Pr 1-2 TP SM cu acțiune asupra sistemului nervos central- anestezice generale sedative și hipnotice și anxiolitice (tranchilizante) - копия-66131

Machine Translated by Google
9/3/22
Substanțe medicamentoase cu acțiune asupra

sistemului nervos central: anestezice generale,
sedative, hipnotice și anxiolitice (tranchilizante).
clasificarea. Caracteristica generală. Corelarea dintre
structura chimică și acțiunea biologică.
Catedra de chimie farmaceutică și toxicologică
2022
unu
Anestezie generală
Caracteristica generală a grupului
Anestezice generale intravenoase
n 1.1.1. Derivații barbiturici
Tiopental sodic n 1.1.2.
Derivații benzodiazepinei
Midazolam
n 1.1.3. Alte structuri
n Clorhidrat de ketamina
n Propofol n
Etomidat
Anestezie
n Anestezia (din greacă Anestezia se manifesta prin:
αισθησις) se aplică un
n Absența sau dispariția uneia sau
procedeu medical de
mai multor tipuri de sensibilitate,
diminuare sau de suprimare
spontaneous sau voluntar.
temporară, completă sau
parțială, a sensibilității corpului n Abolirea reversibilă a sensibilității,
la dureri, realizat prin ageni provocată prin utilizarea lor
fizici sau chimici. Anestezia se anestezice.
folosește în proceduri n Pierderea patologică a

chirurgicale pentru a le permis sensibilității, care poate cuprinde
pacienților să suporte o una sau mai multe forme de
sensibilitate.
intervenție chirurgicală fără
durere. Un foarte bun
anestezic este gazul cu xenon, ce
creează o senzație de adorare
instantanee.
unu
9/3/22
Există mai multe forme de anestezie:

n Anestezie generală, care constă în pierderea reversibilă a conștienței și
memoriei evenimenteului neplacut. Aceasta poate fi inhalatorie, utilizat
gaze anestezice, sau intravenoasă. Se caracterizează prin suprimarea
conștientei, a senzațiilor dureroase și a reflexelor, cu păstrarea funcțiilor
vitale (circulația sanguină și respirația);
n Anestezie locală, caracterizată prin pierderea reversibilă a senzației într-o parte a
corpului, prin administrarea de droguri anestezice în aceeași parte;
n Anestezia regională, care pierderea reversibilă a senzației și a
mișcării într-o regiune, prin blocarea selectivă a unui segment de măduvă a spinării
sau nervii periferici ai regiunii respectiv.
n În anestezia generală se asociază trei tipuri de acțiune:
n narcoza (reprezentând pierderea conștienței, ori somn profund), este
datorată administrării unui agent anestezic, fie prin inhalare (cândva de eter,
azi de protoxid de azot sau de rezerva halogenați), fie pe cale
intravenoasă (barbiturice, ketamina, etomidat și, în ultima vreme, diprivan);
n analgezia (adică dispariția durerii) care este obținută cu analgezice, adică
substanțe morfinomimetice ca fenoperidina sau fentanilul;
n curarizarea (prin folosirea unei substanțe paralizante), care permis
relaxarea musculară necesară unei bune desfășurări a intervenției chirurgicale
patru

n Rolul anesteziei este de a înlătura durerea și disconfortul unei
intervenții chirurgicale, permițând desfășurarea ei în condiții optime.
n Anestezicele sunt substanțe medicamentoase care suprimă sau

micorează temporar și ireversibil sensibilitatea organismului, fără a afecta
funcțiile vitale. Acțiunea anestezicelor generale se bazează pe 4 principii
care acționează simultan: inducerea stării de inconștiență prin efectul
hipnotic, suprimarea durerii prin efectul analgezic, producerea amneziei și
a anxiolizei și relaxarea musculară.
Anestezicele generale acționează la nivelul sistemului nervos central
(SNC).
Efectele
n Efectele acestora sunt strâns legat cu diferite segmente ale SNC.
n Amnezie: hipocampus;
n Sedarea: neurocortex, talamus;
n Hipnoza: hipotalamus.
n De-a lungul timpului, au fost descrise două teorii care stau la baza
mecanismului de acciune al anestezicelor generale:
n teoria lipidică: se bazează pe corelația directă între potența compușilor
anestezici și solubilitatea acestora în lipide. Astfel, anestezicele generale
interacționează cu lipidele la nivelul membranei celulare;
n teoria proteică: subliniază faptul că anestezicele generale pot interacționa
nu doar cu lipidele membranare, dar și cu domeniile hidrofobe ale
proteinelor membranare, de la nivelul canalelor ionice membranare
modulează receptorii. Anestezicele inhibă receptorii
stimulatori pentru glutamat, acetilcolină, serotonină
și stimulează receptorii inhibitori pentru GABA
(Acidul gamma amino butiric) și glicină.
2
9/3/22
Clasificarea anestezicelor generale

În funcție de modul de administrare și structura chimică, anestezice
generale se clasifică în: ¨
Anestezice generale administrate prin inhalație:
n Gasoase
n Volatile
¨ Anestezice generale administrate intravenos: n

Derivații barbiturici n Derivații benzodiazepinei n
Opioide n Alte structura
vor fi descrise doar câțiva reprezentanți din diferite clase (tiopental

sodic, midazolam, clorhidrat de ketamina, propofol, etomidat).
Derivații barbiturici
Acidul barbituric ureidul ciclic a acidului malonic. Se obține prin
condensarea diesterului acidului malonic cu uree, în prezența etoxidului
de sodiu:
O H O
N
NH2 C2H5 -O-C C2H5ONa 34
+ O 5 CH2
OC
2
CH2 1
6
NH2 C2H5 -O-C C2H5OH N
O H
O
acid barbituric
(1H,3H,5H)-pirimidin-2,4,6-triona
opt
n Pentru acidul barbituric sunt caracteristice două tipuri de tautomerie: ceto-

enolică și lactam-lactimă:
ceto (lactamic) enolica

H O H Oh
- N
N
H Oh 34
34
O 2 5
O 2 5
1
6 H +
unu
6H _
N H N
H H O
O
- -
+ + Oh excese
HOH H
O Oh
- N
N H Oh excese
34
HO
HO 2
5
+
1
6 H N
N H Oh
H O
lactima
3
9/3/22
n On cazul derivaților acidului barbituric 5,5-bisubstituiți, are loc doar

tautomeria lactam-lactimă. Derivații acidului barbituric întrebuințați în medicină
se împart în două grupe: barbiturice (forma acidă sau lactamă) și sărurile de sodiu
ale barbituricelor (lactimă).
n Preparatele – forma acidă sau lactamă, sunt foarte puțin, sau practic
insolubili în apă; solubili in alcool, eter; solubili in soluții diluate de hidroxizii
metalelor alcaline și carbonați.
n Preparatele sărurilor de sodiu ale barbituricelor - forma lactimă, sunt ușor

solubili în apă.
zece
metoda de identificare
Barbituricele formează soluții apoase acide datorită tautomeriei lactam
lactimă, care permis două posibilități de ionizare:
O
R N
O N -+
unu
Oh pH < 10,5
R N R2 N
_
H
unu
O O
R2 N
_
O
O H H
R N
-
unu
O pH > 12
R2
_
N +
-
O 2H
unsprezece
Ca urmare, barbiturice prezintă aciditate slabă (pKa = 7.2-7.8) și foarte slabă (pKa =
11.7-12.5).
Acest tip de ionizare în soluții apoase explică comportamentul diferit al barbituricelor,
astfel: la pH ˂ 10.5 barbituricele se comportă ca acizi monobazici slabi, iar la pH ˃ 12 se
comportă ca acizi bibazici slabi. Când se formează săruri, sarcina negativă este delocalizată
cu obținerea unui ion ambident, deoarece rezultatul este energetic mai favorabil:
O
R
HN
R'
-s ONO -s
Cationul metalului poate fi atașat atât la atomul de oxigen, cat și la atomul de azot. În
conformitate cu teoria lui Pearson, acizii tari (Na+, K+, Mg2+), care sunt acceptori ai unei
perechi de electroni, se compună cu baze tari (OH- ,bazee
RO- ),(atomul
și acizii slab (Ag+,
de azot în Cu+,
ciclulHg2+), cu
piridinic
sau grupare amină). Prin urmare, în sărurile de sodiu ale barbituricelor ionul de sodiu se
leagă prin oxigen, pe când în sărurile de argint sau cupru atomii metalici sunt legați de
atomul de azot.
12
patru
9/3/22
n Barbituricele, având proprietăți NH-acide, formează săruri cu metale

Grele (Co2+, Cu2+, Ag+):
O
N R1
_
co O
R2
N
O
Reacția comună de grup să fie reacția cu sărurile de cobalt (colorație albastru-mov),

utilizată la identificarea tuturor barbituricelor.
Substanțele se dizolvă în metanol (pentru a preveni hidroliza sării), cu adăugarea clorurii
de calciu-soluție, ce conferă stabilitatea compușilor obținuți. Pentru efectuarea reacției
preparate în forma lactamă (acidă) se transformă în forma lactimă (sare), adăugând
cantitatea echivalentă de hidroxid de sodiu.
13
Cu nitratul de argint, barbituricele formează săruri insolubile de culoare albă.

Reaction se petrece în două etape:
I - formarea sării de argint monosubstituite, solubilă în exces de carbonat de
sodiu;
II - obținerea sării bisubstituite insolubilă în exces de reactiv:
O O
H
N N R AgNO3
R1 Na2CO3
O _
NaO
unu
R
N
R2
_ N 2
H H O
O
O Ag O Ag O
Ag
N N N
R Na2CO3 R1
_ AgNO3 R1
_
O NaO O
R
unu
R2 R2
N _ N _ N 2
H O HO Ag O
paisprezece
Proprietate chimice (Identificare)

La interacțiunea barbituricelor cu sulfat de cupru-soluție, în prezența carbonatului și
hidrogenocarbonatului de potasiu (sol. tampon), se formează complecși ce diferă după
culoare, reacția se specifică. Este strict necesar de respectat condițiile efectuării reacției,
deoarece, în excesul de bază, poate fi format hidroxidul de cupru (II), care maschează
culoarea compusului obținut.
Barbituricele, fiind ureide ciclice, se supun descompunerii hidrolitice în diverse condiții.

La topirea lor cu bază cristalină are loc destrucția moleculei:
H O
N
R1 5 NaOH R1
O _
+ 2 NH3 + _
CH-C-ONa
Na2CO3 R2
R2
N _ ot _
H O
O
La acidulare se degajă bioxid de carbon (bule de gaz) și acid dialchilacetic cu miros specific:
+
Na2CO3 + 2HCI 2 NaCI + HOCO2
2
R1
R1 _
CH-C-OH + NaCl
_
CH-C-ONa + HCI
R2
R2 _
_
O O
cincisprezece
5
9/3/22
Barbituricele se supun condensarii cu aldehide în prezența acidului sulfuric

conc., agent dehidratant și oxidant. În funcție de aldehida utilizării și condițiilor
efectuării reacției, efectul analitic obținut permite identificarea barbituricelor:
O O O O
R1
R1
_ H O H R1
H2SO4 conc.
_ R1
N N N
_ _
N C
R2
_ + + R2
-
R2
_ R2
_ HO2 _
C _
HH
O N O ONO O N O
PE O
H HH H H H
Absorbție în UV. La pH < 7 absorbția este slabă deoarece barbituricele nu ionizează;

la pH > 7 absorbția este intensă la lungimi de undă variabilă în funcție de pH (la pH=10,
λmax = 238 nm; la pH=13, λmax = 280 nm). This diferențiere în absorbție și efectul
batocrom serevsc la caracterizarea barbituricelor și la dozarea lor spectrofotometrică
pe baza celor două maxime de absorbție.
16
Method de determinare cantitativă

Determinarea cantitativă a substanțelor medicamentoase în forma lactamă
(acidă), se efectuează după metoda titrării acido-bazice în mediu de solvent
protofil - dimethylformamidă (DMFA) sau amestecă acesta cu benzen.
H H
O O
N N +
O
R1
_
+ CH3 R1
+ CH3
H-C-N O _
H-C-N
R2
N _ CH3 N -
R2
_ CH3
O O H
O O
H H
O
NaOH N
R1
+ CH3 + HO2
O _
H-C-N _
N
R2
_ CH3
Pe o O
În calitate de titrant se încearcă metoxid de sodiu (litiu) 0.1 M, sau hidroxid de

sodiu în amestec de metanol și benzen; indicator - albastru de timol: Substanțele
medicamentoase în forma lactimă (săruri) se determină cantitativ după metoda
acidimetrică.
17
Proprietățile farmacologice
n Primele barbiturice au fost obținute în anii 1860 de către laboratoarele
Bayer din Germania. În 1903, primul barbituric ("barbital") a fost folosit în practicile
medicale. La 1912, un fost introduce fenobarbitalul. n Barbituricele au fost folosite
pe scară largă în trecut ca sedative. Pe
present, benzodiazepinele au înlocuit multe dintre barbiturice. Cu toate acestea,
barbituricele sunt încă folosite pentru a trata câteva tipuri de epilepsie.
n Efectele barbituricelor sunt directe pe sistemul nervos central, insă în mod

indirect influențează și alte organe și sisteme. La doze mici determină sedare
și hipnoza. Efectele depresive pe sistemul nervos central sunt asemănătoare
celor induse de etanol.
optsprezece
6
9/3/22
Efectele barbituricelor asupra comportamentului
n Barbituricele au mai multe efecte asupra compoportamentului, în

func ie de doză. On doze mici, barbituricele reduc anxietatea, reduc
respira ia, reduce tensiunea arterială, reduce ritmul cardiac i reduce
somnul REM (în timpul când ochii se mișcă rapid; REM= Rapid
mișcarea ochilor). În doze mai mari barbituricele, de fapt, pot favoriza
unele tipuri de comportament și acționează ca un stimulent. Aceste
efecte pot fi cauzate de o blocare a sistemelor inhibitoare ale
creierului. Prin alte cuvinte, la aceste doze, barbituricele ac ionează
pentru a elimina comportamentul inhibitor.
19
Efectele barbituricelor asupra creierului

n Barbituricele sunt liposolubili, traversând cu u urin ă bariera hemato
enencefalică. De asemenea, ele se pot acumula și reintra mai târziu în fluxul
de sange. Barbituricele diferite se curăță din fluxul sanguin la rate diferite.
n Cu toate că mecanismele exacte prin care barbituricele afectează creierul
nu suntînțelese, se vede că aceste medicamente se leagă de canalele de
sodiu ale neuronilor și previn fluxul de ioni de sodiu. Deoarece
ionii de sodiu nu pot circula liber prin membrana neuronală, potențiale de acțiune
nu pot fi produse. De asemenea, barbituricele cresc fluxul de ioni de clor prin
membrana neuronală. Acest lucru poate avea loc prin legarea
de neurotransmitterul numit GABA. Fluxul crescut de ioni de clor reduce șansa
ca un potențial de acțiune să fie generat.
n Barbituricele pot duce la sedare excesivă și pot cauza anestezie, comă și
chiar moarte. Supradozele de barbiturice pot să apară deoarece doza de eficiență
a acestui medicament este foarte apropiată de doza letală. Ele pot
induce deprimare respiratorie acționând pe centrii respiratori bulbari, dar si
de primare cardiovasculară, uneori până la colaps cardiovascular.
douăzeci
Relatii structura - activitate

n Acidul barbituric nu se găsește în natură și nu are proprietatea unei prime
SNC, însă derivații săi sunt substanțe cu acțiune sedativ hipnotică și au
fost primii agenți farmacologici cu această acțiune.
Ele influențează funcția sistemului nervos central determinand o
varietate de efecte, de la sedare moderată la anestezie. Au efecte anxiolitice,
hipnotice și anticonvulsivante.
n Derivaților acidului barbituric utilizați în medicină corespund
structurii chimice:
H O
3 N
patru
R
O 2 5
unu
R2
N
H
unu
6
O
21
7
9/3/22
n Analizând structura chimică a derivaților acidului barbituric sa constatat:

¨ derivații nesubstituiți la C5 sau monosubstituiți la C5 nu prezenta acțiune
farmacologic;
¨ derivații disubstituiți la C5 cu grupe metil sunt lipsiți de acțiune
farmacologică;
¨ cei doi radicali R1 și R2 la C5 pot fi alchilici, arilici sau heterociclici; dacă
substituția se face cu același radical se vor realiza compuși „simetrici” care
însă sunt mai puțin activi decât cei „asimetrici”; ¨ compușii sunt mai activi
când radicalii sunt diferiți ("asimetrici") și când au împreună cel puțin patru
atomi de carbon; activitatea crește proporțională cu creșterea numărului
acestor atomi de carbon până la 8-9, apoi începe să scadă sau să dispară,
uneori compușii devin toxici; ¨ introducerea substituenților cu legături
nesaturate (duble sau triple), sau de halogeni, accentuează proprietățile sedativ-
hipnotice, dar în acest fel se scurtează și durata lor de acțiune;
H O
3 N
patru
R1
O 2 5
_
R2
N _
H
unu
6
O
22
¨ introducerea grupelor hidroxil, carbonil, amină pe substituenții alchilici

duce la o scădere a activității hipnotice;
¨ atomul de oxygen din poziția 2 poate fi înlocuit cu un atom de sulf
rezultând derivații tiobarbiturici; derivații tiobarbiturici sunt mai
liposolubili ceea ce conferă o durată mai scurtă până la debutul
acțiunilor, dar și o durată mai scurtă de acțiune hipnotică (deși efectul
este mai inens);
¨ atomul de azot din poziția 3 poate fi substituit cu metil rezultând
derivații N-alchilbarbiturici care determină creșterea activității hipnotice și
scăderea duratei de acțiune; prin această substituire proprietățile anestezice
și anticonvulsivante apar mai pronunțate;
¨ natura radicalelor din poziția 5 condiționează: 1) intensitatea activității (care
variază de la hipnotică la anestezică) și natura activității (hipnotică,
anticonvulsivantă); 2) gradul de liposolubilitate al formei neionizate, care
influențează absorbția și difuziunea prin membrane; 3) viteza de metabolizare
hepatică, care influențează intensitatea și O durata acțiunii.
3
H
N
patru
R1
O 2 5 _
R2
1N
H 6
O
23
Tiopental de sodiu cu carbonat de sodiu

Thiopentalum natricum et natrii carbonas
Tiopental (Tiopental de sodiu și carbonat de sodiu)
N
O Denumire chimică.
C2H5 + 2NCO3
/A Amestec de sare de sodiu a
NaS
N CH-CH2-CH2 - CH3 acidului 5-etil-5-(1-metilbutil)-2-
H O
CH3 tiobarbituric cu carbonat de sodiu anhidru.
Conține:
C11H17N2NaO2S
– tiopental: 84,0% - 87% raportat la
substanța uscată, – sodiu: 10,2% - 11,2%
Domnul 264.3
raportat la substanța uscată.
24
opt
9/3/22
obsinere.
n Tiopentalul se obține prin alchilarea esterului etilic al acidului malonic
cu 2-bromopentan în prezența etilatului de sodiu. Esterul etil-(1-
metilbutil)-malonic rezultat (1) este introdus în reacția de
heterociclizare cu tiouree, utilizat etilat de sodiu ca bază:
H
OO OO O N S
C2H5ONa / (H2N) 2CS
+ H5C2-O O-C2H5 H7C3- CH
C3H7 -CH-Br H5C2-O O-C2H5 NH
C2H5 C2H5H7C3 -CH CH3

CH3
O
H5C2
CH3
unu
Tiopentalul se transformă în sare prin tratarea

O
cu baza. Sarea este formată de către atomul de N
C2H5 + N/A 2 CO3
sulf în formă entiolă. NaS
N CH-CH2-CH2 - CH3
H O
Descriere Pulbere higroscopică de culoare alb-galbuie. CH3
Solubilitate. Ușor solubil în apă, parțial solubil în etanol anhidru.
25
Identificator.
Conform Ph. EURO. 10.0 tiopental sodic se identifică:
• după determinarea punctului de topire a formei acid. Forma acidă a tiopentalului
sodic se obține tratarea preparatului cu acid clorhidric diluat, apoi se extrage cu 2-
methoxi-2-methylpropan (metil terț-butil eter), produsul obținut se usucă până la
masa constantă la 100-105 oC și se determină . punctul de topire. Thiopentalul
obținut se amestecă în părți egale cu tiopental-standard și se determină punctul de
topire a amestecului. Diferența dintre punctele de topire (care sunt aproximativ 160
oC) este cel mult de 2 oC;
• spectrul în infraroșu a tiopentalului (obținut în expiriența precedentă) trebuie să

corespundă cu spectrul tiopentalului-standard;
• la efectuarea cromatografiei pe strat subțire spotul substanței de analizat
(thiopental sodic) trebuie să corespundă după mărime și Rf .
cu spotul tiopentalului-standard;
26
Substanța dă reacție pozitivă pentru barbiturați nesubstituiți; la

interacțiunea cu nitratul de cobalt și clorură de calciu se obține colorație
albastru-mov și se formează un precipitat:
O R 2-
SNa R'
N
2+
S Oh
co , Oh
N HN O 2+
O NH co Ca
Ca 2+ O NH N
R' O Oh S
R R' O
R
preparatul dă reac ia pentru ionul de sodiu cu piroantimonatul

de potasiu;
se formează un precipitat dens de culoare albă:
2Na+ + Sb2O7 4-+ H2O® 2NaH2SbO4¯ _
27
9
9/3/22
Pe lângă metodele de analiză recomandate către Ph. EURO. 10.0, este propusă
o reacție pentru determinarea sulfului, după mineralizarea substanței cu) și este
amestec de calcinare – sulful trece în forma ionică (SO4 2- ușor de detectat.
cu clorură de bariu, după dizolvarea topiturii obținute în apă. O altă reacție este
bazată pe oxidarea substanței cu iod monoclorură în acid clorathidă; iarsiod
oxidezide reduce
O
N 5 HO2
_
C2H5 +8 ICl
NaS acid clorhidric
N CH-CH2-CH2 - CH3
H O
CH3
H O
N
C2H5
O + 4 + 82HCI + eu
H2SO4
N CH-CH2-CH2 - CH3
H O
CH3
28
La fierberea tiopentalului cu nitratul de argint se formează sărea de argint

disubstituită, totodată se elimină sulfură de argint (precipitat negru):
O
N
C2H5
patru
AgNO3 +
NaS Ag2S + NaNO3 +3 HNO3
o
HO2
_ ,t
N CH - (CH2)2 - CH3
H O
CH3
OAg
N
C2H5
+ În urmă
N CH - (CH2)2 - CH3
O
CH3
NaS NU H3C
NaOH
+
Prezența sulfului în molecula tiopentalului HN CH3 NaOOC
CH3
CH3
poate fi demonstrată după încălzirea cu O CH3
hidroxid de sodiu și acetatul de plumb, CH3

+ Na2S +2 NH3 +
Na2CO3
apare un precipitat negru – sulfură de Na2S + Pb(CH3COO) 2 2

PbS + CH2COONa
plumb:
29
Puritate.
Aspectul soluției; substanțe înrudite (HPLC); cloruri; pierdere prin uscare
Dozare. Preparatul farmacopeic prezinta un amestec de sare de sodiu a

tiopentalului cu carbonat de sodiu anhidru, de aceea determinarea cantitativa a
tiopentalului sodic conform Ph. EURO. 10.0 are loc în două etape:
1. Determinarea sodiului se efectuează acidimetric, la titrarea cu acid clorhidric
0.1 M în prezența indicatorului - roșu de metil până la colorație roșie.
Amestec titrat se încălzește la fierbere, timp de 2 min. După răcire, dacă e
necesar, titrarea continue până la apariția colorației roșii din nou:
O H O
N N
RHO 2 R
NaS S + NaOH
R' R'
N N
H O H O
NaOH + HCl NaCl + H2O
treizeci
zece
9/3/22
Determinarea tiopentalului. Se precipită forma acidă a tiopentalului

la tratarea preparatului cu acid sulfuric diluat, ce se extrage cu
cloroform. Conținutul de tiopental în reziduu, după evaporarea
cloroformului, se determină prin titrarea anhidră. Pentru asta reziduul
se dizolvă în dimethylformamidă, în prealabil neutralizată la timol
albastru-soluție metanolică și se titrează îmediat cu metoxidul de litiu.
până la colorație albastra.
Conținutul de tiopental în reziduu, se poate determina și prin metoda
gravimetrică, după evaporarea cloroformului și uscarea reziduului la 70
ºC, până la masă constantă (metoda ne oficinală).
La fel pot fi folosit: Ø

metoda iodclorometrică, în baza reacției descrise mai sus;
Ø metoda spectrofotometrică la 255 nm ( A1cm 363), la 305 nm (
unu% unu%
A1cm 825),
sau la 239 nm ( A1cm 239); unu%
Ø metoda fotocolorimetrică în baza reacțiilor de culoare.
conservare. În recipiente închise etanș, ferit de lumină.
31
Acciune farmacologică.
n Este un anestezic general din clasa derivaților barbiturici cu acțiune ultrascurtă
care acționează asupra receptorului GABAA prin mecanism dublu: reduce
disocierea GABA de pe receptori și mimează acțiunea GABA. De asemenea,
interacționează cu canalele de Na+ și împiedică transmiterea impulsului la
nivel ganglionar, fapt care pare să fie parțial responsabil de efectul
hipotensor. Induce somn și anestezie generală, însă nu analgezie.
n Thiopental sodic se folosește: pentru anestezia fără intubare pe durate

scurte chirurgicale cu sau fără pregătire pentru respirația artificială).
n Forme farmaceutice. Pulbere pentru soluție injectabilă.
32
Derivații benzodiazepinei
MIDAZOLAM
Denumire chimică. 8-cloro-6-(2-
midazolamum
fluorofenil)-1-metil-4H-imidazo[1,5-a][1,4]
Midazolam
benzodiazepina.
H3C N Conține cel puțin 98,5% și cel mult 101,5%
C18H13ClFN3 (raportat la substanța uscată).

N
Descriere Pulbere cristalina albă sau cu
N nuanță gălbuie.
Cl
Solubilitate. Practic insolubil în apă, ușor
F
solubil în acetonă și etanol (96%), solubil în
metanol.
C18H13ClFN3
Domnul 325,8
33
unsprezece
9/3/22
Identificați
On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10.0 midazolamul se identifică:
n după punctul de topire (161 - 164 °C);
n spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu midazolam-standard;
n la efectuarea cromatografiei pe stratul subțire spotul substanței
analizate trebuie să corespundă după mărime și Rf cu spotul
substanței de referință - midazolam-standard;
n prezența fluorului legat covalent se determină, după mineralizare cu
carbonat de sodiu anhidru, cu ajutorul reactivului alizarinat de zirconiu,
colorația roșie a reactivului devine galbenă:
Zr/
patru
OO O Oh
Oh 2
Oh
+6 F +
[ZrF6]
SO3Na SO3Na
O O
coloratie rosie-mov coloratie galbena
• la fel, după mineralizare, se determină prezența clorului legat organic –

se obtine precipitat alb caseos la tratarea cu nitrat de argint.
34
Puritate
n On midazolam se determină: aspectul soluției; substanțe înrudite -
metoda prin HPLC; impurități specifice de (8-cloro-6-(2-fluorofenil)-
1-metil-4H-imidazo[1,5-a][1,4] benzodiazepin-acid 3-carboxilic), prin
metoda cromatografică pe strat subțire (CSS); pierdere prin uscare;
reziduu prin calcinare.
H3C N
CO2H
N
Cl N
C. 8-clor-6-(2-fluorenil)-1-metil-4H-imidazo[1,5-
acid a][1,4]benzodiazepin-3-carboxilic
35
Dozare
n Conform Ph. EURO. 10.0 dozarea midazolamului se efectuează prin
metoda de neutralizare în mediu anhidru (acidul acetic glacial și
anhidrida acetică), se titrează cu acid percloric 0.1 M, punctul de
echivalența se determină potențiometric.
conservare
n La loc uscat, răcoros, ferit de lumină.
Este un medicament hipnotic-sedativ cu acțiune scurtă, cu proprietăți
anxiolitice, relaxante musculare, anticonvulsivante, sedativ, hipnotice și
amnezie. Aparține clasei - dervații benzodiazepinei, și este unic din
toată clasa ce se deosebește prin apariția rapidă a efectelor și a duratei
scurte de acciune.
Forme farmaceutice.
Comprimate, solu ie injectabilă pentru administrare
intramusculară și intravenoasă.
36
12
9/3/22
Alte structuri
n Clorhidrat de ketamina este derivatul ciclohexilbenzenului și se referă la preparat
nonbarbiturice; Structura chimică diferită, acestea sunt capabile să producă sedare
sau hipnoză, care să se aseamănă, ca efect, cu cele mai multe produse de derivate
barbiturici. Ketamina prezintă analog structural ai fenciclidinei, substanță ce
provoacă halucina, criză de epilepsie și acțiune neurotoxică.
O CH3
Cl
NH N
. acid clorhidric
Clorhidrat de ketamina Fenciclidina
Ketamina se obține ca urmare a rearanjării Stevens din N-methylketimină

corespunzatoare conform schemei: O
H
HO H+ N
C
H3C
Cl
Ketamina
NCH3
37
CLORHIDRAT DE KETAMINĂ
Ketamini clorhidrat
Clorhidrat de ketamina
Descriere Pulbere
O CH3
Cl cristalina albă sau aproape
NH alba.
si enantiomer . acid clorhidric
C13H17Cl2NO
Domnul 274.2
Denumire chimică. Clorhidrat de

(2RS)-2-(2-clorofenil)-2-
Solubilitate. Ușor solubil
(metilamino) ciclohexanonă.
în apăși în methanol, solubil
Conține cel puțin 99.0% și cel mult
În etanol (96%).
101,0% C13H17Cl2NO (raportat la
substanța uscată).
38
Identificați
n On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10.0 clorhidratul de ketamina

se identifica:
n se determină rotație optică: [α] = -0.2o până la +0.2o (soluție apoasă 2%);
n spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu clorhidratul de ketamina-

standard;
n preparatul dă reacție pozitivă pentru ionul-clorură cu nitratul de
argint.
Puritate. § În
clorhidratul de ketamina se determină: ü
aspectul soluției; ü pH (3,5 - 4,1);
39
13
9/3/22
Dozare.
Ph. EURO. 10.0 recomandă de efectuat dozarea clorhidratului de
ketamina prin metoda de neutralizare în mediu de metanol. Se titrează hidroxid
de sodiu 0.1 M, punctul de echivalență fiind determinat potențiometric:
O CH3 O CH3
Cl Cl
NH NH
. HCl + NaOH + NaCl HO2 + _
conservare.
Ferit de lumina.
40
Acciune farmacologică
n Provoacă anestezie generală de scurtă durată.
n Ketamina se prezintă sub formă a 2 enantiomeri, S (+) ketamina și R (-)
ketamina, efectul anestezic a izomerului S (+) fiind de 3-4 ori mai puternic
decât cel a izomerului R (-).
n Ketamina este anestezicul ideal pentru pacienții care prezintă
traumatisme, șoc hipovolemic sau boli pulmonare. Este singurul agent
terapeutic care determină hipnoză, analgezie și amnezie în același timp.
Datorită efectului analgezic, ketamina poate fi administrată pentru
combaterea durerii postoperator, chiar și în doze subanestezice.
Forme farmaceutice
n Soluție injectabilă în fiole pentru administrare
intravenoasă și intramusculară.
41
Identificator. On conformitate cu
PROPOFOL cerințele Ph. EURO. 10,0 propofol
Propofol se identifică după spectrul
infraroșu care trebuie să
Propofol corespundă celui obținut cu
CH3 OH CH3 standardul de propofol.
Puritate. Indice de refractie

H3C CH3 (1.5125 până la 1.5145);
substanțe înrudite (HPLC, CG).
Dozare. Metoda HPLC,
C12H18O
Domnul 178,3 determinarea con inutului
principiului activ se calculează în
Denumire chimică. 2,6-bis(1-
compara cu standard. propofol
metiletil)fenol.
102.0% C12H18O (raportat la substanța conservare.
uscată).
Ferit de lumină și îngheț, sub un gaz
Descriere Lichid limpede, incolor sau cu nuanță
inert.
galbuie.
Solubilitate. Foarte puțin solubil în apă, misbil
cu hexanși cu metanol.
42
paisprezece
9/3/22
n Preparatul prezintă 2,6-diisopropilfenol, foarte puțin solubil în apă și se
utilizează sub formă de emulsie sterilă și neapirogenă pentru administrarea
intravenoasă în scopul inducerii și menținerii anesteziei fără de faza.
Propofolul este un anestezic general cu durată scurtă de acțiune și cu o
instalare rapidă. În funcție de viteza de administrare, acțiunea se instalează
după 30-40 de secunde. Durata anesteziei după o singură administrare în
bolus este scurtă și durează 4-6 minute, în funcție de metabolism și eliminare.
Efectele clinice sunt: hipnoza, scăderea tensiunii arteriale și deprimarea
respiratorie, cu incidența apneei mai crescută decât în cazul tiopentalului.
De asemenea, propofolul prezinta efect antiemetic, fiind anestezicul de
elecție pentru chirurgia în ambulator sau laparoscopică. Este indicat pentru
combaterea grețurilor și a vărsăturilor postoperatorii sau care apar în alte
contexte clinice.
Forme farmaceutice.
n Emulsie pentru injecție intravenoasă.
43
ETOMITAT
Etomidatum
Etomidat Descriere
Pulbere albă sau aproape albă.
N
N
O CH3 Solubilitate.
Foarte greu solubil în apă, ușor
H O solubil în etanol (96%) și clorură de
metilen.
CH3
C14H16N2O2
Domnul 244.3
Denumire chimică.
Etil 1-[(1R)-1-feniletil]-1H-imidazol-5-
carboxilat.
Conține: cel puțin 99.0% și cel mult
101,0% C14H16N2O2 (recalculat la
44
obsinere. Se obține conform schemei:

CH3 CH3 CH3 CHO
CH-NH2 CH - NH - CH2 - COOC2H5 CH - NH - CH2 - COOC2H5
HCOOH
+ CI - CH2 - COOC2H5
HS
CH3 N
unu.
C2H5ONa /HCOOC2H5 CH3 N
CH N unu.
HNO3 / (NaNO2)
2. KSCN/HCl 2. Na2CO3
CH N
COOC2H5
COOC2H5
Identificator. Pentru identificarea etomidatului Ph.Eur. 10.0 propan:

• spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu etomidat-standard.
• putere rotatorie specifică (+67o până la +70o soluție alcoolică 1%).
Puritate. În etomidat se determină: aspectul soluției; putere rotatorie
specific; substanțe înrudite (HPLC); pierdere prin uscare; reziduu prin
calcinare.
Dozare. Metoda de neutralizare în mediu solvenților protogeni (amestec
format din acid acetic glacial și metiletilcetonă (1:7)). Se titrează cu acid
percloric 0,1 M, indicator - naftolbenzein.
conservare. Protejat de lumina.
45
cincisprezece
9/3/22
n Etomidatul este un anestezic general derivat de imidazol ceea ce îi
conferă hidrosolubilitate la pH acid și liposolubilitate la pH fiziologic. Este utilizat
pentru inducerea anesteziei generale și pentru sedare, dar fără proprietăți
analgezice. Se administrează intravenos, fiind disponibil sub formă de emulsie
cu o soluție lipidică de lipofundin sau în soluție apoasă împreună cu propilenglicol
35% pentru a evita reacțiile alergice și iritație la injectare.
n Există în formă de doi enantiomeri, enantiomerul (R) fiind de 10 ori mai

activ ca anestezic decât enantiomerul (S).
n Datorită efectului mai redus al (R)-etomidatului asupra funcției
cardiovasculare și respiratorii, a devenit anestezicul preferat pentru medici-
anesteziologi, de terapie intensivă și medicilor de urgență pentru administrarea
pacienților în vârstă sau traumatizată.
n Prezintă un profil hemodinamic favorabil, cu efecte reduse asupra
tensiunii arteriale, fiind anestezicul ideal pentru pacienții
hipovolemici, cei cu traume sau cei cu boli.
cardiovasculare seminificative.
Forme farmaceutice. Soluție injectabilă.
46
SEDATIV ȘI HIPNOTICE
n Caracteristica generală a grupului
n Derivați barbiturici:
Barbital
Amobarbital
n Derivați de imidazopiridină:
Nitrozepam
Midozolam
n Derivații imidazopiridinei
Zolpidem
n Derivați de Ciclopirolone
Zopiclon
47

n Medicamentele hipnotice (sau somnifere) sunt substante chimice cu acțiune
depresivă asupra sistemului nervos central. Ele sunt pentru producerea
somnului (fect hipnotic) când acesta, din diferite cauze patologice, nu
apare în mod natural. Administrate în doze terapeutice, hipnotice determină
inhibiția SNC, asemănător cu cea produsă de somn fiziologic, deci sunt
remedii deprimante neselective ale SNC. Ele acționează prin pierderea
cunoștinței, încetinirea activității psihice și scăderea funcțiilor fiziologice la
un nivel bazal. Se administrează seara, înainte de culcare.
n Sedativele sunt remedii deprimante ale SNC. Preparatele sedative amplifică

procesele de inhibiție sau de diminuare pe cele de excitație, produc o
stare de liniște, de calm și pot fi administrate în timpul zilei.
Acțiunea lor este îndreptată preponderentă spre micșorarea influxului
ionilor de sodiu în celulă cu diminuarea reacțiilor motorii și emoționale.
la ac iunea factorilor exogeni (încordarea psihoemotivă, iritabilitatea,
nelini tea, excitabilitatea). Efectul sedativ (calmant) aplicare deprimarea
globală a funcțiilor SNC.
48
16
9/3/22
n Sedarea produce:
¨ scaderea activitatii psihointelectuale, a capacitatii de invatare, de
memorizare, scaderea performantelor intelectuale, motorii;
¨ latența mai mare de instalare a reflexelor necondiționate (ca o stare între
somn și veghe);
¨ relaxare musculară: este utilă în unele stări spastice, în patologia
coloanei vertebrale, ce produce contractura reflexă a musculaturii și
comprimă nervii spinali între corpurile vertebrale (astfel, miorelaxarea
duce la disparia durerii);
¨ nu produce analgezie.
n Un bun hipnotic trebuie să producă un somn cât mai apropiat de cel
fiziologic, normal, care să permită recomformarea generală a organismului,
după 30 min-1 h de la administrare, iar deșteptarea să se facă cu bună
dispoziție, fără să nu aibă alte simptome. neplacut.
49
În funcție de structura chimică, hipnoticele și sedativele se clasifică în:

n Alcooli
n Aldehide (cloralhidrat)
n Ureid acid (bromizoval)
n Piperidindionă
n Chinazolone
n Derivați barbiturici (barbital, amobarbital)
n Benzodiazepină (nitrazepam)
n Imidazopiridină (zolpidem)
n Ciclopirolon (zopiclon)
În acest continuare vor fi descrise doar câțiva reprezentanți din diferite clase
(derivații barbiturici, derivații benzodiazepinei, imidazopiridinei
etc.).
cincizeci
BARBITAL
barbitalum Descriere
Barbital
Pulbere cristalina albă sau aproape
H O albă, sau cristale incolore.
N
C2H5
O
N C2H5
H Solubilitate.
O
C8H12N2O3 Pu in solubil în apă, solubil în apă
Domnul 184,20 fierbândă și alcool de 95%. Formează
compuși solubili în apă cu alcalii
hidroxizi și carbonati și cu amoniac.
Denumire chimică. Acidul 5,5-
dietilbarbituric 5,5-dietil
sau
(1H,3H,5H) pirimidin-2,4,6-trionă.
101,0% C8H12N2O3 (raportat la
51
17
9/3/22
obsinere.
Barbitalul se obține după una din metodele generale, de exemplu,
condensarea dietilmalonatului de etil (I) cu ureea (II) în prezența etoxidului
de sodiu, cu eliminarea a două molecule de alcool:
O
O H
C2H5 C -OC2H5 N
H2N C2H5ONa C2H5
C + CO O
H2N - 2 C2H5OH
C2H5 C -OC2H5 C2H5 N
O H
O
eu
II
52
Identificați
Conform Ph. EURO. 10.0 barbitalul se identifică în felul urmîtor:
• se determină punctul de topire a barbitalului. Apoi, se amestecă părți

egale ale substanței de examinat (barbital) și barbital CRS și se
determină punctul de topire a amestecului. Diferența dintre punctele de
topire (care sunt aproximativ 190 °C) este cel mult 2 °C.
• spectrul IR a barbitalului trebuie să corespundă cu spectrul probei

standard.
• la efectuarea cromatografiei pe strat subțire spotul substanței de analizat

(barbital) trebuie să corespundă după mărime și Rf cu spotul
standardului.
• substanța dă reacție pozitivă pentru barbiturați nesubstituiți; la

interacțiunea cu nitrat de cobalt și clorură de calciu se obține colorație
albastră-violetă și se formează precipitat: O
N R
co O
unu
R2
N _
53
Identificați
Pentru barbitalul vor fi reacții pozitive Puritate.

comune pentru derivate acidului barbituric, și Conform Ph. EURO.
anume: 10.0 se determină:
formarea compușilor cu nitratul de argint,
aspectul soluției;
topirea cu bază cristalină.
aciditatea;
La interacțiunea cu sulfatul de cupru se

formează colorație albastră intensă, apoi se substanțe înrudite
depune precipitat de culoare mov-roșiatic, fapt (HPLC);
ce permite deosebirea barbitalului de ceilalți
derivați ai acidului barbituric. pierdere prin uscare;
La condensarea cu p
dimethylaminobenzaldehida barbitalul formează reziduu prin
calcinare.
colora ie galbenă.
54
optsprezece
9/3/22
Dozare.
n Ph. EURO. 10.0 recomandă de efectuat dozarea barbitalului prin
metoda acido-basică de substituție. La interacțiunea cu nitratul de argint
se elimină acidul nitric, care se titrează cu hidroxid de sodiu:
n Barbitalul, în forma lactamică (acidă), se dozează după metoda
titrării acido-bazice în mediu de solvent protofil - dimethylformamidă
(DMFA) sau amestecului lui cu benzen.
n În calitate de titrant se utilizează soluție de metoxid de sodiu (litiu)
0,1 M, sau hidroxid de sodiu în amestec de methanol și benzen;
indicator - albastru de timol:
H H
O O
N N +
R1
CH3 CH3
R1
O _
+ H-C-N O _
+ H-C-N
R2
N _ CH3 N
R2
CH3
- _
H
O O O O
H H
O
NaOH N
CH3
R1
O _
+ H-C-N + HO2
_
benzen R2
metanol N _ CH3
Pe o O
55
conservare.
În recipiente bine închise ferit de lumină.
Este hipnotic și sedativ, somnul se instalează după 30
minute de la administrare și durează 8-12 ore. Nu are
acțiune analgezică. Nu este toxic.
Forma farmaceutica:
Compromis,
Pulberi.
56
AMOBARBITAL
Denumire chimică.
Amobarbitalum
2,4,6(1H,3H,5H)-trionă de 5-
Amobarbitale etil-5-(3-metilbutil)pirimidin .

H
PE O 101.0% C11H18N2O3
uscată). (raportat la substanța
H3C
NH Descriere
Pulbere cristalina albă sau aproape
O albă.
H3C
CH3
Solubilitate.
C11H18N2O3 Foarte greu solubil în apă, meti ușor solubil
Domnul 226.3 în alcool, solubil în clorură de acțiune.
Formează compuși hidrosolubili cu alcalii,
carbonați și cu amoniac.
57
19
9/3/22
obsinere.
Se utilizează una din metodele generale de condensare. componenta
malonică fiind eter al α-etil- α-izo-amilmalonic se condensează cu ureea
în prezența etoxidului de sodiu:
C2H5ONa
unu.
CH3
OO OO
2. C2H5Br CH3CHCH2CH2Br
C2H5O OC2H5 C2H5O OC2H5
C2H5
CH3
O
CH2CH2CHCH3
OO
H2NCONH2 HN C2H5
C2H5O OC2H5
O N O
C2H5CH2CH2CHCH3 _ H
CH3
58
Identificator.
Conform cerințelor Ph. EURO. 10.0 amobarbitalul se identifică în felul
următor:
n se determină punctul de topire a amobarbitalului (circa 157 °C) și
amestecului format din amobarbital și amobarbital-standard (1:1).
Diferența între aceste două determinări nu trebuie să depășească 2 °C.
n spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu amobarbital-standard. n la

efectuarea cromatografiei pe strat subțire spotul substanței
analizate trebuie să corespundă după mărime și poziție cu spotul
standardului.
n substanța dă reacție pozitivă pentru barbiturați nesubstituiți; la

interacțiunea cu nitrat de cobalt și clorură de calciu se obține
colorație albastru-mov și se formează precipitat.
Puritate.
n On amobarbital se determină: aspectul soluției; aciditate sau
alcalinitate; substanțe înrudite (CSS); pierdere prin uscare; reziduu prin
calcinare.
59
Dozare.
n Ph. EURO. 10.0 recomandă dozarea amobarbitalului prin metoda de
neutralizare de substituție după tratarea preparatului cu nitrat de
argint în mediu de piridină, se titrează cu hidroxid de sodiu 0.1 M,
indicator – timolftaleină, virajul de la incolor la albastru.
H H
PE O PE O
H3C H3C +
+ AgNO3 HNO3
NH N - Ag
O O
H3C H3C
CH3 CH3
HNO3 + NaOH NaNO3 + HO 2
conservare.
În containere închise etanș.
60
douăzeci
9/3/22
Este utilizat ca medicament sedativ și hipnotic, ameliorează
nervozitatea, tensiunea sau anxietatea; este utilizat pentru inducerea
somnului in insomnii.
Căile de admnistrare disponibile sunt:
orală, intravenoasă, intramusculară și rectală.
61
Premiera 2
Substanțe medicamentoase cu acțiune
asupra sistemului nervos central: anestezice
generale, sedative și hipnotice și anxiolitice
(tranchilizante). clasificarea. Caracteristica
generală și metode de analiză. Corelarea
dintre structura chimică și acțiunea biologică.
62
Derivați de benzodiazepina
Proprietățile fizico-chimice
n Benzodiazepine societății o clasă de compuși organici biciclici, care

rezultă în urma fuzionării unui nucleu benzenic cu un heterociclu
heptatomic (diazepina).
9 2
N
unu
2
unu
N
A B
opt
7 3
3
6
N
7 N
6 5
5 patru
patru
1,4-diazepina 3H-1,4-benzodiazepină
63
21
9/3/22
Proprietățile fizico-chimice
Există mai mulți izomeri de poziție:
unu
2
N N
CH2 N3
N CH2
5
3H-1,5-benzodiazepină 3H-2,3-benzodiazepină
Dintre acesti izomeri cel mai utilizat este 3H-1,4-benzodiazepina. 1,4-

Benzodiazepin-2-onele intra în structura unui număr mare de compuși. Ele se
deosebesc unele de altele prin substituenții din următoarele poziții:
R O
N1: Rpoat fi: hidrogen, metil, ciclopropil; N
C3: R' = alcool secundar, carboxil, ester; R'
C5: Ar = fenil, care poate avea un substituent (Cl sau F); X N
C7: X = clor, fluor, nitro.
Ar
64
Obtainere
Metodele de sinteza a benzodiazepinelor sunt variate. Cea mai simplă este
utilizarea ca materie primă a aminobenzofenonelor cauza:
H O H O
H
NH N N
Br-C-CH2- Br NH3
+ CH2
- HBR
O O O Br H - HBr, H2O
O2N N
bromanhidrida H N
acidului bromacetic H
2-amino-5-nitrobenzofenonă
Majoritatea preparatelor din rândul 1,4-benzodiazepinei prezintă substanțe cristaline

albe sau cu nuanță gălbuie sau verzuie (nitrazepam).
Derivații 1,4-benzodiazepinei sunt practic insolubili în apă, dar sunt bine solubili în
dimethylformamidă și dimetilsulfoxid. Se deosebesc substanțele și după solubilitate
în alți solvenți organici (alcool, chloroform, acetonă).
65
Obtainere
n Deriva ii benzodiazepinelor sunt amfoteri. Proprietă ile bazice slab
pronun ate sunt condi ionate de atomul de azot din pozi ia La
întroducerea în nucleul benzodiazepinic grupelor carbonile sau hidroxi
bazicitatea lor se reduce. Bazicitatea azotului în grupa azometinică (- С5 =
N4 - ) se reduce semnificativ din motivul conjugării cu nucleul benzenic la
С5:
Proprietățile acid se manifestă grație tautomeriei

lactam-lactime (-N2-C3-) sau ceto-enole (-C2-C3-)
66
22
9/3/22
Metode de identificare n
Prezen a grupelor cromofore în ciclul benzodiazepinic caracterizează
absorbție puternică în UV. Se evedențiază prezența maximă de
absorbție în următoarele regiuni: 200-215 nm, 220-240 nm și 290-330 nm).
Primele două sunt cuprinse de prezența cromoforilor aromatici, iar cea a
treia – legăturii azometinice (>C=N-) conjugate cu ciclul
benzenic.
n Derivații benzodiazepinei se identifică și după spectre electronice
înregistrate în IR.
n Toate substan ele se caracterizează după punctul de topire stabilit. n
Alte procedee ce permis identificarea derivatelor benzodiazepinei sunt
reacții ce confirmă prezența grupei amine terțiare, halogenului legat.
organic, reacții de descompunere hidrolitică.
n Reacția de descompunere hidrolitică. Benzodiazepinele, la temperatura de 100
oC, în prezența de acid clorhidric, se descompun cu formarea 2-
aminobenzofenonei, care poate fi identificată și dozată. În funcție de
prezență sau absența unui substituent la N1, reacția decurgerii diferite.
9 unu
2
2 N
unu
N
A
opt
7
3
B 3
7
6
N N
6 5
5 patru
patru
1,4-diazepina 3H-1,4-benzodiazepină
67
În cazul derivatelor fără substituent la N1, după hidroliza acidă are loc
reacția de cuplare a 2-aminofenazonei rezultate, cu fenol sau β-naftol, în
soluție alcalină, conform reacției următoare:
O
H
N o NH2
HCI/100 C
R
- H2N - CH - COOH
X N X O
R
Ar Ar
o
unu) NaN02/HCI (0-5) C
N N Oh
2) C6H5OH
X O
Ar
azoderivat colorat
68
Metode de identificare
n Pot fi utilizați derivații fenolului: fenol, β-naftol, diclorhidrat de N-(1-

naftil)-etilendiamină.
n On cazul derivatelor substituiți la N1, după hidroliza acidă, 2-
aminobenzofenona rezultată sub acțiunea carbonatului de potasiu, la
temperatura de 100 oC, se ciclează la acridonă, compus intens
fluorescent:
R O
N o NH-R
HCI/100 C
R'
- H2N - CH - COOH
X N X O
R
Ar Ar
R
o
K2CO3 (100)C N
DMF
X X
O
acridona
69
23
9/3/22
Metode de identificare
n Derivații 2-aminobenzofenonei ca atare, sunt produși intermediari de sinteză,
precum și produse de descompunere a benzodiazepinelor, de acea pot fi
prezenți în calitate de impurități specifice, care se vor îngriji.
detecta cu ajutorul metodei CSS.
n Derivații benzodiazepinei pot fi identificați cu ajutorul reacției de
piroliză – se formează topituri de culoare verde, ce se menține după
adăugarea etanolului indiferent de pH-ul mediului.
n Topirea cu hidroxidul de sodiu cristalin rezultă destrugerea moleculei și
eliminarea amoniacului sau metilaminei (diazepam), care se determină
cu ajutorul hârtiei de turnesol.
n Pentru determinarea halogenului legat organic în moleculele derivate
benzodiazepinei pot fi următoarele procedee: a) încălzirea cu bază în
prezența zincului; b) combustia substanțelor organice în
oxigen; c) alte metode de mineralizare; d) proba Beliștein - la arderea
preparatului pe sârma de cupru, flacăra incoloră se va colora în verde, grație
halogenurilor de cupru, formate în timpul arderii.
70
n Cu acizi concentrați (H2SO4, HCl, HClO4) benzodiazepine formează

compuși colorați, ce fluorescează în UV. Această proprietate se aplică
la identificarea pregătitoare.
n Cu H2SO4 diazepamul dă fluorescență albastră-verzuie, nitrazepam
- albastra.
n Datorită prezen ei atomului de azot ter iar, benzodiazepinele

reac ionează cu reactiv comuni de precipitare pentru alcaloizi
(Dragendorff, Boushard etc.). A a, diazepam la interac iunea cu
reinecat de amoniu (sarea Reineche) în mediu acid formează
precipitat de culoare roză, solubil în acetonă
71
Method de dozare
Dezerea acidimetrică a benzodiazepinelor după N4 în soluții apoase
sau alcoolice este imposibilă, deoarece bazicitatea aceasta scade
semnificativ din motivul conjugării cu ciclul aromatic:
R2
Pentru determinarea cantitativă a benzodiazepinelor DAN recomandă

titrarea acido-bazică în mediu solvenților protogeni (acidului acetic
glacial sau anhidridei acetice). Se titrează cu acid percloric, punctul de
echivalență se stabilește cu ajutorul indicatorului cristal violet sau
potențiometric.
72
24
9/3/22
Method de dozare
n Dozarea preparatelor din grupul benzodiazepinelor se poate efectua
ü nitritometric (după descompunerea hidrolitică); ü
prin metode determinării azotului din combinațiile organice (metoda
Kjeldahl);
ü sau argintometric (după mineralizarea preparatului sau după combustie în
balon cu oxigen).
Dar, metodele susnumite sunt mai putin exacte si mai dificile de aceia se poate
foarte rar.
conservare
n Derivații benzodiazepinelor se păstrează după lista B, în recipiente închise
etanș, ferit de lumină. Substanțele din randul benzodiazepinelor treptat
hidrolizează până la benzofenone.
Indicații
n Benzodiazepinele sunt indicate ca sedative și hipnotice, în insomnia de natură
emoțională (în locul barbituricelor). Se administrează seara, la culcare. De
asemenea, se administrează în stări de anxietate, hiperemotivitate, stări
depresive.
73

n Benzodiazepinele acționează asupra receptorilor benzodiazepinici.
Acțiunea farmacologică este de 3 tipuri:
n Sedativ, hipnotic și anxiolitic; aceste efecte depind de natura
substituentului de la C7 și de doza administrată. La doze mici,
benzodiazepinele scad agresivitatea electivă, fără a avea efect
sedativ, deci sunt anxiolitice, iar la doze mari au efect sedativ și
hipnotic, în special cele care au în structura grupării –NO2
(nitrazepam).
n Miorelaxant, acționează prin deprimarea reflexelor medulare, la doze
egale cu cele anxiolitice.
n Anticonvulsivant - în toate formele de convulsii.
74

Derivaților benzodiazepinei utilizați în medicină corespund structurii chimice:
H O
N
unu
H
A B
7
R3
R N
unu
R2 2'
C
patru'
Analizând structura chimică a benzodiazepinelor sa constatat:

Prezența grupelor electronegative la C7 este absolut necesară pentru a manifesta
acțiune farmacologică; introducerea grupelor NO2, CF3 măresc activitate;
Întroducerea grupelor -CH3, -OCH3 reduc activitatea; întroducera substituienților în
oricare poziție, în afară de C7, scade activitatea.
Prezența grupei metil în poziție N1 mărește actvitatea; Introducerea substituienților
majore duce la scăderea acesteia.
Prezența radicalului fenilic la C5 mărește activitatea; întroducerea substituienților
halogeni (Cl, F) în poziție 2' ai radicalului fenilic duce la mărirea actvității; întroducera
substituenților în poziție 4' duce la o scădere foarte pronunțată a activității.
75
25
9/3/22
NITRAZEPAM
n Denumire chimică. 7-Nitro-5-
Nitrazepamum
fenil-1,3-dihidro-2H-1,4-
Nitrazepam benzodiazepin-2-on.
H O n Conține cel puțin 99.0% și cel
N mult 101,0% C15H11N3O3
(raportat la substanța uscată).
n Descriere. Pulbere cristalina
O 2N N
albă sau galbenă.
n Solubilitate. Practic insolubil în
apă, foarte puțin solubil în etanol
(96%).
C15H11N3O3
Domnul 281.3
76
obsinere.
Se obține prin condensarea 2-aminobenzofenonei cu esterul etilic al
acidului aminoacetic, în mediu de piridină. Intermediarul rezultat este supus
nitrării, utilizat ca agent de nitrare azotat de potasiu în prezența de acid sulfuric
concentrat:
O O
H H
H5C2 -OOC N N
NH2
- C2H5OH KNO3
+ CH2
- H2O (H2SO4)
O H2N N O2N N
esterul etilic al C6H5 C6H5

acidului aminoacetic
2-aminobenzofenonă benzodiazepina nirtazepam
77
Identificator.
n On conformitate cu cerințele Ph. Eur.10.0 nitrazepamul se identifică

după spectrul în care trebuie să corespundă infracțiunii celui obținut
cu nitepam-standard.
n Reaccile neoficinale. n
Spectrul în ultraviolet al soluției 0.001% în metanol prezenta două
maxime: la 258 nm și la 258 nm și la 308 nm; spectrul în ultraviolet
al soluției 0.0005% în amestec de acid clorhidric 0.1 M și metanol
(1:9) prezintă o maximă: la 280 nm și un minim la 240 nm și platou în
intervalul 343-347 nm.
n La interacțiunea nitrazepamului-soluție metanolică cu hidroxid de
sodiu apare o colorație galben-intens (grupa nitro).
n Nitrazepam, ca și alți derivați ai benzodiazepinei, reac ionează cu
reactive comuni de precipitare pentru alcaloizi (Dragendorff,
Boushard at etc.) cu formarea precipitationlor colorate. Cu acid
sulfuric conc. nitrazepamul rezultă colorație albastra.
78
26
9/3/22
Identificator.
Fiind derivat nesubstituit la N1, nitrazepamul se supune hidrolizei acid cu
formarea 2-aminobenzofenonei, după ce sau are loc reacția de cuplare cu N-(1-
naftil)-etilendiamină în mediu acid slab cu formarea azocolorului (vezi mai sus).
Nitrazepamul la fel participă în reacția de formare a azocolorului, deoarece
conține grupa nitro aromatică în poziția 7, care prealabil se reduce până la amină:
H O
N NH2
Zn
O
O2N N H2N
acid clorhidric
Ambele grupe amine aromatice se implică în reacția de diazotare și

cuplare cu fenoli, rezultând azocolorantul - colorație roșie-intens.
Puritate.
În nitrazepam se determină: substanțe înrudite (HPLC); pierdere prin
uscare; reziduu prin calcinare.
79
Dozare.
Ph. EURO. 10.0 recomandă dozarea nitrazepamului prin metoda de
neutralizare în mediu anhidru (solvent - acid acetic glacial), se titrează acid
percloric 0.1 M. Punctul de echivalență se determină potențiometric.
La fel sunt recomandate metode fizico-cimice (spectrofotometrie, HPLC etc.).
conservare.
Protejat de lumina.
Derivat benzodiazepinei cu efect hipnotic puternic. Au efect miorelaxant
centrală, anxiolitică și anticonvulsivă. Are proprietăți calmante (sedative),
micșorează timpul necesar adormirii și prelungește durata somnului.
Forme farmaceutice.
Compromite.
80
MIDAZOLAM
midazolamum Denumire chimică.
Midazolam 8-Clor-6-(2-fluorofenil)-1-metil-4H
imidazo[1,5-a][1,4] benzodiazepina.
H3C N
N
Conține cel puțin 98,5% și cel mult
101,5% C18H13ClFN3 (raportat la
Cl N
Descriere
F
Pulbere cristalina albă sau galbuie.
Solubilitate. Practic insolubil în
C18H13ClFN3 apă, ușor solubil în acetonă și etanol
Domnul 325,8 (96%), solubil în metanol.
81
27
9/3/22
nIdentificare . On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10,0 midazolamul

se identifica:
n punctul de topire 161 oC - 164 oC.
n spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu midazolam-standard. n se
petrece mineralizarea halogenilor legați organic (prin arderea cu carbonat
de sodiu anhidru), apoi se determină ionul fluorură după reacția cu
alizarinat de zirconiu. Determinarea clorurilor se efectuează cu nitratul
de argint.
n Puritate. Aspectul soluției, substante inrudite (HPLC); impuritatea C (CSS);
pierdere prin uscare; reziduu prin calcinare.
n Dozare. Ph. EURO. 10.0 recomandă dozarea midazolamului prin
metoda de neutralizare în mediu anhidru (solvent - acid acetic glacial),
se titrează acid percloric 0.1 M. Punctul de echivalență se determină
potențiometric.
n La fel sunt recomandate metode fizico-cimice (spectrofotometrie,
HPLC etc.).
n Conservare. Ferit de lumina.
82
Acciune farmacologică
Derivat de imidobenzodiazepină. Are acțiune hipnotică și sedativă rapidă și
puternică. De asemenea, exercită efecte anxiolitice, anticonvulsivante și
miorelaxante.
Midazolamul este un derivat din grupa imidazobenzodiazepine (grupa
farmacoterapeutică: hipnotice și sedativ; derivați de benzodiazepine).
Baza liberă este o substanță lipofilă cu hidrosolubilitate mică.
Azotul bazic din poziția 2 a inelului imidazobenzodiazepinic conferă
midazolamului proprietatea unei forme de scaruri hidrosolubile cu acidi.
Acestea realizează o soluție injectabilă stabilă și bine tolerată. Acciunea
midazolamului caracterizează printr-o scurtă activitate farmacologică a
metabolizării rapide. Midazolamul are o acțiune sedativă
și hipnotică de intensitate mare. De asemenea, exercită efecte anxiolitice,
anticonvulsivante și miorelaxante.
Forme farmaceutice.
Comprimate filmate, soluție injectabilă.
83
DERIVAȚII IMIDAZOPIRIDINEI
n Constituie o clasă de derivați cu însușiri hipnotice care a apărut în
urma inițierii unui program de proiectare a unor structuri chimice cât mai
simple dar cu acțiune hipnotică maximă.
n Оn urma acestor studii a rezultat modelul structural (C) pe baza
cauză au fost sintetizate și studii pentru însușirile sedativ-hipnotice
numeroase derivați ai 2-fenil-imidazo/1,2-α/piridin-3-acetamidei.
N X
O
N
RR
unu 2
C
Unul din cei mai activi derivați din această serie a fost compus
întrodus în terapeutică sub numele de zolpidem.
84
28
9/3/22
ZOLPIDEM Denumire chimică.

Tartrat de zolpidem Tartrat de bis[N,N-dimetil-2-[6-
metil-2-(4-metilfenil)-
Zolpidemi tartre
imidazo[1,2-a]piridin-3-
Tartrat de zolpidem il]acetamidă].
Descriere
CH3 Pulbere cristalina albă sau
N H Oh aproape alba.
O . CO2H
N HO2C
Solubilitate.
NCH3 H Oh
H3C
H3C 2
Foarte puțin solubil în apă,

C42H48N6O8
puțin solubil în methanol, practice
Domnul 765.0
insolubil în clorură de metilen.
85
obsinere.
n Prin reacționarea 2-amino-5-methyl-piridinei (I) cu 4-methyl-α-bromo

acetofenonă (II) se obține imidazo/1,2- α/piridina în cauză (III) cu un
randament de 93%. Această supusă unei aminometilări tip Mannich cu
un amestec de aldehida formică și dimetilamină în acid acetic, când se
formează intermediarul (IV) cu un randament de 79%. Prin alchilarea (IV)
cu ICH3 se obține sărea quaternară de amoniu (V), care la tratare cu NaCN
se transformă în nitritul (VI) cu un randament de 81%. Hidroliza acidă a
nitritului (VI) activată de 102-carbonildiimidazol conduce la acidul (VII), care
la tratarea cu un exces de dimetilamină se transformă în N,N dimetilamida
(VIII) cu randament 85%. Aceasta la tratare cu acid tartric se transformă în
sare (IX):
86
obsinere.
NH2 N + CH20/(CH3) 2NH
+ CH2 - C CH3 CH3
N N CH3COOH
H3C BrO H3C
eu II III
N + CH3I N + NaCN
CH3 CH3
N N
H3C H3C
+ -
N H3C I N
H3C CH3 H3C CH3
IV V
N N
+ HCI
CH3 CH3
N N
H3C H3C
NC O C
Oh
VI VII
COOH COOH
+ (CH3) 2NH N H C-OH N H C-OH
CH3 CH3 . 1/2
N HO-CH N HO-CH
H3C H3C
COOH COOH
O C + C
O
N N
H3C CH3 H3C CH3
VIII IX
87
29
9/3/22
Obtainere
Pentru a obține o acțiune industrială mai simplă care constă în tratarea (III) nu
N,N-dimetilamida glioxilică (IX), obținându-se intermediarul (X), care la tratare cu
SOCl2 (tionil clorid) se transformă în α-cloroderivatul ( XI) care se reduce apoi la
(VIII):
O H
N C N
+
CH3 CH3
N C N
H3C O N(CH3) 2 H3C
Oh
III CIX
O
N
H3C CH3
+ SOCl N reductor N
2
CH3 CH3
N N
H3C H3C
Cl
O O
N N
H3C CH3 H3C CH3
CXI CVIII
88
Identificați
On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10.0 zolpidemul se identifică:
n spectrul în infraroșu după precipitarea zolpidemului-bază trebuie să corespundă cu
zolpidem-standard.
n la efectuarea cromatografiei pe strat subțire spotul substanței analizate trebuie să
corespundă după mărime și poziție cu spotul standardului.
n determinarea prezenței ionului tartrat: la interacțiunea substanței de analizat cu
bromură de potasiu-soluție, resorcinol și acid sulfuric R, la încălzire într-o baie de
apă, apare o colorație albastră-închisă. După răcire, soluția se toarnă în apă R;
colorația virează în roșu:
COOH
H2SO4 CHO H2SO4COOH _
HOOC
Oh . HCOOH CHO CHO
Oh
HO
Oh
HO COOH Oh
+ +
CHO
Oh
O
Oh O
Oh
H2S04/KBr
Br
Br
HO
+
Oh
Br HSO4
Oh Br
O
O
89
Reacții neoficiale (nefarmacopeice):

§ Spectrul în ultraviolet al soluției 0.001% în acid clorhidric 3.5 g/L în
intervalul 220-350 nm prezenta un maxima la 303 nm;
§ în substanță se poate determina prezența ionului tartrat: la interacțiunea substanței
de analizat cu sulfat de fier-soluție și soluție peroxide de hydrogen diluat R; apare o
colorație galbenă instabilă. După decolorarea soluției, se adaugă, prin picurare,
soluție hidroxid de sodiu diluată R; apare colorație mov sau purpurie:
2+ 3+
. .
Fe + H2O2 Fe+OH+OH
Oh
COOH .
COOH . HOOC
Oh HOOC . Oh COOH
HOOC Oh
Oh Oh
Oh
Oh
COOH 3-
COOH 3-
HOOC HOOC
O O
COOH 3+
Fe O FeO O
HOOC FeO
Oh O O
Oh COOH COOH
HOOC HOOC
90
treizeci
9/3/22
Puritate. În
zolpidem se determină: aspectul soluției; substanțe înrudite (HPLC); apă;
Dozare.
Conform Ph. EURO. 10.0 dozarea zolpidemului se efectuează prin metoda de
neutralizare în mediu anhidru (acidul acetic glacial și anhidrida acetică), se titrează
cu acid percloric 0.1 M, punctul de echivalență se determină potențiometric.
conservare. În
containere etanș închise, protejat de lumină.
Este un hipnotic din familia imidazopiridinelor. Este recomandat pentru
tratamentul de scurtă durată al insomniei (insomnie ocazională, insomnie
tranzitorie, insomnie cronică).
Forme farmaceutice.
Compromite.
91
DERIVAȚII CICLOPIROLONEI
n Zopiclona este un medicament sedativ-hipnotic utilizat în

tratamentul insomniilor.
n Face parte din categoria hiponoticelor non-benzodiazepinice,

subclasa ciclopirolonă.
n Calea de administrare disponibilă este cea orală.
n Eszopiclona este stereoizomerul său activ.
92
ZOPICLONA
Denumire chimică. (5RS)-6-
Zopiclonum (5-cloropiridin-2-il)-7-oxo-6,7-
dihidro-5Hpirolo[3,4-b] pirazin-5-
Zopiclon il4-metilpiperazin-1-carboxilat.
Conține cel puțin 98,5% și cel

O
Cl mult 100,5% (raportat la substanța
NU uscată).
H
N si enantiomer
Descriere Pulbere albă sau
H3C NN
N
O u or gălbuie.
N Solubilitate. Practic insolubil
în apă, ușor solubil în clorură de
metilen, puțin solubil în acetonă,
C17H17CIN6O3
practice insolubil în etanol (96%).
Domnul 388,8
Se dizolvă în acizi minerali
diluati.
93
31
9/3/22
Identificator.
n On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10.0 zopiclonul se identifică:
n spectrul în ultraviolet al soluției 0.05% în acid clorhidric 3.5% în A1cm
340-380.
unu%
intervalul 220-350 nm prezenta un maxima la 303 nm,

n spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu zopiclon-standard. n la
efectuarea cromatografiei pe strat subțire spotul substanței
analizate trebuie să corespundă după mărime și poziție cu spotul
standardului.
n Puritate. În zopiclon se determină: aspectul soluției; puterea
rotatorie; substanțe înrudite (HPLC); 2-Propanol (CG); pierdere prin uscare;
n Dozare. Conform Ph. EURO. 10.0 dozarea zopiclonului se efectuează prin
metoda de neutralizare în mediu anhidru (acidul acetic glacial și anhidrida
acetică), se titrează cu acid percloric 0.1 M, punctul de echivalență se
determină potențiometric.
n Conservare. Protejat de lumina.
94
Este un medicament hipnotic și sedativ, din grupul ciclopirolonelor.
Acțiunea lui se caracterizează prin adormire rapidă, reducerea
numărului trezirilor nocturne și identitatea somnului indus de zopiclon, după
structura fazică, cu somnul fiziologic.
Zopiclona se leagă de situsul de legare specific benzodiazepinelor (BZ) de pe
receptorul de tip A pentru acidul gama-aminobutiric (GABAA), acționând ca
modulator alosteric pozitiv al acestuia. Această acțiune d
uce la diminuarea excitabilității neuronilor, inducand efectele sedative
hipnotice. De asemenea, prezinta unele efecte anxiolitice, miorelaxant
și anticonvulsivante, dar slabe.
Forme farmaceutice.
Film de compromis.
95
ANXIOLITICĂ (TRANCHILIZANTE)
n Caracteristica generală a grupului

nMetodele de analiza
n Rela ii structură – activate

Derivați ai 1,3-propandiolului (carbamați)
n Meprobamat
Derivați ai benzodiazepinei:
n Diazepam
n Oxazepam
Derivații triazolobenzodiazepinei:
n Alprazolam
Anxiolitice non-benzodiazepinice:
nClorhidrat de buspironă
96
32
9/3/22

n Anxietatea este o stare neplăcută de tensiune, neliniște și disconfort (o
teamă a cărei sursă nu se cunoaște). Bolile care produce anxietate sunt
cele mai frecvente tulburări mintale. Simptomele fizice ale anxietății
severe sunt similare cu cele produse de frică (tahicardie, transpirație,
tremor, palpitații) și la baza activă simpatică. Anxietatea poate apărea la
persoane aparent sănătoase, este de durată scurtă și de intensitate
redusă. Epizoadele de anxietate ușoară sunt frecvente în viața cotidiană
și nu necisită tratament. Însă manifestările anxietății severe, cronice,
debilitante pot fi tratate cu medicamente împotriva anxietății.
n Tranchilizante propriu-zise, numite și tranchilizante minore, anxiolitice

sau ataractice, sunt medicamente ce înlătură selective stările de spaimă, frică, încordare
emoțională, dezadaptare mediul ambiant, fiind eficiente în nevroze și în stările intermediare.
n Acțiunea lor constă în diminuarea anxietății, reducerea agitației

psihomotorii, a stării de tensiune psihică, a reacțiilor emoționale,
echilibrarea comportamentului afectiv.
97
Deoarece multe din medicamente împotriva anxietății produc și un anumit grad de

sedare, acestea acționează clinic atât ca anxiolitice cât și ca hipnotice (somnifere). În plus,
unele au activitate anticonvulsivantă.
Aceste medicamente nu influențează facultățile intelectuale, funcțiile senzoriale, nu

produc sau deprimare generală, nu produc somn; potențează alte deprimante selective
ale SNC (anestezice generale, hipnotice, analgezice, anticonvulsivante) sau neselective.
În funcție de structura chimică, tranchilizantele se clasifică în: Ø Derivați ai 1,3-

propandiolului (carbamați);
Ø Derivați ai difenilmetanului;
Ø Derivați ai benzodiazepinei;
Ø Derivați cu structura diverse.
98

În 1945 s-au observat efectele relaxant musculare
H3C
ale unor arileteri ai glicerolului.
Studii Ulterioare au condus la obținerea unor CH2 O
analogi dintre care 3-o-toliloxi-1,2-propan diolul a
CH-OH
fost introdus în terapeutică în 1948, ca miorelaxant sub
CH2 -OH
numele de mephenesin (I):
eu
Cercetări ulterioare au arătat că pentru

exercițiul efectului farmacologic, prezența în CH2 -OH
structură a nucleului aromat nu este absolut CH3
C
trebuie. Sa obținut astfel 2-methyl-2-propil 1,3-propan-diolul C3H7
(II) constatându-se că
CH2 -OH
prezenta acțiune depresantă asupra SNC în
II
experimentările effectuate pe animal, efectul
păstrându-se și la om:
Prin transformarea grupărilor hidroxil din pozițiile 1.3 ale compusului (II) în
carbamat au condus la obținerea 2-methyl-2-propil-1,3-propandiol dicarbamatului, primul derivat
din această serie introdusă în terapeutică în
1955 ca tranchilizant cunoscut în toată lumea sub denumirea de meprobamat.
99
33
9/3/22

Fiind esteri, carbamații hidrolizează ușor, mai întâi funcția ester, apoi
acidul carbamic, cu eliberarea aminei și a dioxidului de carbon.
Prin hidroliza acidă se formează sărea respectiv a aminei, alcoolul și
dioxidul de carbon.
Hidroliza alcalină conduce la formarea aminei primare volatile, a
carbonatului anorganic și a alcoolului primar, conform schemei care urmează:
+
H2O/H +
R-NH-COR + +
R-NH3 R-OH CO2
-
O H2O/HO
2-
+ + R-OH
R-NH2 CO3
Reacțiile descrise sunt folosite în analiza substanțelor, atât pentru

identificarea lor, cât și pentru metodele de dozare.
100
MEPROBAMAT
Denumire chimică.
Meprobamat 2-metil-2-propilpropan-1,3-diil
Meprobamatum dicarbamat.
Meprobamat conține cel puțin 97.0%
și cel mult 101.0% de 2-methyl-2-propil 1.3-
O O
diil dicarbamat, raportat la
substanța uscată.
H2NO _ O NH2
CH3
Descriere
H3C
Pulbere albă sau aproape albă,
amorfă sau cristalina.
C9H18N2O4
Domnul 218.3 Solubilitate.
Foarte puțin solubil în apă, ușor solubil

Pe alcool.
101
obsinere.
Se obține pornind de la două molecule de propanaldehidă care, prin
condensare crotonică în mediu bazic, formează o aldehidă nesaturată.
Metil-2-pentenaldehida rezultată formează, prin hidrogenare catalitică, 2-
metil-propanaldehidă, care este condensată cu aldehida formică pentru a forma
2-hidroximetilpropanaldehidă, iar acesta este hidrogenată catalitic la
2-propil-1,3-propandiol. Acesta este tratat cu fosgen, iar intermediarul
rezultat se tratează cu amoniac pentru a obține meprobamat:
HC CH=O HC CH=O
3 3
- C CH=O CH=O
CH2 HO (n)H7C3
H2/Pd HCH=O
+ C
( n )C3H2CH
CH-CH2-CH3 H CH2OH
O=CH-CH2-CH3
CH3
CH2OH + 2 NH3 CH2-OCO-NH2

(n)H7C3 2 COCl 2 (n)H7C3 CH2OCOCl
H2/Pd
C C
- 2HCI H3C C-CH2CH2CH3
- 2HCI H
HCH2OH _ CH2OCOCl
CH2-OCO-NH2
102
34
9/3/22
Identificator.
On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 8.0 meprobamatul se identifică:
ü după punctul de topire (104-108 oC);
ü spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu meprobamat

standard;
ü la tratarea meprobamatului cu anhidrida acetică, după hidroliza acidă, se
formează precipitat – ester diacetic 2-methyl-2-
propilpropandiolului-1.3, cu punctul de topire 124-128 oC:
O
O
CH2 -OH CH3- C

O
CH2 -O-C-CH3
CH3- C
H3C -C-CH2-CH2 - CH3 O H3C -C-CH2-CH2 - CH3
- 2H2O
CH2 -OH CH2 -O-C-CH3
O
ester diacetic
2-metil-2-propilpropandiolului-1.3
103
Identificator.
ü substanța se supune hidrolizei în mediu de hidroxid de potasiu-soluție alcoolică,
apoi, la interacțiunea cu nitratul de cobalt, se dezvoltă o colorație albastru-închis.
Din reacții nefarmacopeice pot fi evidențiate:

ü hidroliza bazică. Fiind diuretană, meprobamatul se descompune ușor cu hidroxid
de sodiu, eliminând amoniacul, cere se percepe după miros sau se detectează cu
hârtie de turnesol:
CH2 - O - C - NH2 CH2 -OH

0
t
+ 4 NaOH H3C -C-CH2-CH2 - CH3 + 2 NH3 + 2 Na2CO3
H3C -C-CH2-CH2 - CH3

O
104
Identificator.
ü hidroliza acidă. La încălzirea preparatului cu acid sulfuric diluat se degajă bioxid

de carbon, care se identifică fiind trecut prin apă de
var:

0
t
+ H3C -C-CH2-CH2 - CH3 +
+ 2 CO2 (NH4)
H3C -C-CH2-CH2 - CH3 H2SO4 2SO4

O
CO2 + Ca(OH)2 CaCO3 + H2O
105
35
9/3/22
Puritate. În
meprobamat se determină: aspectul soluției; substanțe înrudite (HPLC); metale
grele; pierdere prin uscare; reziduu prin calcinare.
Dozare. Dozare nitrogenului din combinațiile organice (metoda Kjeldahl).
conservare. Lista B, într-un loc uscat și răcoros.
Produce relaxarea musculaturii scheletice prin blocarea interneuronală la nivel
spinal. De asemenea, are acțiune tranchilizată, anticonvulsivantă. Are acțiune rapidă,
ușor hipnotică (în funcție de doză). Induce frecvent somnul și uneori provoacă vertij.
Mecanismul său de acțiune nu este complet elucidat, însă se cunoaște faptul că

prezenta efect de primare asupra sistemul nervos central, barbituricelor asemănătoare .
Compusul se leagă de receptorul de tip A pentru acidul gama-aminobutiric (R
GABAA) localizați la nivel SNC.
Forme farmaceutice. Compromite.
106
DIAZEPAM
Denumire chimică. 7-cloro-1-metil-5-
diazepamum
fenil-1,3-dihidro-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă.
Diazepam
H3C
O
N
Descriere Pulbere cristalina albă

Cl N sau aproape albă.
Solubilitate. Foarte greu solubil în

apă, solubil în etanol (96%).
C16H13CIN20
Domnul 284,7
107
Obtainere
Prin reacționarea a 2-amino-5-clorobenzofenon-β-oximei (I) cu clorură de cloracetil în
prezența hidroxidului de sodiu se obține 2-cloroacetamido-5-
clorobenzofenon-β-oxima (II), care se ciclizează la 7-cloro-5-fenil-3H-1,4-
benzodiazepin-2(1 H)-ona-4-oxid (III); aceasta se metilează cu diazometan
în eter la 7-cloro-1-methyl-5-fenil-3H-1,4-benzodiazepin-2(1H)-
ona-4-oxid (IV). Prin tratarea (IV) cu triclorură de fosfor se obține (V):
Cl O H O
N-C
NH2 C
CH2Cl
+
N-OH
C CH2Cl Cl CN-OH
- Acid clorhidric
Cl
eu
II
H H3C
O O Despre H3C
N N N
CH2N2 PCl 3
eter
Cl N Cl N Cl N
O O
III IV V
108
36
9/3/22
Identificați
ü On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10.0 diazepamul se identifică:
după spectrul în infraroșu ce trebuie să corespundă cu diazepam
standard.
Din metode nefarmacopeice se recomandă:

ü spectrul în ultraviolet al soluției 0.001% în acid clorhidric 0.02 mol/l
prezenta trei maxime: la 358 nm, la 284 nm și la 240 nm; FR X
ü spectrul în ultraviolet al soluției în amestec de acid clorhidric 0.1 M și
etanol prezenta trei maxime: la 360 nm, la 284 nm și la 240 nm; și două minime
la 262 nm și la 330 nm;
ü spectrul în ultraviolet al soluției în amestec de acid sulfuric conc. și
methanol prezenta trei maxime: la 366 nm, la 285 nm și la 242 nm.
109
Analiza diazepamului cu ajutorul reacțiilor chimice:

1) la hydroliza acidă a substanței se formează 2-methylamino-5-
clorobenzofenonă, colorată în galben:
H3C H3C
O
N NH
acid clorhidric
Cl N Cl O
2) pentru determinarea clorului legat organic în molecula

diazepamului, substanța se arde în balonul cu oxigen (lichidul de
absorbție - hidroxid de sodiu), și se încălzește la fierbere timp de 2
min. După răcire se acidulează cu acid nitric, și se efectuează reacția
pentru ionul clorură – la adăugarea nitratului de argint se formează
un precipitat alb, caseos, solubil în amoniac concentrat;
110
3) confirmarea prezenței grupei amine terțiare se efectuează cu ajutorul

reactivilor generali de precipitare pentru alcaloizi: acidul picric, reactivul
Dragendorff (tetraiodobismutat de potasiu).
Deci, diazepamul la interacțiunea cu reinecatul de amoniu (sarea
Reineche) în mediu acid formează un precipitat de culoare roz, solubil în
acetonă.
H3C O H3C O
N N
acid clorhidric -
+
Cl
Cl N Cl N
H
H3C O
N
-
NH4[(NH3)2Cr(SCN)4] . [(NH3)2Cr(SCN)4] + NH4Cl
+
Cl N
H
111
37
9/3/22
4) substanța se amestecă cu acid sulfuric 0.1 mol/l și se încălzește la fierbere

timp de 3 min; soluția prezenta o fluorescență galben-verzuie;
5) la interacțiunea diazepamului cu hexacianoferat (II) de potasiu în prezența

acidului clorhidric se formează un precipitat galben-portocaliu;
6) la topirea diazepamului cu hidroxid de sodiu se elimină metilamina, ce se

detectează cu ajutorul hârtiei de turnesol.
112
Puritate. În
diazepam se determină: substanțe înrudite (HPLC); metale grele; pierdere
prin uscare; reziduu prin calcinare.
Dozare.
Ph. EURO. 10.0 recomandă de efectuat dozarea diazepamului prin metoda acido-
bazică în mediu anhidru în prezența acidului acetic anhidru, prin titrare cu acid
percloric 0.1 M. Punctul de echivalență se determină potențiometric:
H3C O - O
H3C O O
N H2C C
N H3C C +
. O
+ O H
Cl N H3C C
Cl N H3C C O
O
H3C O O
N H3C C
HCIO4 +
. -
HCIO4 + O
Cl N H3C C
O
La metodele nefarmacopeice se referă: 1) dozarea nitrogenului din combinațiile

organice (Kjeldahl); 2) argentometria după mineralizare; 3) spectrofotometrie (în
formă farmaceutică).
113
conservare.
Lista B, protejat de lumină. Fiolele se păstrează la temperatura cel mult +5 °C.
Are acțiune anxiolitică intensă, fiind indicată în stările de tensiune psihică,
anxietate. De asemenea, este utilizat și ca anticonvulsivantși miorelaxant.
Diazepamul (cunoscut pe larg în Statele Unite sub denumirea comercială
Valium), este un medicament din categoria benzodiazepinelor cu efect
anxiolitic. Este utilizat pentru tratarea unei serie de acțiuni, printre care
tulburarea de anxietate, sindromul de abstinență alcoolică, sindromul de
abstinență la benzodiazepine, spasmele musculare, crizele epileptice, insomnia
și sindromul Wittmaack-Ekbom. Poate fi utilizat pentru inducerea
amneziei în cadrul anumitor proceduri medicale Mecanismul de funcționare
constă în sporirea efectului neurotransmițătorului denumit acid gamma
aminobutiric (GABA). Benzodiazepinele au o toxicitate relativ mică în
cazurile de supradoză.
114
38
9/3/22
Administrator
Fiind administrat în sânge, efectul începe a fi observat în decurs de cinci
minute și durează până la o oră.
Administrat pe cale orală, este nevoie de aproximativ 40 de minute pentru

apariția primelor efecte.
Forme farmaceutice.
Compromite; soluție injectabilă, presupunetoare.
115
OXAZEPAM
Oxazepamum Denumire chimică.
Oxazepam 3RS)-7-cloro-3-hidroxi-5-fenil-1,3-
dihidro-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă.
H O
N Conține cel puțin 99.0% și cel
Oh mult 101.0% C15H11ClN2O2
H (raportat la substanța uscată).
Cl N
si enantiomer
Descriere
Pulbere cristalina albă sau
aproape alba.
C15H11CIN2O2
Domnul 286,7
Solubilitate.
Practic insolubil în apă, foarte
puțin solubil în etanol (96%).
116
obsinere.
Se prepară pornind de la 2-amino-5-clorobenzofenonă, se formează oximă în cauză, apoi
chinazolin N-oxidul, care cu hidroxid de sodiu conduce la închiderea ciclului benzodiazepinic,
iar la tratare cu anhidrida acetică (transpoziție Polonowski), urmată de, se obține oxazepam:
O CH2Cl
H2N-OH
1) 2) NH=C
NH2 NH-C
2 ClCH2COCl CH2Cl Oh
5 unu
CO - H2O CN-OH CN-OH

Cl Cl Cl
- Acid clorhidric
Ar Ar Ar
2-amino-5-cloro oxima corespunzatoare
- H2O
acid clorhidric
benzofenona
(CH3COOH)
H O Oh
N N N CH2Cl
NaOH
N
Cl N Cl N Cl
O
Ar O Ar
Ar O
chinazolină N-oxid
(CH2CO) 2O -
transformare Polonowski H2N-CH3(HO )
H O
N NHCH3
N
OCOCH3
Cl N
Cl N
Ar O
Ar O
+
H2O
Clodiazepoxid
-CH3COOH _ (Ar=C6H5)
PCl 3
H O
N
Oxazepam
Oh (Ar=C6H5)
Cl N
Ar
117
39
9/3/22
Identificator. On
conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10.0 oxazepamul se identifică după
spectrul în infraroșu ce trebuie să corespundă cu oxazepam-standard.
Două maxime de absorption

La 1725 cm-1 și 1680 cm-1
Din metode nefarmacopeice se recomandă:

spectrul în ultraviolet al soluției 0.005% în alcool prezintă două maxime: la 318 nm și la 229
nm;
118
n pentru determinarea clorului legat organic în molecula oxazepamului

se recomandă de efectuat proba Beliștein - la arderea preparatului pe sârma de
cupru, flacăra incoloră se va colora în verde, grație clorurii de cupru, formate în
timpul arderii;
n la topirea oxazepamului cu hidroxid de sodiu se amoniac, ce se
detectează cu ajutorul hârtiei de turnesol. Acest procedeu confirmă prezența în
structura oxazepamului grupei amide. Totodată, pe păreții eprubetei se observă
depunerea unei cruste de culoare verde-smarald.
119
Identificați
pentru identificarea oxazepamului se mai recomandă efectuarea reacției ce confirmă

prezența grupei amidocarbinole. Soluția alcoolică a oxazepamului se încălzește cu acid fosforic
conc., apoi se adăugă acid fuxinsulfuros; apare o colorație mov. Reacția este bazată pe obținerea
formaldehidei, ce rezultă la hidroliza grupei carbinolă, care apoi interacționează cu acidul
fuxinsulfuros; are loc reducerea structurii chinone a colorantului (în prezența acidului sulfuric):
NH2 NH
O
HH
SO3H + HOSO3H _
H2SO3
O O O O
S R S R
H2N N H2N N
H H
Oh Oh
culoare mov
Puritate. În oxazepam se determină: substanțe înrudite (HPLC);

pierdere prin uscare; reziduu prin calcinare.
120
40
9/3/22
Dozare.
Ph. EURO. 10.0 recomandă de efectuat dozarea oxazepamului prin metoda
acido-bazică în mediu anhidru în prezenta acidului acetic glacial și anhidridei
acetice prin titrarea cu acid percloric 0.1 M. Punctul de echivalență se determină
potențiometric.
conservare. Protejat de lumina.
Acciune farmacologică. Este un anxiolitic benzodiazepinic, având efecte

sedative, hipnotice, miorelaxante, anticonvulsivante. Acțiunea tranchilizată
se instalează mai repede, decât la ceilalți derivați benzodiazepinici și este
de scurtă durată.
Este indicat în stări de anxietate, agitație, insomnie, fiind bine suportat de
vârstnici și persoane cu afecțiuni hepatice.
121
DERIVAȚII TRIAZOBENZODIAZEPINEI
Acești compuși sunt 1,4-benzodiazepine care prezintă o punte între atomi
N1 și C2. Se obțin prin înlocuirea atomului de oxigen de la C2 din molecula
benzodiazepinei în cauza cu un atom de sulf, sub acțiunea pentasulfurii de
fosfor, iar compusul rezultat se condensează cu o N-acilhidrazină:
R N
H O H S N
N N N
P2S5 R-CO-NH-NH2
-
N N H2O N
Cl Cl Cl
- H2S
Ar Ar Ar
Adică, trialobenzodiazepine prezinta un sistem condensat, format din

1,2,4-triazol și 1,4-benzodiazepină:
N
N
N N
43
5 2
unu
N
N
H N
triazolo[4,3a][1,4]benzodiazepină 1,2,4-triazol
122
Denumire chimică. 8-cloro-1-

ALPRAZOLAM
metil-6-fenl-4H-[1,2,4]triazolo[4,3-
Alprazolamum a][1,4] benzodiazepina.
Alprazolam
H3C N
N Descriere Pulbere cristalina albă
N
sau aproape albă.
Cl N
Solubilitate. Practic insolubil în apă,

ușor solubil în clorură de metilen,
puțin solubil în acetonă și etanol
(96%).
C17H13CIN4
Domnul 308.8
123
41
9/3/22
Obtainere
Se obține conform schemei:
H3C
N
N Cl N NHNH2 N N
NH2NH2 CH3C(OC2H5) 3 NaIO4 / RuO2

Cl Cl Cl
2,6-diclor-4-fenilchinolina 6-clor-2-hidrazino-4-fenilchinolina derivatie triazolului
H3C N H3C N
H3C
N N N
N N N N
unu. CH2O CH2Br
O 2. PBr 3 O NH3
Cl Cl Cl N
2-[4-(3’-metil-1,2,4-triazol)]- 2-[4-(3’-metil-5’-brommetil-1,2,4-triazol)]--5- Alprazol

-5-clorbenzofenonă clorbenzofenon
124
Identificator. On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10,0 alprazolamul

se identifica:
ü după punctul de topire. Substanța de examinat se dizolvă în cantitate minimă

de etilacetat și solventul se evaporă pe baie de apă. Apoi se amestecă părți
egale ale substanței de examinat și alprazolam standard și se determină
punctul de topire a amestecului. Diferența dintre punctele de topire a
amestecului și al substanței de analizat este cel mult 2 °C;
ü spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu alprazolam-standard;

ü la efectuarea cromatografiei pe strat subțire spotul substanței analizate trebuie
să corespundă după mărime și poziție cu spotul standardului.
Substanța de referință - alprazolam-standard și medazolam-standard.
ü Metode nefarmacopeece: spectrul în ultraviolet al soluției 0.0004% în
etanol în diapazonul 220-350 nm prezenta o maximă 223 nm și platou la
240-250 nm.
125
Puritate
În alprazolam se determină: substanțe înrudite (HPLC); pierdere prin

uscare; reziduu prin calcinare.
Dozare.
Ph. EURO. 10.0 recomandă de efectuat dozarea alprazolamului prin
metoda acido-bazică în mediu anhidru în prezenta acidului acetic glacial
și anhidridei acetice, prin titrare cu acid percloric 0.1 M. Punctul de echivalență
se determină potențiometric.
conservare.
Protejat de lumina.
Este o triazolobenzodiazepină cu acțiune hipnotică, darși sedativă,
tranchilizantă, miorelaxantă, anticonvulsivantă.
126
42
9/3/22
Denumire chimică.
CLORHIDRAT DE BUSPIRONĂ
Buspironi clorhidrat Clorhidrat de 8-[4-[4-(pirimidin-2-
Clorhidrat de buspirona il)piperazin-1-il]butil]-8-azaspiro
[4.5]decan-7,9-dionă.
N
N . acid clorhidric
Descriere Pulbere
O N N cristalinaalbă sau aproape albă.
N
Solubilitate. Ușor solubil în
apă și metanol, practice insolubil
C21H32CIN5O2 în acetonă.
Prezintă polimorfism.
Domnul 422.0
127
obsinere.
Se obține conform schemei:
N N
CI(CH2) 3CN H2 / Re-Ni
N NH NN (CH2) 3CN
N 4-clorbutironitril N
1-(2-pirimidil)piperazina 4-(2-pirimidil)-1-(3-cianopropil)piperazina
O
O
N N
O
N N (CH2) 4NH2 NN (CH2) 4 N
N 8- N
oxaspirol[4,5]decan-7,9-dion O
1-(2-pirimidil)-4-(4-aminobutil) Buspirona
piperazina
128
Identificator. Ph. EURO. 10.0 propunere pentru identificarea clorhidratului de

buspironă: ü spectrul în infraroșu trebuie să corespundă cu spectrul clorhidratului
de buspironă-standard; ü preparatul dă reacție pozitivă pentru ionul clorură cu
nitratul de argint.
Puritate. În buspiron se determină: substanțe înrudite (HPLC); pierdere

prin uscare; reziduu prin calcinare.
Dozare. Ph. EURO. 10.0 recomandă dozarea clorhidratului de buspironă
prin metoda de neutralizare în mediu anhidru în prezenta acidului acetic
glacial și anhidridei acetice, se titrează cu acid percloric 0.1 M. Punctul de
echivalență se determină potențiometric.
conservare. Ferit de lumina.
Acciune farmacologică. Este un anxiolitic non-benzodiazepinic, un

derivat pirimidinil-piperazinic, fără efecte sedative, miorelaxante,
anticonvulsivante. Accionează asupra receptorilor serotoninergici 5-HT1.
Este indicat în tratamentul tuturor forme de anxietate, nu este eficient în atacurile

de panică.
129
43
9/3/22
Ontrebari
130
44

Pr 1-2 TP SM cu acțiune asupra sistemului nervos central- anestezice generale sedative și hipnotice și anxiolitice (tranchilizante) - копия-66131

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pr 1-2 TP SM cu acțiune asupra sistemului nervos central- anestezice generale sedative și hipnotice și anxiolitice (tranchilizante) - копия-66131

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Machine Translated by Google

Substanțe medicamentoase cu acțiune asupra

folosește în proceduri n Pierderea patologică a

Există mai multe forme de anestezie:

Caracteristica generală a grupului

n Anestezicele sunt substanțe medicamentoase care suprimă sau

Clasificarea anestezicelor generale

¨ Anestezice generale administrate intravenos: n

vor fi descrise doar câțiva reprezentanți din diferite clase (tiopental

n Pentru acidul barbituric sunt caracteristice două tipuri de tautomerie: ceto-

ceto (lactamic) enolica

n On cazul derivaților acidului barbituric 5,5-bisubstituiți, are loc doar

n Preparatele sărurilor de sodiu ale barbituricelor - forma lactimă, sunt ușor

n Barbituricele, având proprietăți NH-acide, formează săruri cu metale

Reacția comună de grup să fie reacția cu sărurile de cobalt (colorație albastru-mov),

Cu nitratul de argint, barbituricele formează săruri insolubile de culoare albă.

Proprietate chimice (Identificare)

Barbituricele, fiind ureide ciclice, se supun descompunerii hidrolitice în diverse condiții.

Barbituricele se supun condensarii cu aldehide în prezența acidului sulfuric

Absorbție în UV. La pH < 7 absorbția este slabă deoarece barbituricele nu ionizează;

Method de determinare cantitativă

În calitate de titrant se încearcă metoxid de sodiu (litiu) 0.1 M, sau hidroxid de

n Efectele barbituricelor sunt directe pe sistemul nervos central, insă în mod

Efectele barbituricelor asupra comportamentului

n Barbituricele au mai multe efecte asupra compoportamentului, în

Efectele barbituricelor asupra creierului

Relatii structura - activitate

n Analizând structura chimică a derivaților acidului barbituric sa constatat:

¨ introducerea grupelor hidroxil, carbonil, amină pe substituenții alchilici

Tiopental de sodiu cu carbonat de sodiu

C2H5 C2H5H7C3 -CH CH3

Tiopentalul se transformă în sare prin tratarea

Solubilitate. Ușor solubil în apă, parțial solubil în etanol anhidru.

• spectrul în infraroșu a tiopentalului (obținut în expiriența precedentă) trebuie să

Substanța dă reacție pozitivă pentru barbiturați nesubstituiți; la

preparatul dă reac ia pentru ionul de sodiu cu piroantimonatul

La fierberea tiopentalului cu nitratul de argint se formează sărea de argint

hidroxid de sodiu și acetatul de plumb, CH3

apare un precipitat negru – sulfură de Na2S + Pb(CH3COO) 2 2

Dozare. Preparatul farmacopeic prezinta un amestec de sare de sodiu a

NaOH + HCl NaCl + H2O

Determinarea tiopentalului. Se precipită forma acidă a tiopentalului

La fel pot fi folosit: Ø

Ø metoda fotocolorimetrică în baza reacțiilor de culoare.

conservare. În recipiente închise etanș, ferit de lumină.

n Thiopental sodic se folosește: pentru anestezia fără intubare pe durate

n Forme farmaceutice. Pulbere pentru soluție injectabilă.

H3C N Conține cel puțin 98,5% și cel mult 101,5%

C18H13ClFN3 (raportat la substanța uscată).

coloratie rosie-mov coloratie galbena

• la fel, după mineralizare, se determină prezența clorului legat organic –

echivalența se determină potențiometric.

Clorhidrat de ketamina Fenciclidina

Ketamina se obține ca urmare a rearanjării Stevens din N-methylketimină

Denumire chimică. Clorhidrat de

n On conformitate cu cerințele Ph. EURO. 10.0 clorhidratul de ketamina

n spectrul infraroșu trebuie să corespundă cu clorhidratul de ketamina-

Puritate. Indice de refractie

obsinere. Se obține conform schemei:

Identificator. Pentru identificarea etomidatului Ph.Eur. 10.0 propan:

n Există în formă de doi enantiomeri, enantiomerul (R) fiind de 10 ori mai

Forme farmaceutice. Soluție injectabilă.

Caracteristica generală a grupului