Cursuri Eco

Curs Ecotehnologie, anul IV CB,
Anul universitar 2021-2022, sem.2
CURS
DETERMINAREA GRADULUI OPTIM DE REDUCERE A POLUĂRII
Reducerea totală a poluării nu este posibilă nici tehnologic şi

nici economic, deoarece presupune cheltuieli antipoluante
insuportabile de orice economie dezvoltată. Se demonstrează că între
valorile extreme: poluare minimă-cheltuieli maxime şi poluare
maximă-cheltuieli minime (profit imediat maxim) există o
poluare optimă evaluată prin gradul de (de)poluare optim.
Pentru a ajunge la acest grad de (de)poluare optim trebuie gasită o
metodă de armonizare a intereselor producătorilor care urmăresc
profituri maxime şi imediate, cu interesele întregii societăţi care
doreşte să trăiască într-un mediu nepoluat.
Determinarea gradului optim de reducere a poluării este o
problemă extrem de complicată şi foarte greu de realizat, dar
proiectarea oricărui proces ecotehnologic trebuie să se facă
ţinând cont de acest grad optim de (de)poluare. Pentru a
rezolva această problemă trebuie analizate cel puţin
următoarele trei posibilităţi:
1. determinarea unui optimum economic , se face

ţinându-se cont de cheltuielile pentru prevenirea poluării
(pentru dezvoltarea unor noi tehnologii.) şi beneficiile rezultate
în urma depoluării sau folosirii unor tehnologii minime
poluante.
Pentru determinarea gradului optim de reducere a
poluării se construieşte un grafic în care pe abscisă se trece
gradul de reducere a poluării iar pe ordonată cheltuielile totale
cu depoluarea şi beneficiul total al depoluării. Se constată că în
punctul , , se obţin avantajele maxime, deoarece diferenţa
dintre beneficiul total realizat şi cheltuielile cu depoluarea este
maximă, adică derivatele celor două funcţii sunt egale, deci:
Fig. 1. Determinarea gradului optim de reducere a poluării r0 în funcţie de cheltuielile cu

depoluarea şi beneficiile depoluării
Ca– cheltuieli cu depoluarea şi cu tehnologiile noi; Cb- beneficiile depoluării în funcţie de
gradul de reducere a poluării; Cd -distanţa dintre cele două curbe; r0 - gradul optim de
reducere a poluării.
Limita maximă până la care se pot efectua cheltuieli

pentru prevenirea şi înlăturarea poluării este punctul M, unde
costul total este egal cu beneficiul total. Dincolo de punctul M, orice
cheltuială suplimentară aduce avantaje mai mici şi încep să se
producă pierderi.
Această analiză nu este completă deoarece nu iau în

considerare pierderile cauzate de poluare, de aceea se
determină şi:
2. determinarea pierderilor cauzate de poluare.
În cele mai multe cazuri, pagubele produse de poluare

sunt mai greu de cuantificat decât cheltuielile legate de
introducerea de noi tehnologii .
Pentru o astfel de analiză se va construi un grafic

in care se vor lua în calcul cheltuielile cu depoluarea
Ca şi pierderile datorate poluării Cp, în raport cu gradul de
reducere a poluării .
Gradul optim de reducere a poluării r0 se găseşte la

intersecţia celor două curbe, adică în punctul İ.
Fig. 2. Determinarea gradului optim de reducere a poluării r0, luând în considerare

pierderile datorate poluării:
Ca - cheltuielile cu depoluarea şi tehnologiile noi; Cp - pierderile datorate poluării;
Cs - suma celor două curbe; r0 - gradul optim de reducere a poluării.
Deoarece din această analiză la cheltuielile cu

depoluarea pierderile sunt mici şi nu se justifică
suplimentarea cheltuielilor cu depoluarea trebuie făcută o
altă analiză mai concludentă .
3.determinarea utilităţii sociale a produsului.

Această analiză arată că producţia unui produs cu o
anumită utilitate poate continua până în acel moment în
care utilitatea sa este egală cu costul producerii sale.
Pentru determinarea utilităţii sociale a produsului

trebuie luate în considerare următoarele:
- gradul iniţial de poluare a mediului;

- costuri suplimentare pentru a avea un mediu tot mai curat.
Fig. 3. Determinarea gradului optim de reducere a poluării ţinând cont de costurile şi

utilităţile sociale:
Ca - cheltuielile suplimentare cu depoluarea şi tehnologiile noi; Cu - avantajele reducerii
poluării; r0ʺ - gradul optim de reducere a poluării.
Se observă că pe măsură ce curba care reprezintă gradul

de reducere a poluării creşte, curba cu costurile cu depoluarea sunt
tot mai mari, iar pe măsură ce acestea cresc, utilitatea depoluării
scade şi la un moment dat chiar dispare. (fig.3.).
Limita până la care, se recomandă purificarea mediului

este r0ʺ (la intersecţia celor două curbe). Prin urmare, zona Ι
reprezintă mărimea avantajelor pentru activităţile de depoluare,
iar zona ΙΙ reprezintă creşterea pierderilor. Deci, în punctul İ se
realizează gradul optim de reducere a poluării r0ʺ.
Concluzie: nu trebuie cerută purificarea totală a mediului

deoarece aceasta va deveni foarte costisitoare şi cu avantaje
economice tot mai mici.
Se poate determina şi un interval de timp topt, pentru realizarea

unui optimum economic privind reducerea poluării, folosind relaţia
de forma:
în care : Cam este capacitatea de asimilare a mediului în urma efectuării cheltuielilor pentru
reducerea poluării existente; Crp – cheltuieli cu reducerea poluării existente la timpul t; Cpp –
cheltuieli făcute pentru prevenirea poluării şi menţinerii ei în limitele standard;  şi  -
coeficienţi ce exprimă creşterea capacităţii de asimilare respectiv de încadrare în limitele
standard, raportaţi la unitatea monetară cheltuită; to şi t – momentul de timp iniţial şi respectiv,
de perspectivă.
.
CURS
DETERMINAREA INDICATORULUI DE CALITATE A
MEDIULUI
Pentru o proiectare corectă a unui proces tehnologic

sau a unei activităţi cu impact asupra mediului este necesară
cunoaşterea în fiecare etapă din diagrama flux a indicatorului
de calitate a mediului. Acest indicator de calitate a mediului
Icm se poate calcula la nivelul fiecărui poluant i.
Indicatorii uzuali se referă la concentraţiile poluanţilor în
factorii de mediu (emisii). Pentru reducerea acestor
concentraţii se folosesc valori cuprinse în standarde sau unele
reglementări.
Fiecare organizaţie industrială trebuie să-şi

elaboreze valori proprii pentru indicatori.
Indicatorii de mediu sunt valori calitative şi cantitative

rezultate din observaţii şi măsurători directe, ce facilitează
comunicarea, în cazul cercetării şi evaluării stării mediului.
În prezent, cei mai mulţi indicatori de mediu evidenţiază

diferite proprietăţi, fizice, chimice şi biologice ale mediului. Ei
reflectă într-o manieră sistemică relaţia dintre ecosistemele
naturale şi societatea umană.
Indicatorii de mediu pot fi clasificaţi în funcţie de

dimensiunea fenomenelor şi proceselor pe care încearcă să le
monitorizeze în: indicatori de mediu globali, naţionali, regionali şi
locali.
Cea mai frecventă şi cea mai simplă metodă de analiză a

calităţii mediului presupune compararea valorilor obţinute din
monitorizări cu valori maxime admise . Acestea sunt cunoscute sub
numele de concentraţii maxime admise – C M A, valori limită,
limite maxime admise ori praguri.
Valorile limită se referă la o perioadă dată (1 oră, 3 ore, 8

ore, 24 ore, 1 an) şi reprezintă o valoare maximă, care nu trebuie
depăşită fără a fi înregistrate consecinţe negative asupra mediului.
Indicatori de calitate a aerului
Dintre indicatorii specifici pentru evaluarea calităţii aerului

amintim: concentraţiile şi cantităţile de oxizii de azot, dioxid de sulf,
monoxid de carbon, pulberi în suspensie (inclusiv conţinutul de metale
grele al acestora) compuşi organici volatili (în special benzen) .
Alături de acestea sunt luate în considerare o serie de

compuşi care sunt interesanţi din punct de vedere al cantităţilor
emise, respectiv gazele cu efect de seră (CO2, CO, CH4).
Indicatori de calitate a apelor

Apa are numeroase folosinţe iar monitorizarea ei este foarte
importantă pentru a evita accentuarea unor probleme de sănătate a
populaţiei şi pierderile economice în diferite sectoare de activitate.
Calitatea apelor este evaluată prin cinci mari categorii de indicatori de

calitate a apei:
- hidromorfologici (adâncimea apei, debit, lăţime, nivel);
- fizici (temperatura apei, pH, conductivitate electrică, transparenţă,
turbiditate, duritate temporară, permanentă şi totală.
chimici, în care reprezentativi sunt cei care evidenţiază regimul
oxigenului
- biologici (plancton, alge bentonice, macrozoobentos);
- microbiologici (coliformi, streptococi).
Indicatori de calitate a solurilor

Solurile se constituie într-o resursă foarte importantă pentru asigurarea
bazei alimentare şi menţinerea calităţii mediului, el preluând şi prelucrând
o serie de disfuncţionalităţi.
În cazul calităţii solurilor, se monitorizează trei categorii mari de indicatori:

- chimici, ce evidenţiază relaţia de echilibru între soluţia solului şi
componenta solidă, necesarul de nutrienţi, nivelul de contaminare,
disponibilitatea poluanţilor pentru plante şi animale;
fizici, legaţi de infiltrarea apei în sol şi capacitatea de reţinere a

acesteia (porozitate, permeabilitate, retenţia apei), structura solului,
textura, adâncimea .
biologici, legaţi de materia biologică activă (carbonul activ,

intensitatea respiraţiei), diversitatea populaţiei unor specii şi activitatea
biologică.
Acest indicator de calitate a mediului Icm se poate

calcula la nivelul fiecărui poluant i, cu relaţia.
(1)
în care: este indicatorul de calitate a mediului datorat

poluantului “i”; – concentraţia maximă admisibilă în poluant
„i”; Cefi – concentraţia efectivă, la momentul calculării, în
poluantul „i”; Cmax – concentraţia maximă în poluant „i” ce
conduce la degradarea inevitabilă a mediului.
Acest indicator are valorile cuprinse între 0 (când poluarea
este maximă şi inevitabilă) şi 1 (când mediul este curat).
Indicatorul total de calitate a mediului İcmt se calculează ca

sumă a tuturor poluanţilor “p” din mediul respectiv.
(2)
Indicatorii de calitate a aerului

Principalii indicatori de calitate a aerului sunt:
- concentraţia unor poluanţi în aer din zonele adiacente
organizaţiei;
- evoluţia anuală a concentraţiei a unor poluanţi în aerul din
zonele adiacente în raport cu un an de referinţă;
- concentraţia atmosferică de CO2,
- concentraţia atmosferică de N2O,
- concentraţia atmosferică a GES,
• concentraţia atmosferică a substanţelor care

afectează stratul de ozon;
• nivelul zgomotului în diverse puncte din zonele
locuite.
• temperatura medie globală, în ºC sau K;
• concentraţia atmosferică a substanţelor care
afectează stratul de ozon;
• nivelul mediu anual al precipitaţiilor atmosferice;
• frecvenţa depăşirii concentraţiei maxime admisibile
pentru parametrii de calitate a aerului în zonele
adiacente.
Tabelul 2. Concentraţia atmosferică a principalelor GES (gaze cu efect de seră).

Rata medie anuală Durata de
Nivel
Nr. Nivel anul de creştere în anii viaţă
Gazul preindustrial
crt. 2010 1990 atmosferică
(anul 1750)
[%] [ani]
1 CO2 280 ppmv 365 ppmv 0,48 50...200
2 CH4 700 ppmv 1728 ppmv 0,82 12...17
3 N2O 275 ppmv 325 ppmv 0,27 120
4 CFC-12 0 528 ppmv 4,25 102
5 HCFC-22 0 118 ppmv 8,2 13,3
6 CF4 0 90 ppmv 2,3 50.000
ppmv = părţi pe 106 în volum; ppmv = părţi pe 109 în volum; ppmv = părţi pe 1012 în volum;
CFC= clorofluorocarburi; FC= fluorocarburi; HCFC= clorofluorocarburi hidrogenate.
2. Indicatorii de calitate a apei
Principalii indicatori de calitate a apei sunt:
- calitatea apei potabile (indicatori: microbiologici,

organoleptici, fizici, chimici generali, chimic toxici, ai radioactivităţii
etc.);
- calitatea apelor de suprafaţă (indicatori: organoleptici,
fizici, chimici generali, chimici specifici, ai radioactivităţii,
microbiologici) ca de exemplu:
- concentraţia medie anuală de oxigen dizolvat în
apa râurilor, în mg/l;
- concentraţia medie anuală de azotaţi în apa
râurilor, în mg/l;
- concentraţia medie anuală de fosfor în apa râurilor,
în mg/l;
- calitatea apelor marine, în U.M. specifice, aşa cum se

prezintă în tabelul 5.
Tabelul 5. Indicatorii de calitate a apei Mării Negre în portul Constanţa la adâncimi de

0...10m, în 2010-2011.
Nr.
Indicatorul U.M. Valori măsurate
crt.
1 O2 dizolvat mg/l 8,8...13,9
2 Sulfurile µg/l 0,0002...0,0008
3 Consumul biochimic de O2 mg/l 4,2...6,6
4 Azotiţi µg/l 12,2...42,2
5 NH3 µg/l 6,2...69,1
6 Gradul de oxidabilitate mg/l 1,4...1,8
7 Conţinutul total de hidrocarburi µg/l 865,0...1076,0
8 Cd µg/l 0,4...1,4
9 Fosfaţii µg/l 27,9...51,0
10 Azotaţii µg/l 9,3...89,0
3
11 Bacteriile mezofile nr./cm 0,1...1,2 · 103
12 Bacteriile marine nr./cm3 0,7...12,5 · 103
3. Indicatorii de calitate a solului

Principalii indicatori de calitate a solului sunt:
- suprafaţa de teren arabil, în 106 ha;
- suprafaţa de teren arabil, raportată la populaţie, în
ha/loc.;
- gradul de pierdere a stratului arabil sau eroziunea
specifică medie, în t sol/ha/an;
- suprafaţa de teren cultivată, în ha;
- suprafaţa de teren cultivată, raportată la populaţie, în
ha/loc.;
- suprafaţa solurilor degradate din cauza diverşilor
poluanţi, în 106 ha;
Tabelul 6. Situaţia solurilor degradate din România, pe categorii de poluanţi,

în anul 2011.
Nr. Cauza degradării (poluării) Suprafaţa degradată Ponderea din total
6
crt. [10 ha] [%]
1 Teren agricol în pantă supus eroziunii 6,90 15,8
apelor
2 Teren erodat de vânt 0,85 1,9
3 Teren cu aciditate 2,47 6,2
4 Teren cu exces de umiditate 5,95 14,7
5 Teren cu conţinut redus de humus 7,90 18,6
6 Teren cu conţinut redus de fosfor 4,85 11,4
7 Teren cu conţinut redus de azot 4,70 9,5
8 Teren cu carenţe de Zn 2,75 3,9
9 Teren poluat cu pesticide 1,15 0,2
10 Teren poluat cu hidrocarburi şi cenuşă 1,25 0,2
11 Teren poluat de industrie 1,20 2,2
12 Teren poluat de zootehnie 0,20 1,0
13 Total 45,89 100,0
4. Indicatorii de calitate a florei, faunei şi resurselor

naturale
Principalii indicatori de calitate a florei, faunei şi

resurselor naturale ce trebuie luaţi în considerare sunt:
- starea de sănătate a populaţiei, în U.M. specifice;
- situaţia accidentelor de muncă, în U.M. specifice;
- situaţia bolilor profesionale, în U.M. specifice;
- concentraţia de metale grele, compuşi organici şi alţi
poluanţi în plante, alimente şi în speciile vii, în U.M. specifice,
aşa cum se prezintă în tabelul 8.
Tabelul 8. Conţinutul de azot al unor legume din România, anul 2012.
Concentra Legume
ţia de
NO3- Morcovi Ridichi Ţelină Mărar Pătrunjel Spanac Salată
[mg/kg] 947 2480 2900 2174 583 1150 935

Modificările stării mediului aduse de procesele

tehnologice dintr-o organizaţie industrială trebuie corectate
prin următoarele patru categori de norme:
- norme de reglementare;
- norme economice;
- norme juridice;
- norme voluntare.
Metode de cercetare şi evaluare a stării

mediului
Chestionarul socio-ecologic
Chestionarul reprezintă o tehnică şi un instrument de

investigare, constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi eventual
imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care prin administrarea de
către un operator de anchetă ori prin autoadministrare, determină
răspunsuri ce pot fi înregistrate în scris.
Chestionarele sunt folosite cu rezultate foarte bune în aproape

toate domeniile ştiinţifice, fiind o alternativă viabilă pentru cercetarea
unor suprafeţe foarte întinse.
Chestionarele oferă avantajul timpului de realizare mai redus

decât pentru o cercetare totală, personal calificat mai puţin numeros,
costuri mai mici şi control ridicat asupra erorilor .
Singurele probleme care se ridică în cazul cercetărilor

selective sunt legate de rigurozitatea ştiinţifică, identificarea zonelor
de interes şi a populaţiei ţintă.
Chestionarele pot fi aplicate direct ori indirect.

Chestionarele aplicate direct ridică problema riscului de
influenţare a răspunsului, timpului scăzut de reacţie al
respondentului, cunoştinţelor limitate ale acestuia.
Principala problemă a aplicării indirecte a chestionarelor

(prin poştă, email etc.) este legată de neînţelegerea întrebărilor .
Clasificarea chestionarelor după conţinutul informaţiilor solicitate:

- chestionare de date de tip administrativ, care se referă
la fapte obiective, ce pot fi observate direct şi verificate (toate
chestionarele utilizate în fluxul administrativ pentru înregistrarea
identităţii, caracteristicile unui agent economic poluator etc.);
- chestionarele de opinie se referă la date ce pot

influenţa un anumit comportament. Cu ajutorul lor se studiază
atitudinile, motivaţia, interesele, dispoziţiile şi înclinaţiile unor
categorii sociale ori ale unor indivizi, respectiv comportamente
subiective. Opinia publicului faţă de calitatea mediului este
important a fi luată în seamă, dacă avem de-a face cu o
comunitate care dezvoltă comportamente violente.
Disponibilitatea unei populaţii de a plăti o taxă de intrare este o
opinie importantă .
Trebuie ţinut seama că între opinie şi comportament nu
există o relaţie consistentă .
- chestionarele speciale cuprind o singură temă. Ele

vizează aflarea răspunsului la o întrebare sau o grupare de
întrebări din aceeaşi arie tematică.
.
În analizele de mediu, rolul acestora este redus, întrucât nu

evidenţiază relaţiile care s-ar putea stabili între diferite domenii ale
societăţii.
- chestionarele omnibus , ce cuprind întrebări din mai
multe teme, sunt cele mai frecvent utilizate în analizele de mediu.
Chestionarele pot cuprinde trei mari categorii de întrebări:

- întrebări închise, ce nu permit decât alegerea
răspunsurilor prestabilite. Gradul de libertate al intervievatului ori al
aplicantului este redus. Aplicarea acestora presupune cunoştinţe
pentru elaborarea chestionarului şi pentru aplicarea lui, dar şi
existenţa unor ipoteze prestabilite care se doresc a fi confirmate.
Un exemplu de întrebare închisă este: Durata unei vizite în

Parcul Herăstrău este de:
a. Mai puţin de 1 oră; b. 1-2 ore; c. 2–3 ore; d. Peste 3 ore.
- întrebări deschise (libere,) lasă libertatea persoanei

intervievate să-şi exprime părerea pe o anumită temă. Problema în
cazul acestora este legată de faptul că apar variaţii foarte mari în
exprimare.
O întrebare de genul Care sunt problemele pe care le are
Parcul Bazilescu? poate genera un număr foarte ridicat de răspunsuri.
Chiar dacă agregarea lor este dificilă, avantajul vine din faptul că ele
pot evidenţia şi probleme pe care cel care a realizat chestionarul nu
le-a anticipat, ajută în ordonarea logică a informaţiei, ori, funcţie de
priorităţi, conduce la generarea unui volum mai mare de date.
- întrebări semiînchise, în care pentru una sau mai multe
dintre variantele de răspuns, se pot solicita detalii suplimentare. De
exemplu, la întrebarea închisă:
Durata unei vizite în Parcul Cişmigiu este de: a. Mai puţin de 1 oră; b.
1-2 ore; c. 2–3 ore; d. Peste 3 ore există posibilitatea solicitătării unui
detaliu suplimentar acelora care stau mai puţin de 1 oră în parc,
adăugând întrebarea explicativă De ce?.
În analizele de mediu, chestionarele se utilizează pentru

evaluarea capitalului natural, calităţii habitatului extern şi intern,
percepţiei populaţiei faţă de problemele de mediu şi gradului de
implicare a autorităţilor, evaluarea impactului social al unor surse de
degradare etc.
Utilizarea chestionarelor pentru determinarea unor

elemente ce caracterizează calitatea mediului trebuie să ţină cont şi
de caracterul subiectiv al datelor obţinute, ele fiind însă foarte
importante în aplicarea unor politici şi strategii de succes la nivel
local .
Astfel, un chestionar trebuie să cuprindă obligatoriu alături

de întrebările de interes:
- componentă introductivă (de contact, de adaptare la
situaţie, de cunoaştere) - de exemplu, prezentarea obiectivelor
studiului, eventual prin titlul chestionarului;
- componenta de tranziţie (pregătirea spre trecerea la

grupul de întrebări de interes, stabilirea cadrului de desfăşurare a
chestionării) – prezentarea modului în care trebuie să răspundă la
întrebări, respectiv, că trebuie să aleagă doar un răspuns etc.;
- întrebări filtru (în vederea îndepărtării persoanelor

nereprezentative pentru studiu) – dacă ne interesează doar
persoanele care însoţesc copii în parcuri sau care au o anumită
vârstă;
- întrebări de identificare a profilului persoanei

intervievate (sex, vârstă, ocupaţie, adresă, nivel de culturalitate
etc.).
- întrebări de control (verificarea fidelităţii răspunsurilor) –

întrebările 1(motivaţia alegerii parcului) şi 8 (adresa vizitatorului) –
Tabelul nr. 1 , din chestionarul aplicat .
Tabelul nr.1. Model de chestionar aplicat în parcurile municipiului Bucureşti
Aplicarea chestionarelor este adesea complicată de varietatea

caracteristicilor respondenţilor (nivel de educaţie, de cunoaştere a
problemei, relaţionarea cu un anumit context, suspiciunea utilizării
nefavorabile a informaţiilor rezultate etc.), de atitudinea aplicantului
(comportament, ţinută, limbaj, nivel de pregătire şi de cunoaştere a
elementelor din chestionar etc.) .
Necunoaşterea conţinutului chestionarului de către aplicant este una

dintre cele mai frecvente probleme ce poate genera erori.
Cartarea
Cartarea reprezintă metoda de efectuare măsurători şi
observaţii asupra elementelor cadrului natural şi socio-uman şi
transpunerea lor la scară pe hărţi, planuri sau profile .
Realizarea cartărilor pentru evaluarea potenţialului
ecologic şi al calităţii mediului presupune cunoaşterea prealabilă
a terenului şi a problemelor care trebuie observate în cadrul
acestuia .
Cartarea presupune existenţa unui mecanism de
codificare a elementelor din teren (de exemplu, legendă cu
simboluri), care urmează a fi transpuse, după validare şi
prelucrare, pe un suport cartografic existent (plan ori hartă) .
Realizarea unei cartări presupune:
- delimitarea corectă a zonei de studiu;

- identificarea modalităţii adecvate de realizare a cartării;
- utilizarea unui suport cartografic preexistent la o scară
convenabilă;
- identificarea elementelor de interes, ce vor fi evidenţiate prin
semne convenţionale existente într-o legendă;
- delimitarea în teren a elementelor de interes şi transpunerea
lor pe hartă utilizând semnele convenţionale.
Delimitarea în teren a punctelor de interes se poate realiza prin
observaţii sau prin măsurători efectuate cu ajutorul GPS-urilor, staţiilor
etc.
În analizele de mediu cartarea poate fi utilizată pentru

identificarea surselor de degradare a mediului, delimitarea zonelor
afectate de poluare , evidenţierea suprafeţelor afectate de depozitare
necontrolată a deşeurilor , evaluarea statutului de conservare a unor
specii.
Astfel, cartările pot fi tematice (când se urmăreşte doar un
anumit aspect de mediu) şi generale (analize integrate).
Cartările sunt utile în evaluările de mediu inclusiv în toate

cercetările geografice. Ele prezintă însă şi o serie de limitări, legate de
restricţiile impuse de regimul de proprietate a terenurilor (terenurile
proprietate privată nu sunt uşor accesibile), riscul de evidenţiere al
unor situaţii atipice (dacă un spaţiu a fost recent salubrizat şi el este de
obicei foarte insalubru), dificultatea evidenţierii unor factori greu de
delimitat (probleme care au manifestare periodică sau legată de o serie
de evenimente) .
CURS Ecotehnologie , anul IV IMC
Anul universitar 2021-2022, semestrul II.
PREVENIREA POLUĂRII
Poluarea este procesul prin care aerul, apa şi solul devin
nocive (vătămătoare pentru sănătate) din cauza materialelor reziduale (resturi
ale proceselor tehnologice), a deşeurilor industriale, a gazelor de eşapament.
În termeni strict inginereşti prevenirea poluării înseamnă utilizarea mai
eficientă a materiilor prime şi materialelor şi/sau evitarea de generare a
materialelor chimice /substanţe periculoase.
Legea protecţiei mediului

Pentru a conserva factorii de mediu (apă, aer, sol), a preveni şi combate fenomenele
nedorite care produc poluarea este necesar să se respecte prevederile Legii protecţiei
mediului:prin Legea nr. 265/2006.
• – amplasarea obiectivelor industriale, a staţiilor de epurare şi depozitelor de

deşeuri menajere la periferia localităţilor sau în zonele din afara lor;
– menţinerea, întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, arborilor şi arbuştilor de
protecţie stradală;
– întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi împrejurimilor acestora,
a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri;
– întreţinerea curată a luciilor de apă (a lacurilor, ştrandurilor) din parcuri,
zone de agrement şi de interes turistic;
– protecţia peisajului şi menţinerea curăţeniei stradale.
Anul universitar 2021-2022, semestrul II..
În politica ţării noastre, legile spun că: „deşeurile trebuie

eliminate de la sursă cât de mult posibil, în timp ce produşii poluanţi, a
căror apariţie nu poate fi prevenită, trebuie reciclaţi”.
Gestionarea deșeurilor cunoscută și ca managementul deșeurilor

cuprinde toate activitățile de colectare, transport, tratare,
valorificare și eliminare a deșeurilor, inclusiv monitorizarea acestor
operații și monitorizarea depozitelor de deșeuri după închiderea lor.
În România activitatea de gestionare a deșeurilor este

fundamentată pe Legea 211/2011, republicata in 2014, care
implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea
acestei activități cade în sarcina Ministerului Mediului și a Agenției
Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
În stabilirea măsurilor de prevenire a poluării trebuie făcută o

analiză amănunţită a fiecărei etape a procesului tehnologic din
următoarele puncte de vedere:
- natura materialului ce intră în procesul de transformare
corespunzător fiecărei etape şi cu cerinţele rolului funcţional;
- natura reacţiilor chimice desfăşurate în timpul
transformărilor suferite de substanţă în etapa respectivă;
- natura energiei utilizate în procesele de transformare;
- natura substanţelor rezultate în urma proceselor de
transformare a substanţelor corespunzător cu cerinţele din rolul
funcţional;
- natura şi cantitatea de substanţe poluante rezultate în urma
transformărilor ce au loc în etapa analizată;
- efectele substanţelor poluante asupra factorilor de mediu
(aer, apă, sol, floră, faună);
- posibilităţile financiare ale organizaţiei industriale;
- legislaţia în vigoare.
În stabilirea metodelor de prevenire a poluării se va analiza

apariţia fiecărei substanţe poluante în fiecare etapă şi se vor găsi
metode de prevenire a acelei substanţe poluante în momentul respectiv
de la sursa respectivă (de exemplu, dacă în etapa respectivă apar ca
substanţe poluante ale aerului acizii şi hidrogenul sulfurat se vor stabili
imediat tehnologiile de reducere a emisiilor de SO2, CO2 şi H2S şi se vor
îmbunătăţi acestea prin propuneri concrete corespunzătoare produsului
ce trebuie realizat). Fig.1.
Fig.1 .
Clasificarea metodelor de
prevenire a poluării.
Fig. 2. Tehnici de prevenire a poluării.

Poluarea apei ‐ orice alterare fizică, chimică, biologică sau

bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă, inclusiv depasirea nivelului
natural de radioactivitate produsa direct sau indirect de activitatile umane,
care o fac improprie pentru folosire.
Tipuri de poluare a apei:
1. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi
se produce în urma interacției apei cu atmosfera (când are loc o dizolvare a
gazelor existente în aceasta), cu litosfera (când se produce dizolvarea rocilor
solubile) şi cu organismele vii din apă.
2. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice
fel, (apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigației etc.)
3. poluare biologică‐ cu microorganisme patogene de origine
umană sau animală (bacterii, viruşi) sau a unor substanțe organice care pot
fermenta.
Principalele materii poluante pentru apă
- substanțele organice‐ de origine naturală sau artificială,

reprezintă principalul poluant. Materiile organice consumă oxigenul din
apă, în timpul descompunerii lor, într‐o măsură mai mare sau mai mică, în
funcție de cantitatea de substanță organică evacuată, afectand organismele
acvatice.
- substanțele anorganice (în suspensie sau dizolvate) sunt mai

frecvent întâlnite în apele uzate industriale. Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr),
clorurile, sulfații etc.; pot determina creşterea salinității apelor, iar unele
dintre ele creşterea durității.
Principalele surse de poluare
1. Surse de poluare naturale

Sursele naturale de poluare ale apelor provoacă modificări
importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influențând negativ
folosirea lor. Termenul de poluare a apei se refera la pătrunderea în apele
naturale a unor cantități de substanțe străine, care fac apele respective
improprii folosirii. Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general
rare, ele datorându‐se în special unor fenomene cu caracter geologic.
2. Surse de poluare artificială

• 2.1 Apele uzate ‐ constituie principala sursă de poluare
permanentă(ape uzate industriale, ape uzate radioactive)
2.2 Depozite de deşeuri sau reziduuri solide, aşezate pe sol (apele
uzate menajere, orăşeneşti ).
Măsuri de protecție a calității apelor
1. Epurarea – reprezintă procesul complex de reținere şi

neutralizare a substantelor daunatoare dizolvate, în suspensie sau coloidale
prezente în apele uzate industriale sau menajere în stații epurare pentru
redarea lor în circuitul apelor de suprafața la parametrii avizați de normele
în vigoare .
Figura 3. Staţie de epurare

Epurarea mecanică are rolul de a reține substanțele grosiere care

ar putea înfunda canalele conductelor şi bazinele existente sau care prin
acțiunea abraziva ar avea efecte negative .
Epurarea chimică sunt îndepărtate o parte din conținutul

impurificator al apelor reziduale.
Epurarea biologică constă în degradarea compuşilor chimici

organici sub acțiunea microorganismelor în prezența oxigenului dizolvat şi
transformarea acestor produşi în substanțe nenocive.
Poluarea aerului
Reprezinta prezența în atmosferă a unor substanțe străine de compoziția
normală a acestuia, care în funcție de concentrație şi timpul de acțiune
provoacă tulburări în echilibrul natural.
După proveniența poluanților surse de poluare sunt naturale şi

artificiale
1. Sursele naturale produc o poluare accidentală; sunt situate la
distanțe mari de centrele populate (Vulcanii , Furtunile de praf, Ceața ).
2. Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai

dăunătoare ( arderea combustibililor fosili pentru producerea de
electricitate, transport, industrie şi gospodării , procesele industriale
agricultura , tratarea deşeurilor )
Măsuri de protecție a calități aerului

urmăresc reducerea concentraţilor de poluanţi sub limitele legale, stabilite
prin standard. Se utilizează 2 procedee de purificare a aerului:
- fizice, pe cale uscată sau umedă
- procedee chimice.
1. Prin procedeele fizice sunt îndepărtate substanţele solide de

diferite dimensiuni, substanţele lichide şi unele gaze continute în aer.
2. Procedee chimice: prin spălare, prin reducere, prin separare,

prin absorbţie şi prin adsorbţie.
Poluarea solului
Solul este locul unde se intâlnesc toţi poluanţii, pulberile din aer, gazele
toxice transformate de ploaie în atmosferă, astfel ca solul este cel mai
expus efectelor negative ale acestor substanţe .
Solul poate fi poluat :
- direct prin deversări de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din
îngrăşăminte şi pesticide aruncate pe terenurile agricole .
- indirect, prin depunerea agenților poluanti ejectați inițial în atmosferă, apa

ploilor contaminate cu agenti poluanți "spălați" din atmosfera
contaminată, transportul agenților poluanți de către vânt de pe un loc
pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate .
Elementele poluante ale solului pot fi de natură:
- biologică, reprezentate de organisme (bacterii, viruşi, paraziți),

eliminate de om şi de animale, fiind în cea mai mare parte patogene .
- chimică, în cea mai mare parte de natură organică .
- fizică care provoacă dezechilibrul compoziției solului: inundații,

ploi acide, defrişări masive .
Obiective ale strategiei de prevenire a poluării
Situaţia concretă din România, în privinţa economiei şi a stării

mediului, impune elaborarea unui program propriu, corespunzător
intereselor sale, dar care să se încadreze şi în “Programul de acţiune
pentru protecţia mediului în Europa Centrală şi de Est”, ale cărui
principii au fost aprobate de Conferinţa ministerială de la Lucerna,
Elveţia, 28 – 30 aprilie 1993.
Având în vedere situaţia concretă a României, trecerea la
economia de piaţă, restructurarea economiei, stadiile ce le va
parcurge această strategie vor marca anumite etape, cu obiective
precise, aşa cum rezultă din tabelul nr. 1.
Pe baza strategiilor se pot elabora programe economice şi
ecologice, ce trebuie parcurse pentru realizarea obiectivelor stabilite,
fie macroeconomice, fie sectoriale, regionale, de coordonare operativă
(cu caracter obligatoriu), fie programe de măsuri la nivel de firmă.
Tabelul nr. 1 Obiective ale strategiei de prevenire a poluării mediului
Domeniul Obiective ale industriei
Pe termen scurt Pe termen mediu Pe termen lung
Legislaţie
Elaborarea şi aplicarea unui set de - Alinierea prevederilor standardelor -Includerea
legi pentru protecţia şi conservarea de calitate a factorilor la cele în parametrilor
factorilor de mediu, prin care să se vigoare în Europa Occidentală; calităţii mediului în
apropie de exigenţele Europei - Extinderea zonelor protejate; strategiile de
Occidentale - Elaborarea de legi pentru refacerea dezvoltare
mediului deteriorat; economică.
- Interzicerea amplasării de unităţi
economice poluante în zone
neafectate de substanţe toxice.
Instrumente folosite - Promovarea

- Instituirea regulii “poluatorul tehnologiilor
plăteşte” - Începerea internalizării costurilor de nepoluante;
- Respectarea legislaţiei; protecţie a mediului; - Internalizarea
- Îngheţarea cantităţii - Evaluarea rentabilităţii economice a costurilor de
de poluanţi emişi în mediu. măsurilor de protecţie şi mediu;
introducerea unor tehnici moderne - Implicarea
de evaluare; instrumentelor
- Subvenţionarea unor activităţi de social – politice în
refacere şi conservare a mediului; acţiunile de
- informatizarea sistemului de protejare a
urmărire şi control al calităţii mediului.
factorilor de mediu.
Tabelul nr. 1 (continuare)

Domeniul Obiective ale industriei
Pe termen scurt Pe termen mediu Pe termen
lung
Resurse
-Identificarea - Stabilirea de limite, la - Exploatarea resurselor
problemelor ce rezultă extracţie, acolo unde se impune; naturale neregenerabile în
din interferenţa resurse - Valorificarea resurselor conformitate cu principiile
– mediu şi orientarea lor neregenerabile şi regenerabile, dezvoltării durabile;
conform cerinţelor în funcţie de principiile - Stimularea valorificării
dezvoltării durabile; dezvoltării durabile; resurselor regenerabile;
- Rezolvarea situaţiilor - Introducerea tehnologiilor - Rezolvarea problemei
critice. nepoluante; energetice a României
- Valorificarea deşeurilor.
- Evaluarea potenţialului - Adoptarea criteriului calităţii - Reducerea intensităţii

poluant al agenţilor factorilor de mediu în procesul luării fenomenului de poluare până
Management economici, al zonelor; deciziilor la nivel naţional, sectorial, la limitele stabilite prin
-Perfecţionarea sistemului local, privind dezvoltarea economică, convenţiile internaţionale.
de urmărire şi control al protecţia ecologică, protecţia socială
calităţii mediului, de etc.
monitoring
integrat la scară naţională.
Studiul de impact asupra mediului
Orice activitate desfăşurată de o organizaţie (întreprindere)

poate genera un spectru larg de implicaţii asupra mediului. Sunt însă
foarte importante şi trebuie luate în considerare activităţile care au ca
efect un impact negativ semnificativ asupra factorilor de mediu.
Deşi ideea de bază după care se conduce evaluarea impactului
este: “cât de mari sunt efectele asupra mediului” este evident că
trebuie avute în vedere şi alte elemente de selecţie cum ar fi:
intensitatea şi dimensiunile impactului;

 gravitatea impactului;
caracterul schimbărilor generate (nereversibile sau ireversibile);
durata de menţinere a efectelor;
costurile pe care eliminarea efectelor le impun.
Pentru ca o organizaţie să poată stabili “ce impact este

semnificativ asupra mediului”, ar fi necesar să-şi definească pentru
început o scară a importanţei pe care consideră că este necesar să o
acorde aspectelor de protecţie a mediului. Criterii orientative în acest
sens sunt prezentate în continuare:
- gradul de conformare cu legislaţia de mediu;
- codurile de bună practică ale grupului industrial din care
organizaţia face parte;
- criteriile de natură ştiinţifică care indică efecte majore asupra
mediului la nivel local, regional sau chiar global;
- presiunea exercitată de comunitatea locală sau de către public
şi politic;
- valorile, principiile şi reglementările după care se conduce
organizaţia;
- presiuni ale organismelor bancare sau ale societăţilor de

asigurare;
- considerentele de reducere a costurilor cu energia şi materiile
prime;
- riscul de a afecta grav mediul înconjurător.
Mai frecvent sunt utilizate astăzi următoarele practici de evaluare a
impactului asupra mediului:
METODA a.
Se stabileşte un punctaj în raport cu gradul de importanţă al
criteriului, după cum se prezintă în exemplul din tabelul nr. 2.
Tabelul nr. 2. Gradul de importanţă a criteriilor luate în considerare
Nr. Criteriul Punctaj Semnificaţia

crt.
1 Respectarea legislaţiei şi 1 Sunt cunoscute şi implementate în mod
a reglementărilor de adecvat toate reglementările de mediu
mediu, L aplicabile.
Reglementările aplicabile sunt
5 implementate parţial.
10 Reglementările aplicabile fie nu sunt
cunoscute fie nu sunt aplicate.
2 Intensitatea impactului în 1 Mediul nu este sensibil şi nu se acordă
raport cu sensibilitatea atenţie impactului.
mediului receptor,S 5 Mediul este uşor sensibil, iar atenţia
acordată impactului este limitată.
Mediul este foarte sensibil şi foarte
10 vigilent la orice impact.
Tabelul nr. 2. (continuare)
3 1 Există un control preventiv, permanent şi

Controlul asupra reglementat asupra procesului care
generează impactul.
Impactului, C 5
Controlul procesului este limitat şi nu are un
caracter preventiv.
Nu se realizează un control al procesului.
10 Impactul este necontrolabil. Nu sunt alocate
mijloacele şi resursele necesare pentru
controlul acestuia.
Bineînţeles că pot fi avute în vedere şi alte criterii pe care organizaţia

le consideră importante (ex.: reducerea consumului de apă, reducerea
consumului de energie, persistenţa efectului de mediu etc.) Ca urmare a
examinării şi evaluării fiecăruia din aspectele de mediu ale organizaţiei după
criteriile precizate se poate calcula un indice de semnificativitate a impactului,
IS, care s-ar putea produce asupra mediului cu relaţia:
IS = L x S x C (1)
Este necesar ca organizaţia să-şi stabilească un prag peste care

aspectele de mediu evaluate după metodologia prezentată mai sus sunt
considerate semnificative. Acest prag poate avea o valoare, pentru
început, şi poate fi scăzută apoi an de an. Este evident că obiectivele şi
ţintele pe care organizaţia şi le va propune trebuie să fie legate în mod
direct de reducerea impacturilor semnificative asupra mediului, astfel
determinate.
METODA b.
Această metodă este preluată din instrumentaţia specifică
sistemelor de management a calităţii, fiind cunoscută sub denumirea
de: Analiza Modurilor de Defectare a Efectelor şi Criticităţii acestora
(AMDEC). În acest caz, criteriile care trebuie avute în vedere sunt:
- gravitatea impactului asupra mediului , G;
- frecvenţa cu care se produce impactul aspectului de mediu
considerat, F;
- cantitatea elementului poluant deversat/emis în mediu, C;

- conformitatea în raport cu legislaţia şi reglementările de
mediu, R;
- sensibilitatea opiniei publice în raport cu aspectul de mediu
considerat, S.
Tabelul nr. 3. Cotarea criteriilor G, F, C, R şi S

Criteriu 10 puncte 5 puncte 1 punct
Gravitatea G Gravitate foarte Gravitate medie Gravitate
mare nesemnificativă
Frecvenţa F Zilnică Periodică Ocazională
Cantitatea C Cantitate Cantitate medie Cantitate
semnificativă nesemnificativă
Conformitatea R Nu sunt Îndeplinirea Sunt îndeplinite

respectate cerinţelor este la sistematic cerinţele
cerinţele legale limită sau legale
aplicabile nesistematic
Sensibilitatea S Sunt plângeri Plângeri sporadice Nu sunt reclamaţii sau

sistematice plângeri
Ambele metode se pot aplica atât în situaţii de funcţionare

normală, cât şi în situaţii de funcţionări anormale ale echipamentelor sau
proceselor din cadrul organizaţiei.
Eco - Etichetarea
Cunoscută şi sub denumirea de marcarea ecologică, această
tehnică a fost concepută şi utilizată de realizatorii de produse pentru a
face cunoscute clienţilor, proprietăţile ecologice ale produselor lor.
Ulterior, tehnica a fost standardizată internaţional (fiind create
standardele din familia ISO 14020), pentru a conferi un grad mai înalt de
încredere pe piaţă, pentru ca mesajele transmise prin eco – etichete să
fie înţelese şi să aibă semnificaţii recunoscute pe tot globul pentru a oferi
consumatorilor posibilitatea de a-şi manifesta opţiunile şi aderenţa la
programele şi produsele ecologice. Pentru a oferi gradul necesar de
flexibilitate pentru marea diversitate a situaţiilor posibile, standardele
internaţionale prevăd trei tipuri de etichetări de mediu şi anume:
- etichetările de mediu de tip I (reglementate de standard ISO

14024), numite şi etichetări de terţă parte, datorită faptului că
etichetele utilizate se bazează pe evaluările unui organism recunoscut
de clienţii produsului respectiv. Aceste evaluări trebuie să aibă în
vedere criterii referitoare la metodele de fabricaţie ale produsului, dar
şi aspecte referitoare la comportarea acestuia în decursul întregului
său ciclu de viaţă.
Acest tip de etichetări sunt deja mult utilizate la produsele
alimentare (pasta de dinţi, detergenţi şi la alte bunuri de larg consum).
- etichetările de mediu de tip II (reglementate prin standardul
ISO 14021), dau posibilitatea executantului, distribuitorului sau
importatorului să declare pe propria sa răspundere proprietăţile
ecologice ale produselor pe care aceste etichete urmează să fie
utilizate (ex: produsul este biodegradabil, produsul este reciclabil,
produsul nu afectează fiinţele umane, produsul nu afectează fauna,
produsul nu afectează stratul de ozon etc.).
Este foarte important ca aceste declaraţii să se bazeze pe
experimente şi încercări fundamentate ştiinţific.
- etichetările de mediu de tip III (reglementate de standardul

ISO 14025) se pot utiliza practic oricăror tipuri de produse, fiind de
fapt o extindere a etichetărilor de mediu de tip I, dar cu precizarea că
organismul de terţă parte trebuie să fie recunoscut, iar metodologiile
de testare trebuie, de asemenea, clar stabilite şi respectate de game
de produse. Se poate asigura, în acest fel, transparenţa necesară
oricărei părţi interesate, un mod de experimentare sau testare unitar şi
reproductibil, eliminându-se riscurile unor litigii sau restricţii de natură
comercială în detrimentul liberului acces al produselor pe diverse pieţe
ale lumii.
Observaţie! Acestea sunt doar câteva din aspectele privind obiectivele

şi strategia de prevenire a poluării produse de procesul tehnologic
folosit la realizarea unui produs. Pentru cazurile concrete de produse şi
organizaţii industriale existente şi de perspectivă se vor folosi total
cunoştinţele tehnice şi de mediu specifice naturii produsului şi
respectiv, naturii organizaţiei industriale.
CURS Ecotehnologie , anul IV CB
REDUCEREA POLUĂRII
Reducerea cantităţii de poluanţi pe care o emite o întrerindere poate

fi făcută prin metode diferite, având comun faptul că implică
anumite costuri care tind să crească tot mai mult pe măsură ce
cantitatea de poluanţi eliminată creşte.
Întreprinderile care îşi cunosc cel mai bine costurile vor decide dacă
este eficient să reducă emisiile de factori poluanţi sau să plătească
taxele corespunzătoare. Optarea pentru această soluţie oferă
întreprinderilor posibilitatea de a adopta soluţia care are cheltuieli
mai mici.
Reducerea poluării aerului
Figua 1. Poluarea aerului
Este posibil ca dioxidul de carbon să fie cel mai important factor care
determină încălzirea globală și schimbările climatice, însă nu este
singurul.
Mulți alți compuși gazoși sau particule, cunoscuți sub denumirea de

„poluanți cu efect nociv asupra climei”, influențează cantitatea de
energie solară (inclusiv căldură) reținută de Pământ.
De exemplu, metanul reprezintă un poluant extrem de puternic cu

efect nociv asupra climei, precum și un poluant atmosferic legat de
activitățile agricole, strâns legat de producția animală și de
consumul de carne.
Pulberile în suspensie constituie un alt poluant cu impact asupra

schimbărilor climatice și a calității aerului. În funcție de compoziție,
acestea pot avea un efect de răcire sau de încălzire asupra climei
locale și globale. De exemplu, carbonul negru, unul dintre compușii
particulelor fine în suspensie și un rezultat al arderii incomplete a
combustibililor, absoarbe radiațiile solare și infraroșii din atmosferă
și, prin urmare, are un efect de încălzire.
Cu măsurile luate pentru reducerea emisiilor de poluanți asupra climei

se pot obţine beneficii potențiale, inclusiv reducerea costurilor, prin
limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră sau a poluanților
atmosferici.
Cu toate acestea, în trecut au fost promovate anumite măsuri care ar

fi trebuit să aducă beneficii, printre altele, schimbărilor climatice,
care au avut însă un impact negativ neintenționat asupra calității
aerului. De exemplu, multe țări au promovat utilizarea vehiculelor
diesel, însă s-a dovedit ulterior că acestea emit niveluri ridicate de
poluanți atmosferici. În mod similar, promovarea arderii
materialului lemnos regenerabil în unele zone ale Europei a
condus, din păcate, la niveluri ridicate de particule în suspensie în
aer la nivel local. Trebuie să învățăm din aceste exemple și să ne
asigurăm că toate consecințele măsurilor pe care alegem să le
punem în aplicare sunt înțelese corect și sunt luate în considerare.
Măsuri pentru reducerea poluării atmosferice
Poluarea atmosferică nu se manifestă la fel peste tot în lume. În

atmosferă sunt eliberați diferiți poluanți dintr-o mare varietate de
surse. Transportul rutier, agricultura, termocentralele, industria și
gospodăriile sunt cele mai mari surse de poluanți atmosferici din
Europa. Odată ajunși în atmosferă, acești poluanți se pot
transforma în poluanți noi și se pot răspândi.
Pentru a reduce expunerea și efectele nocive ulterioare, autoritățile

trebuie să își adapteze măsurile pentru a reflecta factorii locali,
precum surse, demografie, infrastructură de transport și economie
locală. Pentru a îmbunătăți măsurile luate la nivel local, național,
european și global, Comisia Europeană a reunit diferite părți
interesate din Europa în cadrul Forumului pentru aer curat, forum
care nu s-a concentrat doar asupra îmbunătățirii calității aerului în
orașe, ci și asupra poluării aerului din cauza activităților agricole.
Agenția Europeană de Mediu colaborează cu statele membre pentru a

colecta informații comparabile privind calitatea aerului în timp. Pe
baza datelor colectate, se măsoară progresul, se analizează
tendințele și se căută legăturile între surse, precum transportul
rutier și măsurătorile reale privind calitatea aerului.
Dacă este necesar, măsurătorile obținute de la stațiile de monitorizare

pot fi completate de observațiile din satelit. În cadrul programului
său de observare a Pământului – Copernicus, UE a lansat un nou
satelit destinat monitorizării poluării aerului, care a început deja să
transmită imagini. Aceste informații sunt apoi transmise în mod
regulat publicului și factorilor de decizie politică. Este important de
reținut că agenția abordează doar calitatea aerului exterior și nu
calitatea aerului pe care îl respirăm acasă sau la serviciu, care are
un impact direct asupra sănătății noastre.
Figura 2. Indicele european al calității aerului (19.01.2021)

Prezentat în cadrul Forumului pentru aer curat, indicele oferă

informații cu privire la situația actuală a calității aerului, pe baza
măsurătorilor efectuate în peste 2 000 de stații de monitorizare a
calității aerului din toată Europa.
Indicele permite cetățenilor să utilizeze o hartă interactivă

pentru verificarea calității aerului la nivelul stației, pe baza a unor
poluanți care afectează sănătatea umană și mediul: și anume,
pulberile în suspensie, ozonul troposferic, dioxidul de azot și oxidul de
sulf.
Acest instrument permite transmiterea aceste informații
tuturor europenilor interesați de abordarea poluării aerului.
Putem să verificăm calitatea aerului la nivel local și să luăm
măsurile de precauție necesare pentru reducerea expunerii noastre la
poluare, pentru a îmbunătăți calitatea aerului și pentru a îndeplini
obiectivele UE privind emisiile scăzute de dioxid de carbon pe termen
mai lung din toate sectoarele și sistemele economice.
Reducerea poluării apei
Menţinerea purităţii apei în cadrul natural înseamnă

menţinerea conţinutului de săruri şi gaze, de organisme şi
microorganisme specifice unei ape naturale nealterate. Prin poluarea
apelor se inţelege, conform concluziilor conferinţei internaţionale
privind aceasta problemă (Geneva 1961), “modificarea compoziţiei
sau stării apelor unei surse survenită ca urmare a activităţii omului
astfel încât apele devin mai puţin adecvate tuturor sau numai unora
dintre utilizările pe care le pot căpăta în stare naturală ”.
Un oras, sau un complex industrial, care posedă mai multe

guri de evacuare a apelor uzate şi halde de reziduri, reprezintă un
generator de poluări multiple. Poluanţii aflaţi în ape sub formă de
suspensii sau soluţii multicomponente se pot încadra în următoarele
categorii mai importante:
– substanţe organice, reziduri biologice;

– substanţe anorganice;
– substanţe radioactive;
– produse petroliere;
– microorganisme patogene;
– ape fierbinţi.
Volumul apelor uzate industriale este, în general, cu 70% mai

mare decât al apelor menajere orăşeneşti, iar încărcarea şi nocivitatea
lor este cu mult mai mare. În prezent, “paleta” de poluanţi s-a
diversificat enorm, ca o consecinţă a creşterii industriale
spectaculoase din ultimele decenii.
Apele uzate provenite de la complexele de creştere a

animalelor pun probleme deosebite de epurare datorită marii lor
încărcări organice.
Apele uzate din industria minieră şi metalurgică conţin în

special poluanţi anorganici , toxici, dizolvaţi sau în stare de suspensie.
În sectoarele în care se dezvoltă tehnica nucleară sunt

necesare precauţii deosebite deoarece efluenţii conţinând substanţe
radioactive pot declanşa “poluări în cascadă “.Coloana vertebrală a
industriei, termoenergetica, produce poluarea râurilor, lacurilor, prin
faptul că deversează ape fierbinţi.
Starea de poluare a apelor poate fi controlată şi redusă. În

acest scop se utilizează două tipuri de procedee, aplicate cu mai
multă sau mai puţină consecvenţă de organismele de conducere şi
concepţie tehnică.
Primul grup de procedee se caracterizează printr-o “manieră

de conducere preventivă” şi include toate metodele care urmăresc
limitarea evacuării de reziduri în ape.
Figura 3. Râu poluat
Încă din faza de proiectare a instalaţiilor industriale, de

transport, edilitare etc. , trebuie adoptată o concepţie care
corespunde unei orientări diametral opuse faţă de cea veche,
caracterizată prin ideea “apa spală tot”. Astfel, rezidurile solide, în
special ale substanţelor de mare toxicitate, pot fi evacuate la halde
sau crematorii. Se caută reducerea consumurilor de apă în industrie
prin recircularea apei, folosită ca agent de răcire şi reintroducerea în

sistem a celei utilizate ca solvent, după corectarea adecvată a calităţii.
În al doilea grup de procedee se încadrează diferitele metode

de epurare ale apelor uzate. Apele uzate trebuie să fie supuse unor
tratamente prin care să se înlăture încărcarea lor cu poluanţi până la
o limită. Epurarea cuprinde o succesiune de procese fizice şi chimice,
biologice şi fizico-chimice necesare pentru înlăturarea diferitelor
categorii de poluanţi. Pentru distrugerea germenilor patogeni se mai
include operaţia de dezinfecţie prin tratarea cu clor sau azot.
La tratarea apei potabile, curățarea filtrelor cu aer comprimat

asigură calitatea perfectă a apei furnizate și faptul că rezervele
naturale de apă nu sunt folosite excesiv.
Reducerea poluării solului
Solul este locul de întâlnire al poluanţilor. Pulberile din aer şi

gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferă se întorc pe sol. Apele
de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenându-i spre
adâncimi, iar râurile poluate infectează suprafeţele inundate sau
irigate. Aproape toate deşeurile solide sunt depozitate prin
aglomerare sau aruncate la întâmplare pe sol. De la mucul de ţigară
sau biletul de autobuz până la autoturismul abandonat, de la picătura
de ulei scursă din tractorul care ară câmpul până la groapa de gunoi
cu diverse deşeuri, toate sunt poluări directe ale solului. În oraşe
deşeurile sunt înlăturate mai mult sau mai puţin sistematic. Dacă nu
ajung în ape, sunt depozitate pe anumite terenuri, limitând poluarea
la suprafeţe mai reduse, dar există şi pericolul infiltrării în pânza
freatică.
Poluarea solului duce la deteriorarea conţinutului său de
minerale, a calităţii şi a texturii sale.
O sursă de poluare importantă a solului sunt DEŞEURILE

INDUSTRIALE. Ele pot exista sub formă de gaz, lichid sau substanţe
solide. Dioxidul de carbon, dioxidul de nitrogen, dioxidul de sulf şi
monoxidul de carbon sunt unele dintre gazele produse de activităţile
industriale care cauzează în mod direct poluarea considerabilă a
solului. Ele se combină cu apa de ploaie, ducând la apariţia ploii acide
care schimbă pH-ul solului şi astel afectează producţia generală de
culturi.
SURSELE DIN DOMENIUL MINERITULUI ŞI METALURGIEI
Activităţile miniere cauzează poluarea solului la scară mare.
Eroziunea solului care conţine urme de minereuri şi materii fine în
jurul zonelor miniere conduce la acumularea de sediment în sursele
de apă şi în căile de drenaj. Ele ajung, în cele din urmă, în sol, prin
irigaţii şi prin intermediul apelor pluviale.
Există şi alte materiale periculoase care se scurg din
activităţile miniere, inclusiv particulele dăunătoare de pulberi care
sunt depozitate în solurile din imprejurimi.
În ţările aflate în curs de dezvoltare, nivelurile de poluare sunt

chiar mai mari, pentru ca activităţi precum mineritul aurifer se fac prin
metode tradiţionale, ce duc la eliberarea de mercur şi de alte metale
grele în râuri şi în terenurile din împrejurimi.
Unele dintre râurile poluate sunt utilizate, apoi, pentru irigaţii,
ceea ce duce la poluarea solurilor irigate.
DEFRIŞĂRILE
Deşi nu sunt un factor care contribuie în mod direct la
poluarea solului, defrişările conduc la înlăturarea barierei care
protejeaza solul împotriva agenţilor de eroziune. Solurile aflate în
această situaţie sunt mai uşor de erodat şi sunt expuse poluanţilor
artificiali chimici din aer, vânt şi ploaie.
SOLUŢII PENTRU COMBATEREA POLUĂRII SOLULUI

Pentru a reduce poluarea solului este absolut necesară
adoptarea unei strategii de tip “Reducere, Reutilizare şi Reciclare”.
Câteva dintre soluţiile vizând combaterea poluării solului.
1. REDUCEREA UTILIZĂRII DE ÎNGRAŞĂMINTE ARTIFICIALE

ŞI DE PESTICIDE
Folosirea mijloacelor organice din agricultură poate reduce
poluarea solului la scală globală. Bio-îngrăsămintele şi gunoiul reduc
nevoia utilizării de îngrăsăminte chimice. Dăunătorii şi bolile din culturi
pot fi, de asemenea, controlate prin utilizarea de metode biologice,
reducând în consecinţă poluarea solului.
2. REUTILIZAREA ŞI RECICLAREA MATERIALELOR

Recipientele din sticlă, hârtia şi ţesăturile, ca şi produsele
realizate din aceste materiale, pot fi reutilizate la nivel casnic, într-un
efort de a reduce poluarea solului.
Reutilizarea va limita nevoia de a înlocui produsele folosite,
reducând astfel şi cantitatea de deşeuri din gospodării, printre care
materii plastice şi deşeuri electronice, care ajung la gropile de gunoi.
Reciclarea este un alt mod de a reduce eliminarea deşeurilor.
Unele produse din plastic şi sticla pot fi reciclate, astfel încât să
reducem volumul deşeurilor şi să încurajăm conservarea mediului.
3. REÎMPĂDURIREA
Plantarea unui număr mai mare de copaci este cel mai bun mod de a
reduce poluarea solului prin reducerea la minim a eroziunii şi a
efectelor inundaţiilor. Reîmpădurirea reuşeşte să facă acest lucru prin
furnizarea unei copertine de protecţie pentru sol.
4. METODELE FIZICE (METODA TERMICĂ)

Agenţii de contaminare pot fi eliminaţi prin evaporare.
Aplicând temperatura corectă prin încălzire directă sau indirectă,
agenţii de poluare pot scăpa prin procesul de evaporare. Separarea
este o astfel de metodă în care un jet de abur este injectat în solul
contaminat pentru a determina evaporarea agenţilor volatili de
poluare.
Însă această metodă nu este una sustenabilă, pentru că
agenţii de contaminare din sol ajung în acest fel direct în atmosferă,
cauzând astfel poluarea aerului. Deşi este o metodă alternativă de
rezolvare a impactului poluării solului, trebuie pus un accent important
pe procesul de reciclare, reutilizare şi reducere.
Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul

deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul,
tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se
referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea
efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului.
Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor

resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile
gestionate pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu
diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de
tratare specifice fiecărora.
În România activitatea de gestionare a deșeurilor este

fundamentată pe Legea 211/2011, care implementează o serie de
directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activități cade în
sarcina Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția
Mediului (ANPM).
Figura 4. Reducerea deşeurilor

Tipuri de deșeuri
După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:
A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri

generate în mediul urban și rural. Ele sunt grupate în:
A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine,

hoteluri, restaurante, instituții publice.
A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase
plastice, frunze, praf).
A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de
construcții și modernizarea și întreținerea străzilor.
A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și
menajere.
B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete

medicale
C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice

industriale sau agricole.
C1. Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le

clasifică în:
Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.
Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.
Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu
cenușile produse de termocentralele care funcționează pe cărbune.
C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în
special, din zootehnie.
C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și
substanțele radioactive.
Precolectarea deșeurilor
Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor în diferite
recipiente: coșuri de gunoi, pubele (pentru deșeurile menajere) și
containere (pentru deșeurile stradale și cele produse de agenții
economici).
Pentru a permite reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin

materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite.
Culorile recomandate pentru recipientele destinate diferitelor

tipuri de deșeuri sunt: roșu (portocaliu) - materiale plastice, galben -
metale, verde - biodegradabile, albastru - hârtie, carton și sticlă, maro -
electrice și electronice, negru - nereciclabile, însă acestea nu sunt
respectate întotdeauna.
Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de

deșeuri se pot pune în recipientul respectiv. Figura 5. Pentru
precolectarea deșeurilor stradale, comerciale și industriale sunt folosite
containere tipizate care pot fi din tablă zincată sau din plastic.
Figura 5. Etichete pe recipientele de precolectare selectivă

Metode de tratare ale deșeurilor
Odată colectate, urmează etapa de tratare a deșeurilor. Metodele de

tratare ale deșeurilor sunt variate, la fel ca deșeurile în sine și locul lor de
proveniență. În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic
(eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).
Metode de eliminare
Eliminarea deșeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează
sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot
fi dăunătoare pentru mediu.
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit

închiderea depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) și este o
practică curentă în multe țări. Astfel de rampe se organizează în cariere
în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de
gunoi realizată și exploatată corect este o metodă relativ ieftină și care
satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor.
Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra

mediului, cum ar fi împrăștierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor
(insecte, rozătoare) și poluarea aerului, a apelor și a solului.
Eliminarea deșeurilor este o activitate complicată și costisitoare.

Concepția actuală privind deșeurile nu pornește de la ideea creșterii și
perfecționării capacităților de eliminare, ci de la adoptarea de noi
tehnologii, care să producă deșeuri în cantitate cât mai redusă, într-o
formă cât mai ușor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu
ridicate de deșeuri nu se poate face decât dacă măsurile care sunt luate
sunt coordonate.
Principiile pe baza cărora se face coordonarea sunt următoarele:
1. Principiul „Poluatorul plătește”, conform căruia costurile de

gestionare a deșeurilor și de acoperire a pagubelor produse mediului să
cadă în sarcina celui care le produce.
2. Principiul prevenirii, conform căruia activitățile sunt ierarhizate

în ordinea importanței: evitarea apariției deșeurilor, minimizarea
cantităților de deșeuri produse, reutilizarea, tratarea prin recuperare,
tratarea prin eliminare. Figura 6.
Figura 6. Măsuri de gestionare a deşeurilor conform principiului prevenirii

3. Principiul substituției, care stipulează înlocuirea materialelor

periculoase cu altele nepericuloase.
4. Principiul proximității, care prevede ca deșeurile să fie tratate
cât mai aproape de sursa lor. Transportul (exportul) este admis doar spre
capacități care dispun de tehnologia necesară tratării lor.
5. Principiul integrării stabilește că activitățile de gestionare a
deșeurilor fac parte integrantă din activitățile social-economice care le
generează.
Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a

Deșeurilor se face pe baza Strategiei Naționale de Gestionare a
Deșeurilor, elaborată de Ministerul Mediului de Dezvoltare Durabilă
(MMDD), și a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, elaborat de
Agenţia Naţională a Protecţiei Mediului (ANPM).
Legea compostului
O ultimă metoda de tratare ale deșeurilor este cea de
reintroducere în circuit (recuperate) care se face prin respectarea
directivelor legii compostului.
Aceasta este un act normativ cu impact deosebit de important
asupra țintelor de reciclare a deșeurilor municipale asumate de România
în fața Comisiei Europene.
Obligații introduse prin noua lege
Începând cu 1 ianuarie 20 21, legea obligă Unităţile Administrativ

Teritoriale să implementeze colectarea separată a deșeurilor
biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a
biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei
„plăteşte pentru cât arunci” și să încurajeze compostarea individuală în
gospodăriile din mediul rural.
Avantajele compostului
Principalele avantaje ale compostării produselor reziduale constau în:

- asigură protecţia mediului ambiant;
- constituie o metodă eficientă de reciclare;
- uşor de depozitat, nu creează probleme cu muştele sau cu
buruienile, putând fi aplicat pe teren la momentul cel mai convenabil;
- se obtine un îngrăşamânt valoros pentru agricultură, mai ales
pentru sectoarele legumicol şi floricol, care poate substitui mari cantităţi
de îngrăşăminte chimice;
- compostul se împrăştie uniform pe terenul agricol cu maşinile
existente în dotarea unităţilor;
Dezavantajele compostului
- este posibil să apară mirosuri, cel puţin în prima fază a

procesului; produsele supuse compostării emană deseori mirosuri
neplacute, mai ales dacă sunt depozitate pentru un timp inainte de
pornirea procesului;
- vremea poate afecta sau prelungi compostarea; vremea rece şi

umedă poate prelungi procesul de compostare prin reducerea temperaturii
în gramada de compostare şi prin creşterea umidităţii; zăpada în cantitate
mare şi pe termen lung poate chiar bloca procesul de compostare;
- compostul cedează lent elementele nutritive pentru plante;
Având în vedere că în prezent România reciclează doar 14%,

aplicarea Legii compostului ar contribui semnificativ la atingerea
obiectivului de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50%
din totalul deșeurilor municipale generate, obligație prevăzută în Legea
cadru a deșeurilor 211/2011.
CURS Ecotehnologie IV CB
CURS
BILANŢUL DE MEDIU. BILANŢUL ECOTEHNOLOGIC
CE ESTE BILANŢUL DE MEDIU
Bilanţul de mediu este un studiu care conţine

elementele necesare unei analize tehnice prin care se
obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor
efectelor negative asupra mediului.
În cazul în care se identifică un impact

semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de
evaluare a riscului.
LEGISLAŢIA PRIN CARE SE SOLICITĂ BILANŢUL DE

MEDIU
- Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, aprobată prin Legea nr.

265/2006 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Ordinul Mnistrului nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de

emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Ordinul Minsitrului nr. 184/1997 pentru aprobarea Procedurii de

realizare a bilanţurilor de mediu, cu modificările şi completarile
ulterioare.
Elaborarea Bilanţului de Mediu este necesară fie pentru

obţinerea autorizaţiei de mediu sau reînnoirea acesteia, fie
pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, pentru situaţiile care implică
schimbarea titularului activităţii, încetarea activităţii, lichidarea etc.
Conform cerinţelor legale (Ordinul de Ministru nr. 184/1997

pentru aprobarea procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu),
bilanţul de mediu se realizează cu respectarea unor cerinţe explicite, ce
diferă in funcţie de tipul bilanţului astfel:
- Bilanţ nivel 0,
- Bilanţ nivel I şi Bilanţ nivel II.

Bilanţ de Mediu nivel 0, constă în completarea unei fişe,

conţinând elemente caracteristice activităţii unei unităţi economice
care permite obţinerea autorizaţiei de mediu;
Dacă bilanţul de mediu nivel 0 relevă existenţa unui impact

potenţial de mediu pe amplasament, autoritatea de mediu
competentă trebuie să solicite continuarea evaluării prin efectuarea
cel puţin a bilanţului de mediu nivel I.
Bilanţ de Mediu nivel I, constă într-o analiză tehnică, pe baza

datelor existente, nefiind necesare prelevări de probe şi analize de
laborator, pentru luarea unei decizii privind dimensionarea impactului
de mediu potenţial sau efectiv de pe un amplasament.
Dacă autoritatea de mediu competentă consideră că un

bilanţ de mediu nivel I prezintă informaţii insuficiente pentru a
cuantifica impactul de mediu sau dacă la analiza unei solicitări de
autorizare se consideră că un amplasament are un impact potenţial
de mediu, autoritatea de mediu competentă trebuie să solicite
efectuarea bilanţului de mediu nivel II.
Bilanţul de mediu nivel II constă în prelevarea de probe de

pe amplasamentul în cauză şi analize fizice, chimice şi/sau biologice,
în scopul cuantificării dimensiunii poluării. În cazul în care este
posibil, se recomandă prelevarea unei probe-etalon dintr-o zonă
invecinată care nu este afectată de poluare, pentru a se putea stabili
o valoare-cadru cu care să se compare rezultatul probelor din zona
poluată.
Bilanţul de mediu nivel II poate fi realizat în acelaşi

timp cu bilanţul de mediu nivel I, în cazul în care autoritatea de
mediu competentă stabileşte de la început că poate exista o poluare
potenţial semnificativă pe amplasamentul în cauză .
În cadrul procedurii de autorizare, firma poate redacta si alte

documentaţii solicitate titularului de activitate pe parcursul procedurii
de autorizare de mediu, şi anume: a) fişa de prezentare şi declaratie,
solicitată titularului de activitate în etapa iniţială a procedurii de
autorizare; b) studiu de evaluare a riscului, solicitat dupa finalizarea
Bilanţului de Mediu de nivel II, daca autoritatea de mediu îl consideră
necesar etc.
CINE ARE DREPTUL REALIZARII BILANŢULUI DE MEDIU
Cele trei tipuri de bilanţuri de mediu se realizează de către

persoane fizice şi juridice care au acest drept, potrivit legii, fiind
înregistrate în Registrul naţional al elaboratorilor de studii pentru
protecţia mediului, deţinut de Ministerul Mediului.
BILANT DE MEDIU
PENTRU ACTIVITATEA «Tratarea si acoperirea metalelor»
desfăşurată la SC ORION SA cu sediul în Bucureşti, str. Violetelor
nr.13, sector 1, sediu producţie, clădire închiriată pe Sos Bucureşti –
Târgovişte nr. 256. Jud. Ilfov.
1. ELEMENTE DE COORDONARE
SC ORION are sediul in Bucureşti, nr. 13, sector 1.este inregistrata la
Oficiul Registrului Comertului sub nr. J19/194/2004, C.U.I.
RO16192492, telefon: ........., si este reprezentata prin director ...
este o societate cu capital 100 % privat.
2. DOMENII DE ANALIZA (UTILIZAREA TERENULUI IN ZONA

AMPLASAMENTULUI OBIECTIVULUI SI IN VECINATATEA
ACESTUIA)
2.1. Detalii de amplasament

Terenul, în suprafată de 2.573 mp, este proprietatea beneficiarului
S.C. ORION SA conform contract de vânzare-cumpărare nr. 2728
din 30.07 2015.
2.2. Surse de poluare zonala
In zona obiectivului, sursele de poluare sunt reprezentate prin:
Surse fixe
- activitati desfasurate in cadrul amplasamentului studiat si al
obiectivelor invecinate (surse stationare dirijate).
Surse mobile
- circulatia autovehiculelor ce transporta materiile prime si
produsele finite.
2.3. Procesul tehnologic

Activitatea de prelucrari mecanice/matriterie are ca scop
obtinerea de produse complexe, cu mai multe componente, atat
metalice(aluminiu si otel) cat si plastice.
- materialele prelucrate sunt materiale plastice si materiale
metalice feroase si neferoase;
- sunt utilizate de asemenea si diverse scule si unelte de
mana;- toate utilajele sunt prevazute cu sisteme de colectare a
şpanului şi a deşeurilor de materiale rezultate în procesul tehnologic;
- pentru testarea matritelor se foloseste folie din plastic,
diverse materiale/grosimi;
- deşeurile rezultate sunt colectate selectiv, depozitate in
spatii special amenajate,
- gestionate si valorificate, conform legislatiei in vigoare.
- în procesul tehnologic nu se utilizează apa.
Programul de functionare si numărul de salariaţi

- nr. salariati- 40 din care 10 personal TESA si 30 muncitori.
Programul de lucru
- administrativ/logistica – 8:00 – 16:30 de luni pana vineri;
- productie - pe schimburi – 7:00-23:00 de luni pana vineri,
ocazional sambata.
2.4. Bilanţ de materiale

- Făcând o analiză a consumurilor de materiale de bază
si auxiliare, înregistrate în evidenţele societăţii, rezultă
următoarele consumuri anuale de materii prime si auxiliare,
utilizate în procesul de productie:
Tabelul nr.1. Materii prime si auxiliare,utilizate in procesul de productie

2.5. Surse potenţiale de poluare a solului

Sursele de poluare a solului pot fi:
- transportul, manevrarea şi stocarea substanţelor
periculoase;
- o gestionarea necorespunzatoare a deseurilor tehnologice si
menajere.;
- Posibilitatea de poluare a solului aferent societatii cu
diverse substanţe poluante;
- deşeurile rezultate sunt colectate in mod corespunzator.
Activitatile desfasurate in momentul actual nu pot afecta semnificativ
calitatea solului, avand in vedere solutiile tehnice adoptate pentru
colectarea si evacuarea apelor uzate, menajere si pluviale si
gestionarea corespunzatoare a deseurilor tehnologice si menajere.
La data efectuarii prezentului bilant, pe amplasamentul
studiat nu au fost identificate suprafeţe de sol susceptibile a fi
poluate.
3. Depozitarea deşeurilor
3.1. Managementul deşeurilor rezultate din activităţile
desfasurate pe amplasament
• Prin H.G. nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si
pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile
periculoase, se stabileste obligativitatea pentru agentii economici
si pentru orice alti generatori de deseuri, persoane fizice sau
juridice, de a tine evidenta gestiunii deseurilor.
Gestionarea deşeurilor trebuie sa se realizeze fara a pune in

pericol sanatatea umana si fara a dauna mediului, in special:
a) fara a genera riscuri pentru aer, apă, sol;
b) fara a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;
c) fara a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.
3.2. Tipuri de deseuri generate pe amplasament
În urma desfăşurării activitatilor desfasurate pe

amplasament, rezulta urmatoarele categorii de deseuri:
- Deseuri menajere si asimilabile din activitatea

administrativa;
- Deseuri tehnologice.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind

regimul deşeurilor, titularul este obligat să asigure colectarea
selectivă a deşeurilor produse în vederea valorificării periodice a
acestora prin intermediul firmelor autorizate.
Tabelul nr. 2. Deşeuri produse, colectate, stocate temporar: (tipuri,

cantităţi, mod de depozitare)
Tabelul nr. 2 (continuare)

3.3. Colectarea/reciclarea deseurilor generate

Colectarea deseurilor se face selectiv, in locuri special
amenajate.
In cadrul societatii sunt organizate fluxuri de depozitare
temporara a deseurilor valorificabile, inainte de predarea pe baza de
contract colectorilor autorizati.
3.4. Evacuarea deseurilor

- pentru evacuarea deseurilor menajere, societatea a incheiat
contractul nr.335/ 11.03.2013 pentru prestari servicii de salubrizare
cu S.C. Financiar Urban S.R.L.;
- pentru evacuarea deseurilor industriale reciclabile feroase si
neferoase, societatea a incheiat contractul nr.164/31.01.2017 cu S.C.
Remat S.A.;
- pentru evacuarea deseurilor de hartie-carton, mase plastice
si folie, societatea a incheiat contractul nr.165/31.01.2017 cu S.C.
Remat S.A.;
- pentru preluarea deseurilor industriale reciclabile feroase si

neferoase, societatea a incheiat contractul nr. 1/08.01.2014 cu S.C.
Metalconstruct Valea Mare S.R.L.;
- pentru colectarea si evacuarea deseurilor industriale
(inclusiv cele periculoase),societatea a încheiat contractul nr.
1150/20.11.2014 cu S.C. Rian Consult S.R.L.
- pentru preluarea deşeurilor industriale reciclabile şi
nereciclabile, societatea a incheiat contractul nr.106/29.06.2017 cu
S.C. Gamicom Group S.R.L.
La data efectuării prezentului bilanţ , pe amplasamentul

studiat nu au fost identificate depozitări necontrolate de
deşeuri.
CURS
BILANŢUL DE MEDIU
4. Amplasamentul obiectivului
este imprejmuit cu gard din plasă de sârmă pe stâlpi metalici
fixaţi în beton.
Pe timp de noapte, incinta este iluminată artificial şi este
asigurată corespunzator împotriva actelor de efracţie şi
vandalism.
Societatea dispune de pază non stop şi este dotată cu
sistem de supraveghere video.
Nu au fost semnalate, în general, aspecte care ar putea
periclita siguranta în exploatare a obiectivului şi/sau sănătatea
angajaţilor.
Nu se pun probleme de poluare din cauza unor efracţii
sau acte de vandalism.
5. Măsuri de pază împotriva incendiilor
Prevenirea şi stingerea incendiilor se face in conformitate cu

legislatia in vigoare (legea 307/2006 cu modificarile si completarile
ulterioare), existand obligativitatea ca toti salariatii sa cunoasca si sa
respecte masurile de aparare impotriva incendiilor, sa intretina si sa
foloseasca dotarile pentru apararea impotriva incendiilor puse la
dispozitie de catre administratorul societatii.
Principalele cerinte ce trebuie asigurate prin proiectare, executie si

exploatare sunt urmatoarele:
- protectia persoanelor, autovehiculelor si a echipelor de

interventie in caz de incendiu, limitand pierderile de vieti omenesti si
bunuri materiale;
- impiedicarea extinderii incendiilor la obiectivele invecinate;

- prevenirea avariilor la constructiile invecinate datorate

incendiilor sau exploziilor.
In vederea realizarii unor interventii operative, eficiente, s-au stabilit
urmatoarele:
- alarmarea personalului care manuieste utilajele si materialele
necesare pentru combaterea incendiilor, precum si a personalului
responsabil cu intreruperea instalatiilor electrice, de ventilatie, etc,
prin posturile tehnologice din secţii, la telefon;
- alarmarea companiei de pompieri militari prin telefon direct;
- pompierii militari vor fi alarmaţi din primele momente de la
apariţia incendiului;
- stingătoarele se menţin în stare bună de funcţionare şi sunt

amplasate cât mai aproape de zonele care trebuie protejate, în locuri
uşor accesibile;
Societatea are desemnată o persoană cu responsabilităţi în

domeniul PSI.
Pentru stingerea incendiilor, obiectivul este dotat cu:
- 2 stingătoare tip P100;
- 15 stingătoare tip P6;
- un hidrant exterior;
Pentru prevenirea şi stingerea incendiilor au fost stabilite următoarele:
- instruirea periodică a personalului angajat, în vederea folosirii
corecte a instalaţiilor electrice şi a mijloacelor de stingere a incendiilor;
- este interzis fumatul şi focul deschis în incinta unităţii;
- la inchiderea programului, se vor verifica spaţiile, eliminându-se
orice sursă potenţială de incendiu (reşou, aparate electrice, etc.);
Activitatea societatii se desfasoara cu respectarea legislatiei in vigoare
in domeniul de prevenire si stingere a incendiilor.
6. Securitatea şi sănătatea în muncă
Normele de securitate şi sănătate în muncă stabilite prin legile

specifice, reprezintă un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile
tuturor participanţilor la procesul de muncă.
Activitatea desfăşurată în cadrul obiectivului analizat se face cu
îndeplinirea legislaţiei în vigoare privind securitatea şi sănătatea în
muncă:
- Legea 319/2006 „Legea securităţii şi sănătăţii în muncă”
- HG 1048/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate
pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de
protectie la locul de munca.Conform Legii Nr. 319 din 14 iulie 2006 -
Legea securitatii si sanatatii in munca - se instituie masuri privind
promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor.
Legea se aplica in toate sectoarele de activitate, atat publice, cat

si private.
Prevederile acestei legi se aplica angajatorilor, lucratorilor si
reprezentantilor lucratorilor.
In cadrul societatii este desemnata o persoana care indruma din
punct de vedere metodologic intreaga activitate de securitate si
sanatate in munca, desfasurand urmatoarele activitati:
- controleaza locurile de munca in scopul aplicarii cu strictete a
normelor de securitate si sanatate in munca si urmareste asigurarea
respectarii masurilor necesare pentru prevenirea accidentelor de
munca si a imbolnavirilor profesionale;
- analizeaza evolutia si cauzele accidentelor de munca si a
imbolnavirilor profesionale prin colaborarea cu serviciile medicale si
efectueaza instructajul general la angajarea personalului pentru a
corespunde cerintelor de securitatea muncii;
- verifica cu ajutorul serviciilor de specialitate daca noxele se

incadreaza in limitele de nocivitate admise pentru locul de munca.
Fiecare salariat trebuie sa isi desfasoare activitatea in conformitate
cu pregatirea si instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din
partea angajatorului, astfel incat sa nu expuna la pericol de
accidentare sau imbolnavire profesionala, atat propria persoana, cat si
alte persoane, care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in
timpul procesului de munca.
a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele
periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si,
dupa utilizare, sa il inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru
pastrare;
c) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau
angajatorului accidentele suferite de propria persoana;
d) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea,

schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate
proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice
si cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;
e) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si
inspectorii sanitari.
Responsabilitatea în domeniu este asigurată conform legislatiei în
vigoare de un „Compartiment de protecţie a securitatii si sanatatii in
munca”, care are rolul de a instrui personalul angajat şi de a urmări
respectarea normelor in domeniu. Atat pentru personalul tehnic, cât si
pentru celelalte categorii de angajaţi, se efectuează, periodic
instructaje însoţite de testări ale cunostinţelor privind normativele in
vigoare.
Instructajul periodic de protecţie a securităţii şi sănătăţii în muncă,
se efectuează lunar, şi constă în prezentarea legislaţiei în vigoare.
Angajaţilor li se va asigura în mod gratuit echipament individual de

protecţie, echipament de lucru, alimentaţie suplimentara (celor care
beneficiază prin norme) şi material igienico sanitare.
7. Impactul zgomotului
Agresiunea datorata zgomotelor constituie o cale de degradare a
mediului ambiant urban. Zgomotul are o actiune complexa asupra
organismului in functie de frecventa, si pozitia surselor. Contributia cea
mai mare la poluarea fonica o au autovehiculele cu motoare cu ardere
interna in localitati.
Zgomotului industrial, determina oboseala si, in ultima instanta,
alterarea organului auditiv, realizand trauma acustica. Zgomotul are o
actiune complexa asupra organismului uman. Din punct de vedere al
senzatiei subiective, perceperea unui zgomot este neplacuta si, din
acest motiv, se defineste drept zgomot orice sunet suparator.
In functie de nivelul de tarie al zgomotului, exista mai multe

categorii de efecte daunatoare exercitate de zgomot asupra fiintei
umane:
-afectiuni ale organului auditiv;
-afectiuni ale diverselor organe si aparate ale corpului (afectiuni
ale sistemului circulator, nervos);
-scaderea productivitatii muncii;
Datorită faptului că zgomotul are asupra organismului uman o
acţiune nocivă, a fost necesară stabilirea unor valori limită a caror
depăsire sa nu fie permisa. Din punct de vedere medical, pentru
fixarea limitelor admisibile, s-au luat in consideratie efectele nocive pe
care zgomotul le produce asupra organismului uman.
Din punct de vedere profesional, s-au luat in consideratie conditiile

necesare in vederea efectuării anumitor munci, ca de exemplu munca
manuală fara concentrarea atentiei, munca intelectuala, etc.
Datorită faptului că zgomotul are asupra organismului uman o
acţiune nocivă, a fost necesară stabilirea unor valori limită a caror
depăsire sa nu fie permisa. Din punct de vedere medical, pentru
fixarea limitelor admisibile, s-au luat in consideratie efectele nocive pe
care zgomotul le produce asupra organismului uman.
Surse generatoare de zgomot pot fi:
- traficul auto din incinta care asigură atât aprovizionarea cu
materii prime, cât si distributia catre clienti a produselor finite.
Pentru identificarea unui ipotetic grad de poluare a zgomotului de
pe amplasament, societatea a efectuat masuratori la limita
amplasamentului, la aproximativ 1,5 m inaltime, la limita
amplasamentului.
Măsurătorile sunt efectuate de către laboratoare acreditate

RENAR.
Tabelul nr.1. Măurători efectuate la 1,5 m.
Nr. Locaţia Valoare Metoda de Valori

crt. Leq, dB determinare admisibile, Leq
Ora Valoare Valoare

max. dB min.dB
1 H=1,5 12, 40-12, 55 58,1 45,2 Analizator Delta 65 dB cf.

la limita OHM STAS
amplasamentului HD2010,2+1 octave, 10009/88
microfon MK422
masurare continua
Concluzie
Activitatile desfasurate pe amplasament nu sunt cauzatoare de
poluare fonica in zona. Riscul de afectare a starii de sanatate a
salariatilor si in special a deteriorarii mediului este practic nul.
Masurile propuse pentru monitorizarea emisiilor

Emisiile de poluanti rezultati pe parcursul desfasurarii activitatii
la S.C. ORION SA au fost monitorizate cu echipamente si
personal specializat, analizele fiind efectuate in laboratoare
acreditate. Au fost efectuate urmatoarele:
- monitorizarea prin analize periodice a indicatorilor de
calitate ai apelor uzate evacuate;
- monitorizarea prin analize periodice a emisiilor în aer;
- monitorizarea prin analize periodice a nivelului de zgomot
la limita amplasamentului;
- urmarirea continua a modului de aplicare a procedurilor
pentru sortarea, manipularea, depozitarea si valorificarea
deşeurilor;
Monitorizarea in societate pe perioada derularii activitatii s-a facut

prin doua tipuri de actiuni:
- supraveghere din partea organelor abilitate si cu atributii de
control;
- monitorizarea indicatorior de calitate factori de mediu prin
mijloace proprii (automonitoring) si cu ajutorul laboratoarelor de
analize specializate, pe baza de contract.
Limitele de emisie
Emisii in apa suberana de suprafata si apa subterana de adancime
Indicatorii de calitate a apelor de suprafata si a apelor subterane de
adancime se incadreaza in exigentele impuse de normativele in
vigoare:
· Legea nr.458/2002, Republicata privind calitatea apei potabile cu
modificarile si completarile ulterioare, precizate in Legea nr. 311/2004;
Emisii in sol
Indicatorii de calitate a solului se incadreaza in plajele de valori

ale pragurilor maxime, impuse de Ord. MAPPM nr. 756/1997 si
Autorizatia de mediu nr. ...... revizuita la data de ............... valabila
pana la ...............
Impactul asupra habitatelor speciale
Pe amplasament si in imprejurimile acestuia nu exista habitate in care
traiesc specii de plante sau animale protejate.
Impactul asupra comunitatilor
Comunitatile aflate in vecinatatea amplasamentului societatii nu
sunt si nu au fost afectate de functionarea acesteia. Distanta de la
obiectivul analizat pana la cea mai apropiata locuinta este de
cca. 71 m , aceasta fiind amplasata in partea vestica a terenului.
Exceptiile sunt reprezentate de situatiilor accidentale, care pot

aparea aleatoriu, pe perioade scurte de timp si cu intensitate mica.
Impactul este nesemnificativ.
Recomandări
Pentru buna desfasurare a activitatiilor din cadrul amplasamentului
la SC ORION SA se recomandă:
- Întocmirea unui plan de urgenta care sa descrie masurile de
interventie in diferite cazuri de necesitate;
- Mentinerea in stare de functionare a mijloacelor PSI;
- Prescriptii tehnologice pentru efectuarea reviziilor si verificarea
utilajelor;
- Deşeurile menajere să fie colectate şi transportate periodic la

rampa de deşeuri menajere;
- Deşeurile tehnologice să fie colectate pe categorii şi predate
societăţilor de profil, spre valorificare;
- Paza să fie asigurată;
- Va semnala imediat organelor în drept orice poluare a apelor din
zonă, indiferent de sursă şi cauzele acesteia.
Anul universitar 2021-2022, sem.2.
evaluarea
impactului
asupra mediului - studiu de caz –
Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) este o procedură

efectuată pentru a se putea măsura impactul eventual al activităţii
planificate asupra mediului, precum şi pentru elaborarea propunerilor
privind prevenirea şi minimizarea impactului negativ.
Scopul procesului EIM este, în primul rând, de a asigura o

măsurare corespunzătoare a efectelor negative potențiale,
identificarea diferitelor alternative, stabilirea măsurilor de reducere
și/sau de evitare a consecințelor negative.
Cele mai solicitate domenii de activitate sunt: (fig.1)

 infrastructura – 47%;
 industria extractivă – 13%;
 agricultura – 8%;
 industria energetică – 5%;
 turism – 2%.
Fig.1. Domenii de activitate

ETAPELE PROCESULUI de Evaluare a Impactului asupra

Mediului (EIM) ÎN FUNCȚIE DE DOMENIU
A. Infrastructura – Construcţia de drumuri (Fig.2.) Unul dintre

cele mai solicitate domenii în procesul de evaluare a impactului
asupra mediului este domeniul infrastructurii, de exemplu:
construcția unui drum nou sau modernizarea unui drum vechi.
Scopul principal urmărit de EIM este de a identifica impactul
negativ al mediului de activitate planificată și de a determina
măsurile necesare pentru minimizarea și/sau înlăturarea acestor
efecte negative.
Fig.2. Construcţia de drumuri

Dat fiind faptul că unul dintre cele mai importante aspecte

ține de identificarea corectă și obiectivă a potențialului impact
negativ asupra mediului înconjurător, studiul de caz cu privire la EIM
se face în funcție de particularitățile individuale ale proiectului
respectiv, în special de cele ce țin de:
1) lucrările ce urmează a fi efectuate;

2) acţiunile ce urmează a fi întreprinse;
3) echipamentele folosite;
4) materialele utilizate;
5) condiţiile meteorologice;
6) metodele de construcţie;
7) măsurile de prevenire sau reducere sau compensare preconizate
să fie adoptate sau aplicate – determină categoria și cantitatea
deșeurilor potențial generate ca rezultat al implementării
activității preconizate.
Ca şi exemple de deșeuri generate de proiectele de construcții

de drumuri sunt:
1)materiale rezultate din excavaţii;

2)deşeuri menajere;
3) deşeuri periculoase sau toxice;
4)deşeuri rezultate din activităţi de construcţie sau demolare;
5)utilaje sau echipamente în exces sau care nu mai pot fi utilizate; etc.
O altă cerință importantă în cadrul EIM este analiza şi

prezentarea alternativelor investigate.
Astfel, sunt prezentate motivele principale care au determinat

alegerea traseului respectiv; includerea şi poziţionarea de poduri,
tuneluri; alegerea anumitor procese constructive etc.
Alternativele selectate pot fi clasificate în felul următor:
1. alternative de proiectare
2. alternative tehnologice
3. alternative privind selectarea traseului.
La selectarea traseului potrivit se iau în considerație mai

mulți factori (de ex.: existența unor obstacole şi bariere naturale,
precum lacuri, râuri etc.; apropierea de municipii, oraşe şi sate;
apropierea de alte drumuri şi impactul asupra acestora; apropierea
de trasee pitoreşti; apropierea de cale ferată etc.).
Identificarea și analiza alternativelor are drept scop
selectarea celei mai potrivite variante, asigurând în așa mod
evitarea unui impact negativ asupra mediului.
Un alt aspect important ce trebuie studiat și descris de

către inițiator ține de elementele mediului potenţial afectate de
proiect.
Totodată, se analizează fiecare componentă de mediu și

potențialul efect generat de activitatea planificată, care se poate
răsfrânge asupra acestui component ,etc. (tabelul nr.1.)
Tabelul nr.1. Factori de mediu analizaţi după efectele apărute din activitatea planificată
Tabelul nr.1 (contiunuare)

Tabelul nr.1 (continuare)
TTab
Tabelul nr.1(continuare)
În funcție de efectele potenţiale identificate asupra

componentelor de mediu, se determină măsurile de
prevenire/reducere. Este important ca descrierea măsurilor de
prevenire să nu fie superficială, dar să fie detaliată și să corespundă
tipului de măsură.
De exemplu dacă se specifică ca drept măsură de prevenire
barierele fonice, o simplă mențiune a acestora nu este suficientă; el
trebuie să indice:
1) tipul barierei (perdea de vegetaţie, panouri etc.);

2) caracteristici specifice (material, grosime, lungime, înălţime);
3) poziţionarea exactă pe traseu;
4) numărul barierelor;
5) dimensiunile barierelor (înălţimea, lungimea în km).
Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) trebuie să se

refere la toate activităţile care sunt de evaluat, inclusiv la (fig.3.):
Figura nr. 3. Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) la toate activităţile stabilite
B. Infrastructura – Sisteme de captare a apelor subterane
Procesul de evaluare a impactului asupra mediului al

sistemelor de captare a apelor subterane pornește de la analiza
generală a amplasamentului, susţinută de hărţi/planuri pe care zona de
studiu este clar delimitată.
Când se realizează proiectul de activitate planificată se face o

descriere detaliată a suprafeţelor de teren necesare pentru realizarea
lucrărilor preconizate, precum și a celor adiacente terenului vizat, care
pot fi ocupate temporar în etapa de construcţie. Totodată, se indică
tipul de folosinţă a terenurilor menţionate (agricol, rezidenţial,
comercial, recreaţional, zonă industrială, zonă turistică, instituţii).
Toate aceste detalii oferă posibilitatea de a determina existența

unor limite de proiectare, impuse de trăsăturile specifice ale
amplasamentului, cum ar fi forma de proprietate și/sau de folosință, la
descrierea amplasamentului proiectului, la topografia terenului, la
existența conductelor/cablurilor subterane, etc.
Proiectele de activități care prevăd captarea apelor subterane

sunt complexe și trebuie să fie complete și cât mai detaliate pentru a
determina cu certitudine potențialul impact asupra mediului
înconjurător. Atunci când activitatea de bază constă în captarea apelor
subterane, este necesar de determinat care va fi sursa de apă
subterană (izvor, apă subterană de mică adâncime, apă subterană de
mare adâncime) și tipul de captare a apei subterane utilizat (de ex. puț,
front de puţuri).
O simplă mențiune cu privire la tipul de captare a apei nu este

suficientă. Pe lângă asta, se indică adâncimea puţului, date privind
cabina puţului, dotarea cu echipamente (pompă, apometru etc.),
debitul specific al puţului/frontului de captare și modul de utilizare a
apei brute (de ex. producere de apă potabilă, apă pentru stingerea
incendiilor, apă pentru industrie etc.).
În cazul puţurilor trebuie anexate un șir de hărţi şi planuri:

 hărţi geologice;
 secţiuni geologice pe baza forajelor existente în zonă;
 informaţii din studiul hidrogeologic: încadrare geologică, unităţi şi
structuri geologice interceptate de foraj etc.
Particularitățile procesului de construcție, precum și de

exploatare a sistemului de captare a apelor subterane reprezintă de
asemenea un interes sporit pentru EIM, deoarece acestea relevă
situația privind deșeurile și emisiile rezultate în urma realizării
proiectului de activitate planificată.
De exemplu, în cursul etapei de construcţie pot fi produse
următoarele tipuri de deşeuri:
 materiale rezultate din excavaţii sau săpături;

 pământ sau alte materiale contaminate;
 deşeuri menajere;
 deşeuri periculoase etc.
De asemenea, se va prezenta un studiu prin care s-au

comparat mai multe alternative (de amplasament, de proiectare,
tehnologice) și motivul pentru care a optat anume pentru una din ele.
Analiza propriu-zisă trebuie să fie foarte detaliată și să reflecte

punctele forte și slabe pentru a justifica rezultatul selecției.
Totodată, se va ține cont şi de următoarele aspecte:

1. disponibilitatea terenului;
2. regimul de folosinţă a terenului;
3. distanţa până la alte componente ale infrastructurii de apă, existente
sau proiectate.
Un alt aspect important al EIM ține de identificarea și

descrierea formelor de impact asupra mediului înconjurător, generat de
activitatea planificată.
Studiul de caz tratează câte un factor de mediu asupra căruia

este probabil ca proiectul să aibă efecte semnificative. Se determină și
se analizează efectele identificate şi evaluate pentru proiectul propus şi
cauzele care le-au generat (de ex. particularitățile specifice ale
amplasamentului).
Formele de impact potenţial identificate pentru un anumit

proiect vor fi descrise în detaliu, în special în ceea ce priveşte
următoarele caracteristici:
amploarea impactului (suprafaţa geografică şi numărul populaţiei

afectate);
magnitudinea şi complexitatea impactului;
probabilitatea impactului;
durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului;
natura transfrontalieră a impactului (dacă este cazul).
În cazul în care sunt identificate anumite efecte negative, se
propun un șir de măsuri de reducere a acestora.
evaluarea
impactului
asupra mediului - studiu de caz –
Industria energetică – Energia eoliană
Folosirea energiei eoliene are o amprentă ecologică mai mică, în
comparație cu efectele mult mai grave generate de utilizarea energiei
electrice convenționale, care afectează schimbările climatice,
perturbând echilibrul natural. Energia eoliană, (fig.1.) de regulă, nu
produce emisii nocive sau deșeuri periculoase, aceasta nu epuizează
resursele naturale și nici nu provoacă daune mediului înconjurător prin
extragerea resurselor naturale sau prin transportul și gestionarea
deșeurilor.
Fig.1. Energia eoliană

În cele mai multe cazuri, potențialul impact poate fi evitat sau

redus printr-o amplasare corectă a parcului eolian, prin determinarea
corectă a numărului de turbine sau prin relocarea turbinelor eoliene în
interiorul limitelor parcurilor existente.
Impactul global al parcurilor eoliene asupra habitatelor

naturale, păsărilor, liliecilor, faunei și florei a generat necesitatea
efectuării unei evaluări corespunzătoare și a identificării măsurilor
necesare pentru minimizarea și/sau evitarea efectelor adverse.
Pentru a evita o eventuală perturbare a populației locale,

autoritățile ar trebui să monitorizeze situația, astfel încât să asigure că
parcurile eoliene sunt amplasate la o distanță adecvată de zonele
rezidențiale din apropiere. La selectarea locului potrivit, inițiatorul și
autoritatea de control trebuie să ia în considerare potențialul
peisajului și impactul vizual pe care îl presupune un parc eolian.
Totodată, este necesar de analizat cu precauție care va fi

impactul evoluției eoliene asupra păsărilor. Măsura în care păsările
vor fi afectate de dezvoltarea energiei eoliene va varia în funcție de
specie, anotimp și amplasamentul parcului eolian. Impactul
preconizat poate fi de două feluri: temporar sau permanent. Speciile
considerate a fi cele mai expuse riscului sunt păsările de pradă,
lebedele, gâștele, rațele etc.
Prin urmare, la elaborarea documentației privind evaluarea

impactului asupra mediului în cazul proiectării unui parc eolian este
necesar de analizat detaliat impactul potențial, inclusiv cel
transfrontalier (dacă este cazul), asupra componentelor mediului,
precum și măsurile de reducere a acestora.
Astfel, se va analiza fiecare componentă de mediu și efectele

negative ale parcului eolian asupra acestuia (tab.1.).
Tabelul nr.1.

La evaluarea oricărui proiect de activitate planificată,

inițiatorul are obligația de a prezenta, pe lângă proiectul de bază, o
alternativă (tab.2.).
Alternativele identificate se evaluează distinct şi se alege

alternativa cu cel mai mic impact negativ asupra mediului
înconjurător. Alternativele pot fi clasificate după diverse criterii:
1. alternative de amplasament: diferite opțiuni de

amplasare pentru ferme eoliene (alternativa 1);
2. alternative de implementare (alternativa 2, de ex.
modificarea calendarului propus pentru realizarea lucrărilor);
3. alternative în metodele de realizare (alternativa 3, de ex.
utilizarea unui model de turbine eoline diferit de cel prevăzut inițial)
etc.
Taabelul nr.2.
Turism şi agrement
Turismul (fig.2.) este o activitate economică care, pe parcursul
ultimelor decenii, a cunoscut o evoluție considerabilă, contribuind la
creșterea economică a multor țări. Cu toate acestea, facilitățile turistice
intră deseori în conflict cu misiunea de conservare și protecție a
mediului înconjurător, cauzândui acestuia pagube esențiale (tab.3.).
Fig.2. Turismul
Tabelul nr. 3. Tipurile de impact produse de activităţile de turism

Cadrul natural

Întreaga evaluare trebuie să țină cont de criteriile recomandate

metodologic pentru cuantificarea amplorii prognozate a impactului,
avându-se în vedere efectele sale asupra mediului:
• directe şi indirecte;
• pe termen scurt şi lung;
• reversibile sau ireversibile;
• izolate, interactive şi cumulative;
• pozitive sau negative.
Agricultura – Ferme de porci (Fig.3.)
Fig.3. Fermă de porci

Potrivit Legii privind evaluarea impactului asupra

mediului, proiectele de activități privind creșterea intensivă a porcinelor
se supun evaluării impactului asupra mediului. Aceasta se datorează
faptului că instalațiile de creștere a porcilor implică un număr foarte
mare de impacturi asupra mediului.
Una dintre problemele care reprezintă un risc sporit pentru

mediul înconjurător o constituie dejecțiile animaliere. Modul cum
acestea sunt colectate, depozitate, manevrate, precum și compoziția și
calitatea acestora reprezintă factori-cheie care determină nivelul și
densitatea emisiilor.
Mai mult ca atât, managementul incorect al dejecțiilor
generează răspândirea în atmosferă a amoniacului – poluantul principal
al aerului rezultat din activitatea de creștere a porcilor.
La efectuarea studiului privind evaluarea impactului de mediu
al activității planificate, și anume în procesul de elaborare a
documentației EIM, este necesar de studiat și de menționat modul și
condițiile de depozitare a dejecțiilor.
Pe lângă faptul că depozitele de dejecții reprezintă potențiale

surse de emisii în aer (amoniac şi miros), acestea presupun un risc
sporit de poluare a apelor. Determinarea inițială a tuturor factorilor de
risc privind mediul joacă un rol important în stabilirea măsurilor de
minimizare și/sau eliminare a unor posibile efecte negative.
Depozitarea dejecțiilor se face în mai multe moduri. În vederea

evaluării modului de funcționare a depozitelor de dejecții, se ia în
considerare o serie de factori:
• numărul de spații de depozitare;

• capacitatea spațiilor de depozitare (pentru a asigura volumul
necesar de depozitare);
• tipul și materialul din care sunt construite depozitele;
• timpul necesar pentru depozitarea dejecțiilor;
• modul de tratare a problemei privind mirosul și emisiile în
atmosferă.
Un alt aspect important privește transportarea și aplicarea

ulterioară a dejecțiilor. Deși este recunoscut faptul că dejecțiile aplicate
pe terenuri cultivate îmbogățesc solul cu nutrienți (azot şi fosfor),
există riscul ca acești compuși să pătrundă în apele freatice şi de
suprafață, în special în cazul în care solul este saturat în nutrienți.
Aceasta poate duce la eutrofizarea apelor sau, chiar mai grav, la
contaminarea surselor de apă potabilă. Pe de altă parte, există
posibilitatea reală ca în urma aplicării dejecțiilor să apară mirosuri care,
de multe ori, creează disconfort vecinilor terenului unde au fost
aplicate.
Din aceste considerente, este necesar de a fi descris procesul

de folosire/tratare a deșeurilor animaliere și frecvența acestuia.
Totodată, este preferabil de indicat terenul pe care urmează să
se facă aplicarea dejecțiilor, mărimea, localizarea și regimul de
proprietate a acestuia. La aplicarea dejecțiilor se ține cont de un șir de
aspecte:
tipul solului;
precipitațiile;
panta;
compoziția chimică a solului pe care sunt aplicate dejecțiile.
În scopul reducerii disconfortului produs de transportarea

dejecțiilor de la fermă spre locul unde urmează a fi aplicate, este
necesar ca traseul ce urmează a fi utilizat să fie anunțat şi să fie
aprobat de primăria pe raza căreia are loc procesul.
În procesul de evaluare a impactului asupra mediului al unei

ferme de porci, o deosebită atenție se atrage asupra
sistemelor/instalațiilor de creștere intensivă. Dat fiind faptul că
sistemele de adăpostire reprezintă o sursă principală de emisii în aer,
este necesar de determinat conformitatea acestora. Sistemul de
stabulație include un șir de componente:
• hale de creștere;
• canale de colectare a dejecțiilor;
• tip de ventilație;
• modul de hrănire.
Cu cât instalația de creștere a porcilor este mai modernă și mai
eficientă, cu atât impactul asupra mediului va fi mai mic. De aceea este
indicat ca, în momentul evaluării impactului asupra mediului, să se țină
cont de vechimea fermei, pentru a asigura întreprinderea unor măsuri
potrivite (de ex. tehnici de filtrare a aerului, dotarea fermei cu
tehnologii care să permită o eficiență cât mai înaltă în reducerea
emisiilor, schimbarea metodelor de transfer al dejecțiilor, impunerea de
condiții privind depozitarea dejecțiilor).
Prin urmare, determinarea corectă a formelor de impact asupra

componentelor de mediu este unul dintre scopurile principale ale
procesului EIM. Cu cât descrierea impactului generat de proiectul de
activitate este mai detaliată, cu atât șansele de a identifica măsuri
eficiente de prevenire și reducere a efectelor negative sunt mai mari
(tab.4.).
Tabelul nr.4
Toate acestea sunt analizate pentru fiecare componentă de

mediu (apă, aer, sol, etc.).
Principala regulă a evaluării impactului asupra mediului este

cea că înainte de aprobarea oficială a unui proiect trebuie luate toate
măsurile pentru a asigura că proiectele care ar putea avea impact
semnificativ asupra mediului sunt supuse evaluării acestui impact.
În procesul de EIM se oferă publicului posibilitatea ca, prin
dezbateri publice şi comunicarea opiniilor, să fie implicat în luarea
deciziilor la toate nivelurile. Publicul poate influenţa conţinutul EIM şi
poate comenta asupra informaţiilor produse în raportul la studiul de
impact.
În general, problemele legate de evaluarea impactului sunt:
incertitudinea asupra viitorului, lipsa de cunoştinţe necesare, lipsa
datelor şi informaţiilor, subiectivitatea, dificultatea în a compara
impacturile şi a determina pe cele semnificative.
Un alt aspect care influenţează în mod esenţial procesul de EIM

îl reprezintă contradicţia existentă între scopurile şi interesele diverselor
părţi implicate: investitori, autorităţi, cetăţeni, etc.
Rolul Evaluării Impactului asupra Mediului (EIM) constă în:
Susţinere în luarea deciziei: clarificarea avantajelor şi costurilor

acţiunii propuse;
bază pentru formularea acţiunilor de dezvoltare: luarea în
considerare, în mod sistematic, a acţiunii, impactului ei asupra mediului
şi a alternativelor posibile;
sursă pentru cooperarea inter şi multidisciplinară: colaborarea între
specialiştii din domenii foarte diverse şi o abordare multidisciplinară;
sprijin pentru implicarea publicului: asigurarea informaţiilor necesare
şi a cadrului de participare în procesele de planificare şi de luare a
deciziei;
instrument pentru dezvoltarea durabilă: relevarea impactului advers
şi a nerespectării politicilor de mediu stabilite.
CURS Ecotehnologie, anul IV IMC
CURS
TRANSFORMAREA UNEI ORGANIZAȚII INDUSTRIALE
ÎNTR-O ORGANIZAȚIE ECOTEHNOLOGICĂ
1. Realizarea unui model general al unei organizaţii

ecotehnologice
Scopul final al oricarei cercetări in domeniul reducerii poluării

mediului este proiectarea uneor procese ecotehnologice si
transformarea oricărei organizaţii industriale, ce are un impact major
asupra mediului, într-o organizaţie ecotehnologică, ce are un impact
minim asupra mediului.
Rolul activ al unei organizaţii industriale în procesul de
dezvoltare a economiei naţionale se realizează prin atribuţiile sale în
domeniile prezentate în figura 1.
Fig.1. Principalele atribuţii al organizaţiei în cadrul economiilor moderne

Referitor la aceste atribuţiuni se fac următoarele precizări:
a) În domeniul stabilirii indicatorilor economici, al executării şi
controlului îndeplinirii lor, atribuţiile se împart în două mari grupe:
1° privind elaborarea şi fundamentarea indicatorilor
economici, unde organizaţia industrială realizează dimensionarea
judicioasă a economiei, ţinând seama de misiunea ei şi obiectivele
strategice stabilite. Pentru buna funcţionare a acestor indicatori
economici, organizaţia asigură:
- studierea şi cunoaşterea temeinică a pieţei interne şi externe;
- contractarea întregii producţii;
- valorificarea la maximum a potenţialului productiv prin utilizarea
integrală a capacităţii de producţie;
- asigurarea folosirii raţionale a forţei de muncă şi lărgirea profilului de
fabricaţie;
- elaborarea, directă sau cu institute de profil, de studii şi prognoze
privind dezvoltarea de perspectivă;
- elaborarea programelor speciale pe diferitele probleme şi stabilirea
sarcinilor ce revin subunităţilor de producţie, secţiilor, atelierelor ş.a.
2° privind execuţia indicatorilor economici, organizaţia:
- ţine evidenţa statistică a realizării producţiei şi a folosirii capacităţilor
de producţie ca şi a celorlalţi indicatori.
b)În domeniul producţiei, organizaţia are următoarele atribuţii:

- asigură încadrarea în consumurile normate de materiale şi
valorificarea superioară a acestora prin activităţile:
- organizează şi asigură îndeplinirea programelor de producţie în
condiţii de eficienţă ridicată;
- livrarea produselor în corelare cu termenele contractuale precum şi
realizarea sarcinilor de cooperare în producţie;
- asigură executarea producţiei la parametrii calitativi stabiliţi;
- organizează controlul tehnic de calitate;
- ia măsuri pentru reducerea consumurilor specifice, optimizarea
stocurilor de valori materiale şi eliminarea cheltuielilor
neeconomicoase;
- foloseşte raţional, întreţine, repară şi modernizează mijloacele fixe;
- asigură încărcarea optimă a capacităţilor de producţie;
- ia măsuri pentru realizarea parametrilor proiectaţi ai produselor;
- stabileşte şi întreprinde măsuri pentru creşterea producţiei;
- aplică normele de protecţie şi igiena a muncii ş.a.
c) În domeniul comercial, organizaţia are atribuţii ce se pot

încadra în trei grupe:
1° aprovizionarea tehnico-materială, care presupune:

- elaborarea şi fundamentarea programului de aprovizionare tehnico-
materială;
- asigurarea bazei materiale necesare realizării în bune condiţii a
sarcinilor de plan;
- încheierea contractelor economice şi realizarea aprovizionării la
termenele necesare;
- elaborarea normelor de stoc pentru materialele necesare;
- asigură recepţia materialelor, depozitarea şi conservarea lor ş.a.
2° marketingul şi desfacerea, care presupun:
- încheie contracte economice şi urmăreşte executarea întocmai a
acestora;
- urmăreşte livrarea produselor la termenele şi în condiţiile prevăzute
în contracte;
- participă la prospectarea pieţei interne şi externe în scopul

cunoaşterii cerinţelor consumatorilor;
- asigură reclama, participă la expoziţii şi târguri, elaborează şi
difuzează cataloage comerciale;
- ia măsuri pentru introducerea în fabricaţie numai a produselor care
au asigurată desfacerea prin contracte sau comenzi ferme;
- organizează şi urmăreşte în exploatare instalaţiile şi utilajele livrate;
- realizează activităţi de „service";
- rezolvă reclamaţiile referitoare la calitatea producţiei, cantitatea şi
termenele de livrare ş .a.
3° comerţul exterior şi cooperarea economică internaţională, care

presupune:
- încheie contracte cu beneficiarii externi, asigurând fundamentarea
indicatorilor economici pentru export pe bază de contracte, contracte-
cadru, comenzi sau convenţii;
- acţionează pentru asigurarea necesarului de comenzi şi

contracte pe perioade cât mai lungi, intrarea în raporturi de cooperare
cu întreprinderi şi firme din alte ţări;
- se ocupă cu organizarea corespunzătoare a producţiei destinate
exportului, de realizarea şi livrarea fondului de marfă destinat
beneficiarilor externi;
- participă singură sau împreună cu organizaţiile specializate de
comerţ exterior la prospectarea pieţei externe, la negocierea şi
încheierea contractelor ferme, contractelor-cadru, comenzilor sau
convenţiilor pentru producţia de export, participând la cooperarea în
producţie cu firme şi organizaţii din străinătate;
- urmăreşte permanent creşterea eficienţei financiar - valutare a
operaţiilor de comerţ exterior;
- rezolvă reclamaţiile referitoare la calitatea şi cantitatea producţiei,
termene de livrare ş.a.
d) În domeniul financiar-contabil, atribuţiile se încadrează în

două grupe:
1° întocmirea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli:
- elaborează bugetul de venituri şi cheltuieli, urmărind să-şi acopere

din veniturile obţinute cheltuielile şi să obţină beneficii;
- elaborează propuneri pentru planul de credite;
- efectuează studii şi analize în vederea creşterii eficienţei folosirii
mijloacelor fixe, sporirii beneficiilor, accelerării vitezei de rotaţie a
mijloacelor circulante;
- stabileşte nivelul stocurilor de materii prime, materiale, produse;
- organizează şi exercită controlul financiar-preventiv şi controlul
gestionar de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale şi
băneşti;
- organizează şi conduce contabilitatea, întocmind bilanţul contabil şi
situaţia principalilor indicatori economico-financiari;
- stabileşte preţuri şi tarife la produsele şi serviciile executate;
e) În domeniul cercetării şi dezvoltării, atribuţiile organizaţiei
se împart în trei grupe:
1° cercetarea ştiinţifică, ingineria tehnologică şi introducerea
progresului tehnic.
- elaborează în colaborare cu institutele de cercetare şi proiectare de
profil:
- planuri proprii de cercetare ştiinţifică,
- studii, documentaţii şi proiecte privind realizarea de produse noi şi
modernizarea celor existente, dezvoltarea şi modernizarea utilajelor,
reutilări, extinderi de capacităţi, perfecţionări de tehnologii ş.a.;
- aplică în producţie şi valorifică studiile şi cercetările ştiinţifice;
- organizează activitatea de cercetare şi introducerea progresului
tehnic, normele de consum de materiale şi normele de muncă;
2° investiţii şi construcţii:
- elaborează planurile de investiţii, de finanţare şi creditare a
acestora;
- asigură din timp, potrivit legislaţiei existente, documentaţiile
tehnico-economice necesare;
- încheie contracte de antrepriză şi contracte de livrare a

utilajelor, corelate cu termenele de punere în funcţiune;
- urmăreşte realizarea obiectivelor de investiţii şi aprobă
recepţia investiţiilor care intră în componenţa sa.
3° organizarea conducerii, a producţiei şi a muncii, care

presupune:
- efectuarea de studii privind perfecţionarea structurii
organizatorice; organizarea pe baze ştiinţifice a activităţii de conducere
şi de producţie;
- realizarea sistemului informaţional;
- perfecţionarea regulamentelor în vigoare;
- aplicarea celor mai moderne şi eficiente metode de
organizare, programare şi urmărire, de optimizare a fluxurilor de
fabricaţie;
- îmbunătăţirea organizării şi normării muncii, organizarea

raţională a locurilor de muncă şi a muncii pe schimburi;
- aplicarea studiilor şi proiectelor de organizare ş.a.
f) În domeniul activităţilor de personal, unde:

- asigură evidenţa cadrelor şi aplicarea unor criterii obiective
de apreciere anuală;
- organizează orientarea profesională, selecţionarea,
încadrarea în muncă şi promovarea personalului;
- stabileşte indicatorii referitori la asigurarea, pregătirea şi
perfecţionarea forţei de muncă pe meserii şi specialităţi;
- organizează perfecţionarea pregătirii personalului muncitor;
- asigură baza materială a unităţilor şcolare, dotarea acestora
şi cadrele de specialitate necesare;
- asigură salarizarea personalului, aplicarea formelor de
stimulare materială;
-
- ia măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă,

prevenirea accidentelor de muncă, folosirea raţională a forţei de
muncă şi respectarea disciplinei muncii;
-ia măsuri pentru organizarea activităţii cu caracter
administrativ, pentru înfiinţarea de cantine, creşe, grădiniţe,
grupuri sociale, pentru asigurarea asistenţei medicale, a
spaţiului locativ, a bazei materiale pentru acţiuni cultural-
sportive, întocmirea dosarelor de pensii, luarea de măsuri față
de persoanele care au comis abateri ș.a.
2. Activităţi in domeniul mediului
Activitățile din domeniul mediului pentru

Dezvoltarea durabilă a unei organizaţii nu poate fi
realizată doar prin efortul organizaţiei, este nevoie
și de o susținere din partea Guvernului (prin
intermediul legilor, reglementărilor, sistemelor de
impunere a taxelor şi alte măsuri).
Principalele activităţi pe care trebuie să le

efectueze Guvernul în scopul gestionării organizaţiilor
ecotehnologice pe baze durabile sunt:
- elaborarea de planuri şi adoptarea de politici

care să sprijine organizaţiile ecotehnologice să
utilizeze factorii de mediu şi resursele naturale în
mod corect fără a influenţa în mod negativ
productivitatea;
- sponsorizarea cercetărilor din domeniul

mediului;
- de a furniza informaţii referitoare la emisiile

poluante şi la efectele acestora asupra sănătăţii
umane şi a mediului, în scopul de a crea de
produse şi servicii nepericuloase pentru mediu;
- participarea la acordurile internaţionale destinate reducerii

poluării. care provoacă efecte transfrontaliere.
Rolul acestor reglementărilor din domeniul mediului

este acela de a schimba modul de organizare în scopul
reducerii pagubelor produse asupra mediului. al
organizaţiei industriale.
Schimbarea unei organizații industriale într-o organizație

ecotehnologică se face prin intermediul unor reglementări numite
programe de comandă și control.
Programele de comandă şi control pentru o organizație se

realizează după următoarele criterii: eficiente realizează
următoarele:
- se stabilesc standardele pentru organizaţia

ecotehnologică, care arată care sunt activităţile necesare
pentru a controla poluarea sau cantitatea permisă de poluanţii
evacuaţi, conforme cu standardele în vigoare;
- să emită autorizaţii în care să se precizeze

varianta optimă de mediu pentru fiecare organizaţiei
ecotehnologică sau amplasamentul acesteia;
- să supravegheze conformitatea organizaţiei

ecotehnologice (prin inspecţii, plângerile cetăţenilor) cu
cerinţele impuse prin autorizaţie.
Criteriul de bază în toate activitățile de mediu au la

bază respectarea standardului de mediu.
Standardele de mediu se pot defini în trei moduri:
-standarde tehnologice. Acestea solicită organizaţiei să reducă

evacuările de poluanţi, în baza tehnologiei folosite.
Funcţionarii guvernamentali preferă de obicei standardele bazate pe
tehnologie, deoarece acestea sunt uşor de urmărit. Organizaţia
industrială le consideră de obicei prea costisitoare pentru
rezultatele realizate;
-standarde ambiante. Acestea solicită organizaţiei

ecotehnologice să reducă evacuările de poluanţi până la o
limita impusă.
Funcţionarii guvernamentali consideră că procedurile de

standardele ambiante , sunt dificile şi costisitoare.
- standarde bazate pe beneficiu. Acestea solicită

organizaţiei ecotehnologice să reducă evacuările de poluanţi
numai în măsura în care ar exista un echilibru între beneficiile
şi costurile măsurilor aplicate. Funcţionarii guvernamentali
găsesc dificilă elaborarea de standarde bazate pe beneficiu
datorită numărului mare de date ce trebuie colectate şi analizate.
În schimb organizaţia industrială sunt de acord cu acest tip de
standarde.
O problemă complicată care rezultă în urma

acestor metode de comandă şi control, este apariţia unui
factor de mediu unic (apa, sau aer, sau sol) care pot duce la
noi probleme pentru mediu (gropi de deşeuri, iazuri de
decantare, depuneri acide la distanţe mari).
Aceste metode de comandă şi control din cauza
cheltuielilor mari nu sunt mereu acceptate de unele
organizţii industriale.
Tot în metodologia de transf. a unei org. industrială

într-o org, ecotehnologică se află și „politică economică
stimulativă“.
1.2. Politicile economice stimulative.
Principalele stimulente care pot reduce poluarea includ:
- taxele pentru poluare (amenzi, sau taxe plătite de

întreprinderile care evacuează poluanţi. în staţiile de
tratare );
- permise de comercializare ( reprezintă dreptul de

proprietate pe piaţă ).
- subvenţiile. pot fi: ( incluzând donaţii, împrumuturi cu dobânzi

sub valoarea pieţei );
O altă politică economică stimulativă este

Politica de alegerea a amplasamentului organizaţiei
ecotehnologice.
Este interzisă amplasarea organizaţiilor poluante în

locuri dens populate, sau în locuri istorice din cauza dauneleor
aduse mediului. Același lucru este interzis și pentru organizațiile
ecotehnologice mici și mijlocii ( deoarece trebuie să dispună de
sisteme de evacuare a apelor uzate).
Pentru a se putea dezvolta ecoproducţia trebuie

urmărite următoarele acțiuni:
- respectarea legilor şi regulamentelor în raport cu metoda de

tratare la ieşire;
- proceduri în conformitate cu normele de mediu, care

încurajează reducerea cantităţii de deşeuri;
- stabilirea preţului integral al energiei al apei şi materiilor

prime;
- privatizarea organizaţiilor ecotehnologice din sectorul public;
Acţiunile guvernamentale care descurajează ecoproducţia

includ:
- subvenţiile pentru utilizarea energiei, apei şi a altor resurse;
- restricţiile de import, care favorizează tehnologiile indigene de
tratare la ieşire.
1.3. Propunerea unui program de prevenire a poluării în

cadrul unei organizaţii industriale in vederea transformării ei
în organizaţie ecotehnologică
Prevenirea poluării reprezintă utilizarea materialelor, proceselor care

realizează reducerea sau eliminarea de poluanţi sau deşeuri la sursă.
Un program eficient de prevenire a poluării trebuie să se

facă prin:
- reducerea riscului de răspundere civilă sau penală;

- respectarea reglementărilor din domeniul mediului;
- răspunderea civilă;
- reducerea costurilor de funcţionare;
- reducerea costurilor de materiale;
- reducerea costurilor de management şi depozitare a

deşeurilor;
- reducerea costurilor de producţie;
- reducerea costurilor de energie;
- reducrea costurilor de curăţire a întreprinderii;
- îmbunătăţirea imaginii întreprinderii.
Numai printr-o astfel de abordare, societatea industrială-

consumatoare exponenţială de resurse naturale şi deci de poluare a
mediului poate să treacă masiv la o societate informaţională-creatoare
exponenţială de inteligenţă, pentru a trece apoi la societatea
cunoaşterii şi în final la societatea conştientizată.
Numai o persoană informată şi conştientă de valoarea

informaţiei poate deveni prin comportament un ajutor esenţial în
salvarea mediului şi respectiv a Vieţii pe Terra.
În concluzie se poate spune că la proiectarea oricărui

ecoprodus, oricărui ecoproces de prestare servicii sau oricărei activităţi
rezultate în urma unui ecoproces tehnologic trebuie avute în vedere
următoarele elemente:
- planul calităţii;
- traseul tehnologic;
- diagrama flux a procesului tehnologic;
- etapele şi momentele de impact asupra mediului;
- sursele de poluare;
- natura substanţelor poluante;
- modul de acţiune asupra mediului al substanţelor poluante
(natura poluării);
- costurile cu prevenirea poluării;
- bilanţul ecotehnologic;
- conexiunea standardelor şi a instrumentelor economice şi
juridice (fig. 2..);
Fig.2. Conexiunea standardelor şi a instrumentelor economice şi juridice ce trebuie

folosite la transformarea unei orgnizații industriale într-o organizație
ecotehnologică

Cursuri Eco

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Eco

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Ecotehnologie, anul IV CB,

Anul universitar 2021-2022, sem.2

Reducerea totală a poluării nu este posibilă nici tehnologic şi

1. determinarea unui optimum economic , se face

Fig. 1. Determinarea gradului optim de reducere a poluării r0 în funcţie de cheltuielile cu

Limita maximă până la care se pot efectua cheltuieli

Această analiză nu este completă deoarece nu iau în

2. determinarea pierderilor cauzate de poluare.

În cele mai multe cazuri, pagubele produse de poluare

Pentru o astfel de analiză se va construi un grafic

Gradul optim de reducere a poluării r0 se găseşte la

Fig. 2. Determinarea gradului optim de reducere a poluării r0, luând în considerare

Deoarece din această analiză la cheltuielile cu

3.determinarea utilităţii sociale a produsului.

Pentru determinarea utilităţii sociale a produsului

- gradul iniţial de poluare a mediului;

Fig. 3. Determinarea gradului optim de reducere a poluării ţinând cont de costurile şi

Se observă că pe măsură ce curba care reprezintă gradul

Limita până la care, se recomandă purificarea mediului

Concluzie: nu trebuie cerută purificarea totală a mediului

Se poate determina şi un interval de timp topt, pentru realizarea

Pentru o proiectare corectă a unui proces tehnologic

Fiecare organizaţie industrială trebuie să-şi

Indicatorii de mediu sunt valori calitative şi cantitative

În prezent, cei mai mulţi indicatori de mediu evidenţiază

Indicatorii de mediu pot fi clasificaţi în funcţie de

Cea mai frecventă şi cea mai simplă metodă de analiză a

Valorile limită se referă la o perioadă dată (1 oră, 3 ore, 8

Indicatori de calitate a aerului

Dintre indicatorii specifici pentru evaluarea calităţii aerului

Alături de acestea sunt luate în considerare o serie de

Indicatori de calitate a apelor

Calitatea apelor este evaluată prin cinci mari categorii de indicatori de

Indicatori de calitate a solurilor

În cazul calităţii solurilor, se monitorizează trei categorii mari de indicatori:

fizici, legaţi de infiltrarea apei în sol şi capacitatea de reţinere a

biologici, legaţi de materia biologică activă (carbonul activ,

Acest indicator de calitate a mediului Icm se poate

în care: este indicatorul de calitate a mediului datorat

Indicatorul total de calitate a mediului İcmt se calculează ca

Indicatorii de calitate a aerului

• concentraţia atmosferică a substanţelor care

Tabelul 2. Concentraţia atmosferică a principalelor GES (gaze cu efect de seră).

2. Indicatorii de calitate a apei

Principalii indicatori de calitate a apei sunt:

- calitatea apei potabile (indicatori: microbiologici,

- calitatea apelor marine, în U.M. specifice, aşa cum se

Tabelul 5. Indicatorii de calitate a apei Mării Negre în portul Constanţa la adâncimi de

3. Indicatorii de calitate a solului

Tabelul 6. Situaţia solurilor degradate din România, pe categorii de poluanţi,

4. Indicatorii de calitate a florei, faunei şi resurselor

Principalii indicatori de calitate a florei, faunei şi

Tabelul 8. Conţinutul de azot al unor legume din România, anul 2012.

[mg/kg] 947 2480 2900 2174 583 1150 935

Modificările stării mediului aduse de procesele

Metode de cercetare şi evaluare a stării

Chestionarul reprezintă o tehnică şi un instrument de

Chestionarele sunt folosite cu rezultate foarte bune în aproape

Chestionarele oferă avantajul timpului de realizare mai redus

Singurele probleme care se ridică în cazul cercetărilor

Chestionarele pot fi aplicate direct ori indirect.

Principala problemă a aplicării indirecte a chestionarelor

Clasificarea chestionarelor după conţinutul informaţiilor solicitate:

- chestionarele de opinie se referă la date ce pot