie
sexul feminin;
stima de sine scăzută,problemele cu părinţii ;
perfecţionismul, depresia;
activarea într-un domeniu cum ar fi baletul, gimnastica,modeling-ul,
existenţa unui abuz fizic sau sexual în antecedente;
dependenţa de droguri sau alcool,problemele de relaţionare cu ceilalţi;
părinţii depresivi sau cu probleme de comportament alimentar;
ciclu menstrual timpuriu ;
suprapondere în copilărie.
TEORII EXPLICATIVE ALE BULIMIEI
relaţiile deficitare cu părinţii sau cu persoanele din anturaj;

abuzul fizic şi/sau sexual în copilărie, mâncatul având rolul de a distrage atenţia de la gândurile şi emoţiile
negative ale persoanei în cauză;
stima de sine scazuta;
mediu familial în care nu este promovată independenţa socială sau exprimarea emoţiilor;
nevoia crescută de a controla comportamentul alimentar şi greutatea corporală ;

divorţul părinţilor, moartea unei persoane apropiate;
ridiculizarea de către ceilalţi cu privire la greutatea corporală.
nivel scăzut de serotonină asemănător cu cel din depresie ;

ingerarea de alimente bogate în carbohidraţi poate modifica dispoziţia datorită creşterii nivelului de
serotonină din creier. Nivelul mai scăzut de endorfine este compensat prin alimentaţie bogată în zahăr.
Modelul cognitiv al bulimiei
Un episod de ingerare excesivă de alimente este precedat de activarea convingerilor negative despre sine ca
fiind o persoană „acceptabilă”. Evenimentele declanşatoare pot fi relaţionate cu alimentaţia, greutatea şi
forma corpului ;
Comportamentul bulimic are impact asupra persoanei atât la nivel emoţional (prin efectul său distractor), cât
şi la nivel cognitiv, activând el însuşi o serie de gânduri automate negative.
Bulimia-Dg. diferential
anorexie nervoasă, de tip compulsie-purgare ;
sindromul Kleine-Levin ;
tulburarea depresivă majoră cu elemente atipice ;
tulburarea de personalitate borderline.
Tratamentul bulimiei -Obiective:
dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de comportamentul alimentar şi propriul corp;
scăderea preocupării excesive faţă de mâncare;menţinerea greutăţii în limite normale;
învăţarea unui program strict cu 3 mese/zi şi 2 gustări;înlăturarea comportamentelor de menţinere a greutăţii;
rezolvarea prin alte mijloace a stărilor de tensiune şi indispoziţie; recunoaşterea factorilor precipitanţi ai
puseului;
creşterea stimei de sine.
Spitalizarea în dezechilibre electrolitice sau deshidratare.
Scopul terapiei
Scopurile terapiei sunt oprirea exceselor alimentare şi a comportamentelor de compensare;
Oferirea suportului nutriţional şi planificarea în vederea normalizării comportamentului alimentar.
Tratamentul practic al bulimiei include:

monitorizarea zilnică şi automonitorizarea comportamentului alimentar şi cuprinde:
psihoterapia cognitiv-comportamentală
administrarea antidepresivelor, precum şi combinaţia dintre antidepresive şi terapia cognitiv-
comportamentală, respectiv,
alte forme de psihoterapie (interpersonală, de creştere a motivaţiei, de expunere etc.)
Medicatia in bulimie
Antidepresive:
-triciclice de tipul imipraminei;
- inhibitori ai monoaminooxidazei;
-inhibitori ai recaptării serotoninei;
-inhibitori ai recaptării norepinefrinei
Alte medicamente :
- supresori ai apetitului şi anticonvulsivante (sibutramina, topiramat);
Individuala si/sau de grup;
Se desfasoara in 3 etape ( 20 de şedinţe);
Prima etapă (7-9 săptămâni) ;
Începe cu învăţarea reducerii episoadelor de exces alimentar şi de purgare;
Pacienţii ţin un jurnal în care notează cât de des mănâncă, cât de des apar episoadele de exces alimentar,
respectiv de purgare sau exerciţiu fizic, gândurile lor despre mâncare;
Se face educaţia cu privire la bulimie şi la tratamentul acesteia.
A doua etapă :
se discută în special ce mănâncă pacientul (şi nu când mănâncă);
se urmăreşte creşterea spectrului de alimente consumate de către pacient;
se începe discutarea sentimentelor referitoare la greutate, a motivelor acestor sentimente, urmărindu-se
dezvoltarea percepţiei pozitive a propriei persoane.
A treia etapă urmăreşte menţinerea rezultatelor. Pacientul este informat şi cu privire la ce ar trebui să facă
în cazul reapariţiei simptomelor bulimice.
O parte importantă a terapiei cognitiv-comportamentale o constituie temele pentru acasă:
Notarea diverselor aspecte într-un jurnal al comportamentului alimentar si de monitorizare a emotiilor
negative si a gandurilor irationale;
Mâncarea unor alimente considerate până atunci ca fiind „interzise” etc.
Tratamentul nu se termină odată cu încetarea şedinţelor terapeutice.
Este foarte importantă învăţarea de către pacient a tehnicilor folosite pentru a le putea aplica singur în
momentul în care simt că simptomele bulimiei revin.
Pacientului îi este recomandat să limiteze la o singură cameră din casă spaţiul unde mănâncă, să mănânce la
ore regulate şi doar la orele mesei, să nu păstreze prea multe alimente în casă, iar dacă merge la magazin să
cumpere numai ceea ce este trecut pe lista de cumpărături pe a care a întocmit-o după o masă satisfăcătoare,
având doar atâţia bani cât să fie suficienţi pentru a cumpăra alimentele de pe listă.
Terapia cognitiv-comportamentală este preferabilă tratamentului medicamentos în cazul pacienţilor care
doresc să evite efectele negative ale medicamentelor, având o eficienţă superioară în reducerea
simptomatologiei depresive care pot fi asociate.Este foarte utilă şi psihoterapia de grup a adolescenţilor
bulimici
Terapia nutriţională
suplimente nutritive:
zinc: 50-100mg/zi ;
vitamina A şi vitamina D;
potasiu;
vitamina C: 5000mg/zi;
vitamina B12; Calciu;
evitarea carbohidraţilor simpli: zahăr sau făină albă, deoarece declanşează puseurile alimentare.
Tratamentul presupune existenţa a trei mese pe zi şi alte două gustări între mese.
Evoluţie şi prognostic
Rezultatele pe termen lung ale tratamentului bulimiei arată că odată cu trecerea timpului, tot mai puţini dintre
subiecţii care au beneficiat de o formă de tratament mai îndeplinesc criteriile pentru diagnosticul de bulimie;
Schimbarea timpurie a comportamentelor de purgare este cel mai eficient predictor atât în cazul terapiei
cognitiv-comportamentale, cât şi în cazul celei interpersonale;
Hiperfagia asociata cu alte tulburari psihologice
Ce este hiperfagia?
Alimentatia excesiva
Termenul de hiperfagie sau polifagie se refera la consumul de alimente fara a atinge efectul saietatii
FACTORI DE RISC
Boala apare in adolescenta tarzie sau la adultul tanar si este mai frecventa la femei decat la barbati. Poate
afecta pana la 2% din femei.
Boala poate fi declansata de alimentare excesiva, anxietate sau de orice situatie tensionanta, simptomatologie
care diminua in momentul alimentatiei.
Un risc crescut il reprezinta:
- subiecti cu parinti supraponderali sau obezi;
- tendinta la perfectionism si nemultumirea in legatura cu propria imagine;
- apartenenta la o cultura care apreciaza silueta rubensiana.
Boala poate fi diagnosticata cand se regasesc cel putin 3 din urmatoarele caracteristici:
1. Episoade alimentare caracterizate prin:
- ingerarea unor cantitati mari de alimente intr-o perioada scurta de timp (de exemplu la fiecare 2 ore);
- pierderea controlului alimentar in timpul fiecarui episod.
2. Cel putin 3 din urmatoarele:
- ingestia rapida, compulsiva a alimentelor;
- supraalimentare pana la aparitia unui disconfort suparator;
- ingerarea unor cantitati mari de alimente, neinsotite neaparat de foame fizica;
- izolare fizica in momentul alimentatiei (jena, rusine fata de anturaj);
- pierderea respectului de sine, depresie, sentiment de vinovatie dupa ingestie
3. Epuizare psihica post alimentatie excesiva
4. Episoade de alimentatie excesiva cel putin 2 zile pe saptamana si pentru cel putin 6 luni
5. Episoade de supraalimentatie fara autoinducerea varsaturilor sau a exercitiului fizic excesiv.
Boala asociaza perioade de restrictie alimentara asociate cu perioade de exces alimentar. Cateodata
perioadele de exces alimentar nu sunt insotite de pauze alimentare. Pana la 33% dintre cei care sunt obezi
au aceasta boala. O crestere importanta in greutate apare ca rezultat al acestor excese alimentare cronice,
chiar daca acestea sunt insotite si de perioade intermitente de dieta restrictiva. Depresia, anxietatea sau alte
tulburari anxioase apar frecvent asociate acestei tulburari, ceea ce face tratamentul si recuperarea mai
dificila
Tratamentul consta in consiliere psihologica si uneori, administrarea de antidepresive. Este nevoie de o
perioada lunga de timp pentru o recuperare completa.
Majoritatea pacientiilor care sufera de aceasta tulburare de alimentatie nu cauta un tratament medical. O
parte dintre ei intra in programe speciale de scadere a greutatii corporale dar nu trateaza cauza excesului
alimentar. De obicei, un membru al familiei sau un prieten apropiat, convinge persoana in cauza sa caute
tratament. Negarea precum si pastrarea secretului asupra bolii este frecvent intalnita si boala debuteaza de
obicei inainte ca ea sa fie observata de anturaj.
Tratamentul include consiliere profesionala, iar cateodata, tratament medicamentos. De multe ori,
tratamentul este necesar si pentru alte tulburari precum depresia sau complicatiile asociate obezitatii.
Voma asociata cu alte tulburari psihologice

In afara de vomele autoprovocate din
bulimia nervoasa, vome repetate pot apare
in: tulburari disociative, tulburari hipocondriace
unde vomele pot fi unul din multiplele
 EVALUAREA PSIHIATRICĂ A COPILULUI ŞI ADOLESCENTULUI
 DIFERENŢE FAŢĂ DE INTERVIEVAREA ADULŢILOR:
 Copilul este adus la medic
 El nu este informatorul principal
 Ar putea să nu răspundă la nici o întrebare, indiferent de experienţa examinatorului
 TEHNICA EVALUĂRII COPILULUI
 Interviul cu părinţii:
 Motivul consultaţiei
 APF, APP, dezvoltarea psihomotorie
 Structura şi funcţionarea familiei
 Particularităţi ale copilului: funcţionarea motorie, cognitivă, afectivă, autoservirea,

comportamentul, somnul, apetitul, obiceiuri, mişcări anormale, capacitatea de relaţionare.
 Interviul cu copilul:
 în prezenţa părinţilor
 întrebările se referă la:
- Şcoală
- Activităţi extraşcolare, relaţia cu prietenii
- Familie
- Cum se percepe pe el însuşi
- Acuze somatice
- Evenimente stresante din viaţa lui
- Cum îşi vede viitorul
 Completarea cu informaţii obţinute de la profesori, etc.
 Examinarea fizică şi investigaţii
 Evaluarea psihologică
 Interviuri standardizate, chestionare standardizate:
 CHILD BEHAVIOUR CHECKLIST
 THE TEACHER REPUT FORM
 YOUTH SELF REPUT FORM
 DEZVOLTAREA
PSIHO-MOTORIE
 COPILĂRIA: “proces de socializare şi umanizare, de asimilare a universului socio-cultural, este un

fenomen complex ce dispune de formule proprii, specifice.”
(Milea Ş.)
 Ey: “dezvoltarea psihică este procesul de metamorfoză a nou-născutului subordonat principiului

plăcerii în adult care ascultă de imperativele realului şi raţiunii.”
 ETAPELE DEZVOLTĂRII
PSIHO-MOTORII
 Perioada de sugar: 0- 1 an
 Antepreşcolar: 1- 3 ani
 Preşcolar: 3- 6 ani
 Şcolar mic: 6- 10 ani
 Preadolescenţa (şcolar mijlociu): 10- 14 ani
 Adolescenţa (şcolar mare): 14- 18 ani
 Dezvoltarea ca proces înnăscut al organismului: predispoziţia genetică
 Dezvoltarea ca proces tranzacţional: natura dinamică a procesului dezvoltării
 Normalitatea se constituie ca un continuu cu perioade variate de schimbări rapide
 SUGARUL
 Dezvoltarea motorie:
 Stabilire a controlului cortical asupra funcţiei motorii
 Relaxarea hipertoniei specifice
 Dispariţia reflexelor arhaice
 Apariţia, diferenţierea, perfecţionarea mişcărilor voluntare
 Dezvoltarea psihică:
 Percepţiile cunosc un ritm foarte rapid de dezvoltare
 Stabilitatea atenţiei este foarte redusă: la 1 an atenţia voluntară nu depăşeşte 15-20 sec.
 Gândirea: doar coordonări senzo-motorii ca modalităţi de răspuns la acţiunea mediului
 Limbajul: perioada preverbală: “gângurit”,

“perioada de lalalizare”(6 luni primele silabe), “stadiul cuvântului-propoziţie”(10 luni)
 Afectivitatea: ţipătul, surâsul, zâmbetul (3luni), după 6 luni procesul decentrării afective,
emoţii.
 Activitatea:
 Principiul plăcerii
 Jocul-exerciţiu
 Conduită de investigare sau de explorare
 Conştiinţa:
 Toate percepţiile sunt orientate spre propriul corp
 După 6 luni începe procesul de decentrare, diferenţiere între EU şi mediul înconjurător.
 ANTEPREŞCOLARUL
 Perfecţionarea mersului
 Manualitatea
 Dezvoltarea psihică:
 Percepţii: adâncirea procesului de conştientizare a existenţei unei realităţi independente de sine.

Senzaţii intens impregnate emoţional
 Atenţia: predominant involuntară, cea voluntară capătă un oarecare grad de stabilitate
 Memoria: până la 2 ani doar fixare, păstrare, recunoaştere, evocările sunt involuntare. Este mecanică,
dependentă de încărcătura emoţională.
 Gândirea: -etapa preoperatorie, la 3 ani: zi-noapte, număr.

-se desfăşoară în prezent
 Limbajul: -legătură afectivă  instrument de comunicare.

-dislalie fiziologică
 Afectivitatea:
 relaţia mamă-copil  copil-familie
 reacţia de opoziţie (2- 5 ani)
 Activitatea:
 preluarea prin imitaţie a unor modele
 jocul simbolic, solitar
 jocul paralel, 3 ani, “fiecare pentru fiecare”
 deprinderi elementare de autoservire: după 2 ani şi jumătate trebuie să bea singur, să se
dezbrace, cere oliţa.
 Conştiinţa:
 percepe realitatea ca pe ceva distinct de sine, doar pe cea rezultată din sentimente senzaţii
personale
 PREŞCOLARUL
 Motricitatea câştigă în capaciatea de coordonare, siguranţă, precizie, graţie.
 4 ani  pătrat, foloseşte foarfecele, merge cu tricicleta
 5 ani  triunghi, stă pe vârfuri, sare într-un picior în linie dreaptă
 6 ani  romb, stă într-un picior fără să părăsească locul
 Percepţiile:
 Perioada întrebărilor
 Atenţia: voluntară devine stabilă, poate lucra şi finaliza acţiuni
 Memoria: capacitatea de a reţine (poezii)
 Gândirea:
 volumul de informaţii şi cunoştiinţe
 utilizează şi elaborează simboluri
 limbajul
 Limite: “gândire ireversibilă”, doar ce percepe, nu este capabil să ordoneze informaţia,

“gândire animistă”, “magică”
 Afectivitatea:
 După 2 ani şi jumătate apare nevoia definirii, confirmării, afirmării.
 Exersarea propriei voinţe, afirmarea şi impunerea ei.
 Devine capabil să stabilească contacte reale, creşte dorinţa de succes, devine generos, sociabil.
 Conştient de propriile trăiri emoţionale.
 Conduite etice, ruşinea, bun sau rău.
 Jocul simbolic, de construcţii, jocul cu roluri, cu reguli (spre 6 ani).
 Respectarea unor interdicţii

 Conştiinţa funcţionează după principiul recompensă- pedeapsă.
 Gelozia faţă de fraţi
 Criza de opoziţie: 3- 5 ani
 Crize dramatice de agitaţie psiho-motorie
 Cu auto şi hetero-agresivitate
 “ba nu!”
 ŞCOLARUL MIC
 Confruntarea cu şcoala
 Somatic: schimbarea dentiţiei de lapte, creştere staturo-ponderală (F>B)
 Percepţiile câştigă în fidelitate, complexitate, pot fi utilizate intenţionat
 Atenţia voluntară devine stabilă, dar este predominată de cea involuntară
 Reţine în primul rând ceea ce îi trezeşte interesul sau dacă este direct cointeresat.
 Gândirea după 7 ani poate reface în minte, în dublu sens, fenomene percepute nemijlocit.
 Stadiul operaţiilor concrete
 Creşterea vocabularului şi de stăpânire a conţinutului acestuia
 Imaginaţia pierde din caracterul fantezist, se aproprie de realitate. Se dezvoltă imaginaţia

reproducătoare, delimitarea realului de imaginar.
 Afectivitatea domină existenţa copilului.
 Dorinţa de afirmare; ştie ce este permis şi ce nu.
 Angoasa de la 9 ani.
 PREADOLESCENŢA
 Transformări somato-endocrine
 Dezvoltarea psihică se caracterizează prin amestecul de trăsături infantile şi adulte
 Gândirea critică, după 12 ani apare gândirea formală (ipotetico- deductivă)
 Perioada adevăratei socializări, nevoia de afirmare socială, apartenenţa la grup.
 Modificarea relaţiilor cu familia

 Interesul faţă de sexul opus
 Pasiuni faţă de unele domenii de activitate.
 Incapabil de autocontrolul noilor trăiri emoţionale
 Jocul de creativitate, care cere îndemânare, talent
 Etapa apariţiei EU-lui subiectiv
 Întrebări cu caracter abstract: ce e viaţa?
 Conştientizează pulsiunile erotice
 Acordă atenţie mai mare aspectelor exterioare ale faptelor de comportament decât motivelor lor.
 ŞCOLARUL MARE
 Ritmul dezvoltării somato-motorii încetineşte treptat.
 Dezvoltarea personalităţii:
 Dezvoltarea conştiinţei de sine
 Negarea identităţii infantile
 Alegerea unei noi identităţi
 Construirea şi impunerea ei socială
 Procesele de cunoaştere beneficiază în primul rând de latura voluntară a domeniului cognitiv
 Restructurarea relaţiilor cu familia
 Grupul oferă eliberarea de la subordonarea faţă de adult
 Vârsta celor mai curate şi intense prietenii
 Capacitatea crescută de a se subordona scopurilor
 Activitatea are un caracter raţional, premeditat.
 CLASIFICAREA TULBURĂRILOR PSIHICE
 F70-79:
ÎNTÂRZIERILE MINTALE:
UŞOARĂ: QI=50-69
MEDIE: QI=35-49
SEVERĂ: QI=20-34
PROFUNDĂ: QI<20
 F80- 89:
TULBURĂRI DE DEZVOLTARE
 T. specifice de dezvoltare a limbajului şi a vorbirii
 T. specifice de dezvoltare a deprinderilor şcolare
 T. specifice de dezvoltare a funcţiilor motorii
 T. mixte de dezvoltare (şcolare şi motorii)
 T. pervasive de dezvoltare
 Tulburări pervasive de dezvoltare:
 Autismul infantil
 Autism atipic
 Sindrom Rett
 Sindrom Asperger
 Alte tulburări dezintegrative ale copilăriei
 F 90- 99:
Tulburări emoţionale şi de conduită cu debut specific în copilărie:
 Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie
 Tulburarea de conduită
 Tulburări mixte
 Tulburări emoţionale cu debut specific în copilărie:

 Anxietatea de separare
 T. fobic- anxioasă a copilului
 T. cu anxietate socială a copilului
 Tulburările funcţionării sociale cu debut specific în copilărie:
 Mutismul electiv
 T. reactivă de ataşament
 T. exagerată de ataşament
 Tulburarea ticurilor:
ticuri tranzitorii
ticuri cronice motorii sau vocale
ticuri combinate
 Alte tulburări emoţionale şi de conduită cu debut în copilărie sau adolescenţă:
 Enurezis nonorganic
 Encoprezis nonorganic
 T. de alimentaţie ale sugarului şi copilului mic
 Pica
 T. stereotipe de mişcare
 Balbismul
 Vorbirea precipitată
 AUTISMUL INFANTIL
 4-5/10000; 2,6/1=b/f
 debutul precoce, înainte de trei ani, a unor tulburări sau devieri care interesează cel puţin trei arii de
dezvoltare:
 inabilitatea de a iniţia şi dezvolta relaţii sociale, de a exprima interes şi emoţii;
 incapacitatea de a folosi limbajul şi comunicarea (verbală şi non- verbală);
 prezenţa unui comportament stereotip, incluzând un repertoriu comportamental restrictiv şi

repetitiv.
 ETIOLOGIE
 Teorii psihosociale:
- Leo Kanner a considerat că în AI cauza ar fi un deficit înăscut al contactului afectiv.
- influenţele psihogenice: părinţi reci emoţionali, detaşaţi, obsesionali, care şi-au crescut copii într-o atmosferă
rigidă, fără căldură afectivă, ducând în final la “îngheţarea emoţională a copiilor autişti”.
- rezultatul unei traume afective, “mame negative”, ostile, care nu-şi doreau un copil cu adevărat.
 Teorii biologice:
- AI este un sindrom cauzat de multiple condiţii care afectează SNC: asocierea cu întârzierea mintală, epilepsia,
rubeola congenitală, fenilcetonuriei.
- Anne McBride, 1998, aduce argumente pentru hiperserotoninemie
 Teorii genetice:
- Studiile pe gemeni monozigoţi şi dizigoţi cu acelaşi cromozom X au găsit o rată de concordanţă pentru AI la
perechile monozigote de 36,5- 89% şi respectiv concordanţă zero la dizigoţi.
- AI are o rată de 2,5-3% la fraţi.
- Se discută despre posibilitatea ca să existe o afectare a cromozomului 15 (trisomie parţială a cr. 15), sau cr.5, cr. X.
 Teorii neuroanatomice:
- hipoplazia lobilor cerebrali VI şi VII din vermis, afectarea emisferului stâng, dilatarea cornului
temporal al ventriculului lateral stâng, neuronii din hipocamp erau de 3 ori mai mici decât cei normali
şi cu o densitate celulară crescută, disfuncţia emisferului stâng.
 Ipoteze neurochimice:
- hiperserotoninemie,
- funcţionare hiperdopaminergică (stereotipii, hiperactivitatea),
- creşterea encefalinelor şi endorfinelor.
 Teorii imunologice:
- autoanticorpi împotriva filamentelor neuronale axonale în serul copiilor cu AI
- autoanticorpi împotriva receptorilor serotoninergici.
 TULBURAREA HIPERKINETICĂ CU DEFICIT

DE ATENŢIE (THDA)
 debut precoce înainte de 7 ani
 combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de atenţie, impulsivitate şi un mare

grad de distractibilitate.
 nu au răbdare, nu stau pe loc, “ţopăie într-una”,

au dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi.
 aceste particularităţi îl fac să fie în permanent în dezacord cu adulţii şi să nu fie acceptaţi de cei de
aceeaşi vârstă.
 INATENŢIA
 nu acordă atenţie detaliilor; greşeşte la şcoală, la joacă sau în alte activităţi;
 nu reuşeşte să aibă o atenţie susţinută în timpul lecţiilor sau la joacă;
 pare că nu ascultă ce i se spune; nu reuşeşte să fie atent la instrucţiuni şi să-şi termine lecţiile, sau
îndatoririle (acest fapt nu se datorează opoziţiei sau incapacităţii de a înţelege);
 incapabil să-şi planifice şi organizeze activitatea;
 evită îndatoririle care necesită efort şi atenţie susţinută;
 îşi pierde obiectele personale precum: pixuri, caiete, jucării; este distras de stimuli externi; este uituc în
cea mai mare parte a zilei.
 HIPERACTIVITATEA:
 adesea dă din mâini şi din picioare, se foieşte pe scaun;
 se ridică de pe scaun, nu are răbdare să stea aşezat;
 se caţără sau ţopăie şi aleargă în situaţii în care ar trebui să stea liniştit;
 nu se poate juca în linişte, este gălăgios;

 dovedeşte un pattern motor excesiv de activ şi care nu este explicat de modificările de mediu.
 IMPULSIVITATEA:
 răspunde la întrebare înainte ca întrebarea să fie formulată;
 nu are răbdare în a-şi aştepta rândul;
 întrerupe sau intervine în jocul sau conversaţia celorlalţi;
 vorbeşte prea mult.
 TULBURAREA DE CONDUITĂ
 TC este definită ca o conduită antisocială persistentă la copil şi adolescent.
 Există un pattern persistent de comportament care încalcă drepturile şi normele sociale şi care se
manifestă de cel puţin 12 luni (3 sau mai multe criterii). Cel puţin un criteriu a fost prezent în
ultimile 6 luni
 Pentru copilul mare, 7- 14 ani: furtul, minciuna (poate lua la început forma unor fantezii, fără motive
rezonabile. Spre 6-7 ani are semnificaţia pe care i-o atribuie adultul), agresivitatea, fugile şi
vagabondajul, instabilitatea psihomotorie.
 La adolescenţi se caracterizează prin:
 Agresivitate fizică:
- opoziţie, încăpăţânare absurdă, obrăznicie.
- remarci rău voitoare, calomnii, ameninţări.
- manifestări coleroase.
- până la violenţe extreme de grave- “crize coleroase”.
 Furtul şi violarea proprietăţilor

 Absenţa de la şcoală
 Alte forme precum: consumul de droguri, ofense sexuale, violuri, abuz sexual asupra altora mai mici.
Fetele şi unii dintre băieţi pot fi implicaţi în prostituţie.
 Tulburări emoţionale: pot fi tensionaţi, nemulţumiţi, exprimând depresie şi anxietate. Unii au

tentative de suicid.
 ETIOLOGIE
 factori genetici
 factori trigger de mediu
 factori personali: ex. slaba dezvoltare a capacităţii de “cooping”.

 Factori de risc:
- risc ecologic: sărăcia
- risc constituţional- temperamental dificil
- risc educaţional: tulburare de personalitate la unul din părinţi, copilul maltratat, abuzat,
mediatizarea violenţei.
- răspuns slab la atitudinea coercitivă (pedeapsă)
 Factori protectivi:
- un temperament mai puternic
- o activitate crescută a sistemului nervos autonom
- abilitatea de a relaţiona cu ceilalţi
- arii de competenţă în afara şcolii
- inteligenţă bine dezvoltată
- o bună relaţionare cu cel puţin unul dintre părinţi
- responsabilitate şi capacitate de autodisciplină
- capacitatea de a selecţiona, de a face alegeri bune
- răspuns bun la pedeapsă.
 Tipuri TC:
- cu debut în copilărie: înainte de 10 ani şi care a prezentat cel puţin 1 criteriu
- cu debut în adolescenţă: absenţa oricărui criteriu înainte de 10 ani.
 Clasificare bazată pe severitate, tipul:

- mediu- puţine probleme de conduită faţă de cele cerute pentru diagnostic şi cauzează un rău minor.
- moderat- efectele tulburării de conduită asupra celorlalţi variază între mediu şi sever.
- sever- multe probleme de comportament se manifestă sever şi produc un rău considerabil celor din jur.
• RETARDUL MENTAL
• Retardul mental reprezintă oprirea psihoontogenezei de cauză organică / neurologică la vârsta I-a a vieții unui
individ (0-12 ani), fiind afectate în special facultățile care contribuie la nivelul global de inteligență (capacități
cognitive, de vorbire și sociale).
• Persoanele diagnosticate cu retard mental nu reprezintă un grup omogen, ci un spectru larg de forme de
prezentare clinică și pattern-uri comportamentale.
• Retardul mental nu are o cauză, mecanism, evoluție sau prognostic unic.
• Comportamentele maladaptative nu ar trebui să fie automat considerate ca făcând parte din retardul mental sau
ca un semn al “organicității”.
• La fel ca și la toți indivizii, aceste comportamente ar putea avea legătură cu evenimentele negative de viață sau
pot fi simptomul unei tulburări mentale comorbide.
• Prevalența life-time a retardului mental în populația generală este de 1 %.
• Retardul mental ușor are o prevalență de 0.4-0.6 % în populația generală, iar retardul mental moderat, sever și
profund au (cumulat) o prevalență de 0.4 %. .
• Prevalența altor tulburări mentale este de 3-4 ori mai mare la persoanele cu retard mental comparativ cu
populația sănătoasă.
• -cauze prenatale: tulburări genetice (trisomie 21 <sindromul Down>, sindromul Prader-Willi, sindromul X
fragil, neurofibromatoză, hipotiroidism congenital, sindromul Williams, fenilcetonuria, boala Tay-Sachs),
infecții maternale (citomegalovirus, toxoplasmoză, rubeolă, HIV), toxice (sindromul alcoolismului fetal),
prematuritate, radiații, traume fizice.
• -cauze perinatale: infecții (meningite, herpes), hipoxie, traume fizice, hipoglicemie, hiperbilirubinemie.
• -cauze postnatale: infecții (meningite, encefalite), toxice (intoxicații cu plumb), accidente vasculare cerebrale,
tumori, traume fizice, malnutriție severă, deficiență de iod.
• -cauze necunoscute (idiopatice).
• Clasificarea retardului mental se face în funcție de scorul QI (coeficientul de
• inteligență) al persoanelor evaluate (folosind teste QI standardizate), astfel:
• -retard mental profund (scor QI sub 20)
• -retard mental sever (scor QI 20-34)
• -retard mental moderat (scor QI 35-49)
• -retard mental ușor (scor QI 50-69)
• -intelect de limită (scor QI 70-84)
• Suplimentar, au fost descrise mai multe “dimensiuni” ale retardului mental, care pot ajuta în conceptualizarea
evaluării:
• I- Abilități intelectuale;
• II- Comportament adaptativ (abilități practice, sociale și conceptuale);
• III- Participare, interacțiuni și roluri sociale;
• IV- Sănătate fizică, mentală, factori etiologici;
• V- Context cultural.
• Intelectul de limită (scor QI= 70-84)
• Persoanele afectate prezintă tulburări de memorie și de învățare atunci când sunt puse în situații suprasolicitante
/ care le depășesc nivelul lor de inteligență. Au o funcționare globală relativ bună, fără a necesita protecție
socială.
• Retardul mental ușor (scor QI= 50-69)
• Pot învăţa limbajul vorbit, scrisul, cititul şi calculul la nivel elementar, dar cu întârziere comparativ cu ceilalţi
copii (motiv pentru care vor fi educați în cadrul unor şcoli ajutătoare).
• Nu achiziţionează gândirea abstractă, dar achiziționează capacitatea de autoîngrijire (spălat, control sfincterian,
mâncat, îmbrăcat) și de autoadministrare, pot lucra în domenii care necesită abilități practice, nu intelectuale.
• Sunt usor de manipulat, putând deveni “marionete” / “executanți”.
• Pot prezenta conduita socială adecvată (armonici) sau tulburări de conduită social (dizarmonici): imaturitate
emoțională și socială notabilă, incapacitatea de a face față cerințelor mariajului sau ale creșterii copiilor,
dificultatea de a se adapta tradițiilor culturale / sociale), deoarece nu înteleg consecințele actelor lor.
• Rar pot prezenta: epilepsie, autism, hiperkinezie, dismorfii faciale, paralizie cerebrală spastică, tulburări de
vedere sau de auz.
• Retard mental moderat/sever (scor QI=20-49)
• Pot învăţa doar limbajul vorbit (vocabular rudimentar), dar nu pot fi scolarizați (nu achiziționează scrisul,
cititul, calculul);
• Achiziţionează întârziat mersul și au capacitatea de autoîngrijire (spălat, control sfincterian, mâncat, îmbrăcat),
dar sub supraveghere.
• Nu posedă capacitatea de autoadministrare. Pot presta munci simple, stereotipe (cusut), uneori remunerate, dar
sub supraveghere.
• Au nevoie de îngrijire în instituții speciale și prezintă adesea: epilepsie, autism, hiperkinezie, dismorfii faciale,
paralizie cerebrală spastică, tulburări de vedere sau de auz.
• Retard mental profund (scor QI < 20)
• Viaţa psihică a acestor persoane este rudimentară. Comunicarea este nonverbală (urlete, sunete nearticulate), nu
achiziţionează mersul, nu au capacitate de autoîngrijire (spălat, control sfincterian, mâncat, îmbrăcat) şi nici nu
pot fi învăţaţi.
• Nu pot face distincție între ceea ce este comestibil și ce nu. Necesită îngrijire în instituții medicale speciale.
Prezintă frecvent epilepsie, autism, hiperkinezie, dismorfii faciale, paralizie cerebrală spastică, tulburări de
vedere sau de auz.
• 1. Tratamentul tulburării asociate care cauzează retardul mental (exemplu:
• fenilcetonuria) .
• 2. Tratamentul tulburărilor comorbide somatice sau psihiatrice care contribuie la dizabilitatea funcțională.
Dintre tulburarile / simptomele psihiatrice care sunt cel mai frecvent comorbide amintim: Depresia
(administrare de antidepresive, stabilizatori afectivi), agitație psihomotorie, hetero- sau autoagresivitate
(administrare de antipsihotice tipice <haloperidol> sau atipice <olanzapina>, stabilizatori afectivi
<carbamazepina, valproat de sodiu>).
• 3. Intervenții asupra dizabilității funcționale: în funcție de nevoile pacientului, intervenții suportive și/sau
educaționale, consiliere parentală și familială, activități de grup (care îmbunătățesc socializarea).
Patologii noi in psihiatrie
Odată cu apariția și dezvoltarea rețelelor sociale și a dezvoltării gadgeturilor, au apărut o serie de noi evenimente în
sfera problemelor de sănătate mintală.
Aceste manifestări nu trebuie privite ca fiind neapărat evidente, fiind adesea o formă de expresie, expresie
(simptom) a tulburărilor psihice comune, clasificate de asociațiile psihiatrice din lume.
Una dintre noile patologii descrise este "sindromul selfie".
Au fost definite trei forme clinice ale acestei patologii:
Selfita boderline(manifestarea la limita normală): realizarea a până la trei selfie-uri zilnice, dar fără a fi
postate pe rețelele sociale.
Selfita acută (manifestare acută): realizarea a până la 3 selfie-uri zilnice și postarea fiecăruia pe rețelele
sociale.
Selfita cronică (manifestare cronică severă): o nevoie incontrolabilă de a face selfie-uri în fiecare oră și de a
le posta pe rețele sociale de peste 6 pe zi.
Mai mult decât atât, California State University, în urma unui studiu cuprinzător, asociază în mod clar fenomenul
stimei de sine cu o serie de tulburări mintale, cum ar fi deficitul de atenție, depresia, tulburarea obsesiv compulsivă,
narcisismul (forma clinică), hipocondria, tulburarea schizoafectivă, tulburarea schizotipală, dismorfism, voyorism și
dependență.
Echipa de psihiatri și psihologi clinicieni care a condus studiul atrage atenția asupra faptului că fenomenul stimei de
sine are capacitatea de a exacerba manifestările de tip narcisist la persoanele care suferă de această patologie și
manifestarea clinică a acestei tulburări la persoanele care suferă de afecțiuni ușoare, subclinice de narcisism.
Dincolo de definițiile acceptate în acest moment în lume, sindromul selfie trebuie interpretat individual.
Acest sindrom este deosebit de comun la adolescenți, care se corelează strâns cu modificările hormonale specifice
vârstei și necesitatea acută de a defini personalitatea la această vârstă.
Din păcate, rețelele sociale organizează concursuri pentru a recompensa cele mai de succes, cele mai periculoase sau
cele mai neobișnuite selfie-uri.
Acest lucru îi încurajează pe tineri să dezvolte sindromul selfie și, nu în ultimul rând, expunerea la tot felul de
pericole.
Dacă studiem presa, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, găsim, din păcate, multe articole cu accidente
mortale în timpul organizării fotografiilor selfie: electrocutii pe calea ferată sau rețele de înaltă tensiune, accidente
rutiere, accidente feroviare etc.
Facebook Addiction
Facebook Addiction
In fiecare dintre cazurile studiate a fost pusa in evidenta o legatura clara in utlizarea retelei de socializare si
dezvoltarea si exacerbarea simptomelor psihotice. incluzand fenomene psihoproductive, anxietate, confuzie asociate
cu intensificarea utilizarii retelei de socializare.
University of Waterloo din Ontario Canada realizeaza in 2015 o metaanaliza in urma careia concluzioneaza ca
retelele de socializare Facebook si Twitter sunt incriminate pentru cresterea simptomelor de anxietate, de cresterea
sentimentului de inadaptabilitate, de cresterea sentimentului de singuratate, aparitia insomniilor.
Michael Fenichel este cel care propune termenul de Facebook Addiction Disorder (FAD) adica dependent de retelele
de socializare.
El semnaleaza comportamentul idenic al unor subiecti in relatia cu retelele de socializare, comportament care are
incluse toate elementele unei dependente inclusiv sindromul de sevraj.
Mai mult decat atat, scoala norvegiana de psihiatrie, dezvolta si o scala BFAS (Bergen Facebook Addiction Scale)
cu scopul de a identifica si cuantifica dependenta de retelele de socializare.
Gaming
Starea dependenței de jocurile video este stabilită atunci când această activitate este prelungită prea mult, interferând
cu relațiile sociale și cu activitățile care îndeplinesc obiectivele fiecărui individ.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus dependenţa de jocuri în lista tulburărilor psihice din sistemul de
clasificare a bolilor care a fost publicat în 2018.
În versiunea beta a celei de-a unsprezecea ediţii actualizate a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de
Sănătate (ICD-11), dependenţa de jocuri a fost inclusă în categoria ''tulburărilor mintale, comportamentale şi de
neurodezvoltare''.
Pentru a justifica diagnosticul acestei afecţiuni o persoană trebuie să manifeste o ''tulburare de control asupra
jocului'', să acorde ''o prioritate ridicată jocului până la nivelul la care acesta să prevaleze asupra altor interese şi
activităţi de zi cu zi'' şi să continue să se joace ''în ciuda apariţiei consecinţelor negative''
Desi Asociatia Americana de Psihiatrie trage semnale de alarma inca din 1997 privind aceasta patologie si o include
in DSM in anul 2002, abia in ultimii ani OMS-ul a acordat o atentie deosebita, datorita faptului ca s-a înregistrat o
creştere a numărului de cazuri de morţi subite şi de simptome fizice asociate jocurilor pe calculator. Doi bărbați din
Taiwan au murit din cauza jocurilor de calcalutor de tip maraton în termen de trei săptămâni unul dupa celălalt
(2015).
Toate jocurile pe calculator sunt gandite in jurul aceluiasi element central: jucatorul. Cu toate ca elementele
de hardware si software se schimba, psihologia din spatele modului in care jucatorul invata si reactioneaza la
jocuri ramane constanta. Toate jocurile pe calculator cer in mod implicit jucatorului sa raspunda intr-un
anume fel.
Primul pas este crearea recompensei. Jucatorii se comporta fata de obiectele virtuale de parca ar fi reale. Si pentru
jucatori ele chiar sunt reale. De exemplu, pentru a obtine o sabie, jucatorul trebuie sa indeplineasca anumite misiuni
si conditii.
El investeste timp, efort si indemanare pentru a obtine acel obiect si toate acestea ii confera acelui obiect valoare, fie
ca este facut din diamante fie din cod binar. Si diamantele, in definiv, sunt valoaroase doar pentru ca noi le
percepem ca fiind valoroase.
Dependenţa de calculator şi mai ales cea de jocurile video tind să devină o adevărată problemă socială în Statele
Unite.
Dovadă a acestui fapt este înfiinţarea a numeroase asociaţii după modelul celor pentru alcoolici, care au ca scop
susţinerea părinţilor de adolescenţi dependenţi de jocurile video şi calculator.
Una dintre aceste asociaţii se numeşte “Jucătorii online anonimi”, fondată în 2002 de Liz Woolley, după sinuciderea
fiului ei, tratat pentru depresie şi pasionat de EverQuest.
FENOMENUL “BALENA ALBASTRA”
VULNERABILITATILE ADOLESCENTEI
VULNERABILITATILE ADOLESCENTEI
Nomofobia
FENOMENUL DEPRESIEI LA COPII SI ADOLESCENŢI
Deşi este una dintre cele mai frecvente tulburări de sănătate mintală, nu i se acordă o importanţă adecvată,
cercetările ştiinţifice sunt foarte puţine, iar programele de prevenţie sunt inexistente la noi
Este mult subdiagnosticat
A patra cauză de deces la copiii între 10 şi 15 ani şi a treia la cei de 15-25 ani
FENOMENUL DEPRESIEI LA ADOLESCENŢI

Factorilor etiologici deja consacrați prin studiile anterioare li s-au adăugat alții noi în contextul schimbărilor sociale,
economice și chiar politice din ultimii aproape 30 de ani.
Acești noi factori determinanți sau favorizanți au implicații majore în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea fizică
și psihică a adolescentului, mergând de la dificultăți de adaptare la suicid.
Cunoașterea acestora și introducerea unor programe eficiente de prevenție primară, secundară și terțiară sunt extrem
de importante în strategia îngrijirilor medicale psihiatrice și pediatrice destinate acestei vârste.
EPIDEMIOLOGIE
Datele sunt variate şi se datorează:
 schimbării în criteriile de diagnostic;
 studiilor puţine la copii;

 diferenţelor datorate mărimii loturilor şi instrumentelor folosite.
Poate sa sufere un copil de depresie? Da. De cele mai multe ori, ca adulti si mai ales ca parinti, ne este greu sa
concepem si sa acceptam ca un copil poate cunoaste o adevarata suferinta depresiva. Depresia din copilarie
difera de tristetea normala si emotiile cotidiene care apar pe masura ce un copil se afla in dezvoltare si creste. Atunci
cand un copil pare trist, nu inseamna neaparat ca se afla intr-o depresie semnificativa. Cu toate acestea, cand tristetea
devine destul de deranjanta incat sa interfere cu activitatile sociale normale, interesele, scoala, viata in familie, acest
lucru poate fi un indicator al depresiei.
Este important sa retinem insa ca, desi depresia este o afectiune serioasa, ea se poate trata in mod eficient, mai
ales daca este identificata de catre specialisti cat mai aproape de debut. Diversitatea manifestarilor
simptomatologiei depresive la copii si diferentele in raport cu cele de la varsta adulta mascheaza in mod frecvent
suferinta copilului. Expresia clinica a depresiei la copii variaza in functie de varsta si maturizarea cognitiv-afectiva a
copilului.
Multi adulti considera copilaria ca perioada care, fiind lipsita de responsabilitati, este in acealasi timp lipsita de griji.
Cu toate acestea, anxietatea este cea mai raspandita problema a copiilor de toate varstele indiferent de gen, status
social sau nivelul inteligentei. Desi tulburarile de anxietate sunt atat de des intalnite in realitate, acestea nu sunt
problemele pentru care copiii ajung cel mai des la un specialist, primordial primind atentie problemele de
agresivitate, atentie, alimentare sau suicid.
De ce totusi merita acestea atentia noastra? Pentru ca anxietatea este un semn al unei suferinte personale reale si
poate intefera serios cu viata copiilor, reducandu-le performantele scolare, afectandu-le prieteniile si relatiile cu
intreaga familie. In plus, copiii anxiosi au un risc crescut de a deveni adulti anxiosi -la maturitate anxietatea
interferand cu munca, relatiile si satisfactia generala si creste riscul de consum de droguri si abuz de alcool, depresie,
suicid, sau probleme medicale.
Nu se cunoaste exact ce anume genereaza anxietatea la copii dar printre factorii de risc se numara cei genetici,
reactia parintilor la comportamentul anxios al copilului, imitarea comportamentului anxios al parintelui, precum si
factorii de stres cum ar fi: separarea parintilor, violenta familiala, decesul cuiva drag, intimidarea la scoala,
performantele scoalare slabe, bolile si anumite accidente.
Simptomele depresiei la copii si adolescenti
Chiar daca majoritatea studiilor medicale au pus accentul pe depistarea depresiei „mascate”, caracterizata mai ales
prin actiuni si comportament agresive, nu este mai putin adevarat ca si copiii pot manifesta tristete sau un nivel
redus al energiei, similar adultilor care sufera de depresie.
Semne ale depresiei la copii pot fi unul sau mai multe din urmatoarele simptome, observabile in mod persistent
(prezente pentru cea mai mare parte a zilei, pentru o perioada de cel putin doua saptamani), pervaziv (influenteaza
starea copilului in mai multe contexte si in mai multe activitati si relatii), cauzeaza suferinta si disconfort
copilului, impiedicand functionarea sau dezvoltarea normale si nu sunt cauzate de o conditie medicala:
• Iritabilitate sau manifestari de furie exacerbate in frecventa si intensitate
• Probleme de comportament evidente
• Sentimente continue de tristete si neputinta
• Retragerea din mediul social
• Sensibilitate crescuta la respingere
• Reducerea sau cresterea apetitului
• Insomnii sau somn excesiv

•Izbucniri in plans sau accese de furie verbala
Dificultati de concentrare
Plangeri somatice (dureri de stomac, dureri de cap, probleme legate de controlul sfincterian), care nu raspund la
tratament
Reducerea abilitatii de a functiona in timpul evenimentelor si activitatilor de acasa sau cu prietenii, la scoala, in
activitatile extrascolare
Sentimente de vina sau devalorizare
Incapacitatea de a gandi clar sau de a se concentra
Ganduri sau vorbe despre moarte sau suicid.
Nu in toate cazurile vor aparea toate aceste semne si nu toti copiii se vor comporta, gandi sau simti astfel.
Majoritatea prezinta diferite simptome in diferite momente si contexte ale vietii. Desi unii copii functioneaza
satisfacator in medii structurate, sub impactul unei depresii semnificative si la acestia pot aparea modificari
marcate la nivelul activitatilor sociale, a interesului pentru scoala, performantelor scolare, a aspectului fizic.
Copiii, mai ales cei cu varste peste 10-12 ani, pot incepe sa consume droguri sau alcool. Desi suicidul este destul
de rar intalnit la copiii sub 12 ani, copiii si adolescentii pot incerca uneori sa isi ia viata – si pot face asta si cand
sunt doar suparati sau furiosi. Fetele sunt mai predispuse sa incerce sa isi ia viata, dar baietii au o rata mai mare
de realizare a tentativei de suicid. Copiii cu o istorie de violenta, alcool sau abuz fizic si/sau sexual au un risc mai
mare de suicid decat cei care prezinta simptome de depresie severa.
Actiuni de preventie pentru combaterea dependentelor induse de accesul in lumea virtuala
campanii media de informare

pregătirea reţelei de medicină de familie, şi a celei de pediatrie pentru a informa pacienţii în legătura cu boala
psihică
atragerea companiilor farmaceutice în campaniile de informare
elaborarea unor ghiduri de informare destinate pacienţilor şi populaţiei generale.
dirijarea parintilor si tinerilor catre psiholog
• DESTIGMATIZAREA
ÎN
PSIHIATRIE
• Definiţie
Etichetarea (semnul) care indică o însuşire sau particularitate jenantă, reprobabilă, a unui individ în grupul
populaţional din care acesta face parte
• STIGMATIZAREA
• Este un proces social
• Poate fi controlată sau chiar estompată
• Poate avea efecte constructive sau distructive
• Orice societate defineşte anumite comportamente ca fiind inacceptabile şi le supune oprobiului public
• STIGMATIZAREA
• O persoană stigmatizată este considerată a fi “altfel”
• Oamenii nu sunt capabili să treacă uşor peste diferenţe
• Toleranţa este o achiziţie condiţionată social care poate fi atinsă cu dificultate.
• STIGMATIZAREA ÎN MEDICINĂ
• Toate bolile grave
• Bolile cu transmitere sexuală, cancerul, ciuma, lepra
• Criterii:
• să pună în pericol viaţa persoanei
• să îi afecteze aspectul fizic şi estetic
• să nu îi mai permită să muncească
• Oligofreniile - incapacităţii bolnavilor să se îngrijească sau să producă
• Consecinţa temerii persoanelor normale să nu fie la rândul lor afectate

• STIGMATIZAREA ÎN PSIHIATRIE
• Spre deosebire de bolile somatice, tulburările psihice afectează aspectele fundamentale care caracterizează fiinţa
umană
• Sunt modificate gândirea, modalitatea de exprimare a sentimentelor şi conţinutul acestora, comportamentul şi

abilităţile sociale
• Tulburarea psihică este dificil de înţeles, stârneşte animozitate şi frică.
• STIGMATIZAREA ÎN PSIHIATRIE
• Atitudinea faţă de aceste probleme variază în funcţie de cultură
• Există culturi care tolerează tulburările psihice sau care chiar valorizează unele forme de “nebunie”
• Daruri de la zei sau posibilităţi de comunicare cu divinitatea
• Regula este atitudinea negativă faţă de tulburările psihice
• FACTORI CARE ACCENTUEAZĂ STIGMATIZAREA
• Necunoaşterea etiologiei
• O tulburare psihică nu poate fi evitată printr-un anumit regim de viaţă
• Nu are o legătură cu prosperitatea persoanei
• Orice persoană poate fi afectată
• FACTORI CARE ACCENTUEAZĂ STIGMATIZAREA
• Nu se cunosc în prezent metode sigure prin care un individ să poată fi ferit de o tulburare psihică severă
• Oamenii sunt mai degrabă speriaţi
• Odată obţinute succese terapeutice, frica de o anumită boală începe să scadă, iar stigmatizarea are o evoluţie
asemănătoare
• PREJUDECĂŢILE CELE MAI FRECVENTE
• Tulburările psihice
– incurabile
– contagioase
• “Nebunia” este cauzată de spirite şi demoni malefici
• Bolnavii psihici
– retardaţi
– trebuie ţinuţi în spital sau închişi
– nu pot lua decizii
– sunt predispuşi către violenţă
– nu pot să lucreze
• TULBURAREA PSIHICĂ ŞI VIOLENŢA
• Puternic asociate în opinia publică
• Susţinută mai mulţi factori:
– reportajele mass-media care urmăresc prezentarea ştirilor senzaţionale
– utilizarea frecventă şi inadecvată a termenilor „psihotic”, „psihopat”, „dement”
– impactul educaţional pe care îl au o serie de produse ale industriei cinematografice, care

supradimensionează unele manifestări ale pacienţilor
• Pe baza acestor date, publicul îşi justifică frica şi atitudinea de rejectare a bolnavilor, militând chiar pentru
segregare
• CONSECINŢELE STIGMATIZĂRII
• Sunt complexe
• Finanţarea scăzută a serviciilor psihiatrice

• Şomaj
• Izolare socială
• Evoluţia nefavorabilă a tulburării
• Impact negativ asupra familiei
• REDUCEREA STIGMATIZĂRII
• Viziuni şi metode complexe
– cu acţiune simultană şi efecte sinergice
• Înţelegerea etiopatogeniei tulburărilor
• Ipotezele sociale care au ca efect blamarea societăţii
– sporeasc ostilitatea şi stigmatizarea
• Îmbunătăţirea metodelor terapeutice
– De ex. sporirea eficacităţii tratamentului antidepresiv a scăzut stigmatizarea depresiei recurente
• Un prognostic mai bun al tulburării
• ROLUL FAMILIEI PACIENTULUI
• Asistarea tulburării psihice în secret
– sporeşte ideea de boală ruşinoasă
• se va discuta despre tulburare în mod deschis
– stigmatizarea îşi va pierde din efect
• Experienţa familiilor cu bolnavi psihici
– Rolul familiilor a fost deja clar demonstrat în unele ţări
• Familiile au un rol esenţial în antrenarea mijloacelor de informare în masă
– diminuarea stigmatizării
• INIŢIATIVELE EDUCAŢIONALE
• Campanii la nivel local
• Evaluarea opiniei publice - compasiune şi o dorinţă de a sprijini
• persoanele care locuiesc în vecinătatea caselor protejate manifestă interes şi disponibilitate în sprijinirea acestor
adăposturi
•Aceste aspecte pozitive ale atitudinii populaţiei nu trebuie ignorate şi nu trebuie lăsate să se manifeste în acest
mod, pasiv
• campanie de informare şi educare
– va spori interesul membrilor comunităţii - va permite un contact social activ cu pacienţii
• Informarea populaţiei
– materiale redactate, videocasete, discuţii organizate, întâlniri, evenimente sociale organizate
• Facilitarea contactului cu pacienţii psihic
– reducerea atitudinilor de teamă şi respingere din partea membrilor comunităţii locale
• s-a constatat o relaţie socială robustă, complexă, cu stabilirea de noi prietenii, graţie acestor programe
educaţionale
• O companie educaţională nu trebuie lansată înainte de o informare completă asupra populaţiei ţintă
• Se vor culege informaţii despre aspectele culturale, convingerile religioase, miturile, folclorul şi prejudecăţile
cetăţenilor
• Se vor obţine aceste informaţii prin sondaje de opinie, interviuri structurate şi se vor consulta liderii de opinie din
diferitele grupuri.
• iniţiative legislative
• Modificările legislaţiei se vor canaliza în scopul unei protecţii a pacientului
• „The Americans with Disabilities Act” este o lege lansată în SUA în iulie 1990, care interzice discriminări de
pe baza disabilităţilor, discriminări care defavorizează o persoană la locul de muncă, la angajare sau în alte
situaţii sociale
• acest model a fost adoptat în Marea Britanie, Australia, etc
• În februarie 1992, Naţiunile Unite au adoptat Rezoluţia 119, intitulată „Principii în vederea protecţiei
persoanelor bolnave mintal şi a îmbunătăţirii serviciilor de asistenţă a acestor persoane”.
• CAMPANIE MONDIALĂ WPA
• combaterea stigmatizării în schizofreniei
• stabilirea grupurilor populaţionale ţintă:
– Persoanele care lucrează în domeniul medical
– Adolescenţi
– Persoane cu influenţă asupra opiniei publice (oameni de afaceri, preoţi, jurnalişti)
– Populaţia generală
• Mijloacele utilizate au fost următoarele:
– Speakeri din rândul pacienţilor, familiilor şi psihiatrilor care s-au adresat adolescenţilor din licee
– Broşuri în care schizofrenia era prezentată şi descrisă într-o formă accesibilă, popularizată
– Pagină web (www.openthedoors.com)
– Lansarea unei competiţii pentru liceeni de producere a materialelor anti-stigma
– Postere în licee
– Reclame la radio şi în mijloacele de transport în comun
• S-a urmărit inocularea a 3 idei:
– nimeni nu trebuie blamat pentru schizofrenie

– schizofrenia este o tulburare care se recuperează
– schizofrenii sunt oameni ca noi toţi
• Acest program descris pentru adolescenţi poate fi un model
• poate fi îmbunătăţit şi obligatoriu trebuie adaptat la particularităţile comunităţii căreia i se adresează.
• Ca orice început, programele în direcţia reducerii destgmatizării suferă de lipsa de experienţă şi numeroasele
obstacole din partea societăţii
• În scopul reducerii stigmatizării tulburărilor psihice, se impun următorii paşi:
– îmbunătăţirea asistenţei terapeutice;
– programe de educaţie pentru populaţie;
– modificări legislative şi orientarea atitudinii oficiale în vederea pregătirii şi orientarea atitudinii

oficiale în vederea pregătirii bolnavilor psihici;
– programe educaţionale pentru pacient şi familie;
– implicarea activă a pacienţilor şi familiilor acestora în vederea identificării şi reducerii discriminărilor
• posibilitatea ca pacienţii să trăiască în societatea a avut poate rolul cel mai important în schimbarea
prejudecăţilor despre tulburărule psihice
• În prezent se consideră că reabilitarea, reintegrarea şi resocializarea pacienţilor este practic antidotul

stigmatizării

Curs Anul 6 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Anul 6 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

• OBIECTUL ŞI ISTORICUL PSIHIATRIEI

• Studiul bolilor psihice

• Asistenţa medicală a bolnavilor psihici

• Boală psihică – tulburare psihică

• Modificarea conştiinţei de sine

• Perturbarea relaţiilor cu mediul ambiental

• Personalitatea umană (funcţii):

• Prevenirea tulburărilor psihice şi promovarea sănătăţii mintale (individ/grup)

• Depistarea, tratamentul precoce şi dispensarizarea bolnavilor (diminuarea morbidităţii)

• Recuperarea, reintegrarea şi resocializarea bolnavilor

• Formarea noilor generaţii de medici

• Forţe supranaturale (pedeapsă sau recompensă)

• Regele Saul – episoade maniaco-depresive

• Templul lui Esculap – psihoterapie, kinetoterapie, meloterapie

• Tulburările psihice = afecţiuni ale creierului (laicizare - competenţa medicilor)

• Tratamente cu spânz, mătrăgună

• Herophyl şi Erasistrat – medicina alexandrină

• Asclepiade – alienatio mentis = psihozele actuale

• Celsius – insania = grup care include frenezia (mania), melancolia şi delirurile

– Avicena – tratat despre melancolie

– Ahmed Ibu Aljazzar – “Maladia amorului”

– Persecuţii şi condamnări la moarte

• Petite Maison în Franţa

• Bolnavii erau expuşi publicului

• Ph. Pinel (1772) – reformă în asistenţa bolnavilor psihici

• Esquirol – monomania, demenţa

• Lasegue, Falret, Baillarger, Magnan

• Babinski, Kandinski, Secenov, Korsacov

• Meynert, Wernicke, Kleist

• Perioada feudală – caracter caritabil; Matei Basarab – pravilele din 1652.

– Căldăruşani, Schitul Balamuci, Mărcuţa în Muntenia

– Schitul Madona Ducu în Oltenia

– Neamţ, Golia în Moldova

• Al. Şuţu, Al. Obreja – Bucureşti

• Julien Lukaszewski, Al. Brăescu, Pastia

• Concepţii şi orientări în psihiatrie

• Ipoteza organogenetică (Griesinger)

• Direcţii actuale în psihiatrie

 SPECIALITATEA MEDICALĂ CARE STUDIAZĂ TULBURĂRILE MENTALE, ETIOLOGIA ŞI

 Gestionarea cazului pe termen mediu şi lung

 Istoricul tulburării prezente

 Alte tulburări psihice din trecut

 Istoricul dezvoltării personale

 Se notează cuvintele pacientului

 Date de la prieteni, poliţie, vecini etc.

 ISTORICUL TULBURĂRII PREZENTE

 Descrierea simptomelor şi cronologia acestora

 Durată, debut, intensitate, periodicitate, factori declanşatori

 Factori agravanţi sau protectivi

 Intervenţii terapeutice anterioare

 Alte tulburări psihice din trecut

 Evoluţia pâna la episodul actual

 Descrierea simptomelor în detaliu

 Internări, intervenţii chirurgicale etc.

 O afecţiune somatică poate precipita o decompensare psihiatrică

 Existenţa bolilor somatice influenţează deciziile terapeutice

 Componenta genetică familiala

 Factori de stres în familie

 Răspunsul terapeutic la alţi membri din familie

 Istoricul dezvoltării personale

 Evenimentele cu importanţă majoră

 Se vor sublinia cele cu implicaţii etiologice

 Prieteni, educaţie, schimbări ale performanţelor şcolare