Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Facultatea Construcţii de Maşini şi Management Industrial

Specializarea TCM

PROIECT DE LICENŢĂ

PROIECTAREA UNEI MATRIȚE DE ÎNDOIT

ÎNDRUMATOR STUDENT
Conf. dr. ing. Florin NEGOESCU Postolache Costel Adrian

1
REZUMAT

2
 CUPRINS
REZUMAT................................................................................................................................1
CAPITOLUL 1 NOȚIUNI GENERALE PRIVIND OPERAȚIA DE ÎNDOIRE................4
1.1 DEFINIȚII OPERAȚIA DE ÎNDOIRE...................................................................5
1.2 PROCESUL ÎNDOIRII PIESELOR........................................................................6
1.3 COEFICIENTUL DE SUBȚIERE...........................................................................8
1.4 CARACTERISTICA RAZEI DE CURBURĂ.........................................................9
1.5 ÎNDOIREA PIESELOR DIN DIFERITE SEMIFABRICATE...............................13
CAPITOLUL 2 CONDIȚII TEHNOLOGICE LA PIESELE PRELUCRATE PRIN
ÎNDOIRE...............................................................................................................................................15
2.1 CONDIȚII TEHNOLOGICE GENERALE.............................................................16
2.2 RAZA MINIMĂ ADMISIBILĂ A PIESELOR SI DEFORMAȚIILOR LIMITĂ
MAXIME ALE MATERIALULUI LA ÎNDOIRE....................................................................19
2.3 DETERMINAREA DIMENSIUNILOR SEMIFABRICATELOR NECESARE
OBȚINERII PIESELOR PRIN ÎNDOIRE.................................................................................22

3
 CAPITOLUL 1
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND OPERAȚIA DE ÎNDOIRE

1.1 Operația de îndoire

4
 Îndoirea este operația de modificare a formei unui semifabricat prin încovoiere plană în jurul
unei muchii rectilinii. Deformarea semifabricatului la îndoire are loc în condițiile modificării curburii
în planul de îndoire datorită acțiunii forțelor de deformare care produc un efect de încovoiere.
Operație de îndoire reprezintă deformarea prin curbare a unei parția semifabricatului în jurul
unei anumite axe denumită axă de îndoire. Îndoirea este una dintre cele mai răspândite operații de
matrițare la rece.
Acest mod de solicitare a semifabricatului creează o stare de eforturi unitare neuniforme pe
grosimea materialului, căreia îi corespunde o stare neuniformă de deformare. Astfel, la un semifabricat
plan de grosime S, care suferă un proces de îndoire, fibrele extreme exterioare (convexe) sunt supuse
unui proces de întindere, iar cele interioare (concave) de scurtare.
Aceste deformații descresc pe măsura pătrunderii pe grosimea materialului, anulându-se într-o
anumită poziție. Stratul care trece prin această poziție menționată și este paralel cu suprafața
materialului se numește strat neutru.
În funcție de dimensiunile și forma pieselor de prelucrat, de profilul inițial al semifabricatului
și de volumul producției, îndoirea se poate realiza cu ajutorul matrițelor, acționate de prese mecanice
(cu excentric, cu manivelă și cu fricțiune), si mai rar, de prese hidraulice.
Piesele obținute prin îndoire la rece din tablă pot avea diferite profile (forme) atât în secțiune
transversală cât și în secțiune longitudinală.
Prin îndoire se pot confecționa atât piese metalice cât și piese nemetalice. Piesele nemetalice
confecționate prin îndoire se întânlesc mai rar în industria constructoare de mașini.

1.2 Procesul îndoirii pieselor

5
 Îndoirea la rece a pieselor din tablă, sau din alte laminate profilate, reprezintă un proces de
deformare elasto-plastică.
Procesul tehnologic de îndoire a pieselor metalice se realizează pe seama deformațiilor
remanente, care apar în material în timpul deformării.
Din punct de vedere tehnologic, se cunosc două cazuri de îndoire:
1.1) îndoirea cu rază de curbură mică, în care îi corespunde un grad mare de deformare
plastică a materialului;
1.2) îndoirea cu rază de curbura mare, în care îi corespunde un grad mic de deformare
plastică a materialului.
În industria constuctoare de masini, majoritatea pieselor se execută cu rază mică de curbură. La
îndoirea pieselor cu rază mică de curbură, tensiunile si deformațiile nu se concentrează sub muchia
poansonului ci se propagă pe o lungime mare a semifabricatului cuprins între reazeme, adică între
umerii plăcii de îndoire (fig. 1.1). Curbura interioară a semifabricatului, care apare la începutul
îndoirii, are o rază mai mare decât raza de curbură a muchiei poansonului. Atât raza de curbură cât și
brațul de îndoire se micșorează treptat, de la r1 la r, și de la l1 la lc.
Semifabricatul, avand o rază de curbură care se micșorează
continuu, se reazemă pe placa activă a matriței de îndoire (a), în
două puncte, iar la un moment dat (b) ajunge în contact cu
poansonul în trei puncte. La sfârșitul cursei active a berbecului
presei, când are loc și presarea puternică de calibe, semifabricatul
ia contact complet cu poansonul și cu suprafețele plane active ale
plăcii de îndoire (c).
Procesul de deformare se realizează diferit pe fiecare parte
a semifabricatului(fig. 1.2). Straturile de metal situate spre
interiorul piesei se comprimă în direcție longitudinală, devenind
mai scurte, și se lungesc în direcție transversală producând , în
anumite cazuri lățirea piesei. Straturile de metal situate spre
exteriorul piesei se întind în direcție longitudinală, producând
alungirea materialului, si se comprimă în direcție transversală
făcând să devină posibilă îngustarea piesei. Între straturile de metal
întinse și cele comprimate se afla stratul neutru a cărui lungime Fig. 1.1
este egală cu lungimea inițială a semifabricatului.
La îndoirea pieselor din semifabricate înguste, b < 3g, are loc o deformare accentuată a
secțiunii transversale (fig. 1.2, a). Aceasta constă în micșorarea grosimii semifabricatului pe porțiunea
îndoită, lățirea spre interiorul piesei și îngustarea spre exteriorul acesteia, cu formarea unei curburi
transversale vizibile. Așadar, în timpul îndoirii, secțiunea dreptunghiulară a semifabricatului se
transformă într-un trapez deformat.
La îndoirea pieselor din semifabricate late, cu lățimea b ≥ 3g, are loc, de asemenea, o subțiere a
materialului, dar secțiunea transversală a semifabricatului se deformează foarte puțin, ca urmare a
rezistenței mai mari a materialului care se opune deformației (fig. 1.2, b).

6
 Așa se explică faptul că starea de tensiune și de deformare a materialului, la îndoirea pieselor
din semifabricate înguste, când deformațiile transversale se produc relativ ușor, este diferită de starea
de tensiune și de deformare care au loc la îndoirea pieselor din semifabricate late.
După cum se observă în figura 1.2, conform legii constantei volumului materialului înainte și
după deformarea semifabricatului, exprimată prin relația generală
ε 1 + ε 2+ ε 3=0
,
deformația de alungire într-o direcție este egală cu deformația de compresiune în altă direcție, nefiind
posibile decât stările de deformare plană (fig. 1.2,b) sau spațială (fig. 1.2,a).
Modificarea lățimii semifabricatului, în zona îndoită, se pune în evidență prin coeficientul de
lățire kb ale cărui valori se calculează cu relația:
bmed b +b
kb = ≥1, unde bmed = 1 2 .
b 2

Fig. 1.2

1.3 Coeficientul de subțiere

7
 Modificarea grosimii semifabricatului în procesul de îndoire se evidențiază prin coeficientul de
subțiere kg. Valoarea acestui coeficient este dată de raportul dintre grosimea gi a materialului piesei
îndoite și grosimea inițială g a semifabricatului,
gi
k g= ≤ 1.
g

Valoarea coeficientului de subțiere depinde de următorii factori:

1. proprietățile mecanice ale materialului semifabricatului;
2. raza relativă de îndoire r/g ;
3. valoarea unghiului α al piesei de îndoit;
4. forma semifabricatului în secțiune transversală.
Subțierea materialului la procesul de îndoire este specifică atît pieselor care se confecționează din
semifabricate înguste, cât și pieselor care se confecționează din semifabricate late, iar aceasta are loc
r
≤
numai pentru raze relative de îndoire mici, g 5.

În figura 1.3 este prezentată diagrama de variație a coeficientului de subțiere a materialului în

funcție de raza relativă de îndoire a pieselor confecționate din oțel moale, când unghiul acestora are
valoarea α = 90 ° .

Fig 1.3

8
 1.4 Caracteristica razei de curbură

Când deformațiile plastice ale materialului sunt mici, cazul îndoirii pieselor cu rază de curbură
mare, stratul neutru al deformațiilor trece prin mijlocul grosimii piesei (fig. 1.4), iar raza sa de curbură
se calculează cu relația:
g
ρ=r+
2 .

La îndoirea pieselor cu rază de curbură mică, deformațiile remanente sunt mari, iar stratul
neutru al deformațiilor se deplasează spre straturile de material comprimate (fig. 1.5). Raza de curbură
a stratului neutru al deformațiilor, la îndoirea pieselor din semifabricate cu secțiunea dreptunghiulară,
r +0,5 k 0 g ,
se determină cu relația ρ=r+ x0 g , sau ρ=k g ¿ unde x0 este un coeficient care ține seama de poziția

stratului neutru al deformațiilor și depinde de aceiași factori care determină și subțierea materialului.

Fig. 1.4 Fig. 1.5

Întrucât, la îndoirea pieselor cu un anumit unghi, subțierea materialului este diferită în diferite
secțiuni radiale, ajungând ca în secțiunea axială să fie maximă, raza stratului neutru elementar este
diferită în aceste secțiuni. Prin urmare, la îndoirea cu raze relative mici, stratul neutru al deformațiilor
nu este un arc de cerc, cu o anumită rază, ci o curburp de tipul parabolei cuprinsă între două arce de
ρ1 și ρ2
cerc cu razele (fig 1.5).

Deoarece calculul lungimii curbei parabolice este dificil, lungimea stratului neutru al
deformațiilor se determină, pentru scopuri practice, aproximându-l cu un arc de cerc cu raza minimă,
ρ= ρ1
. Coeficientul x0, care determină distanța stratului neutru față de suprafața interioară a piesei
îndoite, se poate determina cu relația:
k 2f r
x 0= − (1−k g) .
2 g

r
≤5.
Deplasarea stratului neutru al deformațiilor spre interiorul piesei are loc numai pentru g

9
 În tabelul 1.1 sunt prezentate, orientativ, valorile coeficientului x0, pentru piese îndoite la un
unghi α = 90 ° din semifabricate late confecționate din tablă de oțel moale. Aceste valori ale
coeficientului x0 se referă la piese îndoite liber, fără întinderea semifabricatului sau calibrarea piesei.
În cazul îndoirii cu întinderea semifabricatului, deformațiile materialului pot fi atât de mari încât
stratul neutru devine fictiv și iese din limitele grosimii piesei.

Tabelul 1.1

Când α < 90 ° , valorile coeficientului x0 se vor adopta mai mici decât cele din tabelul 1.1,

iar când α > 90 ° , valorile coeficientului x0 se vor adopta mai mari decât acestea.

La îndoirea pieselor din semifabricate înguste (fig. 1.2,a), starea de tensiune a materialului este
plană, iar la îndoirea pieselor din semifabricate late (fig. 1.2,b), starea de tensiune a materialului este
spațială. Starea spațială de tensiune, la îndoirea pieselor din semifabricate late, constă în apariția
σ2
tensiunilor transversale , generate de lățimea mare a materialului, care se opun deformației de-a
lungul axei de îndoire.
În cazul îndoirii cu calibrarea piesei, starea de tensiune a materialului va fi întotdeauna
spațială, de compresiune, indiferent de dimensiunile semifabricatului ce caracterizează secțiunea sa
de-a lungul axei de îndoire; pe o direcție acționează tensiunile active de compresiune, cauzate de
poanson, iar pe cele două direcții acționează tensiunile rezistente de compresiune care se opun
alungirii materialului cauzată de subțierea sa la calibrare.
La îndoirea pieselor din tablă subțire se admite, în scopul rezolvării problemelor tehnologice, o
schemă simplificată a stării tensionate și anume se consideră numai tensiunile de întindere din fibrele
exterioare ale semifabricatului și tensiunile de compresiune din fibrele interioare ale acestuia.
Stratul neutru al tensiunilor, pentru orice caz de îndoire, se deosebește ca poziție, de stratul
ρσ
neutru al deformațiilor. Raza de curbură a acestui strat este foarte mică, la un moment dat, decât

raza de curbură ρ a stratului neutru al deformațiilor și se determină cu relația:

√
ρσ =r 1+
gi
r .

Necoincidența stratului neutru al tensiunilor cu stratul neutru al deformațiilor, la îndoire, se

datorează rămânerii în urmă a deformațiilor fată de tensiuni, în timp ce acestea se deplasează spre
interiorul piesei.
Ca urmare a deplasării continue a stratului neutru spre centrul de curbură al piesei, sensul
deformațiilor în straturile medii ale secțiunii semifabricatului se schimbă și, în consecință, apare
histerezisul plastic (fig. 1.6).

10
 Figura 1.6
Astfel, o parte din straturile de material din mijloc, care la începutul procesului de îndoire se
aflau în zona comprimată și care s-au și scurtat, trec în zona solicitată la tracțiune și, în consecință, se
lungesc.
Punctul 0 (fig. 1.6,b) corespunde stării inițiale,
nedeformate, a stratului de material considerat; în punctul 1,
acest strat de material este comprimat și scurtat, iar în
punctul 2 stratul devine neutru, în ceea ce privește
tensiunea, deoarece în acest moment are loc schimbarea
sensului tensiunilor; în punctul 3, stratul de material se
lungește cu o cantitate egală cu scurtarea anterioară și
devine neutru, în ceea ce privește deformația; punctul 4
corespunde sfârșitului procesului de încovoiere, iar punctul
5 corespunde stării finale a stratului de material, după
eliminarea piesei din matriță.
Un proces de deformare mai complex are loc în
Figura 1.7
cazul îndoirii urechilor pentru articulații. Această operație se
execută prin presare frontală cu o matriță cu scule de formă
specială (fig 1.7).
Operația constă dintr-o încovoiere cilindrică în consolă și dintr-o compresiune asimetrică produsă de
forța de frecare dintre semifabricat și sculă.
Raza de curbură a stratului neutru al deformațiilor, la roluirea frontală a pieselor se determină
cu relația:
ρ=R− yg ,

unde y este un coeficient a cărui valoare este dată în tabelul 1.2 . Deci la roluirea pieselor, până la un
unghi de aproximativ 360º, stratul neutru al deformațiilor se deplasează spre exteriorul piesei, iar
deplasarea acestuia are loc numai pentru r/g ≤ 3,2 .
În practică sunt cazuri când piesele se obțin prin îndoirea semifabricatului pe muchie (fig. 1.8)
se aseamănă, principal, cu procesul îndoirii obișnuite; spre exteriorul piesei, materialul se alungește și
se subțiază, iar spre interiorul acesteia materialul se comprimă și se îngroașă. Grosimea materialului
piesei îndoite se determină cu relațiile aproximative stabilite în ipoteza că r > b;

11
 gR =g
√ ρ
R
=g(1−
b
4R
) și gr =g
√ ρ
r
b
=g(1− ) ;
4r

Confecționarea pieselor prin îndoirea pe muchie a semifabricatului este posibilă numai atunci
când raza de îndoire este suficient de mare. r > 4b

Tabelul 1.2

Când semifabricatele, care se folosesc pentru obținerea pieselor prin îndoire, au secțiunea
transversală de altă formă (circulară, rombică, trapezoidală etc) decât cele studiate anterior caracterul
deformării secțiunii transversaleva fi altul. În consecință, coeficienții de lățire și subțiere vor fi alții, iar
poziția straturilor neutre va fi alta.

Figura 1.8 Figura 1.9

12
 1.5 Îndoirea pieselor din diferite semifabricate

La îndoirea pieselor din bare laminate cu secțiunea circulară, având diametrul d, în jurul unui
dorn cu raza r > 1.5d, secțiunea transversală a semifabricatului în zona îndoită nu se deformează. Când
raza de îndoire este mai mică, r < 1.5d, secțiunea circulară a semifabricatului se deformează primind o
formă ovală orientată cu partea alungită a stratului neutru al deformațiilor se determină cu relația:
d
ρ=(r +k d )k d
2 ,

unde kd este coeficientul de îngroșare și este dat de raportul dintre diametrul maxim d1 al piesei și
diametrul inițial d al semifabricatului:
d1
kd =
d

La îndoirea pieselor din semifabricate cilindrice, stratul neutru al deformațiilor se îndepărtează

de suprafața interioară a piesei. În tabelul 1.3 sunt date câteva valori ale coeficientului x, care
stabilește poziția stratului neutru al deformațiilor față de interiorul piesei, pentru semifabricatele
laminate din aluminiu.

Tabelul 1.3
Din cele mai sus, rezultă că, la îndoirea pieselor din bare laminate cilindrice cu rază mare,
r≥1.5 d, stratul neutru al deformațiilor trece prin centrul geometric al secțiunii circulare, care este și
centrul său de greutate, iar când acestea au rază mică de îndoire, r < 1.5 d, stratul neutru al
deformațiilor trece prin centrul de greutate al secțiunii deformate.
Îndoirea profilurilor laminate (fig 1.10) se execută, în mod obișnuit, cu raze de curbură mari, la
mașini speciale cu role sau la prese speciale de îndoire. De aceea, în asemenea cazuri, se poate
13
considera, cu o precizie suficientă pentru scopuri practice, că stratul neutru al deformațiilor trece prin
centrul de greutate al secțiunii profilului.
La îndoirea profilelor laminate (fig 1.10) se produce deformarea secțiunii inițiale ca urmare a
acțiunii forțelor F1 și F2 , generate de forțele de întindere și compresiune N și, respectiv Q, care apar
de-a lungul laturilor profilului.

Figura 1.10
La alte tipuri de profiluri (fig 1.11) laturile acestora se îndoaie și se torsionează astfel încât
modulul de rezistență al secțiunii transversale se micșorează, iar forța de îndoire și, implicit, momentul
încovoietor se micșorează.

Figura 1.11
Proprietățile mecanice ale materialului situat în zona îndoită a pieselor se modifică, iar acesta
se ecruisează. Ecruisarea materialului este neuniformă. Gradul de ecruisare crește cu distanța de la
stratul neutru al deformațiilor până la stratul de material considerat.

14
 CAPITOLUL 2
CONDIȚII TEHNOLOGICE LA PIESELE PRELUCRATE PRIN ÎNDOIRE

15
 2.1 Condiții tehnologice generale

La prelucrarea pieselor din tablă prin îndoire la rece se impun, uneori, unele condiții fără a
căror respectare riguroasă obținerea pieselor de bună calitate nu este posibilă.

De exemplu, lungimea minimă a brațelor piesei care trebuie obținute prin îndoire (fig. 2.1,a)
constituie un element de bază, în ceea ce privește asigurarea deformațiilor remanente necesare pentru
ca piesa să aibă brațele paralele. În cazul pieselor cu grosime mică, g≤5mm, acesta se realizează numai
dacă lungimea minimă a acestor brațe are valoarea:
H ≥ r+2g
În cazul în care această condiție nu este respectată, obținerea pieselor de bună calitate va fi
posibilă numai dacă de-a lungul axei de îndoire se vor executa, simultan cu îndoirea, unele canale
dreptunghiulare (fig. 2.1,b). Pentru dimensiunile acestor canale, se recomandă valorile:

16
 a ≥ g și h = 0,1...0,3 * g
Când lungimea brațelor piesei este neuniformă (fig. 2.1,c), obținerea pieselor de bună calitate,
ale căror brațe să rezulte paralele, este posibilă efectuând îndoirea cu brațe mai lungi după care acestea
se prelucrează la dimensiunea și forma dorită. Astfel, în zona brațelor cu lungimea mai mică, îndoirea
piesei rezultă incompletă.
În cazul prelucrării pieselor din tablă care necesită o îndoire parțială (fig. 2.1,d) este necesar
separarea, prin ștanțare, partea care se va îndoi de partea piesei care va rămâne plană. Dimensiunile
crestăturii care separă cele două părți ale semifabricatului vor avea valorile:
b ≥ g și c ≥ r
În cazul în care separarea părții care se îndoaie de cea care rănâne plană nu se face în prealabil,
îndoirea va fi posibilă numai dacă, odată cu îndoirea, se face și creșterea materialului (fig. 2.1,e).
În acest caz, operația se va executa cu un dispozitiv combinat de crestare și îndoire ale cărui scule
necesită o prelucrare mai atentă.
La prelucrarea pieselor în formă de scoabă dintr-o operație (fig. 2.1,f), când brațele verticale
ale piesei se formează prin scuturarea continuă a brațelor orizontale, se va avea în vedere ca raza de
îndoire să fie suficient de mare:
r1 ≥ 3g
În cazul nerespectării acestei condiții, suprafața piesei se va deteriora, iar în cazul că
semifabricatele sunt acoperite cu un strat de metal anticoroziv se va produce exfolierea acestuia. Dacă
sunt necesare raze mai mici ale pieselor, acestea se vor supune unei operații ulterioare de calibrare, la
raza dorită.
În cazul îndoirii pieselor la 180˚, în special când semifabricatul este gros și raza relativă de
îndoire a piesei este mică, r ≤ g, materialul se deformează foarte mult; în partea centrală a zonei de
îndoire are loc nu subțierea ci îngroșarea materialului. Prevenirea unui asemenea fenomen nedorit se
asigură prin prelucrarea prealabilă a piesei de-a lungul axei de îndoire (fig. 2.2).
Îndoirea profilurilor laminate la o rază r ≤ 4h, h fiind lățimea părții profilului care se îndoaie pe
muchie (fig 2.3), este posibilă numai dacă, se va prelucra, la unghiul de îndoire φ , partea profilului
care se îndoaie pe muchie.
Când lățirea pieselor, în zona de îndoire, nu este acceptată, este necesar ca, în acea zonă, piesa
supusă îndoirii să aibă o lățime mai mica, b1 < b.

Când grosimea materialului pieselor este mare, g ≥ 4...5 mm, iar raza relativă de îndoire r/g
este mică, precizia pieselor obținute este mai mare dacă straturile exterioare ale materialului li se

17
asigură o alungire relativă mai mare. Aceasta se realizează presând suplimentar materialul în zona de
îndoire. În acest scop, fie că se realizeaza câte un canal de-a lungul axei de îndoire, la exteriorul piesei
(fig. 2.4), fie că se aplatisează puțin suprafața curbă a piesei prin presare volumică (fig. 2.5). În acest
fel, brațele piesei obținute prin îndoire rezultă perpendicular pe partea centrală a sa.

Roluirea urechilor pentru balamale (fig. 2.6,a) este posibilă fără dorn la interior dacă raza
relativă de îndoire are valoarea maximă:
r ≤ 2,2…2.5 g

Pentru valori mai mari decât acestea ale razei relative, îndoirea pieselor se va realiza numai cu
dorn de sprijin la interior.
Pentru ca și capătul urechii prelucrate prin roluire să aibă raza de curbură r (fig 2.6,a), trebuie
ca piesa să fie îndoită în prealabil (fig. 2.6,b), eventual simultan cu debitarea, la un unghi:
α = 80…90˚
Când piesele îndoite sunt prevăzute cu diverse găuri, se recomandă prelucrarea acestora înainte
de îndoire. Prelucrarea găurilor, prin perforare, în semifabricatul plan este mult mai ușoară și mai
ieftină decât în piesa îndoită. De aceea, prelucrarea găurilor prin perforare după îndoire se recomandă
realizarea în următoarele cazuri:
a) când piesa necesită o îndoire complexă;
b) când este necesară respectarea riguroasă a toleranțelor privind poziția relativă a găurilor situate
în plane diferite sau a distanței dintre găuri și brațul piesei obținute prin îndoire;
c) când semifabricatele au abateri mari la grosime;
d) când marginile găurilor se află la o distanță mai mică decât 2g față de axa de îndoire;
În scopul fixării mai precise a piesei în matriță și a prevenirii deplasării incorecte a acesteia în
timpul deformării, se recomandă centrarea sa pe una din găurile executate în prealabil, prin
perforare, dacă asemenea găuri există. În cazul în care piesa nu este prevăzută, constructiv, cu
găuri, se pot executa unele găuri tehnologice, dacă funcțional și constructiv piesa permite, în
scopul așezării mai precise a acesteia în matriță.

18
 2.2 Raza minimă admisibilă a pieselor și deformațiile limită maxime ale
materialului la îndoire

Un parametru foarte important care determină atât conținutul și desfășurarea procesului

tehnologic de procesare, cât și construcția matriței, este raza interioară de îndoire a piesei.
Raza maximă pentru care îndoirea poate avea loc, adică la care se produc deformații remanente
în material, depinde de grosimea g a semifabricatului, de modulul longitudinal E de elasticitate a
σc
materialului și de limita de curgere a materialului:

¿
rmax = 2σc .

Raza de îndoire minimă admisibilă trebuie să corespundă plasticității materialului

semifabricatului și să nu admită formarea fisurilor în zona îndoită. De aceea, raza minimă de îndoire se
stabilește în funcție de deformațiile maxime admisibile ε , pentru fobrele extreme:

g 1
r min = ( −1)
2 ε

La îndoirea pieselor din tablă, valoarea deformațiilor ε șiψ ale fibrelor extreme se
determină cu relațiile:
- pentru stratul exterior întins de rază R :
r
+1
gi
ε R= −1 ;
r gi
+
g 2g

19
 r gi
+
g 2g
Ψ R=1− ;
r
+1
gi

- pentru stratul interior comprimat de rază r :

r gi
+
g 2g
εr = ;
r
gi

r
gi
Ψ r =1− ;
r gi
+
g 2g

Aceste relații țin seama atât de subțierea materialului în zona îndoită cât și de deplasarea
stratului neutru al deformațiilor spre interiorul piesei.
În figura 2.2.1 sunt prezentate curbele de variație a deformațiilor fibrelor extreme în funcție de
r
raportul g la îndoirea pieselor din oțel moale, la 90˚.

În tabelul 2.3 sunt prezentate valorile razei minime de îndoire în funcție de gâtuirea relativa
ψ , când piesele se confecționează din oțel moale.

ψ() 62 55 50 45 40 35 30 25 20 18 15 10.2 8.5 4.5

r 0 0.1g 0.2g 0.3g 0.42 0.62 0.81 1.15 1.7g 2g 2.5g 4g 5g 10g
g g g g
Tabelul 2.3
Valorile gâtuirii relative la rupere, obținute pe cale experimentală,
pot fi folosite pentru determinarea razei minime, când îndoirea se face
transversal pe fibrele materalului semifabricatului. Când axa de îndoire
este paralelă cu fibrele materialului semifabricatului, deformațiile
maxime admisibile vor fi mai mici cu 30%.
Valorile aproximative ale razelor de îndoire minime admisibile
adoptate în practică, pentru diferite materiale, cărora le corespund
anumite valori ale deformațiilor limită maxime, când axa de îndoire are o
anumită poziție față de direcția fibrajului de laminare, sunt date în tabelul
2.4.

Tabelul 2.4

Figura 2.2.1
20
 Apariția fisurilor la piesele îndoite, când valoarea razei de îndoire a fost corespunzătoare, se
datorează bavurilor piesei și poziției greșite a acesteia în timpul îndoirii. De aceea, când piesele au
bavuri, așezarea lor în matriță se va face cu aceste bavuri spre poanson, în scopul prevenirii fisurării
materialului. Când bavurile sunt foarte mari, formarea fisurilor este inevitabilă indiferent de poziția
piesei în matriță.
Când piesele nu au bavuri însemnate, posibilitatea apariției fisurilor este la exteriorul piesei și
ε <ϵ
nu la interiorul acesteia, cu toate că R r (fig. 2.2.1). Acestea se explică prin faptul că fibrele
materialului situate la exteriorul piesei sunt solicitate la întindere în timp ce fibrele situate spre
interiorul piesei sunt comprimate.
Rezultând aceste efecte, se poate spune că, pentru obținerea pieselor de bună calitate, trebuie
respectate următoarele reguli tehnologice cu privire la piesele supuse procesului de îndoire:
1) semifabricatele folosite pentru obținerea pieselor prin îndoire cu raze mici se vor debita
astfel din tablă încât axa de îndoire să fie perpendiculară sau înclinată cu un anumit unghi
față de direcția fibrajului de laminare al materialului. În caz contrar, este posibilă apariția
fisurilor. Dacă, în acest fel, se ajunge la o croire neeconomică a materialului, se vor stabili
raze de îndoire mai mari pentru care croirea tablei nu mai este dependentă de direcția
fibrajului de laminare;
2) decuparea pieselor plane cu contur nesimetric care ulterior se îndoaie, trebuie executată în
acel sens care, la așezarea lor în matriță, permite orientarea bavurilor spre poanson. În caz
contrar, este posibilă fisurarea materialului pieselor;
3) se recomandă ca piesele cu bavuri să se supună, în prealabil, operației de debavurare sau de
curățire;
4) la îndoirea benzilor pe muchie, a țevilor și a altor laminate profilate, raza minimă de
îndoire este limitată nu de deformațiile admisibile ale materialului ci de pierderea
stabilității și deformarea secțiunii transversale a semifabricatului.

21
 2.3 Determinarea dimensiunilor semifabricatelor necesare obținerii pieselor
prin îndoire

Dimensiunea semifabricatelor plane folosite pentru obținerea pieselor prin îndoire se determină
în ipoteza că lungimea acestora este egală cu lungimea stratului neutru al deformațiilor. Rezultatele
teoretice, obținute în această ipoteză, corespund sufficient de exact cu cele experimentale.
Determinarea lungimii semifabricatelor, care asigură obținerea dimensiunilor necesare ale
pieselor îndoite, se face în următoarea succesiune:
a) se împarte conturul piesei în elemente simple de linie, drepte sau curbe;
b) se determină poziția stratului neutru al deformațiilor, la elementele curbe ale piesei;
c) se însumează lungimile elementelor componente ale piesei.

Figura 2.3.1
Lungimea semifabricatelor necesare obținerii pieselor formate din elemente drepte și
curbe (fig. 2.3.1, a), când îndoirea se face în același plan, se determină cu următoarea relație
generală:
n n−1

L ¿∑
1
li + ∑ l φi
1
,

în care

22
 ri + x0 g
φi
l = π φi ¿ ),
180

φi
unde se va lua în grade.

Când unghiul pieselor de îndoit este de 90˚ și raza de îndoire este mică (fig. 2.3.1,b), lungimea
semifabricatelor necesare se poate determina cu urmatoarea relație simplificată:
L=l1+l2±∆l,

unde ∆l este lungimea care se determină în funcție de raza ρ a semifabricatului neutru al

deformațiilor și raza interioară r a piesei îndoite:

π
ρ−2 r
∆l= 2

Deoarece raza stratului neutru al deformațiilor depinde de r și g, rezultă că mărimea de corecție

∆l, a lungimii semifabricatului, poate fi exprimată în funcție de valorile acestora. În tabelul 2.4 sunt
date valorile acestei mărimi de corecție, când piesele se confecționează din tablă subțire.

În cazul îndoirii pieselor la 180˚ (fig. 2.3.1,c), lungimea semifabricatului se va calcula cu

relația:
L=l1+l2-0.43g
Lungimea necesară a semifabricatelor utilizate la confecționarea pieselor prin îndoire, care au
unghiuri drepte, fără rază interioară (fig. 2.3.1,d), practic r = 0,1...0,3 mm, se calculeaza egalând
volumul materialului piesei cu volumul materialului semifabricatului, ținându-se seama de sub țierea
materialului în zonele îndoite. Pentru aceasta, se va folosi relația:
n

L= ∑ li +kg (n−1) .
l

Ultimul termen din membrul drept al relației reprezintă adaosul de material necesar pentru formarea
colțurilor piesei.
Coeficientul de corecție k depinde de duritatea materialului semifabricatului și de modul de
îndoire a piesei. Când îndoirea brațelor se face succesiv, valoarea coeficientului de corecție este
cuprinsă între limitele:
k = 0.4…0.5.
Valorile mici ale acestui coeficient corespund îndoirii pieselor din metal moale, iar valorile mari
corespund îndoirii pieselor din metal mai dur.
Când îndoirea brațelor piesei se realizează simultan, deformarea semifabricatului va fi înso țită
de întinderea sensibilă a materialului în zona centrală și, în consecin ță, lungimea necesară a
semifabricatului va fi mai mică.

23
Astfel, valorile coeficientului de corecție vor fi mai mici și sunt mult influen țate de plasticitatea
materialului:
- pentru oțel și alamă, k = 0,25;
- pentru aluminiu și cupru, k = 0,12.
Când îndoirea pieselor se face în două sau mai multe plane (fig. 2.3.1,e), dimensiunile
semifabricatelor se vor stabili separat pentru fiecare plan de îndoire folosind, de la caz la caz, una din
relațiile de mai sus.
Lungimea semifabricatelor aferentă obținerii urechilor pentru articulații la diverse piese, adică
partea semifabricatului care se îndoaie, se determină conform chemei din figura 1.7. În acest scop, se
folosește următoarea relație:

L ≅ 1.5 πρ + R−g

Când, în practică, se întânlesc piese mai complexe, lungimea semifabricatelor necesare pentru
obținerea lor prin îndoire se va determina prin analogie cu exemplele de mai sus.
Relațiile de mai sus, aferente calculului lungimii semifabricatelor, sunt valabile cu condiția ca
jocul dintre sculele matriței de îndoire și razele acestora să fie normale. În caz contrar, poate avea loc
întinderea și subțierea excesivă a materialului în timpul procesului de îndoire. De aceea, de fiecare
dată, la îndoirea pieselor, se impun anumite condiții speciale, lungimea necesară a semifabricatelor se
va definitiva experimental.

24