Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
bALAURUL CU ȘAPTE CAPETE"
bALAURUL CU ȘAPTE CAPETE"
Unități de competență:
9.1. Aplicarea terminologiei lingvistice şi literare studiate în procesul de analiză a textului;
9.2. Aplicarea instrumentarului de interpretare a textului;
6.1 Comentarea mă rcilor stilistice ale unită ţilor de limbă în textul literar studiat;
15.1. Relatarea despre sine, ca reprezentant al etniei/generaţiei/comunită ţii.
de apă - cel care trăiește în fântâna satului și care este ucis de Busuioc sau deSfântul Gheorghe.
de uscat - trăiește prin prăpăstii prin "țara armenească" și făurește "piatra scumpă"
de văzduh - alăturați norilor de furtună și controlați de câte un solomonar
În alte mitologii, poate fi asemănat cu dragonul european sau cu hidra din mitologia grecească. Etimologia cuvântului dacă o căutăm în
limba greacă (drákon "cel ce te fixează cu privirea") ar defini o ființă imaginară un amestec de șarpe, crocodil și leu, o ființă cu unul sau
mai multe capete, care scuipă foc.
Balaur în mitologia și cultura europeană
Istorisirile cu balauri sunt amin.tite deja în timpurile vechi a Mesopotamiei și Egiptuluiantic preluat de greci, iar ulterior de romani.
Unii fac legătura dintre balaur și animalele preistorice (dinozauri) ale căror oase au fost dezgropate cu o mare probabilitate și în lumea
antică.
Mai târziu aceste figuri mitologice au fost folosite în scopuri politice și religioase de către preoții din Antichitate
Caracteristici fizice
Balaurii sunt de mai multe feluri. Unii sunt monstruoși, au de la 2 pana la 9 capete fiecare cu cate o limba de foc, cu gheare lungi și
puternice și o coada pe măsura monstruozității lor și uneori chiar și aripi. Unii dintre aceștia aveau un aspect cu totul diferit. La aceștia
din urma, corpul este asemănător cu al șerpilor. El este acoperit cu solzi roșii, verzui sau galbeni. După alte povestiri balaurii ar fi fost
pe jumătate oameni, jumătate șarpe cu solzi de peste. În Munții Apuseni se crede ca are capul unui cal și corpul unui șarpe, iar in alte
zone romanești, are capul unui taur.
Apariția balaurilorDupă cum afirma Elena Niculita-Voronca, poporul roman este de părere ca balaurul se face din șarpe, cu condiția
ca timp de 7-12ani acesta sa nu fi fost văzut de nimeni si sa nu fi muscat pe nimeni. Atunci el este înzestrat cu picioare și aripi. Când
iese din pădure, copacii se dau în laturi, iar balaurul se ridica în nori. Are capacitatea de a înghiți și un copil și are solzi de peste de
mărimea unei palme.În multe icoane creștine Sf. Gheorghe este adeseori înfățișat calare, învingându-și sulița intr-un balaur, uneori făcându-și apariția o
tunară femeie, care urmărește de la mare distanța sângerosul război. În interpretare obișnuita se spune ca balaurul sau dragonul îl reprezintă atât pe
Satana, cat și pe Imperiul Roman, femeia din fundal fiind nimeni alta decât Alexandra, șotia împăratului Diocletian. Este spus ca aceasta legenda ar fi fost
adusa pe tărâmurile europene de către cruciați. Cea mai veche reprezentare a acestei scene este o icoana din Capadochia, de la începutul secolului al XI-
lea, iar cel mai vechi document care atesta aceasta confruntare apare intr-un text georgian din secolului al XI-lea.
Potrivit povestirii, un balaur, dragon sau crocodil își făcuse culcuș deasupra izvorului ce oferea apa orașului Silene. Pentru a putea avea apa, persoanele
din acea regiune l-au ânduplecat pe balaur oferindu-i mai întâi cate o oaie și apoi cate o fecioara. Femeia ce urma sa fie sacrificata era aleasa prin tragere
la sorti. Intr-o zi, destinul a decis sa fie jertfita o prințesa. Chiar dacă tatăl ei a protestat, fata a fost adusa în fata balaurului, însă chiar atunci și-a făcut
apariția Sf. Gheorghe. Acesta s-a aparat cu semnul crucii, a înfruntat și a ucis lighioana, salvând-o astfel de la moarte. Uimiți de aceasta fapta, locuitorii din
Silene au parazit credința lor păgână și s-au convertit la creștinism. În povestirile romantice din Evul Mediu, sulița cu care Sf. Gheorghe a ucis balaurul
purta numele de Ascalon, de la orașul Ashkelon din Levant.
Anexa 3 (Realizarea sensului, lecția 3)
ALBINÍSM s. n. Anomalie congenitală care constă în lipsa totală sau parțială de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, manifestată
prin culoarea albicioasă a pielii și a părului și uneori prin culoarea roșiatică a irisului. ♦ Insuficiență de materii colorante la plante,
manifestată prin decolorarea totală sau parțială a frunzelor. – Din fr. albinisme.
ALBILÍȚĂ, albilițe, s. f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a cărui larvă trăiește pe frunzele de varză și este foarte
stricătoare; fluture-de-varză, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -iliță.
ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică,
babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la
completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură.
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj. s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unui varietăți de grâu din Banat.
– Alb +suf. -ineț.
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios.
A SE ÎNĂLBÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoarea albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi
(soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți.1 s-au ~it tâmplele. /în + a albi
Anexa 5 (Realizarea sensului, lecția 7)
Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă care leagă Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă care leagă
două propoziții în frază și două cuvinte cu același două propoziții în frază și două cuvinte cu același
rol sintactic într-o propoziție. Conjuncția nu are funcție rol sintactic într-o propoziție. Conjuncția nu are funcție
sintactică și are rol morfologic auxiliar. Ea se analizează sintactică și are rol morfologic auxiliar. Ea se analizează
gramatical cu partea de vorbire pe care o însoțește. gramatical cu partea de vorbire pe care o însoțește.
Conjuncția indică raportul de coordonare și subordonare între: Conjuncția indică raportul de coordonare și subordonare între:
simple: și, ca, să, ci, dar, de, fie, dacă, ori, sau etc. simple: și, ca, să, ci, dar, de, fie, dacă, ori, sau etc.
compuse: ca să, și cu, cum că etc. compuse: ca să, și cu, cum că etc.
locuțiuni conjuncționale: măcar că, pentru că, cu toate locuțiuni conjuncționale: măcar că, pentru că, cu toate
că, chiar dacă, în afara, măcar de, de parcă, până să etc. că, chiar dacă, în afara, măcar de, de parcă, până să etc.
Conjuncția după acest criteriu poate fi: Conjuncția după acest criteriu poate fi:
coordonatoare - când leagă doua propozitii de acelasi fel coordonatoare - când leagă doua propozitii de acelasi fel
(principale sau secundare) (principale sau secundare)
copulativă: și, nici copulativă: și, nici
adversativă: dar, iar, însă, ci adversativă: dar, iar, însă, ci
disjunctivă: sau, ori, fie disjunctivă: sau, ori, fie
conclusivă: deci, așadar. conclusivă: deci, așadar.
subordonatoare: să, că, dacă, încât, deși, ca să, de etc. subordonatoare: să, că, dacă, încât, deși, ca să, de etc.
Iar, nici, și - pot fi adverbe (când au înțelesul de: din Iar, nici, și - pot fi adverbe (când au înțelesul de: din
nou, măcar, chiar) sau conjuncții (când leagă între ele părți de nou, măcar, chiar) sau conjuncții (când leagă între ele părți de
propozitie de același fel sau propoziții). propozitie de același fel sau propoziții).
Înaintea conjuncțiilor adversative se pune întodeauna virgulă; Înaintea conjuncțiilor adversative se pune întodeauna virgulă;
excepție face conjuncția însă, când se află în interiorul excepție face conjuncția însă, când se află în interiorul
propoziției. propoziției.
Când conjuncțiile disjunctive sunt perechi, virgula precedă Când conjuncțiile disjunctive sunt perechi, virgula precedă
obligatoriu al doilea termen. Exemplu: Sau scrii, sau citești obligatoriu al doilea termen. Exemplu: Sau scrii, sau citești
2) Subliniază cuvintele de legătură şi precizează valoarea morfologică a acestora (prepoziţie/ conjuncţie) şi ce leagă:
Scriu şi citesc. Pleci la şcoală? Ştiu de la tine.
Scriu pe caiet. Du-te de vezi. Ştiu fiindcă am văzut.
Scriu, dar nu învăţ. Du-te de aici. Aici sau acolo.
Merg să văd. Cărţi şi poze. Aici lângă min.e.
Merg cu maşina. Cărţi cu poze. Vino de vrei.
Merg dacă pot. Cărţi sau caiete. Vino de acolo.
Pleci sau rămâi? Ştiu că poţi.