Sunteți pe pagina 1din 5

Piramida nivelurilor neurologice,

după Robert Dilts

Publicat de Ştefan Alexandrescu în 27 februarie 2012 la


http://discerne.wordpress.com/2012/02/27/piramida-nivelurilor-neurologice-
dupa-robert-dilts/

Elaborată la sfârşitul anilor ’80 de către cercetătorul American în


comunicare Robert Dilts şi apare descrisă într-o manieră extinsă pentru prima
oară în cartea Visionary Leadership Skills (1996, Meta Publications, SUA),
această piramidă se raportează la nivelurile neuro-logice ale percepţiei
creierului şi le structurează pe acestea şi legăturile dintre acestea pe premisa că
nivelurile superioare sunt de mai mare profunzime şi impact asupra individului,
iar modificările făcute la un nivel mai înalt aduc schimbări în toate
nivelurile inferioare ale piramidei.
Toate aceste niveluri funcţionează simultan şi sunt caracteristice fiecărui
individ.
Nivelul mediului este cel al realităţii fizice, al mediului geografic, definit ca
spaţiu al existenţei cvadrdmensionale sau, după caz, ca mediu socio-politico-
economic în care individual există. Întrebările specifice acestui nivel sunt:
unde?, cine? când (3 din cei 5 W” ai comunicării: where, who, when, următorii 2,
what şi why aflându-se la niveluri superioare).
Nivelul comportamentului şi al limbajului este cel al interfeţei perceptibile
în comunicare între oameni. Cuprinde fapte, acţiuni, limbaj (verbal, non-verbal,
paraverbal), răspuns şi feed-back, tot ceea ce răspunde la întrebarea ce?.
Primele două etaje de la bază constituie ceea ce toţi pot observa, ceea ce
poate fi perceput ca atare şi nu în urma interpretării. Sunt nivelurile de
relaţionare ale individului cu ceilalţi indivizi şi cu realitatea exterioară n
ansamblul ei. Toate nivelurile superioare se referă la aspecte interioare ale
individului, care nu pot fi descoperite decât la o cercetare mai atentă.
Nivelul abilităţilor, al competenţelor, al capacităţilor, al harurilor, al
talentului, al darurilor conţine tot ceea ce reprezintă element specific distinctive,
cel mai curând format prin exersare repetată a unui comportament sistematic cu
scopul unui obiectiv précis, dar şi deţinut în mod natural. Reprezintă ceea ce se
poate observa în anumite momente-cheie şi constituie bazele atribuirii unor
poziţii bazate pe aptitudini specifice în cadrul societăţii. Întrebarea-cheie la acest
nivel este cum?
Nivelul atitudinal al ideilor, al valorilor, al convingerilor, al credinţelor, al
principiilor şi regulilor, al motivaţiilor, al mecanismelor de apărare şi al filtrelor de
percepţie inconştientă a realităţi (metaprograme) este următorul, care conţine
aspectele care ţin de natura mai subtilă a modului de a gândi şi a simţi a
oamenilor, descrie, defineşte şi dirijează într-o manieră contextuală reacţiile
(deci comportamentele cu 2 niveluri mai jos care prin repetare sistemică pot
forma abilităţi) pe care indivizii le folosesc şi le preferă în existenţa lor.
Întrebările specifice pentru acest nivel sunt ce este important? şi de ce este
important?.
“Valorile constituie cadrul de referinţă în care teoriile, deciziile şi situaţiile
capătă sens pentru noi. Uneori, valorile noastre morale corespund unor teorii
etice atent articulate”
„Valorile sunt principii complexe, dar cu siguranţă tipizate [original:
patterned], ce rezultă din interacţiunea tranzacţională a trei elemente analistic
distinctibile ale procesului evaluativ: cognitivul, afectivul şi elementele directive –
care dau ordinea şi direcţia fluxului constant al actelor omenteşti şi a gândurilor
pe măsură ce relaţionează cu soluţia problemelor omeneşti comune.”
Valorile fiecărui individ se formează din mediu: familie, prieteni, şcoală,
Biserică, şcoală, economie, politică, societate, mass-media, primele locuri de
muncă. Valorile sunt specifice fiecărui context, dar nucleele tind să se
regăsească într-o rădăcină comună care are mai degabă legătură cu nivelul
valorilor. Pentru mai multe detalii în acest sens, consultaţi Beck & Cowan
(1996).
Nivelul identităţii este ce al definirii ca ca sine, ca individ, de cele mai mlte
ori ca un cumul de sub-identităţi contextuale raportate la societate (de exemplu,
pentru un bărbat, în funcţie de context: tată, fiu, soţ, angajat, enoriaş, specialist
într-o anumită branşă, membru de partid, etc.). Întrebarea-cheie la acest nivel
este cine?. Nivelul identităţii şi nivelul atitudinilor şi valorilor descriu împreună
ceea ce psihologii definesc ca personalitatea umană, din prisma congnitivă, cu
reflectare directă asupra etajului comportamental.
Nivelul apartenenţei este cel care defineşte grupul de referinţă pentru
individ, la care acesta se raportează atunci când se consider ca fiind parte dintr-
un grup, echipă, comunitate sau societate mai mare. Întrebarea-cheie pentru a
determina ce se găseşte la nivelul apartenenţei pentru un anumit individ în
contextual specific a evaluării este “cine altcineva?”.
Nivelul spiritualităţii, al misiunii, al scopului suprem, care călăuzeşte
individul la un nivel transcendental (în prezent, se lucrează, ce către acelaşi
cercetător, în colaborare cu un grup de specialişti internaţionali, la elaborarea
unei piramide “răsturnate” care să apară în continuarea/prelungirea acesteia, ca
urmare a impactului/refexiei determinate de conţinutul primei piramide, la un
nivel mai înalt). Întrebarea fundamentală pentru acest nivel este „cu ce scop
(suprem)?”, urmând să surprindă ce transcende dincolo de toate nivelurile de
mai jos.

Îţi mulţumesc!
Happy self-discovery!

Ştefan

PS: Orice comentariu din partea ta contează mult pentru mine şi indirect
pentru cei care vor citi în continuare acest articol, poate chiar cineva apropiat
ţie, căruia de asemenea îi va folosi! Adresa pe care te rog să îmi scrii
este artis_consulting.training [at] yahoo [punct] com
Scrie-mi despre tine: câţi ani ai, dacă eşti leader sau follower la slujbă,
dacă eşti student(ă) sau liber profesionist, cum ai ajuns la acest articol, de ce l-
ai citit, ce aşteptări ai de la blogul Discerne sau cum ţi s-a părut.

NOU! Din 2012, poţi şi tu contribui! Citeşte aici despre cum poţi să publici pe
blogul Discerne!

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse


acestui disclaimer.

S-ar putea să vă placă și