,,Metoda Montessori’’

– O alternativă educaţională –

"Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur."

(Maria Montessori)

1
 Date biografice:

Maria Montessori s-a născut la 31 august 1870 la Chiravalle,în provincia Ancona

din nord-estul Italiei,fiind singura fiica a unei familii catolice burgheze. A murit în 1952 în
Nordwijk aan Zee, în Olanda. Încă din timpul şcolii Maria a demonstrat un spirit critic şi
independent foarte dezvoltat.În ciuda interdicţiilor impuse de societate,Maria Montessori
decide să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină din Roma, devenind prima femeie medic
din Italia.
Activând în cadrul Clinicii Universitare de Psihiatrie din Roma, a vizitat un numar
mare de stabilimente periorativ numite “azile de idioti” .Acolo a descoperit ceva că i-a
stârnit imediat interesul pedagogi. A fost condusă într-o încăpere, în care se găseau copii cu
deficienţe psihice grave.Mobilierul din acea sală era format numai din paturi, copii nefiind
angrenaţi în nici o a activitate care să le stimuleze evoluţia. În următorii ani a pus bazele
Legii nationale pentru educarea copiilor cu deficiente psihice , o şcoală medel în cadrul
căreia au fost formate şi cadre didactice specializate.Aici a avut şi posibilitatea să dezvolte
materialele concepute de Seguin ( Edouard Segiun- 1812-1880 elevul Mariei
Montessori.Acesta creează o serie de materiale care contribuie la dezvoltarea motrică şi
senzorială a copiilor,concepute în aşa manieră încât să implice autocontrolul.Maria
Montessori a început să lucreze cu acestea şi prin rezultatele obţinute să cantrazică ipoteza
conform căreia copii cu deficienţe psihice nu pot învăţa.), creând noi materiale
didactice.Elevii Mariei Montessori au trecut cu succes examenele de stat,unii obţinând
rezultate mai bune decât copiii consideraţi “normali”.
În anul 1907 s-a născut prima “Casa de copii” (Casa dei bambini).Un prim principiu de
care s-a ţinut cont, încă de la început, a fost ca acestor copii să li se permită mişcarea liberă
şi nestingherită în spaţiul clasei.În scurt timp gradiniţa din San Lorenzo a devenit renumită,
ea atrăgând zilnic foarte multi vizitatori.Cu timpul au apărut mai multe grădiniţe , nu numai
în Roma, ci şi în alte localităţi.
În 1909 s-a organizat primul curs de formare a pedagogilor şi Maria Montessori a scris
prima carte “Il Mondo” , carte tradusă în 20 de limbi.Devenind o metodă cumoscută în
toată lumea, Maria Montessori a renunţat la activităţile private şi s-a dedicat în totalitate
acestei pedagogii ţinând cursuri în întreaga lume.

2
Datorită activităţii sale Maria Montessori a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace
în 1949, 1950,1951.A continuat să lucreze şi să ţină cursuri în Asia şi în Europa până la
sfârşitul vieţii,până în 1950.

Ce este metoda Montessori?

La începutul anilor 1900, dr. Maria Montessori a elaborat aceasta metodă

educaţională, pe baza observaţiilor sale ştiinţifice asupra comportamentului copiilor. Având
cunoştinţe solide în materie de pedagogie, antropologie şi psihiatrie, ea a dezvoltat ideea că
fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat, copilul nefiind doar un “vas
gol” care aşteaptă să fie umplut. Astfel a luat fiinţa o metodă de auto-educaţie şi dezvoltare
care se bucură de recunoaştere în toată lumea.

,,...copilul este constructorul

spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea
dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul
în care a fost închis sufletul omului.Trebuie
să ajutăm copilul să acţioneze singur, să
voiască singur, să gândească singur; aceasta
este arta celor ce aspiră să slujească spiritul’’
(Maria Montessori - ,,Descoperirea copilului’’)
Modelului pedagogic Montessori pune copilul în centru. Copiii Montessori învaţă
într-un mediu non competitiv şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe
individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice. Copiii sunt încurajaţi să muncească
independent, în ritmul lor, educatorul putând să lucreze cu fiecare în parte sau în grupuri
mai mici.Atunci când mediul răspunde tuturor trebuinţelor copiilor, aceştia devin,fără vreo
manipulare din partea adultului,sanatos fizic,împlinit intelectual şi psihologic,foarte bine
educat, emanand bucurie şi bunătate unul faţă de altul. Grupa Montessori e formata din
copii cu vârste cuprinse între 0 – 3 ani, 3 - 6 ani (Casa dei Bambini), 6 – 9 ani şi 9 – 12 ani.
Copiii învaţă astfel atât de la educatori, dar şi independent, sau unii de la alţii.

Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilităţi şi îi ajută să îşi dezvolte

3
stilul personal de acumulare a cunoştinţelor, timp în care educatorii acţionează ca un ghid
care le încurajează şi le facilitează acţiunile.

Recompensele extrinseci sunt evitate, de aceea Maria Motessori a privit

recompensele extrinseci, cum ar fi steluţele aurite sau notele, ca fiind de natură să
deranjeze şi să intrerupă concentrarea unui copil. Perioadele susţinute de intensă
concentrare sunt esenţiale în educaţia Montessori. Recompensele în acest sistem ar trebui
să fie doar cele interne şi să provină din multumirea copilului care a reusit să duca la bun
sfârşit o activitate.Un principiu esenţial al educaţiei Montessori este că educatorul trebuie
să fie în permanenţă atent la ce face copilul şi nu invers.Educatorul este, desigur, o parte
foarte importantă a acestui proces. El trebuie să creeze mediul deosebit şi ordonat, în care
copilul să poată să inveţe. Educatorul şi copiii împart tot spaţiul dintre ei. Nu există o arie
destinată educatorului sau o catedră şi tot spaţiul este folosit pentru activităţi. Educatorii
Montessori sunt pregatiţi profesional pentru această metodă şi utilizează materiale
Montessori special create. Aceste materiale nu numai că stimulează simţurile şi
imaginaţia , dar sunt şi auto-corectoare, permiţând copilului să evolueze în ritmul lui şi să
înveţe din propriile lui greşeli.Materialele speciale şi modul în care acestea îi sunt
prezentate invită şi lasă copilului să aleagă numai acele activităţi care îi incită interesul
personal. Sub îndrumarea educatorului, copiii dintr-o clasa Montessori acumulează
cunoştinţe făcând propriile lor descoperiri. Sunt astfel încurajate concentrarea, motivaţia,
autodisciplina şi dragostea pentru învăţatură. Mediul unei gradinite Montessori unifică
funcţiile sociale, psihologice, fizice şi academice care îi sunt necesare unui copil pentru a
dezvolta o atitudine pozitiva faţă de şcoală: încredere în sine, simţul ordinii, curiozitate şi
concentrare, iniţiativă şi perseverenţă, abilitatea de a lua decizii, şi simţul responsabilităţii

4
faţă de alţi membrii ai clasei, şcolii şi comunităţii. Această fundaţie solidă îi va permite
copilului educat într-un mediu Montessori să beneficieze de ea pe tot parcursul educaţiei
şcolare ,dar şi mai departe în viaţă.

Educaţia Montessori vs Educaţia tradiţională

O comparaţie între cele doua metodele:

Tipul experienţei de învăţare şi Tipul experienţei de învăţare şi

metodele învăţămantului metodele învatamantului Montessori
tradiţional
- Educatoarea este centrul atenţiei, - Educatoarea are un rol
al clasei şi al activităţii. nonintervenţionist în clasa.

- Educatoarea este cea care impune - Mediul şi metoda încurajează

disciplina. autodisciplina.

- Predarea se face cu întreaga clasă. - Predarea este, în principal, individuală.

- Grupele se formează cu copii de - Grupele sunt alcatuite din copii de vârste

aceeaşi vârstă. diferite (de la 3 la 6 ani).

- Toate cunoştinţele sunt date de - Lucrul în grup îi încurajează pe copii să

către educatoare. înveţe singuri şi să se ajute reciproc.

- Copilul are un orar fix al - Copilul îşi alege singur activitatea.

activităţilor.
- Copilul descoperă singur conceptele cu
-În procesul de conceptualizare, ajutorul materialelor auto-corective.
copilul este dirijat de educatoare.

- Copilul are un timp de lucru

- Copilul lucrează atât timp cât doreşte la
stabilit de educatoare.
proiectul pe care îl alege singur.

5
 - Copilul învata în ritmul său propriu.

- Ritmul instruirii este fixat de

grupă şi de orar.
- Materialul îl ajută pe copil să-şi
- Educatoarea corectează greşelile descopere greselile.
prin repetari, pedepse şi
- Copilul îşi consolidează învatarea prin
recompense.
repetiţie şi prin stările pozitive.
- Consolidarea învăţării se face din
- În clasă există materiale care se
exterior.
adresează tuturor simţurilor şi ajută la o
- Exista foarte puţine materiale învăţare totală.
pentru dezvoltarea senzorială.
- Copilul poate lucra acolo unde doreşte,
- Copilul are scaunul/locul sau se deplasează prin clasă şi vorbeste cu
propriu: I se cere să stea linistit, să cine doreste, fără a perturba activitatea
asculte şi să participe în timpul altora; poate alege să lucreze şi în grup.
lecţiilor cu toată grupa.
- Se organizeaza un program Montessori
- Implicarea părinţilor este redusă de participare a părinţilor la procesul de
şi voluntară. educaţie.

Principiile pedagogiei Montessori

Principiul de bază este auto-educarea și aplicarea celor învațate direct , nemediat.
Încurajarea copiilor de a lua mereu decizii proprii pe care să le respecte.
• Demnitatea

Demnitatea fiecărui om este de neatins. Stima reciprocă se bazează pe aprecierea

egalităṭii oamenilor indiferent de diferenṭele individuale, cunoṣtinṭe, capacităṭi sau
poziṭie socială. Premisa unei relaṭii bune este respectul care se reflectă în modul de a

6
vorbi, de a acṭiona, în dispoziṭia de a
discuta ṣi de a arata înṭelegere pentru
sentimentele celuilalt.
• Respect ṣ i respectul de sine
Fiecare persoană se străduieṣte sa
arate respect celuilalt ṣi propriei persoane.
Respectul de sine presupune a nu fi forṭat a
se supune cuiva ṣi a putea sta în spatele
propriei păreri, fără a se lăsa implicat in
conflicte de putere cu alṭii.
Respectul faṭă de celalalt înseamnă a nu se folosi de persoane sau mai tinere, a nu
pedepsi pe alṭii pentru a nu accepta propriile viziuni sau păreri. Fiecare se străduieṣte să
acṭioneze cu respect, chiar si atunci cand celălalt nu o face.

• Libertate ṣ i responsabilitate

Ṣcoala dă profesorilor ṣi elevilor libertate în măsura în care aceasta poate fi dusả cu

responsabilitate. Cine participă la luarea deciziilor trebuie sa poarte ṣi responsabilitatea

7
 acestora. Cine accepta regulile ṣi le
respectă poate avea pretenṭia asupra
acestei libertăṭi.

• Relaṭ ii interpersonale

Toṭi, atât elevii cât ṣi pedagogii se străduiesc să creeze un climat prietenos,

respectuos ṣi de întrajutorare. Fiecare încearcả să îl trateze pe celălalt aṣa cum
îṣi doreṣte sa fie tratat el însuṣi si sa ajute acolo unde ajutorul este cerut.

• Invăṭ area
“Ajută-mă să fac singur”, propoziṭie rostită de un copil din prima grădiniṭă
deschisă de Maria Montessori, ce a devenit mai apoi o teză de bază a pedagogiei
Montessori, este un principiu de care ṭinem cont în mod special în ṣcoala noastră. Fiecare
este răspunzător pentru invăṭarea sa. Pedagogii îṣi asumă rolul de îndrumător ṣi oferă
ajutor acolo unde este necesar. Invăṭarea se poate realiza doar prin propria minte, prin
prorpiile mâini ṣi propria inimă.
• Despre succes
Fiecare individ este răspunzător de bunul mers al ṣcolii ṣi al procesului de
învăṭământ. Fiecare copil și fiecare pedagog se străduieṣte să se comporte în aṣa fel încât
să contribuie în mod constructiv la procesul educativ ṣi să facă în aṣa fel încât pauzele să
fie recreative.
• Conflictul
Violenṭa nu este o soluṭie. Ne străduim să aplanăm conflicte într-un mod cât mai
corect fără a apela la violenṭă. Cine critică, trebuie sa fie conṣtient de ce doreṣte să
imbunătăṭească cu critica sa. Atunci aceasta devine constructivă ṣi de folos. Acel ce critică
trebuie să o facă în aṣa fel încât să nu rănească pe alṭii.
• Serviciul ỉn folosul comunităṭ ii
Fiecare preia sarcini pentru comunitate. In timpul unei zile petrecute la ṣcoală sunt
de îndeplinit sarcini mai mari sau mai mici, care fac ca timpul petrecut aici de către fiecare
dintre noi sa fie unul plăcut. Este corect ca fiecare să participe la aceste acṭiuni.

8
 • Colaborare
Ṣcoala are nevoie de încrederea ṣi colaborarea părinṭilor, a pedagogilor ṣi a
elevilor. Discuṭii deschise ṣi o colaborare strânsă în cadrul ṣcolii este indispensabilă pentru
a crea condiṭii optime pentru învăṭare.
• Mediul pregatit / spaṭ ii
Ne creem mediul în aṣa fel încât să ne simṭim bine în el. In fiecare clasă se caută
soluṭii pentru a stimula învăṭarea. Fiecare dintre noi contribuie la păstrarea ṣi îngrijirea
mediului intern ṣi extern în care se desfăṣoară activitatea.

Concepte
 Libertatea pentru învăṭ are auto-dirijată
Metoda Montessori respectă libertatea individuală a copilului de a alege propriile
activităṭi, libertate care ṭine atât de copil cât ṣi de mediu (de exemplu unele materiale,
chiar ṣi lucrarea lui, o poate alege numai dacă este disponibilă).
 Planul de dezvoltare
Procesul de dezvoltare naturală a copiilor se produce pe mai multe planuri distincte,
fiecare având propriile sale condiṭii ṣi perioade de vârstă.
- planul I (0-6 ani) presupune formarea personalităṭii ṣi învăṭării prin intermediul
simṭurilor fizice;
- planul al II-lea (6-12 ani) presupune învăṭarea prin raṭionamente abstracte cu
ajutorul imaginaṭiei ṣi al relaṭiilor cu ceilalṭi;
- planul al III-lea (12-18 ani) reprezintă perioada adolescenṭei cu schimbările
semnificative biologice ṣi de pubertate;
- planul al IV-lea (de la 18 ani ỉn sus) reprezintă planul în care se finalizează toate
procesele de maturizare.
 Gruparea pe mai multe vârste
Copii sunt grupaṭi în cadrul grupelor pe mai multe vârste, ocazie cu care învaṭă
unii de la alṭii, titul într-un mod spontan.
 Pregatirea mediului
Materialele de învăṭare pentru copii trebuie sa fie organizate în funcṭie de subiecte,
gradul de dificultate ṣi complexitate; trebuie aṣezate pe rafturi deschise

9
pentru a putea fi utilizate, dar ṣi într-un mod cât mai atractiv ṣi estetic pentru ai atrage pe
copii.

 Observarea ṣ i predarea
Profesorul este cel care îi urmăreṣte pe copii, aceṣtia fiind implicaṭi într-o activitate
la alegere. Profesorul va nota, iar toate observaṭiile vor indica dacă copilul este pregatit
pentru trecerea de la o etapă, provocare pentru el.
 Atenṭ ia
Specifică pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 ṣi 6 ani, la această vârstă ei sunt
foarte atenṭi ṣi incorporează experienṭele din mediul lor, învaṭă fără efort, într-un mod
spontan.

Răspândirea operei Mariei Montessori în diferite ţări

Îndată după apariţia primei ediţii a operei fundamentale Il metodo della pedagogia
scientific applicator all’educazione infantile nelle Case dei Bambini (1909) , această
lucrare a fost tradusă în foarte multe limbi. Până la apariţia celei de-a doua lucrări
fundamentale L’autoeducazione nelle scoule elementari, adică până în 1916, ea fusese
tradusă şi publicată în limbile : engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă, catalană,
poloneză, română, olandeză, japoneză şi chineză. Au urmat apoi traduceri şi în alte limbi.
L’autoeducazione nelle scoule elementari a fost şi ea tradusă în mai multe limbi, printre

10
care şi în limba română. Tot astfel şi celelalte lucrări, pe măsură ce au apărut în limba
italiană sau în alte limbi în ediţii prime (engleza, franceza, romana etc.).
Şcolile montessoriene s-au înmulţit încă din 1907, mai întâi la Roma, apoi în restul
Italiei şi peste hotare, până în cele mai îndepărtate ţări din Europa, America, Asia, Africa,
Australia. În deceniul al patrulea, când mişcarea pedagogică montessoriană a ajuns la
apogeul său, înainte de a regresa în timpul celui de-al doilea război mondial, cărţile ei au
mai fost traduse şi în alte limbi în afară de cele amintite mai sus, ca de pildă, în limba
portugheză, maghiară, cehă şi în unele dintre numeroasele (peste 60) limbi din India, iar
şcolile s-au extins până în Islanda, Tibet, Congo, Nigeria, Uganda şi Kenia.
Unele ţări, ca Italia, Olanda, Ungaria, Panama şi Australia, şi-au modificat legile
şcolare, pentru a le adapta acestei metode.
Diferite ţări au înfiinţat şcoli guvernamentale şi municipale care au funcţionat după
metoda Montessori.
În mai multe ţări s-au constituit asociaţii montessoriene. Una dintre primele a fost
întemeiată în America. În deceniul al patrulea existau asociaţii Montessori naţionale în :
Italia, Anglia, Austria, Germania, Ungaria, Cehoslovacia, Elveţia, Franţa, România,
Bulgaria, SUA, India, Siam, Columbia, Java şi în Noua Zeelandă.
Numeroase reviste montessoriene au fost publicate în Italia(Revista Montessori),
în Germania (Montessori-Blatter der AMI) în Spania (Montessori), în Franta (La nouvelle
education), în Elvetia (L’ecole Nouvelle) etc.
Unele municipalităţi au clădit şcoli după planuri arhitecturale date de autoare, cum
a fost “Şcoala municipală” din Amsterdam sau „Montessoriheim-Haus der Kinder” din
Viena.
Marea majoritate a şcolilor montessoriene erau însă pentru preşcolari. În unele ţări,
ca Italia, Germania, Anglia, Olanda, Peru, Bolivia, Ecuador, Venezuela şi Chile, funcţionau
şcoli după metoda Montessori şi în clasele elementare. În gimnazii şi licee, metoda s-a
aplicat mai întâi în Olanda.
Spre sfârşitul deceniului al cincilea şi în timpul războiului, mişcarea montessoriană
s-a restrâns, în majoritatea ţărilor, în general, din cauza interzicerii activităţii montessoriene
de către guvernele fasciste.

11
 Din 1939 până în 1949, mişcarea montessoriană s-a desfăşurat în toată amploarea ei
numai în India, unde activa autoarea însăşi, ajutată de fiul ei, Mario M. Montessori, şi de
elevul ei A.M. Joosten, doi dintre cei mai apropiaţi şi permanenţi colaboratori ai săi. După
eliberarea tuturor ţărilor de sub jugul armatelor hitleriste mişcarea montessoriana a fost
reluata în mai toate ţările. Vechile asociaţii montessoriene şi-au reluat activitatea, iar altele
noi s-au înfiinţat în diferite ţări. În Germania, spre exemplu, după 1945 s-au înfiinţat trei, la
Frankfurt, Koln şi Berlin. În SUA, de asemenea, existau mai multe asociaţii, cercuri etc.
montessoriene, unele afiliate la “Asociaţia Internaţională Montessori”, cu sediul la
Amsterdam, iar altele independente, ca “American Montessori Society” cu sediul la New
York, care reeditează lucrările Mariei Montessori şi publică un periodic anual cu mai multe
numere.
Dintre revistele montessoriene mai importante care apar astăzi, menţionăm “AMI-
Communications”-Amsterdam, “Vita dell’infazia”-Roma,”Around The Child”-
Calcutta(India).
Şcolile montessoriene pentru preşcolari funcţionează în toate ţările amintite; în
unele, mai ales în India, Olanda şi America, funcţionează şi şcoli elementare. Licee
montessoriene există în Franţa, Germania şi în Olanda(cinci, dintre care mai importante la
Amsterdam, Rotterdam şi Utrecht). Liceul montessorian de la Rotterdam îşi desfăşoară
activitatea într-o clădire construită după arhitectura montessoriană.
Congrese, seminarii, simpozioane Montessori, naţionale şi internaţionale, se ţin
aproape în fiecare an, în diferite ţări, fiind organizate fie de asociaţiile naţionale respective,
fie de către Asociaţia Internaţională Montessori, începând cu cel de-al optulea Congres
Internaţional (primul după eliberarea Italiei), de la San Remo, în 1939. Ultimul Simpozion
Internaţional Montessori s-a ţinut în 1972, la Palo Alto, în California.

12
 Mişcarea montessoriană în România

Intenţia Mariei Montessori, manifestată în mai multe rânduri, cum reiese din
corespondenţa sa, de a organiza în deceniul al patrulea un curs despre metoda Montessori
în România nu a putut să fie îndeplinită din mai multe motive, dar mai ales din cauza
vremurilor tulburi care au dus la agresiunea imperialismului german. Nici “cursuri
paralele” cu cele ţinute de ea anual în diferite ţări nu au putut fi organizate în ţara noastră,
aşa cum dorea şi cum reiese din aceeaşi corespondenţă. În schimb, principalele sale lucrări,
apărute până în preajma celui de-al doilea război mondial, au fost traduse în limba română;
au apărut diferite scrieri despre opera ei, au fost întemeiate şcoli montessoriene în diferite
oraşe ale ţării noastre; cadre didactice-educatoare, învăţători, profesori secundari şi
universitari-au luat parte la congresele internaţionale Montessori; a existat şi o Asociaţie
Montessori în România, sub preşedinţia profesorului, filosofului şi psihologului român
Constantin Rădulescu-Motru, precum şi sub preşedinţia de onoare a diplomatului român de
renume mondial Nicolae Titulescu.
Primele traduceri ale lucrărilor sale au fost făcute de institutorul Constantin V.
Butureanu. Mai întâi metoda pedagogiei ştiinţifice aplicată la educaţia copiilor mici a fost
publicată în 1914, iar apoi o alta carte fundamentală a Mariei Montessori,
“Autoeducaţiunea în şcoalele elementare”, continuarea volumului Metoda pedagogiei
ştiinţifice aplicată în educaţia copiilor în casele de Bambini, apărut în 1922. În acelaşi an,
a publicat lucrarea Pedagogia Medicala. Rezumatul lecţiilor predate la Roma la Şcoala
normală ortofrenică, în 1900, urmat de un carnet pentru studiu individual al copilului.
Un alt propagandist zelos al operei Mariei Montessori a fost Izabela Sadoveanu,
profesoară de pedagogie, directoare de şcoală normală şi inspectoare şcolară, luptătoare
pentru drepturile femeii, pentru modernizarea şcolii. Aceasta a publicat studiile Metoda
Montessori şi Materialul didactic Montessori, în 1915, în Vol. III al Buletinului Muzeului
Pedagogic şi separat, cu 14 ilustraţii, în 1916, cu aceleaşi titluri, la “Atelierul de arte
grafice” C. Stetea, Bucureşti. Ea a aplicat metoda Montessori în grădiniţe de copii, în
clasele elementare, în Şcoala de adăpost pentru copiii de ceferişti din cartierul Steaua, în
“Casa Copilului” din cartierul Grand din Bucureşti; a înfiinţat o şcoală Montessori pentru

13
puericultură (Bucuresti, 1925), a experimentat metoda în grădiniţe de copii de pe lângă
“Oficiul Naţional de Educaţie Fizică” etc.; a ţinut cursuri de specializare pentru educatoare
etc. şi a contribuit mult la difuzarea ideilor şi a metodei Montessori la noi.
Un adept entuziast al acestei metode a fost şi Apostol Culea, pedagog, învăţător şi
activist fecund în domeniul răspândirii culturii în mase.
În 1919 a apărut un studiu al educatoarei Julia C. Lascaraki, în care este prezentată
metoda Montessori în comparaţie cu metoda Froebel.
Cu privire la aplicarea metodei Montessori au mai scris Gh.Hopu, Ion Blăgăilă şi
Daniil Popescu s.a.
Între 1930 şi 1940, în ţara noastră, ca şi în alte ţări, a existat o adevărată “mişcare
montessoriană”. Mulţi reprezentanţi ai învăţământului preşcolar, elementar, liceal şi
universitar au luat parte, aşa cum s-a mai arătat, la cursurile internaţionale ale Mariei
Montessori, la congresele internaţionale organizate de Asociaţia Internaţională Montessori,
la diferitele iniţiative montessoriene pe plan internaţional în favoarea copilului, a apărării
drepturilor lui şi la campania montessoriană pentru pace. Elevii direcţi ai Mariei
Montessori, unii absolvenţi ai unor şcoli normale Montessori din Italia, Elveţia, Germania,
Austria, Anglia etc., precum şi adepţi ai săi sau membri ai corpului didactic din
învăţământul preşcolar şi elementar, profesori de filosofie şi pedagogie din învăţământul
mediu sau universitar, care au aderat la curentele noi în pedagogia contemporană, au scris
studii şi articole, au ţinut conferinţe şi cursuri despre metoda Montessori, iar unii chiar au
aplicat metoda sa, înfiinţând şcoli Montessori în diferite oraşe ale ţării.
În 1931 , Maria Montessori a numit un delegat al său personal spre a coordona
activitatea montessoriană în ţara noastră . Cu prilejul primului Congres al educatoarelor din
România (Bucureşti, 1933) şi după acest congres s-au publicat diferite lucrări în care se
prezenta metoda Montessori în comparaţie cu metodele mai vechi sau mai noi, studii şi
articole, mai ales în revista “Copilul” a Asociaţiei educatoarelor din România (apărută între
1933-1944), în “Şcoala şi familia de mâine” apărută între 1928 şi 1939 a lui Marin
Biciulescu, unul dintre promotorii pasionaţi ai curentelor noi în pedagogie, în “Revista de
filosofie”, în “Revista generală a învăţământului” etc.
Prima şcoală Montessori cu titlul experimental, sub îndrumarea Mariei
Montessori şi sub conducerea lui I. R Pogoneanu şi I. S. Firu, a luat fiinţă pe lângă

14
Seminarul pedagogic universitar Titu Maiorescu din Bucureşti, având ca educatoare pe
Elena Rusceac, absolventă a cursurilor Mariei Montessori de la Roma 1931. Metoda a fost
experimentată cu copii între 2 ani şi jumătate şi 6 ani. Şcoala a funcţionat un singur an
şcolar (1934-1935), având mobilier şi material didactic complet, după normele metodei
Montessori. Unele greutăţi financiare au împiedicat experimentarea şi cu copii de vârstă
şcolară.
Odată cu persecuţiile exercitate de regimul fascist împotriva Mariei Montessori,
activitatea montessoriană a fost interzisă în Italia, Germania şi în alte ţări fasciste. În
România mişcarea montessoriană a slăbit îndeosebi în timpul celui de-al doilea război
mondial. După eliberare, unele şcoli montessoriene de la noi şi-au reluat activitatea.
Remarcam activitatea deosebită a Şcolii Montessori a “Apărării patriotice”, care pregătea
educatoare şi activiste în domeniul asistenţei sociale.
Din iniţiativa UNESCO, în 1970, centenarul naşterii Mariei Montessori s-a
sărbătorit în toate ţările. În ţara noastră s-a organizat un simpozion Montessori la Bucureşti
(3 decembrie 1970), la care au ţinut cuvântări şi au făcut comunicări prof. George
Văideanu, prof. Al. Fara, Bruno Atturia, prof. N. Dima, prof. Stanciu Stoian, prof. Stefan
Barsanescu, prof. Ion Vlad, prof. Maria Taiban, prof. Florica Niculescu, prof. Elena
Moldovan, prof. Victoria Petrescu, prof. Lenormanda Benari. Cu acest prilej, au apărut
diferite articole despre Maria Montessori şi despre opera sa, în diferite reviste, dintre care
le remarcam pe cele din revista “Colocvii despre şcoală şi familie”, din “Revista de
pedagogie” şi din revistele Centrului de informare şi documentare în ştiinţele sociale şi
politice.
Toate cele de mai sus şi-au adus o contribuţie la cunoaşterea în ţara noastră a operei
teoretice şi practice a Mariei Montessori, care şi-a dedicat întreaga viaţa problemelor legate
de o cât mai corespunzătoare educare a copiilor şi tineretului, în vederea formării lor ca
personalităţi depline, active şi creatoare.

Mediul pregatit, pedagogul si materialele Montessori

15
 Pentru a-și putea desfasura activitatea didactică zilnică, pedagogul Montessori și
elevii săi au nevoie de un mediu foarte bine organizat și structurat care să le permită să
acționeze independent. În acest mediu se pot organiza activități multiple și variate, iar
posibilitatea de mișcare este foarte mare.
Pentru a întruni condițiile unui mediu educativ, acesta îndeplinește urmatoarele
criterii:
 Manevrabilitatea – mobilierul școlar trebuie să fie pe masura copilului și să
raspundă la nevoile acestuia de a lucra rațional. Măsuțele, de diferite forme să nu se
clatine și să fie foarte ușoare încat să poată fi transportate de 2 copii de 4 ani;
scaunele mici, ușoare și adaptate la proporțiile corpului copilului astfel încat să
poată da posibilitatea copilului de a
alege poziția comodă, putându-se
astfel adapta, în loc să stea nemișcat;
acesta fiind un semn extern de
libertate și totodată de educație.
 Structurarea pe arii curriculare –
în pedagogia Montessori există 5 arii
curriculare, materialele didactice
fiind grupate în 5 zone distincte:
• Deprinderi de viaț ă
practică – stabilește baza
pentru toate celelalte lucruri de realizat în clasă. Această arie curriculară a
fost concepută pentru a-i învața pe copii deprinderile de viață zilnică.
Învațarea pe exemple concrete din viața reală a unor activități favorizează
dezvoltarea independenței, a încrederii în sine, a deprinderii de a pastra
ordinea la locul de muncă și de odihnă, coordonarea și concentrarea. În
cadrul acestei arii curriculare exista 4 grupe distincte de exerciții:
1. îngrijirea personală
2. îngrijirea mediului înconjurator
3. dezvoltarea relațiilor sociale
4. jocul tăcerii – coordonarea și armonia mișcării corporale.

16
 Deprinderile zilnice de viață practică urmaresc formarea unui individ independent
și autonom. Sunt activități care, prin mișcări repetitive, duc la o rafinare a coordonării, la
autodisciplină, precum și la o capacitate crescută de concentrare.
• Dezvoltare
senzorială – această
zonă a
curriculumului
Montessori conține
materiale specifice
care sa-i ajute ce
copii în rafinarea
experiențelor de
observare,ascultarea
sunetelor, de atingere, de rafinarea gustului și a mirosului. Cu ajutorul
exercițiilor senzoriale copilul poate să distingă, să ordoneze, să clasifice si
să descrie impresii senzoriale legate de lungime, înalțime, temperatură,
greutate, culoare, miros.
Exercițiile senzoriale și de manipulare sunt nu numai un ajutor pentru dezvoltarea
și maturizarea organelor de simț, dar și un punct de pornire pentru creșterea potențialului
intelectual al copilului. Aceste exerciții reprezintă provocări semnificative care îi
fascinează pe copii. Aceștia învață mai ușor matematica – senzo-matematica, structura
limbii – senzo-gramatica, notiunile de știință.
Exercițiile senzoriale dau sens percepțiilor și dezvoltă gândirea copiilor (analiza,
sinteza, clasificarea, generalizarea). Sprijinirea copiilor pentru a compara și calasifica
reprezintă puncte importante în stimularea senzorială și intelectuală. Mintea trebuie să
judece, să compare, să clasifice și să tragă concluzii.
Experiența cu materialele senzoriale reprezintă pentru copii primul pas în
înțelegerea conceptelor abstracte învatate.
• Matematica – a fost privită de Maria Moontessori ca fiind un proces mental
natural care începe de la un nivel concret și progresează catre un nivel
abstract, fiecare copil având spirit matematic înnăscut.

17
 • Limbă și comunicare – este o abordare integrată care combină fonetica și
noț iunile de vocabular cu noț iunile de gramatică și de studiere a textului
literar. În domeniul lingvistic, există o mare varietate de material de lectură,
de pregatire, de analiză fonetică, de întelegere a sensurilor cuvintelor,
material pentru dezvoltarea capacităților de receptare a mesajului oral și
scris. Dezvoltarea limbajului este o preocupare a întregii pedagogii
Montessori. În cadrul acestei metode, scrisul precede lectura textului, fază
sensiblă pentru scris, aparând la varsta de 4 – 5 ani.
• Educaț ia cosmică –
include notiuni de
istorie, geografie,
botanică, zoologie,
chimie, fizică,
astronomie, geologie,
antropologie,
muzică, artă plastică,
educație civică,
sport. Se bazează pe
studierea a două
componente – evoluția naturii și evoluția omului și a culturii.
Prin educația cosmică, Maria Montessori dorea să transmită copiilor o viziune
clară asupra întregului univers, ca o unitate dinamică în care totul se afla în
interdependență. Acest tot unitar este prezentat prin două dimensiuni:
- dimensiunea verticală – formarea universului, a pamantului, apariția
vieții, a oamenilor;
- dimensiunea orizontală – relațiile din cadrul universului.
 Esteticul – mediul este atragator, armonios, materialele didactice să invite la
activitate. Materialele sunt aranjate atragator și aerisit pe rafturi, pentru a permite
observarea fiecaruia în parte.
 Păstrarea ordinei și curaț eniei – fiecare obiect are un loc stabil unde poate fi găsit
în permanentă, în bună stare de funcționare.

18
 Materialele didactice Montessori sunt aranjate pe arii curriculare în ordinea
didactică a folosirii lor, fiind expuse în mod îmbietor pe rafturi joase și deschise, astfel
încat copiii să aibă acces la ele, fără a fi nevoie de ajutorul unui adult.
Materialele Montessori au ca scop atragerea interesului copilului și acumularea
cunoștințelor prin utilizarea repetată. Acestea au fost create ca raspuns la nevoile
individuale de dezvoltare ale copilului:
- sunt secvenționate cu atenție pentru a demonstra copilului fiecare etapă în parte și
pentru a-i da posibilitatea să simtă succesul sau eroarea;
- apelează la simțurile copilului, trecerea de la concret la abstract realizându-se
progresiv;
- facilitează eliminarea dificultăților determinate de conceptul traditional “trebuie
învatat”
- furnizează un control al erorilor;
- accentuează realitatea.
Fiecare material dintr-o clasă Montessori izolează o anumită calitate și există doar
într-un singur exemplar. În acest fel, conceptul pe care copilul urmează să-l descopere este
izolat de celelalte.
Materialele didactice Montessori sunt autocorective. Cand o piesă nu se potrivește
sau rămâne nefolosită, copilul percepe cu ușurință eroarea. Nu este nevoie de intervenția
adultului pentru a o corecta. Copilul este capabil să rezolve singur problemele, construindu-
și independent, gândirea analitică și satisfacția care derivă din această realizare adecvată.
Libertatea presupusa de acestă metodă este structurată pe baza anumitor reguli
cadru. Fiecare material pus la dispoziția copilului va fi utilizat numai pentru activitatea
destinată. Copilul ia materialul dintr-un loc indicat și-l pune în același loc după utilizare.
Pe masură ce explorarea continuă, materialele se interrelaționează și se construiesc
unul în funcție de altul. Utilizarea lor corectă este de natură să promoveze o mai bună
întelegere a unui concept.
“Obiectele din jurul copilului trebuie să fie solide și atractive, iar casa copiilor
trebuie să fie placută și atractivă sub toate aspectele… Se poate spune că există o relație
matematică între frumusețea mediului înconjurator și activitatea copilului; el poate

19
depune, în activitatea de descoperire, un efort de voință mult mai mare daca se află într-un
așezământ grandios decât dacă s-ar afla într-unul urât”.

Pedagogul Montessori și copilul

În cadrul metodei sale, Maria Montessori a conceput un rol cu totul nou pentru
pedagogul din școala Montessori.
În pedagogia Montessori, rolul pedagogului este:
- de a “observa” copiii și de “a pregăti mediul” favorabil pentru autoformare, pe baza
observațiilor făcute;
- de a crea situații de învățare și nu de a preda direct, fiind mai mult un ghid decat
un lider.
Pedagogul Montessori:
- este parte integrata a mediului pregătit;
- nu are poziție centrală în desfasurarea procesului de educație;
- direcționează activitatea;
- stimulează interesul copiilor;
- instruiește nevoile și interesele acestora;
- nu intervine niciodată atunci cand un copil este concentrat;

20
 - intervine numai dacă a constatat că acesta are nevoie de ajutor, nu poate să se
descurce singur, nu știe ce să facă sau îi deranjează pe ceilalți colegi;
- are competențe dobandite prin studii de spacialitate pentru a preda în acest sistem
de învătământ;
- are cunoștințe de bază pentru a putea preda, respectând principiile pedagogice,
disciplinile din ariile curriculare Montessori.
Pedagogul Montessori nu pedepsește niciodată copiii, dar nici nu le oferă
recompense. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea
provenită din mulțumirea de sine, din fapul că a realizat un lucru bun și corect, bazandu-se
pe propriile lui puteri.
Copilul nu este corectat atunci cand greșește. Se consideră că înca nu a ajuns să
stăpânească suficient conceptul învățat, materialul va fi strans și reluat cu alt prilej, după o
lecție individuală sau perioadă de timp. Daca în timp copilul repetă aceeași greșeală,
pedagogul îi oferă oportunități de învățare, optimizată prin colaborări cu alți colegi mai
mari și prin lucrul cu alte materiale care să-l ajute să înțeleagă conceptele prezentate.
Copilul nu este format de pedagog, se formează singur.
Copiii prosperă atunci cand li se oferă libertate într-un mediu propice nevoilor lor.
Dacă după o perioadă de intense concentrate și dupa lucrul cu materialele, copiii dau
dovadă de vitalitate și mulțumire de sine, scopul este realizat.
Copiii sunt liberi să-și aleagă singuri activitățile și locul de desfășurare al acestora.

Lecț ia dupa metoda Montessori

Lecția este un apel la atenție. Daca un obiect corespunde dorințelor intime ale
copilului și reprezintă ceva care să-l satisfacă, atunci îl antrenează într-o activitate
prelungită. O alta caracteristică a lecției este simplitatea, educatorul nu trebuie să se piarda
în vorbe goale , vorbele puține la număr trebuie sa fie simple în cel mai înalt grad și să
reprezinte exact adevărul. A treia caracteristică a lecției este obiectivitatea , ceea ce
înseamnă că personalitatea educatorului dispare, ramânând în lumina numai obiectul
asupra caruia vreau să se concentreze atentia copilului.

21
Tehnica lecțiilor:
Prima perioada: iniț ierea lecțiilor
1. Trezirea atenției: educatoarea
oferă copilului obiectul cu un
interes viu, cautând să-i atragă
atenția.
2. Izolarea obiectului: atenția
copilului trebuie să fie izolată de
tot ce este străin de obiectul lecției. Educatoarea va avea grijă să pregatească o
masută de pe care să inlature toate lucrurile inutile și să pună pe ea numai
materialul pe care vrea sa îl prezinte.
3. Executarea cu exactitate: ajutorul pe care educatoarea trebuie să îl dea copilului
constă în a prezenta copilului materialul pentru a-i arăta cum se folosește, efectuând
ea însăși, o data sau de două ori exercițiul.
4. Impiedicarea utilizării greșite a materialului: în cazul în care materialul este folosit
în asa fel încat nu servește dezvoltării intelectuale a copilului. Educatoarea este
obligată să oprească exercițiul.
5. Repetarea activitații utile: dacă un copil aduce modificări care dovedesc un efort
de inteligență folositoare pentru dezvoltare lui în modalitatea de folosire a
materialului indicată de educatoare, aceasta va lasa copilul să facă incercări și
experiențe proprii fară a-i întrerupe activitatea și fară a corecta micile erori.
6. Incheierea în ordine a exercițiilor: după încheierea activitații cu un material,
copilul trebuie să-l ducă la locul său, în asa fel încat toate lucrurile să fie puse iar în
ordine desăvârșită.

Perioada a doua: lecț ia în trei timpi

Primul timp: asocierea percepției senzoriale cu numele
Educatoarea va pronunța întâi substantivele și adjectivele necesare, fară să adauge
altceva, cu voce tare și pronunțate răspicat, încât diferitele sunete să fie percepute de copil
distinct si clar.

22
 Lecțiile de denumire constau în provocarea asocierii numelui cu obiectul sau cu
idea abstractă pe care o reprezintă acel nume. Obiectul și numele trebuie să impresioneze
constiința copilului, de aceea este necesar să nu se pronunțe nici un alt cuvânt în afară de
numele respective.
Al doilea timp: recunoasterea obiectului care corespunde numelui
Educatoarea trebuie să verifice dacă numele a fost asociat corect cu obiectul în
conștiința copilului. Pentru aceasta se va lasa timpul necesar între lecție și verificare,
păstrându-se tăcerea câteva clipe. Apoi se va intreba copilul, încet și pronunțând cu mare
claritate numai substantivul sau adjectivul învatat (ex. “Ce este neted?”). Copilul va arăta
obiectul iar educatoarea va sti că asocierea s-a realizat.Repetând de mai multe ori
întrebarea, educatoarea repetă cuvantul, care pâna la urmă va fi memorat.
Daca educatoarea constată ca copilul nu este atent și raspunde greșit fară nici un
efort de a se corecta, atunci, în loc să-l îndrepte sau să insiste, va trebui să intrerupă lecția
pentru a o reâncepe într-un alt moment, în altă zi.
Timpul al treilea: amintirea cuvântului care corespunde obiectului
Este o verificare rapidă a lecției, educatoarea întrebând copilul “Cum este
aceasta?” – iar daca copilul este apt să raspundă, el va spune cuvântul care trebuie: “Este
neted”.

Evaluarea

23
Nu există note sau alte forme de
recompensă sau pedeapsă, nici
deschise, nici subtile.
Evaluarea se face prin
portofolii, observarea de catre cadrul
didactic și prin fișe de
progres. Proba dacă sistemul
funcționează constă în
realizările și comportamentul copiilor, satisfacția, maturitatea, bucuria, dragostea de a
învața și nivelul ridicat al activitații.
Feed-back-ul și analiza calitativă a performanțelor unui copil sunt furnizate prin:
- observarea atentă a fiecarui copil în parte pentru a sesiza evoluția sa în
diferitele domenii, a fazei sensibile în care tocmai se afla în vedere creării unui
mediu adecvat din care să îsi poata extrage informația necesară satisfacerii
nevoii de cunoastere.
- completarea fiselor zilnice de progres, sub forma unei liste de competențe,
activitați și puncte critice .
- o sinteză semestrială asupra realizărilor copilului sub forma unei narațiuni.
- întilniri semestriale individuale în care se oferă familiei fiecarui copil în parte
un feed-back asupra evoluției copilului și se gasesc soluții comune pentru
îmbunatațirea unor punte slabe. La dorința parinților sau recomandarea
pedagogilor, la această întilnire poate participa și copilul.
- absența catalogului, a notelor sau a oricarei forme de recompensă materiale
sunt specifice pedagogiei Montessori.

Rezultatele asteptate ale metodei Montessori

Copiii își formează caracterul, formarea caracterului fiind la fel de importantă ca și
formarea academică :
- învată să aibă grijă de ei înșiși, de ambianța din clasă, să aibă grijă unul de
celălalt, să fie toleranți și să se accepte reciproc, vorbește politicos, sunt

24
 respectuoși și gata oricând să acorde ajutor, să desfășoare activitați sociale în
comunitate;
- învață să gatească, să pastreze curat și să curățe spațiul de lucru, construiesc,
lucrează în gradină;
- învata mersul gratios.
Copii își dezvoltă o atitudine pozitivă față de scoală și de învatare și un
comportament social acceptabil:
- curiozitatea statornică și concentrare;
- inițiativa și perseverenta;
- încrederea în sine;
- abilitatea de a lua decizii;
- simșul responsabilității fată de alți membrii ai clasei, școlii și comunității;
- deprinderii de autocontrol și autodisciplină.
Atunci când mediul răspunde tuturor trebuințelor copiilor, aceștia devin, fără vreo
manipulare din partea adultului, sănătoși fizic, împliniți intelectual și ăsihologic, foarte
bine educați emanând bucurie și bunătate unul fată de altul.
Această fundație solidă îi va permite copilului educat într-un mediu Montessori să
beneficieze de ea pe tot parcursul educației școlare, pe tot parcursul vieții.
Metoda Montessori este o metodă universală, iar atunci când este practicată corect
are potentialul de a ghida omenirea spre pace, a carei exersare începe cu fiecare individ.

25
Bibliografie:

• Maria Montessori, “Descoperirea copilului”, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1977
• Site-uri internet
http://www.parinti.com/SistemuldeinvatamantMontessori-articol-210.html
http://www.gradinitamontessori.ro/metoda-montessori/mariamontessori/
http://www.montessorihaus.ro/schule/pedagogia-montessori-conceptia.htm

26