PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățământ: Centrul Școlar de Educație Incluzivă

DATA:12.04.2019
CLASA: Pregătitoare
PROPUNĂTOR:
ARIA CURRICULARĂ: Terapia educaţională complexă şi integrate
MODULUL: Socializare

SUBIECTUL : ,,Ce mi-a povestit un greier mic”, de M. Popa

TIPUL ACTIVITĂŢII: Însușire de noi cunoștințe
MIJLOC DE REALIZARE: lectura educatoarei

SCOPUL:
Cultivarea interesului preşcolarilor pentru protejarea mediului înconjurător şi adoptării unui comportament eco-civic faţă de
natură.
OBIECTIV DE REFERINŢĂ:

Însușirea cunoştinţelor despre mediului înconjurător.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE: pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, elevii vor fi capabili:
a)cognitive:
O1 – să enunțe titlul poveștii, pe baza noilor cunoștințe;
O2 – să denumească acţiuni prin care pot contribui la menţinerea curăţeniei şi a sănătăţii mediului înconjurător;
O3 – să spuna care este importanţa plantării şi îngrijirii plantelor, protejarea mediului înconjurător;
O4 – să descrie comportamentele pozitive și pe cele negative evidențiate în poveste.
b)afective:
OA1 – să comunice verbal cu colegii;
OA2 –să participe cu interes şi plăcere la activitate.
c)psiho-motrice :
OM1- să-şi reprime tendinţa de efectuare a unor acţiuni inutile în timpul activităţii;

STRATEGII DIDACTICE :
a) metode şi procedee: expunerea, conversaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstrația;
b) material didactic: planșe ilustrative, imagini, machetă pădure.
c) forme de organizare: frontală, individual.
RESURSE:
● umane: educatoarea şi grupa de copii;

● bibliografice:
- „Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-6/7 ani ” – 2008
 SCENARIUL DIDACTIC

Etapele Conţinutul activităţii Resurse Forme de

activităţii evaluare
Activitatea educatorului Organizatorice
Activitatea elevilor Procedurale Materiale

1. Moment Se verifică asigurarea unui Conversația

organizatoric climat optim pentru
desfășurarea activității și
prezența materialului didactic
necesar.

2.Captarea
atenţiei Este dezvăluită machete ce Elevii răspund Conversația machetă Frontal Stimularea
reprezintă o pădure. Se pădure interesului
observă elementele prezente: Obervația Individual pentru
un greieraș, o floare, un pom, activitate
o sămânță. Explicația

Frontal
3. Anunţarea Se anunță titlul activității: „Ce Elevii răspund Expunerea Stimularea
temei mi-a povestit un greier mic” și interesului
activităţii se enunță obiectivele lecției. pentru
activitate
4. Dirijarea Se citește copiilor povestirea, Frontal
învăţării apoi se discută despre
acțiunile relatate. Ascultă cu atenţie. Povestirea Individual
Apreciere
Care sunt personajele din Conversația planșe verbală
poveste? ilustrative
Explicația
Cum s-a comportat floarea
cea albastră? Exercițiul

Ce trebuia să facă greierașul

pentru a avea provizii iarna? imagini
Elevii răspund.
Sămânța s-a comportat
adecvat? etc.

Se expun imagini cu „micii

ecologiști”, astfel încât să le
vadă toţi copiii. Copiii
enumeră câteva activităţi pe
care le-ar putea desfăşura
pentru a proteja Pământul
- ,,Casa noastră” (urmărind
ilustraţiile):
- să-i dăruim flori;

- să-l curăţăm de gunoaie;

- să sădim pomi;

- să îngrijim plantele şi florile;

- să avem grijă de păsări şi

animale;

- să nu tăiem pădurile;

- să păstrăm apele curate şi

aerul nepoluat;

- să nu mai fie poluare de la

maşini şi fabrici.

- De ce plantăm pomi şi flori?

(pentru oxigen, pentru a
împiedica alunecările de
teren, pentru adăpost,
clădiri/culturi, pentru foc,
mobilier, pentru fructe,
agrement…)
 Apreciere
5. Asigurarea Copiii se prind cu toţii în hora Elevii cȃntă Frontală verbală
retenţiei, a prietenilor naturii, cântând în
transferului de jurul machetei „Spune-mi, Explicaţia Machetă Individuală
cunoştinţe şi iubite copilaș”. pădure
obţinerea Exerciţiul
performanţei

6. Încheierea Se adresează aprecieri Conversația Aprecieri

activităţii pozitive despre modul în care verbale
preșcolarii s-au comportat și
au răspuns.
ANEXA 1

,,Ce mi-a povestit un greier mic”, de M. Popa

Sub pământul moale și negru e întuneric beznă. Un greieraș, slăbuț și cenușiu, și-a făcut culcuș de iarnă sub o rădăcină bătrână de stejar și
așteaptă să vină iarăși primăvara.
Ce frig e afară! Dar aici, în ascunzișul lui, e bine. Păcat doar că e atât de singurel. Vara se joacă din zori până-n seară cu prietenii lui,
gâzele pădurii: îl mângâie soarele, îl zbârlește vântul, îl spală roua. Acum e toamnă, și în curând vine iarna. I-e somn, tare somn. S-a făcut mititel
de tot în cotlonul lui și a închis ochii. Deodată o voce slabă și subțire îi strigă de undeva, din întuneric:
-Mă doare. Dă-te la o parte. Ce, nu mă vezi?
Mirat, greierașul deschide ochii mari și caută să vadă cine-i vorebește. Zadarnic. Nu se vede nimic.
-Sunt aici, sub tine. Dacă ridici puțin piciorușul drept și-ți ciulești bine urechile, s-ar putea să ne înțelegem.
Greierașul se saltă ușurel într-o parte și, cuprins de mirare și de un fel de teamă, parcă, întreabă cu glasul lui subțire:
-Cine ești? Vreo gâză ascunsă ca mine?
-Nu, i-a răspuns firicelul de glas. Nu sunt gâză și nici nu pot să spun cine sunt, fiindcă nici eu nu știu. Dar mama mi-a șoptit că dacă vor fi
cuminte și voi sta liniștită în pătucul meu, voi fi și eu odată cu o floare ca ea, frumoasă și albastră ca un clopoțel de culoarea cerului.
 Astă-vară când eu și prietenii mei cântam de zor prin pădure, am trecut adesea pe lângă stejarul acesta și am cunoscut-o pe mama ta.
Frumoasă floare, n-am ce zice și ce bună era. Mi-aduc aminte că mă prinsese odată o ploaie mare prin părțile astea. Eram îmbrăcat de sărbătoare.
Mă invitaseră niște prieteni la o nuntă și trebuia să cânt în orchestră.
Cu vioara ascunsă sub aripă m-am adăpostit repede sub o ciupercă, dar ți-ai găsit! N-a vrut să mă primească. M-a gonit afară în ploaie.
Cică i-aș fi stricat pălăria cea mare, roșie și cu picățele albe.
Sub ferigile semețe din marginea luminișului toate locurile mai ferite erau ocupate de fel de fel de gâze și fluturi. Într-un suflet am alergat
la stejarul cel stufos, sub care ne aflăm acum, iar mama ta mi-a împrumutat cu drag umbreluța ei albastră, încât nu-mi păsa de ploaie!
Când s-a arătat din nou soarele, i-am mulțumit frumos și am plecat la nuntă. Dar adesea mă întorceam aici, s-o salut și să-i cânt. Dacă tu
ești copilul ei, îmi vei face cea mai mare plăcere să-ți fiu de folos. Mă auzi?
Înainte de a fi aflat de la greieruș cine era ea, mica sămânță adormise.
„Somnoroase mai sunt și semințele astea!”- își zise greierașul. Dar, cum era întuneric și liniște deplină, adormi și el îndată.
După multe zile și nopți veni și iarna. Întâi unul, apoi mai mulți, apoi sute și mii căzură fulgii moi de zăpadă pe pământul negru. Ca o
plapumă albă se așternu neaua peste tot.
Greierașul cenușiu se mișcă încetinel în ascunzișul lui, se întoarse de pe o parte pe alta și deschise ochii un pic.
-Ce bine e! Ce căldură! mormăi el. Nu zic ce bine era, dacă îmi adunam de cu vară câte ceva de mâncare! N-aș mai fi atât de sărăcuț!
Noroc că m-am învățat să rabd…
Deodată își aduse aminte că nu era singur prin părțile acelea. Și numaidecât se și auzi, ca din depărtare, glăsciorul firav al seminței:
-Mă rog, mama matale nu ți-a dat desagă cu bunătăți de tot felul? Uite eu una n-am nicio grijă. Stau liniștită la întuneric și aștept. Am de
toate. Mama mi-a umplut sacul cu tot ce-a avut mai bun în cămară și acum, așa mică cum sunt, nu duc lipsă de nimic.
„Vorbărețe mai sunt semințele astea!”- zise greierașul, cam cu necaz și închise iarăși ochii.
După multe zile și nopți, un firicel subțire de apă se strecură printre rădăcinile stejarului stufos și căzu drept pe spatele greierașului
adormit.
-Hapciu! strănută el și se trezi de-a binelea. Când văzu picăturile zglobii, care străluceau ca mărgăritarele în întuneric, se scutură de praful
care-i acoperise aripile și încercă să se privească în ele ca într-o oglindă.
Dar se opri deodată mirat. Urechiușele lui fine auzeau un zgomot ciudat: i se părea că se petrece ceva dar nu știa bine ce, undeva, sub el,
dar nu știa bine unde. Și cum asculta așa, simți că-l gâdilă ceva sub piciorul drept, pe care și-l trase repede și cu spaimă la o parte.
-Ce-o mai fi și asta? se miră el cu glas grozav de răgușit.
-Bună dimineața, șopti o voce atât de slabă, încât numai un greieraș putea s-o audă.
Și deodată se întâmplă minunea: pământul se despică încet, încet, de o parte și de alta căzură, fără zgomot, fărâmă de pământ negru și
printre ele se ivi un colțișor palid și fraged, un firicel proaspăt și moale- ca iarba dar nu tocmai ca ea.
Greierașul nostru era un greieraș bătrân, care mai văzuse întâmplându-se minuni de acestea, dar de fiecare dată i se păruse că le vedea
pentru întâia oară.
 -Bună dimineața- îi răspunse el politicos. Și zi, te-ai apucat de treabă? Nu ți se pare că te-ai cam grăbit? Abia a început să se topească
zăpada, mai este mult până la primăvară. Ce-ar fi să te culci și să mai dormi un pic? Parcă ziceai mai ieri că nimic nu-ți lipsește, că ai de toate.
-Așa era atunci- răspunse glasul, ca o șoaptă venită de departe. Atunci aveam de toate și nu mai doream nimic. Apoi, deodată nici eu nu
știu cum am simțit că trebuie să am numaidecât o rădăcină cu care să-mi caut singură hrana. Bunătățile pe care mi le-a dat mama, sunt pe sfârșite,
și într-o zi o să mă trezesc fără ele. Ce rușine ar fi una ca asta pentru mine și pentru tot neamul meu. De aceea, mă grăbesc, cum spui mata. Uf! Și
nu-i ușor deloc. Căci în timp ce rădăcina îmi crește în jos, în căutare de apă și străbate adâncimile, eu, tulpina nu mă mulțumesc cu atât și mă
înalț tot mai sus, sfredelind anevoie pământul. Mă întrebi de ce? Fiindcă simt în mine un dor nou care mă îndeamnă- cum să-ți spun?- să caut
ceva mare, puternic și cald.
– Soarele! Scârțâi isteț greierașul, care asculta cu urechea la pământ, să nu scape nicio vorbă din povestea firiceulului palid. Ascultă-mă
pe mine, soarele îl cauți? El e așa cum spui tu: mare, puternic și cald.
-Poate, șopti glasul din pământ. Mi-e așa de drag, încât sunt sigură că-l voi vedea curând, foarte curând. Dă-te, te rog, la o parte că mă
grăbesc!
Greierașul se retrase ușurel, zâmbind cu bunătate. El știa că graba firicelului nu se putea măsura cu graba lui. Ce încet crește firul de iarbî,
dar ce repede se mută din loc, cu un salt sprinten, greierașul cenușiu.
„Mai ieri spunea că nu-i trebuie nimic, iar azi vrea tot felul de lucruri: ba rădăcină, ba tulpină, ba apă. Curioase mai sunt și semințele
astea!” mormăi el, și se strânse iarăși ghem ca să mai doarmă puțin.

Când se trezi într-un târziu, era de-a binelea primăvară. De unde știa greierașul treaba asta? Păi cum să nu știe când o rază aurie îl
mângâiase pe aripioare și-i luminase dintr-o dată ascunzișul?! Și când îi venea zvon de mii de glasuri mici, toate grozav de vesele și grozav de
harnice, mărturisind bucuria și munca primăverii! Ușurel, greierașul își făcu loc printre pietricele și frunze veștede și ieși la lumină. Ce frumos
era, și ce cald! De fapt, în iarna aceasta dormise mai mult ca de obicei., iar primăvara era în toi. Stejarul tăcea, mare și puternic, în mijlocul
luminișului. Dar pe tulpina lui bătrână se plimbau neîncetat furnici și alte gâze mici, iar în vârful fiecărui lăstar de pe crengile lui groase stăteau
muguri gata să plesnească. Greierașul privi cu plăcere la toate acestea și se pregăti să plece în căutarea tovarășilor lui de joacă, însă ceva îl opri:
printre atâtea cunoștințe vechi descoperise și una nouă: un firicel verde se înălță spre lumină, firav încă, dar viteaz, gata să înfrunte orice piedică
în drumul lui către soare.
– Bună ziua, zise greierașul, apropiindu-se de el. Văd că ai știut să te descurci. Ai crescut frumos!
-Dumneata erai? șopti firicelul cu glas atât de slab, încât noi dacă ne-am fi nemerit pe acolo, n-am fi auzit nimic,
-Mi se pare că te cunosc. Ți-am mai auzit vocea. Iartă-mă te rog, dar n-am vreme; sunt grozav de ocupat. Când am dat de soare m-am și
făcut verde. Ții minte ce palid eram sub pământ? Acum mă simt mult mai sănătos. Soarele îmi priește grozav. Ce m-aș face fără el? La căldura
lui îmi gătesc mâncarea- și îmi trebuie mâncare multă, că nu-s decât un firicel. Dar în curând o să fiu tulpină, o să am frunze și- să nu râzi de
mine, tare aș vrea să înfloresc. Îmi place clopotul acesta albastru, pe care se plimbă soarele…. Vreau să am o floare ca un clopot, iar culoarea ei
să fie ca a cerului.
 -Îți urez să ți se îndeplinească toate dorințele, făcu greierașul politicos și salută până la pământ firicelul subțire și harnic.
Apoi plecă grăbit și se pierdu în pădurea tânără.
Când se întoarse din nou prin locurile acelea era vară împlinită. Stejarul cel bătrân dădea adăpost și umbră unei lumi întregi de fel de fel
de vietăți. Iar firicelul plăpând se ținuse de cuvânt: greierașul văzu cu bucurie floarea albastră, ca un clopoțel, în jurul căreia roiau albinele și
fluturii.
-Ce frumoasă e!- își zise el. Și cred că tot atât de bună ca și mama ei. Dacă n-aș fi fost tot timpul cu ea, sub pământ, aproape că nu mi-ar
veni a crede că din sămânța aia mică, ascunsă adânc în pământul negru, a crescut asemenea frumusețe.
Și politicos cum e felul lui, greierașul se apropie să salute floarea albastră.
Târziu într-o seară caldă, când mă căzneam să-i povestesc lui Merișor cum cresc florile din pământ, greierașul ne-a cântat pe struna lui
subțire, toată întâmplarea asta, iar eu i-am spus-o lui Merișor și v-am scris-o vouă, dragi copii. Și să știți că greierașul nu minte niciodată și că tot
ce v-am spus este adevărul adevărat.

A se sublinia:
– Cunoașterea încolțirii, creșterii bobului, a plantei, a modului de viață a greierului.
– Forma personificată a realităților naturii- greierele și bobul își împărtășesc precum niște ființe vorbitoare, dorul de viață, grijile.