Capitolul IV Eficienţa economică a distribuţiei cărnii

şi produselor din carne la SC „AVICOLA-MATCA”

SA Iaşi
4.1 Conceptul de eficienţă economică în distribuţia cărnii şi
produselor din carne

Eficienţa cărnii şi produselor din carne reprezintă însăşi eficienţa activităţilor de

distribuţiei a acestora de la producător la consumator într-o manieră cât mai favorabilă
atât pentru întreprinderea producătoare cât şi pentru consumatori.
Procesul de distribuţie implică elaborarea politicilor şi strategiilor la două mari
probleme:
a) alegerea canalelor de distribuţie, respectiv a circuitelor de deplasare a bunurilor de
la producător la consumator;
b) distribuţia fizică constituită dintr-o suită de procese economice.
Realizarea unei distribuţii eficiente presupune în primul rând o alegere corectă din
partea firmei a sistemului de distribuţie. Mai multe criterii stau la baza evaluării unui
sistem, cele mai importante dintre acestea fiind: acoperirea pieţei vizate, rentabilitatea,
controlul procesului, a intermediarilor, supleţea circuitului, compatibilitatea cu alte
circuite care sunt în funcţiune, experienţa acumulată în cadrul unui circuit.
Procesul, în drumul pe care trebuie să-l parcurgă de la producător la consumator, trece
prin diferite circuite şi canale de distribuţie care presupun cheltuielile ce variază în
funcţie de natura şi numărul verigilor de circulaţie practice.
Stabilirea relaţiilor, atât în cazul circuitului direct cât şi în cazul circuitului indirect,
între producător şi utilizator trebuie să se facă pe baza unor calcule probabile de
optimizare a transporturilor şi prin folosirea mijloacelor interne de transport şi
manipulare (politizarea, containerizare etc.). Ajungând la alegerea căilor de distribuţie
şi a formelor de manipulare şi transport, compartimentul de marketing al întreprinderii
producătoare contribuie la sporirea eficienţei acestora.
În teoria economică, noţiunea de eficienţă a fost înţeleasă în moduri diferite. A existat
o perioadă, în bună măsură depăşită, în care eficienţa economică era definită prin
outputul sistemului productiv concretizat în volumul absolut al unor produse, fără a
ţine seama de cheltuielile făcute pentru obţinerea lor. Astfel spus, eficienţa înseamnă
atingerea scopului.
În prezent prin eficienţă economică se înţelege raportul dintre rezultatele obţinute şi
cheltuielile efectuate într-o anumită perioadă de timp, pentru obţinerea lor.
V
Ee 
C
unde Ee – eficienţa economică; V – volumul valoric anual al producţiei obţinute; C –
 cuantumul anual al cheltuielilor de producţie.
În cazul SC „AVICOLA-MATCA” SA volumul valoric al producţiei obţinute în anul
2000 este de 67.220.000 mii lei, iar cuantumul cheltuielilor de producţie din anul 2000
este de 40.150.000 mii lei, rezultând Ee=1,6%.
Când vorbim despre eficienţă economică, un aspect important ce nu poate fi omis sub
nici o formă, este acela că efectele economice reprezintă latura sa fundamentală.
Primatul, în orice acţiune, îl deţine rezultatul urmărit, efectul fiind de fapt mobilul care
justifică însuşi desfăşurarea acţiunii. Eficienţa nu are în vedere rezultatele în general
care se obţin în urma desfăşurării acţiunilor urmărite, ci efectele dorite, aşteptate, adică
efectele pozitive.
În concluzie, ceea ce se desprinde din această subliniere, este aceea că o acţiune nu
poate primi atributul de eficienţă dacă nu se soldează cu efectele dorite.
Un alt aspect, pus în evidenţă de definiţia eficienţei, este acela că eficienţa este un
atribut propriu, doar acţiunilor umane. Acest aspect este foarte insistent de subliniat de
V. Mureşan, care încearcă să valorifice cât mai pe larg o serie de realizări din
domeniul teoriei generale a acţiunii, în scopul delimitării riguroase a conţinutului unor
concepte cu sensuri apropiate1.
Rezultă, din nou, concluzia că o acţiune, nu este eficientă dacă provoacă alte efecte
decât cele fixate drept obiectiv.
Corelaţia obţinută: eficienţa este cu atât mai mare cu cât se obţine mai mult în condiţii
de cheltuieli date. Viciul ascuns al conceptului general de eficienţă economică, constă
în plasarea pe un plan secundar a dimensiunii eficacităţii, datorită supoziţiei implicite
că rezultatul e identic cu scopul.
Petre Jica pledează pentru „trecerea de la optica eficienţ4ei simple la cea a eficienţei
complexe”2 urmărind deschiderea de noi orizonturi calculelor de eficienţă economică.
Rin eficienţă complexă se înţelege luarea în calcul nu numai a efectelor principale, ci
şi a celor secundare (cum sunt cele sociale şi de protecţie a mediului înconjurător), a
efectelor conexe şi colaterale (care dau seama de conlucrarea pentru realizarea
aceluiaşi produs a mai multor unităţi), a factorului timp. Conceptul de eficienţă
economică simplă este cel mai utilizat efectiv, adică un concept care nu i-a în
considerare efectele indirecte şi care ţine cont, doar implicit, de nevoia socială globală,
drept criteriu de apreciere a efectelor şi cheltuielilor. Nevoia socială globală fiind
redusă în acest caz, la faptul că ea există atunci când, după desfacere, se încasează
contravaloarea corespunzătoare.
Eficienţa economică este un fenomen atât de complex încât nu poate fi surprins de un
singur indicator, ci de un ansamblu de indicatori.

1
V. Mu reşan – „Val ori l e şi cri t eri i l e efi ci enţ ei ”, Ed. Pol i ti că, B ucureşt i , 1987.
2
Petre Ji ca – „Efi ci enţ a econom i că si m pl ă şi com pl exă”, R evi st a Econom i că, Nr.
10/ 1985, pag. 21
4.2 Forme şi indicatori de exprimare a eficienţei economice
la SC „AVICOLA-MATCA” SA
4.2.1 Analiza eficienţei economico-financiare a activităţii de producţie la SC
„AVICOLA-MATCA” SA

La 31 decembrie 2000 indicatorii economico-financiari, în sinteză se prezintă astfel:

1. Cifra de afaceri
Cifra de afaceri realizată în anul 2000 este de 80.100.200 mii lei, prezentând faţă de
anul precedent o creştere de 0,15%, când s-a realizat o cifră de afaceri de 79.982.948
mii lei. În structura cifrei de afaceri, ponderea de 86,75% o deţin veniturile din
producţia vândută, diferenţa de 13,25% fiind realizată din activitatea comercială,
respectiv venituri din vânzări de mărfuri.
2. Profitul brut
Profitul brut la 31 decembrie 2000 este de 42.485 mii lei şi este structurat astfel:
din activitatea de bază: + 2.454.209 mii lei;
din rezultatele financiare: - 4.303.981 mii lei;
din rezultate excepţionale: + 1.892.257 mii lei.
Nivelul profitului brut a fost influenţat negativ de cheltuielile financiare, constând în
dobânzi bancare în sumă de 4.403.953 mii lei şi cheltuieli discount în sumă de 114.685
mii lei faţă de venituri financiare de numai 214.657 mii lei.
3. Creanţe şi datorii
Tabel nr. 16 – Evoluţia creanţelor şi datoriilor înregistrate la SC „AVICOLA-
MATCA” SA în anul 2000 comparativ cu anul 1999
Nr.
Indicator Realizat 1999 Realizat 2000 % 2000/1999
Crt.
1 Clienţi 3.475.562 4.426.330 127,35
2 Furnizori 9.139.054 10.238.418 112,05
Împrumuturi
3 11.800.304 11.146.259 94,45
bancare
4 Alte datorii 17.454.053 26.511.469 151,90

Creanţele din clienţi au crescut la 31 decembrie 2000, faţă de anul precedent cu

127,35% în special pe seama creşterii preţurilor. Din total valoare, 2.627.149 mii lei
au o vechime sub 30 de zile, 1.439.082 mii lei au o vechime între 30 şi 90 de zile, iar
360.100 mii lei peste un an. Pentru clienţii rău platnici s-au introdus acţiuni în justiţie,
care sunt în curs de soluţionare sau executare.
Datoriile privind furnizorii sunt mai mari cu 1.099.344 mii lei, respectiv 112,04%, pe
seama creşterii stocurilor de materiale consumabile de la 2.361.487 mii lei în 1999 la
4.428.220 mii lei în 2000.
Împrumuturile bancare se menţin relativ constante, înregistrându-se o reducere cu
654.045 mii lei datorită rambursărilor de credite efectuate în 2000.
Obligaţiile fiscale – la capitolul „alte datorii” – au crescut datorită blocajului financiar
generalizat pe economie, care a determinat să nu se poată încasa în termen sumele
datorate de clienţi. Prin aceasta, ei nu au dispus de lichidităţi pentru achitarea la
termen a obligaţiilor bugetare, ceea ce a condus la perceperea de majorări de
întârziere, care de regulă, depăşesc datoriile propriu-zise.
În urma unor demersuri făcute de Ministerul Finanţelor, pentru plata datoriilor la
bugetul de stat, conducerea societăţii a obţinut aprobarea unei eşalonări la plată până la
finele anului 2002. de asemenea, se are în vedere obţinerea unei noi eşalonări pentru
obligaţiile constituite în anul 2000 şi trimestrul I al anului 2001.
4. Productivitatea muncii
Tabelul nr. 17 – Indicatori ai productivităţii muncii la SC „AVICOLA-MATCA” SA
în anul 2000 comparativ cu anul 1999
%
Indicator UM Realizat 1999 Realizat 2000
2000/1999
Număr mediu de salariaţi - 354 245 69,2
Mii
Productivitatea muncii
lei/s
raportată la cifra de 225.940 326.939 144,7
alar
afaceri/salariat
iat

Se constată o creştere a productivităţii muncii în cifre absolute. Dacă se analizează

indicatorul în cifre comparabile (cu influenţe din rata inflaţiei şi cursul valutar) aceasta
este în descreştere faţă de anul 1999. personalul în anul 2000 a fost redus cu un număr
de 109 persoane (21 prin pensionare şi 88 prin disponibilizare), datorită faptului că
materia primă – laptele – a scăzut, precum şi datorită dotării unităţii cu utilaje ce
înlocuiesc munca manuală depusă de muncitori.
Pentru anul 2001 unitatea şi-a propus să aibă în vedere o corelaţie optimă între
volumul activităţii şi numărul de personal, echilibrând totodată cheltuielile efectuate
cu veniturile realizate.
5. Repartizarea profitului brut
Profitul net este de 2.634 mii lei, dedus în urma plăţii impozitului fiscal aferent anului
2000, care se propune a fi utilizat în totalitate ca sure proprii de finanţare în anul 2001.
Pentru încasarea datoriilor de la clienţii rău platnici s-au introdus notificări şi acţiuni în
justiţie şi totodată s-a extins efectuarea de livrări numai la clienţii care achită în
numerar sau cu instrumente bancare de plată (CEC-uri, ordine de plată vizate de bănci,
scrisori de garanţie bancară, bilete la ordin etc.), contravaloarea cărnii şi produselor
din carne comandate.
Pentru anul 2001 conducerea societăţii îşi propune ca prin valorificarea eficientă a
materiei prime, creşterea productivităţii muncii şi a randamentelor tehnologice să
determine creşterea nivelului veniturilor şi a profitului.
Se are în vedere, de asemenea, o strategie corespunzătoare privind raportul între
costurile intrărilor pe de o parte şi preţurile de vânzare pe de altă parte, prin adaptarea
producţiei la cerinţele de piaţă şi de eficienţă economică în acelaşi timp, adaptare
realizată printr-o analiză permanentă a pieţei.

4.2.2 Evidenţierea eficienţei economice în comercializarea cărnii şi produselor din

carne la SC „AVICOLA-MATCA” SA

Pentru evidenţierea concretă a activităţii desfăşurate de SC „AVICOLA-MATCA” SA

în ceea ce priveşte distribuţia produselor sale, am realizat o analiză a principalilor
indicatori de exprimare a eficienţei economice în distribuţie.
Tabelul nr. 18 – Indicatori valorici obţinuţi prin analiză dinamică la SC „AVICOLA-
MATCA” SA
N Anul 2000 – mii lei - Indici %
r.
Anul 1999
c Indicatori Col. Col. Col.
– mii lei - Prevăzut Realizat
r 3/2 4/2 4/3
t.
0 1 2 3 4 5 6 7
Cifra de 100, 102, 101,
1 73.884.921 74.230.210 75.456.213
afaceri 4 1 6
Producţia
105, 111, 106,
2 marfă 58.269.850 61.321.402 65.220.000
2 9 3
fabricată
Producţia 111, 114, 103,
3 26.756.033 29.730.232 30.720.000
exerciţiului 1 8 3
Rezultă că, faţă de realizările perioadei precedente firma şi-a propus o sporire a tuturor
indicilor, ceea ce, în condiţiile actuale de evoluţie a preţurilor, presupune o dezvoltare
a activităţii de producţie şi comercializare, urmărindu-se:
reducerea producţiei stocate; diminuarea imobilizărilor în producţia neterminată şi a
consumurilor interne;
micşorarea ponderii cheltuielilor cu materialele, cu repercursiuni favorabile în
costuri şi profit. Starea de fapt a indicatorilor atestă realizarea în totalitate a
obiectivelor prevăzute, ceea ce înseamnă că, în activitatea sa, firma a imobilizat, în
general, rezerve peste cele prevăzute de programul de producţie.
Cu toate acestea se remarcă unele aspecte, care, din punct de vedere calitativ, atestă
neîncadrarea în nivelul unor proporţii prevăzute în program.
Astfel, deşi s-a prevăzut o reducere a stocurilor de produse finite, efectiv, acestea au
crescut ceea ce în principiu înseamnă că s-a fabricat fără a avea asigurată desfacerea.
Într-o asemenea situaţie, trebuie stabilit dacă nu este o stare creată deliberat, în raport
cu evoluţia preţurilor, sau este consecinţa producţiei finite, necontrolarea producţiei,
împunându-se o analiză profundă privind clauzele care au determinat-o, astfel în
perioada următoare să fie înlăturate.
Concluzia care se desprinde este aceea că, deşi firma a realizat şi chiar a depăşit
prevederile la toţi indicatorii valorici, din punct de vedere al aspectelor calitative ale
activităţii, obiectivele realizate sunt sub nivelul prevăzut, ceea ce atestă unele
carenţe în managementul firmei. Tabelul nr. 19 – Evoluţia veniturilor la SC
„AVICOLA-MATCA” SA
Nr. 2000 mii lei Indici Strucutră % 2000
1999 mii
crt Specificaţie Col Col
lei Prevăzut Realizat Prevăzut Realiza
. 4/3 5/4
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Venit din
1 activitatea 78.269.850 70.312.000 67.220.000 89,9 95,6 79 74,27
productivă
Venit din
2 comerţul cu 10.756.033 15.107.230 20.720.000 140,8 192,6 17,9 23
amănuntul
Venit din
3 214.354 230.121 261.500 107,3 113,6 0,26 0,23
imobilizări
Venit
4 821.131 650.211 424.300 79,2 65,2 0,73 0,4
financiar
Venit
5 1.525.658 1.605.980 1.876.200 105,2 116,8 1,82 2,1
excepţional
91.581.026
6 Total 87.905.542 90.502.000 95,9 102,9 100 1000

Veniturile totale au înregistrat scăderi. Cauzele ce au determinat aceasta au fost:

reducerea personalului;
intensificarea concurenţei;
scăderea cererii solvabile a potenţialilor cumpărători.
Nerealizarea veniturilor din activitatea de producţie este compensată de veniturile din
alte activităţi, intervenind şi modificări de structură.

4.3 Eficienţa economică în comercializarea cărnii şi

produselor din carne

Realizarea obiectivelor întreprinderii, funcţie a marketingului ce concură direct, în

domeniul desfacerii produselor şi al creşterii rentabilităţii se numără şi găsirea
formelor adecvate de distribuire a produselor.
În activitatea de marketing, importanţa căilor de distribuţie pleacă de la ideea că o
concepţie dinamică asupra întregii activităţi economice trebuie să aibă în vedere şi
modul în care se realizează mişcarea produselor. Condiţia obligatorie pentru ridicarea
eficienţei producţiei sociale o constituie asigurarea unui circuit optim al produsului de
la producător la consumator.
Prin urmare, alegerea canalelor de distribuţie se bazează pe analiza avantajelor şi
dezavantajelor pe care le prezintă fiecare formă, în raport cu posibilităţile reale ale
întreprinderii şi nivelului de eficienţă pe care îl oferă.
Pentru întreprinderea producătoare, după ce au fost stabilite verigile circuitului, apare
obligaţia efectuării corespunzătoare a livrărilor, sub aspectul cantităţii, calităţii,
termenului de livrare precum şi urmărirea în mod sistematic a modului în care are loc
comercializarea produsului. Compartimentul de marketing este cel ce oferă datele
necesare pentru luarea unor astfel de decizii şi realizarea lor în practică.
Există două căi principale de circulaţie a produselor destinate consumului, concretizate
în principal în două tendinţe:
asigurarea distribuţiei prin contactul direct între producător şi consumator;
asigurarea distribuţiei prin canale specializate, astfel încât producătorul şi
consumatorul nu vin în contact direct.
Eficienţa ridicată a formelor de comunicare directă a producătorilor şi consumatorilor
finali a demonstrat-o practicarea activităţii economice.
Aceasta este una din direcţiile importante de raţionalizare a vehiculării cărnii şi
produselor din carne în economia modernă şi raţiunea noilor prevederi legale cu
privire la organizarea şi funcţionarea pe lângă unităţile economice a unor magazine
proprii de prezentare şi desfacere.
Dintre multitudinea funcţiilor aferente acestor unităţi menţionăm:
popularizarea produselor noi, influenţând astfel gustul consumatorilor;
în desfăşurarea unor studii profunde în cazul încadrării lor cu personal specializat cu
privire la gusturile şi preferinţele unui anumit segment de piaţă;
sondarea preferinţelor consumatorilor în vederea desprinderii unor concluzii pentru
orientarea producţiei.
Vânzările directe fără intermediar consacră apariţia unui nou tip de relaţii, de
comunicaţii şi de schimb între producători şi consumatori, precum şi apariţia
marketingului direct, numit şi marketing interactiv.
Definit ca sistem de marketing – marketingul direct – reprezintă sistemul în care
producătorul se adresează direct clientului prin intermediul uneia sau mai multor
componente ale mass-mediei, în vederea obţinerii unui răspuns comportamental,
imediat şi măsurabil.
Marketingul direct contribuie la crearea şi menţinerea unei imagini de marcă pentru
produs.
Prin conţinutul marketingului se poate avea drept obiectiv reactivarea unor vechi
clienţi, utilizarea actualilor clienţi pentru generarea altor clienţi, solicitare de
documentaţie etc.
Intermediarii sunt specializaţi în realizarea de schimburi. Ei mai pot de asemenea să
presteze o serie de servicii foarte importante datorită accesului la o serie de resurse
care duc la creşterea eficienţei circulaţiei produselor printr-un circuit de distribuţie.
Criticii afirmă că engross-iştii sunt intermediari ineficienţi.
Din punct de vedere al consumatorilor, prin dorinţa manifestată de aceştia ca circuitul
de distribuţie a cărnii şi produselor din carne să fie cât mai scurt, se consideră că
preţurile vor fi mai mici cu cât vor fi mai puţini intermediari.
Datorită sugestiilor de eliminare ce vin din ambele capete ale circuitului engross-işti
trebuie să aibă grijă să presteze acel servicii care sunt cu adevărat necesare.
Criticii care subliniază eliminarea engrosiştilor, pentru ca preţul produselor să fie mai
mic, nu ţin cont că eliminarea lor nu duce şi la eliminarea cererii serviciilor prestate de
aceştia. Alte instituţii ar trebui să presteze aceste servicii şi tot consumatorii vor fi cei
care le vor plăti. Fiecare producător, în plus va trebui să trateze direct cu detailiştii şi
consumatorii ceea ce va presupune ca fiecare producător să ţină o evidenţă
voluminoasă şi să angajeze personal suplimentar care să negocieze cu fiecare client în
parte. Chiar şi în circuitele directe, consumatorii s-ar putea afla în situaţia de a plăti
mai mult deoarece preţurile vor reflecta costurile unor operaţiuni ineficiente realizate
de către producător.
Capitolul V – Mijloace şi căi de creştere a eficienţei
economice a distribuţiei cărnii şi produselor din carne la
SC „AVICOLA-MATCA” SA
5.1 Modalităţi de creştere a eficienţei economice, prin
alegerea optimă a circuitelor de distribuţie

Marile firme producătoare, în ultima vreme, doresc tot mai mult să orienteze şi să
controleze distribuţia bunurilor pe care le fabrică, în special a produselor de marcă. Ele
pun în funcţiune, în acest scop, o reţea activă de vânzători, construiesc depozite,
organizează activităţi promoţionale etc.
Cu toate acestea firmele îşi desfăşoară obiectivele în limita unor restricţii existente.
Astfel, evitarea intermediarilor duce la cheltuieli însemnate pentru finanţarea unor
investiţii în mijloace de transport, depozite, spaţii comerciale. Existenţa unei clientele
dispersate impune creşterea numărului de personal, şi implicit, a cheltuielilor
comerciale.
Compartimentul de desfacere din cadrul SC „AVICOLA-MATCA” SA propune
pentru creşterea eficienţei economice a distribuţiei următoarele:
revizuirea actualilor clienţi în funcţie de seriozitate cu privire la comenzi şi plată;
contactarea de noi clienţi, pătrunderea pe noi pieţe de desfacere, pentru trasarea
pieţelor din Ardeal, Banat şi Olteniţa în vederea extinderii zonei geografice de
distribuţie;
evaluarea periodică a circuitelor de distribuţie. Evoluţia rapidă, necesitatea
perfecţionării continue a activităţii economice, impune evaluarea periodică a reţelei de
distribuţie. Practic, această evaluare, trebuie să cuprindă în principal 3 elemente:
aprecierea cantitativă (cifra de afaceri, costuri etc.) a sistemului şi rentabilitatea
distribuţiilor
dezvoltarea teritorială a reţelei;
aprecierea calitativă a sistemului (segemente de clientelă efectiv atrase, fidelitatea
consumatorilor etc.).
În funcţie de rezultatul controlului efectuat, producătorul va putea remodela politica sa
de distribuţie:
fie completând sau eliminând unele componente ale circuitului;
fie adoptând gama produselor noi existente;
fie realcătuind complet sistemul de distribuţie.

5.1.1 Selectarea circuitelor de distribuţie

Aceste restricţii interne şi externe vor influenţa în mod hotărâtor alegerea de către
producător a celor mai adecvate circuite de distribuţie. În alegerea circuitului vor lua
în considerare, în principal, costurile diferitelor circuite de distribuţie (Figura nr.
5.1.1):

Analiza structurilor interne şi externe

Compararea celor două soluţii

Evaluarea costurilor care decurg din utilizarea

canalelor actuale

Previziunea costurilor generale de distribuire

efectuată de către producător

Alegerea celei mai avantajoase soluţii

Figura nr. 5.1.1 – Procesul de evaluare şi alegere a canalelor de distribuţie

Circumstanţele speciale în care se află producătorul sunt luate în considerare în

vederea selectării circuitelor de distribuţie:
 lansarea unui produs nou;
trecerea la o nouă etapă din ciclul de viaţă al unui produs;
saturarea vânzărilor pe un canal tradiţional;
necesitatea de a diminua costurile.
Elementele care influenţează selectarea circuitelor sunt numeroase şi ele sunt legate de
politica comercială a întreprinderii.
Pentru ca procesul de selectare să fie mai uşor de realizat, trebuie parcurse mai multe
etape:
1) Stabilirea diagnosticului are în vedere o analiză complexă a mediului intern şi
extern al întreprinderii şi antrenează cinci studii distincte:
studiul consumatorilor: numărul acestora, repartiţia lor geografică, atitudinile şi
comportamentele lor de cumpărare;
studiul concurenţei: bazat pe cercetarea datelor existente;
studiul distribuţiei, prin care se analizează comparativ circuitele folosite;
studiul mediului socio-juridic şi economic, care va urmări cunoaşterea conjuncturii,
reglementărilor legale, evoluţia tehnologică;
studiul potenţialului firmei, pentru a evidenţia caracteristicile produsului, volumul şi
cantitatea resurselor financiare, materiale umane de care dispune.
2) Identificarea obiectivelor şi a criteriilor de alegere.
Se impun utilizarea următoarelor criterii, atunci când costurile şi rentabilitatea
sistemului de distribuţie condiţionează în bună parte decizia de alegere:
supleţea circuitului;
necesitatea controlării intermediarilor;
reducerea riscului;
armonia între imaginea intermediarilor şi imaginea produsului.
3) Soluţii posibile
După precizarea politicilor de distribuţie preconizate, pe baza diagnosticului şi a
obiectivelor stabilite, se elaborează un set de soluţii ce pot fi aplicate în firmă.
4) Alegerea finală
În această etapă se va alege aceea care satisface în mai mare măsură criteriile stabilite
în cea de-a doua fază.
5) Operaţionalizarea sistemului
În această etapă se aleg intermediarii cei mai convenabili, au loc negocieri cu aceşti
parteneri, se stabilesc şi se pun în funcţiune fluxurile de mărfuri.
6) Controlul şi remodelarea circuitelor

5.1.2 Evaluarea periodică a circuitelor de distribuţie

În procesul de selectare a acestor circuite se pot folosi diverse metode bazate pe

comparaţii sau se poate apela la modelarea matematică.
Comparaţia costurilor – nivelul de vânzare se bazează pe cunoaşterea
structurii costurilor de distribuţie (fixe şi variabile).
La un volum al vânzării costurile de distribuţie în cele două circuite sunt egale.
Creşterea costurilor de distribuţie în circuitul 1 se datorează în principal faptului că, în
acest circuit, costurile variabile sunt mai ridicate.
Compararea randamentelor se realizează prin evaluarea costului total al
fiecărui circuit pentru un anumit nivel de vânzări dorit. Rata randamentului se
calculează cu ajutorul relaţiei:
Cifra de afaceri - Costul de distributie
R=
Costul de distributie

Se va selecţiona circuitul care asigură cel mai înalt nivel al ratei randamentului.
Utilizarea metodelor de selectare
Au fost formulate mai multe modele de selectare, cel mai simplu fiind considerat
modelul de compensaţie.
El constă în definirea unei serii de factori care pot influenţa o anumită vânzările
viitoare. Se acordă fiecărui factor o anumită pondere (suma ponderilor este egală cu
1), apoi se acordă note acestor factori pentru fiecare circuit în parte. Va fi selecţionat
circuitul care va obţine suma maximă a notelor ponderate.

5.2 Modalităţi de eficientizare a distribuţiei printr-o mai bună

utilizare a resurselor

Cheltuielile de distribuţie, evidenţiind consumul de muncă vie şi materializată,

reprezintă un indicator ce reflectă indirect eficienţa economică, cu influenţă directă
asupra rentabilităţii activităţii comerciale a firmei.
Raţionalizarea lor constituie calea cea mai simplă şi directă pentru creşterea
rentabilităţii.
Firmele comerciale sunt interesate în raţionalizarea cheltuielilor de distribuţie ca sursă
sigură şi directă de creştere a profitabilităţii lor, iar căile prin care ele pot acţiona, în
 acest sens, sunt următoarele:
raţionalizarea mişcării cărnii şi produselor din carne şi îmbunătăţirea activităţii de
transport;
asigurarea unei structuri a ofertei de mărfuri corespunzătoare structurii cererii de
consum a populaţiei, a celorlalţi consumatori finali, evitându-se astfel formarea de
stocuri greu vandabile;
creşterea productivităţii muncii, în special a personalului operativ;
folosirea intensivă, raţională a bazei materiale fără a diminua calitatea servirii
cumpărătorilor; aceasta va permite micşorarea cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii,
reducerea cheltuielilor cu energia electrică;
îmbunătăţirea structurii personalului.

Reţeaua întreprinderilor pentru valorificarea produselor animaliere sunt organizate

tot sub forma societăţilor pe acţiuni, obiectul de activitate şi implicit atribuţiile
acestora reieşind din aspectul tehnico-economic al produselor preluate, supuse
industrializării şi livrării.
Valorificare animalelor pentru carne se face prin Societatea Comercială pe Acţiuni
a Cărnii şi Frigului – S.A., care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional.
Obiectul de activitate al acestei unităţi este reprezentat prin:
 industrializarea cărnii produselor şi subproduselor de abator, asigurând
valorificarea superioară a materiilor prime, fabricarea sortimentelor
solicitate de beneficiari în condiţiile de calitate şi salubritate impuse de
normele în vigoare;
 asigurarea păstrării şi conservabilităţii cărnii şi produselor din carne
perisabile în spaţii proprii frigorifice, cât şi dirijarea cărnii în reţeaua de
industrializare şi consum naţională şi internaţională;
 contractarea şi preluarea animalelor din toate sursele furnizoare, inclusiv
din dirijările interzonale, interjudeţene sau din import;
 organizarea creşterii şi îngrăşării animalelor în unităţi proprii, inclusiv prin
cooperare cu crescătorii de animale particulare sau cu asociaţii ale
crescătorilor de animale etc.;
 asigurarea aprovizionării cu materii prime, materiale, piese de schimb,
ambalaje, combustibil etc., necesare societăţii;
 comercializarea cărnii şi produselor din carne la fondul pieţei prin unităţile
proprii sau a altor reţele comerciale, inclusiv dirijarea spre capitală, la
zonele de interes turistic, zone industriale, rezerva de stat şi după caz la
export;
  utilizarea eficientă a capacităţilor, extinderea şi dezvoltarea activităţii,
înzestrarea şi înnoirea dotării tehnice, modernizarea unităţilor, creşterea
calificării personalului, cât şi funcţionarea corespunzătoare a societăţii în
toate domeniile, potrivit competenţelor stabilite de lege.
 Structura organizatorică include bazele de preluare teritoriale, abatoarele,
secţiile de producere a frigului, depozite frigorifice şi compartimentele
funcţionale.

Notiunea de filiera de productie si comercializare

6.1 Conceptul de filiera de productie si comercializare in teoria si

practica economica
Notiunea de filiera a fost impusa atentiei specialistilor de
catre literatura economica – tehnica franceza, chiar daca in
Statele Unite se continua utilizarea termenului de “canal “
sau “lant” odata cu lucrarile economistului Ray A. Goldberg .
In Europa, in cadrul Uniunii Europene, expresia circula mai
ales in documentele de sorginte franceza, deseori
traducandu-se in engleza prin “market chain”. Cu toate
acestea, se constata o utilizare din ce in ce mai insistenta a
notiunii de filiera in domeniul agro-alimentar . Incercand sa
explice acest fenomen, profesorul Serge Komlytchizky, de la
Universittatea din Bordeaux afirma:” Industriile agro-
alimentare nu se adreseaza pentru aprovizionare la mine,
cariere sau alte industrii, ci la un univers agricol si rural care
nu poate fi redus la simpla sa functie de productie. In aval,
aceste industrii se situeaza in campul unei consumatii
alimentare care atinge cel mai sensibil bugetul menajelor si
modul de viata al cetatenilor, in comparatie cu orice alt tip
de consumatie. Dimensiunile şi modalitatea de alcătuire a diferitelor circuite
funcţionale, care pentru produsele agricole se încadrează în :
 Circuite directe caracteristice pentru produsele horticole, în
special trufandale, în care însăşi producătorul vinde produsul
consumatorului, eliminând în acest caz intermediarul ;
 Circuite tradiţionale existente pentru majoritatea produselor
agricole şi în care se interpun unul sau mai multi intermediari ;
 Circuite integrate în care intermediarii prin activităţi specifice şi
prestabilite fiecarui produs (ambalare, depozitare, industrializare
etc.), îşi aduc contribuţia în transformarea şi relansarea pe piaţă
a produselor. Atât circuitele tradiţionale cât şi cele integrate pot fi
scurte şi lungi.
Subsectoare
PRODUCŢIE TRANSFORMARE DISTRIBUŢIE CIRCUITE
funcţionale
OMOGENE

Subsectoare
socio-economice

CAPITALIST CIRCUIT
CAPITALIST
CH

CH
ARTIZANAL CIRCUIT
CH ARTIZANAL

COOPERATIST COOPERATIST

O – Piete ; CH – Circuite heterogene din punct de vedere socio-economic.

Fig. 3.1 Structura socio-economica a circuitelor produselor agroalimentare.

TRANSFORMARE CONSUM

C
T
CIRCUITE
T C

CIRCUITE D C
G T

G T D C
 SCURTE

CIRCUITE
TRADITIONALE
SG G T GS D C

D C
CIRCUITE Coop G
INTEGRATE
p D C
T
D C

Activitati ( T – transformare ; C – consum )

Piete ( G – en gros ; SG – partial en gros; D – en detaile;
Coop – cooperative
Fig . 3.2 structura functionala a circuitelor produselor agroalimentare
(Malassis L. , 1973 )

2. Importanţa relativă a subsectoarelor socio-economice şi gradul de

eterogeniotate al filierei. Sunt frecvente cazurile în care circuitul
produsului agricol, încadrează sectorul privat (mai ales în situaţia
producţiei), sectorul de stat (în transformare mai ales) şi sectoarele de
stat, cooperatiste sau private (în activităţile de comercializare en gros
sau en detail). Constatăm ca atare că pentru etapa actuală din ţara
noastră există o multitudine a formelor filierelor generate de modalităţile
de manifestare a agenţilor economici implicaţi .

3. Gradul de capitalizare al filierei din punct de vedere al

intermediarilor sau al subsectoarelor funcţionale care o compun. În
cazul filierei produselor agroalimentare agentul economic intemediar
poate fi preponderent pentru orice activitate. Asfel, pot exista situaţii în
care :
 Gradul de capitalizare aparţine producatorului; în cazurile în care
producţia acestuia realizată în sistem industrial, este
preponderentă pe piaţa care poate fi amplificată de existenţa
unor mijloace proprii (elemente exemplificative pot fi redate prin
existenţa marilor unităţi agricole dotate corespunzător şi
amplasate teritorial în bazine consacrate);
 Gradul de capitalizare poate fi predominant pentru agentul
economic distribuitor, în situaţia în care acesta dispune de
mijloace logistice investiţionale (de transport depozitare,
condiţionare etc.), prin care domină întreaga filieră. În mod
frecvent această situaţie este favorizată şi de faptul că în
 majoritatea cazurilor zonele de producţie sunt distanţate teritorial
de centrele de consum. Ca urmare majoritatea producătorilor în
sistem industrial şi artizanal din zonele agricole, în cadrul filierei
de întermediari care capitalizează activitatea filierei ;
 Capitalizarea filierei de către comerciantul en gros sau en detail,
este sesizată (semnalată) în fapt pentru acei intermediari care
domină oferta de produse agricole într-un anumit sector de piaţă.
Exemplificarile pot fi puse în acest caz pe seama preponderenţei
activităţilor de depozitare şi comercializare de către un agent
economic care domină piaţa unui produs sau grupe de produse .
Circuitele de valorificare fără intermediari, care presupun trecerea produselor

agroalimentare direct de la producător la consumator, permit însă

producătorului agricol să-şi valorifice în timp(fig.3.6). În această a doua

situaţie, el trebuie să dispună sau să-şi realizeze infrasructura, respectiv,

condiţiile materiale necesare procesului de distribuţie care va avea loc într-un

viitor mai mult sau mai puţin apropiat (mijloace de transport, utilaje necesare

activităţilor de sortare, industrializare, spaţii de depozitare etc.).

Fluxul produsului

Producatori ACTIVITĂŢI DE Consumatori

agricoli sau DISTRIBUŢIE (individuali şi /sau
sectoare de colectivi)
transformare

Fluxul monetar

STAREA DE PRODUCŢIE Starea de informaţii STAREA DE UTILIZARE

Fig. 3.6 Distributia produselor agroalimentare
 Distribuţia produselor prin magazine sau chioşcuri proprii de către societăţile

agricole de tip privat sau asociaţiile simple de familii, poate fi socotită o

distribuţie fără intermediari, deoarece în aceste cazuri producătorul şi

intermediarul se confundă.

Acest concept a fost bine receptat in domeniul agro-alimentar (din 1984

el se regaseste pregnant in toate documentele emise de catre F.A.O) pentru
faptul ca permite evidentierea realitatii complexe din acest domeniu. In raport
cu notiunile de “canal”, “lant” sau “circuit”, conceptul de filiera deschide calea
unei analize mai globale (micro sau macro economice si sociologice) ce
permite urmarirea intregului parcurs al unui produs si elaborarea unei strategii
optime ce vizeaza obtinerea unei eficiente maxime pentru consumatorul final.

O filiera este un sistem economic constituit de catre ansamblul canalelor

de distributie si aprovizionare utilizate de toti producatorii ce vand aceeasi familie
de bunuri concurente pe o piata de consum. Pentru altii, filiera nu trebuie sa se
refere la o piata de consum data, ci la utilizarea unei aceeasi materii prime (sau
unui acelasi component tehnic) de catre o familie industriala.
Alegerea intre familia de produse pe o piata de consum, sau materia
utilizata este extrem de importanta in determinarea elementelor considerate in
analiza filierei. In functie de aceste abordari se poate vorbi de “filiera pantofilor”,
ceea ce este diferit de “filiera pielii” sau de “filiera mobilei”, ceea ce este diferit
de “filiera lemnului”. In continuarea acestui referat s-a preferat a doua abordare,
cu exemplificarea concreta pentru filiera laptelui.
Pornind de la aceasta definire generica, in economia agro-alimentara, se
apreciaza ca “analiza filierei consta in a urmari itinerariul unui produs
agro-alimentar de la productia de materii prime agricole care serveste
la fabricarea sa, pana la utilizarea sa ca produs alimentar consumabil “
(este vorba de a urmari itinerariul sau de la exploatatia agricola pana la farfuria
consumatorului), ceea ce marcheaza preponderenta functiei de aprovizionare in
lantul agro-alimentar.
Studiul unei filiere comporta doua aspecte fundamentale:
1. identificarea sa (produse, itinerarii, agenti economici, operatii, fluxuri)
2. analiza mecanismelor reglatoare (structura si functionarea pietelor,
interventia statu lu i, prognoza).
In ceea ce priveste contributia noului concept de filiera agro-alimentara,
putem mentiona in primul rand ca se depaseste ideea de “canal”:
subansamble ale circuitelor comerciale pe care un producator poate sa le
utilizeze si gestioneze in vederea desfacerii produselor sale; ideea de “circuit”
care pentru un produs sau un grup de produse intereseaza in ansamblu
producatorii, transformatorii, distribuitorii si consumatorii. Ideea de “sistem” de
distributie introduce retroactiunea feed-back si plaseaza procesul intr-un cadru
determinat. Filiera ar fi atunci o prezentare sistemica a unui cadru determinat –in
cazul nostru ea reducandu-se la domeniul agroalimentar-care integreaza atat
drumul fizic al produsului, cat si serviciile care il insotesc. Ea adauga un surplus
de venit agricultorului de baza de-a lungul tuturor stadiilor sistemului.
Filiera se situeaza in final intr-un mediu particular, necesitand
cunoasterea fortelor externe (grupari, organizatii, institutii) care actioneaza
asupra acesteia (Uniunea Europeana, administratii, puteri bancare, sindicate,
etc). Se poate astfel vorbi, chiar de un veritabil ecosistem in care se integreaza
filiera. O astfel de abordare ne indeparteaza putin cate putin de optica
“marketing”, care urmareste profiturile si in general calculatiile firmei pentru
insusirea unei atitudini mai deschise, atat macro-economic, cat si macro-
sociologic.
De asemenea se depaseste cadrul unei analize statice, pentru a
adopta o abordare dinamica: ea integreaza atat “spatiul” (pentru ca se
referea la productie, consum, piete determinate), cat si “timpul” (ea implica la

un moment dat timpul de intrare in sistemul de bunuri si servicii, dupa o intalnire

armonioasa in interiorul sistemului – S. Baranoff).
La ideea de “canal” trebuie asociat numele lui Louis Bucklin, care
practica un adevarat calcul economic pe functiile de cost, determinand prin
optimizare “canalul normativ”.
Abordarea “behaviorista”, care analizeaza functiile, rolurile,
posibilitatile, conflictele si echilibrul unei retele, adauga o dimensiune socio-
politica acestei analize.
Dar, atat una cat si cealalta sunt astazi insuficiente, deoarece ele
nu tin cont intr-o masura satisfacatoare de instabilitatea retelei care este
determinata la randul ei de initiativa intermediarilor din industriile de
transformare si a marilor distribuitori moderni. Acest lucru nu vine in ideea ca
cineva trebuie sa considere producatorul agricol de baza-in special daca el nu
este organizat in grupuri sau cooperative-ca un adevarat lider al circuitelor. Rolul
de “coordonator” este din ce in ce mai mult atribuit industriilor din aval sau a
celor din amonte (de exemplu integrarea fabricantilor de nutreturi combinate
intr-o economie contractuala) si comertului care are posibilitatea sa-si aleaga
sursele de aprovizionare.
Abordarea sistemica (asa cum apare la Baranoff in Statele Unite)
presupune urmatoarele:
- ea tine cont de flexibilitatea retelelor, astfel incat nu le confera nici o
particularitate acestora. Aceasta situeaza actul de schimb in cadrul unui mediu
determinat in timp si spatiu. Aceasta abordare sistematica ramane, totusi, prea
generala pentru a intelege fenomenul distributiei din domeniul agroalimentar.
 - filiera permite diferentierea si analiza sistemica a unui cadru determinat.
Definitia utilizata de Philippe Chalmin presupune atat aceasta delimitare a
cadrului, cat si complexitatea interrelatiilor, care risca totusi sa faca din studiul
filierei o problema foarte dificil de cercetat: filiera reprezinta ansamblul agentilor
economici, al transformatorilor, al operatorilor administrativi si politici, care
directioneza in mod direct drumul parcurs de un produs, pornind de la stadiul
initial de productie (si al furnizorilor de factori de productie) la stadiul final de
consum (sau cel putin de transformare, care presupune pierderea de identitate a
produsului), filiera fiind compusa din toate interactiunile dintre diversii sai agenti.

Fara indoiala ca in aceasta abordare sistemica este necesara analizarea

unor ambiguitati referitoare la conceptul de filiera. Dupa cum am prezentat,
filiera a fost definita in raport cu piata de consum. Prin urmare era vorba de un
sistem alcatuit din ansamblul canalelor de distributie si aprovizionare utilizate de
toti producatorii si intermediarii care intervin pe o piata de consum determinata.
De exemplu, putem vorbi de filiera “desert lactat”. De asemenea ea poate fi
definita luind in considerare utilizarea unei anumite materii prime. Luind in
considerare exemplul anterior, vom avea filiera “lapte”. Se poate adopta si o
pozitie de mijloc, deci “filiera agroindustriala” tinand cont de un anumit stadiu de
transformare, fiind necesara in acest caz o analiza a circuitelor necesare
industriei laptelui Punctele de plecare in analiza filierei implica filozofii diferite, in
functie de domeniul de interes analizat.
Filiera “lapte” pune in evidenta preocuparile producatorului de baza:
- regularitatea iesirilor produselor sale;
- venitul garantat;
- minimizarea costului.
Filiera ”desert lactat” va pleca de la dorintele consumatorului si de la
organizatiile care il reprezinta:
- calitate mai buna ;
- pret mai bun;
- cele mai bune conditii de cumparare.
Singura posibilitate de a iesi din aceasta confruntare, consta in adoptarea
unei atitudini pragmatice. Analiza unei filiere poate fi initiata, in amonte sau aval,
de catre producatori, consumatori, transformatori sau distribuitori. Exista astfel
interferente din punct de vedere economic a unor domenii diferite, cum ar fi:
“cereale” (pentru care preocuparile de productie si utilizare nationala sunt pana
in prezent predominante in Occident ), “furaje” pentru animale pe scara
industriala (care apeleaza la importul de materii prime pe scara larga).
In conditiile inexistentei unui nomenclator oficial national si international al
filierelor, singura atitudine posibila pentru a defini dimensiunea unei filiere este
pragmatismul cu referire la necesitatea analizei intreprinse.
Trebuie admis ca orice efort de analiza in acest domeniu nu poate decat
sa aduca o imagine mai complexa, in comparatie cu posibilitatile contabilitatii
nationale, analiza prin intermediul filierei permitand o diferentiere si o cunoastere
mai buna a pietelor concrete din domeniul agro-alimentar. Fara indoiala, este
necesara aceeasi atitudine de pragmatism ce trebuie sa prevaleze in fixarea
intinderii filierei agroalimentare.
In ceea ce priveste intinderea filierei, ea rezulta din natura produsului
analizat, din punctul central adoptat, precum si din starea proceselor de integrare
verticala. Astfel, anumite produse sunt consumate in stare naturala si analiza
filierei se va opri la comercializare , deci la consumatorul final. Alte produse
necesita una sau mai multe transformari succesive , si deci analiza filierei se
poate opri la prima sau la a doua operatie de cumparare-vanzare, fara a intra in
detalii de punere a acelui produs la dispozitia consumatorului. Totusi, cercetarile
actuale privind “costul total al distributiei”, pledeaza pentru analiza totala a
filierei.
In privinta punctului central adoptat pentru filiera se poate mentiona ca
aceasta fixeaza, ceea ce reprezinta aprovizionare si ceea ce devine iesire (produs
pus pe piata).
Daca este vorba despre o industrie agro-alimentara, producatorul agricol
de baza apare ca un furnizor oarecare ce va fi supus unui “marketing de
aprovizionare” al firmei si va putea intra in competitie cu eventualele surse de
import.

Daca dimpotriva, punctul central de analiza luat in discutie in filiera, este

producatorul, aprovizionarea va fi tratata in amonte, inaintea exploatatiei agricole
restul fiind o problema de desfacere a produsului, cu sau fara faze intermediare,
de catre industriile de transformare si comert (vanzare directa, circuit scurt,
circuit lung).
In sfarsit, integrarea verticala, din ce in ce mai frecventa, impune
extinderea filierei spre aval. Daca aceasta se prezinta sub forma cooperatista,
producatorul agricol de baza ar trebui, teoretic, sa nu mai apara ca un simplu
furnizor pentru industrie sau comert, ci ca un co-participant al acestei activitati.
Daca analiza filierei se vrea moderna, ea trebuie sa aduca noi informatii
privind punctele sensibile ale sistemului studiat:
- puncte forte;
- puncte slabe.
Este necesara astfel o analiza a structurii socio-economice a filierei, in
diferitele sale etape, pentru a descoperi punctele cheie, cu ajutorul carora se
stabileste politica de ansamblu. Se stie ca analiza canalelor scoate in evidenta
multiple functii si operatii ale unui proces de distributie ce sunt indeplinite de o
serie de intreprinderi independente sau de agenti grupati in interiorul unei
structuri integrate vertical. Aceasta abordare ramane insa dependenta de o
singura tehnica, chiar daca este vorba de etapele unui proces de
comercializare.
Importanta opticii mentionate, privind abordarea unei filiere dintr-un
punct central, scoate in evidenta faptul ca partenerii nu au aceeasi importanta in
cadrul unei filiere si aceleasi posibilitati de a actiona in procesul de desfacere a
produsului.

Este important sa fie scoase in evidenta – in cadrul unei filiere, punctele

forte “noduri” privilegiate, care conditioneaza ansamblul componentelor in aval
si in amonte. Putem spune ca exista puncte forte ale filierei la locul de intalnire
(sau negociere) unde se stabileste politica intre partenerii care se confrunta,
politica care va actiona asupra ansamblului celorlalti parteneri ai sistemului.
Un prim “nod” al filierei apare adesea la nivelul intalnirii dintre agricultori
si transformatori sau cumparatori, cand primii, prin organizarea lor, dispun de o
anumita importanta in cadrul filierei pentru a putea negocia.
In general, un “nod” al filierei exista la nivelul aparatului de distributie,
mai ales cand marele distribuitor modern cauta sa impuna celor din amonte
conditiile sale de calitate, prezentare, pret, etc.
Un alt “nod” vizeaza ansamblul relatiilor tehnico-socio-economice care se
stabilesc la punctul de intalnire si care implica atat procesul ascendent cat si
descendent, ci rcu latia marfi i (desfacere-aprovizionare), servicii implicate, fluxu ri
de plati, informatii.

In cazul in care exista un conducator, se presupune comportamentul sistemului a

fi determinat de punctele de confruntare cele mai importante. O astfel de
abordare impune individualizarea participantilor succesivi, cunoasterea
importantei pe care acestia o au in cadrul filierei si puterea lor de negociere
Aceasta este de natura socio-economica deoarece implica atat pozitia economica
a partenerilor, cat si relatiile politice dintre fortele prezente.

In legatura cu punctele slabe (“strangulari”), este vorba de segmente

din cadrul filierei care nu-si indeplinesc rolul, ceea ce afecteaza atat amontele cat
si avalul. Stimularea acestor puncte afecteaza adesea comportamentul sistemului
in ansamblul sau.
Este important sa fie identificate punctele slabe ale filierei pentru a le
controla si a stabili sisteme de inlocuire astfel incat, sistemul in ansamblul sau sa
functioneze in parametrii optimi:
- punctele slabe de ordin financiar, apar datorita comportamentului unuia sau
mai multor membrii ai filierei care practica o politica de preturi abuziva, ce
determina cresterea tarifelor si reducerea veniturilor agricultorilor. In acest
caz, analiza ar trebui sa permita identificarea participantilor din cadrul filierei
ce manifesta aceasta atitudine speculativa.
- Punctele slabe de ordin informational. Producatorul oficial este adesea ultimul
informat despre modul in care produsele sale sunt primite precum si de
evolutiile previzibile ale cererii.
Pentru a identifica aceste puncte slabe din cadrul unei filiere
agroalimentare este nevoie sa se intreprinda o analiza pe trei nivele:
1. Un nivel micro, care sa ia in considerare utilitatea segmentului considerat in
circulatia materiala a bunurilor si serviciilor care-l insotesc, valoarea adaugata
pe care acesta o aduce in sistem, repartitia in venitul realizat spre amonte si
in pretul determinat spre aval si informatia vehiculata de sistem;
2. Un nivel macro, care asociaza utilitatea segmentului preocuparilor de
interes general, cunoasterea actiunii sale asupra amontelui si avalului, tipul
de productie agricola si tipul de consum, calitatea produselor la care
contribuie si pe care il dezvolta, rolul pe care acest important segment il
detine in difuzarea progresului tehnologic;
3. Un nivel ecologic, care face referire la produse “socio-ecologice” puse in
prezent in evidenta in programele internationale de dezvoltare durabila a
acestor activitati. Aceste preocupari sunt din ce in ce mai mult asociate cu
politicile de conservare a mediului ambiant si indreptate in sensul evitarii
risipei resurselor rare si a poluarii.
Cele mai importante aspecte referitoare la contradictiile strategiei
globale a filierei sunt urmatoarele:
- filiera poate rezolva conflictul agricultura-industrie-comert, in conditiile in care
acesti agenti ai filierei au o logica proprie de functionare si interese cel mai
adesea opuse. Venitul producatorului agricol este in competitie cu costurile
industriei de transformare, iar aceasta competitie apare uneori in interiorul
aceleasi cooperative (greva producatorilor de lapte impotriva propriei
intreprinderi de lapte).
- Filiera poate rezolva conflictul dintre productia agricola si consum, producatorul
agricol avand o anumita conceptie privind calitatea produselor

sale, care nu intotdeauna este aceeasi cu a consumatorilor si a organismelor

de reprezentare a acestora;
- Strategia globala a filierei trebuie sa permita asigurarea securitatii
independentei nationale dar si reducerea disparitatilor zonale;
- Strategia globala a filierei trebuie sa tina seama ca preocuparile pe temen lung
sa nu fie sacrificate in avantajul celor imediate;
- Strategia globala a filierei permite ca politicul sa nu afecteze economicul, iar
preocuparile “macro” sa nu fie in opozitie cu preocuparile “micro” a unitatilor
care compun filiera

6.2 Caracteristicile filierelor din industria prelucrarii laptelui

6.2.1. Materile p r i m e d e baza sunt d e natura organica, iar substantele

anorganice intervin, majoritar in calitate de materiale auxiliare. Aceasta inseamna
ca:
- resursele au un grad ridicat de perisabilitate, ceea ce implica asigurarea unor
conditii speciale de pastrare si manipulare.
- Este posibila utilizarea integrala a materiilor prime organice in procesele
 economice, cunoscandu-se faptul ca multe din reziduurile din industria
alimentara fie sunt utilizabile in zootehnie ca hrana pentru animale fie sunt
deversate in mediu, fara riscul poluarii, ele absorbindu-se rapid in sol.
- Productia autohtona de materii prime agricole vegetale are caracter sezonier,
influentand desfasurarea procesului de productie de-a lungul anului
calendaristic.
- Progresul tehnico-stiintific este strans legat de aplicarea in practica a
descoperirilor din domeniul ingineriei genetice.
6.2.2. Specificitatea compozitiei organice a capitalului
Materiile prime care provin din agricultura, trecute prin filtrul muncii au dobandit
o valoare ridicata cu care se inscriu in costurile de productie din industria
alimentara (industrie care inregistreaza unul dintre cele mai scazute rapoarte
dintre partea de resurse banesti destinate cheltuielilor salariale si valoarea
capitalului fix si circulant consumate).
6.2.3. Numarul relativ redus al fazelor pe care le parcurg materiile
prime in procesul de prelucrare.
Aceasta caracteristica face necesara integrarea fabricatiei la nivelul unei singure
verigi organizatorice. De cele mai multe ori, pentru un produs de baza al unei
intreprinderi din industria alimentara este specifica, in prezent, destinatia
prioritara spre consumul final.
Continutul in elemente notritionale ale produselor agro-alimentare si capacitatea
de mentinere a acestuia pe parcursul unei perioade mai indelungate, sunt
definitorii pentru realizarea unei calitati superioare a produselor alimentare finale.
Deci, calitatea rezultatelor din agricultura influenteaza cantitativ si calitativ, pe
cea a rezultatelor finale din industria alimentara.

.2.4. Nu sunt foarte dese cazurile in care prin prelucrarea industriala, se

modifica structura fizico-chimica a materiei prime de baza.
De multe ori, aceasta nu presupune decat realizarea unei succesiuni de operatii
de separare, conditionare, portionare si de ambalare in conditii igieno-sanitare
prestabilite.
6.2.5. Inlantuirea pe fluxul tehnologic al unor instalatii complexe cu un
inalt grad de automatizare, situatie intalnita si in alte ramuri (industria chimica).
Conform celor prezentate se concluzioneaza ca in industria alimentara, spre
deosebire de alte ramuri industriale, procesul de valorificare superioara este mai
putin legat de adancirea prelucrarii, in sensul transformarii in continuare a
materiei prime originare, precum si de modificarea structurii sortimentale a prod
uctiei.
Rolul principal il detine influenta urmatorilor factori:
- ridicarea nivelului calitativ al produselor ;
- adaptarea modului de prezentare la cerintele consumatorilor;
- modernizarea procesului de fabricatie, etc.
 6.3 Identificarea agentilor economici si a operatiunilor din cadrul f
ilierelor

Filiera se raporteaza la drumul parcurs de catre un produs in interiorul

aparatului agro-alimentar si vizeaza in ansamblu agentii si operatiunile care
concura la formarea si transformarea produsului pana la stadiul final de utilizare,
mecanismele de ajustare a fluxurilor de produse si factori de productie alocati
de-a lungul filierei pana la stadiul final.
Aceasta definitie determina analiza a doua componente:
- identificarea fi lierei (prod use, iti nerari i, agenti, operatii);
- metodele de reglare (structura si functionarea pietelor, interventia statului,
prognoze).
Identificarea poate sa se faca sub doua forme: functionala si socio-
economica. Identificarea agentilor si operatiunilor de-a lungul unei filiere permite
caracterizarea structurii si functiilor formarii produsului.
Agentii care opereaza de-a lungul unei filiere sunt intreprinderile
agroalimentare , cele care aprovizioneaza lantul agroalimentar cu bunuri
intermediare si echipamentele cu care se executa operatiuni (intreprinderi de
transport, de conditionare si ambalare, de publicitate).
Alti agenti care opereaza asupra filierelor include institutiile de credit,
intreprinderi de asigurari, administratiile publice sau private.
Operatiunile executate de agentii din filiera sunt de trei categorii:
· ľ asupra bunurilor si serviciilor
· ľ asupra repartitiilor;
· ľ financiare.
Operatiunile asupra bunurilor si serviciilor sunt cele care concura la formarea
produsului si la drumul sau pana la stadiul final si privesc echipamente

In prezent, in Romania exista 680.000 capete efective matca din rasele mixte Baltata
romaneasca si Bruna. In perioada 2002-2006 se prevede o crestere a acestor efective
pana la 800.000 capete, din care 650.000 capete vaci ce produc vitei. Rasele mixte
preponderente in Romania, respectiv Baltata romaneasca si Bruna, sunt utilizate in
diferite proportii pentru productia de lapte si carne, si pe acest considerent din cele
650.000 capete se apreciaza ca plafonul de vaci care alapteaza, eligibile la prima, este
de 150.000 capete. Pana in prezent crescatorii din Romania s-au orientat pentru
exploatarea animalelor pentru productia de lapte, productia de carne de vita fiind pe un
plan secundar, dar cu tendinte de crestere. Acest aspect a fost determinat atat de
puterea de cumparare a consumatorilor, cat si de preferinta acestora pentru consumul
carnii de porc. Politica Guvernului de crestere a venitului national si promovarea
calitatii, determina orientarea consumatorilor catre acest tip de produs.Tendinta pietei va
determina crescatorii sa se orienteze intr-o mai mare masura, catre exploatarea
animalelor pentru productia de carne. Avand in vedere aceste cons
Situatia actuala
Sectorul carnii de vita se caracterizeaza prin existenta unui numar mare de exploatatii
neprofitabile cu efective mici de animale (1,6 capete/exploatatie) si care nu
comercializeaza pentru piata, precum si printr-un numar mic de animale specializate in
productia de carne. Pe parcursul ultimilor ani efectivele de bovine au scazut continuu,
de la 3.235.000 capete in 1997 la 3.051.000 capete in 1999 si la 2.870.000 capete in
2000.(Anexa 3)
In schimburile comerciale cu animale vii se inregistreaza o balanta comerciala pozitiva.
Balanta comerciala pentru carne de vita este deficitara. La nivelul anului 2000, importul
de animale vii a fost de 310 tone si exportul de 47.806 tone (120.000 capete), pentru
carnea de bovine inregistrandu-se un import de 1390 tone si un export de 180 tone.
Carne de pasare si oua
(Reglementarea Consiliului (CEE) nr. 2771/75 din 29.10.1975 privind organizarea
comuna de piata pentru oua; Reglementarea Consiliului (CEE) nr. 2777/75 din 29
10.1975 privind organizarea comuna de piata pentru carnea de pasare)
Acceptarea acquis-ului
Romania accepta acquis-ul in domeniu si nu solicita perioade de tranzitie.
Situatia actuala
Sectorul de crestere a pasarilor se caracterizeaza prin existenta a 2 sisteme de
crestere, industrial intensiv si gospodaresc extensiv. Exista aproximativ 3,2 milioane de
exploatatii zootehnice din care aproximativ 81% detin cate 25 pasari sau mai putin. La
sfarsitul anului 1999 exista un numar de 69,143 milioane pasari din care 38,497
milioane pasari ouatoare. Efectivele sunt crescute in gospodarii taranesti (77%) si in
unitati intensive (33%).
80% din unitatile intensive de productie, sunt complexe integrate vertical cu unitati de
reproductie, de preparare a furajelor combinate, de crestere a pasarilor pentru carne si
oua, abatoare, unitati de procesare a carnii si magazine de desfacere.
Comertul cu carne de pasare nu este supus nici unei restrictii. In relatia cu UE a fost
deschis la importul in UE un contingent bilateral de 3000 tone (cu o crestere anuala de
300 tone) cu taxa vamala zero, pentru care au fost eliminate subventiile in comertul
bilateral.
Cresterea semnificativa a importurilor de carne de pasare si preparate din acestea
originare din Ungaria a determinat partea romana sa aplice, in cadrul Acordului CEFTA,
masuri de salvgardare (din iulie 1999).
In anul 2000 importurile totale ale Romaniei de pasari s-au situat la 606 tone, iar de
carne de pasare la 25.728 tone, in timp ce exportul a fost de 176 tone, respectiv 825
tone.
In anul 2000 au fost produse 5711 milioane bucati oua din care aproximativ 90% in
sistem gospodaresc.
Politica sectoriala prevede acordarea, incepand cu anul 2002, de restitutii la export
pentru carnea de pasare.
Proiectul Hotararii de Guvern a fost elaborat şi conţine prevederi privind: definiţia
restituţiei la export; definirea comercianţilor care pot beneficia de restituţii la export;
condiţii pe care comercianţii trebuie să le îndeplinească.
Conform Hotararii de Guvern, instituţiile responsabile cu controlul sunt Ministerul
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor si Directia Generala a Vamilor.
Situatia actuala
In Romania carnea de porc este cel mai important tip de carne, detinand circa jumatate
din productia de carne in perioada 1996 - 2000.
Din datele statistice privind evolutia efectivelor de porcine in perioada 1996 - 2000 ,
rezulta o scadere drastica a acestora : de la un efectiv total de 8234 mii capete in 1996,
s-a ajuns la 4797 mii capete in 2000 (58%).
Ca urmare a scaderii efectivelor de porci, au avut loc diminuari semnificative ale
productiei de carne de porc, ajungandu-se la 670 mii tone in viu in 2000 (74%), fata de
910 mii tone in 1996.
Consecintele directe ale diminuarii productiei de carne de porc, au determinat scaderea
consumului carnii de porc in ultimii ani, de la 23,8 kg/cap/an in 1996 la 22,4 kg/cap/an in
2000.
Structura productiei este concentrata in doua extreme: producatorul privat de dimensiuni
reduse si producatorii integrati de dimensiuni mari. Exista un numar de 1,7 milioane de
exploatatii zootehnice pentru porci la ingrasat cu un efectiv mediu de 2,16
capete/exploatatie in anul 2000.
In ceea ce priveste comercializarea carnii de porc, numai 49% din totalul acesteia trece
prin lantul comercial, restul fiind autoconsum.
Exista doua lanturi de productie care aplica tehnologii diferite: producatorii mici si
unitatile mari de productie.
Producatorii mici utilizeaza mijloace traditionale de crestere si hranire a porcilor.
Unitatile mari folosesc tehnologii moderne de crestere, insa baza materiala de care
dispun este invechita. 80% din acestea sunt integrate vertical, ceea ce inseamna ca au
unitati de procesare a hranei, unitati de crestere a porcilor si abatoare.
Comercializarea carcaselor de porc si a porcilor in viu se realizeaza in baza unor
standarde, care nu vizeaza clasificarea carcaselor in clase de calitate conform
sistemului EUROP.

g
g
g
g
g
g
g

g
g
g
g
g
g
g
Alături de preţ, principalul factor determinant al schimbărilor de lungă durată în
consumul alimentar al populaţiei este reprezentat de venitul consumatorului. În acest
sens, prezentăm alăturat o evoluţie succintă a modificărilor produse în consumul
alimentar al populaţiei României în perioada 1990-1999.
Tabelul
Anul/ %
Specificare 1994/1990 1999/1996 2005/1999
Carne şi produse din
carne 90,6 107,5
Grăsimi, ulei 77,2 107,9
Lactate 132,1 101,4
Ouă 84,7 107,4
Zahăr 99,2 103,7
Produse cerealiere 101 99,9
Legume 81,3 104,8
Fructe 88,7 81,2

Sursa: Comisia naţională de statistică

grăsimi, ouă, carne, zahăr, legume