Particularități de construcţie a unui personaj, Creangă

În general, personajele ocupă un loc esenţial în orice operă epică, întrucât ele asigură
desfăşurarea acţiunii şi sunt purtătoarele mesajului autorului, dar în lumea basmelor rolul lor
devine mai important prin semnificaţia morală şi prin simbolurile pe care le reprezintă la
nivelul viziunii auctoriale a textului. Această lume este populată de o diversitate de personaje
care pot fi reale sau fantastice, iar cele din urmă sunt înzestrate cu puteri supranaturale, ele
fiind din punctul de vedere al semnificaţiei morale, personaje pozitive şi negative, iar ca
importanţă, principale, secundare sau episodice.
În basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb’’, publicat în revista ,,Convorbiri literare’’ la 1 august
1877, există cum se întâmplă, de obicei, în astfel de creaţii epice, un personaj principal, care
este şi personaj eponim. Acesta este purtătorul unor însuşiri puse în evidenţă de autor prin
acţiune, prin relaţiile sale cu celelalte personaje ale basmului, prin construirea conflictului sau
printr-o diversitate de procedee de caracterizare.
Statutul social, psihologic şi moral al personajului
Prin intermediul acţiunii, la început este prezentat statutul social al lui Harap-Alb, care apare
în postura unui fecior de crai, fără o identitate anume, şi corespunde unui Făt-Frumos din
basmele populare, însă nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, deoarece se
poartă firesc, fiind un om obişnuit, cu calităţi şi cu defecte: plânge când este dojenit, se mânie
şi îşi loveşte calul, se vaită sau se teme, este îngândurat şi nesigur de fiecare dată când e pus în
faţa unei noi probe. După gradul de transfigurare a realității: fictiv/fabulos, după rangul
ocupat în dinamica narațiunii: principal, după amploarea construcției și a devenirii sale:
complex/rotund, după rolurile interpretate: protagonist, după valoarea morală transmisă:
pozitiv, după modul de constituire, personajul poate fi individual. Însă în decursul acţiunii
parcurge un traseu al devenirii: este mai întâi slugă, apoi împărat, după ce depăşeşte o serie de
probe. Din punct de vedere psihologic, la început este fricos, nesigur, iar, în final, un
învingător, dovedindu-se din ce în ce mai învingător, mai stăpân pe sine, cu ajutorul
prietenilor săi, iar aceste atitudini îi marchează profund şi profilul lui moral.
Trăsătura dominantă şi două secvenţe
O calitate principală a personajului este bunătatea sufletească a acestuia.
Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este cel al coborârii fiului de crai în fântâna-
simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol
greu de trecut- pădurea labirint-,, un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca
cărările”, fiul de crai cade în capcana acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența dintre
cele două personaje:,,Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește
Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți,
fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de
lângă el și judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi
nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat
prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai
dificilă încercare, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul
urzește planuri de răzbunare și ,,icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar
este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și de apa moartă a
fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor
sale: ,,Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă dobitoacele n-ar fi
fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață este infirmată. Harap-Alb
dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface ordinea și
firescul lumii, într-o concluzie, în final pozitivistă a autorului.
Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în evidenţă însuşirile
personajului
Un prim element de structură care pune în evidenţă însuşirile personajului il constituie
modalităţile de caracterizare. Prin caracterizarea directă, naratorul îl surprinde astfel: ,,Fiul
craiului cel mai mic, făcându-se atunci roş cum îi gotca, iese afară în grădină şi începe a
plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale tatălui
său.” ,,Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte spânului şi se bagă în
fântână, fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla. Şi cum sta el acolo de se
răcorea, spânul face tranc! capacul pe gura fântânii.” ,,Numai Harap- Alb nu aducea nicio
supărare. Însă, ca tovarăş, era părtaş la toate: şi la pagubă şi la câştig, şi prietenos cu fiecare,
pentru că avea nevoie de dânşii în călătoria sa la împăratul Roş.” Este caracterizat direct și de
alte personaje: Sfânta Duminică: ,,- Da ce stai așa pe gânduri, luminate crăișor? Zise baba;
alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul îți râde din toate părțile și nu ai de ce fi supărat. Ia,
mai bine miluiește baba cu ceva.” ,,- Vai de mine şi de mine, Harap-Alb, zise Sfânta
Duminică, parcă nu te-aş fi crezut aşa de slab de înger, dar după cât văd, eşti mai fricos decât
o femeie! Hai nu mai sta ca o găină plouată. ...Însă mai rabdă şi tu, fătul meu, că mult ai avut
de răbdat şi puţin mai ai.”, dar și de împărat:,,- Ce să mai zic, nepoate?! răspunse împăratul
uimit. Ia, să am eu o slugă așa vrednică și credincioasă ca Harap-Alb, aș pune-o la masa cu
mine, că mult prețuiește omul acesta!
Tot din caracterizarea directă reiese și autocaracterizarea în relația cu Sfânta Duminică:,,-
Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n pace, că nu-mi văd lumea înaintea
ochilor de necaz.”, cu furnicile ,,Stă el oleacă şi se sfătuieşte cu gândul:,,Să trec peste dânsele,
am să omor o mulţime; să dau prin apă, mă tem că m-oiu îneca cu cal cu tot. Dar tot mai bine
să dau prin apă, cum a da D-zeu, decât să curm viaţa atâtor gâzuliţe nevinovate.” și cu
împăratul„- Apoi dă, Spânule, nu ştiu cum să fac, zise fiul craiului. Din copilăria mea sunt
deprins a asculta de tată, şi tocmindu-te pe tine, parcă-mi vine nu ştiu cum.”
Prin caracterizarea indirectă se realizează portretul spiritual al fiului încă neiniţiat. Acesta nu
se grăbeşte să îşi revendice drepturile, ci caută în sine răspunsul la problema destoiniciei
proprii. Ajutorul năzdrăvan apare sub forma unei bătrâne care cere milostenie. ,,Fiul craiului,
fărmăcat de vorbele babei, scoate atunci un ban şi zice:- Ţine, mătuşă, de la mine puţin şi de
la D-zeu mai mult.,” rezultă acum chibzuinţa, fiul întelegând că este o fiinţă limitată. Aceasta
face parte din categoria personajelor confidente şi are rol important în iniţierea eroului.
Replica fiului, mijloc de caracterizarea indirectă, demonstrează egoism şi concentrare asupra
sinelui: „acum am altele pe capul meu”.
Insistenţelor bătrânei tânărul îi răspunde cu opacitate, mâniat, dovedind lipsă de cunoaştere
umană, pripeală.
Fiul nu vede încă dincolo de aparenţe – „tocmai de la una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept eu
ajutor?”, nu ştie că nu în înfăţişare se converteşte cunoaşterea şi întelepciunea.
Dovada bunătăţii va fi răsplatită. Pentru a-şi desăvârşi destinul, trebuie sa treacă proba
bunătăţii. Celelalte însuşiri se pot dobândi, însă bunătatea este înnăscută. Drumul iniţierii
fiului este o călătorie în sinele său. Bătrâna îşi ia în primire rolul de mentor şi îi fixează fiului
de crai traseul existenţial. Îi atrage atenţia că a face uz de valorile umanului înseamnă a-ţi
deschide porţile devenirii „ca să vezi cât poate să-ţi ajute milostenia”. Limita proiectului
existenţial propus este pus sub semnul excelenţei: „ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul
pe faţa pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”. A conduce sub semnul iubirii, al
gloriei şi al cinstirii, a fi puternic prin milostenie este ceea ce îl aşteaptă pe erou. Inocenţa,
lipsa de experienţă în a vedea dincolo de aparenţe, se manifestă la alegerea calului. Personaj
năzdrăvan, cu calităţi supranaturale, calul acumulează funcţiile de iniţiator şi de adjutant.
Apariţia sa respectă un anumit tipar: la început este cel mai urât, jigărit şi răpciugos, apoi,
după ce mănâncă jar, se transformă într-un cal arătos, cu puteri supranaturale–zboară,
vorbeşte, deţine cunoştinţe inaccesibile eroului. În descoperirea calului de către erou se poate
vedea o probă pregătitoare, căci iniţial, feciorul îl tratează cu dispreţ şi cu violenţă. Răsplata ia
forma unei lecţii de viaţă. După ce se transformă într-un cal mândru, acesta îl ia pe erou şi
zboară cu el până la lună şi soare, încât pe acesta îl trec „toate grozile morţii”. E o lecţie pe
care i-o dă calul, anume că nimic în viaţă nu rămâne nerăsplătit, binele cu binele, răul cu răul,
„vorba ceea: una pentru alta”.
În drumul său eroul se întâlneşte de trei ori cu omul spân, care întruchipează imaginea răului.
Prima dată feciorul ţine cont de sfaturile tatălui său şi îi refuză oferta de a-i fi călăuză. A doua
oară, Spânul are altă înfăţişare, nu-l recunoaşte, dar îl refuză iarăşi. A treia oară, aflat într-un
moment de cumpănă fiul de crai acceptă ajutorul Spânului. Spânul însuşi are un rol foarte
important în iniţierea protagonistului, el fiind considerat răul necesar.
Ceea ce îi lipseşte încă fiului şi ceea ce nu poate căpăta decât prin experienţă este cunoaşterea
de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe. Inocenţa şi credulitatea nu sunt
defecte, ci doar caracteristici, de pe urma cărora va avea de suferit.
Naiv, acesta cade în capcana spânului şi îi devine slugă (scena fântânii). Acesta îl numeşte pe
fiul craiului Harap-Alb, ce înseamnă „slugă de origine nobilă”. Din acest moment, el duce un
traseu al umilinţei, în urma căruia va putea culege roadele. Pus în situaţia de a aduce salată din
grădina ursului, Harap-Alb se întristează. Este descurajat şi se autocompătimeşte, însă calul îl
ajută să treacă peste acest moment îmbărbătându-l. Primeşte, de asemenea, ajutorul Sfintei
Duminici care s-a dovedit a fi bătrâna pe care o milostivise mai demult.
Proba aducerii capului cerbului îl pune din nou pe erou faţă în faţă cu Sfânta Duminică.
Harap-Alb acceptă acum că şi binele şi răul sunt date spre desăvârşirea sinelui. Bătrâna
îndrumătoare îl învaţă că suferinţa e dată pentru a putea înţelege suferinţa altora. Un
conducător nu poate fi iubit şi slăvit fără a cunoaşte suferinţa supuşilor săi „când vei ajunge şi
tu odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi
necăjiţi, pentru că ştii ce e necazul.”
Ultima probă, aceea a aducerii fetei împăratului Roş presupune un şir de încercări, pe care
eroul îl depăşeşte ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale: crăiasa furnicilor,
crăiasa albinelor, Setilă, Ochilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi Gerilă.
În relaţie cu ajutoarele sale- Sfânta Duminică, Ochilă, Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Păsări-Lăţi-
Lungilă, calul, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor, fata lui Roşu-Împărat, care ca şi el
reprezintă forţele binelui-, Harap-Alb dovedeşte prietenie, toleranţă, milă şi generozitate. Însă
cu celelalte personaje, care reprezintă forţele răului, Spânul si Roşu-Împărat-el intră în
conflict şi este prezentat în antiteză cu acestea, mai ales cu Spânul. Dacă Harap-Alb este
blând, supus, respectuos, cinstit, prietenos şi iertător, Spânul este aspru, viclean, arogant,
mincinos şi lipsit de omenie. Datorită calităţilor sale, Harap-Alb este iubit de cei din jur, pe
când Spânul este dispreţuit pentru răutatea sa.
Un alt element de structură pentru particularitățile de caracterizare îl constituie titlul. Concret,
eroul parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării, necesar pentru a deveni
împărat. Numele personajului îi reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap), de origine nobilă
(Alb).
Concluzia
Harap-Alb este un personaj construit prin numeroase modalităţi de caracterizare şi parcurge
un drum al înţelepciunii, deoarece în urma păţaniilor prin care a trecut a dobândit o eficientă
lecţie de viaţă. Personajul este construit pe baza schemei narative a iniţierii, după modelul
personajului din basmele populare, pe baza antitezei cu personajul negativ şi prin diversitatea
relaţiilor pe care le stabileşte şi cu ceilalţi actori ai acţiunii. Cu toate acestea, el se deosebeşte
de personajele basmelor populare prin aceea că nu este înzestrat cu puteri miraculoase,
supranaturale, ci este un om obişnuit, cu defecte şi cu calităţi.
Atmosfera de bucurie în care ne introduce Creangă ține de nostalgia unor vremuri fericite.
Conform viziunii pe care o propune, lumea căzută în dezechilibru își va reface constant
organicitatea, construcția personajului principal oglindind această concepție.