Migratia Persoanelor

UNIVERSITATEA
FACULTATEA
Programul de studii:
ANALIZA SISTEMULUI LEGISLATIV

NAŢIONAL PRIVIND MIGRAŢIA
PERSOANELOR
Coordonator ştiinţific
Absolvent
Loc
An
1
NAŢIONAL PRIVIND MIGRAŢIA PERSOANELOR
3
CUPRINS
Introducere 4
Lista notaţiilor 5
Capitolul 1. Aspecte teoretice privind migraţia internaţională 6
1.1. Concepte şi cauze 6
1.2. Migraţia persoanelor în contextul globalizării 10
1.3. Câştigurile din munca în străinătate 12
Capitolul 2. Legislaţia naţională şi europeană privind migraţia
17
persoanelor
2.1. Legislaţia naţională 17
2.2. Legislaţia din Uniunea Europeană 23
Capitolul 3. AGENDĂ EUROPEANĂ PRIVIND MIGRAȚIA 31
3.1. Noţiuni introductive 31
3.2. Măsuri esenţiale 32
3.3. Piloni ai gestionării migraţiei 35
3.4. O reorganizare 38
3.5. Transferul şi relocarea populaţiei spaţiului comunitar european 39
Capitolul 4. STRATEGIA NAŢIONALĂ PRIVIND IMIGRAŢIA
42
pentru perioada 2015-2018
4.1. Context internaţional 42
4.2. Context naţional 48
4.3. Caracteristici şi tendinţe ale fenomenului migraţionist 51
4.4. Scopul Strategiei naţionale 54
4.5. Principiile Strategiei naţionale sunt 55
4.6. Obiective strategice generale şi specifice 56
4.7. Resurse financiare 62
4.8. Implicaţii juridice 62
4.9. Proceduri de monitorizare şi evaluare 63
4.10. Factori de risc 63
Concluzii 65
Bibliografie 69
4
INTRODUCERE
Migraţia este de obicei definită drept deplasarea unei persoane sau a unui
grup de persoane de la o unitate geografică la alta peste o frontieră administrativă
sau politică, şi care doreşte să se stabilească permanent sau temporar într-un loc,
altul decât locul de origine. Având în vedere că mişcarea între două unităţi
geografice nu trebuie să apară în mod direct, se poate diferenţia în continuare între
locul de origine sau destinaţie, regiuni de tranzit, precum şi locul de destinaţie sau
regiunea primitoare. Deplasările în interiorul unei ţări sunt de obicei definite ca
fiind migraţie internă şi, în consecinţă, mişcările de peste frontierele internaţionale
sunt numite migraţie internaţională.
Migraţia poate fi în acelaşi timp şi o reacţie la politicile economice de
dezvoltare. Se doreşte astfel atragerea de persoane super calificate, sau ce deţin
capital sau idei în vederea dezvoltӑrii zonelor respective. Din varii motive, în
special de naturӑ social, ce caracterizeazӑ migraţia, existӑ un anume grad de
reticenţa din partea lucrӑtorilor atunci când li se cere sӑ-şi pӑrӑseascӑ locul de
muncӑ, familia şi prietenii în vederea descoperirii unui mediu de viaţӑ şi loc de
muncӑ mai propice din punct de vedere economic mai ales. Rӑspunsul pozitiv al
lucrӑtorilor cu privire la migraţie depinde şi de înclinaţia spre mobilitate teritorialӑ
a unei populaţii sau subgrupe ale acesteia. Un exemplu foarte bun în aceastӑ
privinţӑ îl gӑsim în cazul SUA, Canada şi Japonia. În comparaţie cu ţӑrile din
Europa, ţӑrile menţionate mai sus au o ratӑ a mobilitӑţii teritoriale mult mai mare.
Obiectivul lucrării este de a prezenta şi explica câteva efecte ale migraţiei
forţei de muncă din România atât la nivel microeconomic (la nivel de indivizi şi
gospodării), cât şi la nivel macroeconomic. Astfel, am considerat România drept
ţară de emigraţie şi una dintre cele mai importante furnizoare de forţă de muncă
pentru piaţa Europeană.
5
LISTA NOTAŢIILOR (ABREVIERILOR)
AEPD Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor

AUE Actul Unic European
Art. Articolul
CE Comunitatea europeană
CECO Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului
CEE Comunitatea economică europeană
CJCE Curtea de Justiţie a Comunităţilor europene
JOCE Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene
LPS Libertatea prestării de servicii
Op. cit. Opera citată
p. Pagina
par. Paragraful
SEE Spaţiul economic european
SIS Sistemul de Informaţii Schengen
TCE Tratatul instituind Comunitatea europeană
TCEE Tratatul instituind Comunitatea economică europeană
UE Uniunea Europeană
UEO Uniunea Europei Occidentale
VIS Sistem Informatic privind Vizele
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND MIGRAŢIA INTERNAŢIONALĂ
1.1. Concepte şi cauze

6
Еtimologia cuvântului dе migraţiе nu nе еstе dе prеa marе ajutor: migraţia
vinе din latinеscul „migrarе” carе la rândul său arе rădăcina în sanscrită „mеj”
însеmnând „schimbarе”, schimbarе carе poatе fi pozitivă sau nеgativă. Migraţia
еstе un tеrmеn carе dеscriе procеsul dе mişcarе al populaţiеi în intеriorul graniţеlor
unui stat sau pеstе frontiеre1.
Factorul timp еstе, dе asеmеnеa, implicat şi trеbuiе luat în considеrarе
atunci când sе facе rеfеrirе la dеfinirеa migraţiеi. Când tеrmеnul еstе folosit singur
sе prеsupunе că „migraţia” еstе pеntru timp mai îndеlungat, dacă nu еstе vorba dе
stabilirеa pеrmanеntă într-o altă ţară sau rеgiunе şi nu prеsupunе călătoria pеntru
afacеri sa vacanţă ori altă călătoriе pе tеrmеn scurt.
„Migraţia еstе un fеnomеn complеx, cе constă în dеplasarеa unor pеrsoanе
dintr-o ariе tеritorială în alta, urmată dе schimbarеa domiciliului şi/sau dе
încadrarеa într-o formă dе activitatе în zona dе sosirе.” 2 Acеastă dеfiniţiе nu facе
rеfеrirе la graniţеlе naţionalе, însă tipologia migraţiеi distingе, în funcţiе dе acеst
critеriu, întrе migraţia intеrnă şi migraţia еxtеrnă sau intеrnaţională
Mişcarea totală a unei populaţii se compune din mişcarea naturală şi
mişcarea migratorie. Populaţia unei ţări sau a unei unităţi administrativ-teritoriale
îşi modifică numărul nu numai ca urmare a intrărilor şi ieşirilor determinate de
naşteri şi decese, ci şi în urma imigrărilor şi emigrărilor. Deoarece fluxurile
migratorii pot să afecteze grupe particulare de persoane sub raportul caracteristicilor
vârstă şi sex, migraţia modifică nu numai numărul populaţiei, ci şi structura acesteia
după sex şi vârstă şi, eventual, după alte caracteristici. Deplasările locuitorilor se pot
face în afara localităţii, între ţări, pot avea o durată mai mică sau definitivă, ceea ce
face necesară o clasificare detaliată a diferitelor tipuri de migraţie. Fiind parte a
mişcării totale a unei populaţii, migraţia interesează nu numai demografia, ci şi
sociologia, care studiază fenomenele de adaptare sau aculturaţie a persoanelor
1
Dan ROŞCA, Introducere în sociologia populaţiei şi demografie, ediţia a IV-a, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2007, p. 91
2
Dan ROŞCA, op. cit., p. 84
7
migrante, influenţa migraţiei asupra structurii populaţiei, asupra instituţiilor sociale
etc3.
Migraţia populaţiei este forma principală a mobilităţii geografice
(spaţiale) a populaţiei, constând în schimbarea definitivă a domiciliului stabil, între
două unităţi administrativ-teritoriale bine definite. Se mai numeşte migraţie
rezidenţială, întrucât persoana implicată într-o asemenea mişcare îşi schimbă
statutul rezidenţial. Prin urmare, în noţiunea de migraţie a populaţiei nu intră
excursiile, deplasările sezoniere, diferitele forme ale navetismului etc. De aceea,
este important să se definească corect unităţile geografice sau teritorial-
administrative şi tipurile de mişcări ale populaţiei4.
În raport cu graniţele oficiale ale unei ţări, migraţia poate fi:
 migraţie internă: totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea
definitivă (permanentă) a domiciliului obişnuit, în cadrul unei ţări, între unităţile
teritorial-administrative.
 migraţie internaţională (externă): totalitatea deplasărilor, însoţite de
schimbarea definitivă (permanentă) a domiciliului, între două ţări.
În raport cu localitatea de destinaţie (sosire), respectiv de plecare (origine),
se folosesc termenii de imigrare şi emigrare:
 imigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de
destinaţie (de obicei, în cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest
flux migratoriu se numesc persoane imigrante
 emigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de plecare
(de obicei, în cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux
migratoriu se numesc persoane emigrante
Literatura de specialitate care a studiat fenomenul migraţiei prezintă mai
multe cauze care determină mişcarea migratorie a populaţiei5, printre care:
3
Dan ROŞCA, „Introducere în sociologia populaţiei şi demografie”, ediţia a IV-a, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2007, p. 96
4
Dan ROŞCA, op. cit., p. 97-98
5
Dan ROŞCA, op. cit., pp. 99-100
8
 O cauză esenţială rezidă în procesele de suprapopulare, marcate prin
ruptura dintre numărul populaţiei şi resurse, având drept efect reducerea veniturilor
şi imposibilitatea satisfacerii consumului. Suprapopularea poate fi determinată de
excedentul naşterilor, care domină indicele mortalităţii, fapt specific mai ales ţărilor
mai puţin dezvoltate. O asemenea creştere a caracterizat, în secolul al XIX-lea,
Europa Occidentală, când scăderea mortalităţii a compensat reducerea fecundităţii.
 În anumite ţări, creşterea intensivă a animalelor a favorizat
disponibilizarea forţei de muncă, aceasta intrând apoi sub incidenţa migraţiei.
 În alte situaţii, dezvoltarea căilor de comunicaţie a facilitat dispersarea
industriilor, ceea ce reclamă forţă de muncă şi antrenează o parte a populaţiei în
fluxul migratoriu. Transportul maritim şi, într-o măsură mai mică, cel feroviar au
favorizat migraţiile intercontinentale.
 De asemenea, mişcările migratorii pot fi determinate şi de motive istorice,
religioase, politice, care pot fi considerate drept cauze accidentale şi actuale.
Accidentale pot fi şi cataclismele şi maladiile, ce pot determina imigrări şi emigrări
masive şi bruşte.
 Cauzele de ordin psihologic au în vedere fascinaţia unor locuri, forme de
relief sau peisaje. În acest fel, locurile alese de un grup de populaţie pot fi poli de
atracţie pentru compatrioţi, aşa cum, de exemplu, Barcelonette – colonie în Mexic –
a devenit un caz clasic, la fel ca şi cartierele-colonii din S.U.A. şi Europa
Occidentală.
 Cauzele de ordin ecologic determină aşa-numita migraţie ecologică.
Aceasta presupune deplasări de populaţie din zonele afectate de transformări ale
mediului natural sau antropic spre alte regiuni. Astfel, Mexico City, Milano şi Atena
sunt oraşe extrem de afectate de poluare şi pot constitui centre de disconfort şi de
emigrare a populaţiei.
Mişcările migratorii au implicaţii profunde în cadrul societăţilor
contemporane, identificându-se trei paliere6 asupra cărora migraţiile produc efecte
6
Cristian Bocancea, Migraţie, aculturaţie şi valori politice, Revista „Sfera politicii „, nr. 166/2011, p. 27;
9
importante: efectele migraţiei asupra populaţiei de origine, asupra populaţiei de
destinaţie şi asupra migranţilor înşişi. Conform studiilor sociologice, există
nenumărate consecinţe pe care migraţiile le produc la nivelul acestor trei nivele
dintr-o societate, dar nu vom menţiona decât pe cele mai importante şi relevante 7
pentru această lucrare.
O migraţie ce antrenează un număr mare de persoane, în general de vârstă
tânără, poate provoca, în populaţia de origine, un deficit de forţă de muncă şi, deci,
o slăbire a activităţilor, o scădere a natalităţii, o îmbătrânire demografică. Dacă
avem situaţia unei zone iniţial suprapopulate, migraţia poate, prin slăbirea presiunii
demografice, să amelioreze situaţia celor
rămaşi, mai cu seamă dacă migranţii trimit celor rămaşi acasă bunuri
materiale şi bani. Situaţia populaţiei din aria de primire poate fi şi ea influenţată în
ambele sensuri. În perioade de creştere economică, imigranţii contribuie la
completarea necesarului forţei de muncă; în schimb, în epoci de recesiune, participă
la îngroşarea rândurilor şomerilor, fiind cei mai expuşi la concediere, şi determină
un consum suplimentar de resurse.
Un alt aspect deosebit de intens cercetat este integrarea migranţilor în
comunităţile de primire. În cazul migraţiei interne, accentul cade îndeosebi pe
problema adaptării ruralilor la viaţa urbană şi la munca industrială. În cazul celei
externe, o atenţie specială se acordă contactelor între două populaţii ale căror culturi
sunt mult diferite, fapt ce ridică probleme deosebite de integrare.
Condiţia de „migrant”
Nu există o definiţie universal valabilă şi acceptată a termenului de
„migrant”, dar definiţia dată de Organizaţia Naţiunilor Unite este foarte pertinentă:
„orice persoană care ăşi schimbă teritoriul unde locuieşte de obicei” 8. Astfel, în
această categorie nu intră turiştii şi oamenii de afaceri, deoarece călătoriile lor nu
7
Daniela Luminita Constantin, Valentina Vasile, Diana Preda, Luminita Nicolescu, IER, Studii de impact II,
Fenomenul migrationist din perspectiva aderării României la UE, Studiul 5, Bucuresti, 2004. p. 332-334
8
Caglar OZDEN, Maurice SCHIFF (ed.), „Internaţional migration, economic development and policy”, Banca
Mondială, Washington DC, 2007, p. 19
10
implică schimbarea locului obişnuit de rezidenţă. Statistic, populaţia migratoare
poate fi direct determinată în funcţie de numărul de străini care se găsesc într-o ţară:
cei înregistraţi în funcţie de ţara natală sau acel procent al populaţiei cu naţionalitate
străină.
Confuzia în privinţa migranţilor este exacerbată, deoarece se consideră că
naţionalitatea migrantului trebuie să corespundă cu ţara natală a migrantului, dar
naţionalitatea poate fi schimbată, pe când, locul naşterii nu poate fi modificat, cel
puţin din perspectivă legală. Astfel, o persoană poate fi născută într-un teritoriu, dar
poate fi calificat drept străin dacă are părinţi străini sau invers: o persoană născută
poate fi considerată cetăţean naţional, dar caracterizat drept străin dacă este născut
peste hotarele acelui stat. Se poate constata că există o varietate a criteriilor
naţionale în ceea ce priveşte definirea condiţia de imigrant în cadrul statelor lumii.
1.2. Migraţia persoanelor în contextul globalizării

Stratificarea migraţiei globale şi regionale poate fi analizată în primul rând
din perspectiva disparităţii dintre origini şi destinaţii. Distribuţia inegală a accesului
diverselor grupuri în diferite locuri şi puterea relativă a fluxurilor migratoare pot fi
studiate şi din prisma ierarhiilor de putere. Distincţia relizată de McNeill 9 între
migraţia de elite şi cea de masă evidenţiază, nu numai, alcătuirea socială diferită a
migraţiilor, ci şi capacităţile distincte ale diverselor grupuri sociale de a acumula
resurse în scopul migraţiei şi de a pătrunde cu succes în alte societăţi şi teritorii.
Această ierarhie de putere printre migranţi este reflectată de ierarhia puterii statelor,
în care ţări diferite posedă capacităţi inegale de a controla deplasările populaţiei, de
a-şi menţine integritatea graniţelor şi de a contura structura regimurilor
internaţionale de migraţie.
Dreptul la liberă circulaţie prezintă atât la nivel regional cât şi în plan local,
o serie de valenţe constând în faptul că acesta reprezintă un factor de progres în
9
David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, op. cit., pp. 329-330
11
dezvoltarea personalităţii umane, astfel că, prin exercitarea acestui drept omul îşi
îmbogăţeşte cunoştinţele şi îşi dezvoltă sentimentele specifice10.
Fenomenul globalizării are o serie de efecte pozitive dar şi negative pentru
statele membre ale Uniunii Europene. Chiar dacă noile state membre sunt încântate
de acest nou statut care presupune o arie largă de posibilităţi de liberă circulaţie şi
de acces la piaţa muncii, acestea manifestă o anumită temere cu privire la exodul de
„creiere” şi de plecare a specialiştilor. Chiar şi pe fondul unor măsuri privind
blocarea imigraţiei luate de către statele cu tradiţie în UE, acestea se confruntă cu un
val neaşteptat de imigranţi. Pentru ţările recent aderate la UE, mai există în prezent
câteva restricţii privind libera circulaţie a lucrătorilor, restricţii privite ca măsuri de
combatere a migraţiei ilegale.
Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a munci sau de a căuta un nou loc
de muncă într-un alt stat membru al UE. Acest drept la libera circulaţie a
lucrătorilor face parte din drepturile cetăţenilor comunitari. Totodată aceştia au
dreptul de a călători şi de a se stabili oriunde în Uniune.
„Piaţa unică este una dintre valorile de bază ale Europei. Pentru cetăţeni
înseamnă dreptul de a trăi şi munci în orice altă ţară din UE şi de a accesa o gamă
largă de produse şi servicii de calitate la preţuri mici”11.
La baza libertăţii de circulaţie a persoanelor stă eliminarea oricărui tip de
discriminare (bazată pe condiţiile de intrare, şedere, deplasare, muncă, angajare sau
plata muncii prestate) între cetăţenii unui stat membru şi cetăţenii celorlalte state
membre ce locuiesc sau muncesc pe teritoriul acestui stat.
1.3. Efectele migraţie

Efectele migraţiei nu reflectă doar simpla schimbare cantitativă a ofertei de
muncă, ci sunt mult mai complexe, migraţia afectând pe lângă structura populaţiei
şi modelele comportamentale de pe piaţa muncii. Cu cât mobilitatea forţei de muncă
10
Lazăr Cârjan, Aurel -Vasile Sime, Dreptul la liberă circulaţie în contextual globalizării, în “Globalizare
şi iedentitate naţională”, Ed. Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2006, p. 28.
11
Fragment dintr-o declaraţie a Preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barosso
12
este mai mare, creşte şi capacitatea de absorbţie a acelor persoane disponibilizate în
urma proceselor de restructurare sau modernizare.
Migraţia contribuie, de asemenea, la creşterea venitului naţional.
Valorificarea oportunităţilor de ocupare dintr-o zonă prin imigrarea forţei de muncă
disponibilă din altă zonă duce la o folosire mult mai eficientă a factorului muncă la
nivelul economiei naţionale.
Consecinţele migraţiei internaţionale sunt şi ele la rândul lor deosebit de
complexe însă în acelaşi timp şi contradictorii. Să luăm exemplul unei ţări cu un
nivel scăzut de dezvoltare economică. În cele mai multe cazuri în astfel de ţări
emigrarea depăşeşte imigrarea, rezultând deci un sold migrator negativ. Pe termen
lung acesta va afecta potenţialul demografic naţional. Dacă emigrarea temporară se
transformă în emigrare definitivă atunci pericolul este şi mai mare. În general,
segmentul dinamic al unei populaţii este cel ce alege să emigreze, vorbim aici de
persoane între 25-45 ani, cu studii superioare. Ei reprezintă în cele mai multe cazuri
o pierdere irecuperabilă de capital uman.
Migraţia forţei de muncă spre ţările Uniunii Europene creează produs
naţional prin transfer internaţional, aduc valută în ţară, vin cu un model nou de
viaţă şi civilizaţie, vin cu un sentiment de respingere a unei vieţi bazată pe
promiscuitatea materială, şi nu de puţine ori se întorc în ţară cu un capital de

început necesar iniţierii unei micii afaceri. Asemenea acţiuni sunt susţinute uneori şi
de anumite cunoştinţe legate de mersul afacerilor pe care le-au dobândit urmare a
migrării şi a desfăşurării anumitor activităţi în Uniunea Europeană sau în alte ţări
dezvoltate ale lumii.
România, ca ţară membră UE, exportă capital uman prin migraţia externă,
mai mult sau mai puţin gratuit. Costul aferent este în creştere, fiind doar parţial
compensat de beneficiile potenţiale, economice şi sociale:
13
 emigraţia – determină o pierdere finală totală, beneficiile complementare
fiind greu de estimat; ele se manifestă cu un anumit decalaj în timp sau nu apar
deloc
 migraţia pentru muncă – poate fi considerată un export parţial şi temporar
asociat cu beneficii potenţiale relativ mai certe; prin câştigurile individuale care se
transfer în ţară familiei şi consumul acestora pe piaţa internă de bunuri şi servicii se
susţine cererea internă şi într-o oarecare măsura producţia naţională.
Câştigurile, respectiv pierderile îi afectează deopotrivă pe toţi cei implicaţi,
însă în proporţii diferite. În esenţă acestea constau în:
Pentru ţara de origine, de plecare, indiferent de forma de migrare externă,
exportul de capital uman, de forţă de muncă în care s-au făcut investiţii importante
reprezintă o pierdere de valoare adăugată care s-ar fi putut realiza în ţară, sursă
pentru o creştere economică durabilă. La o analiză mai atentă a raţiunilor migraţiei
externe, se va observa că de fapt cererea pieţei nu este orientată spre a crea noi
locuri de muncă pentru forţa de muncă disponibilă şi atunci aceasta se orientează

spre zonele din afara spaţiului naţional.
Pentru ţara gazdă, de destinaţie, efectele sunt de regulă net favorabile. Ele se
manifestă pe piaţa muncii prin:
•Contribuţia la reducerea deficitului de forţă de muncă
•Atenuarea procesului de îmbătrânire demografică şi a tensiunilor create pe

pieţele muncii la nivel bugetar
•Contribuţii la creşterea producţiei, inclusiv a exporturilor, uneori chiar în
ţările de origine
Pentru lucrător şi familia acestuia, efectele sunt diverse, dar soldul este
apreciat ca fiind pozitiv. Pe partea de câştiguri, regăsim: un venit care asigură
reproducţia forţei de muncă a lucrătorului şi a familiei sale, venit pe care nu l-ar fi

14
obţinut în ţară; sporirea capacităţii de economisire şi investiţii, fie în bunuri de
folosinţă îndelungată fie în lansarea unei afaceri proprii; apariţia unei serii de
câştiguri pe plan profesional şi al culturii muncii, de cunoştinţe, deprinderi,
comportamente, disciplină şi securitatea a muncii. Pierderile sunt de natură
economică dar şi socială: discriminarea în tratament, comparativ cu forţa de muncă
autohtonă, riscul de nerespectare a contractului de muncă de către angajator,
tensiuni în relaţiile cu forţa de muncă autohtonă, dificultăţi de acomodare, protecţie
social redusă
Cei implicaţi în mişcarea migratorie legală se plasează în trei categorii:
a)Persoane cu înaltă calificare, cu competenţe validate în domenii de vârf
ale ştiinţei şi tehnologiei ca şi unele servicii cum sunt cele de învăţământ, sănătate;
b)Persoane cu un nivel mediu de calificare şi specializare care acoperă o
gamă largă de activităţi şi profesii: constructori, personal para-medical, personal
hotelier şi de alimentaţie public;
c)Personal necalificat sau semicalificat în activităţi din domeniul
agricultură, salubritate, construcţii.
Pe lângă migraţia legală, există şi o puternică mişcare migratorie pentru
muncă necontrolată, nici în ţara de plecare (România) şi nici în cea de destinaţie. O
mare parte a acestor persoane lucrează temporar, pe o perioadă nedefinită, cel mai
adesea fără forme legale de muncă, pe piaţa subterană a muncii din ţările de
destinaţie. Firmele agreează această formă de ocupare deoarece costurile salariale
sunt mai reduse, aportul muncii acestor lucrători la sporirea competitivităţii firmei
fiind însemnat.
Fenomenului de migraţie i se asociază o serie de avantaje şi dezavantaje
economice. Fluxurile migratorii aduc beneficii sau pierderi pentru cei pe care îi
afectează. Aceste aspecte menţionate schimbă viziunea asupra migraţiei, ea
15
devenind un instrument de politică economic şi social. Politica va fi una de
deschidere pentru migraţia est-vest cu scopul acoperirii deficitului de muncă slab
calificată şi, pe de altă parte, unde de intensificare a atragerii temporare sau

definitive de creiere pentru a susţine progresul de tehnologii performante şi,
implicit, prin resursă umană cu pregătire de vârf pentru vest-est.
Pentru prima categorie, est-vest, există limitări cantitative, în funcţie de
mărimea deficitului, realizate prin contingentarea fluxurilor pe meserii şi profesii.

Pentru a doua categorie se va intensifica competiţia între statele primitoare pentru
atragerea personalului care să acopere deficitul de înaltă competenţă, condiţie
pentru dezvoltarea ţărilor membre UE şi nu numai, Aceste fluxuri vor fi limitate pe
termen mediu-lung deoarece are loc un proces de îmbătrânire demografică în ţările
est-europene şi creşte deficitul de forţă de muncă în ţările de origine. Practic, prin
migraţiune are loc un transfer al îmbătrânirii demografice şi nu o încetinire a acestui

proces.
Sub aspectul efectelor macroeconomice ale emigrării se constată că acest
segment din populaţia activă este creator de locuri de muncă, fără aport
internaţional privat sau public din economia naţională. Veniturile pe care le creează
acest sector se alătură fondului de consum intern, fondurilor destinate dezvoltării şi
într-o anumită măsură, resurselor bugetare ale economiei.
Aceste venituri, pe care le-au dobândit prin activităţile prestate în alte ţări,
sunt transferate în economia monetară prin intermediul pieţei valutare. Se apreciază
că suma acestei categorii de venituri, înregistrate şi neînregistrate, care intră în
economia noastră se ridică anual la aproximativ 5 miliarde de euro. La aceasta mai
adăugăm partea din venitul acestor agenţi economici destinată consumului

individual în ţara.
16
Transferul de valută realizat de lucrătorii români din străinătate poate fi
considerat unul din marile avantaje ale emigrării care se răsfrânge asupra monedei
naţionale sub aspectul evoluţiei ei pe piaţa valutară. În mod obişnuit, dobândirea
capacităţii internaţionale de plată se realizează prin export care şi el la rândul său

necesită investiţii pentru crearea unor capacităţi de producţie, dependente de
fondurile publice şi private destinate dezvoltării. Migraţia forţei de muncă devine, şi
din acest punct de vedere, un important înlocuitor al exportului. In felul acesta
asistăm la formarea unei veritabile pieţe valutare.
Pe de altă parte, dintre categoriile de agenţi economici care au fost implicaţi
în aprecierea leului, lucrătorii români din străinătate au înţeles cel mai bine că
evoluţiile libere ale cursului de schimb sunt fenomene fireşti pentru orice economie
de piaţă. Reacţia lor se datorează în primul rând prin autodidacticism spontan, oferit
de economia monetară a Uniunii Europene, unde aceştia prestează diferite activităţi
generatoare de venituri valutare. Pentru marea majoritate a lucrătorilor români din
străinătate informarea furnizată de viaţa economică reală în legătură cu mecanismul
valutar a fost extrem de favorabilă.
CAPITOLUL II
LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ ŞI EUROPEANĂ PRIVIND
MIGRAŢIA PERSOANELOR
2.1. Legislaţia naţională

Cadrul normativ actual prin care se reglementează regimul cetăţenilor
statelor terţe în România, al cetăţenilor statelor membre ale UE şi ale Spaţiului
Economic European, precum şi normele de drept care reglementează azilul în
România este conferit în principal de Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.
17
194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în
muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României
a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European
şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi
completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea
socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în
România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului
Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
Aderarea la UE a declanşat un amplu complex de armonizare legislativ în
vederea asigurării conformităţii cu legislaţia europeană în domeniu şi cu alte
instrumente juridice cu caracter internaţional la care statul român este parte.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu
completările ulterioare, transpune următoarele directive:
- Directiva 2001/40/CE a Consiliului din 28 mai 2001 privind recunoaşterea
reciprocă a deciziilor de îndepărtare a resortisanţilor ţărilor terţe, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 149 din 2 iunie 2001;
- Directiva 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a
dispoziţiilor prevăzute la articolul 26 din Convenţia de punere în aplicare a
Acordului Schengen din 14 iunie 1985, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene, seria L, nr. 187 din 10 iulie 2001;
- Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul
la reîntregirea familiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L,
nr. 251 din 3 octombrie 2003;
18
- Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind
statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 16 din 23 ianuarie 2004, astfel
cum a fost modificată prin Directiva 2011/51/UE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 11 mai 2011 de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului
în vederea extinderii domeniului său de aplicare la beneficiarii de protecţie
internaţională, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din
19 mai 2011;
- Directiva 2003/110/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind
asistenţa la tranzit în cadrul măsurilor de îndepărtare pe cale aeriană, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 321 din 6 decembrie 2003;
- Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind
condiţiile de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pentru studii, schimb de elevi,
formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 375 din 23 decembrie 2004;
- Directiva 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o
procedură specială de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe în scopul desfăşurării
unei activităţi de cercetare ştiinţifică, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L, nr. 289 din 3 noiembrie 2005;
- Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16
decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele
membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere
ilegală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 348 din 24
decembrie 2008;
- Directiva 2009/50/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind condiţiile de
intrare şi de şedere a resortisanţilor din ţările terţe pentru ocuparea unor locuri de
muncă înalt calificate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.
155 din 18 iunie 2009;
19
- Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18
iunie 2009 de stabilire a standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la
adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 168 din 30 iunie 2009,
cu excepţia art. 9-12;
- Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13
decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru
resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul
statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu
şedere legală pe teritoriul unui stat membru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L, nr. 343 din 23 decembrie 2011.
Legea nr. 122/2006, cu modificările şi completările ulterioare, transpune:
- Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele
minime pentru acordarea protecţiei temporare, în cazul unui aflux de persoane
strămutate, şi măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor
membre pentru primirea acestor persoane şi suportarea consecinţelor acestei primiri,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L, nr. 212, din 7
august 2001;
- Directiva 2003/9/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de stabilire a
standardelor minime pentru primirea solicitanţilor de azil în statele membre,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 31, din 6 februarie
2003;
- Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul
la reîntregirea familiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr.
251, din 3 octombrie 2003;
- o serie de prevederi din Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25
noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe
termen lung, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, astfel cum a fost
modificată prin Directiva 2011/51/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din
20
11 mai 2011 de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului în vederea
extinderii domeniului său de aplicare la beneficiarii de protecţie internaţională,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 132, din 19 mai 2011;
- Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13
decembrie 2011 privind standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de
protecţie internaţională, la un statut uniform pentru refugiaţi sau pentru persoanele
eligibile pentru obţinerea de protecţie subsidiară şi la conţinutul protecţiei acordate,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 20 decembrie
2011, cu excepţia art. 7 şi art. 9 alin. (3).
România aplică prevederile Regulamentului(UE) nr. 604/2013 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor
şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei
cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către
un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid12 şi ale Regulamentului (UE)
nr. 603/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind
instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor digitale în scopul
aplicării eficiente a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor şi
mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei
cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către
un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid şi privind cererile autorităţilor
de aplicare a legii din statele membre şi a Europol de comparare a datelor Eurodac
în scopul asigurării respectării aplicării legii şi de modificare a Regulamentului
(UE) nr. 1077/2011 de instituire a Agenţiei europene pentru gestionarea
operaţională a sistemelor informatice la scară largă, în spaţiul de libertate, securitate
şi justiţie13.
De asemenea, România aplică parţial prevederile Regulamentului (UE) nr.
562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de
12
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L180 din 29 iunie 2013;
13
Idem;
21
instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către
persoane (Codul frontierelor Schengen)14, precum şi ale Regulamentului (UE) nr.
810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind
instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize)15.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe
teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului
Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu
modificările ulterioare, transpune Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European
şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe
teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de
modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor
64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,
90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004.
Ordonanţa Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor
care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România, precum şi
a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic
European, cu modificările şi completările ulterioare, urmăreşte facilitarea integrării
sociale a cetăţenilor statelor terţe şi ai UE care au dobândit o formă de protecţie în
România.
În scopul coordonării implementării documentelor strategice periodice din
domeniul imigraţiei, prin Hotărârea Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea
Grupului de coordonare a implementării Strategiei naţionale privind imigraţia, cu
modificările şi completările ulterioare, s-a constituit un mecanism de cooperare
interinstituţională cu caracter permanent, element principal pentru implementarea
eficientă a strategiei, politicilor şi legislaţiei în domeniu, respectiv, Grupul de
coordonare a implementării Strategiei naţionale privind imigraţia, denumit în
continuare Grupul de coordonare.
14
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 105 din 13 aprilie 2006;
15
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 243 din 15 septembrie 2009;
22
Acesta reuneşte, printr-un management participativ, instituţii cu competenţe
în domeniul imigraţiei, rolul de coordonator revenindu-i Ministerului Afacerilor
Interne prin Inspectoratul General pentru Imigrări. În contextul ultimelor evoluţii în
plan geopolitic, proiectul a fost completat în sensul includerii unor instituţii care ar
putea contribui la eficientizarea gestionării eventualelor situaţii de criză care ar
putea interveni în domeniul imigraţiei. Modificarea şi completarea proiectului a mai
vizat şi o dezvoltare instituţională care să facă faţă provocărilor impuse având în
vedere faptul că, de la constituirea acestuia şi până în prezent, la nivelul instituţiilor
membre ale Grupului de coordonare au apărut o serie de schimbări din punct de
vedere organizatoric şi al competenţelor. Grupului de coordonare îi revine şi rolul,
conform prevederilor legale, de a stabili modalităţile de cooperare interinstituţională
în vederea realizării obiectivelor strategiei, de a urmări adaptarea politicilor
strategiei în funcţie de mutaţiile în domeniu survenite la nivel naţional, regional şi
internaţional, precum şi dezvoltarea cadrului instituţional necesar implementării
politicilor în domeniu.
De la constituirea acestuia şi până in prezent, relaţiile de colaborare
dezvoltate în cadrul Grupului de coordonare au permis obtinerea de rezultate
semnificative în domeniul de referinţă. Acest fapt impune continuarea şi chiar
îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale, scopul fiind eficientizarea
managementului imigraţiei pe teritoriul naţional în deplină concordanţă cu politicile
în domeniu ale UE şi, implicit, implementarea obiectivelor pe care România, prin
instituţiile competente, şi le-a propus prin Strategia naţională privind imigraţia,
denumită în continuare Strategia naţională.
2.2. Legislaţia din Uniunea Europeană

1.Tratatul constituind Comunitatea Economică Europeană.
Principiul liberei circulaţii a persoanelor reprezintă expresia apartenenţei la
un spaţiu european comun, fără bariere interne.
23
În decursul timpului, libera circulaţie a persoanelor, ca şi concept, a suferit
mai multe modificări. Dacă la început destinatarii acestui concept erau persoanele
individuale (fie agenţi economici, fie lucrători sau prestatori de servicii ), ulterior
domeniul de aplicare al acestui principiu s-a extins la ideea de cetăţean al Uniunii,
fără a fi condiţionat de existenţa vreunei activităţi economice sau de vreo altă
condiţie, cum ar fi cea de naţionalitate.
Uniunea Europeană a creat un cadru legislativ robust pentru bunăstarea
cetăţenilor europeni prin stabilirea şi consolidarea drepturilor acestora în calitate de
cetăţeni, consumatori şi lucrători în numeroase domenii, inclusiv mobilitatea,
sănătatea şi siguranţa, asigurările sociale, condiţiile de lucru, informarea şi
consultarea, egalitatea de gen şi nediscriminarea. Politica de imigraţie este parte
integrantă a dezideratului european de creare a unui spaţiu de libertate, securitate şi
justiţie 16.
2. Actul Unic European

În perioada premergătoare adoptării Actului Unic European de o importanţă
majoră a fost cooperarea între statele membre ale Comunităţilor Europene pentru
găsirea celor mai bune soluţii unanim acceptate variatelor probleme cu care s-a
confruntat Uniunea de-a lungul timpului.
„Actul unic european, prima revedere generală a tratatelor comunitare,
confirmă că, indiferent de faptul că Europa se sprijină pe cele trei Comunităţi, ea nu
se limitează la ele”17.
Însă aceste soluţii aveau nevoie de o bază juridică solidă, ceea ce a impus
necesitatea modificării Tratatului de la Roma din 1957.
Actul Unic European a reprezentat primul act modificator important al
Tratatelor de la Roma pe direcţia unei transformări europene desfăşurată pe o
perioadă de trei decenii, mai exact între anii 1957 -1987.
3. Tratatul de la Maastricht
16
Dan Drugă, Legislaţia UE în domeniul migraţiei., Revista Sfera Politicii, nr. 166/2011, p. 127
17
Cristian Bocancea, Migraţie, aculturaţie şi valori politice, Revista „Sfera politicii „, nr. 166/2011, p. 16
24
Ritmul istoriei s-a accelerat la sfârşitul anilor ’80, a spus Jacque
Delors18.Anul 1989 a fost “anul miracolelor” în care Uniunea Sovietică s-a prăbuşit
şi ţările din centrul şi estul Europei şi-au început drumul către un nou viitor.
Provocarea imediată pentru Comunităţi a constituit-o absorbirea Republicii
Democrate Germania (în urma unificării cu Germania de Vest la 03 iulie 1990 ) atât
din punct de vedere economic, din cauza subdezvoltării sale, cât şi din punct de
vedere politic, din cauza noii greutăţi pe care Republica Democrată Germania o
aducea în balanţă de partea Germaniei.
Sosise momentul pentru a se pune formal în discuţie adâncirea integrării
europene dincolo de componenta economică19.
La aproximativ 3 ani după intrarea în vigoare, la 1 iulie 1987, a Actului
Unic European, construcţia comunitară a progresat semnificativ culminând cu
încheierea unui tratat privind Uniunea Europeană. Acesta a fost semnat la 7
februarie 1992 la Maastricht şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
Aşa cum rezultă din preambulul Tratatului de la Maastricht, cele
douăsprezece state membre au decis să parcurgă o nouă etapă în procesul de
integrare europeană iniţiat prin constituirea Comunităţilor Europene, stabilind ca
obiectiv principal facilitarea liberei circulaţii a persoanelor, garantând totodată
siguranţa şi securitatea popoarelor lor, prin introducerea unor dispoziţii privind
justiţia şi afacerile interne.
4. Tratatul de la Amsterdam
Reformele instituţionale operate de către Tratatul de la Maastricht, în
vederea potenţialei extinderi a Uniunii, au fost considerate inadecvate în multe
cercuri.
În general, Tratatul de la Maastricht a fost aspru criticat pentru “obscuritatea
şi secretul procesului de negociere, complexitatea noii structuri unionale,
împrumutarea instituţiilor comunitare pentru procesul decizional al pilonilor
interguvernamentali, numeroasele excepţii şi posibilităţi de a opta pentru a rămâne
18
Jaques Delors, fost preşedinte al Comisiei Europene
19
Paragraf din Tudorel Ştefan, Beatrice Andreşan – Grigoriu, op. cit., p. 17
25
în afara unor domenii de activitate “, de natură a submina unitatea şi coerenţa
construcţiei comunitare20.
La data de 2 octombrie 1997 a fost semnat Tratatul de la Amsterdam, care a
intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Denumirea completă a acestui tratat este:
Tratatul de la Amsterdam care modifică Tratatul asupra Uniunii Europene, Tratatele
constituind Comunităţile europene şi anumite acte conexe. Scopul declarat al
Tratatului de la Amsterdam a fost acela de a asigura capacitatea de acţiune a
Uniunii Europene şi după extinderea spre est.
În ceea ce priveşte principiul liberei circulaţii a persoanelor Tratatul de la
Amsterdam modifică unul dintre considerentele Tratatului de la Maastricht la
capitolul „Modificări de fond” în sensul că este prevăzută în mod clar facilitarea
liberei circulaţii a persoanelor şi asigurarea siguranţei şi securităţii popoarelor prin
instaurarea unui spaţiu de libertate, de securitate şi justiţie.
5. Acordul Schengen şi Convenţia de Implementare a Acordului
Schengen
La începutul anilor ’80, la nivelul Uniunii Europene a fost demarată o
discuţie cu privire la importanţa principiului libertăţii de circulaţie a persoanelor.
Întrebarea care se punea era aceea dacă un spaţiu de libertate la nivel european
presupune, pe lângă liberul acces la piaţa muncii, şi lipsa graniţelor interne, mai
exact a controalelor la frontierele dintre statele membre.
Conceptul a fost iniţiat la nivel european printr-o discuţie în legătură cu
importanţa termenului libertate de mişcare. În anul 1984, fostul cancelar german
Helmut Kohl s-a întâlnit cu preşedintele de atunci al Franţei, Francois Mitterand, la
trecerea frontierei “Goldene Brenn” din apropiere de Saarbrucken. Aici au luat
decizia de a elimina controalele de frontieră între Germania şi Franţa21.
În urma negocierilor, Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg şi Olanda au
decis crearea între ele a unui spaţiu fără graniţe interne, cunoscut sub denumirea de
“spaţiul Schengen”.
20
Tudorel Ştefan, Beatrice Andreşan -Grigoriu, op. cit., p. 26
21
Ovidiu Ţinca, Drept social european, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 182
26
Astfel, s-a încheiat între aceste state un acord la data de 14 iunie 1985 la
Schengen, urmat de Convenţia de implementare a Acordului Schengen în 1990.
6. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000) a însemnat adoptarea
Cartei Drepturilor Fundamentale, document ce aduce într-un cadru unic drepturile
civile, politice, economice, sociale stipulate într-o serie de documente
internaţionale, europene şi naţionale. Carta nu face nici un fel de deosebire între
cetăţeni, întrunind (pentru prima dată ) în cadrul unui document unic drepturile
tuturor persoanelor care se găsesc în mod legal pe teritoriul UE22.
7.Tratatul de la Lisabona
Acest tratat a fost cunoscut încă din stadiul de proiect sub denumirea de
„Tratatul de Reformă” şi este destinat a înlocui Tratatul Constituţional European
care nu a fost ratificat de toate statele membre.
La data de 13 decembrie 2007 a fost semnat Tratatul de la Lisabona iar la
data de 1 decembrie 2009 a intrat în vigoare. Acesta modifică Tratatul privind
Uniunea Europeană şi Tratatele CE dar fără să le înlocuiască.
1. Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European şi al

Consiliului din 5 aprilie 2011 cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul
Uniunii europene
Acest act normativ are ca obiectiv realizarea liberei circulaţii a lucrătorilor
în cadrul UE prin eliminarea oricărei discriminări între lucrătorii statelor membre pe
criteriul cetăţeniei în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi alte
condiţii de muncă precum şi dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în
vederea desfăşurării unei activităţi salariate, sub rezerva restricţiilor justificate de
motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică.
22
Dan Drugă, Legislaţia UE în domeniul migraţiei., Revista Sfear Politicii, nr. 166/2011, p. 129
27
2. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29
aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor
membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora 23.
Datorită faptului că se aplică tuturor cetăţenilor, nu numai celor care se
angajează în activităţi economice, este denumită şi “directiva cetăţeniei” în
literatura de specialitate24.
Această directivă este destinată, printre altele, încurajării cetăţenilor Uniunii
Europene de a-şi exercita dreptul lor la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul
Statelor Membre, reducerii formalităţilor administrative la cerinţe minimale
esenţiale, oferirii unei mai bune definiţii a statutului de membru de familie şi
limitării scopurilor de refuzare a intrării pe teritoriul unui Stat Membru sau de
încetare a dreptului de rezidenţă al acestora25.
Adoptarea acestei directive a avut la bază recunoaşterea de către semnatari a
unor principii care guvernează libera circulaţie a persoanelor. Astfel, au fost avute
în vedere următoarele, după cum sunt prevăzute în preambulul acesteia:
- cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental
şi individual la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva
limitărilor şi condiţiilor prevăzute de Tratatul de constituire a comunităţilor
europene şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia;
- libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre libertăţile fundamentale
ale pieţei interne, care reprezintă un spaţiu fără frontiere interne, în care libertatea
este asigurată în conformitate cu dispoziţiile Tratatului;
- necesitatea modificării Regulamentului CEE nr. 1612/68 al Consiliului din
data de 15 octombrie 1968;
- necesitatea acordării dreptului la liberă circulaţie şi şedere recunoscut
cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora, indiferent de cetăţenie;
23
Modifică Regulamentul nr. 1621/68 al Consiliului din data de 15 octombrie 1968
24
C. Barnard, The substantive law of the EU, The four freedoms, Oxford University Press, p. 416;Tudorel Ştefan, op
cit, p 388)
25
Ovidiu Ţinca, op.cit., p. 90
28
- cetăţenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de şedere în statul
membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei
condiţii sau formalităţi, alta decât cerinţa de a deţine o carte de identitate valabilă
sau un paşaport valabil;
- faptul că cetăţenii Uniunii care au înţeles să se stabilească pe termen lung
în statul membru gazdă se bucură de dreptul de şedere permanentă ar întări
sentimentul cetăţeniei Uniunii şi este un element cheie în promovarea coeziunii
sociale, care reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale Uniunii. - toţi
cetăţenii Uniunii şi membrii de familie ai acestora care locuiesc într-un stat membru
ar trebui să beneficieze, în statul membru respectiv, de un tratament egal cu cel al
resortisanţilor, sub rezerva dispoziţiilor speciale care sunt prevăzute în mod expres
în Tratat şi de dreptul derivat, etc.
3. Directiva Consiliului 77/486/ce din 25 iulie 1977 privind educaţia

copiilor lucrătorilor migranţi
Prin această directivă Uniunea Europeană a încercat deja să promoveze
abordarea de către statele membre a problemei educaţiei copiilor lucrătorilor
migranţi, în condiţiile în care anterior printr-o Rezoluţie adoptată la 21 ianuarie
1974 privind programul de acţiune socială, Consiliul a inclus printre acţiunile sale
prioritare pe acelea desemnate să îmbunătăţească condiţiile de liberă circulaţie a
angajaţilor, în special cu privire la primirea şi educarea copiilor acestora. Aceasta se
aplică în cazul copiilor pentru care şcolarizarea este obligatorie conform legislaţiei
statului membru gazdă şi care sunt descendenţi ai unui lucrător resortisant al altui
stat membru.
4. Regulamentul Comisiei 1251/70 din 29 iunie 1970 cu privire la dreptul

lucrătorilor de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce au fost angajaţi
în acel stat.
29
Încă din preambulul acestui regulament sunt expuse motivele pentru care a
fost adoptat acesta. Astfel, la elaborarea acestuia au fost avute în vedere mai multe
premise printre care:
- mobilitatea forţei de muncă în cadrul comunităţii care presupune ca
lucrătorii să poată ocupa succesiv mai multe locuri de muncă în mai multe state
membre, fără ca prin aceasta să fie defavorizaţi;
- posibilitatea lucrătorului care locuieşte pe teritoriul unui stat membru de a
beneficia de garantarea dreptului de a rămâne pe acel teritoriu, după ce încetează să
mai ocupe un loc de muncă în acel stat ca urmare a atingerii vârstei de pensionare
sau din cauza incapacităţii permanente de muncă ori care, după o perioadă de
activitate salariată şi de şedere pe teritoriul unui stat membru, ocupă un loc de
muncă salariat pe teritoriul altui stat membru, păstrându-şi în continuare reşedinţa
pe teritoriul primului stat membru.
5. Regulament nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului

din 15 martie 2006 privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la
baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen ).
Printre considerentele avute în vedere la elaborarea acestui regulament se
numără următoarele:
- adoptarea de măsuri în vederea asigurării oricăror controale ale
persoanelor care trec frontierele interne face parte din obiectivul Uniunii de a stabili
un spaţiu fără frontiere interne în care libera circulaţie a persoanelor este asigurată,
- crearea unui spaţiu în care persoanele pot circula liber va fi dublată de
măsurile cuprinse în politica comună privind trecerea frontierelor externe,
- crearea unui corp comun de legislaţie în special prin consolidarea şi
dezvoltarea acquis-ului, este una dintre componentele fundamentale ale politicii
comune privind managementul frontierelor externe,
- controlul frontierelor este nu numai în interesul statelor membre la ale
căror frontiere externe se efectuează, dar şi în interesul tuturor statelor membre care
30
au eliminat controlul la frontierele interne, controlul la frontieră fiind de natură a
contribui la combaterea migraţiei ilegale şi traficului de fiinţe umane şi să prevină
orice ameninţare la adresa securităţii interne a statelor membre, a politicii publice,
sănătăţii publice şi a relaţiilor internaţionale,
- reintroducerea controalelor la frontierele interne ar trebui să fie o excepţie
într-un spaţiu în care persoanele pot circula liber.
Regulamentul are ca obiectiv eliminarea controalelor la frontiere pentru
persoanele care trec graniţele interne dintre statele membre ale Uniuni Europene,
stabilind totodată reguli ce stau la baza controlului la frontieră pentru persoanele
care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.
CAPITOLUL III
AGENDA EUROPEANĂ PRIVIND MIGRAȚIA
3.1. Noţiuni introductive

Migraţia forţei de muncӑ reprezintӑ de fapt fluxuri de persoane. Aceste
persoane pot fi emigrare, dacӑ pӑrӑsesc un anumit spaţiu, sau imigrare, dacӑ sosesc
la o anumitӑ destinaţie. Un teritoriu poate fi în acelaşi timp şi de emigrare şi de

imigrare.
31
Efectele migraţiei nu reflectӑ doar simpla schimbare cantitativӑ a ofertei de
muncӑ, ci sunt mult mai complexe, migraţia afectând pe lângӑ structura populaţiei
şi modelele comportamentale de pe piaţa muncii. Cu cât mobilitatea forţei de muncӑ

este mai mare, creşte şi capacitatea de absorbţie a acelor persoane disponibilizate în
urma proceselor de restructurare sau modernizare.
Migraţia contribuie, de asemenea, la creşterea venitului naţional.
Valorificarea oportunitӑţilor de ocupare dintr-o zonӑ prin imigrarea forţei de muncӑ
disponibilӑ din altӑ zonӑ duce la o folosire mult mai eficientӑ a factorului muncӑ la
nivelul economiei naţionale.
Concesinţele migraţiei internaţionale sunt şi ele la rândul lor deosebit de
complexe însӑ în acelaşi timp şi contradictorii. Sӑ luӑm exemplul unei ţӑri cu un
nivel scӑzut de dezvoltare economicӑ. În cele mai multe cazuri în astfel de ţӑri
emigrarea depӑşeşte imigrarea, rezultând deci un sold migrator negativ. Pe termen
lung acesta va afecta potenţialul demografic naţional. Dacӑ emigrarea temporarӑ se
transformӑ în emigrare definitivӑ atunci pericolul este şi mai mare. În general,
segmentul dinamic al unei populaţii este cel ce alege sӑ emigreze, vorbim aici de
persoane între 25-45 ani, cu studii superioare. Ei reprezintӑ în cele mai multe cazuri
o pierdere irecuperabilӑ de capital uman.
3.2. Măsuri esenţiale

Prima parte a acestei agende europene privind migrația reprezintă un
răspuns la necesitatea unor măsuri rapide și hotărâte de reacție la tragedia umană
din întreaga Mediterană. Declarația Consiliului European din 23 aprilie 2015 26 și
Rezoluția Parlamentului European care i-a urmat peste câteva zile au ilustrat
consensul în privința necesității luării unor măsuri rapide pentru a salva vieți și în
26
Reuniunea extraordinară a Consiliului European, 23 aprilie 2015 – declarație:
http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/04/23-special-euco-statement/ Această parte a Agendei
europene privind migrația încorporează și dezvoltă inițiativele incluse în foaia de parcurs prezentată de Comisie ca
urmare a Declarației Consiliului European din 23 aprilie
32
privința intensificării acțiunilor UE.
Această reacție rapidă trebuie să reprezinte și tiparul răspunsului UE la
crizele viitoare, indiferent de partea frontierei externe comună care ar fi supusă unor
presiuni, de la est la vest și de la nord la sud.
Salvarea de vieți omenești pe mare
Europa nu poate sta cu brațele încrucișate în timp ce se pierd vieți omenești.
Eforturile de căutare și salvare vor fi intensificate, pentru a restabili nivelul
intervențiilor care aveau loc în cadrul fostei operațiuni italiene Mare Nostrum.
Pentru triplarea bugetului operațiunilor comune ale Frontex, Triton și Poseidon,
Comisia a prezentat deja un buget rectificativ pentru 2015 și își va prezenta
propunerea privind anul 2016 la sfârșitul lunii mai. După punerea acestei măsuri în
aplicare, se vor extinde atât capacitatea, cât și întinderea geografică a acestor
operațiuni, astfel încât Frontex să își poată îndeplini rolul său dublu, de a coordona
statele membre care fac obiectul unor presiuni și de a contribui la salvarea vieților
migranților pe mare4. În paralel cu această creștere a finanțării din partea UE, o serie
de state membre desfășoară mijloace de intervenție (nave și aeronave). Această
solidaritate binevenită va trebui să continue pe toată perioada în care va exista
presiunea exercitată de migrație. Noul plan operațional Triton va fi prezentat la
sfârșitul lunii mai.
Vizarea rețelelor infracționale de persoane care introduc ilegal migranți
Trebuie vizate rețelele infracționale care exploatează migranții vulnerabili.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a
prezentat deja opțiuni privind eventuale operațiuni desfășurate în cadrul politicii
europene de securitate și apărare (PASC) pentru identificarea, capturarea și
distrugerea sistematică a navelor utilizate de persoanele care introduc ilegal
migranți. Astfel de acțiuni, desfășurate în temeiul dreptului internațional, vor
reprezenta o demonstrație convingătoare a hotărârii de a acționa a UE.
Reacția la nivelurile ridicate ale fluxurilor de sosire în UE: transferul
Sistemele de azil ale statelor membre se confruntă actualmente cu o presiune
33
fără precedent și, în condițiile apropierii verii, fluxul de persoane către statele
membre din prima linie va continua în lunile următoare. UE ar trebui să acționeze
înainte ca presiunea să devină intolerabilă: din cauza volumului fluxurilor de
imigranți, capacitatea locală de primire și infrastructura de prelucrare a cererilor
sunt deja suprasolicitate la maximum. Pentru a face față situației din Mediterana,
Comisia va propune, până la sfârșitul lui mai, declanșarea sistemului de reacție de
7
urgență avut în vedere la articolul 78 alineatul (3) din TFUE . Propunerea va
include un sistem temporar de distribuire a persoanelor care au în mod clar nevoie
de protecție internațională, pentru a asigura participarea echitabilă și echilibrată a
tuturor statelor membre la acest efort comun. Statul membru de destinație va fi
responsabil de examinarea cererii în conformitate cu normele și garanțiile în
vigoare. Anexa conține cheia de redistribuție, bazată pe criterii precum PIB,
dimensiunea populației, rata șomajului și numărul de solicitanți de azil și de
refugiați transferați în trecut.
3.3. Piloni ai gestionării migraţiei

UE trebuie să continue să se implice dincolo de granițele sale și să
consolideze cooperarea cu partenerii săi globali, să se ocupe de cauzele profunde și
să promoveze modalitățile de migrație legală care stimulează creșterea circulară și
dezvoltarea în țările de origine și de destinație. Această chestiune va fi abordată în
mai mare detaliu în cadrul revizuirii strategice inițiate de ÎR/VP pentru a evalua
impactul schimbărilor din mediul global, precum și în cadrul viitoarei revizuiri a
politicii europene de vecinătate, care va viza, de asemenea, inițierea de propuneri
privind parteneriate strânse cu vecinii noștri, pentru o cooperare cu ținte mai precise
în privința aspectelor care reprezintă preocupări comune, incluzând migrația.
Prezenta agendă stabilește patru niveluri de acțiune pentru o politică a UE
privind migrația care să fie echitabilă, solidă și realistă. Odată implementate,
acestea vor dota UE cu o politică privind migrația care respectă dreptul de a solicita
azil, răspunde provocărilor umanitare, trasează un cadru european clar pentru o
34
politică comună privind migrația și rezistă la testul timpului.
1 Reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară

Migrația neregulamentară are multe motivații diferite. Adesea însă,
rezultatul acesteia este o dezamăgire profundă. Călătoria este adesea mult mai
periculoasă decât se anticipa, migranții fiind adesea la mila rețelelor infracționale
pentru care profitul este mai important decât viețile omenești. Cei care nu
îndeplinesc condițiile pentru azil se confruntă cu perspectiva returnării. Cei care duc
o viață clandestină în Europa au o existență precară și pot cădea pradă cu ușurință
exploatării. Este în interesul tuturor să fie abordate cauzele profunde care îi
determină pe oameni să își caute o viață altundeva, să fie combătute persoanele care
introduc ilegal migranți și traficanții de migranți și să existe claritate și
predictibilitate în ceea ce privește politicile de returnare.
Abordarea cauzelor profunde ale strămutărilor neregulamentare și forțate
din țări terțe
Multe dintre cauzele profunde ale migrației constau în probleme globale pe
care UE a încercat să le abordeze de mulți ani. Migrația ar trebui recunoscută ca
fiind unul dintre domeniile principale în care o politică externă a UE activă și
implicată are o importanță directă pentru cetățenii UE. Războaiele civile,
persecuțiile, sărăcia și schimbările climatice determină direct și imediat migrația,
astfel încât prevenirea și atenuarea acestor amenințări au o importanță capitală
pentru dezbaterea privind migrația.
Parteneriatele cu țările de origine și de tranzit sunt esențiale și există deja o
serie de cadre bilaterale și regionale privind migrația13. Acestea vor fi dezvoltate
prin intensificarea rolului în materie de migrație al delegațiilor UE din țările-cheie.
Cu o alocare bugetară de 96,8 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020,
asistența UE pentru cooperare externă, în special cooperarea pentru dezvoltare,
joacă un rol important în abordarea unor probleme globale cum ar fi sărăcia,
insecuritatea, inegalitatea și șomajul, care se numără printre cauzele principale ale
35
migrației neregulamentare și forțate. Este inclus sprijinul pentru regiuni din Africa,
Asia și Europa de Est de unde provin majoritatea migranților.
Lupta împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți și a traficanților
de migranți
Combaterea rețelelor infracționale de persoane care introduc ilegal migranți
și de traficanți de migranți reprezintă, în primul rând, o modalitate de a împiedica
exploatarea migranților de către rețelele infracționale. Aceasta ar descuraja, de
asemenea, migrația neregulamentară. Obiectivul trebuie să fie acela ca operațiunile
„cu risc scăzut și rentabilitate ridicată” ale rețelelor de persoane care introduc ilegal
migranți să devină, pentru infractori, operațiuni „cu risc ridicat și rentabilitate
scăzută”. Un plan de acțiune va fi prezentat de Comisie la sfârșitul lunii mai.
Cooperarea cu țările terțe este de o importanță crucială. Cele mai multe
dintre persoanele care introduc ilegal migranți nu sunt stabilite în Europa, iar cele
care sunt arestate pe nave în Marea Mediterană sunt, în mod normal, ultima verigă a
lanțului. Cooperarea în vederea anihilării grupurilor infracționale locale și
internaționale care controlează rutele de introducere ilegală a migranților va
constitui un obiectiv major al cooperării intensificate menționate anterior.
2 Gestionarea frontierelor - salvarea de vieți omenești și securizarea
frontierelor externe
Măsurile descrise anterior, menite să soluționeze situația actuală din Marea
Mediterană, au fost concepute ca măsuri de răspuns urgent la o situație de criză
specifică. Ar fi o iluzie să se creadă că este vorba de o nevoie de scurtă durată, care
nu va reapărea. Consolidarea Frontex și crearea unor noi forme de cooperare cu
statele membre ar trebuie să fie considerate drept un nivel de sprijin și de
solidaritate care să fie de durată.
Regulile de angajare convenite pentru operațiunile Triton ar trebui să fie
considerate drept un model pentru viitoarele acțiuni cu privire la întreaga frontieră
externă terestră și maritimă. Fiecare criză va fi diferită, însă UE trebuie să țină
seama de învățămintele din trecut și să fie pregătită să acționeze anticipând situațiile
36
de criză, nu doar atunci când acestea survin.
Echipele de pază de coastă au un rol esențial, atât în ceea ce privește
salvarea de vieți omenești, cât și în ceea ce privește securizarea frontierelor
maritime. Eficacitatea acestora ar urma să fie îmbunătățită printr-o cooperare
sporită. Comisia, împreună cu agențiile relevante, va sprijini o astfel de cooperare
și, dacă este cazul, punerea în comun, în continuare, la nivelul UE, a anumitor
atribuții ale pazei de coastă.
3. Europa are obligația de a oferi protecție: o politică comună puternică

în materie de azil
UE are nevoie de un sistem bine definit de primire a solicitanților de azil în
UE. În 2014, în UE, s-a înregistrat un număr record de 600 000 de cereri de azil.
Toate cererile de azil trebuie să fie prelucrate și persoanele care au dreptul să
solicite azil trebuie să beneficieze de protecție. Una dintre deficiențele evidențiate
ale politicii actuale a fost lipsa de încredere reciprocă între statele membre, în
special ca urmare a fragmentării continue a sistemului de azil. Acest fapt are un
impact direct atât asupra solicitanților de azil care introduc cereri de azil în mai
multe state membre, cât și asupra opiniei publice din UE, întrucât încurajează
percepția conform căreia sistemul actual este în mod fundamental inechitabil. UE
dispune însă de norme comune care ar trebui să ofere deja baza pentru o încredere
reciprocă, iar dezvoltarea în continuare a acestor norme va permite un nou început.
O punere în aplicare coerentă a sistemului european comun de azil
Prioritatea este asigurarea unei aplicări integrale și coerente a sistemului
european comun de azil. Acest obiectiv va fi sprijinit printr-un nou proces de
monitorizare sistematică, care să analizeze transpunerea și aplicarea normelor în
materie de azil și sa încurajeze încrederea reciprocă. În plus, în colaborare cu statele
membre și cu Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), Comisia va oferi
orientări suplimentare în vederea îmbunătățirii standardelor privind condițiile de
primire și procedurile de azil, pentru a pune la dispoziția statelor membre indicatori
37
bine definiți, simpli și de calitate, consolidând protecția drepturilor fundamentale
ale solicitanților de azil și acordând o atenție deosebită nevoilor grupurilor
vulnerabile, cum ar fi copiii.
4 O nouă politică în domeniul migrației legale

Europa concurează cu alte economii pentru atragerea de lucrători având
competențele de care are nevoie. În ceea ce privește evoluția cererii de competențe
din UE, între 2012 și 2015 se așteaptă să se înregistreze o creștere importantă (cu 23
36
%) a locurilor de muncă pentru lucrători cu un nivel mai ridicat de educație. Au
apărut deja deficite în sectoare-cheie precum științele, tehnologia, ingineria și
asistența medicală. Europa trebuie să își dezvolte propria bază de competențe și să
pregătească populația pentru a se integra pe piața actuală a forței de muncă. În 2015,
Comisia va prezenta un nou pachet privind mobilitatea forței de muncă, precum și o
nouă inițiativă privind competențele37, însă, chiar și în cazul unui efort susținut pe
termen mediu și lung, este improbabil să fim în măsură să răspundem de deplin
necesităților.
De asemenea, UE se confruntă cu o serie de provocări economice și
demografice pe termen lung. Populația sa îmbătrânește, iar economia europeană
depinde din ce în ce mai mult de locurile de muncă înalt calificate. În plus, în
absența migrației, populația activă a Europei va scădea cu 17,5 milioane de
persoane în următorul deceniu. Migrația va reprezenta o modalitate din ce în ce mai
importantă de a consolida sustenabilitatea sistemului nostru de asigurări sociale și
de a asigura o creștere sustenabilă a economiei UE.
3.4. O reorganizare
Prezenta agendă se concentrează în primul rând pe găsirea unor soluții care
să permită Europei să avanseze în aceste domenii pe termen scurt și mediu. Cu toate
acestea, pentru a soluționa problemele existente într-un mod eficace și sustenabil pe
termen mai lung, cooperarea europeană în domeniul migrației trebuie să treacă într-
38
o nouă etapă.
Inițiativele din prezenta agendă vor fi esențiale pentru definirea unei politici
europene eficace și echilibrate în domeniul migrației. În conformitate cu cadrul
stabilit de tratate și de protocoale relevante la acestea, Comisia va lansa procese
paralele de reflecție în mai multe domenii:
1.Finalizarea sistemului european comun de azil: Tratatele UE pun bazele

unui statut unitar în materie de azil, valabil în întreaga Uniune. Comisia va lansa o
dezbatere amplă privind următoarele etape ale dezvoltării sistemului european
comun de azil, care să includă aspecte precum un cod comun de azil și
recunoașterea reciprocă a deciziilor în materie de azil. 49 Dezbaterea va cuprinde și o
reflecție pe termen mai lung în vederea instituirii unui proces decizional unic în
materie de azil, care va avea ca obiectiv garantarea egalității de tratament a
solicitanților de azil în întreaga Europă.
2. gestionare comună a frontierei europene: Intensificarea acțiunilor din
Marea Mediterană reflectă faptul că gestionarea frontierelor externe este tot mai
mult o responsabilitate comună. La fel ca instituirea unui sistem european de
50
polițiști de frontieră, aceasta ar cuprinde o nouă abordare a atribuțiilor pazei de
coastă din UE, acoperind inițiative precum partajarea activelor, exercițiile comune
și utilizarea ambelor tipuri de resurse, precum și posibilitatea de a se avansa în
direcția creării unui corp de pază de coastă european.
3. Un nou model privind migrația legală: Tratatele UE stabilesc că decizia
finală privind admiterea migranților economici este luată de statele membre. Cu
toate acestea, este necesar ca UE să analizeze modalitățile prin care această
delimitare poate fi conciliată cu necesitățile economiei UE în ansamblu. În special,
Comisia va examina posibilitatea de a elabora, împreună cu statele membre, un
sistem bazat pe exprimarea interesului. Acesta ar utiliza criterii verificabile pentru a
efectua în mod automat o primă selecție a potențialilor migranți, angajatorii fiind
invitați să identifice candidații prioritari din rezerva de persoane care și-au exprimat
39
interesul, iar migrarea ar avea loc după ce unei persoane i s-a oferit un loc de
muncă. Acest lucru ar permite crearea unei rezerve la nivelul UE de migranți
calificați, accesibilă atât pentru angajatori, cât și pentru autoritățile statelor membre,
în timp ce selecția propriu-zisă și procedura de admitere ar rămâne la nivel național,
bazându-se pe nevoile reale de pe piața forței de muncă ale fiecărui stat membru.
3.5. Transferul şi relocarea populaţiei spaţiului comunitar european

Transferul
„Transfer” înseamnă repartizarea între statele membre a persoanelor care au
o nevoie clară de protecție internațională.
Pe baza unei chei de repartizare, Comisia va propune, până la sfârșitul lunii
mai, declanșarea sistemului de reacție de urgență avut în vedere la articolul 78
alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și va introduce un
mecanism european temporar de transfer pentru solicitanții de azil care au o
nevoie clară de protecție internațională.
Cheia de repartizare se va baza pe următoarele elemente:
a) dimensiunea populației (40 %), care reflectă capacitatea de a absorbi un
anumit număr de refugiați;
b) PIB-ul total (40 %), care reflectă nivelul absolut de bogăție a unei țări și,
prin urmare, arată capacitatea unei economii de a absorbi și a integra refugiați;
c) numărul mediu al cererilor de azil spontane și numărul de refugiați
relocați raportat la 1 milion de locuitori în perioada 2010-2014 (10 %), care reflectă
eforturile statelor membre din ultimii ani;
d) rata șomajului (10 %) ca indicator al capacității de a integra refugiați.
Numărul efectiv al persoanelor transferate către fiecare stat membru va
depinde de numărul total al persoanelor care vor trebui să fie transferate și va fi
inclus în propunerea legislativă.
Statul membru de destinație va fi responsabil de examinarea cererilor de azil
în conformitate cu normele și garanțiile stabilite.
40
Aplicarea cheii de repartizare de bază va ține cont de situația de criză
specifică. Statele membre din care va avea loc transferul nu ar trebui să fie luate în
considerare pentru primirea persoanelor transferate. Propunerea va reflecta poziția
Regatului Unit, a Irlandei și a Danemarcei, prevăzută în protocoalele relevante la
tratate.
Relocarea
„Relocare” înseamnă transferul unor persoane strămutate care au o nevoie
clară de protecție internațională, la propunerea Înaltului Comisar al Organizației
Națiunilor Unite pentru Refugiați și în acord cu țara de relocare, dintr-o țară terță
către un stat membru, unde acestea vor fi admise și vor primi drept de ședere și
orice alte drepturi comparabile celor acordate unui beneficiar de protecție
internațională.
Până la sfârșitul lunii mai, Comisia va adopta o Recomandare privind un
mecanism european de relocare.
Acest mecanism se va aplica tuturor statelor membre. Statele asociate
vor fi invitate să participe la acest mecanism. Proporția din cifra totală care va
face obiectul angajamentului de relocare se va aloca pe baza cheii de repartizare
prezentate mai sus pentru mecanismul de transfer (a se vedea tabelul 2 de mai jos).
Mecanismul va consta într-un angajament comun european privind
relocarea a 20 000 de persoane.
Comisia va contribui la acest mecanism prin punerea la dispoziție a unei
sume suplimentare totale de 50 de milioane EUR pentru 2015 și 2016.
Printre regiunile prioritare pentru relocare se vor număra Africa de Nord,
Orientul
Mijlociu și Cornul Africii, acordându-se întâietate țărilor în care se aplică
programe regionale de dezvoltare și protecție. Mecanismul urmează să stabilească
legături strânse cu aceste programe.
Se va solicita cooperarea Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor
Unite pentru Refugiați (ICNUR) și a altor organizații relevante pentru a sprijini
41
punerea în aplicare a mecanismului, în conformitate cu practicile curente
(identificare, propunere, transfer etc.). Se va avea de asemenea în vedere
implicarea Biroului European de Sprijin pentru Azil în cadrul mecanismului.
Fiecare stat membru va continua să fie responsabil pentru deciziile individuale de
admitere.
Comisia este conștientă de riscul unei circulații secundare spontane a
persoanelor relocate.
Pentru a preveni acest lucru, relocarea va avea loc cu condiția ca persoana
relocată să accepte să rămână în statul de relocare pentru o perioadă de cel puțin
cinci ani. De asemenea, aceasta va informată în legătură cu consecințele unei
deplasări în cadrul UE și cu faptul că nu va fi posibil să obțină un statut legal în alt
stat membru sau să aibă acces la prestații sociale. Identificarea rapidă și returnarea
persoanelor care nu respectă un astfel de acord sunt deja posibile în temeiul
legislației UE. Comisia, în cooperare cu statele membre și cu agențiile relevante, va
elabora instrumente suplimentare pentru aplicarea în practică a acestor măsuri.
CAPITOLUL IV
STRATEGIA NAŢIONALĂ PRIVIND IMIGRAŢIA
PENTRU PERIOADA 2015-2018
4.1. Contextul internaţional

Pentru asigurarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în
Europa, Uniunea Europeană şi statele membre îşi definesc politicile pe termen
scurt şi mediu în contexul unor schimbări structurale, precum evoluţia
demografică pe termen lung, lipsa forţei de muncă în anumite domenii, creşterea
competiţiei pentru atragerea de lucrători înalt calificaţi sau pe fondul instabilităţii în
imediata sa apropiere. Tot mai mulţi cetăţeni ai statelor terţe aleg să vină în Europa
42
pentru a munci, pentru a studia, ca turişti, ca furnizori de servicii sau chiar în
căutarea unei forme de protecţie.
În acelaşi timp, Europa se confruntă cu schimbarea continuă a rutelor de
migraţie ilegală, ceea ce presupune acţiuni concrete în toate domeniile, de la
gestionarea managementului integrat al frontierelor externe, până la stabilirea unui
sistem european comun solid şi de încredere privind azilul. Migraţia şi azilul nu pot
fi gestionate independent de realităţile la nivel european fiind influenţate în mod
direct de dezvoltarea reţelelor de crimă organizată sau a celor de trafic de fiinţe
umane, respectiv de demersurile de prevenire şi combatere a terorismului şi de
nevoia de asigurare a protecţiei şi promovării drepturilor fundamentale, inclusiv a
celor privind datele cu caracter personal, în acelaşi timp cu garantarea securitatăţii
interne a UE.
Este foarte importantă asigurarea unei mai mari coerenţe între acţiunile UE
şi acţiunile statelor membre, dar, în mod cert, punctul de plecare pentru politicile
naţionale în domeniu îl reprezintă situaţia la nivelul fiecărui stat membru. Consiliul
European a stabilit linii directoare în plan legislativ şi operaţional pentru următorii
ani, în domeniul libertăţilor, securităţii şi justiţiei. Acestea vor influenţa politicile în
domeniul azilului şi migraţiei, frontierelor, dar şi al cooperării poliţieneşti şi
judiciare.
Europa nu poate sta cu braţele încrucişate în timp ce se pierd vieţi omeneşti.
Eforturile de căutare şi salvare vor fi intensificate, pentru a restabili nivelul
intervenţiilor care aveau loc în cadrul fostei operaţiuni italiene Mare Nostrum. În
acest context, la nivel European vor fi continuate şi intensificate operaţiunile
comune ale Frontex, Triton şi Poseidon, care vor beneficia o capacitate crescută şi
îţi vor extinde aria geografică, astfel încât Agenţia Europeană a Frontierelor Externe
să îşi poată îndeplini rolul său dublu, de a coordona statele membre care fac obiectul
unor presiuni şi de a contribui la salvarea vieţilor migranţilor pe mare.
Sistemele de azil ale statelor membre se confruntă cu o presiune fără
precedent care se poate intensifica. Pentru a face faţă situaţiei din Mediterana,
43
Uniunea Europeană şi Statele membre au declanşat sistemul de reacţie de urgenţă.
Acest lucru include un sistem temporar de distribuire a persoanelor care au în mod
clar nevoie de protecţie internaţională, pentru a asigura participarea echitabilă şi
echilibrată a tuturor statelor membre la acest efort comun.
Pe lângă transferul tuturor persoanelor care se găsesc deja pe teritoriul UE,
Statele Membre şi-au asumat participare la ajutorarea persoanelor strămutate care
au în mod clar nevoie de protecţie internaţională. Aceasta este o responsabilitate
comună a comunităţii internaţionale, sarcina de a stabili când cineva nu poate
rămâne în propria ţară în condiţii de siguranţă revenindu-i Înaltului Comisar al
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR). Astfel de persoane
vulnerabile nu pot fi lăsate în situaţia de a recurge la reţele infracţionale de trafic de
persoane care introduc ilegal migranţi pe teritoriul European. Aceştia trebuie să aibă
la dispoziţie modalităţi sigure şi legale de a ajunge în UE.
Pe fondul evenimentelor din Mediterană, la nivel european s-a impus luarea
de urgenţă a unor măsuri în vederea salvării de vieţi omeneşti. Aspectele legate de
solidaritate şi împărţirea responsabilităţilor cu privire la situaţia din Mediterana au
fost abordate în Agenda Europeana privind Migratia (lansată în data de 13 mai 2015
şi adoptată de Colegiul Comisarilor), iar Consiliul European din 25 – 26 iunie 2015
a convenit asupra unor măsuri interconectate de ajutorare a unui număr de 60.000
de persoane aflate în nevoie de protecţie, după cum urmează:
- Relocarea intra - UE a unui număr de 40.000 de persoane care au în mod
clar nevoie de protecţie internaţională, aflate pe teritoriul Republicii Italiene şi
Republicii Elene;
- Relocarea extra – UE a unui număr de 20.000 de persoane strămutate care
au în mod clar nevoie de protecţie internaţională.
Potrivit celor două scheme de relocare propuse de Comisia Europeană prin
pachetul de implementare al Agendei Europene privind Migraţia, pentru România a
fost prevăzut un total de 2.362 de persoane, din care 1.705 prin mecanismul de
44
urgenţă - relocare internă (682 din Grecia, 1.023 din Italia), şi 657 prin programul
UE de relocare extra-UE.
În acest context, România îşi manifestă o atitudine solidară faţă de situaţia
din Mediterană de participare la efortul comun al Statelor Membre pentru
diminuarea presiunii migraţiei ilegale.
Astfel, la nivel naţional în data de 02 iulie 2015 s-a aprobat de către
Guvernul României Memorandumul cu privire la punerea în aplicare a Concluziilor
Consiliului European din 25 – 26 iunie 2015 pe componenta migraţie. Prin acest
document s-a aprobat, preluarea de către România a cotei de 1.705 persoane în
cadrul mecanismului de relocare internă şi 80 de persoane în cadrul programului UE
de relocare extra-UE, care au în mod clar nevoie de protecţie internaţională.
Europa trebuie să dezvolte strategii de maximizare a oportunităţilor de
migraţie legală, prin intermediul unor norme coerente şi eficiente şi pe baza unui
dialog cu comunitatea de afaceri şi cu partenerii sociali. De asemenea, UE ar trebui
să susţină eforturile depuse de statele membre în direcţia punerii în aplicare a unor
politici de integrare activă care să promoveze coeziunea socială şi dinamismul
economic şi care să prevină excluderea socială la care pot fi expuşi imigranţii. La
nivelul UE a fost creat cadrul pentru politicile comune în materie de migraţie
externă şi de azil, care permite iniţierea unui dialog cuprinzător cu ţările din
vecinătatea sa şi din lume şi contribuie la iniţiativele în curs în domeniul migraţiei şi
dezvoltării.
Mobilitatea reprezintă un concept mai larg decât migraţia în general şi
include o categorie largă de persoane, incluzând aici cercetătorii, oamenii de afaceri
sau cei care îşi vizitează familia.
Pe de altă parte, educaţia şi pregătirea ocupă un rol important în procesul de
integrare a migranţilor în societatea gazdă dar şi pe piaţa muncii, de aceea o atenţie
deosebită ar trebui acordată politicilor în contextul migraţiei şi mai ales al
mobilităţii.
45
Pentru atragerea cetăţenilor din state terţe care deţin competenţe, abilităţi şi
calificări profesionale specifice este nevoie de implementarea unor politici mai
flexibile de admitere.
O mobilitate crescută a forţei de muncă provenită din rândul studenţilor din
ţările terţe influenţează în mod direct piaţa muncii, dacă aceştia au posibilitatea de
angajare după terminarea studiilor.
În ceea ce priveşte gestionarea migraţiei ilegale, la nivelul UE va fi acordată
în continuare prioritate eforturilor de returnare voluntară şi trebuie avute în vedere
măsurile de returnare voluntară şi de reintegrare cu asistenţa UE, care ar putea fi
puse în aplicare în strânsă cooperare cu ţările de origine, cu organizaţiile
internaţionale şi cu organizaţiile neguvernamentale.
Politica de returnare trebuie să se bazeze pe standarde comune, care
garantează o returnare credibilă şi umană, cu respectarea drepturilor fundamentale şi
a demnităţii fiecărei persoane, concomitent cu reducerea cazurilor în care imigranţii
nu beneficiază de un statut legal clar şi asigurarea unor proceduri corecte şi
eficiente.
Angajamentul UE faţă de protecţia internaţională necesită o politică
europeană solidă în domeniul azilului, bazată pe solidaritate şi răspundere.
Transpunerea integrală şi punerea în aplicare efectivă a Sistemului european comun
de azil (SECA) reprezintă o prioritate.
Aceasta ar trebui să aibă drept rezultat standarde comune înalte şi o
cooperare mai strânsă, care să creeze condiţii uniforme pe baza cărora solicitanţii de
azil să beneficieze de aceleaşi garanţii procedurale şi de aceeaşi protecţie în întreaga
Uniune.
Legislaţia privind Sistemul european comun de azil urmăreşte să asigure un
acces mai bun la azil persoanelor care au nevoie de protecţie, o mai bună calitate a
condiţiilor de primire şi decizii mai rapide şi mai fiabile în materie de azil, ceea ce
va permite statelor membre să răspundă provocărilor în materie de protecţie
internaţională. Se urmăreşte tot mai mult garantarea unei legături între
46
responsabilitate şi solidaritate, pe bază de voluntariat, în materie de azil. Aceasta
înseamnă, pe de o parte, că statele membre trebuie să respecte în totalitate normele
acquis-ului UE şi, pe de altă parte, că statele membre ar trebui să acorde sprijin
acelor state membre care se confruntă cu presiuni ridicate temporare asupra
sistemelor lor de azil.
Un mecanism de avertizare timpurie, de pregătire şi de gestionare a crizelor
este, în prezent, consacrat în Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18
februarie 2003 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului
membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre
statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe (Regulamentul Dublin).
Nu trebuie uitată dimensiunea externă, măsurile luate pentru a asigura
libertatea, securitatea şi justiţia în Europa fiind, de asemenea, influenţate de
evenimentele şi evoluţiile din afara UE. Schimbările politice şi instabilitatea,
agravarea disparităţilor în ceea ce priveşte prosperitatea şi schimbările climatice
sunt factori care favorizează mobilitatea voluntară la o scară mai mare şi
strămutările forţate, care generează presiune asupra frontierelor externe. UE trebuie
să stabilească un dialog mai eficace cu ţările învecinate, atât din est, cât şi din sud,
precum şi cu cele mai îndepărtate, în vederea abordării cauzelor profunde ale
migraţiei ilegale şi forţate.
UE îşi propune să consolideze parteneriatele cu ţările terţe în domeniul
migraţiei şi mobilităţii, pentru a valorifica pe deplin potenţialul cadrului şi
instrumentelor pe care le oferă Abordarea globală privind migraţia 27. Pe lângă
dialogurile privind liberalizarea regimului vizelor şi facilitarea eliberării vizelor pe
termen scurt care pot contribui la accelerarea creşterii economice în UE şi la
promovarea dezvoltării în ţările terţe, activităţile desfăşurate individual, la nivelul
fiecărui stat membru sub umbrela parteneriatelor pentru mobilitate pot juca un rol
important în abordarea penuriei de forţă de muncă şi a lipsei personalului calificat în
Europa şi pentru a facilita mobilitatea legată de comerţ.
27
Aprobată de către Consiliul European din 15 şi 16 decembrie 2015;
47
Noul cadru financiar în domeniul migraţiei şi azilului acoperă perioada
2015-2020 şi reprezintă un instrument mult mai cuprinzător decât cele trei fonduri
pe care le succede (Fondul de Returnare, Fondul de Integrare, respectiv Fondul
pentru Refugiaţi), urmând să asigure managementul efectiv şi integrat al fluxurilor
migratorii la nivelul UE, odată cu respectarea principiului solidarităţii şi împărţirii
responsabilităţii.
O particularitate a noului instrument financiar o reprezintă posibilitatea
susţinerii acţiunilor privind dimensiunea externă, în special în ceea ce priveşte
implementarea acordurilor de readmisie, parteneriate de mobilitate şi programe de
protecţie regională.
Acesta prevede şi un mecanism de asistenţă în caz de urgenţă care să ofere o
reacţie imediată în cazul unei presiuni migratorii la nivelul statelor membre sau a
ţărilor terţe.
Acesta va continua să întărească şi să dezvolte Sistemul European Comun
de Azil prin asigurarea unei aplicări uniforme şi unitare a aquis-ului UE şi a întăririi
solidarităţii între statele membre încurajând, totodată, dezvoltarea unor strategii
proactive în domeniul integrării, cu accent deosebit asupra nevoilor beneficiarilor de
protecţie internaţională, precum şi a grupurilor vulnerabile. Nu în ultimul rând,
acesta va finanţa implementarea şi asigurarea unui management efectiv în materie
de returnare, cu accent pe returnarea voluntară asistată.
4.2. Contextul naţional

Având în vedere poziţionarea geografică a ţării, România se află la
confluenţa rutelor de migraţie care au ca punct de pornire zona de sud a globului
(ţările de pe continentul african), dar şi ţările din Asia şi Asia de Sud-Est. Totuşi,
fluxurile migratorii care afectează teritoriul României au ca punct de pornire zone
diferite pentru imigraţia legală şi cea ilegală. Astfel, din analiza acestora, se poate
concluziona că fluxurile de imigraţie legală provin din state cu care ţara noastră a
dezvoltat şi continuă să dezvolte relaţii de cooperare şi care imigrează cu
48
consecvenţă în România, indiferent de modificările aduse regimului de călătorie
aplicabil.
În acest context se poate preciza că, începând din anul 2005, ţări precum
Republica Moldova, Republica Populară Chineză sau Republica Turcia au
reprezentat ponderea cea mai mare a cetăţenilor statelor terţe care au ales să-şi
stabilească reşedinţa temporară sau permanentă pe teritoriul României.
Intensitatea fluxurilor de imigraţie legală a fost influenţată, de-a lungul
timpului, de factori economici şi sociali, atât din ţara de origine, cât şi din România.
Astfel, în perioada anilor ’90, România reprezenta o piaţă atractivă şi cetăţenii
statelor terţe se bucurau de anumite facilităţi în ceea ce priveşte intrarea, şederea sau
derularea de activităţi comerciale, ceea ce a făcut ca în această perioadă să-şi
stabilească reşedinţa un număr foarte mare de cetăţeni ai statelor terţe, mai ales în
scopul desfăşurării de activităţi comerciale.
Un factor cu influenţă în ceea ce priveşte imigraţia legală în România l-a
constitut apariţia şi instaurarea crizei economice care a condus la scăderea în
intensitate a fluxului de imigraţie legală, mai ales în ceea ce priveşte imigraţia
economică - desfăşurarea de activăţi comerciale sau angajare. În acelaşi mod sunt
influenţate şi fluxurile de imigrare ilegală, acestea fiind, la rândul lor, afectate de
situaţia economică şi socială din ţările de origine, de poziţionarea geografică a
României pe rutele de imigraţie ilegală având ca destinaţie ţările din vestul
continentului european, precum şi de schimbările apărute în ceea ce priveşte rutele
de imigrare ca urmare a măsurilor luate de autorităţile statelor traversate de acestea.
O caracteristică a fenomenului imigraţiei ilegale pe teritoriul României o
constituie bipolaritatea acestuia. Astfel, pe de o parte se poate vorbi de imigraţia
ilegală a cetăţenilor statelor terţe care provin, în cea mai mare parte, din ţările care
reprezintă ponderea în ceea ce priveşte imigraţia legală (Republica Moldova,
Republica Turcia, Republica Populară Chineză). Această categorie este
caracterizată de o oarecare continuitate şi de modalităţi de imigrare ilegală
49
„convenţionale” reprezentate de depăşirea termenului de şedere conferit de viza de
intrare sau permisul de şedere.
De cealaltă parte se află fluxurile de imigraţie ilegală temporară cauzate de
evenimente socio-economice din ţările de origine şi care au reprezentat „valuri noi”
pentru fiecare perioadă în parte. Astfel, în anii ’90 se pot menţiona fluxurile de
imigraţie ilegală a cetăţenilor din Asia de Est, în special Republica Populară
Bangladesh şi Republica Islamică Pakistan care foloseau pentru a ajunge în ţările
din vestul Europei ruta prin Federaţia Rusă, Republica Moldova sau Ucraina,
România cu continuare către Ungaria. La începutul anilor 2000, datorită conflictului
din Republica Irak, îşi face simţită prezenţa imigraţia ilegală a cetăţenilor din acest
stat care se deplasau pe ruta Republica Turcia- Republica Bulgaria-România şi mai
departe către statele vest europene.
O situaţie deosebită a fost înregistrată începând cu a doua jumătate a anului
2011, în contextul primăverii arabe şi a mişcărilor sociale din statele situate în
nordul Africii.
Astfel, pentru această perioadă se poate vorbi de un aflux al cetăţenilor terţi
proveniţi din Republica Populară Democrată Algeria, Maroc, Republica Tunisia şi
Republica Arabă Siriană care au imigrat ilegal în România. Creşterea fluxului
imigraţionist ilegal şi-a manifestat efectele atât asupra sistemului de migraţie, cât şi
a celui de azil din România. Afirmaţia este susţinută de modus operandi al
cetăţenilor statelor terţe (intrarea şi şederea ilegală) care implică încălcarea
regimului frontierei de stat, precum şi abuzul procedurii de azil - depunerea cererii,
abandonarea procedurii şi încercarea de a părăsi fraudulos teritoriul României în
vederea pătrunderii în spaţiul Schengen pentru a beneficia de mobilitate crescută şi
un control redus din partea autorităţilor asupra legalităţii şederii.
În acelaşi context, al creşterii presiunii fenomenului imigraţiei ilegale
asupra Statelor Membre ale Uniunii Europene, se poate menţiona creşterea în
intensitate a imigraţiei ilegale pe ruta Balcanilor de Vest care ar putea afecta
50
teritoriul României în aceleaşi condiţii ca şi cele înregistrate în a doua jumătate a
anului 2011.
Având în vedere că imigraţia şi azilul sunt influenţate, în foarte mare
măsură, de evenimentele care au loc la nivel mondial, au fost identificate
următoarele aspecte care pot influenţa, pe termen mediu şi lung, situaţia operativă
din zona de competenţă:
- menţinerea situaţiei conflictuale din Republica Arabă Siriană;
- amplificarea conflictului armat din Republica Irak şi extinderea ariilor
controlate de grupările teroriste;
- menţinerea unei situaţii instabile în zonele limitrofe României (Ucraina,
Transnistria);
- perpetuarea şi creşterea în intensitate a tensiunilor israeliano – palestiniene
ce ar putea degenera/escalada într-un conflict;
- menţinerea situaţiei migraţiei ilegale din Republica Turcia, devenită
principalul stat de tranzit pentru migraţia ilegală din Orientul Mijlociu sau din
Africa spre România, Istanbul fiind principala placă turnantă în drumul spre
Occident.
Toate acestea pot conduce, pe termen mediu şi lung, la creşterea numărului
de solicitanţi de azil şi imigranţi ilegali care pot ajunge pe teritoriul naţional.
În faţa fenomenului migraţionist, care riscă să devină necontrolabil, este tot
mai evidentă necesitatea armonizării eforturilor tuturor ţărilor pentru diminuarea şi
eradicarea factorilor care concură la proliferarea migraţiei ilegale.
La nivel naţional imigraţia ilegală se află la un nivel scăzut, încadrându-se în
trendul descendent al indicatorilor înregistraţi în ultimii ani (2009-2013). Acest fapt
are la bază mai mulţi factori, dintre care: criza economică înregistrată începând cu
anul 2009 care a influenţat migraţia în scop economic (angajare, activităţi
comerciale, afaceri), înăsprirea sancţiunilor pentru angajatorii care primesc
persoane la muncă fără îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi activităţile de
51
prevenire şi combatere a imigraţiei ilegale desfăşurate de structurile cu competenţe
în domeniu.
România este folosită în continuare ca spaţiu de tranzit pentru imigraţia
ilegală către statele mai dezvoltate din vestul UE. Principalele ţări de origine ale
străinilor depistaţi au rămas cele cu tradiţie pentru România: Republica Moldova,
Republica Turcia şi Republica Populară Chineză. Ca aspect de noutate în ceea ce
priveşte naţionalitatea celor depistaţi cu şedere ilegală este înregistrarea unui număr
tot mai mare de cetăţeni provenind din Republica Islamică Afganistan, Republica
Tunisia şi Republica Arabă Siriană. Un sistem flexibil de admitere şi şedere a
străinilor pe teritoriul României poate contribui la atragerea acelor categorii de
imigranţi care pot acoperi unele domenii deficitare ori cu impact în dezvoltarea
economică şi, implicit, la diminuarea ponderii factorului ilegal în cadrul
fenomenului migraţionist.
4.3. Caracteristici şi tendinţe ale fenomenului migraţionist

Europa, şi implicit România, se va confrunta, de asemenea, cu consecinţele
instabilităţii din multe părţi ale lumii şi, în special, din imediata sa vecinătate.
Evenimente precum primăvara arabă şi criza actuală din Siria necesită un răspuns
adecvat şi coordonat la afluxurile mixte de migraţie, drept pentru care vor fi
necesare eforturi suplimentare pentru a se evita producerea de noi tragedii în Marea
Mediterană.
România rămâne o ţară de tranzit pentru imigranţii ilegali şi solicitanţii de
azil. Analiza datelor arată că România este folosită ca spaţiu de tranzit pentru
imigraţia ilegală către statele mai dezvoltate din vestul UE. Fluxul migrator ilegal
pe teritoriul României este reprezentat de cetăţeni proveniţi din state afectate de
conflicte (Republica Arabă Siriană, Republica Islamică Afganistan, Republica
Islamică Iran, Republica Irak, Magreb). În ceea ce priveşte fluxul migrator
reprezentat de cetăţenii sirieni, acesta s-a menţinut la un nivel normal. Deşi, în
ultima vreme, unele state din regiune (Republica Turcia, Republica Elenă şi
52
Republica Bulgaria) se confruntă cu un aflux de imigraţi ilegali şi solicitanţi de azil
din Republica Arabă Siriană, situaţia din România se menţine la cote normale. Dat
fiind caracterul dinamic al fenomenului migraţiei, s-a impus o monitorizare
permanentă a evoluţiei acestuia în vederea luării măsurilor legislative adecvate şi
asigurarea unui management corespunzător.
Având în vedere poziţia geografică a României în calea rutelor folosite de
către imigranţi pentru a ajunge în ţările de destinaţie apreciem că fenomenul
migraţiei ilegale va înregistra o pantă accentuat ascendentă. În acest context,
perioada următoare va putea fi marcată de o creştere a numărului de cereri de azil în
România, prin prisma următoarelor considerente:
- creşterea numărului cetăţenilor sirieni care îşi părăsesc ţara de origine pe
fondul situaţiei de instabilitate existentă în acest stat;
- rutele folosite de aceşti cetăţeni pot include şi România, aceştia venind din
Republica Bulgaria sau Republica Turcia, state care de altfel se confruntă cu un
număr foarte mare de străini din Republica Arabă Siriană;
- o mare parte dintre cetăţenii sirieni care nu îşi vor putea prelungi dreptul de
şedere în România, în contextul imposibilităţii întoarcerii în ţara de origine, vor
avea posibilitatea de a depune cerere de azil;
- creşterea semnificativă a cazurilor de migraţie ilegală pe Marea Neagră.
De asemenea, trebuie avută în vedere respectarea angajamentelor României
în ceea ce priveşte preluarea de către România a unor persoane care au în mod clar
nevoie de protecţie internaţională în cadrul sistemului de împărţire a
responsabilităţii între Statele Membre ale Uniunii Europene, precum şi consolidarea
capacităţii autorităţilor locale în vederea asigurării asistentei sustenabile a
persoanelor relocate şi adaptarea serviciilor instituţiilor cu responsabilităţi în
preluarea şi integrarea persoanelor aflate în nevoie de protecţie internaţională care
vor fi relocate în România din Uniunea Europeană sau ţări terţe, ca urmare a
deciziilor luate la nivelul Uniunii Europene.
53
De aceea pregătirea instituţiilor cu atribuţii în domeniu în vederea
gestionării unui aflux de imigranţi şi luarea unor măsuri care să anticipeze şi să
prevină acest fenomen, dar şi transferul persoanelor care au în mod clar nevoie de
protecţie internaţională va constitui o responsabilitate.
Autorităţile vor avea în vedere actualizarea protocoalelor de cooperare din
domeniu care nu mai corespund modificărilor aduse cadrului legislativ ori evoluţiei
situaţiei operative sau care nu sunt actualizate recent.
Intensificarea schimbului de informaţii de interes operativ pe linia prevenirii
şi combaterii imigraţiei ilegale prin intermediul ataşaţilor de interne, al
reprezentanţilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în state
terţe, precum şi prin intermediul altor instituţii cu atribuţii în domeniu, va avea un
rol semnificativ în prevenirea apariţiei unor presiuni asupra frontierelor statului
român.
Apartenenţa României la spaţiul Schengen va produce efecte în ceea ce
priveşte domeniul azilului/protecţiei internaţionale. Astfel, se preconizează că
numărul cererilor de protecţie internaţională primite de autorităţile române şi care
vor fi procesate va creşte. Desfiinţarea controlului la frontierele interne (cu
Republica Bulgaria şi Ungaria) va produce efecte şi asupra aplicării Regulamentului
UE nr. 603/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de
către România. Astfel, va creşte numărul cetăţenilor statelor terţe care vor face
obiectul transferului din România.De asemenea, odată cu eliminarea controalelor la
frontierele interne şi posibilitatea solicitanţilor de azil din România de a se deplasa
pe teritoriile altor state membre, există probabilitatea creşterii numărului cetăţenilor
statelor terţe transferaţi în cadrul procedurii Dublin, România urmând a îndeplini
obligaţiile ce îi revin pe linie de returnare în statele de origine a celor care au
finalizat procedura azilului.
În urma conflictului din estul Ucrainei, începând cu anul 2014, organizaţiile
internaţionale, atât cele guvernamentale (Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile
54
Omului din cadrul ONU), cât şi cele neguvernamentale (Comitetul Internaţional al
Crucii Roşii) au semnalat cazuri în care locuitorii din Donetsk şi Lugansk au părăsit
regiunile. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost deplasaţi în interiorul
graniţelor ucrainene, dar au existat şi situaţii în care au solicitat statutul de refugiat
în statele din vecinătate, ca urmare a prelungirii conflictului din zonele separatiste.
În funcţie de evoluţia situaţiei, cetăţenii statelor terţe pot alege sau pot fi obligaţi să
părăsească Ucraina. Printre aceste persoane s-ar regăsi şi acelea care au fost
recunoscute drept refugiaţi sau înregistrate ca solicitanţi de azil în Ucraina.
4.4. Scopul Strategiei naţionale

Prin prezenta Strategie naţională sunt stabilite obiectivele avute în vedere la
nivel naţional, urmând ca autorităţile române să realizeze implementarea acestora
prin acţiuni şi măsuri concrete în domeniul imigraţiei, în baza planurilor anuale de
acţiune. Strategia naţională are ca scop crearea pârghiilor necesare pentru realizarea
cooperării interinstituţionale, aşa cum este prevăzută în Hotărârea Guvernului nr.
572/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea identificării celor
mai bune soluţii pentru gestionarea imigraţiei, atât legale, cât şi ilegale.
Un management participativ va influenţa pozitiv gestionarea imigraţiei,
înţeleasă ca ansamblu de acţiuni de alocare şi gestionare a resurselor publice pentru
a controla şi coordona fluxul de cetăţeni proveniţi din state terţe care intră legal sau
ilegal pe teritoriul României, în limitele politicilor care fundamentează atitudinea
statului faţă de acest fenomen.
Gestionarea benefică a imigraţiei este echivalentă cu gestionarea eficientă a
resurselor publice alocate pentru crearea şi aplicarea legislaţiei specifice domeniului
şi a instituţiilor implicate, precum şi pentru preîntâmpinarea unor riscuri generate de
imigraţia ilegală, traficul de migranţi şi traficul de persoane.
4.5. Principiile Strategiei naţionale sunt:

55
a) principiul legalităţii - activităţile pentru realizarea obiectivelor strategice
se desfăşoară în baza legii şi în conformitate cu aceasta;
b) principiul responsabilităţii - răspunderea implementării Strategiei
naţionale revine fiecăreia dintre autorităţile şi instituţiile cu responsabilităţi în
domeniul imigraţiei, în părţile ce o privesc;
c) principiul suveranităţii - reflectă dreptul statului român de a stabili politici
în domeniul admiterii, şederii şi returnării cetăţenilor statelor terţe în scopul
promovării intereselor politice, economice, sociale, culturale şi umanitare şi
respecării obligaţiilor asumate prin tratate, convenţii, acorduri şi înţelegeri încheiate
cu alte state;
d) principiul cooperării şi coerenţei - presupune cooperarea activă în
elaborarea şi implementarea unei politici comune a UE în domeniul imigraţiei,
precum şi corelarea Strategiei naţionale cu măsurile şi politicile stabilite la nivelul
altor state membre;
e) principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului -
toate activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile cu responsabilităţi în
domeniul imigraţiei se desfăşoară cu respectarea prevederilor convenţiilor şi
tratatelor internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului la
care România este parte;
f) principiul acţiunii unitare - vizează implementarea unitară a politicii
statului şi a prevederilor legale în domeniul imigraţiei, precum şi o implementare
concertată la toate nivelurile;
g) principiul transparenţei - presupune implementarea unei politici active de
informare şi, după caz, consultare a societăţii civile cu privire la deciziile şi
procedurile aplicate în contextul imigraţiei.
4.6. Obiective strategice generale şi specifice

I. Obiectiv strategic general - Promovarea migraţiei legale în beneficiul
tuturor părţilor: societatea românească, imigranţi şi statele lor de origine
56
Obiective specifice:
I.1. Facilitarea accesului pe teritoriul României a cetăţenilor terţi care
răspund nevoilor de ocupare a forţei de muncă (crearea cadrului juridic pentru
atragerea şi menţinerea forţei de muncă potrivit nevoilor identificate)
Acest obiectiv are drept scop asigurarea coerenţei între migraţie şi ocuparea
forţei de muncă, educaţie, dezvoltare şi politicile comerciale şi reglementarea
admiterii cetăţenilor statelor terţe pe teritoriul României în funcţie de cerinţele pieţei
muncii din România. Pentru a identifica mai bine sectoarele economice şi profesiile
care se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte recrutarea de personal sau lipsa
personalului calificat, ar trebui efectuată o evaluare comună a cerinţelor prin
consultarea patronatelor şi a sindicatelor cu privire la posibilitatea acoperirii acestui
necesar cu lucrători migranţi şi la mobilitatea legată de comerţ.
Direcţii de acţiune:
 Monitorizarea pieţei muncii autohtone, de către instituţiile cu competenţe
în domeniu, pentru identificarea deficitelor de forţă de muncă;
 Stabilirea contingentelor anuale anuale de lucrători nou admişi pe piaţa
forţei de muncă din România;
 Stabilirea unor mecanisme de facilitare a admiterii pe piaţa forţei de
muncă din România a cetăţenilor statelor terţe în domenii în care există deficit de
forţă de muncă;
 Negocierea/încheierea unor acorduri bilaterale cu ţări terţe interesate în
admiterea propriilor cetăţeni pe piaţa forţei de muncă din România.
I.2. Favorizarea accesului cetăţenilor statelor terţe către instituţiile de

învăţământ superior din România pentru domeniile şi profesiile identificate ca
deficitare.
57
Atragerea studenţilor proveniţi din state terţe, precum şi promovarea
educaţiei în rândul migranţilor aflaţi în situaţie de şedere legală vor contribui la
asigurarea competenţelor necesare pentru acoperirea deficitului existent pe piaţa
forţei de muncă. În acest sens, va fi continuat procesul de încurajare şi consolidare a
recunoaşterii calificărilor şi a competenţelor profesionale.
 Dezvoltarea cooperării dintre instituţiile de învăţământ superior
autorizate şi/sau acreditate din România şi autorităţile publice şi organismele
profesionale interesate în stabilirea nevoilor/necesarului de instruire/pregătire a
cetăţenilor din state terţe pentru domeniile/profesiile ce prezintă interes;
 Stabilirea facilităţilor care vor fi acordate cetăţenilor din state terţe care
îndeplinesc condiţiile stabilite pentru continuarea şederii pe teritoriul României
după absolvirea şi finalizarea studiilor la instituţii de învăţământ autorizate şi/sau
acreditate din România;
 Îmbunătăţirea mecanismelor de facilitare a admiterii pe teritoriul
României a studenţilor şi cercetătorilor proveniţie din state terţe;
 Crearea procedurilor necesare facilitării procesului de recunoaştere a
calificărilor şi competenţelor profesionale.
I.3. Facilitarea admiterii şi şederii cetăţenilor din state terţe pentru

dezvoltarea/derularea de afaceri pe teritoriul României în concordanţă cu
interesul economic naţional
În vederea accelerării creşterii economice vor fi luate măsuri de stimulare a
investiţiilor, de creare de locuri de muncă şi de încurajare a reformelor destinate
competitivităţii. De aceea, acordarea unor facilităţi privind admiterea şi şederea pe
teritoriul României a acestei categorii de străini constituie o prioritate. Acest lucru
va avea un efect benefic atât pentru investitorii şi angajaţii proveniţi din state terţe,
cât şi pentru angajaţii români.
58
În vederea încurajării investiţiilor străine în România, autorităţile române
vor crea cadrul necesar atragerii pe teritoriul naţional a potenţialilor investitori,
precum şi a cetăţenilor statelor terţe a căror prezenţă este necesară pentru buna
implementare şi derulare a investiţiilor.
 Exonerarea de la îndeplinirea unor condiţii la acordarea vizei şi
prelungirea dreptului de şedere pentru această categorie de cetăţeni proveniţi din
state terţe, aplicarea unor facilităţi de natură economică şi fiscală etc.;
 Întărirea cooperării în domeniul eliberării vizelor între autorităţile
emitente şi alte instituţii cu atribuţii în procesul decizional aferent, în vederea
aplicării unor proceduri accelerate de procesare/acordare a vizelor;
 Revizuirea listei statelor pentru care se aplică în prezent procedura
specială a invitaţiei şi eliminarea de pe listă a statelor care prezintă interes din punct
de vedere economic pentru România;
 Reevaluarea legislaţiei incidente în domeniul înfiinţării societăţilor
comerciale şi a altor entităţi economice în vederea identificării unor elemente de
atractivitate pentru potenţialii investitori.
I.4. Asigurarea unei informări mai bune a cetăţenilor statelor terţe

privind posibilităţile şi condiţiile de imigraţie legală
Astfel, se urmăreşte, în principal, creşterea nivelului de informare a
potenţialilor imigranţi, a gradului de respectare a legislaţiei române de către aceştia,
cunoaşterea politicii României în domeniul imigraţiei de către autorităţile din statele
terţe, precum şi îmbunătăţirea sistemului de furnizare şi acces a cetăţenilor statelor
terţe la informaţii de interes public în domeniul migraţiei legale. Asigurarea unei
informări cu privire la riscurile la care se expun în cazul încheierii căsătoriilor de
convenienţă are ca scop prevenirea formelor de abuz şi fraudă.
59
 Organizarea unor campanii de informare cu privire la modalităţile de
admitere şi şedere pe teritoriul României;
 Informarea cetăţenilor în statele de origine prin autorităţile cu competenţe
în domeniul emigrării cu privire la posibilităţile de migrare, drepturile şi obligaţiile
lor în România;
 Implicarea în procesul de informare a cetăţenilor statelor terţe atât a
misiunilor diplomatice ale României din ţările de origine ale acestora, cât şi a
misiunilor diplomatice ale acestor state în România.
II. Obiectiv strategic general - Întărirea controlului legalităţii şederii

cetăţenilor statelor terţe pe teritoriul României şi aplicarea corespunzătoare a
măsurilor de îndepărtare şi a măsurilor restrictive
Obiective specifice:
II.1. Informarea permanentă cu privire la riscurile generate de migraţia
ilegală şi munca nedeclarată, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor restrictive ce
pot fi aplicate.
Prevenirea şi reducerea migraţiei ilegale reprezintă o parte esenţială a
oricărui sistem de migraţie bine gestionat. Autorităţile române au ca scop
informarea corectă şi completă a potenţialilor imigranţi, precum şi a cetăţenilor din
state terţe aflaţi pe teritoriul României, pe de o parte, cu privire la măsurile legale
care pot fi luate împotriva lor în eventualitatea încălcării legislaţiei în domeniul
imigraţiei, respectiv îndepărtarea de pe teritoriul naţional şi instituirea unei
interdicţii de a intra pe teritoriul României şi, implicit, pe teritoriul altor state
membre, iar pe de altă parte, cu privire la riscurile asimilate statutului de migrant
ilegal (trafic de migranţi, diverse forme de exploatare a acestora, luarea în custodie
publică, politicile de returnare etc.).
60
 Informarea potenţialilor migranţi prin intermediul misiunilor diplomatice
ale României din ţările cu înalt potenţial migrator pentru ţara noastră;
 Informarea cetăţenilor din state terţe aflaţi deja pe teritoriul României cu
privire la obligaţiile ce le revin şi măsurile ce pot fi dispuse în cazul nerespectării
acestora;
 Informarea angajatorilor cu privire la obligaţiile prevăzute de legislaţia
privind angajarea sau detaşarea cetăţenilor statelor terţe pe teritoriul României;
 Informarea altor categorii relevante de persoane fizice sau juridice cu
privire la nerespectarea obligaţiilor în materie de imigraţie şi riscurile aferente
facilitării migraţiei ilegale (ex. agenţii de turism, firme de recrutare a forţei de
muncă etc.).
II.2. Eficientizarea controlului legalităţii şederii şi muncii cetăţenilor

statelor terţe pe teritoriul României
Gestionarea corespunzătoare a procesului imigraţiei presupune implicit
limitarea efectelor negative ale imigraţiei ilegale asupra societăţii. Efectuarea unui
control eficient în ceea ce priveşte legalitatea şederii şi muncii cetăţenilor din state
terţe pe teritoriul naţional necesită alocarea resurselor aferente autorităţilor
competente în raport cu nevoile identificate şi cu evoluţia situaţiei operative care se
află într-o dinamică continuă.
 Dezvoltarea capacităţii operative a autorităţilor implicate, adaptat la
evoluţia indicatorilor de migraţie înregistraţi (resurse umane şi logistice);
 Dezvoltarea unor noi metode şi mijloace eficiente de control (ex. sistem
de înregistrare online a prezenţei cetăţenilor statelor terţe);
II.3. Întărirea cooperării cu autorităţile române competente pentru

combaterea imigraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor din state terţe
61
 Întărirea cooperării în domeniul eliberării vizelor şi a permiselor de
şedere între autorităţile emitente şi alte instituţii cu atribuţii în procesul decizional
aferent, în vederea prevenirii utilizării unor canale de imigraţie aparent legale;
 Dezvoltarea cooperării operative dintre Inspectoratul General pentru
Imigrări, pe de o parte, şi Poliţia de Frontieră Română, Poliţia Română şi
Jandarmeria Română, pe de altă parte, în scopul creşterii eficacităţii combaterii
şederii ilegale;
 Dezvoltarea cooperării între Poliţia de Frontieră Română şi Poliţia
Română pe problematica combaterii traficului de migranţi şi a traficului de
persoane, precum şi cu alte autorităţi cu competenţe în domeniu;
III. Obiectiv strategic general - Îmbunătăţirea sistemului naţional de azil

în scopul eficientizării şi asigurării conformităţii cu standardele legale naţionale,
europene şi internaţional aplicabile.
Inspectoratul General pentru Imigrări îşi propune să implementeze şi să
contribuie la elaborarea unei politici clare şi coerente a României în domeniul
azilului, ca parte componentă a politicii în domeniul imigraţiei, în care se respectă
obligaţiile asumate pe plan european şi internaţional prin instrumentele legale la
care statul român a aderat, pe de o parte, şi interesul naţional, pe de altă parte, prin
realizarea unui echilibru între drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în nevoie de
protecţie internaţională. În realizarea acestui obiectiv un rol determinant îl va
reprezenta, într-o primă fază, efortul de realizare a transpunerii instrumentelor care
alcătuiesc acquis-ul UE în materie, respectiv Sistemul European Comun de Azil.
La nivel naţional în data de 02 iulie 2015 s-a aprobat de către Guvernul
României, Memorandumul cu privire la punerea în aplicare a Concluziilor
Consiliului European din 25 – 26 iunie 2015 pe componenta migraţie. Prin acest
document s-a aprobat, preluarea de către România a cotei de 1.705 persoane în
62
cadrul mecanismului de relocare internă şi 80 de persoane în cadrul programului UE
de relocare extra-UE,care au în mod cert nevoie de protecţie internaţională. Pentru
gestionarea eficientă a situaţiei care face obiectul Memorandumului, Ministerul
Afacerilor Interne are rol coordonator, iar la nivelul acestuia va fi elaborat un plan
de măsuri integrat pentru aplicarea Memorandumului Guvernului României adoptat
în baza Concluziilor Consiliului European din 25-26.06.2015.
4.7. Resurse financiare

Resursele financiare necesare implementării Strategiei naţionale provin, în
principal, din:
- fonduri de la bugetul de stat alocate fiecărui minister şi fiecărei instituţii
cu competenţă în implementarea Strategiei naţionale;
- fonduri stabilite la nivelul UE pentru gestionarea imigraţiei la nivel
european;
- donaţii şi sponsorizări oferite/acceptate în condiţiile legii;
- alte surse.
Planurile de acţiune anuale pentru implementarea Strategiei naţionale
specifică sursele de finanţare necesare îndeplinirii fiecărui obiectiv stabilit.
4.8. Implicaţii juridice

Prezenta Strategie naţională nu implică modificări legislative cu privire la
mecanismele de cooperare interinstituţională şi implementare a obiectivelor
strategice. Caracterul dinamic al imigraţiei poate genera apariţia unor situaţii sau
fenomene concrete care să necesite noi soluţii legislative la nivel european sau
naţional, situaţii în care fiecare instituţie este responsabilă să exercite dreptul la
iniţiativă legislativă pe domeniul de competenţă, sens în care mecanismul de
implementare al prezentei Strategii naţionale creează cadrul necesar consultării şi
coordonării instituţiilor implicate.
63
4.9. Proceduri de monitorizare şi evaluare
Implementarea la nivel naţional a Strategiei naţionale va fi realizată prin
mecanismul de cooperare interinstituţională, stabilit prin HG nr. 572/2008, precum
şi prin planuri de acţiune anuale.
În vederea realizării unor sarcini specifice stabilite prin planurile de acţiune
anuale care necesită dezbateri publice, Grupul de coordonare, prin Secretariatul
tehnic, poate invita la reuniunile sale reprezentanţi ai altor autorităţi, precum şi
reprezentanţi ai societăţii civile sau ai organizaţiilor internaţionale din domeniul
imigraţiei şi azilului.
Totodată, dacă subiectele propuse pe agenda de lucru o impun, la reuniunile
Grupului de coordonare pot fi invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor UE, precum şi
experţi din statele membre.
4.10. Factori de risc

Dat fiind caracterul complex, dinamic şi global al fenomenului imigraţiei,
implementarea prezentei Strategii naţionale poate fi influenţată de factori de risc
externi sau interni aflaţi, de cele mai multe ori, într-o strânsă legătură de cauzalitate.
Pe plan extern pot surveni într-un timp scurt modificări semnificative ale
fluxurilor migratorii la nivel regional, precum şi situaţii de presiune particulară
asupra statelor membre din zonă, inclusiv asupra României, care pot impune
adaptarea strategiei la noile realităţi. Totodată, lipsa de cooperare din partea
autorităţilor statelor terţe cu potenţial migraţionist ridicat ar putea conduce la
neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a obiectivelor care necesită implicarea
acestora.
Pe plan intern, riscurile identificate se referă în primul rând la nerespectarea
termenelor asumate în planurile anuale de acţiuni, din cauza indisponibilităţii
fondurilor necesare finanţării, nesincronizării proiectelor aflate în derulare sau a
lipsei resurselor umane necesare instituţiilor responsabile. Fiecare instituţie este
responsabilă de planificarea şi asigurarea din bugetele proprii a fondurilor necesare
64
finanţării activităţilor ce îi cad în responsabilitate. În acest sens, se vor efectua
activităţi de monitorizare şi evaluări periodice (semestriale şi anuale) care să
permită instituirea unor măsuri corective.
Insuficienta cooperare între instituţiile participante la implementarea
Strategiei naţionale este un alt risc care trebuie luat în considerare de autorităţile şi
instituţiile cu responsabilităţi în domeniu.
CONCLUZII
În concluzii sunt prezentate unele caracteristici comune şi diferenţe care

există în legislaţiile statelor examinate, precum şi unele propuneri de adoptare a
unor acte normative în scopul aderării României la spaţiul Schengen.
Reglementările privind libera circulaţie a persoanelor au evoluat în timp, o
dată cu Uniunea Europeană. Primele prevederi referitoare la libera circulaţie a
65
persoanelor au fost menţionate în Tratatul de la Roma din 1957, care stabilea
eliminarea între statele membre a obstacolelor în calea liberei circulaţii a
persoanelor, serviciilor şi capitalului şi statua că este interzisă orice discriminare pe
motiv de naţionalitate. În sfârşit, la 18 iunie 2004, şefii de state din cele 25 de state
membre au adoptat, în unanimitate, Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa,
ce cuprinde dispoziţii referitoare la libera circulaţie a persoanelor.
În tot acest timp, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a pronunţat în
mai multe rânduri asupra prevederilor ce au instituit libertatea de mişcare a
persoanelor, interpretându-le şi pronunţându-se asupra întinderii acestui drept.
Libertatea de mişcare a persoanelor nu ar putea fi însă completă fără
libertatea stabilirii reşedinţei, facilitând astfel punerea în practică a unuia dintre
drepturile fundamentale ale cetăţenilor acestui spaţiu comun: dreptul de a trăi şi de a
munci, la alegere, în oricare stat membru al Uniunii Europene, pentru un salariu şi
un regim de impozitare similare, având acces la educaţie şi formare profesională,
beneficiind de protecţie socială şi având dreptul de alegere şi de a fi ales în
scrutinurile europene, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii ţării de reşedinţă. Toate
aceste drepturi ce le-au fost acordate cetăţenilor comunitari s-au bazat pe principiul
nediscriminării pe baza cetăţeniei. Totuşi, statele membre pot limita dreptul liberi
circulaţii pentru raţiuni de ordine, securitate sau sănătate publică.
În ceea ce priveşte ţara noastră, una dintre condiţiile necesare pentru
ca România să adere la Uniunea Europeană este să adopte şi să pună în
practică legislaţia europeană. Aceasta este împărţită în 31 de domenii, care
fac obiectul aşa-numitelor capitole de negociere. Procesul de negociere se
referă la adoptarea de către România a unor reglementări similare celor
europene şi prezentarea unui program detaliat al adoptării întregului acquis
în domeniu.
România a deschis capitolul privind libera circulaţie a persoanelor în primul
semestru al anului 2002, şi negocierile au fost închise provizoriu la data de 9
decembrie 2003.
66
România a acceptat integral acquis-ul comunitar din domeniu, în vigoare la
data de 31 decembrie 2002, inclusiv aranjamentul tranzitoriu referitor la libera
circulaţie a forţei de muncă, propus de Uniunea Europeană.
În virtutea acestui aranjament, România îşi rezervă dreptul să aplice
cetăţenilor unui stat membru măsuri naţionale echivalente celor aplicate de acel stat
membru României cu privire la libera circulaţie a forţei de muncă şi furnizarea de
servicii.
Acquis-ul acoperă patru mari domenii:
 recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale;
 drepturile cetăţenilor;
 libera circulaţie a lucrătorilor;
 coordonarea schemelor de protecţie socială.
I. Recunoasterea reciprocă a calificarilor profesionale reprezintă unul din
punctele forte prevăzute în Raportul de monitorizare a României pe 2005.
II. Drepturile cetăţeneşti sunt: dreptul la vot şi dreptul de reşedinţă. Primul
garantează dreptul tuturor cetăţenilor UE de a participa activ la viaţa politică a
Uniunii. Dreptul de reşedinţă, care includea iniţial doar prevederi în ceea ce priveşte
forţa de muncă, a fost extins şi la persoanele inactive.
Punerea în aplicare a directivelor privind dreptul la vot va impune, în unele
cazuri, modificări ale Constituţiilor din noile state membre.
III. Libera circulatie a fortei de munca este punctul central al acestui capitol.
Importanţa politică şi practică a acestui domeniu al acquis-lui, sensibilităţile şi
incertitudinile care înconjoară mobilitatea forţei de muncă au determinat Uniunea
Europeană să propună o perioadă de tranziţie - singura de acest fel propusă de UE
până în prezent în cadrul negocierilor.
IV. Aplicarea acquis-ului privind coordonarea sistemelor de protecţie socială
impune existenţa unor structuri şi a unei capacităţi administrative suficient
dezvoltate. Tuturor ţărilor candidate li s-a solicitat să confirme că sunt pregătite să
îşi asume obligaţiile legate de transferurile financiare implicate de coordonarea
67
schemelor de protecţie socială. Coordonarea sistemelor de protecţie socială este şi
ea reglementată prin acquis şi va fi aplicabilă din prima zi de după aderare.
Prin actele normative adoptate de Uniunea Europeană în domeniul liberei
circulaţii a persoanelor se urmăreşte, din punct de vedere economic, să se creeze, în
primul rând, o piaţă unică a forţei de muncă, iar din punct de vedere politic, să se
realizeze o mai mare coeziune a popoarelor ce compun Uniunea Europeană prin
eliminarea barierelor privind migraţia şi promovarea unei „cetăţenii comunitare”.
Aceasta din urmă reprezentând temelia liberei circulaţii a persoanelor, cetăţenia
Uniunii Europene oferind drepturi cetăţenilor statelor membre şi consolidând
protecţia intereselor acestora.
Aspectele ce vor fi tratate în capitolul de faţă şi care privesc câteva propuneri
de lege ferenda se referă la raportul dintre dreptul comunitar şi norma naţională dar
şi modul în care a fost respectată această normă de către statul român ca stat
membru al Uniunii Europene.
Prezentul studiu comparat al legislaţiei statelor lumii în materia regimului
juridic al străinilor ne duce la concluzia că marile sisteme de drept se apropie în
privinţa regulilor comune, procedurilor şi instituţiilor. În mod deosebit trebuie să
remarcăm dezvoltarea unitară a legislaţiilor naţionale ale statelor europene care
tinde să formeze o mare familie de drept cu reguli uniforme şi foarte similare în
acest domeniu.
Sistemul de drept civil (romano–germanic) şi sistemul common law european
încep în mod treptat să se apropie şi să formeze un nou sistem de drept. Domeniul
străinilor conţine cele mai multe norme şi reguli uniforme datorită în principal
Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985, a Convenţiei de Aplicare a Acordului
de la Schengen din 19 iunie 1990, dar şi a Convenţiei de la Dublin din 1990 şi
Regulamentului (EC) nr. 343/2003 (Dublin II) privind refugiaţii.
Dezvoltarea unei politici comune în materia regimului juridic al străinilor în
Uniunea Europeană constituie o sursă de inspiraţie pentru toate statele lumii
preocupate de controlul imigrărilor, în special de natură economică şi de o mai bună
68
gestionare a frontierelor. Dacă în urmă cu douăzeci de ani Statele Unite ale
Americii şi Canada aveau legislaţia cea mai dezvoltată în materia străinilor şi a
condiţiilor de intrare, şedere, imigrare, în prezent Uniunea Europeană dezvoltă o
politică comună de imigraţie, al cărui scop declarat este de a asigura, în toate
etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de imigranţi, tratamentul echitabil al
resortisanţilor ţărilor terţe cu şedere legală, precum şi combaterea imigraţiei ilegale
şi a traficului de persoane.
BIBLIOGRAFIE
1. Aurel Vasile Sime, Gabi Eşanu, Migraţie şi globalizare, Ed. Detectiv, 2005 ;
2. Beatrice Andreşan-Grigoriu, Tudorel Ştefan,Tratatele Uniunii Europene,
Versiune consolidată, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2009 ;
3. C. Barnard, The substantive law of the EU, The four freedoms, Oxford
University Press,2010;
69
4. Cristian Bocancea, Migraţie, aculturaţie şi valori politice, Revista „Sfera
politicii „, nr. 166/2011;
5. Cristina Elena Bobu, Politica UE în domeniul migraţiei –mai multe faţete ale
aceluiaşi fenomen -, Revista „ Sfera politicii”, nr. 137 ;
6. Dan Drugă, Legislaţia UE în domeniul migraţiei ., Revista Sfera Politicii, nr.
166/2011 ;
7. Dan ROŞCA, Introducere în sociologia populaţiei şi demografie, ediţia a IV-
a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007
8. Daniela Luminita Constantin, Valentina Vasile, Diana Preda, Luminita
Nicolescu, IER, Studii de impact II, Fenomenul migrationist din perspectiva
aderării României la UE, Studiul 5, Bucuresti, 2004 ;
9. Eduard Dragomir, Dan Niţă, Cetăţenia Europeană, Ed. Nomina Lex,
Bucureşti 2010 ;
10.Ioan Muraru, Cetăţenia Europeană:Cetăţenii, străinii şi apatrizii în dreptul
românesc şi european, Ed. All, Bucureşti 2003
11.Ionel Tiberiu, Sisteme informatice europene folosite în cooperarea Schengen,
articol publicat în lucrarea, Cooperarea operaţională transfrontalieră şi prin
sisteme informatice la frontiera Schengen “, Ed. Pro Universitaria, 2008 ;
12.Lazăr Cârjan, Aurel -Vasile Sime, Dreptul la liberă circulaţie în contextual
globalizării, în “Globalizare şi iedentitate naţională”, Ed. Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti 2006 ;
13.Lorena Păvălan Stuparu, De la cetăţenia clasică la eurocetăţenie. Între
realitate şi utopie, Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii
Internaţionale, Bucureşti, 2009;
14.Marin Voicu,Uniunea Europeană înainte şi după Ttatatul de la Lisabona, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2009 ;
15.Mihaela Crăcană, Marcel Căpăţână, Libera circulaţie a persoanelor,
bunurilor, serviciilor şi capitalurilor, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007 ;
16.Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005;
70
17.Ovidiu Ţinca, Drept social european, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
18.Roxana Maria Popescu, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Augustin Fuerea,
Drept comunitar European, Ed. Pro Universitaria, 2004;
19.Tudorel Ştefan, Beatrice Andreşan–Grigoriu, Drept comunitar, Ed.C.H.Beck,
Bucureşti 2009;
Legislaţie
1. Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană ;
2. Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană ;
3. Tratatul de la Amsterdam privind Uniunea Europeană ;
4. Actul Unic European;
5. Acordul Schengen şi Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen;
6. Tratatul de la Lisabona ;
7. Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din
15 03 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la
baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere ( Codul Frontierelor
Schengen );
8. Programul de la Stockholm, O Europă deschisă şi sigură în serviciul
cetăţenilor şi pentru protecţia acestora Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului 2004/38/CE din 29 04 2004 a Parlamentului European şi al
Consiliului din 29 aprilie 2004;

Migratia Persoanelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Migratia Persoanelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA

ANALIZA SISTEMULUI LEGISLATIV

special de naturӑ social, ce caracterizeazӑ migraţia, existӑ un anume grad de

muncӑ, familia şi prietenii în vederea descoperirii unui mediu de viaţӑ şi loc de

lucrӑtorilor cu privire la migraţie depinde şi de înclinaţia spre mobilitate teritorialӑ

privinţӑ îl gӑsim în cazul SUA, Canada şi Japonia. În comparaţie cu ţӑrile din

LISTA NOTAŢIILOR (ABREVIERILOR)

AEPD Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor

1.1. Concepte şi cauze

1.2. Migraţia persoanelor în contextul globalizării

1.3. Efectele migraţie

şi modelele comportamentale de pe piaţa muncii. Cu cât mobilitatea forţei de muncă

emigrarea depăşeşte imigrarea, rezultând deci un sold migrator negativ. Pe termen

lung acesta va afecta potenţialul demografic naţional. Dacă emigrarea temporară se

transformă în emigrare definitivă atunci pericolul este şi mai mare. În general,

o pierdere irecuperabilă de capital uman.

Migraţia forţei de muncă spre ţările Uniunii Europene creează produs

viaţă şi civilizaţie, vin cu un sentiment de respingere a unei vieţi bazată pe

promiscuitatea materială, şi nu de puţine ori se întorc în ţară cu un capital de

susţine cererea internă şi într-o oarecare măsura producţia naţională.

Câştigurile, respectiv pierderile îi afectează deopotrivă pe toţi cei implicaţi,

însă în proporţii diferite. În esenţă acestea constau în:

Pentru ţara de origine, de plecare, indiferent de forma de migrare externă,

pentru o creştere economică durabilă. La o analiză mai atentă a raţiunilor migraţiei

locuri de muncă pentru forţa de muncă disponibilă şi atunci aceasta se orientează

manifestă pe piaţa muncii prin:

•Contribuţia la reducerea deficitului de forţă de muncă

•Atenuarea procesului de îmbătrânire demografică şi a tensiunilor create pe

apreciat ca fiind pozitiv. Pe partea de câştiguri, regăsim: un venit care asigură

reproducţia forţei de muncă a lucrătorului şi a familiei sale, venit pe care nu l-ar fi

economică dar şi socială: discriminarea în tratament, comparativ cu forţa de muncă

autohtonă, riscul de nerespectare a contractului de muncă de către angajator,

tensiuni în relaţiile cu forţa de muncă autohtonă, dificultăţi de acomodare, protecţie

Cei implicaţi în mişcarea migratorie legală se plasează în trei categorii:

a)Persoane cu înaltă calificare, cu competenţe validate în domenii de vârf

agricultură, salubritate, construcţii.

Pe lângă migraţia legală, există şi o puternică mişcare migratorie pentru

muncă necontrolată, nici în ţara de plecare (România) şi nici în cea de destinaţie. O

destinaţie. Firmele agreează această formă de ocupare deoarece costurile salariale

deschidere pentru migraţia est-vest cu scopul acoperirii deficitului de muncă slab

calificată şi, pe de altă parte, unde de intensificare a atragerii temporare sau

Pentru prima categorie, est-vest, există limitări cantitative, în funcţie de

mărimea deficitului, realizate prin contingentarea fluxurilor pe meserii şi profesii.

pentru dezvoltarea ţărilor membre UE şi nu numai, Aceste fluxuri vor fi limitate pe

termen mediu-lung deoarece are loc un proces de îmbătrânire demografică în ţările

est-europene şi creşte deficitul de forţă de muncă în ţările de origine. Practic, prin

migraţiune are loc un transfer al îmbătrânirii demografice şi nu o încetinire a acestui

acest sector se alătură fondului de consum intern, fondurilor destinate dezvoltării şi

într-o anumită măsură, resurselor bugetare ale economiei.

sunt transferate în economia monetară prin intermediul pieţei valutare. Se apreciază

că suma acestei categorii de venituri, înregistrate şi neînregistrate, care intră în

economia noastră se ridică anual la aproximativ 5 miliarde de euro. La aceasta mai

adăugăm partea din venitul acestor agenţi economici destinată consumului

naţionale sub aspectul evoluţiei ei pe piaţa valutară. În mod obişnuit, dobândirea

capacităţii internaţionale de plată se realizează prin export care şi el la rândul său

2.1. Legislaţia naţională

2.2. Legislaţia din Uniunea Europeană

2. Actul Unic European

1. Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European şi al

3. Directiva Consiliului 77/486/ce din 25 iulie 1977 privind educaţia

4. Regulamentul Comisiei 1251/70 din 29 iunie 1970 cu privire la dreptul

5. Regulament nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului

3.1. Noţiuni introductive