Unitatea de învăţare 3

TIPOLOGIA AFACERILOR

Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1 Clasificări şi tipologii ale afacerilor
3.3.2 Microafacerile. Întreprinderile mici şi mijlocii
3.3.3. Afacerile de dimensiuni mari
3.3.4 Grupurile de firme. Particularităţile grupurilor multinaţionale
3.3.5 Asocierile de firme independente
3.4. Îndrumar pentru autoverificare

3.1. Introducere

Regulile managementului au nuanţe sau chiar diferenţe

semnificative în funcţie de tipul afacerilor. Nu pot fi aplicate exact
aceleaşi reguli la microafaceri ca la grupuri de firme mari.
Particularităţile fiecărui tip de afaceri generează particularităţile
managementului acestora. Pentru creşterea forţei afacerilor există calea
asocierilor dar în condiţiile respectăriii restricţiilor din legislaţia care
protejează concurenţa.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea tipurilor de afaceri practicate frecvent;
- identificarea particularităţilor fiecărui tip de afacere;
- înţelegerea posibilităţilor de aplicare a unui anumit tip de afacere;
- formarea abilităţilor de alegere a tipului de afacere potrivit pentru
un proiect concret.
Pentru studierea materialului din această unitate de învăţare
se recomandă parcurgerea anterioară a noţiunilor de bază de la
economie şi management general.
Scopul capitolului “ Tipologia afacerilor “ este cunoaşterea
de către viitori absolvenţi a diferitelor tipuri de afaceri şi a schemelor
de asociere permise de lege.
Concepte- cheie tratate

1
 -microafaceri
- afaceri de dimensiuni mari
- grupuri de firme
-grupuri multinaţionale
-asocieri de firme independente.
După parcurgerea capitolului studenţii vor cunoaşte tipurile
de afaceri existente şi posibilităţile de asociere între firme
independente.
Competenţele unităţii de învăţare sunt:
– cunoaşterea tipurilor de afaceri existente;
– înţelegerea relaţiei dintre tipul de afacere şi regulile de
management aplicabile;
– capacitatea de a utiliza particularităţile unui anumit tip de
afaceri pentru proiectarea sistemului de management;
– dezvoltarea unor abilităţi practice în adaptarea
managementului la tipul de afacere;
– conştientizarea asupra restricţiilor legale privind asocierilile
dintre firme.

Timpul alocat unităţii: 4 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Clasificări şi tipologii ale afacerilor

În funcţie de dimensiuni, afacerile se clasifică în:

a) micro-afaceri;
b) întreprinderi mici şi mijlocii;
c) întreprinderi mari;
d) companii foarte mari de dimensiuni internaţionale.

În funcţie de obiectul de activitate afacerile sunt grupate pe

clase, subgrupe şi grupe. Se utilizează sistemul de Clasificare a
Activităţilor din Economia Naţională, versiunea a doua (prescurtat
CAEN Rev 2)1. Aplicarea acestui sistem de clasificare este
obligatorie.
Clasele de activităţi corespund, în mare, structurii pe ramuri a
economiei, conform clasificărilor anterioare, cu adaptări specifice
evoluţiei din societate.

Pe piaţă, o afacere poate avea una dintre următoarele poziţii:

a) competitor pe o piaţă cvasiconcurenţială;
b) competitor pe o piaţă stratificată;
c) competitor pe o piaţă pe care operează un monopol;

1
Ordinul I.N.S. numărul 137/ 2008

2
 d) furnizor/prestator monopolist sau cvasimonopolist;
e) furnizor/prestator pe o piaţă înalt specializată sau foarte
îngustă (piaţă puternic segmentată);
f) furnizor/prestator pe o piaţă cu acces elitist;
g) cumpărător unic pe piaţă (monopson);
h) partener captiv în altă afacere;
i) furnizor/prestator către instituţii publice specializate.
Competitorul pe o piaţă concurenţială sau cvasiconcurenţială
este în principiu cel care livrează sau furnizează către persoane fizice
bunuri de consum sau servicii de utilitate generală.

Analizele de funcţionare a economiei libere, efectuate de Adam

Smith2, pornesc de la ipotezele competiţiei pe pieţele concurenţiale.
Caracteristicile acestui tip de piaţă sunt:
a) număr mare de furnizori şi clienţi;
b) niciun furnizor sau client nu deţine o pondere atât de mare
încât să influenţeze echilibrul pieţei;
c)preţurile se formează în mod liber;
d)nu există mecanisme de manipulare a cantităţilor oferite sau
cerute.

În funcţie de clientul-ţintă, identificăm următoarele categorii

de afaceri:
a) afaceri destinate publicului în cvasitotalitatea lui;
b) afaceri având drept clienţi categorii largi, dar bine
determinate de populaţie;
c) afaceri având drept clienţi grupuri restrânse de clienţi
persoane fizice sau juridice;
d) afaceri destinate firmelor de orice tip;
e) afaceri având drept clienţi anumite categorii de firme (cu
număr limitat strict);
f) afaceri destinate unui singur client persoană fizică sau
juridică ( afaceri captive).

3.3.2. Microafacerile. Întreprinderile mici şi mijlocii

Microafacerile prezintă următoarele caracteristici:

a) implică valori mici ale investiţiilor iniţiale;
b) pot fi controlate direct de către întreprinzător;
c) complexitate mică a problemelor manageriale;
d) în cvasitotalitatea cazurilor, întreprinzătorul este şi manager;
e) poziţie vulnerabilă pe piaţă;
f) se pot baza pe munca în familie sau în gospodărie.

Întreprinderile mici şi mijlocii sunt definite, statistic, ca fiind

acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;
b) realizează o cifră de afaceri netă sub 50 de milioane de euro;
c) deţin active totale sub 43 de milioane de euro.
Activele totale pentru stabilirea pragului pentru întreprinderile
mici şi mijlocii sunt formate din:
a) active imobilizate;
b) active circulante;

2
Adam Smith: Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra cauzelor

3
 c) cheltuieli în avans.

3.3.3. Afacerile de dimensiuni mari

Afacerile de dimensiuni mari au următoarele caracteristici:

a) implică valori mari ale investiţiilor iniţiale;
b) nu pot fi controlate direct de către întreprinzător (întreprin-
zători);
c) complexitate mare a problemelor manageriale;
d) în majoritatea cazurilor, sunt utilizaţi manageri profesionişti
pentru diferitele funcţii ale întreprinderii;
e) poziţie puternică pe piaţă;
f) impun angajare de personal calificat şi specializat pentru
activităţile desfăşurate.
Un întreprinzător poate iniţia o afacere de dimensiuni mari dacă
dispune de resursele necesare unui astfel de demers:
- fonduri financiare suficiente
- manageri pentru funcţiile principale având experienţă în
domeniul în care este iniţiată afacerea
- cunoştinţe personale solide în domeniul afacerii
- personal disponibil pentru posturile operaţionale ( de execuţie)
cheie.
Fondurile financiare pentru iniţierea unei afaceri de dimensiuni
mari vor trebui să acopere cel puţin:
- investiţia de bază
- costurile de funcţionare până la obţinerea tuturor
autorizaţiilor
- diferenţa dintre costuri şi venituri până la atingerea
pragului de rentabilitate şi a echilibrului financiar
( încasări= plăţi)
- investiţiile de promovare cu cel puţin 50% mai mari
decât ale principalilor competitori
- rezerve pentru situaţia în care afacerea va trebui să fie
restructurată sau oprită datorită imposibilităţii atingerii
parametrilor stabiliţi.

3.3.4. Organizarea grupurilor de firme.

Particularităţi ale funcţionării grupurilor
de firme naţionale sau multinaţionale

Grupurile de firme reprezintă o etapă de maturizare a proceselor

de concentrare a capitalurilor. În cadrul grupurilor există:
a) o firmă-mamă, care deţine participaţii la restul organizaţiilor
din grup;
b) firme-fiice, care au printre asociaţi sau acţionari firma-mamă
comună sau alte firme-fiice ale firmei-mamă;
c) compartimente funcţionale comune ale tuturor sau ale
majorităţii firmelor din grup;
d) resurse utilizate în comun de către toate sau de către
majoritatea firmelor din grup;
e) fluxuri comerciale şi financiare privilegiate între membrii
grupului;
f) calculaţii ale costurilor prestaţiilor integrate la nivel de grup;
g) situaţii financiare consolidate ale grupului.

4
 Grupurile multinaţionale prezintă următoarele particularităţi:
a)operează prin organizaţii proprii în cel puţin două ţări;
b)aplică jurisdicţii diferite de funcţionare, financiare, contabile,
de angajare resurse, pentru că firmele dintr-o ţară se supun legilor din
ţara respectivă;
c)sunt obligate să aplice maxim de transparenţă şi legalitate în
funcţionare;
d)este necesar să armonizeze normele de funcţionare a grupului
cu legislaţia pe plan local.

Printre restricţiile cărora trebuie să le facă faţă un grup

multinaţional se numără:
a)repatrierea sau transferul internaţional al profitului obţinut;
b)convertibilitatea monedelor locale în care operează filialele
sale;
c)întocmirea dosarului preţurilor de transfer;
d)impozitarea dobânzilor la împrumuturile intragrup;
e)limitarea deductibilităţii pentru calculul impozitului pe profit
a cheltuielilor cu diferenţele de curs valutar;
f) limitarea deductibilităţii pentru calculul impozitului pe profit
a cheltuielilor cu prestaţiile intragrup;
g) mecanismele naţionale sau regionale privind colectarea,
deducerea şi impunerea impozitelor indirecte (TVA, accize etc.);
h)costurile cu obligaţiile vamale la livrările intragrup între
întreprinderi din ţări diferite;
i)costul cu impozitul pe veniturile nerezidenţilor la prestările de
servicii intragrup între întreprinderi din ţări diferite.

Printre oportunităţile grupurilor multinaţionale se numără:

a)forţa dată de dimensiunea afacerii;
b)valorificarea avantajelor fiscale din fiecare ţară prin calcule
de optimizare;
c)valorificarea diferenţei de cost a resurselor dintre ţări;
d)exploatare eficientă a infrastructurii create prin volum mare
de tranzacţii;
e)valorificarea diferenţelor de preţ de piaţă al out-put-urilor
proprii existente pe diferite pieţe.

Nu reprezintă un grup multinaţional:

a)firmele care au primit sau au acordat împrumuturi ce nu pot fi
convertite în titluri de proprietate;
b)firmele partenere în relaţiile comerciale, indiferent cât de
lungă sau intensă a fost colaborarea;
c)firmele care utilizează în comun resurse diverse pe baza unor
înţelegeri contractuale;
d)firmele care au semnat contracte de asociere în afaceri de
orice tip, conform legislaţiei naţionale locale.

Printre regulile afacerilor organizate în cadrul unui grup se

numără cea privind eficienţa. În principiu, eficienţa activităţii oricărei
componente a unui grup (persoană juridică sau centru de
responsabilitate) poate fi stabilită:
- la nivel de grup;
- la nivel de organizaţie;

5
 - la nivelul centrului de responsabilitate.
Orice calcul privind eficienţa altfel decât la nivel de grup se
poate face numai dacă organizaţia sau centrul de responsabilitate
are capacitatea de a fi în echilibru financiar.
În situaţia în care un centru de responsabilitate primeşte
finanţare de la grup pentru activitatea sa, el nu poate gândi eficienţa,
profitul, ca şi orice alt indicator economic, decât la nivel de grup.
Relevanţa cheltuielilor este un element deosebit de important.
Dacă pentru o acţiune (un proiect, o activitate) a centrului de
responsabilitate, deosebit de benefică pentru liderul grupului, costul
adiţional este sub 5-10% din totalul sprijinului financiar obţinut de la
grup, oportunitatea derulării acţiunii (proiectului, activităţii) este
evidentă pentru orice decident centrat pe profit.

3.3.5. Asocierile de firme independente

Pentru a spori forţa pe care ele o au pe piaţă, firmele

independente pot realiza asocieri. Fiecare tip de asociere are
parametrii proprii, contractuali şi statutari. De asemenea, trebuie
respectate cerinţele legislaţiei din Uniunea Europeană privind
funcţio-narea normală a concurenţei.

3.3.5.1. Asocierile în participaţiune pentru obiective comerciale

Pentru realizarea unuia sau mai multor obiective determinate, se
pot forma asocieri în participaţiune.
Din punctul de vedere al componenţei asocierii, există
următoarele variante:
a)asociere între firme;
b)asociere între firme şi persoane fizice;
c)asociere între firme şi alte tipuri de persoane juridice de drept
privat;
d)asociere între entităţi publice şi entităţi de drept privat
(parteneriat public-privat).
Pentru a fi funcţională, o asociere în participaţiune trebuie să
deţină:
a) un contract de asociere semnat de toate părţile;
b) aporturi vărsate efectiv de fiecare membru al asocierii;
c) un obiectiv al asocierii realizabil, care să nu contravină
legislaţiei;
d)aprobarea şi asumarea asocierii de către organele statutare
competente ale fiecărui participant.
Contractul de asociere în participaţiune este contractul prin care
o persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participaţie la
beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni pe care le
întreprinde3.

Caracteristicile asocierii în participaţiune sunt:

a) nu poate dobândi personalitate juridică;
b) nu constituie faţă de terţi o persoană distinctă de persoana
asociaţilor;
c) terţii nu au niciun drept faţă de asociere;
d) terţii nu se obligă decât faţă de asociatul cu care a contractat.

Practica aplicării contractelor de asociere în participaţiune a

determinat următoarele concluzii:

3
Art. 1949 noul Cod Civil

6
 a) bunurile aduse de asociaţi în asocierea în participaţiune nu
formează un capital social, aceştia având astfel dreptul ca la încetarea
asocierii să le fie restituite bunurile pentru care nu şi-au pierdut
dreptul de proprietate;
b) aportul la contractul de asociere în participaţiune are regimul
unei includeri a unui bun al asociatului în fondul asociatului
administrator, fără ca de aici să rezulte un fond comun;
c) asociaţiunea în participaţiune nu constituie, în privinţa
terţilor, o fiinţă juridică distinctă de persoana asociaţilor;
d) nu poate avea denumire proprie sau emblemă, capital, sediu;
e) lipsa patrimoniului propriu al asociaţiei în participaţiune
generează, în raporturile juridice cu terţii, lipsa răspunderii asociaţiei
faţă de terţi;
f) noţiunea de „bunuri” referitoare la asocierea în participaţiune
are în Codul Civil acest context un sens larg, astfel încât nu sunt
interzise ca aporturi la asocierea în participaţiune sumele în bani,
cunoştinţe specifice sau prestaţiile;
g) obligaţia de aport la asocierea în participaţiune este o condiţie
de validitate a contractului.

Regimul aporturilor la asocierea în participaţiune are

următoarele caracteristici:
a) asociaţii rămân proprietarii bunurilor puse la dispoziţia
asociaţiei;
b) asociaţii pot conveni ca bunurile aduse în asociere, precum şi
cele obţinute în urma folosirii acestora să devină proprietate comună;
c) bunurile puse la dispoziţia asocierii pot trece, în tot sau în
parte, în proprietatea unuia dintre asociaţi pentru realizarea obiectului
asocierii, în condiţiile convenite prin contract şi cu respectarea
formalităţilor de publicitate prevăzute de lege;
d) asociaţii pot stipula ca, la încetarea asocierii, să
redobândească în natură bunurile al căror proprietar au fost şi pe care
le-au pus la dispoziţia asocierii prin transfer de proprietate.

Raporturile dintre asociaţi şi faţă de terţi în cadrul asocierii în

participaţiune respectă următoarele reguli:
a)asociaţii, chiar acţionând pe contul asocierii, contractează şi
se angajează în nume propriu faţă de terţi;
b)dacă asociaţii acţionează în contul asocierii, faţă de terţi ei
sunt ţinuţi solidar de actele încheiate de oricare dintre aceştia;
c) asociaţii exercită toate drepturile decurgând din contractele
încheiate de către oricare dintre ei;
d) terţul este ţinut exclusiv faţă de asociatul cu care a contractat,
cu excepţia cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la
momentul încheierii actului;
e)orice clauză din contractul de asociere care limitează
răspunderea asociaţilor faţă de terţi este inopozabilă acestora;
g) orice clauză care stabileşte un nivel minim garantat de
beneficii pentru unul sau unii dintre asociaţi este considerată nescrisă.

Contractul de asociere în participaţiune cuprinde următoarele

clauze:
a)părţile la contract;
b)obiectul contractului;
c)aporturile părţilor;

7
 d) drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi;
e)cotele de participare la profitul şi pierderea asocierii;
f)durata contractului;
g)modalităţile de împărţire a rezultatelor asocierii;
h)răspunderea contractuală;
i)modalităţi de încetare a contractului înainte de termen;
j)forţa majoră;
k)legea aplicabilă;
l)principii generale aplicabile (dacă este cazul);
m)rezolvarea litigiilor;
n)partea care organizează contabilitatea asocierii;
o) modul de realizare a managementului asocierii;
p) regimul juridic al bunurilor achiziţionate ca urmare a activi-
tăţilor asocierii;

Obiectul contractului de asociere în participaţiune conţine:

a) descrierea exactă a activităţilor care fac obiectul asocierii;
b) stabilirea obiectivelor asocierii (indicatorii de rezultat
urmăriţi, pe lângă profit);
c) data începerii activităţilor (termen calendaristic sau având
referinţă un eveniment prevăzut în contract);
d) denumirea, dacă este cazul, sub care funcţionează asocierea;
e) clauza privind funcţionarea asocierii fără personalitate juridică;
f)locaţia sau locaţiile în care se realizează obiectul asocierii;
g)mecanismul informaţional-decizional al asocierii;
h)fluxurile de informaţii, raportări şi documente dintre asociere
şi fiecare partener.

În ce priveşte obiectul asocierii, se ţine cont de următoarele

reguli:
a)pot face obiectul asocierii activităţi care sunt în obiectul de
activitate al partenerilor înregistrat la Registrul Comerţului;
b)locaţia (locaţiile) în care se realizează obiectul asocierii
trebuie să fie declarată (declarate) la Registrul Comerţului pentru
activităţile desfăşurate;
c)pot face obiect al asocierii activităţi deja autorizate ale
partenerilor;
d) pot face obiect al asocierii activităţi în locaţiile deja
autorizate;
e) dacă, în mod excepţional, se includ în asociere activităţi încă
neautorizate ale partenerilor, sau în locaţii neautorizate, se stabilesc
în sarcina partenerilor atribuţiile concrete privind autorizarea;
e) dacă, în mod excepţional, se includ în asociere activităţi încă
neautorizate ale partenerilor, sau în locaţii neautorizate, termenul de
începere a activităţilor asocierii va fi în raport cu termenul de
obţinere a autorizaţiei;
f) dacă, în mod excepţional, se includ în asociere activităţi încă
neautorizate ale partenerilor, sau în locaţii neautorizate, se include
clauza privind termenul de obţinere a autorizaţiei;
g) dacă, în mod excepţional, se includ în asociere activităţi încă
neautorizate ale partenerilor, sau în locaţii neautorizate, se include
clauza privind consecinţele depăşirii termenului de obţinere a
autorizaţiei;
h) dacă, în mod excepţional, se includ în asociere activităţi încă
neautorizate ale partenerilor, sau în locaţii neautorizate, se include

8
clauza privind consecinţele imposibilităţii obţinerii autorizaţiei;
i) dacă, în mod excepţional, se includ în asociere activităţi încă
neautorizate ale partenerilor, sau în locaţii neautorizate, se include
clauza privind resursele care vor fi alocate special pentru obţinerea
autorizaţiei;
j) dacă, în mod excepţional, se includ în asociere activităţi încă
neautorizate ale partenerilor, sau în locaţii neautorizate, se include
clauza privind consecinţa insuficienţei resurselor alocate pentru
obţinerea autorizaţiei.

Aporturile părţilor conţin:

a)descrierea în detaliu a caracteristicilor aporturilor în natură;
b)valoarea acceptată de toate părţile pentru aporturile în natură;
c)valoarea aporturilor în bani;
d)termenul de depunere a aporturilor;
e)semnatarii documentului de predare-primire a aporturilor în
natură;
f) regimul juridic aplicabil aportului în natură (transfer de
proprietate sau predare pentru utilizare);
g) menţiune referitoare la dreptul partenerului care a adus
bunuri în natură prin transfer de proprietate de a le putea redobândi în
natură la finalul asocierii (sau lipsa acestui drept).

În ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor se stabileşte:

a)ce face concret fiecare parte pentru a realiza obiectul
contractului;
b)termenele la care trebuie realizate contribuţiile fiecărei părţi
la realizarea obiectului contractului;
c)mecanismul de validare a îndeplinirii obligaţiilor părţilor;
d)documentele care validează îndeplinirea obligaţiilor părţilor
din asociere;
e)sancţiunea (penalitatea) contractuală pentru neîndeplinirea,
îndeplinirea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei din
asociere.

Nu pot face obiectul aportului la asociere:

a)numai operaţiuni de finanţare din partea unui partener;
b)lipsa totală a contribuţiei financiare a unui partener;
c)creanţe ale unui partener faţă de terţi;
d)bunuri care nu pot intra în circuitul comercial;
e)bunuri cu circuit comercial restricţionat, care pot intra în
circuitul comercial pe baza unor autorizaţii (acorduri, aprobări) ale
autorităţilor, fără acele autorizaţii, acorduri, aprobări;
g)bunuri care nu sunt înregistrate în contabilitatea partenerilor.

Cotele de participare la profitul şi pierderea asocierii:

a) sunt în conformitate cu aporturile fiecărui partener;
b) nu pot avea clauze derogatorii în ceea ce priveşte acoperirea
pierderii de către un anumit partener;
c) vor stabili modalităţi concrete de acoperire a pierderii de
către parteneri;
d) vor stabili termenele de acoperire a pierderii şi cele de
obţinere a profitului asocierii;
e) nu pot stabili modalităţi diferenţiate de acoperire a pierderii
pentru anumiţi parteneri.

9
 3.3.5.2. Asocierile patronale şi cele în Camere de Comerţ

Una dintre formele standard de asociere a oamenilor de afaceri

este cea în organizaţii patronale. În România, organizaţiile patronale
se constituie prin asociere liberă, pe sectoare de activitate, teritorial
sau la nivel naţional, după cum urmează:
a)patronii se pot asocia pentru constituirea unei organizaţii
patronale;
b)două sau mai multe organizaţii patronale pot constitui o
federaţie patronală;
c)două sau mai multe federaţii patronale pot constitui o
confederaţie patronală4.
În acelaşi timp, organizaţiile patronale îşi pot constitui structuri
organizatorice teritoriale proprii, cu sau fără personalitate juridică.
Structurile organizatorice teritoriale fără personalitate juridică îşi
desfăşoară activitatea în baza statutului organizaţiilor patronale din
care fac parte.
În faza superioară de asociere, federaţiile şi confederaţiile
patronale pot constitui din organizaţiile afiliate uniuni patronale
teritoriale.
În mecanismul liber şi democratic de asociere existent, uniunile
patronale teritoriale dobândesc personalitate juridică la cererea
federaţiilor sau a confederaţiilor patronale care au hotărât constituirea
acestora. În acest scop, împuternicitul special al federaţiei sau
confederaţiei patronale va depune o cerere de dobândire a
personalităţii juridice la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are
sediul uniunea patronală teritorială, însoţită de hotărârea federaţiei
sau a confederaţiei patronale de constituire a uniunii, potrivit
statutului, de copiile certificate ale statutelor federaţiilor şi/sau
confederaţiilor patronale şi de copiile legalizate ale hotărârilor
judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice de către acestea,
rămase definitive.
Analizând problema, în primul rând, din punctul de vedere al
managementului afacerilor, trebuie reţinut că toate cheltuielile de
funcţionare a sistemului asociativ al patronatelor sunt acoperite de
către membrii săi. Din acest motiv, este necesar să existe acte
statutare, care să fie clare în ceea ce priveşte angajarea cheltuielilor şi
responsabilităţile financiare ale membrilor organizaţiei patronale.

Statutul asociaţiei patronale, ca document de bază, va

cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, cel puţin următoarele elemente:
a)denumirea organizaţiei patronale şi sediul principal;
b)obiectul de activitate şi scopul;
c)patrimoniul iniţial, mărimea şi compunerea acestuia;
d)sursele de finanţare;
e)drepturile şi obligaţiile membrilor;
f)organele de conducere;
g)criteriul de constituire;
h)procedura de dizolvare şi lichidare a organizaţiei patronale.
Fiecare dintre elementele obligatorii ale Statutului are impact
asupra relaţiilor financiare dintre membrii sistemului asociativ
pentru funcţionarea acestuia.
Sediul principal va indica singurul spaţiu pentru care pot fi

4
Art. 55 din Legea nr. 62/2011

10
angajate cheltuieli de funcţionare permanentă. Vor putea fi angajate
cheltuieli alocate altor sedii pentru acţiuni şi proiecte comune pe baza
hotărârii statutare a membrilor.
Scopul va arăta domeniile în care pot fi angajate cheltuieli ale
membrilor.

Modul în care pot să contribuie organizaţiile patronale la

îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a situaţiei membrilor pe care îi
reprezintă rezultă din activităţile care le sunt permise de lege.
Astfel, în vederea realizării scopului pentru care sunt înfiinţate,
organizaţiile patronale:
a)reprezintă, promovează, susţin şi apără interesele economice,
juridice şi sociale ale membrilor lor;
b)promovează concurenţa loială, în condiţiile legii;
c)desemnează, în condiţiile legii, reprezentanţi la negocierea şi
încheierea contractelor colective de muncă, la alte tratative şi
acorduri în relaţiile cu autorităţile publice şi cu sindicatele, precum şi
în structurile bipartite şi tripartite de dialog social;
d)elaborează şi promovează coduri de conduită în afaceri;
e)promovează principiile responsabilităţii sociale;
f)asigură, pentru membrii lor, informarea, facilitarea de relaţii
între aceştia, precum şi cu alte organizaţii, promovarea progresului
managerial, servicii de consultanţă şi asistenţă de specialitate,
inclusiv în domeniul ocupării şi formării profesionale, precum şi al
sănătăţii şi securităţii în muncă;
g)la cererea membrilor acestora, au dreptul de a-i asista şi
reprezenta în faţa instanţelor de judecată de toate gradele, a organelor
de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi, prin apărători proprii sau
aleşi;
h)elaborează şi implementează politici de ocupare şi plasare a
forţei de muncă;
i)elaborează strategii şi politici de dezvoltare economico-
socială la nivel sectorial şi naţional, în condiţiile legii;
j)înfiinţează şi administrează, în condiţiile legii, în interesul
membrilor lor, unităţi sociale, de cultură, învăţământ şi cercetare în
domeniul propriu de interes, societăţi comerciale, de asigurări,
precum şi bancă proprie;
k)confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional pot
adresa autorităţilor publice competente, în condiţiile art. 74
din Constituţia României, republicată, propuneri de legiferare în
domeniile specifice de interes.5
În plus, organizaţiile patronale sunt abilitate să asigure orice
servicii cerute de membrii lor, în condiţiile legii.

Fiecare dintre atribuţiile conferite de lege organizaţiilor

patronale are impact asupra unuia dintre următoarele elemente
privind afacerile:
a) oferă o forţă sporită în negocierile tripartite privind
problemele muncii şi eficienţei salarizării, inclusiv contractul colectiv
de muncă la nivel de ramură;
b) creşte puterea în susţinerea intereselor membrilor, cu impact
asupra eficienţei acţiunilor de promovare;
c) scăderea unor costuri de informare, consultanţă şi asistenţă,
prin negocierea serviciilor respective global, la nivelul întregii
organizaţii patronale;

5
Art.62 si 64 din Legea nr. 62/2011.

11
 d) impunerea unor reguli de concurenţă onestă, ceea ce
determină o siguranţă mai mare pe piaţa respectivă, cu posibilităţi de
dezvoltare organică a acesteia;
e) coordonarea activităţilor, ceea ce generează o eficienţă mai
mare a acţiunilor şi proiectelor membrilor;
f) dau o perspectivă clară de evoluţie a sectorului, ceea ce
stimulează intervenţia altor instrumente de susţinere, inclusiv prin
resurse publice.

O serie de reguli sunt aplicabile pentru gestiunea patrimoniului

şi finanţarea organizaţiilor patronale:
a)bunurile mobile şi imobile aparţinând organizaţiilor patronale
pot fi folosite numai în interesul acestora şi potrivit scopului pentru
care au fost înfiinţate;
b)organizaţiile patronale pot dobândi, în condiţiile prevăzute de
lege, cu titlu gratuit sau oneros, orice fel de bunuri mobile sau
imobile necesare în vederea realizării scopului pentru care sunt
înfiinţate;
c) activitatea economico-financiară a organizaţiilor patronale se
desfăşoară potrivit bugetului propriu de venituri şi cheltuieli;
d) sursele veniturilor organizaţiilor patronale pot fi: taxe de
înscriere, cotizaţii, donaţii, sponsorizări şi alte venituri, potrivit
statutelor şi legilor în vigoare;
e) veniturile organizaţiilor patronale sunt destinate realizării
scopurilor pentru care au fost înfiinţate;
f) veniturile organizaţiilor patronale nu pot fi repartizate
membrilor acestora;
g) controlul activităţii financiare proprii a organizaţiilor
patronale se realizează prin comisia de cenzori (care funcţionează
potrivit statutului şi legislaţiei în vigoare);
h) controlul asupra activităţii economice desfăşurate de
organizaţiile patronale, precum şi asupra stabilirii şi virării
obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi bugetele de asigurări sociale se
realizează de către organele administraţiei de stat competente, potrivit
legii.6

Camerele judeţene au următoarele atribuţii principale:

a)sprijină autorităţile administraţiei publice locale în scopul
dezvoltării economico-sociale a zonei;
b)sprijină membrii lor în relaţia pe plan economic cu
reprezentanţele oficiale ale altor state, cu consulatele şi organismele
din străinătate, similare camerei judeţene;
c)reprezintă şi apără interesele comunităţii de afaceri în raport
cu autorităţile române şi cu organizaţii similare din străinătate;
d)prezintă propuneri instituţiilor abilitate privind promovarea
de proiecte de acte normative în domeniul de activitate, pe care le
transmit, la cerere sau din proprie iniţiativă;
e)eliberează, la cerere, cu respectarea normelor legale în
vigoare şi a competenţelor stabilite pentru alte instituţii, certificate de
origine a mărfurilor, certificate privind uzanţele comerciale, firmele
înscrise, adnotările şi modificările în situaţia juridică a firmelor,
precum şi certificate ce atestă existenţa unor incidente comerciale;
f) elaborează, la nivel sectorial şi de ansamblu, studii şi analize
economice la solicitarea celor interesaţi;

6
Art.65-68 din Legea nr. 62/2011

12
 g) promovează în comunitatea de afaceri standardele
comerciale şi industriale ale Uniunii Europene;
h) realizează baze de date cuprinzând toate informaţiile utile
comercianţilor în exercitarea activităţii lor, desfăşoară activităţi de
informare, documentare şi consultanţă în afaceri; ţin şi valorifică, în
interesul îmbunătăţirii climatului de afaceri, date privind incidentele
comerciale;
i) organizează activitatea de soluţionare a litigiilor comerciale şi
civile prin mediere şi arbitraj ad-hoc şi instituţionalizat;
j)avizează existenţa cazurilor de forţă majoră şi influenţa
acestora asupra executării obligaţiilor comercianţilor;
k)redactează şi publică Buletinul Camerei judeţene, cataloage,
anuare sau alte publicaţii de informare, documentare şi reclamă
comercială;
l)organizează şi administrează târguri, expoziţii, saloane,
forumuri de afaceri, acţiuni de parteneriat economic în ţară şi în
străinătate, în locaţii proprii, concesionate sau închiriate;
m)organizează anual topul firmelor şi topul investitorilor,
recompensând eforturile comercianţilor.

3.3.5.3. Asocierile de tip cluster

Una dintre formele moderne de cooperare este cea în cluster.

Teoriile manageriale recente pun tot mai mult accentul pe importanţa
cooperării firmelor în clustere. Se evidenţiază tot mai mult corelaţia
dintre creşterea veniturilor şi gradul de integrare a firmelor, mai ales,
a integrării în reţele7. Pornind de la astfel de concluzii, s-au extins
teoria şi practica asocierii firmelor în clustere şi în reţele.
Participarea la clustere poate asigura parteneriate pe termen
lung şi este una dintre căile de dezvoltare pe viitor a capacităţii de
acces la fonduri nerambursabile pentru activităţile independente. Pe
lângă apelurile de formare clustere, vor fi necesare, pe viitor, unele
clarificări ale legislaţiei şi diseminarea funcţionării clusterelor
existente.
Doctrina economică centrată pe dezvoltare recomandă
extinderea clusterelor pentru întărirea parteneriatului mediu de
afaceri economie-unităţi de cercetare-universităţi8.
La nivel naţional, există o structură compusă din:
13 poli de dezvoltare urbană;
7 poli de creştere;
54 Parcuri Industriale Ştiinţifice şi Tehnologice ;
60 poli de competitivitate (reţele de clustere; clustere cu
vocaţie naţională şi internaţională);
clustere (structuri asociative între industrie-cercetare-
administraţie publică-alte entităţi);
incubatoare de afaceri.
Există, de asemenea o Asociaţie a clusterelor din România:
CLUSTERO -www.clustero.eu
Documente privind susţinerea clusterelor:
Romanian Cluster Mapping – Ghidul pentru implementarea

7
Ioan I. Gâf-Deac, Noua economie între cunoaştere şi risc, Editura InfoMin, Deva, 2010, pag. 398.
8
Pentru dezvoltări practice şi aplicaţii concrete ale conceptului de cluster, recomandăm vizualizare şi
participare la instruirile Centrului USH Pro Business – http://www.ushprobusiness.ro/ro/

13
în România a conceptului de cluster inovativ;
Strategia Naţională de Export 2011-2015
(internaţionalizarea clusterelor; atragerea de investiţii străine în
clustere) www.minind.ro;
Acordul de Parteneriat şi proiectele Programelor Operaţionale;
Planurile de Dezvoltare Regională 2014-2020 şi Strategiile
de specializare inteligentă (clusterul, în centrul politicii regionale);
Proiectele Jaspers , ARUP şi Banca Mondială;
Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare, Inovare 2014-
2020 (clusterul, componentă a strategiei de inovare) –viziunea
www.cdi2020.ro;
Strategia Guvernamentală pentru Dezvoltarea Sectorului de
IMM şi Strategia pentru Mediul de Afaceri (atragerea IMM în lanţuri
valorice şi clustere);
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României
Orizont 2030;
Strategia Europeană pentru macro-regiunea Dunării –Aria
Prioritară 8 „Competitivitatea întreprinderilor şi clustere de
excelenţă”;
Programele transfrontaliere.
De exemplu, Universitatea Spiru Haret este membră a
clusterului format din organizaţii de IT&C “ Smart Alliance”
http://www.smartalliance.ro/.

3.3.5.4. Restricţii ale dreptului de asociere determinate de

politica de protejare a concurenţei

Asocierile de întreprinderi nu trebuie să afecteze climatul

concurenţial pe piaţă. Pentru respectarea normelor privind concurenţa,
sunt folosite conceptele de poziţie dominantă şi concentrare economică.
Conform dispoziţiilor legale9 privind concurenţa, sunt interzise
orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de
întreprinderi şi practici concertate care au ca obiect sau au ca efect
împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa
românească sau pe o parte a acesteia10.
Sunt interzise, în special, acele înţelegeri între întreprinderi,
decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate care:
a)stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de
vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;
b)limitează sau controlează producţia, comercializarea,
dezvoltarea tehnică sau investiţiile;
c)împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
d)aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale
la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj
concurenţial;
e)condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către
parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în
conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul

9
Art. 101 (ex- articolul 81) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
10
Art. 5 din Legea nr. 21/1996 cu modificările la zi

14
 acestor contracte.
Noţiunea de concentrare economică11 include acele operaţiuni
care au ca rezultat modificări de durată ale controlului
întreprinderilor şi, prin urmare, în structura pieţei, cuprinzând şi
operaţiunile care conduc la crearea de societăţi în comun. Societăţile
respective îndeplinesc în mod durabil toate funcţiile unei entităţi
economice autonome.

În concluzie:

Managementul afacerilor are în vedere atât întreprinderile

independente, cât şi asocierile de diferite tipuri;
Principala grupare a afacerilor este în funcţie de dimensiune.
În funcţie de dimensiunea şi complexitatea afacerii sunt şi problemele
pe care trebuie să le rzolve managementul;
Asocierea în participaţiune este una dintre formele de
asociere cele mai flexibile;
Legislaţia Uniunii Europene pentru protejarea concurenţei
are o serie de restricţii privind asocierea firmelor şi crearea poziţilor
dominante pe piaţă.

Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

Asocierile de întreprinderi nu trebuie să afecteze climatul concurenţial pe piaţă. Pentru respectarea

normelor privind concurenţa, sunt folosite conceptele de poziţie dominantă şi concentrare economică.
Concepte şi termeni de reţinut
- microîntreprindere;
- întreprindere mare;
-grup de firme;
- asociere în participaţiune
-cluster;
- poziţie dominantă;
- Camere de Comerţ;
- asociaţii patronale.

11
Art. 2 din Ordinul nr. 431/ 2017 de aprobare a Regulamentului privind concentrările economice.

15
 Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce este o microafacere?
2. Ce este o asociere în participaţiune?
3. La ce foloseşte un cluster ?
4. Ce restricţii apar la asocierea dintre întreprinderi ?

Teste de evaluare/autoevaluare

Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi că propoziţia este falsă).
1. Grupurile de firme pot funcţiona numai dacă cel puţin două dintre ele sunt în ţări (
jurisdicţii) diferite;

2. Asocierea în participaţiune poate fi realizată în principal când un antreprenor nu mai are

bani şi găseşte un finanţator care să-i împrumute sub acestă formă;
3. Concentrarea economică poate include acele operaţiuni de perfecţionare a managementului
care au ca rezultat creşteri majore ale performanţei, cu riscul de a produce falimentul altor
afaceri şi a determina astfel modificări în structura pieţei.

Alegeţi varianta corectă!

1. Una din caracteristicile afacerilor de dimensiuni mari este ( indicaţi varianta eronată):
a) implică valori mici ale investiţiilor iniţiale datorită încrederii de care se bucură pe piaţă;
b) nu pot fi controlate direct de către întreprinzător (întreprin-zători);
c) complexitate mare a problemelor manageriale;
d) în majoritatea cazurilor, sunt utilizaţi manageri profesionişti pentru diferitele funcţii ale
întreprinderii;
e) poziţie puternică pe piaţă.
2. Printre regulile aplicabile pentru gestiunea patrimoniului şi finanţarea organizaţiilor
patronale se numără ( indicaţi varianta eronată):
a) veniturile organizaţiilor patronale pot fi repartizate numai membrilor acestora;
b) organizaţiile patronale pot dobândi, în condiţiile prevăzute de lege, cu titlu gratuit sau
oneros, orice fel de bunuri mobile sau imobile necesare în vederea realizării scopului pentru care
sunt înfiinţate;
c) activitatea economico-financiară a organizaţiilor patronale se desfăşoară potrivit bugetului
propriu de venituri şi cheltuieli;
d) sursele veniturilor organizaţiilor patronale pot fi: taxe de înscriere, cotizaţii, donaţii,
sponsorizări şi alte venituri, potrivit statutelor şi legilor în vigoare;
e) veniturile organizaţiilor patronale sunt destinate realizării scopurilor pentru care au fost
înfiinţate.

16
 Bibliografie obligatorie
Băluţă Aurelian Virgil: Managementul afacerilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2011, partea I cap. 3;
Legea societăţilor (Legea 31/1990 ) cu modificările la zi.

Bibliografie facultativă

Ioan I. Gâf-Deac, Noua economie între cunoaştere şi risc, Editura InfoMin, Deva, 2010
Legea nr. 62/2011

17