Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Facultatea Pedagogică
CATEDRA PSIHOPEDAGOGIE ȘI EDUCAȚIE PREȘCOLARĂ

Domeniul general de studii: Științe ale Educației


Programul de studiu: Psihopedagogie
Disciplina: Didactica psihologiei și pedagogiei

Proiect didactic
Tema: STOP BULLYING

Elaborat: Andrievici Cristina, gr.32 A

Coordonator: dr. conf.univ.

Chișinău, 2022
Disciplina: Dezvoltare personală
Tema: STOP bullying
Clasa: a VII-a
Timp: 45 min
Scop:prevenirea și combaterea bullying-ului în rândul elevilor
Obiectiv general: prevenția și combatarea violenței în mediul școlar, respectiv a comportamentelor de intimidare (bullying).
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
informarea și conștientizare a fenomenului de bullying

OO1: să manifeste sensibilitate și să înțeleagă impactul emoțional al cuvintelor;


OO2: să identifice comportamentul de bullying;
OO3: să înțeleagă rolul pe care îl poate avea într-o situație de bullying;
OO4: să crească nivelul de autoconștientizare și să exploreze părerile și nevoile elevilor privind siguranța și bunăstarea la școală, și percepția și
înțelegerea indivizilor cu privire la bullying și violență;
OO5: să dezvolte competențe de cooperare și relaționare interpersonală:
OO6: să aibă atitudini și deprinderi de comportament prosocial atât la școală, cât și în afara școlii.
STRATEGII DIDACTICE:
1) Metoda: brainstorming conversația euristică, expunerea, modelarea, explicația, problematizarea, feed-back-ul, algoritmizarea, generalizarea, ,
2) Forme de organizare: frontal pe grupe și individual.
3) Evaluare: discuții, aprecierea lucrărilor realizate, chestionare, etc.
4) Materiale necesare: flipchart, bilețele care se lipesc, coli albe de hârtie, bandă adezivă, markere, cartonașe ( verde, galben, portocaliu și roșu),
foarfece, setul de cartonașe „barometrul violenței”, cartonașe pentru fete și băieți tipărite în culori diferite și decupate.

Bibliografie: Laurenția Filipschi, Analiza cadrului de politici în abordarea fenomenului de bullying în școli finanțat de UNICEF Moldova
Studiu efectuat de Centrul de Investigații și Consultanță „SocioPolis”, la cererea UNICEF Moldova Chișinău, 2019
https://childhub.org/ro/materiale-invatare-online/program-de-prevenire-bullying-ului-scoli

Etapele Elemente de conținut Timp Strategii didactice Strategii de


lecției Activitatea învățătorului Activitatea elevilor Forme Metode Mijloace evaluare
Moment Aranjarea clasei și Își pregătesc rechizitele 1 min Individual
organizatoric asigurarea climatului necesare pentru lecție.
socio-afectiv necesar
desfășurării lecției.
Evocare Profesorul enunţă tema Fiecare elev are dreptul la un 15 min. Frontal Foi care se
care urmează să fie pusă număr nelimitat de idei, lipesc pe
spre discuţie, primul pas orice ideie este acceptată. Brainstorming flipchart
fiind cercetarea noţiunii Fiecare din ei notează ideile
de bullying. pe foi după care le lipesc pe
-Spuneţi tot ce vă trece flipchart.
prin minte?
- Nu criticaţi ideile
celorlalţi?
- Daţi frâu liber
imaginaţiei?
- Lansaţi cât mai multe
idei?
- Preluaţi ideile celorlalaţi Conversația
şi prelucraţi-le?
Creăm context în care
elevul îşi aminteşte ce ştie
despre subiectul abordat,
începe să se gândească la
subiect. va scrie comentariile abuzive
și nepoliticoase sau poreclele
ofensatoare pe care le-a auzit
despre alți elevi pe foile care Conversație
se lipesc. euristică
O scurtă discuție despre
comentarii nepoliticoase,
porecle jignitoare.

După ce veți finisa veți


lipi foile pe tablă ,
marcând următoarea grilă-
scară: tachinare/glume
ușoare; glumă umilitoare;
insultă dureroasă, insultă
foarte dureroasă.
Vă propun câteva
întrebări, voi răspundeți:
-Contează modul în care
cuvântul a fost utilizat de
către cine?
-De ce folosesc oamenii
astfel de cuvinte?
-A provoca durere altora
folosind astfel de cuvinte
este o formă de bullying
sau nu?
-În care grup se află cele
mai ofensatoare cuvinte?
Realizarea Pornind de la cele expuse
sensului vom anunța tema
lecției:BULLYINGUL. Elevilor li se propune să
-Trebuie să identificați și definească noţiunile de:
să definiți Bullying – reprezintă un 8min
comportamentul de comportament repetat și Individual Manual Discuții
bullying (roluri, tipuri, intenționat prin care
consecințe) agresorul își rănește ,
persecută și intimidează
victima prin diferite forme.
Tipuri: verbal, fizic, social,
cyberbullying.
Consecințe: sănătate mintală
și fizică; comportamente de
risc și antisociale; realizări
academice; relații
12 min
sociale;probleme financiare. Individual

Reflecție Le propunem copiilor Elevii oferă răspunsuri 7 min


vizionarea unui filmuleț imediate referitor la
de scurt metraj.(Anexa fenomenul bullying. Individual
nr.2).
După care Aprecierea
ne concentrăm discuția pe răspunsurilor
bullying și nevoile privind .
siguranța, prin intermediul
întrebărilor?
1)Ce situații din școală ați generalizarea
remarcat din privința
bullyingului.
2)Care activitate va
surprins mai mult? De ce?
3)De ce aveți nevoie
pentru a vă simți în Explicația
siguranță?
Extensie După această activitate 3 min Feed-back-ul
pentru a vă întări
cunoștințele aveți de
realizat fiecare câte o
carte(7 file) ce cuprinde
fenomenul Bullying.
(apariția,prevenția,
cauzele, recomandări).

Anexa n.1
MIT:
Bullying-ul este un ritual de inițiere prin care trebuie să trecem toți.
REALITATE:
Unii oameni pretind că hărțuirea, discriminarea, rasismul, violența, atacul, urmărirea, abuzul fizic, abuzul sexual, molestarea, violul și violența
domestică sunt ritualuri de inițiere, dar toate sunt de neacceptat.
MIT:
Uneori agresorii de fapt își ajută victimele împingându-i să învețe să se apere.
REALITATE:
Frica nu este propice pentru a învăța să te aperi. Trebuie să-i învățăm pe copii abilitățile de care au nevoie pentru a fi autoritari într-un mediu
înțelegător și susținător, nu prin coerciție (constrângere) și amenințări.
MIT:
Copiii scapă de bullying când cresc.
REALITATE:
Destul de des, copiii care agresează cresc și devin adulți care agresează sau care folosesc comportamentul negativ pentru a obține ce doresc, dacă
respectivul lor comportament nu a fost contestat de către autoritățile relevante, fie ele școală sau părinți.
MIT:
Agresorii sunt puternici din punct de vedere psihologic.
REALITATE:
Agresorii compensează pentru slăbiciunea lor cu agresiune. Ceea ce unii oameni văd în mod greșit drept „tărie psihică” este de fapt o determinare
agresivă de a încălca granițele altor oameni fără respect sau considerație pentru ceilalți, fără a te gândi la consecințe, și un fond infinit de scuze și
motivații goale pentru agresiunea lor. O motivație este o încercare de a pune o față acceptabilă social unui comportament inacceptabil social. Mulți
adulți sunt păcăliți de această înșelătorie și manipulare.
MIT:
Copiii și tinerii care sunt agresați vor spune unui adult aproape întotdeauna.
REALITATE:
Adulții adesea nu sunt conștienți de bullying — în parte pentru că mulți copii nu îl raportează. Doar 1/3 din elevii care au fost agresați au raportat
acest lucru unui adult. Băieții și copiii mai mari sunt mai puțin predispuși decât fetele și copiii mai mici să spună unui adult despre bullying. Ar putea
să le fie teamă că adulții nu vor lua în serios preocupările lor sau vor gestiona neadecvat situația de bullying.

ANEXĂ 2
CARTONAȘE:
PENTRU BĂIEȚI
Este dureros pentru un băiat atunci când prietenul lui cel mai bun din clasă îi spune că nu îi mai este prieten.
Este dureros pentru un băiat atunci când prietenii lui îi spun că este un laș.
Este dureros pentru un băiat atunci când colegii lui îl tachinează că este slab/nătăfleț.
Este dureros pentru un băiat atunci când prietenii lui sunt nervoși și strigă la el.
Este dureros pentru un băiat atunci când prietenii lui nu au încredere în el și îl fac mincinos.
Este dureros pentru un băiat atunci când prietenul lui spune secretul său unui alt coleg.
Este dureros pentru un băiat să fie lovit de colegii săi.
Este dureros pentru un băiat atunci când prietenii lui îi spun că este nebun.
Este dureros pentru un băiat atunci când colegii lui îi spun că este cățelușul profesorului.
PENTRU FETE
Este dureros pentru o fată atunci când prietena ei cea mai bună din clasă îi spune că nu îi mai este prietenă.
Este dureros pentru o fată atunci când prietenele ei îi spun că este băiețoasă.
Este dureros pentru o fată atunci când colegele ei o tachinează că este sensibilă.
Este dureros pentru o fată atunci când prietenele ei sunt nervoase și o bârfesc.
Este dureros pentru o fată atunci când prietenele ei nu au încredere în ea și o fac mincinoasă.
Este dureros pentru o fată atunci când prietena ei spune secretul său unei alte colege.
Este dureros pentru o fată să fie lovită de colegele sale.
Este dureros pentru o fată atunci când prietenele ei îi spun că este nebună.
Este dureros pentru o fată atunci când colegele ei îi spun că este cățelușul profesorului.

Anexa n.3

S-ar putea să vă placă și