RADIOGRAFIE DENTARA

Radiologia poate fi definita ca domeniu ce se ocupa cu studierea si aplicarea

tehnologiilor imagistice in scopul de a diagnostica si de a trata diferite afectiuni. Astfel,
alaturi de examenul clinic stomatologic , examenul radiologic constituie unul din pasii
important pe care trebuie sa ii parcurga un medic in scopul de a pune un diagnostic
corect.
Razele X sunt radiatii electromagnetice cu lungime scurta de unda, care pot
penetra corpuri solide. Undele de radiatii electromagnetice au doua proprietati de
baza, lungimea de unda si frecventa. Lungimea de unda reprezinta distant de la creasta
unui val la creasta valului urmator. Frecventa reprezinta numarul de valuri aflate intr-o
anumita distant

Aspecte de anatomie dentara radiologica

Structurile dentare apar vizibile radiologic si diferentiate ca si grad de opacitate datorita

absorbtiei diferite a razelor X determinata de densitatea si gradul particular de mineralizare al

straturilor dentare.
Imaginea radiologica obtinuta evidentiaza forma de ansamblu a coroanei si a radacinii, dar nu
permite vizualizarea canaliculelor aberante, a deltei apicale sau a limitei dentina-cement (dentina si
smaltul au un grad apropiat de mineralizare). Smaltul dentar, bogat in saruri minerale, are un grad
important de absorbtie a razelor X, fiind totodata cel mai radioopac tesut din organism.
In mod exceptional se poate remarca pe filmele radiologice si abraziunea interdentara,
produsa datorita microdeplasarilor dentare in alveoli sub presiunea masticatorie. Radiologic se
depisteaza transformarea punctelor de contact in suprafete plane de contact.
Stratul de cement ce inveleste radacina si se gaseste in continuarea smaltului coronar are o
imagine radiologica net delimitate si conturata spre exterior.
 Spre deosebire de smalt, care are un continut de 96% in saruri minerale, cementul are o
mineralizare de 73%, apropiata de compacta osoasa. Pe cement se fixeaza ligamentele periodontale
ce fixeaza dintele in alveola dentara. Delimitarea dintre cement si dentina nu este decelabila
radiologic, dentina avand o mineralizare de 76%, foarte apropiata de cea a cementului.

1.Incidenta endobucala, retroalveolara izometrica si ortoradiala(Incidenta RIO,

incidenta Dieck, incidenta periapicala , tehnica bisectoarei.)

Incidenta a fost propusa de Cieszynschi in 1907 si perfectionata de Dieck in 1911. Furnizeaza

date complete despre:
-dinti
-crestele alveolare
-formatiunile anatomice adiacente
Principala deficient:
-este parcelara, fapt ce necesita uneori completarea ei cu incidente extraorale sau axiale cu film
ocluzal pentru a putea aprecia correct leziunile mai intinse.
Incidenta este retroalveolara deoarce filmul se localizeaza endobucal in spatele alveolelor
unui grup de 2-3 dinti de examinat.
Se utilizeaza filme special pentru radiografii dentare de ¾ cm. Aceste filme contin un strat de
bromura de argint sensibil la radiatii mai dens, pentru a putea fi impresionat direct de fasciculul
incident de raze X.
Filmele vin in contact pe una din fete cu o folie de staniol opaca la radiatiile X, sunt ambulate
apoi intr-o hartie neagra, opaca si intr-un invelis exterior din material plastic impermeabil la
umiditatea din cavitatea bucala.
Folia de staniol are un rol dublu rol:
-protejeaza filmul radiologic de radiatiile secundare, care, venind din spate, il pot voala, alterand in
mod nedorit calitatea imaginii .
-protejeaza de iradiere corpul pacientului , oprind o parte din razele incidente.
Filmul propriu-zis este sensibil la radiatii pe ambele fete dar fata care vine in contact cu folia
de staniol nu va pemite patrunderea razelor X, astfel incat filmul va trebui pozitionat intotdeauna cu
fata catre fasciculul de radiatii .
Izometria proiectiei se obtine prin inclinarea fasciculului de radiatii astfel incat raza centrala
sa fie perpendiculara pe bisectoarea unghiului format de axul dintelui si film. Pentru orientarea
corecta, planul ocluzal al maxilarului de radiografiat se aseaza orizontal. Dieck a introdus un sistem
standard de inclinare a razei centrale, masurat in grade:
-pentru maxilar, inclinarea craniocaudala de 40° la incisivi si canini si de 35° la premolari si la 30°la
molari.
-pentru mandibula, inclinarea craniocaudala de 20° la incisivi si canini, de 15° la premolari si la 10° la
molari.
Principiul ortoradialitatii presupune orientarea fasciculului incident catre centrul imaginar al
semicercului pe care este inscrisa fiecare arcada. Raza centrala va fi indreptata spre apexul dintelui.
Astfel, ortodontalitatea este comparabila in plan orizontal cu izometria aplicata in plan vertical.

2.Procedeul Le Master(tehnica periapicala paralela)

 Uneori, in incidenta RIO, apexul molar apare mascat de osul molar. Procedeul Le Master
corecteaza incidenta RIO clasica prin indepartarea dintelui de coroana dentara si modificarea
unghiului dintre axa dintelui si film, formandu-se aproape un paralelism intre ele.
Pentru ca raza centrala sa fie perpendiculara pe bisectoarea noului unghi format de axa
dintelui si film, aceasta trebuie inclinata craniocaudal doar cu 15°, iar fasciculul incident va trece pe
sub proeminenta malara si se va inlatura suprapunerea radiologica a imaginii acesteia penste apexul

molarilor maxiliari.

3. Incidenta Bite-Wing

Se utilizeaza un film special cu aripioara, orientat vertical pentru dintii interiori si orizontal
pentru cei posteriori. Pacientul tine filmul in oculuzie, muscand pe aripioara. Imaginea obtinuta
evidentiaza coroanele dintilor antagonisti, treimea coronara a radacinilor si septul osos interdentar.
Pe aceste incidente se pot decela:

-cariile interdentare incipiente

-carii de colet incipiente
-recidive de carie
-depistarea unor anomalii congenitale s.a.
Un dezavantaj major ar fi acela ca nu ofera informatii despre cele doua treimi apicale ale
radacinii.

4. Incidenta endobucala izometrica si ortoradiala cu film ocluzal (Incidenta Belot)

Se intrebuinteaza filme de 4/5 cm, care sunt tinute de pacient in ocluzie, cu 2/3 endobucal si
1/3 la nivelul coridorului bucal. Fasciculul incident se centreaza perpendicular pe bisectoarea
unghiului format de axul dintelui si planul ocluzal.
Se utilizeaza la :
-pacientii cu trismus sau aanchiloza
-decelarea prezentei calculilor salivari
-studierea regiunii mentoniere
-studierea molarilor de minte inferiori.
Ca dezavantaj, aceasta tehnica este mai putin exacta pentru parodontiul marginal.

5. Incidenta endobucala axiala cu film ocluzal (Incidenta Simpson)

Se realizeaza o proiectie a dintilor in axul lung al lor, acestia aparand ca niste cercuri care au in
mijloc canalul radicular vizibil ca un punct. Incidenta este perpendiculara pe RIO si realizeaza practic
explorarea suprafetelor alveolare vestibulare si orale, precum si raportul dintre dinti si formatiunile
anatomice vecine.
Dificultatile intampinate la efectuarea acestei tehnici pot fi:
-obtinerea unei proiectii axiale corecte la dintii arcadei superioare.
-la mandibula se obtin proiectii axiale corecte, dar pe grupe reduse de dinti.

Formatiuni anatomice vizibile pe ortopantomograme

Pe ortopantomografii (OPG) sunt vizibile trei tipuri de imagini: imagini reale unice, imagini
reale dublate si imagini fantoma.
Imaginea reala unica este rezultatul proiectiei pe filmul radiologic a unei structuri anatomice
strabatute o singura data de fasciculul de raze X. Marea majoritate a imaginilor imprimate pe OPG se
incadreaza in acest tip.
Imaginea reala dublata apare in cazul formatiunilor anatomice situate pe linia mediana a
corpului (palatul dur, palatul moale, osul hioid, coloana vertebrala cervicala). Formatiunile respective
vor fi strabatute de doua ori de raze X in timpul efectuarii OPG.
Imaginea fantoma se formeaza datorita obiectelor dense surprinse intre fasciculul de raze
incidente si filmul radiologic si reprezinta umbra unui obiect radioopac (cercel, mandibula) localizat in
realitate in partea opusa si proiectata pe film. Imaginea fantoma se produce doar pe acele obiecte
localizate in zona din care isi incepe si isi incheie rotatia tubul radiogen
Imaginea fantoma a unui obiect comparata cu imaginea sa reala este
-localizata pe partea opusa
-de aceasi forma
-mai putin clara
-de dimensiuni mai mari
-proiectata mai sus pe film
 Avantajele efectuarii OPG:
-se poate examina printr-o singura expunere o suprafata anatomica mare

-la efectuarea ei se utilizeaza o doza relativ scazuta de radiatii (echivalenta cu expunerea la 4

radiografii in incidenta retroalveolara)
-usor de efectuat
Dezavantaje OPG:
-claritatea scazuta a imaginii si marirea (20-30% in sens orizontal si vertical) limiteaza acuratetea
diagnosticului. Exista un raport in ceea ce priveste dimensiunea unui obiect pe OPG si dimensiunea
reala a sa de aproximativ 125/100
-cost relativ mare.
Ca si principiu general de functionare, ortopantomograful se bazeaza pe deplasarea unui
fascicul de radiatii eliberat printr-o fanta, pentru a fi proiectat asupra ambelor arcade dentare printr-
o parcurgerea continua de la un capat la altul.
Filmul radiologic de dimensiune corespunzatoare se aplica in interiorul unei casete metalice
rigide sau a unei casete flexibile din vinilin, astfel incat cele doua ecrane amplificatoare ale casetei sa
fie in contact strans cu filmul si se pozitioneaza caseta in aparat.