Sectoarele

instituţionale ale
economiei naţionale

1
Macroeconomia, termen apărut ȋn
1933 și datorat lui Ragnar Frisch,
reprezintă acea componentă a științei
economice care se ocupă cu studiul
structurii, functionalității și
comportamentului de ansamblu al
economiei naționale, axându-se ȋn
principal pe corelațiile și
interdependențele dintre acestea.
2
 Exemple de agregate macroeconomice :
- PNB (produs național brut);
- PIB (produs intern brut);
- șomaj;
- inflație;
- balața comercială;
- balanța de plăți;
- venitu national;
- cererea si oferta agregata. 3
Macroeconomia permite așadar,
observarea fenomenelor la nivel de
grupuri de agenți economici, spre
deosebire de microeconomie care
studiază comportamentul individual al
agenților economici.

4
Agenții economici agregați reprezintă
clase de agenți economici care
ȋndeplinesc funcții similare.
Agregarea se poate face după
criteriul de ramură sau după cel
instituțional.

5
Ramurile agregă unitățile de
producție omogenă care produc
exclusiv un produs sau o gamă de
produse. Ȋncadrarea ȋntr-o anumită
ramură se face prin raportarea la
un nomenclator de produse.

6
Ȋn scopul evidențierii fluxurilor reale și
a celor monetare se realizează gruparea
agenților economici pe sectoare
instituționale.
Se consideră că un agent economic (o
unitate rezidentă) reprezintă o unitate
instituțională dacă dispune de
autonomie ȋn exercitarea funcției sale
principale.
7
Unități rezidente sunt acele
entități care efectuează operațiuni
economice de cel puțin un an pe
teritoriul economic național.

8
Prin teritoriul economic național
se ȋntelege spațiul geografic ȋn
interiorul căruia bunurile
economice circulă liber, inclusiv
zonele libere, apele teritoriale,
spațiul aerian național, enclavele
(ambasade, consulate).

9
SECTOARE INSTITUŢIONALE:
- societăţi financiare;
- societăţi nefinanciare;
- administratii publice;
-instituţii fără scop lucrativ în serviciul
gospodăriilor populaţiei (IFSLSGP);
- menaje (gospodării, familii);
- restul lumii (exteriorul). 10
1) Societăţile financiare: oferă servicii
cu caracter marfar ȋn scopul obținerii de
profit.
Exemplu: bănci (CEC, BNR, etc.), bursa
de valori, societăți de asigurări, firme de
leasing.
Sursa de venituri:comisioane, diferența
dintre dobânzile ȋncasate și dobânzile
plătite (câștigul bancar).
11
2) Societăţile nefinanciare: oferă
bunuri economice (materiale/servicii si
informatii) cu caracter marfar ȋn scopul
obținerii de profit .
Exemplu: persone juridice (firme),
persone fizice autorizate, ȋntreprinderi
individuale/familiale, cooperative.
Surse de venit: ȋncasări obținute din
vânzarea bunurilor economice pe piață. 12
3) Administrații publice: oferă servicii
către populație cu caracter gratuit sau
plată redusă, fiind nonprofit.
Exemplu: primării, școli, spitale,
universități de stat, etc.
Surse de venit: ȋn special venituri
alocate de la bugetul de stat, dar se pot
și autofinanța.
13
4) Instituţii fără scop lucrativ în serviciul
gospodăriilor populaţiei (administrațiile
private): oferă servicii către populație cu
caracter gratuit sau plată redusă, fiind
nonprofit.
Exemplu:ONG-uri(organizații
nonguvernamentale – fundații, asociații),
sindicate.
Surse de venit: contribuții benevole (donații,
sponsorizări).
14
5)Menajele – consumă bunuri
economice ȋn scopul satisfacerii
nevoilor nelimitate.
Surse de venit: venituri de pe urma
factorilor de producție oferiți pe piață
(salarii, rente, dobânzi, dividende),
transferuri fară echivalent (ajutoare
sociale, pensii, ajutoare de șomaj,
alocații pentru copii). 15
6) Restul lumii – agenții economici din
exteriorul țării care au relații
economice cu agenții economici
rezidenți ȋntr-o economie națională
analizată.

16
=> 1+2 = producători de piaţă
3+4 = producători nonpiaţă
5 = consumatori
6 = consumatori/producători.

17