Semiologie L.P.

SEMIOLOGIE - L.P.

Foaia de observaţie
Este un document medical şi medico-legal. Cuprinde:
I. Datele pacientului
1. Numele pacientului, vârsta. Pentru pacienţii fără acte şi inconştienţi se iau semnalmentele pacientului şi
actele celui care îl aduce.
2. Data şi ora la care pacientul a fost adus la spital. Decesul în primele 24 de ore se constituie într-un caz
medico-legal.
3. Profesia. Se au în vedere boli profesionale. Ce, unde, decât timp a lucrat. Pentru pensionari, se verifică
dacă s-a pensionat la limită de vârstă sau pe caz de boală.
4. Adresa. Se consideră locuinţa în zone endemice (în prezent sau în trecut), călătorii în zone endemice.
Din anamneză se apreciază starea psihică, intelect, pregătire.
II. Motivele internării
Pacientul poate prezenta şi date irelevante. Interogatoriul trebuie dirijat, dar fără a se induce răspunsul.
Pentru durere, se consideră :sediu, durere, durată, dacă există legătură cu momentul alimentaţiei, simptome
asociate.
III. Istoricul afecţiunii actuale.
Se consideră: tratamentul urmat, efectele acestuia. Pentru boli cronice, se face istoricul acestora.
IV. Antecedente:
1. Personale patologice: operaţii, boli infecţioase, orice alt eveniment medical. Nu se induce răspunsul.
2. Personale fiziologice: La femei se consideră data primului ciclu, durată, cantitate, durere, număr de
sarcini (para), naşteri (gesta), avorturi spontane sau provocate (la cerere sau din cauza unor boli care
împiedicau sarcina), instalarea menopauzei (normală, post-chirurgicală, post iradiere).
3. Heredo-colaterale: boli care există la membrii familiei (rude directe).
V. Condiţii de viaţă şi de muncă: obiceiuri alimentare, alcool, fumat (de la ce vârstă, număr de ţigări/
zi).
VI. Examen clinic obiectiv

Melena.
Este un scaun negru lucios, ca păcura, expresie a unei HDS. Este un scaun neformat, deoarece sângele
accelerează peristaltismul.
Scaunul negru poate fi produs şi de: tratament cu cărbune animal, bizmut, preparate de Fe etc. (scaunul este
format, iar nuanţa diferă).

HDS.
Hemoragia se produce în partea superioară a tubului digestiv(esofag, stomac, duoden până la unghiul lui
Treitz).
Se exprimă prin melenă şi hematemeză (vărsătură cu sânge). Sângele este roşu dacă nu a stat în contact cu
sucul gastric (sângerare mare) şi negru dacă a stat în contact cu sucul gastric.
Semne asociate: hipotensiune, ameţeală.

1
 Semiologie L.P.
Cauze:
 Ulcer duodenal
 Gastrite medicamentoase. Produse de antiinflamatorii nesteroidiene (aspirina, indometacin, diclofenac etc.).
Inhibitorii de ciclooxigenază au mai puţine efecte secundare.
 Esofagite de reflux
 Ruptura de varice esofagiene
 Neoplasme gastrice
 Polipoză gastrică

Hipotiroidie
Semne:
 Apatie
 Astenie
 Somnolenţă
 Senzaţie de frilozitate
 Bradipsihic
 Bradilalic
Clinic:
 Piele aspră, infiltrată
 Semn Hertzog: cade părul de la coada spâcenei
 Păr aspru, cade
 Disfonie (răguşit)
 Bradicardie
 Constipaţie
Cauze:
 Pluriendocrină
 Secundară unei tiroidite
 Neoplasm

Exoftalmia
Poate fi unilaterală sau bilaterală. Aceasta poate fi constituţională sau dobândită.
De obicei se însoţeşte hiperfuncţie tiroidiană:
 Tremurături fine ale extremităţilor
 Tegumente umede, catifelate
 Tahicardie constantă
 Apetit crescut, cu greutate scăzută
 Subfebril
 Hipertensiune sistolică
 Au sau nu modificări de tiroidă
 Fibrilaţii şi tahicardii paroxistice, până la cardiotireoză
Se examinează prin: echografie, scintigrafie, iodocaptare, etc.
Exoftalmia poate fi produsă de edeme retro-oculare, excepţional, de traumatism sau hemoragie. Exoftalmia
unilaterală poate să apară posttraumatic sau din cauza unui proces proliferativ situat în orbită.

Enoftalmia
Poate fi bilaterală sau unilaterală (sindromul Claude-Bernard-Horner). Enoftalmia poate fi constituţională
sau dobăndită (prin deshidratare, hipermetabolism, facies peritoneal).

2
 Semiologie L.P.
Dispnee
E reprezentată de o respiraţie dificilă.
Cauze:
 Respiratorie
 Cardiacă (hipertensiune, cu extravazare în alveole)
 Metabolică (ex. acidoză)
 Centrală (organică neuralogică)
 Psihogenă
Trepopnee= dispnee dacă se culcă pe o parte.

Fibrilaţie arterială cronică

Se explică prin existenţa unui focar ectopic, însoţit de un bloc atrio-ventricular. Cordul prezintă zgomote
aritmice, iar pulsul este inechivalent, inechidistant, inechipotent.
Bătăile inimii se simt în:
 Modificările frecvenţei cordului
 Modificările ritmului cardiac
 Dezechilibre de sistem nervos

Frecvenţa normală
Frecvenţa normală a cordului este de 60-80 bătăi/ min. Se apreciază că este tahicardie peste 80 bătăi/ min şi
bradicardie sub 60 bătăi/ min. Nu întotdeauna o tulburare de frecvenţă sau de ritm este dată de o boală de inimă.
Alte cauze:
 Bradicardie produsă de β-blocante (ex. distonocalm)
 Tahicardie produsă de atropină sau tranchilizante
 Bradicardia din hipotiroidie
 Bradicardia produsă de o hipertensiune intracraniană (tumoră)

Anasarcă
Reprezintă o acumulare de lichid la nivelul cavităţilor seroase (hidrotorax, hidropericard, ascită) şi edeme
generalizate.
Semne:
 Ortopnee
 Tegument pahidermic
Se face curba ponderală sau se măsoară diureza.
Cauza:
 Insuficienţa cardiacă, cu insuficienţă de cord drept, care produce stază şi extravazare. Scade debitul
ventriculului stâng, irigaţia renală este deficitară, se produce retenţie de sodiu şi apă, retenţie hepatică, cu
hiperaldosteronism secundar prin nemetabolizare la nivel hepatic.

Ascită
Reprezintă o acumulare de lichid în cavitatea peritoneală. Lichidul de ascită se poate suprainfecta, dând
peritonită.
Paracenteză= puncţie abdominală.
Toracocenteză= puncţie la nivelul toracelui.
Cauzele pot fi numeroase:
 Ciroza hepatică (cel mai frecvent), insuficienţă hepatică şi hipertensiune portală.
 Tuberculoză
 Metastazare în peritoneu cu diferite origini, etc.

3
 Semiologie L.P.
Abdomenul mărit, cu lichid de ascită poate fi sub formă de: “abdomen de batracian” (cantitate medie de
lichid) sau “abdomen în obuz”, cu hernie ombilicală (cantitate mare de lichid).

Insuficienţă cardiacă
Reprezintă imposibilitatea inimii de a-şi realiza funcţia. Poate fi : ventriculară, atrială sau a întregii inimi.
Cauze:
 Valvulopatii
 Boli ale miocardului
 Boli ale endocardului
 Pancardită (afectează toate straturile)
 HTA
 Cardiopatie ischemică

Cardiopatia ischemică
Reprezintă o boală a miocardului secundară unei irigaţii proaste (în special ateroscleroză). Există
diagnosticul de cardiopatie ischemică ireductibilă (ireversibilă, intratabilă), care nu se poate trata. Înainte de a
se pune acest diagnostic, se verifică: HTA netratată, hipotiroidie etc.

Edeme
Sunt de cauză cardiacă, hipoproteinemică.(în special serine), inflamatorie, alergică.
Edeme hipoproteinemice:
Cauze:
 Aport deficitar-ex. malnutriţie
 Sinteză deficitară-ex. boli hepatice
 Pierderi exagerate-ex. sindrom nefrotic, enteropatii exudative, arsuri puternice.
Există edeme nefritice şi nefrotice. În edemele nefrotice se produc alterări ale membranei bazale capilare.
Cantităţile de serină pierdute prin urină depăşesc 3,5g/urina pe 24 ore.
Scăderea cantităţii de proteine în sânge determină scăderea presiunii coloid osmotice, cu extravazare.
Caracteristici:
 Albe, moi, pufoase, lasă godeu (consistenţă scăzută)
 Foarte sensibile la sare
Edem cardiac:
Mecanism:Este secundar stazei venoase, cu creşterea presiunii venoase şi extravazare. Un debit scăzut al
ventriculului stâng determină activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron, cu scăderea eliminărilor
renale. Staza hepatică duce la scăderea metabolizării aldosteronului.
Debutează retromaleolar, se extinde la gambă, apoi la tot membrul inferior, peretele abdominal şi peretele
toracic.La început, apar edeme în a doua jumătate a zilei. Se poate asocia cu ginecomastie, exoftalmie,
ortopnee.
Edemele la nivelul membrelor inferioare, bilaterale pot fi asimetrice datorită poziţiei în timpul somnului sau
datorită unei cauze locale (ex. tromboflebită secundară unei fracturi).
Caracteristici:
 Reci
 Cianotice
 Lasă godeu, dar mai greu (consistenţă crescută)
Edemul cardiac e cianotic prin mecanism central (din cauza extravazării în alveole) şi periferic. Cu cât
edemul e mai vechi, e mai dur (organizat fibros, tegumentul devine pahidermic). Se pot produce flictene sau
suprainfecţii.
Se face tratament antidiuretic.

4
 Semiologie L.P.
Durere toracică
Cauze:
 Zona Zoster, reprezentată de buchete eritemato-veziculoase, pe un taiect nervos. Durerea precede erupţia cu
1..7 zile.
 Modificări la nivelul ţesutului celular subcutanat (celulită)
 Nevralgie de intercostal ( acută, se accentuează la mişcare)
 Leziuni de miozită
 Leziuni la nivelul coastelor
 Caracter radicular, legat de coloana vertebrală (ex. spondiloză, osteoporoză generalizată, discopatii,
metastaze vertebrale)
 Durere pleurală (ex. pleurită, pleurezie, pneumotorax)
 Cauze cardiace. Cel mai frecvent boli ale arterelor coronare, dar pot fi şi boli de pericard, miocard (ex.
infarct miocardic, angină de piept). Durerile coronare prezintă meteorosensibilitate.
 Cauze vasculare (ex. disecţia de aortă toracică)
 Cauze digestive (ex. esofag, hernii hiatale)

Febra reumatică=Reumatism Bouillot

Reprezintă o formă de reumatism inflamator.
Reumatismul poate fi:
 De uzură, dat de vârstă (artroză, spondiloză). Se produce uzura cartilajului articular, osteroscleoză
subcondrală, osteoporoză, osteofitoză. Pacientul acuză:dureri, limitarea mişcărilor din articulaţie. Pe
radiografie se observă îngustarea spaţiului articular şi se văd osteofitele. Probele biologice de inflamaţie
sunt negative. Se poate produce artroză activată, prin inflamaţia unui reumatism de uzură.
 Inflamator: reumatism articular acut, poliartrită reumatoidă (poliartrită cronică evolutivă), spondilită
ankilopoetică, artrite seronegative.

Reumatism articular acut

Este o boală imuno-infecto-alergică, declanşată de streptococul β–hemolitic.
Secvenţa:
 Infecţia cu streptococ β–hemolitic
 Interval liber de 1-3 săptămâni
 Simptomatologie clinică: angină streptococică (10 zile tratament).
 Simptomatologie articulară: genunchi, cot, gleznă.
Artrita este fugace, migratorie. Prezintă semnele de inflamaţie: rubor, calor, dolor, tumor.
Nu lasă sechele articulare (“linge articulaţia şi linge inima”). Există afectare cardiacă, dar şi de parenkimul
pulmonar, pleură. Pot fi prinse toate straturile cordului: endocardită, miocardită, pericardită, pancardită
reumatismală. Afectarea cardiacă se poate videca sau să evolueze cu afectarea aparatului valvular (se ţine sub
observaţie).
Poate apare stenoza mitrală:
 Largă( sub 4 cm2)
 Medie (2-3 cm2)
 Strânsă
 Foarte strânsă (vârf de creion)
Normal, suprafaţa este de 4-6 cm2.
Apar modificări înaintea şi înapoia orificiului:
 În faţa orificiului: hipotensiune arterială, puls parvus et tardus.
 În spatele orificiului: dilataţia atriului stâng:
 Compresia esofagului, cu disfagie
 Compresia nervului recurent, cu disfonie
 Durere interscapulo-vertebrală stângă- junghi Vaques

5
 Semiologie L.P.
 Trombi care se pot fragmenta, dând embolii
 Miocardul se subţiază, apar focare ectopice şi fibrilaţie atrială.
 Stază hepatică, cu ciroză cardiacă (îmbolnăvirea ficatului secundară unei boli de inimă). Circulaţia venoasă
superficială este evidentă: cavo-cav (pe flancuri) şi porto-cav (cap de meduză).
 Stază retrogradă în circulaţia pulmonară, cu dispnee până la edem pulmonar acut (extravazare în alveole) şi
hemoptizie
Deci, stenoza mitrală este o boală dispneizantă, hemoptizantă şi embolizantă.
Se poate corecta chirurgical:
1. Comisurotomie digitală (stenoza se transformă în insuficienţă)
2. Protezare biologică sau metalică
În prima fază apare faciesul de păpuşă, cu pomeţii roşii şi paloare periorală (la beauté mitrale). În stări
avansate apare faciesul mitral, cu: eritem vineţiu, buze cianotice, urechi cianotice, paloare periorificială,
expresie de suferinţă oculară. În leziunile tricuspidiene care însoţesc adesea leziunile mitrale, apare faciesul
Shattuck (Faciesul este un amestec de cianoză cu icter).

Spondilita ankilozantă
=formă de reumarism inflamator, cuprinzând articulaţiile, dar dând şi modificări viscerale, inclusiv cardiace.

Parestezie
=amorţeală

Corticoterapie
Efecte secundare:
 Hiperglicemie, cu diabet cortionic
 Osteoporoză, eventual tasare vertebrală
 Hirsutism (pilozitate excesivă)
 Obezitate facio-trunculară, cu extremităţile subţiri
 HTA
 Acnee
 Gastrită medicamentoasă

Prurit
Este o senzaţie de mâncărime, care poate fi generalizată sau localizată.
Cauze:
 Boli de piele (eczeme, urticarii)
 La pacient icteric, icter hepatic (intrahepatic-colestază, extrahepatic)
 La pacient poliglobulic, policitemia vera (aparţine sindromului mieloproliferativ), cu trombocitoză
 Limfogranulomatoza malignă (boala Hotchkin), caracterizată de adenopatii periferice. Pruritul se
accentuează la ingestia de alcool.
 Anemii severe
 Prurit senil, la vârstnici
Se însoţeşte de leziuni de grataj.

Ginecomastia
Poate fi reală sau dată de un ţesut adipos exagerat, unilaterală sau bilaterală.
Cauza poate fi:
 Locală: mastită, neoplasm.
 Paraneoplazică= modificare endocrină prin substanţe secretate de o tumoră.

6
 Semiologie L.P.
 Iatrogen, din cauza unor antialdosteronice sau digitalice
 Boli de ficat cu insuficienţă de parenkim
 Pur endocrină

Hemoptizia
Reprezintă o eliminare de sânge prin căile respiratorii. Se clasifică în: hemoptizie propriu-zisă (mică, medie,
mare) şi spută hemoptoică.
Cauze:
 Pulmonare
 Extrapulmonare
Ex. de cauze extrapulmonare: stenoza mitrală, trombembolism pulmonar (din tromboflebită, imobilizare în
aparat gipsat, ventriculul drept, in situ), tulburări de hemostază (se însoţeşte de epistaxis, sângerări cutanate).
Diagnostic diferenţial: Sângele poate să provină şi din: stomatoragie (sângele să provină din cavitatea
bucală), în special gingivoragie, de cauză locală sau secundară (în boli de ficat, hematologice), epistaxis
posterior. Se examinează: gingiile, fundul de gât, limba.

Hematemeză
Este o vărsătură cu sânge, ce provine din tubul digestiv.
Cauze:
 Bronşită acută: bolnav febril, cu tuse
 Bronşită cronică: tuşeşte şi expectorează peste 3 luni /an
 Bronşiectazii congenitale sau dobândite. Pacientul expectorează mult dimineaţa, la trezire(peste150ml/zi).
 Tuberculoză pulmonară
 Neoplasm pulmonar
Tuse emetizantă= tuse până la provocarea vomei.

Bloc atrio-ventricular
Poate fi acut sau cronic.
Criza Adams-Stokes apare la instalarea BAV. Apare prin accident acut coronarian sau se instalează în timp.
În funcţie de locul focarului ectopic, frecvenţa poate să scadă până la 12 bătăi/ min. Se face o stimulare
tranzitorie sau permanentă (pace-maker).
Bolnavul prezintă ameţeală la schimbarea de poziţie. Se ia tensiunea şi după ridicarea bruscă în picioare.
Poate avea hipotensiune arterială ortostatică sau denivelare tensională.
Cauze ale hipotensiunii arteriale ortostatice pot fi:
 HTA sub medicaţie antihipertensivă
 Diabet, cu afectare sistemului vegetativ
 Deshidratare
 Unele boli neurologice
 Arahnoidită de fosă posterioară
 Hipotensiune arterială ortostatică esenţială
HTA poate determina edem cerebral, cu encefalopatie hipertensivă: cefalee, tulburări de vedere, vărsături
(explozive, în jet, neprecedate de greaţă)

Examenul tegumentelor şi mucoaselor

Tegumentele trebuie examinate în întregime. Trebuie să se aprecieze:
 Modificări de culoare (paloare, culoare roşie, cianoză, icter, hiper sau hipopigmentare, discromii)
 Umiditate/ uscăciune
 Erupţii

7
 Semiologie L.P.
Icterul
Este o coloraţie galbenă, datorată creşterii bilirubinei în sânge peste 2-3mg% (normal 1mg%).
Se descrie starea de subicter, cu o bilirubinemie 2-2,5 mg%, vizibil doar la nivelul sclerelor.
Clasificare:
 Cauză prehepatică: icter hemolitic, cu anemie- prezintă o combinaţie de icter cu paloare
 Hepatică propriu-zisă
 Posthepatică
Cauze de anemie hemolitică:
 extraeritrocitare:
 infecţii
 incompatibilitate de transfuzie
 intoxicaţie
 boli autoimune
 intraeritrocitare:
 modificări morfologice (ex. sferocitoză)
 enzimatice
Simptomatologie:
 splenomegalie
 În sferocitoza ereditară există un facies specific
 Ficat normal
 Sângele periferic:
 Scade numărul eritrocitelor
 Scade hematocritul
 Reticulocitoză şi dublă populaţie eritrocitară (sunt anemii regenerative)
 Biochimice:
 Creşte bilirubina, cu predominanţa bilirubinei neconjugate (indirectă)

Icter hepatic
Apare în: ciroză, neoplasm, hepatită acută, decompensarea parenkimului în hepatită cronică.
Simptomatologie:
 Ficatul nu e normal: hepatomegalie sau ficat atrofic
 Splenomegalie, de cele mai multe ori. Hipersclerism hematologic (?)
 Semne cutaneo-mucoase (nici un semn nu e patognomonic):
 Icter
 Roşeaţa eminenţei tenare şi hipotenare (“palme hepatice”)
 Nevi angiomatoşi
 Steluţe vasculare (păienjeni vasculari)
 Limbă roşie (carminată)
 Ginecomastie
 Dispoziţie feminină a pilozităţii, piele catifelată, alcătuind sindromul cutaneo-mucos hepatic. Ultimele 3
modificări se explică prin prezenţa unui surplus de estrogeni, nemetabolizaţi la nivel hepatic.
 Purpură, peteşii, echimoze, datorită afectării hemostazei
 Bilirubina totală crescută: cea conjugată e scăzută, cea neconjugată e crescută.

Icter de cauză post hepatică

Se mai numeşte şi icter mecanic. Obstrucţia este pe calea biliară principală (litiază, neoplazie, paratitoză,
inflamaţie de ampulă) sau obstrucţie prin compresie (neoplasm de cap de pancreas).
Simptomatologie:
 Icter intens, chiar negru
 Prurit, cu leziuni de grataj

8
 Semiologie L.P.
 Ficat normal sau mărit
 Splina normală
 Scaun decolorat
 Urina colorată (de hemoglobina directă) şi spumoasă (conţinut crescut de săruri biliare)
 Biochimic: creşte bilirubina totală, creşte bilirubina conjugată
 Sânge: creşte concentraţia enzimelor cu eliminare biliară (5-nucleotidază, fosfatază alcalină)
Colestaza poate fi secundară unei obstrucţii extrahepatice, dar şi primară (în ciroză, hepatită acută, colestază
medicamentoasă).
Dacă tegumentele sunt galbene, dar sclerele sunt normale, nu e icter (ex. intoxicaţie cu acid picric).

Cianoză
Reprezintă coloraţia albastru-violacee a tegumentelor şi mucoaselor dată de creşterea hemoglobinei reduse
peste 5g%.
Poate fi de cauză:
 Centrală-ex. amestec între sângele arterial şi venos, boli respiratorii (e influenţată ventilaţia, perfuzia). Sunt
generalizate şi calde.
 Periferică-prin stază venoasă
Poate fi:
 Generalizată (vârful nasului, unghiile de la mâini şi de la picioare):
 Centrală:
 Boli cardiace congenitale (ex. tetralogia Fallot)
 Boli toraco-pleuro-mediastino-pulmonare (tulburări de ventilaţie, perfuzie)
Clinic: cianoză caldă (chiar dacă bolnavul nu e febril). Dacă se încearcă activarea circulaţiei, cianoza nu
dispare.
 Periferică: dată de stagnarea crescută a sângelui. E rece. Prin activarea circulaţiei, apar modificări.
 Mixtă
 Localizată (la un anumit segment) Ex. tromboflebita

Paloarea
Principala cauză o reprezintă anemia. Poate apare în vasoconstricţie (tranzitoriu), hipotiroidieni (tegumente
foarte groase), la vârste înaintate (din cauza procesului de ateroscleroză).
Se examinează mucoasele (conjunctivală, a lunulelor).

Anemia
Se face examen de laborator: numărătoare hematiilor, hemoglobină, hematocrit, aspect morfologic pe frotiu.
Anemia se poate instala acut sau cronic:
 Acut: Apare în urma unei hemolize sau sângerare cu sau fără exteriorizare (hemoragie, melenă,
hematemeză, hematurie, menometroragii, HDS, hemoptizie masivă, traumatism). Depinde de vârstă şi de
viteza de instalare. Se poate diagnostica clinic, prin: ameţeală, hTA (în special ortostatică), tahicardie.
Sideremia este crescută.
 Cronic: Apare adaptarea. Sideremia e scăzută.
Pentru anemiile cronice, nu se începe tratamentul până nu se cunoaşte cauza. Ex. administrarea de B12 în
anemia Biermer schimbă tabloul.
Forme:
 Anemia posthemoragică- albă ca hârtia
 Anemia hemolitică- nuanţă gălbuie
 Anemia Biermer- nuanţă subicterică. Poate apare sindromul pseudo-tabetic.
 Anemia feriprivă: radade la nivelul comisurilor bucale (nu e patognomonic, apare şi în avitaminoza de grup
B), cade părul, leziuni trofice ale mucoasei, disfagie.
Sindromul Plumer-Vinson = mucoasa faringelui e roşie, disfagie.

9
 Semiologie L.P.
Coilonikie = striaţii la nivelul unghiilor.
Se determină sideremia şi numărul reticulocitelor.
Pancitopenia = anemie, leucopenie şi trombocitopenie.

Teleangiectazii = vase dilatate

Nevi angiomatoşi

Durere epigastrică.
Poate fi dată de:
 Cauză superficială. Ex. hernie de linie albă
 Stomac
 Corpul pancreasului: durere antero-posterioară (caracter transfixiant)
 Colonul transvers
 Uneori, vezica biliară (de obicei, în hipocondrul drept)
 Ficat de stază, până la distensie: ficat mare, cu suprafaţă netedă, dureros, reflux hepato-jugular.
 Durere vasculară: aorta abdominală.
 Cauze extradigestive: IM pe faţa diafragmatică (cu vărsături, debut pseudo-gripal).
Durerea epigastrică iradiată în hipocondrul drept şi stâng se numeşte durere în bară. Este caracteristică, dar
nu patognomonică, pentru boli ale pancreasului.

Insuficienţa evacuatorie gastrică

Cauze:
 Funcţionale
 Organice (stenoză de pilor)

Vărsătura
Se examinează dacă este alimentară sau nealimentară (suc gastric, bilă), culoarea (ex. “zaţ de cafea” în
HDS), dacă alimentele au fost ingerate cu mult timp în urmă.

Scaun negru
Cauze:
 Melenă (ca păcura, negru lucios)
 Medicamente (cărbune, fier, bismut, pansamente gastrice)
 Alimentaţie (ficat)
Se a face tuşeu rectal sau clismă.

Colon iritabil
Se mai numeşte colon spastic sau nevroză colică. Se caracterizează printr-o alternanţă de perioade de
constipaţie şi diaree şi dureri abdominale. Nu e colită.

Uremie
Normal:20-40mg/100ml
Creşte în:
 Cauze renale: modificări morfo-funcţionale ale rinichiului. 50% din numărul rinichiului sunt suficienţi
pentru condiţii bazale.
 Cauze extrarenale: ex. sindromul de deshidratare

10
 Semiologie L.P.
Dacă avem creatinină normală, cauza este extrarenală.

Insuficienţa acută a VS
Se manifestă prin ortopnee. Cauze:
 Paroxism tensional
 Accident acut coronarian
 Tulburări de ritm, cu ritm foarte rapid

Sindromul de ischemie periferică

= cumul de simptome şi semne care apar ca urmare a unei irigaţii deficitare la un anumit nivel.

Forma cronică:
Se instalează în timp. Cel mai frecvent are ca substrat ateropatia obliterantă aterosclerotică a membrului
inferior.
Acuze subiective:
 Dureri la nivelul membrului inferior, care la început apar la mers şi dispar după repaus, sub formă de
crampă- claudicaţie intermitentă. Numărul de paşi la care apare durerea se numeşte indice de claudicaţie.
Într-un stadiu mai avansat apare durerea şi la repaus (sunt afectate vasa nervorum).
 Membre inferioare reci
Examen obiectiv:
 Absenţa pulsului în teritoriul respectiv
 În timp, temperatura scade, apar leziuni trofice (dispare pilozitatea), ulceraţii până la gangrenă.

Forma acută
Se instalează acut, ca urmare a unei embolii.
Acuze:
 Durere
 Paloarea segmentului, devine marmorat, cianotic, se poate produce gangrenă.
Este o urgenţă medico chirurgicală.
Boli care predispun la embolii: fibrilaţie atrială, infarct miocardic acut (din ventriculul stâng).

Sistemul ganglionar limfatic periferic

Examinarea face parte din tehnica de examinare a oricărui pacient (indiferent pentru ce a venit). Pacientul stă
în şezut, doctorul în dreapta. Se începe cu examenul ganglionilor preauriculari şi retroauriculari. Cu capul
uşor flectat (nu dat pe spate), se examinează ganglionii submandibulari. Apoi ganglionii occipitali. Urmează
ganglionii laterocervicali, cu flexia capului pa partea respectivă. Dacă există, se examinează şi ganglionii din
fosa supraclaviculară. Pentru examinarea ganglionilor axilari, se ridică membrul superior, se introduce mână
până în vârful axilei, apoi braţul se lipeşte de corp. Se continuă cu ganglionii supraepitrohleari şi, cu bolnavul
în decubit, ganglionii inghinali.
La o persoană normală, ganglionii nu sunt palpabili. Se notează: ”sistem ganglionar limfatic nepalpabil”.
Se poate găsi o adenomegalie (care interesează unul sau mai mulţi ganglioni) sau o poliadenopatie (mai
multe grupe ganglionare). Descriere:
1. Localizare
2. Dimensiune: diametrul longitudinal şi transversal.
3. Consistenţă: moale-dură.
4. Sensibilitate: dor/ nu dor, spontan/ la palpare.
5. Aderenţa: faţă de planurile superficiale şi profunde.
6. Aspectul tegumentelor supraiacente: roşii şi calde/ normale/ există traiect fistulos.
Ganglionii profunzi nu se palpează decât în cazuri excepţionale (caşexie). Se evidenţiază echografic, CT.

11
 Semiologie L.P.
Ex. Adenopatie inflamatorie: consistenţă moale, sensibilitate la palpare, mobili. Dacă sunt vechi, devin ficşi.
Ganglioni neoplazici: duri, nedureroşi, nu fistulizează.
Gangionii din TBC fistulizează.
Adenopatia generalizată apare în boli de sistem (leucemie limfatică cronică). Dă “gâtul proconsular”.
În leucemia mieloidă cronică domină splenomegalia.
Limfoamele maligne debutează prin adenopatii unice.
Boala Hodgkin: de obicei adenopatie latero-cervicală, transpiraţie, prurit cutanat, sângele periferic nu arată
semne, se face biopsie.
După examenul ganglionilor, se verifică splina şi ficatul: dacă există adeno-hepato-spleno-megalie.

Sistemul osteo-articular

I.Coloana vertebrală:
Bolnavul în ortostatism.
1. Inspecţie. Se apreciază dacă există modificări vizibile (curburi vizibile în plan sagital sau frontal): cifoză,
scolioză (dextro sau sinistroconvexă, în “S”), modificări de mers, contractura musculaturii paravertebrale.
2. Palpare. Se începe de la occiput, pe apofizele spinoase, până la şanţul interfesier. Se apreciază: cifoză,
hiperlordoză, scolioză, spondiloză (rectitudine).
Boala Baastrup: hiperlordoză prezentă la femeie obeze, aflate la menopauză. Se asociază cu abdomen
mărit, artroză interspinoasă (apofizele spinoase se unesc), osteoporoză.
Cifoza lombară poate apare în morbul Pott (TBC coloanei vertebrale) sau post traumatic.
Se palpează musculatura paravertebrală.
Se scrie în foaia de observaţie: anomalie-nivel orientare-orientare.
3. Percuţia vertebrelor.
4. Mobilitate. Se apreciază: amplitudinea mişcărilor, flexia normală/ diminuată.
Se face proba indice sol( distanţa până la sol).
Testul Schőber: se măsoară, în aplecare, distanţa între punctul în care linia interiliacă intersectează
coloana şi punctul aflat în ortostism la 20cm de primul. Distanţa trebuie să crească cu 1/3.
Pot să apară modificări congenitale, dobândite: post-traumatic, TBC, boli inflamatorii.

II. Articulaţia temporo-mandibulară

Se introduc degetele în urechi, nu trebuie să se simtă nimic. Se măsoară distanţa dintre arcadele dentare.

III. Membrul superior

Se examinează dinspre distal spre proximal.
1. Inspecţia
 Articulaţiile mâinii
Se examinează articulaţiile interfalangiene, metacarpo-falangiene, intermetacarpiene, metacarpo-
carpiene, radiocarpiene pe ambele feţe (ex. Poate fi o retracţie a aponevrozei, nu modificare a
articulaţiilor falangiene).
La nivelul articulaţiilor interfalangiene distale pot apare noduli H...- artroză interfalangiană distală. La
nivelul articulaţiilor interfalangiene proximale, se poate produce artroză- noduli Bouchard.
Semnele de inflamaţie (rubor, calor, dolor, tumor) semnalizează o poliartrită reumatoidă, formă d
reumatism inflamator, mai frecventă la femei, cu debut la vârstă medie. Apare de obicei la nivelul
articulaţiilor interfalangiene proximale, simetric, dând aspectul de “deget în fus”. Patogenia este imună,
dar agentul etiologic nu este cunoscut exact. Este o boală severă, invalidantă, care cuprinde şi alte
articulaţii, cu deformări, chiar ankiloză. Degetele prezintă o deviaţie cubitală.
Se verifică existenţa modificărilor de culoare (eritem, pigmentare în evoluţie îndelungată), hipotrofia
sau atrofia muşchilor interosoşi (în stadii avansate ale poliartritei reumatoide).

12
 Semiologie L.P.
Ex. palme hepatice: roşeaţa eminenţei tanare şi hipotenare
Eczemă interdigitală: diabetici, persoane care au rezistenţă scăzută sau care au făcut tratamente
îndelungate cu antibiotice- candida.
Sindromul Depuytren = retracţia spontană a aponevrozei palmare.
Sindromul Lederhaus = retracţia spontană a aponevrozei plantare.
 Articulaţia cotului: Ex. bursită olecraniană (post-traumatic). Se extrage un lichid vâscos; deformare de cot:
rupturi musculare.
 Articulaţia scapulo-humerală. Ex. umăr în epolet- luxaţie
2. Palparea: se apreciază temperatura, gradul de sensibilitate, consistenţa.
3. Mobilitate: închide/ deschide pumnul, flexie/ extensie/ mişcări de rotaţie din articulaţia radio-carpiană şi
cot, scapulo-humerală.
4. Concluzie: "sistemul articular integru anatomic şi funcţional"
Ankiloză = fixarea unei articulaţii intr-o anumită poziţie, ireversibil.
Semiankiloză = există un anumit grad de mobilitate.
Artroză = modificare degenerativă de uzură. Se manifestă prin: diminuarea înălţimii cartilajului La
nivelul suprafeţei articulare apar: osteoscleroză subcondrală, osteoporoză, osteofitoză. Se simt la mână
crepitaţii, chiar zgomote (cracment).
Ex. coxartroză
Spondiloza e un tip de artroză la nivelul coloanei vertebrale.
Artrită = inflamaţie articulară (a tuturor structurilor arteriale). Au diverse etiologii (TBC, boli
metabolice- gută). Sunt prezente toate semnele de inflamaţie. În funcţie de numărul articulaţiilor
afectate, există: monoartrită, oligoartrită, poliartrită.

IV. Articulaţiile membrului inferior

Analiza se face dinspre proximal spre distal. Se examinează lungimea (dacă sunt egale). Aspectul de
membru superior rotat extern şi mai scurt corespunde fracturii de col femural.
 Articulaţia coxo-femurală: rotaţie
 Genunchi: deformare, şoc rotulian (dacă e lichid mai mult, rotula coboară, apoi urcă şi "izbeşte" degetul =
şoc rotulian prezent), mobilitate. Se examinează spaţiul popliteu: tromboflebită, chist sinovial.
 Articulaţia sacro-iliacă: se depărtează bazinul- durere.
Nu orice ficat sub rebord înseamnă hepatomegalie.
Tratamentul cu diuretice al edemelor trebuie să se facă treptat, altfel poate apare sindrom astenic (eliminare
de K+).

Examenul aparatului respirator

I. Examenul căilor respiratorii superioare

Se examinează: deviaţie de sept nazal vizibilă la inspecţie. Se astupă o nară, apoi cealaltă şi se observă dacă
fluxul de aer are aceeaşi intensitate. Se examinează sinusurile: se apasă de-o parte şi de cealaltă. Dacă este
sinuzită, apare durere à "puncte sinusale nedureroase". În faţa unei surse naturale de lumină se face examenul
fundului de gât: lueta, amigdalele. Se examinează şi limba (culoare, umiditate), mucoasa jugală,
gingii(culoare, depozite), dentiţie, mucoasa labială.

II.
Pacientul stă în şezut, doctorul în dreapta.
1. Inspecţie
Se verifică dacă există modificări de formă ale toracelui (pacientul se priveşte din faţă şi din
spate):

13
 Semiologie L.P.
 Torace simetric. Ex. torace emfizematos: diametrul antero-posterior crescut, coastele orizontalizate, spaţii
intercostale mărite, unghiul epigastric foarte deschis (>900). Torace paralitic: diametrul antero-posterior
scăzut, diametrul longitudinal crescut, spaţii intercostale îngustate, coastele verticalizate. Torace conoid:
trunchi de con cu baza mare inferior.
 Torace asimetric: modificarea poate fi datorată toracelui propriu-zis sau coloanei vertebrale. Ex.: un torace
bombează (în special la copii) sau e retractat (mai des la adult). Retracţia unui hemitorace se produce în:
pahipleurită (vindecare cu defect a unei pleurezii), atelectazie (consecinţa pe plămân a unei obstrucţii
bronşice).
Concluzie: "torace conformat normal"; "torace simetric de tip..."; " torace asimetric prin
retracţia..."
Bolnavul trebuie să inspire şi să expire profund. Se apreciază excursiile toracelui (se confirmă
prin palpare). Se urmăresc modificările tegumentului la nivelul toracelui:
 Sistem venos vizibil: prin slăbire, din naştere, semne de compresie pe VCS. Se însoţeşte de cianoză şi edem
"în pelerină", dispnee.
 Modificări de culoare
 Leziuni cutanate: macule, papule, vezicule, flictene
2. Palpare
Se apreciază gradul de umiditate şi temperatura al tegumentelor toracelui. Se observă dacă există
edem al peretelui toracic: localizat sau generalizat. În emfizem subcutanat senzaţie de zăpadă
uscată. Se pot palpa formaţiuni în ţesutul celular subcutanat (lipoame, metastaze), fractură (calus
vicios),metastază de coastă. Pe spaţiul intercostal se caută puncte dureroase intercostale: nevralgie
de intercostal.
Se apreciază amplitudinea excursiilor toracelui (mâinile pe umeri, 4 degete-anterior, 1-inferior;
lateral şi la baza plămânului). Ex. pleurită de bază dreaptăà se limitează excursia toracelui.
Concluzie: "amplitudinea mişcărilor respiratorii este normală, egală pentru ambele vârfuri,
egală pentru ambele baze".
Vibraţiile vocale sau freamăt pectoral: Pacientul spune "33" clar, cu aceeaşi intensitate a vocii.
Nu se face la pacienţii care nu au laringe integru. Vibraţia care se simte la mână se numeşte freamăt
pectoral (vibraţii vocale). Trebuie să se poată colabora cu bolnavul:
 Dacă într-o anumită zonă calea aeriană e obstruată, nu se simt vibraţii sau sunt scăzute.
 Dacă în plămân există procese de condensare, vibraţiile sunt accentuate.
 În atelectazie nu apar vibraţii.
 În emfizem pulmonar, vibraţiile scad până la dispariţie.
 În pneumotorax vibraţiile lipsesc.
 Prezenţa lichidului determină lipsa vibraţiilor.
Se examinează cu o singură mână: posterior (spaţiul supraspinos, interscapulo-vertebral, baza
plămânului- se compară), vârful axilei, lateral (până la spaţiul IX intercostal stâng şi spaţiul VIII
intercostal drept), toracele anterior nu se compară.
Nu se folosesc ambele mâini. Vibraţiile sunt mai accentuate la persoane slabe, copii.
Exprimare: "vibraţiile vocale se transmit normal"; "vibraţii accentuate în regiunea
interscapulo-vertebrală dreaptă" etc.
3. Percuţie
Pacientul stă în şezând, cu musculatura centurii scapulare relaxată, iar doctorul stă în dreapta. Se foloseşte în
principal percuţia digito-digitală, cu mediusul de la mâna dreaptă pe a doua falangă a mediusului de la mâna
stângă (pleximetru). Acesta trebuie să fie bine lipit de torace şi mereu în spaţiul intercostal. Prin percuţie intră în
vibraţie 5-6cm.
Se începe din posterior: zona supraspinoasă, spaţiul interscapulo-vertebral, bază plămânului. Se face percuţia
ambilor plămâni, apoi comparativ. Inferior - până la vertebra T10, T12 (în inspir).
Lateral, în partea dreaptă se percută de la vârful axilei, pe cele 3 linii axilare până în spaţiul VIII intercostal
(ficat). În partea stângă: de la vârful axilei până în spaţiul IX intercostal. Nu se compară.
Anterior: în partea dreaptă se porneşte de la spaţiul V-VI intercostal, până la ficat. În partea stângă, din
spaţiul III intercostal, până la inimă.

14
 Semiologie L.P.
Benzile Kőenig = proiecţia vârfurilor pulmonare. Se percută.
Se notează: ”Sonoritate pulmonară normală”.
Patologic:
 Submat: cantitate mică de lichid în cavitatea pleurală.
 Mat: hidrotorax, condesare (pneumonie), atelectazie.
 Hipersonor: perete toracic foarte subţire, emfizem, pneumotorax, cavităţi cu diametrul de minim 6cm şi
situat nu mai adânc de 5-6cm de peretele toracic.
 Timpanism
Manevra Hirtz: submatitate într-o bază pulmonară, care dispare la inspir profund.
4. Auscultaţie – Trebuie să se poată colabora cu pacientul. Acesta stă şezând, cu musculatura centurii
scapulare relaxată, respirând cu gura întredeschisă, puţin mai amplu decât normal. Doctorul stă în partea
dreaptă. Auscultaţia se poate face mediată sau nemediată. Auscultaţia se face pe aceleaşi zone ca şi
percuţia.
Se auscultează respiraţia, vocea şi tusea.
Normal, se aude murmurul vezicular, rezultat din sumarea zgomotelor care se produc la intrarea aerului în
alveole.
Patologic, se aud zgomote supraadăugate: de cauză pleurală (frecături pulmonare) sau pulmonară.
Cauză pleurală:
Murmurul vezicular e produs de trecerea aerului din bronhiole în alveole. Alte zgomote sunt supraadăugate,
de cauză pleurală sau pulmonară.
Frecături pleurale: Apar în procese inflamatorii cu depunere de fibrină la nivelul pleurei. Zgomotele pot fi
foarte fine (ca frecarea a două bucăţi de mătase) sau puternice (de drapel). Apar în ambii timpi respiratori şi se
aud cu atât mai bine cu cât stetoscopul e mai aproape de pleură.
Pleurezie: acumulare de lichid inflamator (exsudat).Dispar frecăturile pleurale, iar spre sfârşit reapar. Dacă
se vindecă cu defect, apar frecăturile pleurale cu caracter sechelar.
Cauză pulmonară (raluri):
 Bronşice:
 Sibilante: apar în bronhiile de calibru mic, înguste. Se agravează prin spasmul musculaturii şi edem al
mucoasei (vânt pe sub uşă). Apare la bolnavii cu astm bronşic sau la bronşite cu bronhospasm.
 Ronflante: apar în bronhii de calibru mai mare, prin îngustare sau acumulare de secreţie. Seamănă cu
sforăitul unui om ce doarme. Se modifică cu poziţia bolnavului.
 Subcrepitante: apar în bronhiolite terminale, datorită acumulării de secreţii, bronşiectazii, stază pulmonară
(cardiacă). Seamănă cu suflatul printr-un pai într-un pahar cu apă.
 Alveolare: crepitante – exclusiv inspirator, mai accentuat după tuse. Crepitantele pot fi de inducţie: dispar,
reapar, apoi dispar complet. Se face diagnosticul diferenţial cu frecăturile pleurale (se aud în ambii timpi şi
nu se modifică în raport cu tusea).
Ralurile de deplisare (ale expirului?) apar în baza plămânului imediat după ce bolnavul s-a trezit (după ce a
stat culcat poată noaptea).
Suflurile sunt zgomote supraadăugate.

Sindromul de bronşita acută

= inflamaţie a arborelui bronşic.
Cauze: virale, microbiene, iritative (toxice, poluare, infecţii acute ale CRS, apoi evoluează descendent).
Instalare acută, la o persoană anterior sănătoasă, cu febră, dureri toracice difuze, expectoraţie seroasă până
la purulentă.
Inspecţie – nimic special.
Palpare – nimic special.
Percuţie – nimic special.
Auscultaţie: raluri bronşice: ronflante (bronhii mari) şi sibilante (bronhii mici), subcrepitante (bronhiole
terminale).

15
 Semiologie L.P.
Bronşită cronică
= tuse cu expectoraţie cel puţin 3 luni/ an timp de 2 ani la rând. Apar acutizări în perioadele reci. E favorizată
de tutun şi factori de mediu (reies din anamneză).
Inspecţie – nimic special.
Palpare – nimic special.
Percuţie – nimic special.
Auscultaţie: raluri bronşice.
În timp apare emfizemul pulmonar (hiperaeraţie pulmonară cronică), prin distrugerea septurilor intra-
alveolare:
 Inspecţie: torace emfizematos, diminuarea mişcărilor respiratorii.
 Palpare: vârf, baze – diminuat, vibraţii vocale diminuate.
 Percuţie: hipersonoritate.
 Auscultaţie: murmur vezicular diminuat, până la abolire.

Sindromul de hiperaeraţie pulmonară

Astm bronşic
Clinic: dispnee, respiraţie zgomotoasă (wheezing), torace hiperinflat, amplitudine respiratorie redusă,
hipersonoritate, raluri sibilante.
Forme:
 Normal între crize
 Dispnee continuă
În timp, apare emfizemul obstructiv secundar. Poate apare cianoza şi starea de rău astmatic: criză foarte
severă cu interesarea bronhiolelor distale, cu linişte respiratorie (fără raluri). Necesită terapie intensivă (hipoxie
cu hipercapnie).
În timp apare HTP, cu efort al VD şi HVD, apoi reflux în atriul drept şi în sistemul venos, cu decompensarea
inimii drepte (edem, stază hepatică).
Semn Hartzer: se introduc degetele sub apendicele xifoid – se simte pulsatilitatea de sus în jos à HVD. Se
face diagnostic diferenţial cu aorta abdominală, care se simte pe tot abdomenul.

Sindrom lichidian pleural

= acumulare de lichid în cavitatea pleurală.
Diagnosticul se pune cinic şi se confirmă radiologic şi prin puncţie (toracocenteză).
Cantitatea poate fi:
 Mică (500..700ml)
 Medie (aproximativ 1,5l)
 Mare (peste 1,5l)
Manifestări clinice (cantitate medie):
 Inspecţie: nu apar modificări
 Palpare: hemitoracele afectat rămâne în urmă la analiza mişcărilor respiratorii. Vibraţiile vocale sunt
abolite.
 Percuţie: matitate a cărei limită superioară urcă spre axilă şi coboară anterior (curba lui Damoiseau, cu
vârful în axilă, parabolică).
 Auscultaţie: lipseşte murmurul vezicular. La limita superioară a lichidului se ascultă suflul pleuretic.
Radiologic: opacitate de intensitate supracostală.
Suflul laringo-traheal se aude normal anterior, pe laringe şi posterior în regiunea cervicală. Dacă se aude
altundeva, se numeşte suflu tubar şi ţine de sindromul de condensare. Suflul pleuretic este o varietate de suflu
tubar, care se simte doar în sindromul lichidian pleural cu cantitate medie de lichid. Dacă cantitatea de lichid e
mare, comprimă şi bronhia, dacă e mică, nu comprimă parenkimul.
Pentru cantitate mică de lichid:

16
 Semiologie L.P.
 Inspecţie: nu apar modificări
 Palpare: hemitoracele afectat rămâne în urmă la analiza mişcărilor respiratorii. Vibraţiile vocale sunt
abolite.
 Percuţie: submatitate. Se face manevra Hirtz.
 Auscultaţie: murmurul vezicular este diminuat.
Pentru cantitate mare de lichid:
 Inspecţie: bombarea hemitoracelui, în special la copii.
 Palpare: Diminuarea mişcărilor respiratorii. Vibraţiile vocale sunt abolite.
 Percuţie: Matitate cu limite orizontale.
 Auscultaţie: abolirea murmurului vezicular.
 Radiologic: opacitate cu limite orizontale.
Toracocenteza se face în scop diagnostic şi/ sau evacuator.
Aspect macroscopic:
 Serocitrin: se face dozarea proteinelor pentru diagnostic diferenţial transsudat (hidrotorax – insuficienţă
cardiacă, sindrom nefrotic)/ exsudat (pleurezie).
 Hemoragic (pleurezie hemoragică) – Dacă este greşeală de puncţie, coagulează imediat. Apare în:
neoplasm, TBC, pancreatite, infarct pulmonar situat foarte cortical, tulburare de hemostază (se însoţeşte de:
epistaxis, purpură, echimoză).
 Purulent (pleurezie purulentă): Poate apare în stare septicemică sau de vecinătate la o pneumonie.
 Chilos (pleurezie chiloasă): Poate apare în compresie pe canalul toracic (adenopatie în neoplasm).

Sindrom de condensare cu bronhie liberă

Tipic: Pneumonia francă lobară
Debut: frison solemn, în plină stare de sănătate, febră înaltă, junghi toracic (dacă e afectată pleura), alterarea
stării generale, transpiraţie, tuse seacă, iritativă, expectoraţie ruginie aderentă, semn Jaccoud (roşeaţa pometelui
de partea pneumoniei), herpes labial.
Inspecţie: diminuarea amplitudinii mişcării toracelui.
Palpare: diminuarea amplitudinii mişcării toracelui şi vibraţiile vocale accentuate în zona în care există
pneumonia.
Percuţie: matitate.
Auscultaţie: murmurul vezicular e înlocuit cu suflu tubar, înconjurat de o coroană de crepitante (alveolare,
se produc în inspir, prin desprinderea pereţilor alveolari). Se accentuează după tuse.

Sindrom de condensare cu bronhie obstruată: Atelectazie

Atelectazie
Inspecţie: retracţia peretelui toracic.
Palpare: vibraţiile vocale sunt scăzute până la abolire.
Percuţie: matitate.
Auscultaţie: murmurul vezicular e abolit.
Radiologic: opacitate de intensitate supracostală, retractilă.
Bronhoscopie: se precizează nivelul şi cauza (neoplasm bronşic, tumori benigne, aspiraţie de corpi străini,
dop de puroi / mucus).
Frecvent, pacientul este bărbat, fumător, care prezintă tuse cu expectoraţie, inapetenţă, scădere în greutate.

Tusea
Este influenţată de poziţie în:
 Tuse cardiacă
 Bronşiectazii – poziţie de drenaj

17
 Semiologie L.P.
 Pleurită

Tehnici de examinare a aparatului cardiovascular

Inspecţie
Inspecţia generală: se observă: facies mitral, tricuspidian, hipotiroidian, hipertioidian, ortopnee, paloare de
vasoconstricţie.
Ex. :antecedente personale patologice: scarlatină à glomerulonefrită à HTA
Amigdalite repetate à RAA à insuficienţă mitrală
TBC à afectare hepatică
Inspecţie locală: pentru cord şi vase (artere, vene, limfatice).
Pacientul stă în decubit dorsal, doctorul în dreapta. Nu se examinează doar regiunea precordială, ci şi
epigastrul, baza gâtului, gâtul şi regiunea axilară stângă.
Ex. Hiperpulsatilitatea epigastrului poate fi semn de:
 aortă abdominală hiperpulsatilă (se înregistrează de jos în sus): dilataţie de natură aterosclerotică,
posttraumatică, luetică.
 VD mare (se înregistrează de sus în jos): boli ale orificiilor inimii drepte, cord pulmonar cronic (astm
bronşic, emfizem, bronşită cronică).
La baza gâtului se poate înregistra hiperpulsatilitatea crosei aortice.
La gât se pot observa: tiroidă mărită de volum, aspectul jugularelor, “dans arterial” (hiperpulsatilitatea
carotidelor. Poate să apară fiziologic în efort sau emoţii şi patologic în sindroame hiperkinetice: anemie, stări
febrile, insuficienţă aortică ş.a.).
În axila stângă se poate înregistra şocul apexian (în HVS).
Regiunea precordială
Pot să apară bombări sau retracţii care privesc regiunea în întregime sau parţial. Modificările pot să ţină de
aparatul respirator.
Bombarea regiunii precordiale în întregime, ţinând de cord poate apare în: pericardită lichidiană,
cardiomegalie. Toracele trebuie să fie suficient de elastic, mai ales la copii şi adolescenţi, foarte rar la adulţi:
tamponadă cardiacă, cord bovin, fără bombare (?).
Bombări localizate:
 La nivelul vârfului: anevrism de VS, secundar unui IM de VS
 Spaţiul II intercostal drept: dilataţia aortei ascendente
 Marginea stângă a sternului: stenoză mitrală strânsă
Retracţia regiunii precordiale poate fi dată de o pericardită adezivă (acrezio cordis). Este diferită de
concrezio cordis, care reprezintă o contracţie a cordului.
Uneori şocul apexian poate fi vizibil la inspecţie. Dacă pulsează pe o suprafaţă foarte mare (şoc
hiperpulsatil), este semn de HVS. HVS poate să apară în: bolile orificiului aortic, HTA, cardiopatie ischemică şi
alte boli de miocard.
Vase arteriale: se inspectează în:
 Zona temporală: zona temporală hiperpulsatilă la vârstnici este semn de ateroscleroză periferică, iar la tineri
de arterită temporală (boala Horton).
 Arterele carotide
 Artera subclavie: nu trebuie să fie vizibilă.
 Furculiţa sternală
 Epigastru
 Membrele inferioare (reci, modificări trofice, “picior chel”).
Venele
 Turgescenţă jugulară: bilateral (sindrom mediastinal) sau bilateral (obstrucţie locală)
 Torace: nu trebuie să se vadă. Se poate vedea după slăbire.
 Abdomen: nu trebuie să se vadă. Patologic, apar anastomozele de tip cavo-cav sau porto-cav.

18
 Semiologie L.P.
 Membrele inferioare: varice. Se examinează cu bolnavul culcat şi în picioare.
Circulaţia limfatică. Se examinează:
 Limfangită
 Elefantiazis
 Edem

Palpare
Cord
Pacientul stă în decubit, iar doctorul în partea dreaptă. Se caută şocul apexian. Obişnuit, acesta se află în
spaţiul intercostal V, la 10cm de linia mediosternală (pe linia medioclaviculară). Dacă nu l-am găsit, se aşează
bolnavul în decubit pe partea stângă, astfel inima se deplasează mai spre exterior. Un şoc apexian normal este
mobil în raport cu poziţia bolnavului. Un şoc apexian fix este patologic(Ex. Pericardita adezivă).
Şocul apexian este palpabil pe 2-4cm2. O suprafaţă mai mare arată mărirea VS, în special “şocul în bilă”. Se
reţin: localizarea, mobilitatea, caracterele particulare, existenţa freamătului, senzaţii palpatorii specifice.
Se palpează şi în furculiţa sternală, epigastru. Hiperpulsatilitatea în epigastru este semnul Hartzer.
Suflul poate fi:
 Organic: dat de modificări ale aparatului valvular (se înregistrează în focarul valvular). Suflul de grad mare
are corespondent palpator (freamăt), ca o pisică care toarce. Se înregistrează în special în spaţiul II
parasternal drept (aortica), dar şi în: spaţiul II parasternal stâng (pulmonara), spaţiul V intercostal, la 10cm
de linia mediosternală (mitrala), apendicele xifoid (tricuspida), spaţiul III parasternal stâng (focar Erb)
 Funcţional: dat de modificări ale vâscozităţii sângelui.
Palparea pentru freamăt se face cu podul palmei.
Cord normal: şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng, la 10cm linia mediosternală, pulsează pe o
suprafaţăde 10 cm2, nu se percepe freamăt sau alte senzaţii palpatorii ale zgomotelor cardiace.
Artere
 Artera temporală: se pot observa: vas indurat, semne de aterocleroză.
 Artera carotidă: la nivelul unghiului mandibulei, în faţa SCM se caută pulsul carotidian. Nu se palpează
ambele carotide odată. Se urmăreşte dacă există anizosfigmie carotidiană (puls diferit). Se şi auscultează în
apnee, nu trebuie să se audă nimic.
 Artera axilară, brahială, radială: se verifică ambele mâini şi comparativ.
Inegalitatea TA pe membrele superioare poate fi semn de: ateroscleroză sau sindrom Takaiashu
(vasculită).
 Artera femurală se palpează în partea internă a trigonului Scarpa
 Artera poplitee: se palpează cu bolnavul culcat şi flexia membrelor inferioare.
 Artera tibială posterioară
 Artera pedioasă
Vene
Se înregistrează modificări la palpare pe un traiect varicos.
Limfatice
Se palpează traiectul de limfangită sau elefantiazis.

Percuţie
Dacă nu s-a localizat şocul apexian, se percută radiar, spre locul unde se presupune şocul apexian, dinpre
punga cu aer a stomacului şi plămân (1). Apoi se determină marginea stângă a cordului (2) şi marginea
superioară a cordului, de la claviculă spre inferior (3).
Pe partea dreaptă se percută: pe linia parasternală dreaptă, medioclaviculară şi axilare, obţinându-se
marginea superioară a ficatului, apoi se delimitează marginea dreaptă a cordului, dinspre dreapta spre stânga.
De obicei se găseşte pe marginea dreaptă a sternului. Normal unghiul cardiohepatic este drept.
Cu membrele inferioare flectate, se determină marginea inferioară a ficatului, pornind de la creasta iliacă.
Normal se găseşte la nivelul rebordului costal. Linia hepato-apexiană corespunde cu marginea inferioară a

19
 Semiologie L.P.
cordului. Aceasta este matitatea cardiacă relativă, în care se găseşte matitatea cardiacă absolută, delimitată
de:
 Şocul apexian
 Marginea stângă: 1 cm medial de cea relativă
 Marginea superioară: un spaţiu intercostal mai jos
 Marginea dreaptă: marginea stângă a sternului (?)
 Margionea inferioară: aceeaşi
Diametrul longitudinal al cordului: şoc apexian – punctul extrem drept. Normal: 11-12cm
Diametrul transversal: punctul extrem drept – punctul extrem stâng. Normal:13-13,5cm. Prin linia
mediosternală, se împarte în: stâng (1-1,5cm) şi drept.
Diametrul prehepatic
Diametrul cardio-hepatic: perpendiculara coborâtă din unghiul cardio-hepatic pe marginea inferioară a
ficatului. Normal: 6-6,5cm

Auscultaţie
Bolnavul stă în decubit dorsal. Se auscultează şocul apexian, apoi se auscultează în ordine: mitrala (spaţiul V
intercostal stâng), tricuspida (apendicele xifoid), aortica (spaţiul II parasternal dreapta), pulmonara (spaţiul II
parasternal stânga), focarul Erb (spaţiul III parasternal stânga), mezocardiac.
Cu bolnavul în decubit lateral stânga, se auscultează mitrala şi pe distanţa dintre mitrală şi tricuspidă.
Cu bolnavul în şezut cu trunchiul aplecat înainte, se auscultează orificiile de la baza cordului (aortica şi
pulmonara).
Manevra Rivero-Carvallo?: în apnee post-inspiratorie se auscultează orificiile inimii drepte, iar în apnee
post-expiratorie: orificiile inimii stângi.
Apoi se face proba de efort.
Se urmăreşte:
1. Dacă zgomotele cardiace sunt ritmice sau nu.
2. Alura ventriculară (număr de bătăi). Ex. 70 bătăi / minut.
3. Dacă zgomotele au intensitate normală/ modificată, dacă modificarea priveşte toate zgomotele sau anumite
zgomote. Ex. Obez, emfizem, sindrom hiperkinetic, insuficienţă mitrală (zgomotul I diminuat în mitrală).
Zgomote asurzite în toate focarele.
4. Dacă ritmul e normal (în 2 timpi). Zgomotul în 3 timpi poate fi fizioplogic (rar la adulţi) sau patologic (de
cauză valvulară, musculară, pericardică à clic pericardic).
5. Dacă există sau u sufluri organice sau funcţionale. Ex. Suflu sistolic / diastolic în focarul...

Sufluri sistolice:
 Holosistolic: toată sistola
 Merosistolic: o parte
 Protosistolic
 Mezosistolic
 Telesistolic

Tegumente:
Efelide = pete

Sindrom mediastinal
= obstrucţie a VCS, producând edem, cianoză şi circulaţie colaterală în pelerină.

20
 Semiologie L.P.
Noduli Heberden

Ginecomastia
Apare la :
 Marii obezi care au slăbit (bilateral)
 Tratament cu estrogeni (ex. adenom de prostată ), spironolactonă (bilateral)
 Cauză locală (unilateral)
 Neoplasm pulmonar, ca manifestare paraneoplazică, prin secreţia ectopică a tumorii respective (unilateral)

Hipertensiune arterială
Poate duce la:
 ACV cerebral
 Encefalopatie (edem cerebral)
 AV ischemic prin tromboză
 Insuficienţă ventriculară stângă
 Cardiopatie ischemică (accentuarea aterosclerozei coronare)
 Nefroangioscleroză, determinând insuficienţă renală cronică

Tromboflebită
Tromboflebita profundă se manifestă prin:
 Edem unilateral
 Cianoză
 Edeme post-trombotice (insuficienţă venoasă cronică)
În special la început, există pericolul de embolie pulmonară.
Cauze:
 Imobilizare prelungită (gips, postoperator)
 Creşterea vâscozităţii sângelui: deshidratări masive, creşterea numărului de elemente figurate
 Post medicamentos: exces de diuretice, anticoncepţionale, medicaţie estrogenică de substituţie (afectează
endoteliul)
 Compresie venoasă în micul bazin
Tratamentul unei tromboflebite profunde se face cu: anticoagulant: acut – heparină, de întreţinere –
preparat dicumarinic. (latenţă 72 ore, minim 3 luni). Timpul de protrombină trebuie să fie între 20..30%: sub
20% există risc de hemoragie, iar peste 30% tratamentul nu este eficace.
Măsuri de precauţie: boli cu contraindicaţie la tratament anticoagulant (ulcer), afectarea stării funcţionale a
ficatului (insuficienţă de parenkim), tulburări de hemostază.
Diagnostic diferenţial ci hematom

Transaminaze
Cresc moderat în insuficienţa cardiacă (datorită stazei hepatice pot apare şi în subicter) şi cresc foarte mult
(de ordinul miilor) în hepatite acute şi cronice. Creşterile se explică prin citoliză, pentru că transaminazele sunt
enzime intracelulare.
Hepatomegalia se stabileşte prin măsurarea diametrului prehepatic = limita superioară – limita inferioară.
La diabetici, infarctul miocardic poate evolua fără durere.
În aerocolie urcă diafragmul.

Suferinţa hepatică
 Citoliză: TGP, TCO, γ-glutamil-transaminaza, sideremie

21
 Semiologie L.P.
 Sindrom hepatopriv: serine (albumine), elecroforeză, fibrinogen, activitatea protrombinică, colesterol
esterificat.
 Sindrom de retenţie biliară: bilirubină directă, indirectă, totală.
 Sindrom de iritaţie mezenkimală: cresc γ-globulinele în elecroforeză.
 Disproteinemie: Tymol, sulfat de Zn, etc.
 Markeri virali: AgHBS, Ac-antivirus C
 Hemograma completă:
 Hipersplenism: pancitopenie periferică, hiperfuncţie medulară.
 Deficit de acid folic
 Hipertensiune portală à hemoragii digestive
 VSH: test de disproteinemie
 Glicemie: normală, scade în insuficienţă mare de parenkim.
 Uree: scade în insuficienţa hepatică, dar creşte în insuficienţa renală (nu se corelează cu creatinina).
 Examen de urină: cantitate/ 24h (posibil oligurie), opsiurie (întârzierea eliminării), pigmenţi biliari
 Echografie de abdomen: ficat, splină, rinichi, pancreas, colecist, căi biliare.
 Endoscopie esogastroduodenală: varice esofagiene, gastropatie portală.
 Tuşeu rectal: hemoroizi.

Activitatea trombinică
Poate fi scăzută de:
 Anticoagulante dicumarinice. Ex. Trombostop
 Hepatită acută sau boli hepatice cronice cu insuficienţă de parenkim
 Icter mecanic, prin deficit de aport sau transport de vitamina K

Embolismul pulmonar
Depinde de mărimea embolului şi reacţia vasului obstruat. Simptomatologia poate fi minoră sau majoră. Cea
medie se caracterizează prin: durere toracică cu caracter de junghi, tuse seacă iritativă, expectoraţie hemoptoică.
Apoi, se instalează edemul acut sau cronic: fibrozare, ulceraţii, dermită pigmentară, până la sindromul post-
trombotic.

Epilepsia
Poate fi primară sau secundară (unei suferinţe neurologice, cardiovasculare). În timp, pot să apară deteriorări
psihice.

Higroma
=bursită a cotului.

Tehnica de examinare pentru abdomen

Inspecţie
Pacientul stă în ortostatism, iar doctorul – la capul sau la picioarele bolnavului, pentru a avea o privire de
ansamblu. Se apreciază:
1. Modificări de formă:
 Mărit de volum.
Cauze: obezitate, ascită, hepatomegalie, splenomegalie, sarcină, tumori ovariene (pot ajunge
la dimensiuni impresionante), glob vezical, tumori intestinale, de epiplon. Deci, cauzele pot fi

22
 Semiologie L.P.
reprezentate de modificări de perete, lichid de ascită, formaţiuni intra-abdominale: organe
mărite sau tumori. Mărirea poate fi simetrică sau asimetrică.
Aspectul de ascită este diferit în funcţie de cantitatea de lichid. Lichidul poate fi liber în
cavitatea peritoneală sau cloasonat. Lichidul liber poate fi prezent în cantitate mare
(“abdomen în obuz”), medie (“abdomen de batracian”, etalat pe flancuri) sau mică (nu e
vizibil la inspecţie).
 Abdomen excavat (“în luntre”). Apare în tulburări mari ale stării de nutriţie, femei multipare cu
visceroptoză, deshidratare (se însoţeşte de alte semne).
2. Tegumente
Un icter de grad mic se vede mai întâi pe abdomen (puţin expus la soare). Se descriu orice fel de modificări
de culoare, erupţie (ex. Febra tifoidă – pete rozalii).
Se caută ombilicul: existenţă, localizare (normal: la jumătatea distanţei între xifoid şi pubel), aspect (hernii
ombilicale).
Se caută circulaţia venoasă, normal nu trebuie să fie vizibilă. Dacă e vizibilă, e semn de anastomoză porto-
cavă (“cap de meduză”) sau cavo-cavă (flancuri).
Se observă dispoziţia pilozităţii pubiene: tip android sau ginoid.
Se caută zone hiperpulsatile. Normal nu trebuie să existe. Excepţie: la persoanele foarte slabe cu sindrom
hiperkinetic.
Se caută mişcări peristaltice vizibile la inspecţie. Normal nu trebuie să existe. Apar în: ocluzie incompletă,
stenoză pilorică ş.a.
Prezentare: Abdomen de formă normală, cu tegumente colorate normal, fără circulaţie colaterală vizibilă,
cu pilozitate pubiană dispusă normal, fără hiperpulsatilitate şi peristaltism vizibile a inspecţie.

Palpare
I. Palpare superficială: se obţin date despre tegumente, ţesut subcutanat, muşchi.
II. Palpare profundă: se obţin date despre organele intra-abdominale.
Mâinile trebuie să nu fie reci. Palpare se face paralel cu peretele abdominal, nu perpendicular. Pacientul
trebuie să stea cu musculatura abdominală relaxată, cu membrele inferioare flectate şi membrele pe lângă corp.
Doctorul stă în partea dreaptă. Palparea nu se începe de la nivelul zonei dureroase, pentru ca pacientul să nu
facă contractură voluntară. Se începe din fosa iliacă stângă, dar nu din zona dureroasă.
Topografic, abdomenul este împărţit în 9 zone topografice prin: 2 linii verticale care corespund cu marginile
laterale ale muşchilor drepţi abdominali de partea respectivă şi 2 linii orizontale care trec prin marginile
rebordului costal, respectiv prin crestele iliace. Aceste linii delimitează regiunile: epigastrică, mezogastrică
(ombilicală), hipogastrică (pubiană), hipocondrică, abdominală laterală (flanc), inghinală.
Prezentare: “abdomen suplu, insensibil la palpare”; “formaţiune profundă
<zonă><dimensiuni><raporturi cu organele învecinate>.
Puncte dureroase abdominale:
 Punctul colecistic: se duce bisectoarea unghiului format de verticala care uneşte apendicele xifoid cu
ombilicul şi orizontala prin ombilic. Punctul colecistic se găseşte la intersecţia acesteia cu rebordul costal.
 Zona pancreatico-coledociană Choffard – triunghiul delimitat de aceste linii.
 Punctul solar – punctul solar se găseşte la jumătatea distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoid.
 Punctul apendicular – o treime lateral pe linia dintre ombilic şi spina iliacă antero-superioară.

Percuţia
Bolnavul stă în decubit dorsal. Se percută după linii care pleacă de la apendicele xifoid. Normal se obţine un
sunet sonor. În caz de ascită se obţine o matitate cu concavitatea în sus. Exprimare: “matitate la nivelul
abdomenului, cu concavitatea în sus, la 3cm superior de ombilic”.
Se trece bolnavul în decubit lateral dreapta. Limita superioară a matităţii urcă în dreapta dacă lichidul e liber
à matitate declivă şi deplasabilă. Dacă lichidul este închistat à “matitate în tablă de şah” – alternanţă de zone
mate şi hipersonore. Se începe de la xifoid.

23
 Semiologie L.P.
Auscultaţia
Normal: zgomote hidro-aerice. Patologic: ocluzia intestinală completă: silenzium; sufluri – în stenoza
vasculară.

Examenul rinichilor
Pacientul stă în decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate (pentru relaxarea musculaturii
abdominale) şi membrele inferioare pe lângă corp. Doctorul stă de partea rinichiului examinator.

Palparea
Se face bimanual sau monomanual.
Procedeul bimanual Schaufard (procedeul bimanual prin balotaj): o mână se găseşte în regiunea lombară
şi cu ajutorul ei se realizează mişcări de balotaj (de împingere dinspre posterior spre anterior). Cealaltă mână e
găseşte în flanc şi este mâna care palpează.
Procedeul Israel: bolnavul stă în decubit lateral de partea opusă rinichiului palpat. Se procedează la fel.
Procedeul monomanual Glenard: Policele joacă rolul mâinii anterioare şi celelalte 4 degete – al mâinii
posterioare. Bolnavul trebuie să fie foarte slab.
În mod normal, rinichiul nu se palpează. E palpabil când: e mai mare (nefromegalie) sau când e căzut
(ptozat), de diverse grade. Pentru ptozele de grad mic, se face procedeul bimanual de balotare cu bolnavul în
picioare.
Nefromegalie unilaterală:
 Calcul migrat cu hidronefroză secundară
 Tumori şi chiste renale: “În flancul drept / stâng se palpează o formaţiune care are contact lombar”.
Nefromegalie bilaterală: boala polichistică renală. Apar modificări la inspecţia flancurilor.
Se palpează punctele uretrale:
 Anterior
 Superior – la intersecţia liniei orizontale ce trece prin ombilic cu linia verticală ce trece prin marginea
externă a dreptului abdominal. Corespunde bazinetului.
 Mijlociu (supraintraspinos): superior cu 1,5cm şi medial cu 1,5cm faţă de spina iliacă antero-superioară.
 Inferior – se evidenţiază prin tuşeu rectal sau vaginal.
 Posterior
 Costomuscular – intersecţia coastei XII cu musculatura paravertebrală.
 costovertebral – intersecţia coastei XII cu coloana vertebrală.

Percuţia
Nu se face. Manevra Giordano: percuţie laterală la nivelul regiunii lombare, cu pumnul. Durerea denotă o
suferinţă renală. Nu e patognomonică pentru rinichi. Se scrie: “Este prezentă manevra Giordano”.

Auscultaţia
Se evidenţiază sufluri pe arterele renale, care denotă stenoză. Se auscultează paraombilical stâng şi drept şi
regiunea lombară.

Inspecţie
 locală – foarte rar apar modificări de inspecţie. Excepţie: flegmon perirenal, boala polichistică renală
(+HTA+hematurie)
 generală

24
 Semiologie L.P.
Modificări de inspecţie apar doar în stadii avansate ale insuficienţei renale cronice. Stadiul terminal
poate fi consecinţa diverselor boli. Boala trebuie să fie bilaterală, cu interesare progresivă şi ireversibilă
de nefroni funcţionali.

25
 Semiologie L.P.

Poliuria
Apare în:
 diabet zaharat
 diabet insipid
 Insuficienţă renală cronică stadiul II
 Ingestie crescută de lichide

Sindromul de insuficienţă renală cronică

La 50% nefroni rămaşi, nu se întâmpla nimic.
La 35..40% nefroni rămaşi apar: polakiurie cu densitate mică (diagnostic diferenţial cu diabetul). Cu
scăderea numărului de nefroni restanţi apar: pseudo-normal-urie (1..1,5l, aparent normal), apoi retenţie azotată
şi tulburări electrolitice.
La mai puţin de 10..15% nefroni restanţi se instalează ultimul stadiu(uremic) se caracterizează prin:
 Paloare – din cauza anemiei consecutive scăderii secreţiei de eritropoetină, cu tentă pământie – din cauza
urocromilor care impregnează tegumentul.
 Facies Buffy?
 Prurit
 Leziuni de grataj
 Manifestări hemoragipare (epistaxis, stomatoragii etc.)
 Nu găseşte poziţia antalgică
 În stadii finale, apare pericardita uremică, iar bolnavul adoptă poziţia de rugăciune mahomedană. Frecătura
pericardică avea valoare de “clopotul de moarte al uremicilor”.

Colica renală
=durere în regiunea lombară, iradiată pe traiectul ureterului, de intensitate foarte mare. Se însoţeşte sau nu de
tulburări de micţiune (polakiurie, disurie, usturime), manifestări digestive asociate (greaţă, vărsături,
meteorism, datorită ileusului paralitic acut). Colica renală poate fi dată de litiază, dar şi de migrarea unui cheag,
dop de puroi, fragment de papilă sau tumoră.

Extrasistolele
Pot avea semnificaţie prefibrilatorie când:
 Au tendinţa de sistematizare: bigeminism, trigeminism etc.
 Număr mai mare de 6..10 / min.
 Poziţia R pe T

Cauze de tromboflebită profundă

 Post-operator, cu imobilizare prelungită (aparat gipsat nemişcare)
 Creşterea vâscozităţii sângelui: deshidratări masive, poliglobulie, policitemii, exces de diuretice
 Cauze medicamentoase: diuretice în exces, anticoncepţionale (la persoane cu varice, lipsă de mişcare;
deteriorează endoteliul)
 Compresie venoasă în micul bazin (prostată)
Prezintă risc de embolie pulmonară. În funcţie de dimensiunile embolului şi rezistenţa vasului,
simptomatologia poate fi: minoră, medie, majoră. Simptomatologia medie se caracterizează prin: junghi toracic,
tuse seacă iritativă, expectoraţie hemoptoică. Riscul scade în timp, trombul aderă.
Local se produce edem, apoi cronicizare, cu instalarea sindromului post-trombotic.
Tratament: anticoagulant (împiedică extinderea trombozei). Acut, se administrează heparină (dicumarinic),
la 3 luni. Precauţie: monitorizarea activităţii protrombinice (20..30%), contraindicat a

26
 Semiologie L.P.

27
 Semiologie L.P.
ulcer, stare funcţională deficitară a ficatului (ciroză, insuficienţă de parenkim), tulburări de hemostază,
hipertesiune.

Durere în baza toracelui

Denotă o afectare pleurală:
 Pleurită
 Pleurezie
 Condensare superficială

Splină dureroasă
Denotă o creştere bruscă, ce poate fi dată de:
 Post-traumatic
 Infarct
 Infecţie
Splenomegalie + anemie à hemoliză sau boală hematologică.

Insuficienţa ventriculară stângă

Cauze: suferinţe ale miocardului (CI, moicardite, cardiomiopatii, tezaurismoze, hemosideroza), valvulopatii
(insuficienţă mitrală, valvulopatii aortice), HTA, aritmii (alură ventriculară rapidă).
Subiectiv: dispnee, tuse, fatigabilitate.
Clinic:
 Palpare – şoc apexian mai în afară şi inferior
 Percuţie – aria matităţii cardiace crescută
 Auscultaţie – tahicardie (excepţie BAV, boli ale NSA), galop protodiastolic.
Se asociază şi semne ale bolii de bază. Pulmonar, apar raluri de stază şi submatitate în baze.
IM “îngheţat” (supradenivelare de ST care persistă) este semn de anevrism de VS.

Insuficienţă cardiacă dreaptă

Clinic: stază jugulară, ficat mare, edeme cardiace.

Tehnica de examinare a ficatului

Bolnavul stă în decubit dorsal, cu mâinile pe lângă corp, uşoară flexie a gambelor pe coapsă şi a coapselor pe
abdomen (relaxarea musculaturiiabdominale). Examinatorul stă în partea dreaptă.
Marginea superioară a ficatului se evidenţiază prin percuţie. Trebuie să se ţină seama de matitatea
pulmonară. Se percută pe liniile: parasternală dreaptă, medioclaviculară, axilară anterioară, medie şi
posterioară, linia scapulară. (Se începe de sub claviculă. Se pune un punct la marginea superioară a degetului
cu care se percută.). Normal: spaţiul V-VI pe liniile parasternală dreaptă şi medioclaviculară, spaţiul VII pe
liniile axilară anterioară, medie şi posterioară şi spaţiul VIII pe linia scapulară.
Marginea inferioară nu se delimitează prin percuţie, ci prin palpare (bimanuală). Se începe de la creasta
iliacă. Normal: la nivelul rebordului costal. Dacă este sub rebord, ficatul este mare sau este împins dinspre
superior (ex. emfizem pulmonar). Normal, marginea este rotunjită (ascuţită à ciroză). Se apreciază consistenţa:
creşte în ciroză, neoplasm (până la lemnoasă), sensibilitatea, suprafaţa (netedă / nodulară). Se verifică dacă
există reflux hepato-jugular.
Diametrul prehepatic (diametrul longitudinal al ficatului) – se măsoară pe linia medioclaviculară, de la
marginea superioară la marginea inferioară. Normal:11cm (10-12, funcţie de tipul constituţional).
Diametrul cardio-hepatic – perpendiculara coborâtă din unghiul cardio-hepatic pe marginea inferioară a
ficatului. Normal: 6-6,5cm.
Cauze de hepatomegalie:
 Hepatită acută virală (hepatomegalie uşoară)
 Hepatită cronică

28
 Semiologie L.P.
 Forme de ciroză hepatică
 Neoplasme hepatice primitive sau metastaze
 Hemocromatoză
 Tezaurismoze
 Boli de sânge: leucemii, limfoame
 Hepatomegalie de stază – semn de insuficientă cardiacă dreaptă. Caracteristici: ficat mare, marginea
inferioară rotunjită, consistenţă crescută (diferă în funcţie de vechimea stazei), sensibil (creşte repede),
există reflux hepato-jugular.
Ficat mic, atrofic (diametrul prehepatic < 10cm) apare în:
 Ciroza hepatică (de obicei, împreună cu splenomegalie)
 Forme fulminante de hepatite acute virale (excepţii).

Tehnica de examinare a splinei

Bolnavul este aşezat în decubit lateral stânga, cu membrul inferior stâng dublu flectat, iar membrul superior
stâng deasupra capului. Doctorul stă în partea stângă.
Inspecţie:
De obicei nu apar modificări vizibile la inspecţie. În splenomegalii foarte mari, se poate produce bombarea
hipocondrului stâng.
Percuţie:
Se percută pe cele 3 linii axilare: anterior, median, posterior. Normal: spaţiile IX-XI intercostale (6, max
7cm). Diametrul transversal: 3-4cm.
Palpare:
Se insinuează sub rebordul costal stâng. Bolnavul trage aer adânc în piept (splina coboară). Normal, splina
nu se palpează. Percuţia splinei pe o suprafaţă mai mare şi palpare polului inferior, sunt semn de
splenomegalie.
Auscultaţie:
Se face atunci când se presupune o boală cu semne la auscultaţie. Când se produc fenomene de perisplenită
(TBC splenică, infarct splenic), apar frecături splenice.
Cauze de splenomegalie:
 Boli infecţioase acute: hepatită acută virală, mononucleoză infecţioasă, septicemii, endocardită bacteriană
subacută. Sunt splenomegalii de grad mic.
 Boli infecţioase cronice: TBC cronică, hepatită cronică.
 Ciroză hepatică de diverse grade, cu hipertensiune portală.
 Boli hematologice: anemii hemolitice leucemii acute sau cronice, anemia megaloblastică, limfoame,
tezaurismoze, tumori şi chiste splenice (nu apar metastaze). În leucemia acută, splenomegalia este de grad
mic. În leucemii cronice (granulocitară, mieloidă) splenomegalia este de grad.

29