ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

CU MIELOM MULTIPLU

27
 CUPRINS

I. Argument ……………………………………….. 4
II. Îngrijirea bolnavului cu mielom multiplu
Obiectiv 1: Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie …………… 6
Obiectiv 2: Prezentarea generală a afecțiunii ……………….. 13
a. Definiţia
b. Clasificare
c. Etiologia
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
f. Evoluţie şi prognostic
g. Tratament
h. Complicaţii
Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu mielom multiplu ……………………. 20
a. Fișa tehnică nr. 1 - Mobilizarea pacientului
b. Fișa tehnică nr. 2 - Măsurarea și notarea temperaturii
c. Fișa tehnică nr. 3 - Recoltarea Hemoleucogramei
d. Fişa tehnică nr. 4 - Puncția osoasă
Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu mielom multiplu …. 31
a. Culegerea datelor – interviu
b. Identificarea nevoilor fundamentale afectate- enunțarea problemelor de
dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu mielom multiplu
c. Plan de îngrijire
Obiectivul 5: Educaţia pentru sănătate la un pacient cu mielom multiplu ..42
III. Bibliografie ……………………………. 44
IV. Anexa

27
 ARGUMENT

Cancerul a ajuns principala cauză de mortalitate în lume, milioane de

oameni pierzându-și viața din cauza acestei boli despre care se crede că va
deveni o adevarată epidemie până în anul 2050. Există peste 100 de tipuri de
neoplasm, unele mai rele decât altele. Prognosticul depinde de stadiul bolii (cu
cât este mai mic, cu atât pacientul traiește mai mult), dar și de gene (anumite
gene grăbesc evoluția chiar și în stadiul I).

Am ales „Îngrijirea pacientului cu mielom multiplu” ca temă pentru

lucrarea mea de diplomă deoarece aceasta e o este o forma rară, dar incurabilă
de cancer al sângelui, cu care sunt diagnosticați anual zeci de mii de europeni și
care îmbracă multe forme şi necesită cunoştinţe temeinice pentru o îngrijire
corectă.

Complexitatea acestei boli este dată de un tipar specific de perioade de

remisiune, urmate de recădere. Pentru pacient, acest lucru înseamnă că boala
revine într-o formă mult mai agresiva după o perioadă sub tratament, în care se
simte mai bine. În timp, boala progresează, perioadele în care aceasta este
ținută sub control se scurtează, iar complicațiile se înmulțesc.

700 de români sunt diagnosticați anual cu mielom multiplu, iar vârsta

pacienților este în continuă scădere. Potrivit datelor Organizației Mondiale a
Sănătății, peste 40.000 de pacienți sunt diagnosticați cu mielom la nivel global,
iar numărul deceselor se ridică la 26.000. Luna martie este marcată la nivel
global ca Luna Mondială a Luptei împotriva Mielomului Multiplu, la inițiativa
International Myeloma Foundation, începând cu anul 2009.

M-am orientat asupra acestei lucrări, datorită faptului că toti constatam o

incidenţă crescută a cancerelor în ultima perioadă și simțim nevoia de a avea
mai multe cunoștiințe despre acest diagnostic, în primă fază, șocant. Un alt
factor determinant si personal, a fost suferinţa prin care a trecut tatal socru,
internat de multiple ori la IRO cu acest diagnostic grav de mielom multiplu.

27
 Lucrarea de faţă cuprinde o parte de teorie în care sunt prezentate noţiuni
teoretice despre boală, simptome, modalităţi de diagnosticare, principii de
tratament; şi o parte în care sunt descrise practic îngrijirile acordate unui
pacient cu mielom multiplu.

27
 Anatomia și fiziologia sângelui

Sângele este un țesut format din substanța interstițială lichidă care se

numește plasma sangvină și elemente celulare care se mai numesc elemente
figurate (leucocite, trombocite, hematii – Fig.1). Împreună formează mediul
intern al organismului.
Caracteristica principală a sângelui este menţinerea constantă a
compoziţiei şi proprietăţilor mediului intern. Pe de altă parte, componentele
sângelui sunt foarte mobile şi ele pot indica rapid, orice modificare anormală în
organism. Acesta este motivul pentru care sângele este unul dintre cele mai
investigate lichide biologice din organism.
Sângele se formează din mezenchim. Elementele lui se distrug și se refac
neîncetat în timpul vieții. Ele se formează în organe specific, care se numesc
organe hematopoietice. În organismul adult, cel mai important rol în formarea
elementelor figurate îl joacă măduva roșie a oaselor care, din această cauză, se
mai numește și măduvă hematogenă.

Proprietățile fizico-chimice ale sângelui

Culoarea roșie, este dată de pigmentul proteic hemoglobină; are nuanțe

diferite: sângele arterial încărcat cu oxigen are culoarea roșu intens; sângele
venos are culoarea albastru violet datorită conținutului de hemoglobina
scăzut. În organele în activitate, culoarea sângelui venos devine roșiatică.
Temperatura - este în general constantă. Temperatura sângelui variază între
35°C (în sângele din vasele pielii) şi 39°C (în sângele din organele
abdominale). Deplasarea continuă a sângelui prin organism contribuie la
uniformizarea temperaturii corpului şi ajută la transportul căldurii din
viscere spre tegumente unde are loc eliminarea acesteia prin iradiere.
Sângele astfel „răcit" se reîntoarce la organele profunde unde se reîncarcă
cu căldură.
Densitatea – variațiile greutății specifice și ale vâscozității sunt determinate
de variația numărului elementelor figurate - densitatea sangelui la barbat
este de 1057-1067; la femei 1051-1061.
Vâscozitatea - este proprietatea sângelui de a adera la pereții vaselor
sangvine; Vâscozitatea asigură scurgerea laminară (în straturi) a sângelui
prin vase - creşterea viscozităţii peste anumite valori este un factor de
îngreunare a circulaţiei. Vâscozitatea este importantă în anemii și
poliglobulii pentru că ea este dată de formele și dimensiunile globulelor
roșii.

27
 Mirosul - are un miros specific
Gustul - sărat, datorită prezenței clorurii de sodiu - NaCl
Volumul sangvin total - volemia totală reprezintă aproximativ 7-8% din
greutatea corpului uman. Organismul sănătos are mecanisme special pentru
menținerea normovolemiei. În unele stări patologice volumul total al
sângelui scade ca și în cazuri de hemoragie, în diferite forme de anemii,
mixedem etc., sau crește (hipervolemie), ca în hipertiroidism, leucemie etc.
Reacția – se exprimă în PH (concentrația ionilor de hidrogen în soluție) =
cantitatea ionilor din sânge 7,35 - 7,40. PH-ul este menținut la valori
constante prin mecanisme de reglare fizico-chimice reprezentate de
sistemele tampon ale organismului (sisteme orientate spre înlăturarea
efectului acizilor) și prin mecanisme biologice de reglare evitând
fenomenele dăunătoare organismului de acidoză sau alcaloză.

FUNCŢIILE SÂNGELUI

Funcţia circulatorie
- prin volumul şi proprietăţile sale fizicochimice, sângele contribuie la
menţinerea şi reglarea presiunii sangvine.
Funcţia respiratorie
- sângele realizează transportul de gaze de la plămâni la ţesuturi, asigurând
aportul de oxigen necesar desfăşurării normale a proceselor energetice tisulare
- la nivel tisular, cedarea oxigenului este însoţită de preluarea bioxidului de
carbon rezultat din respiraţie şi transportarea sa către zona de eliminare
alveolocapilară.
Funcţia excretorie
- se realizează prin faptul că sângele este principalul transportor al cataboliţilor
de la nivel tisular la nivel de organe excretoare.
Funcţia nutritivă
- sângele reprezintă principalul mijloc de legătură între ţesuturile şi organele de
absorbţie a principiilor alimentare.
Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic
- una din condiţiile fundamentale ale homeostaziei organismului – menţinerea
echilibrului hidroelectrolitic între cele trei compartimente ale mediului intern se
realizează cu intervenţia sângelui.
Funcţia de termoreglare
- menţinerea temperaturii constante a organismului (homeotermia) reprezintă
un element de bază al homeostaziei generale, condiţionând viteza şi
randamentul reacţiilor metabolice.

27
 Funcţia de apărare
- sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii antigenice
- această funcţie se realizează prin intermediul unor proteine specifice
(anticorpi), precum şi prin intermediul leucocitelor.
Funcţia de reglare a principalelor funcţii a organismului
-sângele intervine, prin proprietăţile sale fizicochimice şi prin substanţele
active conţinute, în reglarea funcţiilor circulatorii, digestive, excretorii, etc.
Asigurarea unităţii organismului
- realizând o cale de legătură directă între cele mai diferite sisteme şi ţesuturi,
sângele reprezintă, un mijloc de asigurare a simultaneităţii de acţiune a
organelor şi sistemelor, realizând astfel adaptarea la condiţiile mediului
ambiant.

ELEMENTELE SÂNGELUI

Prin centrifugarea unei eprubete cu sânge incoagulabil timp de 15 min la

3000 turații/minut se produce separarea sângelui în doua componente:
1. elementele figurate ale sângelui, situate la fundul eprubetei - lichid foarte
vâscos, de culoare roșie-închisă și 2. plasma sangvină, situatădeasupra, lichid
mai puțin vâscos, transparent, de culoare galben-citrin.
Elementele figurate ale sângelui reprezintă45% din volumul sangvin.
Această valoare poartă numele de hematocrit sau volum globular procentual.
Hematocritul variază cu sexul (mai mic la femei), cu vârsta (scade cu vârsta)
sau în funcție de factorii de mediu ambianți (caldura provocând transpirație
duce la scăderea apei din sânge și creșterea valorilor hematocritului) etc. Prin
examenul microscopic al sângelui se observă trei tipuri de elemente figurate:
- globule roșii (hematii sau eritrocite); 
- globule albe (leucocite) 
- plachete sangvine (trombocite). 
  Hematopoieza reprezintă procesul de formare a elementelor figurate
sangvine: hematii (eritrocite), leucocite, trombocite pornind de la celula stem
(Fig. 2) şi are rolul de a menţine homeostazia elementelor sangvine. Opusă
hematopoiezei este hemoliza, fenomen care se petrece în mod normal în splină
şi care constă în distrugerea globulelor roşii îmbătrânite.
Hematopoieza – presupune proliferarea (proliferarea mitotică a celulelor
în organele hematopoietice), diferenţierea (maturaţia precursorilor celulelor
sangvine mature) şi punerea în circulaţie (trecerea din organele hematopoietice
în sânge).

27
 Celulele, înainte de a se definitiva, au o serie de etape intermediare.
Celulele sangvine provin din celulele stem din măduva hematopoietică.
Celulele stem nu au pe suprafaţa lor determinanţi antigenici. De aceea celulele
stem sunt folosite pentru a introduce în organism anumite gene care sunt
absente în diverse maladii.
Hematopoieza este procesul care asigură formarea şi reînnoirea continuă
a celulelor sângelui periferic. În general se păstrează un număr relativ constant
de celule circulante iar hematopoieza permite şi ajustarea necesitaţilor
organismului de anumite tipuri celulare la un anumit moment dat. Astfel, în
hemoragii este crescută sinteza de hematii, în infecţii este crescuta sinteza de
granulocite etc.
Fiecare celulă matură din sânge provine dintr-un precursorcomun -celula
stem pluripotentă (CSP).
Cuprinde la rândul ei mai multe procese:
- eritropoieza → formarea eritrocitelor;
- leucopoieza → formarea leucocitelor;
- trombocitopoieza → formarea trombocitelor.

ERITROCITELE (hematiile - globulele rosii) sunt celule fără nucleu,

bogate în hemoglobină, un pigment de culoare roșie, cu rol în transportul O2 și
CO2. (Fig. 3)
Numarul lor este considerabil: un mm3 de sânge conține 4 500 000
hematii la femeie și 5 000 000 la bărbat. Numarul hematiilor poate crește
temporar prin golirea rezervelor de sânge (mai bogate în hematii ca sângele
circulant). Creșteri de lungă durată sunt poliglobulia de altitudine și
poliglobulia unor bolnavi de plamâni sau cu defecte congenitale ale inimii.
Scăderea numărului este consecința unei distrugeri exagerate sau a unei
eritropoieze deficitare.
Hematiile joacă două roluri esențiale pentru organism: în transportul O2
și CO2  și în menținerea echilibrului acido-bazic. Hematiile batrâne și uzate
sunt distruse prin hemoliza în splină ("cimitirul hematiilor"), ficat, ganglioni
limfatici și măduva oaselor.
LEUCOCITELE - globulele albe sunt elemente figurate ale sîngelui  ce
posedă nucleu (FIG. 4).Numarul lor este în medie 5 000/mm❑3. Această valoare
poate varia în condiții fiziologice și patologice. Creșterea numărului se numește
leucocitoza,iar scăderea se numește leucopenie. Numărul leucocitelor poate
varia în condiții normale cu 1-3mii de elemente pe mm3. În efort fizic avem
leucocitoză, iar după un repaus prelungit, leucopenie.

27
 Variațiile patologice sunt mult mai mari. În bolile infecțioase
microbiene numărul leucocitelor poate crește pâna la 15-30 mii pe mm3 , iar în
unele forme de cancer (leucemii) numărul poate depăși câteva sute de mii pe
mm3 , încît sângele capată o culoare albicioasă (sânge alb). Există mai multe
tipuri care diferă între ele atât ca origine  și morfologie, cât și în privința rolului
în organism. Exprimarea lor procentuală se numește formulă leucocitara. În
cadrul acestei formule deosebim leucocite cu nucleu unic (mononucleare) și
leucocite cu nucleu fragmentat,polilobat (polinucleare).
Mononuclearele reprezintă 32%, iar polinuclearele reprezintă 68%din
leucocite.Grupa mononuclearelor cuprinde limfocitele care reprezintă 25% și
monocitele 7%.
Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare.Aceste celule se mai
numesc și granulocite, după granulațiile ce se observă în citoplasma lor. În
funcție de afinitatea diferită a granulațiilor față de coloranți, polinuclearele se
impart în :
- polinucleare neutrofile(65%) sau polimorfonucleare neutrofile(PMN).
- polinucleare eozinofile(2,5%)
- polinucleare bazofile(0,5%)
Leucocitele prezintă funcții variate, toate având rol final în apărarea
organismului, astfel încât prezinta o structura celulara completa. Au o
membrana cu plasticitate remarcabila. Datorita ei leucocitele întind prelungiri
citoplasmatice (pseudopode) cu ajutorul cărora devin mobile și se pot deplasa
în afara vaselor capilare (diapedeza) și pot îngloba microbe
(microfagocitoza)sau resturi celulare (macrofagocitoza). Granulațiile
polinuclearelor sunt mici saci si vezicule(lizozomi) pline cu enzime hidrolitice
care participă la digestia corpului fagocitat. Tot în familia leucocitelor se includ
si plasmocitele, celule provenite din limfocite, specializate în producția de
anticorpi.
LIMFOCITELE Șl PLASMOCITELE în trecut erau considerate două
sisteme celulare distincte. Astăzi se știe că sunt strans înrudite, plasmocitele
(Fig. 5) fiind ultima fază de specializare a unor limfocite. Plasmocitele,
limfocitele și macrofagele alcătuiesc sistemul imunologic. Deși limfocitopoieza
la adult are loc în splină și ganglionii limfatici, rezervorul de celule stem se
aflătot în măduva osoasă.
După locul unde iau naștere, limfocitele se împart în
limfocite T (timodependente), localizate în zonele paracorticale din ganglionii
limfatici și pulpa alba splenică, cu rol în imunitatea celulară (hipersensibilitatea
intarziată, imunitatea de transplant, reacția grefă contra gazda) și limfocite B
(bursodependente), localizate în centrii germinativi, care se transformă în

27
plasmocite și au deci rol în imunitatea umorală (plasmocitele secretă anticorpi,
care sunt imunoglobuline).
Convențional, etapele de dezvoltare în seria limfatică sunt: limfoblast,
prolimfocit, limfocit mare, mijlociu și mic, iar în seria plasmocitară:
plasmoblast, proplasmocit, plasmocit. Sistemul imunologic format din
limfocite, plasmocite și macrofage apară organismul de agresiuni externe.
Imunitatea este celulară - mediată de limfocite - și umorală - mediată de
plasmocite. Acestea din urmă secretă anticorpi, care sunt imunoglobuline (IgG,
IgA, IgD, IgM, IgE). Pătrunderea în organism a unui antigen duce la
incorporarea acestuia de catre macrofage. Antigenul prelucrat de către
macrofag sensibilizează fie plasmocitele, cu producere de imunoglobuline fie
limfocitele, cu declanșarea reacțiilor de imunitate celulară. Limfocitele
circulante sunt în număr de 2 500 m m3 .
Creșterea limfocitelor (limfocitoză) se întalnește în parotidita epidemică,
varicelă, hepatita virală, tusea convulsivă, neoplasme, limfoleucoză. Scăderea
imunoglobulinelor (deficit imun) apare în boala Hodgkin, sarcoidoză, mielomul
multiplu, boala Waldenstrom, leucemia limfocitara cronică. Sistemul
imunologic deține inventarul antigenic al țesuturilor proprii. Dereglarea acestei
funcții duce la nerecunoașterea antigenelor proprii de către sistemul
imunologic; astfel apar autoanticorpii (anemia hemolitica autoimună, lupusul
eritematos diseminat etc).
TROMBOCITE - cele mai mici elemente solide ale sângelui (numite și
plachete sangvine), au rolul important de a produce coagularea (închegarea)
sângelui. În caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sangvine, trombocitele
se adună în grămezi și contribuie, pe lângă alte mecanisme la formarea
cheagului și închiderea ranii și deci la oprirea hemoragiei.
Valori normale -150 000-300 000 mm3 .
Scăderi patologice - scăderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe mm3
predispune la sîngerarea vaselor sangvine, chiar după leziuni foarte mici.De
aceea, înainte de orice operație, se recomandă numărarea trombocitelor.
Creșteri patologice – creșterea numărului de trombocite peste 400 000
mm poate predispune coagularea accentuată a sîngelui chiar în interiorul
3

corpului, împiedicând circulația în vase, cu producerea de cheaguri, infarcte,

tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc
PLASMA - lichidul vâscos, alb-galbui rămas după îndepartarea
elementelor figurate ale sângelui.Plasma reprezinta 55% din volumul sângelui
și conține apă (în proporție de peste 90%) în care sunt dizolvate substanțe
anorganice (în special ioni) și substanțe organice (proteine, substanțe nutritive,
produși de metabolism, hormoni, etc). Compoziția chimică complexă a plasmei

27
se menține aproape constantă în condițiile normale ale organismului în vreme
ce variații mai largi se produc în stări patologice. Plasma sangvina din care au
fost îndepartate proteinele de coagulare reprezinta serul.Proprietățile plasmei
sunt similare cu ale sângelui, diferă doar valorile și culoarea.

Prezentarea generală a afecțiunii

27
 Definiție
Mielomul multiplu (boala Kahler sau plasmocitom) este o boală
neoplazică a țesutului sangvin, caracterizată prin proliferarea malignă a
plasmocitelor și producția unor cantități anormale de imunoglobuline sau
fracțiuni de imunoglobuline.
Mielomul multiplu este cea mai frecventă neoplazie malignă a măduvei
osoase. Apare în general la persoane cu vârsta între 50-70 de ani.
700 de români sunt diagnosticați anual cu mielom multiplu, iar vârsta
pacienților este în continuă scădere. Potrivit datelor Organizației Mondiale a
Sănătății, peste 40 000 de pacienți sunt diagnosticați cu mielom la nivel global,
iar numărul deceselor se ridică la 26 000.

Etiologie
Pentru majoritatea pacienților cu mielom, cauzele exacte nu sunt clare,
dar se consideră că ele ar fi determinatede un cumul de factori genetici și de
mediu. Alți factori ce pot fi implicați sunt: virusuri, radiații, expunere la
anumite produse chimice și în general un sistem imunitar slăbit.
Nu există date științifice care să demonstreze că mielomul multiplu ar fi
o boală cu transmitere familială. Deși cauza exactă a mielomului nu este
cunoscută, se știu multe lucruri despre factorii corelați cu un risc crescut de
apariție a mielomului, chiar dacă mulți pacienți nu prezintă niciunul dintre
aceștia:
 Vârstă, sex și rasă: Mielomul survine mai frecvent odată cu înaintarea în
vârstă. Este de două ori mai frecvent la persoanele de origine africană
comparativ cu persoanele caucaziene sau asiatice. La fiecare 2 femei există
3 bărbați diagnosticați cu mielom.
 Istoricul familial: Există de două ori mai multe șanse ca persoanele cu un
părinte, frate sau copil care are mielom să dezvolte mielom, comparativ cu
persoanele care nu au un membru al familiei afectatde această boală.
 Obezitatea: Factor de risc pentru apariția mielomului.
 Boli autoimune: artrită reumatoidă, scleroză multiplă.
 Infecții virale: Hepatită, HIV și herpes.

Clasificare și stadializare

27
 Pacienții cu mielom multiplu au un număr anormal de mare de
plasmocite (Fig. 6), și în același timp și un număr mare de anticorpi de același
tip. Acești anticorpi se mai numesc și paraproteine. Plasmocitele neoplazice
au tendința să se depoziteze în maduva oaselor. Uneori se aglomerează într-un
singur os formând o singură masăsau “tumoră” numita plasmacitom. În
majoritatea cazurilor, însă, plasmocitele neoplazice se acumulează în mai multe
oase, afecțiunea numindu-se mielom multiplu.
În timp ce plasmocitele proliferează, afectează și slabesc oasele, cauzând
dureri și uneori fracturi (Fig. 7). Atunci când oasele sunt afectate, în sange este
eliminat tot mai mult calciu. Aceasta are ca și consecință apariția
hipercalcemiei (surplus de calciu în sânge), urmată de pierderea apetitului,
greață, sete, oboseală, slăbiciune musculară, agitație și confuzii.
Producerea de paraproteine suprimă formarea anticorpilor normali, ceea
ce face ca pacienții să fie mai sensibili la infecții. Alte efecte ale
paraproteinelor sunt: hipervâscozitatea (sângele devine mai vâscos), amiloidoza
(infiltrarea diferitelor organe cu o substanță asemanatoare amidonului).
Creșterea celulelor sănătoase care compun sângele este inhibată la nivel
medular. Numărul insuficient de globule albe sănătoase și globule roșii
determină oboseală, slabiciune, cefalee și o susceptibilitate crescută la infecții.
Excesul de anticorpi și de calciu afectează funcțiile normale ale rinichilor de
filtrare a sângelui și de eliminare a substanțelor toxice din organism.
Mielomul multiplu poate fi clasificat în funcție de imunoglobulinele
secretate:
 Mielom cu IgG – 50%;
 Mielom cu IgA – 25%;
 Mielom cu proteine Bence Jones 20-25%;
 Mielom cu IgD – <1%.
Mielomul multiplu poate fi categorizat cu ajutorul clasificării după Salmon
și Durie. Acesta este împărțit în 3 stadii:
Stadiul I:
Hemoglobină > 10 g/dl;
Calciu seric normal;
Maxim o osteoliză solitară;
Creștere limitată a imunoglobulinelor monoclonale:IgG < 5 g/dl, IgA < 3 g/dl,
Bence-Jones < 4g/24h.
Stadiul III:
Hemoglobină < 8,5 g/dl;
Hipercalcemie;
Osteolize multiple;

27
Concentrații ridicate ale imunoglobulinelor monoclonale:IgG > 7 g/dl, IgA > 5
g/dl, Bence-Jones > 12g/24h.
Stadiul II este etapa intermediară, unde nu sunt îndeplinite nici criteriile
stadiului I, nici cele ale stadiului III.

Simptomatologie
Debutul real al bolii este adesea asimptomatic, putând fi marcat doar de
modificări ale tabloului biologic (VSH mult accelerată, proteinurie
inexplicabilă, proteină monoclonală evidenţiată la examenul electroforetic).
Odată cu progresia bolii apar manifestări clinice nespecifice ca astenie,
fatigabilitate, scădere în greutate, dureri osoase. Debutul clinic este marcat
frecvent de dureri osoase, care adesea sunt considerate de origine inflamatorie,
degenerativă, putând întârzia diagnosticul.
Cele mai frecvente simptome sunt cele enumerate mai jos, un pacient
putând prezenta unul sau mai multe simptome:
 Durerea:Durerile din cadrul bolii apar frecvent la nivelul coloanei
vertebrale toracale și lombare, bazinului,coastelor, sternului. Spre deosebire
de durerile osoase din alte tipuri de cancer, care sunt mai accentuate
nocturn, durerile din mielom se intensifică la mișcare.
 Fracturile: Prin afectarea structurii osului pot să apară fracturi și deformări
osoase la traumatisme de intensitate mică. Majoritatea fracturilor apar la
 nivelul coloanei vertebrale și coastelor.
 Anemie: Anemia apare prin scăderea numărului de globule roșii, celulele
responsabile de transportul oxigenului. Aceasta poate provoca oboseală,
stare de slăbiciune sau respirație îngreunată și poate fi cauzată de mielom
sau poate apărea ca efect secundar al tratamentului.
 Oboseala: Starea de epuizare este foarte frecventă. Ea este adeseori legată
de anemie mai degrabă decât de mielom în sine sau poate fi un efect
secundar al tratamentului. Oboseala poate să-ți afecteze puterea de muncă
sau să-ți limiteze independența.
 Infecții recurente (repetate): Pacienții cu mielom prezintă un mare risc de
infecție pentru că sistemul lor imunitar nu funcționează corect și pentru că
nivelulglobulelor albe în sânge este mai scăzut decât în mod normal.
 Vânătăi nejustificate: Din cauza nivelului scăzut de trombocite.
 Nivel crescut al calciului în sânge (hipercalcemie): Calciul este eliberat în
sânge din cauza procesuluide distrucție osoasă. Acest fenomen poate
provocasete, greață, vomă, confuzie sau constipație.
Diagnostic

27
 Elementele sugestive pentru diagnostic sunt:
• prezenţa unei cantităţi crescute şi omogene de imunoglobuline monoclonale
sau de fragmente ale acestora în ser şi/sau urină
• infiltrat plasmocitar al măduvei osoase şi/sau al altor ţesuturi
• leziuni osteolitice asociate sau nu cu dureri osoase sau fracturipatologice
• prezenţa frecventă a anemiei secundare datorată invaziei medulare
plasmocitare
• în unele cazuri, prezenţa insuficienţei renale şi a hipercalcemiei.
Scopul diagnosticării este de a confirma sau de a înlatura suspiciunea de
cancer și, în eventualitatea în care suspiciunea este confirmată, de a obține
informațiile necesare care să permită o cunoaștere exactă a tumorii. Terapia are
sens numai dacă este precedată de o diagnosticare amanunțită. Boala poate fi
determinată in câteva moduri. Indicațiile generale sunt legate de schimbări ale
unităților sângelui și urinei, dureri sau facturari ale oaselor. Acestea sunt
motive care determină examinări specifice pentru depistarea existenței
mielomului multiplu. Pentru a avea un diagnostic pozitiv, trebuie indeplinite
cel puțin două din urmatoarele criterii:
 Numărul celulelor plasmocite din măduva osoasă este mai mare de 10%.
 Leziuni ale oaselor specifice mielomului (care apar ca niște găuri perforate
în sistemul scheletic), sau reducerea densității oaselor (osteoporoză) și
fracturarea oaselor. Totuși, niciuna din aceste leziuni ale oaselor nu sunt
absolut specifice mielomului multiplu.
 Sunt detectate mai mult de 3 grame de paraproteină la 100 ml de sange
și/sau sunt găsite paraproteine în urină și/sau există evidențe ale subțierii
oaselor.
Scopul diagnosticării este de a confirma un diagnostic cât se poate de
timpuriu, adică înainte de ivirea complicațiilor, precum și de a stabili
dacătumoarea este beningă sau malignă. Benignitatea/malignitatea tumorii
reprezintă un criteriu important pentru decizia asupra formei de terapie.
În afară de examinarea sângelui și a urinei, radiografiile sau tomografia
computerizata reprezintă instrumente importante de diagnosticare pentru
detectarea osteolitei (puncte in care substanța din oase este redusă). O puncție a
măduvei osoase, de exemplu, înlăturarea unei probe din măduva osului,
formează baza pentru diagnosticarea mielomului multiplu.

Tratament
Deși supraviețuirea medie a pacienților cu mielom s-a îmbunătățit de la 7
luni la 5 ani sub tratament, boala ramâne în general incurabilă.

27
 Mielomul multiplu este o afecţiune cu potenţial curabil redus, scopul
principal al tratamentului fiind asigurarea unei durate de supravieţuire cât mai
mare și cu o calitate a vieţii optimă, prin stoparea progresiei clonei maligne,
tratarea bolii osoase (limitarea extensiei leziunilor distructive osoase şi
prevenirea deformărilor şi fracturilor patologice), prevenirea şi tratamentul
durerii (simptom central al bolii) şi al complicaţiilor. Tratamentul clasic,
specific bolii, cuprindea două opţiuni terapeutice, utilizate separat sau în
combinaţie: chimioterapia şi radioterapia. Ulterior, au fost introduşi corticoizii,
grefa autologă/alogenă de celule stem, molecule antiangiogenice, inhibitori de
proteasom, cu avantaje clare faţă de terapia clasică
Terapii posibile pentru mielomul multiplu:
Chimoterapia
Agenții chemioterapeutici sunt substanțe care inhibă dezvoltarea celulelor
tumorale. În contrast cu alte tumori maligne care necesită o terapie imediată,
diagnosticul de mielom multiplu nu justifică în mod necesar un curs
chimioerapeutic imediat. Agenții citostatici specifici (medicamente pentru
inhibarea creșterii celulelor = agenti chimioterapici) asa numiții agenti alkylati,
sunt in mod particular eficienți în tratamentul mielomului multiplu.
Cele mai frecvente efecte secundare ale tratamentului chimioterapic sunt
greața și voma. Alte efecte secundare posibile sunt anemia, inflamarea
mucoasei membranelor, pierderea părului, afectarea sistemului nervos și
creșterea în greutate. Cele mai multe dintre aceste efecte secundare se întamplă
în perioada tratamentului chimioterapeutic.
Doza mare de terapie și transplantul cu celule stem
Studiile au demonstrat că folosirea melphalan-ului în doză foarte mare a
condus la remisia totală a bolii (dispariția totală a simptomelor de boală) în
cazul multor pacienți. Totuși, doza mare de terapie a avut un efect negativ
asupra măduvei oaselor. Rezultatul se manifestă printr-o lipsă accentuată a
celulelor albe din sânge, combinată cu un risc major la infecții. Urmatoarele
proceduri au fost stabilite pentru terapia intensivă în mielomul multiplu:
- Administrarea factorilor de creștere care accelerează regenerarea celulelor
albe din sânge. Acești factori de creștere sunt cunoscuți ca factori stimulatori de
colonii granulocite (GCSF).
- Re-transplantarea măduvei oaselor – sau a celulelor stem periferice (care
circulă în sânge) obtinuțe înainte de administrarea terapiei cu doză mare.
Această procedură este de asemenea cunoscută sub numele de transplant
autolog cu celule stem (obtinuțe de la propriul corp).
Terapia cu iradiere

27
 Scopul terapiei cu iradiere este de a opri abilitatea celulelor degenerate de a
se diviza și astfel de a preveni dezvoltarea ulterioara a tumorii. Spre deosebire
de alte tipuri de tumori, celulele sănătoase iradiate au abilitatea de a repara
daunele cauzate de iradiere, și drept rezultat, iradierea are un mult mai mare
efect asupra tumorii decat asupra organelor sanatoare care o inconjoara. Este
important de știut că nici o substanțî radioactivă nu penetrează în corp în timpul
terapiei de iradiere.
În cazul mielomului multiplu, terapia de iradiere este folosită în primul rând
pentru tratarea durerilor de oase. Adițional, terapia de iradiere poate preveni
fracturarea oaselor prin susținerea secțiunilor osului. Fracturile deja existente
ale oaselor pot fi stabilizate prin folosirea iradierii.
Tratamentul cu interferon
Alpha-Interferonul este o substanță activă produsă de copul uman care
acționează asupra sistemului imunitar. Printre alte lucruri, interferonul inhibă
reproducerea celulelor plasma. Experiența a demonstrat că folosirea
interferonului se recomandă pacienților pentru care chemoterapia a condus la
starea de remisie, sau cel putin la stabilizarea aspectului clinic. În mod
particular, aceasta se referă la pacienții cărora li s-a administrat terapie cu doză
mare și transplant cu celule stem. Scopul terapiei cu interferon este de a
menține starea de remisie obținută prin chimioterapie.
Tratamentul cu thalidomidă
Folosirea thalidomidei în tratamentul mielomului multiplu este o nouă
abordare terapeutică. Cercetatorii au descoperit că thalidomida poate inhiba
formarea unor noi vase de sange. Regenerarea vaselor de sange, cunoscute de
asemenea sub numele de angiogenesis, reprezintă o condiție indispensabilă
pentru creșterea tumorilor. De asemenea, thalidomida pare sa aibă un efect și
asupra sistemului imunitar. Totuși, terapia cu thalidomidă poate avea efecte
secundare care în mod frecvent forțează întreruperea tratamentului - afectarea
nervilor periferici, constipația, oboseala și senzația de slăbiciune.
Tratamentul cu bifosfanați
Unul dintre cele mai frecvente simptoame pe care îl au pacienții care în final
conduce la diagnosticarea pacienților cu mielom multiplu este apariția durerilor
de oase, în mod deosebit în șira spinării și a coastelor. Durerea este cauzată de
distrugerea materialului osos, în urma efectului celulelor de mielom.
Bifosfanații sunt parte integrantă a terapiei standard pentru mielomul multiplu.
Ei pot încetini procesul de distrugere a oaselor dar totuși nu conduc la nici o
regresie a daunelor deja existente.
Printre alte substanțe care sunt folosite în tratamentul mielomului multiplu
mai amintim Bortezomib și Lenalidomida.

27
 Complicații
Mielomul multiplu este o boală incurabilă cu un tablou clinic polimorf
prin gama largă de complicații posibile. Complicatiile temute ale mielomului
multiplu sunt durerea osoasa, hiperglicemia, insuficienta renala si compresia
maduvei spinarii. Anticorpii aberanți care sunt produși conduc la afectarea
imunității umorale, iar pacienții au o mare prevalențăa infecțiilor, mai ales cu
organisme incapsulate cum este Pneumococcus. Supraproducția acestor
anticorpi poate conduce la hipervâscozitate, amiloidoză și insuficiență renală.
Mielomul multiplu afectează rinichii în mai multe moduri. Cele mai
comune mecanisme de injurie renală sunt lezarea tubulară directă, amiloidoza
sau plasmocitoamele. Medicii reușesc să controleze condițiile medicale acute
prin plasmafereză pentru a scadea rapid proteinele circulante anormale. Terapia
convențională poate dura saptamâni, chiar și luni până la ameliorare. Afectarea
renală din mielomul multiplu esteasociată cu prognostic negativ.
Compresia maduvei spinării este unul dintre cele mai severe efecte
adverse ale mielomului multiplu. Rapoartele arată că peste 20% dintre pacienți
vor suferi un astfel de episod în evoluție. Simptomele includ tipic durere de
spate, slăbiciune și chiar paralizie în picioare, neliniște sau diestezii în
extremitățile inferioare. Totuși în funcție de nivelul afectării pacienții pot
prezenta și simptome ale membrelor superioare. Mecanismul acestor
manifestări poate fi dezvoltarea unei mase epidurale cu compresie, o fractură
de compresie a unui corp vertebral distrus de mielomul multiplu sau, mai rar, o
masă extradurală. Disfuncția poate fi reversibilă, în funcție de durata
compresiei, totuși o dată stabilită disfuncția este rar total reversibilă.

27
 Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
bolnavului cu mielom multiplu

Nursingul iși trage rădăcinile din nevoile fundamentale ale individului,

pentru că orice ființă umană sănatoasă sau bolnavă este animată de dorința
vitală de a mânca, a bea, a avea adăpost, a se îmbrăca, de nevoia de afecțiune,
de apreciere, de sentimentul de utilitate, de sociabilitate.
În Romania se aplică codul de principii elaborat de Virginia Henderson
bazat pe satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale ale individului sănătos sau
bolnav. La orice individ aceste nevoi trebuie sa fie independente. Orice
perturbare în această ierarhie reprezintă o cauză de dependență. Asistentei
medicale îi revine rolul să identifice aceste dependente și să ia măsurile
necesare pentru satisfacerea nevoilor.
Îngrijirea bolnavilor este o mare raspundere, care reclamă cunoștințe
profesionale temeinice și calităti morale deosebite. Cunoștințele profesionale
ale asistentei medicale trebuie să corespundă profilului sanitar în care lucrează.
Deprinderile practice și priceperea profesională trebuie să fie bine insușite
pentru ca manopera să fie executată corect, rapid, curat, frumos și elegant.
Asistenta medicală trebuie să cunoască: principiile nursing de îngrijire a
bolnavilor pentru examinări complementare, tehnica tratamentului modern, dar
în același timp să cunoască evoluția bolilor, toate complicațiile posibile în
cursul evolutiv, precum și măsurile de urgență care trebuie luate până la sosirea
medicului. Este necesar ca asistenta să cunoască simptomele și epidemiologia
bolilor infecto-contagioase, precum și modul de prevenire a infecțiilor
intraspitalicești. De asemenea, asistenta medicală trebuie să redea bolnavului
încrederea în propriul organism, dorință de însănătoșire, să se aproprie afectiv
de el și să-i anticipeze nevoile când vine în secție descurajat și speriat. Printr-un
comportament adecvat asistenta poate câștiga încrederea pacientului, să-i
insufle speranță în tratamentul primit sau asigurarea unui confort vital în
tratamentul paliativ.
In primul rand, asistenta medicală va privi pacientul în toată
complexitatea sa de ființă bio-psiho-socială creând o ambianță în cadrul căreia
valorile, obiceiurile, religia și credința individului sunt respectate.

Intervenții proprii

supravegherea pacientului: facies, tegumente, comportament, funcții

vitale și vegetative (măsurarea și notarea în foaia de temperatură).

27
 Recunoașterea manifestărilor de dependență și a modificărilor survenite
în evoluția stării generale a pacientului.
asigurarea condițiilor de spitalizare - amplasarea pacientul într-un salon
bine aerisit cu temperatură optimă, luminos, cu umiditate și ventilație
adecvată, în care starea celorlalți pacienți evoluează spre bine pentru a-i
ridica moralul.
bolnavul în această postură, este departe și despărțit de cei
dragi,simțindu-se dezorientat și, in plus, neliniștit de starea sănătății lui.
De aceea, rolul asistentei este de a-l primi, cu multă înțelegere, cu multă
compasiune,dând dovadă de o mare capacitate empatică. Va ține seama
în comportamentul față de bolnav de demnitatea persoanei umane,
promovând și respectând valorile umane, autonomia, autodeterminarea,
luarea deciziilor, intimitatea,integritatea fizica si psihica, increderea,
adevarul si justitia.
stabilirea gradului de autonomie și de dependență a pacientului
încurajarea pacientului să comunice cu personalul medical. Comunicarea
(verbală și nonverbală) trebuie să fie eficientă: transmiterea corectă a
informațiilor, stabilirea unor relații de încredere între pacient și echipa
medical, obținerea de feed-back.
asigurarea igienei și încurajarea pacientului să se spele ori de câte ori
este nevoie (sau asigurarea ajutorului necesar în efectuarea acesteia);
informarea pacientului în legătură cu importanța menținerii curate a
tegumentelor pentru prevenirea îmbolnavirilor
protejarea patul pacientului cu mușama și aleza; schimbarea lenjeriei de
pat și de corp de câte ori este necesar
asigurarea dietei adecvate - servirea pacientului cu alimente la o
temperatură moderată, la ore regulate, prezentate atrăgător. Asigurarea
hidratării orale adecvate – cantități mici și dese (calculează bilanțul
lichidian ingesta-excreta în 24 de ore).
explicarea rolul odihnei și al somnului în procesul de refacere a
organismului 
asigurarearepausului fizic și psihic al pacientului.

Intervenții delegate

Pregatirea materialelor necesare și participarea la examenele clinice și

investigațiile paraclinice
Recoltarea probelor biologice și patologice pentru examenele de
laborator. Pregătirea pacientului fizic și psihic pentru recoltarea sângelui

27
 și a urinei explicând pe înțelesul acestuia necesitatea intervenției
obținând și consimțămăntul; Asistenta medicală va explica bolnavului
planul de examinare, natura examinărilor, mediul în carese execută şi
rezultatul preconizat pentru a preveni stresurile inutile și a câștiga
colaborarea lui la examinare.
Administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic. Asistenta
medicala nu va administra niciodata niciun medicament, fără indicația
doctorului. Ea trebuie sa cunoasca toate datele despre medicamente
(doza, contraindicațiile, efectele adverse). Pacienţii trebuie supravegheaţi
atent pentru a observa apariţia posibilelor efecte secundare ale
medicamentelor ca: uscăciunea gurii, lipsa de secreţie salivară, tulburări
vizuale etc. Dacă acestea apar se informează imediat medicul.
Montarea unui cateter periferic intravenos pentru administrarea soluțiilor
medicamentoase.
Asigurarea pregatirilor preoperatorii și a îngrijirilor postoperatorii
prevenind eventualele complicații

Pacienții cu mielom multiplu trebuie să înțeleagă natura, evoluția bolii și

tratamentele propuse, mai ales având în vedere că mulți au un prognostic
rezervat boala devenind rezistentă la tratamentul aplicat.

27
 Fișa Tehnică 1. Mobilizarea pacientului

Scop
- mişcarea pacientului pentru a preveni complicaţiile ce pot apărea din cauza
imobilizării
- recâştigarea independenţei
Obiective
- normalizarea tonusului muscular
- menţinerea mobilităţii articulare
- asigurarea stării de bine şi de independenţă a pacientului
- stimularea metabolismului
- favorizarea eliminărilor de urină şi fecale (la baie, nu în pat)
- stimularea circulaţiei sanguine pentru profilaxia trombozelor, pneumoniilor,
escarelor, contracturilor.
Principii de respectat
Mobilizarea se face în funcţie de:
• natura bolii
• starea generală
• tipul de reactivitate a pacientului
• perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi
anvergura de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de
răspunsul fiziologic al pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de
slăbiciune musculară, diaforeză)
• exerciţiile se fac înainte de mese
• pacientul trebuie învăţat să intercaleze exercițiile de mişcare cu exerciții de
respiraţie
• momentul în care se încep mobilizarea şi ridicarea din pat, precum şi ritmul
vor fi hotărâte de medic
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
Se informează pacientul despre procedeu, scop etc.
Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia
tegumentelor, respiraţia).
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului,
degetelor, mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor
superioare şi inferioare, păstrând poziţia de decubit.
Urmează :
-aşezarea în poziția şezând, în mod pasiv la început
-aşezarea în poziția şezând – în mod activ, de mai multe ori pe zi - crescându-se
numărul de minute

27
-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi
Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
1. Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu
genunchii flectaţi
-introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub
regiunea poplitee 
- bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând
gâtul asistentei
-odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele
bolnavului într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
2.În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
-asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen
- membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă
- asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar
cealaltă sub genunchii acestuia 
-ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un
unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe
marginea patului să fie numai câteva minute. Dacă el devine palid sau cianotic
sau se plânge că are ameţeli va fi imediat aşezat înapoi în pat, controlându-i-se
pulsul. Durata şederii la marginea patului în ziua următoare se poate prelungi.
Aşezarea în fotoliu
-asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului
-îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi
-aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului
-se aşează în faţa pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia
-pacientul se sprijină cu mâinile pe braţele sau umerii asistentei
-asistenta ridică pacientul în picioare şi, întorcându-l cu spatele către fotoliu, îl
aşează încet în fotoliu
-sub picioare i se poate aşeza un scăunel
Când aşezarea în fotoliu se face de către 2 asistente, acestea se aşează de o
parte şi de alta a pacientului care stă în poziţie şezând la marginea patului,
introduc mâna de lângă pacient sub axila acestuia şi-l ridică în picioare, apoi,
rotindu-l îl aşează în fotoliu.
Ridicarea în poziţie ortostatică
1. După ce pacientul este aşezat în poziţie şezând, pe marginea patului,
asistenta de lângă pacient stă cu spatele la pat, sprijină pacientul de sub ambele
axile şi-l ridică.

27
Se poate menţine, la prima ridicare, câteva minute.
2. Asistenta se aşează în faţa pacientului care stă în poziţie şezând la marginea
patului
-fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine de sub
axile
-pacientul se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia
- prin împingere în genunchii pacientului, centrul de greutate al asistentei
coboară, crescănd astfel forţa de ridicare a pacientului.

Fișa Tehnică 2. Măsurarea și notarea temperaturii

DefinițieTemperatura corpului este rezultatul dintre procesele de termogeneză

si termoliză.
Scop: descoperirea unor modificari patologice ale valorii temperaturii corpului.
Locul de măsurare: cavități semiînchise (axilă, plica inghinală, cavitatea
bucală) sau cavitati închise (rect, vagin).
Materiale necesare:
- termometru maximal individual;
- casoletă mica cu tampoane de vată și comprese de tifon nesterile;
- prosop individual; săpun; pahar cu ¾ soluție de cloramina 1% pana la 5%;
- sticla cu ulei de vaselină; taviță renala; sticlă cu alcool medicinal;
- creion albastru sau pix cu pastă; foaie de observație și carnet propriu.
Pregatirea psihică si fizică a bolnavului:
- Se anunță bolnavul.
- Se așează bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe perna sau în
poziție șezîndă, pe scaun.
Efectuarea tehnicii
A. Măsurarea în axilă:- Se ridică brațul bolnavului și se șterge bine axila prin
tamponare cu prosopul
- Termometrul se ține în mână ca un creion în poziția de scris.
- Se așează termometrul cu rezervorul de mercur pe centrului axilei, paralel cu
toracele.
- Se apropie brațul bolnavului de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața
anterioară a toracelui.
- Se mentine termometrul timp de zece minute.
- Se scoate termometrul din axila bolnavului și se asază pe tava medicală.
- Se șterge termometrul cu o compresă uscată și se citește gradația.
- Termometrul se ține strans și se scutură cu mișcări rapide pentru ca mercurul
să coboare în rezervor.

27
- Se așază termometrul la loc.
B. Măsurarea în cavitatea bucală (se foloșeste termometrul utilizat numai in
acest scop):
- Se umezește termometrul cu apă rece.
- Se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă.
- Se anunță bolnavul că trebuie să păstreze gura închisă timp de 5 minute, să nu
spargă termometrul cu dinții.
- Se scoate termometrul și se citeste.
C. Masurarea rectală:
- Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
- Daca bolnavul știe și poate, iși introduce singur termometrul în rect. Când
bolnavul nu poate, este așezat în decubit dorsal sau lateral și i se introduce ușor
bulbul termometrului în rect cu mișcări de rotație și înaintare.
- Se menține timp de 3 minute.
- Se scoate termometrul și se sterge cu un tampon de vată cu alcool.
- Se citește gradația.
- Se noteaza grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de temperature,
pentru fiecare diviziune a foii, se socotesc două diviziuni de grad. Se unește cu
valoarea anterioara printr-o linie albastră. Se obține curba termică.
Interpretarea rezultatelor:
Temperatura normală (fiziologică): 36-37°C – afebril.
Valori patologice: hipertemie: 37-38°C = subfebril; 38-39°C = febra moderata;
39-40°C = febra ridicata; 40-41°C = hiperpirexie; hipotermie: sub 36°C.
Reorganizarea locului de munca:
- Se scutură termometrul pînă când Hg coboară în rezervor.
- Se spală termometrul cu apă și detergenți sau sapun lichid.
- Se spală paharul și se schimbă soluția dezinfectantă.

Fișa Tehnică 3. Recoltarea Hemoleucogramei

Definiție Hemoleucograma completăeste un test de sânge care poate furniza
diagnostice pentru numeroase boli. Rezultatele pot reflecta probleme cu
volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de sange. Hemoleucograma poate
să indice disfuncționalități în producerea, ciclul de viață și rata distrugerii
celulelor de sânge, precum si infectii acute sau cronice și
alergii.Hemoleucograma completă constă din măsurarea următorilor parametrii:
număr de leucocite;
număr de eritrocite;
concentraţia de hemoglobină;

27
 hematocrit;
indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobină
eritrocitară medie (HEM), concentratia medie de hemoglobină (CHEM)
si lărgimea distribuţiei eritrocitare (RDW);
număr de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu
(VTM) şi lărgimea distribuţiei trombocitare (PDW);
formulă leucocitară;
+/- număr de reticulocite.
Scop – explorator, furnizarea de informații despre numărul, forma și mărimea
tipurilor de cellule, furnizare de diagnostic, monitorizarea unor afecțiuni
Materiale necesare:
-Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA(cu capac
mov)
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de
unică folosinţă
Pregătirea psihică:
- Se anunţă cu 24 de ore înainte.
- Se explică necesitatea tehnicii.
- Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul
recoltării.
- Se solicită colaborarea.
- Se obține consimțământul informat.
Pregătirea fizică:
- Se face în funcţie de examenul cerut şi de locul recoltării.
- Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială.
- Pacientul nu trebuie să mănânce 12h înaintea recoltării HLG
- Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
- Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
- Pentru puncţia venoasă se aşează pacientul în decubit dorsal, cu braţul în
extensie, sprijinit pe pernă elastică.
- Pentru puncţie capilară pacientul poate sta şi în şezut, pe scaun, cu braţul
sprijinit în extensie şi supinaţie
Execuția tehnicii
Recoltarea sângelui prin puncţie capilară:
- Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
- Îmbracă mănuşile de protecţie.
- Se aseptizează degetul inelar cu tampon cu alcool.

27
 - Nu se freacă degetul.
- Se aşteaptă evaporarea alcoolului.
- Se înţeapă pulpa degetului perpendicular pe pliurile cutanate.
- Se şterge uscat (tampon uscat, hârtie de filtru) prima picătură de sânge.
- Se lasă să se formeze o nouă picătură din care se recoltează cu pipeta sau
cu lama.
- Se şterge cu tampon cu alcool
Executarea frotiului din sânge:
- La extremitatea unei lame de sticlă se aplică o picătură de sânge de 3-4
mm diametru.
- Se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 450 pe lamă –
picătura de sânge se întinde prin capilaritate.
- Lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceiaşi înclinaţie şi
antrenând toată picătura fără a o fragmenta.
- Se agită lama pentru uscare.
- Se etichetează (sau se notează pe spatele lamei cu creion dermatograf).
- Se trimite la laborator.
Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă:
- Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
- Îmbracă mănuşile de protecţie.
- Se aplică garoul.
- Se palpează locul puncţiei.
- Se dezinfectează cu tampon cu alcool.
- Se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să
rămână cu el închis.
- Se puncţionează vena în condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia axului
longitudinal, împingând acul 1-1,5 cm în lumenul venei.
- Se aspiră sângele în seringă, eprubetă, alt recipient etc.
- Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
- Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul.
- Se menţine tamponul 1 cca. 10 minute fără a îndoi braţul.
Incidente şi accidente:
-Hematom.
-Perforarea venei.
-Ameţeli.
-Paloare accentuată.
-Lipotimie.
-Colaps.
Îngrijirea pacientului și reorganizarea locului de muncă

27
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi un plasture observând faciesul,
tegumentele, comportamentul pacientului
- Colectaţi deşeurile în recipient speciale conform Precauțiunilor Universale
- Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun

Fișa Tehnică 4. Puncția osoasă

Definiție Puncţia osoasă reprezintă stabilirea unei legături între mediul extern
şi zona spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical şi zona spongioasă a
osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scop:Explorator - Recoltarea măduvei pentru examinare în vederea stabilirii
structurii, compoziţiei şi pentru studiul elementelor figurate ale sângelui în
diferite faze ale dezvoltării lor.
Terapeutic:Administrare de medicamente, lichide, sânge, substanţe nutritive.
Recoltarea măduvei de la persoane sănătoase pentru transplant.
Indicaţii:Boli hematologice.
Loc de elecție:
-Sternul – manubriul sternal.
-Spina iliacă, creasta iliacă, maleola tibială.
-Calcaneul – la copii.
Materiale necesare:
-Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
-Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
-Soluţii anestezice – Xilină 1%. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
-Ac trocar cu opritor pentru ac.
-Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.
-Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic
glacial, pipete.
-Materiale necesare pentru recoltări – lame, sticlă de ceas, ser fiziologic.
Alte materiale funcţie de scopul urmărit.
Pregătirea bolnavului:
-Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.Se explică că se va
înlătura durerea puncţiei prin anestezie locală.
-Se controlează cu o zi înainte timpul se sângerare, timpul de coagulare şi
timpul Quick.
-Se aşează pacientul în poziţie adecvată funcţie de locul ales:
-Decubit dorsal pe plan dur → puncţie sternală.

27
-Decubit ventral pe plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi → puncţia
crestei iliace.
-Se rade pilozitatea de pe locul ales şi se face toaleta .şi dezinfecţia regiunii.
-Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
Execuţia puncţiei:
Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
Medicul execută anestezia locală şi puncţia
Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
-Protejează lenjeria de pat şi de corp. Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează
locul puncţiei.
-Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
-Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
-Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
-Execută frotiuri şi însămânţări din produsele recoltate. Continuă tehnica
funcţie de scopul urmărit.
-La terminarea tehnicii, după scoaterea acului, aplică un pansament compresiv
la locul puncţiei.
-Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
Îngrijiri după tehnică:
-se asigură repaus la pat. Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.Se
informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor
bronhice.
Incidente şi accidente:
-Puncţie albă. Perforaţia organelor interne – inimă, plămân. Pneumotorax.
-Fracturi. Hematoame. Infecţii ale osului – osteomielită. Tulburări de creştere
la copii după puncţie tibială.
Observaţii:
- Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.
- Serul fiziologic se menţine la 370C în seringă pentru ca medicul să-l poată
introduce în cavitatea medulară şi, astfel să obţină măduvă – se introduce serul
fiziologic şi se aspiră.
-Pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, în ritm de 15-20
picături pe minut.
-Manipularea incorectă a instrumentarului steril poate duce la infecţii.

27
 Procesul de îngrijire al unui pacient cu mielom multiplu

A. CULEGEREA DATELOR

INTERVIU
1. Informaţii generale:
a. Numele şi prenumele: Viorel C.
b. Vârsta: 54 ani
c. Profesia: Inginer
d. Localitatea de domiciliu: Iași
e. Stare civilă: căsătorit
f. Diagnosticul la internare: Mielom Multiplu lgG, lanțuri kappa
stadiul IIIA, Diabet Zaharat tip II
g. Data internării: 26.06.2013

2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumator de: Alcool – ocazional, Cafea – 1 ceașcă pe
zi,Tutun – ocazional, Drog – nu
b. Alergii cunoscute – nu se știe alergic

3. Probleme de sănătate:
a. Antecedente medicale personale:
b. Antecedente heredocolaterale: mama: Cardiopatie ischemica
cronica, Hipertensiune arteriala, Hepatopatie cronica – decedată; -
tata: Accident vascular cerebral (decedat) - frate: Diabet zaharat
tip II, Hipertensiune arteriala, Cardiopatie ischemica cronica,
Ulcer duodenal
c. Motivele internării actuale: Dureri toracice anterioare spontane,
astenie fizică marcată, dureri în hipocondru și epigastru
d. Istoricul stării actuale: Apariția unei formațiuni psudotumorale
la nivelul sternului; în urma biopsiei incizionale și a examenului
anatomopatologic se stabilește diagnostic de plasmocitom.

4. Examenul clinic general:

a. Greutate 135 kg - supraponderal
b. Înălţime 189 cm
c. TA=150/100 mmHg, afebril,

27
 d. stare generală influențată, tegumente şi mucoase palide, uscate,
stare de nutriţie deficitară, sistem ganglionar superficial
nepalpabil, mers dificil, dureri la nivelul colanei vertebrale cu
iradieri costale și la nivelul bazinului, restul aparatelor şi
sistemelor în relaţii normale.

5. Investigaţii:
Paraclinic:
HLG: Leucocite - 2440/mmc Neutrofile-28.2 %, Eozinofile - 2.9%, Limfocite –
53.3%, Monocite - 15.2%, Bazofile - 0,4%, NBL - 2/100, Fişic - intens,Tr - 46000/mmc,
Hb -7,5g%, Feritina - 1353µg/
Biochimie: ALT-9U/l, AST-11U/l, uree-38mg%, creatinină-0,6mg%, glicemie-
94mg%, Acid uric-3,7mg/dl, Bilirubină directă - 0,06mg/dl, Colesterol - 173mg/dl, HDL
- colesterol - 33mg/dl, LDL colesterol - 126mg/dl, Trigliceride - 154mg/dl, GGT-16U/L,
CO2 enzimatic –24 mmol/L, Fosfataza alcalină - 58U/L, Ca - 7,6mg/dl,Mg-1,9mg/dl,
Ka - 4,3mmol/L, Na -144mmol/L,
Imunoelectroforeza: - lanţuri lambda prezentă bandă monoclonală, IgG-
27,57g/L, Beta 2 microglobulina -1,870mg/L, VSH-70mm/1h .

6. Tratamente:
Tratamentul anemiei: masa eritrocitara, Eritropoietină
Tratamentul durerii: analgezice,opiacee,radioterapie locala
Tratamentul hipocalcemiant:- Corticoizi, - Calcitonină, -
Bifosfonaţi(pamidronate 30-90 mg iv sau zoledronate 4 mg iv)
Tratamentul sindromului de hipervascozitate: Plasmafereză
Tratamentul antiproliferativ citostatic:- Alkeran + Prednison - Interferonul
alfa –Thalidomidă - Iradiere: locală; hemicorporeală - Transplantul medular
allogenic si autotransplantul. Alternativele terapeutice sunt reprezentate de:
Thalidomida, Lenalidomida, TAD, PAD precum si de autotransplant de
celule stem.

7. Epicriza şi recomandări la externare:

- Terapia este urmata de ameliorarea starii generale si a durerilor osoase,
normalizarea probelor renale, corectarea anemiei
- Repaus relativ sau absolute, evitarea eforturilor fizice - mari
- Regim alimentar, fără sare, hipoglucidic
- Evitarea infecțiilor intercurente respective tratamentul lor prompt cu
antibiotice de spectru larg

27
 Identificarea nevoilor fundamentale afectate - enunțarea
problemelor de dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul
cu mielom multiplu

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazează pe definirea a 14 nevoi

fundamentale. Atingerea de catre pacient a independenței în satisfacerea
acestor nevoi reprezintă țelul profesiei de asistentă medicală.Un pacient cu
mielom multiplu, datorita complexității bolii de care suferă, va prezenta
probleme de dependență la aproape toate cele 14 nevoi fundamentale

1. Nevoia de a respira și de a avea o bună circulație

Probleme de dependență- alterarea respirației, oboseală, durere datorită
agenților infecțioși, procesului neoplazic, suprasolicitării fizice
manifestată prin tahicardie, cefalee, amețeli, tulburări de vedere

2. Nevoia de a se alimenta și hidrata

Probleme de dependență – perturbarea stării de nutriție, alterarea
echilibrului hidro-electrolitic, alimentare si hidratare inadecvată
prin deficit  manifestata prin anorexie, grețuri, vărsături, scădere în
greutate, anemie datorită denutriției și deshidratării

3. Nevoia de a elimina
Probleme de dependență – afectarea diurezei, tulburări de tranzit, de
deglutiție, grețuri, vărsături

4. Nevoia de a se mișca și de a păstra o bună postură

Probleme de dependență – reducerea activității datorită fatigabilității și
fracturilor patologice, perturbarea mobilității, postură inadecvata, deficit
motor, imposibilitatea efectuării mișcărilor dorite de bolnav datorită
fricii de a nuse instala durerea

5. Nevoia de a dormi, de a se odihni

Probleme de dependență - imposibilitatea de a se odihni datorită
durerilorcauzate de boală, manifestată prininsomnia

6. Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale

Probleme de dependență – hipertermie datorită procesului inflamator,
anxietății, stresului

27
 7. Nevoia de a fi curat, de a-și proteja tegumentele
Probleme de dependență – deficit de autoîngrijire datorită durerii,
oboselii, imobilității, imposibilitatea/dificultateamenţinerii tegumentelor
curatedincauza repaosului impus la pat/durerii manifestat prin
iritaţiilocale/leziuni de decubit ș.a.

8. Nevoi de a evita pericolele

Probleme de dependență – vulnerabilitate în fața bolii, vulnerabilitate
față de pericolele manifestate prin predispoziție la complicații datorită
bolii și internarilor repetate .

9. Nevoia de a comunica
Manifestări de dependență - Comunicare ineficace la nivel afectiv
manifestată prin închidere în sine, datorată anxietații, durerii, spitalizării
și neadaptării la rolul de bolnav.

10. Nevoia de a se recreea

Probleme de dependență – descurajare, teama de moarte,
incapacitate/dificultate de aîndeplini unele activităţirecreative,
datorită patologiei de bază sau asociate.

Data Probleme de Obiective Intervenţii (delegate și Evaluarea

dependenţă de îngrijire autonome, investigații) îngrijirilor

Alterarea respirației, Pacientul sa - așezarea pacientului într-o pozitie Pacientul și-a

oboseală, durere poată respira confortabila; îmbunătățit
datorită agenților corect - să evite efortul fizic, stresul respirația
infecțioși, procesului - încurajarea pacientului să facă
neoplazic, exerciții respiratorii;
suprasolicitării fizice - Drenaj postural;
manifestată prin - Umezirea aerului din încapere
tahicardie, cefalee, - Hidratare corespunzatoare pentru
amețeli, tulburări de eliminarea secrețiilor;
vedere - Monitorizarea semnelor vitale;

27
 - la indicația medicului recoltez
sânge pentru: HLG,VSH, acid uric,
creatinina, uree sanguina, glicemie,
colesterol, ionograma;
- examen sumar de urina
26. - Oxigenoterapie
06. Hipertermie datorată Pacientul să -asigurarea repausul la pat în A doua zi
2018 procesului își perioada febrilă; pacientul are
infecțios normalizeze -pentru combaterea frisonului - 37.5° C
manifestată prin temperatura și încălzirea pacientul cu una sau mai
febră (39,5°C) combaterea multe pături în plus și cu sticle
frisoane, tegumente procesul cu apă caldă;
fierbinți infecțios -Asigurarea unui climat
corespunzător prin: aerisirea
salonului, asigurarea unei
temperaturi corespunzătoare de 18-
20°C, umiditate corespunzătoare

-recoltarea de sânge pentru analize;

-administrarea de antitermice

Alimentație Pacientul să fie - efectuarea bilanțului Pacientul tot

inadecvată cauzată echilibrat hidroelectrolitic; creșterea aportului mai prezintă
de grețuri și vărsături corespunzător de lichide vărsături dar i
manifestată prin și echilibrat - administrarea de medicație s-a ameliorat
refuzul alimentelor din punct de antiemetica la indicația medicului puțin starea
vedere hidro- - rehidratare parenterală
electrolitic - regim alimentar bogat în fibre, fără
grăsimi, hiposodat, hotărăt în urma
aflării preferințelor alimentare

Alterarea somnului Pacientul -asigurarea condiţiilor igienice, de Pacientul a

cauzată de anxietate, să beneficieze confort pentru odihna şi îngrijirea învăţat
durere şi teama de somn pacientei. tehnicile de
de boală corespunzător  -învăţarea pacientului unele tehnici relaxare şi
manifestată prin cantitativ şi de relaxare, pentru a le practica începe să le
somn perturbat, calitativ înainte de somn. aplice; a
treziri frecvente, ore -întocmirea unui program de odihnă reușit să aibă
insuficiente de somn corespunzător organismului un somn de 6

27
 ore
-administrarea medicaţiei prescrise:
antiinflamatoare pentru combaterea
durerii;calmante la nevoie
Deficit de Pacientul să fie -monitorizarea toleranţei la efort. Pacientul este
autoîngrijire din curat, -asigurarea igienii tegumentelor,a ajutat
cauza afecțiunii să prezinte lenjeriei de corp si de pat de către asis-
manifestata prin tegumente şi -ajutarea pacientului să își facă tentă în
mobilizare alterata, mucoase toaleta. efectuarea
dureri articulare, integre toaletei şi a
oboseala -administrarea de antiinflamatoare și nevoilor sale
antalgice pentru diminuarea durerii

Comunicare Combaterea -încurajarea pacientului să aibă Comunicare

ineficace la nivel anxietăţii şi încredere în echipa medical eficientă,
afectiv manifestată luarea de -asigurarea unui climat de linişte şi pacientul este
prin închidere în măsuri minim confort mai liniştit
sine, datorată de prevenire a -încurajarea pacientului în
anxietații, durerii, complicaţiilor exprimarea temerilor
spitalizării și -îndeamnarea pacientul să
neadaptării la rolul aibe activităţi recreative
de bolnav. -la indicaţia medicului administrez
sedative

27
Data Probleme de Obiective de Intervenţii (delegate și Evaluarea
dependenţă îngrijire autonome, investigații) îngrijirilor

Alterarea Pacientul sa aibă -poziționarea adecvată a Pacientul

respiratiei și a o respirație și o pacientului :semișezând sau decubit prezinta
circulației dincauza circulație dorsal orespiratie de
oamplitudine
obstrucției căilor normală prin -camera bine aerisita și confort
normala-16-
respiratorii ameliorareaschi termic 20-22 grade C 18 respiratii
manifestată prin mburilor -umezirea aerul din incăpere peminut si o
bradipnee, gazoase și -schimbarea poziției pacientului la TA de 140/80
respirație menținerea unei 2 ore pentru prevenirea apariției mm/Hg
superficială TA în limitele infecțiilorrespiratorii
normale -hidratare corespunzatoare aprox.
2l/zi ,
- masaje-aplicarea de tehnici de
favorizare a circulatiei: exerciții
-administrarea medicațieiconform
schemei de tratament
la indicațiamedicului și urmărirea
27. efectului medicamentației
06. Eliminare Pacientul să -încurajarea pacientului să inspire Pacientul nu
2018 inadecvată prezinte adânc pentru dispariția senzației de prezintă
cantitativ și eliminări greață; aerisirea salonului greață sau

27
calitativ cauzată de adecvate -educarea pacientului să consume vărsături
răspunsul lichide reci și cu înghițituri mici
terapeutic negativ -asigurarea igienii dupa fiecare
manifestată prin vărsătură, protejarea lenjeriei de pat
grețuri și vărsături cu mușama și aleză
risc de deshidratare -psihoterapie pentru linistirea
din cauza pacientului
vărsăturilor -rehidratare parenterala

Limitarea Pacientul  să își educarea  pacientului să evite mersul  Pacientul pre

mobilitatii datorată recapete  mobilit și ortostatismul  prelungit, zintă  o  mobi
diminuarii forței atea  articulațiilo ridicarea  de  greutați, etc. litate mai  bu
musculare și a r, pentru  a- ajutarea  pacientului  să  execute  exe nă,se  poate  
durerilor articulare și putea satisface rcitii  fizice ușoare, mișca  mai  u
fără dificultate   - gimnastica  medicala șor  și  execut
nevoile  funda- asigurarea  condițiilor  necesare  pent ă mai ușor  ex
mentale ru  odihnă ercițiile  fizic
e.

Dificultatea în  a Pacientul -se va favoriza odihna dintimpul zilei Pacientul pre

dormi și a se odihni sa beneficieze prin creeareaunui climat de liniste. zintă in somn
datorită durerii, deconfortul -oferirea unei cane cu lapte cald odihnitor
anxietații, fizicsi înainte de culcare
stresuluimanifestat psihic pentru a -se vor administra sedative la
prininsomnie,obose seodihni indicațiamedicului.
ală

Perturbareaimaginii Pacientul să -crearea unui mediu optim pentru ca Pacientul are

de sine exprimesentime pacientul  să-și  poată exprima o imagine
nte pozi-tive emoțiile,nevoile despre sine
legate de mai bună
imagineade sine -administrarea
medicației prescrisa:antidepresive,an
xioliticetranchilizante

27
 Vulnerabilitate față Pacientul să - asigurarea conditiilor de mediu Pacientul se
de pericole beneficieze de adecvate, pentru a evita pericolele simte mai în
un mediu de prin accidentare siguranță
siguranță, - respectarea cu strictete a masurilor
fărăaccidente si de igiena
infecții pe toată -utilizarea dispozitivelor și
perioada manevrelor invazive, doar acolo
internarii unde aceastea sunt strict necesare, în
funcție de necesitățile clinice

Data Probleme de Obiective de Intervenţii (delegate și Evaluarea

dependenţă îngrijire autonome, investigații) îngrijirilor

Dificultate în a Facilitarea Ajutarea bolnavului să urineze/să Pacientul

elimina, datorită re eliminărilor aibă scaun, Monitorizarea nr şi prezintă
stricţiilor impuse bolnavului în cantităţilor de vărsături,scaune â eliminări
adecvate
de boalătulburărilor mod normal, în cantităţii de urină, ş.a. secreţii
de tranzit cel mai scurt fiziologie sau patologice
manifestată prin timp. sigurarea toaletării tegumentelor şi
polakiurie,transpira mucoaselor pacientului după
ţii abundente transpiraţiile intense, după
vărsături, micţiune/defecaţie
constipație -montarea diferitelor sonde în
vederea facilitării eliminărilor/
colecţiilor.
-la indicaţia medicului probele
recoltate vor fi trimise la laborator în
vederea analizării lor. (se va respecta
etichetarea produselor şi biletul de
trimitere completat/datat

27
 28. corespunzător)
06. imposibilitatea de a Ajutarea Cameră bine aerisită, liniştită Pacientul
2018 se odihni datorită bolnavului să se -Poziţia comodă a pacientului, reușește sa
durerilor, odihnească lenjerie curată aibă un somn
anxietăţii, poziţiei corespunzător -la nevoie discuţii cu bolnavul corespunzător
impuse de boală, (psihoterapie nespecifică) explicând
manifestată prin starea actuală şi liniştirea acestuia.
insomnia - exemple pozitive din rândul altor
pacienţi cu patologie asemănătoare
-adminisstarea de sedative/somnifere
la indicaţia medicului
disconfort fizic – Pacientul să pre- -calcularea bilanțului ingesta-excretaPacientul se
inapetenţă, zinte o stare de Asigurarea unui echilibru intre obişnuieşte
manifestat prin nutriţie şi elementele energetice si cele cu regimul
neenergetice(apa,vitamine,saruri
ingestia unei hidratare alimentar,
minerale)
cantităţi mici echilibrată inapetenţa e
dealimente, La indicaţia medicului administrez diminuată
hidratare pe cale parenterală o perfuzie cu ser
insuficientăcantitati glucozat 5 %,250 ml. Indic un
v. regimdietetic hiposodat
Comunicareinadec Pacientul sacom Se Comunicarea
vata dincauza starii unice intr- favorizeazaexprimareasentimentelor cualte
desanatate omaniera pozitiv si alucrurilor care il preocupa;Se persoane este
a faciliteazaexprimareasentimentelor;P eficienta
acientul este ajutatsa-si
cunoasca punctele forte sivaloarea
sa;Pacientul esteincurajat sa-
siexprime preferintelesi sa ia decizii

Diminuareamijloac Combatereastari Se vor efectuaactivitati recreative; Pacientul pre

elor  i deanxietate si Se va planifica cu pacientul zinta o
deinteres stress activitatilezilnice; starede
refuzand participar Stimularea pacientului sa comunice spiritsatisfaca
ea cu familiasi prietenii toare
laactivitatirecreativ
e

27
 Pierderea interesul Pacienta sa isire Ajutam pacienta sa-si reevaluezcapac Pacienta isire
uifata de activitatile capeteincrederea  itatiile sale, sa-și duca laindeplinire a capataincrede
zilnice cauzata dem desine, sa isi po ctivitațiile propuse, să fie rea si stima
odificarilecorporale  atarealize responsabila de tot ceea ce face; de
survenitemanifestat obiectivele, sisa  Ajutam pacienta in recuperareafizica  sine,si esteint
a prin  isi continueactiv si psihica pentru reducereahandicapu eresata deobi
pierderea increderii itatile rilor si obtinereaindependentei; ectivele
de sine Efectuarea psihoterapiei si terapieiin  proprii
grup

Deficit Pacientul Ajutarea pacientului să identifice

decunostinte privin saaccepte rolul factoriicare ii altereazacapacitatea Pacientulresp
d pastrareasanatatii de bolnav si de a-șiconserva ectainformatii
sa beneficieze sanatatea;Informarea pacientului le cu privire
decunostiintesuf despreimportantacontroalelor medica la modulde
iciente privind le periodice; mentinere
starea sa Ii explic pacientului importanta unei asanatatii
viețiordonate

Educația pentru sănătate la un pacient cu mielom multiplu

Educația pentru sănătate este un proces interactiv care cuprinde acțiuni

care au scopul de a promova sănătatea, de a juta persoana să dobândească mai
multa autonomie, de a asigura continuitatea îngrijirilor din spital la domiciliu.
Mielomul multiplu are un impact psihologic major asupra bolnavilor.
Pacienții suferă adesea de depresie și anxietate din cauza perioadelor lungi
petrecute în spitale și a naturii incurabile ale bolii.
Asistenta medicală trebuie să redea bolnavului încrederea în propriul
organism, dorința de însănătoșire, să se apropie afectiv de el și să-I anticipeze
nevoile când vine în secție descurajat și speriat. Ea poate câștiga încrederea
pacientului și să le insufle speranță în tratamentul primit, să le asigure un
confort vital în tratamentul paliativ

27
 Măsuri de profilaxie primară
- explicarea importanței menținerii unui regim de viață echilibrat (inclusiv
renunțarea la fumat, dacă este cazul) pentru prevenirea complicațiilor
– evitarea frigului, umezelii, traumatismelor, agenţilor toxici
- menţinerea igienei eliminării (obişnuinţe, toaleta locală)
- aport suficient de lichide şi evitarea excesului de ape minerale
- evitarea alimentelor bogate în săruri minerale şi a excesului de proteine
-interzicerea consumului medicamentelor cu efect diuretic,nefrotoxic fară
prescripţia medicului
- îndepărtareasurselor de posibile infecţii ( amigdale, granuloame, dentare etc)
- lămurirea asupa necesității respectării conduitei terapeutice (a măsurilor de
reabilitare) și a controlului medical periodic
- exercițiile fizice ușoare - acestea vor reduce pierderea calciului din oase și
vor diminua senzația de oboseală. Exercițiile fizice vor ajuta la păstrarea unei
bune condiții fizice, la întărirea mușchilor - mersul pe jos, înotul sau gimnastica
în apă sunt folositoare, la fel și exercițiile de tip yoga. Înainte și după exerciții
este necesară o bună încălzire pentru a evita astfel contracțiile musculare. Cel
mai mare obstacol în efectuarea exercițiilor acela că oasele sunt slăbite.
Întărirea mușchilor va ajuta laeliminarea presiunii de pe oase, dar exercițiile
trebuie să fie începute ușor și crescute gradual.
Fără educație nu este posibilă îngrijirea pacientului dar nu trebuie
exclusă nici grija personală pentru propria sănătate. Educația are ca scop
ajutarea pacientului și a familiei să înțeleagă boala și tratamentul însuși și sa
mențină capacitățile necesare de a-și modifica modul de viață la constrângerile
inerente bolii. Pacientului cu cancer trebuie să i se ofere înțelegere și asistență
practică.

27
 Bibliografie

Enescu A. Longinus, Eugenia Drăghici, „Anatomia și Fiziologia

Omului”, vol 1 – Aparatul Locomotor, Editura Dimitrie Cantemir, 1997,
Iași, pag. 91-120

Anatomia și Fiziologia Omului, I.C. Voiculescu, I.C.Petricu, Editura

Medicală, București, 1971

Vademecum Hematologic, Elena C. Butoianu, Stănică T. Nicoară,

Editura Medicală, București, 1973

27
Ioana Dana Alexa, Prezentări de cazuri – medicină internă, Litografia
U.M.F, Iași, 2000

Elemente de nursing în cancer, Lucian Miron, Eduard Bild, Ingrith

Miron și Ștefan Curescu, Editura Gr. T. Popa, U.M.F., Iași

Ana-Maria Boțianu, Galafteon Oltean, Ioan Macarie, Smaranda Demian,

Anca Bacârea, Vladimir Bacârea - Corelații privind complicațiile şi
supraviețuirea în mielomul multiplu, Revista Română de Medicină de
Laborator Vol. 10, Nr. 1, Martie 2008

Lucreția Titircă, coord. – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și

îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Editura Viața Medicală
Românească, Ediția a VII-a, București, 2008

Lucreția Titircă - Tehnicide evaluare și îngrijiri acordate de asistenți

medicali, Editura Viața Medicală Românească, București, 2006

Lucreția Titircă -  Manual de îngrijiri specifice acordate de către

asistenta medicală, Ed.Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1998
Carol Mozes - Cartea asistentului medical (Tehnica ingrijirii bolnavului),
Editia a VII-a, Editura Medicală, București, 2014

Prof. dr. Daniel CORIU Dr. Sorina-Nicoleta BĂDELIŢĂ , MIELOMUL

MULTIPLU - Ghidul pacientului, București, 2017

Cancerul – chimioterapie, Documentare, îndrumare, metodologie,

Institutul Oncologic Cluj – Napoca, Nr 3/1978

Prof. Dr. Marcean Crin, coord. - Manual de nursing - vol.

III,Pentru elevii anului III ai Școlilor Postliceale Sanitare, Editura ALL,
București, 2012

27
Site-uri web

https://www.myeloma.org/sites/default/files/images/publications/Internat
ional/PDF/Romanian/phb_ro.pdf - Mielom Multiplu, Cancerul Maduvei
osoase - Ghidul Pacientului, Elaborat de Brian G.M. Durie, Ediția 2017

http://sos-mielom.ro

https://www.myeloma.org.uk/understanding-myeloma/what-is-myeloma

27