Craus Denisa- Mihaela

LRE I

Interpretarea numelui

„Nomen est omen”, spuneau romanii: „Numele înseamnă destin”. Era expresia convingerii
foarte larg răspândite că numele fiecărui om are o mare însemnătate în viaţa acestuia, influenţând
felul în care i se va desfăşura existenţa. Multe alte culturi dădeau importanţă numelui ca fiind
determinant pentru destinul fiinţei umane care-l poartă, iar acest fel de a gândi predomină şi azi în
multe populaţii ale lumii. De aici, grija de a alege un nume norocos, de bun augur, sau un nume
eroic, sau unul care să-l plaseze pe purtător sub ocrotirea unei anumite zeităţi, a unui sfânt ori a
unui animal cu puteri magice.

Deşi nu ni le alegem noi înşine, numele sunt un fel de “etichete” ce pot da informaţii despre
clasa socială din care facem parte, nivelul de educaţie şi originea etnică – ale noastre ori, cel puţin
ale părinţilor noştri. Numele pot influenţa chiar şi alegerile pe care le face o persoană, în propria
ei existenţă – conştient sau nu.

Originea numelui de familie “Craus” trimite înspre regatul istoric al Boemiei, care în prezent
cuprinde Republica Cehă. Numele este derivat de la cuvântul german superior "Kraus", care
înseamnă "creț". Numele de familie Craus a fost găsit pentru prima dată în Boemia, unde a fost
asociat în antichitate cu conflictele tribale din zonă. Aceștia au încheiat alianțe cu mulți nobili și
prinți din istoria timpurie, împrumutându-și influența în lupte pentru putere și statut în cadrul
regiunii. S-au ramificat în multe case, iar contribuțiile lor au fost căutate de mulți lideri însetați de
putere. Numele Craus este purtat de oameni care posedă o “minte creață”, capabilă de a proiecta
idei noi, neobișnuite, o minte ingenioasă, ce se mulează cu ușurință pe diverse domenii de
activitate. Încrețiturile creierului denotă inteligență, creativitate, o bună memorie și abilitate de a
elabora noi structuri, noi posibilități ce activează activitatea de gândire. Aceste „împăturiri” p ermit
creierelor umane să aibă mai mulţi neuroni, care la rândul lor pot însemna un creier mai avansat
cu abilităţi cognitive superioare.
Prenumele “Denisa” este unul dintre cele mai vechi nume care provin din regiunea
franceză cunoscută sub numele de Bretagne, sau Bretania. Acesta este forma feminină a
prenumelui “Denis”, o formă medievală franceză pentru “Dionysius”. Foarte frecvent în vechea
Grecie, Dionysios face parte dintr-o familie de antroponime derivate sau compuse
(Dionysianos, Dionysiarchos, Dionysigenes, Dionysidoros, Dionysikles) în care se recunoaște
cu ușurință numele unuia dintre cei mai cunoscuți zei ai antichității, Dyonisos. Fiul al marelui
Zeus (în coapsa căruia este purtat spre a se putea naște la timp) și al Semelei, crescut de nimfele
transformate apoi în stele (Hyadele, din constelația Orionului), Dyonisos, identificat la romani
cu “Bacchus” sau cu o mai veche divinitate italică “Liber Pater”, era zeul vinului; însoțit de
alaiul menadelor și al satirilor, purtând pe cap o cunună din viță de vie și în mână un tirs
împodobit cu iederă, el străbătea lumea, îi învăța pe oameni să cultive vița de vie și să stoarcă
vinul, răspândea veselia și bucuria. Deși considerat de greci ca un zeu străin, Dyonisos era
sărbătorit cu un fast deosebit din timpuri străvechi (pus la loc de frunte de către Alexandru
Macedon, cultul acestei divinități a vegetației a fost introdus mai târziu și la Roma, împreună
cu cultul Demetrei), în manifestările prilejuite de celebrarea zeului găsindu-se chiar originea
tragediei și a comediei. (În timpul “marilor Dionisii” de la Atena, cântăreții îmbrăcați în piei
de capră intonau, dialogând cu solistul, tragoidia “cântec al țapului”, țapul- tragos- recunoscut
dușman al viței de vie, era animalul sacrificat zeului; la Dionisiile sătești, adevăratele petreceri
populare, se intonau cântece vesele, revelatoare asupra originii comediei fiind chiar
semnificația etimonului kommos “petrecere, chef, orgie”). Dacă sărbătorile închinate acestui
 Craus Denisa- Mihaela
LRE I

iubit zeu al vinului și al veseliei sunt în general bine cunoscute astăzi (este interesant de amintit
că, degenerând adesea, Bacanalele au fost interzise chiar de către senatul roman în 186 î.e.n.,
originea și semnificația inițială a numelui Dionysos rămân încă nesigure. Dintre ipotezele
propuse (cea mai veche, se pare că aparține lui Platon, care interpreta: didous tou oînon “cel
care dă vinul”), interesante și de largă circulație sunt doar două. Prima vede în Dionysos un
compus a cărui semnificație ar fi fluxul luminii, curgerea luminii (Dios, formă de genitiv pentru
Zeus, este considerat drept nume al cerului sau al luminii- lat. Dius însemna “ceresc, luminos”,
iar –nys- ar aparține radicalului indo-european sneudh “a curge, a trece”), mult mai simplă și
conformă cu originea tracică a zeului, a doua ipoteză propune semnificația fiu al lui Zeus (Dio-
, de la Zeus și un cuvânt tracic cu sensul “fiu”). Cu toate că Dionysios (la origine o formă
adjectivală care înseamnă “referitor la Dionysos”) avea o clară semnificație păgână, numele a
fost purtat și de către creștinii din primele secole ale erei noastre, printre care și câțiva martiri
sanctificați de biserică. De un cult deosebit s-a bucurat, mai ales în Franța, un apostol al Galiei
și prim episcop al Parisului din sec. 3, Dionysius (aceasta este forma latină a numelui grecesc),
lucru care explică popularitatea și frecvența fr. Denis. Preluat din greacă de către slavi (în v.sl.
Dionisii, Dionisu, Dionisia, în pomelnicul de la Horodiște, 1484), numele ajunge și la români,
care au folosit, alături de forma cultă Dionisie, fem. Dionisia și pe Dieniș, Dienis, Dionis
(atestate în documentele moldovenești chiar de la începutul sec. 15), Dioniș, Dionisie, Donisă,
Deiniș, Diiniș etc. Astăzi Dionis este un prenume cu o frecvență foarte redusă; pentru feminin
apare sporadic un împrumut din franceză, Denisa (forma normală Dionisa pare ieșită din uz),
identificat și ca Denise, în italiană ca Dionisia, în maghiară- Dionizia, bulgară- Dioniș, iar în
rusă- Denisa. Printre cele mai cunoscute nume, se remarcă Dionysios Thrax, cunoscut gramatic
din antichitate, trac de origine, istoricul Dionysios din Halicarnas, toponimul Dionysopolis,
numele unei foste colonii grecești, astăzi Balcic, în R.P. Bulgaria, mitropolitul revoluționar de
la 1821, Dionisie Lupu, cronicarul Dionisie Eclesiarhul, Denis Diderot, filosoful iluminist,
scriitor și fondator al Enciclopediei. Dionysos- Bachus a inspirat numeroși artiști celebri:
scriitorii Eschil, Euripide, Aristofan, sculptorul Praxiteles, pictorii Michelangelo, Leonardo da
Vinci, Tizian, Velasquez, compozitorii R. Strauss (opera Ariadna la Nexos) și A. Roussel
(baletul Bachus și Ariadna). Din literatura română numele este cunoscut datorită creației
eminesciene “Cugetările sărmanului Dionis”.
Prenumele “Mihaela” este femininul lui “Mihai”, unul dintre cele mai frecvente și
răspândite prenume din onomastica popoarelor europene, și nu numai. Acesta corespunde unui
vechi nume ebraic “Mikael”, purtat de numeroase personaje biblice. Considerat a fi cel mai
mare dintre îngeri (arhangel), atât în tradiția creștină, cât și în cea iudaică, Mikael apare în
cartea lui David ca mare voievod și ocrotitor al copiilor poporului lui Israel. Numele ebraic în
care se recunoaște unul dintre numele divinității, -el, Elohim, se încadrează în seria teoforicelor
frazeologice, frecvente la popoarele antice. Prima parte a lui Mikael perfect identic, atât din
punct de vedere al semnificației, cât și din cel al formei cu un alt nume ebraic, Mikajah (-jah,
din Jahve, alt nume al divinității), înseamnă “cine ca”, întreaga frază putând fi interpretată “cine
este ca El (sau Jahve)?”, tip de construcție interogativă cu interesante similitudini în onomastica
asiro-babilonenilor. Redat în Septuaginta prin gr. Michael, iar în Vulgata prin lat. Michael,
vechiul nume ebraic se răspândește în Europa. În Germania, de exemplu, numele era atât de
popular, încât a ajuns să fie folosit ca un simbol pentru țăranul german. De aceeași popularitate
se bucură numele și la slavi. Primele atestări documentare datează din secolul al XV-lea, în
Transilvania. Devenit foarte frecvent și răspândit în toate regiunile țării, Mihail strânge în jurul
 Craus Denisa- Mihaela
LRE I

său numeroase forme, hipocoristice, derivate, fie preluate de la popoarele vecine, sau mai
îndepărtate în epoza modernă, fie creații românești.
Vechi credinţe româneşti cereau ca, atunci când un copilaş era foarte bolnav, iar cei din
jur se temeau că ar putea muri, să-i fie schimbat numele, în ideea că astfel boala (ori “Necuratul”,
socotit agent al bolii) nu-l va mai găsi ori nu-l va mai recunoaşte. Schimbarea numelui se făcea
printr-un ritual strict, ce implica întâi înstrăinarea copilului (acesta era, de cele mai multe ori,
“vândut prin fereastră” unei alte femei din sat, care dădea pentru el o plată simbolică) şi apoi
recuperarea lui de către părinţi, după ce femeia care-l cumpărase îi pusese un nume nou. Ulterior,
toţi cei ai casei foloseau, pentru copil, doar acest nume. De multe ori, copilaşul primea, ca nume
nou, pe cel al unui animal sălbatic, de pildă Lupu sau Ursu pentru băieţi, Ursa ori Vidra pentru fete.
Odată cu însuşirea acestui nume, copilul îşi însuşea şi forţa vitală a sălbăticiunilor, ceea ce, în
gândirea magică a înaintaşilor noştri, l-ar fi ajutat să-şi recapete sănătatea şi puterea de viaţă.

De asemenea, filosofia Kabalariană susține că dacă vrei să îți schimbi destinul, trebuie mai
întâi, să îți schimbi numele. Efectuând această cercetare și descoperind originea propriului nume,
constat că acesta a fost “croit”, dacă se poate spune așa, pentru mine, persoana mea lăuntrică
identidicându-se cu semnificațiile acestuia.

Bibliografie:
Nicolae A. Constantinescu, Dicționar onomastic romînesc, Editura Academiei R.P.R.,
București, 1963
Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică Română, București,
1975
Cristian Ionescu, Dicționar de onomastică, Editura Elion, 2008
https://www.behindthename.com/name/denisa
https://www.houseofnames.com/