Tema şi viziunea despre lume/ Particularităţi de structură, compoziţie şi

limbaj...în romanul "Moromeţii” de Marin Preda

În cadrul perioadei postbelice, ce începe odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial,
romanul cunoaşte o dezvoltare accentuată, în contextul unei "reconquiste literare" ce priveşte întreaga
literatură, nu doar proza. Până în 1989, fenomenul literar românesc s-a desfăşurat sub semnul unui
regim politic care, prin natura sa totalitară, i-a alterat, uneori profund, specificitatea, suprimându-i sau
doar restrângandu-i libertăţile, controlând actul creaţiei în moduri diferite. În aceasta perioadă se
încearcă introducerea conceptelor prolecultiste printr-o ”literatură pentru mase”în care temele impuse
erau abordarea vietii de uzină, şantier, de la sat, sau colectivizarea.

Marin Preda, important romancier postbelic, se impune în literatură ca un autor care a rezistat
în epoca ameninţată de cenzura comunistă, prin romanele sale ("Risipitorii", "Delirul", "Moromeţii", "Cel
mai iubit dintre pământeni"). Continuând tradiţia romanului românesc de inspiraţie rurală (întâlnit la L.
Rebreanu,I. Slavici şi M. Sadoveanu), Marin Preda a creat o operă originală, cu o viziune modernă asupra
lumii rurale. Nicolae Manolescu menţionează în "Arca lui Noe" că "Marin Preda ne vorbeşte de ţărani
cum nu se mai vorbise până la el"."Moromeţii", constituit din două volume publicate la 12 ani distanţă
(primul în 1955, iar al doilea în 1967) este un roman, specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni,
cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, la care participă un număr
mare de personaje. Formula sa estetică marchează sfârşitul romanului doric, denumire dată de acelaşi
Nicolae Manolescu romanului tradiţional. Caracterul acestuia ilustrează mai multe tipare : social, prin
aspectul monografic, realist(romanul aparţinând realismului postbelic sau neorealismului),prin inspiraţia
din realitate, crearea unei tipologii, verosimilitate, tehnica detaliului; modern, prin construcţia circulară a
primului volum, caracterul analitic al operei şi obiectiv, prin perspectiva narativă.

Romanul, precedat de o serie de nuvele din volumul de debut "Întâlnirea din pământuri"(precum
"În ceață" sau "Colina"), ce prefigurează motive, întâmplări şi personaje, are ca surse de inspiraţie
elemente din viaţa scriitorului. Se remarcă satul Siliştea-Gumeşti, satul natal al lui Marin Preda, despre
care afirma că este singurul loc în care a fost pe deplin fericit. Familia autorului şi el însuşi se regăsesc în
lista personajelor din roman, Tudor Călăraşu, tatăl său, servind prin personalitatea sa drept model pentru
conturarea lui Ilie Moromete, în vreme ce Preda îl reprezintă pe Niculae Moromete. Nilă (Ion) este chiar
fratele scriitorului, mort în al Doilea Război Mondial, iar Tita (Miţa) şi Ilinca sunt de asemenea surorile
sale.

Tema prezintă destrămarea unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti.
Evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul românesc al vremii, motiv pentru
care romanul este şi o frescă a vieţii rurale dinaintea şi după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă
abordată este cea a incapacităţii comunicării, redată prin absenţa unui dialog real între Ilie Moromete şi
familia sa. Supratema timpului "viclean", nerăbdător, a raportului tragic dintre individ şi istorie nuanţează
tema socială. Viziunea este realistă, oferind în detaliu experienţe verosimile din viaţa rurală şi
conturându-se în roman mai ales prin perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a
întâmplărilor. Ţăranul nu se dezice de principiile solide ce îi guvernează existenţa, în pofida noutăţii

1
sociale şi istorice, de unde provine şi drama sa referitoare la neputinţa transmiterii mai departe a
valorilor ancestrale.

Titlul este constituit dintr-un substantiv propriu articulat, cu formă de plural, ce denumeşte
familia în jurul căreia gravitează întâmplările prezentate în roman, individualizând-o în comunitatea
rurală. Asfel, devine reprezentativ pentru lumea în schimbare, sub impactul istoriei ”viclene”.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu o viziune “dindărăt” şi un narator ce relatează la

persoana a III-a. Perspectiva autorului este completată de aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în
volumul I, şi Niculae, în volumul al II-lea), dar şi de cea a informatorilor (personaje-martori ai
evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, cum este, de exemplu, al lui Parizianu, care povesteşte
despre vizita lui Moromete la băieţi, la Bucureşti). Efectul este limitarea omniscienţei. Modul principal de
expunere este naraţiunea, ce se îmbină cu descrierea şi dialogul.

În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, reperele sunt fixate încă din incipit: "În Câmpia
Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial", mai exact "începutul verii". Acţiunea
primului volum este plasată în vara anului 1936, iar cea din al doilea volum surprinde o perioadă
temporală vastă, de după al Doilea Război Mondial,din 1938, până în 1962, fiind menţionate momente
ce au avut impact asupra vieţii lumii rurale, precum reforma agrară din 1945 şi colectivizarea de după
1949.

Există două tipuri principale de conflicte în romanul “Moromeţii” , şi anume interior şi exterior.
Conflictul exterior este triplu. Primul constă în dezacordul dintre tată şi fiii din prima căsătorie, Paraschiv,
Nilă şi Achim, în ceea ce priveşte rolul pământului.

Al doilea conflict, prezentat mai amplu în al doilea volum, este cel dintre Ilie şi Catrina, soţia sa, care,
supărată că Ilie a vrut să-şi aducă băieţii de la Bucureşti şi că nu a trecut casa şi o parte din pământ și pe
numele ei, îl părăseşte definitiv.

Al treilea conflict se desfăşoară între Moromete şi sora lui, Guica, ce şi-ar fi dorit ca fratele rămas văduv
să nu se căsătorească pentru a doua oară, pentru a rămâne alături de ea la bătrâneţe. Faptul că
Moromete se recăsătorise şi îşi construise o casă departe de gospodăria ei îi stârnește ura, instigându-I și
pe fiii ce mari ai lui Ilie.

Există de asemenea un conflict secundar, între Ilie şi fiul cel mic, Niculae, cauzat de dorinţa băiatului de a
merge la şcoală, subliniind un contrast între viziunile celor doi.

Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al cărui
sistem de valori este infirmat de alegerea fiilor. Discrepanţa dintre concepţia de viaţă a protagonistului şi
dificultatea de a accepta că acest sistem nu poate fi perpetuat de copii face din Moromete, aşa cum
susţine Nicolae Manolescu, “cel din urmă ţăran ,în romanul deruralizării satului”. În volumul al II-lea,
conflictul interior îl vizează pe Niculae, în căutarea propriului eu.

Ca structură, romanul este alcătuit din două volume, primul având 3 părţi(75 de capitole), iar al doilea 5
părţi(90 de capitole).

Compoziţia primului volum este ordonată de timpul viclean, înşelător. Cele 3 părţi au ritmuri
diferite, determinate de acest timp enigmatic. Predomină contrapunctul, tehnica simetriilor inverse, a
decupajului şi a colajului. Volumul al doilea are 5 părţi, alcatuite dintr-un numar inegal de capitole,

2
criteriul de succesiune nemaifiind înlănţuirea, ci discontinuitatea narativă, tehnica rezumativă(eliminări
de fapte şi întoarceri în timp) prin care se accentuează dezordinea unei lumi în declin.

Se disting trei planuri narative. Planul narativ principal este al destinului familiei, respectiv a
Moromeţilor. Al doilea plan este cel a destinului individual, un plan epic şi analitic. În volumul I,
personajul principal este Ilie, ilustrând drama paternităţii înşelate, cu accent pe conflictul interior
psihologic, iar în volumul al II-lea, acest plan este focalizat asupra lui Niculae, care traversează o criză de
identitate şi de valori. Cel de-al treilea plan este planul destinului comunităţii ţărăneşti, conferind
romanului caracterul de frescă socială şi se axează pe: boala lui Boţoghină, revolta ţăranului sărac
Ţugurlan, familia lui Tudor Bălosu, dragostea dintre Polina şi Birică, discuţiile din poiana lui Iocan, rolul
instituţiilor şi autorităţilor în statul interbelic.

Simetria compozițională este redată de cele două referiri la tema timpului din incipitul şi finalul
primului volum. La început, aparent îngăduitor "timpul era foarte răbdator cu oamenii; viaţa se scurgea
fara conflicte mari", pentru ca enunțul din finalul volumului- "timpul nu mai avea răbdare", să modifice
imaginea timpului, care devine necruţător şi intolerant.

Fiind o operă narativă, se poate prezenta acţiunea, pe momente. În primul volum, în prim-plan
se află Moromeţii, o familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. Ţăran de mijloc, Ilie
Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l lăsa
apoi băieţilor. Fiii săi cei mari, Paraschiv, Nilă şi Achim îşi doresc independenţa economică. Ei se simt
nedreptăţiţi pentru că, după moartea mamei lor, Ilie s-a însurat cu o altă femeie, Catrina, cu care are încă
trei copii: Tita( fata Catrinei), Ilinca şi Niculae. Îndemnaţi de sora lui Moromete, Maria, poreclită Guica,
cei trei intenţionează să plece la Bucureşti fără ştirea familiei, pentru a-şi face un rost. În acest scop, ei
vor să ia oile, cumpărate printr-un împrumut de la bancă şi al căror lapte constituie principala hrană a
familiei, şi caii, indispensabili pentru munca la câmp. Datoria la bancă nefiind achitată, planul băieţilor
urmează a da o grea lovitură familiei. Achim îi propune tatălui să-i lase să plece cu oile la Bucureşti, să le
pască la marginea oraşului şi să vândă laptele şi brânza la un preţ mai bun în capitală. Moromete se lasă
convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă şi vinde o parte din lotul familiei
pentru a-şi putea plăti impozitul pe pământ. În ciuda acestora, Achim vinde oile la Bucureşti şi aşteaptă
venirea fraţilor. După amânările generate de refuzul lui Nilă de a-şi lăsa tatăl singur în preajma
secerişului, cei doi fug cu caii şi cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o
parte din pământ pentru a-şi reface gospodăria, pentru a plăti impozitul, rata la bancă şi taxele de
şcolarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.

În volumul al doilea este prezentată imaginea satului tradiţional într-un ireversibil proces de
disoluţie, odată cu Reforma Agrară din 1945 şi colectivizarea, introdusă în 1949. Vechea imagine a lui Ilie
Moromete este distrusă, fiind înlocuită de una lipsită de glorie. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar
unitatea distrusă a familiei nu se reface. Ceilalţi ţărani îşi schimbă atitudinea faţă de el. Foştii prieteni au
murit sau l-au părăsit, iar cei noi îi par mediocri.

Cu toate acestea, în familia lui Moromete continuă vrajba. Guica moare, fără ca relaţiile cu fratele său se
schimbe, acesta alegând să nu participe la înmormântarea ei. Moromete se apucă de negoţ, câştigând
bani frumoşi, însă îl retrage pe Niculae de la şcoală deoarece considera că nu îi este de folos. Toată
energia tatălui se concentrează în încercarea de a-i aduce acasă pe cei trei băieţi. Cumpără la loc
pământurile vândute şi pleacă la Bucureşti pentru a-i convinge să revine în sat. Paraschiv, care lucra acum
ca sudor la tramvaie, Nilă, ca portar la un bloc şi Achim, care avea un mic magazin de consum alimentar,

3
resping încercarea de reconciliere. Mai mult decât atat, aflând de propunerea făcuta fiilor, Catrina îl
părăseşte pe Moromete şi se duce să locuiască la Alboiaca, fata ei din prima căsătorie. Destrămarea
familie continuă cu moartea lui Nilă în război. Fetele se căsătoresc, dar familia pare blestemată, căci soţul
Titei, deşi scapă din război, moare într-un accident stupid în stat.

Fiul cel mic, Niculae, reprezintă în roman mentalitatea impusă, colectivistă, adoptând dogma socialistă.
Discuţiile dintre tată şi fiu au semnificaţia unei confruntări între două concepţii de viaţă, între două
civilizaţii. Niculae se îndepărtează din ce în ce mai mult de tatăl său. Se înscrie în Partidul Comunist, este
trimis la o şcoală pentru activişti şi se întoarce în sat cu o sarcină de la "judeţeană". El trebuie să
supravegheze buna funcţionare a primelor forme colective de muncă (strângerea cotelor şi predarea lor
către stat). Dar se iscă o agitaţie agresivă în timpul căreia un sătean moare înecat în apele râului de la
marginea satului. Idealist, se orientează cu greu în ţesătura de intrigi pusă la cale de oportuniştii de
profesie, fapt pentru care se retrage din viaţa politică, îşi continuă studiile şi ajunge inginer horticol.

Pe de altă parte, Ilie Moromete trăieşte o iubire târzie cu Fica, sora mai mică a fostei lui soţii, care a fost
toată viaţa îndrăgostită de el. Apoi se implică în viaţa social-politică a satului, sprijinind candidatura lui
Ţugurlan în funcţia de preşedinte al Sfatului Popular, pentru ca acesta să tempereze acţiunea de
colectivizare. Moromete se stinge încet, trăindu-şi ultimii ani de viaţă în singurătate şi tăcere.

Romanul se încheie 10 ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol şi este căsătorit cu o fată din sat,
Mărioara, fiica lui Adam Fântână, care ajunge asistentă medicală. La înmormântarea tatălui, Niculae află
de la Ilinca, sora lui, de modul în care a murit. În finalul romanului, tatăl şi fiul se împacă în visul băiatului.

Romanul dezvoltă o serie de personaje specifice lumii rurale, neatinsă însa de schimbările
majore sociale în volumul I, în volumul al II-lea fiind surprinse tipuri umane dominate de realităţi sociale
ce le metamorfozează lumea interioară.

Ilie Moromete, personaj principal al primului volum, este caracterizat în mod direct(de către
narator "bărbat între două vârste, căsătorit de două ori, tată a şase copii, mai în vârstă decât Catrina cu
10 ani, a făcut războiul-contingent 911); autocaracterizarea "eu întotdeauna am dus o viaţă
independentă”; şi indirect(în faptele, atitudinile, gândurile şi vorbele personajul). Acesta este cap de
familie, dominând copiii din prima şi a doua căsnicie cu autoritate, cu o poziţie centrală în lumea satului.
Spre deosebire de alte personaje, işi ascunde gândurile prin arta disimulării. Deţine un spirit filozofic
acut, alături de contemplaţie şi ironie în exprimare. Volumul al II-lea îl surprinde drept un om dominat de
un tumult interior cauzat de schimbări. Moartea personajului, cauzată de pierderea celor două valori,
familia şi pământul, reprezintă moartea lumii satului arhaic.

Niculae Moromete este în primul volum personaj secundar, surprins în scena cinei ca mezinul
familiei ce nu avea nici macar un loc al lui la masă. Copilul evoluează spre un elev dornic de învăţătură,
faptul că obţine premiul I ducând la câştigarea respectului tatălui său. Din acel moment în inima lui
Moromete se va produce schimbarea, Niculae având tot sprijinul părintesc pentru a-şi continua şcoala.
Volumul al II-lea îl conturează ca personaj prinicipal, simbol al timpurilor noi, om cu carte după dorinţa
mamei şi a învăţătorului din sat. Personajul este conturat la fel ca Ilie Moromete: un om cu personalitate
şi caracter puternic ce se poate uşor adapta unor timpuri pe care pare că le înţelege.

Stilul abordat este modern și realist în același timp. Oralitatea este o trăsătură importantă a
textului lui Marin Preda, exprimarea populară(vorbirea ţărănească stilizată) împletindu-se cu cea
intelectuală, cu expresia neologică. În primul volum predomină stilul indirect liber, îmbinarea stilului
direct cu cel indirect făcându-se după o tehnică normală, prin folosirea semnelor de punctuaţie de

4
marcare a vorbirii directe. În volumul al doilea predominant este stilul direct al autorului, care conferă
exprimîrii coerenţă şi cursivitate. Privit din punct de vedere al figurilor de stil, textul romanului este lipsit
de podoabe.

Viziunea autorului este modernă, evidenţiind fidel cu realitatea problematica schimbărilor din
perioada postbelică, fatală stabilităţii omului rural, ale cărui concepţii asupra vieţii sunt înrădăcinate în
spaţiul ţărănesc, acesta neputând să transmită cutumele succesorilor săi, fapt ce determină declanşarea
unui conflict interior puternic. Se observă totodată schimbarea individului determinată de cursul istoriei.

În concluzie, opera “Moromeţii” este un roman postbelic, dată fiind poziţionarea acestuia în
istorie, de factură obiectivă, realistă, modernă, ce surprinde prin tematica sa lumea satului înainte şi
după cel de-al Doilea Război Mondial, evidenţiindu-se în contextul schimbărilor evoluţia comunității
rurale între cele două momente.