Examen Teorie După Întrebări

89.
Actualitatea tulburărilor mintale și comportamentale la maturi și adolescenți,

datorate utilizării de substanțe psihoactive. Clasificarea și epidemiologia.
SP sunt naturale sau sintetice, capabile să inducă:
1.Dependenţă psihologică sau biologică.
2. În general, ele acţionează la nivelul mai multor aparate şi sisteme, cel mai
important fiind sistemul motivaţional, unde produc modificări durabile.
3. Toate aceste substanțe induc întro primă instanţă euforie, la care se asociază
efecte de tip deprimant, stimulant sau halucinogen.
Clasificarea în funcţie de efectele lor asupra sistemului nervos central:

1. Deprimant:
-opioizi,
-cannabis,
- benzodiazepine,
- barbiturice și
- substanțe volatile.
2. Stimulant:
- cocaina,
-amfetamine,
-cafeina,
- nicotina.
3. Halucinogen:
- phenciclidina,
- MDMA (ecstasy),
- LSD,
-mescalina,
- psilocybina
Clasificarea SP (substanțelor psihoactive) :
1. Аlcool
1. Stupefiante (droguri)
2. Substanțe toxice – substanțe SP, care nu se incadrează în lista stupefiantelor
Dupa tipul de actiune:
—) Сu acțiune sedativă (аlcool, оpiacee, barbiturice, benzodiazepine)
—) Сu acțiune stimulanta (cocaina, cofeina, аmfetamina, efedrina)
—) Сu acțiune psihedelică (LSD, canabis, droguri volatile)
—) Substanțele psihoactive din grupul medicamentelor:
- benzodiazepinele
- barbiturice
- analeptice
EPIDEMIOLOGIE:
—)boli mentale si abuzul de substante coexista in mod frecvent
—) Abuzul de substante este al doile factor de risc pentru suicid
1. Multi persoanii sunt sub influenta substantelor-cind se sinucid
2. Abuzul de cocaina si metamfetamine, are legatura strinsa cu sinuciderea (perioda
de sevraj)
3.
TULBURARI MENTALE se caracterizeaza prin :
1. Dependenta fizica -caracterizata prin simptome ale tolerantei si sevrajului

2. Dependenta psihica - este nevoia de a mentine senzatia de placere prin consumul
substantei sau de a evita senzatia de rau psihic atunci cand nu mai consuma
substanta respectiva
3. Schimbarea reactivității organismului la substanța folosită - tolernta
4. Modificarea personalității (pentru unele dependențe)
—) Alcoolism: (betia simpla)
st 1. :
- euforie,
- tulburari de coordonare miscarilor,
- tulburari de echilibru,
- di-zartrie
st.2:
- dificultati de vorbire,
- halucinatii,
- iluzii,
- tulburari de conștiinta cantitativa - obnubilare
st 3 :
- ataxia( lipsa controlului muschilor sau lipsa coordonarii miscarilor voluntare, precum
mersul sau ridicarea unor obiecte).
- tul de constiinta : coma alcoolica, deces.
—) Alcoolism (betia patologica)
-Tip maniacal
- Psihopatoid
- Disforic
- Histrionic
- Epileptoid
- Paranoid
In dependenta de forma personele au comportament sau trasaturi psihiatrice:
1. tulburari de conștiinta calitativa: stari crepusculare(intra brusc. iesa brusc cu
amnezie totala )
2. SINDROMUL KORSAKOV
-Amnezie de fixare (anterograda)
-Dezorientare temporo-spatială
- False recunoaşteri, pseudoreminiscente (trairea unor evenimente trecute la modul
prezent)
- Confabulatii - cu tematică de grandoare
—) halucinații de memorie,
—) umplerea golurilor de memorie cu evenimente virosimile, dar care nu s-au
întâmplat în perioada respectiva sau nu s-au întâmplat niciodată;
- Dispozitie euforică, cu logoree
3. DELIRIUM ETILIC- delirium tremens
• Halucinatii predominante vizuale
•Tulburari de constiinta ondulatorii, pe fundal de sevraj
•Dezorientare in timp, spatiu,dar se pastreaza orientarea referitor la propria
persoana
•Hipertermie
•Scadere diureza
•Scadere tensiune arteriala
4.HALUCINOZA ETILICA
-predominanta halucinatiilor auditive cu constiinta clara
- evolutie poate aparea delirul de relatie, influenta, persecutie
5. PSIHOZA ETELICA DELIRANTA:
- Se manifesta cu delir senzitiv
- comportament agresiv fata de “persecutori”
- deliriu de gelozie
—) DROGURI
1. Senzatii placute:
- Relaxare,
- Satisfacție,
- Senzatie de ebrietate usoara
- Sentimente de fericire
- Halucinații ușoare
- Creșterea apetitului
- Anxietate redusă
2. Efecte adverse :
—) Tulburari de coordonare motorie
—) Tulburări de memorie.
—) Tulburări psihice acute:
1. Moria sau euforia,
2. Tulburări de percepție a anturajului
3. halucinații vizuale și auditive
—) Intoxicație acută ( supradozare):
1.Sopor sau coma
2. Dezvoltarea encefalopatiei și polineuropatiei
- сonfuzie
- tulburari de schema corporala,
- dizartria,
- аstazia-аbazia,
- аpraxia, аnestezii, pareze
3. Sdr de sevraj :
- neliniște
- irascibilitate
- dureri în tot corpul,
- insomnie,
90. Conceptul de sinucidere, violentă si alte urgente în psihiatrie.
Sinucidere :
CAUZE:
1.boli psihice
- Schizofrenie
- tul de personalitate
- stres postraumatic
2. abuzul de substante
- majoritate stau sub influeta substantelor sedativ -hipnotice
- alcool
- benzodiazepine
- cocaina (sevraj)
- metamfetamina3. dependenta de jocuri
4. stari patologice
- durerea cronica
- traumatismul cranio -cerebral
- cancer
- hemodializa
- HIV
-LES
- Insomina, apneea de somn, sunt factori de risc pentru depresia si sinuicidare
- tulburari de dispozitia, de la afectiuni asa cum : hipotiroidizm, b. Alzheimer,

tumoare cerebrale,
5. Stari psihosociale:
-deznadejdea
-pierderea placerii de viata
- depresia
- anxietatea
- pierderea membrului din familia,sau unui prieten
- pierderea locului de minca sau izolarea sociala
-abuzul sexual
- saracia
6. Mass-media
- internetul
- jocuri
Epidemiologie:
—) barbatii mai des decita femei/ de doua ori
—) barbatii folosesc metodele mai violente (arme de foc, spinzurate )
—) barbatii tineri intre 15 -24 de ani
—) la persoae necasatorite , divortate
—)
Fazele:
1).Suicidatia
—) faza de incubatie,
—) de aparitie a ideii de a termina cu totul si de a-si pune capat zilelor.
Cauzele sunt :
—) de natura psihopatologica:
- tulburari psihice grave,
-strari depresive severe,
-etilism cronic etc.),
—) de natura sociala
-esec scolar,
-profesional,
-familial etc
—) natura psihosomatica
-boli incurabile,
- infirmitati fizice,
- malformatii congenitale
2).Suicidactia
- faza de trecere de la idee la decizie,
- cautarea formelor, metodelor si procedeelor de realizare
-este momentul “exploziei autodistructive” cand individul adopta decizia
infaptuirii suicidului.
3).Traumatizatia
- faza de realizare efectiva,
-de punere in practica a modalitatilor autodistructive.
Violența reprezintă utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup,

clasă socială în scopul impunerii voinței asupra altora.
Tipuri:
1. Violența fizică – utilizarea forței în scopul provocării suferinței fizice;
2.Violența psihică – utilizarea unui limbaj care influențează negativ dezvoltarea
personalității unei persoane;
3. Violența verbală - utilizarea unui limbaj vulgar pentru a jigni și provoca o
persoană.
Violența in familia:
—) violența verbală
- limbaj jignitor, brutal,
- cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
—) violența psihologică
- impunerea voinței sau a controlului personal,
- provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică
- șantaj,
- violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor,
—) violența fizică
- vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire,
- trântire,
-tragere de păr,
-înțepare,
- tăiere,
-ardere,
- strangulare,
- mușcare,
- otrăvire,
- intoxicare,
—) violența sexuală
- agresiune sexuală,
-impunere de acte degradante,
- manipulare,
—) violența economică
- interzicerea activității profesionale,
- lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente,
obiecte de primă necesitate,
- interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune,
- control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune,
—) violența socială
- impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni,
- interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, -
interzicerea/limitarea realizării profesionale,
91. Definiția psihodiagnosticului, tehnicile sale. Clasificarea testelor

psihologice.
—) este un act sintetic de evaluare a unei persoane ca rezultatul al examinarii
psihologice.
Analiza psihologica a cazului şi include astfel de tehnici, precum:

• observarea
• anamneza (istoria)
• conversaţia (discuţiile)
• interogarea
• teste
Scopul folosirii testelor: este obtinerea in timp scurt a unor date informative
cuantificabile despre trasaturile psihologice ale subiectului testat .
Clasificarea testelor psihologice:

• După modul de executare a sarcinii de către subiect:
-teste orale
-teste scrise (creion – hârtie)
-teste de performanţă (cu manipulare de obiecte şi piese sau teste administrate de
calculator)
• După gradul de utilizare a limbajului în rezolvarea sarcinii:

-teste verbale (teste de vocabular sau de rafinament verbal)
-teste non-verbale (de exemplu completarea unor figuri lacunare)
• După numărul de persoane care pot fi examinate simultan:

‐teste individuale
‐teste colective
• După timpul de execuţie a sarcinii:

‐teste cu limită de timp
‐teste cu timp de lucru nelimitat
•În funcţie de comportamentele evaluate de itemii lor:

-teste cognitive:
-teste de aptitudini
-teste de succes educaţional
-teste afective:
-chestionare de personalitate
-tehnici proiective
-teste obiective de personalitate
•După modul de stabilire a cotei la test:

‐teste obiective (cotarea răspunsurilor se face după o regulă prestabilită)
‐teste subiective (folosite în psihologia clinică şi care permit ca mai mulţi
evaluatori să coteze foarte diferit răspunsurile aceleiaşi persoane, testele
proiective făcând parte din această categorie)
Tehnici proiective :
•-tehnici asociative (Rorschach)
•-tehnici constructive (Testul aperceptiei tematice)
•-tehnici de completare (Testul Rosenzweig)
•-tehnici de ordonare (Testul Szodi)
•-tehnic expresive (Testul arborelui)
92. Dereglări cantitative și calitative ale memoriei (exemplificări clinice).
Retardul mintal. QI (aprecierea lui).
—) Tulburari de memorie
Memoria - funcția psihica prin care informația se înregistrează, se păstrează și se

reproduce
Tulburări de memorie cantitative:

1. Hipomnezia - este o scădere de diferit grad a memoriei.
—) Se întâlneşte în stări de surmenaj, nevroze, oligofrenii, stări de involuţie.
2. Amnezia:
—) Anterogradă - incapacitate de a fixa și reproduce informatia după debutul
bolii
- contuzii craniocerebrale,
- stări reactive,
- psihoze infecţioase,
- sindromul Korsakov.
—) Retrogrado - pierderea memoriei până la boală.
- totală
-lacunară (parţial )
—) Amnezia anteroretrogradă: pierderea memoriei până şi după boală
- ateroscleroză, cerebrală, psihoze senile, sindromul Korsakov.
—) Amnezia progredientă - pierderea materialului din memorie în ordine inversă
cumulării ei
- in alzheimer
3. Hipermnezia - cresterea capacității de a înregistra si evoca informați.

- La bolnavi apar o mulţime de amintiri demult uitate.
—) Se înregistrează la bolnavi cu o psihoză maniaco-depresivă, intoxicaţii cu
narcotice.
Tulburări de memorie calitative

1. Confabulațiile -
*** facem inconstient
- sindrom Korsakov, psihoze aterosclerotice senile
2. Ecmnezia - subiectul se plasează în trecut, - incurcând trecutul cu prezentul:
—) demenţă senilă
3. Pseudoreminiscente - reproducerea unor evenimente reale din trecut, pe care

il retrăieşte în prezent.
-Amnezie de fixare
- False recunoaşteri, pseudoreminiscente
Apare în:
• alcoolism cronic
• intoxicatii acute
• TCC (trauma cranoi-cerebrala)
• infectii
• tumori
QI - reprezinta masura inteligentei umane exprimata printr-un numar rezultat in

urma sustinerii unui test standardizat, raportat la varsta cronologica.
—) Desi testele de inteligenta standardizate pot masura IQ-ul incepand cu varsta
de aprozimativ 3 ani si pana la varsta de 90 de ani,
—) O evaluare complexa si valoroasa a abilitatilor cognitive (atat verbale, cat si
non-verbale) poate fi facuta dupa varsta de 6 ani.
♦ După nivelul IQ-ului , inteligenta poate fi grupată astfel:

—) Intelect normal superior QI: 100 şi peste:
—) Intelect normal inferior QI: 90-80;
—) Intelect liminar QI: 80-70.
Retardarea mentală reprezintă oprirea dezvoltării mentale sau o dezvoltare
mentală incompletă care se caracterizează în special prin afectarea facultăților
care contribuie la nivelul global de inteligență, adică a capacităților cognitive, de
vorbire, motorii și sociale.
Retardarea mentala usoara:
—) Retardarea poate apărea cu sau fără orice altă tulburare mentală sau
somatică.
Interval aproximativ de IQ de la 50 pana la 69
- la adulți, vârsta mentală de la 9 la sub 12 ani.
Faza preșcolară (0-5 ani)
1. Dezvoltarea generală este mai lentă decât a celor de aceeași vârstă. 2.
Problemele de dezvoltare nu pot fi ușor identificate până când copilul începe
școala primară.
Faza școlară (6-15 ani):
1.Poate folosi abilități simple de învățare (ex. abilități de citit, scris, aritmetice).
2. Poate achiziționa abilități pre-vocaționale.
Adolescență și perioada de adult (după 16 ani)
1. Se poate integra în comunitate, cu sprijin.
2. Cu sprijin, poate fi angajat în munci ușoare și poate duce o viață socială în
comunitate.
Retardare mentală moderată

—) IQ‐ul este de obicei cuprins între 35 și 49.
1. Dezvoltarea generală este în mod evident mai lentă decât a copiilor de aceeași
vârstă.
2. Poate achiziționa abilități de comunicare de bază și activități de autoîngrijire.
1. Poate învăța unele activități practice pentru activitățile cotidiene.
2. Poate trăi relativ independent în mediul familial și cu sprijin corespunzător.
1. Poate învăța să execute sarcini ușoare într-un mediu de lucru special conceput.
Retardare mentală severa

—) QI 20-34:
—) la adult vârsta mintală de 3-6 ani;
—) Majoritatea persoanelor din această categorie suferă de un grad marcat de afectare
motorie sau alte deficite asociate,
—) indicând prezența lezării sau nedezvoltării sistemului nervos central într‐un grad
clinic semnificativ.
Retardare mentală profunda

IQ‐ul sub 20.
1. Discrepanță semnificativă în dezvoltarea generală, comparativ cu copiii de aceeași
vârstă.
2.Unii copii pot avea dizabilități fizice.
3. Abilități limitate de comunicare și de răspuns la stimuli..
1.Dezvoltare întârziată în abilitățile motorii.
2.Poate învăța tehnici limitate de comunicare și sarcini simple de autoîngrijire.
1.Posedă abilități simple de comunicare.
2. Poate face activități simple de autoîngrijire cu sprijin special.
Tratament
In retardarea mentala necomplicata se urmareste:
1. Corectarea reactiilor emotionale exagerate si a instabilitatii paihomotorii cu:
- benzodiazepine (diazepam)
- sau neuroleptice sedative (levomepromazin,neuleptil);
2. Cresterea randamentului intelectual printr‐o medicatie neurotrofica: piracetam,
nootropil, piritinol, encefabol, cerebrolizina.
93. Metode contemporane de tratament în domeniul sănătății mintale
- psihofarmacologia,
- psihoterapia,
- reabilitarea psihosocială,
- strategii de optimizare a actului terapeutic.
Datorita tratamentului contemporane utilizate in domeniu sanatatii mentale,

putem declara ca :
—) Depresia poate fi cu succes tratată cu medicamente anti-depresante şi cu
ajutorul intervenţiilor psihologice;
—)Reabilitarea psiho-socială şi terapia de familie, în combinaţie cu medicaţiile,
reduc rata recidivei schizofreniei;
—) Intervenţiile complexe de scurtă durată, au demonstrat o reducere
considerabila a consumului de alcool;
—) Tratamentul pentru dependenţa de droguri este eficient prin reducerea
abuzului de droguri .
—) Prinicipalele Medicamente Psihofarmacologice utilizate în psihiatrie sunt:

1. Antipsihotice
2. Antidepresive
3. Anxiolitice
3. Hipnotice
4.Cognitive
5. Psihostimulativele
—) Psihoterapia
Psihoterapia este definită ca
-o acţiune psihologică sistematică, planificată şi intenţională,
- având la bază un sistem teoretic conceptual bine pus la punct
- şi exercitată de către un psihoterapeut calificat (psiholog sau medic) asupra
pacientului.
Scopul: a înţelege comportamentul pacientului şi a modifica acest
comportament astfel, încât dificultăţile existenţiale ale acestuia să fie înlăturate
sau diminuate.
—) se bazează pe colaborarea voluntară dintre psihoterapeut şi pacient. —) Ea se
asociază uneori cu tratamentul medicamentos şi/sau cu măsuri de asistenţă
socială şi pedagogică.
1. Individuală (obiectul intervenţiei este individul),
2. În grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un grup terapeutic)
3. Sau de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie
etc.).
FORME:
a) Activ-Directive:
1. tehnici de relaxare;
2. sugestia şi hipnoza;
3. abordarea cognitiv-comportamentală;
4. abordarea umanist-existenţial-experienţială;
5. psihoterapia adleriană.
b) Holistice, orientate către:
1. abordările dinamice (freudiană, junghiană);
2. abordarea non-directivǎ - Carl Rogers;
3. abordarea abreactivă,
Orientari in psihoterapie:
1. Psihanaliza
—)se distinge prin faptul că încurajează verbalizarea gândurilor pacienţilor,
incluzând asociaţiile libere, fanteziile şi visele din care analistul interpretează
natura conflictelor inconştiente care produc simptomele pacienţilor.
2. Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să

identifice şi să modifice cogniţiile maladaptative, credinţele şi comportamentele
cu scopul de a influenţa emoţiile negative distructive şi comportamentele
disfuncţionale problematice.
Indicatii absolute:
Atacuri de panic
Anxietate generalizată
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Tulburarea hipocondrică și fobiile.
3. Psihoterapia psihodinamică
—) se bazeaza pe identificarea conţinutului inconştient al psihismului clientului
cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice.
4. Psihoterapia existenţială se bazează pe credinţa existenţială că fiinţele

umane sunt unice în lume. Această izolare conduce la sentimentul lipsei de sens
care poate fi depăşit numai prin crearea valorilor şi înţelesurilor proprii.
5.Psihoterapia umanistă
—) Psihoterapia umanistă se ocupă de contextul uman al dezvoltării individului
subliniind înţelesul subiectiv, respingând determinismul şi preocupându-se de
creşterea pozitivă
6. ’Psihoterapia de scurtă'
—) subliniază centrarea pe o anumită problemă şi intervenţia directă.
—) Este bazată pe soluţii şi nu orientată pe problemă.
7. Psihoterapia sistemică se adresează oamenilor în relaţie, respectiv are de-a

face cu interacţiunile de grup. Include terapia familială şi consilierea maritală.
8.Psihoterapia transpersonală se adresează clientului în contextul unei

înţelegeri spirituale a conştienţei.
REABILITAREA:
—) Un ansamblu de îngrijiri psihice şi sociale organizate pentru:
- ajutorarea pacienţilor cu tulburări mentale cronice,
—) cu scopul de :
- atingere a unui nivel înalt de funcţionare socială.
Include o gama de interventii :

1.Medicale
2.Psihologice
3.Pedagogice
4.Sociale si economice
Scopul reabilitarii::
1.Imbunatatirea calitatii vietii
2. Imbunatatirea functionalitatii sociale
—) Daca vorbim despre medicatie in cadrul reabilitari:

- este reducerea simptomelor patologice, reducerea bolii,
- Tratamentul se axeaza pe incapacitatile pacientului în urma bolii,
—) iar reabilitarea se axeaza pe dezvoltarea punctelor forte și al abilitatilor

pacientului.
—) In reabilitarea psihosociala sunt stipulate urmatoare sarcini :
1. Interventia medicamentoasa
2.Interventii psihoterapeutice
3. Interventii psihosociale
—) metode de interventii psihosociale
1.Psihoeducatia: cunostinte despre boala, sprijin,
2. Training de abilitati cognitive:
-aptitudini de viață elementare,
-aptitudini de comunicare și sociale,
-aptitudini de a face față situațiilor dificile emoțional,
-rezolvare de probleme;
3. Training abilitati sociale:

-excursii
- activitati in grupuri
- competitii
- activitati sportive, culturale, educationale.
4. Terapia ocupationala:
-art-terapie,
-biblioterapie,
-terapie cu mișcare și dans,
-terapie prin muzică,
- psiho-desen;
5.Terapia de familie
6.Ergoterapia -munca manuală depusă de bolnav constituie factorul activ al
vindecării.
94. Metode de tratament contemporane in domeniul sănătății mintale.

Psihofarmacologia.
Datorita tratamentului contemporane utilizate in domeniu sanatatii mentale, putem declara ca

:
—) Depresia poate fi cu succes tratată cu medicamente anti-depresante şi cu ajutorul
intervenţiilor psihologice;
—)Reabilitarea psiho-socială şi terapia de familie, în combinaţie cu medicaţiile, reduc rata
recidivei schizofreniei;
—) Intervenţiile complexe de scurtă durată, au demonstrat o reducere considerabila a
consumului de alcool;
—) Tratamentul pentru dependenţa de droguri este eficient prin reducerea abuzului de
droguri .
—) Prinicipalele Medicamente Psihofarmacologice utilizate în psihiatrie sunt:

1. Antipsihotice
2. Antidepresive
3. Anxiolitice
3. Hipnotice
4.Cognitive
5. Psihostimulativele
1. Neurolepticele(antipsihotice )
—) Antipsihoticele sunt medicamentele care actioneaza asupra simptomelor psihotice:
-delir, halucinatii, agitatie psihomotorie, stupoare,etc
- prin actiunea blocanta asupra sistemului neurotransmitator preponderent dopaminic
Actiunea antipsihotica include:

1. Efectul sedativ se instaleaza rapid in 15-20 minute :
- inhibiția şi reducerea evidentă a stării de excitație psihomotorie, a agitației şi agresivității.
2. Efectul antipsihotic general :
—) reduce fenomenologia din schizofrenia:
- actiunea antideliranta
- actiunea antihalucinatorie
3. Efectul antianxios combate anxietatea psihotică
4. Efectul antiautistic şi/sau dezinhibitor
-) combaterea simptomelor negative primare din schizofrenie:
5. Efectul antidepresiv produs de unele neuroleptice tipice sau atipice (flupentixol,
tioridazin, sulpirid, leponex etc.).
6.Efectul antimaniacal, anticonfuzional
7. Efectul extrapiramidal si metabolic.
—) Sunt cele mai frecvente reactii adverse după administrarea de neuroleptice.
Efectele somatice ale antipsihoticelor

1.caderea tensiunii arteriale. Este tipica pentru antipsihoticele de prima generatie
(clorpromazina, levomepromazina)
2.Efectul antiemetic .
3. Actiunea antihistaminica a antipsihoticelor poate fi utilizata in reactiile alergice
(clorpromazina)
4.Cresterea apetitului si cresterea greutatii corporale ( acest efect poate fi utilizat in
tratamentul anorexiei nervoase (olanzapina)
5. Creste efectul analgeticelor (droperidol este folosit ca anestetic)
6. Influenteaza termoreglarea ( clorpromazina scade febra de etiologie centrala)
7.Efectul metabolic. Se manifesta prin cresterea prolactinei. Aceasta provoaca scaderea
libidoului, ginecomastie, amenoree.
8.Efectul muscarinic. Se manifesta prin uscaciunea gurii, retentii urinare.
—) Generati I (clasici)
1. Clorpromazina
2. Levomepromazina
3. Flufenazina
—) Generatia II
1. sulpirid
2. amisulpirid
3. risperidon
4. clozapina
5. olanzapina
Indicația:
-în schizofrenie,
- tulburări psihotice cronice,
- tulburări afective bipolare,
- episoade acute delirante survenite pe fundalul tulburărilor de personalitate
—) Efecte adverse :
1. Efecte anticolinergice (uscaciunea mucoaselor, constipatie, retentie urinara, tahicardie)
2. Efecte cognitive: sedare, confuzie, dificultati de concentratia atentiei, dezorientare,
tulburari de memorie.
3. Efecte neurologice (tremor, akatizia, rigiditatea musculara)
4. Sdr neuroleptic malign (rigiditatea musculara, tahicardia, hipertermie, tulburari de
constiinta)
2. Antidepresive :
INDICATIA:
—) Depresia majoră;
—) Episoadele depresive din tulburarea bipolară.
—)Tulburări Depresive
-Tulburări Obsesiv-Compulsive
- Tulburări de Panică,
- Fobia socială.
- Tulburarea anxioasă
- Tulburări Afective (Distimia; Tulburarea afectivă sezonieră; Depresia postpartum;
Tulburarea disforică premenstruală)
- Dereglări de Alimentaţie
- Tulburari Psihosomatice
- Tulburare de Stres Posttraumatic
- Simptome de Sevraj Alcoolic şi Medicamentos (Narcotic)
—) Trei clase de medicamente sunt folosite ca antidepresive:

1. antidepresivele heterociclice (triciclice),
2. agenții serotonin specifici şi
3. alți agenți antidepresivi.
Antidepresivele heterociclice:
amitriptilina,
amoxapina,
desipramina,
imipramina,
Agenții serotonin specifici

ISRI ( Inhibitori de recaptare a serotoninei)
—) nu au efecte secundare în raport cu sistemul cardiovascular şi, de aceea, sunt utile pentru
pacienții cu afecțiuni cardiace
- fluoxetin şi sertralin
Alti agenti :
- NaRI – inhibitor al recaptării de noradrenalină
SNRI – inhibitor al recaptării de serotonină şi noradrenalină
SARI – inhibitor al recaptării de adrenalină şi serotonină
NDRI – inhibitor al recaptării de noradrenalină şi dopamină
NaSSA-antagonist al receptorilor α αα α2 adrenergici
Efectele adverse ale antidepresivelor

1.Efectele anticolinergice ( uscarea mucoaselor, tulburarea vederii ca rezultat al midriazei şi
cicloplegiei,creşterea tensiunii intraoculare,hipertermie,constipație,)
2. Efecte asupra sistemului nervos: Somnolența letargia, oboseala şi starea de slăbiciune,

agitație,anxietate, îngrijorare, insomnie.
3. Simptomele extrapiramidale (un tremor, rigiditatea, akatisia, distonia,
4. Efecte cardiovasculare ( hipotensiunea posturală.
5. Efecte hematologice( agranulocitoze, trombocitopenie, eozinopenie, leucopenie şi
purpură.
6.Efecte hepatice
7. Manifestările alergice au inclus ( erupțiile şi eritemul, urticaria, pruritul )
3. Psihostimulativele-
Este o metoda de tratament aplicata in afectiunile psihiatrice rezistente la terapia
medicamentoasa, precum cazurile severe de depresie, tulburarea bipolara, ideatiile suicidale
si schizofrenia.
4. Timostabilizatoare —) proprietatea de a stabiliza dispoziția,

-Litiul şi sărurile de litiu;
-valproat;
- carbamazepină;
- lamotrigină;
- gabapentin;
EFECTE ADVERSE:
litiu:
—) oboseală musculară, fatigabilitate, disartrie, vedere încețoşată, vertij;
—) tremor fin al extremităților,
—) hiperglicemie,
—) anemie,
—) amețeli
Carbamazepina:
- ataxie,
-vedere încețoşată,
-diplopie,
-cefalee,
-tremor,
-greață,
- febră;
efecte hematologice
Medicamente Anxiolitice
Indicaţii:
- Stări de Anxietate
- Insomnie
- Sindrom de Sevraj
- Stări Depresive
- Epilepsie
- Convulsii
Cel mai des seutilizeazaclasa benzodiazepinelor

—) se împart în dependenta cu actiune :
-ultrascurtă,
- scurtă,
-intermediară şi
- lungă.
Clasificarea :
Anxiolitice: medazepam, clordiazepoxid;
Hipnoinductoare: nitrazepam, flunitrazepam;
Anticonvulsivante: diazepam, nitrazepam, clonazepam;
Antidepresive: alprazolam (Xanax);
Sedative: clorazepat dipotasic (Tranxene), lorazepam (Temesta);
Timoreglatoare: clonazepam (Rivotril), medicament ce pare a avea şi acțiune
antimaniacală.
—) Administrarea repetată şi prelungită abenzodiazepinelor poate conduce fenomenul de

dependență.
5. Medicamente Hipnotice (inductoare de somn)

Gen I : barbituratice
Gen II : nitrazepam
Gen III: zolpidem, zopiclon
6. Medicamente procognitive
- rivastigmine
- donepezil
- galantamine
95. Metodele hipno-sugestive de psihoterapie. Hipnoza, trainingul autogen, metode
de relaxare.
Hipnoza - Hipnoza este o stare intermediară între starea de veghe şi cea de somn,
mai exact, stare prin care trecem în fiecare seară înainte de a adormi şi care nu
durează decît cîteva clipe.
—)Este cu mult mai uşor să hipnotizezi un pacient care vrea să doarmă.
- De aceea, prima şedinţă e de dorit să fie efectuată după amiază sau în orele serii.
1. Este important ca pacientul să se aşeze comod sau să se culce pe canapea, în
poziţia în care el de obicei adoarme.
2. Este necesară liniştea, lipsa luminii puternice şi a frigului.
3. Pentru introducerea în hipnoză se folosesc:
- excitanţi vizuali slabi, rugând ca pacienţii să privească , fără ca să clipească din ochi
la un obiect care luceşte (o bilă de sticlă, ciocănaşul);
- excitanţi auditivi slabi- sunetul metronomului sau slabi excitanţi tactili, atunic când
medicul trece uşor cu mâinile de-a lungul corpului pacientului
TEHNICA
1. În primul rând se explică caracterul reversibil al simptomelor.
2. Ulterior se explică în ce constă această metodă curativă şi că pacientul poate auzi
vocea medicului.
PROBELE PENTRU SUGESTIE

Cu eprubetele; cu mâinile în lacăt; cu mâinile pe ceafă, etc.
METODA VERBALĂ
In această metodă intonaţia este importantă. Se poate utiliza următoarea formulă:
1. Închideţi ochii dvs
2. Nu vă gândiţi la nimic altceva
3. Nu încercaţi să opriţi apropierea somnului
4. Somnul va veni singur de la sine
5. Respiraţi liniştit
6. Eu voi socoti, şi de fiecare dată somnolenţa va creşte - 1,2,3.
7. Respiraţia este liniştită
8. Relaxare completă
9. Odihnă completă- 4,5,6,7
10. Vocea mea vă linişteşte şi vă adoarme din ce în ce mai tare 8,9,10
11. Sunteţi copleşit de o somnolenţă irezistibilă. Doriţi să dormiţi mai tare şi mai
tare-11,12
12. Dormiţi adânc, cât mai profund. Şi aşa până la 20,30 sau 40
13. După care urmează sugestia în rapport.
—) Dacă lăsăm pacientul în această stare şi nu întreţinem cu el rapportul verbal,
atunci în curând somnul hipnotic trece în cel obişnuit.
Antrenamentul autogen.
—) Reprezintă o metodă psihoterapeutică de relaxare.

—) Este utilizată în scopul creşterii capacităţii vitale.
—_ constă în practicarea, pe fondul relaxării musculare cât mai profunde, obţinute pe
baza anumitor poziţii cheie, a unor exerciţii eşalonate pe două cicluri (inferior şi
superior).
—) Durata fiecărui exerciţiu variază între 5- 30 min şedinţa, 15 zile în mediu pentru
fiecare exerciţiu, 3-6-12 luni de antrenament.
Ciclul inferior.
Ex.I. Obţinerea stării de calm prin autosugestie, referitor la senzaţie de greutate.
—) Repetă în minte fără nici o încordare formula- mâna dreaptă e grea- 6 ori.
—) Eu sunt absolut calm- 1 dată.
După prima săptămână senzaţiile de greutate se difuzează la ambele mâini, picioare,
şi în sfârşit pe tot corpul.
Ex.II. Obţinerea senzaţiei de căldură.

—) Corpul este greu 1-2 ori.
—) Eu sunt absolut calm- 1 dată.
—) Mâna dreaptă e caldă- 5 ori.
—) Apoi mâinile, corpul.
Ex.III. Obţinerea bătăilor regulate ale inimii.

—) Iniţial se obţin senzaţiile de greutate, căldură, calm.
—) Ulterior se repetă în minte de 5-6 ori formula „Inima bate liniştit şi puternic".
Ex. IV. Reglarea respiraţiei.

—) Repetarea primelor III.
—) Apoi se repetă în minte de 5-6 ori formula- „Respiraţia este liniştită".
Ex. V. Acţiune asupra organelor cavităţii abdomnale. .

—) Repetarea primelor IV.
—) Apoi se repetă în minte de 5-6 ori formula- „Plexul este cald, degajă căldură".
Metode de relaxare: Jacobson

—) presupune tensionarea și apoi relaxarea câte unei grupe musculare în parte.
Pentru fiecare grupă musculară, tensionezi timp de 5 secunde și apoi relaxezi
instantaneu
Tălpi. Ridică degetele de la picioare cât poți de mult. Ține încordat câteva secunde
apoi relaxează.
Gambe. Trage degetele de la picioare și talpa spre tine, încordând gambele. Ține
încordat câteva secunde, apoi detensionează.
Coapse. Tensionează coapsele apăsând genunchii unul de celălalt ca și cum ai ține o
monedă între ei. Lasă moneda să cadă după câteva secunde și simte relaxarea din
coapse.
Fund. Ridică bazinul, trăgându-l în față. Simte cum se tensionează mușchii feselor.
După câteva secunde, lasă bazinul să revină la loc și simte relaxarea.
Palme și antebrațe. Strânge pumnul tare și adu-l înspre interior de la încheietură.
Simte tensiunea din pumni și antebrațe, apoi lasă moale.
Brațe. Flexează brațele din cot și încordează bicepșii. Tensionează-i câteva secunde.
Lasă brațele să cadă relaxate și observă diferența.
Abdomen. Încordează abdomenul, ”sugând” burta. După câteva secunde,
detensionează.
Spate. Tensionează spatele trăgând de umeri în spate încercând să faci omoplații să
se atingă. După câteva secunde, lasă umerii și spatele detensionate.
Piept. Tensionează mușchii pieptului trăgând aer în piept și ține câteva secunde, apoi
lasă aerul să iasă, lăsând mușchii pieptului să se detensioneze.
Umeri. Ridică umerii pentru a-ți atinge urechile, iar după câteva secunde lasă umerii
jos, detensionați.
Gât. Lasă capul ușor pe spate și privește spre tavan. După câteva secunde, adu capul
în poziție normală și simte cum se relaxează mușchii gâtului.
Gură. Deschide gura larg și simte tensiunea din maxilar. Închide gura și relaxează
maxilarul. Când maxilarul este relaxat, buzele sunt întredeschise. Apasă cu vârful
limbii în cerul gurii. Simte tensiunea în partea din spate a gurii. Relaxează limba.
Presează buzele una de alta și strânge-le sub formă de O. Relaxează-ți buzele.
Ochi. Strânge pleoapele cât poți de tare. Relaxează pleoapele.
Frunte. Ridică sprâncenele cât poți de sus. Simte tensiunea frunții. Lasă sprâncenele
să cadă. Simte relaxarea frunții. Apoi încruntă-te, strângând sprâncenele spre baza
nasului. Apoi lasă fruntea să se relaxeze.
—) Yoga
—) Tehnici de relaxare prin respiratie
—) Tehnici de relaxare prin exercitii si pozitii fizice - posturile yuoga
—) Ascultarea sunetelor naturii
96. Personalitatea, factorii formativi. Stadiile de dezvoltare al personalității: oral,

anal, a genitalității infantile și de latență, a pubertății și adolescenței, stadiul
tinereții adulte, vârstei adulte și maturității.
Personalitatea – ansamblu de trăsături morale și intelectuale, de însușiri și

aptitudini sau defecte care caraterizează modul propriu de a fi al unei
persoane;
—) Conceptia lui Freud :
1. Stadiul oral de la 0- la 18 luni: si dureaza cam 2 ani,
- toate activităţile sunt centrate asupra gurii (mîncarea, muşcatul şi strigatul).
- Copiii se află în dependență totală de mama.
- Copiii învață de la mama dacă lumea e bună sau e rea, dacă îi dă satisfacții ori
în frustrează, dacă e sigură ori periculoasă.
- Un adult fixat la acest stadiu oral de încorporare va efectua în mod excesiv
activități cu caracter oral: mâncat, băut, fumat.
- Dacă copilul rămâne fixat la perioada în care apar dinții (faza oral‐agresivă).
2. Etapa anală individul începe să‐și controlează sfincterul, începe învățarea

deprinderilor igienice;
• Eliminarea fecaliilor produce satisfacție copilului, dar acesta trebuie învețe sa‐și
amâne această satisfacție ;
• Este foarte important modul în care copilul este apreciat de către adulţi şi
părinţi;
•În cazul în care părinții sunt excesiv de severi, copilul poate reacționa în două
moduri:
‐ să defece în locuri și perioade interzise (să dezvolte personalitate anal‐agresivă
cu cruzime, crize de nervi, tendințe distructive;
‐ reținerea de la defecare generează personalități anal‐ reținute: încăpăținate,
tendința spre curățenie, conștiinciozitate.
3. Etapa falică: de la 3 la 6 ani

• Senzațiile agreabile își mută sediul în zona organelor genitale
• Reprezinta dorința sexuală inconștientă raporatat la părintele de sex opus,
dorința de a distruge pe părintele de acelaș sex,
• Copilul descoperă că tatăl poate prezinta un obstacol în dragostea sa faţă de
femeie, apare “complexul lui Oedip” la băieţi şi la fete “ complexul lui Electra“.
—) simbolizează legătura erotică inconștientă cu părintele de sex opus și
rivalitatea față de părintele de același sex, care se dezvoltă încă din copilărie și
provoacă sentimente de vinovăție și teamă în cadrul unei stări nevrotice.
—) Rezolvarea acestui complex ar însemna identificarea cu tatăl și reprimarea
iubirii față de mama pentru băieți și identificarea cu mama pentru fete și
reprimarea iubirii față de tata.
•Rezolvarea incomplectă – personalitatea falică (narcisism, tendința de a atrage
sexul opus, nevoia continuă de recunoaștere și apreciere, când nu li se acordă
considerația cuvenită, etc.).
4. Etapa latenţei sexualităţii infantile

—) Copilul este concentrat asupra construirii, creării, realizării.
—) Această etapă corespunde cu vîrsta de 8‐11 ani.
• Copilul este capabil să preia punctul de vedere al altcuiva.
• Copilului este capabil de a conserva numerele, lungimea, greutatea şi volumul.
• Copiii sunt mai capabili să înveţe, să funcţioneze independent din punct de
vedere social, să dezvolte relaţii de prietenie.
• Superego‐ul constituie una dintre cele trei structuri ale minţii responsabile
pentru dezvoltarea etică şi morală, inclusiv conştiinţa.
5 . Etapa genitala: 11 ‐ 12 ani şi se prelungeşte pînă la 19 ani.

• corespunde cu pubertatea şi adolescenţa,
—) pe parcursul căreia individul devine conştient de identitatea sa personală.
• Se dezvoltă identitatea de grup (semeni).
• Etapa dată se caracterizează prin transformare rapidă şi maturitate sexuală.
• prezenţa comportamentului aberant, chiar antisocial:
- vagabondajul,
- impulsuri de cleptomanie,
- atentate la suicid,
- reacţii isterice,
- anxietate şi sindrome fobice,
- alături de anorexie mentală.
• Pubertatea este primul nivel de referinţă de conştientizarea a propriului corp.

• Adolescenţii sunt conştienţi de statutul lor social, şi de relaţiile cu sexul opus.
• Adolescenţii sunt în căutarea unui nou “Eu”.
Vârsta adultă tânără

• Între 20 și 40 de ani
• deciziile legate de viața intimă a persoanei
• Sănătatea fizică atinge maximul, pentru ca apoi să se degradeze lent.
• Abilitățile intelectuale capătă noi dimensiuni și sunt valorificate mai ales în viața
profesională.
Vârsta de mijloc
• 40 și 65 de ani.
• Căutarea sensului propriei vieți
• Se deteriorează sănătatea fizică și au loc modificări hormonale.
• Abilitățile de rezolvare de probleme practice sunt optime, fiind recunoscute de unii
ca înțelepciune.
Vârsta adultă târzie
• După 65 de ani
• majoritatea persoanelor sunt încă sănătoase și active,
• însă sănătatea se degradează în timp-
• apar strategii alternative de adaptare.
• Definirea scopului vieții este tema de maximă importanță.
97. Principiile de clasificare ale bolilor psihice.

—) Clasificarea clinico - nosologică a bolilor psihice (Kraepelin).
—) Criteriile de clasificare O.M.S. (CIM10).
—) Criteriile de clasificare ale Asociației Americane de Psihiatrie (DSM - V).
Entități fundamentale:
1. Psihoze;
2. Nevroze;
3. Psihopatii.
—) E. Kraepelin (1980) şi se prezintă astfel:

1. Psihoze endogene (schizofrenia, boala bipolară).
2. Psihopatiile, nevrozele şi reacţiile.
3. Narcomaniile.
4. Bolile psihice ale vвrstelor extreme la copii: tulburările psihice reactive,
tulburările psihice legate de anomalii.
5. Tulburările psihice legate de constituţie.
6. Tulburări psihice pe fon somatic.
DSM - IV a apărut оn anul 1980 şi include cinci puncte importante:
Axa I. Tulburări clinice, incluzând tulburări mentale, precum și tulburările de

dezvoltare și învățare;
Axa II. Tulburări de înțelegere și ale personalității, precum și dizabilitatea
intelectuala;
Axa III. Stări patologice somatice care pot influența manifestările
psihopatologice;
Axa IV. Factori psihosociali și de mediu care contribuie la apariția tulburărilor
psihice;
Axa V. Evaluarea globală a funcțiilor psihice.
Clasificarea internationalaCIM 10:
F00-F09-tulburari psihice cu substart organic sau simptomatic
F10-19-tulburari de consum a substantelor psihoactive
F20-29-tulb.mintale,schisofrenie, tulb,schozotipale,stari delirante.
F30-39-tulb.afective ,de dispozitie
F40-49-Tulb.nevrotice,stersul si tulb.somatoforme
F50-59-comportamnt.anormale si tulb.corporali
F60-69-tulb.de personalitate
F70-79-retardul mental
F80-89-tulb.de dezvoltare psihica
F90-98-tulb.de comportament si affective cu debut in copilarie sau adolescent
F99-tulb.psihice neclasificate
98. Psihologia medicală - scop, obiective.
Psihologia medicală este ştiinţa care studiază mecanismele psihologice implicate

în starea de sănătate şi boală.
Psihologia medicală are două componente fundamentale.
Prima componentă se referă la:
1. investigarea mecanismelor psihologice implicate în:
-promovarea şi optimizarea sănătăţii;
2. prevenirea patologiei.
A doua componentă se referă la:
1. investigarea mecanismelor psihologice implicate în patologie.
Doua sarcini de baza:

1. de a participa la formularea diagnosticului
2. De a participa prin intermediul metodelor proprii la actul psihoterapeutic.
Subiectul de studiu:Psihologia bolnavului

Obiectivele:
1. Personalitatea umană; psihicul uman;
2. relaţiile bolnavului cu ambianţa:
- cu familia,
- cu rudele apropiate;
- relaţiile bolnavului cu colegii de serviciu (dacă munceşte undeva);
3. reacţiile subiectului în faţa de :
—) diferitelor situaţii (cunoscute sau care sunt noi pentru el);
—) în faţa diferitor persoane (cunoscute sau pe care le întâlneşte pentru prima
dată);
4. relaţia medic – pacient;
- relaţiile bolnavului cu personalul medico- sanitar;
5. adaptarea individului în familie,in şcoală, în profesie, în societate;
6. aspecte speciale privind psihopatologia copilăriei, adolescenţei,senescenţei;
7. reacţia psihică a bolnavului faţă de agresiunea somatică, de agresiunea
psihică.
99. Psihopatologia generală - tulburările psihomotorii și de voliție.
—) Tulburări ale activității motorii
1. Hipoactivitatea
- scăderea activității motorii,
- se asociază cu încetinirea proceselor cognitive,
—) în depresii, sdr psihoorganice
2. Inhibiția psihomotorie
- scăderea extremă a activității motorii, până la stupoare
3. Stupoare
- hipertonus muscular generalizat cu flexibilitate ceroasă
* pozitia incomoda dar pacientul sta un timp indelungat
4. Hiperactivitatea - creșterea activității motorii
- (sd. Maniacal)
5. Agitația psihomotorie
- activitate crescută,
- dezorganizată,
- cu lipsă de scop
6.Manierisme - gesturi bizare, ciudate
7. Ecomimia - repetarea expresiei faciale a interlocutorului
8.Ecopraxia - repetarea gesturilor interlocutorului
9. Negativism – lipsă de răspuns sau efectuarea acțiunii contrare la o anumită
solicitare.
Catalepsia:
- imobilitate completă = inhibitie psiho-motorie + hipertonie musculară
Aceasta se manifestă :
- prin atacuri,
- prin ințepenirea bruscă a mușchilor,
- și încetarea unor funcții cerebrale.
- pare a fi mort,
- dar acesta poate auzi,
- el fiind parțial conștient.
—) epilepsie
Catatonia este un sindrom psihomotor, al mai multor boli mintale, printre care

se pot menționa:
- schizofrenia,
- tulburarea bipolară,
- depresia clinică și altele,
—) caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții,
—) conduită stereotipă și stupoare mintală.
—) sdr grupează o serie de fenomene psihomotorii:

- catalepsia
- flexibilitate ceroasă
- parakinezii, stereotipii
- la care se adaugă negativismul şi sugestibilitatea ca şi o serie de tulburări
neurovegetative
(—)Catalepsie - o definiție care se referă exclusiv la zona cu motor, și catatonia

obicei asociată cu tulburări mintale endogene.
Tulburări de voinţă (disbuliile)
Tulburări cantitative:
1. Hiperbulia – constă în exagerarea forţei voliţionale.
- Apare în toxicomanii unde există o hiperbulie care are un caracter
unidirecţional şi electiv spre procurarea toxicului.
- Această hiperbulie evoluează pe un fond general hipobulic.
2. Hipobulia – scăderea forţei voliţionale până la dispariţia ei (abulie).
- se caracterizeaza prin scăderea capacităţii de a acţiona.
- se intilneste in stări nevrotice, toxicomani, oligofreii, demenţe.
3. Abulia – lipsa de iniţiativă şi incapacitatea de a acţiona.
- Apare în catatonie, în depresii profunde
a) abulia motorie;
b) abulia intelectuala;
c) abulia constitutionala;
d) abulii sistematizate
Tulburări calitative:
1. Disbulia – este caracterizată prin dificultatea de a trece la o acţiune sau de a
sfârşi o acţiune începută.
- Apare în neurastenie, debutul schizofreniei.
2. Parabulia – constă într-o insuficienţă voliţională, determinată de anumite
dorinţe, pulsiuni sau acte paralele parazite.
3. Impulsivitatea – este o insuficienţă a voinţei pasive, frenatorii
—) care are ca rezultat comportamentul impusiv determinat de
dezechilibrul dintre tendinţa impulsivă şi controlul voluntar.
100. Psihopatologia generală - tulburările de memorie și intelect.
—) Tulburari de memorie
Memoria - funcția psihica prin care informația se înregistrează, se păstrează și se

reproduce

2. Amnezia:
bolii
- stări reactive,
- totală
cumulării ei
- in alzheimer

narcotice.


-Amnezie de fixare
Apare în:
• infectii
• tumori
Retardarea mentală reprezintă oprirea dezvoltării mentale sau o dezvoltare

mentală incompletă care se caracterizează în special prin afectarea facultăților
care contribuie la nivelul global de inteligență, adică a capacităților cognitive, de
vorbire, motorii și sociale.
Retardarea mentala usoara:
—) Retardarea poate apărea cu sau fără orice altă tulburare mentală sau
somatică.
Interval aproximativ de IQ de la 50 pana la 69
- la adulți, vârsta mentală de la 9 la sub 12 ani.
1. Dezvoltarea generală este mai lentă decât a celor de aceeași vârstă. 2.
Problemele de dezvoltare nu pot fi ușor identificate până când copilul începe
școala primară.
1.Poate folosi abilități simple de învățare (ex. abilități de citit, scris, aritmetice).
2. Poate achiziționa abilități pre-vocaționale.
1. Se poate integra în comunitate, cu sprijin.
2. Cu sprijin, poate fi angajat în munci ușoare și poate duce o viață socială în
comunitate.
Retardare mentală moderată

—) IQ‐ul este de obicei cuprins între 35 și 49.
1. Dezvoltarea generală este în mod evident mai lentă decât a copiilor de aceeași
vârstă.
2. Poate achiziționa abilități de comunicare de bază și activități de autoîngrijire.
1. Poate învăța unele activități practice pentru activitățile cotidiene.
2. Poate trăi relativ independent în mediul familial și cu sprijin corespunzător.
1. Poate învăța să execute sarcini ușoare într-un mediu de lucru special conceput.
Retardare mentală severa

—) QI 20-34:
—) la adult vârsta mintală de 3-6 ani;
—) Majoritatea persoanelor din această categorie suferă de un grad marcat de afectare
motorie sau alte deficite asociate,
—) indicând prezența lezării sau nedezvoltării sistemului nervos central într‐un grad
clinic semnificativ.
Retardare mentală profunda

IQ‐ul sub 20.
1. Discrepanță semnificativă în dezvoltarea generală, comparativ cu copiii de aceeași
vârstă.
2.Unii copii pot avea dizabilități fizice.
3. Abilități limitate de comunicare și de răspuns la stimuli..
1.Dezvoltare întârziată în abilitățile motorii.
2.Poate învăța tehnici limitate de comunicare și sarcini simple de autoîngrijire.
1.Posedă abilități simple de comunicare.
2. Poate face activități simple de autoîngrijire cu sprijin special.
Tratament
In retardarea mentala necomplicata se urmareste:
1. Corectarea reactiilor emotionale exagerate si a instabilitatii paihomotorii cu:
- benzodiazepine (diazepam)
- sau neuroleptice sedative (levomepromazin,neuleptil);
2. Cresterea randamentului intelectual printr‐o medicatie neurotrofica: piracetam,
nootropil, piritinol, encefabol, cerebrolizina.
101. Psihopatologia generală - tulburările de conștiență, atenție și voliție.
—) Tulburări de conştiinţă
Criterii de apreciere a clarităpţii conştiinţei:
1. gradul de orientare temporo-spațială;
2. posibilitatea de a realiza un contact cu bolnavul;
3. comportamentul pacientului în timpul convorbirii;
4. starea proceselor de gândire mai ales acea abstractă.
Tulburări de conştiinţă cantitative:

1. Starea de obtuzie se caracterizează prin ridicarea pragurilor senzoriale.
-) Răspunsurile bolnavului sunt inexacte din cauza somnolenţei.
-) El vorbeşte greu, răspunde la întrebări după o pauză, lent, face greşeli în
expunere, vocea este monotonă.
—) stări subfebrile,
—) în surmenaj şi oboseală,
—) traume cranio-cerebrale acute.
2. Starea de obnubilare este o formă mai gravă decât obtuzia.
-) Răspunsurile bolnavului sunt neadecvate, abundente.
-) Bolnavul este bradi-psihic şi bradikinetic,
-) se orientează greu în spaţiu, răspunde cu întârziere.
-) Apar o serie de mişcări haotice, dezordonate.
—) cu intoxicaţii,
—) psihoze infecţioase,
—) contuzii cerebrale.
3. Soporul exprimă o perturbare gravă a conştiinţei însoţită de amnezie şi
dezorientare temporo-spaţială.
-) în cadrul soporului nu se mai poate lua legătura verbală cu bolnavul,
-) iar răspunsurile la stimuli externi sunt slabe şi de multe ori inadecvate.
—) Se întâlneşte la bolnavi cu leziuni cerebrale: toxice, traumatice, infecţioase.
4. Coma este cea mai gravă formă de tulburare a conştiinţei.

-) Posibilitatea de colaborare este abolită.
-) La bolnavi lipsesc reflexele şi reacţiile la excitanţii mediului ambiant.
—) Apare la bolnavi cu diabet zaharat,
—) boli somatice, infecţioase,
—) organice,
—) traume cerebrale, tumori.
Tulburări de conştiinţă calitative

1. Stările delirante.
- Tulburările de conştiinţă de tip delirant
- se caracterizează prin dezorientare în spaţiu, în timp cu păstrarea orientării în
personalitate.
- Apar tulburări masive de percepţie sub formă de:
1. halucinaţii vizuale,
2. iluzii,
3. pareidolii,
4. fragmente de idei delirante absurde.
- Bolnavul vede figuri de draci, şerpi, pisici, câini.
- Bolnavii sunt agitaţi, cu manifestări motorii.
Stare delirantă abortivă, când clinica delirului este redusă

- se manifestă prin stări de:
1. insomnie,
2. frică,
3. halucinaţii vizuale sub formă de fotopsii.
Stare delirantă cu caracter profesional.
- Dezorientarea în timp şi spaţiu este mai profundă.
- Pe fondul halucinaţiilor şi iluziilor vizuale apare o excitaţie motorie cu
îndeplinirea acţiunilor profesionale cu un caracter automat.
De exemplu:
1. un tăietor de lemne face acţiuni de parcă taie cu toporul,
2. un lucrător de la fabrica de vin îi serveşte pe cei din jur cu vin.
Stare delirantă musitantă.

- Este o stare de dereglare profundă a conştiinţei cu:
1. excitaţii motorii,
2. mişcări necoordonate,
3. stereotipice, în limita patului.
- Vorbirea este incoerentă.
- Clinic se prezintă sub formă de halucinaţii hipnogogice sau vizuale cu un
caracter scenic.
- Durata stărilor delirante este de 2-7 zile.
—) Se întâlnesc în psihozele toxice, so-matogene, infecţioase, organice.
2. Starea oneroidă.
- Bolnavul are impresia că totul se petrece în vis şi la fel ca şi în vis scenele sunt
caleidoscopice, haotice.
EXEMPLE: zboruri în cosmos, interplanetare, poposesc pe altă planete, în alte
lumi, sunt martorii unor catastrofe mondiale cu prăbuşirea clădirilor, oraşelor.
FORME:
—) expansivă
- apare sub formă de euforie cu o dispoziţie bună,
-cu halucinaţii vizuale fantastice, cosmice.
—) depresivă
- se caracterizează printr-un afect depresiv cu imagini de catastrofă.
—) mixtă
- În starea oneroidă, spre deosebire de stările delirante,

1. halucinaţiile vizuale survin în spaţiul real,
2. având un caracter mai fantastic decât în vis.
—) în delir halucinaţiile sunt fragmentare,
3. în starea oneiroide ele se produc mai clar, sub formă de scene, evenimentele
succedându-se ca în cinema.
4. bolnavul parcă ia parte la scenele văzute.
- Stările oneiroide durează 10-20 de zile.

—) în schizofrenie, psihoze infecţioase, somatogene, organice.
3. Amentia
- este o dereglare profundă a conştiinţei cu dezorientare totală şi pierderea
contactului cu mediul ambiant.
- Apare o incoerenţă a gândirii, vorbirea devine o „salată de cuvinte",
- Excitaţia motorie este însoţită de plâns cu mişcări haotice, neregulate, cu
diferite grimase.
- La bolnavi se observă halucinaţii, iluzii vizuale, auditive, fragmentare.
- Deseori apare delir de persecuţie, otrăvire, influenţă, simptome catato-nice
sub formă de ecolalie, ecopraxie şi stereotipii.
—) Amenţia se întâlneşte în psihozele infecţioase, somatogene, toxice, organice,
schizofrenie.
4. Starea crepusculară.
—) Apare brusc sub formă de dereglări profunde ale conştiinţei şi cu un
automatism motor.
- halucinaţii şi iluzii vizuale, auditive, delir de urmărire şi influenţă.
- apar pe un fond activ de frică, anxietate, ură.
- Sub inlluenţa acestor dereglări bolnavii fac diferite crime.
—) Starea crepusculară durează de Ia câteva minute la câteva zile.
- La sfârşit apare o amnezie totală.
VARIANTE:
Automatismul ambulator : - comportament automat de acţiuni de deplasare.
EXEMPLE:
-) Bolnavul foloseşte adecvat mijloacele de transport, procură biletele la casă,
mecanic traversează strada.
-)Ieşind din această stare, conştientizează cu nedumerire că se găseşte în alt
capăt al oraşului sau chiar în altă localitate.
Somnambulismul (lunatismul).
- în timpul somnului, bolnavul face diferite mişcări, umblă prin odaie, poate ieşi
din casă.
- A doua zi nu-şi aminteşte nimic.
Fugile şi transele
-scurtă durată, de două-trei minute.
- Bolnavii încep să se învârtească pe loc, aruncă hainele de pe ei.
- După ieşire din această stare se observă amnezie.
TULBURARI DE ATENȚIE:
Dupa gradul de implicare a vointei distingem:
- atentia voluntara
- atentia involuntara
—) Tulburările de atenţie (disprosexiile) pot fi împărţite în:

a) hiperprosexii: exagerarea orientării selective a activităţii de cunoaştere,
1.în stările maniacale
2. în stări de excitaţie şi de uşoară intoxicaţie.
- au un caracter selectiv,
- se manifesta într-un anumit sector al vieţii psihice sau sub un anumit conţinut
ideativ
=) melancolici: idei depresive, de culpabilitate, de ruină
=) hipocondrici: orientată asupra stării de sănătate a organismului,
b) hipoprosexii: diminuarea orientării selective a activităţii de cunoaştere,

- stările de surmenaj, de irascibilitate şi de anxietate
- oligofrenii
- predemenţe şi demenţe
c) aprosexii: dispariţia oricăror posibilităţi prosexice.
—) starile confuzionale,
—) in oligofreniile severe
—) in stadiile avansate ale dementelor.

a) abulia motorie;
102. Psihopatologia generală- tulburările de gândire.

1. Tulburări de gândire
Tulburări cantitative (de ritm )

1. Gândirea accelerată:
- rapiditate extrema a ideilor
—) accesul maniacal,
—) unele intoxicaţii uşoare : cofeină, nicotină, amfetamine, psihodisleptice,
canabis, în stările de ebrietate,
2. Fuga de idei
3. Gândirea vagă - expunerile neclare, tangențiale la subiect
4. Lentoare ideativă
- scaderea a numarului de ideilor, a posibilitatii de asociere
- scadere a fortei de reprezentare si a imaginatiei.
—) în oligofrenii,
—) stări demenţiale,
—) depresii,
—) schizofrenie,
—) boala Parkinson şi parkinsonism,
5. Inhibiţia procesului ideativ (șperung al gândirii)
6. Sărăcirea conținutului ideoverbal - idei exprimate puține, stereotipe
—) surmenaj,
—) stări confuzionale,
—) schizofrenie,
—) depresie.
7. Neologisme - cuvinte inventate de pacient
8. Salată de cuvinte - combinația ilogică și incoerentă a cuvintelor
9. Perseverația gândirii
10. Ecolalia -în definiție o repetarea în ecou a unor cuvinte sau fraze,
11. Adeziva , circumstationala- detalii
- hipelepsie , TCC,
12. Incoerenta
Tulburări calitative
1. Idei Obsesive
• domină conştiinţa subiectului,
• sunt repetitive și persistente,
• percepute ca anormale de către subiect.
• care este deranjat de prezența lor, încercând să le îndepărteze, dar nu reuşeşte;
—) sunt idei, ganduri, impulsuri sau imagini persistente care sunt experimentate ca
intruzive si inadecvate si care cauzeaza un disconfort marcat; continutul acestor
obsesii ii este strain individului, nu este in controlul lui propriu si nu este tipul de
ganduri pe care ar fi dorit sa il aiba.
`—-) am frica de Covid.. sa nu molipsesc : spal miinele si dezinfectant mai des
2. Idei Prevalente
• idei care se impun conştiinţei,
• deși sunt iraționale,
• au intensitate predelirantă,
• este o idee prioritară în psihismul subiectului,
• deși stimulul care a provocat-o a dispărut;
• idee de gelozie . Ca cineva a dansat vreo 5 ani in urma
—) în stări reactive psihotice,
—) etilism cronic,
—) psihoze afective,
—) epilepsii, paranoia,
—) debutul schizofreniilor.
3. Idei delirante
• idei false, care nu pot fi testate și demonstrate în realitate,
• asupra cărora subiectul nu are atitudine critică,
• impreună cu halucinațiile duc la distorsiunea realitatii
—) De tip expansiv (de grandoare, de invenție, de filiație,(familia bogata ) de
reformă, idei mistice(inger ),erotomanice(iubit de cineva celebru ))
—) De tip depresiv (de persecuție, de otrăvire, de prejudiciu(ca cineva fura tata din
casa ), de vinovăție, hipocondriace, de referință, de control a gândirii, de furt sau
extragere a gåndiri)
—) Idei delirante sistematizate (au o singură temă, max. două, pe care subiectul
încearcă să le susțină și să le argumenteze, aceste teme sunt relativ constante în
timp)
1. de rofrma - el se tine de una un timp indelungat
—) Idei delirante nesistematizate (se manifestă prin prezența mai multor teme
delirante, tipuri de idei sau fragmente de idei, a căror prezentare este dezordonată și
lipsită de argumentare
2. 103. Sindroame psihopatologice: Sindroamele delirant, oneiroid, amentiv.

Exemplificări clinice.
1. Deliriu, delirium
—) se intalneste in psihozele toxice, somatogene, infectioase
- dezorientare in timp, spatiu, este orientat in propria persoana,
- abundenta de halucinatii vizuale,
- cu caracter polimorf,
- fuguri, fiare, animale, insecte, etc.
- Bolnavii anxiosi, agitati, perplexi.
- Sunt prezente iluziile, pareidoliile, se deregleaza procesele asociative.
—) Sunt cunoscute 3 forme de delir:
abortiv – clinica delirului redusa, apare anxietatea, frica, insomniile, iluzii;
profesional – constiinta este mai confuza, apar iluzii, halucinatii, pacientii
agitati, indeplinind actiunile profesionale;
Exemple:
musitant – dereglare profunda a constiintei cu excitatie sau agitatie in limita
patului.
3.
Oneiroidul
—) se intalneste in schizofrenie, psihoze somatogene, infectioase, organice
- stare in care totul se petrece ca in vis, evenimentele se succed ca la cinema,
halucinatii scenice, haotice.
FORME:
—) expansivă
—) depresivă
—) mixtă

Amentia
—) se intalneste in schizofrenie, psihoze organice, somatogene, infectioase,
toxice
diferite grimase.
104. Sindroame psihopatologice: Sindroamele disforic, abstinent, catatonic.
Exemplificări clinice.
Disforia - stare afectiva in care predomina:

1. asthenia, tristetea,
2.irascibil, nemultumire,
3. anxietate, indispozitie .
4. constiinat e de obice clara.
5. Bolnavii sunt incordati,
6. explozivi, agresiv,
7. uneori cu idei de autoacuzare si sunicidere.
In: epilepsie, TCC. Psihopatii
4.
Sindrom de abstinenţă - Tulburări fiziologicc intense la întreruperea bruscă a
administrării unui drog care, prin utilizare prelungită, a indus dependenţă
fizică. Numit şi sindrom de sevraj.
• Simptome somatice
1. Tahicardie,
2.crestere tensiune arteriala,
3. hipertermie,
4.sete,
5. agravare boli gastrointestinale.
• Neurologice
- Tremor, cefalee, crize convulsive
• Psihopatologice
1.Astenie,
2.anxietate,
3. agitatie psihomotorie,
4. insomnie,
5. vise terifiante,
6. dorinta impulsiva de consum alcool- simptom de baza
Sindromul catatonic
Este un complex de simptome în care predomină tulburările activităţii motorii.
- Apare sub formă de achinezie sau stupoare catatonică.
Simptomele principale sunt:
- negativismul,
- stereotipurile,
- catalepsia,
- fenomenele de imitaţie patologică,
- ecolalie,
- ecopraxie.
Excitaţia catatonică se caracterizează ca un comportament bizar şi absurd,
neadecvat. - Mimica poate prezent grimase, paramimii, stereotipuri, uneori cu
râs nemotivat.
- Pot apărea şi tendinţe agresive.
-) Stupoarea catatonică se exprimă prin :
1. păstrarea timp îndelungat a unei imobilizări corporale,
2. în poziţii bizare,
3. în picioare cu o mână ridicată, sau culcat cu capul ridicat (pernă de aer),
4. cu o hipertonie musculară.
—) Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, psihoze infecţioase (febra tifoidă,
gripă, septicemie), tumori şi traumatismul craniocerebral.
5. 105.Sindroamele astenic, obsesiv – fobic, hipocondric. Exemplificări
clinice.
—) Sindromul astenic .
- Este una dintre cele mai răspândite dereglări ale psihicului, întâlnită în mai
multe boli.
- Se caracterizează prin:
1. apariţia unei slăbiciuni fizice şi intelectuale,
2. cu scăderea capacităţii de fixare a atenţiei,
3. labilitate emoţională,
4. dereglări ale somnului şi vegetative.
5. Astenia fizică şi psihică - oboseală chiar în absenţa oricărui efort sau
imediat după începutul muncii fizice şi intelectuale.
6.Capacitatea de muncă este scăzută, bolnavii sunt adinamici, incapabili de
a face ceva.
7. Pacientul nu are răbdare,
- nu poate aştepta în rând,
- nu poate sta liniştit şi calm mai mult timp în acelaşi loc,
- se plictiseşte şi se enervează, nu-şi poate stăpâni emoţiile.
8. Dispoziţia e labilă.
9. Apare hiperestezia din cauza iritării la lumină şi zgomot.
10. Atenţia este scăzută, apar dificultăţi de memorie, inhibiţia procesului
de gândire.
11. Bolnavii se plâng că simt un „gol în creier".
12.Devin deprimaţi, apatici, pasivi, scade activitatea, iniţiativa, interesele.
13.Totodată, bolnavii acuză insomnie,
- adorm cu greu,
- au un somn „tară simţul somnului".
—) ca consecinţe ale unei neuroinfecţii,
—) traume cranio-cerebrale,
—) ateroscleroză,
—) boli somatice,
—) nevroze.
Sindromul obsesiv-fobic
1. Constă în apariţia unei trăiri care parazitează conştiinţa pacientului şi se
impune contrar voinţei sale.
2.Stările obsesive pot apărea sub formă:
- de amintiri,
-gânduri obsesive,
-numărarea obiectelor,
- frică obsesivă,
- acte obsesive,
- ritualuri obsesive: anumite gesturi, diferite mişcări, deplasări.
3. Pot apărea atacuri de panică:

-dispnee,
-palpitaţii,
- durere sau disconfort toracic,
- senzaţii de insuficienţă a aerului,
- vertij,
- sentiment de irealitate,
- parestezii: înţepături în corp, în mâini, picioare, bufeuri de căldură, tremor,
etc.
—) nevroză
obsesivă,
—) boala Bazedow,
—) psihoze somatogene,
—) psihoze presenile,
—) schizofrenie.
Sindromul hipocondric
1. Bolnavul acuză :
- suferinţe sau modificări „grave" ale organelor interne
- sau boli incurabile, lipsite de obiectivitate şi simţul critic.
2. Aceste acuze prezintă idei prevalente sau delirante care conduc la anxietate
sau depresie profundă.
Sindromul hipocondric prezintă diferite variante:

1. Sindromul asteno-hipocondric caracterizat printr-o dominantă astenică a
fricii de boală şi tulburări vegetative şi cenestopatice.
2.Sindromul obsesiv-hipocondric - apare o frică de îmbolnăvire (nozofobia):
cardiofobia, sifilofobia, siderofobia.
3. Sindromul depresiv-hipocondric - simptomele hipocondrice apar pe un fond
afectiv- depresiv. Se întâlneşte (în diferite variante) în neurastenie, traume
cranio-cerebrale, melancolie, ateroscleroză cerebrală, psihoze somatogene,
schizofrenie.
6. 106. Sindroamele depresiv, apatico – abulic, halucinator la adolescenți și
maturi. Exemplificări clinice
Sindromul depresiv
1. starea de inhibiţie psihomotorie,
2. încetinirea procesului de gândire şi intelectual.
Deosebim:
—) depresie simplă, în care simptomul cel mai important este inhibiţia
motorie,
—) depresie stuporoasă,
—) depresie anxioasă,
—) depresie delirantă.
Pacientul îşi simte

1. corpul greoi, cu senzaţii neplăcute,
2. cu senzaţie de constricţie toracică - „nod în gât",
3.cefalee,
4. dureri în abdomen.
5. Sunt trişti şi anxioşi,
—)spre suicid.
6. Pacientul pierde capacitatea de a plânge - „ochi uscaţi",
7. nu-i place să comunice cu cei din jur,
8. este închis în sine, izolat,
9. răspunde cu greu la întrebări,
10. se mişcă lent, mai mult stă culcat cu capul aplecat.
11. Atenţia faţă de ambianţă este scăzută, fiind concentrată asupra
cenestopatiilor.
12. Percepţia şi memoria sunt diminuate
OBIECTIV:
1.Trăsăturile ochilor şi ale fieţii sunt căzute,
2. iar fruntea încreţită,
3. supranazal uneori în forma literei greceşti „omega",
4. ţine mâinile împreunate în jurul abdomenului.
—) Se întâlneşte în caz de psihoză maniaco-depresivă,
—) psihoze presenile, aterosclerotice, organice,
—) schizofrenie.
Sindromul apatico-abulic
1. pasivitate şi indiferenţă faţă de anturaj.
2. între bolnav şi ambianţă se întrezăreşte un „perete",
3. nimic nu-l interesează,
4. nu ştie ce se petrece în jur,
5. stă mai mult în pat,
6. are o lene puternică.
7. Emoţiile sunt neordinare, neadecvate faţă de părinţi, rude,
—) deseori manifestând o agresivitate bruscă.
8.La întrebări răspunde formal, a lehamite,
9. refuz de a se alimenta.
—) Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie şi mixedem.
Sindromul halucinator
1. Apare un sistem de halucinaţii pe fundalul unei conştiinţe clare cu emoţii
afective corespunzătoare conţinutului halucinaţiilor
2. în lipsa delirului şi păstrarea simţului critic.
3. halucinaţiile:
- luminoase,
-colorate,
- concrete,
- micşorate,
- stabile, fără o evoluţie continuă.
4. halucinaţii vizuale, auditive, tactile.

—) Halucinaţiile vizuale :
- au un caracter polimorf,
- înaintea ochilor apar draci dansând,
- animale fantastice executând diferite mişcări.
—) Halucinaţiile auditive
- , voci care comentează acţiunile bolnavilor,
- dialoguri cu halucinaţii antagoniste.
- Aceste halucinaţii sunt constante şi persistă un timp mai îndelungat.
—) Halucinoza tactilă
- senzaţie neplăcută în tot corpul: de viermi, insecte, purici, microbi etc.
Apare la :
—) psihoze alcoolice,
—) schizofrenie,
—) presenile, organice.
7. 107. Sindroamele paranoid, paranoic, parafrenic. Exemplificări
clinice.
Sindromul paranoid
1. delir nesistematizat de :
- relaţie,
-urmărire,
- persecuţie
2. cu un caracter politematic
3. halucinaţii auditive „pseudohalucinaţii".
-Bolnavul se plânge că:

♦ i se acordă atenţie în autobus, în stradă, la serviciu,
♦ sunt dezvăluite unele secrete personale despre el,
♦ se vorbeşte la televizor, se scrie în ziare,
♦ este urmărit de cineva necunoscut.
♦ este convins că o persoană, o organizaţie încearcă să-i facă rău, să-i păteze
reputaţia, să-l înnebunească.
—) psihoze schizoforme ,
—) pseudoschozofrenii
—) în psihozele alcoolice, reactive, presenile.
Sindromul paranoic
1. delir sistematizat interpretativ, cu un caracter monotematic,
2. cu lipsa halucinaţiilor.
3. Mai frecvent se întâlnesc:
- delir de persecuţie,
- gelozie,
- reformare,
- cverulenţă.
4. gindirea si comportamentul sunt coerente, ordonate.
5. Apare de obicei de la vârsta adolescenţei.
6. Este neîncrezut în societate,
- cu o părere bună despre sine,
- apărător energic al drepturilor,
- fiind numit „luptători pentru adevăr, pentru libertate".
7. Gândirea bolnavului este formală, fără logică.
8. Bolnavul depune efort pentru a-i convinge pe alţii în ideile delirante.
—) cu schizofrenie, psihoze reactive, psihopatii.
Sindromul parafrenic
1. Este un sindrom delirant halucinator sistematizat,
2. însoţit de halucinaţii auditive
3. cu delir predominant :
- expansiv,
- megaloman şi fantastic.
- se observă următoarele variante de sindrom parafrenic:
♦ sistematizat,
- gânduri impuse sau furt de gânduri,
- pseudohalucinaţii,
- delir de persecuţie, mărire, bogăţie, rang social, idei religioase.
♦ expansiv,
- delir megaloman
- dispoziţie afectivă euforică
♦ confubulator.
- dereglări de memorie,
- pseudoreminiscenţe
- halucinaţiile
- şi automatismul mintal
- combinare a ideilor delirante de persecuție, influență cu delir de grandoare.
108. Tulburările de voință și atenție.

a) abulia motorie;
TULBURARI DE ATENȚIE:
Dupa gradul de implicare a vointei distingem:
- atentia voluntara
- atentia involuntara
—) Tulburările de atenţie (disprosexiile) pot fi împărţite în:

a) hiperprosexii: exagerarea orientării selective a activităţii de cunoaştere,
1.în stările maniacale
2. în stări de excitaţie şi de uşoară intoxicaţie.
- au un caracter selectiv,
- se manifesta într-un anumit sector al vieţii psihice sau sub un anumit conţinut
ideativ
=) melancolici: idei depresive, de culpabilitate, de ruină
=) hipocondrici: orientată asupra stării de sănătate a organismului,
b) hipoprosexii: diminuarea orientării selective a activităţii de cunoaştere,

- stările de surmenaj, de irascibilitate şi de anxietate
- oligofrenii
- predemenţe şi demenţe
c) aprosexii: dispariţia oricăror posibilităţi prosexice.
—) starile confuzionale,
—) in oligofreniile severe
—) in stadiile avansate ale dementelor.
109. Tulburări cantitative si calitative ale conștiinței la maturi, adolescenți și

copii. Clasificare. Tablou clinic.
Criterii de apreciere a clarităpţii conştiinţei:
1. gradul de orientare temporo-spațială;
2. posibilitatea de a realiza un contact cu bolnavul;
3. comportamentul pacientului în timpul convorbirii;
4. starea proceselor de gândire mai ales acea abstractă.
Tulburări de conştiinţă cantitative:

1. Starea de obtuzie se caracterizează prin ridicarea pragurilor senzoriale.
-) Răspunsurile bolnavului sunt inexacte din cauza somnolenţei.
-) El vorbeşte greu, răspunde la întrebări după o pauză, lent, face greşeli în
expunere, vocea este monotonă.
—) stări subfebrile,
—) în surmenaj şi oboseală,
—) traume cranio-cerebrale acute.
2. Starea de obnubilare este o formă mai gravă decât obtuzia.
-) Răspunsurile bolnavului sunt neadecvate, abundente.
-) Bolnavul este bradi-psihic şi bradikinetic,
-) se orientează greu în spaţiu, răspunde cu întârziere.
-) Apar o serie de mişcări haotice, dezordonate.
—) cu intoxicaţii,
—) contuzii cerebrale.
3. Soporul exprimă o perturbare gravă a conştiinţei însoţită de amnezie şi
dezorientare temporo-spaţială.
-) în cadrul soporului nu se mai poate lua legătura verbală cu bolnavul,
-) iar răspunsurile la stimuli externi sunt slabe şi de multe ori inadecvate.
—) Se întâlneşte la bolnavi cu leziuni cerebrale: toxice, traumatice, infecţioase.
4. Coma este cea mai gravă formă de tulburare a conştiinţei.

-) Posibilitatea de colaborare este abolită.
-) La bolnavi lipsesc reflexele şi reacţiile la excitanţii mediului ambiant.
—) Apare la bolnavi cu diabet zaharat,
—) boli somatice, infecţioase,
—) organice,
—) traume cerebrale, tumori.
—) Copiii cu dereglări ale stării de conştiinţă prezintă frecvent obnubilare,

1. în această stare copilul este inhibat,
2. atenţia perturbată,
3. toate reacţiile sunt abolite.
4. Copilul nu poate să răspundă la întrebări complicate sau la materialul şcolar.
5. Gândirea este inhibată, lentă,
6. nu se orientează în timp, este pasiv, repede oboseşte.
7. După ieşire din obnubilare se observă o amnezie parţială.
—) Starea de sopor şi comă clinic se aseamănă cu cea la maturi.
Tulburări de conştiinţă calitative
1. Stările delirante.
- Tulburările de conştiinţă de tip delirant
- se caracterizează prin dezorientare în spaţiu, în timp cu păstrarea orientării în
personalitate.
- Apar tulburări masive de percepţie sub formă de:
1. halucinaţii vizuale,
2. iluzii,
3. pareidolii,
4. fragmente de idei delirante absurde.
- Bolnavul vede figuri de draci, şerpi, pisici, câini.
- Bolnavii sunt agitaţi, cu manifestări motorii.
Stare delirantă abortivă, când clinica delirului este redusă

- se manifestă prin stări de:
1. insomnie,
2. frică,
3. halucinaţii vizuale sub formă de fotopsii.
Stare delirantă cu caracter profesional.
- Dezorientarea în timp şi spaţiu este mai profundă.
- Pe fondul halucinaţiilor şi iluziilor vizuale apare o excitaţie motorie cu
îndeplinirea acţiunilor profesionale cu un caracter automat.
De exemplu:
Stare delirantă musitantă.

- Este o stare de dereglare profundă a conştiinţei cu:
1. excitaţii motorii,
2. mişcări necoordonate,
3. stereotipice, în limita patului.
- Vorbirea este incoerentă.
- Clinic se prezintă sub formă de halucinaţii hipnogogice sau vizuale cu un
caracter scenic.
- Durata stărilor delirante este de 2-7 zile.
2. Starea oneroidă.
- Bolnavul are impresia că totul se petrece în vis şi la fel ca şi în vis scenele sunt
caleidoscopice, haotice.
FORME:
—) expansivă
—) depresivă
—) mixtă


—) în schizofrenie, psihoze infecţioase, somatogene, organice.
3. Amentia
diferite grimase.
—) Amenţia se întâlneşte în psihozele infecţioase, somatogene, toxice, organice,
schizofrenie.
4. Starea crepusculară.
—) Apare brusc sub formă de dereglări profunde ale conştiinţei şi cu un
automatism motor.
- halucinaţii şi iluzii vizuale, auditive, delir de urmărire şi influenţă.
- apar pe un fond activ de frică, anxietate, ură.
- Sub inlluenţa acestor dereglări bolnavii fac diferite crime.
—) Starea crepusculară durează de Ia câteva minute la câteva zile.
- La sfârşit apare o amnezie totală.
VARIANTE:
Automatismul ambulator : - comportament automat de acţiuni de deplasare.
EXEMPLE:
-) Bolnavul foloseşte adecvat mijloacele de transport, procură biletele la casă,
mecanic traversează strada.
-)Ieşind din această stare, conştientizează cu nedumerire că se găseşte în alt
capăt al oraşului sau chiar în altă localitate.
Somnambulismul (lunatismul).
- în timpul somnului, bolnavul face diferite mişcări, umblă prin odaie, poate ieşi
din casă.
- A doua zi nu-şi aminteşte nimic.
Fugile şi transele
-scurtă durată, de două-trei minute.
- Bolnavii încep să se învârtească pe loc, aruncă hainele de pe ei.
- După ieşire din această stare se observă amnezie.
—) Sindromul delirant poate apărea la copii de 4-5 ani.

- halucinaţii şi iluzii vizuale cu un caleidoscop fantastic,
- excitaţii psihomotorii.
- Cu ochii închişi copilul vede diferite scene şcolăreşti, animale, copaci.
- noaptea, pot apărea elementar halucinaţii auditive şi tactile.
*insecte mici, * viermi, * muşte, albine.
—) Sindromul amentiv la copii :

- dereglare de conştiinţă severă.
- Gândirea este fragmentară,
- apare excitaţia psihomo-torie cu frică şi anxietate.
- Durează de la câteva ore până la câteva zile
- şi se încheie cu o astenie profundă şi amnezie parţială.
—) Stările crepusculare la copii se întâlnesc mai rar decât la maturi şi se
caracterizează prin dereglări polimorfe.
1. excitaţie psihomotorie cu un automatism fizic:
- copii fug,
- se dezbracă,
- fac diferite mişcări haotice.
2. Elementar apar halucinaţii, i
3.luzii,
4. metamorfopsii
5. şi idei delirante de scurtă durată - 2-3 ore.
—) în psihozele infecţioase, toxice, schizofrenie, epilepsie.
110. Tulburări de memorie. Legea Ribot. Sindromul Korsakov. Tabloul clinic.

Tratamentul. Prognosticul.
2. Amnezia:
bolii
- stări reactive,
- totală
cumulării ei
- in alzheimer

narcotice.



-Amnezie anterograda si retrograda
- apatie, ataxie, lipsa introspectiei, coma.
Apare în:
• infectii
• tumori
Cauze:
1. deficienta de tiamina (vitamina B1),
- care creeaza glioza ce la randul ei produce daune la nivelul talamusului medial
nucleului hipotalamic dorsomedial, si probabil corpilor mamilari ai
hipotalamusului (de tipul unei hemoragii), precum si atrofie cerebrala.
Tratament:
1. inlocuirea sau suplimentarea deficitului de tiamina prin injectii intravenoase
(IV) sau intramusculare (IM),
2. impreuna cu nutritia si hidratarea corespunzatoare.
3. Terapia cu droguri este recomandata, fiindca de cele mai multe ori, amnezia nu
raspunde la tratamentul cu tiamina.
LEGEA RIBOT
—) Amnezia progredientă
—) S -a observat că amintirile cele mai recente se pierd primele, apoi amnezia
progresează spre trecut, cu conservarea de obicei a amintirilor din copilărie şi
tinereţe.
111. Tulburări de percepție. Iluziile si halucinațiile: definiție, clasificare

(exemple clinice). Tulburările psihosenzoriale.
Dereglări de percepție:
1. Cantitative
- hiperesteziile:
1.suprasensibilitate la excitanţi
2. individul suporta greu atingerile cutanate/ zgomotele/ lumina/ trepidatiile/
3. scăderea pragului senzorial
- hipoesteziile;
-Ridicarea pragului senzorial= hipoestezia
- Scaderea receptivitatii la diversi stimuli
- anestezia
Apare in:
- stari reactive acute,
- Inductie hipnotica,
- Stari conversive
- Schizofrenie,
- Intarziere mintala
2. Calitative
- iluzii
- halucinații
- dereglări psihosenzoriale
Iluziile
—) Iluzia este o percepţie falsă (cu obiect)
—) percepția eronată a unor obiecte reale
- Se întâlnesc şi la oamenii sănătoşi în diferite schimbări afective:
1.frică,
2.deprimare
3. sau scăderea văzului, auzului.
—) Mai des iluziile se întâlnesc la bolnavi cu dereglări psihotice (psihoze).
Clasificare:
- optico-geometrice;
- iluzii de greutate;
- iluzii de volum;
1. iluzii vizuale:
Metamorfopsii: constau in impresia de deformare a obiectelor si a spatiului perceput
- Micropsie: obiecte percepute mai mici
- Macropsii: obiecte percepute mai mari
- Dismegalopsii: obiecte percepute alungite sau largite
- Porropsia: obiecte percepute mai apropiat sau indepartat
- Callopsia obiecte percepute mai infrumusetate
—) în confuzii mintale,
—) intoxicaţii acute şi cronice cu alcool sau cu droguri.
2.auditive,
- simple (fosnete, )
- complexe ( scena plina , voci)
3.olfactive:
- miros neplăcut şi
- că hrana şi-a schimbat gustul
—) in schizofrenie, psihoze somatogene
4.gustative,
5. tactile.
—) psihoze presenile, aterosclerotice, organice.
Halucinaţiile
—) halucinaţia este o percepţie fără obiect".
—) spre deosebire de iluzii (în cazul cărora obiectul există în realitate), în cazul
halucinaţiilor obiectul lipseşte, bolnavul trăind senzaţiile date ca fiind reale.
—) apare pe fondul unei boli psihice sub formă de imaginare neclară a diferitor
obiecte
—) Dispar odată cu dispariţia bolii psihice de bază.
Clasificarea halucinaţiilor
—) Halucinaţiile se clasifică după mai multe criterii:
1. După proiecţia în spaţiu (pe căile senzoriale), deosebim halunaţii adevărate.
2. După locul de sinteză distingem pseudohalucinaţii - sunt sintetizate în corpul
bolnavului.
3. După complexitate: elementare şi complexe.
4. După modalitatea senzorială: vizuale, auditive, gustative, tactile, viscerale,
somatice
Halucinaţiile adevărate
1. apar sub formă de diferite scene vizuale:
-dansuri de draci, animale, diferite obiecte,
- glasuri, mirosuri neplăcute, înţepături în diferite locuri ale corpului.
- nu sunt proiectate în exterior, în lumea obiectelor şi fenomenelor reale
Pseiidohalucinaţiile.
1. Apar spontan, fără proiecţie spaţială.
2. Bolnavul „aude cu urechile minţii" şi „vede cu ochii anteriori".
3. Bolnavul simte că cineva vorbeşte în creier şi transmite mesaje prin diferite
aparate,
—) la bolnavii schizofrenici.
—) Spre deosebire de halucinaţiile adevărate, pseiidohalucinaţiile —)totul se
petrece in minte.
4. Bolnavii susţin că: „vorbesc sub influenţa hipnozei şi aud vocea în gând şi în
suflet".
Halucinaţiile vizuale
1. proiecţia vizuală în exterior sau interior cu un caracter polimorf.
2. Acestea pot fi elementare: sub formă de puncte, steluţe, scântei, umbre, foc
(fotopsii), culori întunecate, luminoase.
3. Obiectele pot fi parţiale
- bolnavul vede numai o mână, un picior, un cap (halucinaţii autoscopice),
4. sau complexe (figurate, scenice), când bolnavul vede diferite animale, insecte
neplăcute, groaznice.
Halucinaţiile auditive.
—) elementare (acoasme, foneme), percepute ca diferite zgomote, foşnete,
pocnituri, —) complexe - diferite voci, cuvinte, fraze rostite de bărbaţi, femei,
copii.
1. Bolnavii deseori folosesc frazele: „pleacă ", „du-te", „lasă-mă în pace", „ieşi
afară". 2. Alţii în timpul vorbirii zâmbesc, râd în hohote.
3. halucinaţii auditive ,, muzicale ".
—) la bolnavi cu schizofrenie, tumori cerebrale, psihoze presenile, somatogene.
Halucinaţii olfactive şi gustative.

—) Se caracterizează prin gusturi sau mirosuri neplăcute:
- miros de mucegai,
- cadavru, sânge,
- fecalii,
- diferite substanţe chimice (eter, petrol, acetonă)
—) şi gusturi amare, metalice.
1. Bolnavii cu halucinaţii olfactive îşi astupă nasul şi gura,

2. nu pot ingera hrana, sunt deprimaţi.
—) la bolnavi cu schizofrenie, psihoze infecţioase, toxice.
Halucinaţiile tactile.
— Se manifestă prin apariţia senzaţiei neplăcute în corp, pe piele:
1. Înţepături de insecte, viermi sau altor vietăţi mici.
2. senzaţii de arsură,
3. de tracţiune sau
4. dilatarea fasciilor,
5. excitare sexuală
6. sau trecerea curentului electric.
—) cu psihoze toxice organice, schizofrenie.
Dereglari psihosenzoriale:
8. Metamorfopsii (perceperea obiectelor ca deformate)
- micropsii: mai mici ca in realitate
- macropsii: mai mari
- poropsii:
- dismegalopsii.
2. Fenomene de depersonalizare şi dereglare a schemei corporale senzația

schimbari propriului corp
-relatii cu propriu corp in
3. Fenomene de derealizare - mediu inconjurator
Depersonalizarea
- este o tulburare a conştiinţei propriului Eu,
- a sentimentului identității somatopsihice personale
- cu destrămarea curgerii existentiale
- şi a percepției lumii
- ca loc de desfăşurare a propriei existente.
112.Tulburări de ritm, conținut și coerență ale gândirii (exemple

clinice).
9. Tulburări de gândire
Tulburări cantitative (de ritm )

1. Gândirea accelerată:
- rapiditate extrema a ideilor
—) accesul maniacal,
—) unele intoxicaţii uşoare : cofeină, nicotină, amfetamine, psihodisleptice,
canabis, în stările de ebrietate,
2. Fuga de idei
3. Gândirea vagă - expunerile neclare, tangențiale la subiect
4. Lentoare ideativă
- scaderea a numarului de ideilor, a posibilitatii de asociere
- scadere a fortei de reprezentare si a imaginatiei.
—) în oligofrenii,
—) stări demenţiale,
—) depresii,
—) schizofrenie,
—) boala Parkinson şi parkinsonism,
5. Inhibiţia procesului ideativ (șperung al gândirii)
6. Sărăcirea conținutului ideoverbal - idei exprimate puține, stereotipe
—) surmenaj,
—) stări confuzionale,
—) schizofrenie,
—) depresie.
7. Neologisme - cuvinte inventate de pacient
8. Salată de cuvinte - combinația ilogică și incoerentă a cuvintelor
9. Perseverația gândirii
10. Ecolalia -în definiție o repetarea în ecou a unor cuvinte sau fraze,
11. Adeziva , circumstationala- detalii
- hipelepsie , TCC,
12. Incoerenta
Tulburări calitative
1. Idei Obsesive
• domină conştiinţa subiectului,
• sunt repetitive și persistente,
• percepute ca anormale de către subiect.
• care este deranjat de prezența lor, încercând să le îndepărteze, dar nu reuşeşte;
—) sunt idei, ganduri, impulsuri sau imagini persistente care sunt experimentate ca
intruzive si inadecvate si care cauzeaza un disconfort marcat; continutul acestor
obsesii ii este strain individului, nu este in controlul lui propriu si nu este tipul de
ganduri pe care ar fi dorit sa il aiba.
`—-) am frica de Covid.. sa nu molipsesc : spal miinele si dezinfectant mai des
2. Idei Prevalente
• idei care se impun conştiinţei,
• deși sunt iraționale,
• au intensitate predelirantă,
• este o idee prioritară în psihismul subiectului,
• deși stimulul care a provocat-o a dispărut;
• idee de gelozie . Ca cineva a dansat vreo 5 ani in urma
—) în stări reactive psihotice,
—) etilism cronic,
—) psihoze afective,
—) epilepsii, paranoia,
—) debutul schizofreniilor.
3. Idei delirante
• idei false, care nu pot fi testate și demonstrate în realitate,
• asupra cărora subiectul nu are atitudine critică,
• impreună cu halucinațiile duc la distorsiunea realitatii
—) De tip expansiv (de grandoare, de invenție, de filiație,(familia bogata ) de
reformă, idei mistice(inger ),erotomanice(iubit de cineva celebru ))
—) De tip depresiv (de persecuție, de otrăvire, de prejudiciu(ca cineva fura tata din
casa ), de vinovăție, hipocondriace, de referință, de control a gândirii, de furt sau
extragere a gåndiri)
—) Idei delirante sistematizate (au o singură temă, max. două, pe care subiectul
încearcă să le susțină și să le argumenteze, aceste teme sunt relativ constante în
timp)
1. de rofrma - el se tine de una un timp indelungat
—) Idei delirante nesistematizate (se manifestă prin prezența mai multor teme
delirante, tipuri de idei sau fragmente de idei, a căror prezentare este dezordonată și
lipsită de argumentare
113. Actualitatea, epidemiologia, clinica și dinamica reacțiilor acute la stres. Tulburare
postraumatică de stres.
F43 Reacţii la Stres Acut şi Tulburări de Ajustare
o F43.0 Reacţie acută la stres

o F43.1 Tulburare de stres post-traumatic
o F43.2 Tulburări de ajustare
o F43.8 Alte reacţii la stres acut
o F43.9 Reacţie la stres acut nespecificată
Reacţii la Stres Acut şi Tulburări de Ajustare
Influenţe cauzale:
 un eveniment deosebit de stresant de viaţă (de exemplu, dezastru natural sau provocat de om, luptă, accident
grav, asistarea la o moartea violentă a altora sau experienţa de a fi victimă a torturii, terorism, viol, crimă sau
de altă natură) care produc o reacţie de stres acut
 schimbare semnificativă de viaţă care duce la circumstanţe neplăcute continue, care rezultă într-o tulburare de
ajustare
Evenimentul stresant este considerat a fi factorul principal şi superior de cauzalitate şi
tulburările nu ar fi avut loc fără impactul acestuia.
Reacţia acută la stres apare ca rezultat al stresurilor în urma unei catastrofe: accident, atac criminal, pierderi
multiple ale unor persoane apropiate.
 Simptomele au o mare variabilitate, dar includ mai frecvent agitaţia psihomotorie.
 Reacţia acută la stres este caracterizată prin unele îngustări ale câmpului de conştiinţă şi ale atenţiei.
 Se constată incapacitatea bolnavului de a se orienta în mediul înconjurător.
 Agitaţia psihomotorie se caracterizează prin fuga reactivă.
 Bolnavii sunt agitaţi, nu-şi găsesc locul, sunt speriaţi, simt frică profundă, părăsesc locul în care se găsesc,
fugind fără nici un ţel.
 După reacţie apare amnezia (bolnavul nu ţine minte ce s-a petrecut cu el).
 Apar şi simptome vegetative: de anxietate, tahicardie, transpiraţii. Reacţia acută de stres durează de la câteva
ore până la câteva zile.
Tulburările de stres posttraumatice apar după catastrofe naturale, cutremure, inundaţii, război, agresiuni asupra
persoanei.
 Peste 2-3 luni, sau mai târziu, la persoana traumatizată apare insomnia cu vise chinuitoare, coşmaruri,
anxietate, cefalee, episoade de panică legate de focarul traumatizant.
 Se depistează astenie, nervozitate, dispoziţie deprimată, amintirea repetată a evenimentelor stresante iniţiale.
 Majoritatea cazurilor se remit în decurs de 4-6 luni, dar uneori acest sindrom poate să persiste timp de mai
mulţi ani.
114. Actualitatea, epidemiologia, clinica și dinamica tulburărilor anxios-fobice. Reacție

acuta la stres. Tulburare de stres post-traumatică. Tulburare de adaptare
F40 Tulburări anxios - fobice  F40.2 Fobii specifice (izolate)
 F40.8 Alte tulburări anxios - fobice
 F40.0 Agorafobia  F40.9 Tulburare anxios – fobică
 F40.1 Fobii sociale nespecificată

Influenţe cauzale:
 un eveniment deosebit de stresant de viaţă (de exemplu, dezastru natural sau provocat de om, luptă, accident grav,
asistarea la o moartea violentă a altora sau experienţa de a fi victimă a torturii, terorism, viol, crimă sau de altă
natură) care produc o reacţie de stres acut
ajustare
Reacţia acută la stres apare ca rezultat al stresurilor în urma unei catastrofe: accident, atac criminal, pierderi multiple ale
unor persoane apropiate.
 Bolnavii sunt agitaţi, nu-şi găsesc locul, sunt speriaţi, simt frică profundă, părăsesc locul în care se găsesc, fugind
fără nici un ţel.
 Apar şi simptome vegetative: de anxietate, tahicardie, transpiraţii. Reacţia acută de stres durează de la câteva ore
până la câteva zile.
persoanei.
 Peste 2-3 luni, sau mai târziu, la persoana traumatizată apare insomnia cu vise chinuitoare, coşmaruri, anxietate,
cefalee, episoade de panică legate de focarul traumatizant.
 Majoritatea cazurilor se remit în decurs de 4-6 luni, dar uneori acest sindrom poate să persiste timp de mai mulţi ani.
Tulburări de Ajustare
Tulburarea de ajustare cuprinde stări de stres subiectiv şi tulburări emoţionale care apar în perioada de adaptare la o
schimbare de viaţă semnificativă sau faţă de consecinţele unui eveniment de viaţă stresant, cum ar fi boala fizică gravă,
decesul sau separarea, migraţia sau statutul de refugiat.
Tabloul clinic: stare depresivă, anxietate, îngrijorare, un sentiment de incapacitate de a face faţă, de a planifica în
perspectivă sau de a continua în situaţia actuală, şi anumite grade de handicap în exercitarea activităţilor de rutină de zi cu
zi. Debutul - în termen de 1 lună; durata – mai puţin de 6 luni. Mai frecvent la femei, persoane necăsătorite şi
tineri.Psihoterapia este tratamentul primar a acestei tulburări. Tratamentul simptomatic poate cuprinde un scurt proces
de administrare a hipnoticelor sau benzodiazepinei.
115. Agorafobia, fobia sociala și specifică. Tulburare obsesiv compulsivă.

F40 Tulburări anxios - fobice
 F40.0 Agorafobia
 F40.1 Fobii sociale
 F40.2 Fobii specifice (izolate)
 F40.8 Alte tulburări anxios - fobice
 F40.9 Tulburare anxios – fobică nespecificată
Agorafobia
„Agoraphobie“ - frica de piaţă. Agorafobia include fobii diverse cuprinzînd temerile de părăsire a casei: teama de intra în
magazine, de mulţime şi locuri publice sau de a călători singuri în trenuri, autobuze, metrou sau avioane. Lipsa unei ieşiri
imediat disponibile este una din caracteristicile cheie ale mai multor situaţii agorafobice. Comportamentul de evitare duce,
uneori, la aceea că bolnavul devine complet legat de casă. Majoritatea celor care suferă sunt femei. Debutul - viaţa adultă
timpurie. Prevalenţa - între 5-7%. Co-morbiditate sporită cu
tulburarea de panică; de asemenea, pot fi prezente simptome depresive şi obsesionale şi fobii
sociale.
Fobii Sociale
Tabloul clinic - frică de controalele efectuate de către alte persoane în grupuri relativ mici, care duce la evitarea unor
situaţii sociale.
Fricile pot fi:
• discrete – limitate la mîncatul în public, prezentarea altor persoane, vorbirea în
public sau întîlniri cu sexul opus
• difuze - situaţii sociale în afara cercului familiei.
Confruntarea directă ochi-în-ochi poate fi stresantă. Stimă de sine scazută şi teamă de critică. Simptomele pot progresa
pînă la atacuri de panică. Evitarea - izolare socială aproape completă. De obicei, începe în copilărie sau adolescenţă.
Estimarea prevalenţei pe parcursul vieţii – între 10-13%. Este la fel de comune pentru ambele sexe. Alcoolism secundar.
Fobii Specifice (Izolate)
1. Temerile legate de apropierea de animale anumite
• păianjeni (Arachnophobia)
• insecte (entomophobia)
• şerpi (ophidiophobia)
2. Temerile legate de situaţii specifice, cum ar fi
• înălţimi (acrophobia)
• tunet (keraunophobia)
• întuneric (nyctophobia)
• spatii inchise (claustrofobia)
3. Temerile legate de boli, accidente sau examene medicale
• vizitînd un medic dentist
• vederea de sînge (hemophobia) sau leziuni (durere-odynophobia)
• teama de expunere la boli venerice (syphilidophobia) sau SIDA-fobie.
Apar, de obicei, în copilarie sau viaţă adultă precoce şi pot persista timp de decenii, dacă acestea rămîn netratate.
Prevalenţa pe parcursul vieţii - între 10-20%.
F42 Tulburare Obsesiv-Compulsiv (TOC)

 F42 Tulburare obsesiv-compulsiv
 F42.0 Gînduri sau meditaţii predominant obsesionale
 F42.1 Acte predominant compulsive (ritualuri obsesionale)
 F42.2 Gînduri şi acte obsesionale mixte
 F42.8 Alte tulburări obsesiv-compulsive
 F42.9 Tulburare obsesiv-compulsivă nespecificată
Tulburare Obsesiv-Compulsiv (TOC)

Gîndirea obsesională reprezintă idei, imagini sau impulsuri care intra în mintea individului din nou şi din nou într-o formă
stereotipă. Acestea sunt recunoscute ca gînduri proprii ale individului, chiar dacă acestea sunt involuntare şi, adesea,
respingătoare.
Obsesiile comune includ temeri de contaminare, de vătămare a altor persoane sau de păcăt împotriva lui Dumnezeu.
Compulsiile sunt comportamente repetitive, cu o finalitate şi intenţionate sau acte mentale efectuate ca răspuns la obsesii
sau în funcţie de anumite reguli care trebuie aplicate rigid.
Compulsiile sunt menite de a neutraliza sau reduce disconfortul sau pentru a preveni un eveniment sau situaţie temută.
Sunt adesea prezente simptome vegetative de anxietate. Există o comorbiditate foarte frecventă cu depresia (aproximativ
80%) - gînduri de suicid.
Siptomele obsesiv-compulsive pot să apară la stadii incipiente ale schizofreniei. Prevalenţa în timpul vieţii: 2 - 3%. Este la fel
de comună atît la bărbaţi, cît şi la femei. Cursul este variabil şi mai susceptibil de a fi cronic.
Etiologia
TOC apare mai des la persoanele care au diverse tulburări neurologice, inclusiv cazuri de traume la nivelul capului,
epilepsie, coree Sydenham şi Huntington.
 leziuni de la naştere, anomalii EEG, potenţiale auditive evocate anormale, întîrzieri de creştere şi anomalii în
rezultatele testelor neuropsihologice
Modelul biochimic cel mai studiat s-a concentrat asupra neurotransmiţătorului de serotonin, deoarece inhibitorii selectivi ai
recaptării serotoninei inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sunt eficiente în tratarea pacienţilor cu TOC.
Management Clinic
Farmacoterapia
• antidepresive care influenţează sistemul central serotoninergic (clomipramină şi inhibitori selectivi a
recatptării serotoninei; sunt necesare doze mai mari de medicamente pe
116. Alcoolismul cronic, tabloul clinic, evoluție.
Alcoolismul cronic reprezintă stadiile 2 si 3 din alcoolism.

În stadiul 2 (de prodromă): Stadiul 2 alcoolism:
1. Sindrom reactivitate modificata
• Disparitia reflexelor de voma
• Amnezii
• Schimbari caracteriale
• Cresterea tolerantei de 5-8 ori
2. Sindrom de dependenta psihica
• Atractie psihica obsesiva
• Confort psihic prezent doar in starea de intoxicatie alcoolica
3. Sindrom de dependenta fizica
• Comportament compulsiv
• Confort fizic doar in timpul intoxicatie cu alcool
• Sindromul de sevraj prezent
Stadiul 3 cronicizare:
• Scade toleranta la alcool
• Agravarea sindromului de sevraj
• Degradare intelectuala (mnestica) inclusiv starea de dementa (inclusiv sindrom
Korsakov)
• Aparitia ideilor paranoide in cadrul sindromului de sevraj (inclusiv gelozia etilica)
• Tulburari de perceptie elementare
• Anxietate nemotivata
• Idei de supravaloare de relatie, persecutie,
• Simptome psihoorganice: torpoare-sopor, vertij, ataxie,tremor
generalizat,convulsii,dizartrie,anizoreflexie,nistagmus, simptome piramidale
• Boli somatice agravate
• Aspect general grav
• Degradare sociala
1.Sindrom reactivitate modificata
• Disparitia reflexelor de voma, diminuarea reflexelor neurologice
• Forme de consum dipsomanic sau consum permanent cu toleranta scazuta la alcool
• Forme de ebrietate modificata
• Amnezie permanenta
• Reactii patologice caracteriale
2.Sindrom de sevraj etilic:
• Simptome somatice
• Tahicardie, crestere tensiune arteriala, hipertermie, sete, agravare boli gastrointestinale.
• Neurologice
• Tremor, cefalee, crize convulsive
• Psihopatologice
Astenie, anxietate, agitatie psihomotorie, insomnie, vise terifiante, dorinta impulsiva de
consum alcool- simptom de baza
Psihoze etilice
Se disting :
1. Acute,
2. Prolongate
3. Cronice
Dupa tabloul clinic se disting:
• Tip delirium
• Cu simptome halucinatorii
• Cu simptome paranoide
• Cu simptome delirante
Tipuri psihoze etilice: (clasificare psihopatologica)
1. Delirium etilic:
- Abortiv
- Clasic
- Musitant
- Atipic:
• sistematizat cu pseudohalucinoza verbala,
• cu simptome oneiroide,
• cu automatisme psihice
Tipuri psihoze etilice:
(clasificare psihopatologica)- continuare
2. Halucinoza etilica
- Halucinoza verbala
- Halucinoza cu delir senzitiv
- Halucinoza cu automatisme psihice
3. Psihoze etilice delirante
- Paranoidul etilic
- Delirul etilic de gelozie
Psihozele acute – dureaza pana la o luna
Psihoze prolongate – dureaza pana 6 luni
Psihoze cronice – dureaza peste 6 luni
Tipuri psihoze etilice:
(clasificare psihopatologica)
4. Encefalopatii etilice
- Encefalopatia acuta Gayet-Wernicke
- Encefalopatia cronica
- Pseudoparalizia etilica
Tablou clinic delirium tremens
• Durata pe fundal de tratament pana in 10 zile
• Posibila evolutia in stare de halucinoza sau paranoida
• Reducerea halucinatiilor odata cu reducerea tulburarilor de constiinta
• Tulburari de constiinta ondulatorii
• Continut terifiant al halucinatiilor
• Dezorientare in timp, spatiu,dar se pastreaza orientarea referitor la propria persoana
• Continut profesionist sau habitual al trairilor pacientului
• Odata cu cresterea tulburarilor de constiinta scade agitatia motorie si verbala
• Hipertermie
• Scadere diureza
• Scadere tensiune arteriala
Halucinoza alcoolica
• Este o stare psihotica cu predominanta halucinatiilor auditive cu constiinta clara.
• Debuteaza cu acoasme si insomnie.
• Poate disparea brusc dupa o perioada de somn
• In caz de evolutie poate aparea delirul de relatie, influenta, persecutie
• Pot avea loc crize de anxietate
Sindromul paranoid etilic
• Se manifesta cu delir senzitiv
• Fundal afectiv depresiv-anxios
• Atitudini delirante
• Percepere iluzorie apoi deliranta a anturajului
• Pacientii declara voci ostile , anxietate trenanta
• Posibil comportament agresiv fata de “persecutori”
• Delir rezidual dupa disparitia( reducerea) simptomelor de baza
Delirul de gelozie etilic (paranoia etilica)
• Este o stare psihotica cu evolutie trenanta sau cronica
• Cu predominanta delirului sistematic
• Se constata cu preponderenta la barbati cu trasaturi caracteriale paranoiale
• Este un delir monotematic
• Debuteaza lent
• Uneori este precedat de evenimente negative familiale
• Debuteaza cu idei de supravaloare
• Initial se manifesta doar in timpul starii de ebrietate
• In timp apare interpretarea deliranta a situatiei
• Posibil comportament agresiv sau autoagresiv
• Poate fi dissimulat de pacient
• In context de tratament se substituie cu delir rezidual trenant
117. Clasificare tulburărilor de personalitate. Tulburarea de personalitate histrionică si

anankastă (obsesiv-compulsivă)
Există 10 tulburări de personalitate recunoscute de medicina de specialitate, introduse in ICD-10; acestea sunt clasificate în
trei grupe (clustere).
Cluster A (ciudat și excentric)
 Tulburarea de personalitate paranoidă: suspicioși, neîncrezători, ostili, iritabili, geloși, colecționari de nedreptăți
sau procesomani.
 Tulburarea de personalitate schizoidă: izolați, fără vreo manifestare către ceilalți, contact vizual deficitar,
neadecvat de serioși, procupați de obiecte neînsuflețite sau constructe metafizice.
 Tulburarea de personalitate schizotipală: multiple ciudățenii ale prezentării, vorbirii, limbaj și gândire excentrică,
magică, uneori chiar iluzii și idei de referință, lipsa prietenilor.
Cluster B (dramatic, emotional și imprevizibil)
 Tulburarea de personalitate antisocială: de la 15 ani există un comportament de ignorare și încălcare a drepturilor
altora, agresivi, iritabili, impulsivi, iresponsabili, fără remușcări, mincinoși, înșală și escrochează.
 Tulburarea de personalitate borderline: manipulativi, cu sentimentul de gol lăuntric, impulsivi, relații personale
instabile și intense cu oscilarea între idealizare și devalorizare, amenințări sau gesturi suicidare, automutilare.
 Tulburarea de personalitate histrionică: dramatici, emoționali, superficiali, seductivi sau provocatori sexual,
sugestionabili.
 Tulburarea de personalitate narcisică: plini de ei, cu fantezii nelimitate de succes, putere, strălucire sau iubire
ideală, lipsiți de empatie, invidioși, exploatativi în preocuparea de a-și atinge propriile țeluri.
Cluster C (anxios sau temător)
 Tulburarea de personalitate evitantă: rușinoși, timizi, inhibați în relațiile interpersonale, temători de critică,
dezaprobare și rejecție. Se privesc ca inadecvați, inferiori altora.
 Tulburarea de personalitate dependentă: dependenți, au nevoie de sfaturi și reasigurări de la cei din jur, cu
dificultăți în exprimarea dezacordului de teama să nu piardă sprijinul, inițiază greu proiecte și lucruri pe care să le
facă singuri.
 Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă: perfecționiști, ordonați, rigizi, preocupați de ordine și de reguli,
lipsiți de spontaneitate, prea serioși, perseverenți, încăpățânați.
Tulburări de personalitate mixte
Alte tulburări de personalitate care nu sunt incluse în aceste clustere sunt:
 Tulburarea de personalitate pasiv-agresivă: manifestă obstrucționism, încăpățânare și ineficiență, rezistă pasiv în
îndeplinirea sarcinilor ocupaționale de rutină, certăreți, se plâng ca nu sunt înțeleși și apreciați.
 Tulburarea de personalitate depresivă: pesimiști, nefericiți, triști, cu stimă de sine scăzută, predispuși spre
îngrijorări, vinovăție.
 Tulburarea de personalitate sadică: relațiile sunt dominate de comportamentul crud sau înjositor.
Tulburarea de personalitate histrionică

1. Definiție. Pacienții cu tulburare de personalitate histrionică au un stil dramatic, emoțional, impresionant.
2. Diagnostic, semne și simptome.
a. Adesea sunt cooperanți și dornici de a fi ajutați.
b. Tind să fie plini de culoare, posibil flamboianți, căutând atenția și seducători.
c. Manifestă comportament dependent.
d. Din punct de vedere emoțional pot să fie superficiali sau nesinceri
e. Vorbirea poate să fie dramatică.
f. Adesea sunt sugestionabili. g. Simpatici (plăcuți superficial), chiar sociabili (gregari) [„de societate“]

F42 Tulburare obsesiv-compulsiv
F42.0 Gînduri sau meditaţii predominant obsesionale
F42.1 Acte predominant compulsive (ritualuri obsesionale)
F42.2 Gînduri şi acte obsesionale mixte
F42.8 Alte tulburări obsesiv-compulsive
F42.9 Tulburare obsesiv-compulsivă nespecificată
respingătoare.
Farmacoterapia
• antidepresive care influenţează sistemul central serotoninergic (clomipramină şi inhibitori selectivi a recatptării serotoninei;
sunt necesare doze mai mari de
medicamente pentru tratarea TOC, reacţia este deseori întîrziată.
 Terapia cognitiv-comportamentală
 terapia de familie
 Grupuri de sprijin pentru pacient
 Psihochirurgia (de exemplu, cingulotomie stereotactică)
118. Clasificarea tulburărilor de personalitate conform CIM 10 si DSM 5. Criterii, dinamica,

tratamentul.
Există 10 tulburări de personalitate recunoscute de medicina de specialitate, introduse in ICD-10; acestea sunt clasificate în
trei grupe (clustere).
Cluster A (ciudat și excentric)
 Tulburarea de personalitate paranoidă: suspicioși, neîncrezători, ostili, iritabili, geloși, colecționari de nedreptăți
sau procesomani.
 Tulburarea de personalitate schizoidă: izolați, fără vreo manifestare către ceilalți, contact vizual deficitar,
neadecvat de serioși, procupați de obiecte neînsuflețite sau constructe metafizice.
 Tulburarea de personalitate schizotipală: multiple ciudățenii ale prezentării, vorbirii, limbaj și gândire excentrică,
magică, uneori chiar iluzii și idei de referință, lipsa prietenilor.
Cluster B (dramatic, emotional și imprevizibil)
 Tulburarea de personalitate antisocială: de la 15 ani există un comportament de ignorare și încălcare a drepturilor
altora, agresivi, iritabili, impulsivi, iresponsabili, fără remușcări, mincinoși, înșală și escrochează.
 Tulburarea de personalitate borderline: manipulativi, cu sentimentul de gol lăuntric, impulsivi, relații personale
instabile și intense cu oscilarea între idealizare și devalorizare, amenințări sau gesturi suicidare, automutilare.
 Tulburarea de personalitate histrionică: dramatici, emoționali, superficiali, seductivi sau provocatori sexual,
sugestionabili.
 Tulburarea de personalitate narcisică: plini de ei, cu fantezii nelimitate de succes, putere, strălucire sau iubire
ideală, lipsiți de empatie, invidioși, exploatativi în preocuparea de a-și atinge propriile țeluri.
Cluster C (anxios sau temător)
 Tulburarea de personalitate evitantă: rușinoși, timizi, inhibați în relațiile interpersonale, temători de critică,
dezaprobare și rejecție. Se privesc ca inadecvați, inferiori altora.
 Tulburarea de personalitate dependentă: dependenți, au nevoie de sfaturi și reasigurări de la cei din jur, cu
dificultăți în exprimarea dezacordului de teama să nu piardă sprijinul, inițiază greu proiecte și lucruri pe care să le
facă singuri.
 Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă: perfecționiști, ordonați, rigizi, preocupați de ordine și de reguli,
lipsiți de spontaneitate, prea serioși, perseverenți, încăpățânați.
Tulburări de personalitate mixte
Alte tulburări de personalitate care nu sunt incluse în aceste clustere sunt:
 Tulburarea de personalitate pasiv-agresivă: manifestă obstrucționism, încăpățânare și ineficiență, rezistă pasiv în
îndeplinirea sarcinilor ocupaționale de rutină, certăreți, se plâng ca nu sunt înțeleși și apreciați.
 Tulburarea de personalitate depresivă: pesimiști, nefericiți, triști, cu stimă de sine scăzută, predispuși spre
îngrijorări, vinovăție.
 Tulburarea de personalitate sadică: relațiile sunt dominate de comportamentul crud sau înjositor.
Tratament:
 Farmacoterapia
 Terapia cognitiv-comportamentală
 terapia de familie
 Grupuri de sprijin pentru pacient
119. Definiția, conceptul de demență. Clasificarea dementei si gradele ei.
Proces patologic caracterizat prin slabirea progresiva a ansamblului de functiuni intelectuale, in urma unei lezari a celulelor
nervoase centrale. Apar mai intai tulburari intelectuale caracterizate prin slabirea memoriei, a atentiei, a perceptiei. Dementa
poate fi minora sau majoră.
Demenţe permanente şi Demenţe permanente Demenţe parţial sau complet

progresive de obicei reversibile
neprogresive
Boala Alzheimer Demenţa post- Demenţele toxice şi

traumatică medicamentoase (alcoolul,
monoxid de carbon, plumb,
mercur, mangan, pesticide,
trihexifenidil, barbiturice,
antidepresive triciclice, litiu,
digitala, , cocaina, etc.)
Demenţa vasculară Demenţa post-anoxică Demenţele cauzate de infecţii

(multiinfarct, infarct (meningite, encefalite,
strategic, boala tuberculoză, parazitoze,
Binswanger, CADASIL, neuroborelioza)
etc.)
Demenţa asociată bolii Hidrocefalia internă
Parkinson normotensivă
Demenţa cu corpi Lewy Hematomul subdural
Forme mixte* Tumorile cerebrale
Boala Huntington Boala Wilson
Demenţa fronto-temporală Afecţiunile metabolice

(insuficienţă renală cronică,
demenţa de dializă, insuficienţă
hepatică, hipoglicemia cronică)
Boala Hallervorden-Spatz Afecţiunile endocrine

(hipotiroidia, sindromul
Cushing)
Paralizia supranucleară Afecţiunile autoimune (LES cu

progresivă vasculită asociată)
Scleroza multiplă Afecţiuni carenţiale (sindromul

Wernicke-Korsakov, pelagra,
carenţa de viatmină B12 şi
folat)
Complexul SIDA-demenţă Sindroame paraneoplazice

(encefalita limbică)
Neurosifilisul (Paralizia
generalizată progresivă)
Boala Creutzfeldt-Jakob
120. Demența în boala Alzheimer.

—) Demenţa Alzheimer
• Debut insidios, până la 65 ani (tip 2) asociind o evoluţie rapidă şi după 65 ani (tip 1) –
evoluţie mai lentă;
—) Topul celor 10 Semne Alarmante Asociaţia Alzheimer
1. Pierdere recentă de memorie cu afectare ocupaţională,
2. Dificultăţi în efectuarea lucrului de altădată,
3. Probleme de limbaj,
4. Dezorientare în timp şi spaţiu,
5. Judecată precară, rațiune redusă,
6. Probleme cu gândirea abstractă,
7. Uitarea în cazul schimbării locului obiectelor,
8. Schimbări ale dispoziţiei şi comportamentului,
9. Schimbări ale personalităţii,
10. Pierderea spiritului de iniţiativă.
DIAGNOSTIC:
- Alți markeri de diagnostic
1. Reducerea nivelului de alfa,β – amiloid patologic (Aβ -42 ) în lichidul cefalorahidian,
2. Sau Creșterea nivelului proteinei Tau ApoE4 în lichidul cefalorahidian
—) CT: Diminuarea metabolismului cerebral la nivelul lobilor frontal, parietal și temporal
– un alt marker, dar NU și criteriu de diagnostic
Algoritm terapeutic în B. Alzheimer

• Donepezil (10 mg/zi) sau
• Rivastigmină (> 9 mg/zi) sau,
• Galantamină (> 24 mg/zi) în asociere cu
• Memantine (20 mg/zi).
Alternative în tratamentul modern al Maladiei Alzheimer

• Xaliproden – reduce procesul de neurodegenerare;
• Tramiprosat – menține β-amiloidul în stare solubilă, astfel prevenind acumularea de
plăci amiloide;
• R-flurbiprofen – modulator al Gamma-secretazei – reduce sinteza de β-amiloid.
• Vaccin terapeutic – stimulează formarea de anticorpi specifici față de depozitele de β-
amiloid. În 6% cazuri – encefalite grave.
Demenţa vasculară
Definiţie: demenţă predominant subcorticală cu debut în perioada senilă (peste 60 ani)
caracterizată anatomopatologic prin lacunarismcerebral şi, clinic prin afectare inegală a
funcţiilor psihice.
• Istoric de atacuri ischemice tranzitorii sau AVC (repetate, mai rar un singur accident);
• Debutul poate fi brusc, după un AVC sau insidios;
• Evoluţie în trepte;
• Alterare inegală a funcţiilor cognitive;
• Semne neurologice de focar;
• HTA;
• Personalitate relativ conservată;
• Labilitate emoţională;
• Glisări depresive.
Scorul ischemic (Vladimir HACHINSKI)

• 1. Instalare brutală - - -2
• 2. Agravare în trepte 1
• 3. Evoluţie fluctuantă - - -2
• 4. Confuzie nocturnă 1
• 5. Relativă păstrare a personalităţii
• 6. Depresie 1
• 7. Tulburări somatice 1
• 8. Labilitate emoţională 1
• 9. Hipertensiune arterială în anamneză 1
• 10. Antecedente de AVC 2
• 11. Ateroscleroză asociată 1
• 12. Simptome neurologice de focar (pareze, plegii, deficit motor) -2
• 13. Semne neurologice de focar (Babinschi, Rossolimo, etc.) -2
—) Interpretare:
Scorul >= 7 ‐ Demenţă Vasculară.
Scorul = 5‐6 ‐ Demenţă Mixtă (Degenerativă+Vasculară).
Scorul <= 4 ‐ Demenţă Degenerativă.
—) Demența Fronto‐temporală D. în boala Pick

• Debut presenil (50-55 ani)
• Atrofie fronto-temporală (fără plăci neuritice şi aglomerări de amiloid);
• Tulburările de comportament preced alterarea cognitivă, în special mnezică;
• Predomină simptomatica de lob frontal;
• Tulburările limbajului, (palalie, ecolalie , alalalie)
Principii de tratament
La nivelul AMP :
1. MF -recunoasca simptoame de dementa.
- HTA, DZ, PAtologii neurologice
2. Scrining (testul ceasuui) - severitatea
3. Anticolinesterazice :
4.
SCOPUL TRATAMENTULUI:
1. Stimularea neurotransmisiei colinergice (remedii anticolinesterazice);
2. Neuroprotecţie (în special, prin REDUCEREA CITOTOXICITĂȚII de excitare –
(Modulatori GABA / Glut)
3. Asigurarea metabolismului neuronal (remedii nootrope);
4. lupta cu stresul oxidativ (remdii antioxidante);
5. Asigurarea neuroplasticității (remedii adaptogene)
6. Tratament simtomatic: în funcție de comorbidități
—) Se va da preferinţă tratamentului ambulator, deoarece modificarea anturajului

persoanei în vârstă, de regulă, crează dificultăţi de orientare temporo- spaţială, anxietate,
neliniște psihomotorie şi, conduce la agravarea simptomelor psihice;
—) Tratamentul tulburărilor cognitive
In ultimele cercetari a fost descifrat rolul deficitului de Acetylcholină în patogenia
demenţei Alzheimer;
De aceea creşterea nivelului de Ach în fanta sinaptică ameliorează simptomele clinice;
—) Anticolinesterazice de tip central
1.Donepezil,
2.Tacrin,
3.Rivastigmina – Exelon,
4. Amiridin
—) Anticolinesterazice de tip periferic (Metrifonat – Reminil, Galantamin);
—) Inhibitori selectivi de MAO‐B
-Selegelina
-L‐deprenil,
-Jumex,
-Ropinirol
- RreQuip);
—) Agonişti ai colinei
- Pramiracetam
—) Agonişti ai DA
- Pramipexol,
-L‐Dpoa,
- Modafinil);
—) Inhibitori de COMT (catechol‐O‐methyltransferase)
- Opicapone – comercial Ongentys)
—) Modulatori ai echilibrului GABA / Glutamat
-Memantine
—) Vaccin terapeutic contra virusului Herpes Zoster
- Zostavax
• Alte medicamente (antioxidante, vasoactive şi neuroprotectoare)
-Cerebrolyzinul, Cortexina, Actovegin,
- Orotatul de magneziu (Magnerot),
- Tocoferol acetatul (Vitamina E),
- Acidul Thioctic (Thiogamma),
- Nicergolina (Sermion),
- Pyracetamul (Nootropil, Lucetam),
- Estrognele,
- Mildonium (Mildronat, Ripronat) ş.a.
—) alte tulburări psihice asociate declinului neurocognitiv sunt recomandate remedii:

• Antidepresive, gen II - doze mici , ISRI , perioada scurta
• Antipsihotice (neuroleptice), doze mici , daca este idei delirante, halucinatii ,
• Tmostabilizatoare. ș.a.
121. Demența — este un sindrom cronic progresiv în timp,

—) în cadrul căruia are loc diminuarea funcțiilor cognitive într‐o proporție mai mare,
decât în procesul de îmbătrânire obișnuită.
• Demența de regulă nu influențează conștiința.

• Demența afectează cu predilecție persoane de vârstă înaintată și, NU ESTE un proces de
îmbătrânire fiziologică.
Organizația Mondială a Sănătății. Demenţa:

• Demența este o tulburare caracterizată prin deficite cognitive multiple, afectând
• memoria,
• inteligența,
• limbajul,
• rezolvarea problemelor, praxisul,
• învățarea, orientarea, percepția,
• atenția,
• judecata,
• concentrarea și abilitățile sociale
—) conștiinta nu este afectata, dar episofic cu deliriu
—) MEMORIE : +
1. Afazie (tulburare de limbaj)
2.Apraxie (afectarea abilităţii de a executa activităţi motorii într-o anume secvenţă şi care
3.servesc unui scop, în lipsa afectării funcţiei motorii)
4.Agnozie (incapacitatea de a recunoaşte sau identifica obiecte în lipsa afectării funcţiilor
senzoriale)
5. Perturbarea funcţionării excutive (planificare, organizare, secvenţializare, abstractizare).
—) Demența Fronto‐temporală D. în boala Pick

• Debut presenil (50-55 ani)
• Atrofie fronto-temporală (fără plăci neuritice şi aglomerări de amiloid);
• Tulburările de comportament preced alterarea cognitivă, în special mnezică;
• Predomină simptomatica de lob frontal;
• Tulburările limbajului, (palalie, ecolalie , alalalie)
—) Dimenta în boala Creutzfieldt-Jacob

• Demență cu debut presenil și evoluție progresivă, rapidă spre exitus în ≈ câteva luni,
maximum în 1 - 2 ani, datorate unui agent transmisibil;
• Anatomo-patologic – encefalopatie spongiformă;
• Paralizia spastică a membrelor și semnele extrapiramidale:
-tremor,
-rigiditate,
- mişcări coreo-atetozice sau ataxie,
- pierderea vederii,
- fibrilaţie musculară,
-atrofie de tip neuron motor central —) pot precede debutul demenței;
• EEG caracteristic! (aspect trifazic).
—) D. în boala Huntington
• Boală autosomal dominantă;
• Debut precoce (30-40 ani);
• Triada diagnostică:
Demenţă + Mişcări coreiforme + Istoric familial;
• Mişcările coreiforme sunt localizate la nivelul feţei, mâinilor şi umerilor;
• Mişcările coreiforme preced sd. Demenţial;
• Clinic – similar cu sd. de lob frontal, iar afectarea memoriei se asociază târziu;
• Evoluţie progresivă, cu exitus în 10-15 ani.
—) D. în boala Parkinson
• Nu are individualitate clinică;
• De obicei se instalează târziu în evoluţia unei boli Parkinson.
• Demenţă
• Tremor specific
• Dificultăţi în demarajul mersului.
Principii de tratament
La nivelul AMP :
1. MF -recunoasca simptoame de dementa.
- HTA, DZ, PAtologii neurologice
2. Scrining (testul ceasuui) - severitatea
3. Anticolinesterazice :
4.
SCOPUL TRATAMENTULUI:
1. Stimularea neurotransmisiei colinergice (remedii anticolinesterazice);
2. Neuroprotecţie (în special, prin REDUCEREA CITOTOXICITĂȚII de excitare –
(Modulatori GABA / Glut)
3. Asigurarea metabolismului neuronal (remedii nootrope);
4. lupta cu stresul oxidativ (remdii antioxidante);
5. Asigurarea neuroplasticității (remedii adaptogene)
6. Tratament simtomatic: în funcție de comorbidități
—) Se va da preferinţă tratamentului ambulator, deoarece modificarea anturajului

persoanei în vârstă, de regulă, crează dificultăţi de orientare temporo- spaţială, anxietate,
neliniște psihomotorie şi, conduce la agravarea simptomelor psihice;
—) Tratamentul tulburărilor cognitive
In ultimele cercetari a fost descifrat rolul deficitului de Acetylcholină în patogenia
demenţei Alzheimer;
De aceea creşterea nivelului de Ach în fanta sinaptică ameliorează simptomele clinice;
—) Anticolinesterazice de tip central
1.Donepezil,
2.Tacrin,
3.Rivastigmina – Exelon,
4. Amiridin
—) Anticolinesterazice de tip periferic (Metrifonat – Reminil, Galantamin);
—) Inhibitori selectivi de MAO‐B
-Selegelina
-L‐deprenil,
-Jumex,
-Ropinirol
- RreQuip);
—) Agonişti ai colinei
- Pramiracetam
—) Agonişti ai DA
- Pramipexol,
-L‐Dpoa,
- Modafinil);
—) Inhibitori de COMT (catechol‐O‐methyltransferase)
- Opicapone – comercial Ongentys)
—) Modulatori ai echilibrului GABA / Glutamat
-Memantine
—) Vaccin terapeutic contra virusului Herpes Zoster
- Zostavax
• Alte medicamente (antioxidante, vasoactive şi neuroprotectoare)
-Cerebrolyzinul, Cortexina, Actovegin,
- Orotatul de magneziu (Magnerot),
- Tocoferol acetatul (Vitamina E),
- Acidul Thioctic (Thiogamma),
- Nicergolina (Sermion),
- Pyracetamul (Nootropil, Lucetam),
- Estrognele,
- Mildonium (Mildronat, Ripronat) ş.a.
—) alte tulburări psihice asociate declinului neurocognitiv sunt recomandate remedii:

• Antidepresive, gen II - doze mici , ISRI , perioada scurta
• Antipsihotice (neuroleptice), doze mici , daca este idei delirante, halucinatii ,
• Tmostabilizatoare. ș.a.
122. Dereglări somatoforme: tulburări de somatizare, de conversie,
Tulburări somatoforme.
—) Sunt caracterizate de preocuparea bolnavului cu corpul său şi cu fricile de boli.
—) Simptomele se pot referi la orice parte a corpului, cu diferite senzaţii neplăcute
—) Tulburări Somatoforme
Tulburarea de somatizare
Tulburarea somatoformă nediferenţiată
Ipohondria
Disfuncţie somatoformă vegetativă
Tulburare somatoformă persistentă de durere
Alte tulburări somatoforme
Tulburarea somatoformă nespecificată
• Caracteristicile tulburărilor somatoforme:

1. plîngeri somatice de multe maladii medicale fără asociere cu tulburări grave
demonstrabile de organe periferice
2. probleme psihologice şi conflicte care sunt importante în iniţierea, exacerbarea şi
menţinerea perturbării
—) faze:
1. Faza de astenie, însoţită de hiperestezie, manifestată prin iritabilitate,
hipersensibilitate.
2. Faza simpatico-endocrină, manifestată prin:
- reacţii psihice,
-explozive şi ipohondrice,
-reacţii de somatizare, cu iritarea sistemului simpatic
- şi tulburări funcţionale ale organelor interne.
3. Faza psihomotorie, manifestată prin reacţii psihice de tip: depresie, anxietate şi
reacţii somatice.
♦ tulburare de somatizare – acuze somatice multiple fără patologie organică;
—) Prevalenta la femei: 1-2%
Factori de risc:
1. personalitatea isterica
2. educatia deficitara
3. nivelul cognitiv scazut
4. sexul feminin
—) Criterii de diagnostic:
1. Multiple plangeri somatice incepand inaintea varstei de 30 de ani
-care apar pentru o perioada de cativa ani
- si care au ca rezultat cererea de tratament
2. simptome dureroase;
- un istoric de durere legat de cel putin 4 locuri sau functii
- o istorie de cel putin 2 simptome gastrointestinale, altele decat durerea
- un simptom sexual
- un simptom pseudoneurologic
3. dupa investigatii adecvate, simptomele nu pot fi explicate
4. Nu sunt intentionat produse
Comorbiditate:
-Tulburari de personalitate
-Tulburari anxioase
- Tulburari depresive
- Tulburarea de conversie
—) Cardiovascular si Gastrointestina - mai des sunt plingeri

—) Periodic apar tulburări de panică cu senzaţii neplăcute, dureri cardiace, toracice,
abdominale.
- Aceste crize se pot repeta de 2—3 ori pe săptămână sau lună şi durează 20-30
minute.
TRATAMENT:
—) Abordarea psihoterapeutica include interventii ca:
1. educatia,
2. testarea realitatii,
3.reasigurarea si consilierea.
=) Scopul acestor interventii consta in:
- intarirea mecanismelor adaptative,
- in reducerea participarii afective, a trairii starii de boala, a anxietatii, a tensiunii
afective ca si a conduitei neadaptative.
4. Hipnoterapia:
—) este utilizata pentru a genera si a intari anumite comportamente adaptative
invatate si pentru a stabili noi asociatii
5. Medicamentoz:
daca este diverse tulburari asociate care se manifeste intens:
-depresia,
- anxietatea,
- dependenta de substanta
♦ tulburare conversivă
—) este o conditie in care pacientii prezinta simptome neurologice precum
tremuraturi, parestezii, paralizie dar fara un substrat anatomic neurologic.
1. Simptome motorii:
- slăbiciune musculară/paralizie;
- mișcări anormale (tremor sau mișcări distonice);
- tulburări de mers;
- poziție anormală a membrelor.
2. Simptome senzoriale:
- alterarea/scăderea/absența sensibilității cutanate/vizuale/auditive;
- episoade de convulsii generalizate ale membrelor cu alterarea sau pierderea
cunoștinței (crize non-epileptice);
- episoade de reactivitate asemănătoare cu coma sau sincopa;
—) sint plingeri pe mai multe organe
DIAGNOSTIC:
1. Pentru un diagnostic precis este necesar să se efectueze unele investigații
medicale complete. Ca sa excludem patologii somatice.
2. Prezenta uneia sau a mai multor simptome de alterare a funcției motorii sau
senzoriale voluntare;
TRATAMENT:
—) medicatia pentru anxietate
123. Dereglările afective, clasificare (exemple clinice): depresie și manie.
Clasificarea (DSM IV)
1. Tulburări depresive („Depresia unipolară").
2.Tulburări bipolare.
3.Tulburare afectivă datorată unei condiţii medicale generale.
4. Tulburare afectivă indusă de o substanţă.
Depresia - reprezinta un set de semne si simptome care afecteaza sfera:

—) cognitiva -capacitatea de a invata
—) afectiva
—) comportamentala
—) Episod depresiv uşor sau moderat.

1. Dispozitie depresiva
2. Pierderea intereselor/bucuriilor și o reducere a energiei ce duce —) la o
fatigabilitate crescândă și la o activitate diminuată.
3. O oboseală accentuată după un efort mic este obişnuită.
5. Se notează o reducere a capacității de concentrare și a atenției, a stimei și a
increderii in sine,
6. Idei de vinovăție și lipsa de valoare, viziune tristă si pesimistă asupra viitorului,
7. somn perturbat,
8. apetit diminuat.
—)Durata minimă a intregului episod este de aproximativ 2 săptămâni
—) Episod depresiv sever fără/cu simptome psihotice

1.Dispoziție depresivă
2.Pierderea intereselor/bucuriilor
3. Reducerea energiei
4. Fatigabilitate crescânda
5. Activitate diminuată,
6. Oboseală accentuată
7. Idei de vinovăție și lipsa de valoare
8. Viziune tristă și pesimistă asupra viitorului
9.Somn perturbat
10. Apetit diminuat
11. Idei sau acte de auto-vătămare sau suicid.
12. Delirurile implică de obicei ideea de păcat, sărăcie sau dezastre iminente, a
căror responsabilitate poate fi asumată de subiect.
13. Halucinațiile auditive sau olfactive dacă sunt, atunci apar de obicei sub
forma unor voci defăimătoare sau acuzatoare sau mirosuri de murdării, putrefacție.
14. O lentoare psihomotorie severă poate progresa spre stupor.
—) episoade depresive mixte:

1. simptome de minie si cele de depresie , simultan
2. simptome maniacale: ginduri de grandoare (о величии)
3. simptome depresive : vinovatie excesiva sau idei suicidare
DIAGNOSTIC:
1. Chestionarul tulbarilor dispozitiei
- permite depistarea istoricului de simptome maniacale sau hipomaniacale
2. Scala de diagnosticare a spectrului bipolar
3. Scala de evaluare depresiei Montgomery
-10 itemi
4. Scala Hamilton
5. Scala de evaluare a Maniei administrata de Clinician
- 15 itemi care depisteaza simptomele maniacale din ultimele 7 zile
6. Scala de evaluarea a Maniei la Tineri
7. PHQ9 - 3 grade(usoara moderata severa )
8. BEC
9. ZOOM -
—) usoara. moderat
- educatia pacientului, recunoasterea pacientului, tehnici de relaxar,
- aducem ceea ce aduce placerea
- verificam risc suicidal
—) severa :
- trimitirea la psihiatri
- verificam risc suicidal
- tratam nonfarmocologic ( psihoterapia cognitiv comportamentala- se axeaza mai
mult pe modul de gindirea a pacientului)
Tratamnet farmacologic:
1. antidepresive:
• ISSRI -floxatina, sertalina - prima lenie
Indrumari pentru pacient:
• necesitatea tratamentului
• durata tratamenului (7-8 luni)
• rezultatul pozitiv peste 3-4 sapt
• interactiuni cu alta preparate: propronolao, hormoni -glucocorticoizi
daca evem preparte care creste serotonini—) sdr seratoninergic.
La nivel stationar:
=) tratament medicamentos
+ psihoza
1. Tratamentul fazei acute, cu o durat ă de 6 ‐12 săptămâni, are ca obiectiv
obţinerea remisiunii. În această etapă, strategia terapeutică include administrarea
de psihotrope, de ex.,
—) Antidepresive
(Imipramină, Amitriptilină, Clomipramină, Venlafaxină, Paroxetină, Fluvoxamină,
Fluoxetină),
—) Neuroleptice (Haloperidol, Clorpromazină, Levomepromazină,Clozapin)
Manie:
Reprezintă un set de semne și simptome
-Cognitive
- Afective
- Comportamentale
(care au ca simptom principal euforia sau/şi iritabilitatea)
Declanşarea unui episod maniacal sau depresiv este adesea prevestită de

- perturbări ale somnului.
- schimbari de dispozitie,
- schimbări psihomotorii,
- lipsa de apetit,
- o creștere a anxietății pot de asemenea avea loc cu pânā la trei săptămâni inainte
ca un episod maniacal să se dezvolte.
—) Episod maniacal
1. Sociabilitate, comunicativitate verbala excesivă
2. Fuga de idei
3. Energie sexuală crescută
4. Reducerea nevoii de somn
5. Iritabilitate
6. Comportament dezinhibant
7. Afectarea capacității de concentrare
—) daca nu se trateaza dureaza de la 3 pina la 6 luni
—) Manie, fără/cu simptome psihotice

1. Ideile de autoapreciere excesive și suspiciozitatea se pot dezvoltă in deliruri,
2. iar iritabilitatea şi suspiciozitatea se pot dezvolta in deliruri de persecuție
3. In cazuri severe delirurile de grandoare sau religioase, de identitate sau de
rol, pot fi proeminente,
- și fuga de idei
- și presiunea gândirii pot avea ca rezultat incomprehensibilitatea vorbirii
4. Activitatea fizică intensa,
- excitarea pot avea ca rezultat fie agresiune/ violenta
- sau neglijarea alimentației, băuturii, și a igienei personale,
—) care pot duce la stări periculoase de deshidratare și neglijare de sine
—)este o perioada de cel putin de o saptamina de dispozitie crescuta sau iritabila,
care poate manifesta de la euforie la delir
La nivelul de medic de familie: + episod maniacal

1. Timostabilizatoare (Săruri de litiu sau Carbamazepină, Acidul valproic,
Lamotrigină, Gabapentină),
2. Antipsihotice - daca are episod, moderat, severat.
- galoperidol. emanzipina
—) pina la stabilizarea starei
1. La nivelul asistenței medicale primare se efectuează tratamentul medicamentos
doar al stărilor depresive ușoareși medii, fără semne psihotice (idei delirante de
autoacuzare, vinovăție).
v Durata – până la 6 luni.
v În lipsa răspunsului la tratament în primele 4‐6 săptămâni
‐ referirea lapsihiatru/centru comunitar de sănătate mentală (după caz).
LA nivel stationar:
Tratamentul include efectuarea farmacoterapiei si a psihoterapiei şi se va efectua
în trei etape:
1. Tratamentul fazei acute, cu o durat ă de 6 ‐12 săptămâni, are ca obiectiv
obţinerea remisiunii. În această etapă, strategia terapeutică include administrarea
de psihotrope, de ex.,
—) Antidepresive
(Imipramină, Amitriptilină, Clomipramină, Venlafaxină, Paroxetină, Fluvoxamină,
Fluoxetină),
—) Neuroleptice (Haloperidol, Clorpromazină, Levomepromazină,Clozapin)
—) Timostabilizatoare (Săruri de litiu sau Carbamazepină, Acidul valproic,
Lamotrigină, Gabapentină)
• principal sa nu trece din manie in depresie, sau invers -viraj maniacal
—) în asociere cu diferite forme de psihoterapie;
2. Etapa de menținere a tratamentului are o durată de 4 ‐9 luni având rolul de a

preveni riscul la recădere şi de reapari ţie a simptomatologiei acute;
3. Etapa de între ținere terapeutică cu durata de aproximativ l an sau chiar mai

mult pentru a preveni apariţia recurenței.
- 124. Disforia de gen

Disforia de gen se referă la disconfortul care poate însoți incongruența dintre genul trăit
sau exprimat de individ și genul atribuit (de obicei,la naștere) acestuia.
—) Disforia de gen se manifestă diferit în funcțiile de vârstă și gen.
Persoanele cu disforia de gen, aflate la vârsta prepubertară, care s‐au născut fete
• Pot exprima dorința de a fi băieți, își atribuie statutul de băiat, sau afirmă că atunci
când vor crește vor fi bărbati.
• Ele preferă hainele și tunsorile de băieți, sunt adesea percepute de străini drept băieți
și pot cere să fie strigate cu nume de băieți.
• De obicei, afișează reacții intens negative la încercările părinților de a le obliga să
poarte rochii sau alte accesorii feminine.
• Unele refuză să frecventeze școala la sau evenimentele sociale, în care se impun astfel
de ținute.
• Aceste fete au visuri, fantezii sau jocurile de rol ca genul opus
• Preferă adesea sporturile de contact, joaca violentă, jocurile tradiționale băiețești și
tovarășii de joacă băieți.
• Ele prezintă un interes redus față de jucăriile specific feminine (de ex., păpuși) sau
activitățile de acest fel (de ex., costume sau jocuri de rol feminine).
• Uneori refuză să urineze în poziția șezând.
• pot exprima dorință de a avea penis sau pretind că au penis sau că le vor crește unul
când vor fi mari.
• Nu vor să li se dezvolte sânii sau să aibă menstruație.
Persoanele cu disforia de gen, aflate la vârsta prepubertară, care s‐au născut băieți
• Pot exprima dorința de a fi fete, își atribuie statutul de băiat, sau afirmă că atunci când
vor crește vor fi femei.
• Ei preferă să poarte haine de fete sau femei,
• Acești copii pot juca rolul unor personaje feminine (de ex., se joacă „de‐a mama”) și
adesea sunt extrem de interesați de persoanje imaginare feminine.
• Preferă deseori activitățile feminine tradiționale, jocurile și distracțiile specifice (de
ex. „joaca de‐a casa”; desenarea figurilor feminine; urmărirea la televizor sau a filmelor
cu personajele feminine preferate).
• Păpușile cu caracter specific feminine (de ex., Barbie) reprezintă frecvent jucăriile
favorite, iar fetele sunt tovarășii de joacă preferați.
• Manifestă interes redus față de jucăriile specific masculine (de ex., mașinuțe,
camioane).
• Unii băieți neagă că au penis și insistă asupra poziției șezând la urinat.
• vor ca testiculele să le fie extirpate, sau doresc să aibă vagin.
Tinerii adolescenți cu disforia de gen

• Cind apare semne sexuale secundare la tinerii adolescenți, care nu sunt complet
dezvoltate, acești indivizi nu afirmă întotdeauna o aversiune față de ele, dar sunt
îngrijorați în legătură cu modificările fizice iminente.
• Când se dezvoltă semnele vizibile de pubertate, indivizii născuți băieți își epilează
uneori membrele inferioare la primele semne de creștere a părului.
• Uneori recurg la contenția organelor genitale pentru a face erecția mai puțin vizibilă.
• Fetele recurg la metode de ascundere a sânilor, merg aplecate sau poartă haine largi
pentru a face sânii mai puțin vizibili.
• Tot mai des, adolescenții solicită, sau pot obține fără prescripție sau supraveghere
medicală, agenți supresori hormonali („blocanți”) ai steroizilor gonadali și pot solicita
intervenție chirurgicală de retribuire a genului.
• Adolescenți de vârste mai mari, când devin activi sexual, de obicei nu le arătă sau nu
le permit partenerilor să le atingă organele sexuale.
Adulții cu disforia de gen

• Discrepanța dintre genul trăit și caracterele fizice sexuale este adesea, dar nu
întotdeauna, însoțită de dorința de a scăpa de caracterele sexuale primare și /sau
secundare și /sau de intenția fermă de a avea caracterele sexuale primare și /sau
secundare ale genului opus.
• În grade variate, adulții cu disforia de gen pot adopta comportamentul,
îmbrăcămintea și manierele genului căruia consideră că‐i aparțin.
• Ei simt disconfort atunci când sunt considerați de alții, sau funcționează
în societate, ca membrii ai genului atribuit.
• Unii adulți au o dorință intensă de a aparține unui gen diferit și de a fi tratați ca atare,
având convingerea interioară că simt și reacționează conform genului trăit, fără a solicita
tratament medical de schimbare a caracterelor fizice.
• Ei pot descoperi alte modalități de rezolvare a incongruenței dintre genul trăit și cel
atribuit, acționând parțial conform rolului dorit sau prin adoptarea unui gen
neconvențional (nici feminin, nici masculin).
125. Formele catatonică și paranoidă ale schizofreniei.

—) Schizofrenia catatonă
- Mai frecvent debutează la vârsta de 19-35 ani.
-In perioada prodromală se observă: (-simptome)
1. astenie,
2. ipohondrie,
3.tendinţă la autoizolare,
4. tristeţe sau apatie şi sărăcirea afectivă.
5. Boala debutează brusc sub formă de excitaţie sau stupor cataton.
6. Excitaţia catatonă este însoţită de:
- tulburări psihomotorii haotice sub formă de grimase,
- manierism,
- stereotipii
- şi stări impulsive,
- poate apărea simptomul „glugii".
- apara fara stimularea factorilor externi
7. Gândirea este întreruptă, fară nici un înţeles.

8. Apar ecolalie, ecomimie şi ecopraxie - repetarea cuvintelor şi a mişcărilor celor
din jur, negativism.
9. De obicei, în timpul excitaţiei catatonice se păstrează claritatea conştiinţei,
— în unele cazuri pot avea loc fenomene oneroide sau amentive
Stupoarea catatonă se caracterizează printr-o :

1. inhibiţie motorie,
2. cu o mimică catatonă semnificativă de mască inexpresivă,
3. ticuri - grimase,
4. contracture orbicularilor buzelor în formă de „bot de peşte"
5. Se observă negativismul,
6. fenomene de catalepsie sau flexibilitate ceroasă,
—) care constă în păstrarea timp îndelungat a unei poziţii anumite (mână ridicată,
simptomul pernei de aer).
7. apar simptome impulsive când bolnavul, mai ales noaptea, se scoală, umblă prin
salon, poate chiar să lovească pe cineva, şi iarăşi se culcă.
F 20.0 - Schizofrenia paranoidă

- Este forma cea mai frecventă şi cea mai tipică de schizofrenie
- Este una dintre formele schizofreniei în care simptomele pozitive sunt dominante
- Schizofrenia paranoidă debutează de regulă Ia vârsta de 25-45 ani.
In anamneză bolnavului, cu mult înaintea debutului bolii, se întâlnesc :

♦ diferite schimbări nevrotice,
♦ schimbări psihopatiforme,
♦ schimbări de comportament.
La bolnavi se observă:
1. tulburări episodice, scurte,
2. de tip neurastenic, care se manifestă prin irascibilitate,
3. pierderea interesului faţă de ambianţă, de familie;
4. manifestări depresiv- anxioase sau obsesiv-fobice.
5. Apar gânduri obsesive de tipul „Cine sunt eu?",
6. sau repetarea evenimentelor din trecut.
7 La alţi bolnavi apar episoade dismorfofobice.
- Bolnavul observă schimbări a unei părţi a corpului: feţei, mâinilor, pielii.
8. Uneori sunt prezente şi preocupări metafizice când bolnavul este preocupat de
filozofie, biologie etc.
9.La scurt timp apar dereglări de gândire:
-o gândire paralogică cu delir de persecuţie, relaţie, de influenţă, mai rar de otrăvire,
gelozie.
10. Delirul la bolnavii cu schizofrenie are un conţinut neadecvat, necunoscut.
11. Poate apărea sindromul de automatism mintal (Kandinski-Clerambault) cu toate
variantele de automatism asociativ, senzitiv şi cenestezic.
12La bolnavi apar diferite senzaţii generate de:
- o abudenţă de gânduri (mentism),
- de citirea gândurilor străine,
- de furtul de gânduri.
13. Ideile delirante de halucinaţii auditive cu un .conţinut necunoscut.
—) pseudohalucinaţii cu un caracter imperativ.
14. Pot apărea şi tulburări psihosenzoriale sub formă de derealizări şi depersonalizare.
TRATAMENT:
1.Tratamentul antipsihotic
Clase de antipsihotice:
-Antagonişti ai receptorilor dopaminergici
—) (antipsihotice tipice sau de prima generatie)
• clorpromazina,
• levomepromazina,
• haloperidol,
• flupentixol,
• zuclopentixol,
• flufenazina,
• perfenazina.
Dezavantaje:
• eficiente doar în simptomatologia pozitivă,
• risc crescut de efecte adverse extrapiramidale
-akatisie,
-diskinezie,
-pseudoparkinsonism.
-Antagonişti serotonină-dopamină
—) (antipsihotice atipice sau de a doua generatie) au o serie de avantaje:
• amelioreaza cognitia si mentin neuroprotecţia
• eficacitate si tolerabilitate superioara
• scad numarul recaderilor si durata acestora
• eficacitate pe simptomele pozitive, negative, afective
• îmbunătăţesc evoluţia şi prognosticul bolii
A. Tratamentul episodului acut de schizofrenie

– Se recomandă utilizarea antipsihoticelor din a doua generaţie
• datorită eficienţei pe simptome pozitive, negative şi cognitive,
• Principalele antipsihotice atipice sunt:
- amisulprid,
- olanzapină,
- risperidonă,
- quetiapină,
- ziprasidonă,
- aripiprazol,
- paliperidonă.
B. Tratamentul de întreţinere
– administrarea de antipsihotice pe termen lung:
—) după primul episod psihotic se recomandă terapia cel puţin 1-2 ani,
—) după episoade repetate se menţine tratamentul cel puţin 5 ani,
—) uneori toată viaţa
126. Formele simplă și hebefrenică ale schizofreniei.
Schizofrenia - este o tulburare mintala severa cu etiologie necunoscută,

- multifactorială,
- cu evoluţie cronică,
- prognostic grav,
- care se manifestă cu disocierea proceselor psihice
- și duce la dezadaptare socială.
—) boală mintală din categoria psihozelor endogene.
♦ simptomele pozitive (plus-simptome): stări delirante sau/și halucinațiile și ♦ simptomele

negative (minus-simptome): lipsa inițiativei, apatia, aplatizarea emoțională, izolarea
socială
—) Schizofrenia simplă
- Se întâlneşte la o vârstă tânără, 18-25 ani.
- Are un debut lent.
- In debutul bolii se observă sindromul neurastenic:
1. insomnie, iritabilitate,
2. oboseală fizică şi intelectuală,
3. cefalee cu senzaţii de comprimare a creierului.
4. dereglarea atenţiei,
♦ care se manifestă prin hiperprosexii voluntare sau involuntare până Ia autism.
♦ atenţia este scăzută, mobilă,
♦ ei nu se pot concentra,
♦ nu pot însuşi materialul citit.
5. dereglări afective cu pierderea intereselor faţă de cei din jur,
6. dispare voinţa,
7. dorinţa de a face un lucru.
8. Apare apatia, abulia.
9. pierd sentimentul de simpatie faţă de familie, de cei apropiaţi, uneori se dezvoltă
antipatie cu agresivitate.
10. Dispar emoţiile,
11. bolnavii devin străini pentru familie, cu timpul se închid în sine, se izolează de
realitate.
12. Fără nici un motiv abandonează studiile,
13. zile întregi stau acasă.
14. Bolnavul nu îngrijeşte de sine.
15. dereglări ale procesului de asociaţie
- gândirea devine haotică, paralogică, rezonară.
16. Apare interesul faţă de psihiatrie, filozofie,
- bolnavii citesc lucrări filozofice fără să le priceapă sensul.
Evoluţia bolii este lentă, cu timpul instalându-se o stare cronică cu un defect apatico-abulic,
pseudonevrotic sau psihopatiform.
—) Schizofrenia hebefrenă
- Se instalează rapid la vârsta de 16-17 ani.
- Iniţial se observă diferite schimbări de comportament.
1. Bolnavii devin emoţionali, „reci" faţă de părinţi, faţă de cei apropiaţi,
2. sunt neglijenţi, umblă murdari, nu se spală.
3. Brusc apare excitaţia psihomotorie cu expresii patetice,
4. veselie neadecvată cu râs prostesc, nemotivat,
5. fenomene disociative în gândire,
6. irascibilitate,
7. manierism,
8. comportament pueril şi „golănesc",
9. reacţii impulsive, agresive.
10 Apar halucinaţii auditive elementare,
11. delir de relaţie, influenţă, de grandoare şi ipohondrice.
—) Forma hebefrenă de schizofrenie are o evoluţie nefavorabilă cu tendinţă spre o demenţă

profundă cu schimbări afective, incoerenţă accentuată în gândire.
127. Primul epizod Psihotic (PEP), tulburări schizotipală și schizoafectivă, diagnostic diferențial,
tratament, pronostic.
Tulburarea de personalitate schizotipală

1. Definiție. Pacienții cu tulburare de personalitate schizotipală au multiple ciudățenii și excentricități ale caracterului,
gândirii, afectelor, vorbirii, prezentării. Ei le par ciudați altora. Se angajează în gândire magică; au idei ciudate, idei de
referință și iluzii; manifestă derealizare
2. Diagnostic.
A. Patern pervaziv de deficite sociale și interpersonale, marcat de disconfortul acut în, și capacitatea redusă pentru, relații
strânse, precum și de distorsiuni cognitive sau perceptuale și excentricități ale comportamentului, patern care începe în
perioada inițială a vieții adulte și care este prezent în contexte diverse, indicat de cinci (sau mai multe) din următoarele:
(1) idei de referință (se exclud delirurile de referință);
(2) credințe ciudate sau gândire magică ce influențează comportamentul și nu se potrivesc cu normele subculturale (de ex.,
superstițiozitate, credința în clarviziune, în telepatie sau în „al șaselea simț“; la copii și adolescenți – fantezii sau preocupări
bizare);
(3) experiențe perceptuale neobișnuite, incluzând iluzii corporale;
(4) gândire și vorbire ciudate (de ex., vagi, circumstanțiale, metaforice, supraelaborate sau stereotipe);
(5) suspiciozitate sau ideație paranoidă;
(6) afect inadecvat sau constricționat;
(7) comportament sau aspect ciudat, excentric sau neobișnuit;
(8) lipsa prietenilor sau confidenților apropiați, alții decât rude de gradul întâi;
(9) anxietate socială excesivă, care nu diminuă odată cu familiarizarea și care tinde să se asocieze cu frici paranoide, și nu cu
judecăți negative despre sine.
B. Nu apare exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări dispoziționale cu elemente psihotice, al unei alte tulburări
psihotice sau al unei tulburări pervazive a dezvoltării.
3. Diferențial.
a. Tulburare paranoidă de personalitate – pacientul este suspicios și rezervat.
b. Tulburare schizoidă de personalitate – paceintul nu are excentricități particulare.
c. Tulburare borderline de personalitate – pacientul manifestă instabilitate emoțională, afecte intense, impulsivitate.
4.Tratament.
a. Farmacologic – pot să fie utile dozele mici de antipsihotice (de ex., 2,5 mg de olanzapină – Zyprexa pe zi) sau
antidepresivele.
b. Psihoterapia suportivă este adeseori utilă.
c. Poate fi utilă psihoterapia de grup.
d. La unii pacienți poate să fie indicată psihoterapia de mediu
Tulburare de personalitate schizoafectivă:

Tulburarea schizoafectiva (schizofrenia afectiva) este o afectiune psihiatrica in care persoana respectiva prezinta atat
simptome afective (depresive sau maniacale) cat si simptome caracteristice schizofreniei (cum ar fi idei delirante, halucinatii
etc).
debutul afectiunii este in jurul varstei de 30 de ani, desi uneori se poate instala si mai devreme, in perioada de adolescenta.
La femei, instalarea afectiunii are loc mai tarziu comparativ cu barbatii.
Tablou clinic: La unele persoane tabloul clinic este dominat de elementele psihotice (halucinatii, idei delirante), pe cand la
altii predomina elementele afective (depresie sau manie), simptomatologia fiind mai asemanatoare cu cea a tulburarii
bipolare.
La debutul afectiunii, pacientii pot fi demoralizati, crescand astfel riscul de aparitie a depresiei si deci riscul de suicid.
Subtipurile de tulburare schizoafectiva
1) Subtipul maniacal – atunci cand tulburarea include un episod maniacal
2) Subtipul depresiv – daca de-a lungul evolutiei, sunt prezente numai episoade depresive
3) Subtipul mixt – tulburarea include un episod mixt
Diagnostic diferential:
 Tulburare afectiva bipolara cu elemente psihotice,

 Tulburare depresiva majora cu elemente psihotice
 Schizofrenie
Tratament
Farmacoterapia:
-Episodul acut al unei tulburari schizo-afective poate beneficia de tratamentul cu medicamente antipsihotice. Printre
antipsihoticele atipice se numara Olanzapina, Risperidona, Quetiapina si Amisulpridul
-In tratamentul simptomelor depresive, schema de tratament poate include medicamentele antidepresive. Exista mai multe
tipuri de medicamente antidepresive si este posibil sa vi se recomande sa incepeti cu unul dintre cele mai noi, cum sunt
inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS), printre care se numara Setralina sau Citalopramul. Alte medicamente din
aceeasi clasa sunt Escitalopramul, Paroxetina, Fluoxetina sau Fluvoxamina.
-In tratamentul simptomelor maniacale, pot fi utili stabilizatori ai dispozitiei precum litiul, valproatul de sodiu si
carbamazepina.
Psihoterapia:
Terapia cognitiv-comportamentala
Terapia de familie
Grupuri de suport
128. Psihozele alcoolice acute și cronice (delirium tremens, halucinoza alcoolică,
paranoidul alcoolic, psihoza Korsakov).
129. Psihozele alcoolice, tratamentul
Psihoze etilice
—) Se disting :
1.Acute,
2.Prolongate
3.Cronice
—)Dupa tabloul clinic se disting:

• Tip delirium
• Cu simptome halucinatorii
• Cu simptome paranoide
• Cu simptome delirante
—) Tipuri psihoze etilice: (clasificare psihopatologica)

1. Delirium etilic:
-Abortiv
-Clasic
-Musitant
-Atipic:
• sistematizat cu pseudohalucinoza verbala,
• cu simptome oneiroide,
• cu automatisme psihice
—) Tablou clinic delirium tremens
• Durata pe fundal de tratament pana in 10 zile
• Posibila evolutia in stare de halucinoza sau paranoida
• Reducerea halucinatiilor odata cu reducerea tulburarilor de constiinta
•Tulburari de constiinta ondulatorii, pe fundal de sevraj
•Dezorientare in timp, spatiu,dar se pastreaza orientarea referitor la propria persoana
•Continut profesionist sau habitual al trairilor pacientului
•Odata cu cresterea tulburarilor de constiinta scade agitatia motorie si verbala
•Hipertermie
•Scadere diureza
•Scadere tensiune arteriala
2. Halucinoza etilica
-Halucinoza verbala
-Halucinoza cu delir senzitiv
- Halucinoza cu automatisme psihice
—) Tablou clinic halucinoza alcoolica
• Este o stare psihotica cu predominanta halucinatiilor auditive cu constiinta clara.
• Debuteaza cu acoasme si insomnie.
• Poate disparea brusc dupa o perioada de somn
• In caz de evolutie poate aparea delirul de relatie, influenta, persecutie
• Pot avea loc crize de anxietate
3. Psihoze etilice delirante

- Paranoidul etilic
- Delirul etilic de gelozie
—) Psihozele acute – dureaza pana la o luna
—) Psihoze prolongate – dureaza pana 6 luni
—) Psihoze cronice – dureaza peste 6 luni
—) Tablou clinic sindromul paranoid etilic

• Se manifesta cu delir senzitiv
• Fundal afectiv depresiv-anxios
• Atitudini delirante
• Percepere iluzorie apoi deliranta a anturajului
• Pacientii declara voci ostile , anxietate trenanta
• Posibil comportament agresiv fata de “persecutori”
• Delir rezidual dupa disparitia( reducerea) simptomelor de baza
—) Tablou clinic Delirul de gelozie etilic (paranoia etilica)

• Este o stare psihotica cu evolutie trenanta sau cronica
• Cu predominanta delirului sistematic
• Se constata cu preponderenta la barbati cu trasaturi caracteriale paranoiale
• Este un delir monotematic
• Debuteaza lent
• Uneori este precedat de evenimente negative familiale
• Debuteaza cu idei de supravaloare
• Initial se manifesta doar in timpul starii de ebrietate
• In timp apare interpretarea deliranta a situatiei
• Posibil comportament agresiv sau autoagresiv
TRATAMENT:
—) Pacientul trebuie sa fie fixat mecanic
1. HALUCINOZA:
Durata tratamentului până la 28-30 zile
1. Terapia de dezintoxicare: perfuzii i/v intensive
2. Neuroleptice în combinaţie cu sedative
- Chlorpromazinum 25 mg, sau Levomepromazină 25 mg;
-Haloperidolum 5 mg (la necesitate doze mici la stări paranoid şi anxietate);
- Olanzapinum 10 mg;
- Risperidonum 0,25 mg;
- Sol.Diazepamum 0,5% 2ml.
3. Vitaminoterapia:
-Sol.Acidum ascorbicum
- Sol.Acidum nicotinicum
4. Antideprisante:
- Escitalopramum 10 mg (la necesitate)
- Venlafaxinum 37,5 mg (la necessitate)
5. Nootrope:
- Piracetamum
6. Terapia simptomatică:
- Preparate cardio-vasculare,
- Hepatoprotectore – (Hepafil, Fosfolipide etc.)
- Holinolitice – (Combinație Allohol)
2. Convulsii:
- diazepanum
130. Schzofrenia, etiopatogenie, forme clinice, evoluție, tratament. Tulburările schizotipale și delirante,
diagnostic diferențial, pronostic. Principii de tratament în schizofrenie la maturi și copii. Recuperarea socială.
Schizofrenia – este o boala mintală din categoria psihozelor endogene cu etiologie necunoscută, multifactorială, cu evoluţie
cronică, prognostic grav, se manifestă cu disocierea proceselor psihice și duce la dezadaptare socială.
"Tulburare mintala care dureaza cel putin şase luni şi presupune pentru ce putin o luna existenta unei stari de boala
(adica existenta a doua sau mai multe simptome dintre urmatoarele:
1. idei delirante,
2. halucinatii,
3. dezorganizarea gindirii si vorbirii,
4. comportament profund dezorganizat sau catatonic,
5. simptome negative".
Etiologie în ipoteze:
Mecanismele de producere a bolii raman necunoscute. Posibil o heterogenitate etiologica (sunt implicati factori: biologici,
biochimici, genetici, de mediu etc.).
După clasificarea internaţională ICD-10 deosebim:
• F 20.0 SCh paranoidă
• F 20.1 SCh hebefrenă
• F 20.2 SCh catatonă
• F 20.3 SCh nediferentiată
• F 20.6 SCh simplă
Modalitatea evolutiva(tipurile de evolutie)

1. Continuă.
2. Episodică, cu deficit progresiv (progredienta in accese)
3. Episodică, cu deficit stabil. (progredienta in accese)
4. Episodică, remitenta (remitenta)
Tratament:
Tratamentul multidimensional reuneşte mijloacele:
• medicamentoase,
• psihoterapeutice
• socioterapeutice.
Diagnostic diferenţial al schizofreniei:

1. Tulburare schizotipală
2. Tulburare schizoafectivă
3. Tulbarare afectivă
4. Tulburare psihotică acută polimorfă
5. Tulburare delirantă
6. Tulburare de personalitate
F21 - Tulburările schizotipale
Este o tulburare caracterizată printr-un comportament excentric şi anomalii de gвndire, emoţii, care se aseamănă cu cele
din schizofrenie.
Nu există nici o tulburare dominantă sau tipică pentru schizofrenia simplă, paranoidă, catatonă.
Include: schizofrenia de frontieră; reacţia schizofrenică latentă; schizofrenia prepsihotică; schizofrenia prodromală,
schizofrenia nevrotică; schizofrenia pseudopsihopatică; tulburare de personalitate schizoidă
F22 - Tulburări delirante persistente
Acest grup include tulburările оn care delirium-ul nu poate fi clasificat ca organic, schizofrenic sau afectiv.
F22.0 - Tulburare delirantă
Include: paranoia, psihoza paranoidă, parafrenică, delirul senzitiv de relaţie.
Schizofrenia la copii are o evoluţie atipică, cu o simptomatologie polimorfă, fragmentară, frustă, care nu permite, mai ales
la o vârstă mică, de a o clasifica într-o formă oarecare. Caracteristice pentru schizofrenia la copii sunt stările de frică,
tulburările psihomotorii şi verbale asociate cu stereotipii, halucinaţii vizuale, o fantezie patologică stereotipă de tip delirant,
fenomene de depersonalizare. La adolescenţi sunt caracteristice anorexia, dismorfofobia, intoxicaţia filozofică, fenomenele
hebefrenice cu tulburări de comportament.
131. Schizofrenia, istoria apariției maladiei, etiopatogeneză, clasificare, clinică și

tratament..
Schizofrenia – este o boala mintală din categoria psihozelor endogene cu etiologie necunoscută, multifactorială, cu evoluţie
cronică, prognostic grav, se manifestă cu disocierea proceselor psihice și duce la dezadaptare socială.
"Tulburare mintala care dureaza cel putin şase luni şi presupune pentru ce putin o luna existenta unei stari de boala
(adica existenta a doua sau mai multe simptome dintre urmatoarele:
1. idei delirante,
2. halucinatii,
3. dezorganizarea gindirii si vorbirii,
4. comportament profund dezorganizat sau catatonic,
5. simptome negative".
Istoric:
• Esquirol Idioţie câştigată 1838
• Morel Demenţă precoce 1857
• Hecker Hebefrenia 1871
• Kahlbaum Catatonia 1874
• Emil Kraepelin Dementia Praecox 1896
• E. Bleuler Schizofrenie 1911
Etiologie în ipoteze:
Mecanismele de producere a bolii raman necunoscute. Posibil o heterogenitate etiologica (sunt implicati factori: biologici,
biochimici, genetici, de mediu etc.).
Clinica schizofreniei.
Simptomele schizofeniei au un caracter polimorf şi depind de stadiul, forma şi evoluţia maladiei. Schizofrenia este o boala
complexa care nu are o singura trasatura definitorie, cu multiple simptome caracteristice din domenii:
• cognitie,
• volitie
• emotie,
• personalitate,
• activitate motorie.
Principala trasatura clinica a schizofreniei este poate aceea ca psihismul pacientului pare rupt, fragmentat, disociat.
Simptomele schizofreniei pot fi subdivizate în grupuri de simptome polare:
1. Pozitive: distorsiuni sau exagerari ale functiilor normale;
2. Negative: diminuarea funcţiilor normale.
După clasificarea internaţională ICD-10 deosebim:
• F 20.0 SCh paranoidă
• F 20.1 SCh hebefrenă
• F 20.2 SCh catatonă
• F 20.3 SCh nediferentiată
• F 20.6 SCh simplă
SCh paranoidă SCh hebefrenă SCh catatonă SCh simplă SCh nediferentiată Sch reziduală
1. Predominanţa 1. Comportament 1. Tulburări 1. În debut – astenie – are trasaturi Aceasta form
simptomelor dezorganizat şi deviant motorii cu simpt. comune pentru presupune ca a
halucinator- dominante pseudonevrotică, diferite forme de existat în trecut
2. Dezinhibiţie
delirante schizofrenie. cel putin un
psihocomportamentală 2. Agitaţia şi ↓ potenţialului
Schizofrenia episode acut de
2. Început relativ stupoarea se pot energetic,
3. Aspect exterior bizar nediferenţiată schizofrenie,
târziu scimba reciproc
simpt.
4. Dezorganizare desemneaza în dar tabloul clinic
3. Simptome 3. Pot avea loc psihopatiforma
ideatorie general o categorie actual nu prezinta
deficitare tulburări de
2. N se distinge care cuprinde simptome
( aplatizare afectivă, 5. Debut în copilărie sau conştiinţă
printr-un element indivizii ce nu pot fi psihotice pozitive
autism, detaşare adolescenţă cu aplatizare ( amentive sau
clinic semnificativ, plasaţi în niciuna notabile. Apare o
socială) mai puţine afectivă, tulburări de oneiroide)
caracteristic, ci din retragere sociala
4. Comportament comportament, printr-o gama larga marcata,
categoriile
agresiv, anxietate, manierisme şi de simptome aplatizarea
Sch febrilă precedente sau
tensionare afectivă. comportament pueril în negative: afectului, abulie.
(hipertoxică, care intrunesc
general criterii pentru mai Sch reziduală –
Etapa paranoială mortala )– poate - ↓capacitaţii
durată de 10-15 ani. fi apreciată ca o voliţionale; mult decat o este un stadiu
manifestare singura forma
- delirul de invenţie, - ↓capacitatii de cronic al sch cu
aparte a formei
delirul de gelozie, rezonanţa afectiva; clinica. simptome
catatonice. Are
delirul ipohodric , negative
evoluţie - scadere pana la
delirul cverulent ireversibile:
malignă şi anulare a
( petiţii
pronostic functionalitaţii - lentoare
repetate catre nefavorabil. profesionale şi psihomotorie
organele de stat, Simptomul de sociale;
- hipoactivitate
judecătorii pentru bază – febra 39-
probleme minore). 41 gr . Celsius, - anumita detaşare; - tocire afectivă
Mai rar delir de tahicardie, - insingurare, izolare;
tulburări - pasivitate,
un comportament
relatie,si cel vegetative, necomunicare
autist.
erotomanic. schimbări trofice - o adaptare
cutanate – 3. Adeseori sindrom
- Etapa paranoida socială scăzută
echimoze. de intoxicaţie
conţinutul devine metafizică.
mai amorf, mai
4. Simptomatologie
variat, cu
apato-abulică.
mai multe tematici
5. Tulburări
delirante ( de
asociative – gândire
persecuţie, relaţie,
haotică, mentism,
otrăvire, influenţă)
senzaţia de gol în
-se asociază creier, dereglări de
halucinaţii,
atenţie.
auditive.
Etapa parafrena
demenţa
schizofrenă ), are loc

o transformare a
ideilor delirante
într-un sindrom
parafrenic
conţinutul
delirului are un
carater mistic;
religios, idei de
grandoare
fantastice, cu
Tratamentul
multidimensional
reuneşte mijloacele:
• medicamentoase,
• psihoterapeutice
• socioterapeutice.
Condițiile de tratament
Asistenta medicală primară
o Evaluarea persoanelor cu
risc înalt de dezvoltare PEP
o Suspectarea semnelor
prodromale de schizofrenie de
către medicul de familie
o Educația, privind psihoza și
schizofrenia
o Descurajarea consumului de
droguri
o în cazul depistării PEP
trimitere la CCSM
o Prevenirea recidivelor prin
monitorizarea sănătății fizice

132. Tulburare obsesiv compulsivă. Clinica, evoluție, tratament.

 F42 Tulburare obsesiv-compulsiv
 F42.0 Gînduri sau meditaţii predominant obsesionale
 F42.1 Acte predominant compulsive (ritualuri obsesionale)
 F42.2 Gînduri şi acte obsesionale mixte
 F42.8 Alte tulburări obsesiv-compulsive
 F42.9 Tulburare obsesiv-compulsivă nespecificată
Tulburare Obsesiv-Compulsiv (TOC)

respingătoare.
Obsesiile comune includ temeri de contaminare, de vătămare a altor persoane sau de păcăt împotriva lui Dumnezeu.
Compulsiile sunt comportamente repetitive, cu o finalitate şi intenţionate sau acte mentale efectuate ca răspuns la obsesii
sau în funcţie de anumite reguli care trebuie aplicate rigid.
Compulsiile sunt menite de a neutraliza sau reduce disconfortul sau pentru a preveni un eveniment sau situaţie temută.
Sunt adesea prezente simptome vegetative de anxietate. Există o comorbiditate foarte frecventă cu depresia (aproximativ
80%) - gînduri de suicid.
Siptomele obsesiv-compulsive pot să apară la stadii incipiente ale schizofreniei. Prevalenţa în timpul vieţii: 2 - 3%. Este la fel
de comună atît la bărbaţi, cît şi la femei. Cursul este variabil şi mai susceptibil de a fi cronic.
Etiologia
TOC apare mai des la persoanele care au diverse tulburări neurologice, inclusiv cazuri de traume la nivelul capului,
epilepsie, coree Sydenham şi Huntington.
 leziuni de la naştere, anomalii EEG, potenţiale auditive evocate anormale, întîrzieri de creştere şi anomalii în
rezultatele testelor neuropsihologice
Modelul biochimic cel mai studiat s-a concentrat asupra neurotransmiţătorului de serotonin, deoarece inhibitorii selectivi ai
recaptării serotoninei inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sunt eficiente în tratarea pacienţilor cu TOC.
Management Clinic
Farmacoterapia
• antidepresive care influenţează sistemul central serotoninergic (clomipramină şi inhibitori selectivi a recatptării
serotoninei; sunt necesare doze mai mari de medicamente pentru tratarea TOC, reacţia este deseori întîrziată.
133. Tulburare postraumatică de stres. Reacție acuta la stres. Tulburare de adaptare



Influenţe cauzale:
 un eveniment deosebit de stresant de viaţă (de exemplu, dezastru natural sau provocat de om, luptă, accident
grav, asistarea la o moartea violentă a altora sau experienţa de a fi victimă a torturii, terorism, viol, crimă sau de
altă natură) care produc o reacţie de stres acut
ajustare
Reacţia acută la stres apare ca rezultat al stresurilor în urma unei catastrofe: accident, atac criminal, pierderi multiple ale
unor persoane apropiate.
 Bolnavii sunt agitaţi, nu-şi găsesc locul, sunt speriaţi, simt frică profundă, părăsesc locul în care se găsesc, fugind
fără nici un ţel.
 Apar şi simptome vegetative: de anxietate, tahicardie, transpiraţii. Reacţia acută de stres durează de la câteva ore
până la câteva zile.
persoanei.
 Peste 2-3 luni, sau mai târziu, la persoana traumatizată apare insomnia cu vise chinuitoare, coşmaruri, anxietate,
cefalee, episoade de panică legate de focarul traumatizant.
 Majoritatea cazurilor se remit în decurs de 4-6 luni, dar uneori acest sindrom poate să persiste timp de mai mulţi
ani.
Tulburări de Ajustare(adaptare)
Tulburarea de ajustare cuprinde stări de stres subiectiv şi tulburări emoţionale care apar în perioada de adaptare la o
schimbare de viaţă semnificativă sau faţă de consecinţele unui eveniment de viaţă stresant, cum ar fi boala fizică gravă,
decesul sau separarea, migraţia sau statutul de refugiat.
Tabloul clinic: stare depresivă, anxietate, îngrijorare, un sentiment de incapacitate de a face faţă, de a planifica în
perspectivă sau de a continua în situaţia actuală, şi anumite grade de handicap în exercitarea activităţilor de rutină de zi cu
zi. Debutul - în termen de 1 lună; durata – mai puţin de 6 luni. Mai frecvent la femei, persoane necăsătorite şi
tineri.Psihoterapia este tratamentul primar a acestei tulburări.
Tratamentul simptomatic poate cuprinde un scurt proces de administrare a hipnoticelor sau benzodiazepinei.
138. Tulburarea paranoidă și schizoidă de personalitate.

Tulburarea de personalitate paranoidă
1. Definiție. Pacienții cu tulburare de personalitate paranoidă au tendința de a atribui altora motivații răuvoitoare. Sunt
suspicioși și neîncrezători; adeseori ostili, iritabili sau mânioși; și frecvent bigoți, colecționari de nedreptăți, parteneri
maritali geloși în mod patologic, sau procesomani (litigious cranks).
patru (sau mai multe) din următoarele:
(1) suspectează, fără suficient temei, că alții îl exploatează, prejudiciază sau înșeală;
(2) este preocupat cu îndoieli nejustificate asupra loialității sau încrederii pe care o prezintă prietenii sau asociații;
(3) evită să aibă încredere în alții de teama nejustificată că informațiile respective vor fi folosite cu rea intenție împotriva sa;
(4) găsește înțelesuri ascunse înjositoare sau amenințătoare în remarci sau evenimente banale/inofensive;
(5) păstrează constant resentimente, cu alte cuvinte – este neiertător [ranchiunos] față de insulte, injurii sau jigniri;
(6) percepe atacuri, care nu sunt vizibile pentru alții, la adresa caracterului sau reputației sale și, fără întârziere, reacționează
mânios sau contraatacă;
(7) are suspiciuni repetate, lipsite de justificare, la adresa fidelității partenerului marital sau sexual.
Diagnostic diferențial:
a. Tulburare delirantă – bolnavul are un delir stabil.
b. Schizofrenie paranoidă – pacientul are halucinații și o tulburare formală de gândire.
c. Tulburările de personalitate schizoide, borderline și antisociale – pacientul nu manifestă o implicare cu alții la fel de
activă, este mai puțin stabil și are deficite ale supraeului.
Tratament. Pacienții paranoizi tind să devină și mai paranoizi.
a. Rareori se pot folosi antipsihotice în doze mici (de ex., 2,5 mg de olanzapină – Zyprexa pe zi); pentru agitație și anxietate
se poate prescrie un agent antianxios (de ex., 0,5 mg de clonazepam – Klonopin la nevoie).
b. De obicei se folosește psihoterapia suportivă, dând atenție deschiderii (sincerității), consistenței [constanței și coerenței
terapeutului] și evitării umorului. Trebuie sprijinite porțiunile sănătoase ale egoului. Se pot oferi explicații alternative, dar
fără confruntare.
Tulburare de personalitate schizoidă:

1. Definiție. Pacientul are un stil de viață izolat, fără o năzuință manifestă către ceilalți.
indicat de patru (sau mai multe) din următoarele:
(1) nici nu dorește și nici nu îi fac plăcere relațiile apropiate, incluzând faptul că face parte dintr–o familie;
(2) alege aproape întotdeauna activități solitare;
(3) are interes redus sau absent față de experiențele sexuale cu o altă persoană;
(4) îi fac plăcere puține activități, sau nici una;
(5) nu are prieteni sau confidenți apropiați, alții decât rude de gradul întâi;
(6) pare indiferent la laudele sau criticile altora;
(7) manifestă răceală emoțională, detașare sau afectivitate aplatizată.
Diagnostic diferențial
a. Tulburarea paranoidă de personalitate – bolnavul este implicat cu alții.
b. Tulburarea schizotipală de personalitate – pacientul prezintă ciudățenii și excentricități ale manierelor.
c. Tulburarea evitantă de personalitate – pacientul este izolat, dar dorește să fie implicat cu alții.
Tratament
a. Poate să fie utilă psihoterapia suportivă cu focalizare asupra relaționării, fricilor de apropiere și identificării emoțiilor.
b. Psihoterapia de grup poate să fie utilă.
c. La unii bolnavi poate să fie utilă terapia de mediu (milieu).
d. Farmacoterapia – unii pacienți răspund la antidepresive, psihostimulante sau la doze mici de antipsihotice.
e. Din cauză că apropierea este amenințătoare, pacienții cu această tulburare pot să „fugă“
139. Tulburări afective monopolară și bipolară, clinica si evoluția, diagnostic diferențial.
Tulburarea afectivă monopolară reprezintă tulburarea depresivă recurentă are patern sezonier si episoadele se gradează în
ușoare, moderate și severe.(mai sunt si mascate și asociate cu psihoza)
Evoluția. Durata minimă naturală a unui episod depresiv este evaluată la 3-9 luni. Se recunosc: • episod depresiv unic; • 1-3
episoade depresive pe parcursul vieţii; • episoade multiple;
În cadrul evoluţiei episodului depresiv sub tratament se recunosc următoarele faze: acută, de răspuns terapeutic, remisiune,
recădere şi recurenţă
Tulburarea afectivă unipolară se diferențiază de cea bipolară prin absența totală de episoade hipomaniacale sau maniacale.
140. Tulburări de anxietate: tulburări de panică, anxietatea generalizată. Tratament
Definiție. Anxietatea este o senzație de „teamă fără obiect”, însoțită de semne somatice, care indică hiperactivitatea SN
autonom.
Tulburare de panică:
Tulburare de Panică Caracteristicile esenţiale sunt atacurile recurente de anxietate severă (atacuri de panică), care nu se
limitează la orice situaţie particulară sau set de circumstanţe. Simptomele tipice sunt palpitaţii, dureri în piept, senzaţie de
sufocare, ameţeală şi sentimente de irealitate (depersonalizare sau pierderea contactului cu realitatea). Atacurile individuale,
de obicei, durează pentru doar cîteva minute. Frecvenţa atacurilor variază considerabil. Atacurile de panică frecvente şi
previzibile produc teama de a fi singur sau de a merge în locuri publice. Persoanele afectate obişnuiesc să creadă că au o
boală somatică gravă.
Anxietate generalizată:
Caracteristica esenţială este anxietatea cu durată mai mare de 6 luni, care este generalizată şi persistentă, dar nu se limitează
doar la, sau chiar puternic predominantă în, orice circumstanţe speciale de mediu. Simptome: sentimente continue de
nervozitate, tremurări, tensiune musculară, transpiraţie, palpitaţii, confuzie, ameţeli şi disconfort epigastric. Deseori sunt
exprimate temeri cu privire la faptul că pacientul sau o rudă a sa va deveni în scurt timp bolnav sau va suferi de un accident,
împreună cu o varietate de alte griji şi de presimţiri. Estimarea prevalenţei pe parcursul vieţii variază între 4-6%. Această
tulburare este mai frecventă la femei, şi de multe ori este legată de stres cronic de mediu. Cursul tulburării este fluctuant şi
cronic în legătură cu simptomele de frustrare, tristeţe şi complicat de abuzul de alcool şi alte droguri ilicite.
Tratamentul tulburărilor de anxietate:
• Tehnici psihoterapeutice variate -- terapie cognitiv-comportamentală (TCC), -- abordări psihodinamice
• psihofarmacoterapie -- benzodiazepin (clonazepam, alprazolam,) - pentru cîteva săptămîni (potenţial pentru abuz,
dezvoltare a toleranţei şi a dependenţei)
-- buşpiron - potenţial abuziv redus, în special TAG, nu este eficient în cazul tulburării de panică, este necesară utilizarea de
lungă durată
-- medicamente de beta-blocare - pentru tratament de scurtă durată a performanţei de anxietate, mai ales a simptomelor
somatice, cum ar fi tremorul
-- antihistaminice
--diferite tipuri de antidepresive: Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (clomipramină, citalopram, fluoxetină,
fluvoxamină, paroxetitle, sertralină), Inhibitori al monoaminooxidazei (tranilcipromifle), inhibitor reversibil al
monoaminooxidazei A (moclobemidă) şi inhibitor a recaptării 6 serotoninei-noradrenalinei (venlafaxină); bine tolerate, nu
prezentă potenţial abuziv
-- Recomandare: de a începe tratamentul cu un curs scurt de benzodiazepine, precum şi cu antidepresive pentru o perioadă
mai lungă şi de a combina tratamentul medicamentos cu diferite tipuri de psihoterapie.
141. Tulburări de somn. Tulburări mintale asociate cu puerperiul. Actualitate, epidemiologie,

tablou clinic, evoluție și tratament.
F53 - Tulburări mintale și de comportament asociate cu puerperilul, neclasificate în altă parte

Această categorie trebuie utilizată doar în tulburările mintale asociate cu puerperilul (dobîndit la cel mult 6 săptămâni de la
naștere), care nu оntrunesc criteriile pentru tulburările din alte compartimente ale ICD - 10.
F53.0 - Tulburări mintale și de comportament uşoare asociate cu puerperilul, neclasificabile în altă parte
Include: depresie postnatală nespecificată, depresia post-partum nespecificată.
F53.1 - Alte tulburări mintale și de comportament severe asociate cu puerperilul, neclasificabile în altă parte
Include: alte tulburări mintale și comportamentale severe asociate cu puerperilul care nu se încadrează în categoriile de mai
sus.
F53.9 - Tulburare mintală și comportamentală puerperală nespecificată
Include diferite tulburări mintale și comportamentale puerperale, nespecificate, care nu corespund categoriilor descrise mai
sus.
TULBURĂRI PSIHICE POSTPARTUM

Tulburările psihice post-partum apar mai frecvent în primele 6 săptămâni după naștere. în trecut au fost descrise sub
denumirea de „delir infecțios puerperal", „delir puerperal acut", „amenţia post-partum.
Au la bază o etiologie infecțioasă.
Clinic se caracterizează prin stări de confuzie, delirante acute, afective, schizofreniforme.
Stările de confuzie sunt reprezentate de o amenţie, descrisă destul de amplu de A.G. Nacu (1994). Amenţia apare în primele
5-10 zile după naștere.
Are o evoluţie acută, cu stări de confuzie, dezorientare totală, halucinaţii vizuale și auditive, care au un caracter fragmentar.
Se
observă o agitaţie psihomotorie destul de accentuată cu mişcări haotice, uneori cu tendinţe agresive. Mai rar se constată o
stupoare, care survine după o scurtă criză de agitaţie motorie. Destul de mobile și polimorfe sunt stările afective din perioada
acută.
Predomină stările anxioase, care mai apoi trec intra-o stare maniacală sau depresivă cu idei de autoacuzare,
de urmărire.
Bolnavele sunt obsedate de gândul că „copilul nu mai este", „a decedat", „l-au ucis".
După perioada acută se instalează o astenie pe fondul căreia se manifestă diferite stări delirante de persecuție, relaţie,
otrăvire, autoacuzare. Amenţia durează 2-3 săptămâni și se caracterizează printr-o evoluţie favorabilă, cu un prognostic
favorabil.
Stările delirante acute succed stările de confuzie sau debutează independent prin impresia de stranietate cu fenomene de
derealizare și depersonalizare. Pe acest fundal psihic apar idei delirante nesistematizate de urmărire, otrăvire, stări psihotice
afective sub formă de depresie sau manie. Starea depresivă se caracterizează prin inhibiţie psihomotorie, insomnie, anxietate
cu o durere morală, „sufletească". Pe acest fundal apar idei delirante de autoacuzare, focalizare asupra maternităţii cu
tendinţă spre suicid. Stările maniacale apar mai rar pe un fond confuzo- maniaeal. Simptomatologia este marcată de euforie,
fugă de idei, insomnie, stări disforice cu agresivitate.
Stări schizofreniforme. Apar mai frecvent în primele 6 săptămвni după naştere. Conduita se modifică în sens autist, cu
frigiditate şi scăderea tonusului emoţional spre răceală, indiferenţă, apatie. Apar idei delirante nesistematizate de persecuţie,
gelozie, ipohondrie cu tendinţă spre impulsivitate şi agresivitate. în alte cazuri apar stări de catatonie.
Excitaţia motorie are un caracter tranzitoriu, cu dereglări de gвndire nepronunţate. Poate apărea stupoarea catatonică. Pвnă în
prezent se discută dacă stările schizofreniforme postpartum pot fi considerate ca „schizofrenii puerperale",
„pseudoschizofrenir sau „schizofrenii nucleare".
Studiile catamnestice aduc în unele cazuri argumente în favoarea „schizofreniei nucleare".
Tulburări psihice în timpul lactaţici. Cele mai frecvente sunt cele nevrotiforme: astenie, fobie, depresie de intensitate
nevrotică. Apar şi idei obsesiv-fobice şi isteriforme. Mai rar se observă psihoze schizofreniforme cu halucinaţii auditive şi
elemente catatonice. Sunt descrise în literatură şi stări paranoide cu idei de gelozie.
Tratamentul
tratament terapeutic îndreptate asupra bolii somatice.
In al doilea rând, se va prescrie un tratament simptomatic în funcţie de starea psihică. In toate cazurile de dereglări psihice se
face
dezintoxicarea organismului cu soluţie fiziologică şi vitaminele B, C sau hemodez.
Ținând cont de afectarea somatică şi de psihopatologia polimorfă, se indică
sedative, antidepresante, psihostimulante, neuroleptice în doze terapeutice.
Se folosesc psihoterapia, fizioterapia, acupunctura.
Din tranchilizante se admit: elenium, tazepam, diazepam, fenazepam, seduxen, beloid, meprobramat în doze de la 5 până la
50 mg pe zi,
antidepresanţi: amitriptilin, triptizol, eglonil, lerivon, xanax în doze de 15-20 mg pe zi;
neuroleptice: aminazin, triftazin, neoleptin, haloperidol, frenalon
142. Tulburări disociative (de conversie). Amnezie disociativă. Fuga disociativă. Stupoare disociativă. Tulburări
privind starea de transă și posesie. Tulburări motorii disociative. Convulsii disociative. Anestezie disociativa si
pierdere sensorială
F44 Tulburări Disociative (de Conversie)
F44 Tulburări disociative (de conversie)
F44.0 Amnezie disociativă
F44.1 Fugă disociativă
F44.2 Stupoare disociativă
F44.3 Tulburări de transă şi posesiune
F44.4 Tulburări motorii disociative
F44.5 Convulsii disociative
F44.6 Anestezie şi pierdere senzorială disociativă
F44.7 Tulburări disociative (de conversie) mixte
F44.8 Alte tulburări disociative (de conversie)
F44.9 Tulburare disociativă (de conversie) nespecificată
Tulburări Disociative (de Conversie)

Subiectul comun împărtăşit de tulburările disociative este o pierdere parţială sau completă a integrării normale între
amintirile din trecut, conştientizarea identităţii şi senzaţiile imediate, precum şi controlul mişcărilor corporale. Există, în
mod normal, un grad considerabil de control conştient asupra amintirilor şi senzaţiile care pot fi selectate pentru atenţie
imediată, şi mişcărilor care urmează să fie efectuate. Termenul de "isterie de conversie", ar trebui să fie evitat, deoarece
este confuz şi stigmatizează. Prevalenţa nu este cunoscută cu exactitate (pînă la 10%). Debut şi
încetarea de stare disociativă bruşte. Există mai multe forme de sindroame disociative.
Amnezie disociativă
Constă in pierderea memoriei pentru evenimente importante recente, evenimentele traumatice, cum ar f accidente,
pierderea pe neaşteptate a unor finţe apropiate. Amnezia poate f parţială şi selectivă. Aceşti bolnavi prezintă şi dereglări
emoţionale variabile sub formă de labilitate (ras, plans), deprimare cu o inhibiţie motorie şi intelectuală. Amnezia
disociativă durează pană la 1-2 zile.
Fuga disociativă
Se caracterizează prin plecări de acasă sau de la serviciu, fără nici un scop, in locuri cunoscute anterior, ce au o semnifcaţie
emoţională personală puternică. După aceasta apare amnezia. Aceste stări pot dura de la cateva ore pană la cateva zile.
Stupor disociativ
Apare, de obicei, după o traumă psihică puternică. Bolnavul nu se mişcă, stă culcat in pat, este trist, ţintit intr-un punct,
apar lacrimi in ochi cand se vorbeşte despre factorul traumatizant. La intrebări nu răspunde (mutism),
dar redă durerea prin semne corporale şi in scris.
Tulburare de Transă şi Posesiune
Există o pierdere temporară atît a sentimentului de identitate personală, cît şi de conştientizare deplină a împrejurimilor.
Individul poate acţiona ca în cazul preluării de către o altă personalitate, spirit, divinitate sau "forţă". Pot fi observate seturi
repetate de mişcări extraordinare, poziţii de lucru şi enunţurile.
Tulburări Disociative de Mişcare şi Senzaţie
Există o pierdere de interferenţă cu mişcările sau pierdere de senzaţii (de obicei, cutanate).
Tipurile uşoare şi tranzitorii ale acestor tulburări sunt adesea observate în adolescenţă, mai ales la fete, dar tipurile cronice
sunt de obicei găsite la adulţii tineri.Tulburări motorii disociative
 Convulsii disociative
 Anestezie disociative
 Sindromul Ganser - răspunsuri "aproximative", sau extrem de incorecte
Tulburarea de personalitate multiplă înseamnă existenţa aparentă a două sau mai multe personalităţi distincte în cadrul
unui individ, cu doar una dintre ele fiind evidentă la un moment dat (dl Jekyl şi dl. Hyde). Fiecare personalitate este
completă, cu propriile sale amintiri, comportamente şi preferinţe, dar nu are nici acces la amintirile celei de a doua
personalităţi şi ambele sunt aproape întotdeauna inconştiente de existenţa celeilalte. Schimbarea de la o
personalitate la alta este, în primă instanţă, de obicei bruscă şi strîns asociată cu evenimente traumatice.
Management Clinic
 Psihoterapia este o metodă de alegere a tratamentului tulburărilor disociative (de exemplu, programe psihodinamice,
hipnoză).
 Medicamentele nu au nici o valoare dovedită, cu excepţia interviului de amobarbital desodiu.
143. Tulburări mintale și comportamentale datorate utilizării cocainei, halucinogenelor,

tutunului și solvenților volatili. Consecințele administrării i/v. a drogurilor.
—) COCAINA:
Intoxicatia acuta:
1. Stări psihotice cu simptome delirante
2. Excitație psihomotorie
3. Comportament agresiv
4. Halucinații tactile și vizuale, auditive
- Furnicaturi - senzatia de a avea insecte sub piele
5.Psihoza
6. Toleranța înaltă.
7. Dependență psihică pronunțată
8.Sindromul de sevraj înclude:
- anxietate severă
- depresie majoră
9.. Efectele fizice ale consumului pot fi neurologice, cardiovasculare si respiratorii:
-Dureri de cap
-Convulsii
-Episoade epileptice
- Coma
- Infarct
- Bronsita cronica
- Cedarea plamanilor
- Stop respirator
—) HALUCINOGENI:
- Phenciclidina
-MDMA (ectasy)
-LSD
- Mescalina
- Psilocybina
1. Schimbari de dispozitie
2. Schimbari in comportament
3. Anxietate, depresie, lipsa de orientare, paranoia
4. Halucinatii si viziuni
- distorsionarea luminii, a culorilor, a formelor,
- aparitia unor obiecte imaginare cum ar fi pereti care sangereaza sau se topesc,
- efecte stralucitoare
5. Sub influenta drogului, sunt copleșiti :
- de ganduri negative,
- de sentimente de disperare si frica referitoare la pierderea controlului,
- de frica de a innebuni sau de frica de moarte.
6. schimbarile in perceperea realitatii provoaca uneori panica, care simt ca isi pierd
mintile.
—) Efectele fizice:
1. Pupile dilatate
2. Salivarea, uscaciunea gurii
3. Stari de slabiciune
4. Ameteli, greturi, puls accelerat, convulsii
5. Transpiratie, fiori.
6. Tensiune ridicata
—) pe termen lung :
1. Dependenta psihologica
2.Dezvoltarea tolerante
3. Risc crescut in dezvoltarea schizofreniei sau de aparitie a episoadelor psihotice
4. Depresie severa
5. Simptome de sevraj : nu sunt
—) TUTUNUL:
1. dependenta fizica
2. dependeta psihica
3.
—) SOLVENTII VOLATATII:
—) Intoxicația acută :
1. euforie cu tulburări de orientare in spatiu
2. iluzia performantelor crescute, halucinatii
3. tulburari de comportament, inclusiv comportament agresiv
4. la cresterea dozei – convulsii, comă, deces .
—) Intoxicația cronică (benzină, benzol, tetraclorură de carbon) :
1. schimbari patologice în plămăni, ficat, rinichi, formula sîngelui.
2. tulburări psihice profunde de tip psihoorganic.
- Toleranța nesemnificativă
- Dependența psihică mai puțin pronunțata comparativ cu alte tipuri de toxicomanii.
- Dependența fizică minimă.
-Întreruprea bruscă a consumului provoacă somnolența, irascibilitate, inhibiție motorie.
CONSECINTELE i/v a drogurilor:
1. risc cescut de infectarea (HIV, Hepatia)
2. Infectia locala —) exsudate purulente . abcese, flegmoane,
3. Sepsis
3. Este un risc crescut pentru pneumonii, miocardita bacteriana
144. Tulburările afective. Depresia, Mania, Tulburările depresive majore. Clinica, evoluție,
tratament.
Tulburarea afectivă reprezintă tulburarea emoțională de diverse tipuri (ex.: TABipolară, TAmonopolară, mania, ciclotimia,
distimia, etc.)
Depresia: o serie largă de probleme de sănătate mintală, caracterizate prin lipsa unui fundal afectiv pozitiv; stare de tristețe
nemotivată;
Diagnosticul de Tulburare depresivă majoră se bazează atât pe severitate cât și pe persistența simptomelor, precum și pe
nivelul deteriorărilor de ordin social și profesional.
Mania este o stare caracterizată de dispoziție elevată anormală, persistent euforică și o creșterea a volumului și vitezei
activității fizice și mentale, cu o durată de cel puțin 1 săptamână.
Tratamentul:
-In tratamentul simptomelor depresive, schema de tratament poate include medicamentele antidepresive. Exista mai multe
tipuri de medicamente antidepresive si este posibil sa vi se recomande sa incepeti cu unul dintre cele mai noi, cum sunt
inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS), printre care se numara Setralina sau Citalopramul. Alte medicamente din
aceeasi clasa sunt Escitalopramul, Paroxetina, Fluoxetina sau Fluvoxamina.
-In tratamentul simptomelor maniacale, pot fi utili stabilizatori ai dispozitiei precum litiul, valproatul de sodiu si
carbamazepina. Asociate cu antipsihotice.
145. TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT ALIMENTAR.
Anorexia nervoasă.
Anorexia nervoasa se caracterizeaza printr-o reducere anormala a greutatii corpului
insotita de deformarea imaginii propriului corp, cu teama prevalenta, persistenta, de
ingrasare.
—) Mortalitatea este de 5‐18% din pacienți.
Epidemiologie
1. Prevalența pe viaţă la femei este de 0,5‐3,7%.
2. Debut are loc de obicei între vârstele de 10 şi 30 ani;
—) se asociază adesea cu un eveniment de viaţă stresant.
3. La persoane cu ocupaţii care necesită o siluetă zveltă
- (de ex., prezentare de modă, balet)
- şi în ţările dezvoltate.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–V PENTRU ANOREXIE NERVOASĂ

1. A. Refuzul de a păstra greutatea corporală la sau deasupra unui nivel minim normal
pentru vârstă şi înălţime (de ex., pierdere în greutate care duce la menţinerea unei
greutăţi mai mici de 85% din cea expectată).
2. B. Frică intensă de câştigul în greutate sau de a deveni gras(ă), deşi este subponderal(ă).
3 .Greutatea sau forma (silueta) corpului, influenţeaza asupra auto–evaluării,
4. Negarea gravităţii greutăţii curente scăzute.
5. La femei amenoree – absenţa a cel puţin trei cicluri menstruale consecutive. Se
consideră că o femeie are amenoree şi dacă ciclurile ei nu au loc decât după administrarea
de hormoni, de ex., un estrogen.
Specificaţi tipul:
• Tip restrictiv:
- nu s–a angajat regulat în comportament de evacuare forţată
x vărsături auto–induse sau
x automedicaţie cu laxative
x sau diuretice,
x clisme
• Tip evacuare forţată:
- vărsături auto–induse sau automedicaţie cu laxative sau diuretice, clisme
Etiologie.
1. Biologică.
—)Predispoziţia genetică poate să constituie un factor.
2. Psihologică.
—)Este o reacţie faţă de independenţă şi de funcţionare socială sau sexuală din
adolescenţă.
—)Perfecționismul,
—) inflexibilitatea
—) și lipsa de exprimare emoțională
3. Socială.
—) Accentul pe care îl pune societatea pe „subţirime" (thinness, „siluetă", faptul de a nu fi
gras), pe exerciţiile fizice.
—) Pacienta poate să aibă o relaţie strânsă, dar perturbată, cu părinţii.
4. Psihodinamică.
1. Pacientele sunt incapabile să se separe psihologic de mamele lor.
2. Frică de sarcină.
3. Pulsiuni sexuale sau agresive reprimate.
Evoluţie şi prognostic.
Din totalul pacientelor,
- 40% recuperează,
- 30% se ameliorează,
- restul de 30% sunt cazuri cronice.
Bulimia nervoasă apare la 30‐50% din pacientele cu anorexie nervoasă în decurs de doi ani
după debutul anorexiei.
Tratament
1. Farmacologic.
—) Pacientele cu anorexie nervoasa se opun adesea medicaţiei şi nici un medicament nu
are eficacitate dovedită.
1. Antidepresivele se pot încerca dacă există o tulburare depresivă majoră coexistentă.
2. Pot să fie utili agenţii serotoninergici
- de ex., 40 mg de fluoxetină pe zi
—) Pe lângă acestea, creşterea în greutate este un efect secundar al ciproheptadinei
(Periactin).
2. Psihologic.
Tratamentul psihosocial şi terapia de grup
—) au rol educaţional, suportiv şi inspiraţional.
—) Are valoare terapia cognitiv‐comportamentală,
- care încearcă să schimbe atitudinile şi habiturile cu privire la alimente şi la imaginea
corporală.
—) Terapia familială este utilă pentru problemele relaţionale şi poate să ajute la
reducerea simptomelor.
Bulimia nervoasă
-) Bulimia nervoasa se caracterizeaza prin mancatul compulsiv si metodele compensatorii

inadecvate de a preveni luatul in greutate.
—) Ingerarea este episodică, necontrolată, compulsivă şi rapidă a unor mari cantităţi de
alimente
—) într‐o perioadă scurtă de timp (binge alimentar),
- urmată de vărsături —) auto‐induse,
—) laxative
—) sau diuretice,
- In perioade de încetarea a alimentării (fasting)
- sau de exerciţii fizice intense,
==) pentru a preîntâmpina creşterea în greutate (binge and purge, aprox. „îndopare şi
golire").
Epidemiologie
1. Prevalenta pe întreaga durată a vieţii la femei este de 1‐4%.
2. Vârsta la debut este de obicei de la 16 până la 18 ani.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–V PENTRU BULIMIE NERVOASĂ

1. Consumarea alimentelor , într–o perioadă definită de timp , care este mai mare decât
ceea ce ar mânca majoritatea oamenilor într–o perioadăde timp asemănătoare şi în
circumstanţe similare.
2. senzaţia de lipsă de control asupra mâncatului în cursul episodului (de ex., simţământul
că nu se poate opri din mâncat sau că nu poate controla ce sau cât mănâncă).
3. Comportament compensator
—) pentru a preîntâmpina creşterea în greutate, :
- vărsăturile auto–induse;
- abuzul de laxative,
- diuretice sau alte medicamente,
- clisme;
- încetarea alimentării („post“);
- sau exerciţiu fizic excesiv.
• Tip evacuator (purging):
—) s–a angajat cu regularitate în :
- auto–inducerea de vărsături
- sau în abuzul de laxative,
- diuretice sau clisme.
• Tip neevacuator:
—) comportamente compensatorii inadecvate,
- cum ar fi postul (nealimentarea)
- sau exerciţiul fizic excesiv.
Tratament.
1.Spitalizarea.
—) Dezechilibrul electrolitic, alcaloza metabolică şi riscul de sinucidere pot să necesite
spitalizare.
—) Trebuie acordată mare atenţie complicaţiilor somatice ale bulimiei, care pol să pună
viaţa în pericol.
2. Farmacologic.
Antidepresivele par mai benefice decât în anorexia nervoasă.
- Imipramina (Tofranil),
- desipramina (Norpramin), trazodonul (Desyrel)
- şi inhibitorii demonoaminooxidază (lMAO) (de ex., fenelzina‐Nardil)
- fluoxetina (Prozac) este, de asemenea, benefică în privinţa descreşterii mâncatului în
binge şi a episoadelor ulterioare de evacuare forţată
3. Psihologic.
—) Scopul terapiei este normalizărea habiturilor alimentare, a atitudinilor faţă de
alimente şi atingerii unei greutăţi corporale ideale.
—) Lipsa de control asupra mâncatului motivează, de regulă, dorinţa de tratament;
- terapia poate să includă psihoterapie individuală,
- terapie cognitiv‐comportamentală
- şi psihoterapie de grup.
146. Tulburările de mișcare: excitația si inhibiția psihomotorie. Sindroamele psihopatologice.

Sindroamele halucinator – paranoid, Cotard, maniacal.
Hipoactivitatea reprezinta scaderea activitatii motorii asociata cu incetinirea proceselor cognitive, se intalneste in depresii,
sindroame psihoorganice.
Inhibitia psihomotorie – scaderea extrema a activitatii motorii, prezenta in anumite form.e de depresii si in sindroame
catatonice.
Hiperactivitatea se manifesta prin cresterea activitatii motorii (in sd. maniacal). Agitatia psihomotorie este reprezentata de
cresterea activitatii, asociata cu dezorganizarea acesteia, cu lipsa de scop si de eficienta.
Agitatia psihomotorie este un sindrom frecvent intalnit in psihopatologie, reprezentand una dintre urgentele psihiatrice.
Cocnditiile clinice in care apare agitatia psihomotorie sunt: - sindromul confuzional - sindromul maniacal - schizofreniile –
epilepsiile - tulburarile de personalitate - depresiile psihotice - psihozele reactive - tulburarile organice cerebrale.
Sindromul Cotard: Este caracterizat de apariţia ideilor de negaţie a propriilor organe şi, în ansamblu, a propriei eaistenţe, a
rudelor şi altor persoane. Sindromul Cotard în forma de delir de negaţie are la bază o depersonalizare gravă cu dereglări
intelectuale profunde, când bolnavul neagă organele interne şi funcţia acestora. Evoluţia este progredientă, cu scurte perioade
de ameliorare. Apare la bolnavi cu depresii endogene, eaogene, psihoze somatogene, schizofrenie.
Sindromul halucinator: Apare un sistem de halucinaţii pe fundalul unei conştiinţe clare cu emoţii afective corespunzătoare
conţinutului halucinaţiilor nn lipsa delirului şi păstrarea simţului critic. Pentru sindromul halucinator sunt caracteristice
halucinaţiile luminoase, colorate, concrete, micşorate, stabile, fără o evoluţie continuă. Sindromul halucinator poate fi nnsoţit
de halucinaţii vizuale, auditive, tactile. Halucinaţiile vizuale au un caracter polimorf, nnaintea ochilor apar draci dansând,
animale fantastice executând diferite mişcări.
Halucinaţiile auditive sunt cele mai frecvente prezentând un amalgam de glasuri: imperative, voci care comentează acţiunile
bolnavilor, dialoguri cu halucinaţii antagoniste. Aceste halucinaţii sunt constante şi persistă un timp mai nndelungat.
Halucinoza auditivă poate tl acută, cu o durată de până la o lună, şi cronică timp de câteva luni. Halucinoza tactilă se
caracterizează printr-o senzaţie neplăcută nn tot corpul: de viermi, insecte, purici, microbi etc. Sindromul halucinator se
nntâlneşte la bolnavi cu psihoze alcoolice, schizofrenie, psihoze infecţioase, presenile, organice.
Sindromul paranoid: Se manifestă printr-un delir sistematizat de relaţie, urmărire, persecuţie cu un caracter politematic şi
halucinaţii auditive „pseudohalucinaţii". Bolnavul se plânge că i se acordă atenţie nn autobus, nn stradă, la serviciu, sunt
dezvăluite unele secrete personale despre el, se vorbeşte la televizor, se scrie nn ziare, este urmărit de cineva necunoscut.
Pacientul este convins că o persoană, o organizaţie nncearcă să-i facă rău, să-i păteze reputaţia, să-l nnnebunească. Se
nntâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, nn psihozele alcoolice, reactive, presenile.
Sindromul maniacal: Se caracterizează printr-o stare de euforie de idei şi creşterea activităţii generale. Apar dereglări de
somn, excitaţii motorii şi intelectuale. Bolnavul este dezorientat, nşi simte corpul uşor, are dispoziţie bună, este vesel, fericit,
nncrezut nn sine şi faptele sale. Este deschis spre comunicare, sociabil, râde mult, glumeşte, ridică dispoziţia şi la alţii, totul
pare simplu. Se mişcă şi vorbeşte mult mai repede, uneori cântă, recită poezii ştiute sau nnvăţate de curând. Atenţia este vie,
dar hipermobilă, memoria este bună - hipermnezia. Se nntâlneşte la bolnavi cu psihoză maniaco-depresivă, psihoză organică,
dereglări endocrine, intoxicaţii cu alcool, droguri, psihoze de involuţie, etc.
147. PARAFILIILE :
—) (Tulburările parafilice (de preferinţă sexuală)
—) Acestea sunt tulburări, care se caracterizează prin:
1. impulsuri,
2. fantezii
3. sau practici sexuale care sunt neobişnuite, deviante sau bizare.
—) Sunt mai frecvente la bărbaţi decât la femei.
Cauza este necunoscută.

1. O predispoziţie biologică (electroencefalogramă anormală, niveluri hormonale
anormale) poate să fie reîntărită de factori psihologici, cum ar fi abuzul în copilărie.
2. Teoria psihanalitică susţine că parafilia rezultă dintr‐o fixaţie într‐una din fazele
psihosexuale ale dezvoltării sau că este un efort de îndepărtare a anxietăţii de castrare.
CLINICA:
1. Activitatea parafilică este adeseori compulsivă.
2. Sunt incapabili să îşi controleze impulsul respectiv.
3. Atunci când este stresat, anxios, sau depresiv, pacientul are o probabilitate mai mare de
a se angaja în comportamentul deviant.
4. Bolnavii vor să înceteze comportamentul dar nu poate să se abţină pentru mult timp, iar
trecerea la act este urmată de intense sentimente de vinovăţie.
TRATAMENT:
Tehnicile de tratament nu au decât rate moderate de succes şi includ psihoterapia
orientată către conştientizare, terapia comportamentală şi farmacoterapia ‐ singură sau în
asociere.
Voyeurismul (scopofilie)= porno

—) observarea actelor sexuale ale altora,
—) obținută (aproape) exclusiv prin șpionare
—) persoana rămânând de obicei ascuns privirii celorlalți.
—) se referă și la a urmări la persoane dezbrăcate:
- care fac duș,
- care poartă doar lenjerie intimă,
- care probează haine sau lenjerie.
—) Poate să apară la femei, dar este mai frecvent la bărbați.

—) O variantă este ascultarea de conversații erotice, de ex., sexul telefonic.
—) De obicei, în cursul activității voyeuriste bolnavul se masturbează.
—) este fnomen de sadism, deoarece atunci când își urmărește victima, el (ea) se simte
superior, femeia (bărbatul) observată este „prada” acestuia.
—) De obicei sunt reținuți pentru că umblă prin locuri, în care nu ar avea ce să caute
(loitering) sau pentru „tras cu ochiul“ (peeping–tomism, plaje de nudişti etc).
Exhibitionismul (показывать другим)

—) O tendință recurentă sau persistentă, pe o perioadă de cel puțin 6 luni de zile,
—) de a expune organele genitale străinilor (de obicei sexului opus) sau oamenilor din
locurile publice,
—) dorința de a fi privit de alții în timpul unui act sexual,
—) cu intenția de a provoca interes sexual
—) Actul este urmat în mod obisnuit de masturbație.

—) Este rar la femei.
CAUZA:
—) situație în care bărbatul în cauză s‐a simțit umilit de o femeie, de aceea, el își răzbună
umilirea prin șocarea unor femei străine, regăsindu‐și o identitate masculină pozitivă.
—) Acești bărbați suferă frecvent de o insecuritate profundă în legătură cu masculinitatea
lor.
—) Persoana vrea să şocheze femeile
—) reacția acestora este o confirmare pentru pacient că penisul său este intact.
—) Mulți se îndreaptă spre pornografie sau show‐uri pentru adulți.
CONDUITA:
— Femeile trebuie să încerce să–l ignoreze pe bărbatul exhibiționist, care este indecent,
dar nepericulos, sau să cheme Poliția.
Fetişismul
Încredere acordată unor obiecte neînsuflețite sau o parte a corpului cuiva
—) cu o persistență cel puțin 6 luni ca stimuli pentru excitație sexuală
Multe fetișuri sunt extensii ale corpului uman, cum ar fi:
- pantofi,
- articole de îmbrăcăminte: ciorapi, sutiene, chiloți de damă.
—) Aproape întotdeauna la bărbați.
—) Comportamentul este urmat adesea de vinovăție.
CONDUITA:
Pe lângă psihoterapie, se utilizează implozia (masturbarea cu fetişul până când acesta îşi
pierde efectul excitator – sațiere masturbatorie).
Frotteurismul
—) Frecarea organelor genitale, pe o perioadă de cel puțin 6 luni de zile,
—) de o altă persoană pentru realizarea excitației şi orgasmului.
—) Se produce în locuri aglomerate, cum ar fi metroul

—) Frotteurismul este diferit de toucherism ( în afara mulțimii).
—) De regulă, bărbații respectivi (de 15‐25 ani)
—) sunt persoane pasive, timide, inhibate social.
Pedofilie
—) Cea mai frecventă parafilie.
—) Prin faptul că provoacă o traumă celor din jur este considerată o tulburare psihiatrică.
—) Activitate sexuală prezentă pentru o perioadă mai mare de 6 luni cu copii sub 13 ani.
—) Pacientul are teamă față de sexualitatea adultă; stimă de sine scăzută.
—) Diagnosticul se va stabili în momentul în care persoana este mai mare de 16 ani sau
este cu 5 ani mai mare decât copilul țintă.
—) În majoritatea cazurilor, pedofilul este un cunoscut:
-membru al familiei,
- părinte vitreg
- sau persoană cu autoritate),
—) iar privitul sau atinsul prevalează contactul sexual propriu‐zis.
—) În privința evoluției, pedofilia prezintă o tendință la cronicizare, cu un risc ridicat de

repetare a comportamentului.
Sadism sexual
—) Dorința de a induce suferință mintală sau fizică unei alte persoane pentru atingerea
orgasmului.
—) Se întâlneşte în special la bărbați.
—) Pacientii fantazează asupra obținerii suferinței din partea celuilalt.
—) Sadismul devine periculos atunci când este asociat tulburării antisociale de
personalitate, progresând până la viol în unele cazuri.
Masochism sexual
—) Reprezintă participarea intenționată în acte sexuale,
—) care presupun umilință, abuz fizic,
—) adresată propriei persoane, pentru experimentarea plăcerii sexuale.
—) Au tendința să exagereze, fapt ce poate determina rănirea sau chiar decesul
- Cele mai comune metode sunt: legarea, înțeparea pielii, aplicarea de șocuri electrice,
arderea, lovirea, umilirea prin defecație sau urinat sau simularea unui viol.
CAUZA: Defensă împotriva sentimentelor de vinovăție legate de sex.
148. Tulburările non-organice ale somnului. Exemplificări clinice.
Tulburările primare de somn sunt generate de anomalii endogene în mecanismele de generare sau reglare somn-veghe,
agravate prin factori condiţionali.
în literatură sunt descrise cinci stadii ale somnului: somnul cu mişcări oculare rapide şi 4 stadii de somn fără mişcări oculare
rapide. Primul stadiu este o tranziţie de la starea de veghe la somn şi ocupă aproape 5% din timpul rezervat somnului. Stadiul
doi este caracterizat prin unde EEG specifce (fusuri de somn şi compleae) şi ocupă aproaimativ 50% din timpul rezervat
somnului. Stadiile 3 şi 4 tind să survină оn prima jumătate a nopţii.
Perioadele de somn cresc ca durată spre dimineaţă.
Tulburările de somn non-organic se оmpart оn dissomnii şi parasomnii.
Dissomniile sunt caracterizate prin anomalii cantitative sau calitative de reglare a somnului şi includ: insomnia non-organică,
hipersomnie non-organică, tulburare anorganică a ciclului somn-veghe.
Insomnia non-organică este o stare caracterizată printr-o cantitate sau calitate nesatisfăcătoare a somnului.
Elementul esenţial de hipersomnie non-organică este caracterizat printr-o somnolenţă eacesivă, care se manifestă prin
episoade prelungite, ori prin episoade de somn оn timpul zilei, care capătă un caracter sistematic.
Tulburarea non-organică a ciclului somn-veghe este caracterizată de оntârzierea persistentă sau recurentă de adormire sau
deşteptare din somnul nocturn.
Tulburarea ciclului somn-veghe este legată cu respiraţia. Această tulburare de somn se caracterizează prin întreruperea
somnului, care duce la somnolenţă excesivă sau la insomnie, ca urmare a tulburărilor de respiraţie din timpul somnului.
1 Sindromul de apnee de somn obstrucliv
2. Sindromul de apnee de somn central.
3. Sindromul de hiperventilaţie alveolară centrală
Parasomniile reprezintă tulburări caracterizate prin evenimente comportamentale sau fziologice anormale, survenind în
asociaţii cu somnul, cu stadiile specifce ale somnului. Parasomniile includ: somnambulismul, teroarea nocturnă (pavor
nocturn), coşmaruri.
Somnambulismul Simptomul principal al somnambulismului оl constituie episoadele repetate de comportament motor оn
timpul somnului, cu scularea clin pat şi mersul impulsiv.
Teroarea nocturnă: Se caracterizează prin episoade repetate de deşteptări bruşte din somn cu un ţipăt sau strigăt de panică.
Aceste episoade оncep оn cursul primei treimi de somn şi durează 1-10 min. In timpul unui episod individul se scoală brusc
din pat, ţipвnd sau strigвnd, cu simptome vegetative de anaietate, tahicardie, respiraţie rapidă, transpiraţie, dilatarea
pupilelor, creşterea tonusului muscular
149. Clasificarea metodelor psihoterapeutice. Indicații, contraindicații și accesibilitatea în

psihoterapie.
Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie. Este o modalitate de tratament
cuprinzător, deliberat și planifcat, prin mijloace și metodologii științifce, având un cadru clinic și teoretic, centrată pe
reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și
comportamente disfuncționale. (defniția dată psihoterapiei de către FRPFederația Română de Psihoterapie).
Termenul de "psihoterapii" este utilizat deoarece fecare tehnică în parte se revendică teoretic de la una din numeroasele școli
și orientări din psihologie.
Cele mai cunoscute orientări (European Psychotherapy Association- EAP)sunt:
 psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),
 psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
 psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
 terapia comportamentala (Skinner),
 terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
 hipnoterapia (Milton H. Erickson),
 psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
 programarea neurolingvistică sau NLP (Richard Bandler, John Grinder),
 psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
 psihoterapia eapresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),
 psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
 psihoterapia dafnoica (John Dafnoiu, Glaciel si Celalalt)
 psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls)
Psihoterapia poate f individuală (obiectul intervenției este individul), în grup (obiectul intervenției este individul inserat într-
un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenției este grupul, spre eaemplu, cuplu, familie etc.).
Psihanaliza a fost prima formă de psihoterapie cunoscută. Psihanaliza se distinge prin faptul că încurajează verbalizarea
gândurilor pacienților, incluzând asociațiile libere, fanteziile și visele din care analistul interpretează natura confictelor
inconștiente care produc simptomele pacienților.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifce și să modifce cognițiile maladaptative,
credințele și comportamentele cu scopul de a infuența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale
problematice.
Psihoterapia psihodinamică se centrează pe relevarea conținutului inconștient al psihismului clientului cu scopul de
ameliorare a tensiunii psihice. Deși rădăcinile sale se afă în psihanaliză, psihoterapia psihodinamică tinde să fe de mai scurtă
durată și este mai puțin intensivă comparativ cu psihanaliza tradițională.
Psihoterapia existențială se bazează pe credința eaistențială că fințele umane sunt singure în lume. Această izolare conduce la
sentimentul lipsei de sens care poate f depășit numai prin crearea valorilor și înțelesurilor proprii.
Psihoterapia umanistă a apărut ca reacție la behaviorism și psihanaliză și este ca urmare cunoscută sub numele de A Treia
Forță în dezvoltarea psihologiei. Psihoterapia umanistă se ocupă de conteatul uman al dezvoltării individului subliniind
înțelesul subiectiv, respingând determinismul și preocupându-se de creșterea pozitivă mai degrabă decât de patologie. Scopul
acestei psihoterapii este de a crea un mediu relațional în care persoana să poată prospera.
Psihoterapia de scurtă durată este un termen generic pentru o varietate de abordări în psihoterapie. Diferă de alte școli de
terapie prin faptul că subliniază centrarea pe o anumită problemă și intervenția directă. Este bazată pe soluții și nu orientată
pe problemă. Scopul nu este atât de a vedea cum a apărut problema ci ce anume împiedică schimbarea.
Psihoterapia sistemică se adresează oamenilor în relație, respectiv are dea face cu interacțiunile de grup. Include terapia
familială și consilierea maritală.
Psihoterapia transpersonală se adresează clientului în conteatul unei înțelegeri spirituale a conștienței. La ora actuală în lume
eaistă sute de orientări în psihoterapie.
150. Concept de reabilitare psihosocială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală.
REABILITAREA (Manualul Oxford 1991) este un ansamblu de îngrijiri psihice şi sociale organizate pentru ajutorarea
pacienţilor cu tulburări mentale cronice, cu scopul de atingere a unui nivelînalt de funcţionare socială
DECI - ţinta reabilitării este:
- concentrarea puterilor asupra persoanei integre nu asupra simptomului,
- restabilirea abilităţilor primare şi secundare de autodeservire a persoanei;
- reînvăţarea vechilor deprinderi sau învăţarea altor noi,
- axarea asupra potenţialului şi vocaţiilor personale;
- nevoile de îngrijire a sănătăţii în general şi de reacţia persoanei la intervenţia propusă. Reabilitarea psihosocială este
procesul, ce include activităţi, care ajută pacientului să-şi ridice calitatea vieţii şi capacitatea de a se ajuta el însuşi. Orice
acţiune de reabilitare urmăreşte compensarea stării de deficienţă, ameliorarea stării bolnavului sau a persoanei cu deficienţă,
reintegrarea sa în familie, profesiune, societate.
Orice program de recuperare a bolnavilor psihic trebuie să aibă în vedere următoarele tipuri de obiective :
obiectivul principal : recuperarea stării de sănătate mintală a bolnavilor ;
obiectivul general : recuperarea psihiatrică, profesională şi socială ;
obiectivul secundar: reducerea deficienţei psihice, redobândirea capacităţii de muncă şi readaptarea socială .
151. Enurezisul, encoprezisul, balbismul cu debut în copilărie și adolescență. Clinica. Tratament.

Pronostic.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–IV–TR PENTRU ENUREZIS
A. Micțiuni repetate în pat sau în haine (indiferent dacă sunt involuntare sau intenționate).
B. Comportamentul este semnificativ clinic, fie prin frecvența de două ori pe săptămână timp de cel puțin 3 luni consecutive,
fie prin prezența suferinței semnificative clinic ori a alterărilor sociale, academice (ocupaționale) sau în alte domenii
importante ale funcționării.
C. Vârsta cronologică este de cel puțin 5 ani (sau nivelul echivalent de dezvoltare).
D. Comportamentul nu se datorează exclusiv efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., un diuretic) sau ale unei
condiții medicale generale (de ex., diabet, spina bifida sau tulburare convulsivantă).
Specificați tipul: Exclusiv nocturn. Exclusiv diurn. Nocturn și diurn
Tratamentul enurezisului poate include psihoterapia de tip comportamental si uneori medicatie, dar nu este intotdeauna
necesar.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–IV–TR PENTRU ENCOPREZIS

A. Defecare repetată în locuri nepotrivite (de ex., îmbrăcat sau pe podea), indiferent dacă este involuntară sau intenționată.
B. Cel puțin un astfel de eveniment pe lună timp de cel puțin 3 luni.
C. Vârsta cronologică este de cel puțin 4 ani (sau nivelul echivalent de dezvoltare).
D. Comportamentul nu se datorează exclusiv efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., laxative) sau ale unei
condiții medicale generale, cu excepția unui mecanism care să implice constipație.
Codificați după cum urmează: Cu constipație și cu incontinență prin prea plin. Fără
constipație și fără incontinență prin prea plin.
Daca nu sunt gasite cauze fzice si problemele continua urmatorul pas este evaluarea copilului de catre psihiatru/ psiholog/
psihoterapeut. Encoprezisul poate f tratat printr-o combinatie de metode educationale, psihoterapeutice si comportamentale.
Tratamentul cat mai timpuriu al encoprezisului poate impiedica si reduce suferinta sociala si emotionala a
copilului si familiei.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–IV–TR PENTRU BALBISM

A. Perturbare (inadecvată pentru vârsta respectivă) a fluenței și paternurilor temporale normale ale
vorbirii, caracterizată prin survenirea frecventă a unuia sau mai multora din următoarele:
(1) repetări de sunete și silabe; (2) prelungiri ale sunetelor; (3) interjecții;
(4) cuvinte întrerupte (de ex., pauze în interiorul unui cuvânt); (5) blocări auzibile sau inauzibile (pauze, umplute sau nu, în
interiorul unui cuvânt); (6) circumlocuțiuni (substituiri de cuvinte, pentru a evita cuvintele problematice); (7) cuvinte produse
cu exces de tensiune fizică; (8) repetări ale unor cuvinte monosilabice întregi (de ex., „I–I–I–I see him“ – „Îl–îl–îl–îl văd“).
B. Această tulburare a fluenței interferează cu realizările academice sau ocupaționale sau cu
comunicarea socială.
C. Dacă este prezent un deficit verbal motor sau un deficit senzorial,
dificultățile de vorbire le depășesc pe cele care se asociază de obicei cu aceste probleme.
Tratament:
Farmacoterapia: miorelaxante/deconstrictoare: mydocalm; anxiolitice/sedative/antidepresive.
Terapie comportamentală/regularizarea respirației/ creșterea debitului verbal/etc.
152. Principii de tratament în psihiatrie, tipuri de tratament integrat in domeniul sănătății mintale,
psihofarmacologia și reacții adverse la tratament.
Metode de intervenție utilizate în sănătatea mintală

Psihofarmacologia
Psihoterapia
Reabilitarea psihosocială
Prinicipalele Medicamente Psihofarmacologice utilizate în psihiatrie sunt:

Antipsihotice:
Eficienţa 1. Simptomele pozitive sunt influenţate semnificativ mai bine decît placebo, şi la fel sau mai mult decît prin
intermediul neurolepticelor antidopaminergice clasice. 2. Simptomele negative sunt reduse semnificativ mai bine decît prin
placebo sau neuroleptice antidopaminergice clasice. 3. Simptomele afective sunt influenţate mai bine decît prin placebo sau
neuroleptice antidopaminergice clasice. 4. Ele reduc în mod semnificativ sau previn tulburările cognitive. Reducerea este mai
mare în comparaţie cu neurolepticele antidopaminergice clasice. 5. Tratamentul pacienţilor rezistenţi cu schizofrenie este
îmbunătăţit semnificativ mai bine decît cu placebo şi cel puţin la fel ca în cazul clozapinei. 6. Tratamentul de întreţinere este
mai eficace decît cel cu placebo şi cel mai puţin eficace comparativ cu întreţinerea pe neurolepticele clasice.
Antidepresive:
1-a Generaţie de Antidepresive
A. Mecanismul acţiunii:
Blocajul receptorilor muscarini
Receptori ai Histaminei H1
Receptori Adrenergici Alpha 1
Receptori Adrenergici Alpha 2
B. Efecte Secundare Multiple
Pericol de Intoxicaţie
Interacţiuni Multiple
Efect Prelungit (peste 3-6 Săptămîni)
Profilurile de Acţiune a Benzodiazepinelor: Ameliorarea anxietăţii/ Acţiune anticonvulsivantă/ Sedare/ Inducerea somnului/
Relaxarea musculară
Medicamente Anxiolitice pe Bază de Benzodiazepină Indicaţii:
Stări de Anxietate
Insomnie
Sindrom de Sevraj
Stări Depresive
Epilepsie
Convulsii
Tetanus Neonatorum
Efecte Extrapiramidale Secundare Nedorite ale Medicamentelor Antipsihotice
Premedicaţie în Anestezie
Stări de Panică (Alprazolam, Bromazepam, Clonazepam în Doze Mari)
Sindrom Algic (Stomatodinie, Neuralgie Trigemini, Cefalgie)
Anxiolitice
Hipnotice
Cognitive
Psihostimulativele
În suport de curs sunt tabele!!! Pg. 20
153. Psihanaliza. Stadiile de dezvoltare psihosexuale a personalității.
Psihanaliza a fost prima formă de psihoterapie cunoscută. Psihanaliza se distinge prin faptul că încurajează verbalizarea
gândurilor pacienţilor, incluzând asociaţiile libere, fanteziile şi visele din care analistul interpretează natura conflictelor
inconştiente care produc simptomele pacienţilor.
Freud a dat mai multe definiţii ale psihanalizei. Una dintre cele mai explicite se găseşte la începutul articolului din
Enciclopedia apărută în 1922.
Conform acestei definiții psihanaliza este:
1) Un procedeu de investigare a proceselor mentale aproape inaccesibile prin alte metode;
2) O metodă bazată pe acest tip de investigare pentru tratamentul tulburărilor nevrotice;
3) O serie de concepţii psihologice referitoare la psihic şi personalitatea umană, dobândite prin acest mijloc şi care se
dezvoltă împreună pentru a forma progresiv o nouă disciplină ştiinţifică
Stadiile dezvoltării psihosexuale
Freud credea că, odată cu maturizarea copiilor, libidoul se mișca în câteva zone diferite ale
corpului, numite zone erogene. Dacă copilul primea prea multă sau prea puțină satisfacție în
timpul oricărei etape, puteau rezulta tulburări mintale la vârsta adultă.
Ce se presupune că se întâmplă în etapa orală?
Etapa orală apare din primul moment al copilăriei. Bebelușii sunt foarte orientați spre gură. Ei au
reflexe de supt bine dezvoltate atunci când se nasc, iar în primele luni de viață, cea mai mare
parte a plăcerii bebelușului (ca și subzistența dătătoare de viață) vine prin gură.
În culturile primitive, copiii sunt alăptați mai mult de un an, uneori câțiva ani. Gura, un punct de
contact intim cu mama, este prima zonă erogenă
Care sunt cele două tipuri de "personalitate orală"?
Freud a spus că dacă un sugar primește prea multă sau prea puțină stimulare orală, copilul ar
putea fi afectat permanent. Ca adult, individul poate acționa ca un sugar: dependent, orientat
spre plăcere, credul, copilăros, condus cu ușurință pe căi greșite.
Persoana poate deveni obeză, poate fuma sau mesteca foarte multă gumă. Potrivit lui Freud,
această persoană încearcă să recupereze un paradis pierdut din etapa orală, compensând
deficiențele de satisfacere din timpul acestei etape sau încurajând exprimarea impulsurilor
interzise care presau în această etapă. În orice caz, o astfel de persoană este fixată în faza orală,
fiind incapabilă să o depășească. Rezultatul, spunea Freud, este o personalitate orală.
Freud a descris, de asemenea, un tip de persoană care reacționează la o fixație orală prin
refularea ei, folosind mecanismul de apărare numit formarea reacției pentru dezvoltarea
caracteristicilor opuse: sarcasmul, independența, duritatea și cinismul - exact opusul tipului oral.
Această personalitate dură, cinică, este numită tipul oral agresiv.
Ce se întâmplă în timpul stadiului anal și cum a interpretat Freud acest lucru?
În următoarea etapă psihosexuală, etapa anală, senzațiile plăcute se centrează pe anus, iar copiii
devin fascinați de propriile lor excremente. Este un fapt curent să vezi cum copiii mici, în jurul
vârstei de 2 ani, se joacă cu fecalele lor sau sunt animați și încântați de referințele despre baie.
Freud a subliniat că excrementele sunt prima producție a copilului. Este fascinant pentru copil,
deoarece acesta este primul lucru pe care un copil îl controlează într-o lume dominată de adulți.
Care sunt cele două tipuri de personalitate anală?
Freud credea că unii copii își folosesc noul control asupra intestinului împotriva părinților într-o
luptă a voințelor. Dacă un părinte va încerca să forțeze antrenamentul toaletei, copilul ar putea
să se țină în mod deliberat din rebeliune sau din contra să-și dea drumul într-un moment
necorespunzător.
Dacă este fixat în stadiul anal, credea Freud, copilul care se ține ar putea deveni o personalitate
anal-retentivă ca adult, fastidios și îngrijit, în timp ce copilul care își dă drumul în momente
neadecvate poate deveni o personalitate anal-expulsivă, dezordonată cronic.

Dacă sunteți familiarizați cu piesa lui Neil Simon, The Odd Couple, sau cu vechiul serial de
televiziune cu același nume, veți recunoaște că Felix Unger a fost tipul anal-retentiv, iar Oscar
Madison a fost anal-expulsiv. Simon a avut ideea clară de a confrunta două personalități anale
opuse într-o comedie.
Uneori același lucru se întâmplă în dormitoarele colegiilor. O persoană dezordonată este pusă să
stea în aceeași cameră cu o persoană foarte îngrijită, iar rezultatul este o mulțime de conflicte
despre modul în care camera ar trebui să fie întreținută. În ciuda teoriei lui Freud, nu există
dovezi că aceste diferențe pot fi urmărite în faza de învățare a modului de folosire a toaletei.
Ce se întâmplă în timpul fazei falice?
După etapa anală, potrivit lui Freud, copiii descoperă în cele din urmă organele genitale ca o
sursă de plăcere. Arătându-și părtinirea tipic masculină, Freud etichetează această etapă
psihosexuală ca etapa falică, chiar dacă se presupune că se aplică ambelor sexe. Copiii de această
vârstă - de la aproximativ trei la șapte ani - sunt lipsiți de inhibiții în ceea ce privește corpul lor,
până când învață despre modestie de la părinți sau de la frați.
154. Psihofarmacologia. Principalele grupe de preparate utilizate în psihiatrie. Terapia

Electroconvulsiva – principii și indicații.
PSIHOFARMACOLOGÍE - ramură a farmacologiei care studiază
acțiunea medicamentelor asupra comportamentului psihologic
Prinicipalele Medicamente Psihofarmacologice utilizate în psihiatrie sunt:
 Antipsihotice
 Antidepresive
 Anxiolitice –diazepam, oxazepam ,alprazolam ,medazepam , clonazepam, Ameliorarea anxietăţii Acţiune
anticonvulsivantă Sedare Inducerea somnului Relaxarea musculară
 Hipnotice -De 1 Generaţie barbiturice chloral hidrat CHLORALOURAT 500 – 1000 glutethimide NOXYRON tbl.
250 mg 250 – 500
- De a 2-a Generaţie nitrazepam NITRAZEPAM SLOVAKOFARMA FORTE tbl. 5; 10 mg 5 - 20 flunitrazepam
ROHYPNOL, SOMNUBENE tbl. 1 a 2 mg inj. 2 mg 0.5 – 2 1 - 2 triazolam HALCION tbl. 0.125 mg 0.125 – 0.5
midazolam DORMICUM tbl. 7.5 a 15 mg inj. 5 mg 7.5 – 15 cinolazepam GERODORM tbl. 40 mg 20 – 40
-De a 3-a Generaţie zolpidem STILNOX, HYPNOGEN, EANOX tbl. 10 mg 10 - 20 zopiclone IMOVANE tbl. 7.5
mg 3.75 – 7.5 zaleptone
 Psihostimulativele- amfetamină, dexamfetamină, efedrin, mezocarb , metilfenidat ,modafinil
 Medicamente Stabilizatoare a Dispoziţiei- litium carbonicum, carbamazepină BISTON, TEGRETOL,
TIMONIL, acid valproic.
Prezentarea Generală a Medicamentelor Antipsihotice, generația 1

- chlorpromazină
- CHLORPROMAZIN,
-LARGACTIL,
-PLEGOMAZIN,
-MEGAPHEN,
-THORAZIN,
-levomepromazină
-TISERCIN,
Medicamente Antipsihotice de a 2-a Generaţie-

-Sulpiridă
-DOGMATIL,
- PROSULPIN
- amisulpridă-
- SOLIAN
- DENIBAN
- risperidon RISPERDAL, RISPEN
Eficienţa
1. Simptomele pozitive sunt influenţate semnificativ mai bine decît placebo, şi la fel sau mai mult decît prin
intermediul neurolepticelor antidopaminergice clasice.
2. Simptomele negative sunt reduse semnificativ mai bine decît prin placebo sau neuroleptice antidopaminergice
clasice.
3. Simptomele afective sunt influenţate mai bine decît prin placebo sau neuroleptice antidopaminergice clasice.
4. Ele reduc în mod semnificativ sau previn tulburările cognitive. Reducerea este mai mare în comparaţie cu
neurolepticele antidopaminergice clasice.
5. Tratamentul pacienţilor rezistenţi cu schizofrenie este îmbunătăţit semnificativ mai bine decît cu placebo şi cel
puţin la fel ca în cazul clozapinei.
6. Tratamentul de întreţinere este mai eficace decît cel cu placebo şi cel mai puţin eficace comparativ cu întreţinerea
pe neurolepticele clasice.
Medicamente Antipsihotice de a 3-a Generaţie

-aripiprazol
-flufenazin
-haloperidol.
Stabilizator de dopaminăserotonină Agonist parţial al receptorilor D2 şi 5-HT1A Antagonist al receptorilor 5-HT2A
Indicaţia Antidepresivelor
Tulburări Depresive
Tulburări Afective
Tulburări Obsesiv-Compulsive
Tulburări de Panică
Dereglări de Alimentaţie
Tulburari Psihosomatice
Tulburare de Stres Posttraumatic
Simptome de Sevraj Alcoolic şi Medicamentos (Narcotic)
Sindrom algic
Enurezis
Narcolepsie.
1-a Generaţie de Antidepresive Mecanismul acţiunii:

- Blocajul receptorilor muscarini
- Receptori ai Histaminei H1
- Receptori Adrenergici Alpha 1
- Receptori Adrenergici Alpha 2-
- Efecte Secundare Multiple
- Pericol de Intoxicaţie
- Interacţiuni Multiple
Medicamente Nootrope şi Vasodilatatoare (Îmbunătăţirea Calităţii Reologice a Sîngelui şi Perfuziei Cerebrale)

cinarizină STUGERON 50-100 vinpocetină CAVINTON 15- 30 flunarizină SIBELIUM 10 natridrofuril.
Terapia electroconvulsiva sau electrosocurile reprezinta un tratament psihiatric
in care sunt induse electric convulsii la pacientii anesteziati pentru un efect
terapeutic.
Folosirea acestei terapii a evoluat din terapia convulsiva. Cu mult timp inaintea
administrariii socurilor electrice pentru a induce convulsii, medicii foloseau
medicamente si alte metode pentru a induce convulsiile, pentru a trata depresia si
schizofrenia.
Astazi, terapia electroconvulsiva este folosita mai ales in tratamentul depresiei

clinice care nu raspunde la tratament si uneori pentru manie si catatonie.
Metoda a fost introdusa prima data in 1983 de doi neuropsihiatrii italieni, Ugo
Cerletti si Lucio Bini si a cistigat popularitate ca forma de tratament intre anii 1940
si 1950.
Terapia electroconvulsiva difera in functie de plasarea electrozilor, frecventa

sedintelor si de forma undelor electrice ale impulsului. Aceste diferente determina
efecte adverse si prognosticuri pozitive variate. Dupa tratament, se continua
medicatia.
Mecanism de actiune
Scopul terapiei electroconvulsive este de a induce convulsii clonice terapeutice cu
durata de cel putin 15 secunde. Terapia electroconvulsiva actioneaza prin
modificarea biochimiei creierului. Se stie ca inima si creierul sunt activate de un
curent electric, iar intreruperea si repornirea acestui curent prin inducerea de
convulsii s-a dovedit benefica la pacientii cu depresie severa sau schizofrenie.
Mecanismul de actiune nu este pe deplin inteles. Electrosocurile afecteaza multiple
componente ale sistemului nervos central, incluzind hormonii, neuropeptidele,
factorii neurotrofici si neurotransmitatorii. Inducerea unei convulsii generalizate
bilaterale este necesara pentru efectele benefice si adverse ale electrosocurilor.
A fost observata o crestere a transmiterii GABA si a antagonismului receptorilor
GABA in timpul electrocosurilor. Terapia electroconvulsiva poate determina si
cresterea opioidelor endogene, cu proprietati convulsivante.
S-a folosit tomografia cu emisie de pozitroni (PET) pentru a studia efectele
neurofiziologice ale electrosocurilor, evidentiind posibile modificari ale
metabolismului glucozei cerebrale inainte si dupa terapie, cu reducerea
metabolismului glucozei dupa electrosocuri, predominant in zonele frontale
anterioare si posterioare.
Aproape toate sistemele de neurotransmitere sunt afectate de terapia
electroconvulsiva, incluzind sistemele beta-adrenergic, serotoninic, muscarinic,
colinergic si dopaminergic. Factorul neurotrofic cerebral, sistemele de mesagerie
secunda si polimorfismul catecol-O-metiltransferazei pot juca un rol in terapia
electroconvulsiva.
Indicatiile procedurii
Terapia electroconvulsiva este indicata pentru anumiti pacienti cu tulburari depresive
majore, tulburari bipolare, schizofrenie si alte conditii psihiatrice.
Tulburarea depresiva majora

Terapia electroconvulsiva trebuie considerata pentru pacientii aflati in faza acuta a
depresiei majore cu simptomatologie severa si afectare functionala sau care au
simptome psihotice sau catatonie. Electrosocurile pot fi terapia de electie si pentru
pacientii la care este necesar un raspuns terapeutic urgent, cum sunt cei suicidali sau
care refuza alimentatia si sunt compromisi nutritiv.
Tulburarea bipolara
Electrosocurile pot fi luate in considerare pentru pacientii cu episoade maniace rezistente
la tratament sau episoade mixte severe de tulburare bipolara sau pentru cei care prefera
aceasta modalitate terapeutica. Terapia electroconvulsiva este un potential tratament
pentru cei care sufera de manie severa sau depresie in timpul sarcinii. Poate fi eficienta
la pacientii cu tulburare bipolara cu cicluri rapide. Mania secundara electrosocurilor este
rara. La pacientii cu inanitie periculoasa, suicidali sau psihotici, electrosocurile sunt o
alternativa rezonabila. Pentru pacientii cu depresie cu elemente psihotice sau catatonice,
trebuie considerata terapia electroconvulsiva. Terapia cu electrosocuri de mentinere
poate fi aleasa pentru pacientii cu episoade acute de depresie care a raspuns la acest
tratament.
Schizofrenia
Electrosocurile sunt eficiente pentru simptomele de schizofrenie acuta, dar nu si pentru
forma cronica. In combinatie cu antipsihoticele, electrosocurile pot fi indicate pacientilor
cu psihoza severa care nu a raspuns la tratamentul cu antipsihotice. Cel mai mare
beneficiu terapeutic este observat cind electrosocurile sunt administrate simultan cu
antipsihoticele. Terapia trebuie considerata si pentru pacientii cu elemente catatonice
care nu au raspuns la lorazepam.
In faza stabila a schizofreniei, terapia electroconvulsiva poate fi benefica pentru unii
pacienti a caror conditie a raspuns in trecut la electrosocuri in faza acuta, dar la care
profilaxia farmacologica unica nu a fost eficienta sau tolerata.
Alte conditii psihotice

Electrosocurile sunt eficiente pentru conditiile psihotice legate de schizofrenie, cum este
tulburarea schizofreniforma si schizoafectiva.
Conditii comorbide
Terapia nu este recomandata pentru tratamentul tulburarii obsesiv-compulsive sau poate
fi recomandata pentru tratarea afectiunilor comorbide cum este depresia majora, mania
si schizofrenia la pacientii cu tulburare obsesiv-compulsiva.
Alte conditii si indicatii

Terapia electroconvulsiva a fost eficienta in tratamentul catatoniei, sindromului
neuroleptic malign, depresiei asociate cu boala Parkinson, durerii si in unele cazuri
de delir. S-a dovedit utila si in tratamentul unor pacienti cu dizabilitati intelectuale si
conditii psihotice
155. Psihoterapia - scop, obiective. Clasificarea metodelor psihoterapeutice. Indicații și contraindicații.

Psihoterapia este definită ca o acţiune psihologică sistematică, planificată şi intenţională, având la bază un
sistem teoretic conceptual bine pus la punct şi exercitată de către un psihoterapeut calificat (psiholog sau
medic) asupra pacientului.
Ea utilizează metode şi acţiuni specifice şi nu se poate confunda cu
simpla acţiune caldă şi simpatică pe care o exercită la nivel empiric o rudă, un preot
sau un prieten foarte apropiat (Watson ,1963).
Psihoterapia-este o sistema de infuenta asupra personalitatii pacientului in
Scopul inlaturarii manifestarilor psihopatologicesipsihologicenedorite.
Indicatii:
-Nevroze(n.anaioasa, n.obsesionala,fobii);
-perturbariadaptative
,-probleme incuplu,
-criza de adolescenta,
-dezechilibrul psihic provocat de o situatie stresanta sau traumatizanta,
-depresii usoare,-tulb de dinamica sexuala,
-bolipsihosomatice,-dizarmonii de personalitate,- toaicomanii,-psihoze.
Contraindicatii- delirium,-dementele,-tulb amnestice,-tulb cognitive,-tulb
psihotice determ de consumul de substante psihoactive,
-schizofrenia+altetulbpsihotice,-episoduldepresiv major cu simp psihotice,
episodul maniacal
156.Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Modelul de funcționare ABC. Analiza tranzacțională, concept și

principii de lucru.
Analiza structurală a personalității. Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifice şi să
modifice cogniţiile maladaptative, credinţele şi comportamentele cu scopul de a influenţa emoţiile negative distructive şi
comportamentele disfuncţionale problematice. Astfel, terapia cognitiv comportamentală are ca şi element central modelul
ABC, care include urmatoarele componente:
• A - evenimentele activatoare, conflicte, adversităţi, gânduri care interfereaza cu scopurile noastre (ex., a fi urât de ceilalţi;
a avea un eşec la un examen; gândul că ne-am putea îmbolnăvi subit; iminenţa unei schimbări a vremii în timp ce jucăm
fotbal);
• B - credinţele (beliefs) despre evenimentul A, care provin din filosofia de viaţă a fiecaruia, din educaţie sau din anturaj;
• C - consecinţele sau rezultatele evenimentului A, privite prin prisma credinţelor
B. Analiza Tranzactionala este o forma de psihologie sociala dezvoltata la jumatatea secolului XX, de catre medicul
psihiatru Eric Berne si contine elemente de psihanaliza si psihologie umanista si cognitiva. In psihoterapie analiza
tranzactionala este utilizata pentru a identifica acele comportamente, emotii si ganduri ce impiedica dezvoltarea umana la
potential maximum, pentru a elimina comportamentele disfunctionale si pentru a intari relatiile pozitive si functionarea
sanatoasa. Cele trei stari ale eului in analiza tranzactionala: • Parinte - se formeaza din ceea ce observam. Eul Parinte
reprezinta starea in care fiinta umana copiaza in mod inconstient comportamentul figurilor parentale. Parintele include o
colectie de amintiri ale unor evenimente externe, inregistrate automat si care s-au petrecut in primii 5 ani de viata. Aceasta
stare a eului include reguli, interdictii, judecati, modele de comportament, si poate avea doua forme: - Parintele protector
ofera sfaturi, ajutor, sentimentul securitatii, mangaiere. In varianta pozitiva ofera incredere, iar in varianta negativa este
coplesitor. - Parintele normativ include prejudecatile si judecatile de valoare; acesta stabileste reguli si limite, cenzureaza,
critica, disciplineaza. In varianta pozitiva ofera aparare, iar in varianta negativa devalorizeaza. • Adult - se formeaza din
ceea ce invatam. Eul Adult este asemanator unui computer care proceseaza informatiile si ia decizii in absenta emotiilor
care ar putea afecta aceste procese. Putem spune ca starea de Adult permite evaluarea si validarea datelor primite de
Parinte si Copil. In varianta pozitiva este atent, ia decizii, colaboreaza si negociaza, iar in varianta negativa Adultul
analizeaza excesiv datele sau relatiile interpersonale. • Copil - este constituit din ceea ce simtim. Eul Copil este o stare in
care fiintele umane se comporta, gandesc si simt la fel ca in copilarie, adica instinctual. Copilul este sursa de emotii, creatie,
recreatie, spontaneitate si intimitate. Datele continute de aceasta stare a eului provin din primii 5 ani de viata. - Copilul
natural sau liber este plin de energie, creativ, jucaus si spontan. In varianta pozitiva ii ofera fiintei o baza din care sa
evolueze, iar in varianta negativa poate fi un inadaptat social. - Copilul adaptat este ascultator si politicos in varianta
pozitiva, iar in varianta negativa este rebel si manipulator.
157. Psihoterapia comportamentală, tehnicile comportamentale și indicații.
În jurul anilor 1920, a apărut psihoterapia comportamentală, bazată pe principiile condiţionării operante, conditionării clasice
şi teoriei învăţării sociale. Psihoterapia comportamentală a început să fie utilizată ca psihoterapie pentru fobii.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifce și să modifce cognițiile maladaptative,
credințele și comportamentele cu scopul de a infuența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale
problematice.
În anii 1970 psihoterapia cognitivă şi cea comportamentală s-au unit în ceea ce astăzi poartă numele de psihoterapie
cognitivcomportamentală.
Bazele sale teoretice cuprind ideile majore dezvoltate în cadrul cercetărilor privind condiţionarea şi învăţarea.
Terapia comportamentală este o terapie scurtă centrată pe simptom şi vizează, în general, modificarea interacţiunilor dintre
persoană şi mediul său.
Kazdin (1982, cf S. Ionescu, 1994, p. 550) afirmă că terapiile comportamentale pun accentul pe următoarele aspecte:
1. Evidenţiază determinanţii actuali mai degrabă decât determinanţii istorici ai comportamentului.
2. Prezintă schimbarea comportamentului manifest ca fiind criteriul major în evaluarea tratamentului.
3. Valorifică cercetarea fundamentală în psihologie pentru formularea 5 ipotezelor cu privire la tratament şi la tehnicile
specifice.
4. Defineşte tratamentul în termeni operaţionali şi obiectivi pentru ca metodele aplicate să poată fi reproduse.
5. Subliniază, într-o manieră foarte precisă, comportamentul vizat şi tehnicile de evaluare. Bazele teoretice şi empirice ale
terapiei comportamentale
Terapia comportamentală este un proces de reeducare / reînvăţare. Comportamentul adaptativ este întărit, în timp ce
comportamentul neadaptativ este eliminat.
Primele cercetări au identificat două paradigme generale ale învăţării:
1. Condiţionarea „clasică" - fundamentată de cercetătorul rus I. Pavlov.
2. Condiţionarea operantă - derivată din cercetările realizate de Thorndike, Tolman, Guthrie, la care s-au adăugat cele ale lui
Skinner.
Utilizând principiile condiţionării operante, terapeutul comportamentist îşi planifică intervenţiile fie acţionând asupra
consecinţelor comportamentului-simptom („beneficiile simptomului"), fie utilizând ca întărire evenimentele descoperite ca
influenţând schimbarea comportamentului în direcţia dorită. Acestea nu sunt cele care par a fi în mod intrinsec
recompensative.
TEHNICILE PSIHOTERAPIEI COMPORTAMENTALE

1. Tehnica stingerii comportamentelor nedorite. Modelele de comportament invatate au tendinţa de a slabi si de a dispărea in
timp daca nu sunt întărite corespunzător. Acest fenomen este evident mai ales in situaţiile in care comportamentul nedorit a
fost întărit fără voie de alte persoane.
Exista doua tehnici psihoterapeutice mai cunoscute care se bazează pe principiul stingerii comportamentelor nedorite:
- terapia imploziva;
- tehnica expunerii
Ambele tehnici utilizează principiul stingerii reacţiilor condiţionate de evitare a stimulilor anxiogeni si din acest motiv sunt
indicate in tratamentul tulburărilor anxioase. Metodele sunt asemănătoare in esenţa, diferenţa constând in aceea ca in cursul
terapiei implozive pacientul se confrunta cu situaţia anxiogena in plan imaginar, in timp ce in cursul celei de-a doua tehnici
confruntarea cu stimulul anxiogen are loc chiar in realitate. In cursul terapiei implozive pacientului i se cere sa-si imagineze
situatii care ii produc anxietate; terapeutul, in loc sa-l liniştească, manevrează astfel situaţia, încât sa se producă o creştere
masiva a anxieăţii. Prin expuneri repetate la situaţii anxiogene în condiţii de securitate afectiva stimulii anxiogeni îşi pierd
forţa si comportamentul de evitare a respectivelor situaţii are tendinţa sa se stingă. Hipnoza si medicamentele psihotrope pot
fi utilizate pentru a creste sugestibilitatea subiectului si a facilita demersul psihoterapeutic. Confruntarea reala cu situaţiile
anxiogene se utilizează cu succes mai ales la subiecţi cu capacităţi imaginative limitate.
2. Tehnica desensibilizării sistematice. Aceasta tehnica s-a dovedit utila in reducerea unor modele de comportament nedorite,
prin punerea în acţiune a altor modele comportamentale antagoniste. Prin tehnica desensibilizării subiectul este învăţat sa se
relaxeze sau sa se comporte intr-un mod care este incompatibil cu apariţia anxietatii în prezenta unor stimuli anxiogeni reali
sau imaginari. Tehnica desensibilizării nu se adresează in exclusivitate comportamentelor fixate prin întărirea negativa, ci
unei game mult mai largi de situaţii. Metoda cuprinde următoarele etape:
Invatarea relaxării. Aceasta se realizează în primele sase şedinţe de psihoterapie, după metoda relaxării musculare progresive
a lui jacobson. În unele situaţii se poate apela si la alte tehnici de relaxare, hipnoza, meditaţie si chiar la medicamente, pentru
a facilita destinderea subiectului.
Stabilirea ierarhiilor. Tot in cursul primelor şedinţe de psihoterapie se stabileşte o ierarhie a situaţiilor generatoare de
anxietate pentru subiect, în ordine descrescătoare de la situaţia cea mai anxiogena pana la cea mai puţin anxiogena. De pilda,
în cazul unui copil cu fobie de caini, contactul direct cu animale mari poate reprezenta stimulul cel mai anxiogen, pozele cu
caini un stimul mai puţin anxiogen, iar prezenta altor animale mici cu blana-un stimul si mai puţin anxiogen.
Procedeul desensibilizării. După ce subiectul stăpâneşte bine tehnica de relaxare i se cere sa se relaxeze cu ochii închişi, în
timp ce terapeutul ii descrie tot felul de scene, începând cu unele neutre si înaintând progresiv pe linia ierarhiei stimulilor
generatori de anxietate. Pacientul, aflat in relaxare, este solicitat sa-si imagineze fiecare situaţie descrisa de terapeut. In
momentul in care pacientul afirma ca simte anxietatea, şedinţa se încheie. Tratamentul continua pana când pacientul devine
capabil sa rămână relaxat in timp ce îşi reprezintă scene care înainte ii trezeau o reacţie anxioasa de amploare. Durata medie
a unei şedinţe de desensibilizare este de 30 minute, şedinţele având loc de 2-3 ori pe săptămâna.
3. Psihoterapia aversiva. Aceasta metoda presupune înlăturarea modelelor nedorite de comportament prin metoda clasica a
sancţiunilor. Sancţiunea presupune atât înlăturarea întăririlor pozitive cat si utilizarea unor stimuli aversivi. Cei mai des
utilizaţi stimuli aversivi sunt şocurile electrice. Deşi utile, pedepsele sunt rareori utilizate ca unica metoda de tratament.
4. Metoda modelării. Aceasta metoda presupune însuşirea unor modele dezirabile de comportament prin imitarea altor
persoane cum ar fi terapeutul sau părintele. Pacientul este confruntat cu anumite tipuri de comportament realizate de către
terapeut si încurajat sa le imite. Astfel, de pilda, modelarea s-a dovedit eficienta in acumularea unor deprinderi de alimentare
independenta la copiii deficienţi mintal.
5. Psihoterapia asertiva. Psihoterapia sau antrenamentul asertiv a fost utilizat atât ca metoda de sensibilizare cat si de formare
a unor abilitaţi de a face fata diverselor situaţii de viata. Aceasta tehnica s-a dovedit eficienta mai ales în cazul persoanelor
care au dificultăţi in stabilirea unor contacte interpersonale datorita anxietatii accentuate care îi împiedica sa se exprime liber
si chiar sa-si manifeste sentimentele de afecţiune. Psihoterapia asertiva este indicata si in cazul subiecţilor care în mod
constant îi lasă pe ceilalţi sa-i manipuleze sau sa profite de pe urma lor. Antrenamentul asertiv are menirea da a-l învăţa pe
subiect sa-si exprime deschis si adecvat gândurile si sentimentele. Acest antrenament se desfăşoară in etape, comportamentul
asertiv fiind practicat iniţial in cabinetul de psihiatrie si abia ulterior in viata reala. Se acorda o atenţie sporita dezvoltării
unor deprinderi şi abilitaţi de reacţionare interpersonală.
158. Tulburarea de anxietate a separării de copilărie. Actualitate, epidemiologie, tablou

clinic, evoluție și tratament.
Actulitate:
—) este foarte actula in ziuu da azi, pentru cu traim in tara care sunt problem de tip
financiar, si multi copii sunt parasiti de pariti - ei sunt peste hotare.
—) situatie cu covid -19, daca copii sunt bolnavi trebuie sa stati separati.
Epidemiologie:
—)incepe la vârsta de 2 ani, când copiii încep să înțeleagă că un părinte poate lipsi fizic
acum, dar se va întoarce mai târziu. Pina la 12 ani
—) cit pentru barbati- atit pentru femei.
Tulburări emoționale cu debut specific în copilărie - tulburare de anxietate a separării de

copilărie.
MANIFESTARI CLINICE:
1. Copilul este anxios cînd este separat de persoanele
- care sunt importante din punct de vedere emoţional pentru el :
- părinţi, membri ai familiei.
2. prin simptome somatice:
- grețuri, dureri abdominale —) la despărțire,
3. refuz de a merge la școală sau grădiniță,
4.îngrijorări legate de posibilitatea de a li se întâmpla ceva rău celor dragi,
5. refuz de a rămâne singur, fără părinți, la ziua unui prieten,
6.coșmaruri nocturne legate de separare,
7. teamă de a dormi singur,
8. atacuri de panică la plecarea părintelui.
Tratament:
1. în caz de refuz al şcolii copilul ar trebui să fie returnat imediat la şcoalăşi ar trebui să fie
stabilite limite stricte
—) tratamentul este axat pe structura familiei şi recomandări cu privire la modurile de
educaţie.
2.în cazuri severe este necesară utilizarea antidepresivelor
159. TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT ALIMENTAR.
Anorexia nervoasă.
Anorexia nervoasa se caracterizeaza printr-o reducere anormala a greutatii corpului
insotita de deformarea imaginii propriului corp, cu teama prevalenta, persistenta, de
ingrasare.
—) Mortalitatea este de 5‐18% din pacienți.
Epidemiologie
1. Prevalența pe viaţă la femei este de 0,5‐3,7%.
2. Debut are loc de obicei între vârstele de 10 şi 30 ani;
—) se asociază adesea cu un eveniment de viaţă stresant.
3. La persoane cu ocupaţii care necesită o siluetă zveltă
- (de ex., prezentare de modă, balet)
- şi în ţările dezvoltate.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–V PENTRU ANOREXIE NERVOASĂ

1. A. Refuzul de a păstra greutatea corporală la sau deasupra unui nivel minim normal
pentru vârstă şi înălţime (de ex., pierdere în greutate care duce la menţinerea unei
greutăţi mai mici de 85% din cea expectată).
2. B. Frică intensă de câştigul în greutate sau de a deveni gras(ă), deşi este subponderal(ă).
3 .Greutatea sau forma (silueta) corpului, influenţeaza asupra auto–evaluării,
4. Negarea gravităţii greutăţii curente scăzute.
5. La femei amenoree – absenţa a cel puţin trei cicluri menstruale consecutive. Se
consideră că o femeie are amenoree şi dacă ciclurile ei nu au loc decât după administrarea
de hormoni, de ex., un estrogen.
• Tip restrictiv:
- nu s–a angajat regulat în comportament de evacuare forţată
x vărsături auto–induse sau
x automedicaţie cu laxative
x sau diuretice,
x clisme
• Tip evacuare forţată:
- vărsături auto–induse sau automedicaţie cu laxative sau diuretice, clisme
Etiologie.
1. Biologică.
—)Predispoziţia genetică poate să constituie un factor.
2. Psihologică.
—)Este o reacţie faţă de independenţă şi de funcţionare socială sau sexuală din
adolescenţă.
—)Perfecționismul,
—) inflexibilitatea
—) și lipsa de exprimare emoțională
3. Socială.
—) Accentul pe care îl pune societatea pe „subţirime" (thinness, „siluetă", faptul de a nu fi
gras), pe exerciţiile fizice.
—) Pacienta poate să aibă o relaţie strânsă, dar perturbată, cu părinţii.
4. Psihodinamică.
1. Pacientele sunt incapabile să se separe psihologic de mamele lor.
2. Frică de sarcină.
3. Pulsiuni sexuale sau agresive reprimate.
Evoluţie şi prognostic.
Din totalul pacientelor,
- 40% recuperează,
- 30% se ameliorează,
- restul de 30% sunt cazuri cronice.
Bulimia nervoasă apare la 30‐50% din pacientele cu anorexie nervoasă în decurs de doi ani
după debutul anorexiei.
Tratament
1. Farmacologic.
—) Pacientele cu anorexie nervoasa se opun adesea medicaţiei şi nici un medicament nu
are eficacitate dovedită.
1. Antidepresivele se pot încerca dacă există o tulburare depresivă majoră coexistentă.
2. Pot să fie utili agenţii serotoninergici
- de ex., 40 mg de fluoxetină pe zi
—) Pe lângă acestea, creşterea în greutate este un efect secundar al ciproheptadinei
(Periactin).
2. Psihologic.
Tratamentul psihosocial şi terapia de grup
—) au rol educaţional, suportiv şi inspiraţional.
—) Are valoare terapia cognitiv‐comportamentală,
- care încearcă să schimbe atitudinile şi habiturile cu privire la alimente şi la imaginea
corporală.
—) Terapia familială este utilă pentru problemele relaţionale şi poate să ajute la
reducerea simptomelor.
Bulimia nervoasă
-) Bulimia nervoasa se caracterizeaza prin mancatul compulsiv si metodele compensatorii

inadecvate de a preveni luatul in greutate.
—) Ingerarea este episodică, necontrolată, compulsivă şi rapidă a unor mari cantităţi de
alimente
—) într‐o perioadă scurtă de timp (binge alimentar),
- urmată de vărsături —) auto‐induse,
—) laxative
—) sau diuretice,
- In perioade de încetarea a alimentării (fasting)
- sau de exerciţii fizice intense,
==) pentru a preîntâmpina creşterea în greutate (binge and purge, aprox. „îndopare şi
golire").
Epidemiologie
1. Prevalenta pe întreaga durată a vieţii la femei este de 1‐4%.
2. Vârsta la debut este de obicei de la 16 până la 18 ani.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–V PENTRU BULIMIE NERVOASĂ

1. Consumarea alimentelor , într–o perioadă definită de timp , care este mai mare decât
ceea ce ar mânca majoritatea oamenilor într–o perioadăde timp asemănătoare şi în
circumstanţe similare.
2. senzaţia de lipsă de control asupra mâncatului în cursul episodului (de ex., simţământul
că nu se poate opri din mâncat sau că nu poate controla ce sau cât mănâncă).
3. Comportament compensator
—) pentru a preîntâmpina creşterea în greutate, :
- vărsăturile auto–induse;
- abuzul de laxative,
- diuretice sau alte medicamente,
- clisme;
- încetarea alimentării („post“);
- sau exerciţiu fizic excesiv.
• Tip evacuator (purging):
—) s–a angajat cu regularitate în :
- auto–inducerea de vărsături
- sau în abuzul de laxative,
- diuretice sau clisme.
• Tip neevacuator:
—) comportamente compensatorii inadecvate,
- cum ar fi postul (nealimentarea)
- sau exerciţiul fizic excesiv.
Tratament.
1.Spitalizarea.
—) Dezechilibrul electrolitic, alcaloza metabolică şi riscul de sinucidere pot să necesite
spitalizare.
—) Trebuie acordată mare atenţie complicaţiilor somatice ale bulimiei, care pol să pună
viaţa în pericol.
2. Farmacologic.
Antidepresivele par mai benefice decât în anorexia nervoasă.
- Imipramina (Tofranil),
- desipramina (Norpramin), trazodonul (Desyrel)
- şi inhibitorii demonoaminooxidază (lMAO) (de ex., fenelzina‐Nardil)
- fluoxetina (Prozac) este, de asemenea, benefică în privinţa descreşterii mâncatului în
binge şi a episoadelor ulterioare de evacuare forţată
3. Psihologic.
—) Scopul terapiei este normalizărea habiturilor alimentare, a atitudinilor faţă de
alimente şi atingerii unei greutăţi corporale ideale.
—) Lipsa de control asupra mâncatului motivează, de regulă, dorinţa de tratament;
- terapia poate să includă psihoterapie individuală,
- terapie cognitiv‐comportamentală
- şi psihoterapie de grup.
160.Tulburări de spectru autist. Autismul infantil, sindromul Asperger, sindromul Rett.
TSA includ următoarele forme nozologice:

-Autismul infantil
-Sindromul Rett
-Altă tulburare dezintegrativă a copilăriei
- Tulburare hiperactivă asociată cu retardarea mentală și mișcări stereotipe
- Sindromul Asperger
-Alte tulburări pervazive de dezvoltare
-Tulburare pervazivă a dezvoltării, nespecificată
- Autismul atipic
—) Autismul infantil
Autismul reprezintă o afectare severă a tulburării de dezvoltare care se manifestă înainte
de vîrsta de 3 ani.
Funcţionarea anormală se manifestă în domeniul :
1. comportamentului de interacţiune socială, —) Lipsa interacțiunii sociale
2.de comunicare —) Lipsa comunicării reciproce
3. şi de repetare —) comportament steriotipizat
Există caracteristici tipice ale tabloului clinic:

1.Incapacitatea de a relata
2.Tulburări în dezvoltarea vorbirii
3.Anomalii cognitive
4.Comportament stereotipizat (deschiderea usilor, bate in palme)
—) Cauza autismului infantil este necunoscută, studiile gemenilor sugerează etiologie

genetică
- Deficienţele se manifestă pe întreaga durată a vieţii;

- au un mare impact asupra abilităţilor copilului de a se socializa şi de a comunica cu alte
persoane
- multi copii sunt stare de imposibilitate de a duce o viaţă independentă
- Nivelul IQ-ul poate fi normal
- mai frecvent se întîlneşte la băieţi decît la fete
SEMNE DE ALARMA !!!

1. Zâmbetul social:
—) Unii copii cu autism zâmbesc,
- dar istoriile părințiilor arată că este dificil de a obține un astfel de comportament
- (de ex., zâmbetul este obținut prin contact fizic sau o rutină anticipativă, fiind diferit de
un zâmbet social adevărat).
2. Răspunsul la nume:
- nu răspund sau răspund mai greu la nume,
- necesitând multiple atenționări sau atingeri fizice.
- Parintii sunt ingrijorati ca copilul nu aude, si vine la doctori
3.Atenției conjugata:
—) Lipsa atenției conjugate:
- uneori poate arunca o privire scurtă în direcția respectivă, dar nu se întoarce către
persoana care a inițiat acțiunea.
4. Comunicarea gestuală
—) Nu folosește indexul;
- dirijează prin ”mână – peste - mână”,
- uneori întinde mâna spre obiect, fără a folosi atenția conjugată.
5. Gânguritul
—) Gânguritul apare târziu, către 12 luni.
- La fel, apar sunete izolate, non-comunicative, repetitive, nefuncționale.
—) Sindromul Asperger
Se caracterizeaza de afectare a activităţilor sociale şi comportament stereotip, cum este
descris la copii cu autism.
1. Nu există nici o întîrziere de dezvoltare cognitivă şi de vorbire.
2. Condiţia apare predominant la băieţi (8:1)
3. în adolescenţă şi viaţa de adult.
—) El difera de autism in principal prin faptul :
- ca nu exista o intarziere generala sau retardare in limbaj si in dezvoltarea cognitiva
—) Sindromul Asperger evoliează de la nastere, dar este de obicei diagnosticat în situații
de integrare în societate (grădiniță, școală).
• Pacienții au probleme în comunicațiile sociale,
- în comportamentul non-verbal (gesturi, expresii faciale, manierele, contactul vizual)
• Nu sunt capabili de empatie emotionala.
• Prezintă limbaj bine dezvoltat,vocabular bogat.
—) Comunicarea este deficitara, vorbesc doar când vreau, nu asculta interlocutorul, de
multe ori monologhează.
—) Sunt constatate intonații și expresii specifice.
• Gândire abstractă și logica bună.
• Sunt furnizori de idei originale.
• Nu respectă distanța
• Nu înțeleg umorul
• Reacționați agresiv ironiile anturajului
• Au tulburări de atenție evidente
• Mișcări necoordonate
• Dezvoltare dizarmonică
• Orientare slabă în mediu
• pot avea crize cu predominanța simptomelor afective, obsesive sau pseudopsihopatice
—) Sindromul lui Rett (Descris de Rett în 1964)

—) Sindromul a fost descris numai la fete.
1. Dezvoltarea timpurie normală
2. este urmată de:
- pierderea parţială sau totală a capacităţii de a vorbi
-şi a abilităţilor locomotoriişi de folosire a mîinilor,
3. paralel cu decelerarea creşterii capului.
4. debut la varste intre 7 si 24 de luni.
5. Pierderea capacităţii de a mişca cu scop mîinile,
6. stereotipii de răsucire a mîinilor
7. şi hiperventilaţie.
8. Interacţiunea socială este săracă în copilaria timpurie, dar se poate dezvolta ulterior.
9. Afectare functiei motorii;
- muşchii sunt hipotonici,
- apare - cifoscolioza şi spasticitatea rigidă la nivelul membrelor inferioare.
—) Clasic începe în primii 1-2 ani de viață, cu o manifestare maximă la 16-18 luni și are în
dezvoltarea sa o serie de etape:
Etapa I - autista (durata 3-10 luni) în care se constata :
• Detașarea socială
• Afectarea funcțiilor cognitive
• Stoparea dezvoltării psihice
Etapa II- de "regresie rapidă" (de la câteva săptămâni la câteva luni)
• Mișcări stereotipe ale mânilor (cum ar fi răsucirea mâinilor sau spălarea) cu regresie
masivă a funcțiior psihice
• Incetinirea creșterii capului.
Etapa III "pseudostaționară" (până la 10 ani și mai mult).
• Detașare autistă mai puțin marcată
• Păstrarea stereotipiilor catatonice
• Orice activitate este de scurtă durată, pacienții sunt ușor epuizabili.
• În o treime din cazuri apar convulsii epileptice.
Etapa IV - de „demență totală“ se manifesta preponderent cu tulburări neurologice
(atrofie spinala, rigiditate spastică), dispariția completă a mersului.
DIAGNOSTIC:
LA nivel de parinti, pedagogi, personal implicat în îngrijirea copiilor:
1. AMSE
- care conține doar 8 întrebări.
- scorul ≥5 puncte se asociază cu prezența TSA.
2. Chestionarul CoSoS / ESAT
- care conține 14 itemi
- de la 12 până la 36 luni.
- Trei sau mai multe elemente marcate negativ pe acest test sugerează o șansă mai mare
de TSA.
La nivel de AMP - medici de familie:

1. Testul M-CHAT-R
- Conține 20 întrebări și este preconizat pentru vâesta între 16 și 30 luni.
2. Opțional.
-Scurt chestionar de screening pentru vârsta de 10-18 luni,
- care conține 12 întrebări
- Scorul mai mare de 6 puncte prezintă risc pentru TSA.
Pentru specialist psihiatru:

1. Scala CARS
- Conține 60 întrebari.
- Varsta de evaluare este între 2 și 4 ani.
2. ASSQ
- coține 27 întrebări
- la copii și adolescenți între 6 și 16 ani.
3. AQ-10
- ( varianta scurtă ) care conține 10 întrebări.
—) adulților mai mari de 16 ani.
—) Se recomandă autoevaluarea în prezența specialistului.
—) Examenul somatic general include:

1. Evidențierea simptomelor patologie embrionare
- displastii craniene,
-gât scurt,
- patologii mandibulare, etc.).
2. Se va efectua examinarea sistemului respirator, cardiovascular, gastrointestinal.
—) Examenul neurologic va include :

1. funcțiile nervilor cranieni,
2.reflexele,
3.sistemul vegetativ,
4. simptome patologice evidente.
În caz de necesitate se va consulta specialistul din domeniul simptomatologiei constatate.
—) Examenul psihologic este obligatoriu pentru evaluarea funcțiilor psihice inclusiv a

coeficientului de inteligență
-evaluarea severității - scala CARS
TRATAMENTUL
—) nu exista
—) Tratamentul trebuie să fie multidisciplinar și să includă următoarele elemente:
a. Diagnosticul
b. Informare și psihoeducație .
c. Tratamentul psihologic, psihosocial, psihoterapeutic în caz de simptome continue sau
complicații
d. Farmacoterapie, în caz de episoade de criză, stări acute și în scopul prevenirii
comportamentu hetero- și autoagresiv
e. Monitorizarea somatică, neurologică, parțial cu referire la farmacoterapie
—) În caz de comportament perturbator:

1. Risperidon
2. Aripiprazol
3. Haloperidol sau alte antipsihotice
—) În caz de hiperactivitate:
1. Metilfenidat
2. Atomoxetină
3. Clonidină
4. Risperidon sau Aripiprazol
—) În caz de comportament compulsiv, anxietate sau probleme de dispoziție:

1. Fluoxetină, fluvoxamină sau citalopram
2. Risperidon sau Aripiprazol
161.Tulburări de funcționare socială cu debut specific în copilărie și adolescență -

mutismul electiv
—) la persoanele sub 18 ani
- ca simptome ce persista peste 6 luni,
- nu sunt determinate de consumul anumitor substante (de exemplu: cafeina in exces)
- si nu sunt cauzate de alta boala psihiatrica (de exemplu depresie sau psihoza acuta).
—) Apare mai frecvent la fete
MANIFESTARI CLINICE:
1. incapacitatea unui copil de a vorbi in anumite situatii, in timp ce in alte situatii el
vorbeste.
2. poate aparea brusc cind copilul a trecut printr-o situatie traumatizanta

- o boala,
- despartirea de o persoana iubita
- sau a fost abuzat, neglijat sau ironizat, umilit de alti copii sau adulti.
3. anxietatea socială şi hipersensibilitatea.
4. Trebuie bine diferentiat daca este boala psihiatrica sau copilul are si alte afectiuni
(neorologice, ORL )
DIAGNOSTIC:
1. evaluare ORL (pentru a exclude hipoacuzia) si audiograma;
2. evaluare neurologica :
-pentru determinarea - afaziei
- sau are si alte semne neurologice care ar putea indica o tumora alaturi de RMN
cerebral si EEG (de somn pentru sindrom Landau – Kleffner);
3. evaluare psihologica care ar putea idendifica mutismul electiv sau prezenta altei
afectiuni.
Tratament:
1.psihoterapie - cognitiv comportamentala
2. în cazuri severe
- medicamente anxiolitice,
- cu inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei
162. Tulburările de mișcare induse de medicație: diskinezie și tremor postural, tardivă indusă
de neuroleptice.
Medicamentele antipsihotice tipice se asociază cu o serie de efecte adverse neurologice disconfortante şi
potenţial severe. Antipsihoticele tipice acţionează prin blocarea legării dopaminei de receptorii dopaminici
implicaţi in controlul mişcărilor voluntare şi involuntare. Antipsihoticele noi – antagoniştii serotoninei–dopaminei
– blochează legarea de receptorii dopaminici intr–o măsură mult mai mică şi au o probabilitate mai mică de a
produce astfel de sindroame.
Tulburările de mişcare includ:
(1) parkinsonismul indus de neuroleptice,
(2) distonia acută indusă de neuroleptice,
(3) akatizia acută indusă de neuroleptice,
(4) diskinezia tardivă indusă de neuroleptice,
(5) sindromul neuroleptic malign şi
(6) tremorul postural indus de medicaţie.
Diskinezia tardivă indusă de neuroleptice

A. Diagnostic, semne şi simptome. Diskinezia tardivă este un efect intarziat al neurolepticelor care se manifestă rareori mai
devreme de 6 luni de tratament. Tulburarea constă din mişcări anormale coreo–atetozice, involuntare şi regulate ale
muşchilor capului, membrelor şi trunchiului. Severitatea mişcărilor se intinde de la cea minimă – adesea neremarcate de
pacient sau de membrii familiei sale – pană la cea intens incapacitantă. Cele mai frecvente sunt mişcările periorale, care
includ mişcările protruzive sau de răsucire ale limbii, mişcările de masticaţie sau laterale ale mandibulei, protruzia buzelor şi
grimasele faciale. De asemenea, sunt frecvente şi mişcările degetelor şi incleştarea mainii. In cazurile severe apar torticolis,
retrocolis, răsucirea trunchiului sau mişcări pelvine. S–a raportat şi diskinezie respiratorie. Diskinezia este exacerbată de
stres şi dispare in cursul somnului.
B. Epidemiologie. Diskinezia tardivă apare la 10–20% din bolnavii trataţi cu neuroleptice timp de peste un an. In jur de 15–
20% din bolnavii spitalizaţi pe termen lung au diskinezie tardivă. Femeile sunt afectate mai frecvent decat bărbaţii, iar
copiii, pacienţii in varstă de peste 50 de ani şi bolnavii cu leziuni cerebrale sau cu tulburări ale dispoziţiei sunt, de
asemenea, expuşi unui risc ridicat.
C. Evoluţie şi prognostic. Intre 5% şi 40% din totalul cazurilor de diskinezie tardivă se remit in cele din urmă, proporţie care
atinge intre 50% şi 90% din cazurile uşoare. Totuşi, diskinezia tardivă se remite mai puţin frecvent la varstnici decat la
bolnavii mai tineri.
D. Tratament. Cele trei abordări de bază ale diskineziei tardive sunt prevenţia, diagnosticul şi managementul. Prevenţia se
realizează cel mai bine prin prescrierea medicaţiei antipsihotice numai atunci cand ea este clar indicată şi in dozele cele mai
mici care sunt incă eficiente. Antipsihoticele noi (de ex., risperidonul) se asociază cu mai puţină diskinezie tardivă decat
antipsihoticele mai vechi. Din momentul in care diskinezia tardivă a fost recunoscută, psihiatrul trebuie să ia in considerare
reducerea dozelor de antipsihotic sau chiar intreruperea medicaţiei. Ca o alternativă, medicul poate să treacă bolnavul pe
clozapină sau pe unul din noii antagonişti ai receptorilor dopaminici, cum ar fi risperidonul, olanzapina sau quetiapina. La
bolnavii care nu pot să mai reduse efectiv de litiu, carbamazepină (Tegretol) sau de benzodiazepine.
Tremorul postural indus de medicaţie

A. Diagnostic, semne şi simptome. Este o alterare ritmică a mişcărilor, de obicei mai rapidă decat o dată pe secundă
. B. Epidemiologie. Tipic, tremorul descreşte in perioadele de relaxare şi somn şi creşte odată cu stresul sau anxietatea.
C. Etiologie. In timp ce toate diagnosticele enumerate pană acum in acest capitol se asociază specific cu tratamentul
neuroleptic, tremorul poate să fie produs de o serie intreagă de alte medicamente psihotrope – in special de litiu,
antidepresive şi valproat (Depakene). D. Tratament. Tratamentul implică patru principii. 1. Se va administra doza de
medicament cea mai mică posibil. 2. Bolnavii işi vor reduce la minimum consumul de cafeină. 3. Medicaţia psihotropă
trebuie luată la culcare, pentru a reduce la minimum perioada diurnă de tremor. 4. Antagoniştii receptorilor β–adrenergici
(de ex., propranololul – Inderal) se pot administra pentru tratamentului tremorului indus de medicaţie.
163. Tulburările de mișcare induse de medicație: distonie si akatizie acută indusă de

neuroleptice.
Introducere generală
Distonia acută indusă de neuroleptice
A. Diagnostic, semne şi simptome. Mişcările distonice sunt rezultatul unei contracturi sau al unui spasm muscular lent,
susţinut, şi sunt involuntare. Distonia poate să implice gatul (torticolis sau retrocolis spasmodic), mandibula (inchiderea
forţată a gurii, rezultand in dislocări de mandibulă sau trismus), limba (protruzii, răsucire) sau intregul corp (opistotonus).
Afectarea ochilor rezultă in crize oculogire, caracterizate prin indreptarea in sus şi lateral a ochilor. Alte distonii include
blefarospasmul şi distonia gloso–faringiană, care produce dizartrie, disfagie şi chiar dificultăţi respiratorii ce pot să cauzeze
cianoză. Copiii sunt predispuşi in mod particular la opistotonus, scolioză, lordoză şi mişcări de reptaţie ale corpului. Distonia
poate să fie dureroasă şi anxiogenă şi duce frecvent la noncomplianţă faţă de viitoarele regimuri terapeutice
medicamentoase.
B. Epidemiologie. In jur de 10% din bolnavi fac distonie ca efect advers al antipsihoticelor, de obicei in primele ore sau zile
de tratament. Distonia are frecvenţă maximă la bărbaţii tineri (< 40 de ani), dar poate să apară la orice varstă şi sex.
C. Etiologie. Deşi apare cel mai frecvent după administrarea IM de antipsihotice cu potenţă ridicată, distonia poate să
succeadă administrării oricărui antipsihotic. Este cel mai puţin frecventă in cazul tioridazinului şi este infrecventă in cazul
risperidonului. Se consideră că mecanismul de producere este legat de hiperactivitatea dopaminergică din ganglionii bazali,
care se produce atunci cand nivelurile de medicament antipsihotic din SNC incep să scadă intre doze.
D. Diagnostic diferenţial. Include convulsiile şi diskinezia tardivă.
E. Evoluţie şi prognostic. Distonia poate să aibă fluctuaţii spontane şi poate să răspundă la reasigurări, dand medicului
impresia falsă că tulburarea de mişcare este isterică sau că este in intregime sub control conştient.
F. Tratament. Profilaxia cu anticolinergice sau alte medicamente (vezi Tabelul 27–1) previne, de regulă, distonia, cu toate
că riscurile tratamentului anticolinergic profilactic contrabalansează cu mult acest beneficiu. Aproape intotdeauna
simptomele dispar după tratament cu anticolinergice administrate intramuscular sau cu difenhidramină administrată
intravenos sau intramuscular (50 mg). De asemenea, s–a mai raportat eficienţa diazepamului (10 mg intravenos), a
amobarbitalului (Amytal), a cafeinei natriu benzoice şi a hipnozei. Deşi, de obicei, faţă de acest efect advers se dezvoltă
toleranţă, uneori este prudent să se schimbe antipsihoticul dacă bolnavul este deosebit de ingrijorat de posibilitatea
repetării reacţiei.
Akatizia acută indusă de neuroleptice

A. Diagnostic, semne şi simptome. Akatizia este o senzaţie subiectivă de disconfort muscular care il poate face pe bolnav
să fie agitat, să meargă in continuu, să se ridice şi să se aşeze in succesiune rapidă şi să se simtă in general disforic.
Simptomele sunt in primul rand motorii şi nu pot fi controlate voluntar de către bolnav. Akatizia poate să apară oricand pe
parcursul tratamentului. Odată ce a fost recunoscută şi diagnosticată, dozele de antipsihotice trebuie să fie reduse la nivelul
minim efectiv.
B. Tratament. Se poate incerca tratament cu anticolinergice sau cu amantadină, cu toate că aceste medicamente nu sunt
deosebit de eficiente in akatizie. Alte medicamente, care ar putea fi mai eficiente, includ propranololul (Inderal) (30 pană la
120 mg pe zi), benzodiazepinele şi clonidina (Catapres). In unele cazuri de akatizie nici un tratament nu pare să fie eficient.
164.Tulburările de mişcare induse de medicaţie Parkinsonismul indus de neuroleptice

Introducere generală
Parkinsonismul indus de neuroleptice
Simptomele includ creşterea tonusului muscular (rigiditate in „ţeavă de plumb“), rigiditate in roată dinţată, mers
taraind picioarele, postură incovoiată şi scurgerea salivei la colţurile gurii (drooling). Tremorul sub forma
semnului pilulei – din parkinsonismul idiopatic – este rar, dar poate să fie prezent mai frecvent un tremor regulat,
lipsit de fineţe, asemănător tremorului esenţial. Un alt efect parkinsonian indus de antipsihotice este tremorul 22
focal, perioral, denumit uneori sindromul iepurelui, dar acesta survine mai tarziu pe parcursul tratamentului
decat alte tremoruri.
Epidemiologie. Efectele adverse parkinsoniene apar la aproximativ 15% din bolnavii trataţi cu antipsihotice, de
regulă in decurs de 5 pană la 90 de zile de la instituirea tratamentului. Femeile sunt afectate cam de două ori mai
frecvent decat bărbaţii, iar tulburările pot să apară la orice varstă, deşi cel mai frecvent se manifestă după 40 de
ani.
Etiologie. Sunt cauzate de blocarea transmisiei dopaminergice in tractul nigro–striatal. Simptomele pot să fie
produse de orice antipsihotic şi in special de produsele cu potenţă ridicată şi cu niveluri reduse ale activităţii
anticolinergice (de ex., trifluoperazina – Stelazine). Este improbabil să fie implicate clorpromazina (Thorazine) şi
tioridazinul (Mellaril) 1.
Diagnostic diferenţial. Include parkinsonismul idiopatic, alte cauze organice ale parkinsonismului, precum şi
depresia, care se poate asocia cu simptome parkinsoniene.
Tratament. Se poate trata cu agenţi anticolinergici, cu amantadină (Symadine) sau cu difenhidramină (Benadryl).
Anticolinergicele trebuie intrerupte după 4 pană la 6 săptămani, pentru a se vedea dacă bolnavul nu a dezvoltat
toleranţă faţă de efectele parkinsoniene; in jur de jumătate din pacienţii cu parkinsonism medicamentos necesită
continuarea tratamentului antiparkinsonian. Chiar şi după intreruperea antipsihoticelor, simptomele
parkinsoniene pot să persiste timp de pană la 2 săptămani şi chiar pană la 3 luni la bolnavii in varstă. La aceşti
bolnavi se poate continua medicamentul anticolinergic şi după intreruperea antipsihoticelor, pană la dispariţia
completă a simptomelor parkinsoniene.
165. Tulburările de mișcare induse de medicație: sindrom neuroleptic malignIntroducere

generală
Medicamentele antipsihotice tipice se asociază cu o serie de efecte adverse neurologice
disconfortante şi potenţial severe. Antipsihoticele tipice acţionează prin blocarea legării
dopaminei de receptorii dopaminici implicaţi in controlul mişcărilor voluntare şi involuntare.
Antipsihoticele noi – antagoniştii serotoninei–dopaminei – blochează legarea de receptorii
dopaminici intr–o măsură mult mai mică şi au o probabilitate mai mică de a produce astfel de
sindroame.
Sindromul neuroleptic malign
A. Diagnostic, semne şi simptome. Sindromul neuroleptic malign este o complicaţie cu potenţial letal, care
poate să apară in orice moment pe parcursul tratamentului antipsihotic. Simptomele sale motorii şi
comportamentale includ rigiditate şi distonie musculară, akatizie, mutism, obnubilare şi agitaţie.
Simptomele autonome includ hiperpirexie (pană la 42oC), transpiraţii şi creşterea pulsului şi tensiunii
arteriale.
B. Datele de laborator includ leucocitoză, creşterea creatin fosfokinazei, a enzimelor hepatice şi a
mioglobinei plasmatice, precum şi mioglobinurie, insoţită uneori de insuficienţă renală.
C. Epidemiologie. Bărbaţii sunt afectaţi mai frecvent decat femeile, iar bolnavii tineri sunt afectaţi mai des
decat cei mai in varstă. Rata mortalităţii poate să atingă 20–30% sau chiar mai mult atunci cand sunt
implicate medicamente antipsihotice depozit.
D. Fiziopatologie. Necunoscută.
E. Evoluţie şi prognostic. Simptomele se instalează, de regulă, pe parcursul a 24–72 de ore iar sindromul
netratat durează 10–14 zile. In fazele iniţiale diagnosticul este adesea ratat, iar retragerea sau agitaţia
pacientului pot să fie apreciate eronat ca manifestări ale unei exacerbări a psihozei.
F. Tratament. Primul pas terapeutic este intreruperea imediată a medicamentelor antipsihotice; suport
medical pentru răcirea pacientului; monitorizarea semnelor vitale, a electroliţilor, a balanţei hidrice şi a
excreţiei renale; tratamentul simptomatic al febrei. Medicaţia antiparkinsoniană poate să reducă parţial
rigiditatea musculară. Dantrolenul (Dantrium), un relaxant al musculaturii scheletale (0,8–2,5 mg/kg la
fiecare 6 ore, pană la un dozaj total de 10 mg pe zi) poate să fie util in tratamentul acestei tulburări. Din
momentul in care pacientul poate să ia medicaţie orală, dantrolenul se poate administra in doze de 100 pană
la 200 mg/zi. Se mai pot adăuga la tratament bromocriptina (20 pană la 30 mg/zi in patru prize egale) sau,
poate, amantadina. Tratamentul trebuie continuat timp de 5 pană la 10 zile. La reinstituirea tratamentului
antipsihotic psihiatrul trebuie să ia in considerare trecerea la un medicament cu potenţă joasă sau la unul
din noii antagonişti ai serotoninei/dopaminei (de ex., clozapină), cu toate că s–a raportat că sindromul
neuroleptic malign a apărut şi in cursul tratamentului cu clozapină.

Examen Teorie După Întrebări

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen Teorie După Întrebări

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

89.

Actualitatea tulburărilor mintale și comportamentale la maturi și adolescenți,

Clasificarea în funcţie de efectele lor asupra sistemului nervos central:

1. Dependenta fizica -caracterizata prin simptome ale tolerantei si sevrajului

- tulburari de dispozitia, de la afectiuni asa cum : hipotiroidizm, b. Alzheimer,

Violența reprezintă utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup,

91. Definiția psihodiagnosticului, tehnicile sale. Clasificarea testelor

Analiza psihologica a cazului şi include astfel de tehnici, precum:

Clasificarea testelor psihologice:

• După gradul de utilizare a limbajului în rezolvarea sarcinii:

• După numărul de persoane care pot fi examinate simultan:

• După timpul de execuţie a sarcinii:

•În funcţie de comportamentele evaluate de itemii lor:

•După modul de stabilire a cotei la test:

Memoria - funcția psihica prin care informația se înregistrează, se păstrează și se

Tulburări de memorie cantitative:

3. Hipermnezia - cresterea capacității de a înregistra si evoca informați.

Tulburări de memorie calitative

3. Pseudoreminiscente - reproducerea unor evenimente reale din trecut, pe care

QI - reprezinta masura inteligentei umane exprimata printr-un numar rezultat in

♦ După nivelul IQ-ului , inteligenta poate fi grupată astfel:

Retardare mentală moderată

Retardare mentală severa

Retardare mentală profunda

Datorita tratamentului contemporane utilizate in domeniu sanatatii mentale,

—) Prinicipalele Medicamente Psihofarmacologice utilizate în psihiatrie sunt:

2. Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să

4. Psihoterapia existenţială se bazează pe credinţa existenţială că fiinţele

7. Psihoterapia sistemică se adresează oamenilor în relaţie, respectiv are de-a

8.Psihoterapia transpersonală se adresează clientului în contextul unei

Include o gama de interventii :

—) Daca vorbim despre medicatie in cadrul reabilitari:

—) iar reabilitarea se axeaza pe dezvoltarea punctelor forte și al abilitatilor

3. Training abilitati sociale:

94. Metode de tratament contemporane in domeniul sănătății mintale.

Datorita tratamentului contemporane utilizate in domeniu sanatatii mentale, putem declara ca

—) Prinicipalele Medicamente Psihofarmacologice utilizate în psihiatrie sunt:

Actiunea antipsihotica include:

Efectele somatice ale antipsihoticelor

—) Trei clase de medicamente sunt folosite ca antidepresive:

Agenții serotonin specifici

Efectele adverse ale antidepresivelor

2. Efecte asupra sistemului nervos: Somnolența letargia, oboseala şi starea de slăbiciune,

4. Timostabilizatoare —) proprietatea de a stabiliza dispoziția,

Cel mai des seutilizeazaclasa benzodiazepinelor

—) Administrarea repetată şi prelungită abenzodiazepinelor poate conduce fenomenul de

5. Medicamente Hipnotice (inductoare de somn)

PROBELE PENTRU SUGESTIE

—) Reprezintă o metodă psihoterapeutică de relaxare.

Ex.II. Obţinerea senzaţiei de căldură.

Ex.III. Obţinerea bătăilor regulate ale inimii.

Ex. IV. Reglarea respiraţiei.

Ex. V. Acţiune asupra organelor cavităţii abdomnale. .

Metode de relaxare: Jacobson

96. Personalitatea, factorii formativi. Stadiile de dezvoltare al personalității: oral,

Personalitatea – ansamblu de trăsături morale și intelectuale, de însușiri și

2. Etapa anală individul începe să‐și controlează sfincterul, începe învățarea

3. Etapa falică: de la 3 la 6 ani

4. Etapa latenţei sexualităţii infantile

5 . Etapa genitala: 11 ‐ 12 ani şi se prelungeşte pînă la 19 ani.

• Pubertatea este primul nivel de referinţă de conştientizarea a propriului corp.

Vârsta adultă tânără

97. Principiile de clasificare ale bolilor psihice.

—) E. Kraepelin (1980) şi se prezintă astfel: