Astăzi, când varietatea produselor este foarte mare, garanţia calităţii este cu atât mai

importantă cu cât reprezintă şi un factor concurenţial demn de luat în consideraţie. Producătorul

garantează calitatea în mod direct pe tot parcursul termenului de valabilitate, în aceasta perioadă
urmând ca marfa, ambalată, transportată, manipulată şi păstrată conform prescripţiilor, să îşi
păstreze nemodificată calitatea iniţială. Din punctul de vedere al producătorului, asumarea
garanţiei înseamnă un mare risc deoarece orice neconformitate nedepistată la timp poate
compromite producţia, calitatea şi deci prestigiul firmei .
Garanţia calităţii produselor alimentare şi expresiile uzuale: „termen de valabilitate“,
„data limită de consum”, „data durabilităţii minimale“ constituie un act important al relaţiei
agent economic – consumator.
În funcţie de modificările care au loc în timp datorită diverşilor factori – temperatură,
umiditatea relativă a aerului, radiaţii, microorganisme etc. – s-au făcut cercetări experimentale,
pentru fiecare produs alimentar stabilindu - se o perioadă minimă de garanţie a calităţii în condiţii
prescrise.
Pentru prima data în Hotarârea de Guvern nr. 784/1996 (abrogată în prezent), pentru
produsele alimentare s-a definit termenul de valabilitate, definiţie reluată şi îmbunătăţită în
O.G. nr. 58/2000, ca fiind „limita de timp stabilită de către producător, până la care un produs
perisabil sau un produs care în scurt timp prezintă un pericol imediat pentru sănătatea
consumatorului, îşi păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost respectate condiţiile de
transport, manipulare, depozitare şi consum“.
Prin urmare, termenul de valabilitate al produselor alimentare trebuie să cuprindă întregul
parcurs al circulaţiei tehnico-economice al acestora, avându-se în vedere ca alimentul se află în
păstrare începând cu terminarea procesului de producţie, fie că parcursul se desfăşoară pe traseul
scurt, de la producător la consumatorul final, trecând numai prin unităţile en detail, fie pe traseul
lung, la care se adaugă şi societatea comercială en gros.
În anul 1999, prin Hotarârea Guvernului României nr.953 care modifică şi completează
H.G.784/1996, se introduce termenul „data durabilităţii minimale“, definit ca fiind „data până
Cod :
Data :
Pag
Ediţia
Revizia

la care produsele alimentare îşi păstrează caracteristicile specifice, în condiţii de depozitare

corespunzătoare”. O condiţie ce se impune produselor alimentare la care garanţia se exprimă prin
data durabilităţii minimale este de a nu fi periculoase nici după expirarea acesteia.
Pe eticheta sau ambalajul mărfii alimentare, data durabilităţii minimale / termenul de
valabilitate poate fi redată :
- în cazul produselor care au un grad ridicat de perisabilitate şi pot pune în pericol
sănătatea omului, se precizează data limită de consum, indicându-se clar, într-o formă
cronologică necodificată, în ordine, ziua şi luna sau ziua, luna şi anul, precedat de menţiunea:
„a se consuma până la data de ...” sau „ expiră la data de...”. După expirarea datei menţionate
produsul este retras de la vânzare, prezentând riscul de alterare (produse din carne, lapte, produse
lactate, preparate din peste etc.).
- în cazul altor produse (conserve, cafea, ceai, s.a.) se precizează limita optimă de consum,
precedată de menţiunea: „a se consuma de preferinţă înainte de...” sau „ a se consuma de
preferinţă până la sfârşitul...”. După aceasta dată, producătorul nu mai garantează asupra
caracteristicilor gustative şi nutriţionale ale produsului, dar acesta poate fi consumat, dacă a fost
păstrat corespunzător.
- pentru alimentele a căror durabilitate este mai mare de 3 luni, dar mai mică de 18 luni,
este suficient să se indice luna şi anul;
- pentru cele a căror durabilitate este mai mare de 18 luni este suficient să se indice anul.
Termenul de valabilitate stabilit experimental de către fabricant în condiţii prescrise, este
mai mic decât durabilitatea produsului alimentar.
Durabilitatea reprezintă intervalul de timp - ore, zile, săptămâni, luni sau ani – scurs de
la data fabricaţiei în care marfa alimentară îşi menţine în totalitate însuşirile de calitate prescrise
cu condiţia respectării modalităţilor de ambalare şi păstrare menţionate în documentaţiile tehnice.
Durabilitatea este, în general, mai mare decât termenul de valabilitate, în primul rând datorită
producătorilor, care luându-şi o marjă de siguranţă, îşi asigură răspunderea juridică în cadrul
contractelor de livrare.
Durabilitatea nu trebuie confundată cu consumabilitatea alimentului, care reprezintă
intervalul de timp (ore, zile, săptămâni, luni, ani ) scurs de la data fabricaţiei în care acesta este
apt pentru consumul uman, chiar dacă nu-şi menţine nivelul însuşirilor de calitate prescrise.
Între cele trei noţiuni de bază folosite pentru exprimarea siguranţei în consum a mărfurilor
alimentare se stabileşte o relaţie bine definită pe care producătorul şi comerciantul şi-o asumă şi
anume: termenul de valabilitate este mai mic decât durabilitatea, care la rândul ei este mai mică
decât consumabilitatea produsului alimentar.
Modul în care sunt urmărite probele în vederea determinării caracteristicilor de calitate
este una din condiţiile importante pentru stabilirea termenului de valabilitate.
În general, eşantioane se iau din loturile de produse după anumite procedee statistice
capabile să le confere caracter de reprezentativitate, adicaă să posede caracteristicile medii ale
produselor din lot. Această cerinţă se îndeplineşte stabilind în mod corect mărimea eşantionului,
în funcţie de dimensiunea lotului şi extragând probele în aşa fel încât să se acorde tuturor

Cod :
Data :
Pag
Ediţia
Revizia

exemplarelor lotului o şansă egală de a fi extrase. De asemenea, cu cât volumul eşantionului este
mai ridicat, cu atât concluziile finale vor fi mai aproape de realitate. Nu totdeauna însă obţinerea
unui eşantion de volum relativ mare este posibilă, iar dacă este posibilă, nu înseamnă că este şi
economică. Din acest motiv cel mai adesea se lucrează cu eşantioane de volum redus, verificarea
fiind puţin costisitoare, dar se lucrează cu personal calificat.

5. PROCEDURI
Verificarea caracteristicilor de calitate se poate face prin:
a. Schema de verificare pe baza unui eşantion din lot, ale cărui exemplare se verifică
bucată cu bucată. Pentru determinarea termenului de valabilitate, această verificare este indicată,
deoarece se pot examina simultan toate exemplarele pe perioada de timp necesară pentru
obţinerea unor rezultate semnificative;
 b. Schema de verificare pe baza a doua eşantioane permite posibilitatea prelevării şi celui
de-al doilea eşantion, în funcţie de informaţia furnizată de primul. În general aceasta verificare se
face atunci când datele obţinute în prima etapa nu sunt edificatoare.
c. Schema de verificare pe baza unor eşantioane multiple reprezintă modalitatea de
eşantionare care presupune posibilitatea prelevării până la şapte eşantioane succesive, decizia de
prelevare a fiecărui eşantion în plus fiind luată de informaţiile furnizate de eşantioanele
anterioare. În raport cu celelalte scheme de verificare, aceasta are avantajul examinării unui
număr mediu de exemplare mai scăzut, pentru o eficacitate egală a verificarii şi necesită personal
calificat.
Deoarece mărfurile alimentare sunt complexe şi într-o gamă extrem de variată,
producătorii, în stabilirea termenului de valabilitate îmbină metoda experimentală (de laborator),
metodele expertizei merceologice (cu jurii de experţi în mărfuri) cu metode statistico-matematice
(fişele calităţii, fişa defectelor, diagrama Paretto, metode grafice de analiză a calităţii). În
stabilirea corectă a calitătii pentru determinarea termenului de valabilitate este necesară analiza
comparativă a indicatorilor de calitate reali, variabili în timp, cu cei prescrişi, constanţi.
- termenul de valabilitate este o informaţie care interesează pe client şi trebuie înscris în mesajul
informaţional al etichetei la loc vizibil;
- pentru acordarea termenului de valabilitate producătorul trebuie să aibă în vedere stabilizarea
caracteristicilor de calitate care pot influenţa decizia de cumpărare, avându-se în vedere că
proprietăţile senzoriale sunt primele pe care clienţii le percep în momentul cumpărării şi
consumului;
- modalităţile de păstrare trebuie specificate clar de către producător pentru fiecare sortiment în
parte, pentru a se elimina riscurile asociate mărfurilor alimentare care nu ţin de procesul de
producţie;
- producătorii trebuie să dezvolte conceptul calităţii garantate pentru produsele comercializate ca
factor concurenţial demn de luat în seamă.