Subiecte posibile anul II – Politici publice

1. Caracteristici ale conceptului de politici publice in acceptiunea unor sociologi si politologi

din literatura franceza.

Exista un consens relativ in randul politoligilor si sociologilor, cu privire la caracteristicile

acestui concept, in sensul ca o politica publica reprezinta in acelasi timp:
- un continut – activ. Apare sub forma unei substante; pentru a genera rezultate sau
produse este nevoie de resurse. Aceste produse rezulta din procesul de munca si actiune.
- un program – “intentiile mai generale ale autoritatilor “(Easton)
- o orientare normativa – actele traduc orientari: intentionat sau nu, satisfac anumite
interese, poarta anumite valori, servesc drept baza pentru obiective specifice
- un factor coercitiv – actorul guvernamental are o legimitate a autoritatii legale sau
exercita o coercitie care se bazeaza pe monopolul fortei
- un resort social - pp se def prin cetatenii ale caror situatii, interese, comportamente
sunt afectate de aceste acte si dispozitii.

2. Formulati si explicati trei definitii ale conceptului de politici publice (Dye, def. Anglo-
saxona, Guy Peters).
Termenul de politica a avut de-a lungul timpului mai multe intelesuri in functie de tarile in
care a fost folosit.
Guy Peters - “ ansamblul activitatilor care afecteaza direct sau indirect cetatenii”, care
opereaza pe trei niveluri: alegerile publice, rezultatele politicilor si impactul politicilor.
Dye – “ politica este alcatuita din tot ceea ce actorii guvernamentali hotarasc sa se faca sau sa
nu se faca”. Aceasta definitie are cateva merite:
- stabileste faptul ca organele administrative reprezinta agentul elaborarii PP
- Dye evidentiaza faptul ca pp implica o alegere fundamentala din partea
organelor administrative de a face sau a nu face ceva.
Def Anglo-saxona – “ policy- reprezinta transpunerea prioritatilor publice si a principiilor
guvernului in programe si punerea lor in practica pentru a furniza schimbarile dorite”
In concluzie putem spune ca : pp rep. un program de actiune guvernamentala intr-un sector al
societatii sau intr-un spatiu geografic”: sanatate, ordine publica, siguranta rutiera, un iras
determinant, o tara sau o comunitate determinata in mod precis.

3. Definiti conceptele de policy-making si policy cycle.

Policy-making poate fi vazut ca un proces analitic, dar ca si un proces politic.

“Reprezinta cautarea de solutii pentru problemele existente, facand apel la rationalitate in
vederea indeplinirii scopurilor publice.” Elaborarea politicii consta in : definirea corecta a
problemei, identificarea si analiza unui set de solutii adecvat, selectarea alternativei care
rezolva cel mai bine problema.
“ este vazut ca un proces politic, atentia cade asupra conflictelor si dezacordurilor, asupra
luptelor pentru a controla procesul de luare a deciziei, asupra urmarii propriului interes si
eforturilor de a defini scopurile publice”

1
Policy cycle
-succesiune logica de “pasi” (definirea problemei, identif. Rasp. Alternative, evaluarea
optiunilor, decizia, implementarea, evaluarea)

4. Inventarierea principalelor abordari ale studiului PP realizata de catre Howlett si Ramesh.

Howlett si Ramesh:
- studiile privind analiza naturii regimului politic – pp variaza in functie de natura
sistemului politic si a legaturilor sale cu societatea (ce?)
- studii ce au vizat identificarea unor variabile cauzale in comstituirea politicii publice
sau ceea ce au fost denumiti factori determinanti (de ce?)
- studii care se concentreaza asupra continutului politicilor – natura problemei pol si
caile menite sa o solutioneze determina felul in care politica va fi tratata de sistemul politic (ce
contin?)
- studii care se axeaza asupra impactului pp si asupra rezultatelor acesteia – cercetarea
cantitativa; furnizeaza putine informatii cu privire la procesul politic care a dus la aceste
rezultate (rezultate?)

5. Explicati care este aportul diferitelor discipline la elaborarea studiilor privind PP.

Studiile despre pp preiau elemente de la mai multe discipline:

- stiinta politica – procesul prin care se iau deciziile politice
- administratia publica – rolul birocratiei in formularea politicii si implementarea
deciziilor
- economia – rationalitatra instrumentala, cost/beneficii
- sociologia – clasa, statutul si problemele sociale
- psihologia – logica, valori si etica

6. Explicati in ce consta diferenta dintre analiza PP (policy analysis) si policy design

Policy analysis – identificarea tuturor consecintelor pe care le implica toate alternativele
disponibile sau imaginabile, precum si in descrierea lantului de efecte previzibile.
Analiza trebuie sa raspunda la 2 intrebari:
1. care sunt alternativele de actiune imaginabile din punct de vedere politic pe care
actorul guvernamental le poate lua in considerare in situatia in care se afla?
2. cum si de ce o astfel de alternativa si nu o alta apare pe scena politica?
Policy design – analistul elaboreaza el insusi alternativele; expertul isi exprima in mod
constient preferintele pentru un rezultat final care trebuie obtinut.

7. Tipuri de analisti de PP (conceptia lui Durning si Osuna).

5 tipuri de analisti:
1. tehnicieni obiectivi- asigura consultanta in formularea obiectivelor si a consecintelor
generate de politicile propuse
2. consultantii pentru client – asigura consultanta in formularea politicilor tinand cont de
integritatea analitica
3.activistii in directia problemelor – cred in implicarea personala in politica, dar nu in favoarea
preferintelor personale

2
4. activistii in directia problemelor ambivalente – mai mult interesati de rezultatele politicii
publice, decat de integritatea analitica si responsabilitatea fata de client
5. sustinatorii clientului - asemenea consultantilor pentru client, dar sunt inclinati spre
activisti sau avocati.

8. Modele de aparitie a PP.

A. Aparitia pp, plecand de la cerere
- nevoile oamenilor, problemele unui anumit sector, ale unei zone sau ale unei colectivitati
locale. Cand amploare nevoilor creste, acestea sunt receptate de persoane calificate, de
intermediari politici sau antreprenori politici care vor face presiuni asupra autoritatii publice
competente pentru a intervenii. Exista o serie de factori:
- presiunile diferitelor grupuri de actori asupra deciziilor politice
-diferentele existente intre capacitatile de analiza si influenta ale diferitilor intermediari
sau antreprenori politici
-sensibilitatile de perceptie diferite alea actorilor politici

B. Aparitia pp prin impunerea ofertei

-autoritatile publice modeleaza nevoile. Oferta guvernamentala structureaza si conditioneaza
nevoile de actiune publica pe care le resimte populatia;
- versiunea “usoara” - cetatenii ajung sa perceapa bunurile si serviciile, oferite de decidentii
publici, ca fiind aspiratii proprii.
- versiunea “dura” – ipoteze de manipulare, de propaganda

C. Inlantuirea politicilor publice

O actiune publica poate

-

aparea pentru ca o politica

publica preexistenta
intampina
dificultati in cadrul fazei de
implementare sau chiar in faza

3
de terminare, intampina
obstaole,
modifica situatii care incinta
autoritatea publica sa intervina
din nou pe un alt plan, intr-un
alt
mod, prin fenomene de efecte
legate. Cu alte cuvinte,
politicile publice se intretin
singure.
O actiune publica poate
aparea pentru ca o politica
publica preexistenta
intampina

4
dificultati in cadrul fazei de
implementare sau chiar in faza
de terminare, intampina
obstaole,
modifica situatii care incinta
autoritatea publica sa intervina
din nou pe un alt plan, intr-un
alt
mod, prin fenomene de efecte
legate. Cu alte cuvinte,
politicile publice se intretin
singure.
O actiune publica poate aparea pentru ca o politica publica preexistenta intampina dificultati in
cadrul fazei de implementare sau chiar in faza de terminare, intampina obstacole, modifica
situatii care incinta autoritatea publica sa intervina din nou pe un alt plan, intr-un alt mod, prin
fenomene de efecte legate. Cu altecuvinte, politicile publice se intretin singure.
Pe de o parte, conform acestei abordari , aparitia politicilor publice este in
special modelata de legea grupului celui mai puternic.
Pe de alta parte, procedurile activitatii politice si continutul problemelor sunt puse intre
paranteze:
-fie nu influenteaza cursul luptei in jungle intereselor
-fie se reduc la niste variabile dependente, produse ale adevaratului joc politic

5
9. Explicati tipologia PP din punctul de vedere al coercitiei si din punctul de vedere al stilului
de politica.
Din punct de vedere al coercitiei exista urmatoarele tipologii:

- O politica reglementara este o actiune publica ce consta in adoptarea de norme

autoritare care afecteaza comportamentul destinatarilor. Statul obliga sau interzice:
codul rutier, de exemplu , stabileste niste reguli de comportament. In acest caz,
coercitia este maxima.
- politicile de reglementare competitive – politicile elaborabte sa limiteze furnizarea de
bunuri si servicii de catre una sau cateva categorii desemnate de furnizori, care sunt
alesi dintr-un numar mare de furnizori potentiali, care concureaza intre ei.
- politicile de reglementare protective – incearca sa protejeze publicul de efectele
negative ale activitatii private
- politica distributiva care reprezinta o actiune prin care puterea publica autorizeaza
cazuri speciale desemnate nominal. Exemplul tip este cel al permiselor de constructie.
Este interzisa construirea de obiective fara permis
- politica redistributiva consta in adoptarea de catre puterea publica a unor criterii care
confera acces la anumite avantaje , acest acces nefiind acordat unor cazuri sau unor
destinatari desemnati nominal, ci anumitor grupuri de destinatari neindividualizati.
Exemplul tip este cel al asigurarilor sociale
- politica constitutiva se traduce prin faptul ca actiunea publica defineste reguli privind
puterea; de exemplu, prin revizuirea constitutiei unei tari, prin realizarea de reforme
institutionale sau administrative. Coercitia ii afecteaza pe destinatari in mod slab si
indirect.

In functie de stilul adoptat de cei care fac politica , pot exista mai multe tipuri de
politici:
Politici proactive care incearca sa anticipeze eventualele amenintari , dar si sa dezvolte
oportunitati care pot satisface interesele publice si sa reactioneze adecvat in avans
pentru a anticipa posibilele dezvoltari
Politici reactive care actioneaza atunci cand interesul public este amenintat

O alta clasificare imparte politicile in functie de stilul acestora in :

Politici publice liberale sunt cele care intervin acolo unde un interes individual
ameninta interesul public acceptat
Politici publice paternaliste impun interesul public recunoscut , uneori fara sa se
preocupe de impactul nefast al unei asemenea politici asupra intereselor individuale
sau de schimbarea caracterului nevoilor si asteptarilor oamenilor.

Richardson identifica urmatoarele tipuri de stiluri:

6
 - politici in care autorii politicilor cauta consensul
- politici in care autorii reactioneaza la probleme
- politici in care autorii cauta sa impuna decizii
- politici in care autorii anticipeaza probleme

10. Explicati conceptia lui Howlett si Ramesh privind actorii politicii si rolul acestora.

Howlettsi Ramesh impart actorii politici in urmatoarele 5 categorii:

1.Oficialii alesi - membrii ai executivului si ai legislativului – rolul acestora din urma fiind
mult mai redus
2.Oficialii numiti in functie( functionarii)
3.grupurile de interese
4.grupurile de cercetatori
5.mass-media
Rolul acestora este:
-executivul, guvernul sau cabinetul =>rolul acestuia in procesul politicilor publice este de
departe cel mai important, el intervenind in toate etapele ciclului politicilor
- Legislativul => are un rol secundar, el nu este cel care initiaza propuneri de politici, desi
acest lucru nu este exclus. El are rolul de a aproba proiectele de legi inaintat de executiv,
ocazie cu care poate aduce amendamente acestora, dar si de a finanta implementarea acestora.
- Functionarii =>mai ales cei de rang inalt. Atat executivul, cat si legislativul apeleaza adesea
la expertiza functionarilor pentru a-si transpune in practica propriile optiuni in ceea ce priveste
politicile publice, care le pot influenta.
-Grupurile de interese=>reprezinta in aproape toate statele principalul mijloc de reprezentare a
opiniilor publicului si de aducere a acestora intr-un mod organizat in fata autoritatilor
guvernamentale. Ele pot pune la dispozitia oficialilor guvernamentali atat expertiza si
informatii, cat si importante resurse financiare.
-Grupurile de universitari, cercetatori si consultanti sunt formate din persoane ce activeaza in
cadrul universitatilor ,institutelor de cercetare , firmelor de consultanta si organismelor de tip
think-thank.
-Mass-media joaca deseori rolul unui amplificator al problemelor publice sau al unor solutii
promovate de anumite grupuri de interese sau organisme de think-thank.

11. Enumerati modelele de comunitati ale politicii si explicati unul dintre ele.

Howlettsi Ramesh in lucrarealor Studying Public Policy. Policy Cycles and Policy
Decisions, au inventariatexistentamaimultormodele de comunitatipolitice:
 Modelul triunghiului de fier
 Modelul retelelor de interesesau de probleme ( issue networks)
 Modelul coalitiilor de sprijin ( advocacy coalition)

7
  Modelul retelelor administrative

 Modelul comunitatilor administrative

MODELUL TRIUNGHIULUI DE FIER

Este alcatuit in reprezentantii grupurilor de interese ai legislativului si ai agentiilor
guvernamentale din Statele Unite, care au dezvoltat un sistem de sprijin reciproc.
Aceste grupari au fost acuzate ca au acaparat procesul politicii publice, subminand
principiile democratiei populare prin faptul ca au acordat intaietate propriilor
interese si nu celor ale populatiei.

12. Explicati diferentierea actorilor politicii in functie de capacitatea lor de a se mobiliza in

jurul problemelor (Cobb si Elder).

La randul lor, Cobb si Elder propun diferentierea actorilor in functie de capacitatea lor de a se
mobiliza in jurul problemelor. Putem astfel sa distingem:
 Actori propriu-zisi.

Acestia se mobilizeaza la nivel social si politic, prin forme de participare si organizare

(partide, asociatii, miscari sociale). Cei mai activi constituie grupuri de identificare.Cei mai
putin activi devin grupuri de atentie in raport cu problemele.

 Grupuri de public.

Acestia sunt spectator. Cei mai implicati si cei mai informati formeaza publicul interesat,
atent, iar cei mai neimplicati sau neinteresati alcatuiesc publicul in general

13. Explicatii cele doua dimensiuni ale politicii.

In cadrul dimensiunii verticale, politica este considerata drept o regula care are in
vedere transmitera de sus in jos a deciziilor autorizate.
Aceasta este o dimensiune care subliniaza actiunea instrumental, alegerea rationala si
forta autoritatii legitime.
Este interesanta insa si capacitatea subordonatilor de a pune in aplicare aceste decizii si
modurile de structurare a procesului de guvernare, astfel incat sa se realizeze acest acord.

 In cadrul dimensiunii orizantale, politica este privita ca o structurare a actiunii .

Ea se refera la relatiile dintre participantii la procesul de formulare si implementare a

politicii care se afla in diferite organizatii , la ceea ce se afla in afara liniei autoritatii ierarhice.
Aceasta dimensiune recunoaste faptul ca activitatea politica are loc atat peste granitele
organizationale, cat si in interiorul lor si are in vedere structura intelegerilor si acordurilor
dintre participantii aflati in diferite organizatii.

14. Enumerati modelele procesului politicii si explicati unul dintre ele.

8
In literatura de specialitate, exista mai multe modele care descriu procesul politicii publice:
 Modelul sistemic al procesului politicii publice
 Modelul procesual al politicii publice
 Modele recente ale procesului politicii publice
 Modelul“metaforei curentilor” a lui Kingdon
 Modelul coalitiilor de sprijin
 Modelul echilibrului punctual

MODELUL SISTEMIC AL PROCESULUI POLITICII PUBLICE elaborate de David

Easton porneste de la premise conform careia procesul politicii publice este rezultatul unui
sistem care influenteaza si este influentat de mediul in care actioneaza.
Inputurile sunt numeroase si iau forma problemelor, presiunilor, informatiei sau orice
alt aspect la care sistemul reactioneaza.
Outputurile reprezinta , in fapt, decizii de politica publica de a face sau nu a face ceva.

15. Explicati cele doua functii (fatete ale activitatii guvernamentale ).

Trebuie sa facem o distinctie intre cele doua fatete ale activitatii guvernamentale:
 Gestiunea interna
 Managementul politicilor publice

1.GESTIUNEA INTERNA
Desemneaza mobilizarea de catre o autoritate publica a resurselor proprii pentru a
produce rezultate specificate in mod concret si usor de individualizat. Autoritatea dispune de
mijloace cum ar fi personal, material, o imagine de marca, credite financiare. Ea le utilieaza
pentru a le transforma in produse:
- Administratia domeniului public produc kilometric de acostamente
- Un serviciu municipal de stare civila elibereaza acte administrative
- Un biroul al ministerului de interne elaboreaza texte normative,etc.

2.MANAGEMENTUL POLITICILOR PUBLICE

Are in vedere transformarea produselor in efecte sau impacturi. Este vorba despre
cositul acostamentelor realizat de administratie a domeniului public ADP care serveste la
imbunatatirea sigurantei rutiere.

16. Explicati care este rolul analistului in identificarea schimbarii sociale adusa de politica
(parametrii ce trebuie identificati).

Pentru un analist ,orice politica publica tine de o teorie a schimbarii sociale sau o teorie
cauzala. Teoria inseamna ca o relatie cauza-efect este inclusa in dispozitiile care

9
reglementeaza si fundamenteaza actiunea publica avuta in vedere. Aceasta cauzalitate este
normativa. Ea este observata prin obiectivele, continuturile si instrumentele de actiune pe care
autoritatea guvernamentala le are la dispozitie pentru a genera, plecand de la realizari, efecte
sau impacturi asupra societatii.
Orice politica publica contine o teorie a schimbarii sociale. Explicitarea teoriei pe care
actorul public si-o asuma trece printr-un studiu atent al continutului acestei politici din doua
unghiuri diferite, cel al obiectivelor si cel al realizarilor. In acests cop, continutul se confrunta
cu un studio al contextului social real in care trebuiesa se aplice actiunea.
Aceasta identificare a fenomenelor normative, a credintelor si reprezentarilor in ceea
ce priveste functionarea societatii si schimbarea sociala, care s-au inscris in fiecare politica
publica, poate fi realizata sistematic cu ajutorul urmatorilor parametri:
 Obiectivele urmarite de politica publica avuta in vedere
 Cetatenii vizati de politica publica
 Responsabilii cu punerea in aplicare carora li s-a incredintat misiunea de
implementare a masurilor guvernamentale

17. Tipurile de agende.

Cobb si Elder disting doua tipuri principale de agende:

 Agenda institutionala sau formala care permite problemelor sa fie inscrise in cadrul de
actiunea dministrativa. Un exemplu in acest sens este bugetul care este anual, automat
si standardizat.

 Agenda publica sau sistemica prin care problemele sunt supuse dezbaterilor politice.

Exemplul cel mai elocvent ar fi dreptul la a da viata unei finite, care, a priori, este vorba
despre o libertate ce tine de indivizisi, cu cateva exceptii, numai de ei, interventia oricarei
autoritati publice in procreare fiind exclusa.

18. Mentionati care sunt parametrii care sporesc probabilitatea ca o problema sa intre pe
agenda (in viziunea lui Cobb, Elder si Walker).
Cobb si Elder mentioneaza cinci parametri care cresc aceasta probabilitate:
 Ambiguitatea definitiei problemei .Problema trebuie sa fie ambigua, audibila pe mai
multe “lungimi de unda”, caracterul sau permitand multiple intrari posibile si atragerea
de aliante vaste.

 Simplitatea. Problema trebuie sa fie enuntata in termeni simplii.

 Persistenta in timp. Problema nu este definita intr-un spatiu efemer, momentan, ci

este relativ persistenta, inscriindu-se intr-o durata mai mare.

10
  Noutatea. O problema noua, fara istorie, mobilizeaza mai mult decat o miza recurenta,
care are in spate o experienta trecuta indelungata si la care tinta interesata a fost deja
expusa.

Caracterul imperfect al problemei. Grupurile de public se arata mai sensibile la

mizele care evoca anomalii, imperfectiuni, decat la cauzele mai banale.

J.L.Walker afirma ca atractivitatea unei probleme creste daca aceasta are un impact asupra
unui numar mare de oameni. Trebuie sa existe dovezi convingatoare ca legislatia propusa
vizeaza o problema serioasa si reala. Problema devine mai usor de inscris in agenda daca
exista o solutie usor inteleasa pentru problema vizata.
Lista poate fi extinsa, gandindu-ne sistematic la urmatoarele elemente ale stabilirii
agendei:
 Evenimentele care implica eforturi mari de a le face cunoscute autoritatilor publice
 Organizarea si resursele celor afectati ; accesul si reprezentarea grupurilor
 Structura procesului politic si angajamentele decidentilor

19. Explicati care sunt raspunsurile alternative pe care le poate da o autoritate publica cu
privire la o cere de inscriere in agenda.
Autoritatea poate sa:
Ea poate refuza inscrierea cererii.
 Are posibilitatea de a formula un refuz frontal sau de a adopta o tactica mai
indirecta de refuzare.
 Are posibilitatea de a actiona asupra problemei insesi prin dezamorsarea,
inchiderea, luarea in deradere a acesteia, etc

Cealalta alternativa este de a raspunde favorabil la cerere, dar in functie de grade

diferite. Astfel, ea:
 Transmite un semnal simbolic ( de exemplu, prin primirea si ascultarea unei
delegatii )
 Invoca o constrangere care sa permita evitarea actiunii.
 Amana examinarea problemei
 Stabileste o procedura de solutionare a problemei fara vreun angajament cu
privire la continut
 Lua in considerare cererea in ansamblul sau
 Solutiona o mica parte a problemei care are o valoare simbolica, fara a trece de
fapt la fondul problemei
 Anticipa aparitia cererii fara sa astepte ca aceasta sa se dezvolte prin medierea
antreprenorilor terti.

11
 Tipul de raspuns va depinde de natura mizei: caracterul mai mult sau mai putin
stringent al problemei, complexitatea sa, difuzia sa, noutatea sa, intensitateta
opozitiei pe care o suscita.
Trebuie sa se tina cont si de context, de aparitia asa numitelor ferestre de
oportunitate care se pot deschide in functie de evolutia conjuncturii politice.

20. Explicati care sunt conditiile in opinia lui Cobb si Elder pentru ca o miza sau o problema
sa fie inscrisa pe agenda guvernamentala.

Cobb si Elder definesc conditiile necesare si suficiente pentru ca o miza sau o

problema sa fie inscrisa pe o agenda guvernamentala. Exista trei tipuri de conditii:
 Miza sau problema trebuie sa tina de competenta autoritatilor publice in
general ,daca nu de cea a unei autoritati publice specifice.

Competenta nu trebuie sa fie interpretata aici in sensul sau pur juridic sau institutional,
ci intr-o perspectiva mai larga.
Actiunea politica uneori observabila cu ocazia inscrierii pe agenda consta in
reconsiderarea portofoliului de sarcini atribuite autoritatii publice.
Anumiti actori doresc ca acest portofoliu sa se extinda: de exemplul egiferarea in
materie de procreatie.
 O alta conditie de inscriere pe agenda trimite la faptul ca o miza este
perceputa ca fiind problematica si este definita ca necesitand atentia
publicului.

O astfel de situatie, prezenta sau viitoare ,este perceputa ca nesatisfacatoare.Se creeaza

anumite diferente intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Aceste diferente sunt suficient de
puternice pentru a ne face sa consideram casituatia este inacceptabila si necesita o actiune
publica.
 Aceasta problema si miza pe care o poate constitui trebuie sa fie abordate
in termen de atentie publica.

Altfel spus, nu toate cererile pot fi auzite si solutionate de o autoritate publica, ele
trebuie sa fie codificate, traduse intr-un limbaj adecvat pentru autoritatea publica.
Intr-un fel ,ea se politizeaza si prin mediatizare deoarece problemele asa numite de
societate sunt numeroase si fiecare individ sau grup are o cerere care trebuie solutionata si care
merita atentie.
In plus, trebuie sa punem problema si sa fim capabili sa formulam cererea in termeni
care sa fie cei ai actiunii politice si publice.

21. Modele de elaborare a agendei guvernamentale in opinia ;lui Cobb, Ross si Ross si a lui
Howlett si Ramesh.

Cobb , Ross si Ross au fost cei care au dezvoltat modele diferite

12
  Modelul de initiere din exterior in care problemele sunt formulate de gruparile
neguvernamentale, iar apoi sunt dezvoltate suficient pentru a ajunge mai intai pe
agenda publica sau sistemica, iar apoi pe agenda oficiala sau institutionala.

El se aplica in situatia in care o grupare aflata in afara structurilor administratiei publice

 Formuleaza o nemultumire
 Incearca sa atraga interesul asupra problemei din partea unui numar suficient de astfel
de grupari, pentru a introduce problema pe agenda publica
 Sa poata exercita suficienta presiune asupra responsabililor cu luarea deciziilor pentru
ca apoi problema sa ajunga pe agenda oficiala.

Acest model se regaseste in societatile liberal-puraliste.

 Modelul de mobilizare se poate utiliza in cazul in care decidentii politici incearca sa

transfere o problema de pe agenda oficiala, institutionala pe agenda publica sau
sistemica. Acest model este asociat in general regimurilor totalitare.

 Modelul de initiere din interior este cel in care propunerile apar in cadrul unitatilor
administrative sau al grupurilor strans legate de acestea. Problema este apoi extinsa la
grupurile care o identifica si care pot crea suficienta presiune asupra decidentilor
pentru ca aceasta sa poata ajunge pe agenda oficiala.

Howlett si Ramesh au construit un model de stabilire a agendei care depinde de doua

variabile :
 Initiatorul dezbaterii in legatura cu rezolvarea problemei care poate fi statul sau
societatea
 Masura in care populatia sprijina rezolvarea acesteia.

Modelul propus preia cele trei tipuri de stabilire a agendei prezentate anterior, carora le
adauga un al patrulea, denumit de consolidare, care se aplica atunci cand organele
administrative initiaza procesul de solutionare a problemei, pentru care exista sustinerea
populatiei.

22. Enumerati modelele de luare a deciziilor publice si explicati unul dintre acestea.

 Modelul rationalitatii absolute si abordarea rational-comprehensiva

 Modelul rationalitatii limitate al lui Simion
 Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March
 Modelul incremental al lui Lindblom
 Modele mixte

13
 MODELUL RATIONALITATII ABSOLUTE SI ABORDAREA RATIONAL-
COMPREHENSIVA
Un model explicativ se impune aproape spontan: cel al decidentului rational.
Este vorba despre abordarea de luare a decizie dezvoltata de economia clasica in cadrul
careia omul efectueaza alegeri rationale.
Decizia este asimilata unui rationament cu un singur actor, care cauta sa-si maximizeze
scopurile in functie de mijloacele de care dispune.
El are preferinte, isi stabileste niste obiective, isi fixeaza niste valori, isi selectioneaza
utilitatile. Apoi cauta alternativele disponibile pentru a solutiona problema, alternative pe care
le inventariaza in mod exhaustiv si ale caror efecte si merite specifice incearca sa le identifice.
Dupa aceea, adopta un criteriu de alegere cat de obiectiv posibil, care sa-i permita sa
identifice cel mai bun raport dintre avantajele si inconvenientele fiecarei alternative.
Modelul rational-comprehensiv prescrie proceduri care vor duce la obtinerea celei mai
eficiente solutii.
Teoriile rationaliste isi au originea in rationalismul iluminist si positivism, curente care
promovau modalitati de cunoastere obiectiva, neutral, a societatii umane.

23. Explicati succint etapele procesului decizional.

Etapele:
Formularea desemneaza activitatea prin care o cerere sau o problema inscrisa pe
agenda guvernamentala se transforma in alternative pentru actiune, in solutii.

Formularea incorporeaza atat planificarea rationala, cat si reactii subiective, marja de

optiuni reducandu-se la ceea ce factorii de decizie pot accepta sau nu.
Se iau in calcul actorii importanti, precum si credintele existente.
Formularea sau reformularea poate avea loc pe parcursul unei perioade lungi de timp fara a
exista vreodata suficient sprijin pentru propunerile formulate.
 ANALIZA defineste o activitate de investigare a problemei, de cautare a optiunilor
si alternativelor. Consecintele, avantajele si inconvenientele, efectele induse si
efectele urmarite sunt anticipate si explicitate.

 SELECTIA reprezinta procesul de reducerea optiunilor la o singura alegere.

Aceasta sub faza este insotita de tensiuni care tin de divergente normative si
utilitariste. Ea poate fi momentul in cursul caruia se exprima si se solutioneaza
conflicte, faptele sau analiza nefiind neutre in ochii actorilor implicate, in orice caz
nu mai neutre decat scopurile.

In ceea ce priveste faza de legitimizare, aceasta pare mai scurta si mai usor de
identificat. Ea coincide cu momentul in care responsabilul formal, individul sau grupul
caruia ii revin dreptul si sarcina de a decide ia decizia efectiva. El voteaza, semneaza,
hotaraste.

14
 In teorie, el detine autoritatea, monopolul alegerii. El poate accepta sau refuza selectia
elaborate in amonte, poate exercita un act discretionar. Nu este obligat sa accepte avizul
consilierilor, expertilor si al altor actori. El are posibilitatea de a face si de a desface.
In practica, se observa ca acest lucru se intampla destul de rar. Uneori, decidentul ratifica
pur si simplu activitatea de selectie sau modifica numai un detaliu al optiunii deja elaborate.

24. Enumerati care ar fi problemele implementarii unei politici in cadrul unei societati.

Problemele implementarii unei politici in cadrul unei societati sunt:

 Autonomia dezvoltarii sociale VS eforturile de a influenta intr-un anumit fel aceasta
dezvoltare. Dezvoltarea societatii poate fi influentata, dar cu greu am putea considera
ca aceasta ar putea fi cu adevarat “controlata”

 Complexitatea crescanda a mediului in care traim, care face mult mai dificil ai
identifica preconditiilor necesare pentru implementarea cu succes a politicii

 Considerabila influenta exercitata de valori, atitudini si comportamente, atat ale

oamenilor, cat si ale institutiilor

 Nicio politica nu este realizata in izolare. In acelasi timp, pot fi realizate sute de alte
politici. Situatia este vazuta uneori ca o paralelograma a politicilor si a fortelor
diferitilor actori implicate care aduce si conflicte, interferente si consonanta cu
consecinte neasteptate in mod inevitabil.

 Dificultatea in anticiparea dezvoltarilor viitoare si posibilitatile limitate de a le pregati

dinainte

 Problema simularii politicii: exista uneori o minciuna intentionata intr-o politica ce

pretinde ca anumite politici ajung sa fie puse in practica si sa ofere sustinere simbolica,
chiar daca adevaratele interese ale implementarilor ei se afla in alta parte

 Problema cauzata de consecintele nedorite ale politicii, care pot discredita

implementarea ei

25. Explicati modelul de implementare top-down.

Modelul top-down si-a concentrat atentia asupra controlului si executiei, adica asupra
subordonatilor si superiorilor ierarhici, asupra relatiei dintre administratie si grupul-tinta. Din
perspectiva top-down, gradul de indeplinire a obiectivelor politicii depinde in mare masura de

15
modalitatea de implementare. Deficitele de implementare se pot imputa atat organizarii, cat si
comportamentului executantilor.

Aici exista o mare autonomie in actiune. Executantii, insusesc in mod discretionar,

pana la a le transforma in suport pentru propria lor putere interna in fata sefilor sau in fata
destinatarilor deciziilor sau a clientilor executanti.

Primele critici ale modelului top-down considerau ca abordarea de sus in jos rareori
poate fi eficace deoarece nu ia in considerare factorii care cauzeaza intarzierea, proasta
coordonare, incoerent obiectivelor si conflictele (Lipsky,1980) . Astefel s-a ajuns la concluzia
ca cei mai importanti decidenti nu sunt cei formali, ci birocratii care comunica direct cu
grupurile sociale.Controlul ierarhic din partea decidentilor este practic imposibil, iar
obiectivele politicilor aproape niciodata nu sunt clare, astfel incat complexitatea sociala se
reflecta si asupra politicilor.

Este demonstrat faptul ca implementarea politicilor rareori implica doar superiori si

subordonati din aceeasi ierarhie organizationala, cel mai probabil, fiind necesara si cooperarea
altor persoane, care pot face parte din alta organizatie guvernamentala( membri ai aceleiasi
structuri ierarhice) sau din organizatii nesubordonate guvernului sau care nu fac parte din nicio
organizatie. Atat formularea politicii , cat si punerea ei in aplicare vor implica mai multi
participanti, cu moduri diferite de a intelege chestiunea politicii si obiectivele acesteia.

Criticii perspectivei “de sus in jos” au aratat ca “practicienii” considera atragerea

diversilor participanti intr-un cadru comun ca o parte importanta a politicii de lucru. Aceasta
face ca perspectiva sa fie nerealista , iar pentru cei neimplicati , nefolositoare. Procesul de
desfasurare a acesteia, neputand fi limitat la urmarirea unor obiective clar definite, criticii
afirma ca atentia nu ar trebui concentrata pe creatorii de politici si obiective, ci asupra
intregului cadru al relatiilor prin care politica este implementata.

26. Explicati modelele alternative de implementare.

MODELUL BOTTOM-UP(DE JOS IN SUS)

Acest mod de abordare se bazeaza pe situatiile concrete in care se gasesc cetatenii

pentru a prescrie un proces general de punerea in aplicare, care sa fie implementat in special in
cazul tarilor cu economie mixa(Hill, Hjern, 1983).
Formula bottom-up seduce chiar daca analitic pare una critica mai degraba decat una
constructiva. Aceasta abordare porneste de la toti actorii publici si privati implicati in

16
programele de implementare si analizeaza obiectivele personale si organizationale ale
acestora, strategiile lor si relatiile de contracte pe care le-au construit.
Hjern si Porter (1981) sugerau ca atentia nu ar trebui focalizata asupra unei singure
organizatii , ci asupr tuturor actorilor implicati, de a caror seriozitate si capacitate depinde
succesul sau esecul unui program. Orice intrebare despre politica va implica oameni din mai
multe organizatii, nu numai organizatii ca intreg, ci si persoane individuale din cadrul
acestora. Ce ii aduce impreuna este un program de actiune la care fiecare dintre ei poate
contribui.
MODELUL DE PLANIFICARE INAINTE SI INAPOI ( FORWARD AND
BACKWARD MAPPING)
Potrivit lui Elmore, “ planificarea in amonte pune explicit in discutie ipoteza ca cei car
stabilesc politicile publice ar trebui sa exercite sau chiar exercita o anumita influenta
determinana asupra ceea ce se intampla in procesul de implementare.” Punctul de plecare se
situeaza in formularea concreta a comportamentului sau a situatiei care, pe teren, solicita,
incita interventia unei autoritati publice.
Planificarea inapoi sau in amonte incepe cu o tinta relativ precisa la nivelul inferior al
sistemului si defineste capacitatile si resursele necesare pentru ca acestea sa fie atinse.
Succesul planificarii inapoi – impune o perceptie mai adanca a modului de utilizare a structurii
si procesului.
Mai tarziu, Elmore s-a gandit sa combine ideea sa de planificare inapoi ( backward
mapping) cu elemente de planificare inainte(forward mapping). Privind atat inainte, cat si
inapoi, putem intelege ca cei de la nivelul cel mai inalt al elaborarii politicii fac alegeri in ceea
ce priveste instrumentele pentru structura de implementare, luand insa in considerare
motivatiile si nevoile celor aflati la nivelul de jos al implementarii.
MODELUL DE ABORDARE SISTEMICA
Acest mod ofera doua avantaje. In primul rand, detecteaza efectele de retroactiune pe
care le antreneaza insusi continutul politicii publice. In al doilea rand, determina punerea in
aplicare drept o activitate constituanta a sistemului politic.
In loc sa fie liniar si unidirectional, procesul punerii in aplicare apare schimbat de un
principiu al circularitatii. Acesta poate fi definit ca o declaratie de preferinte guvernamentale,
mediatizata de un anumit numar de actori care creeaza un proces circular caracterizat prin
relatii reciproce de putere si de negocieri.
Cu alte cuvinte, orice participant la procesul de punere in aplicare poate, in orice
moment, sa intervina asupra oricarei alte parti a procesului, chiar daca din punct de vedere
oficial, acestuia i –a trecut randul la actiune. Decizia nu este niciodata definitiv formulata, nici
chiar atunci cand aceasta a ajuns in mainile executantilor.

27. Aratati care pot fi cauzele disfunctionalitatilor de implementare ale politicilor publice.
Diferiti autori au identificat cauzele disfunctionalitatilor de implementare ca fiind:

17
  Numarul mare de participanti la proces, fiecare cu o perspectiva diferita asupra
problemei si cu un nivel deosebit de incredere si implicare si diverificare a scopurilor.
 Ambiguitatea scopului initial
 Obiectivul nu a fost considerat ca fiind prioritar
 Nu au existat suficiente resure pentru a-l indeplini
 A existat un conflict cu alti participant importanti
 Grupul vizat de politica a fost greu de implicat, contactat etc
 Lucrurile facute nu au avut impactul asteptat
 In timp, circumstantele s-au schimbat si atentia a fost acaparata de alte probleme,
aparent mai importante

28. Aratati care sunt diferentele dintre implementarea unui proiect sau program si cea a unei
politici (Crosby si Brinkerhoff , etc.).
Unii vad implementarea unei politici ca fiind similara cu cea a unui program sau proiect, dar la
o alta scala. Acesta este insa un mod superficial de a privi lucrurile. Exista insa intre acestea
diferente semnificative:
 Implementarea politicii este rareori un proces linear si coerent.
Spre deosebire de aceasta, programele si proiectele au un inceput si un sfarsit. Ele au
termene bine stabilite, tinte si obiective clar specificate in fiecare faza, iar planurile si actiunile
sunt definite pentrua atinge aceste tinte.

 Efortul de implementare a politicii nu poate fi condus doar de o singura organizatie

(minister, departament, agentie)
Spre deosebire de aceasta, proiectele si programele au un manager de proiect sau un
conducator de program. Dar, implementarea politicii necesita, in cele mai multe cazuri,
actiuni concertate ale mai multor ministere, agentii sau grupuri din cadrul sau din afara
guvernului, din societatea civila sau din sectorul privat. Chiar daca unul dintre acestea este
nominalizat drept conducator, nicio entitate individuala nu poate fi singura responsabila de
implementarea unei politici.

 Implementarea politicii creeaza castigatori si perdanti, in timp ce proiectele si programele

furnizeaza beneficii tuturor celor pe care ii afecteaza.
Atunci insa cand se schimba politicile, apar noi grupuri de beneficiari, in timp ce alte
grupuri care aveau de castigat de pe urma vechii politici , se pot afla acum in situatia de
perdanti. Ceea ce complica si mai mult implementarea noii politici este faptul ca de obicei,
cei care pierd detin o pozitie mult mai puternica pentru a-si apara interesele, se opun si
rezista schimbarii in raport cu cei care au de castigat.

 Noile politici, in general, nu sunt insotite de bugete, ceea ce nu este cazul proiectelor si al
programelor.

18
In lipsa bugetelor, acestea din urma nu ar putea exista. Spre deosebire de acestea, politicile,
mai ales la inceputul procesului de reforma, rareori sunt insotite de ceva mai mult decat o
promisiune de resurse. A face progrese in procesul de reforma inseamna a face lobby pentru
noi fonduri, a identifica sursele existente pentru sustinerea implementarii .

29. Explicati ciclul implementarii unei noi politici in viziunea lui Crosby si Brinkerhoff.

In opinia lui Brinkerhoff si Crosby, ciclul implementarii unei noi politici prezinta urmtoarele
faze:
 Legitimizarea politicii care reprezinta acea faza in care anumiti indivizi , grupuri sau
organizatii declara acea politica drept necesara si vitala, chiar daca aceasta presupune costuri
serioase. Acestia ar trebui sa posede credibilitate, resurse politice si sa fie dispusi sa piarda
capital politic, pentru a sustine noua politica.

 Construirea bazei de sustinere. Deoarece suportul politicii este frecvent absent, este
necesara dezvoltarea unei clientele care sa sustina reforma. Reforma trebuie sa fie
promovata. Sustinatorii sunt aceia care vor beneficia de schimbare intr-o anumita masura. Ei
pot fi clienti ai serviciilor furnizate, furnizori de materii prime, ori functionari ai unor agentii
de implementare, care cauta sa-si intareasca pozitiile sau statutul prin intermediul schimbarii.

 Acumularea resurselor reprezinta acea faza de alocare a resurselor umane, tehnice, material
si financiare necesare implementarii reformei. Deoarece in general, resursele externe nu
acopera decat o parte din ceea ce este necesar, pentru a aduna suficiente resurse este
necesar sa luam o parte de la vechile politici. Si avand in vedere insuficienta resurselor pentru
problemele obisnuite ale activitatii guvernului, este clar ca are loc o crestere a competitiei in
ceea ce priveste alocarea resurselor. Sarcinile datoriei si crizele financiare se adauga acestor
dificultati in acumularea resurselor.

 Designul organizational sau modificarea este o etapa absolut necesara atunci cand se
stabilesc noi sarcini si obiective. Ea ridica insasi unele probleme. Datorita existentei unor
proceduri si rutine adanc inradacinate a unor aliante cu vechea clienteala, deseori, se
manifesta o rezistenta fata de aceste schimbari. Personalul poate sa nu fie angajat in
realizarea acestor schimbari sau chiar poate sa i se opuna. Sarcinile cerute de reforma pot fi
substantial diferite de cele curente si poate exista o lipsa de capacitate organizational in a le
gestiona.

 Mobilizarea resurselor si actiunile.Pentru ca schimbarea politicii sa-si atinga rezultatele,

resursele si actiunile trebuie mobilizate in cea mai adecvata forma. Inainte ca resursele sa fie
mobilizate, iar actiunile sa fie initiate, schimbarea politicii reprezinta doar un exercitiu pe
hartie. Ea insa trebuie sa se transforme in realitate. Mobilizarea resurselor include atat
planificarea, cat si actiunea.

19
  Monitorizarea progresului si a impactului schimbarii politicii .Daca schimbarile de politica au
succes, atunci impactul lor va fi evident intr-un mod sau altul, prin transformarea
comportamentelor, prin beneficiile mai mari sau imbunatatite ale consumatorilor sau
clientilor, printr-o productie mai eficienta si mai eficace. Monitorizarea este vitala si in
stabilirea responsabilitatilor pentru a ne asigura ca managerii politicii si agentiile de
implementare isi indeplinesc obligatiile prevazute.

30. Explicati clasificarea instrumentelor administrative realizata de catre Howlett si Ramesh.

O clasificare interesanta este cea realizata de M. Howlett si Ramesh, care au alcatuit o lista de
10 tipuri de instrumente administrative, grupate in 3 categorii( instrumente voluntare, mixte si
obligatorii), asezate in ordinea crescatoare a nivelului de implicare a statului.
Acestea sunt:
 Familia si comunitatea
 Organizatiile voluntare
 Pietele private
 Informarea si influentarea
 Subventiile
 Licitarea drepturilor de proprietate
 Impozitele si taxele
 Reglementarile
 Intreprinderile private
 Furnizarea directa

1.Instrumentele voluntare sunt cele care presupun un grad cat mai mic de implicare a
statului, in care obiectivul dorit este indeplinit de o maniera voluntara. Astfel, organele
administrative pot decide sa nu se implice in rezolvarea unei probleme de interes public
deoarece considera ca aceasta poate fi solutionata mai bine de catre familie, comunitate,
organizatii voluntare(ONG) sau de piata.
2.Instrumentele obligatorii presupun cel mai mare grad de coercitie si care constau in
directionarea actiunilor persoanelor fizice sau juridice in limitele constitutionale si care acorda
o putere neinsemnata de decizie a indivizilor , grupurilor sau organizatiilor implicate.
3.Intre aceste doua categorii se afla instrumentele mixte care combina caracteristicile
instrumentelor voluntare si ale celor obligatirii. Intre acestea se numara raspandirea de
informatii si influentarea persoanelor fizice sau juridice de catre organele administrative,
subventionarea unor activitati, stabilirea unui mecanism al preturilor in sectoare in care acesta
nu exista in mod normal prin licitarea drepturilor de proprietate asupra unei anumite resurse si
in final, unor impozite si taxe, care pot modifica comportamentul contribuabilului, inducandu-i
un anumit tip de comportament sau pot descuraja comportamentele nedorite (consumul de
alcool, tutun, poluarea etc.).

31. Obiectivele evaluarii.

 Intarirea cunoasterii efectelor actiunii publice prin confruntarea rezultatelor unei politici cu
obiectivele initiale

20
  Optimizarea alocarii resurselor financiare, materiale si umane ale politicii sau programului
evaluat
 Imbunatatirea transparentei actiunii publice in fata cetatenilor, exigenta democratiei locale
este susceptibila de a favoriza dezvoltarea evaluarii
 Diseminarea bunelor practici in cadrul administratiei in cadrul administratiei si a unei culturi a
rezultatelor in scopul imbunatatirii managementului programelor si politicilor existente
 Cresterea vizibilitatii actiunii publice intr-o abordare transversala
 Modificarea politicilor existente daca acest lucru se impune
32. Functiile evaluarii.
 Evaluarea-un instrument al deciziei publice
O autoritate publica responsabila , fie ca opereaza la nivel local, regional, national sau
european, trebuie sa poata dispuna de proiecte cae se adapteaza spatiului sau de actiune,
mediului economic si social si care raspunde preocuparii precise.

 Evaluarea- un instrument de gestiune economica

Chiar daca gestionarul dispune de resurse disponibile pentru a-si finanta politicile, este
important ca acestea sa fie aduse la bun sfarsit fara a greva capacitatile generatiilor viitoare.

 Evaluarea-un instrument de management

Din ce in ce mai mult , la ora actuala, aplicarea unei politici publice, a unui program sau a
unui proiect presupune:
-punerea in practica a unor delegari de activitate pe masura ce programul sau politica
avanseaza
-realizarea unor parteneriate intre diferitele persoane si organisme responsabile cu
aplicarea sa.

 Evaluarea-un mijloc de comunicare si de legitimare a actiunii publice

In contextul amplificarii participarii cetatenilor la luarea deciziilor publice, evaluarea poate

aduce un raspuns la asteptarile cetatenilor, oferindu-le informatii privind proiectele care vor fi
lansate, rezultatele asteptate si motivele care au stat la baza conceperiilor.

 Evaluarea-ca mijloc de formare, de schimbare a politicilor

O evaluare reusita trebuie sa aiba drept obiectiv final formarea orientata spre imbunatatirea
conceperii si managementului politicilor, programelor si politicilor publice.
Mandatul evaluarii trebuie sa vada evaluarea ca pe un instrument al ameliorarii competentei
sale, iar evaluatorul beneficiaza de o formare in cadrul exercitarii misiunii sale, pentru ca va
putea confrunta pertinenta mijloacelor pe care el le dezvolta cu evolutia contextului

33. Explicati diferenta dintre evaluarea politicilor publice, controlul administrativ, auditul,
controlul de gestiune si monitorizare.

21
Evaluarea politicilor publice nu are nicio legatura cu controlul administrativ de care sunt
responsabile organele de inspectie generala sau Curtea de Conturi. In acest caz, controlul
vizeaza regularitatea, legalitatea actelor initiate de un serviciu public si nu eficacitatea sau
efectele actiunii acestuia.
Controlul administrativ vizeaza functionarea interna a serviciilor publice, nu pe cea
externa sau efectul actiunii publice asupra societatii.

Evaluarea nu este sinonima nici cu auditul, intrucat acesta din urma este cel mai
preocupat de analiza concordantei contabile si a ordodoxiei financiare. El este un instrument
indispensabil pentru verificarea integritatii conturilor si optimizarea financiara, dar nu are in
vedere decat aspectele tehnice ale misiunii de evaluare. Fie ca este organizational, analitic sau
contabil, auditul nu poate fi decat un instrument de control neavand rolul de a recomanda
solutii de imbunatatire decat in domeniul bugetar. In schimb, evaluatorii pot lua cunostinta,
datorita diversitatii competentelor lor, de specificitate a fiecarei zone si dispun de unspectru de
observare suficient de larg pentru a adapta recomandarile lor referitoare la eficacitatea
politicilor.

Trebuie sa se faca de asemenea o distinctie intre controlul de gestiune si

evaluarea, pe de o parte, si evaluarea politicilor propriu-zise pe de alta parte. In timp ce
controlul de gestiune analizeaza relatia dintre mijloacele si realizari, evaluarea politicilor
analizeaza relatia dintre realizarile publice si impactul lor asupra mediului social si natural.
Controlul de gestiune este axat pe controlul organizatiilor si se ocupa de eficienta interna, in
timp ce evaluarea vizeaza in primul rand sa controleze impactul asupra actiunii publice asupra
mediului, deci se ocupa de eficacitatea externa a actiunii publice.

Totodata, evaluarea nu trebuie confundata cu monitorizarea, ce reprezinta acel

proces prin care creatorii de politici publice, managerii programelor, finantatorii, precum si
celelalte grupuri de interese (inclusiv cetatenii) pot urmari daca programele se deruleaza in
linii mari conform programului de implementare stabilit. Activitatea de evaluare este insa
strans corelata cu procesul de monitorizare, intrucat datele obtinute din acest proces reprezinta
una dintre sursele de informatii folosite in evaluare. Evaluarea examineaza insa mai multe
aspecte decat monitorizarea, care se limiteaza la a urmari masura in care progresele financiare
si fizice inregistrate la un anumit moment in implementaresunt in conformitate cu planificarea
initiala.

34. Tipurile de evaluari in viziunea lui Howlett si Ramesh.

O prima clasificare a evaluarilor o realizeaza Howlett si Ramesh in functie de modul in

care sunt derulate de actorii implicati si de efectele obtinute:

22
  Evaluarea administrativa
 Reprezinta tipul de evaluare realizata de organele administrative, eventual de agentii
specializate in evaluarea politicilor publice, dar de cele mai multe ori este realizata de
supraveghetori financiari, juridici sau politici atasati ministerelor, de structuri administrative
specializate, organe legislative sau judecatoresti.
 Pot fi insa angajati si consultanti privati care sa realizeze evaluarea la cererea organelor
administrative.
 Evaluarea judiciara
 Reprezinta tipul de evaluare care se concentreaza pe aspectele legale ale implementarii
programelor, si nu pe bugete, eficienta, prioritati sau cheltuieli.
 Se realizeaza de curtile judecatoresti si analizeaza posibilele conflicte dintre programele unei
guvernari si prevederile constitutionale sau intre standardele de comportament administrativ
si drepturile individuale

 Evaluarea politica
 Este acel tip de evaluare care incearca sa analizeze succesul sau esecul unei politici, utilitatea
ei, in vederea mentinerii sau modificarii acesteia.
 Are un caracter unilateral, nesistematic si poate fi intreprinsa de oricine este interesat de
fenomenul politic: cetateni, organizatii ale societatii civile, membri ai subsistemelor
administrative relevante

35. Clasificarea tipurilor de evaluari din perpesctiva realizarii.

O alta clasificare a evaluarilor de politicipublicepoateavea la baza dreptcriteriu

perspectiva dincare se realizeaza :
 Una a posteriori sauexpost
 Alta a priori sauexante
 Una intermediara sau pe parcurs

1.Evaluarea a posteriori sau expost este retrospectiva. Dupa generarea impactului

unei politici publice, analistul incearca sa inteleaga ce s-a intamplat si sa elaboreze cunostinte privind
realitatea. Ea poate avea in vedere atat masurarea rezultatelor (aproduselor), cat si studierea
procesului prin care s-a ajuns la obtinerea acestor rezultate.

2.Evaluarea ex ante sau a priori, care este prospectiva , este utilizata ca instrument
care sa sprijine luarea de decizii atunci cand exista mai multe alternative. O diferenta esentiala de
principiu intre evaluarea a posteriori si cea a priori consta in faptul ca tipurile de efecte sunt enuntate
in prealabil si ca evaluatorul se limiteaza la a lua in considerare numai efectele comparabile retinute,
acceptand sa un analizeze alte dimensiuni sau alte efecte decat cele care pot interveni pe parcurs.

23
 3.Evaluareapeparcurssauintermediara, are ca drept obiect determinarea primelor
rezultate ale politicii sau programului. Aceste studii furnizeaza informatii care pot fi utilizate
pentru imbunatatirea programului aflat in derulare. Ele pot fi folositoare, in particular, in
cadrul programelor ale caror costuri variabile detin o pondere ridicata in totalul costurilor- de
exemplu => programele care furnizeaza servicii populatiei- si astfel resursele pot fi realocate
unor utilizari alternative.

36. Prezentati criteriile de evaluare (DAC) folosit la nivelul UE.

 RELEVANTA unei politici, a unui proiect sau a unui program reprezinta masura in
care obiectivele stabilite si planul de implementare propus se adreseaza corect
problemelor identificate. Schimbarile privind natura problemelor identificate initial sau
anumite circumstante in care are loc implementarea, fie acestea fizice, economice,
institutionale sau politice, pot face politica sau proiectul irelevante pentru problemele-
nevoile pe care au fost menite sa le rezolve.

 EFICIENTA se refera la cat de bine au fost folosite resursele disponibile pentru a

transforma activitatile propuse in rezultatele intentionate. Acest criteriu vizeaza aspecte
legate de rentabilitate, si anume daca ar putea fi obtinute aceleasi rezultate sau rezultate
mai bune prin alte modalitati, si in acelasi timp mai ieftine.

 EFICACITATEA incearca sa identifice daca politica sau proiectul si-a atins

obiectivele stabilite in faza de programare. Intrebarea-cheie este ce beneficiu a adus
politica sau proiectul prin punerea sa in practica, prin raportarea la masura in care
subiectii vizati au beneficiat in mod real de pe urma produselor sau serviciilor furnizate
prin politica sau proiectul pus in practica.

 IMPACTUL se refera la efectul de ansamblu al beneficiilor aduse de o anumita

politica sau proiect, asupra unui numar mai mare de persoane decat principalii
beneficiari dintr-un anumit sector, o anumita regiune sau chiar din intreaga tara.

 SUSTENABILITATEA arata daca exista probabilitatea ca rezultatele pozitive ale

politicii sau proiectului sa continue si dupa incetarea interventiei si daca impactul pe
termen lung al politicii sau proiectului asupra procesului mai amplu de dezvoltare
poate fi mentinut la nivel de sector sau regiune.

37. Prezentati tipurile de indicatori utilizati in evaluare.

Pentru evaluarea politicilor publice exista mai multe tipuri de indicatori:

24
  Indicatori de rezultate si de impact sunt cei care pun in evidenta volumul produselor si
serviciilor furnizate de autoritatile publice si efectele obtinute in urma acestora.

 Indicatori de eficacitate reprezinta acea categorie de indicatori care contin informatii

asupra gradului in care obiectivele politicii sau ale programului guvernamental au fost
realizate.

 Indicatori de activitate ,de procese utilizeaza pentru substituirea indicatorilor de

eficacitate deoarece sunt mai usor de calculat. Indicatorii pot fi: numarul de ore de
munca lucrate, numarul de dosare inregistrate, numarul de cereri la care s-a dat
raspuns, etc.

 Indicatori de eficienta sunt necesari pentru a pune in corelatie rezultatele obtinute

(outputurile) cu volumul de resurse consumate in acest scop.

38. Enumerati categoriile de metode si tehnici de evaluare si exemplificati pentru fiecare

categorie.

Tehnicile si metodele pot fi clasificare in mai multe categorii:

 Tehnici de planificare si structutare a evaluarii
 Tehnici de colectare si prezentare a datelor
 Tehnici de analiza a informatiilor
 Tehnici de realizare a unor judecati evaluative

1. Intre tehnicile de planificare si sructurare a evaluarii amintim tehnica de delimitare a

problemei sau a conceptului de evaluat. Tehnica de delimitare a problemei sau a
conceptului presupune utilizarea mai multor metode pentru a obtine o harta de impact.
2. Tehnicile de colectare si prezentare a datelor includ anchetele sociale asupra
populatiei, asupra beneficiarilor, sau asupra factorilor interesati relevanti. Tehnicile de
ancheta sociala sunt: interviurile deschide sau semideschide, chestionarul postal sau
telefonic, inregistrarea audiovizuala, discutia de grup, observarea participativa.
3. Intre tehnicile de analiza a informatiilor putem enumera analiza input/output, modelele
econometrice, analiza regresiei, metodele experimentale si cvasiexperimentale, ancheta
Delphi, analiza SWOT.
4. Tehnici de realizare a unor judecati evaluative reprezinta tehnici analitice care pot fi
utilizate pentru a realiza o apreciere sintetica asupra unui program. Cele mai
importante sunt: analiza costuri-beneficii, analiza costuri-eficacitate, analiza
multicriteriala, benchmarking-ul, evaluarea impactului de gen, a impactului asupra
mediului sau a celui economic.

39. Prezentati o tehnica de evaluare dintr-o anumita categorie.

25
 TEHNICILE DE COLECTARE SI PREZENTARE A DATELOR includ anchetele
sociale asupra beneficiarilor sau asupra factorilor interesati relevanti.
Ancheta sociala prin intermediul chestionarului se utilizeaza atunci cand se doreste
obtinerea unor rezultate statistice semnificative. Este adaptata in urmatoarele circumstante:
 Populatia care trebuie observata este omogena
 Investigatorul are o idee precisa despre ceea ce vrea sa observe
 Evaluatorii doresc sa testeze o ipoteza sau sa colecteze fapte obiective

Utilizarea acestei tehnici presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1.Elaborarea chestionarului
 Intrebarile pot fi nominale, descriptive, normative,cauzale,etc
 Formularea intrebarilor nu trebuie sa influenteze raspunsurile
 Fiecare intrebare inchisa nu trebuie sa trateze decat un singur punct si sa fie pusa de o
maniera discriminanta
 Raspunsurile propuse trebuie sa fie echilibrate
 Intrebarile nu trebuie percepute ca fiind inchizitoriale
 Intrebarile mai delicate trebuie plasate la sfarsitul chestionarului

2. Esantionarea
 Presupune definirea precisa a populatiei ce trebuie anchetata, iar pentru aceasta trebuie
adunate informatiile disponibile despre structura acestei populatii si trebuie verificat
daca populatia este cunoscuta.

3. Pretestul sau pilotul

 Furnizeaza o analiza critica asupra formei si continutului chestionarului
 Este necesar pentru a converti intrebarile deschise in intrebari inchise
 Este important atunci cand completarea se face de cei chestionati si in cazul unor
raspunsuri complexe sau al unor filtre

4. Administrarea chestionarului se poate realiza de cel care este anchetat sau de un

membru al echipei de evaluare. Chestionarul se poate completa prin posta sau telefon
ori prin mail.

5. Codificarea datelor
 In acest stadiu sunt realizate ajustari tinand cont de imperfectiunile esantionarii si
pentru a corecta legaturile induse de nonraspunsuri.

26
 6. Interpretarea si diseminarea rezultatelor reprezinta etapa finala si consta in analiza
intelesului rezultatelor unei anchete.

Ancheta prin intermediul chestionarului prezinta deci avantajul de a furniza informatii

structurate, cuantificate si generalizabile sub rezerva ca esantionul sa fi fost corect selectat.
Este foarte util pentru obtinerea unor indicatori cantitativi, inclusiv indicatori de monitorizare.
Poate fi insa costisitoare atunci cand esantionul contine mai mult de 1000 de unitati si uneori
este dificil de a cunoaste populatia pe care dorim sa o anchetam.

40. Prezentati caracteristicile schimbarii politicii in viziunea Crosby si Brinkerhoff.

 Stimulii pentru schimbarea politicii vin adesea din sursea flate in afara
guvernului.
Acestea pot fi noi lideri politici care vin la putere in urma unei tranzitii democratice sau a
unor alegeri obisnuite, grupuri de interese puternice care au o noua agenda sau donori
internationali (BancaMonidala, USAID).

 Deciziile de schimbare a politicii au puternic caracter politic.

Are in vedere chestiuni fundamentale despre ce trebuie facut, cum trebuie facut si cum se
vor imparti beneficiile. De aceea, schimbarea politicii este in multe cazuri controversata. Cand
apar schimbarile, relatiile de la diferite niveluri si intre stakeholderi se transforma. Apar noi
castigatori si noi perdanti de pe urma politicii, iar acestia pot exercita o puternica opozitie.
Existenta acestei opozitii ne ajuta sa ne explicam de ce, adesea, este dificil sa punem in
practica schimbari de politica.

 Desi politicienii si grupurile de interes pot avea un rol important in initierea

schimbarii politicii, cei mai implicati in formularea politicilor de schimbare tind
sa fie insa tehnocratii.
Tehnocratii actioneaza sub influenta unor calculi decizionale si sunt preocupati de gasirea
unor solutii tehnice, de maximizare a outputurilor si de rationalizarea consumului de resurse.

 Reformatorii sunt in mod frecvent nou-veniti in cadrul guvernelor si

nefamiliarizati cu mediul implementarii politicii.
In noile democratii si in tarile in tranzitie, multe guverne vin la putere, bazandu-si
promisiunile pe reforma si pe implementarea unor schimbari. Ramane insa ca aceste
promisiuni sa fie si efective. Din pacate, multi dintre ei sunt nefamiliarizati cu structurile
administrative ale statului, cu pierdere de timp si energie, necesare pentru a depasi inertia si
rezistenta birocratica.

27
  In cele mai multe cazuri, resursele necesare pentru a conduce schimbarea
politicii, fie ca nu exista , fie ca nu se afla la locul potrivit.
Aceasta deoarece bugetele sunt concepute intr-un ciclu annual si nu pot include resursele
necesare pentru noi eforturi. Alocarea resurselor care se face prin buget este rezultatul
intelegerilor si aranjamentelor obtinute in urma unor dificile negocieri si ca urmare nici cei
mai puternici actori nu le pot schimba usor.

 Schimbarea politicii necesita ca organizatiile guvernamentale sa se adapteze la

aceste noi sarcini.
Aceste schimbari ale organizatiilor guvernamentale se fac adesea cu dificultate. Noile
politici presupun modificari extensive sau chiar crearea de noi organizatii. Ceea ce fac aceste
organizatii sau ceea ce ele produc este rezultatul unor intelegeri intre partile interesate ale
caror interese trebuie satisfacute. Procedurile, obiceiurile si cultura organizational sunt
construite si devin institutionalizate in jurul unor astfel de intelegeri. Desi schimbarile pot fi
instituite, procesul nu este nici pe departe simplu.

41. Principii general valabile pe teritoriul administrativ-european referitoare la procesul

politicilor publice.

In vederea intaririi capacitatii de coordonare a procesului de formulare, implementare si

monitorizare a politicilor publice, atat la nivel central, cat si local, au fost formulate o serie de
principii care sunt general valabile pe teritoriul administrativ-european:

1.Un cadru legal general valabil si coerent pentru formularea politicilor publice:
metodologii si reguli bine definite privind pregatirea si revizuirea documentelor care contin
schite/ proiecte de politici ( aflate in faza de proiect) si care sunt transmise in vederea
discutarii si aprobarii lor la intalnirile guvernamentale.

2. Fiecare minister isi formuleaza / traseaza in mod independent politica in domeniu:

dezvoltarea unei pozitii corespunzatoare in vederea realizarii negocierilor, in aria lor de
competenta, respectand autonomia si independenta actiunilor intreprinse sub jurisdictia
fiecarui minister.

3. Caracterul interministerial al formularii politicii publice.

4. Constrangeri asupra ministerelor cu scopul de a asigura un proces standard de

elaborare a politicilor.

5. Prioritizarea componentelor politicii nationale.

6.Evitarea reorganizarilor sau reformelor cecontin schimbari imprevizibile care ar

putea afecta sistemul de elaborare a politicilor publice.

28
 7.Internationalizarea politicii guvernamentale indusa de aderarea la Uniunea
Europeana, globalizarea econimica, calitatea de membru al NATO si membru al Consiliului
Europei.

42. Rolul consiliilor interministeriale permanente in procesul de elaborare a PP.

(1) Consiliile interministeriale permanente prevăzute la art. 1 lit. a) - j) îndeplinesc

următoarele atribuţii principale:
a) soluţionează problemele specifice din domeniile majore pe care le gestionează;
b) asigură coerenţa fundamentării şi implementării politicilor guvernamentale din
domeniul respectiv;
c) asigură comunicarea interministerială din domeniul respectiv, precum şi armonizarea
punctelor de vedere;
d) formează grupuri de lucru interministeriale pentru soluţionarea problemelor punctuale
cu caracter multisectorial;
e) propun constituirea, conform prevederilor legale, de comisii interministeriale pentru
gestionarea unei anume problematici;
f) coordonează monitorizarea implementării politicilor promovate;
g) elaborează rapoarte periodice;
h) monitorizează activitatea comisiilor interministeriale şi a grupurilor de lucru din
subordine.

43. Explicati succint etapele procesului PP asa cum sunt ele stabilite de HG. 775/2005.

Identificarea, alegerea, fundamentarea variantelor de politici publice, monitorizarea

implementării, criterii de evaluare:
Identificarea si alegerea variantelor de PP au ca rezultat obtinerea unei solutii tehnice
pentru o problema de PP. Se parcurg urmatoarele etape:
1.Identificarea si fundamentarea variantelor
2.Alegerea si fundamentarea aprofundata a variantelor de politici publice care va fi
implementata
Activitatea de identificare a variantelor se desfasoara in cadrul institutiei initiatoare a
politicii publice.
Activitatea de identificare a variantelor se realizeaza cu consultarea ONG-urilor,
partenerilor sociali, asociatiilor profesionale si a reprezentatilor sectorului privat
implicati, afectati sau interesati de modul in care este rezolvata problema respectiva.
Activitatea de fundamentare a variantelor consta in realizarea de studii si analize si are
ca rezultat documentul denumit propunere de politici publice, care cuprinde in forma
concise rezultatele studiilor si analizelor mentionate mai sus.

29
 Monitorizarea implementarii=>Reprezinta activitatea care se desfasoara in timpul si
dupa implementarea politicilor publice, urmarindu-se stabilirea gradului de realizare a
obiectivelor PP.
Monitorizarea trebuie sa evidentieze:
- Modificarile institutionale care au survenit in urma implementarii PP;
- Modificarile asupra situatiei grupurilor tinta vizate, atat pe parcursul cat si la
finalizarea implementarii;
- Costurile implementarii;
- Respectarea termenelor si a continutului activitatilor din cadrul planului de
actiune;
- Intarzierile in realizarea activitatilor si motivul produceriilor.

Criteriile de evaluare vizeaza :

>Masura in care rezultatele implementarii PP corespund cu cele stabilite in etapa de
formulare a PP;
>Raportul dintre costurile obtinerii rezultatelor si cele preconizate in etapa de
formulare a PP si in strategia de implementare;
>Respectarea continutului activitatilor si a termenelor stabilite in planul de actiune.
*Activitatile de evaluare se realizeaza periodic, la termenele precizate in propunerea de
PP si se finalizeaza prin elaborarea unui raport.

44. Prezentati elementele constitutive ale unei propuneri de PP.

1. Institutia initiatoare Se precizează structurile responsabile şi poziţia administrativă a

acestora în cadrul instituţiei. în cazul în care activitatea de monitorizare este desfăşurată şi de
alte instituţii publice, organizaţii civice şi sociale, organizaţii internaţionale sau companii
private, institute de cercetare, universităţi, prezentaţi-le şi descrieţi contribuţia acestora.
2. Formularea problemei Posibile efecte ale nonactiunii, nesugerarea solutiei, limitarea la o
problema
3. Denumirea PP Se precizează denumirea oficială a politicii publice, aşa cum apare în
propunerea de politici publice
4.Scop Indicarea situatiei la sfarsitul implementarii politicii
5.Obiective generale/specific Ob generale precizeaza directii majore de actiune, cele specifice
sunt concrete si masurabile. Ele tr sa fie temporal stabilite si nr sa fie limitat
6. Beneficiari Orice individ, comunitate, grup social vizat de implementarea PP. ei trebuie sa
fie identificati si descrisi dupa mai multe criterii, date statistice.
7. Variante de solutionare Fiecare trebuie sa explice clar cum se intentioneaza sa fie rezolvata
probl, tr sa fie caract in fct de eficienta, eficacitate, fezabilitate; tr precizat impactul econ,
social si ecologic; beneficii si riscuri pe termen scurt, lung; bugetul estimat.
8. Procesul de consultare Cresterea transparentei procesului decizional si permite acumularea
de infm utile necesare solutionarii. Trebuie sa fie o evidenta a consultarilor, rezultatele lor,
institutiile care au fost consultate, formele de consultare, contributia specifica a fiecareia.

30
9. Varianta de solutionare recomandata. Se enumera motivele care au stat la baza alegerii,
beneficii, riscuri, perioada; impactul pe plan econ, social, ecologic; grupuri vizate; tipuri de
analize, compatib cu legislatia.

45. Factorii favorizanţi ai apariţiei unor disfuncţionalităţi de implementare (în viziunea lui
Brewer Leon).

 - sursa politicii, nivelul autoritatii unde a fost conceput continutul se gaseste mai
departe de executanti

-         politica urmand a fi pusa in aplicare nu este suficient de clara si de precisa in

formularea progr concrete destinate indeplinirii ob dorite

-         politica declanseaza reactii ostile la nivelul opiniei pb.

-         Executantii nu considera ca li se ofera stimulente pozitive pt a reusi.

46. Cauzele disfuncţionalităţilor de implementare determinate de birocraţie.

Interventia a mai multor politici diferite in acelasi domeniu. Obiectivele

diverselor programe sunt mai mult sau mai putin bine articulat eintre ele.

Slaba motivatie a functionarilor publici.

Caracterul public al adm. Absenta pietei face dificila utilizarea de criterii

obiective. Ob unei PP include elemente normative sau calitative.

Modalitatile de gestiune adm. O serie de regulamente stricte ordoneaza alocarea

si ch resurselor fin si utilizarea res materiale.

Natura tehnologiilor adm. Consta in distribuirea hotararilor factorilor de decizie.

47. Factorii de alegere a tehnicilor şi metodelor de evaluare.

48. Formulele de modificare a politicilor publice.

31