Codurile etice

Codurile de etică, un instrument util în confruntarea cu criza

comportamentului etic.
În ultima perioadă, atât indivizii, cât și organizaţiile se confruntă cu
efectele crizei economice. Pentru a înţelege acest fenomen este nevoie
să se analizeze și modul în care atât indivizii, cât și organizaţiile iau
deciziile din punct de vedere etic (Ferrell, Fraedrich, și Ferrell, 2012, pp.
ii, xii). Altfel spus, criza economică poate avea rădăcini și într-o criză a
comportamentului etic.Atât în situaţii de normalitate, cât și în situaţii
de criză, codurile de etică și conduită pot fi instrumentele folosite în
prescrierea și monitorizarea comportamentului etic, atât la nivelul unei
profesii (formulate și promulgate de către organismele de
reglementare), cât și la nivelul organizaţiei (stabilite prin politicile
organizaţionale de către manageri). Codurile devin tot mai populare la
nivel global. Studiile arată că peste 90% dintre firmele mari cu peste
10.000 de angajaţi, cât și firmele mici au un cod de etică
(Robbins&Coulter, 2012, p. 164).

Cum au apărut codurile de etică?

Conform antologiei pe tema codurilor de etică realizată de Gael
M. Mcdonald (2009, p. 344), istoria acestora își găsește rădăcinile
în anii 1900 în SUA, în domeniul corporaţiilor, dar forţa lor a
început să prindă contur 50 de ani mai târziu, prin apariţia
legislaţiei anti-trust. Stevens (2008, p. 61) menţionează însă că
apariţia lor a avut loc în anii 1980, tot în SUA, sub forma de
„creeds” sau „credos” (crezuri morale, care se regăsesc și astăzi la
unele firme). În opinia autorului men- ţionat, codurile de etică din
acea perioadă aveau un conţinut puternic axat pe lege.
Codul etic este un document oficial al companiei, prin care
aceasta îşi declară valorile şi principiile în probleme sociale şi îşi
defineşte responsabilitatea faţă de părţile cointeresate şi conduita
pe care o aşteaptă de la angajaţii săi. Scopul codului etic este de a
comunica angajaţilor, într-un limbaj simplu, care sunt standardele
organizaţiei, respectiv de a ghida comportamentul şi acţiunile
prezente şi viitoare în diverse situaţii clarificându-le obiectivele
companiei, normele şi valorile pe care le sprijină şi de care este
răspunzătoare. Apariţia codurilor etice este analizată din prisma
caracterului complex al afacerilor identificând, astfel, câteva
presiuni de natură internă şi externă care au generat această
nevoie de codificare, respectiv de trecere de la reglarea spontană
a comportamentului, la o reglare formală şi oficială. Un cod etic
reflectă, în mod necesar, cultura organizaţională a companiei.
Natura şi conţinutul său trebuie adaptate la elementele distinctive
şi specifice fiecărei companii în parte. Drept urmare, recomandăm
ca în prima parte a codului să fie menţionate, în mod clar, valorile
şi principiile de bază care sunt susţinute în cadrul organizaţiei
respective, ilustrându-se prin intermediul lor, esenţa idealului
moral al acelei întreprinderi. Conduita internă a angajaţilor, relaţia
firmei cu celelalte părţi cointeresate, modul de implementare şi
complianţă sunt alte elemente care pot fi menţionate în cadrul
unui cod etic.
Concluzii
În concluzie, eficienţa unui cod etic, în vederea dezvoltării unui
climat etic şi responsabil în cadrul unei organizaţii, nu se bazează
doar pe aspecte legate de conţinutul acestuia, ci este determinată
şi de modul în care angajaţii sunt implicaţi în dezvoltarea codului,
de gradul în care ei reuşesc să conştientizeze că acea companie în
care lucrează, susţine aplicarea unor principii etice, respectiv de
modul în care este instituit un sistem eficient de prevenire şi/sau
sancţionare a unui comportament neetic. Apreciem că, adevăratul
succes al codurilor etice nu rezidă neapărat doar din modul în care
acestea reglementează comportamentul moral al angajaţilor, ci
mai degrabă, din felul în care reuşesc să transpună anumite valori
morale în conduita membrilor conducerii şi a angajaţilor, respectiv
să dezvolte „o cultură de conştientizare morală şi grijă pentru
semeni” (Hendry, 2004, p.230).