Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

1.1 Conţinutul managementului

1.1.1 Etimologia şi semnificaţia conceptului de management
1.1.2 Activitatea practică de management
1.1.3 Definirea ştiinţei managementului
1.1.4 Managementul – sinteză între ştiinţă, practică şi artă
1.2. Evoluţia conceptului de management
1.3 Principiile generale ale managementului organizaţiei
1.4 Răspunsuri la testul de autoevaluare
1.5 Rezumat
1.6 Evaluare
1.7 Bibliografie

În această primă unitate de studiu vom aborda managementul ca un

concept complex cu mai multe accepţiuni: activitate practică, ştiinţă, artă,
profesie, disciplină de învăţământ. Înlănțuirea conceptelor teoretice va urmări
stabilirea unor coordonate de bază privind apariția și evoluția conceptului de
management sub diferite forme, precum și ilustrarea principiilor generale ale
acestuia în cadrul organizațiilor.

 Identificarea complexităţii conceptului de management

 Înţelegerea conţinutului ştiinţei managementului
 Delimitarea caracteristicilor managementului
 Conştientizarea necesităţii respectării şi aplicării principiilor
managementului modern
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

Timp necesar: 2h 30 min.

Studierea acestei unităţi vă permite să răspundeţi la întrebările următoare:

 În ce condiţii apare managementul?
 Care este scopul activităţii practice de management?
 Ce studiază ştiinţa managementului?
 De ce managementul este şi artă?
 Care sunt legile ştiinţei managementului?

1.1 CONŢINUTUL MANAGEMENTULUI

1.1.1 Etimologia şi semnificaţia conceptului de management

00:00
Termenul modern de management îşi are originea în englezescul „to
manage” care înseamnă a administra, a conduce, a struni, dar provine din
latinescul „manus” (mână) şi exprimă acţiunea de mânuire, manevrare, pilotare,
deci conducere. Din latinescul „manus” derivă în italiană „mannegio” şi în
franceză „managé”, de unde a fost împrumutat în limba engleză. Deci etimologic,
management înseamnă „a ţine în mână”, „a conduce în mod eficient”. Cu această
accepţie, noţiunea de management şi derivatul manager, au fost utilizate, se
pare, mai întâi în domeniul sportului, în cel militar, politic, jurnalistic apoi al
administraţiei publice, şi s-a impus în sfera economică în perioada postbelică, ca
urmare a apariţiei lucrării lui James Burnham „The Managerial Revolution” în
1941 la New York, care a produs o adevărată revoluţie în teorie şi practica de
conducere a organizaţiei.
La definirea conceptului de management şi-au adus contribuţie o serie de
specialişti din S.U.A şi Europa precum: W. Newman, A. Mackensie, J. Gerbiei, H.
Johannsen, A.B.Robertson, H. Koontz, C.O.Donnell, H. Weihrich etc. Dar şi
români precum: O. Nicolescu, GH. Macovei, D.A. Constantinescu, C. Russu etc.

1.1.2 Activitatea practică de management

Managementul apare ca acţiune practică, odată cu societatea umană,

desfăşurându-se în toate domeniile şi la toate nivelurile acesteia. Are rolul de a
asigura conexiunea şi unitatea tuturor acţiunilor umane, de a le coordona şi dirija
în conformitate cu cerinţele funcţionării întregului sistem social-economic,
impunând un ansamblu de principii, reguli şi modalităţi concrete de realizare. 00:10
Activitatea practică de management constă din ansamblul acţiunilor
desfăşurate în vederea asigurării funcţionalităţii normale, eficiente a
colectivităţilor umane organizate (întreprinderi economice, organizaţii politice,
unităţi de învăţământ etc.) în ansamblu dar şi a fiecărei verigi structurale
componente.
Activitatea de management urmăreşte:
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

 folosirea raţională a resurselor de care dispune organizaţia;

 înfăptuirea obiectivelor stabilite cu maximă eficienţă.
Premizele care au stat la baza apariţiei şi dezvoltării activităţii de
conducere şi apoi a ştiinţei managementului pot fi sintetizate astfel:
 activitatea în colectiv a oamenilor, a pus problema coordonării
componenţilor, conexarea acţiunilor acestora, asigurarea ordinii şi
disciplinei, îndrumarea lor către atingerea unor obiective;
 diviziunea socială a muncii şi adâncirea ei, ca urmare a progresului tehnico-
ştiinţific, a condus la desprinderea unor activităţii distincte şi specializarea
producătorilor. Aceasta impune cooperarea în muncă pentru obţinerea
rezultatelor finale, îndrumarea, dirijarea şi controlul activităţii participanţilor.
 concentrarea activităţii în unităţile mari de producţie la sfârşitul secolului al
XIX–lea, ce reuneau un mare număr de lucrători şi un capital tehnic
important, a necesitat schimbări esenţiale în activitatea de coordonare,
dirijare şi control. Astfel, marea corporaţie (societate pe acţiuni) impune
distincţie clară între proprietar – depăşit de complexitatea activităţii de
conducere – şi conducător, care îşi asumă responsabilitatea conducerii,
devenind manager ce trebuie să conducă activitatea în aşa fel încât să
realizeze profit.
În concluzie, activitatea de management se impune ca o necesitate
pentru asigurarea echilibrului în societate şi de aceea devine o funcţie obiectiv a
evoluţiei societăţii.

Explicaţi în câteva fraze de ce este nevoie

de activitate de conducere? 00:20
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
---

1.1.3 Definirea ştiinţei managementului

Managementul apare la începutul secolului XX ca ştiinţă economică, iar

întemeietorii ei sunt consideraţi: inginerul american Frederick Winslow Taylor
care în 1911 publică „Principiile managementului ştiinţific” şi inginerul geolog 00:30
francez Henri Fayol care în 1916 publică la Paris „Administraţie
industrială şi generală”.
Ca orice ştiinţă economică, managementul are ca obiect de studiu relaţii şi
procese, ce se transpun în practică prin activitatea indivizilor.
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

Obiectul de studiu al managementului îl constituie „studierea proceselor şi

relaţiilor de management, în vederea descoperirii legăturilor şi principiilor care le
guvernează, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de
conducere, de natură să asigure ridicarea eficienţei”.
 Procesul de management este acea latură a procesului de muncă
(economic sau de producţie) ce exprimă modul în care o parte a factorului muncă
acţionează asupra celeilalte, a majorităţii în scopul obţinerii unei eficienţe sporite.
 Relaţiile de management reflectă legăturile ce apar între membrii unui
colectiv, între aceştia şi membrii altor colective în activitatea de dirijare a
proceselor de previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control din cadrul
organizaţiei.
Ele sunt relaţii interumane, determinate de o serie de factori care îşi pun
amprenta asupra conducerii:
- dimensiunea organizaţiei;
- gradul de specializare al acesteia;
- complexitatea activităţii;
- gradul de dotare tehnică desfăşurate al organizaţiei;
- dispersia teritorială;
- potenţialul uman existent;
- filozofia conducerii;
- legislaţia etc.
Deosebită importanţă prezintă cunoaşterea triplei determinări a relaţiilor
de management:
 socio-economică - constă în dependenţa lor de natura proprietăţii cea ce
impune principii, metode şi tehnici de conducere specifice formei de
proprietate pe care se bazează organizaţia;
 tehnico-materială – impusă de dependenţa faţă de caracteristicile
factorilor de producţie, care imprimă particularităţile domeniilor de activitate
şi ca urmare specializarea managementului (industrial, agricol, turistic,
financiar etc.) ;
 umană, ce constă în faptul că, întotdeauna, componenţa colectivităţii,
calitatea factorului de muncă, personalitatea managerilor etc. influenţează
esenţa actului conducerii.
Deşi ştiinţa managementului a apărut în domeniul economic la nivelul
micro (de organizaţie), ea s-a extins atât pe orizontală cât şi pe verticală, astfel
încât astăzi, studiază procesele şi relaţiile de conducere la nivel:
- microsocial (organizaţie, firmă);
- mezosocial (domenii şi ramuri de activitate: industrie, agricultură,
transport, învăţământ, sănătate, cultură etc.);
- macrosocial (economie naţională, societate).
Managementul modern este:
 ştiinţă cu caracter interdisciplinar, deoarece sintetizează concepte,
idei, teze preluate de la alte ştiinţe economice precum economia,
finanţele, analiza etc. şi integrează metode şi tehnici specifice unor
domenii precum: statistica, sociologia, psihologia etc.
 un sistem deschis dar cu graniţă deoarece intră în relaţii cu alte
sisteme, graniţele reprezentându-le funcţiile sau atributele
managementului; 00:50
 poate cea mai inexactă dintre ştiinţe, după cum apreciază specialiştii
americani H. Koontz, C. Donnell, H. Weihrich, întrucât operează cu
fenomene economico-sociale foarte complexe şi se bazează pe
experienţa practicienilor. De aceea ei subliniază că nu trebuie privită ca
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

un panaceu (fac totum), întrucât eficienţa conducerii are caracter

situaţional, trebuie aplicată la condiţiile specifice ale organizaţiei. Ca
urmare nu există niciodată „cea mai bună cale de urmat”.

Test de autoevaluare 1

Care din afirmaţii este adevărată? Transformaţi celelalte

afirmaţii eronate în afirmaţii adevărate!
a) Obiectul de studiu al managementului îl reprezintă procesul de muncă.
b) Relaţiile de management au o determinare social-politică.
c) Ştiinţa managementului a apărut la nivel macrosocial.
d) Managementul modern este un sistem deschis.

1.1.4 Managementul – sinteză între ştiinţă, practică şi artă

Managementul a apărut ca activitate practică, s-a manifestat ca

majoritatea îndeletnicirilor umane secole de-a rândul ca artă şi a devenit şi
ştiinţă la începutul secolului XX.
Mulţi specialiştii apreciază că managementul este una din cele mai vechi
arte pe care omul care a dus-o spre perfecţiune. El este artă de a-i face pe alţii
să lucreze prin convingere.
J. J Servan Schreiber susţine că managementul este arta artelor, întrucât are 00:60
în vedere dirijarea talentului altora, cea ce şi explică complexitatea şi
dificultatea deosebită a aplicării în practică a ştiinţei managementului. Pentru
H. Koontz şi C. O’Donnell esenţa artei manageriale constă în activitatea de a
ajunge la un compromis cu cât mai puţine consecinţe nedorite pentru a atinge
rezultatul dorit. Deci se poate spune că managementul este cea mai
importantă artă, deoarece duce la obţinerea de rezultare diferite în condiţii
identice şi cu utilizarea aceloraşi resurse.
Aceasta înseamnă că managerul, care este artistul, creatorul să
dispună de intuiţie, fler, aptitudini, deprinderi, vocaţie, talent etc. cărora să li se
adauge reguli şi tehnici bine elaborate, adică ştiinţă, principii, cunoştinţe, care
solicită alături de experienţă şi o instruire temeinică şi precis orientată. După
cum preciza încă Fr. Taylor, cunoştinţele exacte formează ştiinţa, iar aplicarea
lor în practică, pentru atingerea unui anumit scop, reprezintă arta. De aceea
trebuie să ştii exact ceea ce doresc să facă oamenii şi să vezi dacă aceasta se
face în chipul cel mai bun şi cel mai ieftin.

01:10
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

1.2 EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE MANAGEMENT

Managementul modern ca sinteza între ştiinţă, practică şi artă, se

exprimă în filozofia conducerii, în starea de spirit corespunzătoare, ca rezultat
a ceea ce a acumulat omenirea în gândire şi practică. De aceea trebuie privit
ca unitate indestructibilă a laturii: 01:20
- creative;
- aplicative;
- tehnico-organizatorice;
- social-umane.
Managementul ştiinţific s-a cristalizat şi dezvoltat, pe parcursul a trei
etape, ca urmare a sistematizării, sintetizării şi generalizării experienţei
practice de conducere, ce s-a concretizat în formularea conceptelor,
principiilor, metodelor, căilor şi instrumentelor de conducere.
1. managementul empiric – este etapa cea mai lungă în care
conducerea se baza pe experienţa practică, instituţia şi bunul simţ al
proprietarului ce conducea de obicei firma;
2. începuturile managementului ştiinţific – marcat de apariţia
lucrărilor lui Fr. W. Taylor şi H. Fayol, la începutul secolului al XX
care formulează principiile conducerii eficiente, a „maximei
prosperităţii, pe baza elementului tehnic şi organizatoric”. În istoria
gândirii manageriale, aceasta este şcoala clasică, tradiţională, ce
a pus bazele managementului ştiinţific care pune accent pe
analizarea şi raţionalizarea organizaţiilor reprezentate şi de Max
Weber, Lilian şi Frank Gilbreth.
1. managementul ştiinţific – în perioada interbelică, marcat de
cercetările conduse de Elton Mayo la Universitatea Harvard, care
pune accentul pe rolul factorului uman, a comportamentului acestuia
şi pe constituirea sistemelor de management plecând de la teoria
motivaţiei. În această etapă ce o parcurgem şi în prezent, gândirea
managerială este marcată de:
- şcoala relaţiilor umane (comportistă, behavioristă, psihologică,
sociologică reprezentată şi de McGregor, A. Maslow, M. Scott);
- şcoala cantitativă (ce pune accent pe utilizarea aparatului
matematic în fundamentarea deciziilor);
- şcoala neoclasică reprezentate de P. Druker, E. Dale care
dezvoltă tezele clasice;
- şcoala sistemică care priveşte organizaţia ca un sistem, în care
managementul reprezintă o funcţie a acestuia. Este reprezentată
de a H.A. Simons, J.G. March.
Ele au adus contribuţii importante la dezvoltarea teoriei şi practicii
manageriale şi evidenţiază mişcarea de idei şi preocupările specialiştilor de
perfecţionare a sistemelor de conducere care să devină tot mai accesibile şi
eficiente.
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

Test de autoevaluare 2

01:30

1.3 PRINCIPIILE GENERALE AL MANAGEMENTULUI ORGANIZAŢIEI

Legile ce guvernează activitatea de management, pe care Fr. W.

Taylor le-a denumit principii constituie baza analizei proceselor şi relaţiilor
de conducere. Ele exprimă coordonatele esenţiale ale proiectării şi 01:40
desfăşurării activităţii de conducere. Sunt cerinţe ce acţionează în funcţie
de:
- tipul organizaţiei;
- caracteristicile concrete ale organizaţiei;
- problemele ce trebuie rezolvate în cadrul acesteia.
Principiile managementului organizaţiei formează un sistem pe baza
căruia se concepe şi se modelează în primul rând comportamentul
conducătorilor, dar şi al celor conduşi, de aceea trebuie respectate de către
aceştia pentru obţinerea de rezultate cât mai bune.
Sistemul principiilor generale include:
1. principiul creşterii eficienţei, - cere obţinerea de efecte (rezultate)
maxime cu eforturi (cheltuieli) minime în cadrul fiecărei organizaţii. Exprimă
scopul activităţii de conduce, finalitatea acesteia, raţiunea de a fi o
organizaţie.
2. principiul gestiunii economice - solicită organizaţiei să asigure
gospodărirea resurselor de care dispun în aşa fel încât, din veniturile
obţinute să-şi recupereze cheltuielile şi să obţină profit, care-i asigură
existenţa şi dezvoltarea.
3. principiul unităţii conducerii şi răspunderii - conform căruia
fiecare conducător are stabilitate cu precizie atribuţiile, responsabilităţile şi
competenţele. Acesta asigură ordinea şi disciplina, dacă fiecare angajat
înţelege că are un singur şef de la care primeşte dispoziţii şi faţă de care
răspunde pentru îndeplinirea lor;
4. principiul competenţei profesionale şi motivării angajaţilor -
cere ca pe fiecare treaptă ierarhică să se afle cei mai competenţi angajaţi
(omul potrivit la locul potrivit), iar fiecare angajat să fie stimulat pe baza
unor criterii clar stabilite (rezultate, pregătire, experienţă) să obţină o
productivitate cât mai mare.
5. principiul flexibilităţii - impune ca fiecare sistem de conducere să
fie astfel conceput încât să se poată adapta rapid la schimbările ce au loc
în mediul de afaceri.
6. principiul managementului participativ - presupune implicarea
personalului organizaţiei atât la adoptarea obiectivelor cât şi la înfăptuirea
lor, prin transpunerea în practică a deciziilor adoptate.
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

02:00

Respectarea acestor principii şi aplicarea lor la condiţiile specifice fiecărei

organizaţii, în fiecare etapă a evoluţiei sale, asigură succesul.
02:10
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

Testul de autoevaluare 1

- Răspunsul corect este d

- Adevărate sunt următoarele afirmaţii:
a) Obiectul de studiu al managementului îl reprezintă procesele şi relaţiile de
management;
b) Relaţiile de management au o determinare social-economică;
c) Ştiinţa managementului a apărut în domeniul economic la nivel micro.

Testul de autoevaluare 2

- Răspunsul corect este a.

- b - Max Weber este reprezentantul şcolii clasice.
- c – Şcoala cantitativă pune accent pe aparatul matematic, şcoala sistemică priveşte
organizaţia ca un sistem.
- d – Managementul empiric este etapa cea mai lungă din evoluţia acestuia.
Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

Managementul trebuie privit ca un concept complex cu multiple

semnificaţii: activitate practică, ştiinţă, artă, profesie etc.
Ca activitate practică are un dublu scop şi este rezultatul unor condiţii
obiective.
Managementul este o ştiinţă economică ce studiază procesele şi relaţiile
de conducere.
Managementul este şi arta de a dirija activitatea altora.
Managementul ştiinţific este rezultatul evoluţiei şi reprezintă unitatea a
patru laturi: creativă, aplicativă, tehnico-organizatorică şi social-umană.
Ca orice ştiinţă, managementul are legi proprii denumite principii generale
ce trebuie respectate şi aplicate la condiţiile specifice.
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

Alegeţi răspunsul corect şi explicaţi pe scurt de ce sunt incorecte celelalte variante:

1. Relaţiile de management au o determinare:
a. social-politică;
b. tehnico-organizatorică;
c. politico-economică;
d. umană.
2. Sunt principii generale ale managementului contemporan:
a. principiul eficienţei sociale;
b. principiul motivării conducătorilor;
c. principiul continuităţii;
d. principiul managementului participativ.
3. Scopul fundamental al activităţii de conducere este:
a. utilizarea cu maximă eficienţă a resurselor organizaţiei;
b. motivarea angajaţilor;
c. obţinerea de rezultate cât mai mari;
d. reducerea cheltuielilor totale de producţie.
4. Managementul ştiinţific este unitatea laturilor:
a. creative, social-umane, aplicative şi tehnico-organizatorice;
b. tehnico-materiale, aplicative, creative, social-umane,;
c. social-politice, creative, aplicative şi tehnico-organizatorice,;
d. aplicative, economico-sociale, creative şi tehnico-organizatorice.
 Unitatea de învăţare 1 - OBIECTUL DE STUDIU AL MANAGEMENTULUI

V. CORNESCU, I.MIHĂIESCU, S.STANCIU – Managementul organizaţiei, Ed. ALL

BECK, Bucureşti, 2003, pp. 1-12.
V. CORNESCU (coord.) – Managementul organizaţiei – ghid practic, Ed. ALL
BECK, Bucureşti, 2004, pp.1-8
O. NICOLESCU, I. VERBONCU – Metodologii manageriale, Ed. Universitară,
Bucureşti, 2008, pp. 15-34
.