BUMBARU CRINA CODRUȚA

AMG III – A
PSIHIATRIE

INTERFERONUL

Interferonul face parte din clasa celulelor imunitare denumite citokine. Aceste
molecule printre care și interferonul sunt clasa de celule imunitare care sunt folosite
pentru a declanșa răspunsul imun adecvat.
Exista trei tipuri de interferoni: interferonul alfa, produs de monocite; beta, de
către fibroblasti; gama, de către limfocitele T. Familia interferonilor cuprinde interferonii
de tipul I (alpha și beta), cu rol principal în apărarea față de infecțiile virale, și interferoni
de tipul II (gamma). Interferonul gamma este secretat în principal de limfocite și
intervine în coordonarea răspunsului imun față de bacterii, virusuri, celule tumorale.
Interferonul gamma poate fi determinat prin analize medicale în diverse lichide
biologice, inclusiv sânge, dar semnificația acestuia este încă în curs de cercetare.
Nivelul crescut al acestei citochine este o dovadă a stimulării limfocitare, poate fi întâlnit
în boli infecțioase, boli autoimune și se poate asocia cu lipsa de răspuns la terapia
antivirala cu ribavirină și peginterferon la pacienții cu hepatită cronică virală C.
Toți interferonii au în comun unele efecte: sunt agenți antivirali și antitumorali.
Când o celulă infectată moare datorită unui virus citolitic sunt eliberate particule virale
care pot infecta celule învecinate. Totuși celulele infectate pot să avertizeze celulele
învecinate de prezența virusului eliberând interferon. 
Interferonii sunt glicoproteine endogene care au proprietăți imunomodulatoare,
antivirale și antiproliferative.
Interferonul este o substanță care trebuie dozată cu precauție deoarece tocmai
că nu intervine în mod direct în sistemul imunitar, ci este o interacțiune în acest sistem,
fapt pentru care poate cauza modificări severe în acest sistem și trebuie administrată cu
precauție, iar dozajul necesar în funcție de patologie trebuie calculat cu finețe pentru că

1
o diferență mică de cantitate atât în plus cât și în minus poate să însemne o modificare
a răspunsului imunitar.
Așadar, interferonul este testat în tratamentul mai multor boli virale, autoimune
sau canceroase, în prezent fiind utilizat pentru următoarele boli: - Hepatita virală B, C și
D,  unele boli de sânge (leucemia cu celule păroase, leucemia mieloida cronică,
sarcomul Kaposi, mielom multiplu, unele tipuri de limfom), în cancerul gastric (hepatic,
renal, gastric, esofagian) sau cancerul de ovar, melanoame maligne. Tot printr-un
mecanism asemănător de întrerupere al replicării celulare se va folosi interferonul atât
tip I cât și cel tip II pentru oprirea dezvoltării sclerozei multiple. Interferonul nu doar că
va interacționa în replicarea celulară a celulelor organismelor (celule tumorale sau
celule din scleroză), dar și în interacțiunea virală, deoarece nu doar că va distruge
acești agenți patogeni, dar va distruge și celulele infectate.
În cazul patologiilor imunitare, ori a leucemiei dar și în alte dereglări imunologice
fie dobândite (HIV) fie congenitale, interferonul va fi folosit ca și imuno-modulator și
imunoreglator.