P age |1

LIMBA ROMÂNĂ
PENTRU TOŢI

VOL.5

MANEA ADRIAN
 P age |2

Copyright © 2022 by Manea Adrian

KOBO eBook
Vol.5 – eISBN – 1230005373215 – Jan. 2022
Smashwords eBook
Romana – Book V - ISBN-13: 9780463823804 – Jan. 2022

All rights reserved. This book or any portion thereof may not be reproduced or used in any
manner whatsoever without the express written permission of the publisher except for the use
of brief quotations in a book review or scholarly journal.

First Printing: 2022

=(seria – Nivelele limbii
Nivelul morfologic)
ISBN
 P age |3

Contents

Cap. 4 – Organizarea internă a semnelor lingvistice ........................................................................... 7

4.1. - STRUCTURI LINGVISTICE........................................................................................................ 8

4.1.1. – Cuvînt-primar. ............................................................................................................. 12
4.1.2. - AFIXE............................................................................................................................ 14
4.1.3. - SUBFIXE ....................................................................................................................... 16
 P age |4

4.2. - COARTICULAŢIA .................................................................................................................. 19

Cuvintele zero-silabice......................................................................................... 20
Cuvinte autonome ................................................................................................ 21
4.2.1.– Modificările fonetice .................................................................................................... 23
Subfixe ................................................................................................................ 23
Literă diacritică ................................................................................................... 24
4.2.2. - Superfix = Intonaţia ...................................................................................................... 28
4.2.3. – Subfixul şi cratima ....................................................................................................... 29
4.3. –SEGMENTE ale lanţului vorbirii ............................................................................................ 33
4.3.1. - SUBFIXE ....................................................................................................................... 37
4.3.2. - Apariţia unui sunet de legătură .................................................................................... 38
4.3.2.1. –Subfixe în cuvinte compuse (închise sau cratimice) ................................... 39
4.3.2.2. –Subfixe între pseudoprefixe şi rădăcina cuvîntului ..................................... 40
4.3.2.3. - Subfixe între prefixe şi rădăcina cuvîntului ............................................... 41
4.3.2.4.=ACORDUL DE SONORITATE ................................................................ 42
4.3.2.5. -Subfixe între rădăcina cuvîntului şi sufixoide ............................................. 45
CUVINTE AFIXOIDALE ................................................................................... 46
4.3.2.6. -Subfixe între rădăcina cuvîntului şi sufixe .................................................. 47
4.3.2.7. -Subfixe între sufixe cumulate ..................................................................... 52
4.3.2.8. -Subfixe între rădăcină şi sufixe gramaticale (=FLEXEM) .......................... 52
4.3.3. -SUBFIX + FLEXEM .......................................................................................................... 53
4.3.4. Tipuri flexionare ............................................................................................................. 55
Flexiunea neregulată ............................................................................................ 56
FLEXIUNE INVARIABILĂ ............................................................................... 57
FLEXIUNE SINTETICĂ .................................................................................... 57
Flexiunea sintetică PRIMARĂ ............................................................................. 57
4.4.- Alternanţe fonetice.............................................................................................................. 63
4.4.1. - SUBFIXE şi/sau ALTERNANŢE FONETICE ........................................................................ 68
4.4.2.- Alternanţe fonetice vocalice.......................................................................................... 70
4.4.3.-Alternanţe fonetice consonantice .................................................................................. 75
5. FLEXIUNEA .............................................................................................................................. 88

5.1. - FLEXIUNEA SINTETICĂ ....................................................................................................... 103

5.2. - Flexiunea sintetică primară. .............................................................................................. 106
5.3. - Categorii gramaticale cu forme sintetice ........................................................................... 110
5.4. – Inventarul de flexeme ...................................................................................................... 120
5.5. - Sistemul flexemelor sintetice din limba romănă. ............................................................... 130
 P age |5

6. Tipuri de flexiune sintetică primară............................................................................................ 141

6.1. – Flexiunea sintetică primară – Vocale de bază.................................................................... 141

TIPURI DE FLEXIUNE SINTETICĂ PRIMARĂ .............................................................................. 151
T - 1 – Vocale ........................................................................................................ 153
T - 2 – semivocala - u ............................................................................................ 154
T - 3 – semivocală – i ............................................................................................ 154
T - 4 – L, R, M, N .................................................................................................. 155
T - 5 – consoane .................................................................................................... 156
T - 6 – D, T, Z, S ................................................................................................... 157
T - 7 – Sc, şc, St, Ṣt => ştị ..................................................................................... 159
T - 8 – C, G => ci, gi ............................................................................................. 160
T - 9 – Ci, Gi, CHI, GHI ........................................................................................ 161
6.1.1. – T - 1 ........................................................................................................................... 163
T - 1 – T - 2 – T - 3................................................................................................................... 164
6.1.1.1. - T – 1 - 1 = U - I - Ă - E – vocale – .......................................................... 165
1 - ALTERNANŢE VOCALICE FINALE ............................................................ 169
6.1.1.2. – T - 1 – 2 - ............................................................................................... 176
6.1.1.2. - T - 1 - 2 - vocale - +URI ........................................................................ 177
6.1.1.2.a - T – 1 – 2................................................................................................ 178
6.1.1.2.b - T - 1 - 2 -vocală finală - O ..................................................................... 179
6.1.1.2.c - T - 1 - 2 – [I] ......................................................................................... 182
6.1.1.2.d - T - 1 – 2 - Abrevieri - + URI ................................................................. 186
6.1.1.2.e - T - 1 - 2 Substantivate – +URI.............................................................. 187
6.1.1.3. - T - 1 – 3 (F)sg – LUNTRE – (pl.) LUNTRE ........................................... 188
6.1.1.4. - T - 1 – 4 - continu-U –– conti- nuĭ – continu-Ă - continu-E ..................... 190
6.1.1.5. - T - 1 – 5 - roş(i)u – roşie – (pl.-M = F) roşii ............................................ 193
6.1.2. – T – 2 .......................................................................................................................... 195
6.1.2.1. - T - 2 – 1 – ău – ăi – A – A-LE ................................................................. 197
6.1.2.2. - T - 2 – 2 - ău - ăi – ea – e-le .................................................................... 206
6.1.2.3.a - T - 2 – 3 - eu - ei – ea – e-le................................................................... 208
6.1.2.3.b - T – 2 –3 - /ŭ/ - /ĭ/ - /ĭA/ – E-LE ............................................................ 209
6.1.2.4. – T – 2 – 4 – verbe neregulate [cadranul IV – e-ĭE] .................................. 211
6.1.2.5.a – T – 2 – 5 – [cadranul III = cadranul IV – a-ĭE] ..................................... 215
6.1.2.5.b – T – 2 – 5 – -ău – ăi - [cadranul III – a-ĭE] / [cadranul IV – ĂI]............. 233
=Probleme legate de SCRIEREA unor flexeme.................................................. 240
=Probleme legate de flexiunea variantelor.......................................................... 244
 P age |6

6.1.2.6.a – T – 2 –6 - /ŭ/ - /ĭ/ - /e-ĭE/ = /e-ĭE/ [zeu] (Fem.) ze-ie ............................. 248
6.1.2.6.b – T – 2 –6 - /ŭ/ - /ĭ/ - –che-ĭE/ - (pl.) cheĭ/ ............................................... 254
6.1.2.7.a - T – 2 – 7 - a-teu – a-tei - ate-E –– ate-E ................................................. 255
6.1.2.7.b - T – 2 – 7 - eu – ei - ale-E –– alei ........................................................... 260
6.1.2.8.a – T – 2 – 8- scriu – scrii – scri-E = scri-E ................................................ 262
6.1.2.8.b - T – 2 – 8 - Viu – vii – vi-E – vii ............................................................ 264
6.1.2.9.a - T – 2 – 9 - îu – îi – î-ie – î-ie ................................................................. 272
6.1.2.9.b - T – 2 – 9 - mo-lîu – mo-lîi – (F) – molî-iE – mo-lîi ............................... 273
6.1.2.10.a – T – 2 – 10 - (III = IV) No-uă = no-uă // -/a-uĂ/ ................................... 275
Neutre singular‚’-ău’’ ........................................................................................ 277
6.1.2.10.b - T – 2 – 10 - Ou – oi - O-uĂ – Oi - +Ri ............................................... 280
 P age |7

Cap. 4 – Organizarea internă a semnelor lingvistice

Organizarea semantică şi organizarea morfematică a cuvîntului pot fi studiate împreună.
Orice definiție a cuvântului trebuie să țină cont de trăsăturile lui esențiale: autonomia și
interdependența între formă și conținut. Pe baza acestor caracteristici, cuvântul ar putea fi
definit simplu ca o structură fonică autonomă, care are asociat un sens și poate să
îndeplinească o funcție în comunicare.
Atunci când cuvintele sunt monosemantice prezintă exclusiv un sens denotativ. Când sunt
polisemantice, prezintă tot un singur sens denotativ, dar, spre deosebire de cele
monosemantice, dezvoltă și alte sensuri conotative.
În funcție de punctele de vedere din care privim sensul, avem de-a face cu diferite tipuri de
sens:
- când ținem cont de natura sensului avem sens denotativ și sens conotativ;
- când vorbim despre apariția sensurilor la un cuvânt polisemantic, avem un sens
primar (etimologic) și sensuri derivate;
- când privim sensul din perspectiva importanței funcționale a sensurilor, avem sens
principal și sens secundar;
- când ținem cont de legătura dintre sensul cuvântului și obiectul pe care-l denumește,
avem sens propriu și sens figurat https://lexicologialimbiiromane.ro/semantica/sensul-
cuvintelor/
Structura morfematică a cuvântului înseamnă prezentarea structurii cuvântului din
perspectiva formei și identificarea unităților minimale cu conținut (semnificație) din
alcătuirea cuvintelor, numite morfeme. Identificarea morfemelor pune în evidență structura
morfematică a cuvintelor.
Analizarea structurii morfematice a cuvintelor se face cu ajutorul unor concepte precum:
rădăcină, radical, temă, afix, sufix, prefix; cuvânt de bază (cuvânt bază), bază de derivare.
https://lexicologialimbiiromane.ro/morfonemia/structura-morfematica-a-cuvintelor/
 P age |8

4.1. - STRUCTURI LINGVISTICE

Sistemul lingvistic este compus din unităţi care fac parte dintr-o structură comună cu o
ierarhie strictă. Structura unei limbi poate fi considerată ca un set de relații logice și legături
între unitățile de limbă.
În concepţia lui Saussure, nivelurile principale sunt nivelurile sistemului lingvistic (numite și
subsisteme). Acestea includ unități lingvistice omogene. Fiecare nivel are un set de reguli
proprii, conform cărora se construiește clasificarea sa. Într-un singur nivel, unitățile intră într-
o relație. În același timp, elementele de diferite nivele se pot lega unul de celălalt. Lingviştii
identifică mai multe niveluri: nivelul fonematic, nivelul lexical, nivelul morfemic, nivelul
sintactic, nivelul dialogului, nivelul stilistic.
‘’ Fenomenul fundamental pentru construirea unui sistem lingvistic este segmentarea fluxului
de vorbire. Începutul său este alocarea de fraze sau declarații. Ele joacă rolul de unități
comunicative. În sistemul lingvistic, fluxul de vorbire corespunde nivelului sintactic. A doua
etapă a segmentării este împărțirea declarațiilor. Drept urmare, ea formează forme de cuvinte.
Ele combină funcțiile neuniforme - relaționale, derivative, nominative. Formele de cuvinte
sunt identificate prin cuvinte sau lexeme.’’
Sursă: https://olnafu.ru/formare/190369-care-este-sistemul-lingvistic-şi-structura.html
[Termenul ‘’unitate lingvistică’’:
=IDIOM, idiomuri, s. n. Termen general care denumeste o unitate lingvistica (limba, dialect
sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
=GRAI, graiuri, s. n. . 4. unitate lingvistica subordonata dialectului, caracteristica pentru o
regiune mai putin intinsa; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorba, cuvant. – Din grai (derivat regresiv).
GLOSEM s.n. (Lingv.) Cea mai mica unitate lingvistica care, in terminologia glosematica,
este capabila a servi ca suport unei semnificatii. [< fr. glosseme].
ASEMANTIC, -A adj. (despre unitati lingvistice) lipsit de sens.
MONEM s.n. (Lingv.) Cea mai mica unitate lingvistica dotata cu semnificatie. [< fr.
moneme].
În planul expresiei avem a face cu fonemele, care sunt unităţi alcătuite din elemente
aparţinând nivelului imediat inferior, adică din trăsături distinctive. În planul conţinutului,
unităţile, la rândul lor, sunt alcătuite din trăsături distinctive semantice (seme). Pentru a
desemna aceste unităţi ca fascicule de seme, se foloseşte adesea termenul de semantem.
În timp ce fonemele sunt mai mult sau mai puţin pe acelaşi plan, ca natură şi ca mod de
organizare a trăsăturilor, semantemele cuprind trăsături foarte diferite, având diverse grade de
abstractizare.
Se disting două mari categorii de astfel de trăsături semantice: lexicale şi gramaticale.
IV. SISTEMUL LINGVISTIC. STRATIFICAREA LIMBII. (cf. Elena SLAVE)
ierarhia nivelelor limbii se prezintă schematic astfel:
 P age |9

Toate unităţile lingvistice din limba română sunt compuse din 2 tipuri de elemente
constitutive:
- Un element principal, central, obligatoriu;
- Şi un număr variabil de elemente secundare, periferice, opţionale.
În funcţie de POZIŢIA elementelor periferice faţă de elementul central avem mai multe tipuri
de structuri lingvistice. Enumerarea tipurilor de structuri este exemplificată cu tipuri de silabe
(dar vezi şi INTONEME):
1. Structură mono - /- V - /
2. Structură ascendentă, atunci cînd elementul periferic este antepus, precede elementul
central - / -CV- / [↗] (=silabă deschisă)
3. Structură descendentă, atunci cînd elemental periferic succeed, este postpus după
elemental central / -VC -/ [↘] (=silabă închisă)
4. Structură mixtă / - CVC- / [↗↘].
Comparînd cele 4 tipuri de structuri care funcţionează
-la nivelul lexical,
-şi la nivelul grammatical al limbii,
putem face următoarea analogie: toate elementele periferice pot fi definite cu termenul de
AFIXE ( afixe lexicale şi afixe gramaticale). Unităţile lingvistice de la nivel lexical [Teoria
lui Saussure despre semnul lingvistic, ca asociere prin gândire a unui semnificant (imaginea
mintală, vizuală sau auditivă a unui cuvânt) și a unui semnificat (concept, adică reprezentarea
mentală a unui lucru). Limbajul selectează simultan un semnificant – dintr-o masă informă de
sunete – și un concept – dintr-o masă informă de percepte.), LEXEME, înregistrate în
inventarul vocabularului limbii, la forma lor de dicţionar) şi unităţile lingvistice de la nivel
grammatical (GRAMEME), au structuri comparabile.

[vezi cap. 3.2.4. – Structura morfologică a cuvintelor]

 P a g e | 10

1 - Cuvinte care au o structură mono.

La nivel lexical, ele nu au nici un affix lexical. Orice cuvînt are, în mod obligatoriu, o
RĂDĂCINĂ, (=Un element principal, central, obligatoriu), care este purtătoarea sensului
lexical. Rădăcina cuvîntului este elementul comun mai multor cuvinte cu sens înrudit şi cu o
origine etimologică unică. Cuvintele care au aceeaşi radăcină alcătuiesc o familie de cuvinte.
Din punct de vedere morphologic rădăcina nu este un element analizabil, nefiind purtătoare
de sensuri gramaticale. Rădăcina este elementul constant, care nu se modifică, şi reprezintă
baza oricărei structuri lingvistice. Rădăcina formează singură cuvîntul. La multe cuvinte
flexibile, rădăcina nu constituie singură un cuvînt la starea lui de dicţionar; la aceeaşi
rădăcină se pot adăuga diferite afixe lexicale. Cu ajutorul acestor afixe lexicale se formează
cuvinte noi, înregistrate în dicţionarul limbii. Forma de bază a cuvintelor (=forma de
dicţionar) reprezintă diversificarea sensurilor lexicale în clase de cuvinte. Dicţionarul
menţionează apartenenţa fiecărui cuvînt înregistrat la una din cele 10 clase de cuvinte (=părţi
de vorbire).
La nivel morphologic, sunt cuvinte care nu au nici un affix grammatical (dar, la forma de
dicţionar, orice cuvînt flexibil are un flexem specific, care indică apartenenţa la clasa de
cuvinte).

2 – Unităţi lingvistice cu o structură ascendentă.

La nivel lexical, afixul lexical este un prefix. Prefixele sunt afixe (sunete sau grupuri de
sunete) care se atașează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt pentru a forma un cuvânt
nou. Spre deosebire de sufixare, prefixarea nu are ca rezultat schimbarea clasei gramaticale a
cuvântului nou format, ci doar schimbarea sensului acestuia. Derivarea cu prefixe (în limba
română sunt aprox. 100 de prefixe) este funcţională la toate părţile de vorbire flexibile,
acelaşi prefix putînd precede diferite teme lexicale.
La nivel morphologic, afixul grammatical este un auxiliar morphologic care precede cuvîntul-
bază şi marchează diferite categorii gramaticale. Aceste instrumente gramaticale care apar la
flexiunea analitică pentru a exprima categorii gramaticale distincte pot fi încadrate generic în
clasa flexemelor analitice. Acelaşi flexem analitic precede diferite teme flexionare pentru a
exprima aceeaşi categorie gramaticală (ex. diateza pasivă, modurile conditional-optativ,
conjunctiv şi forma negative a modului imperative, timpuri ale viitorului; declinarea cu
articole proclitice, cazul genitiv analitic, etc. Interogativele au o structură ascendentă.

3- Unităţi lingvistice cu o structură descendentă.

La nivel lexical, afixul este un suffix lexical. Derivarea cu sufixe este funcţională la toate
părţile de vorbire. După morfologia cuvintelor rezultate, sufixele sunt: substantivale,
adjectivale, verbale, pronominale, numerale, adverbiale. (sunt menţionate şi sufixe pentru
interjecţii: aoleo – aolică !)-ică) Sufixele se ataşează la sfîrşitul cuvîntului, formînd corp
comun cu acesta. Sufixele sunt afixe (sunete sau grupuri de sunete) care se adaugă după
rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi.
sufix adăugat la rădăcina unui cuvânt: grădină – grădinar (grădin- + -ar)
sufix adăugat la tema unui cuvânt: grădinar – grădinărie (grădinar + -ie)
Adăugarea succesivă de sufixe la rădăcină sau la tema unui cuvânt se numește dublă sufixare.
La nivel morphologic, afixul grammatical care se ataşează la sfîrşitul cuvîntului/temei
flexionare şi formează corp comun cu acesta este un FLEXEM. Inventarul flexemelor cu care
se realizează flexiunea sintetică cuprinde toate fonemele limbii române. (vezi : 3.2.4.1. –
 P a g e | 11

Inventarul de FLEXEME SINTETICE PRIMARE - Am inclus într-un tabel unic toate

fonemele limbii române situate în poziţie FINALĂ de cuvînt (flexibil). Forma de bază a
cuvintelor flexibile din dicţionar suferă modificări în timpul vorbirii. FLEXEMELE
SINTETICE participă la realizarea flexiunii sintetice, realizînd un system flexionar unic, atît
pentru toate declinările cît şi pentru toate conjugările.
Flexemele sunt partial definite cu diferiţi termeni: flective, termenul de ‘’flex’’ (=flexiunea
unei forme verbale finite - DSL), desinenţe, sufixe gramaticale.
Sufixele gramaticale servesc la exprimarea unor categorii gramaticale precum modul și
timpul.
mod participiu: amintit (-it), auzit (-it), fugit (-it)
mod gerunziu: amintind (-ind), auzind (-ind), fugind (-ind), trecînd (-înd)
timpul mai mult ca perfect: amintise (-se), auzise (-se), fugise (-se).
Spre deosebire de flexemele analitice, care sunt proclitice şi preced cuvîntul, dar nu fac corp
comun cu acesta, toate flexemele sintetice sunt enclitice, şi se ataşează la sfîrşitul cuvîntului,
făcînd corp comun cu acesta.
TOATE sufixele lexicale se termină cu un fonem final (vocală sau consoană) care este de fapt
un flexem sintetic. Sufixele gramaticale modale [sufix modal gerunzial, suffix modal
participial, suffix infinitival] – şi sufixele gramaticale temporale [[-usem din trecusem (-u-
sufixul perfectului, -se- sufixul mai mult ca perfectului și m desinența persoanei I singular ],
pot îndeplini funcţia de flexem sintetic numai în anumite circumstanţe. Pentru a putea
îndeplini funcţia de flexem sintetic în cadrul sistemului flexionar al limbii române, flectivele
şi desinenţele ar trebui redefinite, iar termenul de ‘’desinenţă ZERO’’ ar trebui eliminate.
=Definiţia ‚flectivelor’ nu acoperă toată aria cu probleme ridicate de flexibilitate.
 P a g e | 12

4.1.1. – Cuvînt-primar.
Prin simplificare, un cuvînt flexibil este format din două părţi:
- un segment independent, invariabil, (Rădăcina, sau radical) care poate apărea şi de-
sine-stătător (=cuvînt-PRIMAR);
- şi un afix, un segment dependent şi variabil. Un FLECTIV este o unitate morfemică –
(indivizibilă sau divizibilă) – rezultată din prima analiză în constituenți imediați a unui
cuvânt, asemănătoare cu un morfem dependent (poate fi reprezentată prin unul sau mai multe
morfeme dependente) și așezată de obicei după radical (echivalent cu o terminație.
Capacitatea cuvintelor flexibile de a-şi modifica forma în raport cu categoriile gramaticale
specifice (sau comune) în vederea exprimării unor relaţii gramaticale poate fi mai uşor
explicată prin definirea unor FLEXEME.
=Nici definiţia unei desinenţe nu acoperă termenul de FLEXEM.
Se consider că o formă flexionară nu poate avea decît o singură desinenţă. Dimpotrivă, un
flexem care participă la flexiunea sintetică primară devine baza pentru formele flexionare de
la flexiunea sintetică secundară. Atît la flexiunea sintetică cît şi la flexiunea analitică,
desinenţa /=Flexem sintetic primar marchează simultan mai multe categorii gramaticale:
- Număr, gen şi caz la flexiunea nominală;
- Număr şi persoană la flexiunea verbală.
Rădăcina lexicală şi rădăcina flexionară sunt elementele centrale, invariabile, ale nivelului
lexical, respective ale nivelului morphologic. Denumim generic acest element obligatoriu din
organizarea internă a semnelor lingvistice drept formă de bază sau cuvînt-primar.
4- Unităţi lingvistice cu o structură mixtă.
La nivel lexical, prin derivarea parasintetică, elementului central i se adaugă 2 tipuri de
elemente periferice:
- Un affix proclitic, care este un prefix lexical;
- Şi un affix enclitic, care este un suffix lexical.
Forma de bază a cuvintelor compuse din dicţionar poate fi descrisă astfel:
=Cuvînt compus (invariabil) din două rădăcini diferite, sau prin o formă repetitivă; ex.
substantive compuse:gură-cască; papă-lapte; vorbă-lungă; burtă-verde]
█ + █ + -□Ø-
= Cuvînt compus [de tip mixt] la care se modifică desinenţa ultimului element.(ex
bunăvoinţă)
█ + [ █ + --□►]
= Cuvînt compus cu flexiune ‘internă’[ în care se modifică doar desinenţele de gen, număr şi
caz ale primului element din compus: ex. pasărea-liră, calul-de-mare;
sau cînd ultimul element este invariabil în cazul genitiv - ‘floarea-soarelui’
[ █ + -□►] + █
= Cuvînt compus cu flexiune DUBLĂ [substantive compuse în care se declină ambele
elemente, dar numai primul element se articulează hotărît: capra-neagră, buna-credinţă,
reaua-voinţă]
[ █ +- □►] + [ █ +- □►-]
La nivel morphologic, avem mai multe tipri de flexiune analitică mixtă: [ ∆ = un element
FIX, care precede sau succede
Modul supin nu este variabil, şi forma de participiu este precedată obligatoriu de o prepoziţie
(de, la, pentru)
∆ + █
Şi la exprimarea gradului superlative relative la adverbe avem o situaţie asemănătoare : cel
mai repede
 P a g e | 13

= Modul conjunctiv, timpul prezent, este compus [de tip mixt] la care se modifică desinenţa
ultimului element.Se formează din prezentul indicativului precedat de conjuncţia FIXĂ
‘’să’’.(ex să cînt, să cînţi, să lucreze, să pleci)
∆ + [ █ + --□►]
= Modul conditional-optativ, timpul prezent, se formează cu ajutorul formelor de auxiliary
‘’aş, ai, ar, am, aţi, ar’’ care preced infinitivul verbului de conjugat.
Perfectul condiţionalului –optativ se formează din conditional prezent al verbului ‘’a fi’’ şi
participiului verbului de conjugat (INVARIABIL).
◄-+█
. Modul conjunctiv perfect se formează din conjunctival prezent al verbului ‘’a fi’’, devenit
INVARIABIL, şi participial verbului de conjugat (tot INVARIABIL).
= Faţă de flexiunea analitică mixtă, în care unul din termeni (primul sau al doilea) este FIX
(invariabil), iar celălalt este variabil, avem şi flexiunea analitică dublă, unde ambele
elemente îşi modifică forma (de obicei există un acord între ele).
Exprimarea gradului superlative relative la adjective:
Cel mai frumos / cea mai frumoasă / cei mai frumoşi / cele mai frumoase.
 P a g e | 14

4.1.2. - AFIXE
Dacă vom analiza structura morfologică a cuvintelor, vom observa că modificările care dau
caracterul flexibil al unei părţi de vorbire nu afectează în mod egal şi simultan toate
elementele structurii. În structura unui cuvînt flexibil se pot distinge elementele constante de
elementele variabile. Aceste elemente variabile reprezintă sistemul flexionar al limbii
romăne. În analiza structurii unui cuvînt pot fi distinse elementele cu valoare lexicală, care
exprimă sensuri lexicale, - şi care ajută la îmbogăţirea vocabularului limbii (şi care sunt
inventariate în dicţionar), - de elementele cu valoare gramaticală, cu care se exprimă
sensurile gramaticale şi cu care se realizează întreaga paradigmă flexionară a unui cuvînt.
Afixele cu valoare lexicală ajută la formarea unui cuvînt nou, îmbogăţind vocabularul limbii.
Prefixele şi sufixele sunt afixe lexicale care au un sens lexical minim. Prefixoidele şi
sufixoidele au şi ele un sens lexical minim şi sunt definite tot prin poziţia lor faţă de rădăcină.
Ele au un statut intermediar în system, comparabil cu poziţia semivocalelor în structura
silabei.
Afixele gramaticale – reprezentînd orice instrument grammatical în poziţie proclitică
(prefixală), în poziţie enclitică (sufixală) sau în interiorul unităţii morfologice (INFIX), - ajută
la crearea unei forme flexionare din paradigm unui (singur) cuvînt flexibil. Variabilitatea
formei unui cuvînt faţă de forma lui de bază din dicţionar reprezintă o calitate denumită
FLEXIBILITATE. Flexibilitatea este însuşirea părţilor de vorbire flexibile de a-şi schimba
forma în funcţie de categoriile gramaticale specifice limbii, în vederea exprimării unor
sensuri gramaticale şi a unor relaţii gramaticale. Totalitatea acestor modificări ale formei unui
cuvînt pentru a exprima anumite raporturi gramaticale reprezintă flexiunea.
Un INFIX morphologic este un affix grammatical inserat în interiorul unui cuvînt (de obicei
compus). Acest element formative inserat în interiorul corpului cuvîntului conţine informaţii
despre anumite categorii gramaticale şi marchează diferite sensuri gramaticale. De exemplu,
pronumele de întărire sunt alcătuite din vechile pronume personale ‘’ÎNS’’(u); “”ÎNSĂ’’,
cărora li s-au alipit formele de dativ ale pronumelor personale sau neaccentuate. Pronumele
de întărire se acordă în persoană, gen, număr şi caz cu substantivele sau pronumele pe care le
determină. Este un tip de flexiune analitică exprimînd prin formele pronominale ataşate
categoriile de persoană, număr şi caz. Avem însă şi o formă de flexiune internă care
marchează diferenţele de gen la TOATE PERSOANELE.

[Notă – Gheorghe Constantinescu-Dobridor defineşte astfel termenul de ‘’INFIX’’ –

‘’consoană cu valoare morfologică inserată în rădăcina unui cuvînt. De exemplu consoana
‘’n’’ inserată în rădăcina indo-europeană ‘’jug-‘ (păstrată în lat. jugum, şi în rom. jug) a dat
naştere temei ‘’jung-‘’ care apaRE În lat. ‘’jungere’ –a uni’].
 P a g e | 15

În funcţie de poziţia lor faţă de elementul central al unităţii lingvistice, atît afixele lexicale cît
şi afixele gramaticale pot fi numite: PREFIXE, INFIXE şi POSTFIXE.
Afixele lexicale (prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), au o valoare lexicală minimală.
Morfemele derivative sînt acelea care contribuie la formarea cuvintelor derivate. Ele se pot
atașa unei rădăcini atît ca prefixe cît și ca sufixe. Spre deosebire de morfemele flexionare,
sufixele derivative nu pot fi decît accentuate sau neaccentuate, iar prefixele derivative pot fi
doar neaccentuate. Morfeme derivative asilabice (deci neaccentuabile) nu există, nici ca
prefixe, nici ca sufixe.
Afixele gramaticale au o valoare gramaticală minimală. În timp ce cuvintele flexibile sunt
părţi de vorbire caracterizate prin mai multe categorii gramaticale, FLEXEMELE (=afixe
flexionare) nu pot apărea independente şi au un singur sens grammatical (de obicei). Un
instrument grammatical este un cuvînt care exprimă exclusiv un raport gramatical, o funcţie
gramaticală, un cuvînt care are numai o semnificaţie gramaticală, nu şi una lexicală. Rezultat
al abstractizării şi gramaticalizării cuvintelor, instrumentele gramaticale sunt:
- DESINENŢELE,
- SUFIXELE GRAMATICALE< (FLEXIONARE),
- ARTICOLELE,
- VERBELE AUXILIARE MORFOLOGICE,
- Adverbul de negaţie ‘’nu’’,
- prepozitiile şi conjuncţiile.
 P a g e | 16

4.1.3. - SUBFIXE
În afară de afixe, există, atît la nivel lexical, cît şi la nivel morphologic, o categorie de
SUBFIXE. Acestea sunt elemente fără funcţie lexicală şi fără funcţie morfologică
(flexionară). La nivelul sintaxei, rolul de subfix îl au cuvintele de legătură (acestea nu au
funcţie sintactică.). În afară de părțile de vorbire principale (substantivul, verbul, adjectivul,
pronumele, numeralul, adverbul) mai există niște cuvinte care fac legătura între propoziții sau
între elemente ale aceleiași propoziții. Ele sunt conjuncţii şi prepoziţii.
[NOTĂ; În limba engleză, diferenţa dintre SUFIXELE LEXICALE şi SUFIXELE
GRAMATICALE este comentată în alţi termeni: sufixe derivative (=derivaţionale) şi sufixe
inflecţionale. Afixarea cu afixe derivative se referă la prefixele şi sufixele lexicale. ‘’ A suffix
is a letter or group of letters added at the end of a word which makes a new word.’’.
Unlike derivational morphemes, inflectional morphemes do not change the essential
meaning or the grammatical category of a word. Adjectives stay adjectives, nouns remain
nouns, and verbs stay verbs.
"The difference between derivational and inflectional morphemes is worth emphasizing. An
inflectional morpheme never changes the grammatical category of a word. For example, both
old and older are adjectives. The -er inflection here (from Old English -ra) simply creates a
different version of the adjective. However, a derivational morpheme can change the
grammatical category of a word. The verb teach becomes the noun teacher if we add the
derivational morpheme -er (from Old English -ere). So, the suffix -er in modern English can
be an inflectional morpheme as part of an adjective and also a distinct derivational morpheme
as part of a noun. Just because they look the same (-er) doesn't mean they do the same kind of
work." ("The Study of Language," 3rd ed. Cambridge University Press, 2006)
In English morphology, an inflectional morpheme is a suffix that's added to a word (a noun,
verb, adjective or an adverb) to assign a particular grammatical property to that word, such as
its tense, number, possession, or comparison. Inflectional morphemes in English include the
bound morphemes -s (or -es); 's (or s'); -ed; -en; -er; -est; and -ing.
Cele 8 morfeme de inflexiune legate (în limba română eu le denumesc cu termenul de
FLEXEME sintetice) sunt:
- [-’s] la substantive, marcînd cazul posesiv (genitival);
- [-s /sau –es] - Substantive; plural;
- [-s /sau –es] – Verbe – Persoana a III-a singular, indicativ present;
- [-d; / -ed] - Verbe; indicative, timpul trecut sfirmativ;
- [-d; /-ed] - Verbe; modul participiu trecut;
- [-ing] - verbe; participiu present; modul gerund;
- [-er] – adjective scurte; gradul comparativ de superioritate;
- [-est] – adjective scurte; gradul superlativ relativ.
Spre deosebire de morfemele legate (=FLEXEME SINTETICE, enclitice), în limba engleză
FLEXEMELE ANALITICE, proclitice, sunt definite în termeni asemănători cu
SUBFIXELE: Morfemele gramaticale sau funcționale sunt acele morfeme care constau din
cuvinte funcționale într-o limbă precum prepoziții, determinanți de conjuncție și
pronume…(?) – adică ‘’cuvinte de legătură’’.]
SUBFIXELE sunt elemente fără funcţie lexicală (=fără semnificaţie lexicală), fără funcţie
morfologică (flexionară) (=fără semnificaţie gramaticală), şi fără funcţie sintactică. Ele nu se
confundă cu morfemele derivaţionale sau cu morfemele inflecţionale, deşi, la nivel
propoziţional, sunt considerate morpheme funcţionale, adică cuvinte de legătură (fără sens
grammatical). Sensul denotative este sensul invariabil şi nonsubiectiv, şi reprezintă ceea ce
denumeşte în mod obişnuit un cuvînt.
 P a g e | 17

Aceste cuvinte ( de obicei monosemantice) sunt ZERO CONOTATIVE, şi, desi clasele de
conjuncţii şi prepoziţii sunt inventariate în dicţionarul limbii împreună cu celelalte semne
lingvistice, ele avînd doar sensuri RELAŢIONALE ( nu au sens denominativ, care ia
naştere ca rezultat al denotaţiei, al denumirii obiectelor, nici sensuri connotative (affective).
Din acest punct de vedere instrumentele gramaticale (prepoziţii şi conjuncţii) pot fi
considerate cuvinte monosemantice, deoarece au un singur sens: sensul relaţional. Există şi
unele sensuri relaţionale care pot fi însoţire de sensuri denotative (unele prepoziţii provenite
din adverbe (înaintea, înapoia, împrejurul, dedesubtul), în locuţiunile conjuncţionale cu
adverbe sau în locuţiunile conjuncţionale cu substantive. Aceste cuvinte de relaţie (cuvinte de
legătură) nu au funcţie sintactică, şi doar asigură legătura între părţile de vorbire flexibile,
care au funcţii sintactice de părţi de propoziţie (funcţii principale: subiect şi predicat (şi
numele predicativ); şi funcţii secundare: atribut şi complement. O poziţie sintactică dublu
subordonată o au: atributul circumstantial şi elementul predicativ suplimentar.
Prepozitiile si locutiunile prepozitionale, conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale, nu au
functie sintactica de parte de propozitie ; de aceea , cand se face analiza , se va spune sau se
va scrie fara functie sintactica de parte de propozitie .
[notă;
INTERJECTIA (are doar sens conotativ, afectiv) îndeplineste urmatoarele functii sintactice :
a) subiect : Se aude cip-cirip la geam .
b) predicat verbal : Iata cartea mult dorita si indelung asteptata !
c) nume predicativ : E of si vai in casa lor !
d ) atribut interjectional : Mi-a iesit o mincare tut !
e ) complement direct : Am auzit buf ! pe asfalt !
f ) complement de mod : Si deodata pleosc ! il plezni peste fata .
g ) element predicativ suplimentar : L-a lasat paf !]
Nici un cuvînt = parte de vorbire flexibilă – nu conţine mai mult de un singur sens
denominativ.
Cuvintele monosemantice prezintă doar un singur sens - Sensul denotativ - care este sensul
invariabil şi obligatoriu al oricărui lexem. Sensul denotativ reuneşte elementele semantice
non-subiective, identificabile în afară de context.
În anumite contexte, pot să apară sensurile secundare şi figurate ale semnificatului unui
cuvânt, adică sensuri conotative. Sensurile conotative apar prin producerea unor abateri
subiective de la denotație.Toate tipurile de conotaţii au în comun faptul că se delimitează de
denotaţie şi depind de context. Acest sens particular, afectiv (expresiv) adăugat sensului
denotativ, este numit sens conotativ, şi transformă cuvinte monosemantice în cuvinte
polisemantice.
Toate aceste cuvinte au, pe lîngă sensul lexical, şi un sens grammatical. Sensul (sensurile)
gramaticale sunt reprezentate de categoriile gramaticale ale cuvintelor în diferite contexte,
indifferent de sensurile lor denominative şi connotative.
Toate substantivele comune, toate adjectivele şi toate verbele au exprimate, la forma lor de
bază din dicţionar, un set de sensuri gramaticale. Ultimul fonem din toate aceste cuvinte este
un flexem sintetic primar care marchează simultan mai multe sensuri gramaticale:
- Categoriile gramaticale de gen [diferenţiind prin flexem genul feminine (cu finală
vocalică) de genul masculin/neutru (cu finală consonantică), de număr (de obicei numărul
singular), şi caz (cazul nominative, nearticulat), la flexiunea nominală;
- La flexiunea verbală, flexemul de la forma din dicţionar marchează sufixele modului
infinitiv.
 P a g e | 18

Sunt deci mai multe posibilităţi de distribuire a diferitelor tipuri de sensuri în cuvinte:
=Sens denominative + sens grammatical;
=Sens denominative + sens conotativ + sens grammatical;
=sens apelativ (vocative; interjecţii apelative)
=sens conotativ (afectiv) (interjecţia)
=sens conotativ + sens grammatical (interjecţia);
=sens relational (prepoziţii şi conjuncţii).
Prepoziţiile şi conjuncţiile sunt nişte ‘’pesudofixe’’ care fac legătura între elemente ale
aceleiași propoziții (sintaxa propoziţiei) sau între propoziții în cadrul aceleiaşi fraze (sintaxa
frazei). La nivelul sintaxei, cuvintele de legătură (acestea nu au funcţie sintactică) au rolul de
subfixe.
Această categorie de SUBFIXE apare uneori şi
- la nivel lexical (cu funcţie de sunet de legătură între afixe lexicale – prefixe,
prefixoide, sufixe şi sufixoide, şi rădăcina lexicală), dar şi
- la nivel morphologic (flexionar, cu funcţia de sunet de legătură între afixele
gramaticale – flexeme analitice, sufixe gramaticale şi flexeme sintetice, şi rădăcina
flexionară).
SUBFIXELE reprezintă ‘’sunete de legătură’’ cu funcţie de relaţie. Un subfix poate fi:
- un fenomen de CO-ARTICULARE SEMANTICĂ (pronunţarea împreună a
elementelor componente ale unui cuvînt),
- un fenomen de CO-ARTICULARE MORFOLOGICĂ (pronunţarea împreună a
elementelor componente ale unei forme flexionare), şi
- un fenomen de CO_ARTICULARE SINTACTICĂ (pronunţarea împreună a părţilor
componente ale unei propoziţii sau fraze). Semnele de punctuaţie finale marchează
graphic încetarea unui fenomen de co-articulare şi de întrerupere temporară sau
definitive a fluxului vorbirii. Dar lanţul vorbirii poate continua, chiar şi după liniuţa
de dialog, pentru a marca CO_articularea logică a unei idei, continuarea ei într-o
CON-vorbire.
 P a g e | 19

4.2. - COARTICULAŢIA
Sunetele, ca realitate materială a limbii, nu sînt folosite independent, ci intră în relaţie de
interdependenţă unele cu altele. De exemplu, un cuvînt precum ‘’car-te’’, nu reprezintă o
simplă adiţie succesivă a unor sunete izolate unele de altele, ci un flux sonor complex, în
cadrul căruia diferitele porţiuni ale sunetelor implicate interacţionează. Întru-cît principala
tendinţă în rostirea sunetelor este de a articula cu economie de mişcări, eliminindu-le pe cele
inutile, organele articulatorii acţionează asupra sunetelor implicate în context în aşa fel încît
acestea îşi pot pierde din însuşirile lor. Îmbinarea sunetelor din cadrul unui context sonor,
urmînd tendinţei spre economie, se realizează prin anticiparea articulaţiei/articulaţiilor
următoare, prin contaminarea articulaţiei/articulaţiilor anterioare, determinînd suprapunerea
sau neutralizarea mişcărilor articulatorii incompatibile cu întregul astfel rezultat. Fenomenul
poarta denumirea de coarticulaţie. În accepţia lui Al. Rosetti, "în vorbire, sunetele sunt
înlănţuite unul de altul în aşa fel, încît un sunet începe să fie articulat înainte ca articularea
sunetului precedent să fi luat sfirşit. Acest fenomen poartă numele de coarticulaţie".
Astfel, prin co-articulaţie, se face ACORDUL dintre sunete, atît în interiorul unei silabe, cît şi
între silabe successive. ‘’ Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea
semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie
introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De exemplu cuvintele
deal și real pot fi transcrise fonologic /de+al/, respectiv /re.al/, unde semnul /+/, numit
jonctură silabică, obligă pronunțarea în aceeași silabă a sunetelor. O astfel de echivalare are
însă dezavantajul că trebuie să introducă de asemenea un mod de a deosebi perechi de cuvinte
în care aceleași sunete vocalice formează diftongi ascendenți și descendenți, precum știucă și
știu, pentru a arăta care este vocala purtătoare de accent și care este semivocala.’’.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fonologia_limbii_române
Coarticularea defineşte o realitate a pronunţării sunetelor, din cuvinte şi adesea, în enunţ, a
unui sunet final cu sunetul iniţial al cuvântului următor (= fonetică sintactică). Este vorba de
faptul că un sunet începe să fie articulat înainte ca pronunţia celui dinainte să se încheie (vezi
şi modificări fonetice).
În lanţul vorbirii, domeniul fonic al limbii este continuu.
-Se face o trecere gradate de la un sunet la alt sunet în lanţul lor sintagmatic, astfel încît
momentul final al articulării unui sunet este influenţat de momentul initial al sunetului
următor.
-O trecere gradată se face şi de la o silabă la următoarea silabă din structura aceluiaşi cuvînt.
-Fenomenul de coarticulare poată să apară şi la pronunţarea, în aceeaşi silabă, a două cuvinte
diferite. Dintre tipurile de CLITICE, cel mai des apar formele neaccentuate ale pronumelui
personal şi reflexiv.
ALOFONELE PALATALIZATE apar înaintea vocalelor anterioare ‘’E, I’’, care determină
deplasarea spre palat a momentului final al articulării consoanelor precedente, care se
confundă cu momentul iniţial al articulării vocalei ‘’E sau I.
ALOFONELE LABIALIZATE sunt consoane uşor rotunjite, care apar înaintea vocalelor
posterioare ‘’O, U’’, care determină rotunjirea articulării momentului final al consoanei pe
care îl acoperă caracterul labializat al vocalei care urmează.
Silaba ca secvenţă fonică minimală reprezintă şi structura fonologică de bază în limba
română, ca sintagmă fonologică minimală, existând un raport de dependenţă dintre ea şi
unităţile suprasegmentale (accentul şi intonaţia). În componenţa ei, silaba dispune de un
nucleu, ca element central şi unităţi marginale, de tip consonantic (consoane propriu-zise şi
aşa-numitele semiconsoane sau semivocale).
 P a g e | 20

*În delimitarea regimului acestor unităţi, o interpretare aparte aparţine lui E. Vasiliu care a
introdus conceptul de jonctură silabică prin care se defineşte un „zero consonantic“.
Conceptul a fost folosit în interpretarea fonologică a semivocalelor şi a lui [i] final afonizat..
Acest „zero consonantic“, aşa cum sugerează şi denumirea, este o marcă pentru absenţa
consoanei care condiţionează realizarea vocalică. Silaba fiziologică (sau acustică) nu
corespunde cu cea psihică, fiecare limbă dispunând de un sistem propriu de grupare a
sunetelor în silabe. Ca urmare, silaba fonologică variază de la o limbă la alta şi în virtutea
fonemelor specifice. Prin structura lor, silabele relevă posibilităţile combinatorii dintre vocale
şi consoane existente în fiecare limbă. În funcţie de poziţia acestora, se disting silabe
deschise, terminate în vocală (de ex. ca-re) şi silabe închise, termine în consoane.
-O literă diacritică este un element zero-fonetic. (de exemplu – litera [-i]; în grafemele
complexe CI, GI, CHI, GHI). (l-am notat cu semnul [ɨ ] pe prima coloană a tabelului cu
sistemul de flexeme sintetice din limba română.)
- [ị] final afonizat. Acest „zero consonantic“ l-am notat pe a patra coloană a tabelului cu
semnul [ị], pentru a-l deosebi de semivocala [ĭ].
Cuvintele zero-silabice.
-=Cuvintele ZERO-SILABICE sunt cuvintele conjuncte în context cu alte cuvinte.
Elementele clitice sunt/pot fi ZERO-silabice. https://ro.wikipedia.org/wiki/Clitic
Cliticele sunt cuvinte care din punct de vedere sintactic sunt morfeme libere, dar care se
pronunță împreună cu alte cuvinte. Cliticele atașate la începutul cuvintelor se numesc
proclitice, iar cele atașate la sfârșitul cuvintelor se numesc enclitice. Trebuie remarcat că în
funcție de ortografia specifică a fiecărei limbi cliticele pot fi scrise separat de cuvântul însoțit
sau legate prin cratimă, prin apostrof, prin sudare etc.
Un cuvânt însoțit de un clitic se comportă fonetic ca un cuvânt unic, respectând regulile
limbii respective. De exemplu dacă în acea limbă cuvintele au în mod obligatoriu o singură
silabă accentuată (ca în cazul limbii române) atunci și compusul care include un clitic
respectă această regulă.
În general cliticele au următoarele proprietăți:
Fonetic sunt legate, sintactic sunt libere.
Se pot aplica la expresii sau propoziții.
Nu pot fi incluse într-un enunț fără a fi legate de alte părți ale enunțului.
Adesea au un sens mai degrabă gramatical decât lexical.
Aparțin categoriilor închise de cuvinte, precum pronume, prepoziții, verbe auxiliare sau
conjuncții.
De obicei se atașează la capetele cuvântului, în exteriorul afixelor de derivare sau flexionare.
Se pot atașa la mai multe categorii sintactice.
Fonetic nu sunt accentuate.
Exemple
În limba română un exemplu de enclitice sunt articolele hotărâte: fratele, vulpea, copacilor.
Această caracteristică deosebește limba română de toate celelalte limbi romanice la care
acestea sunt proclitice. Alte cuvinte care devin clitice în limba română sunt formele
nearticulate ale pronumelor personale: le-am citit, prinde-o, etc.
La o parte din limbile romanice (înclusiv limba română) și în câteva limbi slave se constată
existența unor pronume personale care nu înlocuiesc un substantiv ci îl dublează. Semantic,
prezența unor astfel de pronume în propoziție este redundantă. Aceste pronume au
caracteristicile generale ale unor clitice și se numesc clitice de dublare.
În limba română există două categorii de clitice de dublare, în funcție de cazul în care se
găsește substantivul dublat.
 P a g e | 21

Lista de mai jos cuprinde exemple.

Clitic de acuzativ:
N-am văzut-o pe vecina mea astăzi.
Vă întreb pe voi fiindcă știți mai bine.
Clitic de dativ:
Le-am dat și copiilor să guste.
Ție nu-ți dau.
Ambele tipuri de clitice de dublare pot să apară în aceeași propoziție: Gluma asta nu le-am
spus-o și fetelor.
=Apocopa și fluența vorbirii
Pentru a face vorbirea cât mai fluentă, eventual mai rapidă, vorbitorul recurge uneori la
scurtarea unor cuvinte prin apocopă. În această privință sunt de luat în seamă două aspecte:
scurtarea unor cuvinte autonome și scurtarea unor cuvinte neautonome, clitice.
== Cuvinte neautonome
Există și apocopă fenomen de fonetică combinatorie, ce ține de tratarea unor cuvinte ca
făcând parte din cuvântul care îl precede sau îl urmează. Aceste cuvinte sunt clitice, care nu
poartă accent.
O formă de apocopă ce afectează finala vocalică a unor clitice, și este marcată în scris, este
numită eliziune sau elidare. Un asemenea clitic formează un singur cuvânt prozodic cu un
cuvânt cu vocală inițială, de care se leagă, și care poartă accentul. Și eliziunea poate fi un
fenomen standard sau nestandard, iar în standard poate fi obligatorie sau facultativă.
În română, eliziunea este totdeauna standard. Este obligatorie la pronumele personale și
reflexive clitice în contact cu verbul auxiliar a avea, ex. m-am străduit (< mă), s-au înțeles (<
se). Nu este obligatorie de pildă la conjuncția că. Bunăoară, în vorbirea rapidă se zice A zis c-
a terminat lucrarea, dar în una mai lentă – A zis că a terminat
Cuvinte autonome
Unele cuvinte cu sens noțional se scurtează astfel, încât cuvântul rezultat nu se leagă de un
cuvânt învecinat, ci rămâne autonom din punct de vedere prozodic, având o silabă accentuată.
Cuvântul inițial își pierde mai mult sau mai puțin din gradul de folosire, eventual distribuția
variantelor fiind după registrul de limbă.
n română se găsesc apocope de acest gen în varietăți nestandard ale limbii. Cuvinte cu
căderea segmentului de după silaba accentuată există în graiul maramureșean, la vocativul
numelor de persoane comune și proprii (ex. mătu! < mătușă) sau în domeniul verbului, forme
fără sufix la indicativ și la conjunctiv prezent: găzduie vs. găzduiește, să găzduie vs. să
găzduiască; grăie vs. grăiește, să grăie vs. să grăiască. Există și apocope limitate la registrul
familiar, ex. las’ să fie, Un’ te duci?, făr’ să-mi spui, pân’ la tine.
În registrele familiar și popular românești sunt cuvinte scurtate prin apocopă care își
păstrează accentul și sunt legate de cuvântul următor, care, de regulă, nu este accentuat,
formând un singur cuvânt prozodic, ex. ta-tu < tată-tău, sor-ta < soră-ta. Sunt și cazuri în care
ambele cuvinte sunt accentuate, ex. Iac-așa! < Iacă așa! În ortografia românească, apocopa se
marchează prin cratimă sau prin apostrof.
Segmente afectate de apocopă:
Pot fi supuse apocopei sunete singure, vocale sau consoane, și grupuri de sunete care
constituie sau nu o silabă, și chiar mai mult de o silabă.
-Vocală neaccentuată, în special în eliziune: m-am străduit < mă;
-consoană
-Grup de sunete:Un’ te duci? < unde (o silabă);
 P a g e | 22

Modul imperativ –
La tema prezentului se adaugă sufixele prezentului [–a-, -e-, – I-, – î-, specifice fiecărei
conjugări] + + Ţ + ị , litera ;-I redă pronunţarea palatalizată a consoanei precedente. Atunci
cînd se folosesc cu elemente enclitice (duceţi-l, duceţi-vă, duceţi-o; făceţi-mi-l, daţi-vă-ţi; )
formele de imperative plural se termină în ‘-I’ vocalic (‘’finala vechii desinenţe a persoanei a
II-a’’. cf. GLR I, p.265)
Verbele ‘’a pieri şi a sări’’, pe lîngă formele : Pieri!; Sări!, (‘’marcate prin palatalizarea
consoanei finale ‘’R) au la imperativ şi formele regionale ‘’PIEI!; Săi!, în care consoana
finală a rădăcinii a dispărut sub influnţa semivocalei ‘’-ĭ ’
Faţa de ‘’Mergi!; Plîngi!; Taci!, verbele ‘’a zice, a face, a duce’’ au imperativul scurtat:
ZI!; Fă!; Du!.Du-te!, Du-i!,
A aduce – are imperativul ‘’ADU!, vechi ADO!, Adă!, Ad’vin!
A veni – are imperativul VINO!, vechi VINĂ!, reg. INĂ!, ‘IN aoa!.
 P a g e | 23

4.2.1.– Modificările fonetice

*Schimburile datorate propriu-zis coarticulaţiei sunt numite şi schimbări fonetice
combinatorii
Triftongii, ca şi diftongii, se formează şi prin contopirea vocalelor la rostirea conjunctă a
unor cuvinte: te-ai dus, i-oi spune, le-ai văzut; ţi-oi da (îţi voi da)
Eliziunea este un fenomen întâlnit frecvent în cazul joncţiunii dintre prepoziţii, forme atone
ale pronumelui personal sau auxiliare verbale cu diferite părţi de vorbire (articol, verb), fiind
marcată grafic prin cratimă (în pronunţie neputând fi sesizată ca atare). Câteva exemple: cu
un > c-un; mă am > m-am; nu are > n-are; nu a plecat > n-a plecat.
O modificare în funcţie de particularităţile fonetice ale sunetului implicat, cît şi în funcţie de
poziţia lui în segment caracterizează apariţia unor noi sunete prin PROTEZĂ (a Aluneca) sau,
în poziţie finală, prin EPITEZĂ (aiceA – cu valoare deictică). Schimbările fonetice care
constau în adăugarea unui segment sonor la un cuvânt sunt: proteza (la începutul cuvântului),
epenteza (în interiorul cuvântului) și epiteza, numită și paragogă (la sfârșitul cuvântului).
Subfixe
Un SUBFIX nu este un flexem, este un sunet care asigură legătura între pronunţarea
segmentelor lexico-gramaticale ale unui semn lingvistic flexibil.
*Schimburile datorate propriu-zis coarticulaţiei sunt numite şi schimbări fonetice
combinatorii. Aceste modificări fonetice (=SUBFIXE) apar atît la nivel lexical, cît şi la nivel
flexionar (morfologic)
=Nu toate MODIFICĂRILE FONETICE sunt subfixe.
Modificările condiţionate sunt motivate de prezenţa alăturată sau la distanţă a unor sunete
care le influenţează şi le determină ca tip.
Modificările fonetice pot fi urmărite diacronic şi/sau sincronic.
De exemplu, rostirea schimbată a unui sunet la un moment dat (= sincronic), dacă se menţine
în timp, poate fi evaluată apoi şi din perspectivă diacronică (fapt reflectat sugestiv de legile
fonetice). Ţinând seama de valoarea posibilelor schimbări la nivelul limbii, se pot distinge:
(I) Schimbări care afectează sistemul fonologic al limbii;
(II) Schimbări care nu modifică sistemul fonologic al limbii.
Fiecare din cele două categorii, la rândul lor, includ modificări cu caracter general sau
particular şi, respectiv, modificări eliminate în timp şi modificări care reprezintă doar variante
în pronunţie fără afectarea unităţilor fonematice propriu-zise (de ex. rostirea palatală, cea
labială, velară ş.a.).
*Un factor important în apariţia şi evaluarea unei schimbări se leagă de forţa sunetului,
dependentă de mai mulţi factori, esenţiale fiind: poziţia sunetului în segmentul fonic al
cuvântului şi valoarea acestuia în sistemul fonematic (sugerată şi de frecvenţa cu care apare
în structura cuvintelor). Pentru o imagine cât mai elocventă asupra modificărilor întâlnite în
limba română, inclusiv din perspectiva evoluţiei ei, enumerăm şi astfel de schimbări, chiar
dacă acestea nu funcţionează în româna standard-literară de azi:
= o asimilare (cu varianta acomodare);
= o disimilare (cu varianta diferenţiere);
= o anticipare;
= o metateză;
= o contracţie;
= o haplologie;
= o afereză;
= o sincopă;
= o proteză;
 P a g e | 24

= o eliziune;
= o rotacizare;
= o sinereză (= sinizeză);
= o diereză;
= o apocopă;
= o nazalizare (ca propagare);
= o palatalizare (şi muiere);
= o diftongare (ca metafonie);
= o epenteză;
O modificare anume, în funcţie de particularităţile fonetice ale sunetului implicat, de poziţia
lui în segment, de condiţiile de realizare, de efectul obţinut ş.a., poate avea denumiri diferite
(vezi, asimilare / acomodare, epenteză / anaptixă ş.a.).
Pentru studiul SUBFIXELOR, ne interesează în mod deosebit DIFTONGAREA şi
EPENTEZA. Apariţia unui SUBFIX nu reprezintă o problem lexicală sau morfologică, ci o
problemă fonetică. Deoarece este o problemă care ţine de pronunţare, de legăturile dintre
segmentele constitutive ale unui cuvînt şi de legăturile dintre segmentele lanţului vorbirii,
prezenţa unui SUBFIX este de obicei comentată şi analizată la probleme legate de scriere –
ca şi problema SEMNELOR DIACRITICE care însoţesc grafeme, dar nu reprezintă nici un
fonem, şi nici nu sunt semne de punctuaţie.
Literă diacritică
Un SUBFIX nu este un semn diacritic (în sensul definiţiei din limba engleză – ‘’a character
written beside and slightly bellow another character’’, ‘’a subscript sign, letter, or character.
One or more letters or sounds added at the bottom of a word to modify the word's meaning.
These are found in Maya script’’). Un semn diacritic este un semn graphic adăugat la o literă
pentru a indica o diferenţă în pronunţie. Semnele diacritice se plasează de obicei deasupra sau
dedesubtul unei litere şi face parte din corpul literei. În limba română se folosesc 5 litere cu
semne diacritice: Ă, ă – (cu căciuliţă) deasupra; â, Î, î – (cu circumflex) deasupra; ş, Ţ, ţ, Ţ,
(cu virguliţă) dedesubt. Alături de semnele diacritice, în limba romănă putem include şi 2
litere diacritice H şi I, în situaţii speciale.
În diferite situaţii, grupurile/ grafemele complexe ‘’CE, CI, GE, GI, CHE, CHI, GHE,
GHI’’pot nota una sau două sunete:
- Ele reprezintă un singur sunet, dacă în aceeaşi silabă mai există o altă vocală: ceas,
geam, (4 litere, 3 sunete); cea-pă, (5 litere, 4 sunete); gean-tă, ghea-ţă, chea-mă (6
litere, 4 sunete);
- Sau ele reprezintă un singur sunet, dacă formează singure silaba, sau sunt urmate de
consoane: cer, gem (3 litere, 3 sunete), chem, ghem (4 litere, 3 sunete), mer-ge (5
litere, 5 sunete); u-re-che (6 litere, 5 sunete);
- În grupurile ‘’CHE, CHI, GHE, GHI’’ litera ‘’-h-‘’ este totdeauna literă ajutătoare şi
nu reprezintă un sunet. În această situaţie o considerăm o LITERĂ DIACRITICĂ.
- Grupurile de litere /=grafeme complexe ’CE, CI, GE, GI, CHE, CHI, GHE, GHI’ sunt
monovalente. ‘’Cele zece grafeme complexe (+ch; +gh) ale ortografiei actuale au ca
bază fonematică literele ‘’c, g’’, urmate de ‘e’ sau’I’ cu funcţie diacritică, de ‘h’ cu
funcţie diacritică, sau de ‘’h+e, H+I, grup cu funcţie diacritică’’ (G. Beldescu,
Ortografia actuală a limbii române, Bucureşti, 1985, p.59)
Se observă că după consoanele /k’, g’, č, ğ/ (adică după grupurile de litere prin care
acestea sunt notate) nu există niciodată diftongi ascendenți și nici triftongi.
 P a g e | 25

Ceea ce pare a fi semivocalele ‘E sau I’ sunt, de fapt, litere ajutătoare, fără valoare
fonetică:

= / č / ceară (ča-ră – 4 sunete), cioară (čoa-ră – cinci sunete), ciuperci (ču-perč – șase
sunete), duci (3 sunete);
=/ ğ / geam (ğam – trei sunete),
= / k’ / chiar (k’ar – trei sunete), cheamă (k’a-mă – patru sunete), șchioapă (șk’oa-pă
– șase sunete), ochioasă (o-k’oa-să – șase sunete),
= / g’ / gheară (g’a-ră – patru sunete), hiat- ghiaur (g’a-ur – patru sunete), ghiozdan
(g’oz-dan – șase sunete), unghi (3 sunete).
Prezenţa literelor diacritice în aceste context poate fi definită şi cu alţi termeni:
- Un DIGRAF este un grup de 2 litere (CE, CI, GE, GI) care notează un singur fonem,
a două literă (E sau I) fiind literă ajutătoare, fără valoare fonetică.
- Un TRIGRAF este un grup de 3 litere (CHE, CHI, GHE, GHI) care notează un singur
fonem, a treia literă (E sau I) fiind literă ajutătoare, fără valoare fonetică. Litera ‘’-h-‘’
intercalată în trigraf este întotdeauna literă ajutătoare şi nu reprezintă un sunet.
Literele ajutătoare menţionate sunt parte din sistemul de semne diacritice al limbii
române.
Litera ‘’I’’ din alfabetul limbii române reprezintă în scris 4 situaţii diferite:
1. – Vocala ‘’I’’ (ex. ZI – (pl.) ZI-LE; (pl) miniştrI;
2. – Semivocala ‘’I ‘’ /ĭ/ (ex. puĭ; tu spuĭ; bou – (pl.) boĭ; vale – (pl) văĭ;
3. – ‘’I’’ ZERO = ‘’I’’ Final asilabic [ ị ] (ex. frate – (pl) fraţị ; soră – (pl) su-rorị;
4. – ‘’I ‘’ literă diacritică, semn diacritic ajutător în scrierea grafemelor complexe / ɨ /
În sistemul de FLEXEME al limbii române, (vezi rîndurile 14 şi 15) consoanele / k’, g’, č, ğ/
aflate în poziţie finală, ocupă un loc deosebit, cu condiţia ca litera ajutătoare să fie ‘’I’’ ca
semn diacritic, pe care l-am notat cu / ɨ /.
 P a g e | 26

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15 16

ł ɨ ị ĭ I E Î Ă eA A O U ǔ
IV III SINGULAR III
PLURA SING
L ULAR

LE
A A
1
LE LE
eA eA
2 Feminin

E Ă Ă
3 FEM + Ma
iE iE

urị E E
4 M+F+N

II I I
PLURA SINGUL SINGU
L AR LAR
MASCULIN

5 I I
O O
6
I U U
7
8 ĭ ǔ ǔ
ĭ ĭ ĭ
9
L R M N
ĭ
10 CONSOAN
L, R, B, P V, F Z J, Ş Ţ, h
11 ị M, N
T Z S
Z ị D
ţ T
J Z
12 ş S
şt ị st
şt sc
ştị şc
ştị
13
Ğ G
14 ɨ Č C
Ğ Ğ
Č Č
g' g'
15 ɨ k' k'
 P a g e | 27

Am făcut o analogie între rolul unui SUBFIX şi funcţia unui semn diacritic pentru a sublinia
caracterul de semn dependent. Spre deosebire de o literă diacritică (=element secundar,
opţional), care se ataşează DUPĂ elementul principal (care poate apărea şi singur, de sine
stătător), Un SUBFIX este un element secundar, (=opţional), care se pune înaintea unui AFIX
(precede un suffix lexical sau un FLEXEM), sau, mai rar, după un affix proclitic..
 P a g e | 28

4.2.2. - Superfix = Intonaţia

Revenind la analogia cu structura silabică. Silaba este o combinaţie minimală de foneme al
cărei nucleu este o vocală (un element central, obligatoriu), precedată sau urmată de o
consoană sau de o combinaţie de consoane (elemente periferice, dependente, opţionale).
Vocala ocupă centrul, consoanele fiind marginile silabei. Silabele, în planul expresiei,
reprezintă sintagmele minimale. Se numesc unități suprasegmentale acele aspecte fonetice
care contractează relații heterosilabice (între silabe diferite), spre deosebire de unitățile
segmentale (fonemele), care nu pot intra în astfel de relații. În limba română apar două unități
suprasegmentale: accentul de intensitate (pronunțarea mai puternică a anumitor silabe) și
intonația (imprimarea unei anumite linii melodice vorbirii). Cele două unități se pot clasifica
ținînd cont de extinderea efectului; astfel, accentul este o unitate intensivă, pentru că se
limitează la fiecare silabă în parte, în timp ce intonația este o unitate extensivă, întrucît
caracterizează fragmente rostite ce includ în general mai multe silabe.
În opoziţie cu termenul de SUBFIX, care apare la nivel segmental la jonctura dintre un
AFIX (=element secundar, dependent, opţional) şi nucleul tematic, considerăm termenul de
SUPERFIX. În limba engleză, termenul defineşte, la nivel suprasegmental, mai ales
caracteristici ale accentului. (vezi definiţii:
- a suprasegmental feature distinguishing the meaning or grammatical function of one word
or phrase from that of another, as stress does for example between the noun ‘’conduct’’ and
the verb ‘’conduct’’. (Collins English Dictionary. Copyright © HarperCollins Publishers in
American English); a suprasegmental feature having an identifiable meaning or grammatical
function, as the stress pattern that distinguishes the noun ‘’record’’ from the verb ‘’record’’
or the parallel falling stress patterns of blackbird and highchair, reflecting a parallel
relationship between the elements. - Definition of superfix (ˈsupərˌfɪks): - a morpheme
consisting of a pattern of stress, intonation, or juncture features that are associated with the
syllables of a word or phrase (such as the distinctive stress patterns of the noun ‘’subject’’
and the verb ‘’subject’’); - a pattern of stress, pitch, or juncture superposed on the segmental
phonemes, as for indicating grammatical function ( Ex.: inʹsert, n., and in·sertʹ, v.) Webster’s
New World College Dictionar
Intonaţia reprezintă „variaţiile în înălţimea vocii, care îndeplinesc un rol semnificativ la
nivelul enunţului“.Enunţurile, ca unitate minimală a vorbirii (ca mesaj articulat) beneficiază
de unităţi ale celor două articulări, de cuvinte îmbinate în virtutea unor reguli specifice,
fiecare cuvânt reprezentând un lanţ de sunete (= segment fonic complex), adică o fonie.
*Există şi situaţii în care enunţul (= fonia) este format numai dintr-un sunet (= segment fonic
simplu), de exemplu, forma de persoana a treia singular a verbului a fi, e. Intonaţia, ca
variaţie a tonului în timpul rostirii unui enunţ, ca realizare ascendentă sau descendentă, este
marcată grafic ca tip: declarativ, interogativ, afectiv, imperativ (şi unele combinaţii ale
acestora, recunoscute în corelarea semnelor, de ex. Chiar aşa ?!).
Intonaţia contribuie, pe de o parte la constituirea propriu-zisă a enunţurilor (considerată ca
funcţie primară) şi la o actualizare a intenţiilor de comunicare ale emiţătorului, ca funcţie
modală şi/sau expresivă, ca funcţie secundară. Rolul intonaţiei poate fi surprins la nivelul
tuturor compartimentelor limbii (fonetic, morfosintactic, lexico-semantic), adesea în
corelaţie. Reflexul varietăţilor intonaţionale în plan grafic presupune un cumul de funcţii (ca
valori semantice, gramaticale şi prozodice), care nu au un corespondent în semnele de
punctuaţie specifice limbii române. Practic, semne precum: punctul, semnul întrebării,
semnul exclamării, paranteza sau punctele de suspensie nu pot satisface nici pe departe
cerinţele comunicării, ceea ce şi explică polisemantismul acestora. Fluxul sonor al vorbirii (ca
transmitere a unui mesaj) include un număr mai mare sau mai mic de enunţuri, ceea ce
presupune segmente continue de sunete, dar şi pauze, întreruperi.
 P a g e | 29

4.2.3. – Subfixul şi cratima

Diferitele tipuri de pauze care apar în vorbire şi sunt marcate graphic prin SEMNE DE
PUNCTUAŢIE pot fi considerate SUBFIXE ale nivelului suprasegmental (= ele însoţesc
semnele lingvistice aşa cum semnele diacritice însoţesc anumite grafeme. Aşa cum semnele
de punctuaţie nu sunt elemente de sine stătătoare, nici semnele diacritice nu pot apărea
singure, şi nici SUBFIXELE nu sunt independente). Lanţul vorbirii este reprezentat de o
succesiune de subfixe ale nivelului suprasegmental [semn lingvistic # semn lingvistic #..], iar
semnele de punctuaţie finale (punctul, semnul întrebării, semnul exclamării), care machează
INTONAŢIA tipurilor de enunţ, pot fi considerate SUPERFIXE.Spre deosebire de un
SUBFIX, care apare la nivel segmental, un superfix apare la nivelul suprasegmental şi
asigură conturul intonaţional al comunicării.
Fenomenul de jonctură se referă la un element fonetic care marchează o pauză, o graniță între
două silabe, morfeme, sintagme sau fraze. Jonctura silabică este TRECEREA de la un
segment minimal la altul, reprezentînd un fenomen de coarticulare, nu ca o ‘’despărţire în
silabe’’, ci pentru a marca în scris locul unei pauze OMISE în vorbire. JONCTÚRĂ s.t. (< fr.
joncture): fenomen fonologic care constă într-o pauză virtuală fie la frontiera dintre două
moneme sau morfeme (v.) din interiorul unui cuvânt, fie la frontiera dintre două cuvinte.
Cratima („‑”) (din greaca modernă: κράτημα „acțiunea de a ține”) sau „liniuța de unire” este
un semn ortografic utilizat pentru a rosti două părți de vorbire diferite într-o singură
silabă.
În principal, CRATIMA este un semn grafic (-) [ORTOGRAFIC] folosit pentru a marca
pronunțarea împreună a două cuvinte diferite.
Cratima în lingvistică servește la notarea convenţională a unor elemente lipsite de
independenţă, marcând, prin locul pe care îl ocupă, poziţia acestora (iniţiala, mediala sau
finala) în cuvânt:
-(litera sau vocala î-, prefixul contra-,
-infixul -n-,
-articolul -ul, desinenta -uri, formantul -lea, sufixul -ist,
-rădăcina floar-)
-sau la punerea în evidenţa a silabelor (vocala în hiat: a-er);
-este utilizată în analiza metrică (Ne-n-țe-les; ră-mâne; gân-dul).
Ca figuri de stil fonetice, intră în diverse categorii:
-categoria sinerezei (transformarea unui hiat în diftong: de-abia),
-a sinalepsei (reducerea unui diftong la o singură vocală: d-abia),
-a aferezei ( suprimarea unui sunet iniţial:’nalt),
-a apocopei (suprimarea unui sunet final: pân’ să).
În ortografierea din limba română apostroful a fost folosit istoric pentru a scrie eliziuni, care
astăzi sunt marcate de liniuța de unire: „într’un”, „n’am putut”. Apostroful (’ ') este semnul
grafic care marchează căderea accidentală a unor sunete de la începutul, de la mijlocul sau de
la sfârșitul unui cuvânt, „'neața!”, „sal'tare!”, „deodat'apare”, „'trăiți!” și altele.
Cratima nu este „liniuța de despărțire“, ca de exemplu în administrativ-teritorială, ci doar
„liniuța de unire“, ca în “într‑o zi“, „s‑a dus“, „m‑am urcat“.
Deseori, un SUBFIX care precede un flexem este separate graphic de acesta cu o cratimă.
Cratima devine astfel un semn diacritic adăugat după o literă pentru a indica o diferenţă în
pronunţie, şi anume obligă pronunţarea în aceeaşi silabă a celor 2 foneme (care aparţin
fiecare de un alt cuvînt).
 P a g e | 30

În loc de pauza care separă ultimul fonem al primului cuvînt de primul fonem al cuvîntului
următor [ …F1 # F2...], cratima, ca semn orto-GRAFIC funcţionează ca un operator special (
- ) [ în locul pauzei ( # ) ], care marchează o jonctură silabică (notată cu /+/), descrisă ca
obligația de a continua silaba de la ultimul fonem pînă la sunetul care urmează după /+/.
(vezi şi Em. Vasiliu, care analizează grupruri fonematice la JONCTURA prefixelor, şi
grupurile de consoane care apar la JONCTURA sufixelor. - înțelegem prin „jonctură” punctul
de contact între două morfeme care formează o unitate într-un strat superior celui morfematic.
Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale
vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea
împreună a două vocale. Unde semnul /+/, numit jonctură silabică, obligă pronunțarea în
aceeași silabă a sunetelor.
Un SUBFIX apare la nivel segmental şi leagă (uneori) un AFIX (=element secundar,
dependent, opţional) de nucleul tematic (lexical sau/şi flexionar), în cadrul aceluiaşi cuvînt.
Cuvinte cratimice sunt cuvinte în interiorul cărora cratima este ‘’liniuţă de unire’’ semn
ortografic utilizat pentru:
a) scrierea cuvintelor compuse ai căror termeni își păstrează identitatea morfologică
b) a rosti două părți de vorbire diferite într-o singură silabă
c) evitarea hiatului
d) marcarea absenței vocalei inițiale/finale
a) În funcție de gradul de unitate, COMPUSELE se scriu:
1. într-un cuvânt;
2. cu cratimă; (cuvinte cratimice)
3. în cuvinte separate.
Unele substantive comune compuse sudate sunt cu Subfixe, altele sunt cratimice:
- unite cu un subfix (vocala de legătură ‘-O’-‘(anOtimp), sau ‘-U-‘’
Se scriu cu cratimă, compuse cratimice: coate-goale; gură-apartă; maţe-fripte; vorbă-lungă; În
formele cu apocopă marcată prin apostrof nu se mai pune cratima: mam'mare.
Alte tipuri de cuvinte cratimice: an-lumină, zi-lumină, cal-putere, *cuvânt-titlu, general-
colonel, marxism-leninism, pasăre-muscă; proces-verbal, redactor-șef;
Substantiv (articulat) + substantiv în genitiv: calul-dracului, cerul-gurii, băşina-porcului,
floarea-soarelui, gura-leului, iarba-fiarelor, ochiul-boului, pasărea-paradisului, roza-
vînturilor; vaca-Domnului (insectă);
Substantiv + prepoziție + substantiv: arbore-de-cacao, bou-de-baltă, brânză-n-sticlă, cal-de-
mare, câine-de-mare, drum-de-fier, floare-de-colț, gură-de-lup, iarbă-de-Sudan, ochi-de-
pisică, pește-cu-spadă, piatră-de-var, poale-n-brâu, purice-de-apă, viță-de-vie;
Compuse tip propoziţional: cască-gură, ducă-se-pe-pustii, , fie-iertatul; fluieră-vânt, flutură-
vânt, gură-cască, încurcă-lume, lasă-mă-să-te-las, lă-mă-mamă, linge-blide, nu-mă-uita, papă-
lapte, pierde-vară, soare-apune, soare-răsare, sparge-val, târâie-brâu, (l-a luat la) trei-păzește,
ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, uite-popa-nu-e-popa, vino-ncoa'/vino-ncoace, zgârie-brânză,
zgârie-nori; terchea-berchea; Alte izolări de propoziții/fraze: (meșter) drege-strică, un “du-te-
vino’’
- Compuse vechi - pravOslavnic, protOpop
elemente de compunere vechi + substantive existente în limba română: baș-boier, treti-
logofăt, vel-armaș, vtori-logofăt/ftori-logofăt
- Compuse din abrevieri: agrOmec;
- Prefixoide urmate de un subfix (elemente de compunere neologice: *aerOambulanță,
*durOflex, *metalOplastie, *neOcomunism, *neoliberal, *primOinfecție; * electrOcasnic,
*heliOmarin, *sociOcultural;
 P a g e | 31

- Sufixoide precedate de un subfix (şedinţOman,

- Cuvinte afixoidale, formate prin compunerea unor afixoide (prefixoid + sufixoid), fără
alipire la o rădăcină lexicală: *politOlog, *gastrOenterOlog, *cronOfag,
- Se scriu cu cratimă derivatele cu prefixul ex-: ex-ministru, ex-director; De asemenea,
se scriu cu cratimă construcțiile formate dintr-un prefix și un substantiv propriu sau un
acronim: pro-America, pro-UE, anti-NATO
Se scriu cu cratimă substantivele și adjectivele compuse, alcătuite din cuvinte întregi
existente și independent în limbă, care își păstrează, de regulă, identitatea morfologică.
Aceste cratimice sunt cu unitate semantică și gramaticală mai mică decât a compuselor scrise
într-un cuvânt (și, eventual, cu articulare și flexiune și la primul element), având structura:
- adjectiv (bun, rău) + substantiv: bună-credință; *bună-creștere, bună-cuviință bună-
dimineața (plantă); bun-gust, , bun-rămas, bun-simț; rea-credință, rea-voință;
- adjectiv (prim și viceprim) + substantiv: *prim-balerin, *prim-balerină, prim-plan, prim-
pretor, !prim-procuror, prim-secretar, *prim-solist, *prim-solistă, viceprim-ministru; prim-
viceprim-ministru; prim-ministru (prim-ministrul, prim-miniștrii, prim-ministrului).
- adjectiv + adjectiv,
i) având flexiune numai la ultimul component ): *bun-platnic, instructiv-educativ, literar-
artistic, marxist-leninist, nou-nouț, *rău-platnic),
ii) la ambele componente - (globuri) *albe-argintii, (mere) dulci-acrișoare –
iii) sau invariabile: (televizoare) *alb-negru;
- numeral cardinal + substantiv (± adjectiv): !cinci-degete, doi-frați (plante trei-frați-pătați
(plantă).
-adverb (invariabil!) + adjectiv (eventual provenit din participiu), compusul prezentând o
diferență de sens față de cuvintele de bază: așa-zis, !bine-crescut, bine-venit, drept-
credincios, înainte-mergător, liber-schimbist, nou-născut, propriu-zis. Unele pot fi articulate:
sus-numitUL, bine-cunoscutUL; așa-numit, sus-menționat, (a rămas la) bun-UL-plac;
- Se scriu cu cratimă adverbele compuse:
a- (parțial) analizabile (incluzând uneori adverbe provenite din substantive): *alaltăieri-
dimineață, *azi-mâine, *azi-noapte, *mâine-dimineață;
b- provenite prin schimbarea categoriei gramaticale din substantive compuse scrise cu
cratimă: după-amiaza, după-amiază;
c- rimate sau/și ritmate, formate din elemente care nu există independent: ceac-pac, harcea-
parcea, (ni)tam-nisam;
- Se scriu cu cratimă interjecțiile compuse analizabile: cioc-boc, haida-de, hodoronc-tronc,
hop-(ș-)așa, hopa-țopa, tic-tac, tranca-fleanca, tura-vura.
Dar şi substantivele compuse din interjecţii: interjecție + interjecție: (un) scârța-scârța (-pe-
hârtie) „funcționar”;
Unele compuse se scriu
-doar cu subfix (adjective cu structura adjectiv + vocala de legătură –O- + adjectiv, care
exprimă o unitate, având flexiune numai la ultimul element: ex.cehOslovac „din fosta
CehOslovacie”, dacOromân, sârbOcroat;
-doar cu cratimă (creștin-democrat, financiar-bancar, social-democrat, francez-român);
-şi cu subfix şi cu cratimă (burghezo-democratic, chimico-farmaceutic, economico-financiar,
fizico-chimic, , , medico-legal; *ceho-slovac, *sârbo-croat. - adjective (printre care unele
referitoare la etnii, limbi etc.) ± vocala de legătură –O- + adjectiv, având flexiune numai la
ultimul component: austro-ungar, româno-american, greco-catolic, ruso-român/rus-român),
ca și alte adjective asemănătoare împrumutate: *anglo-normand, indo-european, francO-
italO-spaniol; Substantiv denumind un punct cardinal + adjectiv: est-european, nord-
american, nord-vestic, sud-dunărean;
 P a g e | 32

În compusele complexe se recomandă ca între principalele secvențe să se folosească linia de

pauză: americano-vest-german, nord-nord-vestic
La nivel morfologic, afixele flexionare sintetice se pot lega de rădăcina flexionară
-doar cu subfix; (băiatUL, steaUa);
-doar cu cratimă (leagă părţile unui cuvînt compus prin abreviere de diferite flexeme
enclitice: VIP-uri, OZN-uri, OZN-urile. Cuvinte cratimice sunt şi interjecţiile şi adverbele
substantivizate, la forma de plural: da-uri şi nu-uri, of-uri;
-Şi cu subfix şi cu cratimă (OZN-uL – cratima apare în interiorul unui cuvînt compus prin
abreviere, împreună cu un subfix (vocala de legătură –U-) de care se leagă articolul hotărît
enclitic. La fel se folosesc împreună şi în cuvinte ‚’străine’’: rugby-UL.
La forma inversată, cratima leagă afixele flexionare analitice mutate în poziţie enclitică:
‚’închinare-aş şi n-am cui’’. Aceste forme pot să includă şi clitice pronominale: fi-v-ar să vă
fie!, fi-ţi-ar, lua-v-ar să vă ia! Uneori apar forme inversate atît cu subfix cît şi cu cratimă:
‚’plînsU-mi-s-a’’
Uneori, asemănător fenomenului de co-articulaţie, sunt pronunţate în aceeaşi silabă 2 cuvinte
diferite alăturate. Prin dispariţia unui sunet (înlocuit de o cratimă) se manifestă valoarea ‚’de
legătură’’la jonctura silabică a unui linkăr.
Cratima marchează grafic posibilitatea de a rosti două părți de vorbire diferite într-o singură
silabă.
În timp ce subfixul leagă (=sunet de legătură) părţile aceluiaşi cuvînt, sau este un linkăr între
2 cuvinte vecine, cratima leagă grafic, în aceeaşi silabă, 2 cuvinte diferite. La nivel
suprasegmental, un superfix (=intonaţia) este un linkăr între mai multe cuvinte diferite, pe
care le leagă într-un contur intonaţional.
În concluzie, un SUBFIX poate fi un fonem [o literă (sau un grup de litere)] care se adaugă
între un AFIX şi ‚’rădăcina’’cuvîntului (la nivel lexical, sau la nivel flexionar).
Tema poate fi lexicală, de fapt un cuvânt nou format cu cel puțin un prefix sau un sufix.
Printre temele lexicale sunt teme lexicale nominale și teme lexicale verbale.
Structura morfologică a cuvintelor flexibile este pusă în evidenţă la forma de dicţionar.
Tema flexionară este specifică unei singure forme sau unui grup de forme ale unei părți de
vorbire ( sufixe modale, sufixe temporale: tema prezentului, tema imperfectului, tema
perfectului simplu, team mai mult ca perfectului). Forma de dicţionar este, pentru părţile de
vorbire flexibile, următoarea:
= forma de bază a substantivelor este; Nominativul, singular, nearticulat. (exprimat printr-un
singur flexem. Acest flexem, dacă este vocalic, exprimă şi genul feminin, iar dacă este un
fonem consonantic, exprimă şi genul masculin/neutru singular. Deci acest tip de flexem
exprimă simultan 4 sensuri gramaticale).
= forma de bază a adjectivelor este; Masculin, nominativ, singular. (Toate cele 3 categorii
gramaticale sunt exprimate printr-un singur flexem)
= forma de bază a verbelor din dicţionar este; modul infinitiv, timpul present. La forma de
dicţionar, flexemul verbal este reprezentat de vocala care este sufixul infinitival.
 P a g e | 33

4.3. –SEGMENTE ale lanţului vorbirii

Cuvintele sunt segmente care copiază/reproduc fragmente din realitatea obiectivă. Vorbitorul
leagă aceste segmente în lanţul vorbirii. Atît segmentele (=inventarul de cuvinte) cît şi modul
de legare al segmentelor (legile gramaticale) sunt elemente care aparţin limbii, dar lanţul
vorbirii, ca rezultat al actului de comunicare, este individual şi personal.
‘’Față de alte semne, semnul lingvistic nu este o substituție pentru o realitatea empirică deja
dată, din lumea exterioară nouă și nici nu are posibilitatea de a fi, după ce am acceptat că el
constituie material al gândirii și, subsecvent, este reprezentat de intensionalitate, în definiția
pragmaticii contemporane a termenului. Nici nu denumește o realitate empirică pre-existentă
subiectului, deoarece aceasta ar reduce limbajul la un simplu nomenclator; un instrument de
etichetare pur și simplă a lucrurilor pe care le găsim în realitate. Însă limbajul este
instrumentul cu care gândim realitatea și cu care subiectul lucrează în interiorul minții chiar
înainte de articulare, după cum am arătat mai sus, deci semnul lingvistic nu poate substitui,
dar nici denumi o realitate empirică. Rămâne de teoretizat, după cum am anticipat puțin deja,
că semnul lingvistic, prin componenta sa intensională, de conținut algândirii, marchează clase
de lucruri, deci delimitează și segmenteză realitatea conceptualizând-o (căci semnul
lingvistic trebuie să reprezinte material al/pentru gândire). Această componentă de transforme
a fragmentelor de realitate exterioară în concepte se va dovedi a fi esențialul semnului
lingvistic, al limbajului și al teoriei integraliste pe care ne bazăm studiul, așa că o vom relua
de mai multe ori pe parcursul capitolelor următoare. Ca o primă consecință discriminatorie
față de celelalte semne a capacității de conceptualizare, reiese că semnul lingvistic va deveni
instrumentul cu care toate celelalte semne și sisteme de semne vor fi analizate, precum șitoate
formele de știință și cultură; putem astfel considera semnele lingvistice ca semne primare, în
raport cu care, orice alt semn devine secundar.
Ferdinand de Saussure postulează că semnul lingvistic este o uniune dintre un concept și o
imagine acustică. Astfel, vorbim de semnul lingvistic ca având două dimensiuni distincte, cel
puțin metodologic, pe care le vom numi semnificat și respectiv semnificant. Conceptul, sau
semnificatul, pe care l-am intuit mai sus când vorbeam despre o dimensiune intensională a
semnului lingvistic, reprezintă clasificarea și delimitarea realității prin posibilitatea de
cunoaștere a lumii în clase de obiecte. Conceptul nu reprezintă obiectul propriu-zis din
realitate, ci modul său de a fi, ideea sa (aproape platonică), caracteristicile sale (aproape
aristotelice) care îl deosebesc de alte obiecte și îl fac să fie obiectul care este. Este ceea ce ne
permite să lucrăm mental cu obiectul din realitate chiar și în absența lui; deoarece tot ce îi
este propriu a fost închegat în semnificatul semnului lingvistic, astfel încât se poate vorbi
despre abstracțiuni, despre alte semne lingvistice, despre potențialități sau lucruri contrare
realului, despre obiecte care nu sunt în proximitatea empirică etc. Pe de altă parte,
semnificantul este redat de înșiruirea de sunete efective care alcătuiesc expresia cuvântului.
Imaginea acustică, sau semnificantul, este amprenta psihică, pe care sonoritatea cuvântului
o actualizează în minte. Sunetele sunt stimuli fizici, exteriori, care activează în mintea noastră
semnul lingvistic și actualizează conținutul său. O primă concluzie derivată de aici este ca
ambele elemente constitutive ale semnului lingvistic sunt realități mentale și nu realități ale
materialității lumii exterioare.
https://felixnego.com/2019/06/25/saussure-si-semnul-lingvistic/
Radăcina lexicală este elementul obligatoriu, care conţine ‘’semnificatul’’semnului lingvistic.
Rădăcina conține sensul lexical de bază pentru toate cuvintele din aceeaşi familie lexicală,
chiar dacă acestea sunt părți de vorbire diferite. Rădăcina lexicală poate fi un cuvînt de sine
stătător, sau doar un segment de cuvînt fără nici un afix.
 P a g e | 34

Rădăcina cuvântului este un morfem neanalizabil, ireductibil din punct de vedere

morphologic (care nu mai poate fi redus la alte subdiviziuni), şi ea rămâne stabilă în timpul
flexiunii și păstrează sensul lexical. Subliniez faptul că la unele cuvinte rădăcina lexicală
poate fi reprezentată de un cuvînt de sine stătător, înregistrat în dicţionar, iar la alte cuvinte
partea comună tuturor cuvintelor care formează o familie lexicală nu este un cuvînt de sine
stătător.
‘’ În unele gramatici se consideră că există radicali cu formă unică și altele cu două sau mai
multe forme. În cazul celor din urmă, una din forme este tipică, abstractă, numită invariantă.
Aceasta reprezintă morfemul radical și se consideră că are atâtea realizări câte forme există,
numite variante sau alomorfe. Această distincție este analogă cu cea din fonologie
referitoare la fonem și la alofonii acestuia, și corespunde cu cea dintre rădăcină și radical
prezentă în Dubois 2002’’ https://ro.wikipedia.org/wiki/Rădăcină şi_radical_(lingvistică).
Putem considera rădăcina lexicală ca pe un fonem, şi toate derivatele care formează o familie
lexicală drept alofonele (variantele) acelui ‘’fonem’’ (care poate fi un cuvînt real, sau
‘’fictiv’’).
Unii radicali sunt morfeme libere, adică pot constitui singure un cuvânt și să-și îndeplinească
astfel rolul în propoziție. Alți radicali, neputând constitui cuvinte de sine stătătoare, sunt
morfeme legate, la fel ca afixele. Un radical legat nu poate constitui un cuvînt de sine
stătător.
Rădăcina (cuvînt concret sau virtual) este baza la care se pot adăuga AFIXE LEXICALE. De
la o rădăcină, prin adăugare de prefixe şi sufixe, se pot forma un număr variabil de cuvinte
noi (prin derivare sau compunere [cuvintele compuse pot avea 2 rădăcini]).
Rădăcina este neanalizabilă, constituie elementul comun pentru întreaga familie de cuvinte și
păstrează sensul lexical, în timp ce tema este analizabilă și constituie elementul comun numai
pentru formele unuia și aceluiași cuvânt.
În funcție de partea de vorbire de la care pornește derivarea, temele lexicale pot fi verbale
sau nominale, iar temele nominale se împart în substantivale și adjectivale. Tema lexicală
poate să coincide cu rădăcina, sau poate să fie formată din rădăcină şi un număr variabil de
afixe lexicale.
TEMA 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină,
urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale)
ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași
cuvânt.
– În timp ce tema lexicală (din dicţionar) este comună întregii flexiuni a unui cuvînt, tema
flexionară este specifică unei singure forme sau unui grup de forme ale unei părţi de vorbire.
(de exemplu; tema prezentului, tema perfectului simplu).
Aşa cum la nivel lexical, la rădăcină se pot adăuga AFIXE lexicale, cu ajutorul cărora se
formează cuvinte noi, la nivel morphologic, la tema flexionară se adugă AFIXE
FLEXIONARE cu ajutorul cărora se exprimă categorii gramaticale diferite (se obţin forme
flexionare noi). Deosebirea constă în faptul că o rădăcină lexicală, fără nici un affix, poate
reprezenta un cuvînt de sine stătător, înregistrat în dicţionar, fenomen care nu mai este posibil
la nivel morphologic. Nici un cuvînt flexibil nu există independent, fără FLEXEME (=fără
afixe morfologice). Orice cuvînt flexibil din dicţionar reprezintă o temă flexionară de bază şi
este marcat cu FLEXEME specifice.
-Temele verbale (=toate verbele) sunt marcate cu sufixele modului infinitive (la cele 4
conjugări);
-Temele nominale (=toate substantivele) au, la forma de dicţionar, flexeme specifice care
indică categoriile gramaticale de gen, numărul singular, cazul nominative, nearticulat.
 P a g e | 35

-Temele adjectivale (toate adjectivele) au. La forma de dicţionar, FLEXEME specific care
marchează categoriile gramaticale de gen masculine, numărul singular.
Deci, la nivel morphologic avem un element obligatoriu, care conţine sensul lexical, însoţit
permanent de AFIXE morfologice/gramaticale.
La nivel lexical, afixele lexicale modifică forma cuvîntului, rezultînd cuvinte noi, care fac
parte din aceeaşi familie lexicală.
La nivel morphologic, afixele gramaticale schimbă forma cuvîntului, rezultînd forme
flexionare noi, care exprimă diferite categorii gramaticale ale aceluiaşi cuvînt. În funcţie de
poziţia afixelor gramaticale faţă de radical avem:
- flexiune sintetică (prin FLEXEME enclitice alipite la bază), (=FLEXEME SINTETICE
comparabile cu sufixele lexicale)
- o flexiune analitică (prin afixe mobile considerate ‘’unelte dependente’’, cuvinte
gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții) (=FLEXEME
SINTETICE, prin care se exprimă categorii gramaticale sintetice);
- și o flexiune mixtă, analitică combinată cu sintetică.
Atît la nivel lexical, cît şi la nivel morphologic, pot apărea VARIANTE. (cf. alofonele unui
fonem). În unele situații şi în anumite context regionale, radicalul poate avea forme ușor
modificate, ca urmare a alternanțelor fonetice. Prin alternanțe fonetice se înțelege
schimbarea fonemelor din compoziția unui cuvânt.
Revenind la comentariul despre Saussure, semnificantul este redat de înșiruirea de sunete
efective care alcătuiesc expresia cuvântului. Imaginea acustică, sau semnificantul, este
amprenta psihică, pe care sonoritatea cuvântului o actualizează în minte. Sunetele sunt stimuli
fizici, exteriori, care activează în mintea noastră semnul lingvistic și actualizează conținutul
său. Forma unui cuvînt îşi păstrează identitatea între nişte limite de variabilitate. Variantele
de pronunţare regională şi variantele învechite sunt înregistrate în dicţionar sub acelaşi
cuvînt-titlu pentru că nu sunt alte cuvinte, cu alt înţeles.
Prin variante lexicale se înţelege forma unui cuvînt, diferită din punct de vedere fonetic şi
ortografic de forma lui obişnuită sau etimologică. Cu alte cuvinte, variantele sunt „realizări
concrete ale aceluiaşi cuvânt, dar de alt tip decât cele morfologice" (Th. Hristea).
‘’Cuvîntul trebuie socotit ca
- O invariantă lexicală, cu o formă-tip şi cu un sens principal (fundamental);
- Invariantă fonetică, avînd un înveliş sonor acceptat şi recomandat de normele limbii
literare la un moment dat în evoluţia ei;
- Semantică, cu un sens principal din care pot deriva sensuri secundare;
- Gramaticală, care propune varietatea flexionară a unei categorii lexico-gramaticale.’’
http://cachescan.bcub.ro/Cristian_Moroianu/Tipuri_de_variante.pdf
Clasificarea variantelor lexicale, numite şi alolexeme, este următoarea: variante semantice
(diversele sensuri ale unui cuvint), fonetice, pozitionale, etc În alte surse definiţia este
incorectă: Lexemul, format după modelul fonemului din fonologie și a morfemului din
gramatică, reprezintă un morfem, dar cu semnificație lexicală, nu gramaticală. El denumește
o invariantă formală și semantică, adică radicalul stabil. În fapt, lexemul este forma standard
a cuvântului sau forma-tip, întâlnită în dicționare. Formele flexionare ale lexemului se
numesc alolexeme.’’ https://lexicologialimbiiromane.ro/cuvantul/
Variantă flexionară - definită ca termen în lingvistică. Formă a unui element lingvistic
(fonem, cuvînt, formă flexionară sau construcție sintactică) diferită din punct de vedere
fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică. ♦ Unitate minimală care nu
contractează raporturi de comutare cu alte unități similare fonetic, morfologic, semantic.
Un exemplu de variabilitate flexionară o reprezintă cuvintele flexibile care au mai multe
forme.
 P a g e | 36

Substantive cu forme multiple de singular sau de plural, ca de exemplu călăuz – călăuză,

cojoc – cojoacă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture; basc – bască, poem – poemă;
cifru – cifră; bobi – boabe, ochi – ochiuri; capi – capete – capuri; curenți – curente, derivați –
derivate; coli – coale, roți – roate; cărni – cărnuri, blăni – blănuri; mărfi – mărfuri, trebi –
treburi; cămine – căminuri, refrene – refrenuri; rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc.
Diferenţele nu sunt de pronunţare, ci de bază flexionară. Un poem – două poeme, are la
singular un final consonantic, alternanţa dintre cele două flexeme marcînd genul neutru. În
schimb, substantivul poemă este evident marcat de un flexem vocalic reprezentînd genul
feminin.
Un FLEXEM poate fi deci monovalent, [adică un element cu o singură valoare, care
transmite o singură informaţie gramaticală, care marchează o singură categorie gramaticală)],
bivalent, trivalent sau multivalent. Un flexem multifunctional poate îndeplini mai multe
funcţiuni gramaticale, poate exprima mai multe categorii gramaticale, poate avea întrebuinţări
atît la flexiunea nominală cît şi la flexiunea verbală. Avînd valori şi funcţii multiple, acelaşi
flexem poate intra în mai multe combinaţii, atît la flexiunea sintetică, cît şi la flexiunea
analitică.
Pe de altă parte, şi un SUBFIX poate fi monovalent sau polyvalent.Din punct de vedere
functional, toate subfixele au funcţie de legătură. Ele au proprietatea de a intra în mai multe
tipuri de combinaţii lingvistice, la diferite nivele ale limbii.
La nivel lexical, un subfix poate îndeplini funcţia de sunet de legătură între afixe lexicale şi
rădăcina lexicală. La nivel morphologic, acelaşi suffix polyvalent poate îndeplini funcţia de
sunet de legătură între afixele flexionare şi rădăcina flexionară. Acelaşi subfix poate
funcţiona la diferite părţi de vorbire, şi la diferite forme flexionare. Tot subfixe, care au
proprietatea de a intra în mai multe combinaţii sintactice (sunt polivalente) sunt şi ‘’.cuvintele
de legătură’’ (grupuri de sunete pe care nu le putem considera monofonematice, deoarece nu
au valoarea unui singur fonem). În structura internă a unui cuvînt, atît la nivel lexical
(formarea cuvintelor prin compunere sau derivare) cît şi la nivel morphologic (flexionar),
locul unui SUBFIX este în interior, avînd funcţia de a uni elementele componente:
[Cuvînt-primar /‿SUBFIX/,/+/AFIX] = cuvînt-derivat cu sufixe
 P a g e | 37

4.3.1. - SUBFIXE
SUBFIXELE sunt foneme care ajută la pronunţarea cuvîntului, asigurînd o trecere vocală
între diferite segmente din compunerea unui semn lingvistic. Este un link fără semnificaţie
lexicală şi fără nici un sens morphologic, în timp ce un MORFONÉM s. n. (< fr.
morphonème): este un fonem cu funcţie morfologică, un fonem folosit cu un anumit rol în
structura unui morfem, într-o alternanță morfologică ce caracterizează unități morfologice.
Subfixele pot fi linkări fonemici sau lexematici (care au aspect de lexeme = aşa zisele
‘’cuvinte de legură’’)
Un subfix este un fonem sau un grup de foneme (numit şi sunet de legătură) care ajută
pronunţarea unitară în interiorul unui cuvînt. Are aceeaşi funcţie atît la nivel lexical, cît şi la
nivel grammatical (flexionar). La sintaxa propoziţională, subfixele asigură coerenţa
secvenţelor fonice. În lanţul vorbirii, atunci cînd ritmul este mai alert, legătura dintre 2
cuvinte diferite poate fi realizată tot cu aceleaşi tipuri de subfixe. Aceste sunete de legătură
trebuie diferenţiate de ‘’cuvintele de legătură’’, care sunt semne lingvistice inventariate în
dicţionarul limbii (prepoziţii şi conjuncţii).
Subfixele = sunete de legătură, sunt de 3 feluri, reprezentînd fenomene fonetice diferite:
- Apariţia = adăugarea unui segment sonor;
- Dispariţia unor sunete (la jonctura silabică, de exemplu formele neaccentuare ale
pronumelui, pronunţate în aceeaşi silabă cu unele verbe auxiliare. Astfel apar şi
‘’cuvinte ZERO –silabice’’ – v-am spus, m-aş mira;
Cuvintele zero-silabice sunt cele conjuncte, într-un anumit context, cu alte cuvinte.
Sunt şi exemple cînd silaba conjunctă rezultă din segmente fonice rămase de la 2
cuvinte alăturate în vorbire: Îţi voi da > ţi-oi da, duce la apariţia unui triftong format
din foneme care aparţin la două cuvinte diferite. Am inclus acest tip de schimbări
fonetice [prin căderea unui segment fonic - apocopa (la sfârșitul cuvântului) şi afereza
- prin căderea unui segment la începutul cuvântului] pentru că verbele auxiliare sunt
FLEXEME ANALITICE care participă la flexiunea analitică prin care se exprimă
diferite categorii gramaticale analitice. Vezi şi adverbe compuse în care cratima
notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.
- Modificarea unor sunete (atît foneme vocalice, cît şi foneme consonantice).
Deoarece unele subfixe sunt însoţie de CRATIMĂ [ - ], vom marca jonctura silabică cu
semnul /+/ .
Semnul ortografic nu însoţeşte un fonem special, ci leagă un subfix de un afix /‿ /
 P a g e | 38

4.3.2. - Apariţia unui sunet de legătură

A - Subfixele, = sunete de legătură între morpheme, pot apărea:
I. Între elementele unor cuvinte compuse. Elementele care intră în compunere pot fi din
aceeaşi clasă morfologică sau din clase morfologice diferite.
Modul de scriere a cuvintelor compuse este în funcție de natura elementelor componente
(cuvinte, elemente de compunere sau abrevieri), de vechimea compuselor, de gradul de
unitate semantică și de sudură formală, de apartenența elementelor componente la diferitele
părți de vorbire, de raporturile sintactice care au stat la baza compusului, de părțile de vorbire
cărora le aparțin compusele și, în cazul cuvintelor flexibile, de modul de flexiune, precum și,
uneori, de tradiție. Diferenţa de utilizare a substantivelor compuse (comune sau proprii)
- deschise [compusele deschise sunt scrise separate, cu un blanc separator],
- substantive compuse cratimice (conectate cu cratimă),
- sau închise (compuse prin sudare, scrise ca un singur cuvînt), şi a compuselor abrevieri, sau
derivate din abrevieri (cf. ceferist),
Depinde de raporturile sintactice dintre elementele componente. Se consider că orice cuvînt
are o rădăcină lexicală, dar cuvintele compuse pot avea 2 rădăcini: una este elementul central,
cea de-a doua rădăcină este elementul subordonat, dependent, care se comportă în acest
context asemănător cu funcţia semivocalelor.
 P a g e | 39

4.3.2.1. –Subfixe în cuvinte compuse (închise sau cratimice)

1. Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, cu articulare și flexiune
numai la ultimul element, formate din sau cu:
Cuvinte unite prin vocala de legătură [o]: *aurolac, citatomanie, ședințomanie.
Cuvinte (legate prin vocală de legătură [ U ]) care formează compuse cu unitate
semantică și gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, au structura
simplă:acupunctură, anotimp; omucidere; codobatură;
Şi la nume proprii: substantiv + adjectiv: nume de locuri (Cîmpul + lung =
Câmpulung;
La scrierea cuvintelor compuse, compusele cu structură și componență asemănătoare,
dar nesudate, se scriu cu cratimă: sunete anterO-palatale, velaro-laringale, labio-
dentale, anatomo-patologică (9 silabe). Sau se scriu legate într-un singur cuvînt:
balneOclimaterică, dorsovelare, apicodentale. În unele cuvinte compuse de acest fel
jonctura silabică intră în hiat: apicOalveolare, dorsOalveolare.
Substantiv denumind şi un punct cardinal sau adjective naţionalitatea - În compusele
complexe se recomandă ca între principalele secvențe să se folosească linia de pauză:
americano-vest-german
Adjectivele dacoromân, istroromân, macedoromân, meglenoromân se scriu într-un
cuvânt în limba româna
Nume de personaje cu structură complexă: Statu-Palmă-Barbă-Cot
Cratima uneste cuvintele compuse sau elemente ale acestora: mai-mult-ca-perfect
adjectiv (printre care unele referitoare la etnii, limbi etc.) ± vocala de legătură ‘’o-’’ +
adjectiv, având flexiune numai la ultimul component (burghezo-democratic, chimico-
farmaceutic, economico-financiar, fizico-chimic, francez-român, greco-catolic, româno-
american, ruso-român/rus-român), ca și alte adjective asemănătoare împrumutate: *anglo-
normand, austro-ungar, franco-italo-spaniol, indo-european.
burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă;
pl. m. și f. burghézo-moșieréști
 P a g e | 40

4.3.2.2. –Subfixe între pseudoprefixe şi rădăcina cuvîntului

II. Între PSEUDOPREFIXE şi corpul cuvîntului. Deşi Iorgu Iordan consider că
‘’Formarea cuvintelor cu ajutorul prefixelor şi al pseudoprefixelor se cheamă
compunere’’, prefixele trebuie studiate în cadrul derivării, iar pseudoprefixele ar
trebui studiate într-un capitol separate al compunerii, deoarece prefixoidele nu sunt
cuvinte independente în limba română. Ele au o valoare semantică mai evidentă decît
prefixele, dar nu circulă ca nişte cuvinte independente. Afixoidele (uneori numite
false afixe, pseudoafixe) sunt elemente de compunere tematică, purtătoare de sens,
care se adaugă la tema unui cuvânt. O deosebire esențială între afixele lexicale și
afixoide constă în modul în care formează cuvinte noi: afixele lexicale prin derivare
de la un radical, iar afixoidele prin compunere tematică de la o temă. Formarea
cuvintelor cu afixe prin derivare: american (america + sufixul –an) se deosebeşte de
formarea cuvintelor cu pseudoafixe prin compunere: filoamerican (prefixoidul filo- +
american).
=Unele afixoide sunt mobile. Nu este vorba de un fenomen de omonimie, ci de topica
elementului faţa de rădăcina lexicală.
1- FILO- Element de compunere însemnând „prieten”, „iubitor”, a prefera”, „a iubi”.
care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. philo- cf.
gr. philos – prieten] (filolog, filozof, filantrop).
2- -fil2 [At: DN3 / E: fr -phil, it -filo] Element secund de compunere savantă cu
semnificația: 1 Prieten. 2 Amator. 3 Iubitor.
În situaţia ‘’francOfil’’ se consideră un sufixoid, din cauza poziţiei. ‘’FIL’’ este sinonim cu
‘’-man’’ şi antonym cu ‘’-fob’’DER, 1958, îl consider prefix – ‘’filo- – Prefix care indică
iubire sau simpatie. Gr. φιλο- „iubitor”, în general prin intermediul fr. Ca în fr., se poate
folosi uneori la sfîrșitul cuvintelor: filogrec sau grecofil, filorus sau rusofil.
Scriban, 1939, îl consider suffix – ‘’ 2) *-fil, -ă (vgr. philos, amic). Sufix adjectival care
înseamnă „ĭubitor de”: bibliofil, galofil, germanofil. La Grecĭ e și prefix, ca’n filelen,
filantrop, filolog, filosof. Și rom. se zice filoromân, filogal. V. -filie.
Vocala de legătură ‘’o-’’apare în unele elemente de compunere neologice:
*acvaplanare, *aeroambulanță; feromagnetism; politOlog (interesant că în alte surse,
se consider un sufixoid: psiholog (psiho + sufixoidul -log)
Adjectivele neologice care au în componență elemente de compunere: *aeroportuar,
*autocopiativ, *cronofag, heliomarin, agrOzootehnică (6 silabe). Multe dintre prefixoide sunt
bisilabe (compuse din două silabe, dar care nu pot forma un ‘’cuvînt bisilabic’’(nu se
recomandă scrierea izolată sau folosirea cratimei la cuvintele compuse cu prefixoide). Multe
prefixoide au finala în ‘’-o’’: aerO-, adeno-, alo-, auto-,agrO-, bio-, ciclO-, electrO-, foto-,
ferO-, filo-, geO-, hidrO-, micrO-, macrO-, mono-, NeO-, (neoidă – cu hiat),neuro-, proto-,
pseudo-, termo-, tehno-. Sunt şi cîteva pseudOprefixe la care s-ar putea considera vocala de
legătură ‘’-i-“ (acvi-, agri, alti-, ambi-, api, avi-
https://lexicologialimbiiromane.ro/vocabularul/mijloace-de-imbogatire-a-
vocabularului/compunerea/compunerea-tematica/pseudoafixe-sau-afixoide/pseudoprefixe-
sau-prefixoide/exemple-de-prefixoide/
adjective cu structura adjectiv + vocala de legătură ‘- o ‘’+ adjectiv, care exprimă o unitate,
având flexiune numai la ultimul element (!cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, dacoromân
„român(esc) din Dacia”, sârbocroat), ca și unele adjective asemănătoare împrumutate
(galoromanic, retoroman); Adjectivele cu structură și componență asemănătoare care
exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă: *ceho-slovac „dintre Cehia și
Slovacia”, *sârbo-croat.
 P a g e | 41

4.3.2.3. - Subfixe între prefixe şi rădăcina cuvîntului

III. - la scrierea unor derivate cu prefixe, în special pentru a scoate în evidență prefixul.
Prefixul ‘’în-‘’ are varianta fonetică ’îm-‘’ (‘m’ labial) înaintea consoanelor labiale
‘’b, p’’, prin asimilare. Când formează derivate de la cuvintele care încep cu b sau p,
în- devine îm- prin asimilare: îmboldi (de la bold), împărți (de la parte). După natura
sunetului asimilat, este un tip de asimilaţie consonantică: În + bun =>Îmbuna
.Asimilarea regresivă apare în rostirea populară/regională, atunci cînd ‘’n’’ nu este
modificat în ‘’m’’ sub influenţa lui ‘’b’’ – a îNbuna => îMbuna. Asimilaţia se
numeşte regresivă, , când sunetul supus schimbării se află înaintea sunetului
modificator:
înmulți [îmmulˈtsi], dar de fapt dublu ‘’m’’, ca de altfel şi dublarea nazalei dentale, se
aude în vorbire ca pronunţarea unui singur sunet.
Prezența prefixului în- impune scrierea cu ‘’nn’’ când se alătură cuvinte care încep cu
n: înnoda (derivat de la nod), înnoi (derivat de la nou), înnora (derivat de la nor).
Prefixul ‘’in-‘’ înaintea labialelor devine ‘’im-‘’ sau, prin asimilarea lui ‘’m’’, devine
‘’i- Prefixul con- și co-. Prefixul con- apare în concentățean, consătean și, cu
schimbarea lui n în m prin asimilare, în compatriot, compătimi. Se scrie și se pronunță
însă conațional, corupt (nu connațional, conrupt); din cauze fonetice con- a devenit
co-, prefix existent și în derivate de la cuvintele începătoare cu vocală: coexista,
coopera.
Este posibilă şi dubla prefixare: reînscriere, reîmpădurit;
Cratima leagă anumite prefixe pe baza derivatului, sau – prefixele ne- si re- si prepozitia
‘’de’’ de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care incep cu vocala î-, atunci
cand se produce caderea acesteia. Derivatele cu prefixele ne-, re- urmate de o temă care
începe cu î– se scriu cu cratimă când vocala î este elidată Prin utilizarea cratimei se redă
rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- şi re- de la teme care încep cu im-, in- si,
neliterar, a compuselor cu prepozitia de la acelaşi tip de teme (ne-mpăcat, ne-nfricat, ne-
ncetat, a re-mpărţi, re-ntoarcere,a re-ncălzi şi faţă de rostirea cu tempo lent. Serveste la
atasarea unor sufixe si prefixe (ex-ministru, poet-esc) Prefixul ex- cu sensul „fost” este
singurul prefix ale cărui derivate se scriu întotdeauna cu cratimă între prefix și cuvântul de
bază: ex-director, ex-ministru.
Fonemele consoane din limba română sunt definite după modul de articulare, după locul de
articulare, şi după sonoritate. După numărul trăsăturilor articulatorii care se modifică,
asimilația poate fi parţială sau totală. La consoane se mai deosebesc și trei feluri de
asimilație, conform trăsăturii care se schimbă. Astfel, la nivelul derivării cu prefixe, există
asimilație:
-după modul de articulare: in- + regular > irregular (engleză) „neregulat(ă)” (schimbare din
consoană nazală în vibrantă, ambele dentale sonore);
-după locul de articulare: in- [ɪn] + complete > incomplete [ɪŋkəmˈpliːt] „incomplet(ă)”
(alveolară > velară);
-după sonoritate: des- + goli > dezgoli (S =surdă > Z perechea sonoră, sub influenţa lui ‘’G
sonor)
Asimilația parțială, numită și „acomodare”, privește schimbarea uneia sau cel mult a două
dintre caracteristicile fonetice ale sunetului:
des- + goli > dezgoli ([s] preia numai caracterul sonor al lui [g] => ‘’Z - sonor)[
 P a g e | 42

4.3.2.4.=ACORDUL DE SONORITATE
La consoanele sonore emisiunea vocalică este întovărăşită de vibraţii laringiene. [B, D, /ḱ/
chi, G, V, Z, J /ʒ/ , Ğ /ʤ/ gi, R, L, M, N]. Consoanele sonore sunt acele consoane la
articularea cărora coardele vocale intră în vibrație prin închiderea parțială a glotei. O
consoană care se pronunță cu coardele vocale relaxate se numește "surdă".Tot în categoria de
consoane sonore se clasifică și semivocalele.
Un fenomen de co-articulaţie este şi acordul de sonoritate între ultima consoană dintr-un affix
prefixal şi prima consoană din rădăcina cuvîntului. Momentul final al articulării primei
consoane se suprapune peste momentul initial al articulării celei de-a doua consoane.
Se folosește un symbol special (o jumătate de cerc cu deschiderea în sus, plasat sub simbol).
atunci când un fonem care de obicei este surd trebuie pronunțat sonor. De exemplu [s̬ ] se
pronunță ca [z].
Acordul de sonoritate reprezintă un tip de SUBFIX rezultat prin modificarea trăsăturilor
caracteristice a două sunete vecine, care se influenţează reciproc şi se pun în ‘’acord’’:
-fie amîndouă sunetele sunt surde,
-fie amîndouă sunetele sunt sonore.
Prefixul ‘’des-‘’, înaintea consoanelor surde, are varianta fonetică ‘’deZ-‘’ înaintea
consoanelor sonore şi a vocalelor. DEZ-, prefix privativ ca și des, dar uzitat înainte de b, d, l,
m, n, r și v:
- Înaintea unor verbe: dez-bin, dezbrăca, dezdoi, dez-doĭesc, dez-leg, dez-morțesc, dez-
nod, dez-robesc, dez-văț, dezaproba, dezlipi, dezgoli, dezveli, dezminți, deznoda,
dezrădăcina, dezamăgi, dezaproba, dezechilibra, dezuni etc.,
- a unor adjective ca: desfrînat, dezumflat etc.
- și a unor substantive ca: dezrobire, dezgropare.
La fel prefixul ‘’răs-‘’, are varianta ‘’răz-‘’ sonorizată contextual în derivatele de la
cuvintele începătoare cu b, d, g, j, n. Se scrie și se pronunță deci: răscoace, răsfoi, răspăr,
răsturna, răszice, dar răzbate, răzbuna, răzda, răzgândi, răzjudeca, răznepot.
DES- – Prefix (În forma ‘’DEZ- înaintea vocalelor și consoanelor sonore) care intră în
compunerea a numeroase cuvinte de orice proveniență (lat. desface; sl. despăgubi; fr.
descentraliza; etc.) pentru a indica o acțiune contrarie celei indicate de cuvîntul primitiv sau
de derivatul cu prefixul ‘’în-‘’. Prefix verbal, încă activ. Element de compunere cu sens
privativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe. [Var.:
dez-, dis-] – Lat. dĭs-, cf. it. dis-, fr. dés-, sp. des-.
Se scrie și se pronunță deci:
C /k/ - descalifica, descăleca, descăpăţîna, descărna, descătuşa, descentra, descheia,
deschiaburi, deschinga, descîlci, descleia, descleşta, descloci, descoase, descoji, descolăci,
descompleta, descompune, desconsidera, descotorosi, descotoşmăni, descovoia, descreierat
(adj), descreşte, descreţi, descrucişa, descrunta, descumpăni, descuraja, descurca;
F - desface, desfăşa, desfăşura, desfereca, desfigura, desfiinţa, desfoia, desfrînat (adj.),
desfrunzi, desfunda;
H - deshăma, deshuma;
P – despacheta, despăduchea, despăduri, despăgubi, despăienjeni, despături, despecetlui,
desperechea, despărți, despiedica, despieptănat (adj.), despleti, despodobi, despotcovi,
despotmoli, despovăra, desprăfui, desprejmui, despresura, despreuna, desprimăvăra,
desprinde, despriponi, despuiat (adj.);
T - destăinui, destărniţa, destoia, destrăma, destroieni,
Ţ – desţeleni;
 P a g e | 43

, DES-
În derivatele de la cuvintele începătoare cu [s, ș, j], prefixul ‘’deS-‘’ s-a redus la ‘’de-‘’ (nu se
scrie cu dublu ‘’S’’ aşa cum se dubleză în scris ’’înnoda’’: desăra (Des + săra), desalinize,
desărcina (Des + [în] sărcina), deseca, desfătui (des + Sfat), desigila (des + Sigila),
desolidariza, despinteca, destupa (Des- + [a]stupa), destruna (Des- + [în]struna), dejuga,
deșela (des + şale), deşeua (des + [în]şeua), deşira, deşterne (deS + [a]şterne), deşucheat (des
+ şucheat), deşuruba (des + [în]şuruba).
=Consoana ‘’S’’ este o consoana fricativă alveolară surdă. Pronunție:
Modul de articulare este fricativ, adică în timpul articulării canalul fonator se strîmtează
suficient pentru a produce o turbulență audibilă a aerului, dar nu se închide complet în nici un
moment.
Locul de articulare este alveolar, adică prin atingerea alveolelor incisivilor superiori cu partea
anterioară a limbii.
Este o consoană surdă, adică în timpul pronunției sale coardele vocale nu vibrează.
Este o consoană orală, adică fluxul de aer lăsat să iasă pe gură.
Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părții centrale a limbii.
Este o consoană pulmonară, adică obținută prin aplicarea unei presiuni din plămâni.
În funcție de forma și poziția limbii, această consoană poate să fie sibilantă (șuierătoare) ca în
limba română sau nesibilantă.
=Consoana ‘’ş’’ este o consoana fricativă postalveolară surdă. Simbolul său fonetic este [ʃ].
În limba română se notează cu litera Ș. Pronunţie:
Modul de articulare este fricativ, adică în timpul articulării canalul fonator se strîmtează
suficient pentru a produce o turbulență audibilă a aerului, dar nu se închide complet în nici un
moment.
Locul de articulare este postalveolar, adică prin plasarea părții anterioare a limbii în spatele
alveolelor incisivilor superiori, în același timp cu împingerea corpului limbii în sus spre palat.
Este o consoană surdă, adică în timpul pronunției sale coardele vocale nu vibrează.
Este o consoană orală, adică fluxul de aer lăsat să iasă pe gură.
Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părții centrale a limbii.
Este o consoană pulmonară, adică obținută prin aplicarea unei presiuni din plămâni.
Perechea sonoră a acestui sunet este consoana fricativă postalveolară sonoră [ʒ].
=Consoana ‘’J’’ este o consoana fricativă postalveolară sonoră. Pronunţie:
Modul de articulare este fricativ, adică în timpul articulării canalul fonator se strîmtează
suficient pentru a produce o turbulență audibilă a aerului, dar nu se închide complet în nici un
moment.
Locul de articulare este postalveolar, adică prin plasarea părții anterioare a limbii în spatele
alveolelor incisivilor superiori, în același timp cu împingerea corpului limbii în sus spre palat.
Este o consoană sonoră, adică în timpul pronunției sale coardele vocale vibrează.
Este o consoană orală, adică fluxul de aer lăsat să iasă pe gură.
Este o consoană centrală, adică aerul trece pe deasupra părții centrale a limbii.
Este o consoană pulmonară, adică obținută prin aplicarea unei presiuni din plămâni.
Se scrie și se pronunță ‘’dezice, [deszice]; dar deSzăpezi (Prefix des- + [în]zăpezi) şi
dezăpezi v vz deszăpezi sursa: MDA2 (2010), deszăvorî (Prefix des- + zăvorî).
D (sonor)- desDăuna;
Pronunţări regionale:
deget sn [At: CORESI, PS. 16/7 / V: (pop) deșt, (îrg) dăgit, dejt, digit, (îvr) deajet / Pl: ~e și
(rar) ~uri / E: ml digitus]
deschíde [At: (a. 1550-1580) GCR I, 18 / V: deșchíde / Pzi: deschíd / E: ml discludere] 1 v
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl.
 P a g e | 44

RĂS- prefix (În forma ‘’răz- înaintea vocalelor și a consoanelor sonore). Prefix care arată că
acțiunea unui verb revine la situația dinainte (răspopi, răsgîndi), se diversifică (răstălmăci)
sau se intensifică (răsputea). Cînd se folosește cu repetiția verbul la forma sa simplă,
echivalează cu „o dată și încă o data.
răs... particulă indicând o repetițiune (mai intensivă decât re), adesea cu o nuanță peiorativă
Element de compunere
1. Care formează:
a) de la verbe, derivate care exprimă (de obicei folosite în corelație cu verbul simplu)
o acțiune prelungită, o împrăștiere, o repetare sau o intensificare a acțiunii
exprimate de verbul simplu: răscoace, răszice, răsciti etc.
b) ♦ de la adjective, derivate (de obicei folosite în corelație cu adjectivul simplu) care
exprimă intensificarea însușirii exprimate de adjectivul simplu: răsbucuros,
răscopt etc.
c) ♦ (Rar) de la substantive derivate care exprimă ideea de intensitate în raport cu
substantivul simplu: răsputere.
d) ♦ de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indică generații
depărtate: răzbunic.
e) ♦ de la adverbe de timp, derivate indicînd un timp mai îndepărtat decît cel
exprimat de substantivul simplu: răspoimîine.
2. (Uneori în concurență cu des-) Formează:
a) de la verbe, derivate care exprimă ideea revenirii la o stare mai veche:
răscloci, răscumpăra, răspopi, răzgîndi etc.
b) ♦ de la verbe, derivate care exprimă ideea modificării (în sens negativ) a
situației dinainte: răstălmăci etc.
3. Formează, de la verbe, substantive și adjective derivate cu sensul mai depărtat de cel
al cuvîntului simplu: răsuflătoare, răzbate etc.
. [Var.: răz-] – Din sl. ras-, raz-.
Se scrie și se pronunță deci:
C – răsciti, răscloci, răscoace, răscrăcăra, răscroi, răscruce, răscumpăra, răscunoscut;
F – răsfăţa, răsfierbe, răsfira, răsfoi, răsfrînge;
P – răspoimîine, răspăr, răspicat, răsplămădi, răsplăti, răspopi, răsputeri;
T – răstimp, răstălmăci, răstoarce, răsturna, răsturniş;
În derivatele de la cuvintele care încep [s, ], prefixul ‘’deS-‘’ s-a redus la ‘’de-‘’ (nu se scrie
cu dublu ‘’S’’) : răsuci (răs + suci), răsuflu (răs + suflu), răszice (răs + zice).
Rar, ‘’răs-‘’ apare şi ca element de compunere în faţa unei vocale: răsalaltăieri, răsînţelege.
 P a g e | 45

4.3.2.5. -Subfixe între rădăcina cuvîntului şi sufixoide

IV. Între radicalul cuvintelor şi sufixoide;
La derivarea lexicală, sufixoidele sau sufixele lexicale au o poziţie postpusă fată de
radical. Sufixoidele sunt asemănătoare sufixelor cu circulație internațională și sunt
formate din cuvinte care mai înainte au fost independente, dar ulterior s-au contopit cu
cuvintelor nou formate.
Deosebirea esențială între sufixele lexicale și sufixoide constă în modul în care formează
cuvinte noi: sufixele lexicale prin derivare de la un radical, iar sufixoidele prin compunere
tematică de la o temă. În plus, sufixoidele au o oarecare autonomie semantică, adică
sensul lor nu depinde de sensul cuvântului la care sunt adăugate.
Putem considera compusul ‘’astrOnaut’’ ca fiind format din radicalul ‘’astru’’, /+/ vocala
de legătură ‘’o-’’, şi sufixoidul ‘’-naut’’(„cel care conduce sau călătorește cu un vehicul
plutitor”). Spre deosebire de prefixoide, majoritatea sufixoidelor încep cu o consoană.
În compuse de tip; ‘’cancerIgen, insectIcid’’ apare o vocală de legătură ‘’-I-‘’ între
radical şi sufixoid: insecticide, insectI-form,insectI-vor, insectI-fug’. RegIcid, parIcid, dar
şi OmUcid.
 P a g e | 46

CUVINTE AFIXOIDALE
V. Radicalul (sau rădăcina lexicală) reprezintă elementul central de expresie al unui
cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic (cel mai mic morfem), care rămâne
de obicei neschimbat și este comun cuvintelor din aceeași familie lexicală. Rădăcina
conține sensul lexical de bază pentru cuvintele familiei, chiar dacă acestea sunt părți
de vorbire diferite. La nivel lexical, rădăcina este elemental central, obligatoriu, la
care se pot adăuga, optional, prin compunere sau derivare, diferite afixe.
Prin compunere din doi radicali se pot obține de asemenea cuvinte noi, de exemplu
‘’botgros’’. La cuvintele compuse, pe lîngă rădăcina principal avem şi o rădăcină secundară
(cu rol asemănător unei semivocale într-un diftong). Unele compuse parasintetice:
capîntortură, codObatură, sunt greu analizabile.
Pe lîngă tipul de structură al compuselor [R1 + R2], avem (la nivel lexical) şi o structură
ZERO-RADICALĂ, adică fără nici o rădăcină lexicală. Un asemenea CUVÎNT
AFIXOIDAL este format nu prin derivare, ci prin compunere între două afixe diferite. Sunt
numeroase cuvintele rezultate din îmbinarea directă doar a unui prefixoid cu un
sufixoid:
auto-buz [ + –buz, –bus („vehicul pentru transport în comun]; auto-didact [aut(o)–
(„însuși, singur; automobile + –didact („care a învățat”)]; pre-ambul [ + –ambul („care
merge, umblă”)]; agri-cultor;[ –, agri– („agricultură” + –cultor („care cultivă”)]; Bi-ped
[bi–, bis– („doi, de două ori,); Bi-lingv (sufixoid); di-ftong [di– („doi”) +–ftong
(„sunet”)]; Poligam-ie [Poli- pseudoprefix + Gam – sufixoid; poli-Gon; pirO-man [ piro–
(„foc, căldură”) + –man („pasionat”)]
Spre deosebire de rădăcină, care este purtătoarea sensului lexical, şi este un element
neanalizabil, un CUVÎNT AFIXOID este analizabil, (are o structură binară), fiind format prin
juxtapunerea (=prin compunere) unui prefixoid, urmat de un sufixoid. Rareori, la jonctura
dintre cele două elemente componente poate apărea un SUBFIX = vocală de legătură.
AFIXOIDALELE se comport din punct de vedere grammatical ca orice cuvînt flexibil, doar
că, la analiza în morpheme constitutive (în constituenţi imediaţi) nu are rădăcină = RADIX.
[linguistics - a less common word for root) - Collins English Dictionary. Copyright ©
HarperCollins Publishers].
=Un alt timp interesant de compunere sunt compusele prin abreviere. Atunci cînd avem un
cuvînt compus din 2 cuvinte prescurtate nu putem defini o rădăcină lexicală;
ex. AprOzar (aprovizionare- zarzavaturi); Putem marca unitatea celor două elemente în
acelaşi cuvînt /aprO‿zar/.
Alte abrevieri: agromec; din iniţiale şi silabe: Tarom; din cuvinte şi silabe: artarom; din silabe
ale unor cuvinte: Agrosem.
Apare şi fenomenul de afixare multiplă: ORL – otOrinOlaringO + log + sufixul ‘’-IE’’
 P a g e | 47

4.3.2.6. -Subfixe între rădăcina cuvîntului şi sufixe

VI. Între radicalul cuvintelor şi unele sufixe lexicale se pot intercala subfixe simple
(monovocalice) sau subfixe compuse.
=În afară de SUBFIXUL vocalic ‘’-U’’ sau ‘’-I’’, care leagă pseudOprefixe sau
pseudOsufixe de corpul cuvîntului, în limba română există şi un alt element de legătură,
format nu dintr-un sunet, ci din două foneme.
SUBFIXUL COMPUS din vocala ‘’-u’’ şi consoana ‘’l’’se află uneori înaintea unui sufix
diminutival, ‘’-iță’’, frunzuliță;
Maică – măicUţă; măicUL-iţă (De dorul mîndruțelor Și de-al măiculițelor’’), măiculeană,
măiculeață, măiculuță, măicușoară.
Gîscă – gîscUţă, gîscULiţă; gâscușoară;
Muscă – muscUţă, muscULiţă [DEX 2009, consider un singur suffix diminutive - Muscă
+ suf. -uliță.
Vorbă – vorbULiţă; – vorbuleană, vorbușoară, vorbișoară, vorbușoară (Vorbă + suf. -
ușoară.)
Cruce- cruciuliţă; bubă – bubuliţă; cizmă – cizmuliţă; crîşmă – crîşmuliţă; prispă –
prispuliţă; gîză – gîzuliţă; cîrpă – cîrpuliţă; şipcă – şipculiţă; iarbă – ierbuliţă; ceaşcă –
ceşculiţă; zgaibă – zgăibuliţă; dungă – dunguliţă; guşă – guşuliţă; pungă – punguliţă;
puică – puiculiţă, brişcă – brişculiţă; ţuică – ţuiculiţă; gerantă – gentuliţă; mîndră –
mîndruliţă; fragă – frăguliţă; neică – neiculiţă; bluză – bluziţă – bluzuliţă; uşă – uşuliţă;
muncă – munculiţă; creangă – ctenguliţă; puşcă – puşculiţă; vargă – vărguliţă; slugă –
sluguliţă; grindă – grinduliţă; ştiucă – ştiuculiţă; sîrmă – sîrmuliţă; cornuleţ;
Ger – gerULeţ [ DEX - Diminutiv al lui ger. – Ger + suf. -uleț.], gerIşor; ceas – cesULeţ;
coş – coşULeţ;
Vînt – vîntULeţ; Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor;
Trist (adjective) – trist-UL-eţ; întregULeţ; drăguleţ; drăgULici;
lung – lungULeţ – lungUieţ
=[Subfixul –UI- prin transformarea consoanei ‘’l’’ în semivocala ‘’-I’’]
Zi – ziuliţă, ziULică [ Diminutiv al lui zi; zilișoară, ziușoară. DEX - Zi + suf. -ulică.
Şef - șefuleasa
Faţă de pseudosufixe, adică sufixoide (false sufixe), pseudosufixele diminutivale sunt
omofone întîmplătoare: pescăr-uş; verIşoară (rudă, vară).
=Prezenţa unui SUBFIX semivocalic ‘’-ĭ-‘’între rădăcina lexicală şi sufixul lexical este de
comentat:
dulap – dulăp-i-or; galben – gălbior; alb – albior; capră = căprior; jun – junior; Bolnav –
bolnăv-i-or – bolnăv-i-oară;
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., subst. Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.
NEGRIÓR, -OÁRĂ, negriori, -oare, adj. (Pop.) Negrișor. [Pr.: -gri-or] – Negru + suf. -ior.
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv a lui albastru; albastru-deschis.
[Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior.
faţă de dispariţia diftongului ‘-iu’’ – tîrziu – tîrzior; zglobiu – zglobior; mlădiu – mlădior;
La nume proprii feminine – Stefan =: Stefan+ =: Stefan-I-A; român – Român-IA.
Un subfix poate fi reprezentat prin apariţia unui link (=fonem de legătură) între rădăcina
lexicală sau flexionară şi elemente afixale (lexicale sau morfologice), sau prin dispariţii şi
modificări de sunete (ex. Cîmpul + lung =>CîmpUlung; vezi mai jos şi alternanţe fonetice
(vocalice şi consonantice).
 P a g e | 48

Ca fenomen de co-articulaţie, LINKul poate apărea între 2 consoane vecine (un subfix
vocalic), între 2 vocale vecine (un subfix consonantic), sau între consoane şi vocale vecine.
Asimilația în contact (organică) privește două sunete învecinate.
- Subfixul poate fi o vocală de legătură adaugată între 2 consoane [ K /‿v/ /+/ K] (de
exemplu, vocalele /‚-O-, -U-, -I- / între elementele unui cuvînt compus sau derivat.
- Subfixul este un grup de sunete de legătură între o consoană şi o vocală [ K /‿v/ /+/
V] (ex. frunz-UL-iţă)
- Se poate considera un asemenea LINK care, între consoana finală a rădăcinii şi vocala
cu care începe sufixul lexical adaugă subfixul ‚’-U-‚’’vocală de legătură, urmat de
semivocala ‚’-ĭ-‚’.
- Sau se poate considera că o consoană lichidă laterală ‚’-L’’ precedată de vocala ‚’-E’’,
se palatalizează, fiind înlocuită cu semivocala ‚’-ĭ –‚’ (ambele vocale fiind anterioare,
palatale) (exemplu – lung – (lung-UL-eţ) => lung – Uĭ –eţ ).
- Un subfix consonantic se poate intercala între 2 vocale în hiat [ V /‿k/ /+/ V].
Consoana de legătură ‚’-L-‚’ apare la substantivele feminine terminate în diftongul ‚’-
ěA’’ (FLEXEM diferit de sufixul infinitival ‚’--ěA’’) sau ‚-A’’, atunci cînd formează
derivate diminutivale cu sufixul lexical ‚’-uţă’’.
Ex. STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea ; stelișoară. – Stea + suf. –uță.
ZĂLÚȚĂ, zăluțe, s. f. 1. Diminutiv al lui za. 2. Cusătură de flori în formă de lănțișor, care se
face pe ie sau pe catrință. – Za + suf. -uță.
BĂSMĂLÚȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui basma. – Basma + suf. –uță;
NUIELÚȚĂ, nuieluțe, s. f. Nuielușă.[Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -uță.
PANSELÚȚĂ, panseluțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pansea. 2. Pansea + suf. -uță.
MĂRGELÚȚĂ, mărgeluțe, s. f. Mărgelușă . – Mărgea + suf. -uță.
BOCCELÚȚĂ, bocceluțe, s. f. Diminutiv al lui boccea. – Boccea + suf. -uță.
PERDELÚȚĂ, perdeluțe, s. f. Diminutiv al lui perdea. – Perdea + suf. –uță;
SARDELÚȚĂ, sardeluțe, s. f. Diminutiv al lui sardea. – Sardea + suf. -eluță. [?]
Băsmăluţă, Bocceluţă, Cafeluţă, Canapeluţă, Catifeluţă, Căzmăluţă, Chifteluţa = pifteluţă,
Cişmeluţă, Cordeluţă, Cureluţă, Fideluţă, Flaneluţă, Giubeluţă, Licheluţă, Mărgeluţă,
Măseluţă, Nuieluţă, Ocăluţă, Panseluţă, Părăluţă, Perdeluţă, Pingeluţă, Sardeluţă, Sărmăluţă,
Şeluţă, Steluţă
Tinicheluţă, Turtureluţă, Vergeluţă, Viteluţă, Zăluţă, Ziluţă.
Acelaşi subfix consonantic ‚’-L-‚’apare şi în alte diminutive de la unele din aceste
substantive:
VIȚELÚȘĂ, vițelușe, s. f. Diminutiv al lui vițea. – Vițea + suf. -elușă. [?]
VÂLCELÚȘĂ, vâlcelușe, s. f. Diminutiv al lui vâlcea. – Vâlcea + suf. -elușă.[?]
NUIELÚȘĂ, nuielușe, s. f. Diminutiv al lui nuia; nuieluță. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -ușă.
VERGELÚȘĂ, vergelușe, s. f. Diminutiv al lui vergea; vergeluță. – Vergea + suf. -ușă.
MĂRGELÚȘĂ, mărgelușe, s. f. 1. Diminutiv al lui mărgea; mărgeluță. – Mărgea + suf. -ușă.
CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui curea (1). – Curea + suf. -ușă.
ulceluță sf [At: DAME, T. 74 / Pl: ~țe / E: ulcea + -uță] 1-2 (Șhp) Ulcelușă (1-2).
ULCELÚȘĂ, ulcelușe s. f. Diminutiv al lui ulcea; ulceluță, ulcicuță. – Ulcea + -ușă. [diferit
de ‘’URCIOR, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte,
folosit pentru păstrarea lichidelor. [Var.: ulciór s. n.] – Lat. urceolus.]
Tot subfixe consonantice intercalate între 2 vocale în hiat [ V /‿k/ /+/ V]pot fi şi alte
consoane de legătură ‚’-L-‚ –R -, -T-; ‚’-R- ‚’
=Condiţionalul prezent, precedat de forme neaccentuate ale pronumelui personal ( mă, MI-,
M-, te ţi- , -I, ne, ni, - te, vă, vi, v, le, -li, l, -o), leagă cliticele de auxiliar într-o silabă
 P a g e | 49

(Auxiliar: aş, ai, ar, am, aţi, ar + infinitivul verbului de conjugat (aş cînta, ar cînta
mi-ar fi, mi-ar da; ţi-ar fi, ţi-ar da;
Formele inversate (cîtare-aş, cîntare-ai, cîntare-ar) conţin infinitivul lung cu valoare de verb
(învechit) popular – închinare-aş şi n-am cui!.
Cînd între infinitiv şi auxiliar apare un pronume neaccentuat, se foloseşte infinitivul scurt:
vedea-l-aş.
Fi-mi-ar, da-mi-ar; fi-ţi-ar, da-ţi-ar, fi-i-ar, fi-ne-ar, fi-v-ar, da-v-ar, lua-v-ar, fi-le-ar, da-le-ar,
Optativul este întrebuinţat şi în imprecaţii (blesteme cu intonaţie imperativă)
FiR-ai să fii! FiR-ar al dracului! Fir-ar să fie!
DaR-ar Dumnezeu să dea! DOOM 2 (2005 - ar da/(în imprecații) dar-ar;
Star-ar să vă stea în gît!
Este forma inversată, fără nici un pronume. Consoana ‘’-R’’ ataşată de infinitive este un
SUBFIX.
Subfixul apare la condiţional forma inversată, şi vocalic: LuaU-ar s-o ia!
=Unele imperative vechi şi regionale adaugă o silabă de legătură, prin analogie cu forma
‚’MeREţi! =mergeţi!
A sta – imperativ Staţi! - învechit şi regional – STAREŢI!
sta [At: PSALT. HUR. 113v/13 / Pzi: stau, 2 stai, 3 stă, 4 stăm, 5 stați, 6 stau / Im: stăteam,
(reg) steteam, (îvp) stam, 6 (îvp) sta / Ps: stătui, (îrg) stetei, 4 (înv) stătum Pc: am stat, (îvp)
am stătut, 3 (înv) au stătut, 3 (pop) are stătut / Mp: stătusem, (pop) stasem, (reg) stetesem, 6
(înv) stătuse / Cj: 3, 6 să stea, (reg) să steie / Imt: 2 stai, (îvp) stăi, (înv) stă, 5 stați, (îrg)
stareți / Par: stat, (îvp) stătut; Grz: stând, (înv) stătând
va – VAREŢI!
va2 vb. I. intr. def. Expr. (pop.; fam.) Mai va = a) mai așteaptă; mai este (mult) pînă acolo;
mai trece vreme pînă atunci; b) merge mai mult. • /prez.ind. pers. 3, pop., al lui vrea; cf. și lat.
vadĕre „a merge”.
(Regional, la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te, duceți-vă
vă vi [At: PO 191/20 / Imt: 2 vă, 5 vați, vareți / E: ml vadere] (Trs; la imperativ) Du-te!
1) vă v. def. (lat. vade). L. V. și Trans. Du-te. Vațĭ și várețĭ (lat. vádite), duceți-vă. – Mrom
(vechĭ) si ți vaĭ, să te duci.
=Un alt subfix consonantic este ‚-T-‚’
În exemplele ‚’ Ai puțintică răbdare, stimabile’’ (CARAGIALE), sau ‚’Dac-ai avea puțintică
udătură... (ALECSANDRI, T.), adjectivul adaugă între rădăcină şi sufixul lexical un ‚’-T’’
PuţiN – puţinică – puţinel – puţinTel - puţinTică
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. Puțintel. ◊ Expr. Puținel și... = aproape că...,
gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică.
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel.
puțintică af [At: HELIADE, O. II, 9 / Pl: ~ici / E: puțintea css] (Îrg; șhp) 1-8 Puțintea
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel.
puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
= Dintre sufixele diminutivale, apropierea dintre sufixul ‚-UŢ’’ [şi ‚’-Eţ’’], şi sufixul ‚’-
ULEŢ’’ne dă posibilitatea să considerăm apariţia unui linkăr ‚’-UL’’ (cf. – lung – lung-uţ =>
(lung-UL-eţ):
Sau: Fiu – fiuţ - fiuleţ Diminutiv al lui fiu; fiuț. [Pr.: fi-u-] – Fiu + suf. -(u)leț.
săculeț spiculeț steguleț șănțuleț coșuleț răculeț cerculeț sătuleț brăduleț brâuleț șoimuleț
vântuleț ghemuleț pufuleț omuleț cuculeț somnuleț vârfuleț prunduleț moșuleț pluguleț
poduleț piculeț prunculeț turculeț chefuleț ursuleț mânzuleț prânzuleț porculeț viermuleț
șorțuleț noruleț drăguleț murguleț tubuleț văsuleț pisculeț sfântuleț joculeț deluleț gărduleț
 P a g e | 50

ruguleț sturzuleț snopuleț cornuleț râuleț albuleț grâuleț corbuleț nuculeț turnuleț grupuleț
smoculeț zmeuleț ouleț prăfuleț sfertuleț punctuleț muculeț puiuleț târguleț prostuleț colțuleț
lăculeț stâlpuleț foculeț drumuleț mușchiuleț trenuleț dâmbuleț pomuleț vinuleț crânguleț
cuibuleț teiuleț drăculeț codruleț șiruleț sântuleț schituleț pliculeț pâlculeț șnuruleț ghiobuleț
friguleț mănunchiuleț bobuleț toculeț arculeț fiuleț cesuleț lunguleț noduleț stropuleț ochiuleț
jghebuleț orzuleț fleculeț cortuleț întreguleț trunchiuleț ciobuleț gemuleț geruleț răftuleț
rânduleț druguleț ghintuleț cioculeț frâuleț tenculeț stârculeț fulguleț roibuleț stătuleț
Tot foneme de legătură sunt şi linkurile formate din alternanţe fonetice. La nivel lexical, şi
(majoritatea) la nivel morfologic, alternanţele vocalice şi alternanţele consonantice sunt
SUBFIXE.
Între radicalul cuvintelor şi sufixele gramaticale nu am identificat prezenţa unor
SUBFIXE numeroase. [Doar în verbe de tipul a credea – apare subfixul -Z- / creZ-înd;
A şeDěa – şeZut – eu şeD – tu şeZi – el să şEAdă – unde avem o serie de alternanţe
consonantice şi vocalice. Alternanţa consonantică D/Z dintre formele de infinitiv şi
participiu este un SUBFIX care leagă radicalul verbal de sufixele gramaticale de mod.
Alternanţa consonantică D/Z dintre formele prezentului indicativ reprezintă o opoziţie
între FLEXEME care marchează opoziţia de persoană. Aceeaşi categorie gramaticală este
reprezentată, la persoana a III, de flexemul ‘’-Ă’’care influenţează vocala precedent, din
radical. Alternanţa vocalică dintre ‘’- E’’ şi diftongul ‘’-ěa’’ reprezintă, în această situaţie,
un subfix, =un fenomen de coarticulaţie]]
În limba română se consideră sufixe gramaticale doar afixele postpuse care servesc la
exprimarea unor categorii gramaticale verbale precum modul și timpul:
timpul mai mult ca perfect: amintise (-se), auzise (-se), fugise (-se) (modul indicativ).
mod participiu: Sufixul participiului este ‘-T’’: amintit (-it), auzit (-it), fugit (-it). La
verbele care au perfectul în ‘se’- sufixul de participiu este “-S’’ (prin-S, stin-S)
mod gerunziu: Sufixul gerunziului nu variază după conjugare. El este ‘-ÎND’’ pentru
toate conjugările, cu excepţia verbelor de conjugarea a IV-a terminate în ‘’-I’’, care au
sufixul ;’’-IND’’. (amintind (-ind), auzind (-ind), fugind (-ind),
modul infinitiv – termenul de conjugare tradiţională se referă la grupa de verbe clasificata
dupa sufixul infinitivului, sau dupa omonimiile generale si specifice, sufixale si
desinentiale (conjugare structurala). Conjugarea traditionala include 4 grupe de verbe:
Conjugarea I: sufixul infinitival: -a: a aduna, a canta, a da, a se recrea
Conjugarea a II-a: sufixul infinitival -ea: a vedea, a bea, a sedea
Conjugarea a III-a: sufixul infinitival -e: a trece, a zice, a face
Conjugarea a IV-a: sufixele infinitivale -i si -i: a zidi, a veni, a fi; a coborî, a urî.
Notă=
Funcţiile sintactice ale verbelor la modurile nepersonale
MODUL INFINITIV:
- SUBIECT: A citi este o plăcere
- NUME PREDICATIV: Plăcerea mea este a citi.
- ATRIBUT VERBAL: Am dorinţa de a citi mai mult
- COMPLEMENT DIRECT: Pot citi orice carte.
- COMPLEMENT INDIRECT: Mă gândesc a citi mai mult.
- COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE MOD: A venit fără a citi.
- COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE TIMP: Înainte de a citi lectura şi-a făcut
temele
 P a g e | 51

MODUL SUPIN:
- SUBIECT: De citit este o plăcere.
- NUME PREDICATIV: Plăcerea mea este de citit multe cărţi.
- ATRIBUT VERBAL: Plăcerea de citit o am din copilărie.
- COMPLEMENT DIRECT: Am de citit trei romane.
- COMPLEMENT INDIRECT: M-am plictisit de citit.
MODUL GERUNZIU:
- SUBIECT: Se aude tunând.
- ATRIBUT VERBAL: Valuri cu creste spumegând se loveau de stânci. (gerunziu
neacordat)
- COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE MOD: Dunărea curge mereu suşotind.
- COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL DE TIMP: „Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă
cu dispreţ.”
- ATRIBUT ADJECTIVAL: Coşurile fumegânde sunt semnul gerului. (gerunziu acordat)
- NUME PREDICAŢIV: Mâinile sincere sunt tremurânde. (gerunziu acordat)
MODUL PARTICIPIU:
- ATRIBIT ADJECTIVAL: M-am oprit în lunca bătută de brumă. (valoare adjectivală)
- NUME PREDICATIV: Copacul din faţa casei este înflorit. (valoare adjectivală)
 P a g e | 52

4.3.2.7. -Subfixe între sufixe cumulate

VII. Între sufixe
Adăugarea succesivă de sufixe lexicale la rădăcină sau la tema unui cuvânt se numește supra
sufixare. Se pot forma serii derivate atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt derivat
(dubla sufixare):
grădină + sufixul -ar = grădinar + sufixul -IE= grădinărie
bute + sufixul -oi = butoi + sufixul -AŞ = butoiaş
pisică – pisoi – pisoiaș
albină – albinar – albinărie
Procedeul dublării afixului poate fi reprezenta şi un cumul de prefixe.
Dubla prefixare constă în adăugarea înaintea rădăcinii sau a cuvântului de bază a două
prefixe:
pădure - (a) împăduri - (a) reÎMpăduri;
frunză - (a) înfrunzi - înfrunzit - neÎNfrunzit;
Si la cuvintele AFIXOIDALE (cu prefixoide cumulate + sufixoid)
micrObiOlogie = [micro– (prefixoid =„mic, microscopic”) + prefixoid =BIO- Element de
compunere cu sensul „(referitor la) viață”, care servește la formarea de substantive și
adjective. gr. bios – viață + sufixoid ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în biologie; –logie
(„care studiază”) + sufixul bivocalic “ –ie” (cf. prieten – prieten-ie)
Dubla afixare nu este un procedeu folosit în flexiune. La nivel morphologic rareori apar două
afixe morfologice (=două FLEXEME) unul după altul.

4.3.2.8. -Subfixe între rădăcină şi sufixe gramaticale (=FLEXEM)

VIII. Între cuvînt şi desinenţe.
 P a g e | 53

4.3.3. -SUBFIX + FLEXEM

Între cuvînt şi desinenţe.
Ne interesează în mod deosebit relaţia dintre rădăcina flexionară şi un FLEXEM
SINTETIC.
[Cuvînt-primar /‿SUBFIX/,/+/FLEXEM] = formă flexionară.
Apariţia unui SUBFIX (=sunet de legătură) între cuvînt şi desinenţele sale este un fenomen
fonetic care poate fi comentat la toate nivelele limbii.
‘’In phonetics, in morphology and in lexicology, a connecting sound is a word element that
connects two morphemes to each other. It can link a root to an affix or two affixes to each
other, thus participating in the declension, conjugation and derivation, or two words, thus
playing a role in the composition. The nature of this element is controversial. Some linguists
consider it morphemes and introduce it among affixes with the name of "interfix". Others
reject this view, seeing in the connecting sound a similar element’’
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sunet_de_legătură
La nivel lexical, un SUBFIX este un element asemantic, fără sens semantic, iar la nivel
morphologic SUBFIXUL nu poartă nici un sens grammatical. Atunci cînd apare, acest LINK
SOUND are rolul să interconecteze fonetic o rădăcină de un affix (lexical sau grammatical),
sau să interconecteze în fluxul vorbirii 2 cuvinte diferite.
Prezenţa unei vocale de legătură între elementele unor cuvinte compuse sau cuvinte derivate
am prezentat-o mai sus. SUBFIXul poate fi vocala ‘’-O-‘’ [francO-german, cocainOman] sau
vocala ‘’-I-’[cancerIgen]. {notă – cf. Wikipedia, ‘’Acest -o- este considerat de Grevisse 2007
uneori sufix, alteori „un fel de marcă a compunerii” Compunerea cu -o- se găsește și în limbi
slave, unde Barić 1997 o numește și interfix, și o consideră cu conținut grammatical. Klajn
2005 identifică şi un ‘’-e-‘ vocală de legătură, şi numește aceste vocale mărci ale relației
dintre componente.}. Aceste ‘’marks of the relationship between the components’’ nu sunt
numai vocale de legătură (-O-; -I-; -E-; sau ‘’-U-‘’). În afară de SUBFIXE VOCALICE
(simple), avem şi SUBFIXE COMPUSE (ex. –UL-).
Articolul este partea de vorbire flexibilă, care se decline şi însoţeşte substantivul, avînd rolul
de a arăta în ce măsură obiectul denumit este cunoscut vorbitorilor. Articolul este un simplu
instrument grammatical, fără sens lexical. Din acest punct de vedere, articolul hotărît enclitic
se comportă ca un SUFIX (grammatical).
În unele situaţii, alipirea articolului hotărît ‘’-L’ la substantive de genul masculin şi genul
neutru singular (terminate în consoană sau consoană palatalizată) se face cu ajutorul vocalei
‘’-U-‘’(băiat/‿u/‿L/ ) unchi-u-l; schi-u-l; bici – bi ci-ul;
Forma articolului hotărît enclitic ‘’-L’’de masculin și neutru singular se leagă de cuvântul
articulat cu vocala de legătură ‘’ -U- [u], dacă cuvântul se termină în unele vocale (‘’-I’’, ‘’-
U’’ şi –O’’, sau semivocala finală ‘’-ĭ ‘’).
Exemple: radio-u-l, pícolo s. m., art. piccolo-u-l; pl. pícoli; te ĭ – te- ĭ U-l;pui – pu-iUL; taxi-
ul;
tabu-u-l Neutru). Substantivele masculine terminate în vocala ‘-U’’ se articulează la singular
direct prin alipirea articolului: ministrU – ministrU+L, codrul; Acest tip de substantive nu au
un subfix nici la cazul vocativ, unde articolul se adaugă fără vocală de legătură la rădăcina
cuvîntului: (Ministru-le! Codru-le! Radule!, Popescule!). În că din secolul trecut, articolul ‘’-
L’’ a dispărut la numele proprii de persoană terminate în ‘’-U’.
Cînd substantivele nearticulate se termină la singular în semivocala ‘’-u’’, aceasta devine
vocală în pronunţarea la formele articulate: leu – le-U-L; piure-u-l; erou – eroul; ou – o-U-L;
 P a g e | 54

Și înaintea articolului hotărât feminin singular ‘’ –a’’ există ‘’-u-‘’ de legătură, dar
semivocalic ([w]). SUBFIXUL SEMIVOCALIC ‘’- ŭ’’, apare în cuvinte feminine terminate
în ‘’-a’’ accentuat:za-U-a, manta-U-a, sau în diftongul ‘’-eA’’ ex. Cafea-u-a; stea – stea-U-a.
Substantivul feminin ‘’zi’’adaugă acelaşi subfix semivocalic după vocala ‘-I’’.
Substantivul masculin ‘’tată’’ are şi o formă articulată direct prin alipirea lui ‘’-L’’.
În limba română contemporană articolul hotărît enclitic ‘’-L’’ de masculine şi neutre singular
nu se mai pronunţă în vorbire, funcţia lui fiind îndeplinită de SUBFIXUL ‘’-U’’.
Unele nume geografice se declină ca şi substantivele comune articulate: OltUl, Brebu(L);
Cornu(L). Pentru cei care nu-l pronunţă, articolul este ‘’-u’’final.
Singularul masculinelor şi neutrelor întrebuinţate la cazul vocativ au, în multe din situaţiile
enumerate, SUBFIXUL VOCALIC ‘’-U-’’, urmat de articolul hotărît enclitic ‘’-L-‘’’, după
care este adăugată desinenţa –‘’E’: (om-U-L-E! băiat-U-L-E!)
 P a g e | 55

4.3.4. Tipuri flexionare

Analizînd sistemul flexiunii în limba română observăm că flexiune externă – ‘’care constă în
modificarea terminatiei cuvîntului cu ajutorul articolului hotărît enclitic, al sufixelor şi al
desinenţelor’’ – (cf. Constantinescu-Dobridor, Mic dicţionar de terminologie lingvistică), ar
putea fi redefinită.
Sunt 3 tipuri de elemente lingvistice care pot intra în structura unei unităţi lingvistice:
- Un element principal, central, obligatoriu; Acest element care poate funcţiona şi
independent este tema lexicală (rădăcina, la nivel lexical) şi tema flexionară (la nivel
morphologic).
- Unul sau mai multe elemente secundare, dependente, periferice, opţionale. Acestea
sunt AFIXE lexicale (la nivel lexical: prefixoide, sufixoide, prefixe, sufixe, segmente
de cuvinte prescurtate) şi AFIXE morfologice (FLEXEME sintetice şi flexeme
analitice).
- Uneori, pentru a asigura legătura de continuitate fonică între temă şi AFIX se
intercalează un SUBFIX, un sunet de legătură între morpheme. Subfixul apare la
rostirea conjunctă în interiorul unui cuvînt, dar, la nivel sintactic, el poate apărea şi la
rostirea conjunctă a două cuvinte alăturate. Ca fenomen de coarticulaţie, SUBFIXUL
funcţionează atît la nivel lexical, cît şi la nivel flexionar (morfologic), în interiorul
aceluiaşi cuvînt sau între două cuvinte diferite, ducînd la diferite tipuri de modificări
fonetice:
a) Apariţii de sunete;
b) Dispariţii de sunete;
c) Modificări de sunete,
La zona de contact dintre o temă şi un affix, între 2 afixe, sau între 2 cuvinte diferite.
Asadar, consideraţiile lui Constantinescu-Dobridor pentru a defini termenul de
flexiune internă – ‘’= flexiune care constă în modificarea rădăcinii sau a temei
cuvîntului cu ajutorul alternanţelor fonetice’’ se încadrează în categoria
SUBFIXELOR. Alternanţele fonetice în interiorul cuvîntului sunt doar adaptări de
pronunţare, Subfixe care însoţesc flexemele prin care se realizează flexiunea sintetică.
Rădăcina lexicală este lipsită de orice affix şi este elementul ireductibil, neanalizabil, comun
tuturor membrilor unei familii de cuvinte dintr-o limbă. Deși rădăcina este purtătoarea
sensului lexical, aceasta nu constituie, de obicei, singură un cuvânt, ci împreună cu AFIXELE
(sufixe sau prefixe) formează o temă lexicală. Tema este analizabilă și constituie elementul
comun numai pentru formele unuia și aceluiași cuvânt.
TÉMĂ s. f. (cf. fr. thème. it. tema, lat. thema, gr. thema „subiect”): parte a unui cuvânt
alcătuită din rădăcina acestuia + prefixul și sufixul cu care este format, comună tuturor
formelor flexionare ale cuvântului.
◊ ~ lexicálă: t. comună întregii flexiuni a unui cuvânt, caracterizată prin prezența unor afixe
(prefixe și sufixe) cu valoare exclusiv lexicală (de elemente care contribuie la formarea unor
cuvinte noi). Din acest punct de vedere, unele t. lexicale pornesc de la substantive și adjective
și în acest caz se numesc t. lexicale nominale, ca de exemplu: substantivele copiliță (< copil +
iță) și bunătate (< bun + -ătate), verbele înfrumuseța (< în- + frumusețe- + -a) și înroși (< în-
+ roșu + -i) sunt formate de la t. lexicale nominale, altele însă pornesc de la verbe și în acest
caz se numesc t. lexicale verbale, ca de exemplu: substantivele scuturătură (< scutura + -
ătură) și prefăcătorie (< preface + -ător + -ie) sunt formate de la t. lexicale verbale.
Rădăcina este cuvîntul de baza de la care se obţin prin compunere şi derivare cuvinte noi. (la
nivel lexical). Distincția între rădăcină și radical nu este întotdeauna precizată.
 P a g e | 56

Radicalul este un element primitiv, invariabil, ireductibil din punct de vedere morphologic,
comun mai multor cuvinte care constituie o familie de cuvinte (chiar dacă sunt părţi de
vorbire diferite), sau mai multor forme flexionare ale aceluiaşi cuvînt, şi care conţine sensul
lexical al cuvîntului. El nu priveşte flexiunea şi nu include prefixe sau sufixe. Termenul de
‘’radical’’ ca bază elementară este comentat şi în situaţia compuselor, dar şi cînd radicalul
reprezintă singur un cuvînt de sine stătător.
‘Cel mai adesea, în studiile sincronice, radicalul este forma de bază a unui cuvânt, care nu se
mai poate analiza fără a i se pierde total identitatea, altfel spus, ceea ce rămâne dintr-un
cuvânt după ce i s-au eliminat toate afixele, atât gramaticale, cât și lexicale. Din punct de
vedere morfologic este un morfem, așa cum sunt și celelalte elemente ale cuvântului, afixele.
Radicalul este comun tuturor formelor gramaticale ale unui cuvânt și tuturor cuvintelor care
constituie o familie lexicală.
Astfel, radicalul este baza elementară a flexiunii (în limbile flexionare) și a adăugării de afixe
(în limbile aglutinante), fie că este vorba de exprimarea raporturilor gramaticale sau de
formarea de cuvinte.’’’ https://ro.wikipedia.org/wiki/Rădăcină şi radical (lingvistică)
În limba română contemporană sunt cîteva substantive şi cîteva verbe la care radicalul este un
cuvînt de sine stătător. Moştenite din limba latină, acestea au în prezent o flexiune neregulată,
avînd modificări fonetice în interiorul radicalului. De menţionat că unele variante populare
păstrează forma regulate: suroră, nuroră, eu mînc.
Flexiunea neregulată
Flexiune neregulată sub aspectul desinentelor şi numărului de silabe (cap-capete, om-
oameni, sora-surori, noră - nurori), sub aspectul omonimiilor (paradigma subst. tata, care
cuprinde trei forme distincte: tatăl/tata-tatei-tati), sub aspectul accentuarii (sóra-suróri, nóra-
nuróri, radió-radióuri), sub aspectul variaţiei radicalului (mînă-mîini; un caz special de
neregularitate ȋl constituie substantivele care pot fi analizate: rȋndun-ica sau rȋndunic-a si
rȋndun-ele, rȋndunel-e rȋndune-le); adjective neregulate sub aspectul flectivelor (rosu) sau al
radicalului (rau), verbe cu variatii aberante ale radicalului (a da, a sta, a bea, a vrea), verbe cu
radical total variabil (a fi, a lua).
În afară de cele 4 substantive şi de cele 10 verbe (a fi, a avea, a vrea, a bea, a da, a la, a lua, a
mînca, a sta, a usca) cu flexiune neregulată, toate celelalte părţi de vorbire flexibile din limba
română au o flexiune regulate. Caracteristicile paradigmatice ale tuturor acestor cuvinte sunt
tipice. Flexiune regulata cuprinzand clasele de cuvinte care prezinta un radical constant in
cursul paradigmei, de ex. substantive neutre cu afix –uri e plural (car, foc, tablou, dulap etc),
feminine cu radical terminat in vocala accentuata si afix Ø la singular (basma, para, baclava,
sarma etc.), adjective invariabile (ferice, eficace), adjective cu trei forme flexionare (dulce,
mare, rece, tare), verbe cu radical invariabil (verbe cu sufix de prezent in –ez, -esc)
Considerînd radicalul morfemul lexical comun unei paradigme, paradigma unui cuvînt
reprezintă
“totalitatea modificarilor paradigmatice pe care le sufera părţile de vorbire flexibile” pentru a
exprima categoriile gramaticale specifice. Paradigma poate fi cu flexiune completă (în funcţie
de toate categoriile gramaticale specifice), sau cu flexiune incompletă.
Cu flexiune incompletă (parţială) sunt: substantive defective (miere, icre, cîlţi) sau verbe
defective (a ploua, a ninge, va, a desfide), adjective care nu sunt compatibile cu categoriile
comparativului si superlativului analitic fie pentru ca sunt vechi comparative sau superlative
(major, inferior, ultim, suprem), fie pentru ca nu pot fi supuse comparatiei (mort, viu, întreg,
oral).
 P a g e | 57

Analizînd sistemul de flexeme al limbii române din perspectiva prezenţei SUBFIXELOR

enumerate mai sus, putem considera următoarele situaţii apărute în declinarea substantivelor
compuse. Flexiunea cuvintelor compuse şi articularea lor variază după gradul de sudură al
elementelor componente şi după părţile de vorbire la care aparţin aceste elemente.
FLEXIUNE INVARIABILĂ
În categoria substantivelor invariabile, la declinarea nearticulată (fără articol hotărît enclitic)
distingem: -
- Substantive compuse din [substantiv + adjective]: un burtă-verde; vorbă-lungă;
- Substantive compuse din [verb + substantiv]: pierde-vară; fluieră-vînt; papa-lapte;
(unele compuse pot fi masculine sau feminine, în context cu articole nehotărîte: Un…/
o…/
Unele din aceste construcţii invariabile sunt izolări de propoziţii: (majoritatea - epitete):
cască-gură „persoană distrată”, ducă-se-pe-pustii „dracul”, du-te-vino „mișcare”, fie-iertatul
„răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt „haimana”, gură-cască „persoană distrată”, încurcă-
lume, lasă-mă-să-te-las „persoană indolentă”, lă-mă-mamă „persoană incapabilă”, linge-blide
„parazit”, nu-mă-uita (plantă), papă-lapte „nătăfleață”, pierde-vară „persoană leneșă”, soare-
apune, soare-răsare (puncte cardinale), sparge-val „parapet”, târâie-brâu, trei-păzește (în
expresii); ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca „dracul”, uite-popa-nu-e-popa, vino-ncoa'/vino-ncoace
„farmec”, zgârie-brânză „persoană zgârcită”, zgârie-nori „construcție foarte înaltă”;
Observăm că în toate aceste compuse nu apar subfixe. În locul unei vocale de legătură este o
pauză notată graphic cu o cratimă. Cratima este un semn ortografic care nu este precedat sau
urmat de un blanc.
Uneori, una și aceeași cratimă poate cumula mai multe funcții, de exemplu, pe lângă
marcarea calității de compus, poate nota și atașarea unui element gramatical sau/și
producerea unor fenomene fonetice (la sfântu-așteaptă, împușcă-n-lună, ucigă-l-crucea).
Condițiile în care
- anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază țin de domeniul
gramaticii,
- cele în care anumite compuse sau derivate prezintă un grad mai mare sau mai mic de
sudură și deci se scriu cu cratimă - de formarea cuvintelor,
- iar cele în care se produc anumite modificări fonetice - de domeniul foneticii.
La declinarea articulată (cu articol hotărît enclitic) a compuselor, avem tipuri de flexiune
diferite. Prin compunere de doi radicali se pot obţine cuvinte noi cu:
FLEXIUNE SINTETICĂ
Flexiune sintetica realizata în poziţia postradical a cuvîntului cu ajutorul desinentelor, al
sufixelor, al articolelor hotărîte enclitice, care fac corp fonetic comun cu radicalul (ex. cant
(radical)+a (morfem sufix de perfect)+se (morfem sufix de mai mult ca perfect)+m (morfem
desinenta), precum si cu ajutorul accentului (ára-arằ), al intonatiei (diferenţiind Nominativul:
Andrei de Vocativul: Andrei!). Toate acestea sunt FLEXEME SINTETICE, care participă la
realizarea flexiunii sintetice. Flexiunea sintetică este întîlnită la flexiunea nominală (la
substantive, la adjective, la numeralul ‘’unu –una), la flexiunea pronominală, şi la flexiunea
verbală.
Flexiunea sintetică PRIMARĂ
Flexiunea sintetică PRIMARĂ apare la compuse nearticulate, în care îşi modifică forma
numai ultimul element:
hartă – hărţi; porthartă – [G.-D. porthărții] – (pl.) porthărţi; Substantivul feminine este o
variantă de la substantivul neutru: porthart – (pl.) portharturi; portdrapel – (pl.) portdrapele;
botgrós (pasăre) s. m., pl. botgróși;
 P a g e | 58

BUNĂSTÁRE s.f. - Gen.-dat.: bunăstării și (mai vechi) bunei stări] – (pl.) bunăstări; art.
bunăstárea, g.-d. art. bunăstării;
BUNĂVOÍNȚĂ s. f. [Gen.-dat.: bunăvoinței] - art. bunăvoínța, g.-d. art. bunăvoínței;
Adjective/ substantive cu adverbul ‘’bine’’- BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare,
adj., s. m. și f. binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefácere s. f., g.-d. art. binefácerii; pl. binefáceri;
Atunci cînd compusul este articulat cu articol hotărît enclitic, îşi modifică forma numai al
doilea element, după flexiunea sintetică SECUNDARĂ:
- Substantive compuse formate din [substantiv + substantiv]: radiojurnalUL –
radiojurnalului – radiojurnalele – radiojurnalelor; fier-betón s. n – fier-betonUL - G-D
a fier-betonului
- Substantive compuse formate din [substantive + prepoziţie + substantiv):
untdelemnUL – untdelemnului;
- Substantive compuse formate din [substantiv + adjectiv] – botgros – botgosuL –
botgrosului – botgroşii – botgroşilor;
- Substantive compuse formate din {adverb (ial) + substantiv]: liber-cugetătorUL –
liber-cugetătorului – liber-cugetătorii – liber-cugetătorilor; líber-profesioníst (-si-o-) s.
m., liber-profesionistUL - pl. líber-profesioníști; binefăcătorUL, binefăcătoareA;
binecuvântáre s. f., binecuvântarea - g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
- Substantive compuse din [adjectiv + substantiv]: bunăstarea – bunăstării; bunăvoinţa
– bunăvoinţei;
scurtcircuít (scris şi cu cratimă: scurt-circuit) s. n., scurtcircuitUL - pl. scurtcircuíte
- Substantive compuse din [verb + substantive]; porthartă – portharta – porthărţii –
porthărţile – porthărţilor;
Tot la declinarea articulată (cu articol hotărît enclitic) a compuselor, putem avea un tip de
FLEXIUNE SINTETICĂ INTERNĂ,
atunci cînd articolul se ataşează la primul element al compusului.
Substantive compuse de tipul: cal-de-mare, căluţ-de-mare; Stea-de-mare, Pasăre-liră.
Atunci cînd primul element al compusului primeşte articol hotărît enclitic, cuvîntul face o
flexiune sintetică internă SECUNDARĂ:
- Substantivele compuse pot fi alcătuite din [substantive + prepoziţie + substantiv]:
cal-de-máre (pește) s. m., CalUL-de mare – al calului-de-mare- pl. cai-de-máre, art. cáii-de-
máre;
Stea-de-máre (animal) s. f., steaUA-de-mare - g.-d. art. stélei-de-máre; pl. stéle-de-máre;
stea sf [At: PSALT. HUR. 115v/20 / V: ~auă / Pl: ~ele / STEÁUĂ s. f. v. stea [sursa: DEX
'09 (2009);
Si la nume de locuri compuse: Curtea-de-Argeş – Curţii-de-Argeş;
- Substantivul compus poate fi format din două substantive:
Pasărea-liră – a păsării-liră – păsările-liră – a păsărilor-liră; Pasăre-liră. pásărea-líră
(specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-líră; pl. pắsări-líră
Puşcă-mitralieră – a puştii-mitralieră – puştile-mitralieră – puştilor-mitralieră;
drum-de-fiér s. n., art. drúmul-de-fiér
- Unele dintre acest tip de compuse nu pot apărea decît în formă articulate, fiind
compuse din două substantive. Al doilea substantive rămîne invariabil la cazul
genitive: ciuboţica-cucului; floarea-soarelui; SteaUA-păstorilor; SteaUA-dimineţii;
Si la nume de locuri compuse: Poiana-Ţapului – Poienii-Ţapului; Vatra-Dornei – Vetrei-
Dornei;
 P a g e | 59

Tot la declinarea articulată (cu articol hotărît enclitic) a compuselor, putem avea un tip de
FLEXIUNE SINTETICĂ INTERNĂ secundară, (articolul hotărît enclitic se ataşează la
primul element al compusului) combinat cu Flexiunea sintetică PRIMARĂ (care apare la al
doilea element al compusului, acesta fiind nearticulat.) Fiind vorba de două tipuri de flexiune
sintetică, am reunit aceste compuse la FLEXIUNE (sintetică) DUBLĂ.
La FLEXIUNEA sintetică DUBLĂ ambele elemente ale compusului îşi modifică forma
pentru a exprima, în acord, aceleaşi categorii gramaticale (de gen, număr şi caz).
fierár-betoníst (fie-) s. m., pl. fierári-betoníști; maşină-unealtă; capră-neagră;
Folosim termenul de FLEXIUNE DUBLĂ şi pentru situaţia în care
- Primul element al compusului realizează o flexiune sintetică secundară (cu articolul
hotărît enclitic);
- Iar al doilea element al compusului realizează o flexiune sintetică primară (fără articol
hotărît).
Astfel se declină dublu (adică se decline ambele elemente ale compusului)
- Substantive formate din [substantive articulat + substantive nearticulat]
Mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte, maşinile-unele – maşinilor-
unelte
Cale ferată – caleA ferată – căii ferate - căi ferate – căile ferate.
- Substantive formate din [substantive articulat + adjectiv];
Cápră-neágră (capră sălbatică) (ca-pră-, nea-gră) s. f., g.-d. art. cáprei-négre; art. capra-
neagră, pl. cápre-négre, art. caprele-negre, caprelor-negre;
- Substantive compuse din [adjective articulat cu articol hotărît + substantive
nearticulat];
- Bună-cuviinţă (scris şi bunăcuviínță) s. f., art. búna-cuviínță (dar: buna lui cuviință),
g.-d. art. búnei-cuviínțe/ buneĭ cuviințe.
bunăvoinţă s. f., art. bunăvoínța, g.-d. art. bunăvoínței [Gen. -dat.: bunăvoinței]
Rea-voinţă (scris şi reavoinţă) – reavoinţa - rea-voínță s. f., art. reáua-voínță, g.-d. art.
rélei-voínțe;
bunăvoínță s. f., art. bunăvoínța, art. bunăvoința, gen.-dat. bunăvoinței și (mai rar)
bunei-voințe.
Adjectiv compus, adesea substantivat - RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, - (rău-vo-i-
) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre; binevoitor; [adjectivul - voitór (înv.) (vo-i-)
adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre; în compuse - un om voitor de bine (binevoitor), voitor
de răŭ (răŭ-voitor).
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre [At: COD.
VOR. 148/4 / S și: rău-fă~/ Pl: ~i, ~oare, (îrg) răi-făcători, rele-făcătoare /
Un SUBFIX este deci rezultatul unor schimbări fonetice care constau în adăugarea unui
segment sonor unui cuvînt, dispariţia unui sunet sau modificarea unui sunet.
În lingvistică, termenul epenteză (cf. fr épenthèse, el ἐπένθεσις epenthesis „adăugare
înăuntru, intercalare” < epi „pe” + en „în” + thesis „așezare”), preluat din retorică, denumește
o schimbare fonetică ce constă în introducerea unui sunet nemotivat etimologic în interiorul
unui cuvânt. Este practicată în general pentru ușurarea pronunțării unor grupuri de sunete.
Vorbitorii o aplică în mod spontan,
EPENTEZA există în limba actuală, ca fenomen morfofonologic care participă la adăugarea
afixelor gramaticale și lexicale, la formarea cuvintelor compuse etc. Din punct de vedere
lexicologic produce variante de cuvinte care coexistă.
 P a g e | 60

SUBFIXUL este un sunet de legătură rezultat prin epenteză. În limba română există epenteza
unor sunete de legătură între morfeme, adică între elemente ale unor cuvinte compuse, între
radicalul cuvintelor și sufixe de derivare (lexicale) sau gramaticale, inclusiv desinențe, ori
între sufixe. Poate de asemenea exista sunet de legătură între cuvinte independente. Aceste
cazuri de epenteză sunt de asemenea marcate în scris.
[Notă;
Emanuel Vasiliu vrea se introducă un operator special care să marcheze o jonctură silabică
(notată cu /+/ ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de
la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după /+/. Vom folosi acest operator pentru a
descrie obligaţia de a continua cuvîntul şi după el.] (prin compunere şi derivare).
La nivel lexical am analizat epenteza unei vocale sau a unui grup de sunete (ex.’’ –UL-‘’) în
următoarele poziţii:
I –între elementele radicale ale unor cuvinte compuse [ R1 /‿/,/+/ R2]
II –între pseudoprefixe şi corpil cuvîntului [Prefixoid /‿/,/+/ R]
III- la scrierea/pronunţarea unor derivate cu prefixe [Prefix /‿/,/+/ R] Si dubla prefixare
poate fi inclusă tot aici, existînd posibilitatea apariţiei unui SUBFIX ca sunet de legătură între
2 prefixe.
IV –între radicalul cuvintelor şi sufixoide [R /‿/,/+/ sufixoid]
V –la cuvinte AFIXOIDALE, compuse doar dintr-un prefixoid urmat de un sufixoid
[prefixoid /‿/,/+/ sufixoid]
VI –între radicalul cuvintelor şi sufixe lexicale [R /‿/,/+/suffix lexical]
VII – şi între sufixe, atunci cînd avem dubla sufixare. [R + /‿/,/+/ suffix lexical1
/‿/,/+/suffix lexical2]
VIII –la derivatele parasintetice [prefix + R + suffix]
IX – în compuse formate din prescurtări de cuvinte şi din abrevieri.
Toate aceste tipuri de structuri, inclusiv rădăcina cu afix [Ø] zero, reprezintă TEME
LEXICALE, adică tipuri de cuvinte inventariate în dicţionarul limbii române. Aceleaşi tipuri
de SUBFIXE funcţionează în structurile flexionare de la nivelul morphologic al limbii
române. Analizînd situaţia sunetului de legătură dintre [suffix lexical /‿/,/+/ suffix
grammatical] sau apariţia unui subfix între cuvînt/tema lexicală şi desinenţe, am considerat
frecvenţa articolului hotărît enclitic, asimilată unui SUFIX. Din acest punct de vedere, vocala
epentetică ‘’-U-‘’este prezentă în 9 tipuri de compuse, reprezentînd numai caracteristici ale
flexiunii nominale. Articolul hotărît enclitic participă la realizarea flexiunii sintetice
SECUNDARE. Compusele, în succesiunea: primul element + al doilea element pot
reprezenta:
I –el.invariabil1 /‿/,/+/el.invariabil2 =>flexiune invariabilă
II –el.invariabil /‿/,/+/el.variabil cu flexiune sintetică primară=> flexiune sintetică primară
III –el.variabil cu flexiune sintetică primară /‿/,/+/el. Invariabil => flexiune internă sintetică
primară;
IV –el.1 cu flexiune sintetică primară /‿/,/+/ el.2 cu flexiune sintetică primară => flexiune
(sintetică primară) dublă.
V –el.invariabil /‿/,/+/el. Variabil cu art. hot. => flexiune sintetică secundară;
VI –el. Variabil cu art. hot. /‿U/,/+/ el. Invariabil => flexiune (sintactică secundară) internă.
VII – el.variabil1 cu art. hot. /‿U/,/+/el.variabil2 cu /‿U/,/+/ art. hot. =>flexiune DUBLĂ
(sintetică secundară).
VIII –el.variabil cu flexiune sintetică primară /‿/,/+/ el. variabil cu /‿U/,/+/ art. hot. =>
flexiune DUBLĂ (sintetică mixtă).
IX –el.variabil cu /‿U/,/+/art. hot. /‿/,/+/el.variabil cu flexiune sintetică primară =>
flexiune Dublă.
 P a g e | 61

Observăm că prezenţa articolului hotărît enclitic produce mai multe tipare de flexiune internă.
De menţionat că vocala ‘’-U-‘’ din ‘’însUmi’’ nu este un subfix (=nu este o vocală de
legătură), ci este un FLEXEM marcînd categoria gramaticală a genului masculine, în opoziţie
cu ‘’-Ă-’’, marcă pentru feminine.
Vocala /‿U/, este un subfix care apare la zona de contact dintre 2 cuvinte diferite.
Verbele la modul gerunziu pot fi urmate de o formă conjunctă neaccentuată a pronumelui
personal sau a pronumelui reflexiv (excepţie –o’’): văzîndU-L, văzîndu-le, auzindU-L;
[auzindU-I este diferit de dîndu-I, formele neaccentuate ale pronumelui personal fiind la
persoana a III plural, respective la singular]
Auzind/‿U/,/+/mă /-te/-L/-ne/-vă/-le/
dînd/‿U/,/+/mi /-ţi/-i/ -ne/-vă/-le/
Formele: -mi-, -ţi-, -i-, -ni-, -vi-, -li- apar legate de un verb la gerunziu sau la imperativ
pozitiv, urmate de formele pronumelui –se, -l, -I, -le, -o.
dînd/‿U/,/+/mi/‿/,/+/se; aducînd/‿U/,/+/ţi/‿/,/+/l; părînd/‿U/,/+/li/‿/,/+/ se; văzîndu-se
păcălit; aducîndu-mi aminte; dîndu-şi seama; dînd/‿U/,/+/vi/‿/,/+/ l;
arătînd/‿U/,/+/le/‿/,/+/ o. Prezenţa vocalei ‘-I-‘’urmată de consoană (-se, -le, -L) îi dă
acesteia şi o funcţie de vocală de legătură.
GLR I, pag.267 consideră că astfel ‘’gerunziul păstrează vechea lui terminaţie în ‘-u’’:
auzindU-l, dîndU-le, văzîndu-se. Iar la pagina 269 considerăcă atunci ‘’cînd între auxiliary şi
participiu se intercalează o formă neaccentuată a pronumelui personal sau reflexive,
participiul păstrează vechea lui terminaţie ‘-u’’: datU-l-am, prinsU-l-am, dusU-s-a’’.
‘’Formele –mi-, -mă-, -m-, -ţi-, -te-, -i-, -l-, -o-, -ni-, -ne-, -vi-, -v-, -vă-, -le-, -li-, apar legate
de un participiu sau de un infinitive şi sunt urmate de un auxiliar sau de un pronume atunci
cînd verbul este la o formă compusă inversată: dat/‿U/,,/+/ mi-s-a, dus/‿U/,,/+/ m-
am…’’(GLR),
‘De la Nistru pan' la Tisa Tot românul plîns/‿U/,,/+/ -mi-s-a,’’ (Eminescu); povestindu-ni-se
În situaţia formelor compuse, Subfixul vocalic /‿U/,este un sunet de legătură din
FLEXIUNEA ANALITICĂ.
La diateza reflexivă apare în urma verbului subfixul vocalic /‿U/,care este vocală de
legătură cu unele forme ale pronumelui reflexive. La modul gerunziu, pronumele reflexiv stă
totdeauna după verb. Iar modul gerunziu, care este un mod
NEPERSONAL/NEPREDICATIV (care nu-și schimbă forma după persoane și nu pot avea
funcția sintactică de predicat)arată şi persoana: temînd/‿U/,,/+/mă; temînd/‿U/,,/+/te;
temînd/‿U/,,/+/se; temînd/‿U/,,/+/ne; temînd/‿U/,,/+/vă; temînd/‿U/,,/+/se.
Pierzîndu-şi; gîndindu-se; gîndindU-mă; Si verbele care se conjugă cu pronumele reflexiv în
acuzativ, şi verbele care se conjugă cu pronumele reflexive în dativ, adaugă subfixul /‿U/ la
modul gerunziu: amintind/‿U/,,/+/mi, -ţi, -şi, -ne, -vă-, -şi.
Elemente de flexiune analitică sunt: verbe auxiliare, adverbe, articole, prepoziţii şi conjuncţii.
Acestea au funcţie de FLEXEME ANALITICE şi sunt antepuse temei flexionare. Atunci cînd
ajută la exprimarea unei categorii gramaticale prepoziţiile şi conjuncţiile sunt FLEXEME.
Atunci cînd prepoziţiile şi conjuncţiile au doar rol de cuvinte de legătură între părţile unei
propoziţii sau între propoziţiile dintr-o frază ele pot fi subfixe sintactice.
O singură categorie gramaticală este exprimată numai prin mijloace analitice, şi anume
gradele de comparaţie ale adjectivelor şi adverbelor. Deşi adverbul este considerat parte de
vorbire neflexibilă, în sensul că nu se decline şi nu se conjugă, el este legat de părţile de
vorbire flexibile prin posiubilitatea de a avea grade de comparaţie şi grasde de intensitate.
Unele adverbe au un element deictic ‘-a’care, fiind considerat ARTICOL, a putut fi înlocuit
cu ‘’-le’’. S-a ajuns astfel la serii de adverbe: aci- acia – acile – acilea; atunci – atuncea;
 P a g e | 62

acum- acuma; acolo – acolea – acolo-ia – acolo-şa;

Sunt folosite în mod regulat ca adverbe substantivele care denumesc anotimpurile, zilele şi
părţile zilei: dimineaţă – dimineatA; seară – searA; noapte – noapteA; iarnă- iarnA; după-
amiaza; după-prînz;
Adverbe - Formă gramaticală: (în expr.) dinadinsul. - Cu dinadins(ul), (locuţiune adverbială)
- Cu (tot) ~ul
Locuţiune adverbial: - de-a ascúnselea v. de-a v-ați ascúnselea; de-a buşile; de-a buşilea; de-a
puia-gaia; de-a baba-oarba; de-a azvîrlita;de-a berbeleacUL; Din motive fonetice, prepoziția
compusă ‘’de-a’’ din locuțiuni ca de-a berbeleacul, de-a baba-oarba, de-a latul, se scrie
totdeauna cu cratimă
Adverbele cu formă articulată: îndărătul, dedesubtul, împrejurul, înaintea,
Uneori subfixul face legătura cu forma neaccentuată a unui pronume personal:
‘’Imprejur /‿U/,,/+/ne s-adune ‘’(Eminescu).
Prezenţa articolului la aceste adverbe se datoreşte faptului că sunt la origine construcţii
formate din prepoziţii şi substantive (îm-potrivă), sau prepozîtii şi adverbe analizate ca
substantive (în-apoi). Urmate de un determinant, aceste construcţii au devenit locuţiuni
prepoziţionale, substantivul sau adverbul din interiorul lor articulîndu-se. Prin contopirea
prepoziţiei cu substantivul sau cu adverbul următor au rexzultat adverbe care, articulate, au
valoare de prepoziţii. (GLR, p.323).
Substantivul este articulat cînd este ultimul element al locuţiunii prepoziţionale: de-a lungul,
în spatele, din pricina,
Adverbul este articulat cînd este ultimul element al locuţiunii prepoziţionale: pe dindărătul,
pe dinaintea;
Multe dintre locuţiunile prepoziţionale au aceeaşi formă ca şi locuţiunile adverbial: de-a
lungul, de-a latul
Legătura dintre adverbe şi prepoziţii este vizibilă. Există adverbe care se întrebuinţează cu
valoare de prepoziţii, deosebirea formală dintre întrebuinţarea adverbial şi cea prepoziţională
constînd numai în ‘’ARTICULAREA” adverbului folosit cu valoare prepoziţională. Înainte –
înainteA, înapoi – înapoiA; deasuprA;împotriva; îndărăt – îndărătUL;dedesuptul; împrejurul;
Locuţiuni prepoziţionale – pe dindărătul, pe dinaintea; de-a lungul, de-a latul, de-a
curmezişul;
Unele locuţiuni prepozîtîonale se aseamănă cu locuţiuni conjuncţionale: din pricina – din
pricină că; din cauza – din cauză că;
CONVERSIUNEA este un procedeu de îmbogăţire al vocabularului prin schimbarea valorii
gramaticale.
Substantivare prin articulare:
Adjective – frumos – Frumosul ăla este fratele ei.
Verbe la participii – a răni – rănit – rănitul – răniţii;
Verbe la supin – a merge – mers – Mersul pe jos este sănătos;
Verbe la gerunziu: Suferindul a plecat trist;
Pronume – Nimicul
Interjecţii – Mi-a ştiut ofUL;
Nu se consider conversie articularea unor substantive care devin adverbe (zi – Zi-U-A,
noaptea, dimineaţa)
Nu se consider conversie prepoziţiile provenite din adverbe articulate: împrejurul, dedesubtul,
înaintea, În toate aceste situaţii am evidenţiat prezenţa unei vocale de legătură – SUBFIXUL
vocalic ‘’-U-‘’
 P a g e | 63

4.4.- Alternanţe fonetice

/‿U/,/+/
Subfixul vocalic ‘’-U-’’face parte din sistemul subfixal al limbii române, care leagă rădăcina
(lexicală şi flexionară) a cuvintelor de sistemul de AFIXE (lexicale şi gramaticale) al limbii
române.
Deci în limba română avem:
-un inventar de rădăcini lexicale (care pot apărea şi de sine stătătoare, independente).
Rădăcina este lipsită de orice element de flexiune sau de formare de cuvinte (afix etc.), fiind
ireductibilă în această formă. Rădăcina cuvîntului este obținută prin eliminarea tuturor
afixelor și poartă sensul esențial, comun tuturor cuvintelor alcătuite cu ea, fiind forma
abstractă care servește drept bază de reprezentare a tuturor radicalilor ce sunt manifestările ei.
Rădăcina este neanalizabilă, constituie elementul comun pentru întreaga familie de cuvinte și
păstrează sensul lexical
tema este analizabilă și constituie elementul comun numai pentru formele unuia și aceluiași
cuvânt ‘’Depending on the part of speech from which the derivation starts, the lexical themes
can be verbal or nominal, and the nominal ones are divided into noun and adjectival’’.
-un inventar de AFIXE lexicale (prefixoide, afixoide, prefixe şi sufixe). Rădăcina împreună
cu afixele, adăugate înainte (prefixe) sau după (sufixe), formează cuvinte noi sau cuvinte
derivate. Tema lexicală reprezintă partea cuvântului comună întregii flexiuni a acestuia,
adică partea care nu se schimbă în timpul flexiunii și este formată obligatoriu dintr-o rădăcină
și cel puțin un sufix sau prefix.Tema poate să coincidă cu rădăcina (radicalul + afix zero) sau
poate să fie formată din rădăcină și prefix sau sufix.
-un inventor de AFIXE gramaticale (sufixe gramaticale, verbe auxiliare, articole, alte
flexeme analitice, flexeme sintetice). Tema flexionară denumește secvența alcătuită din
rădăcină și un sufix numit „tematic”, secvență care stă la baza creării unui număr de forme
din paradigmă, în timp ce pentru alte forme este selectată altă temă ◊ ~ flexionáră: t. specifică
unei singure forme sau unui grup de forme ale unei părți de vorbire, ca de exemplu tăcea (t.
flexionară a imperfectului), tăcu (t. perfectului simplu), iar tăcuse (t. mai mult ca perfectului)
– valabile pentru toate persoanele și numerele la aceste timpuri (la ele se adaugă desinențele
de persoană și de număr).
-un inventar de SUBFIXE (sunete de legătură) care asigură unitatea în pronunţare a unităţilor
lexicale(la nivel lexical) şi a unităţilor flexionare (la nivel morphologic). La nivel sintactic,
Subfixele sunt cuvinte de legătură (prepoziţii şi conjuncţii) care asigură unitatea enunţului
propoziţional.
Subfixul este un element segmental care marchează un fenomen de coarticulaţie /un segment
fonic complex de la nivel suprasegmental (segmente continue de sunete). Modificări fonetice
(=SUBFIXE) apar atît la nivel lexical, cît şi la nivel flexionar (morfologic). Un subfix poate
reprezenta fenomene fonetice de 3 tipuri:
1-apariţia/adăugarea unui sunet de legătură. Semnul graphic /‿x/,/+/ este un semn pentru
pronunţarea legată în acelaşi cuvînt (aceeaşi unitate lexico gramaticală), sau pronunţarea
legată între două cuvinte învecinate (unitate silabică).
2-dispariţia unui sunet la jonctura silabică dintre două cuvinte diferite
3-Modificarea unor sunete (alternanţe fonetice).
Principalele schimbări fonetice care apar în limba română pot fi grupate în mai multe
categorii.
1-Cele care constau în adăugarea unui segment sonor la un cuvânt sunt:
- proteza (la începutul cuvântului),
-epenteza (în interiorul cuvântului) (epenteza unei vocale se mai numește și anaptixă); și
-epiteza, numită și paragogă (la sfârșitul cuvântului).
 P a g e | 64

2-Schimbările prin căderea unui segment sunt :

-afereza (la începutul cuvântului),
-sincopa (în interiorul cuvântului) și
-apocopa (la sfârșitul cuvântului). (apocopa unei vocale care unește fonetic cuvântul afectat
de cel următor se numește eliziune);
3-În interiorul cuvintelor și la limita dintre ele pot avea loc sinereza (contopirea a două vocale
într-un diftong) și contrarul ei, diereza.
Alte schimbări importante mai sunt:
-metateza (permutarea a două segmente),
-asimilația sau asimilarea (transmiterea unei sau unor caracteristici ale unui sunet la alt sunet)
și contrarul acesteia,
-disimilația sau disimilarea, precum și
-diftongarea (transformarea unei vocale în diftong) și
-monoftongarea (reducerea unui diftong astfel, încât se formează o vocală diferită de vocala
și semivocala care formează diftongul).
Cf - https://ro.wikipedia.org/wiki/Schimbare_fonetică
Am analizat fenomenul de adăugare a unei vocale de legătură
- la flexiunea sintetică secundară (cu articol hotărît enclitic
[băiat/‿U/,/+/ art. hot. /‿L/ )]; [manta /‿U/,/+/ art. hot. /‿A/]
- şi la flexiunea analitică [le/‿U/,/+/ art. hot. /‿L/ -de-mare];
[stea /‿U/,/+/ art. hot. /‿A/ -de-mare]
Am mai văzut şi forme analitice inversate: (ex. Perfect compus inversat: temut/‿U/,,/+/m –
am = m-am temut), amintit/‿U/,,/+/ţi-am = ţi-am amintit
Formele neaccentuate ale pronumelui personal ‘’-mi, -ţi, -I, -l, -o (în poziţie enclitică, legate
de cuvîntul precedent), se folosesc după un cuvînt terminat în vocală. Ele pot apărea în
interiorul unor forme verbale analitice (modul conjunctiv – să-mi zică, să-I dea, să-ţi spună ;
‘’ca să mi-l omoare. Dacă sunt două forme neaccentuate ale pronumelui personal, la cazuri
diferite, forma de dativ precede pronumele în acuzativ. Există reguli de topică şi atunci cînd
formele neaccentuate reprezintă persoane diferite
Flexiune analitica realizata in exteriorul cuvîntului, cu ajutorul prepozitiilor, al conjunctiei să,
al articolelor proclitice nehotarate si al articolului hotarat proclitic ‘’lui’’, al articolelor
demonstrative, al adverbelor de exprimare a comparatiei si intensitatii, al adjectivelor
proclitice, al verbelor auxiliare, al pronumelor reflexive etc. (ex. mai bun ), care nu fac corp
comun cu părţile de vorbire pe care le însoţesc.Toate acestea sunt FLEXEME ANALITICE,
care participă la realizarea flexiunii analitice. Flexiunea analitică este întîlnită la substantive,
la adjective, la adverbe, la numeral şi la verb.-
Exprimarea gradelor de comparaţie şi de intensitate ale adjectivelor şi adverbelor se face
numai prin mijloace analitice.
Întîlnim şi tipuri de flexiune mixtă, combinaţii între flexiunea analitică şi flexiunea sintetică.
Flexiune mixtă (realizata prin utilizarea concomitenta a mijloacelor sintetice si analitice)
apare la adjective, substantive şi verbe.
- Mai frumos – mai frumoasă (Flexiune analitică unde ultimul element are flexiune
sintetică; şi la verbe, la modul conjunctiv prezent: să cînt, să cînţi, să cînte.
- Superlativul relative al adjectivelor are flexiunea analitică formată din prmul şi
ultimul element cu flexiune sintetică (dublă): cel mai înalt – cea mai înaltă – cei mai
înalţi – cele mai înalte. Asemenea tip de flexiune mixtă (analitică şi sintetică) întîlnim
şi la formele pronumelui posesiv: al meu, a mea, ai mei, ale mele; ai noştri, ale
noastre, alor noştri (ambele elemente au flexiune sintetică în accord).
 P a g e | 65

Pronumele posesiv este întotdeauna însoţit de articolul posesiv (care înlocuieşte

numele obiectului posedat şi îşi modifică forma după genul şi numărul acestuia).
Adjectivele posesive care stau în urma substantivelor nearticulate (grade de rudenie)
formează o unitate cu ele (legate cu cratimă): tatU-so, sorU-mea adaugă subfixul
vocalic ‘-Ú-‘. Sau dispare o vocală (sau o silabă):nor-sa, mă-ta; tac-tu
Dacă criteriile de clasificare ţin cont atît de locul unde se face marcarea flexionară a
categoriilor gramaticale, cît şi de mijloacele folosite în exprimarea categoriilor gramaticale,
avem şi compuse: Eu însUmi, tu însUţi. / eu însĂmi. (cu flexiune sintetică internă,
considerînd cele două pronume legate un singur pronume). Pronumele de întărire este alcătuit
din pronume personale (forme vechi – îns(U)/însă) cărora li s-au alipit formele de dativ ale
pronumelor personale şi reflexive neaccentuate: mi, ţi, şi, ne, vă, şi, le
În continuare vom analiza fenomene de dispariţie a unor sunete (considerate SUBFIXE) la
nivelul flexiunii analitice a cuvintelor. Am văzut cîteva forme unde, prin inversare, apărea
subfixul ‘’-U-; la sfîrşitul cuvîntului.
La flexiunea analitică a verbelor, de exemplu, viitorul indicativului se formează din
FLEXEME analitice (formele de auxiliar ale indicativului prezent al verbului ‘’a vrea’’) şi
infinitivul (invariabil) verbului de conjugat. Dispariţia consoanei ‘’V-‘’de la începutul
auxiliarului este un fenomen de afereză din categoria subfixelor. În limba vorbită apar
formele fără consoana iniţială:
OI, ăi (ei, îi, -i), O, (plural) OM, ăţi (oţi, eţi, îţi), or.
Formele neaccentuate ale pronumelui personal pot apărea în pronunţare conjunctă împreună
cu auxiliarul care precede rădăcina flexionară verbală. Consoana ‘’V-‘’ cu care începe
auxiliarul de viitor dispare în pronunţie. Acest tip de dispariţie reprezintă tot un SUBFIX,
deoarece are loc la zona de contact dintre 2 cuvinte diferite – o formă verbal analitică şi un alt
cuvînt (pronume) care o precede în poziţie proclitică. Din pronunţarea ‘’îţi voi da’’ legată,
rezultă triftongul ‘’Ti-oi da’’, în care pronumele este un cuvînt zero-silabic. (la fel: i-oi da’’ =
lui îi voi da’’)
. Formele neaccentuate ale pronumelui personal ‘’mi-, ţi-, i-, ne-, te-, le-, m-, v-, l-, ‘’ (în
poziţie proclitică, legate de cuvîntul următor) se folosesc atunci cînd urmează un verb auxiliar
care începe cu o vocală (mi-ai făcut, te-am văzut, le-am spus, le-aş fi dat). La perfectul
compus negative, în forma populară dispare vocala ‘-U’’ de la negaţie: ‘’şi niciodată N-OR să
vie iară ‘’(Eminescu), ‘’ş-or umblat’’, s-or întors napoi acasă’’
Aceleaşi forme pronominale se folosesc şi la flexiunea sintetică, dacă forma verbală simplă
începe cu o vocală (v-aduc). Cînd un pronume neaccentuat care se termină cu o vocală este
aşezat proclitic în faţa unei cuvînt care începe cu o vocală, această vocală formează
DIFTONG cu finala pronumelui, care , în această situaţie, devine semivocală (mi-aduc
aminte, ţi-I teamă, le-o dă), iar pronumele este un cuvînt ZERO SILABIC.
Problemele legate de ortografia acestor forme gramaticale sunt de 2 feluri:
- Formele conjuncte ale pronumelor personale şi reflexive neaccentuate, postpose
verbelor;
- Formele conjuncte ale pronumelor personale şi reflexive neaccentuate în combinaţie
cu forme verbale analitice.
Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță.
În funcţie de ritmul vorbirii, pot apărea probleme de co-articulaţie la zona de contact dintre
elementele unui cuvînt sau dintre două cuvinte diferite. Problemele legate de coarticularea
sunetelor vorbirii ţin de fonetică.
 P a g e | 66

Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente
ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al
producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă,
folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lor.
Unii autori includ în obiectul foneticii și factorii suprasegmentali ai vorbirii (accent, intonație
etc.), de care se ocupă, în această viziune, o ramură a sa, fonetica suprasegmentală, mai
cunoscută cu denumirea „prozodie”. Studierea factorilor suprasegmentali este unul din
aspectele prin care fonetica depășește nivelul elementar constituit de sunet. O mai face și prin
studierea influențelor dintre sunete (asimilație, disimilație etc.) sau a formării silabelor.
Prin fonetică se înțelege uneori și acel domeniu al unei limbi care include sunetele sale și
factorii săi prozodici, pe lângă gramatică și lexic. vezi. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fonetică
Producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat
fac obiectul de studiu al unor ramuri speciale ale ştiinţelor lingvistice.
- Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se
oprească la o limbă anumită.
Ramuri ale foneticii generale sunt: Fonetica neurofiziologică; Fonetica articulatorie;
Fonetica acustică; Fonetica auditivă.
În cadrul lingvisticii care se ocupă de o limbă dată, fonetica studiază sunetele ei și factorii săi
suprasegmentali, în perspectivă sincronică sau diacronică. Studiază și influențele dintre
sunete în interiorul cuvintelor și la contactul dintre ele. Studiul fonetic se poate extinde și
la două sau mai multe limbi.
-Fonetică descriptivă (sau static, este sincronică) = ramură a foneticii care se ocupă cu
descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o
perioadă determinată.
-Fonetică istorică (sau evolutivă, este diacronică) = ramură a foneticii care studiază sunetele
unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească
legile după care au loc modificările fonetice.
Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele
articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice.
Fonetica comparată – studiază sunetele în evoluţia lor paralelă în mai multe limbi înrudite.
Fonetică funcțională = fonologie.
Fonotactica este parte și a foneticii, și a fonologiei unei limbi. Se ocupă cu studiul secvențelor
de sunete (din punctul de vedere al foneticii), respectiv de foneme (din punctul de vedere al
fonologiei) ce pot exista în acea limbă, adică ce fel de asemenea unități pot apărea și în ce
poziții în limba respectivă (de exemplu structuri posibile de silabă, secvențe de consoane).
Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența
cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice.
În unele studii, modificările fonetice sunt tratate în diferite situaţii; de exemplu, modificări de
sunete în rădăcina cuvîntului duc la o flexiune neregulată. Alţi lingvişti consider că, pornind
de la radicali, se realizează flexiunea internă.
Consider că trebuie făcută o distincţie clară între termenul de ‘’radical’’ şi termenul de
subfix. Un subfix nu are nici un sens lexical şi nici un sens grammatical. El reprezintă apariţii
de sunete (de obicei o vocală de legătură), sau dispariţii de sunete la zona de contact dintre
rădăcină şi un afix, sau între două afixe (sau între două cuvinte diferite). Tot pentru
continuitatea fluxului verbal pot apărea şi modificări ale sunetelor la distanţă. O trăsătură a
vocalelor de legătură este că se armonizează cu vocala/vocalele din elementele precedente ale
cuvântului, în conformitate cu regulile armoniei vocalice. Sau epenteza unei semivocale
înaintea consoanelor palatale și velare, provoacă diftongarea vocalei precedente.
 P a g e | 67

‘’ radicalul este forma de bază a unui cuvânt, care nu se mai poate analiza fără a i se pierde
total identitatea, altfel spus, ceea ce rămâne dintr-un cuvânt după ce i s-au eliminat toate
afixele, atât gramaticale, cât și lexicale. Din punct de vedere morfologic este un morfem, așa
cum sunt și celelalte elemente ale cuvântului, afixele.
În unele gramatici se consideră că există radicali cu formă unică și altele cu două sau mai
multe forme. În cazul celor din urmă, una din forme este tipică, abstractă, numită invariantă.
Aceasta reprezintă morfemul radical și se consideră că are atâtea realizări câte forme există,
numite variante sau alomorfe. Această distincție este analogă cu cea din fonologie referitoare
la fonem și la alofonii acestuia, și corespunde cu cea dintre rădăcină și radical prezentă în
Dubois 2002 .
Între variantele unui radical există așa-numite alternanțe fonetice. Unele din acestea sunt
numite combinatorii, adică provocate de adăugarea unor afixe, fiind de natură
morfofonologică. Există mai multe feluri de asemenea alternanțe, în funcție și de limba
considerată. În limba română există:
=alternanțe vocalice: fată ~ fete, fac ~ făcut, negru ~ neagră, măr ~ meri, tânăr ~ tineri, scot ~
scoate;
=alternanțe consonantice: pot ~ poți, brad ~ brazi, urs ~ urși, plec ~ pleci ([k] ~ [t͡ʃ]), muscă ~
muște;
=alternanțe vocalice și consonantice concomitente: carte ~ cărți, toți ~ tuturor.’’
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rădăcină şi_radical_(lingvistică)
Dacă considerăm rădăcina un morfem invariant, modificările de sunete din interiorul ei nu îi
modifică înţelesul, deci se obţin variante.
Ex. Vînăt – vineţiu – vineţi – au aceeaşi rădăcină, desi avem modificări vocalice: alternanţa
‘’î / i şi alternanţa ‘’ă /e’’.
 P a g e | 68

4.4.1. - SUBFIXE şi/sau ALTERNANŢE FONETICE

Pentru a ajuta pronunţarea şi continuitatea lanţului fonic pot apărea şi asemenea modificări
fonetice, fără valoare semantică (nu modifică sensul lexical) şi fără valoare gramaticală (nu
fac parte din sistemul de flexeme al limbii române).
Alternanțele fonetice, reprezintă modificarea regulată a unor foneme în radicalul cuvântului
sau în tema cuvântului (terminația de după radical) (în timpul comunerii sau al derivării,
adică formarea de cuvinte noi, la nivel lexical), şi în timul flexiunii (la nivel morphologic).
Aceste modificări au loc atît în procesul flexiunii nominale şi flexiunii pronominale, cît şi al
flexiunii verbale. Alternanțele fonetice au apărut de-a lungul evoluție istorice a limbii
române, influențate fiind de sunetele învecinate sau de accent. Includem în categoria
SUBFIXELOR numai fonemele:
- care leagă afixe lexicale de rădăcină (şi apar cuvinte noi în dicţionarul limbii. [NOTA
– funcţia aceloraşi sunete implicate în procesul de realizare a alternanţelor fonetice
poate să ducă la apariţia unor variante lexicale – de pronunţare regional – a unuia şi
aceluiaşi cuvînt. Nu am analizat această situaţie a variantelor unui cuvînt])
- Care leagă afixe flexionare de rădăcina flexionară.
[NOTA – deseori subfixul este confundat cu FLEXEMUL care este marca unor
semnificaţii gramaticale (reprezintă categorii gramaticale), ambele fiind reprezentate
prin alternanţe fonetice. SUBFIXUL este însă legătura dintre rădăcina flexionară a
cuvîntului şi flexem, care este ultimul morfem din structura cuvîntului. La cuvintele
unde apar subfixe (prezenţa lor nu este obligatorie, spre deosebire de rădăcina
cuvîntului, care este elementul obligatoriu purtător al unui sens lexical) şi fată de
prezenţa obligatorie a unui flexem, care este purtătorul unui sens grammatical
(obligatoriu la toate cuvintele flexibile)
RĂDĂCINA cuvîntului /+/ SUBFIX /‿/,/+/ FLEXEM
Atunci cînd sunt modificate sunete de legătură, SUBFIXUL reprezintă mai multe tipuri de
alternanţe fonetice:
1 – alternanţe vocalice (între vocale);
2 – alternanţe vocalice între o vocală şi un grup vocalic (diftongare sau monoftongare);
3 – alternanţe între variante ale aceleiaşi vocale = alternanţe între o vocală şi o semivocală;
4 - alternanţe vocalice între diftongi;
5 - alternanţe consonantice (între consoane);
6 – alternanţe consonantice între o consoană şi un grup consonantic;
7 – alternanţe fonetice mixte, între o consoană şi o vocală/sau semivocală.
8 – Unii cercetători consider alternanţe fonetice şi fenomenul de dispariţie a unui sunet
vocalic sau consonantic.
Ambele tipuri de subfixe (sunete de legătură şi alternanţe fonetice) pot apărea şi împreună,
atît la nivel lexical, cît şi la nivel flexionar.
[ex. Verbul ‘’a veDea – consoana ‘’-D-‘’(dentală oclusivă) se transformă în ‘’-Z’’ (dentală
fricativă), la zona de contact dintre rădăcina verbului şi sufixul grammatical al modului
gerunziu: vă-Z – înd. Apoi este adăugat subfixul de legătură ‘-U-‘ între gerunziu şi un alt
cuvînt (forma neaccentuată a unui pronume personal; văZ-înd-U-L. Deci aici apar ambele
tipuri de subfixe. Subfixul vocalic –U- din ‘’văZîndU-l şi din băiatU-L’ este evident că nu are
nici o funcţie lexicală sau gramaticală, ci este un sunet de legătură.(_U_ sunet de legătură
între două cuvinte diferite: verb ‘’văzînd + pronume neaccentuat –L; respective, băiat +
articolul hotărît enclitic ‘-L’’ care se comport ca un suffix (grammatical).
 P a g e | 69

Dintre modificările fonetice enumerăm:

-metateza (permutarea a două segmente),
-sinereza şi diereza;
-asimilația sau asimilarea (transmiterea unei sau unor caracteristici ale unui sunet la alt sunet)
și contrarul acesteia,
-disimilația sau disimilarea.
În fonetică, asimilația sau asimilarea este o schimbare fonetică foarte răspândită, prin care un
sunet preia unele caracteristici articulatorii sau totalitatea acestora de la un sunet diferit, aflat
în vecinătatea primului sau în apropierea acestuia. Fenomenul contrar asimilației este
disimilația. Asimilația este clasificată pe baza mai multor criterii. După natura fonemelor
asimilate, avem asimilaţia vocalică şi asimilaţia consonantică.
Asimilaţia vocalică este importantă în limbile cu armonie vocalică. Se consideră că un caz
special al asimilării este armonia vocalică.
 P a g e | 70

4.4.2.- Alternanţe fonetice vocalice

În funcţie de vocalele din interiorul cuvîntului, care o preced şi care o succed, vocala se
modifică astfel:
-alternanţe între vocalele centrale [A/Ă/Î], în funcţie de aperture (gradul de deschidere al
gurii).
-alternanţe între vocale centrale şi vocale anterioare [A/E; Ă/E; Î/î];
-alternanţe între vocale anterioare [E/I];
-alternanţe între vocale posterioare [O/U];
Mai există și o armonizare după caracterul rotunjit sau nerotunjit al vocalelor, referitor numai
la alternanţa dintre vocalele posterioare (rotunjite) şi cele anterioare. Există şi o asimilaţie
vocalică (conform în maghiară) unde unele sufixe au și o a treia variantă, pentru cuvintele în
care ultima vocală este anterioară rotunjită.

1-Subfixele reprezentînd alternanţe vocalice au loc

-între două vocale centrale:
A/Ă – pArte-pĂrţi, mAre-mĂri; cArte- cĂrţi; bucAtă – bucĂţi; rAţă – rĂţoi; mAscă –
mĂşti; (adj.) călAre – călĂri; / verbe) a arăta – eu arĂt – el atAtă; a vedea – eu vĂd – el să
vAdă ; a tăcea – eu tAc – noi tĂcem; a face – eu fAc – fĂcui;
Ă/Î –
A/ Ă/ Î – a rămîne – am rămAs - el rămAse – eu rămĂsei – el rămÎne;
-între o vocală centrală şi o vocală anterioară:
A/E – fAtă – fEte; mAsă – mEse; vAtră – vEtre; (adj.) deşErt – deşĂrtă; (verbe) a vedea – el
vEde – să vAdă; a şedea – eu şEd, el şAde,
Ă/E – mĂr – mEri; bĂţ – bEţe; (adj.) – proaspĂt – proaspEţi; (verbe) a apĂsa – eu apĂs – tu
 P a g e | 71

apEşi; a apăra – eu apĂr – tu apEri; eu capĂt – tu capEţi; , eu învĂţ – tu învEţi; eu vĂd – tu

vEzi; (regional, verbul a merge – eu mErg=eu mĂrg)
Î/I – vÎnă – vIne; (a vinde) eu vÎnd – tu vInzi;
Alternanţă vocalică DUBLĂ între 2 vocale centrale şi 2 vocale anterioare, sub influenţă
FLEXEMULUI ‘’I’’ vocalic sau ‘’I’’ consonantic. [ Î + Ă ]tÎnĂr, devine, la nivel lexical, a
întInEri. [I + E](vocale anterioare). La nivel morphologic, substantivul/adj. la masculine
singular tÎnĂr , are la plural aceeaşi alternanţă vocalică: tInEri /ị/. La fel adj. vÎnĂt – (pl.)
vInEţi.
A/Ă/E –
-între vocale anterioare:
E/I –a veni – eu vIn – noi vEnim;
-Între vocale posterioare:
O/U – (numeral) amîndOi – amîndUror;
Este un fenomen de asimilare prin care vocala închisă ‘’U’’ (posterioară labială/velară) se
transformă în vocala medie ‘’O’’ (posterioară labială). (de exemplu, sub influenţa vocalei
centrale medii ‘’Ă’’ care o precede în cuvîntul ‘’a adăuga > a adăOga).
Alternanţa O/U la substantivele neregulate: noră – nurori, soră – surori, este falsă.
soră [At: CORESI, EV. 97 / V: (îrg) sor, ~roră, suroră, (îvr) soară / Pl: surori, (înv) ~rori,
(reg) ~re, ~ri / E: ml soror]
noră sf [At: CORESI, EV. 205 / V: nuroră, (îrg) nor, (înv) nuoră, nur, nură, (reg) nororă,
nunoră / Pl: nurori, (reg) ~re, ~ri[G.-D. nurorii] /<lat. nurusnóră f., pl. nurorĭ, ca soră, surorĭ
(lat. nŭrus și nŏrus, pop. nŭra, din * nusus, vgr. ny[s]ós, scr. snushâ, vgerm. snur, ngerm.
schnur, vsl. snŭha; it. noura, pv. noro, vfr. nuere, sp. nuera, pg. nora). Nevasta fiuluĭ. – Și
nuróră: nurora poricinașă.
nóră s. f., g.-d. art. nurórii; pl. nuróri
În limba română această (alternanţe între vocale posterioare [O/U]) este un fenomen de
asimilație vocalică mai puțin răspândit (ex. adăuga > adăoga sunt variante ale aceluiaşi
cuvînt):
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez.
3 să adáuge; ger. adăugấnd
[Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere.
adăuga [At: PSALT. SCH. 309/11 / V: ~ăoga, (înv) ~ăoaga, adaoge, (înv) ~ăogi, ~ugi / P:
~dă-u- / Pzi: adaug, adaog, (înv) adăugesc.
-alternanţa între o vocală centrală şi o vocală posterioară este rară:
Ă/O – regional: vOpsea – vĂpsea;
-tot rară şi regional este alternanţa dintre o vocală anterioară şi o vocală posterioară.
=cumul de alternanţe vocalice (serii aparţinînd aceleiaşi paradigme flexionare):
A/ Ă/ Î -
A/Ă/E – (verb) – a spăla – eu spĂl – tu spEli, el spAlă; eu vĂd – tu vEzi – el să vAdă;
=cumul de alternanţe vocalice în acelaşi cuvînt:
vÎnĂt – vInEţi; sĂmÎnţă – sEmInţe;
2- Alte SUBFIXE reprezintă alternanţe vocalice între o vocală şi un grup vocalic
‘’O schimbare condiționată (combinatorie) este provocată de influența sunetelor învecinate.
De exemplu, ‘’e’’ accentuat dinaintea unei silabe care conține un ‘’ă’’ se diftonghează în
unele cuvinte românești, iar cele două segmente alternează în funcție de genul, numărul și
cazul cuvântului, ex. negru – neagră, sterp – stearpă.”
Cf.https://ro.wikipedia.org/wiki/Schimbare_fonetică
 P a g e | 72

În interiorul cuvintelor și la limita dintre ele pot avea loc sinereza (contopirea a două vocale
într-un diftong) și contrariul ei, diereza.
SINEREZA este un fenomen fonetic de coarticulaţie în urma căruia vocala mai slabă din
poziţia de hiat este transformată în semivocală, fuzionînd într-un diftong şi reducînd astfel
numărul silabelor unui cuvînt.
DIEREZA este fenomenul fonetic opus sinerezei, care are ca efect creşterea numărului
silabelor într-un cuvînt, prin disocierea unui diftong în elementele sale componente aşa încît
diftongul se transformă în hiat. Diereza este un fenomen care, în diacronie, marchează
transformarea unui diftong în hiat (ex. lat. aurum > rom. a-ur), iar astăzi apare mai ales în
pronunţia substantivelor masculine şi neutre când primesc articol sau se ataşează desinenţa
de plural (de ex. hău / hăul, râu / râ-uri)
Diftongarea (transformarea unei vocale în diftong) și monoftongarea (reducerea unui
diftong astfel, încât se formează o vocală diferită de vocala și semivocala care formează
diftongul) sunt fenomene complementare, care servesc la întregirea paradigmei flexionare a
unui cuvînt.
Diftongarea sau monoftongarea apar mai ales faţa de vocala centrală deschisă (=compactă –
A’’)
E/EA – nEgru- nEAgră; sEAră – sEri; tEAcă – tEci; dEs – dEAsă; sEc – sEAcă; lEg –
lEAgă; el mErge – să mEAr-gă; Alternanţa apare atît în sistemul flexionar, (ex. (masculine
singular, cu flexem consonantic) CrEţ – crEAţ-Ă (feminine singular, cu flexemul vocalic ‘’-
Ă’’) cît şi la nivelul lexical, prin derivarea cu sufixe lexicale_ verDe – verdEAţă.
Şi în sufixe lexicale: ameţEAlă – (pl.) amEţeli; greşeală – greşeli;
[Notă - Sufixele lexicale ‘’ –ean (fem. –eană, eancă), -eală, -eață’’ se scriu și se pronunță cu
diftongul ‘’–EA-‘’ după consoane, chiar după ș, j: ieșean, constănțeancă, mureșean, blăjean,
clujean (nu ieșan, mureșan, blăjan, clujan) ca și muscelean, greșeală, oblojeală (nu greșală,
oblojală); roșeață (nu roșață).
După vocale, sufixele ‘’ –ean, -eală’’ se scriu și se pronunță ‘’­–ian, -ială’’: buzoian, croială
(nu buzoean, croeală). A spoi – spoIALĂ.
Unele sufixe lexicale conţin diftongul (bucătar – bucătăr-EAsă), alte sufixe lexicale conţin
întreagă alternanţă: român-Esc – roman-EAscă.
O/OA – Os – OAse; bOb – bOAbă; prosOp – prosOApe; (adj.) frumOs – frumOAsă;
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase; cioa-ră – (pl) ciori; a vInDe – vÎnZĂtOr – vînzătOAre;
sOAre – sOri; (verbe) a dOrmi – eu dOrm – el dOArme; a cOAse – eu cOs – el cOAse; ; a
scOAte – eu scOT/ scOŢ – el scOAte; eu pOrt – el pOArtă, să pOArte;
pUrtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pOrt, 3 poártă [– Lat. pOrtare.
Unele schimbări fonetice istorice au consecințe și în limba actuală, manifestându-se de la o
formă gramaticală la alta sau într-un cuvânt derivat față de cuvântul bază, în alternanțele
fonetice. Astfel, în română, diftongarea lui ‘’o’’ latinesc în ‘’oa’’ este istorică, ex. porta >
poartă. Aceasta este o schimbare condiționată de prezența unui ‘’a’’ în silaba următoare, care
devine ‘’ă’’. În română, schimbarea rămâne condiționată, prin urmare, dacă în silaba
următoare nu mai este ‘’ă’’, diftongul revine la ‘’ o’’: poartă ~ porți. În cazul unor
împrumuturi relativ recente, o asemenea alternanță nu este standard, ex. pedagog ~
pedagoagă, analog ~ analoagă.
Alternanţa dintre o vocală şi un diftong apare la toate părţile de vorbire flexibile, atît la nivel
lexical, cît şi la nivel flexionar.
Acest subfix vocalic, care leagă două consoane, apare la nivel lexical fie între radical şi
suffix, fie în interiorul sufixului lexical: a învăţa – învăţ-Ă-tOr / învăţ-Ă- tOAre (2 silabe). În
schimb, la masculine singular sOA-re (două silabe) are pluralul monosilabic –‘’sOrị’’.
 P a g e | 73

Este evident că alternanţa vocalică nu marchează categorii gramaticale (genul şi numărul),

deci este un SUBFIX care nu are nici semnificaţii lexicale, nici sens grammatical.
Mai multe sufixe lexicale conţin acest tip de alternanţă vocalică care ajută la diferenţierea
formelor masculine de formele feminine, care apar prin diftongare: -tOr – tOAre; -işOR – i-
şOAră; (augmentative: -Oc – Oacă; -OI – OA-ie;[ CĂSOÁIE, căsoaie, s. f. 1. Augmentativ al
lui casă[Var.: căsói s. n.] – Casă + suf. -oaie. căsoáie s. f., art. căsoáia, g.-d. art. căsoáiei; pl.
căsoáie]. Augmentativul ‘’văduvOI’’ [văduvoi, -oaie s.m., s.f. (pop.) Aug. al lui văduv. pl. -
oi, -oaie. și (reg.) vădîoi, -oaie, vădăoi, -oaie, văduoi, -oaie, vădoi, -oaie s.m., s.f. /văduv + -
oi.] are un suffix omonim cu sufixul motional –oi (răţoi); brOAscă – brOscoi.
Alternanţa vocalică O/OA se păstrează şi la sufixul lexical ‘’–CIOS’’, unde avem la
masculine singular consoana /Č/ + vocala /O/ şi flexemul consonantic de masculine.
A băga - BĂGĂCIÓS, -OÁSĂ, băgăcioși, -oase, adj. (Fam.) Băgăreț. – Băga + suf. -ăcios.
A plînge - PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.
futăcios, -oasă, futăcioși, -oase adj.
Rău - răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse [Răutate + suf.ios.
Urît - URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj [Urî + suf. -icios.
La sufixul lexical ‘’–GIU’’ avem la masculin consoana /Ğ/ + vocala/Flexem ‘’–U’’care la
feminine singular intră în alternanţă fonetică cu un trifrong: U/OAI- (hangiu-hangioaică;
cafegiu-cafegioaică; cusurgiu-cusurgioaică; tutungiu-tutungioaică; malalagiu-mahalagioaică;
moftangiu-moftangioaică; pomanagiu-pomanagioaică, palavragiu-palavragioaică; (zarzavat)
zarzavagiu-zarzavagioaică; chilipirgiu-chilipirgioaică, scandalagiu-scandalagioaică), şi altele
care nu funcţionează la genul feminine (lefegiu, etc).
La sufixul diminutival: -iOr – iOAre (bolnav – bolnă-vIOr – bolnă-vIOA-ră; avem alternanţă
dintre un diftong şi un triftong: IO/IOA.
bolnăviór (-vior) adj. m., pl. bolnăvióri; f. bolnăvioáră, pl. bolnăvioáre.
=cumul de alternanţe vocalice (serii aparţinînd aceleiaşi paradigme flexionare):
O/OA/U – (verbe) eu pOrt – el pOArtă – noi pUrtăm; jOc – el jOAcă – noi jUcăm; rOg – el
rOAgă – noi rUgăm; (adj.) – tOt – tOAtă – tUtUror;
Î/ÎI – mÎ-nă – (pl.) mÎInị (o singură silabă) mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mîini (‘—‘i-‘
adăugat la plural formează diftong. Regional, pronunţarea este fără diftongare – ‘’mîne’’). .
MÎ́NĂ, mîini și mîni, s. f. Pl. și: (regional) mîne (CREANGĂ, P. 140, ALECSANDRI, P. I
9), mîni, mînuri (BUDAI-DELEANU, Ț. 276, ȘEZ. III 181). mână1 sf [At: PSALT. HUR.
51v/21 / V: (reg) mân sn / Pl: mâini, (îrg) ~ne, ~ni, ~uri, (îvr) ~nule, (reg) ~nâle / E: lat.
manus]
[Vechiu-rom, mânu = lat. MANUS].MANUS MANAT LAVAT (lat.) o mână spală pe alta
3 – alternanţe între variante ale aceleiaşi vocale = alternanţe între o vocală şi o semivocală;
bOŭ – bO-UL
4 - alternanţe vocalice între diftongi;
pIAtră – (pl) pIEtre; fIErt – fIArtă;
5 - alternanţe consonantice (între consoane);
Mon-Stru – (pl.) mon-.Ștri; (adj.) albaS-tru – albaȘ –tri;
6 – alternanţe consonantice între o consoană şi un grup consonantic; Sau alternanţele între
grupuri de consoane diferite.
7 – alternanţe fonetice mixte, între o consoană şi o vocală/sau semivocală.
8 – Tot din categoria alternanţelor fonetice MIXTE putem considera alternanţele în serie, care
implică alternanţe vocalice urmate de alternanţe consonantice.
 P a g e | 74

A prevEdea – (masc.) prevĂză-tor – (fem.) prevăză-tOAre. Alternanţa vocalică E/Ă este

urmată de o alternanţă consonantică D/Z, iar în sufixul lexical avem şi alternanţa vocalică
dintre o vocală şi un diftong O/OA.
9 – Unii cercetători consideră alternanţe fonetice şi fenomenul de dispariţie a unui sunet
vocalic sau consonantic.
O vocală considerate că intră în alternanţa fonetică cu absenţa ei. Dispariţia unei vocale este
totuşi un fenomen fonetic: Vocală/[Ø]. Acest tip de alternanţă fonetică poate fi considerat ca
termen de comparaţie, prin analogie cu termenul de ‘’desinenţă ZERO’’ ((lingv.) absența
unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe
exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise.). Ex. A usca – eu usUc / uscăm(u ∼ Ø).
Verbul neregulat ‘’a usca’’ are la indicativul şi conjunctival prezent, şi la imperativ, rădăcina
‘’usUc’’. Celelalte timpuri şi moduri sunt regulate, (şi regional), pornind de la rădăcina
sincopată ‘’usc-‘’.La fel şi verbul neregulat ‘’a mînca’’are rădăcina ‘’mînc-‘’ prin sincoparea
vocalei ‘’ă’’‘’eu mănînc’’
În mod similar poate fi definită alternanţa consonantică ZERO: Consoană/[Ø].
 P a g e | 75

4.4.3.-Alternanţe fonetice consonantice

Ca sistem coerent structurat, limba exclude, prin coarticulaţie, aparitia unor sunete,
implicînd uneori doar sunete aflate în relaţie de compatibilitate, creindu-se astfel o
armonizare a contextelor. Acest acord între sunete se numeşte ‘’Asimilaţie’’(lat. Assimilare <
ad ‘’la’’ + similis ‘’asemănător’’) este o modificare fonetică condiţionată a unui sunet sub
influenţa alui sunet diferit (alăturat sau la mica distanţă) în sensul dobîndirii unei
caracteristici asemănătoare cu aceea a sunetului INFLUENT.
Ne-am referit în textul anterior la asimilarea vocalică (între 2 vocale, între o vocală şi o
semivocală, între o vocală şi un diftong) şi la asimilarea consonantică (S/ ş]
Dintre modificările fonetice care au ca efect apariţia unui SUNET NOU (în interiorul unui
cuvînt) ne interesează doar acelea care duc la
- apariţia unui CUVÎNT NOU (la nivel lexical), care se adaugă la inventarul de semne
lingvistice înregistrate în vocabularul limbii (notă – NU variante lexicale ale aceluiaşi
cuvînt);
- apariţia unei FORME FLEXIONARE NOI (la nivel morphologic).
Legile fonetice se aplică atît la SUBFIXE, cît şi la sistemul de FLEXEME al limbii
române.
‘’ASIMILAŢIA este un fenomen fonetic prin care se desemnează schimbarea uneia sau a mai
multora dintre caracteristicile articulatorii ale unui sunet sub influenţa altui sunet asemănător,
aflat în vecinătate. Esenţa fenomenului este lupta dintre articulaţii în cadrul tendinţei de
echilibrare a contextului. Exista diferite tipuri de clasificări, conform unor criterii din care
decurg felurite denumiri pentru aspectele fenomenului în discuţie:
I. În funcţie de măsura sau gradul în care un sunet îşi extinde o trăsătură articulatorie asupra
altuia şi după numărul trăsăturilor modificate, distingem între:
a) asimilaţie parţiala (acomodare), ce priveşte modificarea uneia sau cel mult a doua dintre
caracteristicile fonetice ale unui sunet, sub influenţa altui sunet aflat în proximitate imediată
(nm > mm: înmulţi > îmmulţi; fn > mn: bufni> bumni; vn > mn: pivniţă > pimniţă; coşciug >
cusciug;); numită şi acomodare, acest tip de asimilaţie are un caracter individual. În vorbirea
populară, apare frecvent asimilarea de tipul [i > e]: (belet, derector, frezer, bebelou);
==Alternanţele consonantice între fricativele dentale [S/Z]; sau între consoanele nazale
[N/M] apar modificate în zona de legătură dintre un prefix şi cuvîntul radical:’
-‘’-S-‘’ din prefixele ‘’des-‘’ şi ‘’răs-‘’, devine ‘’-Z-‘’(sonor) în vecinătatea unei consoane
sonore sau a unei vocale (dezmembra, răzbate, dezbină, dezgoli, dezagrea, dezumfla). Prin
acomodare, rezultatul este echivalent cu un sunet numai partial asemănător cu cel modificat,
deoarece una din caracteristicile acestuia este deosebită (ex. Sonoritatea. Fricativa surdă ‘’-S-
‘’ se transformă în perechea ei sonoră, sub influenţa consoanelor sonore cu care se află în
contact direct).
- iar ‘’-N-‘’(dental) din prefixul ‘’în-‘’, înainte de labialele [B, P] devine ‘’-M-‘’(labial)
(îmbolnăvi, îmbrăca, împăduri, împuţina, împărţi, bomboană - deşi etimonul este cu ‘’ n).
b) asimilaţie totală - schimbarea tuturor caracteristicilor fonetice ale unui sunet: ă>i (richita
pentru răchită), ă>u (nimurui pentru nimănui), (popular) năsip => nisip..
==Rezultatul unei asimilări totale este echivalent cu două sunete identice, care se pot reduce
în vorbire la unul singur. Nazala oclusivă sonoră ‘’-N-‘(dentală) se transformă într-o nazală
oclusivă sonoră labială ‘’-M-’’sub influenţa unui ‘’-M’’ următor (din rădăcina cuvîntului):
prefixul ‘’ÎN-=> înMulţi => îM=>mulţi => îmulţi.
c) asimilarea reciprocă, care constă în modificarea ambelor sunete, avînd drept rezultat un
singur sunet cu caracteristici proprii amîndurora. (ex. Lat. Aurum > Oro.
 P a g e | 76

II. În funcţie de sunetele implicate în asimilaţie, distingem între:

a) asimilaţie vocalică (locomie pentru lacomie, derector pentru director, fomeie pentru
femeie); ‘’Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică.’’ (Caragiale)
Sau variante regionale: băiAt –băiEt; ‘’Fiind băiet păduri cutreieram’’ (Eminescu).
Cuvîntul ‘’fată – plural articulat ‘’fetELE’’, pronunţat regional ‘’fetILI’’conţine prima
alternanţă vocalică ‘’E/I’’(cf. mai sus, eu vIn, noi vEnim). În finalul cuvîntului avem o
variantă rară de formă alternativă a unui FLEXEM [-LE este articolul hotărît enclitic de
feminine plural].
b) asimilaţie consonantică (şusea pentru şosea, poptit pentru poftit, sosetă pentru şosetă).
Pentru asimilări consonantice de tipul ‘’pIAtră – chiatră’’/ķ/ , bine – ghine, etc. Pentru
pronunţarea regional a unor cuvinte, vezi Gh. Constantinescu-Dobridor, Mic dicţionar de
terminologie lingvistică] Pentru modificarea unei consoane sub influenţa lui ‘’I’’, cu
exemplele: lup-lupi; pom – pomi; cartof – cartofi; vezi mai jos despre FLEXEME
CONSONANTICE, rîndul 11.
c) asimilaţie mixtă între consoane şi vocale.
an sm [At: COD. VOR. 135/8 / Pl: ani, (îrg) ai / E: lat annus] vezi şi mai jos despre
FLEXEME CONSONANTICE, rîndul 10.
III. În funcţie de distanţa dintre sunetele implicate:
a) asimilaţie în contact (organică), care priveşte două sunete apropiate: nb>mb (îmbuna),
vn>mn: pivniţă>pimniţă; [vezi mai sus fricativele dentale [S/Z]şi consoanele nazale [N/M]
din prefixe. La fel, consoana sonoră ‘’B’’ (labială oclusivă) este modificată în perechea ei
surdă ‘’P’’(tot labială oclusivă) sub influenţa consoanei dentale surde ‘’S’’ – suBsol
=>suPsol.
În raport cu poziţia sunetului asimilat faţă de sunetul modificator, asimilarea în contact mai
este numită, uneori, şi acomodare; o consoană surdă se acomodează tot cu o consoană surdă,
iar o consoană sonoră se acomodează cu o consoană sonoră.
Regional – verb ‘’a mErge’’ – eu mĂrg – el să mEArgă - Variantă: (regional) mére;
Urare Imperativ – Mei în pace! – Cf MERI! PIERI! = Piei din faţa mea! [pentru alternanţa
Consoana ‘’R’’/ĭ semivocalic Vezi mai sus 7 – alternanţe fonetice mixte, între o consoană şi o
vocală/sau semivocală. vezi şi mai jos despre FLEXEME CONSONANTICE, rîndul 10.
merge [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Trs) mere (Pzi: 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6
mer), (Mar) me (Pzi: 2 mei, 3 me, meie, 4 mem, meiem, 5 meți, meieți) / Pzi: merg, (Trs)
meg, 2 (Trs) megi, 3 merge, 4 mergem (pop, A și: mergem), (Trs) megem, 6 (Olt) merge; Ps:
1 mersei, (reg) mergei, mergăi, mersui, (înv) merși, merșu, 3 (reg) mersu, 4 (înv) mersem
Mp: 5 (îvr) mersesiți
b) asimilaţie la distanţă (armonică), care priveşte două sunete depărtate unul de altul: ascusit
pentru ascuţit; cuRună > cuNună.
Rotacismul este un fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice
în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite
din limba latină (ex. bire pentru bine. Exemple de la Dacoromânĭ: fereastră (lat. fenestra),
mărunt și cărunt (îld. *mănunt și *cănunt), ferferiță (îld. ferfeniță și ferfeliță) și altele multe.
În Dacia, rotacismu e maĭ des la Moțĭ, care zic bură dimineață îld. bună dimineață. (sursa:
Scriban (1939)
Vocala ‘’ă’’ este transformată în ‘’U’’ sub influenţa vocalei ‘’u’precedente. Din formula de
urare ‘’(la) mulți ani!’’ s-a format verbul ‘’*a mulţăni. mulțămésc (est) și mulțumésc (vest) v.
intr. (din *mulțănesc, d. mulțĭ anĭ, și mulțám, mulțămesc! (Însoțit de un vocativ sau ccd; la
Pzi: 1, 4; folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind
ștearsă)
 P a g e | 77

A mulțUmi [At: CORESI, EV. 60 / V: (înv) mălțemi, mânțămi, (îvp) -țămi, (îrg) ~țemi (reg)
munțămi / Pzi: ~mesc / E: cf ngr εἰς πολλὰ ἔτη „la mulți ani”] 1 vi (Trs; ccd; îf mulțămi)
În raport cu poziţia sunetului asimilat faţă de sunetul modificator, asimilarea la distanţă mai
este numită, uneori, şi anticipare.
IV. După sensul în care fenomenul se petrece, din perspectiva poziţiei sunetului inductor faţă
de iniţiala cuvîntului:
a) asimilaţie progresivă - sunetul supus schimbării se afla după sunetul modificator: tintirim
pentru tintirim (→);Asimilaţia e realizată de sunetul anterior, ex. Regional: ‘’ş’’ asimilează
pe ‘’s’’ la ‘’ş’’ în cuvîntul ‘’şoSea =>şuşea, modificînd şi vocalele.
b) asimilaţie regresivă - sunetul supus schimbării se afla înaintea sunetului modificator:
pircuri pentru pilcuri. Asimilaţia este realizată de sunetul posterior, ex. ‘’s’’ sub influenţa lui
‘’s’’ ‘’şosete’’=> sosete (←) .
==Multe dintre tipurile de asimilaţie se întîlnesc în evoluţia cuvintelor de la latină la română:
lat. scabiam > rom. zgaiba; lat. nubilum > *nueru > nuar (în această fază a evoluţiei,
contactul dintre posterioara labial ‘’ u’’ şi palatala ‘’e’’ nu este tolerabil şi se produce
velarizarea vocalei e) > în aria nordică nour (asimilaţia are ca obiect, de aceasta dată,
conferirea trăsăturii + labialitate vocalei de după ‘’u’’ modificare care se petrece cu preţul
unei redirecţionări în ceea ce priveşte gradul de deschidere al vocalei ‘’u’’, care se deschide
la ‘’o’’) > aria sudică noor > nor (intervine echilibrarea în ceea ce priveşte deschiderea
vocalelor posterioare labiale şi apoi contragerea vocalelor identice); la fel şi în cazul
latinescului cubitus >*coetu > *coatu > cootu > cot(u); lat. familia > v. rom. fameie > femeie
(atît prezenţa unei consoane labiodentale la iniţiala cuvîntului, cît şi succesiunea unor
elemente vocalice anterioare în ultima parte a cuvîntului, a determinat develarizarea
elementului vocalic posterior).
Diferitele tipuri de clasificări aplicate fenomenului de asimilaţie (a unui sunet sub influenţa
altui sunet diferit);
I-asimilaţie parţială sau totală;
II-asimilaţie vocalică sau consonantică;
III-asimilaţie în contact sau la distanţă;
IV-asimilaţie progresivă sau regresivă,
se aplică şi fenomenului de disimilaţie (a unui sunet sub influenţa altui sunet identic sau
asemănător, din acelaşi cuvînt).
DISIMILATIA este fenomenul fonetic prin care un sunet se modifica sub influenţa unui alt
sunet vecin, pentru a se diferenţia de acesta. In cazul în care sunetele sunt identice sau foarte
asemănătoare, tendinţa spre economie cere înlăturarea efortului de a repeta succesiuni de
sunete identice.
I. În funcţie de numărul trăsăturilor fonetice care se pierd în aceasta modificare, distingem
între:
a) disimilaţia parţială, ce implică pierderea uneia sau cel mult a doua trăsături ale sunetului
supus schimbării: urcior > ulcior, scormoni > scormoli, Ruxandra > Luxandra (în acest caz,
pentru evitarea repetării vibrantei ‘’r’’, deşi se păstrează cel de-al doilea ‘’r’’, intervine
modificarea articulaţiei primei lichide, caz în care articulaţia devine mai uşoară). Rezultatul
disimilaţiei parţiale este echivalent cu unul sau cu două sunete modificate: lat. miNutus =>
rom. măNunt => măRunt (‘’nazala dentală ‘’n’ a fost disimilată în lichida dentală ’r’ sub
influenţa lui ‘’n’’ următor. Sunt greu de articulat două nazale una după alta.
b) disimilaţia totală, ce constă în pierderea tuturor caracteristicilor sunetului supus schimbării
şi determina eliminarea lui din cuvînt: recrut > recut, şindrilă > sindilă, Ruxandra > Ruxanda
 P a g e | 78

(în acest caz, pentru evitarea repetării vibrantei ‘’r’’, soluţia a fost eliminarea totală a celui
de-al doilea ‘’r’’). În vorbirea neîngrijită, dispariţia sunetului asupra căruia se exercită
influenţa, este o dovadă de incultură: abudent (în loc de abuNdent); fereastă (în loc de
fereastRă); propiu (în loc de propRiu).
c) disimilaţia silabică (haplologia) constă în suprimarea unei silabe identice sau
asemănătoare cu o silabă vecină, din acelaşi cuvînt (sau din cuvinte învecinate). Mămăligă >
măligă; mama-sa >mă-sa; Disimilaţia silabică reduce corpul fonic al cuvintelor. Dispariţia
silabei disimilată nu este marcată în scris prin apostrof sau alt semn de ortografie.
II. În funcţie de natura sunetelor care se influenţează, distingem între:
a) disimilaţie vocalică: dimineata pentru dimineata, ocali pentru ocoli, împodubit pentru
împodobit;
b) disimilaţie consonantica: pintre pentru printre, astalant pentru astalalt, alantaieri pentru
alaltaieri, scormolit pentru scormonit.
III. În funcţie de distanţa dintre sunetele implicate:
a) disimilaţia în contact (diferenţiere) este modificarea unui sunet sub influenţa altui sunet cu
care este în contact: prin > pin; Sunt greu de articulat două nazale una după alta;
regional,’’N’’(dental) este pronunţat ‘’M’’(labial) sub influenţa dentalei ‘’T’’ – sîNt => sîMt.
b) disimilaţia la distanţă (armonică), care priveşte două sunete depărtate unul de altul, în
acelaşi cuvînt: manunt > marunt, fereasta pentru fereastra. Sunt greu de articulat două lichide
vibrante una după alta. Regional, în loc de ‘’GRigoRe’’ se pronunţă ‘’Gligore’’, cu
disimilarea lui ‘’r’’ în ‘’L’’, sub influenţa lui ‘’r’următor.
IV. În raport cu direcţia influenţei, distingem între:
a) disimilaţie progresivă (realizată de sunetul anterior): ‘’RecRut=>(popular) Recut (primul
‘’r’’ l-a disimilat pînă la dispariţie pe al doilea ‘r’); fereastă pentru fereastră (→);
b) disimilaţie regresivă (realizată de sunetul posterior): corridor => coLidor, în vorbirea
regional, primul ‘’r’ e modificat în ‘’L’’ de al doilea ‘’r’’; pintre pentru printre, Gligore
pentru Grigore (←).
Tipuri de disimilaţie se întîlnesc în evoluţia cuvintelor de la latină la română:
lat. ceresium > rom. ceres > cireş; lat. directus > v. rom. derept > dirept > drept; lat.
urceolum > rom. urcior > urcior; lat. per extra > rom. preste > peste; lat. fratrem > rom. frate,
lat. rostrum > rom. rost.
https://www.rasfoiesc.com/educatie/literatura/MODIFICARILE-FONETICE-IN-
LIMBA82.php
Pentru alternanţe consonantice care reprezintă FLEXEME SINTETICE PRIMARE
CONSONANTICE avem următoarele situaţii:
[Flexiunea internă poate fi de asemenea considerată un sistem de alternanțe fonetice].
 P a g e | 79

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15 16

ł ɨ ị ĭ I E Î Ă eA A O U ǔ
urị E E
4 M+F+N

II I I
PLURA SINGUL SINGU
L AR LAR
MASCULIN

L R M N
ĭ
10 CONSOAN
L, R, B, P V, F Z J, Ş Ţ, h
11 ị M, N
T Z S
Z ị D
ţ T
J Z
12 ş S
şt ị st
şt sc
ştị şc
ştị
13
Ğ G
14 ɨ Č C
Ğ Ğ
Č Č
g' g'
15 ɨ k' k'
NOTĂ
=Unele alternanţe fonetice complexe sunt interpretate greşit drept un cumul: o alternanţă
vocalică urmată de o alternaţă consonantică, în acelaşi cuvînt. De fapt ceea ce se consideră
este o falsă ‘’ alternanţă fonetică’’, la finala de cuvînt flexibil este obligatorie prezenţa unui
FLEXEM. Avem deci un SUBFIX vocalic urmat de un FLEXEM consonantic:
EA/E - vitEAz – vitEji (alternanţa consonantică finală marchează categoriile de masculine
singular, cazul nominativ [-Z] în opoziţie cu Flexemul [-ji] de plural. CEAşcă – cEşti
(alternaţa grupului consonantic cu flexemul de feminine singular intră în opoziţie cu grupul
consonantic care marchează pluralul – şti, cf. vEste - vEşti). Nu numai la substantive şi
adjective, ci şi la flexiunea verbal apare acelaşi tip de asociere: a mErge – eu mErg – tu
merGI [alternanţa consoanelor G -/Ğ/ marchează diferenţa dintre flexemul de persoana I
singular şi persoana a II-a], el să mEArgă; a crede – eu cred/eu crez, tu creZi – el să crEAdă
O/OA – (feminin singular) OA-iE – (pl.) Oĭ; (Substantiv neutru, singular) cOĭ (pl.) – cOA-iE;
adj.) nOu – noi – nouă.
=Alternanţele consonantice şi alternanţele fonetice mixte, împreună cu alternanţele vocalice
finale, sunt interpretate greşit de unii cercetători (vezi
https://foneticalimbiiromane.ro/fonologia/alternante-fonetice/
 P a g e | 80

Influenţa dintre sunete prin contact direct sau la distanţă este evidentă frecvent în cazul
alternanţelor fonetice, vocalice sau consonantice (de exemplu: O/OA (vb.) port / poartă, (adj.)
Ă/E (subst.) măr / meri ), alternanţe întâlnite atît la formarea cuvintelor prin derivare (la nivel
lexical), cît şi la flexiune.
5 - alternanţe consonantice (între consoane);
[exemplele date sunt amestecate: consoane: frate / frați (t ∼ ț); urc / urci (c ∼ č); fragă / fragi
(g ∼ ğ); urs / urși (s ∼ ș); cad / cazi (d ∼ z); tăiat / tăiați (t ∼ ț) – vezi mai sus tabelul cu
sistemul FLEXEMELOR sintetice ale limbii române.
NOTA –
Alternanţa consonantică de tipul: spuNe – spuS, duCE – duS, aprinDE – aprinS, nu este un
SUBFIX, ci reprezintă un FLEXEM cu un sens grammatical precis.
6 – alternanţe consonantice între o consoană şi un grup consonantic; Sau alternanţele între
grupuri de consoane diferite. [Exemplele sunt greşite: grupuri de consoane: cunosc / cunoști (
sc ∼ șt); citesc / citești (sc ∼ șt); pușcă / puști (șc ∼ șt); acest / acești (st ∼ șt)
Grupul consonantic (vezi rîndul 13) poate să aparţină la două silabe diferite (brOs-coi –
brOAs-că (pl. BrOA-şte), sau româ-nEsc – româ-nEAs-că – româ-nEşti – româ-nEş-te, sau
grupul consonantic este unitar, în aceeaşi silabă: a cunOA-şte – eu cu-nOsc – tu cu-nOşti – el
cu-nOA-şte. (considerat în sursa menţionată drept o alternanţă mixtă, în care sunt implicate
atît vocale, cît şi consoane).
7 – alternanţe fonetice mixte, între o consoană şi o vocală/sau semivocală. [este dat exemplu
greşit – ‘’o consoană și Ø: rămân / rămâi (n ∼ Ø), şi exemplu de alternanţă mixtă ‘’vale/văi –
vezi rîndul 10 din tabel.
În toate aceste exemple este vorba de o succesiune între două elemente din structura
flexionară a unor cuvinte: Un SUBFIX (care nu are nici o semnificaţie lexicală şi nu este
purtătorul unui sens grammatical) reprezentat de obicei printr-o alternanţă vocalică, este
urmat de un FLEXEM, care marchează una sau mai multe categorii gramaticale. Subfixul are
doar un rol de legătură între tema flexionară şi FLEXEM;
- Ex. cAr-te – (pl.) cĂrţi (o singură silabă). Subfixe A/Ă, şi flexeme t/ţi;
- Ex. vĂr – (pl.) vEri; subfixe Ă/E, şi flexeme R/Ri.
- Exemple: strA-Dă – (pl.) strĂzị (o singură silabă).
Alternanţa A/Ă reprezintă un SUBFIX, iar alternanţa D/Zị reprezintă flexeme.
- Ex. (substantive masculine) cneaz – (pl.) cneji; mînz – mînji; obraz – obraji; grumaz –
grumaji; grunz – grunji; harbuz – harbuji; franţuz – franţuji (vechi);
(adjective)Vi-tEA.Z – (pl.) vi-tEJị; breaz – breji; mofluz – mofluji / şi mofluzi.
Alternanţa EA/E reprezintă SUBFIXE, iar alternanţa Z/Jị reprezintă flexeme.
Ambele tipuri de alternanţe fonetice apar şi la nivel lexical. Sufixele lexico-gramaticale
exprimă un sens şi o categoria gramaticală nouă. (de exemplu: din substantive sau adjective
se formează verbe). Din categoria sufixele lexico-gramaticale, sufixul verbal ‘’-I’’ (vocală
anterioară palatală) influenţează/modifică uneori consoana care precede sufixul infinitival.
Alternanţa D/Z - verDe – înverZI – verZui (cu suffix adjectival);
necaZ – a necăJi - NECĂJÍT, -Ă, necăjiți, -te, adj. 1. Care are un necaz; supărat, amărât, trist,
mâhnit. ♦ Care exprimă supărare, mâhnire, tristețe. Față necăjită. ♦ Plin de supărări, de
neajunsuri. 2. Care duce o viață grea; chinuit, muncit; p. ext. sărac, sărman. 3. Nemulțumit
(de ceva sau de cineva), contrariat, enervat, întărâtat. [Var.: năcăjít, -ă adj.] – V. necăji.
dîrz – dîrji – a îndîrji; - ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să
devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se)
înfuria. – În + dârz.
pricaz – a se pricăji; treaz – treJi – a trezi;
 P a g e | 81

Suffix verbal: ‘’ –i’’ provoacă nu numai alternanţa fricativelor [Z/Jị], ci şi alternanţa dintre
plosive şi ‘’şuierătoare’’:[D/Zi/ Jị]:
rotunD – a rotunZi – a rotunJi; rotunD - ROTUNJÍ, rotunjésc, vb. IV. 1. Tranz. A face
rotund, a da unui obiect formă rotundă. ♦ A prelucra muchiile și colțurile unui corp (prin
tăiere, așchiere etc.) pentru a obține suprafețe cât mai rotunde. ♦ A fixa hotarul unei regiuni în
așa fel încât linia hotarului să fie cât mai puțin sinuoasă. 2. Refl. A căpăta forma rotundă, a se
îngrașa, a se împlini. 3. Tranz. (Adesea fig.) A completa; a întregi, a mări. ♦ A elimina
subdiviziunile unui număr, ale unei sume etc.; a face întreg. [Var.: (reg.) rătunjí, rotunzí vb.
IV] – Din rotund.
veşteD – a veşteZi – a veşteJi; Veşted - VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A
deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-
și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A
stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí, vb. IV.]
– Din veșted.
galben – gălbeaZă – a gălbeji; galbeN - GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni
palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben). gălbeJit
sau alternanţa [G/Gi/ Jị]:
beteaG – a beteGi – a beteJi; beteaG - BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A
provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.)
A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag
strung – a strunJi;
Revenind la discuţia despre sufixul verbal ‘’-I’’.
Sufixele lexico-gramaticale, când exprimă un sens nou dar şi o categorie gramaticală nouă.
In funcție de clasa morfologică a cuvintelor rezultată din adăugarea sufixului la un cuvânt-
bază, și după criterii semantice, avem o clasificare a sufixelor lexico-gramaticale. SUFIXELE
VERBALE, al căror rezultat este un verb la infinitiv, sunt în număr redus: [ -a, -i, -iza, -fica, -
ăi, -ăni, -ona, -ui]. -A (a brăzda), -I (a înflori); faţă de ‘’a bubu-I’’, infinitivul ‘’a prăf-U-I’’
pare a adăuga o vocală de legătură (SUBFIXUL “”_U_”) între rădăcina interjecţională
reduplicate şi sufixul infinitival.
La fel, faţă de verbele cu sufixul –ăi, unele verbe provenite din interjecţii, (a behăi, a măcăi),
par formate cu sufixul ‘’-Îi’’(a sfîrîi, a vîjii/vîjîi)par a adauga subfixul ‘’-î- sau -I-‘’între
interjecţia (repetată) şi sufixul infinitival.
A Fîlfîi - [Var.: fâlfăí vb. IV] – Fâl + f[âl] + suf. -âi.
A sfîrîi - face „sfârr-sfârr”; a țârâi. /sfâr + suf. ~âi
A ţîrîi - [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi.
Dintre sufixele lexico-gramaticale, care pot schimba categoria gramaticală, sufixul infinitival
‘’-A’’, în situaţia verbelor ‘’A înșeua ≠ a deșeua [antonym]’’primeşte (SUBFIXUL “”_U_”)
între rădăcina ‘’şa’’ şi suffixul verbal..
A ÎNȘEUÁ ~éz tranz. (animale de călărie, în special cai) (pun șaua pe cal).A prevedea cu șa.
[Sil. -șe-ua] /în + șa + suf. ~ua [sursa: NODEX (2002)[?]
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să
înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuá vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. înșeuéz, 3 sg. și pl. înșeueáză, 1 pl. înșeuăm (sil. -uăm);
conj. prez. 3 sg. și pl. înșeuéze (sil. -ue-); ger. înșeuând (sil. -uând)
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm);
conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. Deșeuát
deșeuá (a scoate șaua) vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. deșeuéz, 3 sg. și pl. deșeueáză, 1 pl.
deșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. deșeuéze (sil. -ue-); ger. deșeuând (sil. -uând);
part. deșeuát– Pref. de- + [în]șeua.
 P a g e | 82

[NOTĂ
De menţionat şi prezenţa diftongului ‘-ua’/ uE’’ şi a triftongului ‘’-ueA’’
În GLR I, în loc de termenul de SUBFIX este folosit termenul de alternanţă vocalică, şi în loc
de termenul de FLEXEM este folosit termenul de desinenţă. ‘’După cum se vede din multe
exemple (pag.48-49), adesea se folosesc în acelaşi cuvînt alternanţe şi desinenţe (frumoasă se
deosebeşte de frumos rin desinenţa –ă şi alternanţa vocalică O/OA; albaştri se deosebeşte de
albastru prin desinenţa ‘’I’’ şi alternanţa consonantică S/ş) sau mai multe alternanţe (subst.
cască – cĂşti, adj. vînĂt – vInEţi etc.)
După cum se vede din exemple, una din cauzele care provoacă această confuzie printre
lingvişti porneşte de la stabilirea clară şi precisă a inventarului de foneme al limbii române.
Admiţînd o serie de opoziţii distinctive de tipul palatalizat/nonpalatalizat,
labializat/labiopalatalizat, etc, unii au considerat 72 de foneme consoane. Admiţînd doar
corelaţia palatalizat/nonpalatalizat, alţii au înregistrat 40 de foneme. Considerînd doar cele 22
de consoane prezentate în volumul I, observăm că alofonele palatalizate apar înaintea
vocalelor anterioare (-E şi –I) care determină deplasarea spre palat a momentului final al
articulării consoanelor anterioare, care se confundă cu momentul initial al articulării vocalei.
Aceste variante poziţionale ale unor consoane urmate de ‘’-I’’ asilabic (‘’ị final ZERO) sunt
prezentate în GLR I, pp. 48-49 drept alternanţe consonantice în care variază consoana de la
sfîrşitul temei. Preluînd exemplele din sursa citată, unde se specific faptul că ‘’termenul al
doilea este corespondentul palatalizat al primului termen’’ (GLR,I, p.48), menţionăm că ele
sunt toate incluse în aceeaşi clasă flexionară, pe rîndul 11 din tabel. [K + ị ]
1-B – corb/corbi; orb/orbi; alb/albi; eu întreb/tu întrebi
2-P- lup/lupi; scump/scumpi; eu rup/tu rupi;
3-V – morcov/morcovi; firav/firavi; eu rezolv/tu rezolvi;
4-F –vătaf/vătafi; amorf/amorfi; eu triumf/tu triumfi;
5-Z – burghez/burghezi; eu cutez/tu cutezi;
6-J – paj/paji; vrej/vreji;
7-Ş – tovarăş/tovarăşi; oacheş/oacheşi; eu îngraş/tu îngraşi
8-Ţ- hoţ/hoţi; soţ/soţi; lunguieţ/lunguieţi; eu curăţ/tu cureţi;
9-H- monah/monahi; valah/valahi;
10-L- general/generali; real/reali; eu spăl/tu speli;
11-R – par/pari; doritor/doritori; eu scutur/tu scuturi;
12-M – pom/pomi; legitim/legitimi; eu mă tem/tut e temi;
13-N – ban – bani; bătrîn/bătrîni; eu sun/tu suni;
Pe rîndul 10 din tabel sunt menţionate lichide şi nazale, toate sonore. GLR menţionează în
categoria anterioară (palatalizarea) şi alternanţele dintre una din consoane sonore menţionate
şi semivocala / ĭ/ (la care s-a ajuns prin muierea consoanei precedente). Dispariţia consoanei
dentale şi înlocuirea ei cu semivocala palatală anterioară apare în unele situaţii:
L – cal/cai; gol/goi;[ goală-goale] vaLE/văi; pieLE/piei, G-D al unei piei;
R/-ĭ – eu pier/ tu pieri –imperativ- PIEI din ochii mei!
M – eu am/tu ai/
N/-ĭ - La dentalele sonore lichide şi nazale [R, N] formele iotacizate duc la dispariţia lui [R
sau N] din finala rădăcinii, şi verbele au desinenţa ‘-ĭ’’
A pune – eu pun =pui, tu pui; a spune – eu spun = spui, tu spui, să spui; a rămîne – rămîn
=rămîi, tu rămîi; a amîna – eu amîn =amîi – tu amîi;a mînea – eu mîi, tu mîi;
A cere - eu cer = cei, tu cei; a sari – eu sar =sai, tu sai, imperative SĂi!; a pieri – Piei! A
merge – (pers. II- meri = mei
A mâna [At: PSALT. 166 / Pzi: mân și mâi; Cj: să mân, să mâi; Grz: mânând, (pop) mâind
 P a g e | 83

N/ /ŭ/ - există şi o alternanţă între consoana dentală nazală oclusivă şi semivocala ‘’-u’’
A ţine – eu ţin = ţiu, tu ţii;
A veni – eu vin =viu , tu vii;
N/ĭ - Acelaşi fenomen fonetic apare şi la nivel lexical: An- ani=ai (regional); (adj.) bălan =
bălai. Sub influenţa lui ‘’-i-‘’din sufixul diminutival ‘-i-or’ (în hiat), dispare nazala centrală
de la unele substantive sau adjective:
BĂLÁN, -Ă, bălani, -e, adj. (Pop.) BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. Si: bălai, (rar) bălănuț (2),
(pop) plăvan, (reg) băluț; - bălăior; BĂLĂIÓR, -OÁRĂ, bălăiori, -oare, adj. Diminutiv al lui
bălai; bălăiel, bălănel, bălănuț, băluț, bălăuc. – Bălai + suf. -ior.
străiN – străNior – străIOR. [Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea
definitie pentru STRĂINIÓR:
STRĂINIÓR, -OÁRĂ, străiniori, -oare, adjectiv Străinel. Și deschide-ți ochișorii Și ți-i vedea
frățiorii Cum -ai lăsat brudiori, Brudiori și străiniori! MARIAN, Î. 132.
– Variante: streiniór, -oáră (MARIAN, O. I 277), străiór, -oáră (TEODORESCU, P. P. 510),
streiór, -oáră (TEODORESCU, P. P. 641), striiór, -oáră (ȘEZ. IV 133) adjectiv
străinior, ~oară smf, a [At: CADE / V: ~ăior, ~reior, ~riior / Pl: ~i, ~oare / E: străin + -ior] 1-
4 (Pop; șhp) (Persoană) care este străină.// străior, ~oară a vz străinior//streior, ~oară a vz
străinior//STRĂIÓR, -OÁRĂ adj. v. străinior.//
Paltin - păltior sm [At: DDRF / V: (reg) ~inior / P: ~ti-or / Pl: ~i / [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -
ior.
BătrîN - BĂTRÂIÓR, -OARĂ, bătrâiori, -oare, adj. Diminutiv al lui bătrân; cam bătrân. [Pr.:
-trâ-ior. Var.: bătrâniór, -oáră adj.] – Bătrân + suf. -ior.;
GalbeN - GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui
galben (1). ♦ Bălai, 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf.
-ior.
SprinteN - SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. (Pop.) Sprintenel. [Pr.: -te-ior] –
Sprinten + suf. -ior.
RumeN - RUMEIÓR, -OÁRĂ, rumeiori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui rumen2. 2.
S. f. (Bot.) Cârmâz. [Pr.: -me-ior. – Var.: rumeór, -oáră adj.] – Rumen2 + suf. -ior.
ieftiN - IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] –
Ieftin + suf. -ior.
Pe rîndul 12 am inclus în tabelul cu flexeme situaţia în care ‘’termenul al doilea este o
consoană diferită de prima’’ (GLR I p.49, b). Acest tip de alternanţă se aplică doar la 4
consoane dentale (în grupul discutat anterior erau 3 dentale şi o labial nazală).
D/Zị – /D/ (oclusiva dentală sonoră) îşi modifică modul de articulare, devenind /Z/ fricativă
dentală sonoră, sub influenţa unui ‘’I’final asilabic.
zi / Din lat. dies. (în expr. și) zíuă s. f., art. zíua, g.-d. art. zílei; pl. zíle, art. zílele;
a zice {lat. /<lat. Dicere, Dzice
În forme vechi, sunet compus DZ- [dzidi v vz zidi;
brad/braZI; cruD/cruZI; eu văD/tu veZI;
T/Ţ – T(oclusiva dentală surdă) îşi modifică locul de articulare devenind Ţ (semioclusivă,
dentală surdă). bărbaT/bărbaŢI; laT/laŢI; eu scoT/tu scoŢI;
În timp ce dentalele occlusive îşi schimbă modul de articulare, dentalele fricative îşi schimbă
locul de articulare, devenind anteropalatale.
S/ş – /S/[dentală fricativă surdă] devine /ş/ [anteropalatală fricative surdă]
urS/urşi; închis / închişi; frumoS/frumoşi; eu cos/tu coşi;
Z/J /Z/ [dentala fricativă sonoră’ devine /J/ [anteropalatală fricative sonoră]
obraZ/obraJI; viteaZ/viteJi (şi cu subfixul vocalic EA/E).
unele au variante învechite:
 P a g e | 84

burghéz adj. m., s. m., pl. burghézi; adj. f., s. f. burghéză, pl. burghéze/ Pl. și: burgheji]
Toate aceste tipuri de asimilare consonantică se integrează în sistemul de FLEXEME al
limbii române, participînd la flexiunea analitică a tuturor părţilor de vorbire flexibile.
Alternanţele consonantice enumerate apar atît la flexiunea nominal şi flexiunea pronominală,
cît şi la flexiunea verbală. Unele verbe cu rădăcina în dentale plosive [D/Z, T/Ţ,] sau lichide
[R, L, sau nazale N ] la prezentul indicativului şi conjunctivului au la persoana I singular
două forme:
- o formă neiotacizată (D, T, R, N)
- şi o formă iotacizată (cu consoana finală a rădăcinii modificată sub influenţa unui
vechi iot următor) în Z, Ţ (regional rar şi Č) sau în semivocalele /ĭ/ sau /ŭ/.
D/Z - A veDea – eu văD =văZ; a auZi – eu auD –auZ, tu auZi; a creDe (lat. Credo) – eu creD
=creZ; a şeDea (lat. Sedeo) – eu şed = şeZ, tu şeZi;
a arde –ard= arZ [arde [At: VARLAAM, C. 239, 1 / Pzi: ard, (pop) arz / E: lat ardeo, arsi,
arsum, *ardere], a aprinDe, ascunde, închide, deschide, pierde, prinde, răspunde, pătrunde,
etc.
Alternanţele consonantice sunt modificări fonetice care apar atît la nivelul lexical, cît şi la
nivelul morphologic al limbii.
1-La nivel lexical, un SUBFIX indică o diferenţă de pronunţare, fără însă a modifica sensul
lexical sau grammatical al cuvîntului. Un subfix este un fonem (deseori e o vocală de
legătură) care poate însoţi un AFIX lexical, pentru a uşura pronunţarea. Alternanţa D/Z este
un fenomen de asimilare fonetică; modificarea sunetului ‘’D’’ sub influenţa sunetului ‘’I’’
următor.
cruD =>cruZ+Ime. (cruzime, cu suffix lexical).
Unele familii lexicale conţin serii de alternanţe consonantice (atît la substantive, cît şi la
adjective şi adverbe):
D/Zị/ J (unde sufixul lexical ‘’–ior’’ este modificat în diminutivul consonatic – ‘J-or’’;
Probabil sufixul diminutival ‘’-IOR’’ este moştenit din limba latină. Formarea sintetică a
gradului comparative a adjectivelor masculine şi feminine se formează adăugînd la tema
adjectivului sufixul -;;ior’’ (brevis – brevIOR = mai scurt).
verDE – a înverZI – verzişor; verzișórĭ m. pl. (d. verzĭ, pl. luĭ verde). Un corp de călărașĭ
îmbrăcațĭ în verde înființat de Mateĭ Basarab. Azĭ. Fam. Roșioriĭ din regimentu 3, cu verde
închis la guler [verDe + suf. -Ișor.
obraZ – obrăJor - obrăJel. OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjel. – Obraz
+ suf. -ior.
limpeDE – a limpeZI – limpeJor; LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. Diminutiv al lui
limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -jor.
repeDE – a repeZI – limpeJor; REPEJÓR adv. Diminutiv al lui repede. [Var.: repegiór adv.]
– Repede + suf. -ior.
rotunD – a a rotunzi – a rotunJi – rotunJor; ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f.
pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.
oglinDă – oglingioară – oglinJoaoară; OGLINJOÁRĂ, oglinjoare, s. f. Diminutiv al lui
oglindă; oglinduță. [Var.: (înv.) oglingioáră s. f.] – Oglindă + suf. -ioară.
GalbeN – a se gălbeJi - gălbejor, ~oară a [At: IORGA, în SĂM. V, 583 / V: (înv) ~băj~,
~băgior / Pl: ~i, ~oare / E: pbl gălbejit + -ior] 1-2 (Șhp; mai ales d. față) Care este ușor
gălbejit (și delicat, fragil, bolnăvicios) Si: gălbejos (3). 3 (Pop) Galben.
2-La nivel morphologic, aceeaşi modificare fonetică, în poziţie finală de cuvînt flexibil, nu
este un subfix (NU leagă două elemente lingvistice din interiorul unui cuvînt), ci este un
FLEXEM.
 P a g e | 85

vérde adj. m., f. vérde; pl. m. și f. verzi [alternanţa D/Z reprezintă opoziţia între flexemul care
marchează categoria gramaticală a numărului singular, ‘-Zị’’ fiind flexemul de plural.
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crude [aici ‘’–D’’ nu este un subfix, ci este un FLEXEM
care marchează categoria gramaticală nominal a masculinului singular la cazul nominative
nearticulat, şi intră în opoziţie cu flexemul de plural ‘-Zị’’
În concluzie, chiar dacă apare o omonimie formală între un SUBFIX şi un FLEXEM, ea
poate fi analizată.
T/Ţ – a scoate – eu scoT=scoŢ, tu scoŢi;/ eu trimiT –tu trimiŢi; a simţi – eu simT =simţ, tu
simŢi;
În afară de alternanţa modului de articulare a dentalelor occlusive (D, T) cu dentale
semioclusive (Ţ) şi dentale fricative (Z), avem şi modificări fonetice privind localizarea
sunetelor. Limba este organul articulării consoanelor occlusive dentale (D şi T), care sunt
articulate cu vîrful limbii. Consoanele care se articulează prin apropierea sau atingerea
palatului cu partea superioară a limbii se numesc dorsale: [S Z sunt consoane dorsoalveolare,
K, G sunt dorsovelare.
Consoanele africate sunt Ţ, Č, şi Ğ, toate trei sunt combinaţii din 2 elemente consonantice.
Sub aspect functional ele reprezintă un segment monofonematic: [T + S = Ţ], [T + ş = Č
//CI], [D + J = Ğ //GI ]
După localizare, trăsăturile distinctive ale dentalei occlusive [ T ] sunt modificate de
caracterul prepalatal al consoanei şuierătoare [ş ] şi rezultă un sunet prepalatal semioclusiv [
Č ].
A putea [lat. Poteo]– eu pot = poCI, tu poŢi;
Consoanele /C, G, / Č, Ğ,/ ḱ, g’/ palatale prin localizarea articulării lor, nu au perechi
palatalizate. / ḱ, g’/ sunt foneme de sine stătătoare, adică segmente monofonematice.
În pronunţarea regională a unor cuvinte, prin asimilarea consonantică a unei consoane de
către un ‘’I’’ următor se produce o altă modificare fonetică: consoanele bilabiale anterioare
[B, P, M ], sub influenţa unui ‘’I’’ vocalic sau semivocalic următor, se transformă în palatale
occlusive (mai ales la început de cuvînt): Bine => GHIne; Piatră > CHIatră (dar şi ‘’Miere >
mn’ere >n’ere. Şi [T] se transformă în /k’/ - frate > frak’e).
La nivel lexical, alternaţa [T/Ţ/Č] este analizabilă la nivelul derivatelor cu sufixul
dimunutival ‘’-I-or’’: fraTe – frăŢ-ior;
Spre deosebire de alternanţa între două FLEXEME (verbul eu poT = poČ /poci, învechit), la
nivelul cuvintelor formate prin derivare alternanţa consonantică reprezintă un SUBFIX, un
linkăr între rădăcina lexicală şi sufixul lexical.
FECIÓR, feciori, s. m - [Var.: (reg.) ficiór s. m.] – Lat. *fetiolus sau din făt + suf. -ior. Der.
fecioară, s. f - Lat. *fetiola sau din fată + suf. -ioară.
CîrnaT – cîrnăcior;
pesmeT – pemecior; PESMECIÓR, pesmeciori, s. m. Diminutiv al lui pesmet. – Pesmet +
suf. -ior.
părinte – părincior; PĂRINCIÓR, părinciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui părinte. – Părinte +
suf. -ior.
oaspete – ospecior; OSPECIÓR, ospeciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui oaspete. – Oaspete +
suf. -ior.
castravete – castravecior; CASTRAVECIÓR, castraveciori, s. m. Diminutiv al lui castravete.
– Castravete + suf. -ior sau refăcut din pl. castraveciori (< castraveți).
grăunte – grăunŢe] – grăuncior; GRĂUNCIÓR, grăuncioare, s. n. Diminutiv al lui grăunte.
[Pr.: gră-un-] – Grăunte + suf. –cior;
ovăz- ovăzcior;
 P a g e | 86

şi adjective:
cuminte – cumincior; CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui
cuminte. – Cuminte + suf. –ior;
fierbinte – fierbincior; FIERBINCIÓR, -OÁRĂ, fierbinciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al
lui fierbinte; aproape fierbinte. – Fierbinte + suf. -ior.
vînăt – vinecior; VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. Diminutiv al lui vânăt. Vânăt +
suf. -ior.
pestriŢ – pestricior; PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui
pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.
departe (adverb) - depărcior; DEPĂRCIÓR adv. (Reg.) Depărtișor. – Departe + suf. -ior.
Os – osuţ – OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior. [At:
ANON. CAR. / V: oșc~, (nob) oșîor / Pl: ~oare / E: os + -cior] 1-2 (Șhp) Os (1) (mic) Si:
oscior (1-2), (pop) (1-2), osișor (1-2), (pop) osurele (1-2), osușor (1-2), (îvp) osuț (1-2), (reg)
osui;
Nas – năsuţ – născior; NĂSCIÓR, născioare, s. n. Năsuc. – Năsuc + suf. –ior;
Glas – glăsuţ – glăscior; GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1)
de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.
Vas – văsuţ – văscior; VĂSCIÓR, văscioare, s. n. Văsușor. – Văsuț + suf. -ior.
Gros – grosuţ – groscior; GROSCIÓR, -OÁRĂ, grosciori, -oare, adj., GROSCIÓR s. n. 1.
Adj. Grosuț. 2. S. n. [Var.: groșciór, -oáră adj., groșciór s. n.] – Gros + suf. -cior.[?]
Gras – grăsuţ - grăscior, ~oară a [At: BUGNARIU, N. / Pl: ~i, ~e / E: gras + -uc + -ior]
coteŢ – cotecior; COTECIÓR, cotecioare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui coteț. – Coteț + suf. -
ior.
căruŢ – cărucior; căruţă – căruciór s. n., pl. cărucioáre / Car + suf. -uț./ căruț + suf. ~ior //
G/GI-/Ğ/
desag – desăguŢ – desăgior; . DESĂGIÓR, desăgiori, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf.
–ior cf.talger – tăl-gi-or
Alternanţa consonantică între velare şi palatale apare mai rar, şi nu este influenţată de ‘’I’’, ci
de vocala ‘’-E’’ următoare. Fenomenul apare atît la nivel lexical, cît şi la nivel morphologic.
C/CHE
G/GHE
burG – burGHEZ (-ez – suffix lexical care indică originea. "burgus" este un termen latin (din
Antichitatea târzie și Epoca medievală) împrumutat din vocabularul germanic, care însemna
inițial "castel" și mai târziu "sat’’ / oraş medieval.
PRAGHÉZ, -Ă, praghezi, -e, s. m. și f., adj /Praga (n. pr.) + suf. -ez.
praghéz adj. m., s. m., pl. praghézi; adj. f., s. f. praghéză, pl. praghéze
Hamburg - . teatrul hamburghez;
Luxemburg - pașaportul luxemburghez;
La nivel morphologic, alternanţa nu are valoare de flexem.
Apare la verbele de conjugarea I (nu mă refer la cele care au deja consoane palatale la forma
de infinitiv: Veghea – veghez; URECHEÁ, urechez; desPĂDUCHEÁ, despăduchez;
machiá (a ~) (-chi-a) vb., P: ~chi-a / Pzi: ~iez / -iază/ ind. prez. 3 machiáză, 1 pl. machiém (-
chi-em); conj. prez. 3 să machiéze; ger. machiínd (-chi-ind).
Verbe de conjugarea I care au la prezentul indicativului sufixul flexionar –ez.
interogá vb., ind. prez. 1 sg. interoghéz, 3 sg. și pl. interogheáză [lat interrogare]
șocá vb., ind. prez. 1 sg. șochéz, 3 sg. și pl. șocheáză
BLOCÁ, blochez, vb. I ; DEBLOCÁ, deblochez, vb. I; STOCÁ, stochez, vb. I.; a claca; a
masca; a parca; MARCÁ, marchez; PLACÁ, plachez; TRUCÁ, truchez,; TĂRCÁ, tărchez,;
 P a g e | 87

ZINCÁ, zinchez,; BRUSCÁ, bruschez; FLANCÁ, flanchez,; FRANCÁ, franchez; panichez;;

defalca; trafica;
CATALOGÁ, cataloghez, vb; DROGÁ, droghez, vb. I; DIALOGÁ, dialoghez, vb. I.;
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I; MONOLOGÁ, monologhez, ;
CE/CHE
CEFERÍST, -Ă, ceferiști, -ste, s. m. și f. (din abrevierea; CFR) [Var.: cheferíst, -ă s. m. și f.] –
Din inițialele C.F.R. + suf. -ist.
Alternanţa consonantică între velare şi anteropalatale este frecventă în limba română. Am
inclus această alternanţă în sistemul de flexeme al limbii române (vezi rîndul 14)
C/CI /Č/
G/GI /Ğ/
Sac – saci; mic – mici; plec – pleci; tac – taci;
OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. ; drag – dragi; fag – fagi; merg – mergi;
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl.
mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. Mers Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se
scufunda”.
merge [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Trs) mere (Pzi: 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6
mer), (Mar) me (Pzi: 2 mei, 3 me, meie, 4 mem, meiem, 5 meți, meieți) / Pzi: merg, (Trs)
meg, 2 (Trs) megi, 3 merge, 4 mergem (pop, A și: mergem), (Trs) megem, 6 (Olt) merge; Ps:
1 mersei, (reg) mergei, mergăi, mersui, (înv) merși, merșu, 3 (reg) mersu, 4 (înv) mersem
Mp: 5 (îvr) mersesiți
Sunetul ploziv velar [G sau C /k/] final de cuvînt flexibil reprezintă un FLEXEM care
marchează masculine/neutru singular (la verbe pers.I sing. A prezentului indicativ), iar
sunetul semioclusiv anteropalatal, marchează opoziţia faţa de plural sau pers.a II la verbe.
GLR I p.49 mai menţionează o serie de alternanţe consonantice, în care este modificată una
sau două consoane dintr-un grup consonantic de la sfîrşitul temei. În tabelul cu sistemul
flexemelor primare aceste grupuri consonantice sunt incluse pe rîndul 13.
SC, şC, ST, şT => + /ị/
SC- mus-că – muş-te; brus-că – bruş-te;
(verb) a creş-te – eu creSC – tu creştị (o silabă), el creş-te;
mas-că – măşti; bărbătesc – bărbăteşti; / peşte – peşti;
.şC – ceaş-că – ceşti;
(verb) a muşca – eu muşc – tu muşti – el muş-că – să muş-te;
ST – ves-te – veşti; prost – proşti; acest- aceşti; eu gust – tu guşti, el să guste;
STR/şTR – astru – aş-tri; mon-stru – mon-şti; albastru – albaştri; nostru-noştri; vostru- voştri;
În continuare, la pagina 249, GLR I menţionează că ‘’Alternanţele fonetice contribuie la
diferenţierea persoanelor, a numărului şi a modurilor’’(la verbe), dar toate exemplele de
alternanţe vocalice sunt SUBFIXE şi, după părerea mea, nu au legătură cu flexiunea. La
pagina următoare însă GLR enumeră correct o serie de alternanţe consonantice care sunt de
fapt FLEXEME, purtătoare ale unor sensuri gramaticale. Sunt prezentate:
-rîndul 10 – ‘’ consoana ‘’n’’ poate să alterneze cu semivocala ‘’ĭ’(la origine desinenţa):
rămîn/rămîi. Regional, apare si alternaţa R/ĭ: cer/cei; pier/piei.
-Rîndul 11 – alternanţe consonantice înte o consoană nepalatizată şi perechea ei palatalizată
(fosta desinenţă de persoana a II-a –I, s-a contopit cu finala consonantică a temei):
plimb/plimbi; scol/scoli; chemçhemi; sun/suni; sar/sari; sap/sapi;
-rîndul 12 – modificarea unei consoane = înlocuirea unei consoane cu alta: văD/ văzînd/
văZui; prinD/prinzi; scoT/scoţînd; baT/baţi; cos/coşi;
-rîndul 13 – confiSC/confişti; muşc/muşti; gust/guşti;
-rîndul 14 – rog/rogi; fac/faci;
 P a g e | 88

5. FLEXIUNEA

Flexibilitatea este calitatea unor părṭi de vorbire (denumite astfel ‘părṭi de vorbire flexibile’)
de a-ṣi schimba forma, în raport cu diferite categorii gramaticale, în vederea exprimării unor
relaṭii gramaticale. Aceste raporturi gramaticale sunt caracteristice fiecărei părṭi de vorbire.
Totalitatea modificărilor pe care le poate avea forma de bază a unui cuvînt (=forma de
dicṭionar) pentru a exprima toate raporturile sale gramaticale contextuale formează flexiunea.
Fiecare parte de vorbire flexibilă are o flexiune caracteristică, dar, în principiu, determinanṭii
substantivului au în comun flexiunea nominală. Definiṭia flexiunii este uneori incomplete.
Unele surse consider că flexiunea este acṭiunea de modificare a cuvintelor după gen, număr,
mod, timp ṣi persoană, (prin declinare sau conjugare), fără a menṭiona toate categoriile
gramaticale.

‘’ Flexiunea este acțiunea de modificare a cuvintelor după gen, număr, mod, timp, persoană
prin declinare sau conjugare.’’ https://ro.wikipedia.org/wiki/Flexiune

Intr-o astfel de definiṭie nu este inclusă categoria cazului ṣi categoria gradelor de comparaṭie.
Alături de o terminologie improprie, care se referă la ‘’terminaṭie’’ sau la ‘’afixe
gramaticale’’, găsim ṣi referinṭe de tipul: ‘’ în afara flexiunii prin schimbare de sufixe există
ṣi o flexiune internă, adică prin modificări în interiorul rădăcinii.’’
 P a g e | 89

=== În afara flexiunii prin schimbare de sufixe, există și flexiune internă, adică prin
modificări în interiorul rădăcinii, de exemplu în limba engleză I take „(eu) iau” vs. I took
„(eu) am luat”[4].

În ‘’ A dictionary of linguistics and phonetics ‘ by David Christal, 2008‘’, acest tip de

modificare este descris corect prin termenul ínfix’.

==infix (n.) A term used in morphology referring to an affix which is added within a root or
stem. The process of infixation (or infixing) is not encountered in European languages, but it
is commonly found in Asian, American Indian and African languages (e.g. Arabic).’’(vezi
David Christal, p.243)

‘’Un infix este o consoană cu valoare morfologică, inserată în rădăcina unui cuvînt”’
(Gheorghe Constantinescu-Dobridor, ‘Mic dicṭionar de terminologie lingvistică’, editura
Albatros, Bucureṣti, 1980) Deṣi din exemple nu se vede cum participă un infix la flexiune ṣi
ce categorie gramaticală exprimă. În situaṭia ‘’éu însumi / eu însămi’’ vocalele (nu
consoanele) ú/ă realizează o opoziṭie de gen în interiorul unui cuvînt compus. Deci este o
flexiune la care participă doar primul element al compusului, cel de-al doilea element (formă
pronominală neaccentuată) exprimînd acordul cu persoana subiectului.

Pornind de la termenul ÍNFIX’’, dicṭionarul descrie ṣi termenul inflexion (=inflection), ṣi

‘’morfologie inflexională’’, dar se face referire ṣi la studiile gramaticale tradiṭionale, unde se
folosea ṣi termenul ‘flexion’’, adică ‘flexiune’.

‘’inflection/inflexion (n.) (1) A term used in morphology to refer to one of the two main
categories or processes of word-formation (inflectional morphology), the other being
derivation(al). These terms also apply to the two types of affix involved in word-formation.
Inflectional affixes signal grammatical relationships, such as plural, past tense and possession,
and do not change the grammatical class of the stems to which they are attached; that is, the
words constitute a single paradigm, e.g. walk, walks, walked. A word is said to inflect for
past tense, plural, etc. In traditional (prelinguistic) grammatical studies, the term ‘accidence’
was used in this sense, as was the term flexion. ‘’(idem, ib.)

Din această perspectivă, afixele inflexionale marchează relaṭii gramaticale ṣi opoziṭii ca de

exemplu:

- Pluralul substantivelor – prin adăugarea unui ‘-‘s’’, (sau ‘-es’) indifferent de genul
substantivului.
- Cu acelaṣi affix este marcat ṣi singularul persoanei a III-a a verbului la indicativ
present.
- Prin adăugarea unui - ‘s – este marcat cazul genitive sintetic, indifferent de genul
substantivului. (ṣi indifferent de număr: woman’s books / women’s books)
- Este menṭionat ṣi afixul verbelor regulate, la timpul trecut al modului indicativ -ed’’’
Aceste afixe inflexionale nu sunt sufixe lexicale ṣi nu schimbă clasa gramaticală a rădăcinii la
care sunt ataṣate, deci cuvintele constituie o singură paradigmă.
 P a g e | 90

Relaṭia dintre cuvîntul de bază (din dicṭionar) ṣi afixele gramaticale este de mai multe feluri,
toate fiind incluse în paradigma acelui cuvînt. [paradigma definite ca reprezentînd totalitatea
formelor flexionare ale aceluiaṣi cuvînt]. După modelul relaṭiilor de adiacenṭă în cadrul
structurilor silabice (vezi tabel) putem avea următoarele formate ale paradigmei:

Un grup afixal poate fi reprezentat şi de sufixe derivative multiple. Cuvinte formate prin
derivare succesivă, din două sau trei sufixe derivative. Din analiza acestor situații rezultă că
întotdeauna dintre două sau trei sufixe atașate cel mult unul este neaccentuat.
Dubla sufixare: meşte-şug-ar, econom-ic-os;
Tripla sufixare: căl-uş-er-esc; gol-ăn-eşt-e; cler-ic-al-ism;
Avem deci următoarele tipuri de flexiuni care pot realiza paradigma unui cuvînt flexibil:

1. De obicei flexiunea sintetică este definite ca un tip de flexiune realizată cu ajutorul:

- Sufixelor gramaticale;
- Al desinenṭelor,
- ṣi al articolului hotărît enclitic.
- Uneori este definite ṣi ca un tip de flexiune externă, care constă în modificarea
terminaṭiei cuvintelor flexibile cu ajutorul sufixelor gramaticale, al desinenṭelor ṣi al
articolului hotărît enclitic, care se ataṣează după tema flexionară. Toate aceste flective fac
corp comun cu părṭile de vorbire la care se ataṣează. Părṭile de vorbire unde este folosită
flexiunea sintetică sunt:
- Substantivul, adjectival, pronumele, numeralul, verbul [ṣi articolele]. Tipul [T + 0]
reprezintă o flexiune sintetică invariabilă.
1.1.Flexiunea sintetică primară [T + A1], în care afixul sufixal grammatical este
reprezentat de un flexem. Prin flexeme se exprimă opoziṭii de gen ṣi număr (ṣi caz) la
flexiunea nominală, ṣi opoziṭii de persoană ṣi număr la flexiunea verbală. (ex. elev –
elevă – elevi – eleve)
1.2.Flexiunea sintetică secundară [T + A1 + A2]. Declinarea substantivelor cu articol
hotărît enclitic este un exemplu: elevul – eleva – elevii – elevele).
 P a g e | 91

Acest model de dublă sufixare apare ṣi la verbe, unde tema perfectului este o temă secundară.
1.3.Flexiunea sintetică terṭiară [ T + A1 + A2 + A3]. Grupul sufixal poate reprezenta
flexiunea substantivelor la cazul genitive-dativ [elevului – elevei – elevilor –
elevelor], sau mai mult ca perfectul indicativului [eu văzusem]
2.1. La flexiunea analitică [primară] se adaugă înaintea cuvîntului de bază un cuvînt
ajutător. [A1 + T]. Auxiliarul este flexibil: (eu aṣ cînta, tu ai cînta)

Dacă A1 este un invariabil, formula [A1 + T] devine: (mai repede) = vezi gradul
comparative al adverbelor, unde flexiunea analitică se realizează cu două elemente
invariabile, care exprimă o opoziṭie faṭă de gradul superlativ absolut: [foarte repede]

2.2. Modelul [A1 + T + A1] foloseṣte un affix prefixal invariabil care precede o formă
flexionară sintetică. [ eu să cînt, tu să cînṭi, el să cînte]. Gradul comparativ de
superioritate al adjectivelor: [ mai înalt – mai înaltă – mai înalṭi – mai înalte] este în
opoziṭie cu forma lor de superlative absolut [foarte înalt – foarte înalṭi], dar ṣi cu forma
comparativului analitic la elemental predicative suplimentar: [ el venea acasă mai trist ca
de obicei / ea venea mai tristă].[în fiecare zi el venea acasă mai vessel / ei veneau mai
veseli]

2.3. Acelaṣi model folosit pentru flexiunea analitică [A1 + T + A2] poate reprezenta
flexiunea dublă, un model în care ambele elemente ale construcṭiei sunt elemente flexibile
ṣi se condiṭionează reciproc.

- flexiunea substantivului precedat de articole proclitice nehotărîte (un băiat - unui băiat –
unor băieṭi]. Articolul nedefinit prezintă un obiect printre alte obiecte de acelaṣi fel,
neprecizîndu-l ca formă de singular. Este imaginea unui grup de băieṭi din care vorbitorul
nu indică cu precizie, nu identifică. În acest grup există un băiat, dar nu ṣtim la care dintre
băieṭi se face referirea, putînd fi vorba despre oricare dintre ei. Spre deosebire de articolul
nehotărît, articolul hotărît identifică obiectul, îl aduce în prim plan, îl defineṣte ca obiect
singular (singularizat) deosebit de restul obiectelor de acelaṣi fel. (acest băiat = băiatul
acesta).

- Flexiune dublă are ṣi pronumele posesiv: [al meu – a mea – ai mei – ale mele].

3.1. Faṭă de flexiunea analitică primară, modelul [A1 + A2 + T + A1] reprezintă tipul de
flexiune analitică secundară:

- gradul superlative relative al adjectivelor: [cel mai înalt – cea mai înaltă – cei mai înalṭi
– cele mai înalte]. Flexiunea analitică primară este reprezentată de gradul comparative de
superioritate [mai înalt, mai înaltă / mai frumos] Gradul superlative relative [cel mai
frumos – cea mai frumoasă] reprezintă ṣi o formă de flexiune sintetică dublă.

4.1. Pentru cazul dativ ṣi cazul genitiv formula acestui tip de flexiune analitică este [grup
affixal + T + A1]. [celui mai frumos băiat – celor mai frumoṣi băieṭi – celei mai frumoase
fete – celor mai frumoase fete]. Respectiv, vom avea mai multe situaṭii în cazul genitiv:
 P a g e | 92

[al celui mai frumos băiat – a celui mai frumos băiat – ai celui mai frumos băiat – ale
celui mai frumos băiat.]

Sintactica unor asemenea formule analitice de exprimare a categoriilor gramaticale nu

este întotdeauna reprezentată la nivel morphologic. Sistemul afixelor gramaticale folosite
în flexiunea analitică cuprinde:

- 1 - Atît afixe în poziṭii prefixale (proclitice);

- 2 - Cît ṣi afixe în poziṭii sufixale (enclitice).
Din prima categorie fac parte afixele care sunt în poziṭie proclitică (antepuse) cuvîntului –
bază, ṣi car nu fac corp comun cu acesta. Ele sunt deci cuvinte analizabile, care, în acest
context, fac parte dintr-o unitate morfologico-sintactică cu o structură unitară. Deoarece
grupul de cuvinte exprimă un singur sens grammatical, este asemănător cu situaṭia
construcṭiilor locuṭionale. Sintactica locuṭionalelor morfologice caracterizează întreaga
flexiune analitică.

Sistemul afixelor gramaticale prefixale include:

- verbele auxiliare;
- articolele proclitice;
- diferite adverbe, prepoziṭii ṣi conjuncṭii;
Sistemul afixelor gramaticale sufixale include:

- articole enclitice.
- sufixele gramaticale de mod.
- sufixele gramaticale de timp.
‘-T’ de la modul participiu ṣi ‘-înD’ de la modul gerunziu nu participă la flexiunea
sintetică, reprezentînd moduri nepersonale. Prin conversiune însă pot deveni adjective
flexibile. Acelaṣi tip de flexiune sintetică se manifestă la particiu atunci cînd intră în
compunerea diatezei passive: [ eu am fost plecat (masculine singular) – eu am fost plecată
(feminine singular). La plural avem de asemenea opoziṭia de gen: [noi am fost văzuṭi –
noi am fost văzute].

Raportul dintre numărul afixelor gramaticale prefixale ṣi numărul afixelor gramaticale

sufixale este specific fiecărei limbi. Nici o limbă nu este pur sintetică ṣi nici o limbă nu este
100% analitică, dar orice limbă poate fi caracterizată în funcṭie de aceste două repere.

Considerăm limba romănă ca o limbă sintetică în raport cu limba engleză, pe care o

considerăm o limbă analitică. Gradul de sinteză al limbii engleze este considerat 1,68.

(vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Analitism_si_sintetism_(lingvistică)

În tipologia lingvistică, analitismul ṣi sintetismul sunt trăsături ale limbilor luate în

considerare în clasificarea lor din perspectiva numărului de morpheme care constituie o formă
gramaticală unitară.
 P a g e | 93

Termenii se referă ṣi la modul cum se realizează una sau alta dintre formele gramaticale
flexionare. Ṣi în domeniul sintactic se poate vorbi de raporturi gramaticale realizate analitic,
de exemplu exprimarea atributului substantival cu prepoziṭie (ex. – mingea a doi băieṭi), în
opoziṭie cu genitivul sintetic, exprimat prin desinenṭă cazuală (= mingea băieṭilor).

Ṣi în domeniul lexicului avem formaṭii sintetice (=cuvinte simple) care se opun unor formaṭii
analitice (deseori locuṭionale), cu care deseori formează perechi de sinonime.

Analitismul se ocupă cu cercetarea elementelor ṣi a combinaṭiilor dintre elemente ṣi disociază

părṭile componente ale unui întreg. ‘ Analitismul este calitatea unei limbi de a exprima
anumite valori sintactice, în cadrulropoziṭiei, prin intermediul morfemelor flexionare
analitice, care NU fac corp comun cu părṭile de vorbire pe care le însoṭesc (pentru limba
romănă:

- Articolul hotărît proclitic ‘lui’;

- Articolele nehotărîte;

- Articolele genitivale;

- Articolele demonstrative;

- Adjectivele calificative proclitice;

- Adjectivele pronominale proclitice;

- Verbele auxiliare morfologice.

(Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicṭionar de terminologie lingvistică, editura

Albatros, Bucureṣti, 1980).

O limbă analitică exprimă raporturi gramaticale prin cuvinte separate (izolate). O limbă care
este caracterizată printr-un număr mare de instrumente gramaticale ṣi prin puṭine desinenṭe
este deci o limbă analitică. În esenṭă, o formă analitică este o formă gramaticală alcătuită din
2 sau mai multe cuvinte, ṣi care reprezintă o formă flexionară a unui cuvînt (unic) din
dicṭionar. Acelaṣi autor menṭionat mai sus defineṣte flexiunea analitică: ‘’ flexiune realizată
cu ajutorul:

- Articolului hotărît proclitic;

- Al articolului nehotărît;

- Al articolului demonstrativ;

- Al adjectivelor proclitice;

- ṣi cu ajutorul prepoziṭiilor,
 P a g e | 94

care nu fac corp comun cu părṭile de vorbire pe care le însoṭesc. Flexiunea analitică este
întîlnită la substantive, la numeral ṣi la verb.’(idem, ib.) Autorul nu menṭionează categorii
gramaticale (de exemplu gradele de comparaṭie – care se realizează cu adverbe (‘ex. mai,
foarte) ṣi conjuncṭii care participă la realizarea unor categorii verbal (modul conjunctiv –
‘să’)
Pe de altă parte, sintetismul este aceea calitate a unei limbi de a exprima anumite valori ṣi
relaṭii sintetice, în cadrul propoziṭiei, prin intermediul morfemelor flexionare sintetice, care
fac corp comun cu părṭile de vorbire flexibile pe care le însoṭesc. O limbă sintetică este o
limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin adăugarea unor afixe la tema cuvintelor.
În limba romană, aceste elemente sunt:
- Articolele hotărîte enclitice;

- Sufixele gramaticale;

- Desinenṭele;

- Alternanṭele fonetice.

În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836

de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt
dificil de segmentat în morfemele pe care le conțin.

O limbă flexionară prezintă următoarele proprietăți:

- Unul și același afix poate avea funcție complexă, de exemplu să exprime mai multe
categorii gramaticale. De exemplu, în limba latină, desinența -ae din scholae indică împreună
și genul (feminin), și numărul, și cazul substantivului: numărul singular sau plural, cazul
genitiv (singular), dativ (singular) sau nominativ (plural), în funcție de context. În limba
romănă actuală, flexemele care participă la realizarea flexiunii sintetice primare au mai multe
funcṭii: la substantive, acelaṣi flexem exprimă genul, numărul ṣi cazul nominative-acuzativ; /
acelaṣi flexem, dacă face parte din flexiunea verbal, exprimă persoana ṣi numărul
indicativului present al diatezei active.

Se menṭionează ṣi situaṭiile în care, într-o limbă flexionară, afixele și rădăcina învecinate pot
fuziona.

==Prin aceste proprietăți, limbile flexionare se deosebesc de cele aglutinante, care prezintă
preponderent contrariul acestor proprietăți, adică în cazul ideal, un afix exprimă o singură
categorie gramaticală, morfemele se succed fiind clar delimitate și nu există flexiune internă.
O limbă sintetică se caracterizează printr-un număr mare de desinenṭe.

Deși în mai mică măsură decât limba latină, limba romănă este o limbă sintetică: prin
determinarea cu articol hotărât enclitic, conjugarea verbelor și declinarea părților de vorbire
nominale, care implică sufixe, desinențe și alternanțe fonetice. Dar limba romănă are și
trăsături analitice, prin determinarea cu articol nehotărât, articol posesiv și articol
demonstrative, cuvinte aparte, prin folosirea prepozițiilor și a verbelor auxiliare morfologice.
 P a g e | 95

În realitate, caracterul flexionar este prezent în diverse limbi în grade diferite. Limba romănă
este considerate o limbă sintetică, prezentînd elemente flexionare ṣi categorii flexionare la
toate părṭile de vorbire flexibile. Limbile sintetice sunt considerate cele în care predomină
cuvintele care conṭin mai mult de un morfem, adică pe lîngă elemental central obligatoriu,
reprezentat de o rădăcină cu sens lexical, mai sunt ṣi elemente periferice, reprezentate prin
unul sau mai multe afixe gramaticale ṣi derivaṭionale. De asemenea, în domeniul părților de
vorbire nominale, dar și în domeniul verbului, un alt procedeu în afară de derivare este
compunerea. Unele cuvinte compuse trec ṣi prin fenomenul de conversiune. În limbile
flexionare, majoritatea flexemelor exprimă mai mult decît un singur sens grammatical ṣi au
mai mult de o funcṭie în acelaṣi timp.

Unii cercetători consider că pot fi ṣi morpheme gramaticale incluse în interiorul rădăcinii.

Pe de altă parte, limbi considerate flexionare nu sunt total flexionare. În limba engleză se
consider că un cuvânt ca ‘’dis/establish/ment „separare de stat” este format în mod aglutinant
(semnul / reprezintă limitele nete dintre morfemele din care se constituie).

Cu cît gradul de sinteză este mai scăzut, cu atît avem o limbă cu un pronunṭat caracter
analitic. În limbile analitice lipseṣte flexiunea propriu-zisă, cuvintele tinzînd să fie formate
dintr-un singur morfem cu sens lexical sau grammatical unic, iar raporturile sintactice sunt
exprimate prin topică ṣi prin cuvinte gramaticalizate (=folosite ca unele gramaticale).

‘’inflection/inflexion (n.) = (3) In the phrase inflecting language (inflectional or inflected

languages), the term characterizes a type of language established by comparative linguistics
using structural (as opposed to diachronic) criteria, and focusing on the characteristics of the
word. In this kind of language, words display grammatical relationships morphologically:
they typically contain more than one morpheme but, unlike agglutinative languages, there is
no one-to-one correspondence between these morphemes and the linear sequence of morphs.
In languages such as Latin, Greek and Arabic, the inflectional forms of words may represent
several morphological oppositions, e.g. in Latin amo (‘I love’), the form simultaneously
represents tense, active, first person singular, indicative. This ‘fusing’ of properties has led to
such languages being called fusional, and has motivated the word-and-paradigm model of
analysis. As always in such classifications, the categories are not clear-cut: different
languages will display the characteristic of inflection to a greater or lesser degree.’’(Crystal,
David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția
a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, p.244)

Flexiunea sintetică este realizată cu ajutorul desinenṭelor, al articolelor hotărîte enclitice ṣi al

sufixelor gramaticale, care fac corp comun cu părṭile de vorbire la care se ataṣează. Despre o
formă gramaticală se spune că este sintetică atunci cînd este alcătuită dintr-un singur cuvînt.

Morfologia este aceea parte a gramaticii care se ocupă cu studiul părṭilor de vorbire din
perspective diferite. (sub aspect FORMAL, semantic ṣi funcṭional). Morfologia structuralistă
studiază structura morfologică a limbii concepută ca system, în care componentele se
 P a g e | 96

condiṭionează reciproc. Relaṭiile de adiacenṭă sunt analizate din perspectiva sistemului de

opoziṭii care caracterizează componentele într-un anumit context situaṭional. Pe scurt,
morfologia este aceea parte a gramaticii care se ocupă cu studiul modificărilor formei
cuvintelor în diferite context de comunicare.

Deci, din punct de vedere formal, morfologia este reprezentată prin flexiunea cuvintelor, prin
felul în care un cuvînt din dicṭionar îṣi modifică forma în vorbire, pentru a exprima diferite
sensuri gramaticale. Flexiunea unui cuvînt din dicṭionar poate avea 2 forme:

I. – O formă sintetică, alcătuită dintr-un singur cuvînt, căruia i se adaugă afixe

gramaticale enclitice (post-puse), cu care face corp comun.
 P a g e | 97

Despre aceste elemente ataṣate la finalul unui cuvînt-bază (la forma lui de dicṭionar), se
foloseṣte termenul de encliză:

- Encliza articolului hotărît;

- Encliza sufixelor (gramaticale);

- Encliza desinenṭelor.

Unele exemple de encliză din dicṭionarul lui Dobridor sunt:

Teiul – teiului, satul – satului, casa – casei;

Teii – teilor, satele – satelor, casele – caselor;

Venise, trecînd, scrii, mergem.

Alte exemple însă nu aparṭin de sistemul flexionar (ṣi nici de compunerea de la nivel lexical):
‚’acelaṣi, nimenea, ceva, acuma, cîndva, iarăṣi’’.

II. - ṣi o formă analitică, alcătuită din mai multe cuvinte separate, puse înaintea
cuvîntului-bază (din dicṭionar), pentru a exprima deferite sensuri gramaticale. Acestea sunt
afixe gramaticale proclitice (ante-puse). Despre aceste elemente care preced cuvîntul-bază se
foloseṣte ṣi termenul de procliză:

- Procliza articolului hotărît ‚lui’;

- Procliza articolelor nehotărîte;

- Procliza articolelor posesive;

- Procliza articolelor demonstrative.

Dobridor nu include în dicṭionarul său ṣi alṭi formanṭi al flexiunii analitice (adverbe,

prepoziṭii, conjuncṭii). Mai ales din cauza proclizei articolelor nehotărîte, orice tip de listă
alfabetică de titluri trebuie să omită aceste elemente (‚’un, o, niṣte’’) în ordonarea
inventarului.

III. – există ṣi o formă mixtă de flexiune, atît cu afixe gramaticale proclitice cît ṣi cu
afixe gramaticale enclitice, procedeu asemănător cu derivarea parasintetică.

Formanṭii flexiunii analitice sunt diferiṭi de formanṭii flexiunii sintetice dar, ca toṭi formanṭii,
pot fi evidenṭiaṭi ca secvenṭe fonice (ṣi grafice) în lanṭul vorbirii. Cu menṭiunea că formanṭii
flexiunii sintetice sunt mai greu de evidenṭiat pentru vorbitorii străini, ṣi mai greu de
segmentat din lanṭul vorbirii.( vezi mai sus despre limbă ‚flexionară’ - ’ o limbă în care
cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conțin.’)
 P a g e | 98

Relaṭiile de adiacenṭă (care asigură coerenṭa segmentelor din lanṭul vorbirii ca niṣte verigi)
sunt definitorii ṣi semnificative nu numai pentru unităṭile minimale ale nivelului comunicării
verbal orale. O pereche adiacentă formează un dialog minim, reprezentînd un schimb de
informaṭii între minim 2 participanṭi la actul de comunicare. Putem vorbi despre formanṭi la
fiecare dintre nivelurile limbii:

- formanṭii nivelului fonetic aparṭin sistemului de foneme al limbii ṣi, prin relaṭii de
adiacenṭă specifică formează grupuri vocalice ṣi grupuri consonantice, rezultînd
formanṭi silabici. Fiecărui fonem din sistemul fonematic al limbii romăne îi
corespunde un indice de ordine ierarhică, indice care funcṭionează ca ordonator al
succesiunii fonemelor în orice tip de structură silabică. Relaṭiile de adiacenṭă la nivel
silabic sunt deci strict definite.
- Formanṭii nivelului lexical sunt cuvinte-rădăcini lexicale (purtătoare ale sensului
lexical al unei familii de cuvinte) care intră în relaṭii de adiacenṭă cu elemente
prefixale ṣi sufixale, rezultînd formanṭi lexicali (=tema lexicală specific fiecărui
cuvînt). La acest nivel un formant (=un formativ) este un element care intră ca parte
într-un întreg care reprezintă o parte:
- = dintr-un cuvînt compus;
- =dintr-o locuṭiune;
- =dintr-o expresie;
- =dintr-o construcṭie perifrastică.
- În general acesta este un morfem formative, care ajută la formarea cuvintelor
noi, în calitate de suffix/sufixoid lexical sau de prefix/prefixoid. Noṭiunea de
‘morfem’ introdusă la caracterizarea structurii nivelului lexical sugerează faptul că
morfologia, în sistematica sa, ṭine seama ṣi de niṣte criterii lexicale bazate pe
semnificaṭie; structura sintagmatică a cuvintelor de bază, a derivatelor ṣi a
compuselor, a locuṭiunilor părṭilor de vorbire ṣi a expresiilor idiomatice este o
problem de vocabular cu implicaṭii directe asupra morfologiei.
- Formanṭii nivelului morfologic sunt cuvinte-bază (din dicṭionar) care intră în relaṭii de
adiacenṭă cu afixe gramaticale ante-puse sau/ṣi post-puse, rezultînd flexiuni de tip
analitic sau sintetic, care reprezintă formanṭii morfologici.
- La nivel sintactic, în funcṭie de relaṭiile contextuale dintre cuvinte, se stabilesc funcṭii
care reprezintă formanṭii sintactici ai enunṭului.
- La nivelul comunicării, o pereche adiacentă formată dintr-o întrebare ṣi un răspuns
(sau alte forme de dialog) reprezintă formanṭii comunicării.
Pe axa de succesiune (în lanṭul vorbirii), formanṭii comunicării verbale sunt implicaṭi în
relaṭii de adiacenṭă cu o topică strictă; nu orice element lingvistic poate să urmeze oricărui alt
element. Regulile de succesiune sunt definite la fiecare nivel al limbii, iar topica castor
elemente diferite generează relaṭii sintactice la fiecare dintre nivelurile limbii.
 P a g e | 99

1) La nivelul fonetic, relaṭiile de adiacenṭă din interiorul unei silabe pot fi:
- De tip ascendant, cu o consoană (sau un grup de consoane) care preced centrul silabic.
Elementele periferice sunt în poziṭie proclitică [↗ CV] (poziṭie prefixală, fiind ante-
puse elementului vocalic); Compusele de tip locuṭional sunt definite ca diftongi sau
triftongi.
- De tip descendent, cu o consoană (sau un grup de consoane) în poziṭie enclitică [ ↘
VC] (poziṭie sufixală, deoarece elementele periferice sunt post-puse nucleului
vocalic).
- Un tip de relaṭie mixt, [ ↗↘ CVC] pe care îl putem compara cu derivarea
parasintetică.
Relaṭiile dintre elementele minimale (u.m.) în interiorul sistemului silabic sunt relaṭii de
adiacenṭă, adică relaṭii de coeziune între elemente care se învecinează pe o axă de
succesiune. Paradigmaticul este axa selectivă care permite numai substituṭia numai a unor
anumite elemente vocalice sau consonantice în anumite poziṭii. Astfel, sintagmaticul este
reprezentat de o structură maximala (U.M.) cu un număr variabil de unităṭi minimale,
număr limitat, în funcṭie de tipul de structură silabică. Nivelul fonetic poate fi reprezentat
ca rezultat al unui număr limitat de combinaṭii:
 P a g e | 100

Tipurile de silabe pot fi aranjate într-o structură aproximativ piramidală:

- V

- vVv

- CvVvC

- CVC

- CCVCC

- CCCVCCC0

- Prin segmentare (Zero, 1, sau dublă) din combinaṭiile între diferitele tipuri de
structuri silabice se obṭin toate formele virtuale de silabe în limba romănă, silabe
care pot fi definite drept semnificant.

2) La nivelul lexical, unui semnificant i se adaugă (în mod arbitrar) un semnificat,

structura rezultată reprezentînd un semn lingvistic (=un cuvînt) inventariat în
dicṭionarul limbii. Nu toate silabele posibile au calitatea de semn lingvistic, ci numai
silabele ṣi grupurile de silabe cărora li s-a atribuit un sens lexical.

- O formă sintetică este alcătuită dintr-un singur segment, pe cînd o formă

analitică este alcătuită din mai multe elemente care se succeed în lanṭul vorbirii. La
trecerea de la nivelul fonetic la nivelul lexical putem vorbi despre ambele situaṭii:

- O silabă = un cuvînt (ex. ‘pod, a sta)

- Mai multe silabe, într-o ordine fixă, formează un cuvînt.

- Deci cuvintele monosilabice sunt forme fonemice sintetice, iar cuvintele

polisilabice sunt forme fonemice analitice. Din punct de vedere lexical, cuvintele
monosemantice (care au un singur sens lexical) sunt forme lexicale sintetice, iar
cuvintele polisemantice (=care dispun de mai multe sensuri lexicale) sunt forme
lexicale analitice (compuse din mai multe elemente lexicale). Un cuvînt
polisemantic dispune de mai multe corpuri fonetice identice reunite printr-o
caracteristică semantică comună. (un sem avînd aceeaṣi funcṭie ca ṣi un nucleu
vocalic).

- La nivelul lexical, un sens lexical poate fi exprimat prin:

- Un singur cuvînt, reprezentînd o rădăcină lexicală (un cuvînt simplu reprezintă o

formă lexicală sintetică).

- Tema lexicală din dicṭionar este specific fiecărui articol de dicṭionar (=fiecărui
cuvînt).
 P a g e | 101

Un cuvînt la care, pe lîngă rădăcina tematică i s-au adăugat ṣi diferite afixe lexicale
(prefixe ṣi sufixe lexicale) care i-au modificat sensul de bază. Prin acest procedeu s-a
obṭinut un cuvînt nou, un cuvînt derivate, care reprezintă o formă lexicală analitică.

- Tot forme lexicale analitice sunt ṣi cuvintele compuse ṣi locuṭiunile, ele fiind unităṭi
lingvistice formate din mai multe segmente fonemice separate.

- Din punct de vedere al înṭelesului, toate aceste forme sintetice sau analitice pot
fi mono-semantice sau poli-semantice.

- Relaṭiile de adiacenṭă între diferite tipuri de structure silabice realizează (pe

axa sintagmaticului) diferite modele de semnificant, modele de cuvinte care intră
într-un sistem de opoziṭii formale: cuvinte simple/compuse, cuvinte -părṭi de
vorbire/ locuṭiuni sinonime cu diferite părṭi de vorbire; cuvinte radical/cuvinte
derivate. Aceste modele diferite ale semnificantului sunt modele formale. Relaṭiile
dintre sens/sensuri lexicale ṣi unităṭi formale sunt relaṭii mai greu de descris.
Relaṭiile de adiacenṭă semantică între cuvinte care se înrudesc (=au aceeaṣi
rădăcină, fac parte din aceeaṣi familie de cuvinte) generează, pe axa de selecṭie,
diferite paradigme, adică diferite modele ale semnificatului. Cea mai simplă analiză
a acestor modele este gruparea tuturor cuvintelor unei limbi în categorii lexicale
reprezentînd părṭile vorbirii.

3) Categoriile lexicale (=părṭile de vorbire la forma lor de dicṭionar) devin unităṭi

minimale (u.m.) ale sistemului grammatical al limbii. Părṭile de vorbire flexibile, pe
lîngă sensul lor lexical (din starea de dicṭionar) adaugă ṣi un sens grammatical
(morphologic). La nivel morphologic, un sens lexico-gramatical poate fi exprimat:

- Printr-un singur cuvînt, reprezentînd tema flexionară ṣi toate formele flexionare

sintetice derivate din această temă;

- Prin mai multe cuvinte separate, reprezentînd forme flexionare analitice prin care se
exprimă un sens/o categorie gramaticală.

- Din punct de vedere morphologic, atît formele flexionare analitice (care au de

obicei o topică fixă), cît ṣi formele flexionare sintetice pot fi:

- Mono-valente (o formă = un singur sens grammatical)

- Sau poli-valente. (Aceeaṣi formă conṭine informaṭii despre mai multe categorii
gramaticale. Ex. forma ‘casa’ – cu flexemul ‘-A’ exprimă categoria de gen (feminine),
categoria de număr (singular), cazul (nominativ) ṣi reprezintă ṣi articolul hotărît
enclitic corespunzător sensurilor gramaticale menṭionate.
 P a g e | 102

4) La nivel sintactic, între părṭile de vorbire se stabilesc relaṭii de adiacenṭă imediată sau
la distanṭă. Diferitele sensuri de relaṭie (de coordonare sau de subordonare) se
ataṣează fiecărei părṭi de propoziṭie, astfel încît un cuvînt preluat din dicṭionar ṣi
folosit în diferite contexte de comunicare ajunge să reprezinte reuniunea a trei
indicatori:

- Are un sens lexical (specific fiecărui cuvînt);

- Are ṣi unul sau mai multe sensuri gramaticale (specifice flexiunii părṭii de vorbire);

- Are cel puṭin un sens sintactic (de relaṭie cu alte cuvinte cu care co-există în acelaṣi
enunṭ).

- La acestea se adaugă ṣi acordul logico-gramatical din interiorul enunṭului, dar ṣi

acordul logic dintre enunṭul propoziṭional ṣi contextul acestui enunṭ.
 P a g e | 103

5.1. - FLEXIUNEA SINTETICĂ

Morfologia înseamnă modificarea formei cuvintelor (flexibile) din dicṭionar pentru a exprima
diferite sensuri gramaticale în diverse situaṭii de comunicare verbală. Toate părṭile de vorbire
flexibile suferă modificări formale prin care se exprimă sensuri morfologice, adică se
exprimă categorii gramaticale. Forma prin care se exprimă fiecare categorie gramaticală
poate fi o formă sintetică sau o formă analitică. Unele categorii gramaticale sunt exprimate ṣi
prin forme sintetitice, ṣi prin forme analitice, ṣi prin forme mixte. Sistemul flexionar al limbii
este funcṭional ṣi separat de nivelul lexical. Acest lucru permite ca adaptarea cuvintelor noi
(împrumutate din limbi străine) să se facă prin integrarea lor în sistemul flexionar al limbii
romăne: ex. ‘sandwich’ – senviṣ - (pl) senviṣuri. Sistemul flexemelor poate funcṭiona ṣi
pentru cuvinte ‘virtuale’ ṣi invenṭii personale: ex. baston (substantiv) - a bastona (verb) eu
bastonez cîinii, cine te-a bastonat? / a doftori(ci) – eu doftoresc, te doftoricesc/ a gugăli (cf
google). Sistemul formelor sintetice este specific limbii romăne actuale ṣi limba romănă este
definite drept o limbă sintetică.

 Flexiunea sintetică din limba romănă a moṣtenit multe asemănări cu flexiunea din
limba latină. Substantivele se grupează după terminaṭia lor la cazul nominativ singular
nearticulat (forma de dicṭionar) conform cu primele 3 declinări din limba latină.

1) În limba latină substantivele ṣi adjectivele care se termină la nominative singular în ‘-

A’ ṣi la genitiv singular în ‘-E’ [ æ ] sunt de declinarea I.

Substantivele de declinarea I sunt de genul feminin, cu excepṭia cîtorva masculine care arată
nume proprii de bărbaṭi sau de ocupaṭii bărbăteṣti. (în romănă – popă, vodă, vlădică, tată, agă,
paṣă, papă,) În dicṭionarul de terminologie lingvistică al lui Dobridor sunt menṭionate
substantive de tip flexionar I, II, ṣi III. (vezi pag. 410) Substantivele de declinarea I au păstrat
în limba romănă terminaṭia de nominative singular nearticulat în ‘-Ă’, ‘-eA’ , ‘-A’.
Substantivele de tip flexionar I sunt majoritatea substantive comune feminine cu două forme
cazuale la singular (o formă la N-A ṣi altă formă la G-D) ṣi cu o singură formă cazuală la
plural (forma de N-A este identică cu forma de G-D).

Ex. o casă – unei case - / niṣte case – unor case.

Terminaṭia de Genitiv-Dativ singular în ‘-E’ se păstrează în limba romănă. Ṣi terminaṭia

nominativului plural se păstrează în romănă tot ‘-E’.

2) În limba latină, declinarea a II-a cuprindea substantivele care aveau la genitiv singular
terminaṭia ‘-i’. Aproape toate substantivele de declinarea a II-a sunt de genul masculine. În
latină sunt de genul feminine numele de arbori (malus, prunus, pirus, fagus, platanus, cerasus)
ṣi nume de ṭări, de insule ṣi de oraṣe. Majoritatea substantivelor masculine aveau la
nominative singular terminaṭia ‘-US’ / (sau ‘-er’). La nominative plural aveau terminaṭia ‘I’,
care s-a păstrat ṣi în limba romănă, iar la genitive plural ‘-ORum’.
 P a g e | 104

Substantivele de declinarea aII-a terminate la nominative singular în ‘-UM’ sunt de genul

neutru ṣi sunt numai nume de lucruri. La nominative plural aveau terminaṭia ‘-A’.

În limba romănă, declinarea a II-a cuprinde substantive masculine (ṣi neutre) terminate la
nominativ singular nearticulat în ‘-U’ (vocalic ṣi semivocalic), ‘-i’ (vocalic ṣi semivocalic), ‘-
O’(vocală, de obicei la substantive neutre), ṣi în toate consoanele. (zimbru, filtru, atu, leu,
taxi, vulpoi, sloi, radio, tango, unchi, unghi..). Multe substantive neuter de declinarea a II-a
din latină au trecut în limba romănă astfel:

- Cu genul masculine la singular;

- ṣi cu genul feminine la plural.

În limba romănă, substantivele de tipul flexionar II sunt substantive commune masculine ṣi

neutre cu o singură formă cazuală la singular ṣi cu o altă formă cazuală la plural: codru –
codri, butoi – butoaie, alai – alaiuri.

3) La declinarea a III-a sunt incluse atît substantivele care la genitiv singular au o silabă
mai mult ca la nominativ singular (substantivele masculine ṣi feminine imparisilabice sunt
terminate la genitive singular în ‘-iS’), cît ṣi cele parisilabice (care au acelaṣi număr de silabe
la nominativ ṣi la genitiv singular).

Multe dintre substantivele latineṣti de declinarea III se regăsesc în limba romănă cu

terminaṭia ‘-E’. În limba romănă, substantivele de declinarea a III-a sunt terminate la
nominativ singular nearticulat în ‘-E’: moarte, parte, punte, frate, munte, pasăre,
peṣte,pepene, vulpe, cruce, lege, codice, nume, femeie, oaie, cîine, mare, soare, vale, cale,
mîncare – mîncăruri. Substantivele de tipul flexionar III sunt substantive al căror nominativ
singular nearticulat se termină în ‘-E’, substantive care aparṭin de toate genurile: ex. frate
(masculin), carte (feminine), nume (neutru / nomen). Un substantiv de tip flexionar III este un
substantiv comun masculin, feminine sau neutru cu o singură formă cazuală la ambele
numere (ex. directoare, învăṭătoare, codice, nume. Dobridor include printre substantivele de
tipul flexionar III ṣi substantivele masculine care au forma de plural identică cu forma de
singular: ochi, pui,). Multe substantive neutre latineṣti imparisilabice de declinarea a III-a au
trecut în limba romănă cu forme apropriate la singular ṣi la plural: tempus (timp) – tempora
(timpuri)/ corpus (corp) – corpora (corpuri)/ genus (gen) – genera (genuri). E posibil ca forma
de plural în ‘-ORA’ să fi generat în limba romănă pluralul specific neutrelor în ‘-URI’.

În limba latină, adjectivele care se decline după declinarea I ṣi II au cîte o formă

deosebită pentru fiecare gen, adică au 3 forme deosebite la nominativ singular, ṣi anume:

- Masculine - US; (multus)

- Feminine – A; (multa)

- Neutre - -UM; (multum).

 P a g e | 105

Formele de masculine ṣi feminine ale adjectivelor din limba latină corespund celor din limba
romănă: multus – mult/ multa – multă. Adjectivele se decline întocmai ca substantivele. Ele
se acordă cu substantivul în gen, număr ṣi caz.

După cum din adjectivele cu 3 terminaṭii din declinarea I ṣi II din limba latină s-au format în
limba romănă adjective cu 2 terminaṭii, tot aṣa adjectivele cu 2 terminaṭii de declinarea III din
limba latină au dat în limba romănă adjective cu o singură terminaṭie: (viridis, viride = verdE;
dulcis, dulce = dulcE În latină, adjectivele imparisilabice de declinarea III aveau o singură
formă la nominativ singular pentru toate genurile (adică aveau o singură terminaṭie).

Cu excepṭia vocalei ‘-Î’’, toate terminaṭiile cuvintelor flexibile din limba romănă participă la
flexiune.
 P a g e | 106

5.2. - Flexiunea sintetică primară.

Toate fonemele limbii romăne, aflate în poziṭie finală (de cuvînt-flexibil), devin flexeme
(enclitice) care participă la sistemul flexionar al limbii romăne. Flexiunea sintetică se
realizează numai prin aceste flexeme. Ele exprimă:

- Genul ṣi numărul (ṣi cazul) la flexiunea nominală; (declinarea)

- Persoana ṣi numărul la flexiunea verbală. (conjugarea)
Tradiṭional se folosea termenul de terminaṭie sau, pentru a exprima categoriile
gramaticale menṭionate mai sus se folosea termenul de desinenṭă. Desinenṭa este acel
element morphologic, alcătuit dintr-un sunet sau un grup de sunete, care se adaugă, în
limbile flexionare, la tema unui cuvînt (cf. Dobridor), pentru a exprima genul, numărul ṣi
cazul la părṭile de vorbire declinabile, ṣi timpul, numărul ṣi persoana la verbe.

Flexemele realizează un system de opoziṭii:

- Diferite opoziṭii în cadrul aceleiaṣi categorii gramaticale; (ex. opoziṭia de număr

singular/plural; sau/ṣi opoziṭia de gen Masculin/Feminin;)
- Dar ṣi un system de opoziṭii între diferite categorii gramaticale (atît între ele, cît ṣi
în interiorul lor – ex. opoziṭia cazuală N-A/ G-D)
Dacă nu considerăm un fenomen de omonimie morfologică, un singur flexem sintetic este
polivalent, exprimînd simultan mai multe categorii gramaticale.

 La flexiunea nominală ( la declinarea substantivelor fără articol ṣi a părṭilor de vorbire

care se declină) flexemul exprimă cazul (nominative ṣi/sau acuzativ), genul ṣi
numărul.

Substantivele masculine au o formă [1-1] pentru M-sg., ṣi o altă formă [1-2] pentru M-pl.

Substantivele feminine au o formă [2-1] pentru F-sg., ṣi o altă formă [2-2] pentru F-pl.

Substantivele neutre au o formă [1-1] pentru N-sg., ṣi o formă [2-2] pentru N-pl.

Adjectivele invariabile au o singură formă [0-0] indifferent de gen, număr ṣi caz. Nu trebuie
confundate formele invariabile (ale cuvintelor flexibile) de formele fixe ale cuvintelor
neflexibile (deoarece părṭile de vorbire neflexibile nu îṣi modifică forma pentru că nu au nici
o categorie gramaticală pe care să o exprime). Atunci cînd o prepoziṭie, o conjuncṭie sau o
interjecṭie are mai multe forme, acestea sunt variante lexicale sau variante de pronunṭare, ṣi
variabilitatea lor nu are nici o legătură cu flexiunea.
 P a g e | 107

Adjectivele variabile cu 2 terminaṭii au forme atît pentru masculine cît ṣi pentru feminin.

Pronumele au forme deosebite pentru gen, număr ṣi caz (ṣi pentru persoane).

Pronumele personal la persoana III are formele: EL [1-1], EA [2-1], EI [1-2], ELE [2-1].

În afară de cele 3 genuri amintite, se poate vorbi ṣi despre genul comun, care cuprinde
substantive care, numai în funcṭie de context, se referă la genul masculine sau la genul
feminin, ṣi pot fi înlocuite cu pronumele corespunzătoare. De obicei, astfel de substantive se
numesc epicene ṣi se referă la numele unor animale care au aceeaṣi formă, pentru desemnarea
ambelor sexe (= au o singură formă, un singur flexem, pentru ambele genuri). Din punct de
vedere al genului formal, grammatical, sunt substantive epicene:

- Pentru care se foloseṣte numai forma masculină [1-0] (elefant, struṭ, ṭînṭar,dihor,
rinocer, stîrc, cuc, uliu, piṭigoi, etc.)
- ṣi pentru care se foloseṣte numai formă feminină [2-0] (zebră, cămilă, cîrtiṭă,
pupăză, lebădă, viperă, veveriṭă, etc).
Pentru substantivele epicene, flexemul determină caracteristicile flexionare. Flexemul
este fonemul finală de cuvînt flexibil care exprimă simultan mai multe sensuri
gramaticale: consoana ‘’-t’’ (sau ‘-ṭ’’, sau ‘r’) exprimă genul masculine, numărul
singular, cazul Nom.-Ac. Al substantivelor epicene nearticulate, în timp ce vocala ‘-Ă’’
exprimă genul feminine, numărul singular, cazul N-A.

În mod obiṣnuit, substantivele au o formă pentru singular, ṣi o altă formă pentru plural.
Acestea sunt substantive numărabile. O categorie a acestor substantive individuale o
reprezintă substantivele individuale defective de singular [0-2]. Ele se pot număra, dar nu au
formă de singular (au doar formă de plural). Sunt nume de obiecte formate din două părṭi
identice: ochelari, iṭari, pantaloni. Ele se pot număra prin asociere cu un numerativ. (o
pereche de…). Unele din aceste substantive au căpăta ṣi o formă de singular (ex. o foarfecă –
o pereche de foarfeci). Substantive care au formă numai pentru plural: cîlṭi, icre, zori, ṣale,
etc. sunt substantive defective de singular. Substantivele care au formă numai pentru singular
[0-1] sunt substantive defective de plural. De obicei acestea sunt substantive unice nume de
materii (lichide – apă, ceai), argint, zahăr, făină.

 La flexiunea verbal ( la conjugarea verbelor) acelaṣi flexem exprimă diateza active,

modul indicativ ṣi modul conjunctiv (ṣi modul imperativ) timpul present, persoana ṣi
numărul.
 P a g e | 108

Un verb personal (care poate realiza o relaṭie cu un subiect reprezentat printr-o persoană),
exprimă deci un process atribuit unei persoane, unui subiect grammatical concret. Un verb
tripersonal face referire la toate cele 3 persoane (la singular ṣi la plural).

Verbele au o formă [1-1] pentru persoana I-sg., ṣi o altă formă [1-2] pentru pers. I-pl.

Pentru persoana a II-a, verbele au o formă [2-1] pentru II-sg., ṣi o formă [2-2] pentru
persoana II-pl.

Flexemele pentru pers. I ṣi pers. II plural nu au fost incluse în acest tabel. [1-2] ṣi [2-2], care
este comun atît flexiunii nominale cît ṣi flexiunii verbale. Persoana I ṣi pers. II pl. sunt tratate
separat. Pentru persoana III, verbele au forma [0-1] la singular ṣi [0-2] la plural. Verbele
unipersonale sunt defective (de pers. I ṣi II), deoarece se conjugă ṣi pot face referire numai la
persoana III (singular ṣi plural) (ex. a guiṭa, a behăi, a apune). Un verb defective nu este
folosit la toate formele gramaticale, deci nu dispun de o flexiune complete.

O paradigmă incomplete au ṣi verbele impersonale, care nu pot raliza o relaṭie cu subiectul

reprezentat printr-o persoană. Deṣi verbele impersonale de forma [0-0] exprimă un process
neatribuit unui subiect grammatical concret (Plouă, ninge, se spune, se zice) ele au, din punct
de vedere formal, acelaṣi flexem ca ṣi verbele cu flexiune regulate, doar că acest flexem nu
intră într-un system de opoziṭii. La flexiunea sintetică primară, organizarea sistemului de
opoziṭii se face în funcṭie de o axă orizontală ṣi o axă vertical, care alcătuiesc o pereche
antonimică. La declinare axa orizontală marchează opoziṭia de gen masculin/feminin, ṣi axa
verticală opoziṭia de număr singular/plural. La conjugarea verbelor axa vertical marchează
opoziṭia de persoană I vs. persoana aII-a, iar axa orizontală marchează opoziṭia dintre
numărul singular (pers.I ṣi pers.II) ṣi pers. III sing/pl. Astfel, flexiunea sintetică complete
poate fi încadrată într-un system de 4 cadrane, fiecare cadran definit de un set de flexeme
specifice:

Fiecare flexem este polivalent, exprimînd simultan mai multe categorii gramaticale:
cazul N-A, genul, numărul ṣi persoana. La verbe exprimă ṣi modul ṣi timpul.
 P a g e | 109

A. La declinare, sistemul de opoziṭii de număr este reprezentat ca fiind separat de o axă

verticală pl//sing. La conjugare, axa verticală marchează opoziṭia dintre persoanele
implicate în mod direct în actul de comunicare face-to-face – pers. II sing. // pers. I
sing. Toate aceste opoziṭii sunt exprimate printr-un singur flexem polivalent
(considerat un grup de desinenṭe omonime morfologice).
B. La declinare, sistemul de opoziṭii de gen poate fi reprezentat ca fiind separate de o axă
orizontală fem//masc. La verbe, pe o axă orizontală este marcată opoziṭia dintre co-
locutori prezenṭi (cei 2 vorbitori participanṭi active la actul de comunicare verbal
orală) ṣi persoana despre care se vorbeṣte; pers. III //pers. II – pers. I.
La pronumele personal, sistemul de opoziṭii de persoană la persoana a III-a este
asemănător cu flexiunea substantivului (pe care îl înlocuieṣte): EL – ea; ei – ele.
Înainte de a analiza fiecare dintre cele 4 cadrane în mod separat, vom discuta cîteva
informaṭii generale despre categoriile gramaticale care îṣi găsesc forme specific la flexiunea
sintetică primară.
 P a g e | 110

5.3. - Categorii gramaticale cu forme sintetice

1) Categoria de GEN nu se bazează strict pe opoziṭia de sex masculin vs. feminin, ṣi deci
nu este o categorie lexico-gramaticală bazată pe realitate, deoarece ṣi-a pierdut parṭial
legăturile cu noṭiunile de sex, de animat ṣi de inanimat. În limba romănă, genul este o
categorie gramaticală flexionară formală care nu mai face distincṭia din realitatea
obiectivă între cele două sexe ale fiinṭelor, nici între animate ṣi inanimate (=lucruri).
Genul grammatical este exprimat lingvistic prin intermediul substantivului în două
contexte-diagnostic:
- Cu ajutorul articolului nehotărît proclit (opoziṭia UN / O);
- Sau cu ajutorul articolului hotărît enclitic (opoziṭia -L / -A)
La majoritatea substantivelor, genul grammatical este marcat cu ajutorul desinenṭei, adică
este evidenṭiat ca opoziṭie între FLEXEME. Forma de dicṭionar a unui substantiv (sau a unui
cuvînt declinabil) exprimă simultan categoriile gramaticale de:

- Numărul singular;
- Cazul nominative-acuzativ;
- Nearticulat;
- ṣi, în funcṭie de flexem, (în funcṭie de desinenṭă / terminaṭie), exprimă ṣi categoria
de GEN, într-un mod asemănător cu cele 3 declinări din limba latină (menṭionate
mai sus).
În tabelul flexemelor, această formă nominală de bază este reprezentată prin toate fonemele
din limba romănă, aṣezate într-o ordine descrescătoare (pe coloana din dreapta, cadranele III
ṣi I, împreună), ṣi reprezentînd punctul de start (=tema flexionară) pentru DECLINARE.
Forma de bază a cuvintelor declinabile este forma de dicṭionar. Forma de dicṭionar verbelor
este reprezentată de modul infinitiv. Pentru conjugare este folosit acelaṣi tabel al flexemelor,
în cae forma d dicṭionar verbelor este înscrisă fără sufixul modal de infinitiv. Tema flexionară
(specific unei singure forme sau unui grup de forme ale unei părṭi de vorbire) este forma de
indicativ present, persoana I singular, ṣi flexemul characteristic este înscris în cadranul I,
desfiinṭindu-se noṭiunea de ‘desinenṭă ZERO’.

Astfel, genul grammatical se realizează prin opoziṭia unor flexeme diferite; raportat la axa
orizontală, se realizează opoziṭia gen masculin / gen feminin. (opoziṭia un – doi / o – două).
Genul neutru cuprinde substantivele care se numără ‘’Un – două’’, adică:

- are formă de masculine la singular;[1-1]

- ṣi formă de feminine la plural;.[2-2]
Din cauza acestei asemănări formale cu celelalte două genuri, unii lingviṣti îl consideră
un AMBIGEN.

Deoarece schimbările după gen fac parte din flexiune, trebuie să includem în opoziṭiile de
gen ṣi genul neutru:

- cu forma de singular similar cu cea a masculinului singular

 P a g e | 111

(deseori există chiar perechi de omonime în dicṭionar, diferenṭiate însă la plural);

- ṣi cu forma de plural similar cu forma femininului plural.

Interesant este ṣi faptul că unele cuvinte nu s-au stabilizat formal, ṣi sunt considerate
variante lexicale, care nu participă la sistemul flexionar. Se consideră că variantele
lexicale [ex. basc (masc.) – bască (fem.)] nu sunt ale unei forme flexionare, ci sunt
variante lexicale ale aceluiaṣi cuvînt. Eu consider însă că toate schimbările de gen fac
parte din flexiune, ṣi deci aici avem dublete de gen. (ca ṣi átu – masc. sing / ata – fem.
Sing. --- plural átale). Spre deosebire de formele lexico-gramaticale la care apare opoziṭia
semnificativă de gen (făt – fată – feṭi – fete), variantele lexicale exprimînd nume de
lucruri realizează doar o opoziṭie formală de gen, ambele variante, ṣi cea masculine, ṣi
cea feminine, (basc – vs. bască) desemnînd acelaṣi obiect. Este însă o opoziṭie
gramaticală valabilă, exprimată prin flexeme caracteristice distincte.

Pentru modul cum este folosit termenul de gen COMUN [= gen characteristic anumitor
substantive nume de persoane, folosite atît pentru desemnarea masculinului cît ṣi pentru
desemnarea femininului – ex. fotograf, pilot] menṭionez următoarele situaṭii:

- forme omonime de gen la substantive commune cu flexiunea complete : Flexemul

‘-E’ pentru masculine singular (=complice) / =feminine singular (=complice).
- Flexemul ‘-Ă’’ la compuse invariabile, car fac acordul atît cu genul masculin, cît ṣi
cu genul feminin: ‘’el este un gură-cască / ea este o gură-cască; un încurcă-lume – o
încurcă-lume; un scîrṭa-scîrṭa pe hîrtie / o scîrṭa-scîrṭa pe hîrtie;
- La nume proprii de persoană (ele au flexiunea incomplete, ṣi în general au articol
hotărît), diminutivele cu ‘-I’ vocalic final sunt polivalente, funcṭionînd atît pentru
nume masculine cît ṣi pentru nume feminine (ex. Adi).
În situaṭia în care forma de masculine are o rădăcină diferită de forma de feminine, [sau nu
are un corespondent], (M≠F bărbat ≠femeie), opoziṭia de gen se menṭine, dar nu mai este
evidenṭiată atît de clar, printr-un system de opoziṭii de flexeme. În situaṭiile în care genul este
exprimat prin cuvinte diferite putem vorbi despre substantive cu flexiunea incomplete:

- Substantive defective de genul feminin (ex. armăsar)

- Substantive defective de genul masculine (ex. iapă)
Din punct de vedere lexical se realizează însă o opoziṭie logică, care nu este marcată
ṣi ca opoziṭie gramaticală, deṣi prezenṭa flexemelor specifice (consoană ‘-r’’ pentru
masculine singular / ṣi ‘vocală ‘-ă’pentru feminine singular) încadrează cele două
tipuri de substantive ‘’defective’’ în sistemul general al declinării. Unele substantive
feminine care nu au un correspondent masculin (ṣi invers), realizează din punct de
vedere logico-gramatical o flexiune complete prin adăugarea unor sufixe lexicale
(sufixe moṭionale): muscă – (pl. muṣte) – (Masculin) ‘muscoi; vulpe – (pl. vulpi) –
(M.) vulpoi; curcă – (pl. curci) – (M) curcan –(pl.curcani).
 P a g e | 112

Aceste substantive nu sunt propriu-zis defective, pentru că, din punct de vedere formal, au
aceeaṣi rădăcină lexicală.

Categoria genului se întîlneṣte la substantive, adjective (inclusive la participiu ṣi gerunziu

adjectivat), pronume (ex. pron. Personale, pers. III, el – ea – ei – ele; ṣi pronume
demonstrative), numeral (unu – una, doi – două), Articol (atît la aticolul hotărît unde genul
este exprimat prin flexeme sintetice lipite de finala nominală, cît ṣi la celelalte articole
proclitice unde flexemul de gen aparṭine corpului cuvîntului-articol) ṣi la participiu folosit la
diateza pasivă.

2) Categoria de NUMĂR este formată tot prin flexiune sintetică primară ṣi este
exprimată prin aceleaṣi flexeme ca ṣi categoria de gen (la substantive). La pronume ṣi
la verbe (verbe la moduri personale) categoria numărului se împleteṣte strîns cu
categoria persoanei. Categoriile gramaticale sunt prezentate aici din punct de vedere
formal. Din punct de vedere logic, numărul este o categorie gramaticală flexionară
bazată pe opoziṭia reală dintre:
– un singur obiect (=singular)
- ṣi mai multe obiecte (=plural).
Distincṭia dintre singular ṣi plural apare la mai multe părṭi de vorbire ṣi la mai multe
categorii gramaticale. Desi este o categorie gramaticală specific substantivelor, (marcînd
diferenṭa dintre unul sau mai multe obiecte gramaticale), a fost extinsă prin accord ṣi la
părṭile de vorbire care se acordă cu substantivul sau care îl înlocuiesc. Opoziṭia dintre
unul ṣi mai multe exemplare de acelaṣi fel este exprimată la substantive, adjective,
diferite pronume, numeral (întîiul – întîii; o pătrime – două pătrimi.. ; ṣi unele numerale
cardinale cu flexiune substantivală: zece, sută, mie) ṣi articol. La pronumele personale ṣi
la verbele predicative, opoziṭia se referă la numărul vorbitorilor, la verbe arătînd distincṭia
dintre unul sau mai mulṭi autori ai acṭiunii.

Categoria de număr la substantive este formală ṣi se aplică numai la substantivele numărabile.

La substantivele nenumărabile poate să apară o opoziṭie formală, care însă nu reprezintă idea
de plural, ci de varietăṭi sau de plural stilistice: Ex. nisip – nisipuri/nisipi; vin – vinuri; cafea
– cafele (ṣi toate lichidele); ceaṭă – ceṭuri; negură – neguri (ṣi alte fenomene naturale), mătase
– mătăsuri, blăni- blănuri (ṣi ale materiale), iarbă – ierburi; etc. Există ṣi situaṭii în care pot
apărea ṣi forme multiple de plural (mai ales la neutre): Ex. nivel – nivele/niveluri; secol –
secoli/secole; coală – coli/coale; complet – complete/completuri (de judecată). Dubletele de
plural pot reprezenta plurale diferite, provenite din cuvinte diferite, sau ambele forme de
plural provin din acelaṣi cuvînt (aceeaṣi rădăcină), rezultînd două forme flexionare sinonime
sau două sensuri lexicale diferite. În legătură cu dubletele de plural, se poate vorbi despre
omonimie ṣi omoforme morfologice flexionare, adică variante flexionare ale aceluiaṣi cuvînt.
 P a g e | 113

Spre deosebire de variantele lexicale ṣi de variantele (cu pronunṭare) regionale, variantele

flexionare nu sunt de obicei acceptate, fiind considerate greṣeli datorate incompetenṭei
lingvistice a vorbitorului. Variantele lexico-gramaticale populare se încadrează în siastemul
flexionar al limbii.

a) Substantive cu forme multiple de singular: călăuz/călăuză, cojoc/cojoacă, ṭol/ṭoală,

poem/poemă, etc. de obicei marchează o opoziṭie Masculin/feminin. Opoziṭia de gen
nu este însă definitorie: ex. berbec – berbece, flutur – future;
b) Substantivele cu forme multiple de plural: capi/capete; bobi/boabe; ochi/ochiuri;
roṭi/roate; au uneori diferenṭe de sens. Unele dublete de plural sunt doar variante ale
unor forme gramaticale: cărni – cărnuri; mărfi- mărfuri; trebi – treburi.
Un substantive care dispune de o flexiune sau de o paradigmă incompletă se numesc
substantive defective de număr. Ele sunt lipsite de unele forme flexionare, fie de singular, fie
de plural. În mod normal substantivele proprii nume de localităṭi ar trebui să fie defective de
plural, deṣi unele au formă de plural. (Ex. Bucureṣtii de azi nu mai sunt ca Bucureṣtii vechi).
Cu valori stilistice apar ṣi nume de familie în formă de plural (ex. Popeṣtii s-au dus în vizită
la Ioneṣti).

Substantivele comune defective de număr au o flexiune incomplete, fiind definite prin ceea ce
le lipseṣte:

- Defective de plural (=au paradigma incompletă la plural): lapte, sînge, (alte lichide);
unt, făină, piper, sare, (alte mărfuri alimentare); mei, usturoi, pătrunjel, mărar. În
general ele sunt nenumărabile.
- Defective de singular (= au paradigma incomplete la singular): Moaṣte, ṣale, icre,
cîlṭi, tărîṭe (dar ṣi cu o formă de singular –‘tărîṭă.
- Substantivele colective denumesc, la forma de singular, o mulṭime de obiecte
identice, considerate ca un întreg. (brădet, aluniṣ, lăstăriṣ, muncitorime). Ele sunt
tratate ca un singur obiect grammatical, defective de numărul plural.
 Aṣa cum se foloseṣte termenul de gen comun se foloseṣte ṣi termenul de număr
comun. Din păcate, dicṭionarul lui Dobridor defineṣte termenul astfel: ‘’Număr
reprezentat printr-o formă invariabilă, fără opoziṭii de desinenṭă vizibile. El include
toate variantele substantivelor admise de contextele tip: un ochi (un arici, un tei) –
mulṭi ochi (mulṭi arici, mulṭi tei); o învăṭătoare (o muncitoare, o ṭesătoare) – multe
învăṭătoare (multe muncitoare, multe ṭesătoare); un nume (un codice) – multe nume
(multe codice).”(op. cit., p.300).
 Rezolvarea acestei probleme, atît la substantive ṣi adjective, cît ṣi la verbe, este în
realitate o problem de omonimie a flexemelor, aṣa cum se vede în tabelul complet al
flexemelor sintetice din limba romănă.
 P a g e | 114

În afară de numărul singular ṣi numărul plural, în unele limbi apar ṣi alte situaṭii:

- Numărul DUAL, deosebit de singular ṣi plural, prin care se arată două exemplare de
acelaṣi fel sau o pereche de obiecte similare. (amîndoi – amîndouă; un cuplu);
- Numărul TRIAL, este un număr grammatical characteristic limbilor vechi (-număr
deosebit de singular, de plural ṣi de dual), prin care se arată trei exemplare de
acelaṣi fel sau o triadă de obiecte (tustrei – tustrele).
3) CAZUL
Cazul este o categorie gramaticală de relaṭie prin care se exprimă raporturile sintactice în care
se găsesc părṭilede vorbire flexibile între ele, sau în relaṭie cu alte cuvinte in aceeaṣi
propoziṭie sau din aceeaṣi frază. Aceste relaṭii dintre părṭile de propoziṭie apar în urma
modificărilor (morfologice) formale ale acestora. Această categorie gramaticală este
caracteristică flexiunii nominale (la substantive, adjective, numeral, participial verbelor,
artico, ṣi la substitutele substantivului (adică la pronume). Toate cele 5 cazuri din limba
romănă sunt moṣtenite din limba latină.

Deṣi valorile cazurilor se defines sintactic, între ele se stabileṣte un system de opoziṭii:
opoziṭia nominativ-acuzativ în opoziṭie cu formele de Genitiv-Dativ. Cazul vocativ (nu are
funcṭie sintactică de parte de propoziṭie) este cazul adresării directe ṣi prezintă asemănări
formale ṣi funcṭionale cu modul imperativ. Majoritatea substantivelor commune sunt
defective de cazul vocative. Formele vocativului pot fi incluse în sistemul flexiunii sintetice:

- Fie la declinarea sintetică primară;

- Fie la declinarea sintetică secundară, după articolul hotărît enclitic.
Vocativul, la declinarea substantivelor comune nearticulate, are flexemul specific ‘-
E’care se adaugă la nume de persoane: cumătru – cumetrE!; inclusive la nume propria
masculine: Marin – MarinE!. Sau îṣî păstrează forma de N-Acc. : frate = Frate! ; tată =
tată!, Vasile = Vasile!

“ Cazul vocativ nu va fi inclus în paradigm decît atunci cînd formele respective sunt curente
în limbă. […] De asemenea nu va fi inclus în paradigm decît vocativul substantivelor care se
folosesc în acest caz fără determinări.”(GLR I, p.83) Mai ales pentru substantivele masculine,
comune ṣi proprii, (nume de oameni) terminate vocale ‘-E, cazul vocativ are forme omonime
cu cazurile N-Acc,’dar are ṣi forme specific: bade – Bade! / Badeo!; nene – nene! / Neneo!;
Petre – Petre! / Petreo!; Manea – Manea!/ ManeO!; Oprea – Opreo!; Spre deosebire de
flexemul ‘-E’’, ‘-O’’ este un flexem characteristic vocativelor, atît masculine, cît ṣi
feminine: vulpe – vulpeo!; maică – maico!;. El apare mai des la nume propria feminine:
IoanO!, MariO!

Sunt ṣi cîteva situaṭii de vocative nume de persoane, invariabile după gen: Adi! (masculine ṣi
feminine)
 P a g e | 115

O altă clasificare, prin opoziṭia nominativului cu celelalte cazuri, este similară flexiunii
analitice. Se foloseṣte termenul de caz prepoziṭional pentru fiecare caz construit cu o
prepoziṭie care este specifică:

- Genitivul (cu prepoziṭii: asupra, contra, împotriva, etc.)

- Dativul (cu prepoziṭiile: datorită, graṭie, etc.)
- Acuzativul (cu prepoziṭii diferite).
Totalitatea formelor cazuale, la ambele numere, reprezintă declinarea. De obicei în declinare
nu sunt incluse prepoziṭiile, dar se face distincṭie între declinarea fără articol ṣi declinarea cu
articol (hotărît sau nehotărît). Valori cazuale pot avea substantivul, pronumele numeralul. La
articol, adjective, adjective pronominale, numerale adjectivale, ṣi la participiu, formele
cazuale nu au aceleaṣi valori. Numele predicative ṣi elementul predicativ suplimentar sunt la
nominativ.

4) Gradele de comparaṭie ṣi de intensitate

Categoriile gramaticale au diferite exprimări formale:

- Prin modificarea structurii morfologice a cuvîntului, folosind flexeme sintetice;

- Prin modificări fonetice în rădăcina cuvîntului; (modificări regulate sau modificări
neregulate);
- Prin mijloace analitice (=folosind flexeme analitice definite drept auxiliare
morfologice).
În limba romănă, gradele de comparaṭie sunt o categorie gramaticală exprimată prin
mijloace analitice. Un grad de comparaṭie este forma pe care o ia adjectival sau adverbul
pentru a arăta măsura în care un obiect prezintă o însuṣire (în raport cu un alt obiect
asemănător (=comparabil) sau cu el însuṣi într-o altă împrejurare) sau măsura în care o
acune prezino caracteristică (în raport cu o altă acṭiune asemănătoare (=comparabilă) sau
cu ea însăṣi, într-o altă împrejurare.

Exceptînd adjectivele invariabile ṣi adjectivele defective de grade de comparaṭie, opoziṭia

dintre gradul pozitiv ṣi gradul comparative ṣi gradul superlative se realizează prin flexeme
analitice, care sunt în poziṭie proclitică ṣi nu fac corp comun cu cuvîntul flexibil.

Exprimarea gradelor de comparaṭie prin mijloace sintetice nu este acceptată în limba

romănă;

- Nici pentru substantive cu sufixe lexicale (diminutive ṣi augmentative): casă –

căsuṭă – căsoaie; omuleṭ;
- Nici pentru adjective cu sufixe gramaticale/lexice diminutivale: frumos – frumuṣel;
mic – micuṭ; mare – măricel; înalt – înăltuṭ; gras – grăsan – grăsuṭ;
- Nici pentru adverbe cu sufixe: încet – încetiṣor; repede – repejor;
Deṣi formulele cu dublu genitiv sunt validate ca enunṭuri corecte în limba romănă (ex. –
mingea băiatului vecinului meu este nouă), nu sunt acceptate ca forme de superlativ
sintetic;
 P a g e | 116

a se compara: ‘prietenul prietenului meu este ṣi prietenul meu’ – cu ‘frumoasa

frumoaselor’, vitezul vitejilor’.

Nu sunt acceptate nici comparaṭiile echivalente superlativelor (ex. alb ca zăpada; bolnav
ca un cîine). De asemenea, alături de gradele de comparaṭie ṣi gradele de intensitate (ex.
din ce în ce mai… / tot mai… ṣi mai…) ar trebui incluse ṣi unele construcṭii verbal prin
care se exprimă comparaṭia sau intensitatea (ex. am fost mai mult plecat /plecată. {de
acasă) = decît am stat pe acasă].

5) PERSOANA
Persoana este o categorie gramaticală flexionară comună mai multor părṭi de vorbire
flexibile. Ea exprimă raportul dintre participanṭii la un act de comunicare (relaṭia emiṭător –
receptor), ṣi relaṭia dintre ei ṣi acṭiunea exprimată de verb. (la un mod personal).

- Unele pronume (personale, posesive, de întărire, reflexive)

- ṣi modurile personale ale verbelor (indicativul, conjunctival, condiṭional-optativul,
imperativul ṣi prezumtivul)
- au forme de persoană pentru a arătă că se referă, prin opoziṭie:
- - la persoana I (care vorbeṣte) = locutor – emiṭătorul mesajului;
- - persoana a II-a (cu care se vorbeṣte) = interlocutor / co-locutor – destinatarul
mesajului;
- - ṣi persoana a III-a ( = persoană, obiect sau fiinṭă) despre care se vorbeṣte. Spre
deosebire de pers. I ṣi pers. II care comunică ‘faṭă-în-faṭă’, persoana a III-a de
obicei nu este prezentă.
Categoria persoanei gramaticale este strîns legată de categoria numărului (fiecare din cele trei
persoane avînd forme diferite de singular ṣi de plural), ambele categorii manifestîndu-se
simultan printr-un singur flexem sintetic. La declinare, categoria numărului ṣi categoria
genului se manifestă simultan printr-un singur flexem sintetic. Acelaṣi flexem sintetic este
folosit ṣi la declinare ṣi la conjugare.

6) DIATEZA, MODUL ṣi TIMPUL sunt categorii verbal specifice. Totalitatea formelor

verbal de persoană, număr, timp, mod ṣi diateză se numeṣte conjugare. Unele din
aceste categorii se exprimă prin forme flexionare sintetice (include aici ṣi flexiunea
dublă, ṣi flexiunea verbelor auxiliare). Pentru flexiunea sintetică primară la verbe se
folosesc aceleaṣi flexeme ca ṣi la declinare. Aceste flexeme exprimă, simultan,
următoarele categorii verbale:
- Diateza activă;
- Modul indicativ, timpul present;
- Modul conjunctiv, timpul present;
- Persoana I, II, III numărul singular
- ṣi persoana a III-a numărul plural;
- Modul imperativ, afirmativ, persoana II singular;
 P a g e | 117

Şi la flexiunea verbală avem cuvinte defective de anumite categorii gramaticale

specifice clasei. Aṣa cum aveam substantive defective de numărul singular sau
defective de numărul plural, sunt ṣi verbe defective de anumite moduri, sau timpuri,
sau persoane.
Între diversele categorii de mijloace prin care se realizează tipuri de flexiune sintetică sau
flexiune analitică există ṣi treceri de la una la alta: ‘’Fosta desinenṭă ‘-i’ este interpretată
astăzi ca palatizare a consoanei precedente, încît formele nominale sau verbale respective
apar realizate prin alternanṭă consonantică; articolul hotărît, cuvînt ajutător, face corp comun,
în majoritatea situaṭiilor, cu cuvîntul însoṭit, confundîndu-se cu un afix.’’(GLR, vol. I, p.41)

Toate categoriile gramaticale cu forme sintetice sunt incluse în sistemul cu 4 cadrane al

flexiunii sintetice.

 Toate categoriile gramaticale

 De la flexiunea sintetică nominală
Se raportează la cele două axe:

- O axă de referinṭă verticală marcînd opoziṭia de număr { pl. II sing.};

- ṣi o axă de referinṭă vertical, marcînd opoziṭia de gen { fem.
Masc.}
Fiecare flexem de la flexiunea sintetică nominală exprimă, simultan, toate cele 3
categorii gramaticale nominale:
- Numărul (plural - singular)
- Genul (Feminin – masculine).
- Sistemul de opoziṭii funcṭionează ṣi în descrierea cazurilor.
 P a g e | 118

Alături de formele cazuale de nominative-acuzativ, pot apărea ṣi forme specifice

cazului vocativ.
În cadranul [1-2] pot fi incluse ṣi unele substantive feminine cu forma lor de la
numărul plural.
La flexiunea sintetică nominală, din flexiunea sintetică primară: făt (M.) – fată (F.);
Derivă flexiunea sintetică secundară: fata (feminine cu articol hotărît) – fetei
(genitivul feminin, singular). Substantivele masculine articulate hotărît fac ṣi ele parte
din flexiunea sintetică nominală secundară: băiat – băiatul – băiatului (genitive
singular). Articolul hotărît enclitic are funcṭie de flexem pentru flexiunea sintetică
secundară, ṣi fiecare articol enclitic exprimă toate cele 3 categorii gramaticale
nominale: numărul (singular – plural), genul (feminine – masculine), toate la cazul
nominativ/acuzativ. (ex. băiatul – băieṭii / fata – fetele) Astfel, cu ajutorul articolului
hotărît enclitic folosit ca flexem se exprimă toate categoriile substantivului la
flexiunea sintetică secundară. Articolul nehotărît este flexibil după regula de la
flexiunea sintetică secundară: un băiat – unui băiat (flexiune analitică secundară). De
la forma flexiunii secundare se poate realiza ṣi opoziṭia de caz între formele de
Nominativ-Acuzativ ṣi formele de Genitiv – dativ. Flexiunea terṭiară este specifică
formelor cazuale de Genitiv-Dativ.
Pentru conjugare sunt folosite în general aceleaṣi flexeme. La verb, ele exprimă diateza
activă, modul indicativ.
 P a g e | 119

Pentru flexiunea verbal primară, aceleaṣi flexeme folosite la declinare, în aceleaṣi cedrane,
reprezintă urmoarele sensuri gramaticale:

[1-1] – verb, diateza active, modul indicativ, timpul present, persoana I singular; ṣi modul
conjunctiv, timpul present, persoana I singular.

[1-2] – verb, diateza active, modul indicativ, timpul present, persoana II singular; ṣi modul
conjunctiv, timpul present, persoana II singular; ṣi unele verbe la modul imperative af.,
persoana II singular (conjugarea a II-a, conjugarea a III, ṣi conjugarea a IV-a; - Taci!/ mergi!
/ dormi!)

[2-1] – [2-2] – (alternative) – verbe, diateza active, modul indicativ, timpul present, persoana
III singular; / sau modul conjunctiv, timpul present, persoana III.

[2-1] – modul imperative, af., persoana II singular, (verbe de conjugarea I ṣi de conjugarea a

IV-a; - cîntă! / urcă! / coboară!)
 P a g e | 120

5.4. – Inventarul de flexeme

(vezi şi . 3.3.4. - Flexeme
FLEXEMELE sunt unităţi minimale purtătoare ale sensurilor gramaticale în paradigmele
flexionare ale tuturor cuvintelor flexibile.
O formă flexionară de tip sintetic nu poate avea decît un singur flexem final, dar o formă
flexionară de tip analitic poate fi compusă din mai multe instrumente gramaticale cu funcţie
de flexeme invariabile. Pentru tipurile de flexiune analitică limba romănă foloseşte un
inventar de flexeme invariabile, cu o topică precisă înaintea cuvîntului –bază. În structurile
morfologice cu flexiune de tip sintetic, flexemele sunt MORFE segmentale finale. Toate
flexemele sunt exprimate prin foneme finale. Sistemul flexionar al limbii romealizează cu
ajutorul FLEXEMELOR FINALE toate tipurile de flexiune sintetică, indiferent de clasele de
cuvinte şi indiferent de categoriile lor gramaticale.
FLEXEMul de bază, de la care se porneşte flexiunea sintetică primară este de obicei present
în dicţionar, fără a fi evidenţiat în mod special;
- Forma de bază pentru declinarea nearticulată o reprezuntă forma de nominative
singular a substantivelor şi adjectivelor inventariate de dicţionar. ULTIMUL FONEM
al formei de bază din dicţionar reprezintă FLEXEMUL de bază pentru flexiunea de
tip sintetic. [excepţie fac substantivele feminine de tip – va-LE].
Conceptul de ‘flexem de bază’ se disociază de noţiunea de suffix grammatical ZERO
şi de noţiunea de desinenţă ZERO, ultimul fonem al oricărui cuvînt flexibil avînd
funcţia de flexem, chiar dacă cuvîntul este reprezentat în dicţionar doar prin rădăcină
=temă lexicală, fără nici un alt affix.

- Forma de bază pentru conjugarea verbelor o reprezintă forma de infinitive din

dicţionar. Tema infinitivului (fără sufixul de mod) din dicţionar reprezintă
FLEXEMUL de bază pentru flexiunea de tip sintetic a tuturor verbelor de la diateza
activă, modul indicative, timpul present.

- FLEXEMUL de bază pentru flexiunea sintetică nominală este într-o relaţie de

sinonimie formală cu flexemul de bază pentru flexiunea sintetică verbală. Deci
flexiunea de tip sintetic se realizează cu un set unitar de flexeme şi este comună
tuturor părţilor de vorbire flexibile. Flexemul este de obicei prin ultimul fonem al
cuvîntului flexibil sau al verbelor auxiliare morfologice şi exprimă simultan diferite
categorii gramaticale. FLEXEMELE pentru tipuri de flexiune sintetică pot fi toate
fonemele finale şi toate alternanţele fonetice finale.

NOTĂ =
Formele neaccentuate ale pronumelui personal NU SUNT FLEXEME atunci cînd apar
în situaţii enclitice – legate de cuvîntul-bază precedent: dă-mi-o; văzînd-o; am văzut-o,
aducîndu-ţi-l; dă-i-o, ia-i-o; arătîndu-le; părîndu-mi-se; ia-ne; Acestea sunt forme
pronominale enclitice legate de un verb (la modul imperativ sau la gerunziu) şi nu fac
parte din conjugarea verbului. Formele pronominale enclitice legate de un substantiv sunt
formele neaccentuate ale pronumelui personal în dativ.: viaţa-mi, fruntea-ţi, moartea-i;
Nici aceste forme conjuncte de dativ nu sunt flexeme şi nu fac parte din declinarea
substantivelor după care sunt ataşate.
 P a g e | 121

Doar ultimul Fonem din structura sufixelor moţionale reprezintă un FLEXEM. Moţiunea este
un procedeu de formare a substantivelor animate feminine de la cele masculine sau a celor
masculine de la cele feminine prin adaugarea unui suffix sau prin derivarea regresivă. Prin
analogie cu relaţia dintre radicalul unui cuvînt şi un afix enclitic ataşat lui, putem considera
opoziţia de gen gramatical în următorii termeni:
-1 AM – (animat masculine) unic, fără pereche formală. Sunt multe nume care exprimă grade
de rudenie prin cuvinte diferite: frate, unchi.
-2 AF – (animat feminine), unic, fără pereche formală: soră, mătuşă.
-3 clasa substantivelor mobile, cele care sunt apte de a se modifica prin adaugarea de sufixe
pentru a arata fie genul feminin, fie genul masculin.
Notiunea de sufix moţional, desemneaza „morfemul lexical care serveste la motiune pentru a
desemna femininul în raport cu masculinul numelor de fiinţă.
AM + suf. Feminine =>AF Sufixe feminine (-ă, -că, -iţă, etc)
-4 AF + sufixe masculine (-an; -oi) => AM
Considerăm formele de bază cu [Ø] sufixe lexicale. Structura ar fi: AF + [Ø] în opoziţie cu
AM + suffix lexical masculin. Dacă la nivelul lexical acesta este un model cu semnificaţie, la
nivel flexionar structura nu prezintă interes. Opoziţia gramaticală care marchează categoria
de gen este exprimată prin fonemul final, cu valoare de FLEXEM: curc-Ă (feminine singular,
nominative, nearticulat) intră în opoziţie cu flexemul consonantic _N – curc-A-N (consoana
marchează masculinul singular, nominative nearticulat. Vocala ‘’-A-’’ pare un subfix (o
vocală de legătură, cf. ţar-Ă – ţăr-A-N).
În situaţia sufixului masculin ‘’-OI’’, forma de singular este omonimă cu forma de plural (Un
broscoi – doi broscoi), dar relaţia dintre masculine şi feminine nu se mai încadrează în acelaşi
tip flexionar, dînd impresia că sunt substantive defective de gen: femininul ‘’o vul-pE – două
vulpị nu face parte din tipul de flexiune T – 3 – 3 – (M sg.=pl.) – vioi – (F sg.=pl.) – vioaie /
un vul-poi = doi vul-poi; un răţoi – doi răţoi; La fel şi augmentativele – mătură – măturoi.
Este de menţionat şi faptul că substantivele masculine rezultate (gîscaN (pl. gîscanI],
broscOI) au o flexiune simplă în grupa unde se încadrează, dar unele substantive care au
servit de bază sufixului motional au alternanţe consonantice: gîscă – (pl.) gîşte; broască – (pl)
broaşte. Alternanţa consonantică SC/şt, [vezi rîndul 13 din tabelul flexemelor] face parte din
seria: eu paSC – tu paşti – el paşte – să pască.
În legătură cu substantivele feminine care se formează cu sufixe lexicale specifice de la
substantive masculine (vezi mai sus) considerăm structura AM + [Ø] în opoziţie cu AF +
suffix lexical feminin.
Nici acest tip de opoziţie din cadrul categoriei de gen nu apare grupată unitar. De exemplu:
rus – (fem) rus_OAICĂ, cuprinde separat masculinul (rus – (pl.) ruşi – rîndul 12, şi separate
femininul cu flexemele vocalice Ă-E.
În schimb, cu acelaşi suffix, leu – (pl. lei) - le-OAICĂ, masculinul se încadrează în tipul de
flexiune T – 2 – 1 ‘’- u’’ semivocală – în diftongi descendenţi finali: zmeu – zmei – (feminine
singular – zme-OAICĂ). După modelul lui ‘’tigrU – tigr-OAICĂ’, masculinul are Flexemul
vocalic încadrat în primul model (vezi T – 1 - 1 = U - I - Ă - E – vocale). Tot aici se
încadrează şi derivatele cu sufixul lexical –GIU, suffix format din consoana /Ğ/ + vocala-
FLEXEM /-U/
Mahala = mahala+GiU – mahala+ GI- OAICĂ.
 P a g e | 122

 FLEXEMELE (sintetice) finale sunt:

1. Ultimul fonem din tema lexicală (a unui cuvînt flexibil înregistrat în dicţionar
Forma cuvîntului-bază (= forma de dicţionar a cuvîntului flexibil) -□-), după
care se consideră că urmează un sufix gramatical ZERO sau o desinenţă
ZERO.

[Flexiunea SINTETICĂ - -□- → -□ Ø ►- ]

2. Ultimul fonem din tema lexicală (din dicţionar) a unui cuvînt flexibil –
INVARIABIL (ex. grI, marO, lilA, eficaCE = adjective invariabile care îşî
păstrează aceeaşi formă indifferent de gen şi de număr] = Flexiunea sintetică
invariabilă – -□- → -□Ø- ]

3. Ultimul fonem din tema lexicală a unui verb (din dicţionar) – indiferent de
sufixul modal caracteristic fiecărei din cele 4 conjugări.

4. Ultimul fonem al unui sufix gramatical modal – după acesta se consideră că

urmează o desinenţă ZERO. (gerunziu – inD, - înD, participiu – T / -S)

5. Ultimul fonem al unui suffix grammatical temporal – sufixul imperfectului

‘_(e)A’ la persoana a III-a singular; Tot la persoana a III-a singular este
FLEXEM FINAL sufixul perfectului simplu: [-ă (conj. I), -U / -SE (conj. II,
III) –I , -Î (conj. IV)] şi fonemul final din sufixul mai mult ca perfectului ‘- sE
-

6. Ultimul fonem al desinenţelor Silabice:

7. Ultimul fonem al unei desinenţe silabice de bază = (= persoana I singular “-

eZ, - esC, - ăsC). După acest FLEXEM urmează să fie adăugate alte desinenţe
personale ale singularului, indicativului prezent. În afară de desinenţele
silabice verbale există şi desinenţe silabice substantivale (pluaral neutre – uri”,
declinarea la g-d plural,etc]

8. Ultimul fonem al desinenţelor silabice de plural ale perfectului simplu şi ale

mai mult ca perfectului modului indicativ. [la perfectul compus al
indicativului, la plural apar şi formele cu desinenţa –‘-RĂ’, dar nu sunt forme
literare: - vezi ‘am mai plătităRĂ o dată ‘ – Caragiale.] La pers.III pl. din
desinenţa silabică “-RĂ”, FLEXEMUL FINAL este vocala ‘-Ă’. Din
desinenţele silabice de persoana I şi persoana a II-a plural considerăm silaba ‘-
RĂ- ‘ desinenţa de numărul plural şi păstrăm în sistemul flexionar doar
flexemul consonantic final.
 P a g e | 123

9. În general, desinenţele sunt formate dintr-un singur sunet şi sunt FLEXEME

FINALE. Toate părţile de vorbire cu flexiune neregulată se încadrează în
acelaşi sistem cu flexiune sintetică datorită flexemelor lor finale. [Flexiunea
neregulată - -□- → - ◘ - ►]

10. Tot flexeme finale care se încadrează în flexiunea sintetică sunt şi desinenţele
auxiliarelor (care ajută la flexiunea analitică – ‘a FI, a AVEA, a VREA (a
VOI)’. – [ ‘a Fi şi a AVEA sunt folosite şi ca verbe de modalitate]. Ultimul
fonem al formelor verbelor auxiliare este FLEXEM FINAL. Auxiliarele
morfologice şi auxiliarele modale sunt flexeme proclitice.

[Flexiunea ANALITICĂ – -□- → ◄ + -□- ]

11. La flexiunea sintetică se discută despre o temă primară şi o temă secundară. În
consecinţă există o FLEXIUNE PRIMARĂ şi o flexiune (sintetică)
SECUNDARĂ [ ex. La verbe – tema perfectului este o temă secundară, în
timp ce tema lexicală a verbului este o temă primară – cînT + A + desinenţe
personale] La mai mult ca perfect am putea vorbi despre o temă terţiară,
deoarece la tema perfectului se adaugă sufixul ‘-SE- urmat de desinenţe
personale – cînT + A +SE +M.

= Şi declinarea substantivelor cu ARTICOL HOTĂRÎT poate fi considerată o

FLEXIUNE SECUNDARĂ. Articolul hotărît enclitic poate astfel fi considerat
un FLEXEM FINAL. La acest tip de declinare pot să apară unele FLEXEME
FINALE SILABICE (mai ales la cazul genitiv-dativ, singular şi plural). Pentru
nume proprii există şi procliticul ‘LUI…’ Declinarea cu articol hotărît este
considerată o flexiune sintetică cu flexeme enclitice.
[Flexiunea SINTETICĂ - -□- → -□►- ]
12. Asemănător situaţiei în care flexiunea analitică se realizează cu ajutorul
formelor flexionare ale unui verb auxiliar, (conjugarea auxiliarului făcînd
parte din tipurile flexiunii sintetice) este şi declinarea după model analitic.
Toate articolele proclitice pot fi considerate cuvinte auxiliare, care ajută la
formarea paradigmei flexionare a unui anumite părţi de vorbire. Avem astfel
flexiunea analitică a substantivelor şi adjectivelor, realizată cu un articol
proclitic cu diferite forme flexionare. Formele flexionare ale articolului
exprimînd diferite sensuri gramaticale comune cu substantuivul sau cu
adjectivul pe care îl precede. Declinarea cu articol nehotărît, cu articol posesiv
şi cu articol demonstrativ reprezintă acelaşi tip de flexiune ca şi conjugarea cu
verbe auxiliare. Flexemele finale sunt ultimele foneme ale acestor articole,
care se acordă cu flexemele finale ale substantivelor pe care le preced. Şi
articolul demonstrativ cu care se realizează gradele de comparaţie ale
adjectivelor este inclus în această situaţie flexionară. Flexemul final al
articolului demonstrativ se acordă şi cu flexemul final al numeralelor ordinale.
 P a g e | 124

[Numeralele ordinale, ca şi numeralele cardinale, de declinai cu ajutorul articolului

demonstrativ ‘CEL’ (care îşi schimbă forma după gen, număr şi caz), urmat de prepoziţia
‘DE”(invariabilă) şi de articolul posesiv ‘AL, A’ (care se schimbă numai după gen, şi numai
la singular)

[Flexiunea ANALITICĂ – -□- → ◄ + -□- ]

13. În multe situaţii formele flexionare ale flexemelor proclitice sunt în accord cu
formele flexionare ale unor flexeme enclitice, cu care formează împreună o
categorie gramaticală după modelul flexiunii analitice:(ex. – modul
conjunctiv, timpul present

[Flexiunea MIXTĂ – -□- → -O- + -□►- ]

Sau avem o flexiune de tip sintetic la auxiliary, şi o altă flexiune de tip sintetic
la cuvîntul de bază:
[Flexiunea DUBLĂ (=parasintetică) – -□- → - ◄ - + -□►-
14. Toate celelalte instrumente gramaticale (prepoziţii, conjuncţii, adverbe) care
ajută la flexiunea analitică sunt flexeme INVARIABILE. Ele sunt flexeme
pentru că ajută la flexiune, dar nu sunt morfe segmentale finale. [ex. Formarea
modului conjunctiv , timpul perfect] Aceste cuvinte ajutătoare sunt flexeme
proclitice cu care se realizează Flexiunea analitică invariabilă –[ -□- → -O-
+ -□- ]

În toate aceste situaţii pot fi FLEXEME FINALE toate fonemele din sistemul vocalic şi din
sistemul consonantic al limbii romăne. În categoria flexemelor finale includem şi cîteva
flexeme finale COMPUSE (flexeme silabice).
Flexeme de bază
- toate vocalele – 7 –

- doar semivocalele din diftongi finali, descendenţi – 2 – [-i. –u]

- toate consoanele – 22 –

- plus ‘-I’ final asilabic,[ ‘-I’ zero.]

În afară de sistemul flexemelor enclitice (=care participă la realizarea flexiunii sintetice),

format din tot inventarul de foneme al limbii romăne, la care se adaugă cîteva structure
silabice ṣi grupuri de sunete (-eA, iE, -LE, -Uri), există în limba romănă ṣi sistemul
flexemelor proclitice, care participă la realizarea flexiunii analitice. Flexemele proclitice sunt
auxiliare morfologice.
 P a g e | 125

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15 16

ł ɨ ị ĭ I E Î Ă eA A O U ǔ
IV III SINGULAR III
PLURA SING
L ULAR

LE
A A
1
LE LE
eA eA
2 Feminin

E Ă Ă
3 FEM + Ma
iE iE

urị E E
4 M+F+N

II I I
PLURA SINGUL SINGU
L AR LAR
MASCULIN

5 I I
O O
6
I U U
7
8 ĭ ǔ ǔ
ĭ ĭ ĭ
9
L R M N
ĭ
10 CONSOAN
L, R, B, P V, F Z J, Ş Ţ, h
11 ị M, N
T Z S
Z ị D
ţ T
J Z
12 ş S
şt ị st
şt sc
ştị şc
ştị
13
Ğ G
14 ɨ Č C
Ğ Ğ
Č Č
g' g'
15 ɨ k' k'
 P a g e | 126

Fonologia limbii române stabilește inventarul de unități segmentale (vocale și consoane) și

unități suprasegmentale (accent, intonație) cu valoare funcțională, caracteristic limbii române.
Prin analiza valorii funcționale a diferitelor aspecte fonetice se ajunge la concluzia că limba
română standard folosește următoarele unități segmentale:
-șapte vocale,
-patru semivocale, care în unele analize sunt echivalate cu vocalele corespunzătoare,
-o vocală asilabică și devocalizată /ʲ/, care uneori este echivalată cu vocala /i/,
-douăzeci de consoane
Limba română folosește 19 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care
clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din
semivocale, /i̯ / și /u̯/, notate aici /j/ și /w/.)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fonologia_limbii_române#Consoane

La oclusive explosive sunt notate

[ k' ] - alofon al lui [k] - chel, achit, ochi - consoană oclusivă palatală surdă (notat [c'] )
[ g' ] - alofon al lui [ɡ] - ghid, leghe, priveghi - consoană oclusivă palatală sonoră.
Curentul de aer care trece prin laringe capătă modificări la nivelul glotei. Aici apare sunetul
primar laringian. Vocalele sunt sunete de deschidere, iar consoanele sunt sunete de închidere,
cu zgomote. Diferenţa dintre vocale şi consoane este explicate de locul unde se produce
sunetul:
- vocala se formează în laringe;
- consoana se formează în cavitatea bucală.
Din punct de vedere acustic, vocala este o stare (care are durată), iar consoana o
schimbare. Consoana propriu-zisă nu este un sunet independent, ci se articulează
împreună cu o consoană. În schimb, o consoană deschisă (ex. ‘’ş’’, S - pst) poate fi
articulate singură.
Ţinînd seama de obstacolul din cavitatea bucală, consoanele poartă numele de:
- oclusive (închise);
- affricate (semi-oclusive);
- fricative;
- Sonante (lichide şi semivocale).
 P a g e | 127

După criteriul articulaţiei, distingem consoane închise (=occlusive) şi consoane

deschise (sau vocale, care, în alcătuirea silabei, pot juca rol de vocale: L, R, M, N, S, ş, ţ,
z ) ‘’Printre fonemele-consoane deschise se numără şi semivocalele’’. (Al. Rosetti,
Aurelian Lăzăroiu, Introducere în fonetică, Bucureşti, 1982, p.75)
Clasificarea consoanelor după modul de articulaţie:
- Consoane occlusive (întrerupte) – canalul vocal este închis şi se deschide brusc. Sunt
plosive: P, B, T, D, G, K. (şi M, N – cu ocluziunea canalului buccal, dar cu scurgerea
aerului prin fosele nazale).
- Semioclusivele (=Africate) nu sunt un sunet simplu, ci o combinaţie de două sunete:
dz, Ţ, /Č/ =CI, /Ğ/ =GI.
- Constrictivele (sau consoane CONTINUE) – canalul vocal nu este larg deschis, ci
strîns, dar în aşa fel încît aerul să se poată scurge în tot timpul cît durează emisiunea.
a)=FRICATIVELE (sau spirantele) sunt caracterizate prin strîngerea mai pronunţată a
canalului vocal: F, V, S, Z, j, ş.
b)=Vibrantele – R = consoană vibrantă întreruptă;
c)=Lichidă – L = consoană lateral continuă.
d)= Consoane continue sunt considerate şi semivocalele ‘’I’[notat /y/ sau /ĭ/ ] şi U
[notat /w/ sau /ŭ/ ] Semivocalele (sau semiconsoane) sunt vocale în funcţie
consonantică.
Putem considera 4 tipuri de sunete articulate:
1 – VOCALE;
2 – (sonante) vocale-consoane (=semivocale). 2 semivocale închise, [/ŭ/ şi /ĭ/ ] şunt şi
FLEXEME.
3 – (sonante) Consoane-vocale (lichide – L, R. Tot deschise sunt şi nazalele: M, N).
4 – consoane.
Pot fi adăugate sunetele glotale (care nu sunt nici vocale, nici consoane: exemplu ‘’H’’
aspirat) şi sunetul ‘’I’final ZERO, care este consonantic.
Din punct de vedere acustic, consoanele sunt sonore şi surde (după cum emisiunea lor este
întovărăşită sau nu de vibraţii laringiene.
Sonore: 1. Semi-vocale ‘’netede’’: L, M, N, ng
2. semi-vocale ‘’repetate’’: R
3. şuierătoare, w, z, th (engl.)
4. explosive: B, D, G.
Surde: 1. Şuierătoare: F, S, Th, ş, h
2.explozive: P, T, K/’’(Introducere în fonetică, p.61)
După gradul de deschidere, sunetele vorbite se pot clasifica de la închis la non-închis:
- OCLUSIVE
- FRICATIVE
- NAZALE
- LICHIDE
- SEMIVOCALE
- Vocale închise
- Vocale semi-deschise
- Vocale deschise.
Din criteriile articulatorii, identificate prin observație de fonetică, fonologia le-a considerat
relevante pentru sistemul vocalic doar pe cele distinctive (apertura, localizarea și
labializarea). În funcție de aceste trăsături distinctive, cele 7 unități fonologice ale sistemului
vocalic, pot fi sistematizate în triunghiul vocalic, punînd în evidenţă gradul de deschidere.
 P a g e | 128

Fiecare fonem din inventarul fonematic al limbii române (7 vocale + 4 semivocale + o vocală
asilabică și devocalizată /ʲ/ + 22 de consoane) ocupă un anumit loc în sistemul fonematic al
limbii, potrivit unui INDICE (numeric) de ordine ierarhică (indice care funcţionează şi ca
ordonator al succesiunii fonemelor în orice tip de structură silabică).
De la deschis spre închis, sistemul fonematic al limbii române se poate ierarhiza în
următoarea ordine:
P a g e | 129
 P a g e | 130

5.5. - Sistemul flexemelor sintetice din limba romănă.

 P a g e | 131

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15 16

ł ɨ ị ĭ I E Î Ă eA A O U ǔ
IV III SINGULAR III
PLURA SING
L ULAR

LE
A A
1
LE LE
eA eA
2 Feminin

E Ă Ă
3 FEM + Ma
iE iE

urị E E
4 M+F+N

II I I
PLURA SINGUL SINGU
L AR LAR
MASCULIN

5 I I
O O
6
I U U
7
8 ĭ ǔ ǔ
ĭ ĭ ĭ
9
L R M N
ĭ
10 CONSOAN
L, R, B, P V, F Z J, Ş Ţ, h
11 ị M, N
T Z S
Z ị D
ţ T
J Z
12 ş S
şt ị st
şt sc
ştị şc
ştị
13
Ğ G
14 ɨ Č C
Ğ Ğ
Č Č
g' g'
15 ɨ k' k'
P a g e | 132
 P a g e | 133

Toată flexiunea sintetică primară, atît flexiunea nominală cît ṣi cea verbal, se realizează cu
ajutorul acestor flexeme polivalente. Toate fonemele din limba romănă, în poziṭie finală de
cuvînt flexibil, devin flexeme. Funcṭie de flexem pot avea ṣi alte segmente fonice care
participă la flexiunea sintetică. Un segment fonic este format din unul sau mai multe sunete,
fără condiṭia obligatorie de a forma silabă separate. Astfel, tot flexeme sunt ṣi următoarele
segmente fonice:

- Diftongul – ‘-iE’;
- Silaba ‘-LE’;
La flexiunea secundară sunt alte grupuri de sunete cu funcṭie de flexeme.
Vocala ‘-î’ apare foarte rar cu funcṭie de flexem.

Din punct de vedere al scrierii ortografice, tot flexeme sunt ṣi variantele lui ‘-I’ asilabic. [ ị ]
final asilabic (=’-I’ ZERO) participă frecvent la regularizarea flexiunii. Tot pentru
regularizarea flexiunii sintetice se elimină însă noṭiunea de desinenṭă ZERO. Prezenṭa în
flexiune a acestui ‘-I’ final asilabic crează o opoziṭie (care era în limba latină) între tipuri
flexionare parisilabice ṣi tipuri imparisilabice, în funcṭie de tipul de flexem cu care se
exprimă alternanṭa. Tot din punct de vedere graphic consider flexem ṣi semnul ‘-I’ diacritic
din grafemele complexe. ‘’-I’ diacritic în poziṭie finală de cuvînt flexibil nu trebuie confundat
cu ‘-I’ final asilabic (‘-I’ zero). În grupul de litere ‘CI ( č ) ṣi GI (ğ ) care sunt grafeme
complexe nesilabice, elemental diacritic ‘-I’ are funcṭie de africatizare. Acelaṣi semn diacritic
‘-I’ se foloseṣte ṣi în grafemele complexe ‘CHI (K' ) ṣi GHI (G' ). [ litera H – care apare în
secvenṭele grafice cHi, gHi, cHe, gHe – este un ‘-H-‘ zero-fonetic (=nu se rosteṣte), ṣi are
funcṭie fonologică diacritică de palatalizare. Semnul ‘-I’ diacritic din grafemele complexe
CHI, GHI, în poziṭie finală de cuvînt flexibil, nu trebuie confundat cu ‘-I’ final asilabic (‘-I’
zero). Deoarece toate fonemele din sistemul fonetic al limbii romăne participă la flexiunea
sintetică primară, le putem include pe toate ca flexeme de bază de la care porneṣte flexiunea
sintetică.
 P a g e | 134

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15 16

ł ɨ ị ĭ I E Î Ă eA A O U ǔ
IV III SINGULAR III
PLURA SING
L ULAR

LE
A A
1
LE LE
eA eA
2 Feminin

E Ă Ă
3 FEM + Ma
iE iE

urị E E
4 M+F+N

II I I
PLURA SINGUL SINGU
L AR LAR
MASCULIN

5 I I
O O
6
I U U
7
8 ĭ ǔ ǔ
ĭ ĭ ĭ
9
L R M N
ĭ
10 CONSOAN
L, R, B, P V, F Z J, Ş Ţ, h
11 ị M, N
T Z S
Z ị D
ţ T
J Z
12 ş S
şt ị st
şt sc
ştị şc
ştị
13
Ğ G
14 ɨ Č C
Ğ Ğ
Č Č
g' g'
15 ɨ k' k'
 P a g e | 135

Deci, la flexiunea sintetică primară din limba romănă, avem la forma de singular:

- 6 vocale (excepṭie face vocala ‘-î, care nu apare ca flexem final);

- 2 semivocale (-ŭ ṣi -ĭ – reprezentînd ultima literă din diftongii descendenṭi);
- 22 de consoane. [Am adăugat ṣi ‘-ị’ final asilabic (‘-ị’ zero)].
Aceste 30 de flexeme se grupează în 9 tipuri flexionare (T1 – T9; vezi cap. 4.1.3.) în funcṭie
de forma flexionară de bază din cadranul I. Aceste 9 tipuri flexionare prezintă un system de
opoziṭii caracteristice pentru toate cele 4 cadrane.

Flexiunea sintetică (atît pentru declinare cît ṣi pentru conjugare) se realizează prin aceleaṣi
tipuri de alternanṭe fonetice finale (la nivelul ultimei silabe ṣi la nivelul ultimului fonem din
cuvîntul flexibil):

- Alternează tipul de silabă finală [ silabă ascendentă ↗ sau silabă descendentă ↘ ];

- Se crează un system de opoziṭii între numărul de silabe al formelor flexionare. Avînd

drept system de referinṭă numărul de silabe al formei de bază a cuvîntului (forma din
cadranul I), avem următoarele situaṭii: 1 – cuvîntul îṣi păstrează acelaṣi număr de silabe (eu =
parisilabic) sau 2 – cuvîntul îṣi modifică numărul de silabe (eu - = imparisilabic). Dacă se
adaugă o silabă vom nota (+ plus imparisilabic), dacă forma flexionară are o silabă mai puṭin,
vom nota (- minus imparisilabic).

- Alternează sau nu tipul ultimului fonem (notat Vocala – semivocală – consoană);

- Sistemul de opoziṭii în care se integrează ultimul fonem (= FLEXEM)

Prin flexem înṭelegem ultimul fonem al cuvîntului flexibil, elementul morphologic prin care
se realizează flexiunea sintetică primară, atît la declinare cît ṣi la conjugare. Uneori
FLEXEMUL este reprezentat printr-un grup de foneme finale (_Uri; -le; -ea, -ie) sau chiar
prin silaba finală. Sistemul flexionar al limbii romăne include atît declinarea cît ṣi conjugarea.

- La flexiunea nominală, acelaṣi flexem exprimă categoria de gen ṣi categoria de

număr. De asemenea, flexiunea sintetică primară exprimă ṣi categoria cazului
Nominativ – Acuzativ. (la flexiunea sintetică secundară, acestea intră în opoziṭie cu
formele de Genitiv – Dativ).
- La flexiunea verbal, acelaṣi flexem exprimă: diateza active, modurile Indicativ,
Conjunctiv ṣi Imperativ, timpul present, persoana I, II, III singular ṣi persoana III
plural.
În concluzie, flexiunea nominală ṣi flexiunea verbală sunt analizate împreună, în cadrul
aceluiaṣi tip flexionar, deoarece sunt exprimate prin aceleaṣi flexeme. Exemplu – conjugarea
verbului ‘a fura’ – eu fur – tu furi – el fură; Substantivul ‚hoṭ’ = fur (sing.) – furi (plural).
 P a g e | 136

Flexiunea sintetică primară nominală cuprinde formele flexionare ale cuvintelor care se
decline, ṣi care exprimă:

- Opoziṭia de gen [ masculine – feminine] Substantivele neutre se numără un – două

[=au singularul asemănător cu masculinele ṣi pluralul asemănător cu femininele].

- Opoziṭia de număr – {singular – plural].

- La flexiunea sintetică primară opoziṭia de caz este marcată doar pentru cazurile
Nominativ ṣi Acuzativ. Opoziṭia dintre formele cazuale de N-A ṣi Genitiv-Dativ apare doar
prin compararea flexiunii sintetice primare cu flexiunea sintetică secundară.

Flexiunea sintetică primară nominală cuprinde formele flexionare ale cuvintelor care se
decline, ṣi care exprimă:

- Opoziṭia de gen [ masculine – feminine] Substantivele neutre se numără un – două

[=au singularul asemănător cu masculinele ṣi pluralul asemănător cu femininele].

- Opoziṭia de număr – {singular – plural].

- La flexiunea sintetică primară opoziṭia de caz este marcată doar pentru cazurile
Nominativ ṣi Acuzativ. Opoziṭia dintre formele cazuale de N-A ṣi Genitiv-Dativ apare
doar prin compararea flexiunii sintetice primare cu flexiunea sintetică secundară.
 P a g e | 137

Flexiunea sintetică primară verbală cuprinde formele flexionare ale verbelor de la:

- Diateza active;

- Modul Indicativ – Timpul present;

- Modul conjunctiv – Timpul present;

- Modul imperativ - Prezent afirmativ;

- Persoana I singular;

- Persoana a II-a singular;

- Persoana a III-a singular. Persoana a III-a plural are forme identice fie cu persoana I
singular, fie cu persoana a III-a singular. (Excepṭie – rareori persoana a III-a plural are forme
distincte, diferite de celelalte persoane – ex. verbul a avea – ei AU.).

- Formele verbale, la modul Participiu (ṣi la diateza pasivă), ṣi la modul Gerunziu,

atunci cînd au valoare de ADJECTIV, au forme flexionare care exprimă categoriile nominale
de gen ṣi număr, forme care se încadrează la tabelul cu declinarea.

Cele 4 cadrane încadrează flexiunea sintetică primară astfel:

 P a g e | 138

- Unele dintre cele 9 tipuri flexionare (T1 – T9) au ṣi sub-tipuri flexionare.

Sub-tipurile flexionare au ṣi ele un system de opoziṭii caracteristice, dar NU au
forme în toate cele 4 cadrane.

- La modul indicativ, timpul present, la verbele de conjugarea I apare identitatea

dintre forma persoanei a III-a singular ṣi forma persoanei a III-a plural (- în
cadranul III , flexemul -Ă). În acelaṣi format, persoana a III-a plural este egală cu
persoana a III-a singular la unele verbe de conjugarea a IV-a în [-i] (a azvîrli, a
acoperi) ṣi la cele în [-î] care nu primesc desinenṭa -esc.

- La restul verbelor există o identitate formală între persoana a III-a plural ṣi

persoana I singular (în cadranul I).

- La majoritatea verbelor, persoana a II-a singular a imperativului pozitiv este

identică cu persoana a III-a singular a indicativului present. Imperativele de
conjugarea a II-a ṣi unele imperative de conjugarea a III-a (ṣi conjugarea a IV) în [-
i] păstrează forma persoanei a II-a singular (în cadranul II).

- Persoanele I ṣi a II-a singular ṣi plural sunt identice la modul conjunctiv

 P a g e | 139

present cu indicativul present. Persoana a III-a singular ṣi plural se deosebeṣte de

formele corespunzătoare ale prezentului indicativ. Acolo unde persoana a III-a
singular a indicativului present este în cadranul III (-Ă), conjunctivul este în
cadranul IV (-E); ṣi acolo unde indicativul are la persoana a III-a singular flexemul
-E (cadranul IV), conjunctivul este invers, în cadranul III (-Ă).

- Pot fi identificate 5 grupe verbale, în funcṭie de:

- Poziṭia persoanei a III-a plural la modul indicativ, timpul present: identică cu

persoana a III-a singular sau identică cu persoana I singular.

- Opoziṭia, în cadrul sistemului, dintre persoana a III-a singular a indicativului present

ṣi persoana a III-a a conjunctivului present.

Poziṭia persoanei a II-a singular în cadrul sistemului.

P a g e | 140
 P a g e | 141

6. Tipuri de flexiune sintetică primară

Pentru fiecare model de alternanṭă între serii de flexeme se consider un tipar (T1, T2, ….T10)
ṣi cîteva contexte-tip care să exemplifice regula.

Primele 3 tipuri reprezintă alternanṭe cu flexeme vocalice.

6.1. – Flexiunea sintetică primară – Vocale de bază

 P a g e | 142

1 – vocale
-U–I–Ă–E
Flexiunea sintetică - Alternanţe finale
În schema sistemului vocalic al limbii romăne, descris ca un system bi-dimensional, operăm
o segmentare faţă de poziţia CENTRALĂ a vocalei ‘Δ:
1) Faţă de o axă verticală – separăm astfel vocalele anterioare de celelalte vocale ale
sistemului

2) Faţă de o axă orizontală – separăm vocalele închise de celelalte vocale ale sistemului.
 P a g e | 143

Obţinem 4 cadrane cărora le atribuim următoarele caracteristici:

I. – cadranul I – ‘U’ - vocală închisă, posterioară = specific substantivelor
MASCULINE la SINGULAR şi la persoana I singular a unor verbe [tip ‘a urla’] la
modul Indicativ, timpul present.

II. - cadranul II – ‘I’ - vocală închisă, anterioară = specific substantivelor MASCULINE

la PLURAL, şi la persoana a II-a singular a verbelor de tipul menţionat.

III. – cadranul III – ‘Ă’ – vocală semi-închisă, centrală – terminaţie specifică

substantivelor FEMININE la SINGULAR, şi la persoana a III-a singular a verbelor de
tipul menţionat anterior.

IV. – cadranul IV – ‘E’ – vocală semi-închisă anterioară = specific substantivelor

FEMININE la PLURAL, [şi neutre la plural], şi la persoana III singular la modul
conjunctiv present al verbelor menţionate.
 P a g e | 144

Observăm că VOCALELE ANTERIOARE pot reprezenta şi forme de plural, toate pluralele

de tip nominal avînd o finalizare palatală.
 P a g e | 145

Lista tuturor flexemelor se incadrează într-un sistem flexionar organizat în 9 tipuri:

 P a g e | 146

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15 16

ł ɨ ị ĭ I E Î Ă eA A O U ǔ
IV III SINGULAR III
PLURA SING
L ULAR

LE
A A
1
LE LE
eA eA
2 Feminin

E Ă Ă
3 FEM + Ma
iE iE

urị E E
4 M+F+N

II I I
PLURA SINGUL SINGU
L AR LAR
MASCULIN

5 I I
O O
6
I U U
7
8 ĭ ǔ ǔ
ĭ ĭ ĭ
9
L R M N
ĭ
10 CONSOAN
L, R, B, P V, F Z J, Ş Ţ, h
11 ị M, N
T Z S
Z ị D
ţ T
J Z
12 ş S
şt ị st
şt sc
ştị şc
ştị
13
Ğ G
14 ɨ Č C
Ğ Ğ
Č Č
g' g'
15 ɨ k' k'
 P a g e | 147

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

1 I I

1 O O

1 I U U

2 ĭ ǔ ǔ
3 ĭ ĭ ĭ
L R M N
4 ĭ CONSOAN
L,R,M, B, P V,F J, ş h, ţ Z
5 ị N
D
ị
Z T Z
ţ S
J
6 Ş
ŞT ị St
Sc
Şc

7
Ğ G
C
č
8
Č Č
Ğ Ğ
Ḱ Ḱ
Ḡ Ḡ
9
10
ştị ştị
 P a g e | 148

Putem avea următoarele variante: 1 - V (I) – V (II) – V (III) – V (IV)

Alternanţele fonetice finale pot fi definite în graficul sistemului fonetic al limbii romăne ca
nişte vectori de flexiune. Vectorii vocalici pot fi cel mai bine evidenţiaţi la declinarea
adjectivelor, folosind ‘triunghiul’ sistemului vocalic de mai sus.
= 1) = avem un tip de vectori care marchează trecerea de la formele de singular (cadranul I şi
III) la formele de plural (cadranul II şi IV). Aceştia sunt vectori orizontali, care duc de la
vocalele din dreapta (posterioare) spre vocalele din stînga (anterioare):
I (-U) [sing.] ↔ [pl.] II (-I) = pentru masculine
III (-Ă) [sing.] ↔ [pl.] IV (-E) = pentru feminine.
= 2) = Al doilea tip de vectori sunt vectori verticali.
= vectorii ascendenţi marchează trecerea de la masculine la feminine:
I (-U) masculine singular ↕ III (-Ă) feminine singular. [excepţie –‘OU”]
I (-U) [sing.] ↕ [pl.] IV (-E) marcînd trecerea de la neutru singular la neutru plural
= vectorii descendenţi fac trecerea de la o vocală sau o silabă spre o consoană:
III sing. (-Vocală finală – Ă, -eA, -E, -LE) ↓ [pl] IV (-ĭ sau consoană palatalizată)

Exceptînd această situaţie cu VOCALĂ în cadranul I, în toate celelalte situaţii avem în

cadranul I şi II silabe de tip descendent. [cu flexeme finale consonantice]
În cadranul III şi IV avem întotdeauna silabe de tip ascendent, flexemele finale feminine din
aceste cadrane fiind întotdeauna VOCALICE [ cadranul III – (-A, -eA, -Ă / - LE, -(i)E )
singulare feminine; cadranul IV – (-LE, -(i)E) plurale feminine]
 P a g e | 149

Alternanţele vocalice finale de tipul – V – V – realizate cu seria vocalică U – I – Ă – E

[ex. albastrU – albastrĂ – albaştrI – albastrE] reprezintă flexiunea nominală (şi adjectivală)
pentru:
1) – Declinarea substantivelor feminine sing. – pl. Vocala centrală medie –“Ă” este
înlocuită la plural cu vocala anterioară medie ‘-E’, urmînd un vector de flexiune
descendent.
- Din punct de vedere al aperturii (al deschiderii, adică al distanţei dintre bolta palatului
şi maxilarul inferior), are loc o închidere a înălţimii canalului fonator.

- După locul de articulare, conform clasificării în sistemul bidimensional, în afară de

această mişcare pe verticală are loc şi o mişcare pe orizontală. Din acest punct de
vedere are loc o tranziţie de la o vocală centrală medie posterioară (-Ă) spre o
vocaledie anterioară palatală (-E).

- Suma celor două mişcări are drept rezultantă vectorul care uneşte cele două flexeme
vocalice, marcînd trecerea de la sensul grammatical de feminine singular la sensul
grammatical de feminine plural, cele două sensuri aflîndu-se în corelaţie. [Ă – E]

2) – Declinarea substantivelor masculine – sing. – pl.

Vocala posterioară închisă ‘-U’ este înlocuită la plural cu vocala anterioară închisă ‘-I’
urmînd tot un vector de flexiune descendent.
- Din punct de vedere al aperturii, această alternanţă are loc pe un alt nivel, ambele
vocale fiind închise ( nu semi-deschise) şi difuze. Evident, înălţimea canalului fonator
este mai mică.

- Distanţa dintre locul de articulare al singularului masculin (“-U”) şi al pluralului

masculin (“-I”) este o distanţă mai mare decît tranziţia similară de la substantivele
feminine. Avem modificarea locului de articulare prin trecerea de la vocala
posterioară velară labializată ‘-U” la o vocală anterioară palatală nerotunjită ‘-I’
Vectorul care face tranziţia de la ‘-U’la ‘-I’ marcează trecerea de la sensul
grammatical de masculine singular la sensul grammatical de masculine plural.

- Observăm că avem acelaşi tip de vector descendent atît la masculine cît şi la feminine.

- Şi observăm că formele de plural la toate genurile se realizează prin foneme

PALATALE (“-E/ -I’) acute, ambele fiind vocale anterioare.

3) – Declinarea substantivelor neutre – sing. – pl.

Spre deosebire de vectorul sus-menţionat, tranziţia neutrelor de la sensul de singular la sensul

de plural este reprezentată de un tip de vector ascendent.
- Pe de o parte este o deschidere a aperturii (nu o închidere ca la celelalte genuri), de la
‘-U’ închis la un ‘-E’ semideschis;Lungimea vectorului care face alternanţa locului de
articulare este medie. [la feminine era mai scurtă, la masculine era mai lungă]. – De la
‘-U’ vocală posterioară labializată la ‘-E’ vocală anterioară nerotunjită. [teatru –
teatre]
 P a g e | 150

Primele 3 tipuri flexionare reprezintă alternanṭe vocalice:

- T1 – alternează vocalele [U – I – Ă – E]
- T2 – alternează semivocalele [ - ŭ (cadranul I), -ĭ (cadranul II) - în cadranul III avem
diftongul [-eA] sau vocala [-A] – care alternează în cadranul IV cu silaba –[+LE].
- Faṭă de formele [meu – mei - mea – me-LE] ṣi [tău – tăi – tA – ta-LE/tăle]
putem adăuga ṣi excepṭia [zi – zi-LE].
- T3 - alternează semivocala /-ĭ /(In cadranul I şi cadranul II)
 P a g e | 151

TIPURI DE FLEXIUNE SINTETICĂ PRIMARĂ

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15 16

ł ɨ ị ĭ I E Î Ă eA A O U ǔ
IV III SINGULAR III
PLURA SING
L ULAR

LE
A A
1
LE LE
eA eA
2 Feminin

E Ă Ă
3 FEM + Ma
iE iE

urị E E
4 M+F+N

II I I
PLURA SINGUL SINGU
L AR LAR
MASCULIN

5 I I
O O
6
I U U
7
8 ĭ ǔ ǔ
ĭ ĭ ĭ
9
L R M N
ĭ
10 CONSOAN
L, R, B, P V, F Z J, Ş Ţ, h
11 ị M, N
T Z S
Z ị D
ţ T
J Z

12 ş S
şt ị st
şt sc
ştị şc
ştị
13
Ğ G
14 ɨ Č C
Ğ Ğ
Č Č
g' g'
15 ɨ k' k'
P a g e | 152
 P a g e | 153

T - 1 – Vocale

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

1 I I

1 O O

1 I U U
 P a g e | 154

T - 2 – semivocala - u
T - 3 – semivocală – i

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

2 ĭ ǔ ǔ
3 ĭ ĭ ĭ
 P a g e | 155

T - 4 – L, R, M, N

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

L R M N
4 ĭ CONSOAN
 P a g e | 156

T - 5 – consoane

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

L,R,M, B, P V,F J, ş h, ţ Z
5 ị N
 P a g e | 157

T - 6 – D, T, Z, S

2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 1 1
1 2 3 1
## 4 15
ł ị ĭ I E Î Ă e A O U
A ǔ
III III
IV sing. sing
PL .
.

LE
A A
LE LE
e e
A A Fem.

FEM
ur Ă Ă +
ị Mas
c.
i iE
E

M+
E E E F+
N

II I I
PL sing sing Mas
. . . c.

ị D
Z T
ţ Z
J S
6 Ş
P a g e | 158
 P a g e | 159

T - 7 – Sc, şc, St, Ṣt => ştị

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

ŞT ị St
Sc
Şc

PIRÓȘCĂ, piroște, s. f. (Reg.) Colțunaș umplut cu carne, cartofi, brânză, marmeladă etc. [Pl.
și: piroști]
 P a g e | 160

T - 8 – C, G => ci, gi

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

Ğ G
C
č
8
 P a g e | 161

T - 9 – Ci, Gi, CHI, GHI

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

Č Č
Ğ Ğ
Ḱ Ḱ
Ḡ Ḡ
9
 P a g e | 162

Cred că Nu e nevoie de un T10 – doar pentru cuvîntul ‘’puşti’’

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
A A
LE LE
eA eA Fem.

urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

E E E
M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

10
ştị ştị
 P a g e | 163

6.1.1. – T - 1

Finale vocalice
 P a g e | 164

T-1–T-2–T-3
Primele 3 tipuri au caracteristici vocalice
 P a g e | 165

6.1.1.1. - T – 1 - 1 = U - I - Ă - E – vocale –
NegrU – negrI – neagrĂ - negrE
T1 – 1 - U - I - Ă - E – vocale
P a g e | 166
 P a g e | 167

Parisilabice = se păstrează acelaṣi număr de silabe (masculine – U)

Toate 4 sunt silabe ascendente terminate în vocale.
Caracteristici:
- În toate cele 4 cadrane avem un tip de silabă ascendentă;
- Toate au acelaṣi număr de silabe (= – parisilabice);
- In toate cadranele ultimul fonem este o VOCALĂ; Această vocală (din ultima silabă)
este precedată de un grup consonantic cu vîrful pe o consoană lichidă (L, R).
- În grupul consonantic -STR-, SUBFIXUL (nu e morfonem) ‘’ -S- ‘’alternează în
cadranul II cu SUBFIXUL (nu e morfonem) ‘’-Ṣ-‘’ (ex. mon-Stru – mon-Ṣtri). Alternanţa
apare şi cînd cele două fricative surde fac parte din silaba anterioară grupului consonantic –
TR-. (ex. Al-baS-tru – al-baş- tri).
- Flexeme specifice fiecărui cadran sunt vocalele: U (I), I (II), Ă (III), E (IV).

-S din grupul consonantic final -str- alternează în cadranul II cu -Ṣ

 P a g e | 168

Neutre - -U; -O; -I; -E;

 P a g e | 169

1 - ALTERNANŢE VOCALICE FINALE

V–V–V–V
U – Ă – I – E - +Rị

1 – U vocală – precedat de o consoană – în silaba finală

masculine sing. – pl. – [U – I]
Feminin sing. – pl. - [ Ă – E]
Neutre sing. – pl. - [ U – E] – [un cadrU – două cadrE]
 P a g e | 170

Acelaşi număr de silabe – Vocala – U în silaba finală, precedată de un grup consonantic

B, C, D, F, P, T, + L/R + U
1 – 1 – adj. – albastru – albastră – albaştri – albastre
- sobru - sobră - sobri - sobre
- acru - acră - acri – acre
- mîndru – mîndră – mîndri - mîndre
- alegru – alegră – alegri – alegre
- negru – neagră – negri - negre
- asprU – asprI – asprĂ – asprE
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț,
HẤTRU, -Ă, hâtri, -e, adj., s. m. și f. = hîdrU
VÓTRU, VOÁTRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Reg.
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f.
fiástru (înv.) (fi-as-) s. m., art. fiástrul; pl. fiáștri, art. fiáștrii
simplu, multiplu, suplu, glabru, sacru,
adj. – cvintuplu – cvintuplă – cvintupli – cvintuple
M – cvintupli (gemeni) – e la plural, articulat ‘cvintuplii’
Adj. cvadruplu – pl. cvadrupli
M – cvadrupli – e la plural, articulat ‘cvadruplii’
1 – 1 – pron. posesiv – nostru – noastră – noştri – noastre
– vostru – voastră – voştri – voastre
1 – 1 – numerale multiplicative cu funcţie adjectivală
dublu – dublă – dubli – duble
triplu – triplă – tripli - triple
1 – 1 – M – socru – soacră – socri - soacre
Cuscru – cuscră – cuscri - cuscre
membru – membră – membri – membre
- M – tigru – tigri /
codru – codri / litru – litri /metru – metri /
cioclu – ciocli /
zimbru – zimbri /
zímbru (animal) s. m., art. zímbrul; pl. zímbri, art. Zímbrii
zấmbru / zímbru (arbore) s. m., art. zấmbrul / zímbrul; pl. zấmbri / zímbri, art. zấmbrii /
zímbrii
ștrímflu, ștrimfli, (la pl., ștrifli, ștrinci, ștrinji), s.m. – (reg.) Ciorap.
M – lustru – (pl) lustri (= interval de 5 ani)
- M – astru – aştri / centru – centri /
MÁISTRU ~ștri, sm [At: MAIOR, IST. 31/1 / V: (reg) ~ter, ~tăr, ~tăre, ~târ, ~tor, ~tore, ~tur
/ Pl: ~iștri, (rar) ~ri [Pronunțat: mais-tru. - Variante: máistăr, máistor, máistur.
maestru2, ~ă smf [At: LB / Pl: ~eștri, (înv) ~estri, ~re / E: it maestro][Pronunțat: ma-es-. –
Variantă
1 – 1 - F – LÚSTRĂ, lustre, s. f/ LÚTRĂ, lutre, s. f. (Zool.) Vidră; / CÚTRĂ, cutre, s. f. /
MÍTRĂ, mitre, s. f./ MÚTRĂ, mutre, s. f. / NÁTRĂ, natre, s. f. / VÁTRĂ, vetre, s. f. /
LÍTRĂ, litre, s. f / ȘÁTRĂ, șatre, s. f. / GHÉTRĂ, ghetre, s. f / LÁSTRĂ, lastre, s. f. /
CHÍTRĂ, chitre, s. f / PÍSTRĂ, pistre, s. f. / / CÓNTRĂ, contre, s. f. / ELÍTRĂ, elitre, s. f /
MÓSTRĂ, mostre, s. f / ONDÁTRĂ, ondatre, s. f. / GINÉSTRĂ, ginestre, s. f
F – zebră – zebre (epicen) /
javră, fibră, vadră,
F - cifră – cifre
 P a g e | 171

URÉTRĂ s. f – pl. uretre / URÉTRU, uretre, s. n

LÓITRĂ, loitre, s. f. //lóĭtră f., pl. e (Var. (în Let. e, 473, lontră).[Scriban] LONTRE,(cf. DI)
cópră (co-pră) s. f., g.-d. art. cóprei; pl. cópre [sursa: DOOM 2 (2005)
CÓPRĂ, copre, s. f. Miezul uscat al nucii de cocos,
CÓPRA s.f. Miez uscat de nucă de cocos, care conține ulei; uleiul conținut de acest miez. [<
it., sp. copra]. [sursa: DN (1986)
1 – 1 – N – astru – astre / centru – centre /
teatru – teatre / templu – temple / căpăstru – căpestre / castru – castre /
timbru – timbre / filtru – filtre / candelabru – candelabre
biciclu – bicicle / cadrU – cadrE/ teatru – teatre/
SÍSTRU, sistre, s. n. / CÍNTRU, cintre, s. n. /VÉNTRU, ventre, s. n./ ÉSTRU, estre, s. n
AGÉSTRU, agestre, s. n./ TÍTRU, titre, s. n.
ȘÓPRU, șopruri, s. n. Șopron. Pl. și: (neobișnuit) șoapre
‘’hambarele și șoaprele’’ sursa: DLRLC (1955-1957) - =șopron [At: VARLAAM, C. 108 / V:
(reg) sofru, șofr~, șofru, ~păr, ~plon, ~ran, ~d, ~run sn, ~ru (Pl: ~ri șoapre sn, ~ri sm) snm,
șoapră, ~ră, ~oană sf / Pl: ~oane, (reg) ~uri / E: ns cf ger Schoppen]

Caracteristici
În toate cele 4 cadrane avem un tip de silabă ascendentă;
- Toate au acelaṣi număr de silabe (= – parisilabice);
- În cadranul I avem Flexemul -U – într-o silabă de tip ascendent;
- În cadranul IV, unele neutre au, după modelul pluralului feminin, Flexemul -E - într-
o silabă de tip ascendent;
- Alte substantive neutre la plural, tot în cadranul IV, alternează flexemul -U cu
flexemul -Uri, cu o silabă de tip descendent;
- In toate cadranele flexemul este precedată de un grup consonantic cu vîrful pe o
consoană lichidă (L, R).
1 – 1 – N(-ri) – ci-fRu – ci-fruri /
So-cLu – so-cluri / titlu – titluri / lucru – lucruri/ ciclu – cicluri /
suflu – sufluri / cenaclu – cenacluri / binoclu – binocluri /
cuplu - cupluri
forme duble de plural - cablu – (pl.) cabluri – cable
 P a g e | 172

N – dublete – (regionalism, = îngrămădire de buşteni – agest – pl. agesturi

AGESTRU – pl. agestre
Excepţii –
Latinism
ÁLA, alae, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). [Pl. pr.: ale. – Var.:
álă s. f.] – Din lat. ala. [sursa: DEX '09 (2009) [cf.ală – (pl.) ale
franţuzisme
CLOU, clou-uri, s. n. . (franțuzism) [Pr.: clu] –CLU, cluuri, s. n. Din fr. clou. ‘’ „Clou-ul
competiției’’
*clou (fr.) [pron. clu] s. n., art. clou-ul [pron. clúul]; pl. clou-uri., pl. clúuri (sil. clu-uri)
Sou - sn [At: DN3 / P: su / Pl: ? / E: fr sou] Veche monedă franceză. [Pron. su. / < fr. sou].
ANÓU s. n. (rar) inel. (< fr. anneau)
DUBLETE – M (astru – aṣtri) – N (astru – astre)
cápre sf.plural vz capere [sursa: MDA2 (2010)
cáperă sf [At: (a. 1766) IORGA, S. D. XII, 80 / V: ~pre sfp / Pl: ~re / E: caper] Boboc al
caperului, folosit drept condiment. [sursa: MDA2 (2010)
cáperă s. f., g.-d. art. cáperei; pl. cápere [sursa: Ortografic (2002)
cáperă (mugur) s. f., g.-d. art. cáperei; pl. cápere [sursa: DOOM 2 (2005)
CÁPER, -Ă I. s. m. arbust mediteranean cu flori mari, albe și roșietice, și cu fructe
comestibile. II. s. f. mugur floral al caperului, folosit drept condiment. (< it. cappero) [sursa:
MDN '00 (2000)
DEFECTIVE de singular
1 – 1 – M (plural) – ANGLI – e la plural, articulat ‘anglii’
M – calevri – (învechit) – e la plural.
N/F (plural) – Vintre – (= măruntaie)
F. (numai plural) – OAJDE (= tărăboi)
DEFECTIVE de plural
F - febră
SILÍTRĂ s. f. (Pop.)
silítră (pop.) (-li-tră) s. f., g.-d. art. silítrei
silítră și salítră f., pl. e [Scriban]
silitră sf [At: BIBLIA (1688), 4931/22 / V: (îrg) săl~, ~ru s, (înv) ~let~, saletrom s, sal~, sel~,
șalitru s, șălitre sfp, (reg) șelei~, șel~, șilei~, șil~, șâl~, (îvr) saretr, șletrom, șletrum s / E: rs
селитра, pn salitra, srb žalitra, fr salitre] 1 Azotat de potasiu Si: salpetru, (înv) salnitru.
Salitru;[sursa: MDA2 (2010)
șălitre s vz silitră [sursa: MDA2 (2010)
N – maraflu – fără plural
OCRU – substantive neutru defective de plural
PATRU – numeral cardinal – a patrA – numeral ordinal feminine singular
INVARIABILE
ECRU – adjective invariabil
Excepţie – pronume personal persoana I ṣi II sing. – EU – (pl.) NOI; TU – (pl.) VOI
Prepoziţia ‚’către’’ [Var.: (reg.) cắtră prep.] – Lat. Contra; nu este parte de vorbire flexibilă.
 P a g e | 173

= Grupului consonantic –STR- de la singularul substantivelor masculine îi corespunde –ŞTR-

la plural:
al-bas-tru – al-baŞ-tri, jugastru – jugaştri, ministru – miniştri
În secolul XIX substantivele de felul acesta formau pluralul FĂRĂ ALTERNANŢĂ
Pl. JUGASTRI, MINISTRI,
La trecerea masculinelor de la singular la plural are loc o alternanţă consonantică internă în
grupul consonantic – STRu / - Ştri , fie în ultima silabă (mon-Stru – mon-Ştri), fie în
penultima silabă (aS-tru – aŞ-tri)
=ultima silabă - -StrU devine -Ṣtri (nu este flexem ca pe rîndul 13 din tabel, ci este un
SUBFIX) Ex. Mai-stru – (pl.) mai-ştri; As-tru - (pl) aş-Tri.
Spre deosebire de FLEXEM, care ocupă poziṭia finală într-o formă flexionară, (un flexem
poate fi reprezentat printr-un fonem sau un grup de foneme (ex. -ea) sau o silabă (ex. -uri,
Le). Alternanṭele morfologice prin care se realizează opoziṭia singular – plural sunt
reprezentate de FLEXEMELE c/ci (rac – raci), g / gi (drag – dragi)
Alternanṭa –[ S - Ṣ ] este un subfix, nu este un morfonem. Un SUBFIX este un fonem de
legătură, fără valoare lexicală sau flexionară (de diferenţire). Un MORFONEM este un fonem
folosit cu un anumit rol în structura unui morfem, într-o alternanṭă morfologică ce
caracterizează unităṭi morfologice. Un morfonem reprezintă alternanṭe vocalice ṣi
consonantice INTERNE, care însoṭesc flexiunea (albaStru – albaṣtri) dar (cast – caṣti)
ministru – miniṣtri – ministră - ministre
adj. – albastru – albastră – albaştri – albastre
pron. ṣi adj posesiv – nostru – noṣtri – noastră – noastre
variante regionale: al nostu, al nost, al vostu, al vost (ALR, h.1669)
a noastă / a voastă, a noastre/a voastre, a noaste/a voaste, a vostră (ALR, h.1670)
ai noṣti /ai voṣti, ai noṣti / ai voṣti (ALR, h.1671)
ale noaṣtre/ale voaṣtre, ale noaste /ale voaste, ale nostre /ale vostre, ale noaṣte /ale voaṣte, ale
noaṣtre/ ale voṣtri (ALR, h.1672).
Cazul vocativ are forme identice cu ale nominativului, dar are ṣi forme specifice:
- Pentru substantivele masculine la singular, articulate hotărît – ULE! (Socru –
socrule!)
- ṣi pentru toate genurile, la plural, articulate hotărît – LOR!
- De asemenea, vocativul are forme caracteristice pentru unele substantive feminine la
singular – O! (ex. Fato!, vulpeo!, Ioano!) ṣi pentru substantive masculine la singular
care se termină cu vocala -U ṣi fac vocativul cu vocala -E:
cumătru – (vocativ – CumetrE!) – (pl.) cumetri /(F) – cumătră – (vocativ – Cumătră!) – (pl.) -
cumetre
cuscru – (vocativ – CuscrE!) – (pl.) cuscri /
Ṣi alte substantive masculine la singular au vocativul în -E: bărbat – BărbatE!; văr – VerE!;
Ion – IoanE!
 P a g e | 174

Conjugarea verbelor

1 – verbe – G – 1
– Verbe conj. I – A aflA, a intrA, a mustrA, a umblA, a umflA, a urlA,
A intra – intru – intri -intră - să intre
A lătra – latrU – latrI – latrĂ – să latrE
1 – 1 – V – [conj.I)
(a sulfA) - (eu)suflU – (tu)sufli – (el = ei) suflĂ – (să) suflE – (imperativ) suflĂ !
(a aflA) – eu aflu – tu afli – el = ei află – (să) afle
(a umflA) – eu umflu – tu umfli – el = ei umflă – (să) umfle
a dezumfla, bosumfla, răsufla, insufla,
a umbla, (vechi = a îmbla) – eu umblu, tu umbli, el = ei umblă,
(imperativ vechi – blăm ! blămaţi !
contempla – el contemplă
a se întîmpla – el întîmplă
a URLA – eu urlu, tu urli, el = ei urlă
a consacra,
a intra (conj. I) – eu intru – tu intri – (el = ei) intră – el/ei să intre – imp. Intră!
a mustra,
 P a g e | 175

dar alte verbe de conjugarea I terminate în aceleaşi grupuri consonantice, au flexiunea după
modelul T – 8 (cu desinenţa – EZ)
a grebla, dribla, asambla, dubla, binocla,
a camufla, a persifla,
regla, jongla, tripla, cupla, decupla,
Unele verbe pot avea forme duble:
A lucra – (popular) eu lucrU = eu lucrEZ, tu lucri = tu lucreZI – el = ei lucrĂ/ lucrEAZĂ
El Să lucre / să lucreze
Verb conjugarea III – A umplE – (eu = ei) umpl-U – (tu) umpl-I –
(el) umpl-E = (el) să umpl-E = (imperativ) umpl-E !
Excepţie – verb conjugarea IV – a azvîr-LI – eu azvîrL – tu az-vîrL ị – el azvîrlĂ/azvîrlE;
conjunctiv present 3 – el să azvîrlE [dacă nu e considerat excepţie – eu zvîr-LU, tu zvîr-LI, el
zvîr-LĂ/zvîr-LE, conjunctiv present – el să zvîr-LE (după modelul lui ‘a urla’)]
În afară de alternanţele vocalice finale menţionate putem avea mai multe situaţii.
Putem încadra ṣi cazul vocativ

Putem încadra ṣi numele proprii de persoane

Nume proprii – M – AlexandrU
F – AlexandrA
 P a g e | 176

6.1.1.2. – T - 1 – 2 -
declinare Substantive NEUTRE
 P a g e | 177

6.1.1.2. - T - 1 - 2 - vocale - +URI

La neutre forma de plural are în plus o silabă

 P a g e | 178

6.1.1.2.a - T – 1 – 2

N – cu _U final accentuat - PLUS O SILABĂ – ‘-Urị” (cu ‘-I’ final consonantic)

Neutru - TABU – TABU-Uri /
TUTU – pl. tutu-uri
HAIKU – (pl) haiku-uri
ATU - ATU-Uri = ((sg.) ata - pl. Atale – la jocul de cărţi)
vezi ṣi) caro – carouri / (sg) cara – (pl.) carale [unele substantive neutre au forme duble, care
se încadrează la flexiunea femininelor – conform [ ta – tale]
Notă- (GLR) – (Un număr de substantive neutre, toate neologisme, au şi
PLURALUL NEREGULAT în –ALE ; atu/ atale, caro/ carale, manto/ mantale)
Formele par neregulate pentru că provin din dublete:
N – manto/ mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri (=manta) – pl.manto-uri / mantale
Neutru - vocale – caro – (pl.) caro-uri / car-ALE
[probabil de la substantivul feminin - ‚carA’ – plural „CarALE”] Din fr carreau] Una dintre
cele două culori roșii la cărțile de joc, însemnată cu romburi.
Varianta - CARÓU, carouri, s. n. (De obicei la pl.) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele
stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul. – Din fr. carreau
- atu - atu-uri / at- ALE Pl: ~uri și (îvr) atouri, atule / E: fr atout]
[probabil de la varianta învechită a substantivului feminin - ‚atA’ – plural „AtALE]
Var. ata derivă de la pluralul grecesc cf. ngr. τò ἀτού. Var. (pl. atale)
 P a g e | 179

6.1.1.2.b - T - 1 - 2 -vocală finală - O

1 – 2 – N – cu _O final accentuat - PLUS O SILABĂ – ‘-Urị” (cu ‘-I’ final consonantic)
- -O vocală finală
Neutru - Caro – caro-uri
N – chimono – chimonouri / studio – studio-uri
/ chimono-uri, manto-uri, bolero-uri,
indigo – indigouri /
embargo-uri /
embargó s. n., art. embargóul; pl. embargóuri [sursa: Ortografic (2002)
apropo-uri
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri [sursa: DOOM 2 (2005)
fado – fadouri / bolero – bolerouri / banjo – banjouri /
fricando – fricandouri /
radio – ra-di-o-uri /sau/ radio – radio-uri
lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri (symbol, siglă)
dúo s. n., art. duóul; pl. duóuri [sursa: Ortografic (2002) [Pron. du-o. / < it., fr. duo].
Numeral - zero – zero-uri
Excepţie – (Scris) – Neutru – Bleu (pronunţat -BLO) – pl. bleu-uri (nuanţe)
bleu2 (fr.) [eu pron. ö] s. n., art. bleu-ul; (nuanțe) pl. bleu-uri
BLEU, (2) bleu-uri, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Albastru-deschis; azuriu. 2. S. n. Culoare
bleu (1). [Pr.: blö] – Din fr. bleu
Unele sunt variante de scriere, mai ales substantive împrumutate din franceză:
Manto – [vezi mantou - E: fr manteau]
ȘODÓ şi ȘOTÓ s.n. v. șodou (franţuzism)
Terno – vezi Tern (adj.) - E: fr terne]
Stilo – vezi stilou - E: fr stylo]
Metro – vezi Metrou
Torpedo – vezi torpedo - fr. torpédo.
Tango – vezi tangou - E: fr tango, sp tango
taxico – vezi taxicou
trico – vezi tricou
lavobo – vezi lavobou
vitro în loc. adv. lat. in vitro (biol.) in vítro (lat.) (vi-tro) loc. adj., loc. adv.
(vezi şi VITRÓU s.n. v. vitraliu
mótto s. n., art. móttoul; pl. móttouri/ motto-uri
MÓTO, motouri, s. n [sursa: DEX '98 (1998)
Gheto - / Ghetto – vezi ghetou - Din it., fr. Ghetto
N – defective de plural – SCHERZO (pronunţat - -‘ţo”
MARO – adjective invariabil
4 – 1 – N – MARO, (pronunţat şi ‘marou’) – (pl) marouri (nuanţe)
Adjective INVARIABILE: MARO, BORDO, ROCOCO, ALTO, indigo,
BORDÓ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-închis. 2. S. n. Culoare bordo
bordó [At: BASSARABESCU, ap. CADE / S și: bordeaux / Pl: ~uri / E: fr bordeaux] 1 sn
Vin (din viță) de Bordeaux. 2 ai Roșu-închis. [sursa: MDA2 (2010)
Numeral ordinal adverbial INVARIABIL (neologisme) – PRIMO, SECUNDO, TERŢIO
Neutru INVARIABIL – FOLIO, RODEO, BRIO,
brío s. n., art. bríoul// BRÍO s. n. (Numai în loc. adv.).
 P a g e | 180

RONDÓ s.n. Arie instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală se repetă o dată sau
de mai multe ori. [Pl. -uri. / < it., fr. rondo]. [sursa: DN (1986) (vezi şi ‘’rondou’)
NÍTRO substantiv n. grupare funcțională monovalentă (-NO2), caracteristică nitroderivaților.
(< fr. nitro) [sursa: MDN '00 (2000)
macao sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (înv) maca / E: fr macao, it macao] 1 Joc de cărți
MACÁ s. f. Numele unui joc de cărți, bacara –macaua - Din fr., it. macao
Masculin INVARIABIL – ALTO, BRIO, MIKADO,
zámbo sm. invariabil, ai [At: GENILIE, G. 174/22 / V: ~bru / E: fr, sp zambo] 1-2 (Individ
metis American
Feminin DEFECTIV de plural – CACAO, [pronunţat – caca-O > -‘uă’], art. CACA-UA
CACÁO f. invar. [Art. cacaua; Sil. -ca-o] /<fr. Cacao
=M (rar) – un PICO-LO (=picol), art. Picolo-ul – (pl.) PI-COLi
(cf. ital. adjectiv) – F - picoliţă
M (rar) – gigolo – (pl.) gi-goli ?
gigoló (fr.) [gi pron. ji] s. m., art. gigolóul; pl. gigolo – amantul unei gigolete (?).
Alte surse consideră că este un substantive masculin invariabil – gigolo.
Unele masculine de origine italiană şi spaniolă sunt considerate sing. = pl. (cf. DOOM)
M – (sg) gigolo (it.) = (pl) gigolo
M – (sg) cappuccino (it.) – (pl) cappuccino
M – (sg) hidalgo (sp.) = (pl) hidalgo
M – (sg) caudillo (sp.) = (pl) caudillo
M – (sg) dingo (cîine) = (pl) dingo
M – (sg) avocado (fruct) = (pl) avocado
M – (sg) boldo = (pl) boldo
Excepṭie - Flamingo – fla-mingi
M – FLA-MIN-GO (pasăre)[3 silabe] – (pl.) Fla-minGI [2 silabe]
Cu alternanţa consonantică – G – gi =ğ
Şi variantă – flaming.
FLAMÍNGO s.m. Pasăre migratoare de apă, cu gâtul și picioarele lungi și cu pene roșii pe
aripi și pe spate. [Var. flaming s.m. /
flamíngo (pasăre) s. m., art. flamíngoul; pl. flamíngi
 P a g e | 181

NOTĂ
Eu consider că pentru integrarea în sistemul flexionar al limbii române ar trebui folosită
varianta de singular ‚’FLAMING – cu plural regulat – ‚’Flamingi (cf. rîndul 14)
Substantivul ‚’picolo’’ poate fi adaptat la forma de singular PICOL, cu plural regulat
‚’picoli, şi feminin ‚’picoliţă’’
Spre deosebire de aceste 2 cuvinte împrumutate:
[flamíngo (pasăre) s. m., art. flamíngoul; pl. flamíngi[Var. flaming s.m. / < germ. Flamingo].
pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli [It. piccolo „mic”. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.
PÍCOL s.m. v. picolo. [sursa: DN (1986) sursa: MDA2 (2010) sursa: DEX '09 (2009)]
cuvîntul – ‘’puști’’ (fam.) e mai vechi şi pare a avea o origine balcanică.
puști (fam.) s. m., art. púștiul; pl. puști, art. púștii //pușchiu, -chi. Var. pușchi. Mr. puștu
„golan”, megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin) pust sm vz
puști//PUȘCHI s. m. v. puști.
puști smi [At: NECULCE, L. 168 / V: (înv) pust / E: tc pușt] 5 (Pop; îf pușchi) Amant (1). 6
(Fam) Tânăr. sursa: MDA2 (2010) Din felul cum v-a zis «puștilor», ați înțeles că are gînduri
bune. PAS, Z. I 74. Măi pușchiule! ia să vedem ce ai făcut tu mai mult decît noi?
CREANGĂ, la CADE. 2. (Învechit și popular) Iubit, ibovnic. Descuie-mi, soro, a poartă, Că
mi-a venit pușchiul beat Astă-seară pe-nserat. TEODORESCU, P. P. 641. ♦ Berbant. D-apoi
căpitanul! Bată-l norocu că mare nostimior mai era, pușchiu! ALECSANDRI, T. I 310. : un
pușchiu ca tine ISP. auzi, pușchiul! AL. – Variantă: pușchi s. m.
Varianta pușchĭ, şi varianta (înv) pust /se încadrează în sistemul flexionar, dar varianta PuştI
este o excepţie. Am putea încerca la singular forma scrisă Puşt, iar la plural forma scrisă
Puşti. [?]
 P a g e | 182

6.1.1.2.c - T - 1 - 2 – [I]
1 – 2 – N – cu _I vocală finală accentuată - PLUS O SILABĂ – ‘-Urị” (cu ‘-I’ final
consonantic)
– TAXI – taxi-URi
ALIBI – alibi-Uri
(sg.) Sari – sari-uri
Schi – schi-uri / apre-schi / derbiuri /
N – penalty – (pl) penalty-uri / Scris şi ‘penalti – penaltiuri’ /
N – hobby – (pl) hobby-uri
racursí s. n.,(variantă – racursiu) - art. racursíul; pl. racursí-uri
N- (sing) GRI – (pl) Gri-Uri (nuanţe)
Adj. invariabil - GRI
Adj. invariabil – ‘KA-Ki” – cu un ‘-I’ final vocalic = KAKI (scris ṣi – cachi) variant
=kakiu)– s-a adaptat la flexiunea obişnuită –(vezi – T-1 -
Adjective INVARIABILE – CORAI, DITAI, DITAMAI, DIHAI.
uní adj. invar. [u pron. fr. ü]
SAFÍ adj. invar. (Învechit și popular, în îmbinare cu «numai», întărindu-se reciproc)
TRÉTI adj. invar. (Înv.; precedă un titlu boieresc) Al treilea (în rang).; numeral.
adj - mecli ain [At: ȘEZ. III, 70 / E: nct] (Buc; d. oameni) Prost și fără vlagă.[sursa: MDA2
(2010)
ámbi adj. – Amîndoi. It. ambi (Pușcariu 777; DAR). Din lat. ambo a existat în rom. un
rezultat direct, îmbi, care s-a pierdut în concurență cu forma neol.
ambi num. amândoi.[ https://dexonline.net/definitie-ambi
 P a g e | 183

ámbii num. m., g.-d. ámbilor; f. ámbele, g.-d. ámbelor = [<lat. ambo, ~ae, it. ambe ] =
numeral colectiv - amîndoi
îmbi (înv.) adj. m., f. î́mbe / î́mbi num. m., f. î́mbe
5 – 1 – M – (sing) colibrI (invariabil), art colibrI-I – (pl) colibri
M – (sing) – bengali (pasăre) – (pl) bengali
M – (sing) GrizzlY, art. Grizzly-I – (pl) GrizzlY (urs/urşi grizzly)
M – (sing) dandy (Pronunţat ‘dendi’), art. dandy-ul – (pl) dandy, art. Dandy-I
(scris şi ‘dandi’)
M – (sing) bikini – (pl) bikini, art. bikini
M – (sing) peni = (pl) peni / scris şi ‘penny’
maóri (-o-ri) adj. m. și f., s. m. și f., pl. maóri, m. pl. art. Maórii
MAÓRI, maori, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă din Noua Zeelandă;
(și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține maorilor (1), referitor la
maori.
culi sm pl. culi (livr) cúli s. m., pl. cúli, art. cúlii [At: CONTEMP. Seria II, 1949, nr. 156, 6/3
/ Pl: ~ii / E: fr, eg coolie] (Rar) 1 Muncitor indian (sau chinez) necalificat care lucrează cu
ziua. 2 (Spc) Muncitor chinez care trage ricșa.[sursa: MDA2 (2010)
5 – 1 – Masculin invariabil – EFENDI (învechit)
Feminin invariabil - TANTI
5 – 1 – Neutru invariabil – HINDI
BIBÍ s. m subst. invar. (înv.). (Franțuzism; fam.) (termen de adresare) Termen de mângâiere
pentru cineva drag, iubit. – Din fr. bibi.
gaodi sm = gavodi[At: CHEST. VIII, 99/14 / E: nct] (Reg) Termen de batjocură dat cuiva
care mănâncă mult.
Masculin invariabil - parolí (înv.) s. n., pl. parolí // sau neutru invariabil// PAROLÍ m. invar.
(la unele jocuri de cărți) Dublare a sumei mizate în jocul precedent. /<fr., it. Parole [sursa:
NODEX (2002)
M. plural – mani - smp [At: DEX / E: lat manes, -ium] (Mit; Ant) Nume dat în mitologia
romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai
căminului
M. pl. - Lari
RÚGBI s. f. Joc sportiv - [Scris și: rugby. – Pron.:rágbi] – Din engl., fr. rugby. [: DEX '09
(2009) ] - /
RÚGBI s. n. Joc sportiv – [ DEX '98 (1998)] DLRLC (1955-1957)
rúgbi s. n. [Ortografic (2002) ]
rúgbi/(angl.) rugby [pron. rágbi] s. n., art. rúgbiul/rúgby-ul [ DOOM 2 (2005) ]
copi sn [At: (a. 1757) IORGA, S. D. XIV, 86 / Pl: ~uri / E: ngr ϰοπιξ, -ιδοξ] (Înv) Copie.
cópie s. f. (sil. -pi-e), art. cópia (sil. -pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (sil. -pi-i-)
Excepṭie
paciúli (plantă) (-ciu-li) s. m.[sursa: DOOM 2 (2005)
paciúli s. f. invar. (sil. -ciu-li)[sursa: Ortografic (2002)
paciulí (-íi), s. f. – planta [sursa: DER (1958-1966)
PACIÚLI s.f. Plantă erbacee labiată, originară din Extremul Orient, din care se extrage un
parfum puternic. [Pron. -ciu-li, var. paciulie s.f. / < fr. patchouli]
PACIULI = N-A sing = N-A pl. / G-D sing. = G-D pl. [ N-A sing. Art. – paciuliul; N-A pl.
art. Paciulii.] [ G-D sing. Art. – paciuliului; G-D pl. art. – paciulilor]
paciuli – variantă = (sing) – paciuli-E – (pl.) paciu-lii
 P a g e | 184

Excepţie substantive feminin

1 – 2 – F – cu _I final accentuat : o ZI – două Zi-LE
[Notă – toate substantivele de declinarea V din limba latină se termină la nominativ singular
în ‚’-ES’’ şi sunt de genul feminin: Zi / DIES = nominativ plural – DIES]
Al. Rosetti, în ‘’Limba romănă în secolele al XIII-lea – al XVI-lea’’, (ed. Acad., Bucureṣti,
1956, pag.87) constată faptul că închiderea lui ‘-E’ final ‘’a avut drept urmare trecerea lui ‘-
e’la ‘-i’’, notată în textele moldoveneṣti’’ –
exemple: ZI-LI, mini, mari, carti, iasti (=este), aceli,
dumitali, dumnetali, etc.
Iar la pagina 120, autorul menṭionează: ‘’Scurtarea termenilor de politeṭe domniei sale,
domniei tale, domniei voastre, apare în texte netraduse: domnitale, domitale, domnilor vostre,
dumile voastre, dumnevoastră, domevostră, mneata, ‘’
Excepṭie
Unele substantive folosite cu această formă ṣi ca apelative:
M – tati;
F – mami; tanti;
Unele nume proprii feminine, folosite în această formă ṣi la vocativ:
F – Nuṭi, Mimi;
Unele nume propria diminutive masculine, folosite în această formă ṣi la vocativ:
M – Tibi;
Unele nume proprii comune atît masculinului cît ṣi femininului, ambele putînd fi folosite ṣi
ca vocative:
Adi! (ṣi pentru Adrian, ṣi pentru Adriana)
 P a g e | 185

Notă – Nu face obiectul discuṭiei despre flexiune situaṭia unor forme interjecṭionale variabile.
Interjecṭiile – HAIDI sau HAIDE nu trebuie considerate ca forme de imperativ adresate
persoanei a II-a, deṣi ultimul sunet din cuvînt seamănă cu flexemul de imperativ. Putem însă
considera că unele interjecṭii au un statut aparte, avînd nu numai o funcṭie predicativă, dar ṣi
o formă flexionară predicativă. Asemenea interjecṭii-predicative au flexeme caracteristice
persoanei I plural (-M) ṣi persoanei a II-a plural (-Ți) (GLR le consideră desinenṭele
indicativului prezent pentru toate cele 4 conjugări):
Ex. – haideM (pers. I pl.); hai-deȚị (pers. II pl.)
BlăM (pers. I pl.) – blă-maȚị (pers. II pl.) (sau varianta - ble-maṭi) (această interjecṭie
provenind din verbul ‘’a umbla’
Deoarece considerăm interjecṭia o parte de vorbire neflexibilă, nu putem analiza aceste
situaṭii decît dacă le considerăm forme predicative defective.
 P a g e | 186

6.1.1.2.d - T - 1 – 2 - Abrevieri - + URI

T - – 2 - Neutre abrevieri la plural + URI

(din cauza pronunţării consoanelor cu ajutorul unor vocale)
(si-di-/ ve-ce-/ ţî-/uri)]
CD-uri, VIP-uri,
TAB-uri, ADN-uri, ATV-uri,
OZN-uri, [singular – OZN = [pronunţat: ozene, art. hot. – OZN-uL, posibil dublet de plural
neutru – pronunţat: ozene-E, art. ozene-e-LE (cf T – 2 – 6)
WC-uri,
Ţ-uri, (pronunṭat - ṭî-uri
N – (sing) CV-ul – (pl) CV-uri
N – de obicei la plural - E-uri,
Substantivele şi adjectivele DERIVATE cu sufixe din abrevieri se comportă după flexiunea
regulată ;
Masculin – PNL-ist / Feminin – PNL-istă
‘el nu e DNA-bil’
dar = L.A.S.E.R. – (pl) laserE (devenit substantive comun)
Şi verbe – O.T.V.(post T.V) – ‘s-a O.T.V.izat toată ţara’
 P a g e | 187

6.1.1.2.e - T - 1 - 2 Substantivate – +URI

véu (-uri), s. n. – Piesă care fixează hîrtia pe masa de desen. De la V, numită așa din cauza
formei sale, cf. teu. [sursa: DER (1958-1966)
teu s. n., art. téul; pl. téuri - Echer în formă de T
- ‚E’ - E-uri; ‚’pateul ăsta are prea multe e-uri’’
‘’desena E-uri ṣi O-uri, ṣi A-uri…
Apoi a început să caligrafieze C-uri mari de mînă ṣi m-uri mici de tipar. (litere)
T – 5 – 3 – NEUTRU plural + URI
Interjecţii şi adverbe substantivizate, la plural
OH-uri, AH-uri,
DA-uri, NU-uri,
Pronume invariabile, substantivizate şi pluralizate;
DE CE-uri,
franţuzism
lai sn [At: DN3 / P: le / Pl: ~uri / E: fr, eg lai]
 P a g e | 188

6.1.1.3. - T - 1 – 3 (F)sg – LUNTRE – (pl.) LUNTRE

T - 1 –3 – excepţii F sing. = F pl. [III = IV => E]

M sing = M pl.
1 – 2 – F – (sing) LUNTRE = (pl) LUNTRE = (pl. luntrI – Această variantă de plural este
o excepţie de la sistemul flexionar)/ G-D art. Luntrei/Luntrii
(latină: feminin - lunter/linter, -tris – ),
(verb derivate – a LUNTRI – eu luntresc)
luntre, pl. luntre [sursa: MDO (1953)] lúntre s. f., g.-d. art. lúntrei; pl. lúntre [sursa:
Ortografic (2002)] LÚNTRE ~e f. [G.-D. luntrei; Sil. lun-tre] /<lat. lunter [sursa: NODEX
(2002)] LÚNTRE, luntre, s. f. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).[sursa: DEX '98
(1998)]
lúntre s. f., g.-d. art. lúntrii; pl. luntri [sursa: DOOM 2 (2005) luntre, -tri.[ sursa: IVO-III
(1941]
lúntre f., pl. ĭ (lat. linter, pop. lunter).[ sursa: Scriban (1939)
LÚNTRE, luntri, s. f [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter).[ sursa: DEX '09 (2009)
LÚNTRE, luntre și luntri, s. f. [sursa: DLRLC (1955-1957) [luntri, vb. (a vîsli).
expresie - a sta cu fundul în două / șapte luntri
luntre sf [At: COD. VOR. 91/8 / V: (înv) ~rie (7), (îrg) lin~ / Pl: ~re, (rar) ~ri / E: ml lunter]
(Reg; îf luntrie) sursa: MDA2 (2010) Variante: LINTRE, LIOTRE, LOTRE (cf. DI)
F sing. VINTRE = (pl.) VINTRE (pîntece, burtă – (/<Lat. venter, -ris ) [Sil. vin-tre]
F – VINTRE (măruntaie) – e la plural
víntre1 (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre [sursa: DOOM 2 (2005)
víntre2 (măruntaie) (pop.) s. f. pl. [sursa: DOOM 2 (2005)
vintre s. pl. v. MĂRUNTAIE.[sursa: Sinonime82 (1982)
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie [Lat. venter, -
ris. • pl. -e. și (înv., reg.) vintră s.f., vintere s.f., s.n. /lat. ventrem.
vintre sf [At: PARACLIS (1639), 269 / V: (îrg) vântră, ~ră, (înv) vân~, ventră, ven~, (reg)
~tere, ~tiră, ~tire / Pl: ~ / E: ml venter, -is] 1 (Îvp [sursa: MDA2 (2010) Variante: vîntre;
ventre; vintere s.f., s.n. v. vintre. / vintră s.f. v. vintre. / VÎ́NTRĂ s. f. v. vintre./
víntre și (vechĭ) véntre f. (lat. vĕnter, vĕntris, pîntece; În L. V. și n., pl. tot așa (ca nume):
vintrele nostru, vintrele mele. – Și vîntre (Barac). V. ie 2.[ sursa: Scriban (1939)
F sing = F pl. – ZESTRE – (pl) ZESTRE – (lat. Dextrae)-
Art. zestreA – GD art. zestrEI – (EU – art. Pl. zestreLE)
zéstre s. f., art. zéstrea, g.-d. art. zéstrei (numai singular) (cf verb a înzestra)
zestre sf [At: PALIA (1581), 138/3 / V: (îrg) zăs~[1] (Pl: zăstri, înv, zăstruri), (înv) zeastră,
(reg) ies~, vies~ / Pl: ~, (înv) ~ruri, ~ri / E: ml dextrae „făgăduință solemnă”] Îs; șîf zăstrea,
zestri, zăstruri)
zéstre f., pl. ĭ (d. lat. dĕxtrae, adică „mînile drepte” a doĭ care se învoĭesc [sursa: Scriban
(1939)]
Zeastre / ziestre [ cf. D.I.]
utre sf [At: MURNU, O. 87 / Pl: ? / E: arm utre] (Nob) Burduf (pentru vin). [sursa: MDA2
(2010
útre (-re), s. f. – Burduf. Lat. Utrem
F – (sing) SALSA – (pl) SALSE
cópre sf [At: BOGDAN, C. M. 157 / E: ucr коприжь] (Bot; reg) Mărar (Anathum
graveolens). [sursa: MDA2 (2010)
M – (sing) COCA = (pl) COCA (arbust)
 P a g e | 189

1 - 2 – M – (sing) TATU = pl. TATU (animal)/ art. Hotărît tatu-ul

(sing) marabu (pasăre) = pl. marabu,
(sing) emu (pasăre) = pl. emu /(invariabil),
(sing) acaju (arbore) – pl. acaju
(sing) caribou (cerb) – pl caribu
1 – 2 – M – (sing) GURU = (pl) guru
adjective invariabil – BANTU / şi M invariabil
1 – verbe – G -4
excepţie – conjugarea III
Cîteva verbe de conjugarea I care se termină într-un grup de consoane dintre care ultima este
–L sau –R şi au desinenţa –U vocalic la persoana I singular, sunt G -1.
Verbul “a UMPLE”, deşi are caracteristica acestui grup, este de conjugarea III.
Nici nu respectă modelul de conjugarea G -4, care cuprinde verbe cu rădăcină vocalică, şi are
persoana I singular identică cu persoana II singular. Verbul “a umplE” are persoana I singular
identică cu persoana III singular
A umplE – (eu = ei) umpl-U – (tu) umpl-I –
(el) umpl-E = (el) să umpl-E = (imperativ) umpl-E !
noi umplem, voi umpleţi, perfect – eu umplui, el umplu, ger. Umplînd, part. umplut
(variante învechite – a împlE (conj. III), a umplea (conj.II)
(latină – impleo, -ere, pleVi, pletum)
 P a g e | 190

6.1.1.4. - T - 1 – 4 - continu-U –– conti- nuĭ – continu-Ă - continu-E

 P a g e | 191

T – 1 - 4 - U vocală – formează singură silabă finală –

- cu semivocala ‘-ĭ ‘ în cadranul II
u-U – u-Ă – uĭ – u-E
1 – 3 – adj. – ambigu-U – ambigu-Ă – ambi-guĭ – ambigu-E
asidu-U – asidu-Ă – asi-dui – asidu-E
ingénu-U / perpetu-U / superflu-U / discontinu-U
adj. – continu-U – continu-Ă – conti- nuĭ – continu-E
contínuu (-nu-U) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-Ă), pl. contínue (-nu-
E);
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-
e)
perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e);
promíscuu adj. m. (sil. -cu-u), pl. promíscui (sil. -cui); f. sg. promíscuă (sil. -cu-ă), pl.
promíscue (sil. -cu-e)
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e);
*exíguu (livr.) (-gu-u) adj. m., pl. exígui (-gui); f. exíguă (-gu-ă), pl. exígue (-gu-e);
ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e);
!supérfluu (livr.) (-flu-u) adj. m., pl. supérflui (-flui); f. supérfluă (-flu-ă), pl. supérflue (-flu-
e) superfluu, ~uă [At: HAȘDEU, I. V. X / A și: ~per / S și: ~uuă / Pl: ~lui, ~lue / E: lat
superfluus, fr superflu] (Liv)
mutuu adj. invariabil [At: ODOBESCU, S. II, 355 / E: lat mutuus] (Latinism rar) Mutual
bilínguu, ~uă a vz bilíngv, ~ă a [At: CONTEMP, Seria II, 1949, nr 165, 5/6 / V: (înz) ~guu,
~guă, (rar) ~ng, ~ă, (înv) ~ncvă / Pl: ~i, ~e / E: fr bilingue]
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve.
(vechi.adjectiv) - văduŭ, văduŭă cu sufixu -an). Pop. Văduv, vădan, vădană.
vắduv, -ă adj. și s. (lat. vĭduus, vĭdua, de unde vrom. văduŭ, văduŭă [văduo, ca noo îld. noŭă].
Apoĭ s’a făcut văduvă, care a prefăcut masculinu văduŭ în văduv. It. védovo, -va, pv. vezoa,
fr. veuf, veuve, cat. viuda, sp. viudo, viuda, pg. viuvo, -va. V. vădană) [Scriban]
văduv, ~ă [At: PSALT. HUR. 552/24 / V: (îrg) văduu (Pl și: reg ~dui sf) smf, a, (înv) văduo
(Pl: văduo; G-D: sg văduoei, Pl: văduolor) sf, af, vădoo sf, vădovă sf, af, (îvr) vuduă sf / A și:
(reg) văduv / Pl: ~i, ~e, (reg) vădui sm, ~i sf / G-D și: (înv) ~vii sf / E: ml viduus, -ua] 1-2
smf, adjectiv.
 P a g e | 192

[notă - ÎNCONTÍNUU adv. Mereu, întruna, fără încetare. [Pr.: -nu-u. – Var.: incontínuu adv.]
Feminin
MORÚĂ (pește) (-ru-ă) s. f., g.-d. art. morúei (-ru-ei); pl. morúe
1 – 3 – N(-ri) – rezidu-U – rezidu-Uri
duu sn vz - duh sn [At: PSALT. HUR. 40v/2 / Pl: ~uri, (îrg) ~ure / E: vsl дочхъ] 1 (Îvp)
Răsuflare
cruu sn vz crov sn [At: I. IONESCU, M. 714 / V: (Ban) criu, crou / Pl: ~uri / E: srb krov] 1
(Olt; Ban) Groapă
1 – verbe – G- 1
conjugarea I
Verbele cu rădăcina în semivocală de tipul “CONTINUA, apropia”
(în transcriere fonetică “continu-ua, apropi-ia”) fac excepţie numai aparent, datorită grafiei,
de la regula identităţii dintre persoana I singular a indicativului present şi tema verbului.
Astfel, aceste verbe adaugă în scris la rădăcina verbului un -U / -I, care în vorbire există şi la
infinitive, după cum s-a văzut, dar nu este marcat în scris.
1 – 3 – V – a continu-a (conj. I) - (eu) continu-U – (ea = ei) continu-Ă – (tu) conti-nuĭ
(să) continu-E, (imperativ) continu-Ă !, ger. Continu-înd
CONTINUÁ, contínui, vb. I. Intranz. A urma, a nu înceta; a merge înainte, a (se) prelungi. ♦
Tranz. A duce mai departe un lucru început. [Pr.: -nu-a. – Prez. ind. și: contínuu] – Din fr.
continuer, lat. continuare. Corectată [sursa: DEX '09 (2009)
continua [At: BĂLCESCU, M. V. 2, 23 / P: ~nu-a / Pzi: ~tinuu /[ sursa: MDA2 (2010)
CONTINUÁ, continuu, vb. I. Intranz [sursa: DLRLC (1955-1957
CONTINUÁ, contínuu, vb. I. Intranz. [sursa: DEX '98 (1998)
CONTINUÁ vb. I. intr. A urma, a merge înainte; a se prelungi. ♦ tr. A duce mai departe
(ceva început). [Pron. -nu-a, p. i. contínuu, 2 -ui. / < fr. continuer, it., lat. continuare].[ sursa:
DN (1986)
Vezi 6.1.3.7. = (DOOM) – eu conti-nui = tu conti-nui
!continuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. contínui, 3 contínuă (-nu-ă), 1 pl. continuắm;
conj. prez. 1 și 2 sg. să contínui, 3 să contínue (-nu-e); ger. continuấnd (-nu-ând) [sursa:
DOOM 2 (2005)
continuá vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. contínui (sil. -nui), 2 sg. contínui, 3 sg. contínuă (sil.
-nu-ă), 1 pl. contínuăm; conj. prez. 3 sg. și pl. contínue (sil. -nu-e); ger. continuând (sil. -nu-
ând) [
sursa: Ortografic (2002)
 P a g e | 193

6.1.1.5. - T - 1 – 5 - roş(i)u – roşie – (pl.-M = F) roşii

– adj. – ROŞU (roşiU) – ROŞI-E (roṣi-Ă / vechi –roşă)– (pl.M = F) RO-ŞII = RO-ŞII
róșu adj. m., f. róșie (-și-e); pl. m. și f. róșii/ V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii,
(rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um]
roș, roșă (est) și róșie (vest) adj. (lat. róseus, trandafiriŭ, roșu (din vechĭu roșiŭ) [sursa:
Scriban (1939)]
{NOTĂ
Pentru forma veche – ‚roşiu’ – vezi modelul tip –‚’ viu’’]
Subst. fem. Roṣi-E – art. Ro-ṣi-A – G-D art -ro-ṣi-Ei; pl. ro-ṣii, art. Ro-ṣi-i-le
roșuliță sf vz rușuliță sf [At: DDRF / V: roș~ / Pl: ~țe / E: roșu + -uliță] (Bot) {nota mea –
probabil cu adăugarea subfixului de legătură ‘’-L-‘’
róșie s. f. (sil. -și-e), art. róșia (sil. -și-a), g.-d. art. róșiei; pl. róșii, art. róșiile (sil. -și-i-);
Masculin art. Ro-ṣul, pl. ro-ṣii, art – ro-ṣi-ii. (persoană) s. m., art. róșul; pl. róșii, art. róșiii (-
și-ii)
 P a g e | 194

1 – 4 – F – ACACI-A (acaci-E) – (pl.) ACA-CII /

acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)
(cf. F, sing. FASCI-E (mănunchi de nuiele) art. hotărît – FASCI-A
pl. – FAS-CII, art hotărît – fasci-i-LE
cf făclie - făclii
3) róșu1 adj. m., f. róșie (-și-e); pl. m. și f. róșii
róșu adj. m., f. róșie (-și-e); pl. m. și f. róșii
roșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii,
(rar) ~șie af, ~șuri sn
4) róșu2 (persoană) s. m., art. róșul; pl. róșii, art. róșiii (-și-ii)

RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii =
ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu =
pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2.Roșcat,
roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat,
congestionat. 4.(Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier
incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii
etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia
în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului
luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui.
♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A
vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦
(Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se
prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca
indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze;
ruj. 3.Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de
joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de
adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a
secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a
Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest
corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v.pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză =
rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte.Roșie de stepă =
rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -
ă adj., s. n.] –Variantă: (Mold.) roș, -ă, roși, adj. [Lat. roseus.]
 P a g e | 195

6.1.2. – T – 2
P a g e | 196
 P a g e | 197

6.1.2.1. - T - 2 – 1 – ău – ăi – A – A-LE
2 – ALTERNANŢE SEMIVOCALICE FINALE
semivocale
ŭ – ĭ - A - [(a) + LE]
v–v
v (I) – v (II) – V (III) – V (IV )
Primele 3 tipuri: T 2 – 1 ; T 2 – 2 ; T 2 – 3.

tău – tăi – TA – Ta-LE - {[-ŭ] [-ĭ] / [ A] + LE}

masculine sing. – pl. – {[-ŭ] - [-ĭ]}
feminine sing. – pl. – {A] - [a + LE]}
neutru sing. – pl.
 P a g e | 198

Declinarea
 P a g e | 199

Conjugare verbe

.
1) v (I) – v (II) – V (III) – V (IV)

Dintre diftongii ascendenţi, sunt FLEXEME SILABICE la feminin singular: ‚-eA; ‚-iA; ‚-iE”
La feminin plural avem 2 FLEXEME SILABICE: ‚-LE; ‚-Uri’
La masculin singular, toţi diftongii descendenţi cu semivocala ‚-u’’sunt flexeme:
„-Ăŭ’ – T – 2 – 1 (tău - TA) + T – 2 – 2 (rău - reA)
„-Aŭ” – T – 2 – 4 (verbe – eu iau – ea IA)
‚-Oŭ” – T – 2 – 14 (nou – no-UĂ)
„-Eŭ” – T – 2 – 2 (meu) + T – 2 – 6 (ateu – ate-E – (pl.) atei – ate-E)
„-Îŭ” – T – 2 – 13 (molîu – molî-iE)
„-Iŭ’ – T – 2 – 10 (viu – vi-E) + T – 2 – 5b (ale-E – a-lei)
„-Uŭ” – T –
În careul II le corespund diftongii descendenţi cu semivocala ‚’-i’’
Tău – tăi – TA – tale
 P a g e | 200

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE
1 A A

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

8 ĭ ǔ ǔ
9 ĭ ĭ ĭ

Ău – A – Ăi – A-LE
[ IV + o silabă]
3 – 3 – pronume – tău – ta – tăi – tale – [pron. pos., adj. Posesiv]
său – sa – săi – sále – [adj. Posesiv
Tău, [/ Variante: (reg) tă, tea, teu, tou pps, aps, ~ș pps / Pl: tăi, tale, (reg) tei, tele, tăle / E: ml
tuus, tua] 1 pps (Precedat de art. „al”, ,,a„, ”ai„, ”ale") înlocuiește numele obiectului posedat
și numele celui căruia i se adresează vorbitorul
Substantive Masculine – (sing – ĂU / pl. –ĂI)
Substantive Feminine
3 – 3 – F –/ basma – basmale / puşlama – puşlamale / cazma – cazmale /
balama – balamale, halima – halimale (nu Halimai)
angara, mucava, şandrama, taiga, /
F – CANA - (pl.) canaLE / (vezi – canea – caneLE – cf. T-3-1)
za – zale - [Var.: (reg.) zală, zea s. f.] (pl.) zale - [Art. zaua; G.-D. zalei] /cf. ngr. Záva
ABÁ, art. Aba-UA, G-D art. abalei – (pl.) abale, art. abalele /;
ANÁ, anale, s. f. Frânghie
OCÁ, ocale, s. f. Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f. [Art. ocaua; G.-D. ocalei]] –
Din tc. Okka
IACÁ, iacale, s. f. (Înv.) Guler. A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din
tc. yaka.
LOCMÁ, locmale, s. f. (Înv.) 1. Mâncare; Din tc. lokma.- locmaua
BABÁ, babale, s. f. Dispozitiv
NUGÁ, nugale, s. f.
BINÁ, binale, s. f. [Art. binaua; G.-D. binalei] /<turc. Bina
ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) ortaua.
SACÁ, sacale, s. f. [Art. sacaua] /<turc. Saka
TURÁ, turale, s. f. Monogramă – turaua.
 P a g e | 201

PARÁ, parale, s. f. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. Para

SAMÁ, samale, s. f. Produs bogat în enzime, întrebuințat la sămăluire; samaua.
DANGÁ, dangale, s. f. Semn; dangaua.
HARȘÁ, harșale, s. f. (Înv.) harşaua.
MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță; mardaua
TAFTÁ, taftale, s. f. [Art. taftaua; G.-D. taftalei] /<turc. tafta, pol. tafta, germ. Taft
ULEMÁ, ulemale, s. f. ulemaua
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mica
ZARPÁ, zarpale, s. f. (Înv.) Stofă
HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă
SOSMÁ s. f. Copcă mare; sosmaua.
TASMÁ, tasmale, s. f. (Reg.) Fir
IOFCÁ, iofcale, s. f. [Art. iofcaua] /<turc. Yufka
OSANÁ, osanale, s. f.,
ZURBÁ, zurbale, s. f. (Înv.)
MALÁ, malale, s. f. Unealtă; malaua. / malá s. f., art. maláua, g.-d. art. malálei; pl. malále,
art. malálele [sursa: DOOM 2 (2005)
MALAUĂ s. f. v. mala1.
mala1 sf [At: DDRF / V: maală, mahala, ~uă, mală, mălauă, măla, mălă, molă / Pl: ~le / E: tc
mala] (Reg) 1 Drișcă. 2 Mistrie (1). [sursa: MDA2 (2010)
=AGÁ s. f. v. agă. Agaua;
PAȘÁ s. f. v. pașă; paşaua
Probabil sub influenţa turcească sunt unele substantive vechi cu formă FEMININĂ care
denumesc bărbaţi sau funcţii ocupate de bărbaţi.(Ali BABA, BABA Novac).
Unele cu femininul în –A final au fost transformate în masculine cu –Ă final.
F – (sing) AGA = (pl) AGA
F – (sing) AGA (învechit) – (pl) AGALE
(sing. art. AGA-UA, G-D art. AGALEI – (pl. art. AGALELE)
3 – 3 – M – (sing) AGĂ, art. AGA, G-D art. AGĂI – (pl) AGI
compuse (denumind funcţii) – ‘AGA de la AGIE = poliţie’
Caimacam-AGA, art. Caimacam-AGAUA – (pl) caimacam-AGALE
agá f., pl. agale, gen. al agaleĭ, și agă m., pl. agĭ, gen. al agăĭ saŭ agiĭ saŭ al luĭ aga (turc. ar.
pers. agha, la Turcĭ, în vechime „domn, om cult”, iar azĭ „mic funcționar, aprod”), Vechĭ.
[Scriban]
àgă m. (pl. agi) - (în timpul din urmă) prefect de poliție: scrie tu ordinul de arestuire și dă
hârtia în mâna agăi AL. [Formă românizată din agà].[sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
agà m. (pl. agale) ofițer sau comandant turc; agaua ienicerilor (titlu familiar cântecelor
populare). [Turc. AGA, căpetenie].[sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
AGĂ s. m - Varianta: -Aga s. f.
ágă sm [At: URECHE, ap. LET. I, 105/14 / V: aga (pl -le) / Pl: agi / E: tc aga] (Înv
ágă (-ále), s. n.- Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost agá, formă care explică
pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda
formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte agá (pl. aghii, a
cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui
agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr.
ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu,
ágă s. m. /agá s. f., art. ága/agáua, g.-d. art. ágăi/agálei; pl. agi/agále [
ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi [DOOM]
agá (înv.) s. f., art. agáua, g.-d. art. agálei; pl. agále, art. Agálele
 P a g e | 202

AGÁ s. f. v. agă. // [sursa: DLRLC 1955-1957

ÁGĂ s. f. v. agă.
ÁGA s. f., pl. ÁGA [sursa: DOOM 2 2005
baș-agá s. f., pl. baș-agále
baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele
BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. (Înv. și pop.) Ofițer în armata otomană. – Tc. baș-aga.[sursa:
DLRM 1958
caimacám-agá (cai-) s. m., art. caimacám-agáua, g.-d. art. caimacám-agálei; pl. caimacám-
agále; art. caimacám-agálele[1][sursa: DOOM 2 2005
delí-agá sm [At: MUSTE, ap. ȘIO II2, 45 / Pl: ~le / E: tc deli-aga] (Tcî) Delibașă.
ciohodár-agá sm vz ciohodar
F – (sing) PAŞA (învechit), art. PAŞAUA, G-D art. PAŞALEI – (pl) PAŞALE
(pl. art. PAŞALELE)
M – (sing) PAŞĂ, art. PAŞA, G-D art. PAŞEI – (pl) PAŞI, art. PAŞII
compuse (de la ‘paşă / paşalîc’) –
F – capudan-PAŞA – (pl) capudan-PAŞALE
M – bulucBAŞĂ, art. bulucBAŞA, G-D art. bulucBAŞEI – (pl) bulucBAŞI
M – cafegi-BAŞA – (pl) cafegi-BAŞI / cafegi-BAŞA ?
páșă s. m., art. páșa, g.-d. art. páșei; pl. pași, art. Páșii [sursa: DOOM 2 (2005)
páșă s. m., g.-d. art. páșei; pl. pași (și pașa s. f., art. pașáua, g.-d. art. pașálei; pl.
pașále)[sursa: Ortografic (2002)
pașă, pașale s. n. (intl.) șeful unei bande de infractori.
páșă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa,
pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch
1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. pașalîc, s.
n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de
pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe.[sursa: DER (1958-1966)
pașá (înv.) s. f., art. pașáua, g.-d. art. pașálei; pl. pașále, art. Pașálele[sursa: DOOM 2 (2005)
capudán-pașá s. f. art. capudán-pașáua, g.-d. art. capudán-pașálei, pl. capudán-pașále, art.
capudán-pașálele [sursa: DOOM 2 (2005)
căpitán-pașá s. f., g.-d. art. căpitán-pașálei; pl. căpitán-pașále, art. căpitán-pașálele
pașă1 [At: MOXA, 406/5 / V: (înv) ~ș sm, ~șa sf (Pl: ~ale, ~ali) / Pl: ~și / E: tc pașa]
PÁȘĂ, pași, s. m. (în trecut; rar, la pl.) Variantă: (învechit, mai ales în poezia populară) pașá,
pașale Art. pașaua; G.-D. pașei; Var. páșa] /<turc. Pașa
1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap.
V. baș, bimbașa, bulubașă). Vechĭ și un paș. [sursa: Scriban (1939)
Baṣă = paṣă [sursa: MDA2 (2010) = ṣef, baṣ, fruntaṣ
báșa-rachíu sn vz baș-rachiu [sursa: MDA2 (2010) - // biuluc-bașă sm vz buluc-bașă; //
caváf-bașá sm [At: ȘIO / V: -báșă / Pl: ~i-bașale / E: cavaf + başa] // caváz-báșa sm [At: (a.
1785) DOC., ap. ȘIO / Pl: ~șale / E: tc kav(v)as-başa] (Înv) /
/ cearcagí-bașá sm [At: (a. 1715) ISTORIA, ap. ȘIO / Pl: ~le / E: tc çarkagy + başa]
Căpetenie a cearcagiilor // chelargí-bașá sm [At: CONDICA (1693), ap. ȘIO / E: tc
kilergibasy] (Înv)// cichirgi-bașá sm [At: ALECSANDRI, T. 101 / Pl: ~le / E: cichirgiu +
bașa // ciohodár-bașá sm vz ciohodar //
sofragi-bașa m. // terzi-bașa m. //
baș n., pl. urĭ (turc. baš, cap, șef, superior, vîrf, de unde și bg. baš, șef, agiŭ. V. bașa, bimbașa,
bașlic). Agiŭ la zarăfie (Vechĭ). Prisos, plus, rest: bașu ce-ĭ ieșea de la raz (CL., 1910, 77).
Prefix care arată superioritatea: baș-cutnie (cutnie de prima calitate), baș-ceauș (sergent-
major de infanterie), baș-hoț (mare hoț).[Scriban]
 P a g e | 203

BAṢ - pl, bași, s. m. (Înv.) 1. Căpetenie

bulucbáșă s. m., art. bulucbáșa, g.-d. art. bulucbáșii; pl. bulucbáși [sursa: Ortografic (2002)
bulucbáșă s. m., art. bulucbáșa, g.-d. art. bulucbáșei; pl. bulucbáși [sursa: DOOM 2 (2005)
bulucbașă sm [At: M. COSTIN, ap. ȘIO / V: biulucbaș, biu~, ~leb~, ~lib~, ~liucbaș, ~liucb~,
~lubaș, ~lub~, ~aș, ~lugbaș, ~lugb~ / E: tc buluk-bašy] 1 Comandant al unui buluc (1) format
din o sută de arnăuți sau de seimeni. 2 Rangul militar de bulucbașă (1). 3 (Îf ~lib~, ~leb~,
~lub~) Șef al unei comunități de țigani Si: bulibașă (1). 4 Rangul de bulucbașă (3) Si:
bulibașă (2), bulibășie (1). [sursa: MDA2 (2010)
bulubașă m. odinioară: 1. căpitanul unui buluc de arnăuți: bașbulubașă, șeful gardei domnești;
2. (și bulibaș) vătaful unei șetre de țigani. [Vechiu-rom. bulucbașă = turc. BULUK BAȘY].
[[sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári
baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi
BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. (Învechit și popular) Cel dintîi dintre caimacami.
(Atestat în forma baș-caimacan) Mulțămim, agalelor Și baș-caimacanilor. TEODORESCU,
P. P. 563. – Variantă: baș-caimacán s. m.
baș-bulucbáș s. m., pl. baș-bulucbáși
baș-bulu(c)-baș sm [At: N. COSTIN, ap. ȘIO / V: baș-buliuc-baș / Pl: baș-bulu(c)-bași / E:
baș + beșli +aga]
baș-boiér s. m., pl. baș-boiéri
baș-agá s. f., pl. baș-agále
baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele [sursa: DOOM
2 (2005) BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. (Înv. și pop.)
sacá-báș m. (turc. saká-bașý). Vechĭ
BALTAGI-BAȘ s.m. (Mold.) Căpitanul soldaților înarmați cu baltag, care serveau în garda
seraiului. Ieșise poroncă de la împăratul, la baltagi-baș, de i-au călcat casele pînă în trii ori,
cercîndu-l. N. COSTIN. Etimologie: tc. baltacı bașı.
BAȘ-RĂZÉȘ, baș-răzeși, s. m (Atestat în forma baș-răzăș)
baș-rachíu sn [At: TEODORESCU, P. P. 540 / V: ~a-~ / E: baș + rachiu] (Gmț; csnp) Rachiu
vechi și bun.
D.I. menṭionează ṣi următoarele compuse: Paṣa-capisi; paṣa-capusi; paṣa-capsi;
AGASI
lipca-agasi sm [At: (a. 1775) ȘIO II2 73 / A: nct / Pl: ? / E: tc lipka-agasy] (Tcî; rar) Ofițer,
de obicei căpitan, care comanda o subunitate de lipcani (2). [sursa: MDA2 (2010)
el-agasi sm [At: AMIRAS, ap. LET. III, 130/5 / V: ial-agasă, ial~ sm / E: tc yali-agasi] (Trî)
Comandant tătar.[sursa: MDA2 (2010)
schimni-agási, s. m. – Comisar al sultanului. – Var. schemni-aga(si). Tc. iskemni-agasi
(Șeineanu, III, 104). Sec. XVIII, înv.[sursa: DER (1958-1966)
schemni-agá s.m. (înv.) înalt demnitar turc, care oferea sultanului scăunelul, împodobit cu
plăci de argint, la urcarea sau coborârea acestuia de pe cal; demnitar turc care instala noul
domn numit de Poartă în Țările Române.
căzlar-aga (căzlar-agasi) m. mai marele peste eunucii Saraiului; ca rang, venia după vizir și
muftiu: dorințele lui căzlaf-agasi
BEȘLEÁGĂ, beșlegi, s. m. Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-
agá s. m.] – Din tc. beșli ağasi.
beșleágă sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 123/35 / V: beșli agá / Pl: ~legi / E: tc bìsli agasy]
beșli aga sm vz beșleagă
beșleágă (înv.) s. m., pl. beșlégi
 P a g e | 204

beșli-aga m. odinioară căpitan de beșlii, câte unul în fiecare județ, iar la București și la Iași
câte un baș-beșli-aga.
baș-aga sm [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ȘIO / Pl: baș-agale / E: tc bașaga] (Tcî)
tablá (înv.) (ta-bla) s. f., art. tabláua, g.-d. art. tablálei; pl. tablále, art. tablálele
tabla1 sf [At: (a. 1813) URICARIUL XIV, 234 / Pl: ~le, (reg) tăblăli / E: tc tabla]
tabla2 sf [At: IST. Ț. R. 66 / V: (înv) ~lă / Pl: ? / E: tc tavla] (Tcî) Grajd pentru caii
TABLÁ-BAȘÁ s. m. invar. (Înv.) Cal de paradă
tabla-bașa [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 309/22 / V: (înv) ~-baș / A și: tabla-~ / E: tc
tavla bași] 1 sm (Înv)
Excepţii - (vezi T-3-3)
Vezi ṣi - atu - atu-uri / ata – atale - /[T1 – 2a / U +URI]
vezi ṣi - caro – carouri / cara - carale [unele substantive neutre au forme duble, care se
încadrează la flexiunea femininelor – conform [ ta – tale]
F – (sing) CARA (învechit), art. CARAUA, G-D art. CARALEI – (pl) CARALE
EXCEPŢIE – Neutru – CARO (culoare la jocul de cărţi), art. caroul
– (pl) CARALE / şi Carouri
N – pronunţat CAROU (pătrăţele), art. caroul – (pl) Carouri
F – (sing) manta, art. mantaUA – (pl) mantale
N – (sing) MANTO – scris MANTOU – (pl) mantouri / mantale
M – MANTĂ – (pl) MANTE ?
N – caro – (pl) CARALE / carouri (vezi F - CARA(vechi) – pl. CARALE)
N – manto(=manta) – (pl.) mantale
– excepţii vezi – N – atu – (pl.) ATALE
Substantive DEFECTIVE;
F – BALE – (e la plural)
F - ŞALE, - numai la plural (defective de singular), art. Şalele (latină – ‘sella’)
(vezi ‘Şa’ – / latină ‘sella’/ - T-3-1) şa - Şa-uă - şa-ua]
F – FOALE
Substantive defective de plural:
F – (sing) – SALSA –
(sg) – NOSEMA , G-D nosemei –
(sg) – APELLA (gr.) –
BAGÁ f. [Art. bagaua; G.-D. bagalei] /<turc. Bağa
MOLÁ s. f. (Turcism înv.) Preot - [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla. – molaua
CAŞÁ f. Stofă – caşaua.
DARÁ s. f. [Art. daraua; G.-D. daralei] /<turc. Dara
ȘASLÁ s. f. soi de viţă de vie [Var.: ceaslá s. f.] şaslaua.– Din fr. chasselas
F – ADDENDA (lat. Cu sens plural) –
Masculine
àgă m. (pl. agi)
páșă s. m., g.-d. art. páșei; pl. pași
BAṢ - pl, bași, s. m
bulibáșă s. m., art. bulibáșa, g.-d. art. bulibáșei; pl. bulibáși
M – (sing.) BOA – (pl) BOA
M – (sing) PANDA – (pl) PANDA
M – (sg) BALSA (arbore) –
M – (sg) BALBOA –
M – (sg) BORA –
 P a g e | 205

M – (sg) BUDALA (învechit) – art. Budala-UA – ( probabil ‘BUDALĂ’- pl. budale)

M – (sing) PAPA (=tată) / PAPAŞA
M – (sing.) Bucsău (arbust – lat. Buxus) – art. bucsăuL. (fără plural)
Excepţie – NEUTRU – (singular) CINEMA (-tograf) – (pl.) cinema-uri
Adjectiv invariabil – LILA, GRENA.
QUÉCHUA adj. invar., s. f. invar. 1. S. f. invar. Populație amerindiană [Pr.: ché-ciu-a] – Cuv.
sp.
 P a g e | 206

6.1.2.2. - T - 2 – 2 - ău - ăi – ea – e-le

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

LE LE
2 eA eA Fem.

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

8 ĭ ǔ ǔ

Masculine - Semivocala -u

Feminine plural adaugă o silabă

7 Diftongi descendenṭi Au – Ău – Ou – Eu – Îu – Uu – Iu

Devin Ai – Ăi – Oi – Ei – Îi – Ui – Ii

[ău – ăi – 2-1; 2-2], [eu – ei – 2-2; 2-5], [ou -oi -2-3], [iu – ii – 2-4] [îu – îi – 2-7]

Adj – rău – răi – rea – re-le

Fem stea - stele

T – 3 – 1 -u semivocală
-Eu – eA – Ei – E-LE
-Ău – eA – Ăi – E-LE
[IV + o silabă]
3–1–
adj. – rău - rea - răi - rele [adj., s. n., adv.]
nerắŭ și neréŭ, -reá adj. (nerău, ~rea [At: PSALT. 43 / V: (înv) ~reu / Pl: ~ăi, ~rele / E: ne- +
rău] 1-2 smf, adj. (Rar) (Om) lipsit de răutate
3 – 1 – F – stea – stele / bretea – bretele /
cafea, curea, ghiulea, măsea, şosea, vergea, saltea, bezea, parcea,
lalea, pansea, micşunea,
F – bagea(regional) – art. Bagea-UA, G-D art. Bagelei – (pl.) bagele
F – (sing) pacea, art. Pacea-UA, G-D art. Pacelei – (pl) pacele
Belea - belele
scrijeá s. f., pl. scrijéle - [At: DDRF / V: scrije, ~jală, ~jauă, ~jâcă, ~jie (Pl: scrijii) / Pl: ~ele
/ E: slv скрижаль] (Reg) 1 Bucată subțire tăiată sau ruptă din ceva. 2 Felie subțire (de pâine).
3 (Lpl) Jumări (de grăsime). SCRIJÉLE s. pl. v. jumări
 P a g e | 207

Cf. stea – steauĂ; mala – malauĂ;

TÂNJEÁ, tânjele, s. f. Tânjală. – Din tânjeli (pl. lui tânjală). [sursa: DLRM (1958)
tânjală sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~auă, ~jea, ~jea~ / Pl: ~jeli, (reg) ~jele / E: vsl
*таѫало cf pn cięźadło] Si: (reg) tânjăl (1), tănjălar (1), tânjăloi, tănjălău, tâșlă. 1 Proțap [
sursa: MDA2 (2010 tânjálă s. f., g.-d. art. tânjélii; pl. tânjéli [sursa: Ortografic (2002) - tînjea
– tînjauă – tînjale
dîrjea – dîrjeauă – dîrjale
dârjálă (rar) s. f., g.-d. art. dârjálei; pl. dârjále [sursa: DOOM 2 (2005)
dârjắu sn [At: PAMFILE, COM. 18 / Pl: ~jále / E: dârjă + -ău] 1-6 (Reg) Dârjală (1-3)
(mare).[
sursa: MDA2 (2010) odârjă odârjea odârjie odrigea odrijană odrânjană
dârjálă sf [At: ALEXI, W. / V: dấrjă, ~jeá, odấrjă, odârjeá, odấrjie, tâ~ / Pl: ~le și ~jéli / E: bg
държала, srb držalo] (Pop) 1 Prăjină lungă, de lemn necioplit. 2 Nuia subțire și flexibilă. 3
Bâtă groasă. 4 (Fig) Epitet dat unui om înalt și deșirat. 5 Coadă a unor unelte. 6 Parte mai
lungă a îmblăciului. 7 Femeie rea, încăpățânată. 8 Femeie de nimic. [sursa: MDA2 (2010)
F – (sing.) ŞA =[Var.: ŞEA, articulat Şa-UA, G-D art. Şeii – (pl.) ŞEI (lat. Sella) (v. T-3-3)
Forma de excepţie – F – (sing) ŞA (Şea) – (pl.) Şei – pare a fi rezultatul unui amestec între T-
3-3 (ŞA – pl. şăi) singular, şi T-3-1 (Şea – pl. ŞEI) plural.
F (cu sens de fiu, bărbat) = (sg.)beizadea, art. Beizadea-UA – (pl.)beizadele
Forme duble:
F- CANEA – (pl.) caneLE
CANA - (pl.) canaLE (vezi T-3-3)
F – cucuvea – (pl) cucuvele
Cucuvaie – (pl) cucuvăi (vezi T-6-3)
3 – 1 – N (-ri) – tău – tăuri, / hău – hăuri /
Substantive DEFECTIVE de singular
3 – 1 – F – Ghilimele ( e la plural)
F – (sing. – uscăţea) – (plural) – uscăţele
F – (plural argotic) – LOVELE( bani) – (defectiv de singular)
F - șoșéle (în expr.) (fam.) s. f. pl. - // a umbla cu șosele și momele expr.// șoșeálă f.,
pl. elĭ (var. din șuteală // ȘOȘÉLI s. f. pl. v. șoșele.
SCRIJÉLE s. pl. v. jumări
Substantive DEFECTIVE de plural
3 – 1 – M – Mandea (argotic) – (fără plural)
Adjective invariabile: SADEA, GIGEA,
sadea – adj. Invariabil
ASÉMENEA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. Asemănător; spec. (despre figuri geometrice)
care au unghiurile corespunzătoare egale și laturile corespunzătoare proporționale. 2. Care
este astfel (de...), atare, așa. O asemenea problemă. II. Adv. 1. Tot așa, în același fel,
deopotrivă (de...), așijderea. 2. Pe lângă aceasta; încă, mai. [Var.: (reg.) asémeni, asémene,
asémine adj. invar., adv.] – Lat. assimile. [sursa: DEX '09 (2009) - asémenea [At: (cca. 1550)
Mss, ap. HEM 1843 / V: (înv) aseamene, aseam-, aseamin-, -me, (reg) -mine, -minea,
asămine, asămin-, -ni, -merea / E: ml assimilis
 P a g e | 208

6.1.2.3.a - T - 2 – 3 - eu - ei – ea – e-le

[Eu – ei - ] Meu – mei – mea – mele

3 – 1 – pronume şi adjectiv posesiv – meu – mea – mei – mele
GREU, GREA, grei, grele, adj., GREU, adv., s. n. I. Adj.// greaua - Lat. grevis (= gravis).
TELELÉU, -EÁ, telelei, -ele, s. m. și f. / Teleleu, ~ea [At: AGÂRBICEANU, L. T. 243 / V:
(reg) tălălău, tănănău, tărărău, ~lălău, ~lău, teneneu, tilil~, tiuliul~ / Pl: ~ei, ~ele / E: mg
telelő] 1 smf (Pop) Om care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fară nici o treabă.
2 sm (Pop; îe) A umbla ~ (Tănase) A umbla de colo până colo, fără rost. 3 sm (Reg; d. ființe;
îe) A se ține tărărău-bărărău A se ține cârd. 4 smf (Reg) Prostălău. 5 sm (Reg; îe) A fi ~
Tănase A fi zăpăcit. 6 sm (Reg; îae) A fi prost. 7 sn (Mun) Copac înalt, curățat de toate
crengile. 8 sn (Reg; d. pomi; îe) A rămâne ~ A rămâne fără crengi. 9 sn (Reg; îe) A se sui în
vârful ~lui A sărăci. 10 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A jefui pe cineva de tot ce are. 11 sn
(Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne singur. 12 sn (Reg; îae) A rămâne sărac. 13 sn (Reg; irn; îc)
~-Tănase Om sărac. 14 sn (Reg; fig) Om lung și deșirat. 15 sn (Reg) Vârf înalt de stâncă, de
munte sau de deal. 16 sn (Reg; pex) Deal (1). 17 sn (Reg; pex) Munte.
teleléu (om fără căpătâi) s. m., art. teleléul; pl. teleléi, art. teleléii [sursa: DOOM 2 (2005)
seu s. n., art. séul; pl. séuri [At: PO 277/12 / V: (îrg) său / Pl: ~ri / E: ml sebum] 1 Grăsimea
 P a g e | 209

6.1.2.3.b - T – 2 –3 - /ŭ/ - /ĭ/ - /ĭA/ – E-LE

[IV + o silabă]
(pron. Feminin pers. III – (sg.) ea /ia/ - (pl) ele /ie-le/
Ea = ia[‘Se scrie ṣi se pronunṭă EA, nu IA]
3 – 2 – F – (sing) - Nu-ia – (pl) nu-ie-LE
3 – 2 – F – (sg.) CAIÁ, art. Caia-UA, G-D art. caielei – (pl.) caiele, art. caielele /. [Sil. ca-ia]
/<turc. Kayar –
F – PAIÁ, paiele, s. f. Titlu; paiaua.
RUBIÁ, rubiele, s. f. rubiaua
BOIÁ, boiele, s. f. [Art. boiaua; G.-D. boielii; Sil. bo-ia] /<turc. Boya
SAIÁ, saiele, s. f. Art. saiaua; Sil. sa-ia] /<turc. saya, it. Saia
saia1 sf [At: IORGA, S. D. VIII, 16 / P: sa-ia / V: (reg) salai sn, săia, sălai sn / Pl: ~iele, (înv)
~le / E: ns cf însăila] 1 (Îvp) Ață pentru însăilat.
saia2 sf [At: DOC. EC. 70 / P: sa-ia / V: (reg) ~ie, săia, șa~, șaia sf / Pl: ~iele, (reg) ~ieli / E:
tc saye] 1 Construcție improvizată mai ales din nuiele, saivan;
saia3 sf [At: CIHAC, II, 694 / P: sa-ia / V: (înv) seia, (reg) sai, ~ș sn / Pl: ~iele / E: tc saya] 1
(Înv) Țesătură (subțire) de lână sau de bumbac. 2 Obiect de îmbrăcăminte confecționat din
saia3 [sursa: MDA2 (2010) ‘’ Călare p-un bididiu, cu saiaua-nfiptă-n brîu.
MIA, miele, s. f. - (sing) mia (cf. miel) – art. miaua, G-D art. mielei, (pl) miele = miale /
[Var.: (2) miálă s. f. [Art. miaua; G.-D. mielei]] – Lat. agnella
MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie/ maia s.f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art.
maiélele /. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya..
maia1 sf [At: (a. 1846), ap. TDRG / V: (reg) ~uă, măia / Pl: (nob, 1-9) ~iele / E: tc maya] 1
Ferment. [sursa: MDA2 (2010)
maia3 sf [At: DAMÉ, T.103 / V: măia / Pl: ~iele / E: ns cf mala1] (Reg) 1 Netezitoare
folosită la tencuit. 2 Mistrie. [sursa: MDA2 (2010)
maia2 sf [At: DR. V, 304 / Pl: ~iele / E: nct] Os mort situat în partea posterioară a copitei
calului Si: furcuță, rândunică, melc (19). [sursa: MDA2 (2010)
maia4 adj. invariabil máia (etnic) s. m., adj. invar. (sil. ma-ia) máia (etnic) s. m. inv.; s. f., g.-
d. art. maiei, pl. -; adj. inv [sursa: Ortografic (2002) [At: GRAUR, I. L. 80 / E: sp maya, fr
maya, rs майя] 1 ss Veche populație indiană din America Centrală. 2 ain Care aparține
populației maia (1). 3 ain Care se referă la populația maia (1).[sursa: MDA2 (2010)
mubaĭá f. (turc. mubaĭa, d. ar. mŭbaĭe’a). Vechĭ. Cumpărare de grîne și oĭ p. statu turcesc. –
Și mumb-.[ sursa: Scriban (1939) MUBAIÁ, mubaiéle, s. f. (Înv., sec. XVIII) [Var.: mumbaiá
s. f.]
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.)
ecpaia sf [At: (a. 1782) ȘIO II2, 50 / V: ehp~, etca~, etp~, (îvr) ecpăia, etpai sn, etpan sn / P:
~pa-ia / Pl: ~iele / E: ns cf tc etba] (Tcî)[1] 1 Suită care însoțea un domnitor sau un mare
demnitar. sursa: MDA2 (2010) ecpaiaua sa / ecpăia ehpaia etcaia etpai etpaia etpan/
ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiélele [sursa: DOOM
2 (2005
paia1 sf [At: LET. III, 201/11 / Pl: ~iele / E: tc pâye] 1 Funcție înaltă în Imperiul Otoman
paia2 sf [At: CV 1951, nr. 9-10, 47 / A: nct / Pl: ~iele / E: nct] (Mun) Piatră lată folosită de
copii la anumite jocuri. [sursa: MDA2 (2010)
Dublete
F – Cheha-IA, art. Chehaia-UA, G-D art. Chehaielei – (pl.) chehaieLE
Cheha-IE, art. ChehaIA, G-D art. Chehaiei - (pl.) chehăi (vezi T-6-3)
F – CapuchehaIA – (pl.) capuchehaiele/ (DOOM) capuchehaiALE
CapuchehaIE – (pl.) capuchehăi (vezi T-6-3)
 P a g e | 210

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.)

chehaiá sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chiháie, chiháiu / P: che-ha-ia
/ Pl: ~hắi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv)
chehaiá / cheháie (reg., înv.) s. f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiálei / cheháiei; pl.
chehaiále / chehắi, art. chehaiálele / chehắile [sursa: DOOM 2 (2005)
cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele
Variante: chehaie, chiháie s. f., chiaie (M. COSTIN), chihai s. m
capuchehaia sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 336/29 / V: ~pechehaie, ~pic~, ~pichehaie,
~pichihaie, ~ie / Pl: ~iele. / [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.
capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art.
capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art.
capuchehaiálele/capuchehắile [sursa: DOOM 2 (2005) chiaia sf vz chehaia;
Excepṭie - Raia (ra-ia), art. raiaua, G-D art raialei, pl. ra-IA – LE
raia1 sf [At: DDRF / V: ~ie (A și: raie), reia / Pl: ~iele / E: ger Rahe] (Reg) 1 Șipcă de brad
raia2 [At: N. COSTIN, LET. II, 48 / V: raie snf / A și: raia / Pl: ~le, (rar) raie sf, ~li sm / E: tc
raya] (Înv) 1 sfi Cetate (împreună cu ținutul din jur) de pe teritoriul țărilor românești, ocupată
și administrată direct de autoritățile militare turcești. 2 sf Nume dat de către turci Moldovei și
Țării Românești, care plăteau tribut Imperiului Otoman, dar nu erau administrate de acesta. 3
sfn (Și csc) Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova și Țara Românească, datori să le
plătească tribut. 4 sm Creștin supus Imperiului Otoman. 5 sf (Csc) Sărăcime. [sursa: MDA2
(2010)
raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele
SERMAIÁ, sermaiale, s. f. (Turcism Înv.)
sermaia sf [At: NECULCE, L. 257 / P: ~ma-ia / V: ~mea, sărmeia, sir~, sirmea, sirmia, sâr~ /
Pl: ~le / E: tc sermaye] (Înv) 1 Capital (1). 2 Fond (de bani). 3 (Pex) Proprietate. 4 (Pex)
Avere (4).[ sursa: MDA2 (2010) sermea sirmaia sermia sărmeia sârmaia sirmea sirmia;
sermaiá (înv.) s. f., art. sermaiáua, g.-d. art. sermaiálei; pl. sermaiále, art. sermaiálele [sursa:
DOOM 2 (2005)
diostáia sf.articulat [At: VARONE, D. / P: di-o~ / Pl: ~le / E: nct] 1 Dans popular de origine
turcească. 2 Melodie după care se execută diostaia (1). [sursa: MDA2 (2010)
hataiá s. f., art. hataiáua, g.-d. art. hataiálei [sursa: Ortografic (2002)
hataia sf [At: (a. 1693) COND., ap. TDRG / V: ~tai sn, hetai sn / Pl: ~le / E: tc hatayî] (Tcî)
Stofă fină de mătase.[sursa: MDA2 (2010) Și hataĭ și hetaĭ n., pl. urĭ.
Excepţie vezi – F – (sing) ŞA (Şea)(articulat Şa-UA) – (pl.) Şei
F – (flori) – AcaciA / = ACACI-E – (pl.) acacii, (art. Acaci-i-le) – (vezi T-1-5)
Articulat Acaci-A, G-D art. Acaciei
- Giardi-A – G-D giardiei – (vezi T-1-5)
F – (Sing.) TUIA (arbore) = (pl.) TUIA (G-d sg. Tuiei) – (vezi T-6-2)
M. sg. – SequoIA (arbore) = pl. sequoia
M. sg. CAPI-A (ardei) = pl. CAPIA
Defectiv de singular
F – (numai la plural) IELE –
Defective de plural
craia sf.singular [At: DDRF / E: crai + -a] (Înv; îcs) De-a ~ (încălecata) Joc de copii cu
mingea,
[?] bodaia (s.m. - „Dracu cel pocit”, cu care se sperie copiii Cf cauă.
[?] săia2 sf vz soia [?]Există o singură definiție pentru soia, nu două, iar definiția nu
menționează varianta săia;
soia sf. singular [At: ENC. ROM. / P: so-ia / V: (rar) soie / E: fr soya, ger Soja] 1 Plantă
 P a g e | 211

6.1.2.4. – T – 2 – 4 – verbe neregulate [cadranul IV – e-ĭE]

verbe – Au/oi – Ia/ea/Ă/A – Ei/Ai/ – E-iE
3 – 2 – Verbe neregulate
(a lua) – (eu/ei) IAU/ ĭeŭ . V. ĭaŭ. (Scriban) – (tu) IEI – (ea) IA – (El) să ia/(să) ieie –
imperativ – IA!
Pers. II ṣi III pl – regulat – luăm, luaṭi
(a bea) – BEAU /(beu) – BEI – BEA – imperativ Bea! – conj. Să bea/ (să) beie
(a vrea) – VREAU (vreu) – VREI – VREA – (să) vreie
vrea / V: vroi / Pzi: vp 1 vreau, 2 vrei, 3 vrea, 4 vrem, 5 vreți, 6 vor; va 1 voi (pop, oi), 2 vei
(pop, ăi, ei, îi, i, oi), 3 va (pop, o, a), 4 vom (pop, om), 5 veți (pop, ăți, eți, oți), vor (pop, or)
auxiliar – eu voi – tu vei – el va -
(a sta) – STAU – STAI – STĂ – să Stea /(să) STEIE /– imperativ- STAI!
(a da) – DAU – DAI – DĂ –(să) dea/ (să) deie/
(a se LA) – LAU – LAI – LĂ – (să) lea/ (să) leie
A pieri – imperativ piei! – (conjunctiv) să piară / să pieie =
Verbele neregulate enumerate au forme regionale în cadranul IV care dublează formele
literare din cadranul III.

Şi cîteva verbe la care consoana ‚’-R-‚’ din rădăcină este înlocuită cu semivocala ‚’-ĭ/’’:
A sări –
A pieri -
sărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 sg. și pl. sáră;
imper. 2 sg. sari; ger. Sărínd [sursa: Ortografic (2002)
sar, sai 2, sară 3 conj., sai impr., sări inf.
sări2 vi [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 457/2 / Pzi: 1: sar și săr, (pop) sai, săi, (reg) ser,
sar; 2 sari și (pop) sai, sări, săi, (reg) seri, sei; 3 (pop) saie, (reg) săre; 4 (reg) săim, serim; 5
(reg) săiți, seriți; 6: (pop) săr, (reg) ser, sar / Cj: (pop) să săr, (reg) să sau, 3 să saie / Imt: 2
(pop) sai, sări, săi, (reg) seri; 5 sărizi / E: ml salire][sursa: MDA2 (2010)
Prez. ind. și: (pop.) săr, sai
 P a g e | 212

pierí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez.
3 sg. și pl. piáră; imper. 2 sg. piei, 2 pl. pieríți, neg. 2 sg. nu pierí; ger. Pierínd [sursa:
Ortografic (2002)
pieri [At: PSALT. HUR 41r/22 / Pzi: pier și (îrg) piei, (reg) pieu, 2 și (reg) piei, 3 și (înv)
piare, 4 și (reg) pierem, 5 și (reg) piereți / Cj: 1, 2 și să piei, 3 și (îrg) să pieie, să piaie, (reg)
să pieie / (Imt) 2 piei și (rar) pieri / C-o: 2 și (reg) ai piei / Grz: (îrg) pieind, (reg) pierin, / Par
și: (reg) pierut / E: ml perire] sursa: MDA2 (2010)
mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1
sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd [sursa:
DOOM 2 (2005) mas s. n., pl. masuri; adj., m. pl. mași, fem. masă, pl. mase
T - 3 – verbe- G – 5
VERBE NEREGULATE
Verbe care, în flexiune, nu păstrează rădăcina verbală, ci o modifică.
Sau verbele care nu respectă regulile impuse de conjugare.
La persoana I singular indicativ prezent au diftong final – Au.
Persoana III plural este identică cu persoana I singular.
Persoana III singular, conjunctivul şi imperativul au forme asemănătoare sau identice.
a BEA (conj.II) – eu = ei beaU, tu bei, el beA, Conjunctiv present- el/ei să beA = să beie,
(imp) bEA !
(regional – eu beu), noi bem, voi beţi, ger. Bînd, part. Băut – băută-băuţi-băute
a VREA (conj.II) – indicative present: - eu vreaU – tu vrei – el vreA, să vrEA,
(Regional apar şi formele: eu vraU/vreU, tu vraI, el vrA, ei vreaU ), noi vrem, voi vreţi, ei
VOR
ger. Vrînd, part. Vrut-vrută-vruţi-vrute
= ca AUXILIAR, verbul “a vrea” are următoarele forme:
eu VOI – tu VEI – el VA
(plural – noi VOM, vechi vĂM, voi VEŢI, ei VOR)
= În conjugarea verbului “a VREA” se constată o împletire a formelor acestui verb cu cele ale
verbului REGULAT “A VOI” ( eu voiESC…)
Nu trebuie folosite formele de prezent ca “ eu VRoi, eu VRoiesc”, de perfect compus
“am VRoit”,…forme hibride rezultate din contaminarea formelor verbului “a vrea” cu cele
ale verbului “a voi”. Numai forma “VROIAM”, formată în acelaşi fel, este admisă de limba
literară.
. Conjunctivul present – el = ei să vreA – (regional) să vreie.
a LUA (conj.I) – eu = ei iAU, tu iei, el IA, Conjunctiv present: el/ei să ia = să ieie, (imp) IA !
(regional – eu = ei ieu, tu iai),
Celelalte forme păstrează rădăcina verbului:
noi luăm, voi luaţi, ger. Luînd, part. Luat-luată-luaţi-luate, imp.negativ – Nu LUA !
a PRELUA, a RELUA,
a LA (= a se spăLA) (conj.I) – eu = ei LAU, tu lai, el LĂ, Conjunctiv present: el/ei să lea = să
leie = să laie, (imp) LĂ !
noi lăm, voi laţi, ger. Lînd, part. Lăut-lăută-lăuţi-lăute
A se la - prezent ind. lau, lai, lă, lăm, lați, lau, part. lăut. - Prez. conj. pers. 3 și: să leie
a REDA, (1 – ‘a da din nou’), - eu = ei redau, tu redai, el redă, el să redea,
imperative – tu redă, negativ – tu nu reda
noi redăm, voi redaţi, ger.redînd, part. redat
imperfect – el redădea, m.m.c.p. - eu redădusem, el redăduse
a REDA (2 – ‘a descrie’) – eu = ei redau, tu redai, el redă, el să redea, imp. Nu reda!
Noi redăm, voi redaţi
 P a g e | 213

=La trecut diferenţa de sens apare în diferenţa de conjugare

imperfect – el REDA, m.m.c.p. – eu redasem, el redase, noi redaserăm
a răzDA – eu = ei răzdau, tu răzdai, el răzdă, el să răzdea,
noi răzdăm, voi răzdaţi,
imperfect – el răzdădea, perfect – eu răzdădui, el răzdădu, noi răzdădurăm,
m.m.c.p. – eu răzdădusem, el răzdăduse, noi răzdăduserăm,
a PREDA – eu = ei predau, tu predai, el predă, el să predea,
imp. Predă-te, neg. tu nu (te) preda!
Noi predăm, voi predaţi
Imperfect – el preda, mmcp – eu predasem, el predase, noi predasem
a se DEDA – eu = ei dedau, tu dedai, el dedă, el să se dedea,
imp. Neg. nut e deda, nu vă dedaţi,
noi ne dedăm, voi vă dedaţi,
imperfect – el se deda, mmcp – eu mă dedasem, el se dedase, noi ne dedaserăm
a DA (conj. I) – eu = ei dAU, tu dai, el dĂ, Conjunctiv present – el/ei să deA = să deie,
(imp) DĂ ! – negative – Nu DA !
noi dăm, voi daţi, ger. Dînd, part. Dat-dată-daţi-date
a STA (conj.I) – eu = ei stau – tu stai – el stĂ, Conjunctiv present – el=ei să stea = să steie
(imp) stai !/ stăi !, Nu STA !
noi stăm, voi staţi, ger. Stînd, part. Stat-stată/
Forma veche a participiului s-a păstrat regional : stătut – stătută – stătuţi – stătute, dar în
limba literară apare numai cu valoare adjectivală.
sta [At: PSALT. HUR. 113v/13 / Pzi: stau, 2 stai, 3 stă, 4 stăm, 5 stați, 6 stau / Im: stăteam,
(reg) steteam, (îvp) stam, 6 (îvp) sta / Ps: stătui, (îrg) stetei, 4 (înv) stătum Pc: am stat, (îvp)
am stătut, 3 (înv) au stătut, 3 (pop) are stătut / Mp: stătusem, (pop) stasem, (reg) stetesem, 6
(înv) stătuse / Cj: 3, 6 să stea, (reg) să steie / Imt: 2 stai, (îvp) stăi, (înv) stă, 5 stați, (îrg)
stareți / Par: stat, (îvp) stătut; Grz: stând, (înv) stătând / E: ml stare]
La ultimele două verbe menţionate apare fenomenul de REDUPLICARE. Ele sunt verbe
NEREGULATE pentru că apare o repetare, dublare a unei silabe din rădăcina verbului
(pentru a-I da verbului altă valoare temporală).
Formele – dădui, stătui / dădeam, stăteam / dădusem, stătusem /- sunt forme
REDUPLICATE, deoarece au în plus o silabă în raport cu formele de infinitive:DA, STA sau
cu cele de prezent indicativ, persoana I singular: DAU, STAU.
Formele de la imperfect şi mai mult ca perfect sunt construite prin analogie cu cele de la
perfect. In cazul imperfectului, reduplicarea evită confuzia cu prezentul (să se compare –
dădeai – dai, stăteai – stai, dădeaţi – daţi, stăteaţi – staţi)
La unele verbe neregulate persoana III a conjunctivului este identică cu persoana III a
indicativului prezent.(model G – 5)
Regional, există şi o formă de pers.III conjunctiv diferită de pers. III indicativ. Această formă
face însă flexiunea verbală după modelul G – 1, verbe regulate de conj.I.
A vrea – să VREIE / să vrea
A da – să DEIE / să dea
A sta – să STEIE / să stea
A bea – să BEIE / să bea
A la – să LEIE = să lAIE / să lea
A lua – să IEIE / să ia
M - Șchĭaŭ răŭ scris îld. Șcheaŭ.[sursa: Scriban (1939)
șcheau [At: MOXA, 373/11 / V: (înv) schiau, șicheai sm / Pl: ~ei / E: ml sclavus] (Înv) 1 sm
 P a g e | 214

Persoană de origine slavă. 2 sm (Spc) Bulgar (2). 3 am (D. oameni) Simplu. 4 am (D.
oameni) Necioplit. [sursa: MDA2 (2010)
M (sg) – ŞLEAU – (pl) ŞLEI
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] șlah, ~eu sm / Pl: șlei
sm, ~ri sn /
șleau1 [At: CIHAC II, 528 / V: (reg) șlah, ~eu sm / Pl: șlei sm, ~ri sn / E: ns cf ger Schlehe
„porumbar”] 1 sm (Bot; înv) Ulm (Ulmus carpinifolia). 2 sm (Îrg) Copac bun de foc (de
obicei porumbar sau stejar). 3 sn (Îrg; șîs pădure de ~) Pădure cu arbori de specii diferite (în
care predomină stejarul). 4 sn (Îrg; csc; șîs lemn de ~) Lemne de foc provenite dintr-un
șleau1 (3). [sursa: MDA2 (2010)
șleaŭ m., pl. ei (o silabă, d. germ. schlehe, porumbar). Un fel de copac bun de foc (porumbar
orĭ un fel de stejar?). [sursa: Scriban (1939)
N – (sg.) șleau - (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleá-uri
șleau2 [At: (cca 1635-1645) IORGA, D. B. I, 53 / V: (reg) jleaf, jl~, jlieu, șlah, șlau, ~af, ~ah,
~ec, ~eu, (înv) ~av, ~ev, (îvr) ~ac sn / Pl: ~ri / V: (reg) jl~, ~af, ~ah, ~eu, șlih, șlim, șliu, (îvr)
~ac, ~av / Pl: ~ri / (Reg; îf jleau)
SPLAU, s. n., art. splául; pl. spláuri
N – BLEAU - (tablă) (reg.) s. n., art. bleául; pl. bleá-uri
bleau2 , bleauri, sn [At: COSTINESCU / V: ~ah, ~av, ~ehiu, ~ec, ~ef, ~eu, plec, pleu / Pl: ~ri
/E: ger Blech, ucr бляча] (Înv; îf pleu) Var.: bleah, bleav s. n ( Reg) 1 Tablă
bananáu sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~aie / E: nct] (Reg) Cimitir. sursa: MDA2 (2010)
Defective
BAUBÁU s. m. invar. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babáu s. m.
invar.,
babáua s. f. invar.] – Din bau (repetat).
mau (pop., fam., în expr.) s. n., art. mául // mau s [At: I. CR. VI, 127 / V: mah / E: srb mah] 1
(Reg) Avânt
==[
La tipurile: T – 2 – 4; T 2 – 5 şi T 2 – 6, varianta a prezintă forme identice în cadranele III =
IV, iar varianta b are forme identice în cadranele II = IV.
 P a g e | 215

6.1.2.5.a – T – 2 – 5 – [cadranul III = cadranul IV – a-ĭE]

Spre deosebire de alte variante care au formele din careul III identice cu formele din careul
IV [F) sing. = pl.) 6.1.2.4.a – cvadranul IV – [E – iE]
- 6.1.2.5. (sg.) zeie= (pl.) zeie /
- 6.1.2.9. (sg.) molî-ie –(pl.) molî-ie /
- 6.1.2.10. (sg.) nouă –(pl.) nouă /
- 6.1.3.2. –verbe – el taie = el să taie /
- 6.1.3.3. (sg.) vioaie – (pl.) vioaie /.]

(M) (sing.) -Ău/ (pl.) -ăi // (F) sg = pl. –A-iE

// (F) sg = pl. –ă-iE
M. sg. Bălălău – (pl.) bălălăi / F. sg. Bălălaie – (pl.) bălălaie
 P a g e | 216

sări2 vi [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 457/2 / Pzi: 1: sar și săr, (pop) sai, săi, (reg) ser,
sar; 2 sari și (pop) sai, sări, săi, (reg) seri, sei; 3 (pop) saie, (reg) săre; 4 (reg) săim, serim; 5
(reg) săiți, seriți; 6: (pop) săr, (reg) ser, sar / Cj: (pop) să săr, (reg) să sau, 3 să saie / Imt: 2
(pop) sai, sări, săi, (reg) seri; 5 sărizi / E: ml salire] sursa: MDA2 (2010)
sar a sărí v. intr. (lat. salire, a sări; it. salire, pv. sp. salir, fr. saillir, pg. sahir. Sar, săr [vest] și
saĭ, sarĭ și saĭ, sare; să sar, săr [vest] și să saĭ, să sarĭ și să saĭ, să sară și să saĭe, să sărim, și să
saĭ, să sărițĭ, să sară și să saĭe. Cp. cu cer, ceĭ și scap, scăp. [Scriban] [Prez. ind. și: (pop.) săr,
sai]
N - Pîrîu – (pl.) pîrî-uri - / pîra-iE
PÂRẤU, pâraie, s. n. 1. Apă curgătoare mică, râu mic. 2. Fig. (Adesea adverbial) Cantitate
mare (dintr-un lichid); șuvoi. [Var.: pârắu s. n.] [DEX]
pârâu [At: CORESI, PS. 15/8 / V: pîrău[1], (îvr) părău, pâriu, perâu, (înv) pîreu =~reu, (reg)
parau, parău / Pl: ~raie, ~uri, (reg) ~rauă, ~rao, ~răie, ~reie, ~roaie / E: cf alb përrua] [sursa:
MDA2 (2010)]
Pl. și: (regional) pîrăie (CREANGĂ, A. 125). – Variante: pîrîu, pîrîuri (ALECSANDRI, P. P.
156), părău (EMINESCU, N. 7) s. n.
pîrắŭ și (nord) părắŭ n., pl. ăĭe
Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pîraiele, Să crească dudaiele,
Pîrîu = pîrău //plural) – pîraie, pîrăie, pîreie, pîroaie; pîrao; pîrauă. / pîrî-uri
ADJECTIVE
bălălău2, ~aie adj. [At: CREANGĂ, P. 322 / Pl: ~ăi, ~laie / E: bălălăi + -ău] (Reg) //
BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). – Din bălălăi + suf. -ău.[sursa: DLRM
(1958) - bălălắu (reg.) adj. m., s. m // bănănắu [At: ALAS 19 V, 1929, 4/2 / Pl: ~ăi / E:
bănănăi + -ăiu] (Reg) 1-3 adjectiv Bălălău2 (1-3). 4 av (Îe) A umbla ~ A umbla fără
socoteală. 5 sm Muscoi. [sursa: MDA2 (2010) 4-5 sm. Şi feminin - Prostănac care umblă cu
mâinile bălăbănind. 6 sn Variantă a jocului bâza. [sursa: MDA2 (2010) pălălău2, ~ăie[1] adj.
vz bălălău
bălbắu, bălbắie adj. [At: CANTEMIR, ap. CADE / Pl: ~ai, ~ăie / E: bălbăi + -ău] (Înv)
Bâlbâit [sursa: MDA2 (2010)
bărzău adj. [At: CHEST. V, 76/84 / Pl: ~zaie / E: nct] (D. oaie
lungău, ~gaie sm, adj. [At: LB / Pl: ~ăi, ~gaie / E: lung + -ău] (Irn; dep) 1-2 Lungan
mămăligău [At: RETEGANUL, ap. N. REV. R. I, 157 / Pl: (1) ~ăi, (2) ~gaie / E: mămăligă +
-ău] (Trs) 1 sm (Fam; dep) Om lipsit de energie și de inițiativă. 2 sn Făcăleț.[sursa: MDA2
(2010)
nătălău, ~aie adj. [At: MAT. DIALECT. I, 82 / V: natalău/ nata~ / Pl: ~ăi, ~laie / E: ns cf
nătărău] (Trs) 1 Nătărău (2). 2 Ursuz. [sursa: MDA2 (2010)
secău, secăie, adj [At: CIHAC, I, 251 / V: secâu, secâi / Pl: ~ăi, ~ăie / E: sec + -ău] (Reg) 1-3
Secățiu (2-4). 4 (D. vite; îf secâu) Slab (2). 5 (D. fructe) Care este neplăcut la gust ‘’pară
secâe’’.Si: searbăd, astringent, înecăcios.[sursa: MDA2 (2010)
=SUBSTANTIVE NEUTRE [sing. – Ău / pl. /-a-ĭe/ sau/şi /ă-ĭe/]
abărlău sn [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 97 / Pl: ~laie / E: mg abárló „vas de opărit”, cf
abárolni „a opări”] (Trs; mgm) 1 Vas în care se strecoară laptele. 2 Conținutul unui abărlău
(1). [sursa: MDA2 (2010)
acắŭ n., pl. ắĭe (Cp. și cu alov, halău și arșov, arșaŭ). Trans. Găleată. Acov.[sursa: Scriban
(1939)
așắu sn [At: ECONOMIA, 118 / V: arș-, arșeu, harș-, harșeu, hârș-, horș- / E: mg asó] (Trs) 1
Hârleț. 2 Lopată de lemn cu fier ascuțit la capăt. [sursa: MDA2 (2010) hîrşău așắŭ, arșắŭ și
harșắŭ n., pl. ăĭe și aĭe (ung. ásó, id.). Trans. Lopată de fer de săpat, hîrleț. – Și arșov, pl.
 P a g e | 217

-oave (sîrb. aršov și ašov. Cp. cu acăŭ, acov). În Vc. hîrșăŭ. [sursa: Scriban (1939
bădărắu sn [At: I. CR., ap. CADE / Pl: ~raie / E: ns cf mg badar „amestecat”] (Mol) 1
Mămăligă. 2 Mămăligă prăjită, cu unt sau cu cașcaval. 3 (Trs) Pâine cu legume. [sursa:
MDA2 bădărắu n., pl. inuz. ăĭe (ung. badaró, adică „amestec”, ca vorba omuluĭ care vorbește
încurcat. V. bădăran). Est. Mămăligă amestecată cu unt orĭ cu cașcaval și prăjită. V. balmoș.
[sursa: Scriban (1939) bădărắu n., pl. inuz. ăĭe (ung. badaró, adică „amestec”, ca vorba
omuluĭ care vorbește încurcat. V. bădăran). Est. Mămăligă amestecată cu unt orĭ cu cașcaval
și prăjită. V. balmoș. [sursa: Scriban (1939
bâdâdắu sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~daie / E: ns cf bădădăi] (Reg) Loc pe care cresc
buruieni mari, mai ales mărăcini, unde e greu de pătruns. [sursa: MDA2 (2010)
bâlcắu1 sn [At: DA ms / Pl: ~căie / E: bâlcă + -ău] (Reg) 1-3 Bâlcă (1-3).[sursa: MDA2
(2010)
băligắu sn [At: PAMFILE, C. Ț. 336 / V: -leg- / Pl: ~găie / E: baligă + -ău] 1-2 (Reg) Băligar
(3-4).[sursa: MDA2 (2010)
băltărắu sn [At: DDRF / Pl: ~raie / E: baltă + -ărău] 1-2 (Rar) Băltău (1-2).[ sursa: MDA2
(2010)
BĂLTẮU, băltaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui baltă. = băltoi / BĂLTẮU, băltaie, s. n.
(Reg.) Băltoi. – Baltă + suf. -ău. / băltắu (reg.) s. n., art. băltắul; pl. băltáie / băltắŭ n. pl. ăĭe.
Munt. Rar. Băltoagă. [sursa: Scriban (1939) / băltắu sn [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~taie / E:
baltă + -ău] (Reg) 1-2 Băltoi (1-2). [sursa: MDA2 (2010)
băntắu sn [At: PAMFILE, D. 72 / Pl: ~taie / E: nct] (Reg) Baltă adâncă, nămoloasă pe fund.
[sursa: MDA2 (2010)
bananáu sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~aie / E: nct] (Reg) Cimitir.
bârnău, bârnaie s. n. (adol.) nas mare. [sursa: Argou (2007)
Băsănău – (pl.) băsănaie, s.n. = cur
băsăŭ n., pl. ăĭe (ung. bösz, mînie, boszú, răzbunare). Vechĭ. Ciudă, mînie. Răzbunare.
Insultă, ofensă. Vițiŭ. Azĭ. Nord. (Rev. I, Crg., 13, 151). Ciudă, necaz, ură. [sursa: Scriban
(1939) băsắu (-uri), s. n. / Variante: băseu – Răzbunare
bășcắu2 sn [At: DA ms / Pl: ~caie / E: nct] (Reg) Bașcaneț.[sursa: MDA2 (2010)
bătăráu sn [At: CHEST. V, 18/96 / Pl: ~aie / E: nct] (Reg) Grup mic de oi Si: clățău, boteiu.
[sursa: MDA2 (2010)
bezăráŭ n. pl. ăie, și aie (probabil ung. Dar cp. și cu vgr. mesáraion și mesentérion,
mezenter). Mold. ș.a. Prapur (epiploon), maĭ ales de porc. Val lung: nu maĭ poartă barizurĭ, ci
voalurĭ, adică niște bezăraĭe lungĭ (Neam. Rom. Pop., 2, 522). Guler mare (Șez. 31, 61). – Și
băzărăŭ (Munt.). bezăráŭ n. pl. ăie, și aie [ Scriban / bezărău sn [At: JAHRESBER. IV, 326 /
V: (1) băz~, bâz~, ~zer~, ~zereu sm (Pl: bezerei) biz~, / Pl: ~raie / E: nct] (Reg) 1 Bezer (1).
2 Untură de porc. 3 (Fig) Guler mare. [sursa: MDA2 (2010) bâzărắu sn vz bezărău
bîdîdău / bâdâdắu sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~daie / E: ns cf bădădăi] (Reg) Loc pe care
cresc buruieni mari, mai ales mărăcini, unde e greu de pătruns. [sursa: MDA2 (2010)
bighilắu sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~laie / E: ger Bügler] (Reg) Fier de călcat. [sursa: MDA2
(2010)
bobâlnắu sn [At: H IX, 387 / Pl: ~naie, (ns) ~uri / E: nct] (Reg) Ridicătură mică de teren Cf
dălmă. [sursa: MDA2 (2010)
bofantắu sn [At: CHEST. IV, 30/550 b-2 / Pl: ~taie / E: nct] (Reg) Loc dintr-o pădure unde
se dau lemnele la vale. [ sursa: MDA2 (2010)
bolătắu și bolotắu n., pl ăĭe (rus. boloto, baltă). Mold. Băltoagă. [sursa: Scriban (1939)
borândắu sn [At: REV. CRIT. III, 89 / V: -randoi, -rin-, / Pl: ~daie / E: nct] (Reg) Mâncare
din sânge (de vită, de porc etc.) și bucățele de carne, cu sare și oțet, îngroșată cu făină (de
porumb) sau fărâmituri de pâine. [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 218

borodắu sn [At: BUGNARIU, N. / Pl: ~daie / E: nct] (Reg) Cuptor din cărămizi. [sursa:
MDA2 (2010)
BOTẮU, botăie, s. n. (Reg.) botắŭ n., pl. ăĭe. (d. botă 2). Nord. Bîtă. [sursa: Scriban (1939)
budalắŭ n., pl. aĭe (rudă cu budăĭ). Est. Buduroĭ, [Scriban / budalắu sn [At: H XII, 386 / V:
~dăl~ / Pl: ~laie / E: ns cf budăi] (Reg) Putinei folosit la bătut untul Si: budereu. [sursa:
MDA2 (2010)
buturắu sn [At: JAHRESBER. I. II, 314 / V: ~tulắu, ~tuléu / Pl: ~ăie / E: cf butură] 1 Țeavă
de lemn Cf buduroi. 2 (Îf butulău) Ghizdeiul fântânii. 3 Fântână aflată pe hotar.[ sursa:
MDA2 (2010)
căcălắu sn [At: ISPIRESCU, L. 372 / Pl: ~láie / E: căca + -ălău] 1 Scârnă multă (în cantități
mari, cum este îngrămădită în closete). 2 Cantitate mare de lucruri proaste, nefolositoare. 3
Grămadă mare.[sursa: MDA2 (2010)
CEATLẮU, ceatlaie, s. n.. [Var.: cetlắu s. n. [Sil. cea-tlău] / ceatlắŭ și (Ret.) ceaclắŭ n., pl.
ắĭe / cearlăŭ. [Scriban] ceadlắu sn vz ceatlău / ceatlắu (reg.) (cea-tlău) s. n., art. ceatlắul; pl.
ceatláie/ceatlắie [sursa: DOOM 2 (2005) / / ceatlău sn [At: LET. I, 28/26 / V: ~acl~, ~adl~,
~agl~, ~arl~, cegl~, cerl~, cesl~, cet~, ciorlan, ciori~ / Pl: ~laie, ~leie și ~lăe / E: mg csatló]
(Reg) 1 Obiect cu care se cetluiește ceva. / ceatlắŭ și (Ret.) ceaclắŭ n., pl. ắĭe / . Variantă:
cetlắu s. n. / ceglắu sn vz ceatlău / cearlắu sn/ cerlắu / ciorlắu sn / ceslắu
cepălắu sn [At: CHEST. VIII, 79/34 / Pl: ~láie / E: ceapă] Mâncare preparată din ceapă.[
sursa: MDA2 (2010)
cercalắu sn vz țărcălan [ sursa: MDA2 (2010) ărcălam1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie
79v/8 / V: ~an (Pl: țărcălane), ~calan, ~cul~, țarcal~, țarcalan, țercălan, țercalan, țir~, țircal~,
țâr~, țârcal~, țârcalom, țircălan (Pl: țircălane), țur~ (Pl: țurcălame), ~lău, țircălău, țircalău,
țârcălău, cercalău, cercălan, circălan, cercălău (Pl: cercălaie) cercalău / Pl: ~uri / E: mg
cirkalom]
chiclắu sn [At: PAMFILE, J. III / Pl: ~láie / E: chiclă + -ău] Chiclă2 [sursa: MDA2 (2010)
chiralău sn [At: DA / Pl: ~láie / E: mg kerülö] (Mgm; reg) Țarc.[ sursa: MDA2 (2010)
chișărắu sn [At: ANON. CAR./ V: chișer~ / Pl: ~ráie / E: mg kaserü] 1 (Bot; Ban) Ceapă de
primăvară [sursa: MDA2 (2010)
chisătắu sn [At: DA ms / Pl: ~táie / E: nct] (Reg) Vas mic de lemn în care se pisează
usturoiul. [sursa: MDA2 (2010)
chișcắu sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~cáie / E: ns cf chișcă] (Reg) Bășică pentru păstrat tutunul.
[sursa: MDA2 (2010
ciocărắu sn [At: DA / Pl: ~ráie / E: bg чорук + -ău] (Reg) Ciolan.[ sursa: MDA2 (2010)
ciocârlắu sn [At: H XVII, 7 / Pl: â~láie / E: nct] (Reg) 1 Deal. 2 Munte. 3 Pătul de nuiele
împletite, așezat pe o roată de car și lărgit progresiv. [sursa: MDA2 (2010)
ciuclău sn [At: PAȘCA, GL. 19 / Pl: ~laie / E: mg csukló] (Reg) 1 Par cu care se întinde
lanțul pentru a strânge lemnele pe car. 2 Încheietură a mâinii. [sursa: MDA2 (2010)
clățắŭ n., pl. ăĭe (ung.) Arg. Ml. Cîrd (de oĭ, de porcĭ). [sursa: Scriban (1939
clețắu sn [At: CHEST. V, 18/86 / Pl: ~aie / E: nct] (Reg) Grup mic de oi. [ sursa: MDA2
(2010)
cocîrțắŭ n., pl. inuz. ăĭe (d. cocîrță). Olt. Ban. Zăbic. [sursa: Scriban
copârtău, copârtáie, s.n. (reg.) cuțitoaie cu care se rad pieile de păr. [sursa: DAR (2002)
copăstắu sn [At: LIUBA-IANA, M. 123 / Pl: ~táie / E: mg koppaszto] (Ban; mgm) Cuțitoaie.
[sursa: MDA2 (2010)
cordârlắu sn [At: DA ms / Pl: ~láie / E: cordar] (Reg) Cordar (3). [sursa: MDA2 (2010)
cosalắu sn [At: T. PAPAHAGI, H. / Pl: ~săláie / E: mg kaszáló] (Reg) 1 Loc destinat
cositului Si: făneață. 2 Loc unde pasc oile Si: imaș. [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 219

cosărău, cosăráie, s.n. (reg.) capătul căpriorului de sub streașină.[ sursa: DAR (2002)
crăcălău sn [At: DA ms / Pl: ~laie / E: crac + -ălău] (Reg) Furcă cu două coarne pe care se
fixează sita. [sursa: MDA2 (2010)
crampắu sn [At: PAMFILE, J. C. 158 / Pl: ~paie / E: nct] (Reg) Târnăcop. [sursa: MDA2
(2010)
crestắu, crestaie, sn [At: CHEST. IV, 67 / Pl: ~taie / E: creastă + -ău] (Reg) 1 Crestălău. 2
Întindere de apă. 3 Lac pe vârful unui munte. // crestălău sn [At: PĂCALĂ, M. R. 453 / Pl:
~lăi / E: cresta + -ălău] (Reg) Instrument constând dintr-un lemn cilindric crestat, pentru
sfărâmarea brânzei la stână Si: (reg) creastă (24), crestău (1), crestez (1), răvar. [sursa: MDA2
(2010) (eu – probabil ‘’crestălaie’’.)
[Notă – eu consider că variantá ‘’crestălău’ ar avea forma de plural ‘’CRESTĂLAIE’’]
culegău sn [At: MOLIN, V. T. 29 / Pl: ~gaie / E: culege + -ău] (Tip) Culegar. [sursa: MDA2
(2010)
cusurău1 sn [At: CABA, SĂL., ap. DA / Pl: ~raie / E: cosor + -ău] (Reg) Cuțit (mare) de
tâlhar. [sursa: MDA2 (2010)
dâmbắu sn [At: T. PAPAHAGI, M. 218 / Pl: ~ắie / E: dâmb + -ău] (Mar) 1-3 Dâmban (1-3).
[sursa: MDA2 (2010)
daralắu sn [At: LEXIC REG. 69 / Pl: dărăláie / E: mg darálé] 1 (Reg) Râșniță. 2 (Trs)
Daralaș. 3 (Reg) Teasc (pentru stors strugurii). [sursa: MDA2 (2010)
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. //
dudắu (pop.) s. n., [Sil. du-dău] art. dudắul; pl. dudáie [At: DOSOFTEI, V. S. ap. TDRG / V:
~dac, ~dăi, ~deu sn, ~daie, ~dauă sf / Pl: ~daie, ~dăie, ~deie, ~ri / pl. dudăĭe/ E: ns cf mg
dudva] 1 (Bot; pop) Cucută dudac dudae dudeu dudăi / dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl.
dudáie [sursa: DOOM 2 (2005) / dúdăŭ n. pl. ăĭe [Scriban]
durắu sn [At: SADOVEANU, O. XX, 309 / Pl: ~ắie / E: durăi + -ău] 1 Zgomot al unei ape
repezi, de munte. 2 (Ccr) Cascadă (1). [sursa: MDA2 (2010)
durduzắu sn [At: DLR ms / Pl: ~ắie / E: nct] 1 Măciucă prevăzută cu cuie de fier. 2 Durdur
(2)
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; / făgădắŭ (Trans.) și fogădắŭ (Maram.) n., pl. ăĭe /
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie [sursa: DOOM 2 (2005) / făgădắŭ (Trans.) și
fogădắŭ (Maram.) n., pl. ăĭe (ung. fogadó, han). Cîrcĭumă.[sursa: Scriban (1939) fogodău sn
vz făgădău / FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă.
FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. [Var.: (1) ferestrắu, fierăstrắu, herăstrắu s. n.] / ferăstrău sn
[At: VARLAAM, C. 283/1 / V: -restreu, ~res~, fir~, fier~, fieres~, heres~, her~, ~resteu,
~restău, ~tău, fieresteu, hieresteu, hiristeu, herăstău, herestău, (reg) firisău, firiseu, feresău,
fierăsău, hirisău, hereseu, (reg) forostău, forăstău / Pl: ~traie, (rar) ~treie / E: firiz + -ău
(contaminat cu fereastră sau ferestrui)] 1 Unealtă / ferestrău /firăstrău / herăsău / flerăsău /
FIERĂSTRẮU, fierăstraie, s. n
fîrgắŭ n., pl. ăĭe [Scriban]
fistău sn [At: LB / Pl: ~taie / E: ger Fäustel] (Trs) Ciocan mare cu care se sparg bolovanii de
piatră. [sursa: MDA2 (2010)
fordulău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~laie / E: mg fordulό] (Reg) Parte de hotar Si: călcătură.
[sursa: MDA2 (2010)
forgătău sn [At: CHEST. II, 164 / V: ~gat~ / Pl: ~taie / E: mg forgat-tyύ] (Reg) 1 Clanță. 2
Mâner. [sursa: MDA2 (2010) / forgatău sn vz forgătău
foșălău sn [At: DAMÉ, T. 139 / V: fușal~, fuș~ / Pl: ~ăie, ~laie / E: nct] (Buc; Mol)
Dispozitiv dințat pentru scărmănat lâna sau cânepa. [sursa: MDA2 (2010)
foșalắu, foșalăi, (foșălău), s.m. – (reg.) Pieptene cu dinți / foșalắu, foșalăi, (foșălău), s.m /
fușălău sm vz foșălău [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 220

fumăgău sn [At: DA / Pl: ~gaie / E: fumega + -ău] (Reg) Fumărie.[sursa: MDA2 (2010)
furchitău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~taie / E: nct] (Reg) 1-2 Drug (sau furcă) de lemn
adăugat(ă) la capetele căruței (ca două brațe ridicate) pentru a se putea încărca lemne mai
lungi sau mai multe. [sursa: MDA2 (2010)
GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare) //gealắu (reg.) (gea-) s. n., art. gealắul; pl.
gealắie/gealắuri [sursa: DOOM 2 (2005) // gealău2 sn [At: DAMÉ, T. 115 / V: ~gealou,
gelău, ghelău, ghilău, ghileu, ghiulău, jalău / Pl: ~ăie, -ri / E: mg gyaló] Rindea (mare).[
sursa: MDA2 (2010) // gealắŭ n., pl. ăĭe (ung. gyalu). Nord. Rîndea. – În Trans. și gilăŭ, jilăŭ,
ghilăŭ, ghelăŭ.[Scriban] Var. gelău, gileu, (Trans.) ghi(u)leu. Mag. gyaló (Cihac,] - ghilău
gealău gealou gelău jalău / Var. gelău, gileu, (Trans.) ghi(u)leu. / gealắu (-uri), s. n / gealắŭ
n., pl. ăĭe (ung. gyalu) / ghilău sn vz gealău2 / gilăŭ, jilăŭ, ghilăŭ, ghelăŭ. / - jilău sn [At: H
XVIII, 104 / Pl: ? / E: nct] (Teh) Rindea. / jilắu, jilauă, s.n
gîldắŭ n., pl. aĭe, și gîldoc n., pl. oace// cîldău// gâldắu, gâldáie, s.n. (reg.) groapă plină de
apă; băltoacă.[sursa: DAR (2002)
gozărău sn [At: MUSCEL, 37 / Pl: ~raie / E: gozar + -ău] (Reg) 1 Resturi nefolositoare. 2
(Pgn) Gunoi. 3 Murdărie.[ sursa: MDA2 (2010)
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag - hădărắu (reg.) s. n., art. hădărắul; pl. hădăráie [sursa:
DOOM 2 (2005) / hădărău sn [At: KLEIN, D. 91/ Pl: ~raie / E: mg hadarό] 1-2 Hădărag (1,
3). 3 (Olt) Jujeu. 4 (Fig) Blendănău. [sursa: MDA2 / odărău[1] sn vz hădărău / și hădărăŭ, pl.
ăĭe. /
HALẮU, halăie, s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din magh. háló. [sursa: DEX '09 (2009)
halắu (reg.) s. n., art. halắul; pl. halắie [sursa: DOOM 2 (2005)halău2 sn [At: LB / V: hăl~ /
Pl: ~laie / halắŭ n., pl. ăĭe (ung. hálo, rețea, plasă. V. poclăŭ). Vest. Suc. Tîrboc. Crîsnic,
leșnic. – În Dîmb. hălăŭ, în Olt. și alăŭ și (după sîrb. alov și alóv, pl. -oáve. Cp. cu acăŭ,
acov. V. valăŭ. [sursa: Scriban / halắŭ n., pl. ăĭe (ung. hálo, rețea, plasă. V. poclăŭ). Vest.
Suc. Tîrboc. Crîsnic, leșnic. – În Dîmb. hălăŭ, în Olt. și alăŭ și (după sîrb. alov și alóv, pl. -
oáve. Cp. cu acăŭ, acov. V. valăŭ. [sursa: Scriban
HALĂU2 s. n. (Reg.) Troacă. – V. vălău.
hamfău sn [At: GHEȚIE, R. M. / V: ~flău / Pl: ~ăie / E: mg hémfa] (Reg) 1 Lemn (sau
răscruce) Si: (reg) chișafău, drepșenie, logău, orcie.[ sursa: MDA2 (2010)
HÂNȚẮU, hânțaie, s. n. (Pop.) Bancă cu clește de fixare, asemănătoare cu scăunoaia, pe
care rotarul fixează bucățile de lemn din care face spițele. – Et. nec. [sursa: DEX '09 (2009)
hânțắu (pop.) s. n., art. hânțắul; pl. hânțáie [sursa: DOOM 2 (2005)
HÂNȚĂU, hânțăuri, s. n. Unealtă a rotarului servind la fixarea bucăților de lemn din care se
fac spițele. [sursa: DLRM (1958)
hănțău sn [At: DAMÉ, T. 43 / Pl: ~ri / E: ns cf hănțui] Scăunoaie a rotarului în care se
înțepenesc spițele Si: scaun-de-spițe. [sursa: MDA2 (2010)
HÂRDẮU, hârdaie, s. n. hârdău sn [At: POLIZU / V: (înv) ~dai, hăr~, (îvr) hurdai, hur~,
hurdoi / Pl: ~daie / hîrdắŭ (vest) și hordắŭ / hîrdău – hîrdaie
HÂRTẮU, hârtaie, s. n. (Reg.) Bucată lungă de pământ. – Hart[an] + suf. -ău. [sursa: DEX
'09 (2009)
harhalău sn [At: DA ms / Pl: ~ăie / E: nct] (Reg) Guturai. [sursa: MDA2 (2010
hățău sn [At: CIAUȘANU, GL. / Pl: ~țaie / E: cf hățaș2] (Reg) 1 Loc pe unde se prăvălesc la
vale lemnele tăiate în pădurea de munte. 2 Urmă lăsată de prăvălirea lemnelor. 3 (Îe) A lua la
~ A certa. [ sursa: MDA2 (2010)
hohlău sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~laie / E: nct] (Reg) Cui de lemn la tânjală. [sursa: MDA2
(2010)
horjău sn [At: CHEST. II, 239/237 / Pl: ~ăie / E: horj1 + -ău] (Reg) Horj1 (1).[sursa: MDA2
(2010)
 P a g e | 221

hustucău sn [At: ȘEZ. VII, 187 / Pl: ~ăie / E: cf mg hosszukό „lunguieț”] (Reg) Putinei în
care se alege untul. [sursa: MDA2 (2010)
ilistău sn [At: KLEIN, D. 123 / V: ilăs~, ilăstrău / Pl: ~ăie / E: mg élesztő] (Mgm; Trs) 1
Drojdie. 2 Aluat. 3 (Bot) Hamei (Humulus lupulus). [sursa: MDA2 (2010)
îmblău sn [At: I. GOLESCU, C. I, ap. DA ms / S și: înb~ / Pl: ~ăie / E: cf îmblăciu] (Reg;
rar) Bici cu care se bate grâul pentru a se scoate boabele Si: îmblăciu (1). [sursa: MDA2
(2010)
iștálău (-aie), s. n. – Grajd. Mag. istálló (DAR), care pare să provină din it. stalla. [sursa:
DER (1958-1966) iștăloage sfp vz iștalău [sursa: MDA2 (2010) / iștalău sn [At: CABA, SĂL.
/ V: ~ăloage sfp / Pl: ~tălaie / E: mg istálló] (Mgî; Trs) Grajd pentru cai.[sursa: MDA2
(2010)
jarcalău sn [At: ȘEZ. V, 103 / Pl: ~laie / E: jarcă + -lău] (Reg) Cojoc făcut din piei de proastă
calitate. [sursa: MDA2 (2010)
jașcắu și rașcắu n., pl. aĭe (ung. zsacske și zacksó). Trans. Pungă de pele p. tutun. [sursa:
Scriban (1939) / jașcău sn [At: PAMFILE, I. C. 50/34 / V: jascău, jăș~, jea~, jeș~ / Pl: ~caie,
~cane / E: mg zsácskó] (Reg; mgm) 1 Săculeț de piele în care se păstrează tutunul sau banii.
[sursa: MDA2 (2010) / jașcắu și rașcắu n., pl. aĭe (ung. zsacske și zacksó). Trans. Pungă de
pele p. tutun.[sursa: Scriban
jinău sn [At: LB / Pl: ~naie / E: mg gyanu] (Trs) Bănuială. [sursa: MDA2 (2010
jintălău sn [At: PRECUP, P. 14/29 / V: gi~, jân~, ~taleu, gintălău/ Pl: ~laie / E: jintui + -
ălău] (Trs) 1 Lemn lung cu un cerc la un capăt, folosit de ciobani pentru a bate laptele
închegat. 2 Disc de lemn, cu o coadă la centru, folosit la bătutul laptelui din putină. [sursa:
MDA2 (2010) - jintắlăŭ n., pl. ăĭe (d. jintuĭesc). V. fercheteŭ. [sursa: Scriban (1939)
jirău sn [At: TOMESCU, GL. / Pl: ~raie / E: nct] (Reg) 1 Șuvoi de apă. 2 Râpă plină cu
pietre și cioturi de arbori aduse de șuvoi. [sursa: MDA2 (2010)
jirlău sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: jarnău, jâr~ / Pl: ~laie / E: ns cf șirlău] (Reg) 1 Torent.
2 Râpă foarte lungă cu malurile acoperite de iarbă. 3 Canal pentru scurgerea apei. [sursa:
MDA2 (2010) jirlău n. șiroiu, apărie. [V. șirlău], jârlău sn vz jirlău
LĂRMĂLẮU, lărmălaie, s. n. (Pop.) Hărmălaie / [At: AGÂRBICEANU, L. T. 176 / E:
larmă + -ălău] (Rar) Larmă mare însoțită de ceartă, de scandal. [sursa: MDA2 (2010)
lărmălắu (pop.) s. n., art. lărmălắul; pl. lărmăláie [sursa: DOOM 2 (2005) /
lopitău sn [At: DR. II, 901 / V: lep~, ~păt~, ~pet~ / Pl: ~tae și ~taie / E: mg lapitó , lapittó] 1
(Trs) Obiect de lemn tare, șlefuit, de diferite forme, pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă
zarzavaturile etc. Si: fund (5), (pop) cârpător. 2 (Trs) Lopetariță (1). 3 (Reg) Lopată (10) pe
care se pune aluatul pentru a fi băgat în cuptor. [sursa: MDA2 (2010) lopătău , lopetău;
lugzắŭ n., pl. ăĭe orĭ aĭe [Scriban] =leşie / lugzău sn [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: mg lugsó]
(Trs) 1 Vas de lemn în care se spală rufele cu leșie Si: (reg) balie, obod, odobaie, zolniță. 2
Leșie. [sursa: MDA2 (2010)
MĂCẮU, măcaie, s. n. (Reg.) Băț, ciomag. – Comp. magh. mákó.[sursa: DLRM (1958) /
măcắŭ n., pl. ăĭe (cp. cu moacă [Scriban] măcău1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: mac~,
~cau, mănc~, mâncău / Pl: ~cauă, (6) ~căi / E: mg mankó] 1 sn (Trs; Mar) Bâtă / sn (Trs; îf
măncău) [sursa: MDA2 (2010)
MĂNGĂLẮU sn. (pl.) măngălaie / Variante: mangalău (Pl: mangalauă), man~, mangarl~,
~gărl~, ~gul~, mângal~, mân~ (Pl: mângalauă) / Pl: ~laie / E: mg mángolό] - MĂNGĂLẮU,
măngălaie, s. n / măngălău sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXI, 415 / V: mangalău (Pl:
mangalauă), man~, mangarl~, ~gărl~, ~gul~, mângal~, mân~ (Pl: mângalauă) / Pl: ~laie / E:
mg mángolό] 1 (mânjălău / mângălău sn vz măngălău /MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n /
măngărlău sn vz măngălău / măngălău sn [5 (Reg; îf măngălău) Mistrie. 6
 P a g e | 222

(Reg) Organ genital al calului. [sursa: MDA2 (2010) - măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul;
pl. măngăláie [sursa: DOOM 2 (2005) / mânjălău1 sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~laie / E:
mângâlău, pad mânji] (Reg) Măngălău (1).[sursa: MDA2 (2010)
mățălău sn [At: CHEST. IV, 128/808 / Pl: ~laie / E: maț + -ălău] 1 (Reg) Loc de arătură lung
și îngust. 2 (Trs) Fir de urzeală care n-a avut loc să treacă prin ițe și prin spată.[ sursa: MDA2
măzdăgău / Pl: (1-2) ~caie, (3) ~căi / E: mesteca2 + -ău] 1 sn (Pop)[ sursa: MDA2 (2010)
MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. / mestecău s. n., art. mestecăul; pl. mestecáie
[sursa: Ortografic (2002) / mestecắŭ n., pl. ăĭe [Scriban
mestecălău sn [At: CHEST. VIII, 15/2 / Pl: ~laie / E: mestecă2 + -ălău] (Trs; Ban) Făcăleț
pentru mestecat mămăliga Si: (reg) mestecar, mestelnic. [sursa: MDA2 (2010)
morândău [At: CADE / V: molâ~ / Pl: ~daie, ~dăie / E: ns cf morânci, morânceală] 1 sn
(Olt) Pastă obținută prin mestecarea sau frământarea unei materii. 2 sn Bol alimentar foarte
mare. 3 sn (Trs) Plăcintă preparată din mălai și brânză. 4 sn (Dep) Aluat care nu s-a copt
bine. 5 sm (Olt) Om mare, leneș și prost. [sursa: MDA2 (2010) / morîndắŭ n., pl. ăĭe și aĭe
(ung.?). Olt. Mîncare proastă, tăvăragă. [sursa: Scriban]
năcrăvălău sn [At: LEX. MARS. 116 / V: necraval~, nec~ / Pl: ~laie / E: mg nyakravaló]
(Trs; mgm) 1 Legătură de gât. 2 (Spc) Fular. 3 Cravată. [sursa: MDA2 (2010) necravalău sn /
necrăvălău sn / năcrăvălắu, năcrăvăláie, s.n. (reg.)
nănău – (pl.) nănaie – (=nas)
padău sn [At: GLOSAR REG. / Pl: pădaie[1] / E: padoc css] (Reg) Ocol pentru vite;
pălălắu adj., s.n. 1. (adj.) înalt și subțire. 2. (s.n.) prăjină groasă. pălălău2, ~ăie[1] a vz bălălău
/ pălălău2, ~ăie[1] adj. vz bălălău
palțău sn [At: LB / V: ~țauă sf, păl~ ,pălțău sn / Pl: ~ăie / E: mg pálca] 1 (Trs) Par1 (1). 2
(Trs) Nuia. 3 (Trs) Băț. 4 (Trs) Lambă la crucea căruței. 5 (Reg) Băț din interiorul știubeiului,
pe care albinele își construiesc faguri Si: (reg) pretce. 6 (Trs) Băț împodobit cu funde de
diferite culori, folosit de staroste la nunți. 7 (Reg) Cheie de fier cu care se desfac șuruburile la
căruță. [sursa: MDA2 (2010)
părăclău sn [At: KLEIN, D. 150 / Pl: ~laie / E: ns cf păpăcli] (Trs) Ciocan pentru spart piatră.
[sursa: MDA2 (2010)
păscălău2 sn [At: DR. IV, 1081 / V: pascal~, pas~ / Pl: ~aie, (reg) ~auă / E: paște3 + -ălău cf
cosălău] (Trs; Mar) Pășune (1). [sursa: MDA2 (2010)
pirgău sn [At: ARH. FOLK. VII, 70 / Pl: ~aie / E: mg pergö] (Trs) Clopoțel care se atârnă la
gâtul vitelor Si: talangă, (reg) pirgălău. [sursa: MDA2 (2010) / pirgắu, pirgáie, s.n.
pirgălău, pirgăláie, s.n. // pirgălău sn [At: CONV. LIT. XX, 1105 / PI: ~aie / E: ctm pirgău +
zurgălău] (Trs) Pirgău. [sursa: MDA2 (2010) pirgălău, pirgăláie, s.n. (reg.) pirgău;
pisălău sn [At: PASCU, S. 417 / Pl: ~laie / E: pisa + -ălău] (Reg) 1 Pisălog (1). 2 (Bot) Mei
(Panicum miliaceum). [sursa: MDA2 (2010) pisălău, pisăláie, s.n. (reg.) 1. pisălog. 2. mei.
pliscău sn [At: CHEST. IV, 91/89/ Pl: ~căie / E: plisc1 + -ău] (Reg) Deal nu prea înalt, de
forma unei căciuli.[sursa: MDA2 (2010) / pliscău, pliscăie, s.n. (reg.) deal
poclău sn [At: ANTIPA, F. I. 131 / V: (reg) plocău, ~lau, polcău[1], ~leu / Pl: ~ăie / E: nct]
Unealtă de pescuit //poclắu (po-clău) s. n., art. poclắul; pl. poclắie [sursa: DOOM 2 (2005) //
Var. - plocău poclau pocleu polcău. / POCLẮU, poclăie, s. n. / /
popârnău sn [At: DDRF / Pl: ~naie / E: ns cf copârșeu] (Trs) Sicriu. [sursa: MDA2 (2010)
porozău sn [At: KLEIN, D. 408 / V: (reg 1) părăzel, ~raziu, purăz~ / Pl: (1) ~ri, (3) ~zaie,
~zauă / E: mg porzó] 1 (Trs) Nisip fin. 2 (Trs; pex) Praf sau cenușă care se presară pe
scrisorile proaspăt scrise, spre a absorbi cerneala. 3 (Trs; îf poraziu) Nisip fin din albia și de
pe malul râurilor, care, amestecat cu var, se folosește la spoit. 4 (Reg) Palmă1 din nuiele de
alun. [sursa: MDA2 (2010) paraziu sn / purăzău
prundălău sn [At: DLR / Pl: ~laie / E: prund + -ălău] (Reg) Gunoi vegetal. [MDA2 (2010)
 P a g e | 223

șaitău1 sn [At: KLEIN, D. 423 / V: (reg) săi~, șatău, șăit (A: nct / Pl: ~uri) șăi~, șâi~, șei~,
șitău / Pl: ~taie, (reg) ~tăie, ~tauă, șăitaie, șăitauă, șeitauă / E: mg sajtó] 1 (Trs; Ban)
Teasc. 2 (Reg; prc; îf șitău) Coș al teascului în care se storc strugurii. 3 (Reg; pex; îf șeitău)
Cramă (2). 4 (Ban; Trs; prc) Șurub care servește ca ax al teascului. 5 (Ban; Trs; pan)
Menghină. 6 (Ban; Buc; pan) Banc de tâmplărie. 7 (Ban; Trs; pan) Vârtej de strâns doagele. 8
(Trs; Ban; pan) Cric2. 9 (Ban; Trs; pan) Canea. 10 (Ban; Trs; pan) Burghiu (1). 11 (Trs; îf
șeitău) Unealtă cu care se presează varza în putină. 12 (Reg) Bucată de lemn cu care se
împiedică carul. [sursa: MDA2 (2010) / șitău sn vz șaitău1 șatău sn vz șaitău1
șaitău2 s [At: TDRG / Pl: ? / E: ns cf ger Scheit] (Trs) Ferăstrău cu care se taie buștenii
pentru a obține scânduri. [sursa: MDA2 (2010 ]
șeștărău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~raie / E: ns cf șiștar2] (Reg; gmț; mpl) Picior lung.
[sursa: MDA2 (2010) / șestărắu, șestăráie, s.n. (reg.; mai ales la pl.) picior lung; lungane.
[sursa: DAR (2002)
șenătău1 sn [At: MOLDOVAN, Ț. N. 245 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Manșetă la anumite modele
de ie, de obicei împodobită cu cusături din fir. [sursa: MDA2 (2010) șenătău1, șenătáie, s.n.
șenătău2 sn [At: LEXIC REG. II, 117 / Pl: ~taie / E: nct] (Reg) Șir (1) de cartofi scoși din
pământ și lăsați pe ogor. [sursa: MDA2 (2010)
șimitău sn [At: H XVII, 63 / V: (reg) șum~ / Pl: -ăie / E: mg simító] 1 (Trs; Ban) Drișcă (1).
2 (Trs) Mistrie (de lemn). [sursa: MDA2 (2010)
SINĂLẮU, sinălaie, s. n. (Reg.) Cuțit gros //sinălău sn [At: POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V.
M. 68 / V: (reg) ~nal~ / Pl: ~laie, (rar) ~ăie / E: mg színelö] (Ban; Trs) Cuțit de tăbăcărie
pentru răzuirea pieilor Si: cuțitoaie (1), mezdrea. [sursa: MDA2 (2010) (Regional; și în forma
sinăleu)
șirlău [At: CANTEMIR, IST. 77 / V: (îrg) ji~, (reg) șar~, șur~, (îvr) ~Iau sn / Pl: ~laie, (înv)
~ri / E: pbl fo cf șirloi1] (Reg) 1-2 sn Șuvoi1 (1-2). 3 sn (Pex) Făgaș săpat de șuvoaie1 (1) Si:
(reg) șiroi1 (4), șuvoi1 (9). 4 sn (îf șurlău) Urmă lăsată de roțile carului. 5-6 av, sn (Adesea
prin exagerare) (în formă de) șiroi1 (5). [sursa: MDA2 (2010) sinăléu s. n. sinălău sn.
tălălău (larmă) s. n., art. tălălăul; pl. tălăláie [sursa: Ortografic (2002) / Tălălău, tălălaie, sn
[At: CADE / V: (reg) tărărău, tol~ / Pl: ~laie / E: tălălăi1 + -ău] (Reg) Tărăboi (1).
TĂLĂLẮU2 s. n. Zgomot, larmă, tărăboi. ‘’Niște cătane făceau un tălălău, de se auzea din
drum’’
TĂMBĂLẮU, tămbălaie, s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu
muzică și dans) - ‘’la nunta lui fu un mare tâmbălău’’ ISP. [ Săineanu ] =tâmbălău n. gălăgie:
/ tămbălău tămbălắu (fam.) s. n., art. tămbălắul / TĂMBĂLẮU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie;
Tîmbălău, tîmbălaie s.n.
tâmbărău sn vz tomberon sn [At: BUL. FIL. XIV, 112 / V: (fer) tămbărău, tâmbărău,
tumbărău (Pl: tîmbăraie) / Pl: ~oane / E: fr tombereau]
TÂNJĂLẮU, tânjălaie, s. n. Tânjală. – Din tânjală + suf. -ăl-ău.
ȚÂRẮU, țâráie, s. n. - țârắu (reg.) s. n., art. țârắul; pl. țâráie - [ / V: ți~ / Pl: ~raie / E: țâr2 + -
ău] (Reg) 1-2 Izvor (a cărui apă este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă) Si: șipot, țip2
(1), țâr2 (7), țuroi (1), țurțur - (Reg.) Scoc pe care se scurge apa unui izvor; p. ext. izvor,
șipot, pârâu mic. – Din țâr1 (interjecție) + suf. -ău. //țirău sn vz țârău // țârắu (reg.) s. n., (Var.
ţirău] art. țârắul; pl. țâráie / țârău sn [At: KLEIN, D. 442 / V: țirău sn, ți~ / Pl: ~raie / E: țâr2
+ -ău] (Reg) 1-2). [sursa: MDA2 (2010)
țărcădău sn [At: STOIAN, PĂST. 49 / V: țer~, țâr~ (Pl: ~daie) / / E: țarc cf țărcălău2] (Reg)
1 Țarc (Îf țercădău) Colibă unde stau ciobanii. 5 (Pan) Cușcă (1). 6 (Îf țârcădău) Corlată care
se pune deasupra loitrelor pentru căratul păioaselor Si: (reg) țărcălău (4).[sursa: MDA2
(2010)
tașmău sn [At: DDRF / V: (reg) tajm~ / Pl: ~ăie / E: nct] (Reg) Ciomag (1). [MDA2 (2010)
 P a g e | 224

tău2 sn [At: PSALT. HUR. 86v/2 / V: (reg) tăoaie, (reg) tâu, tou / Pl: ~ri, (îvr) ~re, (reg) tăie,
tauă / E: mg tό] 1 (Trs) Lac. / TĂU, tắuri, s. n. / ] tău3 (reg.) s. n., art. tắul; pl. tắuri / / tâu sn
vz tău
teglăzău sn [At: KLEIN, D. 437 / V: teclăzău sn (reg) picl~, pig~, tecl~, ~laz~, ~zeu, ~lezeu,
~ticlaz~, ticlăsău, ticl~, tiglaz~, tiglăzau, tig~ / Pl: ~zaie, ~zauă / E: mg téglázó cf ger Bügel,
rom piglais, piglu] (Trs; Mar) Fier de călcat. [sursa: MDA2 (2010)
tĭusắŭ și tis- n., pl. ăĭe (ung. tüszö). Trans. P. P. Chimir. [sursa: Scriban (1939) - tinsắu,
tinsáie, s.n. (reg.) chimir. [sursa: DAR (2002)
traglău sn [At: SFC VI, 119 / Pl: ~ăie / E: tragă1] (Buc) Sanie cu care se transportă fânul,
gunoiul etc.[ sursa: MDA2 (2010)
urlău sn [At: CADE / V: hu~ / Pl: (reg; rar) ~ri, ~laie / E: urlui + -ău] (Ban; Trs) Urluială (2).
[sursa: MDA2 (2010)
văitău sn [At: CADE / V: voi~ / Pl: ~taie, ~tăie / E: ns cf mg vajtó, „coș pentru pâine”] (Trs)
Măsură (de aproximativ 2 litri) cu care se ia vama la moară Vz mertic, otic, șinic. [sursa:
MDA2 (2010) / VĂITẮU, văitaie, s. n / pl. -aie, -ăie. și voitău s.n./
vâjălău sn [At: CHEST. IV 52/172c / Pl: ~laie / E: vâj1 + -ălău] (Reg) Vuiet produs de o apă
curgătoare. [sursa: MDA2 (2010)
vâjgălău sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~laie / E: ns cf vâj1, vâjâi + -ălău] 1 (Mol) Vijelie (cu
ploaie sau cu ninsoare). 2 (Reg) Șanț săpat într-o holdă pentru scurgerea apei.[ sursa: MDA2
(2010) / vâjgălắu, vâjgăláie, s.n. (reg.) vijelie. [sursa: DAR (2002) văjgălău sn vz vâjgălău
vâjgărău sn [At: H III, 486 / E: vâj1 sau vâjgăraie css] (Reg) Vânt de iarnă. [sursa: MDA2
(2010)
vălău sn. [At: KLEIN, D. 453 / V: valău (Pl: valăie, valaie, valeie, văleie, valauă, vălauă,
valăuri), halău (Pl: halaie, halăie, halauă), hălău (Pl: hălauă) / Pl: vălaie, vălăie, văleie,
valaie, valeie, vălauă, vălăuri / E: mg vályú (dal válu, vállu, válló)] 1 (Reg) Jgheab [sursa:
MDA2 (2010) valău hălău //pl. vălaie, vălăie. și halău s.n. /valắu, valăuri, (halău), s.n. –
(reg.) vălău valău hălău;
valtău sn [At: ALR SN III h 873 / V: ~tou, văl~ (Pl și: ~ăie) / Pl: ~tauă, ~ăie / E: mg váltó]
(Trs) 1 Macaz. 2 Cambie. [sursa: MDA2 (2010)
vîjgălắŭ n., pl. ăĭe (aspect ung. Poate fi rudă cu vîjîĭ, ca și cu vîjgăŭ). Cov. Vijălie (cu ploaĭe
saŭ cu viscol). [sursa: Scriban (1939)/ vâjgălắu, vâjgăláie, s.n. (reg.) vijelie.
vinău s vz jinău sn [At: LB / Pl: ~naie / E: mg gyanu] (Trs) Bănuială;
voșolău sn [At: KLEIN, D. 163 / V: (reg) joforl~, vașal~, vășal~, vășăl~, voșal~, ~olan,
~orlan, ~orl~ (Pl: ~orlaie), ~șul~ / Pl: ~lauă / E: mg vasaló] (Trs) 1 Fier de călcat. 2 (Îf
vașalău) Ferecătură (de fier). [sursa: MDA2 (2010)
zăcălău sn [At: SFC VI, 119 / Pl: ~laie / E: zac (pzi a lui zăcea) + -ălău] (Reg) 1-2 Zăcător
(22-23). [sursa: MDA2 (2010)
==Unele substantive neutre terminate la singular în ‘’-ău’’au variante de tip T 2 -6 terminate
la singular în diftongul ‘’-eu’’, şi apar cu forma de plural a variantei ‘’-e-ie’’[6.1.2.6.a]
copârșắu sn [At: ANON. CAR. /Variantă – copîrşeu / V: ~păr~, ~șéu, ~părșéu, ~șíu, ~pri~,
~pâș~, ~șáuă / Pl: ~șée și ~șáe, ~șáie, ~șéie, ~șáuă / E: mg koporso] (Trs; mgm) 1 Sicriu. 2
(Îe) Fi-ți-ar puica peste ~ Vedea-te-aș mort! [sursa: MDA2 (2010) / copâșắu sn vz copârșău /
copărșắu sn vz copârșău copîrșắŭ n., pl. ăĭe (ung. koporsó). Trans. Secriŭ. [sursa: Scriban
(1939) / / copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie [sursa: DOOM 2 (2005)
ciocâltău sn [At: DAMÉ, T. / Variantă – cocîlteu /V: ~călteu sn, ~tei sm, ~teu sn, ciuculteu
sn, ~cârteie sfp / Pl: ~teie, (Trs) ~tauă / E: mg csikoltó Cf cioacă, cioc, ciocălău, ciocâlti (s
ciopârți)] 1 (Reg) Cui de lemn. 2 (Reg) Par mic pus în gard pentru a împiedica trecerea
găinilor. 3 (Reg) Dispozitiv din lemn cu care se prinde jugul de proțap.
 P a g e | 225

4 (Reg) Bucată de lemn care leagă jugul de cătușă și de proțapul carului Si: tiglici. 5 (Reg;
mpl) Unelte de plugărie Cf cinie. 6 (Reg; lpl; îf ciocârteie) Unelte pentru ascuțit coasa Vz
ciocan, nicovală, gresie. [sursa: MDA2 (2010)
ilău s. n., art. ilăul; pl. iláie [sursa: Ortografic (2002) / ilău sn [At: DOSOFTEI, V. S. 75 / V:
(înv) ileu, (nob) ghilău / Pl: ilaie, ~ăie, ileie / E: mg űlő] (Reg) 1 sn Nicovală. 2 sn (Îe) A fi
între ciocan și ~ A fi într-o situație critică, din care nu există posibilitate de ieșire. 3 sn
Ciocan mare Si: baros. 4 sna Dans popular nedefinit mai îndeproape. 5 sna Melodie după care
se execută ilăul (4). [sursa: MDA2 (2010) / ILẮU, ilaie, s. n. (Reg.) Nicovală. [Var.: iléu,
iléie s. n.]
aghiắu sn vz aghieu sn [At: BL II, 57 / V: aghiău / Pl: ~eie / E: mg agyr[1]] (Mgr) Tun.
=Nu avem o explicatîe pentru formele de plural a următoarelor substantive neutre:
1. bulihắu sn [At: CONV. LIT. XLIV, 3 / V: ~hói / Pl: ~héie / E: nct] 1 Iarbă mare ce
crește la târlitură Si: dudău. 2 (Lpl) Tulpini de plante Si: tuleie. [sursa: MDA2 (2010)
2. corfắu sn [At: CABA, SĂL. / Pl: ~féie / E: corfă1 + -ău] (Reg) Stâlp la casă. [sursa:
MDA2 (2010)
3. foitău sn [At: MARIAN, ap. DDRF / Pl: ~teie / E: mg fojtό] (Reg) Verigă de fier care
înconjoară grindciul pluguluî. [sursa: MDA2 (2010)
4. toldău sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~Id, tul~ (Pl: ~deie) / Pl: ~ăie / E: mg toldo] 1
(Reg) Cui gros de fier (reg) toldaș, toldie, Tuldău// tuldoaie sf [At: CHEST. II, 125/56
/ Pl: ? / E: ns cf tuldău] (Reg) Toldău (3). [sursa: MDA2 (2010)
toldău, toldáie, s.n. (reg.) cui gros de fier; resteu. [sursa: DAR (2002)
5. ciurlắu sn [At: CHEST. IV, 43/386 -1 / Pl: ~loáie / E: nct] (Reg) Cădere de apă.
[sursa: MDA2 (2010)
6. sighialău sn [At: LB / Pl: ~loaie / E: mg szügyélö] (Trs) Parte a hamului care se
fixează pe pieptul calului. [sursa: MDA2 (2010) sighialău, sighieloáie, s.n.
7. Hălbou, hălboaie, sn [At: CHEST. IV, 39/371 / Pl: ~oaie / E: cf holboacă] (Reg)
Adâncime cu vârtej într-o apă curgătoare.
8. tablou sn. (pl.) tablaie / [At: (a. 1817) URICARIUL V, 28/27 / V: (reg) ~lău, (înv)
tablo (folosit și invariabil), (îvr) ~lu, tăbloi sn, (înv) ~oane snp / Pl: ~ri, (reg) (1)
~laie, ~lauă / E: fr tableau] [sursa: MDA2 (2010).
=Substantive neutre defective de plural
MĂTCĂLẮU s. n. sg. [At: MARIAN, S. R. III, 189, 190 / V: mât~, ~leu / E: mg mátkálό] 1
(Ban; Olt) (Reg.) Sărbătoare populară care se ține într-una din zilele de după Paști. [Var.:
mâtcălắu s. n.]
țipău3 sn. singular [At: CIHAC, II, 709 / V: ~pei / E: nct] 1 (Buc) Lapte acru. 2 (Reg; îf țipei)
Zer
HALĂU s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit)
TRĂSCẮU s. n. (Reg.) trascắu (reg.) s. n., art. trăscắul (Reg.) Rachiu tare. /
AGĂNẮU s. n. (Reg.) Un fel de horă
TĂLĂLẮU n. pop. Gălăgie mare; tămbălău
NINGĂU s. n. (Reg.) art. ningắul / ningău sn [At: I. IONESCU, C. 240/9 / Pl: ? 1. Ninsoare
mare, bogată. 2. Luna decembrie. – Ninge + suf. –ău
zăgălău sn.singular [At: PĂCALĂ, M. R. 525 / E: zăgălui] (Reg) 1 Noroi1 (1). 2 (Csnp)
Gunoi apos. 3 (Trs) Alimente terciuite. [sursa: MDA2 (2010)
păpărău s.n. [At: CADE / Pl: nct / E: păpară + -ău] 1 (Ban) Un fel de papară
șalfău sn [At: L. ROM. 1961, nr. 6, 49 / Pl: ? / E: nct] (Mar) Bucată mare.
tămbălắu (fam.) s. n., art. tămbălắul
 P a g e | 226

măsălău sn [At: T. PAPAHAGI, M. 224 / V: masal~ / Pl: ? / E: pvb măsălui] I (Trs; Mar) Loc
unde petrece noaptea sau stă la amiază cireada de vite / =/MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de
a mânea; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. –
Lat. mansum. [sursa: DEX '09 (2009)
mătcălău1 s.singular [At: MARIAN, S. R. III, 189, 190 / V: mât~, ~leu / E: mg mátkálό] 1
(Ban; Olt) Sărbătoare populară [Var.: mâtcălắu s. n.] mitcălău subst. sg. v. mătcălău.
mâtcălău1 sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: măt~ / Pl: ? / E: mâtcă + -ălău] (Reg) Lingură
mare cu care se mestecă în căldare magiunul când se fierbe. [sursa: MDA2 (2010)
mătcălắu (reg.) s. m., art. mătcălắul - mâtcălău sn
tercălău sn.singular [At: UDRESCU, GL. / E: ns cf terci1, tercăzău] (Mun) 1 Terci1 (2) de
urluială fiartă (pentru porci). 2 Amestec de resturi de mâncare. 3 Mâncare gătită rău. 4 (Fig)
Amestec de obiecte aruncate în dezordine Si: harababură. 5 Noroi. [sursa: MDA2 (2010)
tercăzău sn.singular [At: COMAN, GL. / V: (var) tăr~ / E: ns cf terci1] (Mun) 1 Terci (1) în
cantitate mare și de proastă calitate. 2 (Îe) A face (ceva) ~ A strivi ceva Si: a terciui (3).
[sursa: MDA2 (2010)
teșcălău sn.singular [At: COMAN, GL. / E: ns cf tercălău] (Reg) Terci1 (1) subțire Si: (reg)
teșcai. [sursa: MDA2 (2010)
=Substantive neutre defective de singular
măzgălău ss. plural [At: CHEST. IV, 61/91 / E: măzgă + -ălău] (Reg) Pământ lunecos și
moale Cf mâzgărie, mâzgăli, măzguș.[ sursa: MDA2 (2010)
Masculin – (sg.) -ău – (pl.) –ăi
1. ardắu sm [At: CV, 1951, nr. 6, 28 / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Pădurar. / ardắu, ardăi, s.m.
– (reg.; înv.);
2. băbălắu sm [At: GHIBĂNESCU, ap. TDRG / V: babal- / Pl: ~ăi / E: babă + -ălău] 1
(Mol) Babalâc= băbălău, băbălăi s. m // bălălău, bălălăi s. m / / pl. -ăi. și babalău s.m.
3. bălắu, bălăi, s.m. – (reg.) Cel care umblă aiurea, teleleu (Iuga, 2008). – Posibil der.
din bălălău (< bălălăi + suf. -ău). [sursa: DRAM 2015
4. bangắu1 sm [At: ȘEZ. II, 126 / V: -găhău / Pl: ~ăi / E: mg bangó] (Reg) Persoană
înaltă și proastă. [sursa: MDA2 (2010)
5. băscărădắu sm [At: DA ms / Pl: ~ăi / E: boscorodi] Persoană care mormăie ceva fără
ca ceilalți să înțeleagă.[sursa: MDA2 (2010)
6. bășcắu1 sm [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ăi / E: pbl mg bácsikó] (Reg; rar)
Prost. [sursa: MDA2 (2010)
7. BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.)
8. blendărắu sm [At: I. CR. IV 188 / V: -dereu / Pl: ~ăi / E: nct] (Mol; prt) 1 Golan. 2
Beșleagă. 3 Holtei. 4 Hăndrălău. [sursa: MDA2 (2010)
9. BODÂRLẮU, bodârlăi, s. m. (Ornit.) Cufundar
10. boghigău sm [At: MARIAN, O. I. 122 / V: ~odi~, bodigeu[1] / Pl: ~ăi / E: nct] (Orn;
Trs) 1 Erete. 2 Șoricar // bodigắu sm vz boghigău
11. budigắu, budigăi, s.m. – (reg.) Chilot
12. buncălău s.m. – (pl.) buncălăi / [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: nct] Nor mare negru,
amenințător.[ sursa: MDA2
13. BURLẮU, burlăi, s. m. (Rar)
14. butắu sm [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 98 / Pl: ~ăi / E: ns cf butuc] Butuc.
15. CĂLẮU, călăi, s. m.
16. CĂPẮU, căpăi, s. m. (Reg.) Copoi
17. cărărắu, cărărăi, s.m. – (reg.) Ulicău, plimbăreț, hoinar, haimana. (Maram., Bucov.). –
Din cărare (< lat. carraria) + suf. -ău (Frățilă). [sursa: DRAM 2015
 P a g e | 227

18. CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. / V: cealhắu / Pl: ~ăi / (Ornit.; reg.) Vultur / (reg.) (cea-
hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii. Variante: cealhăŭ, cilihoĭ și cĭulihoĭ.
cealhắŭ.
19. ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii [sursa: DOOM 2 (2005)
20. chelălắu s.m. [At: ANON. CAR. / V: sche~, schil~ / Pl: ~ắi / E: chelălăi]
21. cicălắu sm [At: BĂCESCU, P. / Pl: ~lắi / E: cic1 + -ălău] (Reg; rar) Pește nedefinit
mai îndeaproape. [sursa: MDA2 (2010)
22. ciobârcắu sm [At: ȘEZ. VI, 178 / Pl: ~ắi / E: mg csavargo] (Mol) Haimana. [sursa:
MDA2 (2010)
23. ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii [sursa: DOOM 2 (2005)
/ciocălắu sm [At: DRĂGHICI, R. 143/17 / V: (reg) ciu~ sn / Pl: ~ắi / E: srb čokov, mg
csukló, bg чекутка] (Mol) 1 Știulete de porumb / ciucălău / cĭucălău / cĭucalăŭ. /
cĭocălắŭ m. (ung. csukló, vîrf de frunză, rudă cu sîrb. čókov, cĭocălăŭ, cu rom. cĭoc,
cĭocan, cĭoclej, țiclăŭ, țaclă ș. a. V. Bern. 1, 159). Mold. Cocean de porumb, ștulete
fără grăunțe. – În nord. și cĭucălău (Sadov. VR. 1911, 3, 324 și 328). și cĭucalăŭ. [
sursa: Scriban (1939) / CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) ştiulete
24. ciuhălắu sm [At: PĂCALĂ, M. R. 453 / V: ~hal~ / Pl: ~ắi / E: ciuhă + -alău] (Reg) 1
Târn. 2 Băț cu care se amestecă zerul la fiert. [sursa: MDA2 (2010) ciuhalắu sm vz
ciuhălău
25. CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m.
26. codalắu sm [At: DA / Pl: ~ắi / E: coadă + -ălău] (Reg) 1-2 Codău (1-2). [sursa: MDA2
(2010)
27. codârlắu sm [At: ȘEZ. XXXI, 43 / Pl: ~ắi / E: codârlă + -ău] (Buc; mai ales d. copii)
Om care se ține mereu după cineva. [sursa: MDA2 (2010)
28. codắu sm [At: MAT. FOLK. 592 / Pl: ~ắi / E: coadă + -ău] (Reg)
29. corigắu, corigăi, (coridău), s.m. – Motiv decorativ aplicat pe lemn, care are la bază
linia frântă; zigzag (Bilțiu, 2010). – Et. nec.; probabil din cordău (< coardă), cf.
cordățel. [sursa: DRAM 2015
30. DÎRLẮU, dîrlăi, s. m. (Regional; depreciativ) Flăcău, hojmălăŭ,
31. DRÂNGĂLĂU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-
vară. [Var.: drăngălău s. m.
32. duhlắu sm [At: DLR ms / Pl: ~ắi / E: nct] (Reg) Duhlă.
33. DULẮU, dulăi, s. m.
34. făcălău sm [At: DICȚ. / Pl: ~ăi / E: făcăleț + -ău cf măngălău] (Reg) 1 Făcăleț (1). 2
Obiect cu care se bate laptele închegat. 3 Mistuitor. [sursa: MDA2 (2010)
35. fâltău sm [At: CHEST. II, 125/223 a / Pl: ~ăi / E: nct] (Cns; reg) Bucată de lemn care
se introduce în golurile dintre bârne. [sursa: MDA2 (2010)
36. fârțâgău sm [At: ȘEZ. II, 227 / Pl: ~ăi / E: fârțoagă + -ău] (Reg) 1 Om neastâmpărat. 2
Om pe care nu te poți baza. [sursa: MDA2 (2010)
37. fătălău sm [At: DDRF / V: (reg) ~ărău / Pl: ~ăi / E: fată + -ălăiu] 1 / fătătău sm [At:
ZANNE, P. 139 / Pl: ~ăi / E: fată + -ătău] (Îvp; d. femei; îe) A ieși ~ înaintea cuiva A
încălca cu îndrăzneală normele de comportament. [sursa: MDA2 (2010) - FĂTĂLẮU,
fătălăi, s. m. Fată + suf. -ălău./ feteléŭ adj. m. (d. fată). ‘’Cocoș feteleŭ, care nu calcă.
– Și fătălău. [sursa: Scriban]
38. FLĂCẮU, flăcăi, s. m.= holtei
39. focău, focăi, s.m. (reg.) cal de culoare galbenă; foacă
40. fosalău sm [At: BUL. FIL. VII-VIII, 264 / Pl: ~ăi / E: fosăi + -ălău] (Reg; dep) Bătrân
care respiră greu Cf fosăilă. [sursa: MDA2 (2010)
41. FUȘALẮU, fușalăi, s. m. (Reg.) Unealtă în forma unei țesale
 P a g e | 228

42. futălău sm [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ăi / E: fute + -ălău] 1 (Înv) Bărbat afemeiat.
2 (Reg) Cui de lemn în care se prinde cârma plutei. [sursa: MDA2 (2010
43. gongălău sm [At: VICIU, GL. / Pl: ~ăi / E: goangă + -lău] (Ent; reg) Cărăbuș
(Melolontha vulgaris). [sursa: MDA2 (2010)
44. hahău1, hahăi, s.m. (reg)
45. haidắu (păzitor de vite) (reg.) s. m., art. haidắul; pl. haidắi, art. haidắii [sursa: DOOM
2 (2005) / HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.= haidamac
46. hăitău sm [At: H XVIII, 34 / V: hai~2, haiteu / Pl: ~ăi / E: mg hajtό] Hăitaș (1).
[sursa: MDA2 (2010)
47. hălălău sm, adj.m [At: DDRF / Pl: ~ăi / E: fo] (Reg) 1-2 (Om) stângaci. 3-4 (Om)
burtos și greoi;
48. haldău, haldăi s. m.
49. handralău s. m. (sil. -lău), art. handralăul; pl. handralăi, art. handralăii. / hăndrălắu
(pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii. / handrălău sm vz handralău
/ - handralău sm [At: ȘEZ. VII, 153 / V: ~răl~, hăndrăl~, hondrăl~ / Pl: ~ăi / E: handră
+ -ălău] 1 Flăcău la vârsta însurătorii Cf (reg) handraleț, (reg) harhatău, (reg) hătălău.
handralắŭ și -nắŭ (Munt.) și handraléț; Hatalăŭ, nandraș. / -nandralău m. Mold.
ștrengar: ‘’vrai să te bușească cei nandralăi prin omăt?’’ / HĂNDRĂLĂU, hăndrălăi,
s. m //HANDRALẮU, handralăi,
50. hăplău sm [At: AGÂRBICEANU, D. Ț. 95 / V: ~pău / Pl: ~ăi / E: haple + -ău] 12
Mare nătărău. 2 Tontălău. [sursa: MDA2 (2010)
51. HĂRĂU, hărăi, s. m. V. hârău sm [At: ȚICHINDEAL, F. 324/6 / V: ~răț, hâr~, hereu,
hir~ / Pl: ~răi / E: nct] (Orn) 1 Specie de uliu
52. HÂRẮU, hârăi, s. m. (Reg.) [Var.: hărắu s. m.] hârắu (reg.) s. m., art. hârắul; pl. hârắi,
art. hârắii / hărău sm [At: ȚICHINDEAL, F. 324/6 / V: ~răț, hâr~, hereu, hir~ / Pl:
~răi / E: nct] (Orn) 1 Specie de uliu
53. hatalắu (hatalắi), s. m. – (Mold.) Flăcău care face curte, june prim, crai. – Var.
hătălău. Origine incertă. După Drăganu, Dacor., V, 366, din mag. hátaló „călăreț”.
Pare der. expresiv, cu suf. -lău, cf. handrălău, sdrăngălău; caz în care prima parte a
cuvîntului ar putea fi pusă în legătură cu mag. hatalom „forță”, cf. hatalm. [sursa:
DER (1958-1966) / hatalắŭ m. (ung. háló-társ, tovarăș de dormit). Iron. Nandraș,
handraleț. – Și halhatăŭ și harhatăŭ (Mold.). V. hojmalăŭ. [sursa: Scriban (
54. hătălău sm [At: I. CR. IV, 85 / V: hatal~ / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) 1 Flăcău care umblă
după fete. 2 Amant. 3 Bărbat muieratic.[ sursa: MDA2 (2010) / HĂTĂLĂU, hătălăi,
s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; handralău
55. hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii / [sursa: DOOM 2
(2005) / hojmalău sm [At: DUNĂREANU, CH. 30 / V: ~măl~ / Pl: ~ăi / E: cf
hojmandău] (Reg) Om voinic, înalt și prost. [sursa: MDA2 / [Var.: hojmălắu s. m. /
HOȘMĂLĂU, hoșmălăi, s. m.
56. horău sm [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: horă + -ău] (Reg) Om care cântă. [sursa:
MDA2 (2010)
57. LEHẮU, lehăi, s. m.
58. LEORBẮU, leorbăi, s. m. (Reg.) Om flecar. – Leoarbă + suf. -ău.
59. LINGẮU, lingăi, s. m. (Adesea adjectival) Om lingușitor și slugarnic. – Linge + suf. -
ău. lingắu (fam.) s. m., art. lingắul; pl. lingắi, art. lingắii
60. lugău sm [At: BULL. LINGU. II, 59 / V: logău logou ( reg) log~ / Pl: ~ăi / E: mg
logos cf bg лугоз] (Ban; Trs) Cal lăturaș. [sursa: MDA2 (2010)
61. macadắu (= măgădău) s. m. (pl. macadăi) [sursa: DMLR (1981
 P a g e | 229

62. măcău2 sm [At: PAȘCA, GL. / E: cf mg makog „a țipa, a mârâi”] (Reg) Om care
vorbește mult și realizează puțin.[sursa: MDA2 (2010)
63. MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan,
măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m (= măgădău) - (pl.) macadăi) – / măgădắu (reg.)
s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii [sursa: DOOM 2 (2005)
64. Mâncălău, mîncălăi, sm [At: ALR I, 783/190 / Pl: ~ăi / E: mânca + -ălău] (Reg)
Mâncău.
65. mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii [sursa: DOOM 2 (2005) /
mâncău1 sm, adj. [At: NECULCE, L. 327 / Pl: ~ăi / E: mânca + -ău] = mîncălău
66. mărădắu, mărădắi, s.m. (reg.) copil nelegitim.[ sursa: DAR (2002)
67. mânzălău sm [At: PAMFILE, I. C. 280 / V: ~zal~, ~njă~ / Pl: ~ăi / E: mânz + -ălău]
(Reg) 1 Mânz (1) de doi ani Si: (reg) mânzotean / mânjălâu2 s.m.
68. mârmâlău s [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~ăi / V: mărmălău / E: nct] (Reg; pbl) Amestec de
lucruri solide, piatră, pământ cu lichide. [sursa: MDA2 (2010) / mărmălău s vz
mârmâlău
69. mogalău sm [At: DLR / Pl: ~ăi / E: mog + -ălău] (Reg) Om prost Si: prostălău/.
mogălắu s.m. (reg.) om prost
70. mogâldău sm [At: DLR / Pl: ~ăi / E: ns cf mogândă, mogâldeață, mogâldan
71. Molău, molăi, sm [At: H IX, 266 / Pl: ~ăi / E: cf molan1, moale1] (Reg) Pește
72. molfău sm [At: DLR / Pl: ~ăi / E: molfăi + -ău] (Reg) Molfăilă. [sursa: MDA2 (2010)
73. mutălắu (reg.) s. m., art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắii [sursa: DOOM 2 (2005) /
mutalắu, mutalăi, (mutălău), s.m / MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) om morocănos;
p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău.
74. NANDRALĂU, năndralăi, s. m. (Reg.) Vlăjgan; p. ext. derbedeu,
75. Orfălău s.m. (Mai ales la pl. orfălău sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~ăi / E: orfăli + -ău]
(Reg) 1 Intrigant. 2 Bârfitor
76. pălălău1 [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DLR / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) 1 sn Prăjină
groasă. 2 adjectiv m Înalt și subțire.
77. PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. - păpălău sm [At: POLIZU / V: papală, ~lele, papalău,
papalâu, papalei, papăl, pap~, papel, papelă, pupele ; pămpălău = prost/ Pl: ~ăi / E:
nct] (Bot) - păpălắu s. m., art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắii / PĂPĂLẮU, păpălăi,
s. m. Plantă erbacee (Bot) (Reg; îf papalău) Mătrăgună. (Reg; îf papelă) Spanac.
78. pârțău sm [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~ăi / E: cf pârț] (Mun) Tânăr
79. pășcălău sm [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg; gmț) Flăcău. [sursa: MDA2
(2010)
80. păscălău, păscălăi, s.m. (reg.) [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~ăi / E: păscăli + -ău] (Trs)
Păscălitor, persoană care prezice viitorul din pascalie; ghicitor.
81. păscălău1 sm pășcălău sm [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg; gmț) Flăcău.
82. pițărău sm [At: REV. CRIT. II, 164 / V: (reg) bijă~, biză~, bizăreu, ~țar~, ~țareu,
~reu, ~țer~, ~țereu, pizără, pizăr~, pizăreu, pizereu / Pl: ~ăi / pițarău pițareu pițăreu
pițerău pițereu pizără pizărău pizăreu pizereu/
83. plăpău s.m. [At: POLIZU / V: ~plăpâu / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) 1-2 sm, a (Om)
prostănac.
84. POPÂNDẮU, popândăi, s. m.
85. PRAȘCẮU, prașcăi, s. m.
86. PROSTĂLẮU, prostălăi, (pop.) adj. m., s. m., pl. prostălắi, art. postălăii / prostalắŭ
s.m. (d. prost). Fam. Mare prost, prostan. – Și -ălắŭ/ Augmentativ al lui prost.
87. puhắu, puhăi, s.m. – (reg.) Hoț, haiduc, tâlhar: „Eu de-amu nu mai pot sta-ntre
oameni, numa-n păduri și numa’ cu puhăile oi povesti” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). –
 P a g e | 230

Et. nec. [sursa: DRAM 2015 (2015)

88. Pulărău – (pl.) pulărăi
89. purău, purăi, s.m. (reg.) malac.
90. rablău sm [At: SEVERIN, S. 33 răblău/ Pl: ~ăi / E: mg rablo cf rablă] 1 (Trs; Mar)
Hoț / răblắu, s.m. – v. rablău („tâlhar”). rablău sm [At: SEVERIN, S. 33 / Pl: ~ăi / E:
mg rablo cf rablă]
91. râncalău sm [At: CABA, SĂL. 92 / V: rancăl~, răncălău, râc~, râcâl~, ~căl~, run~,
runcăl~ / Pl: ~ăi / E: ns cf râncă1, râncaci] 1-3 (Reg) Cal (sau bou) râncaci
92. râncắu, râncăi, s.m. – [At: CIHAC, II, 187 / V: ran~, răn~ / Pl: ~ăi / E: ns cf râncă1,
râncaci] (Reg) - râncău adj. m. (reg.; despre boi) bou cu un testicul întors și cu altul
valid.
93. SĂBẮU, săbăi, s. m. (Reg.) [At: ANON. CAR / V: sab~, saboi, sabou, sebeu / Pl: ~ăi
/ E: mg szabó] (Reg) 1 Croitor; sabou; sabău. 2 Cojocar. 3 Blănar (1). [sursa: MDA2
(2010)
94. șaftălău sm [At: CHEST. V, 105/92 / Pl: ~lăi / E: mg seftelö] (Reg) Negustor de
produse lactate. [sursa: MDA2 (2010) șaftalău, șaftalăi, s.m. (reg.
95. sâhlău, sâhlăi, s.m. (reg.) om dezordonat./ sâhlău sm [At: DLR / Pl: ~ăi / E: sihlă + -
ău] (Reg) Om dezordonat.
96. salău sm [At: KLEIN, D. 416 / V: săl~ / Pl: ~ăi / E: mg szálló] oaspete
97. ȘALẮU, șalăi, s. m. - șalắu (pește, monedă veche) s. m., art. șalắul; pl. șalắi, art. șalắii
//șalău sm [At: KLEIN, D. 425 / V: șelău, (înv) ceal~, (reg) ~lâu, șel (îrg) șuleu / Pl:
~ăi / E: mg süllö]
98. ȘALGẮU, șalgăi, s. m. [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 307/29 / V: (reg) șag~, șang~,
șaug~, șavg~, șvag~ / Pl: ~ăi / Variantă: șavgău s. m. șaugău (înv.) s. m., art. șalgắul;
pl. șalgắi, art. șalgắii 1. (Înv.) Lucrător în ocnele de sare
99. SĂMĂDẮU, sămădăi, s. m. (Reg.) sămădắu (reg.) s. m., art. sămădắul; pl. sămădắi,
art. sămădắii [sursa: DOOM 2 (2005)
100. samtartău sm [At: KLEIN, D. 417 / V: samtartou / Pl: ~ăi / E: mg számtartó]
(Înv; Trs) Contabil
101. șăncălău sm [At: VICIU, GL. 74 / V: (reg) șancal~ / Pl: -ăi / E: ns cf șăncălie]
(Trs) Persoană glumeață..[sursa: MDA2 (2010
102. Șergău, şergăi, sm, adj. [At: ALR I, 1492/150 / V: (reg) șar~ / Pl: ~ăi / E: șarg
+ -ău] (Mar; Trs) 1-10 (Cal) șarg / șargău sm vz șergău, șergắi, s.m. (reg.) (cal) șarg.
103. tălpău sm [At: DDRF / Pl: ~ăi / E: talpă + -ău] (Reg; mpl) Tălpig (1).[ sursa:
MDA2 )
104. tanău1 sm, adj. [At: MIRONESCU, S. 621 / V: (reg) tănău~ / Pl: ~ăi / E: nct]
(Reg) 1-2 (Om) prost.
105. tanău2 sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) tal~, tăln~, tăn~ / Pl: ~ăi / E: mg tanu]
(Trs) Martor
106. tândălău sm [At: MARIAN, S. R. II, 217 / V: (reg) tandal~, tăn~ / Pl: ~ăi / E:
tândală1 + -ău] 1-6 (Reg; șdp) Tândală1 / tăntălău
107. țângălău sm [At: DR. IV, 1 011 / V: țingal~, țăn~, țangal~ / Pl: ~ăi / E:
țângău[1] + -ălău] (Trs; dep) Flăcău / țangalău țăngălău țângalău
108. ȚÂNGĂU, țângăi, s. m / ȚINGĂU s. m. v. țângău
109. țârlău sm [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 106/ V: țăr~, țar~, țâl~ / Pl: ~ăi /
E: ns cf țârlea] 1 (Trs) Băiețandru. 2 (Buc) Om neserios. 3 (Buc; îf țâlău) Om
sprinten. 4 (Trs) Cățel de un an. 5 (Trs) Nume dat unui câine. [sursa: MDA2 (2010)
țărlău sm / țâlău sm
 P a g e | 231

110. tearfău sm [At: LEXIC REG. 115 / Pl: ~ăi / E: tearfă1 + -ău] (Buc) Om de
nimic. [sursa: MDA2 (2010)
111. ȚIGLẮU, țiglăi, s. m. (Ornit.) = țigleán m., pl. enĭ; ţiclean = piţigoi
112. țipắu (reg.) s. m., art. țipắul; pl. țipắi / Variantă – ţipei, țipói [sursa: DOOM 2
(2005)
113. țipău2 sm [At: H III, 362 / V: ~pei / Pl: ~ăi / E: ns cf țipar1] (Iht; reg) Țipar
114. TONTĂLĂU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău. / tontălău
sm, adj. [At: MARIAN, S. R. II, 217 / V: (reg) tăn~, tân~ / Pl: ~ăi / E: tont + -ălău]
(Mol; Trs) 1-2 Tont (1-2). 3-4 Tontălan / tontălắŭ m. (d. tont). Fam. Mare tont. – În
Olt. tontoléte. [Scriban] tăntălău;
115. torcălău sm [At: CREANGĂ, A. 63 / Pl: ~ăi / E: toarce + -ălău] (Mol; dep)
Bărbat care toarce (2). [sursa: MDA2 (2010)
116. trămândău, trămândăi, s.m. (reg.) om lăsător - trămândău [At: ȘĂINEANU, D.
U. / V: (reg) tremăn~ / Pl: ~ăi / E: trămânda + -ău] (Reg) 1 sm Om leneș. 2 sm
Haimana (1). 3 av (Îe) A umbla ~ A umbla fără rost.
117. turcalău sm [At: SCL 1977, 193 / Pl: ~ăi / E: turc + -alău] (Reg) 1-2 Turc (1-
2). [sursa: MDA2 (2010) = turcălău
118. tutălău sm [At: REV CRIT. IV, 147 / V: (reg) ~tal~ / Pl: ~ăi / E: tut2 + -ălău]
(Trs) 1 Tut2 (1). 2 Surdomut. [sursa: MDA2 (2010) tutalău sm vz tutălău
119. țurțalău sm [At: ALEXI, W. / V: ~țăl~, ~țul~, țâr~, țârțăl~, țărțăl~[1] / Pl: ~ăi /
E: ns cf țurțur1] 1 (Trs; mpl; șîs țurțalăii mieilor, țurțălăi de ploaie) Măzăriche.
[sursa: MDA2 (2010) țurțalắu, țurțalắi, s.m. (reg.), ţurţălăi
120. vâjgău sm [At: ANTIPA, P. 793 / Pl: ~ăi / E: ns cf mg vizi guvat „cristei de
baltă”
121. vâjlău sm [At: NALR – MB II h 114/477 / Pl: ~ăi / E: vâj2 + -lău] (Mol)
Moșneag. [sursa: MDA2 (2010)
122. vandralău sm [At: RETEGANUL, ap. CADE / V: ~dal~, văndăl~ văndrăl~ /
Pl: ~ăi / E: mg vándorló] 1-3 (Reg) Vagabond// pl. -ăi. și vandălău, văndrălău s.m
123. vârlău sm [At: ANTIPA, P. 793 / Pl: ~ăi / E: vârlan css] (Iht; Mun) Molan1
(Noemacheilus barbatulus barbatulus). [sursa: MDA2 (2010)
124. zabalắu sm [At: DLR / Pl: ~ắi / E: zăbală + -ău] (Reg) Prost.
125. ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) Variantă – ZABLĂU -1. Flăcău zdravăn;
vlăjgan [sursa: DEX '09 (2009)
126. zazlău1 sm [At: CV 1951, nr. 6, 29 / A: nct / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Om care
vorbește mult și are buze groase. [sursa: MDA2 (2010)
127. ZURGĂLẮU, zurgălăi, s. m.

Notă
Unele dicţionare nu menţionează forma de masculin plural ‘’-ăi’’ // Pl: ~ăi /, ci notează doar
modificarea semivocalei de singular /-ŭ/ în semivocala de plural /ĭ/:
borhălắu, -i, s.m. – Arbore,
ciobârlắu sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: ciobârlan + -ău] 1-2 Ciobănoi (1-2). [sursa: MDA2
(2010)
leșcădău adj.i [At: TEAHA, C. N. 238 / E: nct] (Trs) Foarte ud.[sursa: MDA2 (2010)
Defective de singular:
fărăgăi sm. plural [At: CHEST. II, 258/85 / E: nct] (Reg) Prăjini
 P a g e | 232

=Substantive masculine la plural

cocărắi s.m. pl. (reg.) flori de primăvară.[ sursa: DAR (2002)
fărăgăi sm.plural [At: CHEST. II, 258/85 / E: nct] (Reg) Prăjini care fixează un acoperiș de
paie, pentru a nu fi luat de vânt. [sursa: MDA2 (2010)
flecărdăi sm.plural [At: COMAN, GL. / E: nct] (Reg) Intestine de animal (aruncate după
sacrificarea acestuia). [sursa: MDA2 (2010)
voşmîntăi = voșmântăi ss.plural [At: LB / V: (îrg) ~turi / E: nct] (Trs; înv) Cărnuri de porc.
[sursa: MDA2 (2010)
Defective de plural:
motârlău sm.singular [At: T. PAPAHAGI, C. L. / E: nct] (Reg) Diavol. [sursa: MDA2 (2010)
chilălắu sm.singular vz chelălăi [sursa: MDA2 (2010
=Substantive masculine la singular
chelắu sm.singular [At: V. HANEȘ, Ț. O. 113 / E: mg kelö] Pricopseală. [sursa: MDA2
(2010
CHISẮU s. m. (Reg.) Piuliță. – Din chisa (= pisa) + suf. -ău. [sursa: DLRM (1958
spinărău sm [At: N. LEON. MED. 108 / Pl: ? / E: spinare + -ău] (Reg; în descântece) Șarpe.[
sursa: MDA2 (2010
BUCSẮU s. m., art. bucsắul. Arbust ornamental-[ Lat. lit. buxus. // bucsái sm vz bucsău
//bucs sm vz bucsău
 P a g e | 233

6.1.2.5.b – T – 2 – 5 – -ău – ăi - [cadranul III – a-ĭE] / [cadranul IV – ĂI]

bucălắŭ, -áĭe adj. pl. m. și f. ăĭ (var. din bucălat). Bucălat. Cu lînă multă (vorbind de oĭ:
Mioriță, laĭe, laĭe, bucălaĭe. (P.P.) V. lăŭ, laĭe. [sursa: Scriban (1939)] – vezi bucălai
=Adjective
pîrnắŭ, -áĭe adj., pl. m. și f. ăĭ (cp. cu vgr. perknós, pestriț, cu rus. pernátyĭ, cu pene, cu ung.
barna, brun, și cu rom. pîrnaĭe). Munt. Se zice despre un fel de strugurĭ și de lînă: strugurĭ
pîrnăĭ; lînă, oaĭe pîrnaĭe. [sursa: Scriban (1939) / pîrnắŭ, -áĭe adj., pl. m. și f. ăĭ [At: (a. 1783)
IORGA, S. D. VII, 235 / Pl: ~ăi / E: ns cf ngr περκύς]
tanắŭ și tănắŭ adj. m. (ung.). Mold. Fam. Prost, dobitoc. V. tălălăŭ și nătărăŭ. [sursa: Scriban
(1939) [M. tanău – (pl.) tanăi; art. tanăul, (pl.) tanăii; F. tanaie – (pl.) tanăi; art. tanaia (pl.)
tanăile.
BĂLĂLẮU adj. invar. (Regional
blendắu sm, adj. [At: PAMFILE, J. II. / Pl: ~ăi / E: blendă1 + -ău] 1-2 (Om) distrat și prost.
=blendoi
buftalắu s.m, adj. [At: CADE / Pl: ~ăi / E: nct] 1-2 (Om) gras și nesătul
BUZẮU adj. invar. (Rar, în expr.) A sta buzău = a sta bosumflat, îmbufnat. – Buză + suf. –ău
cârnắu, -áie, cârnắi, adj. (reg.) 1. (despre grâu) Grîŭ cîrnăŭ / - cârnắu, ~náie adj. [At: (a. 1812)
URICARIUL IV, 346/9 / Pl: nct / E: nct] Îs) Oaie ~naie
cecănắu adj. m [At: COMAN, GL. / Pl: ~ắi / E: nct] (Reg; d. un animal) Nărăvaș
dăngălắu, dăngălăi, adj. s. – (reg.) Tăntălău, tont (Memoria, 2004). – Probabil din dang,
danga „care imită sunetul unui clopot”, cf. dăngăni + suf. -ălău. [sursa: DRAM 2015 (2015)
ghidălău, ~laie adj. [At: BUL. FIL. VII-VIII, 277 / Pl: ~ăi / E: ghidălan[1] css] (Reg)
Ghidălan
horlău adj. m [At: DA ms / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Nebunatic
MOLĂLẮU, molălăi, adj. (Reg.) Molâu. – Moale + suf. -ălău.
năgârlău adj. [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~ăi / E: cf năgârcea, năgârd] (Reg) Prost. [sursa: MDA2
(2010)
NĂTĂRẮU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care
acționează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios”
< ne- + tare) + suf. -ău. // nătărău adj. m., s. m. (sil. -rău), art. nătărăul, pl. nătărăi; f. sg.
nătăráucă, pl. nătăráuce [sursa: Ortografic (2002)
Pălălău, pălălăie, adj. vz bălălău [Pl: ~ăi /adj. masc
păucălău, păucălăi, adj. m. (reg.) zănatic, smintit.// păucălău adj. [At: CV 1951, nr. 5, 26 / Pl:
~ăi / E: nct] (Olt; d. oameni) Zănatic
popîrştău sm, adj. [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: ns cf pop1] (Reg; csnp) 1-2 (Om) înalt
PROSTĂLẮU, prostălăi, adj., s. m. Augmentativ al lui prost. – Prost + suf. -ălău.
schitău adj. [At: DLR / Pl: ? / E: ns cf schitaci2] (Reg; d. oameni) Chipeș.
șergău sm, adj. [At: ALR I, 1492/150 / V: (reg) șar~ / Pl: ~ăi / E: șarg + -ău] (Mar; Trs) 1-10
(Cal) șarg (1-5).[sursa: MDA2 (2010)
roșcău adj. [At: ALR SN II h 275/279 / Pl: ~ăi / E: roșcă + -ău] (Reg; d. părul cailor, pex, d.
cai) Roșcat (3). [sursa: MDA2 (2010
spânău adj.m [At: ALR II/I MN 19, 6 935/362 / Pl: ~ăi / E: spân + -ău] (Reg; d. bărbați)
Spân1 (1). [sursa: MDA2 (2010)
TĂNTĂLẮU, ~laie adj. vz tântălău adj - s. m. v. tontălău // TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m.
(Fam.) Tont. – Tont + suf. –ălău
ticău adj. [At: CV 1951, nr. 6, 27 / Pl: ? / E: ns cf ticăi2] (Reg) 1 Nesuferit
TONTĂLĂU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău. [sursa: DEX '09 (2009)
tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi / tontălău sm, adj. [At: MARIAN, S. R. II, 217 / V:
(reg) tăn~, tân~ / Pl: ~ăi / E: tont + -ălău] (Mol; Trs) 1-2 Tont (1-2). 3-4 Tontălan (3-4).
 P a g e | 234

[sursa: MDA2 (2010)

trăncălắu, trăncălăi, s.m. – (reg.)
trăncălău1 sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / E: tranc1 + -ălău] (Reg) 1 Trap1 (5). 2 (Îlav) În ~ La
trap1 (5).[sursa: MDA2 (2010)
trăncălău2, ~laie smf vz trăncănău2 [ sursa: MDA2 (2010)
trăncănău2, ~naie [At: CADE / V: (reg) trancalău, ~ălău smf troncalău sm / Pl: ~ăi, ~naie / E:
trăncăni1 + -ău] 1 smf (Reg) Trăncănitor (1). 2 sm (Olt; Mun) Haimana (1). 3 av (Reg; îe) A
umbla ~ A umbla fără rost. 4-5 smf. a (Trs; Mun) (Persoană) prostănacă Si: (pfm) bleg,
nătărău. 6 sn (Dob; Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape Vz trancana (4). [sursa:
MDA2 (2010)
trăncănắĭ f. pl. (de la singularu rar trăncănaĭe, var. din trancanale). Munt. vest. (Isp.).
Catrafuse. [sursa: Scriban (1939)
trancana sf [At: PANN, P. V. III, 95/8 / V: (reg) trăncălaie, trăncăna, trăncănaie (Pl:
trăncănăi), trâncănaie, trăncănale / Pl: ~le / E: ns cf tranc1, trăncăni] 1 (Reg) Vorbă goală Si:
(pfm) palavră. 2 (Reg; lpl) Lucruri casnice mărunte (îngrămădite sau aruncate în dezordine)
Si: (pop) calabalâc, catrafuse, (reg) trancote (4). 3 (Olt; lpl; îf trăncănăi) Toate vasele (de
pământ) ale unei gospodării. 4 (Reg; îf trăncăna) Dans popular nedefinit mai îndeaproape Si:
(reg) trăncănău2 (6). [sursa: MDA2 (2010)
TRANCANÁLE s. f. pl. (Și în forma trăncănăi) 1. Vorbe goale, palavre. // trăncăneli
trăncănău, trăncănăi, s.m. (reg.) 1. Palavragiu.
Substantive neutre
1. berbắu sn [At: H VI, 236 / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Haină scurtă, din dimie.[sursa:
MDA2 (2010)
2. bontắu1 sn [At: VAIDA / Pl: ~ăi / E: pbl mg bontó] (Reg) Broască pe care stă așezată
roata morii cu capătul exterior. [sursa: MDA2 (2010)
3. bontắu2 sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Barcă. [sursa: MDA2 (2010
4. budălắu sn [At: HEM 2840 / Pl: ~ăi / E: nct] Lemn cu care se bate untul Si: brighidău.
[sursa: MDA2 (2010) [Variantele: budașcă, budaie, budălău, buduiu
5. butălắu sn [At: CHEST. II, 452/57 / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Fântână.[ sursa: MDA2
(2010)
6. călădắu sn [At: LB / Pl: ~ắi, ~ăúri / E: mg kaloda] 1 Trunchi gros. 2 Jug unde se
potcoveau boii și caii. [sursa: MDA2 (2010)
7. ceaplắu sn [At: DA ms / Pl: ~ắi / E: mg csapló] Pleasnă de bici Cf sfârc. [ sursa:
MDA2 (2010)
8. clempắu sn [At: PAMFILE, J. I, 336 / Pl: ~ắi / E: cleampă + -ău] (Pop) Jucărie care
clămpănește, făcută de copii din tulpini de porumb. [sursa: MDA2 (2010)
9. cocârțắu sn [At: L CR. IV, 159 / Pl: ~ắi / E: cocârță + -ău] (Pop) I (La plural)
îmbucături de pâine sau de mămăligă prăjite în untură sau în unt Si: (pop) puricei,
zăbic. 2 Mălai prăjit în untură. [sursa: MDA2 (2010)
10. corbalắu sn [At: HERZ.-GHER. M. IV, 239 / Pl: ~ắi / E: corbaci + -alău] 1-2 (Șdp)
Gârbaci (mare). [sursa: MDA2 (2010)
11. crestălău sn [At: PĂCALĂ, M. R. 453 / Pl: ~lăi / E: cresta + -ălău] (Reg) Instrument
constând dintr-un lemn cilindric crestat, pentru sfărâmarea brânzei la stână Si: (reg)
creastă (24), crestău (1), crestez (1), răvar. [sursa: MDA2 (2010)
12. crompău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: cf crampen, crampă, crâmpoi] (Reg)
Instrument pentru săpat pământul. [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 235

13. goblizău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: ns cf goblizan] (Reg) Băiat voinic și rău.
[sursa: MDA2 (2010)
14. julău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) 1 Instrument cu care se face
jgheabul șindrilelor. 2 Instrument de tăiat varza care se pune la murat. [sursa: MDA2
(2010)
15. lespedău sn [At: MAT FOLK. 1544 / V: ~ezău / Pl: ~ăi / E: lespede + -ău] (Reg) 1-4
(Șdp) Lespede (1-2) (mare). 5 Piatră mare. 6 Bulgăre mare./ lespădău / [sursa: MDA2
(2010)
16. pișălău s [At: ECONOMIA, 12/1 / Pl: ~ăi / E: pișa + -ălău] Variante: pișalău pișelău
pișeleu1 (Pop) Zeamă cu urină din gunoiul vitelor Si: (pop) must, pișat1 (4), (reg)
mujdar, murdărie, mursă1, mustalău, mustar1, mustăraie, mustăreață, mustărie,
musleală, mustoare, pișătoare (2). 2 (Pex) Canal prin care se scurge pișălăul (1). 3
(Mun; fig) Lucru de calitate inferioară. 4 (Fig) Amestec de lucruri în dezordine Si:
talmeș-balmeș. 5 (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape. [sursa: MDA2
(2010)
= Alte substantive neutre tip T 2 – 5 fac pluralul în –‘’uri’’.
Semivocala /ŭ/ din diftongul final al formei de singular devine vocală la forma de plural. De
aceea, unele dicţionare menţionează doar secvenţa fonică adăugată /Pl: ~ri/, dar de obicei este
notat flexemul de neutru plural în întregime - / Pl: ~uri/
Pîrîu – (pl.) pîrî-uri
1. alitắu sn [At: DA ms/ Pl: ~ri / E: nct] (Reg) Astupător al cuptorului. [sursa: MDA2
(2010)
2. alsắu sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 907 / Pl: ~uri / E: al său prin substantivare] (Înv)
Însușire. [sursa: MDA2 (2010) lsắŭ n., (cuv. lit. format din al și săŭ
3. balcău sn [At: REV CRIT. IV, 337 / V: bâl~ / Pl: ~ri / E: bâlc1 + -ău] (Reg) 1
Băltoacă mare. 2 Pârâu (de hotar).[sursa: MDA2 (2010)
4. băgắu (-uri), s. n.
5. bârdắu sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~ri / E: mg borgó] (Mgm; reg) Foc făcut din frunze
de porumb. [sursa: MDA2 (2010)
6. bulău, bulăuri s. n. 1. (deț.) izolator. 2. Închisoare
7. ciorgắu sn [At: CHEST. IV, 43 / Pl: ~ri / E: nct] (Reg) Cădere de apă. [sursa: MDA2
(2010)
8. clepezắu sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~ri / E: nct] (Trs) Mămăligă cu unt, caș și zer.
[sursa: MDA2 (2010)
9. dănțălắu sn [At: CIAUȘANU, V. / Pl: ~ri / E: danț + -ălău] (Reg) Zaiafet. [sursa:
MDA2 (2010)
10. dugắu sn [At: VAIDA / Pl: ~uri / E: mg dugó] (Trs; Ban; mgm) Dop. dugán sn vz
dugău [sursa: MDA2 (2010)
11. haidău2 sn.articulat HAIDĂUL [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 139 / Pl: ~uri / E: mg
hajdu] 1 Dans popular de flăcăi din Ardeal, cu mișcare moderată. 2 Melodie după care
se execută acest dans.[ sursa: MDA2 (2010)
12. hăgău sn [At: RETEGANUL, TR. 134 / V: hag~ / Pl: ~uri /
13. HĂU, hăuri, s. n.
14. hohlău, hohlăuri, s.n. (reg.) cui de lemn la tânjală. [sursa: DAR (2002
15. lompắu (lompắuri), s. n. (Trans.) Mîner, manivelă. Mag. lopó „hoț” (Cihac, II, 512;
Loewe 30). [sursa: DER (1958-1966)
16. scăpău sn [At: ARGHEZI, VERS. 161 / Pl: ~ri / E: scăpa + -ău] 1 (Olt) Ieșire, gaură
prin care scapă (1) cineva. 2 (Reg) Alunecuș (2). 3 (Reg) Greșeală (1). 4 (Pop)
Excremente (1). [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 236

17. tisău sn [At: MOXA, 380/38 / V: (înv) ticseu, (reg) ticsâu, ~scău, tius~ / Pl: ~ri, (reg)
~sauă / E: mg tüszo] (Îrg) Chimir (3). [sursa: MDA2 (2010)
18. ţicắu, țicăuri, s.n. – (reg.) Var. ţiclău
19. țiclắŭ n., pl. ăĭe; ţiglău; țigăŭ, ţigmău – (=stîncă) şi ȚICLẮU, țiclăuri, s. n. (Reg.)
Stâncă
20. țurău sn [At: MAT. DIALECT. I, 271 / Pl: ~ri / E: țur + -ău] (Reg) Izvor. [sursa:
MDA2 (2010)
21. ZGĂU, zgăuri, s. n. (Înv.) zgău (înv.) s. n., art. zgắul; pl. zgắuri / zgău sn [At:
PSALT. HUR. 17r/9 / V: (îvr) zăg~ / S și: sg~ / Pl: ~ri / E: nct] zăgău sn vz zgău
= Tot despre substantivele neutre terminate la singular cu diftongul ‘’-ăŭ’’.
Comparînd numărul de substantive neutre care fac pluralul în ‘’-uri’’ cu numărul de
substantive neutre care fac pluralul în ‘’-a-ĭE / ă-ĭE’’, putem presupune că la tipul T 2 – 5a
proporţia se păstrează şi în situaţia pluralelor incerte sau nemenţionate. (sunt prezente şi
numeroase substantive neutre numărabile).
1. aghizắu sn [At: ALRM II/I, h. 246 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pămătuf de busuioc cu care
se stropește cu agheasmă. [sursa: MDA2 (2010)
2. bărcắu sn [At: CHEST. IV, 65/175a / Pl: ? / E: bărc + -ău] (Reg) Loc unde rămâne
mocirlă și berc, în urma inundației unei văi.[sursa: MDA2 (2010)
3. bicắu s [At: BARTOK, ap. DA / E: nct] (Trs) Plantă furajeră. [sursa: MDA2 (2010)
4. bîrzău = bârzău sn [At: CHEST. II, 489/1 / E: nct] (Reg; îe) A da cuiva ~ A da foc
casei sau nutrețului (cuiva). [sursa: MDA2 (2010)
5. bulătắu sn [At: ȘEZ. I, 177 / V: bo~, bolot~, bolotúgă / Pl: ? / E: rs болото] (Reg) Iaz
noroios și plin de broaște Si: baltă. [sursa: MDA2 (2010)
6. burắu sn [At: JAHRESBER. III, 314 / Pl: nct / E: nct] (Reg; rar) Cascadă.[sursa:
MDA2 (2010)
7. calhắu, (galhău), s.n. – (reg.; înv.) Târnăcop
8. cantalắu sn [At: CHEST. II, 465 / 51 / Pl: ? / E: cantă1 + -lău] (Reg) Vas în care se
păstrează apa de băut Cf: cântă1.[sursa: MDA2 (2010)
9. căldắu sn [At: VICIU, GL. / Pl: nct / E: cf căldare] (Reg) Adâncitură în albia unui râu
Si: bulboană Cf gâldău. [sursa: MDA2 (2010)
10. cepău sn [At: DAMÉ, T. 173 / Pl: nct / E: cep + -ău] 1 (Ljg) Capăt de fier al fusului
roții, care se învârtește în scobitura unei bârne. 2 (Lmr) Parte unde se învârtește
ciutura cu pietrele. [sursa: MDA2 (2010)
11. ciapắu sn [At: VICIU, GL. / V: ~páuă sf / Pl: ? / E: nct] (Trs) 1 Cureaua (din piele sau
sfoară) a biciului. 2 (Lpl) Nojițe. [sursa: MDA2 (2010)
12. ciocắu sn [At: H XVIII, 145 / Pl: ? / E: ns cf ciocăi] (Ban) Stârv.[sursa: MDA2 (2010)
13. ciolpắu sn vz cioplắu sn [At: PAMFILE, I. C. 143 / V: ~olpắu / Pl: ? / E: ns cf mg
csaplál] (Trs; mgm) 1 Furcoi. 2 Cantitate mare de fân care se poate lua o singură dată
cu furcoiul. [sursa: MDA2 (2010)
14. ciripắu sn [At: DR. V, 317 / E: nct] (Reg) Greabăn al calului. [sursa: MDA2 (2010)
15. cocârlắu sn [At: VICIU, GL. / E: mg kukorló „colibă, bordei”] (Mgm; reg) Parte
despărțită din grajd în care se închid vițeii. [sursa: MDA2 (2010)
16. cocắu sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg; ned) Cârlig cu care se trag pietrele
de pe munte. [sursa: MDA2 (2010)
17. coltắu sn [At: DA / Pl: ? / E: cf cotlon] (Reg) 1 Ungher. 2 Stâncă. [sursa: MDA2
(2010)
18. duplắu sn [At: JARNÍK-BÂRSEANU, D. 224 / Pl: ? / E: nct] (Bot; reg) Plantă
nedefinită mai îndeaproape. [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 237

19. ebrastắu sn [At: CV 1950, nr. 2, 29 / Pl: ? / E: mg ébresztö (ora)] (Reg) Ceas
deșteptător. [sursa: MDA2 (2010)
20. forditău sn [At: CHEST. II, 164/276 / V: ~ăv / Pl: ? / E: mg fόrdito] (Reg) Zăvor (de
ușă sau de fereastră). [sursa: MDA2 (2010)
21. forgău sn [At: ALRM II/I h. 98 / Pl: ? / E: mg forgό] (Reg) 1 Articulația mâinii. 2
Belciug. 3 Verigă la râtul porcului. 4 Drot. [sursa: MDA2 (2010)
22. frecălău sn [At: DICȚ. / Pl: nct / E: freca + -ălău] (Reg) Făcăleț. [sursa: MDA2 (2010)
23. frecău sn [At: CHEST. V, 142/100 / Pl: nct / E: : freca + -ău] (Reg) Unealtă la stână,
sub forma unui băț crestat, cu care se zdrobește cașul dospit Si: (reg) frecuș (5).[sursa:
MDA2 (2010)
24. galascău sn.s [At: PRECUP. P. 17 / E: nct] (Reg) Sulfat de cupru.[sursa: MDA2
(2010)
25. gâgău sn [At: HEM 2829 / V: găgău~ / E: nct] (Trs) Mâncare făcută din mămăligă
rece sfărâmată și prăjită în untură de porc Si: puricei. [sursa: MDA2 (2010)
26. ghiclău s [At: CHEST. IV, 91/560 / Pl: nct / E: ns cf ghiclău[1], chiceră[2]] (Reg)
Deal
27. ghiuitău sn [At: CV 1949, nr 3, 34 / Pl: ? / E: mg gyujtó] (Mgm; Trs) Brichetă. [sursa:
MDA2 (2010)
28. hășcău sn [At: H XVII, 310 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Măturică pentru amestecat zerul,
când fierbe, până se alege urda. [sursa: MDA2 (2010)
29. hilău sn [At: H VI, 17 / Pl: ? / E: nct] Unealtă de dulgherie nedefinită mai
îndeaproape. [sursa: MDA2 (2010)
30. hoanpău sn [At: CHEST. V, 115/72 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Zer fiert rămas de la urda
frământată. [sursa: MDA2 (2010)
31. hrebău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] (Mar; reg) Vas de lemn în care se culeg
afine. [sursa: MDA2 (2010
32. huluzău sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ? / E: ns cf hlujan] (Reg) Cânepă care crește pe
marginea cânepiștii, al cărei tort se folosește la țesături de calitate superioară. [sursa:
MDA2 (2010)
33. jbatalău sn [At: CHEST. V, 61/27 / Pl: ? / E: nct] (Mar) Bătător pentru lapte
închegat.[sursa: MDA2 (2010)
34. lăcrăzău s [At: VICIU, GL. 202 / Pl: nct / E: mg lakmározó] (Trs) Loc pentru ospătat.
[sursa: MDA2 (2010)
35. lăgău s [At: BL II, 59 / V: (reg) log~, lug~ / Pl: nct / E: ns cf mg lóka] (Reg) Osie
secundară care se adaugă la căruță pentru a lega un număr mai mare de cai. [sursa:
MDA2 (2010)
36. lărgău s [At: H XVIII, 62 / Pl: nct / E: larg + -ău] Oală largă la gură.[sursa: MDA2
(2010)
37. lazlău s [At: ALR II, 5226/310 / V: ~lauă sf ~zglău, zaz~ / Pl: nct / E: mg zászló]
(Reg) Steag folosit la nunți sau la sărbătoarea recoltei. [sursa: MDA2 (2010) lazlauă /
lazglău
38. listău s [At: ALR SN I, h 175 / Pl: nct / E: mg lisztelölyk] (Reg) Tub special, cu
rezonanță, care intră în componența unor instrumente muzicale Si: (reg) piscoi. [sursa:
MDA2 (2010)
39. lucigău sn [At: ALR I, 1913/315 / Pl: ? / E: nct] (Bot; reg) Rogoz (Carex).
40. lugșău sn [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: mg lugsó ] (Mgî; rar) Leșie. [sursa: MDA2
(2010)
 P a g e | 238

41. lumpău sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Furtun folosit pentru trasul vinului.
[sursa: MDA2 (2010)
42. măcărău s.n. [At: TDRG / V: mâcălău / Pl: nct / E: nct] Și: mîcáláu -COMAN, GL. –
(Reg) Mâner cu care se învârtește roata sau crucea grindeiului la fântânile cu gârlici.
[sursa: MDA2 (2010)
43. măndalău s vz mandalău [sursa: MDA2 (2010) mandalău s [At: VÎRCOL, M. / V:
mân~ / E: nct] (Olt; Ban; pbl) Sos îngroșat cu făină. [sursa: MDA2 (2010)
44. mociolău s [At: CV 1951, nr. 3-4, 46 / Pl: nct / E: ns cf moci2] (Trs) 1 Pensulă. 2
Pămătuf. [sursa: MDA2 (2010)
45. mutatău sn [At: ALRM II/I, h 375 / Pl: ? / E: mg mutatό] (Trs) Arătător (la ceasornic).
[sursa: MDA2 (2010)
46. nuntalău sn [At: I. CR. IV, 104 / Pl: ? / E: nuntă + -alău] 1-2 (Reg; șdp) Nuntă (mare).
[sursa: MDA2 (2010)
47. paradău s [At: RĂDULESCU-CODIN, L. 56 / V: părădău / părăd~ / E: cf paradi1]
(Olt; Mun; îe) A se alege (ca praful și) ~l (de ceva sau de cineva) A nu se alege nimic
de ceva sau de cineva Si: a se alege praful.[ sursa: MDA2 (2010)
48. pârgălău s [At: PAȘCA, GL. / Pl: nct / E: mg pergelö] (Reg) Mâncare din bucățele de
slănină prăjite cu ceapă, peste care se toarnă apă, supă, ciorbă. [sursa: MDA2 (2010
49. partău s [At: DLR / Pl: nct / E: nct] (Reg) Fânaț. [sursa: MDA2 (2010)
50. pergău s [At: PAȘCA, GL. / Pl: nct / E: mg pergö] (Trs) Clopot mic care se leagă la
gâtul vitelor. [sursa: MDA2 (2010)
51. pușcău s [At: PUȘCARIU, L. R. I, 393 / Pl: nct / E: pușca + -ău] (Trs) Dinamită
(1).[sursa: MDA2 (2010)
52. rașcău1 s [At: DLR / Pl: ? / E: nct] (Reg) „Loc, pripor”.[sursa: MDA2 (2010)
53. rocodău s [At: CV 1952, nr. 5, 39 / Pl: ? / E: mg rakodo] (Reg) Rampă de
încărcare.[sursa: MDA2 (2010)
54. șărădău sn [At: RĂDULESCU-CODIN, M. N. 75 / Pl: ? / E: ns cf feredeu] (Reg;
csnp) Scăldătoare. [sursa: MDA2 (2010)
55. scăfău s [At: PASCU, S. 415 / Pl: ? / E: scafă + -ău] (Mold.)
56. schelălău s.n. (pop. și fam.) lătrătură puternică, asurzitoare (produsă de mai mulți
câini deodată). [sursa: DAR (2002) / schelălău sn [At: ANON. CAR. / V: (rar) șche~,
(înv) ~lel~[1], (reg) schilău / Pl: ?/ sursa: MDA2 (2010)
57. scopău s [At: T. PAPAHAGI, C. L. 43 / Pl: ? / E: nct] (Reg; csnp) Zară. [sursa:
MDA2 (2010)
58. șaitău2 s [At: TDRG / Pl: ? / E: ns cf ger Scheit] (Trs) Ferăstrău cu care se taie
buștenii pentru a obține scânduri. [sursa: MDA2 (2010
59. șeitalău sn [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 180 / V: (reg) set~ / Pl: ? / E: mg sétaló]
(Reg) 1 (Îf setalău) Plimbare. 2 Pendul (la ceas).[sursa: MDA2 (2010)
60. șezău s [At: VICIU, COL. 101 / Pl: ? / E: ns cf ședea] (Trs) Jeț. [sursa: MDA2 (2010)
61. șiratău sn [At: BL II, 60 / Pl: ? / E: mg sirató] (Trs) Petrecere în ajunul cununiei.
[sursa: MDA2 (2010)
62. șoldău s [At: DR. V, 318 / Pl: ? / E: șold1 + -ău] 1-2 (Reg; șdp) Șold1 (2)
(mare).[sursa: MDA2 (2010)
63. spărgău s [At: URICARIUL, X, 407 / V: zbă~ / Pl: ? / E: sparge + -ău] (Îrg) Vifor.
zbărgău s vz spărgău [ sursa: MDA2 (2010
64. ștăi s [At: ALR I, 1938/103 / Pl: ? / E: nct] (Bot; reg) Mușețel (Matricaria
chamomilla). [sursa: MDA2 (2010)
65. șterțălău s [At: CHEST. V, 61/7 / V: șterțelău s , (reg) ~țel~ / Pl: ? / E: șterț1 + -ălău]
(Reg) Băț prevăzut cu o rotiță de lemn la un capăt, cu care se amestecă urda. [
 P a g e | 239

[sursa MDA2 (2010)

66. tăplău sn [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: mg taplo] (Min; iuz) Iască pe care o foloseau
minerii,
67. tearșalău s [At: CHEST. V, 58/66 / Pl: ? / E: terș + -ălău] (Reg) Par cu crăci, pe care
se pun vasele de la stână, după ce s-au spălat Si: (reg) prepeleac. / tiarşalău [sursa:
MDA2 (2010)
68. temestău sn [At: CHEST. II, 336/396 / V: (reg) ~scleu / Pl: ? / E: mg támasztó] (Reg)
1 Suport de piatră sau de fler care se pune pe vatră pentru a ridica lemnele de foc ca să
ardă mai bine. 2 (Îf temescleu) Placă de lemn pe care este așezată lada în care curge
făina la moară. [sursa: MDA2 (2010
69. teșcău s [At: ALR I, 1544/988 / Pl: ? / E: teașcă + -ău] (Reg) Bășică uscată
întrebuințată de ciobani ca pungă pentru păstrarea tutunului Si: (reg) jașcău, teșcoavă
(5).[sursa: MDA2 (2010
70. țigarău sn [At: ALR I, 1541/257 / V: țigărău sigarău ( reg) ~găr~, sig~ / E: țigară1 + -
ău] (Reg) Țigaretă (2). [sursa: MDA2 (2010)
71. tistău sn [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Ciocan cu care se sfarmă pietre.
[sursa: MDA2 (2010)
72. tiucalău sn [At: ALR I, 1001/333 / Pl: ? / E: mg tyύkóf] (Reg) Coteț de găini Si: (reg)
tiucazău. [sursa: MDA2 (2010)
73. tragău s [At: DR. V, 315 / Pl: ? / E: trage + -ău] (Reg) Pieptul calului. [sursa: MDA2
(2010)
74. vâlvău sn [At: CHEST. VI, 115 b/18 / Pl: ? / E: ns cf vâlvă1] (Reg) Vas1 (1) în care se
pune apă de băut pentru albine. [sursa: MDA2 (2010)
75. vângău sm [At: ANTIPA, P. 793 / V: ~nhău / E: nct] (Iht; Dob; Mun) Avat (Aspius
aspius) [sursa: MDA2 (2010 / vânhău sm vz vângău
76. văngău sn [At: COMAN. GL. / Pl: ? / E: vangă + -ău] (Reg) Vangă (1).[sursa: MDA2
(2010)
77. vanglău sn [At: CL 1961, 224 / Pl: ? / E: vanglu + -ău] (Trs) Vagonet folosit la
transportul persoanelor în mină1. [sursa: MDA2 (2010)
78. vășcălău sn [At: CABA, SĂL. 102 / Pl: ? / E: vășcălan css] (Trs) Făraș. [sursa: MDA2
(2010)
79. zdrobalău sn [At: COMAN GL. / Pl: ? / E: zdrob2 + -alău] (Reg) Meliță (1). [sursa:
MDA2 (2010)
 P a g e | 240

=Probleme legate de SCRIEREA unor flexeme.

Poligrafia unor secvenţe fonematice este evidenţiată prin compararea unor surse lingvistice
diferite.
Comparînd dicţionarul lui Scriban din 1939 cu dicţionare recente, observăm variante grafice
în transcrierea unor flexeme: secvenţa sufixală de neutru plural (cadranul IV, =feminine
plural) ‘’-AIE’’ este frecvent transcrisă ‘’-ĂIE’’ în varianta lui Scriban. Exemplu:
dudău s. n., art. dudăul; pl. dudáie [sursa: Ortografic (2002)
dúdăŭ n. pl. ăĭe (d. dudă 2, ca și ung. dudva, dudăŭ, și rut. dúdva, cucută). Mold. Bălăriĭ, loc
acoperit de buruĭene marĭ. [sursa: Scriban (1939)
=Unele segmente difonematice sunt reprezentate în variante:
- Fie prin două grafeme simple,
- Fie printr-un singur grafem.
La acest tip de poligrafie se constată fenomenul de omofonie.
/ĭE/ = ie (che-ie /ḱe-ĭe/); e (vi-e /vi-ĭE/
/ĭA/ = ia (nuia /nu-ĭa/); în-vi-a /în-vi-ĭa/; ea /ĭa/
/ŭA/ = ua (o-ua /o-ŭa/); a (lu-a /lu-ŭa/); oa (oa-re /ŭa-re/)
/ŭĂ/ = uă (plo-uă /plo-ŭă); ă (luă /lu-ŭă/)
/ŭÎ/ = uî (plo-uînd /plo-ŭînd/); î (lu-înd /lu-ŭînd/)
Deoarece avem variante – două sunete reprezentate prin două litere, sau aceleaşi două sunete
reprezentate printr-o singură literă – creşte numărul de tipuri cu flexeme vocalice, formînd
perechi:
- T 2 – 3 / T 2 – 4 [opoziţia în cadranul III (/ěA/ĭA/) şi în cadranul IV (e+le / ĭE +le/)];
- T 2 – 7 / T 2 – 8 [ opoziţia între /e –ĭE / E –E];
- T 2 – 11 / T 2 – 12 [ opoziţia în cadranul III (E –E / e-ĭE/ )
La substantivele neutre T 2 – 6, am considerat în cadranul IV varianta (literară) ‘’-A-ĭE’’. Am
inclus în acest tip şi varianta omofonă notată doar cu grafemul simplu ‘-E’’ (vocală).
Ex. ‘’ pară secâe’’
băbắu1 sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~bae / E: nct] (Reg) Pat acoperit cu un cearșaf, care are un
fel de stelaje dedesubt, pentru rufe. [sursa: MDA2 (2010)
băbău = bobóu sn [At: (a. 1642) TEOFIL, ap. TDRG / V: bub-, bubău, băbău / Pl: ~ouă, (înv)
-oaă, -oo / E: mg guba] 1-2 (îrg) Manta groasă de lână (sau de păr de capră cu lână), de
culoare închisă, mai scurtă decât sarica (și cu mâneci foarte lungi) Cf ghebă, zeghe, țundră.[
sursa: MDA2 (2010)
bobóŭ n., pl. boboŭă, ca oŭ, oŭă, saŭ bobourĭ (cp. cu ung. guba). L.V. Sarică. Suman. – Azĭ.
Trans. (buboŭ, bubăŭ, băbăŭ, pl. ăĭe). Suman scurt. V. dîrștină. [sursa: Scriban (1939) boboaă
hăldău sm [At: GR. S. I, 238 / V: hâl~ / Pl: -dae / E: nct] (Reg) 1 Băltoacă. 2 Baltă mare. 3
Loc unde se adună apa, prin stăvilirea cursului unei gârle sau a unei vâlcele. / hîldău [sursa:
MDA2 (2010)
bîzdîgău = bâzdâgắu sn [At: DENSUSIANU, Ț. H. 151 / Pl: ~gae / E: ns cf basdiger] (Reg)
Făcăleț. [sursa: MDA2 (2010)
chegălắu sn [At: DA ms / V: cheag~ / Pl: ~láe / E: cheag + -ălău] (Reg) Butoi mic, înfundat,
în care se păstrează cheagul. [sursa: MDA2 (2010) cheagălắu sn vz chegălău
caraslắu sn [At: CHEST. IV, 43/198 / Pl: ~láe / E: nct] (Reg) Cădere de apă.[ sursa: MDA2
(2010)
greblău sn [At: HERZ.-GHER., M. II-III 413 / Pl: ~ae / E: greblă + -ău] (Reg) Pieptene mare.
[sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 241

ciuciurắu sn [At: LIUBA-IANA, M. 32 / V: ~réu / Pl: ~ráe / E: ciuciur + -ău] (Reg) Ciuciur
(1) [ sursa: MDA2 (2010)
brizărắu sn [At: HERZ.-GHER. M. I, 393 / Pl: ~rae / E: nct] (Reg) Șir de cusături
(reprezentând flori), cu care se împodobește cămașa la gât. [sursa: MDA2 (2010)
lopitău sn [At: DR. II, 901 / V: lep~, ~păt~, ~pet~ / Pl: ~tae și ~taie / E: mg lapitó , lapittó] 1
copârțắu sn [At: DA / Pl: ~țáe / E: ns cf ucr копечь] (Reg) Movilă. [sursa: MDA2 (2010)
fărgău sn [At: CHEST. II, 164/297 / Pl: ~ăe / E: mg forgό] (Reg) Clanță.[sursa: MDA2
(2010) fărgătău sn [At: POPOVICI, R. D. 165 / V: ~gățău / Pl: nct / E: mg forgatό
„învârtitor”] (Reg) 1 Zăvor. 2 Clanță. [ sursa: MDA2 (2010] - fărgățău sn vz fărgătău =
fărgătău sn [At: POPOVICI, R. D. 165 / V: ~gățău / Pl: nct / E: mg forgatό „învârtitor”]
(Reg) 1 Zăvor. 2 Clanță. [ sursa: MDA2 (2010)
borlắu, -lâe adj. [ / Plural: -/ăi, -/lâe / Etimologie: nct] (Pbl) Sălciu. [sursa: MDA2 2010
=După modelul substantivului feminine ‘’alee [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée] MDA2 (2010)
notează şi pluralul unor substantive neutre:
ciubalắu sn vz ciubuleu [sursa: MDA2 (2010) ciubuléu sn [At: VAIDA / V: ~balắu, ~beléi,
~lắu ciubulắu sn / Pl: ~ee / E: mg csobolyó] (Reg) 1 Vas ciobit. 2 Ulcior care are deschizătura
ca la cană.
ciubuléu sn [At: VAIDA / V: ~balắu, ~beléi, ~lắu, ciubulắu sn/ Pl: ~ee / E: mg csobolyó]
(Reg) 1 Vas ciobit. 2 Ulcior care are deschizătura ca la cană. [sursa: MDA2 (2010)
feștelău sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~lee / E: feșteli + -ău] (Reg) 1 Smoc de câlți de cânepă sau
de in. 2 Băț înfășurat la un capăt cu un material textil sau câlți și cu care se unge osia căruței.
[sursa: MDA2 (2010)
heștău sn.s [At: CHEST. IV, 68 / Pl: ~tee / E: cf heleșteu] (Reg) Lac (artificial) unde se cresc
pești Cf. heleșteu. [sursa: MDA2 (2010)
felezắŭ n., pl. ăĭe [Scriban
felezău sn vz felezeu sn [At: I. IONESCU, C. 187/5 / V: ~zău / Pl: ~ee / E: mg felezõ
(fõlõzõ) „care mătură”] (Reg) Măturică răsfirată, cu coadă lungă, cu care se mătură gunoaiele
după vânturatul grânelor Si: felezitoare, felezoaie, felezuitoare. [sursa: MDA2 (2010)
ciumpeu = s.n. ciomplei sn [At: DR. V, 307 / V: ~enă sf ciumpeu, cium~ / Pl: ~ee / E: mg
csömpoly] (Reg) 1 Ciomp (1). 2 Rădăcină a cozii Cf bât, butur, ciont, cotor, muc, tulei,
trupină. [sursa: MDA2 (2010) ciumpléi sn
ciovéi sn [At: (a. 1824) URICARIUL XX, 345/4 / V: ciovói, ciuhéi, ciuvéi, șofén / Pl: ~ee /
E: nct] (Reg; mpl) 1 Ciubăr. 2 (Lpl) Vase folosite la stână. 3 (Lpl) Vase de bucătărie. 4
Obiect casnic (vechi și fără valoare). [sursa: MDA2 (2010)
obicei s.n. – (pl.) obiceie / scris ‘’obicee’’
bordei s.n. – (pl.) bordeie / scris ‘’bordee’’
bordei sn [At: DOSOFTEI, V. S. 25/2 / V: (înv) ~eai, bur~ / Pl: ~ee / E: nct] 1 Încăpere
săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2 Locuință mică,
rudimentară. [sursa: MDA2 (2010) burdéi, s.n. – v. bordei/ Expresie ‘’ . Cîte bordeie, atîtea
obiceie,’’
[?]bordei, bordeie s. f. închisoare. [sursa: Argou (2007)
ciurubéi sn [At: SIMA, M. 183 / Pl: ~ee / E: nct] (Reg) Cireașă verde Si: golosea. [sursa:
MDA2 (2010)
ciuciubéi sn [At: DICȚ. / Pl: ~ee / E: nct] (Reg) Țurcă. [sursa: MDA2 (2010)
cĭucĭubéĭ n., pl. eĭe (din sicĭ și beĭ). Munt. est. Jocu băĭețesc numit și țurcă. [sursa: Scriban
(1939
 P a g e | 242

coștéi, coșteie, (coștui), s.n. –

coștei1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 66/2 / V: cost~, coster, ~eai / Pl: ~ee / E: mg kastély, bg
къщтa[1]] (Mgî) 1 Castel. 2 Culă. 3 Fort. 4 Turn de cetate.
coștéi2 sn [At: ECONOMIA, 55/18 / Pl: ~e / E: ucr кощили] (Reg) 1 Coșar din nuiele, de
păstrat porumbul știuleți Si: (reg) sâsâiac, porumbar. 2 (Reg) Porumb. [sursa: MDA2 (2010)
coștéi3 sn [At: ȘEZ. XXIII, 43 / Pl: ~ee / E: ns cf coștei2] (Reg) 1 Săculeț de pânză în care se
pune făină. 2 Dos de pernă. 3 Față de pernă. 4 Coșuleț în care se pune brânza de oaie. [sursa:
MDA2 (2010)
coștéĭ n., pl. eĭe (ung. kastély, castel). Trans. Castel. Buc. Săculeț: zece coșteĭe de malaĭ
(Marian, Nunta, 757) [Scriban]
coștéi, coștéie, s.n. (reg.) 1. castel, fort, turn de cetate. 2. săculeț de pânză. [sursa: DAR
(2002)
coștéi, coșteie, (coștui), s.n. – (reg.) ‘’ / Și coșteie cu mălai.’’
[?]spei sm vz speie [sursa: MDA2 (2010
speie sf [At: N. TEST. (1648) 6v/31 / V: (îrg) spei, ~eană sf, ~enc s, ~ene, spienă sf / Pl: spei
/ E: nct] sursa: MDA2 (2010)
spéĭe f., pl. speĭ / ar azĭ. Oboroc: Aŭ doară vine făclia să pue supt spee saŭ supt pat? Aŭ nu să
va pune în sfeșnic? (Ev. București. 1723, I, 46, b). Cîlțĭ în spele / Las’să steĭe Pînă’n
primăvară, c’atuncĭ e ziŭa maĭ mare (P. P. Iașĭ, despre femeĭa leneșă) [Scriban].
=Alături de variantele lexicale (ALOLEXEME), dicţionarele prezintă, în cadrul aceluiaşi
cuvînt-titlu, şi variantele flexionare.
Aceasta presupune nu poligrafia unor flexeme (vezi mai sus), ci un fenomen de sinonimie.
Ex.
așắŭ, arșắŭ și harșắŭ n., pl. ăĭe și aĭe (ung. ásó, id.). Trans. Lopată de fer / arșéu sn vz așău
[sursa: MDA2 (2010) / așắu sn [At: ECONOMIA, 118 / V: arș-, arșeu, harș-, harșeu, hârș-,
horș- / E: mg asó] (Trs) 1 Hârleț. 2 Lopată de lemn cu fier ascuțit la capăt. [sursa: MDA2
(2010)
=Unele substantive neutre de tipul T 2 – 5 (cu final în diftongul ‘-ău’’) au variante de plural
în ‘’a-ie / ă-ie’’ (6.1.2.5.a) şi în /’’ăi’’(6.1.2.5.b):
hârgău sn [At: KLEIN, D. / Pl: ~gaie, ~găi, ~gane / E: nct] (Îrg) 1 Vas / hârgắu, hârgauă,
(hârdău, hârbău), s.f. – (reg.)
prășcău2 sn [At: CHIRIȚESCU, GR. 253 / V: pârș~, prăsc~, ~cai, prâș~, prișcai, priș~,
proșcai, proș~ / Pl: ~ri, ~ăi, ~caie / E: cf bg пръска] 1 (Reg) Ninsoare rară, cu fulgi mari, care
se topește repede. 2 (Reg; îf prișcai) Burniță.[sursa: MDA2 (2010) prășcău prăscău prășcai
prâșcău prișcai prișcău proșcai proșcău pârșcău//
=sau varianta de plural în ‘’-ăi’’ reprezintă forma de masculine:
țingălău / Pl: ţingălauă, ţingălaie sn, ţingălăi sm
țurțurău [At: MAT. DIALECT. I, 271 / V: ~ulău (Pl: ~uleie sn), țuț~ (Pl: țuțuraie sn) smn /
Pl: ~ăi sm / E: țurțur1 + -ău] (Trs) 1 sm Țurțur1 (1). 2 sn (Îf țurțulău, țuțurău) Cascadă (1). 3
sn (Îaf) Izvor mic. [sursa: MDA2 (2010
BRIGHIDẮU, brighidaie, s. n. (Reg.) Bătător / brighidău sn [At: H X, 108 / V: ~deu, ~idi~,
burghi~, berghedău, birghideu / Pl: ~daie și ~dăie, ~deie / E: ns cf mg fergetyű] 1 (Mol)
Bătător1 folosit la bătutul produselor lactate Si: brai, berdedeu, drugă, ferdideu, litcă, mâtcă,
perdideu, roată. 2 (Reg) Mai pentru bătut pământul. [sursa: MDA2 (2010) / brididắu sn vz
brighidău / birghidắu sn vz brighidău / burghidắu sn vz birghidău.
ceatlău sn [At: LET. I, 28/26 / V: ~acl~, ~adl~, ~agl~, ~arl~, cegl~, cerl~, cesl~, cet~,
ciorlan, ciori~ / Pl: ~laie, ~leie și ~lăe / E: mg csatló] (Reg) 1 Obiect cu care se cetluiește
ceva. / ceatlắŭ și (Ret.) ceaclắŭ n., pl. ắĭe
 P a g e | 243

copârșắu sn [At: ANON. CAR. / V: ~păr~, ~șéu, ~părșéu, ~șíu, ~pri~, ~pâș~, ~șáuă / Pl: ~șée
și ~șáe, ~șáie, ~șéie, ~șáuă / E: mg koporso] (Trs; mgm) 1 Sicriu. 2 (Îe) Fi-ți-ar puica peste ~
Vedea-te-aș mort! [sursa: MDA2 (2010)
budúĭ n., pl. ĭe (ung. bödöny, putinică, rudă cu bădan, budacă, butoĭ). Mold. Trans. Doniță
fără fund, trunchĭ saŭ tub larg pus în pămînt ca să primească apa unuĭ izvor la suprafață.
Putinică saŭ găleată p. diferite lucrurĭ. – Și budăĭ, pl. aĭe; bădăŭ, pl. ăĭe; și budîĭ, pl. îĭe. V.
sulinar. [sursa: Scriban (1939)
De exemplu:
În tipul flexionar T 2 – 8 găsim trei flexeme diferite de plural pentru acelaşi substantive
neutru:
buĭurdíŭ n., pl. urĭ (turc. buĭurdu). Vechĭ. Ordin scris de un pașă, [Scriban]
buiurdiu sn [At: ȘIO / V: buior~, buiorultiu, ~rlău, ~ruldiu, buirultău, ~rultiu / Pl: ~ii / E: tc
buyur(ule)] (Trm) 1 Ordin al unui pașă sau al marelui vizir pentru Constantinopol. 2-3 (Pex)
Ordin (sau decret) domnesc. [sursa: MDA2 (2010)
buiurlắu sn vz buiurdiu - BUIURLĂU s.n. (Mold.) Ordin sau decret domnesc. Au scris
buirultăuri la Nicolai-Vodă. AXINTE URICARIUL. I-au venit lui Grigorie- Vodă …
buiurlău de la Abdula-Pașa. PSEUDO-AMIRAS. Variante: buirultău (AXINTE
URICARIUL). Etimologie: cf. tc. buyrultu. Vezi și buiurdi. [sursa: DLRLV (1987)
BUIRULTĂU s.n. v. buiurlău
buiurdíu (-íe), s. n – (Înv.) Ordin, decret. – Var. buiuruldiu, buiurultiu, buiurlău, buiurdismă.
Tc. buyur(ul)du „ordin dat de un guvernator de provincie” (Șeineanu, III, 22); ultima var. din
ngr. μουπγιουρντισμα. – Der. buiurdisi (var. buiurdi), vb. (a confirma prin decret, a comunica
oficial), din tc. buyurmak, aorist buyurdy, sau din ngr. μουπγιουρντίζω, care provine din tc.
(Gáldi 156). [sursa: DER (1958-1966)
 P a g e | 244

=Probleme legate de flexiunea variantelor

În afară de poligrafii, unele dicţionare complică sistemul flexionar al limbii romăne ci
indicaţii despre variante flexionare încrucişate. Aceste forme flexionare nu se încadrează
corect în system. [exceptînd cîteva substantive neutre terminate la singular în diftongul ‚’-
ăŭ’’:sau ‚’’’-eu’’care adaugă la plural vechiul flexem de plural ‘’-Ă’’[vezi 6.1.2.10.a. -
subcapitolul. Neutre singular‚’-ău’’]
Substantive neutre cu singular în diftongul’-ău’’.
Problema apare discutată în diferite capitol:
- [vezi 6.1.2.10.a] - Adăugarea flexemului de plural ‚-Ă’’ se păstrează la mai multe
substantive neutre terminate la singular în diftongul ‚’-ăŭ’’:sau ‚’’’-eu’’
[ex. copîrşău (s.n.) singular ) – (pl.) copîrşeauă]
- [vezi 6.1.2.5.a] - SUBSTANTIVE NEUTRE [sing. – Ău / pl. /-a-ĭe/ sau/şi /ă-ĭe/]
- [vezi 6.1.2.5.a] – [ex. Copîrşău – copîrşeu – (pl.) copîrşeie]
- [vezi 6.1.2.5.b] - Substantive neutre cu pluralul în ‘’-ăi’’ şi în ‘’-uri’
Tot despre substantivele (neutre) terminate la singular în diftongul ‘’-ău’’ pot fi evidenţiate şi
alte probleme.
Se poate face o discuţie despre necesitatea de a menţiona în cadrul aceluiaşi articol-titlu din
dicţionare nu numai variantele cuvîntului, ci şi formele flexionare ale acestor variante.
De exemplu:
-Unele dicţionare consideră cuvîntul-titlu ‘’copîrşeu’’[copârșéu s. n., art. copârșéul; pl.
copârșéie [sursa: Ortografic (2002)/ copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie [sursa:
DOOM 2 (2005) / sursa: DLRLV (1987) / sursa: DEX '09 (2009);
-Sau ‘’copîrșắŭ’’ n., pl. ăĭe (ung. koporsó). Trans. Secriŭ. [sursa: Scriban (1939);
-Alte dicţionare menţionează o altă formă de (transcriere a) pluralului neutru: [copârșéu,
copârșee, s.n. – (reg.) Sicriu; Din magh. koporsó „sicriu” (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX,
MDA). [sursa: DRAM 2015 (2015)];
- Într-o altă sursă, ‘’copârșắu sn [At: ANON. CAR. / V: ~păr~, ~șéu, ~părșéu, ~șíu, ~pri~,
~pâș~, ~șáuă / Pl: ~șée și ~șáe, ~șáie, ~șéie, ~șáuă / E: mg koporso] (Trs; mgm) 1 Sicriu. 2
(Îe) Fi-ți-ar puica peste ~ Vedea-te-aș mort! [sursa: MDA2 (2010) se menţionează variantele:
copărșắu sn vz copârșău, copâșắu sn vz copârșău / / ‘’copîrşeu’’, etc., dar formele de plural
sunt scrise separate.
- ciocâltău sn [At: DAMÉ, T. / V: ~călteu sn, ~tei sm, ~teu sn, ciuculteu sn, ~cârteie sfp / Pl:
~teie, (Trs) ~tauă / E: mg csikoltó Cf cioacă, cioc, ciocălău, ciocâlti (s ciopârți)] 1 (Reg) Cui
de lemn. 2 (Reg) Par mic pus în gard pentru a împiedica trecerea găinilor. 3 (Reg) Dispozitiv
din lemn cu care se prinde jugul de proțap. 4 (Reg) Bucată de lemn care leagă jugul de cătușă
și de proțapul carului Si: tiglici. 5 (Reg; mpl) Unelte de plugărie Cf cinie. 6 (Reg; lpl; îf
ciocârteie) Unelte pentru ascuțit coasa Vz ciocan, nicovală, gresie. [sursa: MDA2 (2010)
cĭocîltéŭ și -îrtéŭ n., pl. eĭe (ung. csikoltó, csikoltyu). Vest. Marele piron care ține jugu fixat
în proțap. – În Trans. -tăŭ. În Olt. și teglicĭ, în Tel. tiglicĭ. [sursa: Scriban (1939)
ciocâltău (ciocâltéu), ciocâltáie (ciocâltéie), s.n. (reg.) 1. cui, scurtător de lemn, par mic. 2.
(pop.) cuiul de lemn cu care se prinde jugul de proțap; cuiul japiței (tiglici). 3. unealtă,
instrument, cinie. [sursa: DAR (2002)

= O altă eroare apare atunci cînd unei variante i se atribuie forma de plural care aparţine
cuvîntului-titlu:
mătălắu, mătălăi, s.m. – (reg.; fig.) Organ genital bărbătesc (Papahagi, 1925; Văleni).[ sursa:
DRAM 2015 (2015)
 P a g e | 245

metelău sm vz meteleu [sursa: MDA2 (2010)

METELÉU, metelei, s. m. (Regional) 1. Nătărău
meteleu sm, a [At: KLEIN, D. 379 / V: ~lău / Pl: ~lei / E: cf mg metelö] (Trs) 1-2 Om bleg.
3-4 Bărbat neputincios. 5-6 Găligan. [sursa: MDA2 (2010)
[?] mătălău sm [At: T. PAPAHAGI, M. 61 / Pl: ~lei / E: ns cf meteleu] (Mar) Organ genital
masculin. [sursa: MDA2 (2010). Tot o asemenea eroare este probabil şi la ‘’crifău’’
[?] crifău sn [At: KLEIN, D., 228 / Pl: ~fei / E: nct] 1 Stâlp. 2 Par.[sursa: MDA2 (2010)
=La alte articole, MDA2 (2010) este un model de prezentare, variantele fiind prezentate
împreună cu formele lor flexionare;
De exemplu:
țiclău1 [At: (a. 1759) URICARIUL VIII, 7 / V: (reg) țigl~ (Pl: țiglăi), ~cleu, țichileu (Pl:
țichileie, țichileuri), țighileu sn, ~laură[1] (Pl: țiclăuri) sf, țuc~, cic~ sn / Pl: ~ri / E: țiclă1 + -
ău] 1 sn (Mol; Trs) Vârf de deal, de munte, ascuțit și înalt Si: cucă5 (3), pisc2, titilă, țanc3
(1), țăcălie (6), țicău (1), țiclă1 (1), țiclet, țiclie (4), țicloi3 (2), ticlui (1), țicmă (1), țicmău (1),
țicui (1), țifereie, țiflan (1), țiflă1 (1), țifleică (1), țifleu1 (1), țiflic (1), țigmandău (1), țiu3 (1),
țucudan, țuculeu (2), țugui1 (1), țuhan2, țuhă (1), țuhău (1), țuțudan1 (1), țuțui1 (1), țuțulă (1),
țuțur2 (1). 2 sn (Mol; Trs) Creastă ascuțită a unui munte, a unui deal. 3 sn (Mol; Trs) Vârf
ușor rotunjit de deal sau de munte Si: țanc3 (2), țic4 (2). 4 sn (Mol; Trs) Deal mai înalt decât
cele din împrejurimi. 5 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă Si: țicmă (4), țiflan (3),
țigmandău (3), țiu3 (2), țugui1 (9). 6 sf (Reg; îe; îf țâclaură) A se duce la țâclaură A se duce
undeva foarte departe. 7 sn (Reg; fam; îae) A se duce la dracu-n praznic. 8 smp (Glg; îf țiglăi)
Alunecări de teren de mari dimensiuni, în formă de movile. 9 smp (Glg; îaf) Martor de
eroziune diferențiată cu aspect de turn de cetate.
țiclău2 sm [At: BĂCESCU, PĂS. 167 / V: (reg) țigl~, țacl~ / Pl: ~ăi / E: ns cf țic1, țiclă2,
țiclean] (Orn) 1 (Trs) Țiclean (1) (Sitta europaea). 2 (Trs) Pițigoi (Parus maior). 3 (Trs)
Vrabie (Passer domesticus). 4 (Reg; îc) ~-mic Sticlete (Carduelis carduelis). 5 (Reg; îc) ~-
verde Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape. 6 (Reg; îc) -de-munte Nume dat unei
păsări nedefinite mai îndeaproape. [sursa: MDA2 (2010)
=Problema formelor flexionare ale variantelor este şi mai complicată atunci cînd cuvîntul-
titlu are o terminaţie consonantică, şi varianta o terminaţie vocalică sau semivocalică.
-jau sn vz jaf [sursa: MDA2 (2010)
jaf sn [At: (a. 1621) IORGA, D. B. I, 39 / V: giaf (iuz) jah, (Mol) jac, (Ban) jau / Pl: ~uri / E:
pn żak, mg zsác[1]] 1 Furt [sursa: MDA2 (2010)
E de presupus că varianta ‘’jau’’ are pluralul ‘’jau-uri’’[?]
-țău sn vz țeh2 [sursa: MDA2 (2010)
țeh2 [At: MOLNAR, D. 357/8 / V: (îrg) țef, țeft, (îvr) țenc, (reg) țec, țechi, țeg, țeghi sn, țeche
sf, țenchi, țed, țeit, țăf, țău (Pl: țăuri, țeie) sn, țâf, țâfă, țâflă sf, țag, țaghi, țăgur, țog, țov (Pl:
țovuri) sn, țof s, țoft, țoic (Pl: țoicuri) sn, țuc s, țoagă (Pl: țoguri), țoghie (Pl: țoghii), țoglie
(Pl: țoglii) sf, țocli ssp / Pl: ~uri / [sursa: MDA2 (2010)
Dicţionarul menţionează formele flexionare după variantă – ‘’țău (Pl: țăuri, țeie) [dar nu şi la
variantele de genul feminine]. La ‘’țef1 sn vz țeh1 [sursa: MDA2 (2010] țef2 sn vz țeh2
[sursa: MDA2 (2010)] țeh1 sn [At: (a. 1703), IORGA, S. D. X, 253 / V: ~i, țeih, țeihi, țef (Pl:
~i), țeft / Pl: ~uri / E: ger Zeche, mg céh] (Îrg) Breaslă de meșteșugari. [sursa: MDA2 (2010)]
menţionează varianta ‘’ţef’’ cu forma de plural [țeih, țeihi, țef (Pl: ~i)] dar presupun că este
un substantive masculine [?].
- vătău sm vz vătaf [sursa: MDA2 (2010). Consider că nu este suficientă doar menţionarea
variantelor.
 P a g e | 246

vătaf sn [At: COD. VOR.2 36v/7 / V: (îrg) ~tav, ~taj, ~taș, (înv) ~tag, ~tah, (reg) ~tau (reg)
~tău / Pl: ~fi / E: ns cf ucr ватага „ceată, mulțime”][sursa: MDA2 (2010)
E de presupus că varianta ‘’vătău’’ are pluralul masculine ‘’vătăi’’[?]
-Alte substantive neutre care sunt variante fără un plural menţionat clar:
beregắu (substantive neutru) vz beregată [sursa: MDA2 (2010)
beregátă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) bele-, -răg-, -gău, -ghea-, ~guș, -rig-, birighia-,
gher(e)beată, verig- / Pl: ~te, (Mol) -găți / [sursa: MDA2 (2010)
-ștablău s vz ștablon [sursa: MDA2 (2010) / ștoblu s vz ștablon [sursa: MDA2 (2010)
ștablon sn [At: H XVII, 99 / V: (reg) st~, stăb~, șa~, ~lău, ~lu, ștob~, ștoblu sn, stabloană sf /
Pl: ~oane [sursa: MDA2 (2010)
- șirgău sn vz șurgăn [sursa: MDA2 (2010)
șurgăn sn [At: DR. IV, 1081 / V: (reg) șirgău, șirghen (Pl: ~e), ~rghen (A: nct), ~gon / Pl: ? /
E: mg sürgony] (Mar; Trs) Telegramă. [sursa: MDA2 (2010)
- tălău s.neutru vz talan1 [sursa: MDA2 (2010)
talan1 [At: DAME, T. 51 / V: (reg) ~au, ~lăn, tăl~, tălău sn, ~t, tălant, tol~ sm / Pl: ~i sm / E:
ns cf tc talak „dalac”] 1-2 sn (Med; Mun; Dob) Dalac (1-2). 3 sm (Reg; dep) Animal rău și
încăpățânat. 4 sm (Pop; fig) Cal bătrân, slab și urât Si: (pop) gloabă. 5 sm (Reg) Cal
neastâmpărat. 6 sm (Reg; dep) Persoană (în vârstă). 7 a (Reg) Prost. [sursa: MDA2 (2010)
- căndălắu sn vz cămicior [sursa: MDA2 (2010)[?]
- șamfău s vz șamfă [sursa: MDA2 (2010)
șamfă sf [At: LB / V: (reg) șanfă, (îrg) ~u s / Pl: ~fe / E: mg sámfa] (Trs; Ban) Calapod de
cizmărie Si: șan (1). [sursa: MDA2 (2010)
-șitău sn vz șaitău1 [sursa: MDA2 (2010)
șaitău1 sn [At: KLEIN, D. 423 / V: (reg) săi~, șatău, șăit (A: nct / Pl: ~uri) șăi~, șâi~, șei~,
șitău / Pl: ~taie, (reg) ~tăie, ~tauă, șăitaie, șăitauă, șeitauă / E: mg sajtó] 1 (Trs; Ban) Teasc. 2
(Reg; prc; îf șitău) Coș al teascului în care se storc strugurii. 3 (Reg; pex; îf șeitău) Cramă (2).
4 (Ban; Trs; prc) Șurub care servește ca ax al teascului. 5 (Ban; Trs; pan) Menghină. 6 (Ban;
Buc; pan) Banc de tâmplărie. 7 (Ban; Trs; pan) Vârtej de strâns doagele. 8 (Trs; Ban; pan)
Cric2. 9 (Ban; Trs; pan) Canea. 10 (Ban; Trs; pan) Burghiu (1). 11 (Trs; îf șeitău) Unealtă cu
care se presează varza în putină. 12 (Reg) Bucată de lemn cu care se împiedică carul. [sursa:
MDA2 (2010)
Este prezentat drept un substantive feminine [?] - șitắu, (șaitău), s.f. – v. șaitău („teasc”).
[sursa: DRAM 2015 (2015)
=cuvinte de tipul ‘’vălvărău’’ sunt prezentate incomplet.
vălvărău s [At: CL 1967, 90 / Pl: ? / E: ns cf vălvăraie] (Reg) Vâlvătaie. [sursa: MDA2
(2010)
Deşi substantivele feminine din familia lui ‘’vîlvătaie’’[vezi T 3 – 1 b] sunt prezentate
correct, cu pluralul ‘’-ăi’’, substantivul ‘’flăcăraie’’ apare numai cu forma de singular.
flăcăráie (rar) s. f., art. flăcăráia, g.-d. art. flăcăráiei [sursa: DOOM 2 (2005)
flăcăráĭe f. Mare flacără. V. pălălaĭe. [sursa: Scriban (1939)
Două surse îl prezintă cu forma de singular identică cu forma de plural:
FLĂCĂRÁIE, (pl.) flăcăraie, s. f. – ‘’Flăcăraiele ce ies noaptea de pe fața unui gorgan.
ODOBESCU, S. II 267. [sursa: DLRLC (1955-1957)
FLĂCĂRÁIE f. 1) Flacără mare. 2) la pl. Flăcări [sursa: NODEX (2002).
=Un alt comentariu se poate face asupra unor posibile semnificaţii lexicale pe care le poate
avea sufixul ‘’-ău’’(marcînd substantive masculine şi neutre la singular) în corelaţie cu
sufixul de feminine singular ‘’-aia’’.
 P a g e | 247

[exemplu ipotetic: ‘’vilă – viluţă – vilişoară’’ – în opoziţie cu – ‘’vilău – viloi – viloaie’’.Este

evident că întreg acest grup de cuvinte face parte din aceeaşi familie lexicală.
Sufixul ‘’-ău’’ apare uneori cu o semnificaţie comparabilă cu un suffix augmentative,
desemnînd:
- Un obiect mai mare ca de obicei (lărgău, lopătău, lungău, bîrnău, băsănău, fistău,
gealău, copîrtău (=cuţitoaie), băltău ( Augmentativ al lui baltă. = băltoi) – cf. mătură –
măturoi – (pl.) măturoaie.
- Sau o cantitate mare.(căcălău.)
E posibil ca unele forme de singular în ‘’-ău’’ să corespundă la plural sufixului ‘’-aie’’ cu
sens colectiv: vălvărău comparativ cu vălvătaie. / mătău / măţărău – (pl.) mătăraie.
[Posibil teaşcă – *teşcărău – teşcoi - *teşcăraie
teșcău s [At: ALR I, 1544/988 / Pl: ? / E: teașcă + -ău] (Reg) Bășică uscată întrebuințată de
ciobani ca pungă pentru păstrarea tutunului Si: (reg) jașcău, teșcoavă (5).[sursa: MDA2
(2010)
teșcoi sn [At: GORJAN, H. IV, 74/15 / V: (reg) tecș~ / Pl: ~oaie / E: teașcă + -oi] 1-2 (Reg;
șdp) Tașcă (1) (mare). [sursa: MDA2 (2010)
teșcălău sns [At: COMAN, GL. / E: ns cf tercălău] (Reg) Terci1 (1) subțire Si: (reg) teșcai.[
sursa: MDA2 (2010)
tercălău sns [At: UDRESCU, GL. / E: ns cf terci1, tercăzău] (Mun) 1 Terci1 (2) de urluială
fiartă (pentru porci). 2 Amestec de resturi de mâncare. 3 Mâncare gătită rău. 4 (Fig) Amestec
de obiecte aruncate în dezordine Si: harababură. 5 Noroi.[sursa: MDA2 (2010)
Sufixul ‘’-ălău’’(ca şi sufixul ‘’-ău’’ – cu masculin –ăi’’la plural), desemnînd un obiect sau o
cantitate mare, poate intra în legătură cu sufixul augmentativ desemnînd o cantitate mare
(apăraie) sau colectiv (vas – vase – văsăraie).[cf. pişălău – pişălaie]. PIETRÓI, pietroaie, s. n.
Augmentativ al lui piatră
ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți / RĂZĂLẮU, răzălaie, s. n. (Reg.) Răzătoare
TĂLĂLẮU s. n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – tălălaie;
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag (2)
VIERMĂRÁIE s. f. Viermărie. / CRENGĂRÁIE s. f. Crengărie. [Pr.: -ra-ie] – Creangă /
PÂNTECĂRÁIE s. f. (Reg.) Diaree. [Pr.: -ra-ie] – Pântec/ STUFĂRÁIE s. f. Stufăriș. [Pr.: -
ra-ie – Var.: (reg.) stuhăráie s. f.] – Stuf/ PRĂFĂRÁIE s. f. Prăfărie. [Pr.: -ra-ie] – Praf/
GLODĂRÁIE s. f. (Pop.) Noroi mare/ COLBĂRÁIE f. Cantitate mare de colb. [Sil. -bă-ra-
ie] /colb/ LĂCĂRÁIE s. f. Lăcărie. – Lac/ FUMĂRÁIE s. f. Fumărie. [Pr.: -ra-ie] – Fum/
APĂRÁIE s. f. Apărie. – Apă
 P a g e | 248

6.1.2.6.a – T – 2 –6 - /ŭ/ - /ĭ/ - /e-ĭE/ = /e-ĭE/ [zeu] (Fem.) ze-ie

Zeu s. m., art. zéul; pl. zei, art. zéii– –

zeu / Variante: zău2, (reg) zo i / Pl: zei sm / E: ml deus] dzău sm, i vz zeu; dzéu sm, i vz zeu;
[Lat. DEUS; vechiu românește indiferent dumnezău și zău (sens conservat și în
exclamațiunea omonimă)].
zée (înv., rar) s. f., art. zéea, g.-d. art. zéei; pl. zée [sursa: DOOM 2 (2005)]
zéie s. f., art. zéia, g.-d. art. zéiei; pl. zéie [sursa: Ortografic (2002)]
zee sf -V: (îvr) zie / Pl: ~ / E: ml dea (pad zeu1)] (Înv; liv) [sursa: MDA2 (2010)]
ZÉE, zee, s. f. (Înv., rar) Zeiță. – [sursa: DEX '09 (2009)] Din zeu. • pl. zee. /<lat. dĕa, -ae,
prin apropriere de zeu. [Scris și: zeie] – [Pron. ze-ie. / < zeu, cf. lat. dea].zée (înv., rar) s. f.,
art. zéea, g.-d. art. zéei; pl. zée
zee s.f. (înv.) Zeiță. [‚’Bucuria că te știu aproape, Zee (STANCU). • pl. zee. /<lat. dĕa, -ae,
prin apropriere de zeu. [sursa: DEXI (2007)]
ZEIE – ZEIE (sing. = pl.) zeie s.f Zeiță. • sil. ze-ie. pl. -ie. /de la zeu.
zeie s.f Zeiță. • sil. ze-ie. pl. -ie. /de la zeu. [sursa: DEXI (2007)]
ZÉIE, zeie, s. f. (Rar) Zeiță. [Pr.: ze-ie] – Din zeu. [sursa: DEX '98 (1998)
Dumnezeie dumnezéie (rar) s. f., art. dumnezéia, g.-d. dumnezéie, art. dumnezéiei //
dumnezeie sf [At: CORESI, EV. 139/7 / Pl: ns ~zei / E: dumnezeu + -ie Şi DumneZEE
(plural – dumnezei = G-D)
fée (livr.) s. f., art. féea, g.-d. art. féei; pl. fée = zînă //*fee f., pl. feĭ saŭ fee (fr. fée, d. lat. fata,
zînă, d. fatum, destin.
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv.
nacabău adj. m [At: DLR / Pl: ~bei / E: ns cf macalău] (Reg; d. oameni) 1 Înalt și voinic, dar
greoi și trândav // nacabắu, nacabei, adj. – (reg.)
macabắu, macabéi, s.m. (reg.) macabău s.m. sing. [At: LEXIC REG. 12 / E: nct] (Reg) Om
prostănac.
M – (sing.) leu – (pl.) lei /
LELÉU, lelei, s. m. (Reg.) Prostănac
ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n jucărie
zmeu (mit.) s. m., art. zméul; pl. zmei, art. zméii [sursa: Ortografic (2002) / zmeu sm. -S.n
[At: PSALT. HUR. 64v/5 / V: smeu sm, sn / zmieu sn vz zmeu / (îvp) zmău, (îvr) zmieu,
zmiu, (reg) zmău, smer / S și: sm~ / Pl: ~ei sm, ~eie (rar) ~ri sn / E: slv змєй, змий] 1 sm
(Înv) Șarpe
 P a g e | 249

Târțâu (s.m.) - târțeie sf. plural (vezi terţiu)

N –/ jujeu – jujeie /
TULÉU, tulei, s. m./ [Pl. și: (n.) tuleie
tuléu (agr., bot.) s. n./s. m., art. tuléul; pl. n. tuléie/m. tuléi /[ sursa: Ortografic (2002)
tuleu [At: ECONOMIA, 42/3 / V: (reg) ~lău, ~Ihei, tiul~ smn / Pl: ~ei sm, ~eie, (reg) ~eauă
sn / E: ns cf știulete] 1 smasculin şi neutru (Pop)
M – tuleu – (pl.) tulei
N – tuleu – (pl) tuleie
N – tulei – (pl.) tuleie
tuléu (tulpina porumbului, soi de prune) s. m. / s. n., art. tuléul; pl. tuléi/tuléie [sursa: DOOM
2 (2005)
Neutre cu plural neprecizat:
mabeu / Pl: ? / E: tc mabeyin, mabeyn] (Tcî/ [sursa: MDA2 (2010)
mabéĭn, mabéĭ și maĭbent n., pl. urĭ (turc. ar. mabeĭn). Sec. 18. Sala de audiență a sultanuluĭ.
– Și babeĭn. [sursa: Scriban (1939)
mabein sn [At: GHEORGACHI, CER. (1762), 274 / A și: mabein / V: ba~, mabei, maibent,
moșeu sn [At: ALR II/I, MN 149, 3930/325 / E: mg mosό] (Reg; îs) Chefe de ~ Perie de
spălat podele.[sursa: MDA2 (2010)

cĭocîltéŭ și -îrtéŭ n., pl. eĭe (ung. csikoltó, csikoltyu). Vest. Marele piron care ține jugu fixat
în proțap. – În Trans. -tăŭ. În Olt. și teglicĭ, în Tel. tiglicĭ. [sursa: Scriban (1939)
ciocâltéu sn vz ciocâltău [sursa: MDA2 (2010)
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. CURCUBÉ//U ~
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie [sursa: DOOM 2 (2005) /curcubeu sn [At: N.
COSTIN, ap. LET. I 46/21 / V: (reg) cuculbău, cucurbeu, culcubău, ~bău, ~bei, ~bel / Pl:
~eie, (rar) ~eiuri / E: nct][ sursa: MDA2 (2010) / cucurbău sn vz curcubeu / var. culcubăŭ,
cuculbăŭ (Trans.), cucurbăŭ, cocîrbăŭ și curcubăŭ / curcubău sn vz curcubeu
ferchetéŭ și -déŭ n., pl. eĭe (ung. fergetyö și förgetyü, roată cu dințĭ la moară, foraĭbăr, forditó
și forgató, învîrtitor, d. fordítni și forgatni, a învîrti. V. fîrgăŭ. Cp. cu vîrtelniță). Trans.
Vîrteju caruluĭ. (V. feleherț). – În Bucov. ferdidéŭ, perdidéŭ și berdedéŭ, în Mold. berghedăŭ,
birghidăŭ și brighidăŭ, pl. ăĭe, jintălăŭ, mîtcă, un băț (c’o rotiță la un capăt) cu care se bate în
budacă laptele închegat ca să se strîngă cașu saŭ în putineĭ ca să se aleagă untu (V. braĭ și
cîrjă). Micĭog de prins racĭ. V. drugă, tăujar, zăvodar. [sursa: Scriban ) / fercheteu sn [At:
KLEIN, D. 128 / V: ~cătău, ~rghe~, ~chiedeu, ~edeu / Pl: ~ee / E: mg feregetyõ (fõrgetyû)]
(Reg) 1 Resteu. 2 Perinoc. 3 (îf ferchedeu) Vârtej. [ sursa: MDA2 (2010) ferchetéu (-éie), s.
n. – Prăjină. – Var. fercătău, ferchedeu, ferchezău. Mag. fergetyű (Cihac, II, 498; DAR;
Gáldi, Dict., 128). În Trans. [sursa: DER (1958-1966
ferchetéu, ferchetéuri, s.n. (reg.) resteu (la jugul boilor). [sursa: DAR (2002)
ferchezắŭ n., pl. ăĭe (ung. férkezö, pribol, piron scurt și gros în care bațĭ cu cĭocanu ca să facĭ
găurĭ în plăcĭ de fer. V. ferchezuĭesc 1). Est. Iron. Cĭomag. Lovitură de cĭomag: ĭ-a tras un
ferchezăŭ. [sursa: Scriban (1939) / ferchezău sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~zaie / E: mg
férkezõ] (Reg) 1 Ciomag. 2 Lovitură de ciomag. 3 (Irn) Bătaie. [sursa: MDA2 (2010)
resteu sn [At: ANON. CAR / V: (reg) ~tău, ~tei, ~tel (Pl: ~eluri, restei), ras~, răs~, răstiu,
rășteu, ~teu, răstel, răștel, lăstău, răstrău (Pl: răstaie), răstăi, Ies~ / Pl: ~eie, (reg) ~eauă, ~ri,
~ei / E: nct] [sursa: MDA2 (2010)1 Fiecare dintre cele două cuie, făcute din lemn sau din
fier, cu care se închid laturile jugului după înjugarea vitelor. Var.: (reg.) răstéu, restéi s. n.
restéu s. n., art. restéul; pl. restéie [sursa: Ortografic (2002)
 P a g e | 250

HELEȘTÉU, heleșteie, s. n. Var.: eleștéu s. n.]

heleșteu sn [At: (a. 1648) IORGA, D. B. I 78 / V: (reg) elestău, el~, eliștiu, halaș~, halaștău,
haliștău, hălăștău, hăl~ / Pl: ~eie, (îrg) ~taie / E: mg halastό] 1-2 (Bazin cu apă sau) iaz din
stăvilirea unei ape curgătoare, pentru creșterea și reproducerea peștilor. 3 (Pex) Lac. 4 (Reg)
Noroi. [sursa: MDA2 (2010) - halaștău sn vz heleșteu - heleștéu s. n., art. heleștéul; pl.
heleștéie [sursa: Ortografic (2002) heștău sn.s [At: CFIEST. IV, 68 / Pl: ~tee / E: cf heleșteu]
(Reg) Lac (artificial) unde se cresc pești Cf. heleșteu. [sursa: MDA2 (2010)
leșteu [At: MÎNDRESCU, UNG. 164 / V: (reg) ~șdeu, liășău (Pl: ~șauă) / Pl: ~eie, (reg)
~eauă / E: heleșteu] 1 sn (Trs) Leșnic. 2-3 sn (Reg) Heleșteu (1-2). 4 av (Îf leșdeu) Leoarcă1
(5). [sursa: MDA2 (2010)
HINTÉU, hinteie, s. n. (Reg.) Trăsură, / Hîltei = hâltei sn vz hinteu /hîitei = hâitei sn vz
hinteu / hăitei sn vz hinteu
hinteu sn [At: (a. 1778) IORGA, S. D. XII, 98 / V: haltei, hăitei, hâitei, hâltei, helteu, hentei,
~ncheu / Pl: ~eie, ~eaie / E: mg hintό] 1 (Trs) Trăsură. 2 (Lpl) Totalitate a uneltelor (plug,
tânjală, cârceie) care servesc la înjugatul boilor în patru (mai ales la plug). 3 (Lpl) Tânjale (cu
toate părțile componente). 4 (îf halteie) Totalitate a uneltelor care aparțin unui car sau unei
căruțe. [sursa: MDA2 (2010
hăitéie s.n. pl. (reg.) unelte, scule de plugărie. [sursa: DAR (2002)
hintéŭ și hindéŭ n., pl. eĭe (ung. hintó, trăsură pe arcurĭ; sîrb. hintov și intov; turc. hento).
Trans. Trăsură acoperită, cupeu. – Și hintăŭ, pl. ăĭe. [sursa: Scriban (1939) hintău
lepedéu (reg.) s. n., art. lepedéul; pl. lepedéie [sursa: DOOM 2 (2005) / LEPEDÉU, lepedeie,
s. n. (Reg.) Cearșaf. – Magh. lepedö.[ sursa: DLRM (1958) / lepedeu1 sn [At: (a. 1803)
IORGA, S. D. XII, 145 / V: lebe~ (Pl: lebedeuă), / ~pid~, lipid~, lip~ / Pl: ~eie, ~eauă, ~ă,
~eauo, ~ri / E: mg lepedö[1]] 1 (Reg) Cearșaf pentru pat, cu care se acoperă salteaua.//
lebedeu lepideu lipedeu lipideu //
lepeneu sn [At: KLEIN, D. / V: (pcf) ~edeu / Pl: ? / E: mg lepenyeg] (Trs) Piele care atârnă
sub gâtul vitelor Si: bărbie (2). [sursa: MDA2 (2010)
melesteu sn [At: ALECSANDRI, T. 552 / V: ~eșt~, (pmz) mesteleu, meșteleu / Pl: -eie / E:
melestui] 1 (îf meleșteu) [sursa: MDA2 (2010) meleșteu sn vz melesteu / mesteleu sn vz
melesteu / meșteleu sn vz melesteu mestecău1 [At: KLEIN, D. 221 / V: (reg) meșt~, melestéu
(reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie;
meseleu sn [At: VAIDA / V: ~lău sn, ~sălauă sfi / Pl: ~leie / E: mg meszelö] (Trs; Mun) 1
Bidinea. 2 (Îs) ~ mic (sau micuț) Pensulă. [sursa: MDA2 (2010) meselău sn vz meseleu /
mesalắu, mesalauă, s.n. – (reg.) 1. Bidinea
săcăteu sn [At: GR. S. V, 345 / V: ~tau, săcet~ / Pl: ~eie, ~eauă / E: mg szakató „coș, paner”]
(Reg) 1-4 Săculeț (1-4). 5 (Prc) Barieră făcută din săcăteu (1). 6 Sedilă2 pentru strecurat
zerul. [sursa: MDA2 (2010) SĂCĂTÉU, săcăteie, s. n Variantă: săcătắu s. n. / săcătau sn /
săceteu sn
șutéu, șutéi, s.m. și șutéie, s.n. (reg.) 1. (s.m.; înv.) brutar. 2. (s.n.) anexă într-o gospodărie
(care servește ca bucătărie, în care se găsește cuptorul de copt pâine sau velnița). 3. (s.n.; în
forma: șâtău) vas în care se pune cânepa toarsă. 4. (s.n.; în forma: șutău) leasă de nuiele pe
care se usucă sau se afumă fructele. [sursa: DAR (2002)
șuteu [At: LEX. MARS. 210 / V: (reg) șâtău, ~tău sn / Pl: ~ei sm / E: mg sütö] 1 sm (Trs;
înv) Brutar (1). 2 sn (Trs) Clădire anexată într-o gospodărie, care servește ca bucătărie sau în
care se găsește cuptorul de copt pâine ori velnița. 3 sn (Ban; îf șâtău] Vas în care se pune la
copt cânepa toarsă. 4 sn (Reg; îf șutău) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă
fructele. [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 251

șutău1 sn [At: FRÎNCU-CANDREA, M. 43 / V: (reg) șât~ / Pl: ~ri / E: ns cf ger Schutt,

Schütte] (Min; Trs) 1 Suitoare. 2 Rostogol. 3 Despărțitură în suitoare, în formă de jgheab,
prin care se transportă cărbunele sau minereul. 4 Loc pe unde se dă drumul minereului în
jgheab. [sursa: MDA2 (2010) șutău, șutăuri, s.n. (reg.)
temeteu sn [At: (a. 1807) IORGA, S. D. XVII, 170 / V: (reg) tămetău, ~tău, ~ter, timetiu,
timint~, timitiu, timt~ / Pl: ~eie, (reg) -eauă / E: mg temetö ] (Trs) Cimitir. [sursa: MDA2
(2010)
Terneu, terneie, s.n. - Cârpă neagră de cernit (după morți). 4 (Lpl) Basmale care se dau de
pomană la înmormântări. Azĭ. Dolj (terneŭ, pl. eĭe). Basma //
Ternău, ternaie, s.n. =ternou1 sn [At: ARHIVA XXIV, 236 / V: (reg) ~nău (Pl: ~naie), ~nou
(Pl: -neie) / Pl: ~ri / E: fr ternaux] (Îrg) 1 Cașmir
melestéu (reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie. // melesteu sn [At: ALECSANDRI, T. 552 /
V: ~eșt~, (pmz) mesteleu, meșteleu / Pl: -eie / E: melestui] îf meleșteu) sursa: MDA2 (2010
vișeu sn [At: ANON. CAR. / V: jișău, jișlău, ~șlău / Pl: ~eie, ~șauă / E: mg vésö] 1 (Trs;
Ban) Daltă (1). 2 (Trs, Ban; șîs ~șău de șorubălit) Șurubelniță. / 12 (Reg; îf vișlău) Fiecare
dintre cei patru stâlpi de lemn de la colțurile acoperișului unei case țărănești. / ghișău sn vz
vișeu
N - Cleşteie
cleștée sn plural [At: CHEST. II, 109/6 / E: nct] (Reg
cleștéi sm plural [At: CHEST. II, 271/406 / E: nct] (Reg) S
jugléĭe și gĭugléĭe n., pl gĭugléĭe, V. jugleĭe.
Giugleie=
giogleie jugléĭe și gĭugléĭe n., pl. (bg. žuglan, žulan, gambă, picĭoru de la genuchĭ în jos. Cp.
cu cĭoclej). Fam. Iron. Picĭoare, cracĭ: ĭa trage-țĭ jugléĭele’n colo!
jugleie sn plural [At: I. CR. III, 376 / V: giog~ / E: jiglă + -ei] (Reg)giogleie sn plural vz
jugleie
jugléĭe și gĭugléĭe n., pl. Iron. Picĭoare, cracĭ: ĭa trage-țĭ jugléĭele'n colo!
jugléie s. f. pl. – Picioare,
jugléĭe și gĭugléĭe n., pl. (bg. žuglan, žulan, gambă, picĭoru de la genuchĭ în jos. Cp. cu
cĭoclej). Fam. Iron. Picĭoare, cracĭ: ĭa trage-țĭ jugléĭele'n colo!
cârcéie (piesă de legătură) s. f., art. cârcéia, g.-d. art. cârcéiei/cârcéii; pl. cârcéie/cârcéi SG =
PL (genitive-dativ nearticulaT – cercei
bididéie sn plural [At: COMAN, GL. / E: nct] (Reg) Grămadă de lucruri de care te împiedici.
Borheie – s.n. plural borhéie snp vz borhăie borhắie snp [At: CIHAC II / V: ~heie, ~fei / E:
nct] 1 (Reg) Organele tubului digestiv. 2 (Reg) Intestine. 3 Măruntaie. 4 (Lpl) Potroace.
ceanatéie sf plural [At: WEIGAND, B. B. 97, ap. DA / E: nct] (Buc) Fluturi.
Neutru defective de singular/ - hăiteie n. pl. Mold. unelte, scule de plugărie. =haiteie
Hondrobeie /hondrobéĭe n. pl. (ung.). Nord. (Pr. Hodoroabă. Din răzb. Ĭașĭ, 1923, 49). Și
hodrobeĭe și hudrubețe. V. catrafuse.
Hodrobeie hodrobéĭe, V. hondrobeĭe
hondrobéĭe n. pl. (ung.). Nord. (Pr. Hodoroabă. Din răzb. Ĭașĭ, 1923, 49). Și hodrobeĭe și
hudrubețe. V. catrafuse. hondrobéĭe n. pl. (ung.). Nord. (Pr. Hodoroabă. Din răzb. Ĭașĭ, 1923,
49). Și hodrobeĭe și hudrubețe. V. catrafuse
Substantive FEMININE
costréie, s.f. – (bot.) Sorg; plantă erbacee din familia gramineelor (Sorghum halepense); iarba
ce crește prin lanurile de porumb: „Merge și îi dă costreie / Nici așa nu vrea să steie” (Bârlea
1924 II: 212)
 P a g e | 252

Rojdeie, s.f. - Rojdanicele, de unde derivă „rojdeie”, sînt „cărti de literatură populară
Uleie uleie sf vz ulei3 ulei3 sn [At: (cca 1600) IORGA, S. D. XVI, 61 / V: (înv) ~e sf, (reg)
Merenteie ==adj. fem. [merenteie af [At: CHEST. VIII, 39/27 / E: ns cf mărunt] (Reg; îs)
Brânză ~
Răscheie, Cusureie, Ereticeie, Giugeie, Helteie, Muculeie, Ţîfereie, Trocoleie, Scrinteie,
Siurleie,
Sivreie, Posdeie, Potinteie, Potreie
Achileie *achiléĭe f., pl. eĭe, ca orchideĭe, și eĭ, ca aleĭe, aleĭ sau femeĭe, femeĭ
achiléĭe f., pl. eĭe, ca orchideĭe, și eĭ, ca aleĭe, aleĭ sau femeĭe, femeĭ
Burfeie bulféie sf vz bulfeu bulfeu2 sn [At: DAMÉ, T. 13 / V: bal~, bâl~, bel~, ~fei, ~feie sf,
~fele sf / E: mg bélfa] bulféŭ și bolféŭ n., pl. eĭe (ung. bélfa). Lemnu opus resteuluĭ, fiulare,
jiglă. – Și -féĭ (pl. eĭe) și -feĭe, belfeĭe (pl. eĭ). V. jug ///
bulféŭ și bolféŭ n., pl. eĭe (ung. bélfa). Lemnu opus resteuluĭ, fiulare, jiglă. – Și -féĭ (pl. eĭe)
și -feĭe, belfeĭe (pl. eĭ). //bulféu (bulféie) - bulféŭ și bolféŭ n., pl. eĭe (ung. bélfa). Lemnu
opus resteuluĭ, fiulare, jiglă. – Și -féĭ (pl. eĭe) și -feĭe, belfeĭe (pl. eĭ). V. jugȘi -féĭ (pl. eĭe) și -
feĭe, belfeĭe (pl. eĭ).
Chischineie cheschenéŭ și chischinéŭ n., pl. eĭe chischinéu sn / V: (înv) chescén, chișchi~,
chișche~, câscân~, ~neá, chescheneá sf / Pl: ~ele și ~éie
capéie sf [At: DA ms / V: cop~ / P: ~pe-ie / Pl: capei / E: nct] (Reg)
Cerceleie cerceléie sf plural [At: VICIU, GL. / E: cf mg csertelo] cerceléie s.f. pl. (reg.)
mânerele, ivărele ușii
Ciocheie ciochéie sf vz ciochie - ciochíe sf [At: DA / V: ~chéie / Pl: ~ii / E: bg чекия
„briceag”, cf coacă, ciochină]
Ciochelceie ciochelcéie sf [At: H XVIII, 26 / Pl: ? / E: nct] (Reg;
Ciocîrteie ciocârtéie sf plural vz ciocâltău ciocâltău sn [At: DAMÉ, T. / V: ~călteu sn, ~tei
sm, ~teu sn, ciuculteu sn, ~cârteie sfp / Pl: ~teie, (Trs) ~tauă// ciocâltău (ciocâltéu), ciocâltáie
(ciocâltéie), s.n cĭocîltéŭ și -îrtéŭ n., pl. eĭe
Cîrsteie cârstéie sf [At: I. CR. IV, 81 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Șină.
Copeie copéie sf vz capeie capéie sf [At: DA ms / V: cop~ / P: ~pe-ie / Pl: capei / E: nct]
(Reg)
Costreie costréĭe f. Olt. Costreĭ, iarbă
Cuculeie cuculeie sf plural [At: REV. CRIT. III, 121 / E: nct] (Reg) Loc de pe o înălțime Si:
(reg) cuculeie.
Fierosteie fierosteie sf plural [At: PAMFILE, VĂZD. 57 / E: fier + -osteie] (Reg)
Ghiordeie / ghiordie sf [At: (a. 1767) URICARIUL XVII, 58 / V: ~dea, ~deie, ~rghie / Pl: ii /
E: tc kürdyie] (Iuz) Giubea lungă Și ghĭordeá, pl. -ele. Și ghĭorghíe. Și ghĭordeĭcă (după
scurteĭcă) și (Mold. sud) ghĭondeĭcă, pl. ĭ.
Glămeie glămeie sf plural vz gâlmei
Glemeie glemeie sf vz gâlmei/ glimeie sf vz gâlmei
Gobeie gobeie sf plural vz gobleie
Gobleie gobleie[] sfp [At: CAMILAR, N. II, 402 / V: ~be~ / E: nct] (Reg) 1 Membre lungi
Goroveie goroveie sf plural [At: NOVACOVICI, C. B. 10 / E: nct] (Reg) Lemne mic
Holteie holteie sf [At: RUSSO, S. ap. DA ms / P: ~te-i-ie / Pl: ~ii / E: holtei1 + -ie
holteíe (înv., reg.) s. f., art. holteía, g.-d. holteíi, art. holteíei holteíe (înv., reg.) s. f., art.
holteía, g.-d. holteíi, art. holteíei (de la Holtei, burlac) Holtei + suf. -ie.
Jucăreie jucăreie sf [At: VICIU, GL. / V: ~eaie / Pl: ~ei / E: jucărie + -eie// =jucăreaie sf vz
Latreie latréie s.f. (înv.) închinăciune, cult, slujbă,// latreie sf vz latrie2 latrie2 sf [At:
DOSOFTEI, MOL. 49b / V: ~reie / E: ngr λατρεία] (Grr) 1 Adorare.
 P a g e | 253

ghinéĭe f. (fr. guinée, engl. guinea, it. ghinea, d. compania Ghineiĭ, care a bătut această
monetă [!] din prafu de aur luat din prădarea stabilimentelor olandeze din Noŭa Ghineĭe)
Rareie rareie s [At: GRAIUL, I. 169 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Bălării (1
Voşmeie voșmeie ss plural [At: KLEIN, D. 457 / E: ns cf hoșmeie] (Trs; înv) Cărnuri de
porc.
hoșméie s.f. pl. (reg.hoșmeie [At: PAMFILE, I. C. 55 / E: nct] (Trs) Hoșmuri.
Pirosteie pirosteie sf vz pirostrie
Pirostreie pirostreie[1] sf vz pirostrie // PIROSTRÉIE s. f. v. pirostrie. / pilostreie – (pl.)
pilostreie.
 P a g e | 254

6.1.2.6.b – T – 2 –6 - /ŭ/ - /ĭ/ - –che-ĭE/ - (pl.) cheĭ/

[ F sing. (III) Che-ie – (pl.) chei (IV)
chéie s. f., art. chéia, g.-d. art. chéii; pl. chei
Che-ie – (pl.) chei
cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu
/ Pl: chei / E: ml clavis, -em] [sursa: MDA2 (2010) ] chie sf vz cheie
M - lachéu s. m., art. lachéul; pl. lachéi, art. lachéii
N chei s. n., art. chéiul; pl. chéiuri // cheŭ și cheĭ n., pl. urĭ / [Pl. -iuri, var. cheu s.n.
meteleu sm, adj. [At: KLEIN, D. 379 / V: ~lău / Pl: ~lei / E: cf mg metelö] (Trs) 1-2 Om
bleg. 3-4 Bărbat neputincios. 5-6 Găligan. [sursa: MDA2 (2010)
pugleu sm [At: MERA, L. B. 204 / Pl: ~ei / E: cf mg pudli] (Trs) Dulău1 (1). [sursa: MDA2
(2010)
 P a g e | 255

6.1.2.7.a - T – 2 – 7 - a-teu – a-tei - ate-E –– ate-E

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

E E E
4 M+F+N

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

8 ĭ ǔ ǔ

Tipurile T 2 – 7 şi T 2 – 8 au în cadranul III vocala finală –E în hiat. La variantele a cadranul

III are formă identică cu cadranul IV (-E vocală), iar variantele b au forme identice în
cadranele II şi IV.
T – 2 – 1 u semivocală – în diftongi descendenţi finali
[III = IV + o silabă]
Diftongii – -Eu, -Îu, -Ău / F sg. = F pl.
-Eu – E-E – Ei – E-E – [+Ri]
2 – 1 – adj. – cretaceu – cretaceE – cretacei - cretaceE
adj. – micaceu – micaceE – micacei - micaceE
2 – 1 – a-teu – ate-E – a-tei – ate-E
2 – 1 –vezi tipul anterior: M – zeu – zei {f. vechi – zee / dumnezee]
M – zmeu – zmei
N – zmeu - zmee
2 – 1 – F – (singular = plural) – corne-E – corne-E /
(sing.) alo-E, art. Aloea, G-D art. aloei – (pl) alo-E /
(sing.) cano-E, art. Canoea, G-D art. canoei – (pl.) cano-E /
BENZÓE s. f. Produs natural, vegetal, smirnă
F.sing. = F. pl.
Unele substantive feminine sunt scrise cu dublu -E, ṣi la singular, ṣi la plural:
1. acantacée s. f., art. acantacéea, g.-d. art. acantacéei; pl. acantacée
2. almée s. f., art. alméea, g.-d. art. alméei; pl. almée //ALMÉE s.f. invar. Dansatoare-
cântăreață egipteană.
3. amentacée s. f., art. amentacéea, g.-d. art. amentacéei; pl. amentacee
4. azalea-E – (pl.) azalea-E = azalee /
5. betulacée s. f., art. betulacéea, g.-d. art. betulacéei; pl. betulacée
6. blenorée s. f., art. blenoréea, g.-d. blenorée, art. blenoréei; pl. blenorée [boală]
7. bractée s. f., art. bractéea, g.-d. art. bractéei; pl. bractée
8. cactée s. f., art. cactéea, g.-d. art. cactéei; pl. cactée //CACTÉE s. f. pl. cactacee. (< fr.
cactées)
 P a g e | 256

9. camee – camee/
10. cariofilacee – (pl.) cariofilacee /
11. compozée s. f., art. compozéea, g.-d. art. compozéei; pl. compozée
12. cucurbitacée s. f., art. cucurbitacéea, g.-d. art. cucurbitacéei; pl. cucurbitacée
13. driadée sf [P: dri-a~ / V: (înv) ~áde / Pl: ~ / driade-E
14. fagacee – fagacee
15. fée (livr.) s. f., art. féea, g.-d. art. féei; pl. fée = zînă //*fee f., pl. feĭ saŭ fee (fr. fée, d.
lat. fata, zînă, d. fatum, destin.
16. fuzée s. f., art. fuzéea, g.-d. art. fuzéei; pl. fuzee // Pron. -ze-e, pl. invar., var. fuzeu
s.n. / < fr. fusée].FUZÉU s.n. v. fuzee.
17. galinacée s. f., art. galinacéea, g.-d. art. galinacéei; pl. galinacée
18. gramineE – gramine /
19. graminée s. f., art. graminéea, g.-d. art. graminéei; pl. graminée //graminacee sf [At:
DA ms / Pl: ~ / E: it graminaceo] 1-2 Graminee (1-2).
20. iridacee – iridacee /
21. leucorée (le-u-) s. f., art. leucoréea, g.-d. art. leucoréei; pl. leucorée [boală] = leucoreie
22. liliacée (-li-a-) s. f., art. liliacéea, g.-d. art. liliacéei; pl. liliacée
23. malvacée s. f., art. malvacéea, g.-d. art. malvacéei; pl. malvacée
24. malvacée s. f., art. malvacéea, g.-d. art. malvacéei; pl. malvacée
25. marée s. f., art. maréea, g.-d. art. maréei; pl. marée
26. menoree – menoree /
27. mirtacée s. f., art. mirtacéea, g.-d. art. mirtacéei; pl. mirtacée
28. NICTAGINÉE s. f. pl. = nictaginacée s. f., art. nictaginacéea, g.-d. art. nictaginacéei;
pl. nictaginacée //
29. onomatopeE – onomatope /
30. orhidée s. f., art. orhidéea, g.-d. art. orhidéei; pl. orhidée / ORHIDÉE sau
ORHIDACÉE - *orchidéĭe și orhidéĭe f., pl. tot așa (fr. orchidée, d. lat. orchis, genitivu orchis
și orchitis)
31. ostracée s. f., art. ostracéea, g.-d. art. ostracéei; pl. ostracée
32. otorée s. f., art. otoréea, g.-d. art. otoréei; pl. otorée //Art. otoreea; G.-D. otoreei]
[boală]
33. papilionacée s. f., art. papilionacéea, g.-d. art. papilionacéei; pl. papilionacée
34. pomacée s. f., art. pomacéea, g.-d. art. pomacéei; pl. pomace
35. ranunculacée s. f., art. ranunculacéea, g.-d. art. ranunculacéei; pl. ranunculacée
36. rozacée s. f., art. rozacéea, g.-d. art. rozacéei; pl. rozacée
37. rubiacée (-bi-a-) s. f., art. rubiacéea, g.-d. art. rubiacéei; pl. rubiacée / - *rubiacéŭ, -ée
adj. (d. lat. rubĭa, roĭbă).
38. scamonée s. f., art. scamonéea, g.-d. art. scamonéei; pl. scamonée
39. scrofulariacée (-ri-a-) s. f., art. scrofulariacéea, g.-d. art. scrofulariacéei; pl.
scrofulariacée
40. SCROFULARINÉE s. f. pl. scrufulariacee.
41. seborée s. f., art. seboréea, g.-d. art. seboréei; pl. seborée [boală]// SEBORÉE ~i f.
42. solanacée s. f., art. solanacéea, g.-d. art. solanacéei; pl. solanacée
43. solanée s. f., art. solanéea, g.-d. art. solanéei; pl. solanée //=solanacee. (de obicei
Plural
44. tiliacée s. f., art. tiliacéea, g.-d. tiliacée, art. tiliacéei; pl. tiliacée, art. Tiliacéele -
Subst. Neutru - TILIACÉE, tiliacee, s. n. (La pl.) - *tiliacéŭ, -ée adj. (lat. tiliáceus, d. tilia,
teĭ).
 P a g e | 257

45. tranșé-e s. f., art. tranșéea, g.-d. art. tranșéei; pl. tranșée, art. Tranșéele - Variantă: F -
(învechit) tranșeá, tranșele ; N – tranṣeu
46. urticacée s. f., art. urticacéea, g.-d. art. urticacéei; pl. urticacée
47. valerianacée (-ri-a-) s. f., art. valerianacéea, g.-d. art. valerianacéei; pl. valerianacée
48. verbenacée s. f., art. verbenacéea, g.-d. art. verbenacéei; pl. verbenacée
49. violacée (vi-o-) s. f., art. violacéea, g.-d. art. violacéei; pl. violacée
50. vitacée s. f., art. vitacéea, g.-d. art. vitacéei; pl. vitacée, art. Vitacéele
boidée s. f., pl. boidée [sursa: DOR (2008) [Sg. Boidee, art. boideea/ Plural boidee – art.
boideele/ Genitiv dativ singular nearticulat: boidee; articulat –boideei; (pl.) boidee, art.
Boideelor.
F – numai singular - teodicée (te-o-) s. f., art. teodicéea, g.-d. teodicée, art. Teodicéei
/*teodicée saŭ -eĭe f., pl. eĭ (cuv. format de Leibniz [1710], d. vg. theós, Dumnezeŭ, și dike,
judecată) – teodicee – (pl.) teodicei
F. singular - acnée s. f., art. acnéea, g.-d. acnée, art. Acnéei (boală de piele)
F sing - dispnée s. f., art. dispnéea, g.-d. dispnée, art. Dispnéei (boală)/// dispnée sf [At: /
Variante: ~névmă, (îvr) ~níe, / E:/ * dispnéĭe f., pl., eĭ (lat. dyspnoea, d. v. vgr. dýs-pnoia,
năduf, d. dys-, cu greŭ, și pnéo, răsuflu.
F. numai la plural – rezedacee,
erbacée adj. f., s. f., pl. erbacée
N - solanee n. pl. familie de plante
Derivat dinNume propriu - dulcinée (fam.) s. f., art. dulcinéea, g.-d. dulcinée, art. Dulcinéei -
dulcinéĭe f, pl. eĭ (după numele dameĭ luĭ Don Quijote).
Derivate din nume propriu, defective de plural – odisee, odisée s. f., art. odiséea, g.-d. odisée,
art. Odiséei///odisee, pl. odisee - sursa: MDO (1953)
 P a g e | 258

Substantive neutre, la plural au ambele posibilităţi de formare

2 – 1 – N – mu-zeu – muze-E / li-ceu – lice-E / instantaneu - instantaneE

N – cetaceu – cetacee / perineu – perinee / apogeu – apogee /
N – (sing.) betulaceu – (pl.) betulacee
BOVIDÉU, bovidee, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare artiodactile, cu coarne
persistente; (și la sg.) animal care face parte din această familie. [Var.: bovid s. n. - bovidée s.
n. pl.]
TILIACÉU – (pl.) TILIACE-E - n. 1) la pl. Familie de plante
PANACEU s. n., art. panacéul; pl. panacée //panaceu sn [At: VEISA, I. 172/28 / V: (înv) ~ee
sf, ~chie sf, ~cie sf / Pl: ~ee /
substantive Feminin - Panace-E - *panacéĭe f., pl. eĭ și eĭe (lat. panacéa, d. vgr. panákeia, d.
pân, tot, și ákos, medicament). Remediŭ universal
2 – 1 – N(-ri) – eseu – ese-uri/ careu – careuri /

Neutre cu forme duble de plural

Defi-leu – defi-le-E / defi-le-uri
Nucleu – nucleE / nucleuri
Ghişeu – ghişeE / ghişeuri
Eu – (pl. scris ) – EU-uri / = e-uri
Bleu – (pronunţat BLO) – adjective INVARIABIL
Substantiv Neutru – BLEU – (pl. scris) BLEU-uri (nuanţe)- (vezi – T-4-1 cu final –O)
(scris) lalee sf – vezi = lalea
Adjective [(sing.) -Eu – (pl.) -ee]
*acantacéŭ, -ée adj., pl. f. tot ee (d. acant). Bot.
*amentacéŭ, -ée adj. (d. ament cu sufixu -aceŭ). Bot.
*betulacéŭ, -ée adj. (d. lat. betulla saŭ -úla, mesteacăn). Bot.
*cucurbitacéŭ, ée adj., pl. f. tot așa (d. lat. cucúrbita, bostan.
*galinacéŭ, -ée adj. (lat. gallináceus. Referitor la găină)
*platanéŭ, -ée adj. (d. platan). Bot. Din familia platanuluĭ.
POMACÉU, -ÉE I. adj. referitor la mere;
*ranunculacéŭ, -ée adj., pl. f. ee (din lat. botanică ranunculáceus, d. lat. ranúnculus, dim. d.
rana, broască). Bot.
rozacéŭ, -ée adj. (lat. rosáceus, fr. rosacé). Bot. / rozaliu /
* scrofulariacéŭ, -ée adj., pl. f. tot ee (d. scrofularie). Bot. Din familia scrofulariiĭ.
 P a g e | 259

*sebacéŭ, -ée adj., pl. ei, eeĭ (lat sebáceus, d. sebum, seŭ). SEBACÉU, -ÉE, sebacei, -ee, adj.
sebacéu adj. n., f. sebacée; pl. n. și f. sebacée//sebacéu adj. m.; f. sg. și pl. sebacée
*solanéŭ, -ée adj. (d. lat. solanum, o plantă) Bot. Din familia cartofuluĭ
tiliacéu adj., s. n. (sil. -li-a-), f. tiliacée; pl. n. și f. tiliacée /TILIACÉU, -ÉE, tiliacei, -ee,
*urticacéŭ, -ée adj. (d. lat. urtica, urzică).
*violacéu- (vi-o-) s. n., art. Violacéul - violacéu adj. m. (sil. vi-o-), pl. violacéi; f. sg. și pl.
violacée / VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f.
Substantive DEFECTIVE
- Nume de boli:
Feminin singular – ACNEE
F.sing. - amenorée s. f., art. amenoréea, g.-d. amenorée, art. Amenoréei [boală]// [Art.
amenoreea; G.-D. amenoreei; Sil. -re-e
F.sing. - corée s. f., art. coréea, g.-d. corée, art. Coréei [boală]
F.sing. - gonorée s. f., art. gonoréea, g.-d. gonorée, art. Gonoréei [boală]
F.sing. - logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. Logoréei [boală]// Art. logoreea; G.-D.
logoreei;
F.sing. - sialorée (si-a-) s. f., art. sialoréea, g.-d. sialorée, art. Sialoréei [boală]
- nume de materie;
F. sing. – (substanṭă) - urée s. f., art. uréea, g.-d. uree, art. uréei
Sing. - lactée adj. f.
mee sfs [At: CIAUȘANU, V. 179 / E: nct] (Olt; îe) A se duce în ~ A dispărea.
cârciomée sf [At: CHEST. II, 455/9 / Pl: nct / E: nct] Parte a fântânii nedefinită mai
îndeaproape.
cărée sf [At: GR. S. VI, 234 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Fân adunat în straturi groase pentru uscat.
drée sfp [At: VICIU, GL. / E: nct] Plantă nedefinită mai îndeaproape.
Feminin plural – PROPILEE
F = N - propilée s. f. pl. = PROPILÉE s. n. pl. / *propilée saŭ -éĭe n., pl. (vgr. propýlaia, pl. d.
propylaion, d. pró, înainte, și pýle, poartă) = propileie
Feminin plural – CATALIGEE (zool.)
Neutre cu formă numai de plural:
amentacee n. pl. familie de plante
MIRTACÉE ~ n. 1) la pl. Familie de plante exotice
rozacee n. pl. familie de plante al căror tip e roza.
Substantive Feminine (cu finala -EE sunt 93, conform D.I.) inclusiv:
– verbascacee, verbascee, rapateacee, zygophillacee, zygophillee, livadee, malafee, rastafee,
erchee, lalee, oclee, platanee, suharee, pizmătăree, saturee, mintee.
Unele substantive feminine cu finala la singular în -E-E, au pluralul în -Ei (vezi T2-5b)
 P a g e | 260

6.1.2.7.b - T – 2 – 7 - eu – ei - ale-E –– alei

F (sg.) ale-E – (pl.) alei
T – 2 – 5b - Cîteva substantive feminine terminate la singular în desinenţa –E
(precedat în scris de alt –E) fac pluralul în iot.
F sing. E-E – pl. Ei
[III + o silabă]

2 – 2 – F – ide-E – i-dei / (rar) pseudoidee - /

ale-E – a-lei /
epope-E – epo-pei /
melopeE – melopei /
mosche-E – (pl.) mos-chei / ṣi moschee (vezi T2-6)
moschée s. f., art. moschéea, g.-d. art. moschéii; pl. moschéi, art. moschéile (-che-i-)
 P a g e | 261

F – sing – E-E / (pl) -Ei

- trahée s. f., art. trahéea, g.-d. art. trahéii; pl. trahéi, art. Trahéile
*trahéĭe f., pl. eĭ (vgr. trahýs, traheîa, zgrunțuros). Anat. Beregată,
- farmacopée s. f., art. farmacopéea, g.-d. art. farmacopéii; pl. farmacopéi///*farmacopeĭe f.,
pl. eĭ (vgr. pharmakopoiia, d. phármakon, medicament, și poĭéo, fac. V. epopeĭe)
- prozopopée s. f., [var. prosopopée s. f.] art. prozopopéea, g.-d. art. prozopopéii; pl.
prozopopéi, art. prozopopéile (-pe-i-)
*prosopopéĭe f. [variantă - prozopopéĭe, ](lat. prosopopóeia, d. vgr. prosopo-poiïa; prósopon,
față, persoană și poiéo, fac. V. prosop, epo-, melo- și onomato-peĭe, poet, poemă). Ret. Figura
pin care se personifică sentimentu, vorba și acțiunea lucrurilor saŭ absenților
- etopée s. f., art. etopéea, g.-d. art. etopéii; pl. etopéi
- diarée (di-a-) s. f., art. diaréea, g.-d. diaréi, art. diaréii; pl. diaréi //[boală ] - diaréĭe f., pl. eĭ
(lat. diarrhóea, d. vgr. diárroia, care vine d. diarréo, compus din diá, pin și réo, curg. V.
cataroĭ). Med. Cufureală, [Art. diareea; G.-D. diareei; Sil. di-a-re-e] - diaree sf [/ V: (înv)
~rea, ~roe, (pop) ~rie / A și: (rar) diaree / Pl: ~ree, (pop) ~rii / G-D și: ~reli –
- jamboree sf [/ Pl: ~ei /* jamboréĭe f. (engl. jamboree, cuv. indian).
- podiree sf vz poderei [sursa: MDA2 (2010)
- pioree sf [At: ABC SĂN. / P: pi-o-re-e / Pl: (rar) ~ei / E: fr pyorhée] (Med) 1 Scurgere de
puroi. 2 (Îs) ~ alveolară Parodontoză. [sursa: MDA2 (2010)
NOTĂ
Uneori, varianta de scriere ṣi de pronunṭare la feminine singular, cu -E-E, este ortografiată cu
final -E-iE.
chée, V. cheĭe.
 P a g e | 262

6.1.2.8.a – T – 2 – 8- scriu – scrii – scri-E = scri-E

1 – 6 – N – si-criu – sicri-E / chi-piu – chipi-E /

ante-riu – anteri-E / bur-ghiu – burghi-E
arbiu – pl. arbi-E
1. T – 1 – 5 – verbe G- 4 v (I) – v (II) – [v + V] (III) -
excepţii – Faţă de explicaţia pentru conjugarea I –
= (verbe care nu primesc – EZ. Unele verbe cu rădăcina vocalică care au persoana I singular
identică cu persoana II singular şi nu prezintă nici o distincţie între forma de conjunctiv
present şi cea de indicative present. Persoana III singular este identică cu persoana III plural,
cu terminaţia –E (nu – Ă).
Explicaţia e de natură fonetică : diftongul –IĂ de la indicativ present s-a transformat în –IE şi
astfel indicativul a ajuns identic cu conjunctivul.)
= Explicaţia pentru verbe de conjugarea III este inversă : diftongul –IĂ de la conjunctiv s-a
transformat în -IE, şi astfel conjunctivul a ajuns identic cu indicativul present.
După modelul conjugării III, se păstrează şi identitatea dintre persoana I singular şi persoana
III plural.
Verbe de conjugarea III
(Rădăcina verbului + sufixul –E este identică cu forma de persoana III singular –E)
1 – 4 – V - (a scri-E) – eu = ei scriu – tu scrii – el scri-E = (să) scri-E = (imp) scri-E !
noi scriem, voi scrieţi, ger. Scri-ind
verb conj. III – (popular -= a scrI) - a scrie - eu scriu – tu scriĭ – el scri-E –
imperative plural – scrieţi !, perf. Eu scrisei, el scriSE, noi scriserăm, part. scriS
a înscrie – eu = înscriu, tu înscrii, el înscrie, part. înscriS
a DESCRIE, SUBSCRIE, PRESCRIE, CIRCUMSCRIE, TRANSCRIE, PROSCRIE,
conjugarea IV
Altă excepţie de la regula identităţii dintre persoana I singular a indicativului present şi tema
verbului o constituie verbul A ŞTI, verb de conjugarea IV.
verb. Conj. IV - A ŞTI – eu = ei ştiu [pron. Știu] – tu ştiĭ – el Şti-E = să şti-E, (imp) ŞTII !
Imperfect – el ştia, ger. Şti-ind, part. ştiut
(latină – scio, scire, sciVi/scii, sciTum)
verbul neregulat – A FI - Modul conjunctiv timpul present de la verbul neregulat ‘A fi” –
A FI - conj. prez. 1 sg. să fíu, 2 sg. să fíi, 3 sg. și pl. să fíe; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații)
fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiți;
eu să fiu, tu să fii, el/ei să fi-E
– noi să fim, voi să fiţi
(imperativ) FII ! – pl. fiţi !, ger. Fi-ind, part. FOST – fostă – foşti – foste
FIE! (interjecţie) – exprimă o consimţire: primesc, mă învoiesc, aşa să fie!
Faţă de formele din G-4, (verbe de conjugarea I cu finală vocalică) acceptate de limbă :
A apropia – eu apro-pii
A întîrzia – eu întîr-zii
A învi-a – eu învii = tu învii
Formele de persoana I singular cu desinenţa –u : eu apropiu, eu întîrziu, eu înviu,…
sunt neliterare.
Excepţii – persoana I singular diferită de persoana III plural, ca şi la formele iotacizate.
 P a g e | 263

G–2
Conj.III
A ŢiNe – eu ŢIU = eu ţiN, ei ţiN, tu ţii, el ţine, să ţină/ să ţie, (imp) ţinE !
Verbul “a ţine” a refăcut pentru persoana I singular “ eu ţin”, în locul formei iotacizate vechi
“ eu ŢIU” (lat. Teneo)
G–3
Conj.IV
A veNi – eu VIU = eu viN, ei viN, tu vii, el vine, el să vină/să VI-E, (imp) vinĂ ! = vinO !
Verbul “ a veni” şi-a refăcut o formă de persoana I singular “ eu viN” în locul formei
iotacizate vechi “ eu VIU” (lat. Venio)
 P a g e | 264

6.1.2.8.b - T – 2 – 8 - Viu – vii – vi-E – vii

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

iE

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

8 ĭ ǔ ǔ

1 – 5 – U vocalic în diftongi finali

Dintre grupurile vocalice simetrice există 3 combinaţii în scris care au valori
bivalente; ele notează identic atît diftongi ascendenţi cît şi diftongi descendenţi.
[III + o silabă]
Ascendant - descendent
uU – Uu
iI - Ii
iU – Iu – (Nu le vom trata separat decît dacă e nevoie)
sing. IU – I-E – (pl) II = II (plural M=F=N)
1 – 5 – Adj. viu – vii (F) – vi-e – (pl) vii – [Pl. – [M = F/=N]
adj. – viu – vi-E – vii = vii
pustiu – pusti-E – pustii = pustii
cenuşiu – cenuşi-E – (pl) cenuşii = cenuşii
aspriu – asprie – (pl.) asprii = asprii
acriu – acrie – (pl.) acrii = acrii
capiu – capie – (pl.) capii = capii
căpriu – căprie – (pl.) căprii = căprii
mĭeríŭ, -íe adj. [(mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ) În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. ochĭ căpriĭ,
negri și mĭeriĭ //miriu, ~ie a vz mieriu. //mieríu (albastru-deschis, de culoarea mierii) adj. m.,
f. mieríe; pl. m. și f. mieríi
mieriu1, ~ie adj. [At: CANTEMIR, IST. 369 / V: ~rău, ~râi, ~râu, mereu, mirâu, miriu / A și:
mie~ / Pl: ~ii / E: mier + -iu] (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și
meriŭ;
‘’eĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe’’[Variante: miriu, ~ie a vz mieriu
Mierâi, mierâie adj. vz mieriu1 [sursa: MDA2 (2010 / mierâi, ~âie adj. vz mieriu [sursa:
MDA2 (2010) / mierâu, ~âie a vz mieriu [sursa: MDA2 (2010) / mirâu, ~âie a vz mieriu
[sursa: MDA2 (2010) / merîu //mierâu, ~âie a vz mieriu / mirâu, ~âie a vz mieriu / mierâi2,
~âie a vz mieriu / mierâu, ~âie a vz mieriu
(nuanţe culori) - sidefiu / liliachiu / ruginiu / alburiu / auriu / argintiu / pămîntiu / străveziu /
 P a g e | 265

KAKI – (adj. invariabil) – s-a adaptat la flexiunea obişnuită –

Sing. M – kakiu – sing. F – kakie – (pl.) kakii = kakii
Cf. F – muchi-E – (pl) mu-chii (vezi T-10-2 / muche)
terțiu2, ~ie [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 208/4 / V: (reg) întâr~, înterț, ~in sm, adjectiv,
înter~, tarțău, int~, întăr~, înterțâu, tărsâu, tărsiu, tărtău, tărțăl, tărțău, tărțâi, tărțâu, tăr~,
tărsău, tărsâu, târsiu, tărțău, târțâu, târ~, târzâu, ~rsân, terț, ~țău, ~țâi, ~țâu, ~țeu, tirtău, tor~
sm, târță sf, târțeie sfp / Pl: ~ii / E: ns cf lat tertius] 1-2 (Reg) sm, a (Berbec) a cărui limită de
vârstă variază, după regiuni, de la un an la trei ani. 3 a (Îrg; d. bovine, îf înterțiu) A căror
limită de vârstă variază, după regiuni, de la un an la trei ani. 4 sm (Reg; fig; îf târțău, terțău).
târțâu sm vz terțiu / târzâu sm vz terțiu / tărsâu sm vz terțiu / [sursa: MDA2 (2010)
damblaliu, ~ie sm. f, adjectiv [At: I. GOLESCU, C. / V: ~lâu, damla~ / Pl: ~ii / E: tc damlal]
(Înv) 1-2 (Om) paralizat. [sursa: MDA2 (2010)
damblalâu, ~ie smf, a vz damblaliu //=damlaliu, ~ie smf, a vz damblaliliu
ursiu, ~ie adj. [At: MANOLACHE DRĂGHICI, I. 12/17 / Pl: ~ii / E: urs + -iu]
giumbușlău, ~lie adj. [At: POLIZU / Pl: ~ii / E: nct] (vechi, Iuz
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De
culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.[sursa: DEX '09 (2009)
mischiu, -ie [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 198/7 / V: mas~, mes~, ~cău sn, ~stie sf,
mișc~, muscău sn, mușchiu a / Pl: ~ii / E: ngr διμισϰί „de Damasc”] 1 sn, sfs (Îrg) Oțel de
calitate superioară, utilizat la fabricarea săbiilor, a tocilelor etc. 2 sn (Pex, îrg) Tocilă de oțel.
3 sf (Pex) Sabie. 4 sm (Reg) Om iute. 5 a (Reg) De oțel. 6 a (Îrg) De culoarea oțelului. [sursa:
MDA2 (2010)
meschiu sn / miscău sn / mișchiu s.n. / muscău sn/
mischíu adj. m., f. mischíe; pl. m. și f. mischíi [sursa: Ortografic (2002)
MISCHIU, -IE s.n. și f. 1. (Mold., Ban.) Oțel. A: Fierul cel vestit ce-i zic meschiul vechiu.
CANTEMIR, IST. C: Miskiĕ. Chalybs. AC, 354. 2. (Mold.) Tocilă de oțel. Pre aur focul, pre
fier meschiul, iară pre direptul necazurile si dodăiele întăresc. CANTEMIR, DIVANUL.
Variante: meschiu (CANTEMIR, DIVANUL; CANTEMIR, IST.). Etimologie: ngr. dimiski
(prin falsă analiză). [sursa: DLRLV (1987)
mischíŭ și meschíŭ n. (turc. myskal, o unealtă de netezit metalele prețioase). Vechĭ. Oțel. – Și
miscắŭ și muscắŭ. [sursa: Scriban (1939)
mischíe (-íi), s. f. – Oțel. – Var. mischiu, mușchi(u). În loc de *demischie, din sb. demiskija și
acesta din gr. διμίσϰιον, tc. demiski „din Damasc” (Bogrea, Dacor., I, 264). Relația cu tc.
miskal „oțel tare pentru ascuțit” (Șeineanu, II, 261; Candrea; Scriban) pare dubioasă. [sursa:
DER (1958-1966)
Adj. - pirpiriu / amfibiu / chefliu / fistichiu / grijuliu / ghiur-ghiu-liu /
=Unele substantive neutre au forme duble de plural:
buríu sn [At: LIUBA – IANA, M. 99 / Pl: ~ie, ~ii / E: bg бурижъ] 1 (Îrg) Butoiaș cu
capacitatea de peste 100 l în care, în gospodăriile țărănești, se păstrează băutura sau oțetul. 2
(Pop; îe) A lega pe cineva ~ A lega cobză pe cineva, în poziție ghemuită. [sursa: MDA2
(2010)
buríu s. n., art. buríul; pl. buríe, art. buríele [sursa: Ortografic (2002)
BURIU s.n. (ȚR, Ban., Trans. SE) Butoiaș. Variante: burie s.f. (AC, 331; LEX. MARS.,
191). Etimologie: bg. burija. Cf. barilcă, berbință, budăi, buduroi. [sursa: DLRLV (1987
1 – 5 - M – uliu – ulii / scatiu – scatii / bidi-víu – (pl.) bi-di-vii / bididiu, bididii s. m
vizitiu – vizitii /
zapciu – zapcii / achingiu – achingii /
lefegiu – lefegii /geamgiu / hangiu / surugiu / iaurtgiu / sacagiu /
 P a g e | 266

- Sufixul – GHIU pentru meserii (genul masculine) este un turcism învechit:

hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii) [ var. agiu]
SASCHÍU, saschii, s. m [At: COTEANU. PL. 17 / V: (reg) sasc, ~său, ~seau, ~seu, ~sfiu,
~sâu, ~stiu, sacsău, sacsiu, ~ftiu, salsău, sansiu (A și: sansiu), sanșiu, saști, saștiu, săsău,
zaschiu / Pl: ~ii / sacsău sm vz saschiu / sasâu sm vz saschiu
Masculin sing – 1 fiu – (pl.) 2 fii – [feminine popular, învechit, – FIE (fiă) – pl. fii
– [din Lat. Filia] Urmat de un adjective posesiv singular: fie-mea, fie-ta, fie-sa. Variante:
FIIE, FIIĂ, (Bihor – Hie) - FII-că (variantă – fică) – pl. fii-ce
Fiu – fii (fem. Vechi – fiă / fie-sa = fi-sa = fiică)
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. (Înv.)
delíu s. m. (sil. -liu), adj. m., art. delíul; pl. delíi, art. Delíii (de-li-ii)
beșlíu (înv.) s. m., art. beșlíul; pl. beșlíi, art. beșlíii (-li-ii)
M – plural - beșlii m. pl. odinioară: 1. cavalerie ușoară la Turci: trei beșlii și trei delii ce țin
raiaua în Dii POP
zarmacliu sm [/ Pl: ~ii / E: nct] (Înv) Monedă în valoare de cinci lei.
F. numeral (rar – numeralele de obicei sunt de genul masculin) - o mie – două mii
F. nume de arbori (rar – de obicei numele arborilor sunt substantive masculine. Excepṭie-
răchită ; salcie) – salcie - sălcii
1 – 5 – F – i-E – ii / vie – vii (art. vi-i-LE)/ cîmpie – cîmpii/ familie / salcie /
/ albie / arie / corabie / frînghie / pîrghie/ hîrtie /făclie – fă-cli-e – fă-clii / trestie – trestii;/
vleștie sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ii / E: nct] (Mun) 1 Nuia
felie – felii / feerie – feerii /scorpie / plantaţie /
li-ni-E – li-nii
bliníe (rar) s. f., art. blinía, g.-d. art. bliníei; pl. bliníi, art. Bliníile //blinée sf vz blinie //
BLINÉIE s. f. v. blinie
F - (substantive mobile) - vrabie / ciocîrlie /
F – sing. – stri-di-E – (pl) – stri-dii
bestiE – bes-tii;
NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.)
naméstie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. naméstia (-ti-a), g.-d. art. naméstiei; pl. naméstii, art.
naméstiile (-ti-i-) [ sursa: DOOM 2 (2005)
namestie sf [At: PRAV. 26 / V: ~snie, ~meas~, năm~, nămesnie, nămestii sfp, nemesnii sfp,
nimestii sfp, nimesturi sfp / Pl: ~ii / E: slv намѣстиѥ] (Mpl) 1 (Îrg) Casă cu toate
dependințele ei Si: gospodărie. 2 (Îrg; prc) Acaret. 3 (Îvr; pex) Inventar agricol. 4 (Îvr)
Proprietate funciară. [
sursa: MDA2 (2010) Variante: nimestui ssp vz namestie / nimestii ssp vz namestie / nemestii
sfp vz namestie / nemesnii sfp vz namestie / nămestie sf vz namestie / namestiĭ / Variante:
năméstie , neméstie
porție sf [At: (a. 1767) IORGA, S. D. XIII, 266 / V: (îrg) ~ion sn, (reg) ~ță, ~țâion sn, ~țâu
sn, ~țon sn / A și: (reg) ~ție / Pl: ~ii / pórție (cantitate determinată) (-ți-e) s. f., art. pórția (-ți-
a), g.-d. art. pórției; pl. pórții, art. pórțiile (-ți-i-)/ E: lat portio, -onis] porţîu //porțâu sn vz
porție
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] pirostrie sf
[At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/3 / V: perostie, pilostreie, pilostrie, pirostânie, pirostei,
pirosteie, pirostie, piroștei, piroștie / Pl: ~ii / / E: ngr πυρωστία, bg пиростия] 1 (Mpl) [sursa:
MDA2 (2010 pirostrie pirostie pirostreie perostie pilostreie pilostrie pirostânie pirostei
pirosteie piroștei piroștie / pilostreie sf vz pirostrie
pirostreie – pl. pirostrei //
 P a g e | 267

pirostéĭe și -stiĭ (est) și -striĭ (vest) f. pl. (ngr. pyrostiá, d. vgr. pyr, foc, și ῾éstia, vatră; bg.
pirostiĭa. V. pirità). Suport pe treĭ picĭoare pe care se pune o căldare (ceaun, oală) la foc. Fig.
Iron. Cununa de la nuntă. A-țĭ pune pirosteĭele´n cap, a te căsători. – Și pilostriĭ, pop. chi-
(Trans.). V. triped și cujbă
dioríe (înv.) (di-o-) s. f., art. dioría, g.-d. art. dioríei; pl. dioríi, art. Dioríile
epistolíe (înv.) s. f., art. epistolía, g.-d. art. epistolíei; pl. epistolíi, art. Epistolíile// epistolíe f.
(ngr. epistolí). Vechĭ. Rar azĭ.F – epistoli
epístolă s. f., g.-d. art. epístolei; pl. epístole // epistolă sf [At: AETHIOPICA, 45v/3 / V: (reg)
~oală, apis~ / E: lat epistola] (înv) epistolie (3)
epistimie sf [At: CRITIL, 53/33 / V: (îvr) ~m sn, ~mi si / Pl: ~ii / E: ngr ἐπιστήμη] (Grî) 1
Cunoaștere. 2 Disciplină științifică. 3 (Pex) Știință. [sursa: MDA2 (2010)= epistim epistimi
ipistimie
De obicei la PLURAL / sau DEFECTIVE DE SINGULAR
F – (sing. rar) pandalie – (de obicei la plural) PANDALII
F – (sing. Rar, învechit; - misidi-E, art. hot. Misidi-A; G-D art. misidi-ei – (pl) – MISI_DII,
art. misi-di-i-LE - (de obicei la plural) MISIDII.
F – vedenie, art. vedeniA; G-D art. vedeniei – (de obicei la plural) VEDENII, art. vedeniile.
F – (sing. Rar – pirostri-E) - (de obicei la plural) – PIROSTRII,/ PIROSTII/ PIROSTEIE –
art. hot. – pirosteie-LE / şi alte variante: PILOSTRII/ CHILOSTRII /
F. plural - F. plural - mirodéniĭ f. pl. (d. mirodiĭ cu suf. -enie).[ sursa: Scriban (1939) -
mirodénie s. f. (sil. -ni-e), art. mirodénia (sil. -ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art.
mirodéniile (sil. -ni-i-)
F. (pl.) - ODĂJDII – art. odăjdi-i-Le, (vechi – ODEJDII)
F. (pl.) – DODII,
F. (pl.) - CORDII ( reg. = frunze)
F. (pl.) - POMOJDII (reg. = palavre, braşoave. Variantă : PALAMOJDII;
F. (pl.) - ALIMOJDII (reg. = fleacuri)
F. (pl.) - FORFODII (reg. = minciuni)
F. (pl.) - BÎZGODII
F. (pl.) - ROFII (reg. = nişte bube; - variantă – ROHII)
Substantive defective de singular
N – pl. – funeralii -/ represalii
F – (pl.) Nume propriu feminine – FLORII, art. Flori-i-LE/ RUSALII;
Defective de plural
F – rupia – doar singular -(boală)
rúpie s. f. (sil. -pi-e), art. rúpia (sil. -pi-a), g.-d. art. rúpiei; pl. rúpii, art. rúpiile (sil. -pi-i-) –
bani
/mînie – pl. mînii sf [At: ALR 1, 917/9 / Pl: ~ii / E: mână1 + -ie];/
FÚRIE, furii, s. ffúrie (-ri-e) s. f., art. fúria (-ri-a), g.-d. art. fúriei; pl. fúrii, art. fúriile (-ri-i-);
(Substantive feminine - după –I vocalic, iot de la singular nu este notat. În scris s-ar părea
că aceste substantive formează pluralul prin adăugarea unui –I şi dispariţia desinenţei –E de
la singular; de fapt, e vorba numai de dispariţia desinenţei – E de la singular, adăugarea lui – I
nefiind decît redarea în scris a lui iot existent în pronunţare şi la singular.) (cf. T-6-3)
F – (floare) – fucsi-E – pl. fucsii
1 – 5 – F – ACACI-E (=acaci-A) – (pl.) ACA-CII /
art. Acaci-A, G-D art. Acaciei, - pl. art. Acaci-i-le
(cf.F. sing. FASCI-E (=mănunchi de nuiele) art. Fasci-A – (pl.)FAS-CII –art. Fasci-i-le,
cf făclie – făclii
 P a g e | 268

1 – 5 – F – GIARDI-E (=giardi-A) – (pl.) GIAR-DII

art. Giardi-A, G-D art. Giardiei, - pl. art. Giardi-i-le
excepţie – F – (sing) loggi-A, G-d art. Loggiei – (pl) loggII, art. Loggi-i-LE
1 – 5 – F – (sing) LOGI-E – (pl) LO-GII
Notă – Feminine cu _A final: LOGGI-A, GIARDI-A, ACACI-A,
F - ṣfachie = fáche și fáchie f. (lat. fácula, d. fax, fácis, torță, făclie; it. fágola, pv. falha, vfr.
faille, sp. hacha, pg. facha. V. faclă). Est. 1) Un fel de făclie de coajă de mesteacăn care se
aprinde noaptea p. a atrage păstrăviĭ la lumină ca să-ĭ prinzĭ. Adv. Uscat fachie, uscat sfarog.
2) Bucată de lemn de foc rătundă (de mărimea uneĭ făcliĭ). – La Dos. fachĭ, pl. fachĭurĭ, torță.
În Bc. și șfachie. V. lumînare, lodbă, obleț, vălog, zeadă.[sursa: Scriban (1939)
= Sufixul lexical –ĂRA-IE / -ĂRI-E, cu care se formează substantive feminine
COLECTIVE;
(vezi T - 6 – 2 – F – colbĂRAIE, apăraie, lăcăraie, rufăraie) – apări-e, rufări-e, lăcări-e.
Formal, aceste substantive feminine au şi ele plural – (sing) – ări-E – (pl) – ă-rii.
F – (sing) şerpărie – (pl) şerpării / (mulţime de şerpi)
F – (sing) lăcărie – (pl) lăcă-rii / (cantitate mare de apă, lăcăraie)
Sensul colectiv al sufixului lexical are şi o nuanţă depreciativă augmentativă, de cantitate
prea mare şi inutilă, ne-necesară.
Acest sens nu apare la cuvinte care denumesc ateliere – loc şi profesie – sensul de plural
gramatical fiind evident:
F – frizerie – frizerii, fierărie – fierării, dogărie – dogării,
1 – 5 – N – fluviu – fluvii / consiliu – consilii / /epiteliu, miceliu /
detaliu – detalii (art. hot. – detaili-i-LE)
studiu – studii /
craniu – cranii / geniu – genii / domeniu – domenii /
acvariu – acvarii / / salariu – salarii /
cortegiu, privilegiu, naufragiu, adagiu – adagii /serviciu,
exerciţiu,
Neutru – (sing) stu-dĭu - -(pl.) stu-dii
Vitráliu, vitralii, s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-) / / (vi-tra-) [liu pron. lĭu]
V: ~rou, ~vitrai / Pl: ~ii, (rar) ~ri, (asr) ~rouri / E: fr vitrail]
excepţie – (vechi) seminar(iu) – (pl)seminarii // seminar – (pl)seminare
M – achiu (plantă) – pl. achii
N – achiu (tac) – pl. achi-uri
achíu (sport) s. n., art. achíul; pl. achíuri
giúlgiu [giu pron. gĭu] (giul-) s. n., art. giúlgiul; pl. giúlgiuri
giulgiu sn [At: ANON. CAR. / V: ajol~, ghiolci, giol~, giulgi, gol~[1] / Pl: ~ri /[ sursa:
MDA2 (2010) Variante: (Mold., Transilv.) giolgi (), giulgi s. n. - gĭulgĭ și (Trans.) gĭulgĭ n. (1
silabă) , pl. urĭ
Variante regionale
M – (de obicei plural) – CRUMPII ( de la un singular –‘crump’ = cartof)
F – crumpă – (pl.) crumpE
F – crumpenă – (pl.) – crumpeNE
Pentru pronunṭarea ‘’ro-ṣiu – vezi ro-ṣu’’
1 – 5 – N(-ri) – pustiu – pusti-uri / crochiu – crochiuri /
N – (sing) ghiu, art. Ghi-ul – (pl) ghi-uri /
țiŭ s.n., pl. urĭ.// – Și țîŭ. V. țiĭac. ţîu //
pambriu sn [ / V: ~bliu, ~brâu, ~ia sfa / Pl: ~uri / E: nct]
 P a g e | 269

Iu – (pl.) I-E
Masculin – singular – BĂDIE – art. hot. Bădi-A, G-D art. – bădiei = lui bădia, genitive – al
lui bădia; vocative – bădie! / badea – (plural) – BĂDII - / variantă – BÎDIA;
Substantive masculine defective de plural
Numele lunilor anului sunt toate substantive masculine considerate invariabile, spre deosebire
de numele zilelor săptămînii, numele părṭilor zilei ṣi numele anotimpurilor, care sunt
substantive feminine. (ex. cîte vineri sunt în luna aprilie? Cîte miercuri sunt într-un an?)
Numele zilelor (LUNị, marŢị, miercurị, vinerị, JOI) au aceeaşi formă pentru ambele numere,
pe cînd numele lunilor anului se consideră că sunt defective de plural. Numele celor cinci zile
menṭionate sunt considerate invariabile, cu forma de plural identică cu forma de singular:
Cîteva miercuri la rînd; În zilele de joi; expres. – Din joi în joi; Nu-mi plac marṭile (zilele de
marṭi) fiindcă marṭea sunt trei ceasuri rele; Observăm însă că există o opoziṭie între formele
nearticulate ṣi formele articulate cu articol hotărît: o zi – ziua – (pl.) zile – zilele.
-Luni – o lune (într-o lune = într-o zi de luni) – lunea – două luni (2 zile de luni) – lunile (în
zilele de luni) sunt ocupat;

Marṭi – o marṭe – marṭea – două marṭi – marṭile;

joia viitoare plec la mare; joile merg la film; în fiecare joi merg la film;
Miercurile ṣi vinerile sunt zile de post pentru mine, iar duminicile merg la biserică.
Putem încerca un exerciṭiu de imaginaṭie considerînd că numele celor 10 luni ale căror nume
este cu finala vocalică ‚-i – E’’ nu au forma de plural identică cu forma de singular. Ex.:
Cîteva septembrii la rînd am început ṣcoala cu acelaṣi ghiozdan; (=mai mulṭi ani, mereu în
aceaṣi lună septembrie); Ultimele două noiembrii am participat la parada de 7 Noiembrie la
Kremlin; Decembriile sunt lunile cele mai plăcute ale anului; Comportarea gramaticală a
acestor cuvinte se apropie de substantivele neutre la plural, articulate cu articolul hotărît ‚-
LE’. (verile, iernile, martiile sunt luni friguroase, dar febuariile sunt luni geroase; iuniile sunt
mereu lunile cele mai călduroase;)
Numele lunilor anului, [cu excepția lui mai și august], sunt considerate substantive masculine
care se pronunță și se scriu cu finala [-i-e]: Ianua-ri-E, februa-ri-E, Mar-ti-E, Apri-li-E, Iu-ni-
E, iu-li-E, septem-bri-E, octom-bri-E, noiem-bri-E, decem-bri-E. Variantele neliterare ale
numelor lunilor anului sunt cuvinte în care lui ‘’-ie’’ îi corespunde:
a) zero (de exemplu: ianuar, februar, april);
b) -e (de exemplu: marte, septembre).
Scrierea cu inițială minusculă a numelor de luni este corelată cu același fel de scriere
aplicat la numele zilelor săptămînii (luni, marți, miercuri, joi, vineri, sîmbătă,
duminică) și ale altor diviziuni ale lunii (de exemplu: calende, ide, none în calendarul
roman).
 P a g e | 270

Toate numele de luni se scriu cu iniṭială majuscule. Regula este valabilă atît pentru
denumirile literare (ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie,
octombrie, noiembrie, decembrie), cît și pentru variantele (de exemplu: ghenarie, april) sau
sinonimele (cireșar, faur și făurar, îndrea) din limba veche și populară; de asemenea, este
valabilă pentru denumirile, de interes istoric, ale lunilor din calendarul republican francez (de
exemplu: germinal, termidor). [Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002 - XXIX. Numele
de luni]
1) IANUÁRIE m. Prima lună a anului. [G.-D. lui ianuarie; Sil. -nu-a-ri-e] /<sl.
Ijaanuarij [sursa: NODEX (2002)
Ianuarie f. întâia lună a anului. [De origină slavo-greacă].[sursa: Șăineanu, ed. VI
(1929)
Variante - ianvarie genar genvariu ghenar ghenare ghenarie ghenariu
ghenuarie ghenuariu ghenvare ghenvarie ghenvariu ianuar ianuariu ienuarie -
ghenarie sm [ / V: (înv) genar, (înv) ghenar, (înv) ghenare, (înv) ghenuarie, (înv)
ghenuariu, (înv) ghenvarie, (înv) ghenvariu / P: ~ri-e / E: vsl гєнарѥ, гєн(в)арии]
(Înv) Ianuarie.[sursa: MDA2 (2010)
2) februárie s. m. (sil. -bru-a-ri-e), g.-d. art. lui februárie; abr. febr., simb. II -
februarie sm [At: DEX / P: ~bru-a~ / V: (înv) ~ar / E: lat februarius] –
Variante - februar februariu fevruarie //Vechĭ Făurar și Feurar.
3) mártie s. m. invar. (sil. -ti-e) (dar 8 Martie), g.-d. art. lui mártie; abr. mart.,
simb. III
Variante -(înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m. invar.] – Din sl. martiĭ. // popular
- mărțișor,
4) aprílie s. m. invar. (sil. -pri-li-e), g.-d. art. lui aprílie; abr. apr.; simb. IV
aprílie smi [/ V: (Mol; ptc) april / E: vsl Aприлий (și Aприли) sau ngr Aπρίλιος]
ṣi: prier
5) mai (luna) s. m. invar. (dar:1 Mai), g.-d. art. lui mai; simb. V = florar
mai (lună) (dar: 1 Mai (Ziua Muncii) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui mai; abr.
V/.05./-05- [sursa: DOOM 2 - mai s. sg. [/ V: (înv) maie ssg / E: ml maius, slv май]
máĭ m., pl. tot așa (ngr. máĭos și máis, d. lat. Majus, numele unuĭ zeŭ care
prezida la creștere, la dezvoltare;). A cincea lună a anuluĭ, numită și Florar, care are
31 de zile. S. n., pl. urĭ. Sărbarea zileĭ de 1 Maĭ (arminden). [sursa: Scriban (1939)
6) iúnie s. m. (sil. iu-ni-e), g.-d. art. lui iúnie; abr. iun.; simb. VI
iunie smi - invariabil[/ V: Var. iuniu iuni, ~iu / E: vsl июний] A șasea lună a
anului Si: cireșar
7) iúlie s. m. (sil. iu-li-e), g.-d. art. lui iúlie; abr. iul.; simb. VII – variant – iuliu =
cuptor
iulie smi [/ V: iuli / P: ~li-e / E: vsl июлий] A șaptea lună a anului Si: (pop)
cuptor
8) M – (singular) – luna AUGUST – (plural) AUGUST
áugust s. m. invar. (sil. au-), g.-d. art. lui áugust; abr. aug., [sursa: Ortografic
(2002) = pop.) gustar, măsălar, secerar. (Luna ~.
ÁUGUST s. m. invar. A opta lună a anului; gustar. – Din lat. augustus. [sursa:
DEX '98 (1998)
august sms [/ A: august / V: agost, agostru avgust~ru, avg~ / E: lat augustus]
Numele lunii a opta a anului Si: (pop) gustar, (înv) măsălariu[1], secerar [sursa:
MDA2 (2010)
augúst adj. m. (sil. au-), pl. augúști; f. sg. augústă, pl. augúste
 P a g e | 271

9) septémbrie s. m. (sil. -bri-e), g.-d. art. lui septémbrie; abr. sept., simb. IX
Var. septemvrie septembre septenvre septenvrie septevrie septemvre,
septembr(i)e. Mr. septembriu // (pop.) răpciune, vinicer.
Septémbre m., gen. al luĭ (lat. September, d. septem, șapte, fiindcă în vechime
anu începea la Martie, și decĭ Septembre era luna a șaptea). A noŭa lună a anuluĭ. V.
răpcĭune). – Vechi Septenvrie (scris -mvrie) și Septevrie, apoi -envre (mgr.
septémvrios, vsl. septevriĭ, -enbrĭ, bg. -temvriĭ).[sursa: Scriban (1939)
răpciúne (pop.) s. m., g.-d. art. lui răpciúne// răpciune sm [/ V: (reg) râp~, ~ug,
~un, ~ni, ~pici~ ssp / E: ns cf răpi] (Îvp) 1 Luna septembrie
10) octómbrie s. m. (sil. -bri-e), g.-d. art. lui octómbrie; abr. oct.; simb. X
octombrie sms [/ V: (înv) ~ovrie[1], (pop) ~re, ~mvre, (Ban, Trs, Mar, Mol)
~ober, ~obăr, ~obâr, ~băr, (Trs) optober, optobăr, optovăr, otobăr, otomver, (Olt)
~oambre, ~oamvere, ~oamvre, ~ber, (Olt; Mol) ~bere, ~mvere, optovere, (reg) ~obre,
octob~, oftombre, ofto~, ontomvr~, optomvre / E: vsl октомбрии] (Șîs luna ~ sau
luna lui ~) A zecea lună a anului, care urmează după septembrie Si: (pop) brumărel
11) noiémbrie s. m. (sil. -bri-e), g.-d. art. lui noiémbrie; abr. n.; simb. XI
(și:. 11./-11-
noiembrie sms [/ P: ~bri-e / V: ~mvrie, novem~, (înv) ~vembre (reg) ~mbre,
~mvre, ~evrie /= noiemvri; Si: (pop) brumar, iezmăciune, promorar, vinicer.
12) decémbrie s. m. (sil. -bri-e), g.-d. art. lui decémbrie; abr. dec.; simb.XI
DECÉMBRIE s. m. A douăsprezecea lună a anului; îndrea. [Var.: decémvrie,
(înv.) dechémbrie, dechémvrie s. m.] – Din lat. december, -bris
decembrie sms [/ V: ~mvr~, (rar) ~envre, (îvp) ~chem~, ~chemvr~, (pop) ~ber,
~bre, (înv) ~riu, ~chember, ~chembre, ~chemvre, ~chemvri, ~chevr~, dichemvr~,
(reg) ~cambri, ~cțemver, dețiember / E: lat december] A douăsprezecea lună a anului
Si: (pop) neios, ningău, undrea.
Declinarea substantivelor nume de luni – sunt substantive masculine, la singular, la toate
cazurile, au aceeaṣi formă invariabilă. Nom.-Ac = ianuarie, articulat – ianuarie; G-D – lui
ianuarie, vocativ – ianuarie.
La plural, în dreptul tuturor formelor de singular, se menṭionează = invariabil;
La fel: februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie,
decembrie. [cf. https://ro.wiktionary.org/wiki/Categorie:Lunile_anului_în limba_romănă]
 P a g e | 272

6.1.2.9.a - T – 2 – 9 - îu – îi – î-ie – î-ie

Bădîu - / bădâu1 [At: HEM 2840 / V: ~dău / Pl: ~âi sm și ~âie sn / E: ns cf mg bödö] (Mol;
psr) 1 sn Lemn cu care se sfărâmă cașul Cf bridididău, mătcă. 2 sm Ajutor al baciului. 3 sm
Poreclă dată unui om molatic Si: trăncălău. [sursa: MDA2 (2010)
Adjective
zordâu, zordâie adj. [At: CONV. LIT. XLIV2, 268 / V: zur~, zurdun, zudriu / Pl: ~âi, ~âie /
E: nct] (Reg; d. lână sau d. obiecte confecționate din lână / zurdâu, ~âie adj. vz zordâu [sursa:
MDA2 (2010) zudriu, ~ie[1] adj. vz zordâu / zurdun, ~ă a vz zordâu / (Reg; îf zudrin; d.
ovine) Care are lâna albă cu șuvițe negre.
 P a g e | 273

6.1.2.9.b - T – 2 – 9 - mo-lîu – mo-lîi – (F) – molî-iE – mo-lîi

F sing. Î-iE – F pl. Îi ?/ F sing. = F pl.
[III + o silabă]

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

3 urị Ă Ă FEM + Ma
iE iE

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

8 ĭ ǔ ǔ

2 – 3 – adj. – mo-lîu – F.) molî-iE – (pl.) M. - mo-lîi – (pl) F. - molî-iE(=mo-lîi)

lălîu – lălî-iE – pl.M –lălîi – pl.F lălî-iE(=lălîi)
molâu, ~âie [At: IST. AM. 60v/17 / V: (reg) ~lău, ~lâi, ~liu / Pl: ~âi, ~âie / E: moale1 + -âu]
1 a (Îvr) Moale1 (1). 2 a Lipsit de rezistență Si: slab, șubred. 3-4 a, av (D. ființe și mișcările
lor) (Care este) fără forță, fără vlagă Si: încet, leneș, molatic, (reg) molan1 (1), molălău,
molcan, molofan. 5-6 a, av (Care este) lipsit de energie, de voință, de combativitate Si: bleg,
indolent, leneș, moale1, (reg) molând, moloi (1), molticos. 7-8 sm, a (Persoană) care arată,
trădează lipsă de energie, indolență. 9 sm (Iht; reg; îf molâi; pbl) Molan1 (2) (Nemachilus
barbatulus). 10 sfp (Art.) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. [sursa: MDA2 (2010)
moliu2, ~ie a vz molâu
molâi, ~âie a, sm vz molâu
molău2, ~ăie a vz molâu
lălâu adj. m., pl. lălâi; f. sg. lălâie, pl. lălâie/lălâi [sursa: Ortografic (2002)
lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
LĂLÎ́U, -Î́IE, lălîi, -e, adj. // lălâu, ~âie adj. [At: HEM / V: (rar) ~lău, lalău / Pl: ~âi, ~âie / E:
cf lăla, pbl formaţie onomatopeică] lalău, ~ăie a vz lălâu / lălău, ~ăie[1] a vz lălâu./ lelău a vz
lălâu.
‘’ unde lălăii cască gura’’
CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.)
F – călî-iE – pl. călîi
F- Momî-iE – pl. momîi
 P a g e | 274

Substantive feminine DEFECTIVE

F sing. – tămî-iE, art. Tămî-iA, G-D tămîi, G-D art. Tămî-ii, (verb – a tămî-IA)
F. sing – rî-ie, art. Rî-IA,// rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei
râie sf [At: HERODOT (1645) , 236 / P: râ-ie / V: (îvr) răie / Pl: râi / E: ml aranea
„păianjen”]
Masculin
țâu, țâi, s.m. (reg.) ied sălbatic. țâu2 sm [At: ALIL 1983-1984, 501 / Pl: țâi / E: ns cf țăgui
Unele neutre cu –u semivocală la singular au desinenţa –iE (scrisă –iE sau –E) la plural
2 – 3 – N(-uri) – rîu – rî-uri / desfrîu – (pl.) desfrîuri /
Cîteva neutre au 3 forme de plural:
pîrîu (=pîrău) – (pl.)pîrîie / pîraie = (pîrî-uri)
. Pentru “ brîu – brî-uri / “ frîu – frî-uri” –
vezi ‘’-u” semivocală – “_NE”(plural vechi}
Alte cîteva neutre au 3 forme de plural:
(sing) brîu – /(pl.) brîuri (dans) / pl. brî-ie (obiect)/ BRÎNE
‚’inelul tău, brăulu-ṭî ṣi toiagulu-ṭi carele ṭi-e a mînî ‚’lăsaṭi la mine un frate-vî’’(Rosetti,
p.141)
(sing) frîu – /(pl.) frîuri / frî-ie / FRÎNE
(sing) grîu – /(pl.) grîuri / grî-ie / GRÎNE
verbe
a mînea – eu mîi / =tu mîi / =el să mîie
mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1
sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd [sursa:
DOOM 2 (2005) mas s. n., pl. masuri; adj., m. pl. mași, fem. masă, pl. mase.
A rămîne - =tu rămîi = să rămîi – să rămîie – Imperativ: Rămîi!
rămấne (a ~)/ Variantă: Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere.] ] vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger.
rămânấnd; part. Rămás [sursa: DOOM 2 (2005)
rămâne [At: URECHE, LET.2, I, 238 / V: -nea (Pc: (reg) 3 am rămâneat / Mp: (reg)
rămânusăm, 2 rămânusăi / Imt: (reg) 5 nu rămănerețî), (reg) ~mânde, remânea (Pc: 3 o
remânit), remune, rum~ / S și: rem~ / Pzi: rămân, (reg) ~âi, ~âiu, 2 ~ni, 6 ~âu / Pc: am rămas,
(reg) am rămâns / Grz: (reg) rămâind / E: ml remanere] [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 275

6.1.2.10.a – T – 2 – 10 - (III = IV) No-uă = no-uă // -/a-uĂ/

noŭ, nóŭă adj., pl. f. (est) noŭă, din *noŭe și (vest) noĭ (lat. nŏvus, vgr. néos, scr. nava-s,
germ. neu, vsl. novŭ; it. nuovo, sard. nou, nova, pv. nueu, nova, fr. neuf, neuve, sp. nuevo,
pg. novo. V. iznoavă). Care există de puțin timp, care e decurînd, care nu era știut în ainte:
carte noŭă, haĭne noŭă, vin noŭ, ideĭe noŭă. Care urmează după alțiĭ saŭ altele de acelașĭ fel:
elevĭ noĭ, noŭ rege, noŭ guvern. Novice, care s’a apucat curînd de lucru: lucrător noŭ, Lumea
noŭă, America. Lume noŭă, oamenĭ de curînd venițĭ, oaspețĭ. O noŭă lume, alt-fel de vĭață,
alte orizonturĭ. Cuvinte noŭă, cuvinte uzitate de curînd. Om noŭ, om care s’a ridicat singur,
om fără strămoșĭ iluștri și a devenit ilustru de curînd: Cicerone era un om noŭ printre nobiliĭ
romanĭ. Adv. De curînd: noŭ născut, noŭ căsătorită (dar și adj.: noŭ născut). Din noŭ, ĭar,
înc’o dată. V. vechĭ. [sursa: Scriban (1939) [Lat. NOVUS]. [Pl. și: (f.) nouă]
NOU, NOUĂ, pl. m. noi, pl. f. noi și nouă, adj [sursa: DLRLC (1955-1957)
nou, nouă [At: PSALT. 298 / V: (îrg) noao, noau, noo, nuou a / Pl: noi, (iuz, adj.feminin)
nouă, (îrg, af) noau, noo, noue, nauă, (sst, sn) noaia / G-D și: (îrg, af) nouă, noiei / E: ml
novus, -a, -um] (Îoc vechi) [sursa: MDA2 (2010)
plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd [sursa: DOOM
2 (2005) (IIIsg. - =să PLOAIE
ploua [At: COD. VOR. 136/6 / V: (reg) ~ a ploia, (înv) plua / P: plo-ua / Pzi: 3 plouă l Cj: 3
(reg) să ploaie / E: ml plovere] 1 viim A cădea ploaia (1). 2 verb intranzitiv impersonal (Îe) A
~ cu găleata (sau ca din cofă) A ploua (1) foarte tare, cu picături mari și repezi. 3 viim (Îe)
~uă de varsă A ploua (1) torențial. 4 viim (Îe) A ~ ca prin sită A ploua (1) mărunt și des Si: a
bura, a cerne. 5 viim (Îe) Parcă tot îi ninge și îi ~uă Se spune despre o persoană posomorâtă și
mereu nemulțumită. 6 viim A se face că plouă A da impresia că nu observă sau că nu știe un
lucru sau un fapt neplăcut. 7 v.i.unipersonal (D. ploaie) A cădea, a curge în stropi. 8 vtim A
cădea ploaia (1) asupra cuiva sau a ceva Si: a uda. 9 vt (Înv) A da, a trimite ploaia (1). 10-11
vit (Pan) A cădea de sus sau a veni, a se produce etc. în număr, în cantitate mare și
neîntrerupt Si: a curge. 12 vt (Fig) A arunca, a trimite fără întrerupere. [sursa: MDA2 (2010)
[Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).
ploŭ, a -ŭá v. intr. (lat. plúĕre și plóvere, de unde it. pióvere, și *plovére, de unde pv. cat.
ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, pg. chover). Impers. Se zice despre apa care picură din norĭ: la
munte ploŭă mult. Pin anal. Din redută ploŭă cu obuze, eŭ plouam cu gloanțe, gloanțele
ploŭaŭ din redută. Fig. Vin din belșug: noroacele ploŭaŭ asupra luĭ. V. tr. Ud pin ploaĭe: m’a
ploŭat așteptînd. – La început, acest verb trebuĭe să fi fost de conj. III, adică a ploáĭe, plouț
(ca it. piovúto), cum din scribere s’a făcut a scrie). De aceĭa, în est se zice să ploaĭe, din
*ploaĭă, lat. pluat, pe cînd în vest se zice să ploŭă (din ploŭe), după conj. I. În Ban. Olt. se
zice a ploia, ploĭat, prez. ind. ploaĭe, conj. să ploŭă. Vechĭ: a plooa, plua; ploó, ploúnd (ploŭă,
ploŭînd). Greșit scris ploa. [sursa: Scriban (1939)
ploáie s. f., art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-) [sursa: DOOM 2 (2005)
ploaie sf [At: PSALT, HUR. 123v/15 / V: (reg) ~ploauă, plouă / Pl: ploi / G-D: ploii, (înv)
~iei / E: ml *plovia] 1 Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din
condensarea vaporilor de apă din atmosferă Si: (înv) plouare. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (=
pluvia).
Cuvinte care se termină cu ‘’-ouă’’: două, amîndouă, nouă, vouă,
Plouă, rouă
 P a g e | 276

Pentru substantivele feminine terminate la singular în vocala ‘’-A’’sau diftongul ‘’-eA’’

există variante cu adăugarea silabei –‘-UĂ’’ care face posibilă articularea cu articolul hotărît
‘-+A’’:
oca – ocauă – ocauA; stea – steauă – steauA; (vezi mai jos)
șeauă sf vz șa3 [ sursa: MDA2 (2010)
lazlă - lazlauă sf vz lazlău [sursa: MDA2 (2010)
palțauă sf vz palțău [sursa: MDA2 (2010)
Alte substantive feminine au la singular terminaţia ‚-auă’’ pentru a le deosebi de variantele de
genul neutru:
copârșáuă sf vz copârșău [sursa: MDA2 (2010)
meselauă s.f. vz meseleu sn [At: VAIDA / V: ~lău sn, ~sălauă sfi / Pl: ~leie / E: mg meszelö]
(Trs; Mun) 1 Bidinea. 2 (Îs) ~ mic (sau micuț) Pensulă. [sursa: MDA2 (2010)
Jaşcauă s.f. vz- jașcắu, -auă, s.f. – Pungă, săculeț din piele (de oaie) pentru tutun sau bani:
„Trece p-îngă fogodău / Și zâce că-i vinu rău / Dacă nu-s bani în jașcău” (Memoria 2004:
1101). – Din magh. zacskó „pungă”.[sursa: DRAM (2011)
jașcău sn [At: PAMFILE, I. C. 50/34 / V: jascău, jăș~, jea~, jeș~ / Pl: ~caie, ~cane / E: mg
zsácskó] (Reg; mgm) 1 Săculeț de piele în care se păstrează tutunul sau banii. 2 Testicul. 3
Loc unde se află testiculele la berbeci. [sursa: MDA2 (2010) jascău jășcău jeașcău jeșcău
jașcắu și rașcắu n., pl. aĭe (ung. zsacske și zacksó). Trans. Pungă de pele p. tutun. [sursa:
Scriban

=După modelul substantivului neutru ‚’OU’’ cu plural ‚’Ou+Ă’’, sunt şi alte cîteva
substantive neutre care au păstrat forma veche de plural prin adăugarea vocalei ‚’-Ă’’
bobóu sn [At: (a. 1642) TEOFIL, ap. TDRG / V: bub-, bubău, băbău / Pl: ~ouă, (înv) -oaă, -
oo / E: mg guba] 1-2 (îrg) Manta groasă de lână (sau de păr de capră cu lână), de culoare
închisă, mai scurtă decât sarica (și cu mâneci foarte lungi) Cf ghebă, zeghe, țundră.[ sursa:
MDA2 (2010)
bobóŭ n., pl. (pl.) bobăie / boboŭă, ca oŭ, oŭă, saŭ bobourĭ (cp. cu ung. guba). L.V. Sarică.
Suman. – Azĭ. Trans. (buboŭ, bubăŭ, băbăŭ, pl. ăĭe). Suman scurt. V. [sursa: Scriban (1939)
 P a g e | 277

Neutre singular‚’-ău’’
Adăugarea flexemului de plural ‚-Ă’’ se păstrează la mai multe substantive neutre terminate
la singular în diftongul ‚’-ăŭ’’:sau ‚’’’-eu’’
pîrău – (pl.) pîrauă
copîrşău (s.n.) singular )– (pl.) copîrşeauă
resteu s.n. – (pl.) resteauă
săcăteu sn (pl.) săcoteauă [At: GR. S. V, 345 / V: ~tau, săcet~ / Pl: ~eie, ~eauă / E: mg
szakató „coș, paner”]. [sursa: MDA2 (2010)
temeteu s.n. – (pl.) temeteauă
vişeu s.n. vişău – (pl.) vişauă
Presupun existenţa acestei forme vechi de plural şi la cîteva substantive cu formă de plural
neprecizată în dicţionare:
zdrăvălău sn [At: COMAN, GL. / zdrăvălauă V: ~lauă[1] / Pl: ? / E: zdrăb + -ălău, cf
zdreve2] (Reg) Meliță [posibil formă de plural ‚’ zdrăvălauă’’;
ciorvălắu sn [At: DA / Pl: ~ / E: ciorovăi] (Reg) Zgomot. [sursa: MDA2 (2010) [posibil
forma de plural ‚’ciorvălauă’’;
bicắu, bicauă, (bdicău), s.n. – (reg.) Cătușe, piedică; greutăți la picioare (ref. la persoanele
întemnițate); obadă: „Pușca nouă ruptă-n două / Și pe mine în bicauă” (Bârlea, 1924: 13);
„Fetele de pe Vișauă / Pun găinile-n bicauă / Și-așa le face să oauă” (Brediceanu, 1957: 70). –
Din bică „pietricică” + suf. -ău, cu sensul inițial de „pietroi, greutate”. [sursa: DRAM 2015]
[posibil forma de plural ‚’bicauă’’ pentru un obiect format din două părţi identice;
sânzắu, sânzauă, (sânză), s.f. – (reg.) 1. Cui cu care se prind două lanțuri. 2. Drug de lemn
folosit pentru a strânge lanțul care leagă carul cu lemne; ciorlău. – Et. nec. [sursa: DRAM
2015] [posibil forma de plural ‚’sînzauă’’pentru un obiect care prinde două lanţuri]
jintalắu, jintalauă, (jântalău), s.n. – (reg.) 1. Instrument / jintalắu, -auă, (jântalău), s.n.
hațắu, hațauă, (hățaș, hățău), s.n. – Cărare, potecă
acắu sn [At: LB / Pl: acáuă / E: mg akó] (Trs) Măsură de capacitate mai mare decât vadra Si:
(Ban) acov. [sursa: MDA2 (2010)
campắu sn [At: CHEST. V, 62 / V: ~páuă sf / Pl: nct / E: nct] (Reg) Băț prevăzut cu un cârlig
de fier la un capăt, cu care prind ciobanii mieii și oile. [sursa: MDA2 (2010)
cobâltắu, cobâltauă, s.n. – (reg.) Teren mlăștinos. ♦ (top.) Cobâltauă, fânațe în Groșii
Țibleșului (Vișovan, 2008). – Var. a lui cobâltoc, cf. băltoacă; sau din magh. koboltó
(Drăganu, cf. DER). [sursa: DRAM 2015 (2015)
ciocâltău sn – (plural) ciocîltauă;
cobârlắu s.n. – cobîrlauă;
corșắu, corșauă, s.n. – (reg.) Vas de sticlă;
cotârlắu, cotârlauă, s.n.
hagắu1, hagauă, s.n. – (reg.) Târnăcop; calhău, galhău. – Posibil din germ. Hacke „târnăcop”.
[sursa: DRAM 2015 (2015)
ciorlắu, ciorlauă, s.n. – (reg.) Drug de lemn folosit pentru a strânge lanțul care leagă lemnele
pe car; sânzău (zona Chioar). – Var. a lui ceatlău (< magh. csatló) (MDA).
ciurgắu, ciugaie, ciurgauă, s.n. – (reg.) Izvor / ciurgắu, ciurgáie, s.n. (reg.) izvor care curge
pe un scoc; cioroi (ciuroi), șiroi (șuroi). [sursa: DAR (2002
hurduzău sn [At: LB / V: hărdăz~ / Pl: ~zaie și (reg) ~zauă / E: mg hordozό] (Reg) 1 Funie
groasă. 2 Odgon. 3 (Spc) Cablu întins deasupra unui râu pentru a pune în mișcare podul
mobil. 4 (Pex) Pod mobil. [ sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 278

lăbidău sn [At: DR IV, 1557 / V: (reg) lăbd~, leb~, lebedeauă sf, lebedeie sfp, libdiău, lib~,
lipi~ / Pl: ~dauă / E: mg lábitó] (Trs; mpl) Bucată de lemn de la războiul de țesut, pe care se
apasă cu piciorul ca să se schimbe ițele Si: pedală, (pop) iapă, tălpic.[sursa: MDA2 (2010)
lepedeu1 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / V: lebe~ (Pl: lebedeuă), / ~pid~, lipid~,
lip~ / Pl: ~eie, ~eauă, ~ă, ~eauo, ~ri;
lăngălău sn [At: PR 77 / V: (reg) langal~, lângal~, lân~, longal~ / Pl: ~lauă / E: mg lángoló]
(Trs) Langoș (1). [sursa: MDA2 (2010) lângalău sn / longalău sn
leșteu [At: MÎNDRESCU, UNG. 164 / V: (reg) ~șdeu, liășău (Pl: ~șauă) / Pl: ~eie, (reg)
~eauă / E: heleșteu] 1 sn (Trs) Leșnic. 2-3 sn (Reg) Heleșteu (1-2). 4 av (Îf leșdeu) Leoarcă1
(5). [MDA2
mancău sn [At: ALR II/I, MN 61, 4202/346 / Pl: măncauă / E: mg manko] (Mgm; reg) Cârjă
folosită de invalizi.[sursa: MDA2 (2010)
măcău s.n. – (pl.) măcauă
măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie [sursa: DOOM 2 (2005) / MĂNGĂLẮU
sn. (pl.) mîngălaie / Variante: mangalău (Pl: mangalauă), man~, mangarl~, ~gărl~, ~gul~,
mângal~, mân~ (Pl: mângalauă) / Pl: ~laie / E: mg mángolό] - MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n
măngălău sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXI, 415 / V: mangalău (Pl: mangalauă), man~,
mangarl~, ~gărl~, ~gul~, mângal~, mân~ (Pl: mângalauă) / Pl: ~laie / E: mg mángolό] 1
(mânjălău / mângălău sn vz măngălău / MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n / măngărlău sn vz
măngălău / măngălău sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXI, 415 / V: mangalău (Pl:
mangalauă), man~, mangarl~, ~gărl~, ~gul~, mângal~, mân~ (Pl: mângalauă) / Pl: ~laie / E:
mg mángolό] 1 mânjălău1 5 (Reg; îf măngălău) Mistrie. 6 (Reg) Organ genital al calului.
[sursa: MDA2 (2010 - mangalău s.n. - (Pl: mangalauă / mîngălău s.n. – (pl.) (Pl: mângalauă)
mesălauă sf vz meseleu [ sursa: MDA2 (2010)
morjolău sn [At: ALR II, 235 / V: ~jal~, mojorl~ / Pl: ~lauă / E: mg morzsolό] 1 (Trs)
Mașină de bătut porumb. 2 (Reg; îf morjalău) Mașină de zdrobit struguri.[sursa: MDA2
(2010) / morjolắu, morjoláuă, s.n. (reg.) mașină de bătut porumb / morjalău sn vz morjolău
oticắu, oticauă, s.n. – oticău sn [At: KLEIN, D. 65 / V: (reg) otăc~ / Pl: ~cauă / E: otic + -ău]
(Reg) 1 Otic (1). 2 Săpăligă (2). 3-4 Otic (3-4). 5 Bâtă. 6-11 Otic (6-11). 12 Cupă. 13-14
(Reg; șdp) Otic (12) (mai mare) de băut țuică. [sursa: MDA2 (2010)
păscălău2 sn [At: DR. IV, 1081 / V: pascal~, pas~ / Pl: ~aie, (reg) ~auă / E: paște3 + -ălău cf
cosălău] (Trs; Mar) Pășune
piscălău sn [At: DRAGOMIR, O. M. 26 / V: ~cal~ (Pl: ~lauă) / Pl: ~aie / E: mg piszkáló] 1
(Trs) Cociorvă pentru jar sau cenușă. 2 (Reg) Băț cu care se îndeasă brânza în burduf. [sursa:
MDA2 (2010) piscalău sn
porozău sn [At: KLEIN, D. 408 / V: (reg 1) părăzel, ~raziu, purăz~ / Pl: (1) ~ri, (3) ~zaie,
~zauă / E: mg porzó] 1 (Trs) Nisip
rapagău sn [At: VAIDA / Pl: ~gauă / E: mg ropogό (csardas)] (Trs) Dans popular jucat
numai de flăcăi Si: răpăguș2.[sursa: MDA2 (2010)]
raşpău s.n. – (pl.) raşpauă / rașpắu, rașpauă, (rașpel), s.f. – (reg.) Unealtă
răzălău s.n. – (pl.) răzălauă
rugău sn [At: CV 1949, nr. 3, 34 / Pl: "ri, rugauă / E: mg rugo] (Trs; Mar) 1 Arc de ceas. 2
Spirală. 3 Tirbușon. [sursa: MDA2 (2010)
șalău sn [At: ALR II/I, 3 816/316 / Pl: ~lauă / E: mg zsalu] (Reg) Oblon;
ștealfắu, ștealfauă, s.n. – (reg.) Bucată mare, felie: „Ș-o tăiet un știalfău de ptită” (Faiciuc,
2008). – Et. nec.[sursa: DRAM 2015 (2015)
ștalău sn [At: CV 1951, nr. 3-4, 44 / Pl: ~lauă / E: mg istálló] 1 (Reg) Grajd (1). 2 (Reg)
Șură1 (1). 3 (Reg) Șopron (1). 4 (Mar) Coteț (pentru găini). 5 (Reg) Locuință provizorie la
munte, pe care țăranii o folosesc numai când sunt la lucru. [sursa: MDA2 (2010)
 P a g e | 279

şeită s.n. (pl.) șăitauă, șeitauă

tapagău sn [At: ALR I, 1737/345 / Pl: ~gauă / E: ns cf mg tapogató] (Reg) Unealtă de prins
pește, formată dintr-o plasă fixată pe o prăjină Si: (reg) crâsnic2.[sursa: MDA2 (2010)]
tartău sn [At: PRIBEAGUL, P. R. 64 / V: (reg) tăr~, tor~ / Pl: ~tauă / E: mg tartó] (Reg) 1
Coș3 (1). 2 Coteț pentru porumbei Si: porumbar. 3 Șură în care se păstrează fânul. 4 (Îf
tărtău) Loc îngrădit cu scânduri, într-un colț al grajdului, în care se amncă fânul pe o
deschizătură din pod. 5 Capră pentru șindrilit. 6 Lanț care leagă cureaua de la gâtul cailor de
capătul oiștei. [sursa: MDA2 (2010)
tău s.n. – (pl.) tauă;
tălpălău sn [At: SCL 1959, 218 / Pl: ~lauă / E: talpă + -ălău] (Reg) 1 Calapod pentru
încălțăminte
teglăzău sn (pl.) teglăzauă [At: KLEIN, D. 437 / V: teclăzău sn (reg) picl~, pig~, tecl~, ~laz~,
~zeu, ~lezeu, ~ticlaz~, ticlăsău, ticl~, tiglaz~, tiglăzau, tig~ / Pl: ~zaie, ~zauă/ E: mg téglázó
cf ger Bügel, rom piglais, piglu] (Trs; Mar) Fier de călcat. [sursa: MDA2 (2010)
tisău sn [At: MOXA, 380/38 / V: (înv) ticseu, (reg) ticsâu, ~scău, tius~ / Pl: ~ri, (reg) ~sauă /
tiucazău sn [At: ALRM II/I h 349/334 / Pl: ~zauă / E: mg tyύkház] (Trs) Tiucalău. [ MDA2
tocănău sn [At: T. PAPAHAGI, M. 234 / Pl: ~nauă, ~canauă / E: tocană + -ău] (Mar) Făcăleț
cu care se mestecă mămăliga Si: (reg) tocăner. [sursa: MDA2 (2010)
trascău1 sn [At: ALR SN II h 579/76 / V: (reg) dros~, trăs~ / Pl: ~cauă / E: nct] 1 (Reg; îf
trăscău) Fontă. 2 (Mar) Clopot de mărime mijlocie pentru oi.[sursa: MDA2 (2010)
țuclău sn vz țiclău1
țingălău [At: DRLU / V: ~gal~, ~galeu, ~ncă~, ~ghileu / Pl: ~lauă, ~laie sn, ~lăi sm / E: țing1
+ -ălău]
țipău sn. (pl.) ţipauă [At: ANON. CAR. / V: ~pou, ~poi (Pl: țipoaie sn), ~peu, ~piu, țăpoaie
sfp / Pl: ~ăi, țipauă sn / E: mg cipó] (Reg) 1 Pâine mica [sursa: MDA2 (2010]
urzălău sn [At: ALR I, 1279/122 / Pl: ~lauă / E: urzi1 + -ălău] (Reg) Urzitor (1).[ sursa:
MDA2 (2010)
vagău sn [At: ALR SN II h 546 / V: hag~ (Pl: ~gauă), văg~ (Pl: văgăie) / Pl: ~gauă / E: mgh
vágó] 1 (Trs) Daltă a fierarului. 2 (Reg; îf hagău) Târnăcop. 3 (Reg; îf văgău) Pânză a secerii.
[sursa: MDA2 (2010) / văgău sn vz vagău
valtău sn [At: ALR SN III h 873 / V: ~tou, văl~ (Pl și: ~ăie) / Pl: ~tauă, ~ăie
văcărău1 sn [At: ALR SN IV h 1065 / V: vacar~, vocor~ / Pl: ~rauă / E: mg vakaró] (Trs)
Pâine făcută din aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat. [sursa: MDA2 (2010)
vălău sn [At: KLEIN, D. 453 / V: valău (Pl: valăie, valaie, valeie, văleie, valauă, vălauă,
valăuri), halău (Pl: halaie, halăie, halauă), hălău (Pl: hălauă) / Pl: vălaie, vălăie, văleie, valaie,
valeie, vălauă, vălăuri / E: mg vályú (dal válu, vállu, válló)] /
vigănău sn vz vigan1 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / V: ~ă (Pl: vigăni) sf, ~ău (Pl:
viganauă), ~gănău, virgană sf / Pl: ~e, ~uri / E: mg viganó (dal vigán, vigána, vigánó)] 1
(Reg; Trs) Fustă (cu bretele, cu piepți etc.). 2 (Pex) Rochie lungă, cu croială caracteristică
portului de la oraș (purtată de femei sau de copii). [sursa: MDA2 (2010)
voşulău s.n. – (pl.) voşulauă
zaslău1 sn [At: ALR II/I h. 209 / V: (reg) lazl~, (reg) zazl~, (reg) zăs~ / Pl: ~lauă / E: mg
zászló] (Reg) 1 Steag la nuntă. 2 (Pex) Steag la armată. [sursa: MDA2 (2010)
zugău sn [At: DR. IV, 1553 / V: zâg~, zâng~ / Pl: ~gauă, (rar) ~ăie / E: mg zúgó] 1 (Reg)
Zăgaz
zurgălău sm [At: LB / V: (îvr) ~gal~, (înv) zărcă~, (reg) ~lau, zergălâu[1], țurgal~, țu~ / Pl:
~ăi, (rar) ~laie sn, (rar) ~lauă sn, ~leie sn / (Buc; îf zurgălau; csnp) Portărel. 5 (Reg; îf
zurgalău) Sârmă [sursa: MDA2 (2010
[NOTĂ - Pentru alte exemple vezi articolul următor.
 P a g e | 280

6.1.2.10.b - T – 2 – 10 - Ou – oi - O-uĂ – Oi - +Ri

2 – semivocale
u – i - +Ă – i
[III + o silabă]
feminine singular adaugă o silabă
2 – ALTERNANŢE SEMIVOCALICE FINALE
v–v
v (I) – v (II) – [v + V] (III) – v (IV = II)
nou – noi – nouă – noi {[-ŭ] [-ĭ] [ +Ă]} Pl – [M = F] (II)
masculine sing. – pl. – {[-ŭ] - [-ĭ]}
feminine sing. – pl. – {[-ŭ] +Ă] - [-ĭ]}
neutru sing. – pl.
 P a g e | 281

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
### 14 15

ł ị ĭ I E Î Ă eA A O U
ǔ
IV III sing. III
PL. sing.

3 Ă Ă FEM + Ma

II PL. I I
sing. sing.
Masc.

8 ĭ ǔ ǔ
 P a g e | 282

3 – 4 – adj. – nou – NO-UĂ – [pl. M = pl.F] noi = noi

NOU, NÓUĂ, noi, adj. [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
/ Variante: (îrg) noao, noau, noo, nuou a / Pl: noi, (iuz, af) nouă, (îrg, af) noau, noo, noue,
nauă, (sst, sn) noaia / G-D și: (îrg, af) nouă, noiei / E: ml novus, -a, -um] (Îoc vechi) [Pl. și:
(f.) nouă] – Lat. novus, -a.
NOU, NOUĂ, pl. m. noi, pl. f. noi și nouă, adj.
noŭ, nóŭă adj., pl. f. (est) noŭă, din *noŭe și (vest) noĭ (lat. nŏvus, vgr. néos, scr. nava-s,
germ. neu, vsl. novŭ; it. nuovo, sard. nou, nova, pv. nueu, nova, fr. neuf, neuve, sp. nuevo,
pg. novo. V. iznoavă).
noau, ~uă a vz nou; noao1 adj.; noo; nooă ; nuou, ~ă / noau, ~uă adj. vz nou.
3 – 4 – M – bou – boi (avea tema în latină la plural boves)
bou s. m., art. bóul; pl. boi, art. bóii
bou sm / Pl: boi / E: lat pop *bovus, -um][bos – boVes]
eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii
erou sm [At: CANTEMIR, I. I. 107 V: (înv) eroe, he~, heroi, iroas, irois, iroiu, irou / Pl:
eroi[1]/ E: fr héros, ngr ἥρως, lat heros, vsl ирои] herou;
3 – 4 – N(-ri) – lingou – lingo-uri / birou – biro-uri / cadou – cado-uri /
/ stilou – stilouri / barou – barouri /
tricou – tricouri / ecou – ecouri / cargou – cargouri /
N – tablou – ta-blo-uri (semivocala finală u este înlocuită cu vocala U + Ri]
1. argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri / / V: (înv) -ot / Pl: ~ri / E: fr argot]
Limbaj conventional
2. baróu s. n., art. baróul; pl. baróuri
3. bibelóu s. n., art. bibelóul; pl. bibelóuri / / V: (iuz) biblou / Pl: ~ri / E: fr bibelot]
4. biróu s. n., art. biróul; pl. biróuri / biróu sn / V: biurou, (îrg) birău / Pl: ~ri / E: fr
bureau]
5. borderóu s. n., art. borderóul; pl. borderóuri
6. cadóu s. n., art. cadóul; pl. cadóuri [Sil. ca-dou]
 P a g e | 283

7. cavóu s. n., art. cavóul; pl. cavóuri

8. ceacóu sn vz ceacău
9. cimóu, cimóuri, s.n. (reg.) = . mulțime de oameni, gloată.
10. cubilóu s. n., art. cubilóul; pl. cubilóuri
11. depóu s. n. (sil. -pou), art. depóul; pl. depóuri/ dăpắu sn vz depou [sursa: MDA2
(2010)
12. ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri / V: (înv) ecó (S și: echó) / A și: écho) sn și, rar, sf /
V: ehó (pl: rar ehole), ihó, (îvr) ecú (S și: echu) / Pl: ~ri, (îvr) ~oi / E: fr écho, it eco, lat echo]
13. fijlou sn [At: DA ms / Pl: ? / E: nct] (Reg) Sertar al mesei.[sursa: MDA2 (2010)
14. lambóu s. n., art. lambóul; pl. lambóuri; / E: fr lambeau]
15. landóu s. n., art. landóul; pl. landóuri / , s. n. – Cărucior de copil. Fr. landau; finala ca
în carou, erou etc. cf. germ. Landauer < Landau – oraș în Germania]. LANDÁU s.n. v.
landou. [sursa: DN (1986) Eu cred şi o variantă – ‘’londou’’.
16. lavabóu s. n., art. lavabóul; pl. lavabóuri / LAVABÓU, lavabouri, s. n: lavabo / Pl: ~ri
/lavabó și lavoár n., pl. e.
17. lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri
18. logou s.m. – vezi lugău
19. magnetóu s. n., art. magnetóul; pl. magnetóuri
20. metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri / metrou sn (rar) metro / Pl: -ri / E: fr
métro]
21. panóu s. n., art. panóul; pl. panóuri
22. picóu s. n., pl. picóuri
23. platóu s. n., art. platóul; pl. platóuri
24. pomou sn [At: DN3 / Pl: ~ri / E: fr pommeau]
popóu (fam.) s. n., art. popóul; pl. popóuri
25. potóu s. n., art. potóul; pl. potóuri
26. reșóu s. n., art. reșóul; pl. reșóuri
27. rondóu s. n., art. rondóul; pl. rondóuri; rondou sn [At: VORNIC, P. 54 / V: ~don / Pl:
~ri / E: fr rondeau]
28. rulóu s. n., art. rulóul; pl. rulóuri
29. sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri
30. șatou sn vz șodou
31. ȘODÓ s.n. v. șodou.
32. șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri . [Var.: șodó s. n., (reg) șadău, șato, șatou / Pl: ~ri /
E: fr chaudeau]
33. stilóu s. n. (sil. -lou), art. stilóul; pl. stilóuri / / Variantă: stilo / Pl: ~ri / E: fr stylo]
34. suróu s. n., pl. suróuri
35. tăbăltou sn vz tăbultoc, Tăbăltău.
36. tablóu (ta-blou) s. n., art. tablóul; pl. tablóuri / / V: (reg) ~lău, (înv) tablo (folosit și
invariabil), (îvr) ~lu, tăbloi sn, (înv) ~oane snp / Pl: ~ri, (reg) (1) ~laie, ~lauă / E: fr tableau]
37. taxicou sn [/ Pl: ~ri / E: taxi +co(mpanie)] 1 (Îvr) Taxi. 2 (Reg) Autobuz.
38. tou2 sn vz tău2
39. tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri / / V: trico, (fer) ~ol, (reg) șt~, ~cău, ~om,
~on, ~ov / Pl: -ri / E: fr tricot, mg trikó] 1 (Îvr) Tricot [sursa: MDA2 (2010)
40. tripóu s. n., art. tripóul; pl. tripóuri
41. trusóu s. n., art. trusóul; pl. trusóuri / V: (fer) târsău / Pl: ~ri / E: fr trousseau]
 P a g e | 284

42. VITRÓU s.n. v. vitraliu.

43. zăblou sn vz zăblău1
44. torpedóu (bord al autovehiculelor) s. n., art. torpedóul; pl. torpedóuri [sursa: DOOM 2
(2005) / TORPÉDO, torpedouri, s. n. 1. (În forma torpedou) [Acc. și: torpedó. – Var.:
torpedóu] – Din fr. torpédo. [Art. torpedóul] [sursa: DEX '09 (2009)
45. tangóu (dans) s. n., art. tangóul; pl. tangóuri / *tángo n. fără pl., care ar fi tangourĭ. O
melodie și un dans argentinian inventat, pe la 1908 de Tano Guenaro, un Gaucho din tată
spaniol și mamă indigenă. [sursa: Scriban (1939) V: tango (A și: tan~) / Pl: ~ri / E: fr tango,
sp tango]
46. ghetóu s. n., art. ghetóul; pl. ghetóuri / [Var.: ghetó s. n.] Din it., fr. ghetto, germ.
Getto, cf. Ghetto, insulă lângă Veneția, unde în sec. XVI au fost izgoniți evreii.
(vezi T-3-3) N - CAROU (pătrăţele) – (pl) carouri
(vezi T-4-2) N – MANTOU – (pl) mantouri
mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri / / V: (rar) manto / Pl: ~uri / E: fr manteau]
Defectiv
sorgou sm vz sorg sm. singular [At: BRANDZA, D. 441 / V: (reg) ~gou / E: fr sorgho, it
sorgo] Plantă
sorg s. m. [sursa: Ortografic (2002)
defectiv străinism
frâuă sf [At: KLEIN, D. 198 / V: froaie / Pl: nct / E: ger Frau] (Trs) 1-2 Săsoaică (măritată). 3
(Îf froaie // frâuă s.f. (reg.) săsoaică măritată. //Frăia // Frăină fam FRÎUĂ subst. < germ. Frau
„femeie
Excepţii
- substantiv neregulat
3 – 5 – N – (sing.) OU – (pl.) OUĂ (latină – oVum – ovi)
(sing. art. OUL) – (pl. art. OUĂ-LE, G-D art. OUĂLOR)
Genitiv-dativul plural articulat al substantivului ou este ouălor (nu ouălelor).
ou s. n., art. óul; pl. óuă, art. óuăle, g.-d. art. óuălor
ou sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 205/16 / Pl: ~ă și (îvr) oauă, (reg) ~ri / G-D ouălor,
(nrc) ouălelor / E: ml ovum]
- Adjectiv cu forma de feminin plural (vezi mai sus)
‘’haĭne noŭă, vin noŭ, ideĭe noŭă. Cuvinte noŭă, [Scriban]
noŭ, nóŭă adj., pl. f. (est) noŭă, din *noŭe [Lat. novus, -a]
- Unele substantive neutre păstrează în variante regionale forma de plural în ‘’-uĂ’:
bobóu sn [At: (a. 1642) TEOFIL, ap. TDRG / V: bub-, bubău, băbău / Pl: ~ouă, (înv) -oaă, -
oo / E: mg guba] 1-2 (îrg) Manta groasă de lână (sau de păr de capră cu lână), de culoare
închisă, mai scurtă decât sarica (și cu mâneci foarte lungi) Cf ghebă, zeghe, țundră.[ sursa:
MDA2 (2010) (pl.) boboaă
Variante: bubou – ‘’ Răpiia cine ce putea … cine ii, cine șube, cine buboao, cine pături, cine
cizme.’’ Petrecură în boboaă și piei de capră.’’
bobóŭ n., pl. boboŭă, ca oŭ, oŭă, saŭ bobourĭ (cp. cu ung. guba). L.V. Sarică. Suman. – Azĭ.
Trans. (buboŭ, bubăŭ, băbăŭ, pl. ăĭe). Suman scurt [Scriban]
ecou2 sn [At: ALR I, 821/335 / Pl: ~oauă / E: mg ekhós (szekér)] (Reg) Coviltir.[sursa:
MDA2 (2010)
tablou – (Pl.) tablauă [At: (a. 1817) / V: (reg) ~lău, (înv) tablo (folosit și invariabil), (îvr) ~lu,
tăbloi sn, (înv) ~oane snp / Pl: ~ri, (reg) (1) ~laie, ~lauă / E: fr tableau] 1 sn [sursa: MDA2
(2010)
tău sn / V: (reg) tâu, tou / Pl: ~ri, (îvr) ~re, (reg) tăie, tauă / E: mg tό] 1 (Trs) Lac.
 P a g e | 285

pârâu [At: CORESI, PS. 15/8 / V: ~rău[1], (îvr) părău, pâriu, perâu, (înv) ~reu, (reg) parau,
parău / Pl: ~raie, ~uri, (reg) ~rauă, ~rao, ~răie, ~reie, ~roaie / E: cf alb përrua] 1 sn [sursa:
MDA2 (2010)]
- În unele texte apare o variantă regională învechită ‚’–Ă’’ a desinenţei de neutru plural
–E
(Singular) Car – (pl.) carĂ (latină – M – carrus, -i);
Hotar – (pl.) hotarĂ
Izvor – (pl.) izvoarĂ
Braţ – (pl.) braţĂ (latină brachium, -ii)
‘Hotar face pluralul în -ă; hotarăloru. (…) Formele de plural: cioarăle, como(a)răle, ocărîle,
care apar pe lîngă formele normale ‘çămări, comori, ocare’ sînt refăcute după analogia
pluralelor neutre în -ă.
(Al. Rosetti, ‘Limba romănă în secolele al XIII-lea – al XVI-lea’, Editura Academiei,
Bucureṣti, 1956, pp. 128 – 129)
‚’ "Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt, / Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet"
(Eminescu, Călin)
‚’ – Săi, Ştefane, la hotară, c-a intrat sabia-n ţară!’’ ( Dumitru Almaş, Povestiri istorice)
Pl. și: (regional) hotară (EMINESCU, O. IV 111). [sursa: DLRLC (1955-1957) Din magh.
határ.]
‚’car3 sn [At: PSALT. 206/17 / Pl: ~e, (îvechit, popular) ~ă, (nob) ~uri / E: ml carrus] 1
Vehicul [sursa: MDA2 (2010)] - car n., pl. e și (est) ă (lat. carrus și carrum, cuv. galic
[Scriban]
braț sn [At: DOSOFTEI, V. S. 25/2 / Pl: ~e și (înv) ~ă / E: lat brachium].[sursa: MDA2 ]
=vezi şi / MORÚĂ (pește) (-ru-ă) s. f., g.-d. art. morúei (-ru-ei); pl. morúe
T – 3 – 5 – UĂ (pentru SINGULAR)
=Unele variante regionale ale unor substantive neutre au finala de singular semivocala /u/,
căreia îi corespunde în pronunţarea literară consoana –V. [ponoU => vezi ponoV; croU =>
vezi croV; procroU şi pocroU => vezi pocroV; pentru substantivul neutru ‘’iznoU vezi
iznoV].
Cîteva substantive feminine au forme de singular cu diftongul final ‚’-uĂ’’: pentru forma de
feminin singular iznoUĂ – îi corespunde => iznoaVĂ (- snoaVĂ).
Zi – Ziuă; PREZIUĂ f. mai ales art.; RÓUĂ f [G.-D. rouăi] /<lat. ros, roris;
NEA s. f. (Înv., reg. și în limbajul poetic) Zăpadă [Var.: neáuă s. f. [Art. neaua] – Lat. nix,
nivis;
stea sf [At: PSALT. HUR. 115v/20 / V: ~auă / Pl: ~ele / E: ml stella]
Ionel Apostolatu, comentînd particularităţile fonetice şi morfologice din „Dictionarium
Valachico-latinum”(~ 1650), menţionează şi următoarele fenomene:
- Consonantizarea semivocalei „ŭ” – „dzivă, nov, pivă” [ DZI = zi, > ziUă]

- Conservarea diftongului „oA” – „doauă, ploauă, noauăle, roauă”

PÍUĂ, pive, s. f. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – [G.-D. pivei; Sil. -uă]Var.: (înv. și reg.): pívă s.
f.] – Lat. *pilla.
excepţii – F sing. PIUĂ(=Pio) – pl. PIVE, G-D art. PIVEI,/ plural şi PI-UE
(variantă regională sing.- PIVĂ
(Transformarea lui ‘–V-‘ în ‘–U-‘ semivocalic apare din latină; ‘bos, boVis- G.pl. boUm’)
Alte grafii vechi – Ki(u)ă, (=piuă), kiuo, piule;
Al. Rosetti, în ‘’Limba romănă în secolele al XIII-lea – al XVI-lea’’, Editura Academiei,
Bucureṣti, 1956, p.101)
 P a g e | 286

F – (sing.) o ZI (= ṣi cu forma ‘ZIUĂ – articulat hotărît - ziuA) – (pl.) ZI-LE (lat. Dies)
zi / (în expr. și) zíuă s. f., art. zíua, g.-d. art. zílei; pl. zíle, art. Zílele
Substantivul feminin ‘ZI’, cu forma secundară ‘ZIUĂ’ – cu pronunţare regională -zio /
F sing. ZIUĂ (pronunṭat =zio) = ZI – pl. ZI-LE (variantă – ZILI) G-D art. “Grija ZILEI de
mine”
Deşi pare a fi o excepţie de la regulile flexionare (vezi T-5-4), fiind singurul substantiv
feminin cu singularul în –I vocalic, este considerat normal printre substantivele de declinarea
I (terminate la nominative singular nearticulat în –Ă, -EA şi –A),
(cf. ‘Mic Dicţionar de terminologie lingvistică’, pag. 410)
alături de substantivele ‘SÎMBĂTĂ, DUMINICĂ’. Toate cele trei se articulează la fel:
SÎMBĂTA, DUMINICA, / ZIUA, dar formele lor de plural diferă –
(pl) – sîmbetE, duminiCI, ZI-LE.
Vechi – sîmbetei – sîmbăteei (Rosetti, p.128).
ZI, zile, s. f. [Var.: zíuă s. f.] [Art. ziua; G.-D. zilei] – Lat. dies.
T- 3 – 5 – F – (sing) o ZI (şi ZI-UĂ), art. ZI-UA, G-d art. Zilei – (pl) zi-LE, art. Zile-LE
Forme vechi: uo dzi (p.138); dzi de dzi; dzile; dzua (= ziua, p. 167); ‚în toată dzi, în toate
dzile’ (p.135); zele, zili, zile , zilele, zuoei (p. 105); zâuar sm, adj. m vz ziler.
‚Formele de genitiv-dativ ale lui AUO, văduo, piuo (=piuă), ZIO, sunt: (unii) văduo, ṣi cu
articol: AOIEI, văduoei, zioei, zioi, dzuoei (formă analogică ‚zile(e)i. La plural văduo, pio, cu
articol văduole, văduolor. (Al. Rosetti, în ‘’Limba romănă în secolele al XIII-lea – al XVI-
lea’’, Editura Academiei, Bucureṣti, 1956, p. 125). Alături de hiatul redat prin ‘oo’, avem
exemple vechi ṣi cu ‘ao’ –
Noao lege / spure -voiu voao tuturor;
Voao ṣi altora a mulṭi (p.129)
roao – (pl) roaole, ruorele (p. 128)
F sing. Rouă (roo) – (latină masculin – ros –roris) – DEFECTIV de plural
(sing. G-D art. ROUĂI
(substantive compus F –roua-cerului (plantă) – G-D art. ROUĂI-cerului)
(verb – a ro-u-ra, - el rourează, adj. (în)rourat, subst. fem. Ro-u-ra-re – pl. rourări)
F - cáuă s. f. (sil. ca-uă), art. cáua cáua sfs [/ Pronunṭare: ca-ua / V: cau sms / E: ucr кава]
(Îvp) Ființă imaginară cu care se sperie copiii Cf babau
CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. [Pr.: -ca-
uă]
BABÁUA s. f. invar. v. baubau / BabaUĂ
Excepṭie - F – (sing) MIA-UĂ – considerat singular (cf. mia) refăcut după singular articulate)
- (pl) mia-le
Pronunṭarea cu (adăugarea silabei) – uă este întîlnită ṣi la alte substantive feminine, probabil
forme refăcute după pluralul articulat hotărît – A, însoṭit de vocala de legătură -u:
O stea = o steauă = ună steauă (ALR, h.1587) – art. stea-ua
neá s. f. –Variantă.- neauă. Mr. neao, megl. nęuă, istr. nęwu. Lat. nĭvem.– Der. îneua,
vb. (a se umple cu zăpadă); neios, s. m. (decembrie)., nea (înv., reg.) s. f., art. neá-ua
nea și neáŭă f., pl. nele (lat. nix și pop. nĭvis,[Scriban]
nea sf [/ V: ~uă / Pl: (nob) nei / E: ml nix, nivis][ sursa: MDA2 (2010)
ZA – (pl.) zále f. 1) mai ales la pl. [[Art. zaua; G.-D. zalei] /cf. ngr. Záva / [Lat. vulg.
ZABA, platoșă: pl. zale (cf. bale) e luat uneori ca singular].[sursa: Șăineanu, ed. VI
(1929)
 P a g e | 287

Cf. Scriban - o zale (f. fără pl.). Vechĭ scris și zea, pl. zele, și gen. zeliĭ d. un sing. zeală.
Pl. și: (Mold.) zăi . – Variante: (regional) (1) zálă, (2) zále , zea, zeale, s. f. - za2 sf [/
V: ~lă (Pl: zále, zéle, zắluri), (înv) ~le, (îrg) ~uă (Pl: zéle), zea (Pl: zeále și zéle) / Pl:
~le și (îrg) zắli / Si: (îvr) zelău./ E: ngr ζαβά][ sursa: MDA2 (2010)
=Scriere – Unele forme regionale sunt pronunţate astfel:
ROUĂ – roo / rooă / roauă/ roă /
PLOUĂ – ploo / ploă /
NUMERALE - / DOUĂ (numeral) – doo / doă / doauă / dauă / Nouă (numeral)
DOI, DÓUĂ num. card. – a doua - Lat. *dui, duae.
NÓUĂ num. card., s. m. – a noua - Lat. novem.
= După consoană se scrie şi se pronunţă diftongul –OA, nu –UA(doar, foarte, coadă).
După vocală se scrie _OA cînd există alternanţă cu –O (găoace/găoci, -oasă/-os), şi se scrie
_UA cînd nu există asemenea forme alternante (şi, în schimb, există alternanţă cu _UĂ (două
/ a douA, nouă / a nouA, steaua, ziUA). Formele ‘piuă, rouă’ sunt nearticulate
Tipul silabic ‘V-vV’ apare şi la feminine în –iE.
Pe de o parte avem situaṭia în care -O final (grafem) se pronunṭă ‚’-UĂ; - ca-ca- O [-uă]
Pe de altă parte avem situaṭia în care se scrie -UĂ dar se pronunṭă ‚o-O’’ [ O-uă = O-O], [zi-
uă = zi-O] ,
Al. Rosetti, în ‘’Limba romănă în secolele al XIII-lea – al XVI-lea’’, Editura Academiei,
Bucureṣti, 1956, p.92, prezintă ‘’Vocalele în hiat’’. ‘’Textele din secolul al XVI-lea ne oferă
o serie de exemple de reducere a hiatului dintre două vocale, prin epenteza unei semivocale.

=Hiatul ‘’i – a ṣi î – a’’ e notat după cum urmează:

DZUA, zua, dzuoa, dzia.

‘’Dzua, dzuoa, sunt grafii curente în textele din secolul al XVI-lea, reprezentînd fonetismul
normal ‘dzuŭa din dzîŭa, cu trecerea lui î la u sub influenṭa lui ŭ (p. 79).

Dzuoa dzileei … ṣi noapte nopṭiei (p.129)

=Pentru hiatul ‘’o - ă’’ găsim notaṭiile următoare: (oao; oaă; oo; oa;

Doao, amîndoao, noao, ploao, voao, doaî,

Doo, ploo,

Doa, noa, ploa, roa,

=Hiatul ú – ă’’ e reprezentat prin grafiile următoare:

Văduo, nuor, noor, încătruo, încătroo,

=Hiatul ú -a’’ e notat oa ṣi uoa;

Luoa

Aceste grafii exprimă, deci, fonetisme ca ‘’ziua, zuŭa, doaŭă, (doŭe > două > doaŭă, cu o >
oa sub influenṭa lui -e sau – ă), două, iuo, noauă, iuă.
 P a g e | 288

Grafia veche - noae (=nouă). În a ṣaptesprîdzece dzi luniei a doae’’

De asemenea găsim notată trecerea lui ŭ la v: dzuva (ziua), luva (lua), luvară (=luară), plovă
(=plouă), dzova (=ziua), dziva, (p.93).

Sau invers:

Doavo = două, (p.98); ievu = eu;

Ua aue (=va avea) – p.91 Dispariṭia lui -v – intervocalic apare ṣi în nume proprii: Moldua,
Molduoei (p.104)

Excepṭie – Numerale defective

M sing. – DOI – (Feminin singular) - DOUĂ (latină – numeral – duo, -ae)

Numeralul exprimă opoziṭia de gen masculin – feminin, dar opoziṭia de număr nu poate fi
exprimată. Numeralul 2 (doi) fiind la numărul dual, ṣi nu are forme diferenṭiate de plural.

Vezi ṣi numeralele ordinale - – M - al doilea / F – a doua.

‘’DOI’’ are un statut flexionar aparte.

Substantivele care denumesc numere nu formează o clasă omogenă.

- Sunt masculine cele mai multe cifre:

unu - (cifră, notă) s. m.

DOI - S.m. Cifra doĭ, nota doĭ: profesoru a pus acestuĭ elev un doĭ, doĭ doĭ saŭ doĭ de doĭ.

TREI – S.m. 1) Număr, cifra trei

PÁTRU – S. m. 1) Număr constând din patru unități, cifra 4. patru [ / Pl: (rar) ~uri [ cf
sferturi]

Patru - S.n. Semn grafic care reprezintă numărul patru [DEX 2009]

CINCI – S.m. 1) Număr, cifra 5.

ȘÁSE - S. m. Număru saŭ cifra 6: un 6, doĭ 6 saŭ doĭ de 6. = 1) Număr constând din șase
unități

ṢAPTE - S. m. Număru saŭ cifra 7: un 7, doĭ 7 saŭ doĭ de 7.

OPT – S.m. 1) Număr [sursa: NODEX (2002)

Opt - s. n., pl. ópturi [sursa: DOOM 2 (2005)

 P a g e | 289

NOUĂ – S.m. – cifra 9.

nouă – s.n. - / V: (îvp) noao nc / Pl: (rar) ~uri /

zéce (notă) s. m.

- Sunt feminine cifrele sută, mie;

- Sunt neutre cifrele zero, milion, miliard.
zéro s. n., art. zeróul; pl. zeróuri

Substantivele care denumesc numerele de la 0 până la 9 nu sunt clasificate omogen.Unu,

șapte și nouă sunt masculine, opt și zero sunt neutre (cu plural -uri), patru e și masculin și
neutru, iar doi, trei, cinci și șase nu au gen. Dacă considerăm toate cifrele de la 1 la 9
substantive masculine, ar trebui să le considerăm invariabile, în timp ce substantivele
feminine ṣi substantivele neutre care denumesc cifre au flexiunea completă.

Numeralele cardinale corespunzătoare au formă identică cu substantivele care denumesc

cifre, ṣi îṣi au originea în limba latină.

Toate numeralele ordinale (exceptînd 1) sunt formate din numeralele cardinale precedate de
articolul posesiv ‘’al, a, ai, ale’’, urmate:

- La genul masculine ṣi neutru de articolul hotărît enclitic -LE ṣi adverbialul -A (Ex. -

al doilea_)

- Iar la genul feminine de articolul enclitic feminine -A (ex. a doua, a zecea).

doi - numeral cardinal m., - f. dóuă - o Doime – două doimi

treĭ - num. (lat. tres, it. tre, pv. cat. sp. pg. tres, fr. trois. V. tri-). (Bis.) trei-ierarhi = trisfetite.
– Formă gramaticală: f. (rar) trele.

trei, treia – numeral ordinal

PÁTRU num. card., s. n. – Cifra de după trei. – Mr., megl. patru, istr. pǫtru. Lat. Quattuor

PÁTRU num. card. 1) Trei plus unu. 2) (cu valoare de num. ord.) Al patrulea; a patra. /<lat.
Quattuor

cincĭ num. cardinal (lat. quinque, pop. Cinque

șáse num. cardinal (lat. sĕx, pop. *sess, // VARIANTE - șese, pop. șăsî.

ȘÁPTE num. card., s. m. - ṣi adjectival pus în faṭa unui substantive (lat. sĕptem, vgr. ῾eptá, /
VARIANTE - șepte, pop. șăptĭ.
 P a g e | 290

OPT num. card. - (Cu valoare de num. ord.) Etajul opt. ♦ (Substantivat, n., cu pl. opturi)
Cifră care reprezintă acest număr. Scrie un opt pe tablă. Face opturi cu stropitoarea. – Formă
gramaticală: pl. (substantivat) opturi. [sursa: DLRLC (1955-1957) Facea opturi cu bicicleta.

nóuălea (precedat de al) num. ordinal m., f. a nóua - [/ P: no-uă~ / V: (îvp) naulea, naua,
noale, noa, noaole, noaoa, noaolea[1], noaoa, noaulea, noaua, noole, nooa, nouăle, ~ulea,
~uolea, ~uoa / E: nouă + -lea] 1-3 no, a ((Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare
adjectivală) (Acela) care se află între al optulea și al zecelea. [sursa: MDA2 (2010)

zéce num. cardinal, pl. zeci [Lat. decem.

zeci s. f. pl. (primele ~ de dolari)[sursa: DOOM 2 (2005)

ZÉCE2 ~i m. 1) Număr [sursa: NODEX (2002)

‘’ṣi în dzi de întîi al zeace luniei iviră-se vîrhurele munṭilor’’

Forme vechi ale numeralului ordinal:

Al doile, al treile, al patrul, al patrulu, al optul, al optule, al noole, al ṣasele; ai doii;

(Al. Rosetti, în ‘’Limba romănă în secolele al XIII-lea – al XVI-lea’’, Editura Academiei,

Bucureṣti, 1956, pp.137 – 138)

Spre deosebire de celelalte părṭi de vorbire flexibile, numeralul are mai puṭine forme
flexionare, fiind defectiv de categoria numărului gramatical. Se decline în întregime sau doar
parṭial numeralele:

- Unu, doi (ṣi compusele);

- sută, mie – tratate ca substantive feminine;
- Zero, milion, miliard – tratate ca substantive neutre.
Deoarece acestea sunt tratate ca substantive, ele îṣi modifică forma după ṣi caz, ṣi pot
fi articulate cu articole. Formele cazuale ale acestor numerale sunt identice cu formele
substantivelor feminine, respective cu formele substantivelor neutre.
Celelalte numerale rămîn invariabile în cursul declinării ṣi la ele nu se distinge nici genul nici
cazul.

În texte din secolul al XVI-lea, ‘mie’ apare invariabil: patru mie, cinci mie (Rosetti)

Compusele cu doi fac acordul cu numeralul tratat formal ca un substantiv feminin (sau
neutru) la plural:

douăzeci - numeral

dóuă súte - num. / dóuă mii - num. / dóuă milioáne - num. / două miliarde – num.
 P a g e | 291

i. Formele flexionare ale numeralului ‘DOI’’ sunt într-o relaṭie de omonimie cu formele
pronumelui personal de plural, dar acolo opoziṭia –
Noi (cine? Cazul nominativ) – Nouă (cui? Cazul dativ), ṣi

Voi – (Nominativ) – Vouă (dativ), reprezintă o opoziṭie cazuală. [ vezi flexiunea sintetică
secundară, cazul genitiv-dativ] Paradigma pronominală în această situaṭie este considerate
neregulată. În sistemul propus în această lucrare opoziṭia cazuală reprezintă opoziṭia dintre
flexiunea sintetică primară ṣi flexiunea sintetică secundară.

voi [At: (ante 1550) CUV. D. BĂTR. II, 424/14 / D: vouă (înv) vooă, voă, voî, voo, vooa (S
și: voah), voao, voaă, voaî, (reg) vouo, vouî, voauă, voavă), vă (-v, înv, ve), vi / Ac: (pe) voi,
vă (-v, reg, ve) / E: ml vos] 1 ppr
Formele de Masculin Singular – DOI, amîndoi intră în opoziṭie de gen cu formele de Feminin
singular – DOUĂ, amîndouă. Formele de plural ale pronumelui personal – NOI, VOI nu au
legătură cu problema în discuṭie.

ii. Opoziṭia NOI – NOUĂ, VOI – VOUĂ (opoziṭie de caz), nu are nici o legătură cu
opoziṭia DOI – DOUĂ, care reprezintă opoziṭia de gen (la flexiunea sintetică
primară).
Numeralul ‘DOI’ are forme deosebite după gen:

- Genul masculin – DOI;

- Genul feminin – DOUĂ;
- Genul neutru – DOUĂ.
Numeralul cardinal DOI, ca ṣi celelalte numerale cardinale următoare, nu se articulează
cu articol enclitic, dar poate fi articulat cu articolul demonstrativ de plural – cei doi,
cele două.

Judecînd după faptul că numeralul DOI are forma de neutru comună cu femininul (=DOUĂ),
ṣi după faptul că poate fi articulat numai cu articolul demonstrativ de plural, putem trage
concluzia că numeralul DOI este defectiv de singular (după formă). Numeralul DOI nu are
singular, ṣi se acordă în gen ṣi numărul plural cu substantivul pe care îl precede:

DOI băieṭi (masculine plural), DOUĂ fete (feminin plural).

Conform GLR I p.184, ‘’în limba romănă DOI are forme deosebite numai după gen. (forma
de genitiv-dativ ‘DUOR’ este învechită, la fel ṣi forma ‘AMÎNDUOR’), iar ‘’trei’’ se
schimbă după gen numai dacă este precedat de ‘’toate’ (toate trele), sau cînd intră în
compunerea numeralului colectiv: tustrele, cîteṣitrele. De la ‘’trei ‘’ înainte, genul nu se poate
distinge decît în compusele cu ‘’UNU’ ṣi ‘DOI’.

Considerate sinonime cu ‘’DOI’’, numeralele collective ‘AMBII ṣi Amîndoi’ fac ṣi ele doar
acordul după gen, cu deosebirea că ‘AMBII’ este întotdeauna articulat cu articol hotărît,

AMBII băieṭi (masculin plural) – AMBELE fete (feminin plural);

 P a g e | 292

Iar ‘AMÎNDOI’ este întotdeauna urmat de un substantive articulat cu articol hotărît:

Amîndoi băieṭii – amîndouă fetele.

Genul substantivelor

Substantivele masculine se recunosc după faptul că pot fi însoṭite la singular de ÚN’, iar la
plural de ‘DOI’’.

Substantivele feminine primesc la singular pe ‘o’’, iar la plural pe ‘DOUĂ’.

Substativele neutre se recunosc după faptul că la singular seamănă cu masculinele ṣi primesc

pe ‘ún’, iar la plural seamănă cu femininele ṣi primesc pe ‘DOUĂ”’.

De obicei, substantivele au o formă pentru numărul singular, ṣi o altă formă pentru numărul
plural. Singularul arată un singur exemplar dintr-o categorie de obiecte, iar pluralul arată mai
multe obiecte de acelaṣi fel.

=Articolul nehotărît – UN / O – sunt morpheme care exprimă categoria determinării (= sensul

gramatical de nehotărît), dar în acelaṣi timp sunt ṣi elemente care indică genul ṣi numărul
singular. Numeralul ÚNU’’ indică întotdeauna un element singular.

únu num. m. (am văzut ~, nu doi), g.-d. únuia; f. úna, g.-d. úneia

un, o (izolat. únu, úna) num. (lat. ûnus, it. sp. uno, pv. fr. un, pg. um. O vine din *ună). Maĭ
puțin de cît doĭ, (VARIANTA - on (dar izolat tot unu): on om. [Scriban], ON(a) = una
(Rosetti, p.75)

o, num. cardinal și pron. indefinit care se pune îld. una (din care se și derivă) cînd e în unire
cu substantivul, ca: o carte. - o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am
văzut-o. [Lat. ULLAM].

ÚNU úna num. card. 1) (când precedă un substantiv, sunt folosite formele un, o) ; când ține
locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr care stă la
baza numerotației și reprezintă o cantitate egală cu o unitate; trei minus doi. 2) (cu valoare de
num. ord.) Care precedă pe al doilea; întâi. /<lat. unus, ~a

ÚNULEA, ÚNA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; în numerale ordinale compuse,
indicând unitatea care urmează după zeci, sute, mii etc.; de obicei adjectival) A treizeci și una
pagină. – Unu + le + a.

=Spre deosebire de articolul nehotărît UN, ṣi de numeralul UNU, care reprezintă un indicator
de gen doar la numărul singular, numeralul DOI / DOUĂ este un indicator de gen, dar ṣi un
indicator al numărului plural. Nu putem să încadrăm acest numeral cardinal în modelul T – 2
– 4, alături de adjectivul ‘nou – noi – nouă – noi’’ ṣi de substantivul ‘bou- (pl) boi’’.
Observăm însă că există o excepṭie de la această regulă, ṣi anume substantivul neregulat, de
genul neutru, ‘’óu’’, substantiv a cărui flexiune se încadrează astfel:
 P a g e | 293

doi, dóuă [/ V: (înv) doáo, doáuă (S și: doáă), doáu, dóo, doólea, doî, duór nc / S și: (înv) dóă
/ Pl: (rar, 28-31) dóiuri / E: ml *dui, duae] 1 nc[sursa: MDA2 (2010)

doĭ (m.) dóŭă (f. și n.) num. (lat. dui [= duo], duae, vgr. dýo, scr. dua, dva, vsl. dvoĭ, got. tvai;
it. due, pv. dui, fr. deux, sp. dos, pg. dois. Gen a doĭ, a doŭă, lat. a doĭ, a doŭă, dat. la doĭ, la
doŭă).[ sursa: Scriban (1939) Lat. vulg. DUI = clasic DUO].
 P a g e | 294

cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae

Al o sută unulea – a o sută una; al o sută doilea – a o sută doua;

dóuă míilea (precedat de al) num. m., f. a dóuă mia

dóuă milioánelea (precedat de al) num. m. (sil. -li-oa-), f. a dóuă milioána

amîndói (-óuă), num. – Și unul și altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo
duŏ › ambi dui, f. *ambe due, și probabil și *amendui, dat fiind prezența v. it. amendue,
engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Pușcariu 80; REW 411; DAR).
Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).[sursa: DER (1958-1966)

amândói num. m., f. amândóuă, g.-d. (cu valoare de adj. antepus) amândúror, (cu valoare de
s. sau de adj. postpus) amândúrora. – Variantă – amundoi (Rosetti, p.22).

amîndóĭ, -dóŭă num. (lat. amindui, ambidui îld. amboduo; it. amendúe. – Amîndurór [Mold.]
și amîndúror [Munt.]). Și unu, și altu (ambiĭ): amîndoĭ copiiĭ, copiiĭ amîndoĭ, amîndoŭă
mînile, mînile amîndoŭă (tot-de-a-una fără art.)

AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul)
amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi +
dui).

amândói, ~dóuă ncv [At: (a. 1574) ap. HEM 1088 / E: ml ◊ amendui, -duae cf ambii, îmbii] 1
Doi împreună, în același timp Si: ambii Cf tustrei, tuspatru

ÎMBI, -E – considerat în unele dicṭionare numeral colectiv, iar în alte dicṭionare numeral
cardinal - (Învechit) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae. = amîndoi

î́mbi num. m., f. î́mbe. În alte dicṭionare îmbi este considerat un adjectiv învechit. m., f. î́mbe

îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822;
REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii.

î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58).
– Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe.
Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.

Numeralul - Doi – două

=Formele sintetice de genitiv: DUAOR, TRIOR, DUOR, AMÎNDUROR,

Genitiv – Dativul prepoziṭional foloseṣte mijloace analitice de marcare a cazului:

ex. Genitivul de tip analitic cu articolul posesiv-genitival Ál, A, Ai, Ale’’.

Plural - Doi – două - reprezintă cuantificatori numerici

 P a g e | 295

=DOI - reprezintă o subclasă de cuantificatori. ‘’Amîndoi’’- reprezintă o altă subclasă.

‘’Pe lîngă amîndoi – amîndoao, găsim în textele din secolul al XVI-lea pe îmbi- îmbe: de
îmbe părṭi’’ (Al. Rosetti, Limba romănă în secolele al XIII-lea – al XVI-lea’’, Editura
Academiei, Bucureṣti, 1956, p.138) [notă – am folosit ṣi alte exemple, publicate de Gabriela
Pană Dindelegan în ‘’Flexiunea cazuală – între analitic ṣi sintetic / Cardinale ṣi cuantificatori
non-numerici în romăna veche’’ Bucureṣti, 2013]

în cortul … a doao slujnice (Rosetti, p.129)

doosprădzece semenṭe ale noastre (Rosetti, p.136)

Despre trimiterea a doi ucenici din partea lui Ioan către Isus

Construcṭii de genitive

Utilizarea exclusiv sintetică a lui ‘’amîndoi’’. Construcṭia sintetică a numeralului este

refăcută analogic după modelul substantivelor cu desinenṭe feminine.

‘’că iaste sminteală amînduror ṭărilor

Ṣi deschiseră-se ochii amîndurora ’

Că amîndurora le iaste să se postească

Amîndurora puse-

Le ȋmprotivă

Putearea îngăduită spre popăsîrea pîrîṣilor amînduror.

Amînduror numerile

Numele trior ostroave.

Toṭi priimesc amîndouă leagile

Cumu aflămu în deaniia apostoliloru, că are locu a-toṭi-priimitoarea amînduroru leagiloru,

vechea ṣi nooa.

==Marcarea cazuală, în unele construcṭii, este preluată de determinantul precedent – ‘’çelor’

Prinseră îngerii mîna lui (…) ṣi mănule a celor doao feate a lui

GENITIVUL numeralelor cardinale de la ‘doi’’ în sus se exprimă cu ajutorul prepoziṭiei

‘’Á’’:

‘’Miroase florile-argintii / Ṣi cad, o dulce ploaie, / Pe creṣtetele-a doi copii / Cu plete lungi,
bălaie.’’(Eminescu). /ex. a două fete
 P a g e | 296

Iar cazul DATIV se exprimă prin prepoziṭia ‘LA’’:

Ex. ploaia cădea pe frunṭile la doi copii = pe frunṭile copiilor.

=Alte forme analitice au mărci prepoziṭionale: A / LA + doi + subst. Masculin/Feminin.

Ṣi genitiv-dativul numeralelor – substantive se formează cu ajutorul prepoziṭiilor Á ṣi LA.

A doauăi, a doaoăi, A tri, a Patrai, a ṣeapteei, al ṣeaselui,

Le-au tăiat capeteli a tustrii dzua amiadzădzi (Neculce)

Viziri mare a trei oraṣuri mari (genitiv)

Alături de formele sintetice ale cardinalelor – DUOR, TRIOR – apar ṣi formele sintetice ale
numeralelor ordinale: a doauăi, al doilor, ale douălor, alor doilor, ale douălor.

La genitive, forma sintetică este precedată adesea de procliticul ‘’á(L)’’

După modelul pronominalului ‘’ámîndoi’’ formele cardinalelor ‘’DOI’’ ṣi ‘’trei’’ primesc,

atît pentru genitive, cît ṣi pentru dativ, mărci desinenṭiale (deṣi unele forme sunt marcate ṣi
analitic) – DOAOR, al doaor;

‘’Numele doaor ostroave // Nume al doaor ostroave

Groapa doaor ape împreună curătoare //Curgerea a doaor ape

Împreună curgerea a doaor sau a mai multor ape

Numele doaor oraṣuri // Nume al doaor oraṣuri

Ṣi boierimea a doao ṭări // Punerea împreună a doaor lucruri usebitoare

Fiii doaor surori născute dintr-un tata ṣi dintr-o mumă. // Veri, fii doaor surori

Împreunarea sau înjugarea doaor slove glasnice

Deasupra doaor octave în muzică //Cînd doaor cuvinte aseamine

=Printre alte ordinale cu flexiune cazuală sintetică, Gabriela Pană Dindelegan enumeră ṣi
formele învechite: Ai doilor, ai doiloru-mi veri, ale douălor, alor doilor, alor douălor,

Într-a treia decadă a a doauăi cărṭi a lui.

=Marcarea analitică pentru genitive se făcea prin utilizarea lui ‘’A ‘’ sau a lui ‘’DE’’:

‘’Isprăvire de cei doi tîlhari //Figură aṣezătoare de doao înṭeleageri //De doaă limbi
înṭelegători’’

Pre mijlocu de doao viiaṭe cunoscute fi-veri

 P a g e | 297

=Utilizarea mărcii analitice ‘’LA’’ (=a) pentru marcarea genitivului ṣi a dativului:

Nimea nu poate a doi domni sluji

‘’Numele la doi greci viteazi //Un nume la doi crai ai gothuseanilor //Nume la doao oraṣe //

Nume la doi p(o)etici //Nume la doi oratori mari //Feciorii la doi fraṭi, veri primari.’’

T – 3 - 5 – verbe – G-5
verbe defective
Verbe de conjugarea I cu rădăcina în –U, care au persoana III a conjunctivului present
identică cu persoana III singular a indicativului prezent.
a (se) OUA – ea OUĂ – (conjunctiv) – să OUĂ – (imp) OUĂ-te !
ger. O-uînd , part. O-uat
Imperativele cu forma inversată sunt legate cu cratimă de forma neaccentuată a pronumelui:
A se oua – Ouă-te!; a se abua, te abuă = abuă-te!; cară-te!; uită-te! = > UITE! (interjecţie),
Iată-te!, iote!
a PLOUA – (variantă – a plo-ia) – plouă – să plouă, /[Pr.: plo-uă] – Lat. plovere (= pluere).
ger. Plo-uînd, part. Plo-uat
a înşe-UA – ger. În-şe-uînd / a deşeua
DIFTONGUL – UÎ – la gerunziu – este mai rar.
Triftongul ‚’–UEA’’ este rar în limba română
NU [el ea înșe-ua-ză
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să
înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând) [ sursa: DOOM 2 (2005)
înșeuá vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. înșeuéz, 3 sg. și pl. înșeueáză, 1 pl. înșeuăm (sil. -uăm);
conj. prez. 3 sg. și pl. înșeuéze (sil. -ue-); ger. înșeuând (sil. -uând) [sursa: Ortografic (2002)
înșeua vt [At: ALECSANDRI, P. P. 55/18 / Pzi: ~uez, (înv) înșeu / V: ~eia, (reg) ~șăua / E:
în- + șa] A pune șaua pe un animal de călărie Si: a înșela1 (1).[sursa: MDA2 (2010)
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm);
conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. Deșeuát [sursa: DOOM 2 (2005)
deșeuá (a scoate șaua) vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. deșeuéz, 3 sg. și pl. deșeueáză, 1 pl.
deșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. deșeuéze (sil. -ue-); ger. deșeuând (sil. -uând);
part. Deșeuát [sursa: Ortografic (2002)
=Notă
Diftongii ascendenţi din limba română se formează dintr-una din semivocalele /ĕ/, /ǐ/, /ŏ/ şi
/ǔ/, urmată de o vocală. Sunt posibili 17 diftongi ascendenţi, dintre care limba română literară
admite doar 9.(=)
=1 - /ŏa/ oa-meni
=2 - /ĕa/ stea
=3 - /ǔa/ zi-ua; stea-ua; lua /lu-ua/
=4 - /ǐa/ ziar
=5 - /ĕo/ bleoj-di; de-o zi; dacă te-o vedea Geor-ge [?] / Adj. bleu [pronunţat ‘bleo’] şi
triftong – leoar-că; leop2 sm / Pl: ~i / ; (Pron.) Vreo;
6 - /uo/ A duce – imperative – du-l; du-o; uom; (numeral; pronume) uo; două=duo
=7 - /ǐo/ (pron.) eu = io; LEOP interj. Scris și: liop; chior [?]
8 - eĂ
=9 - /ǔă/ do-uă / Uă zi-uă = O zi; noi luăm, el luă /lu-uă/; ro-uă;
 P a g e | 298

Pronunṭări regionale reduc diftongul ‘’’úă’’ = o [ouă=oo; /rouă = roo (sau roao); (numerale)
două = doo (sau dao, doao); nouă = noo (sau noao); (pronume) – nuao;] sau îl transformă în
diftongul ‘’-oĂ’’
píŭă f., pl. pive (lat. *pilla, din pilula, dim. d. pila, piŭă, din [*pinsla, d. pínsere, a pisa], de
unde s’a făcut piă [Cant.] și pio [Biblia 1688], apoĭ piŭă [după ziŭă, steaŭă]. În forma rară
pivă și’n pl. pive, v s’a desvoltat ca și’n mădúvă, din *mădúŭă. În Ml. pl. și piĭ (rev. I. Crg. 7,
264), la Hațeg și pie (Gr. S. 1937, 144 și 177). [sursa: Scriban (1939)
10-/iă//; fiă-sa [=fi-sa];
Diferenṭa de articulare minimă între vocalele ‘Ă’ ṣi ‘Î’ permite în unele graiuri apariṭia unor
pronunṭări neliterare: ‘fie/fiă; vie/viă; scabiă; piă; mărturiă;
veni [At: PSALT. HUR. 64r/13 / Pzi: 1 vin, (îvp ) viu, 2 vii, (îrg) vini, 3 vine, 6 vin, (reg)
vine / Pfs și: 6 (înv) vineră / Cj și: 1 (îvp) să viu, 2 (reg) să vini, 3, 6 (îvp) să vie, (pop) să viă
/ Grz: venind, (îvp) viind / Par: venit, (reg) vint, vind / Imt: 2 vino, (pop) vină /[sursa: MDA2
(2010)
fie1 sf [At: CORESI, PS., ap. CGR. I, 15/31 / V: (înv) fiiă, (îrg) hie / P: fi-ie / Pl: ~ / E: ml
filia, -am cf fiu] (Înv; azi pop; urmat de un aps sg) Fiică A fost fie-sa pe la noi. [sursa: MDA2
(2010)
fíe (-íi), s. f. – Fiică, fată. – Var. fiie, fiiă, (Bihor) hie.
Verb ‘ a tăia’ – el taiă = taie = el să taie – să taiă
=12 - /ǐe/ fier, iel, iera, ia ieste; vi-e /vi-iE/; fie /fi-iE/; ie - /I –ie/
11 -/ue/ Verbul ‘a înşe-ua’ - Eu în-şe-uez – tu în-şe-uezi – el în-şe-uea-ză /de-şe-uea-ză
[triftong]
13- /uî/ plo-uînd; A lua – gerunziu – Luînd = ‘/lu-uînd/; conti-nuînd;
14 -/iî/
15 – /uu/ rîul /rî-uul/
văduv, ~ă [At: PSALT. HUR. 552/24 / V: (îrg) văduu (Pl și: reg ~dui sf) smf, a, (înv) văduo
(Pl: văduo; G-D: sg văduoei, Pl: văduolor) sf, af, vădoo sf, vădovă sf, af, (îvr) vuduă sf / A și:
(reg) văduv / Pl: ~i, ~e, (reg) vădui sm, ~i sf / G-D și: (înv) ~vii sf / E: ml viduus, -ua] 1-2
smf, [sursa: MDA2 (2010)] - văduu, -uă adj., s.m., s.f. v. văduv
=16 - /ǐu/ iu-bit, viu
17 -/ /oĂ/ vouă (înv) vooă; (numeral) doă; roă; rooă; ploă;
T 1 vocale
T 2 = Diftongii descendenţi din limba română se formează dintr-o vocală urmată de una
dintre semivocalele /ǐ/ şi /ǔ/.
1 - /aǔ/ dau [T 2 – 4]
2 - /oǔ/ nou [ T 2 – 10;]
3 - /ăǔ/ rău [T 2 – 1; T 2 – 2; T 2 – 5; T 2 – 10;]
4 - /îǔ/ râu [T 2 – 9;]
5 - /eǔ/ leu [T 2 – 3; T 2 – 6; T 2 – 7;]
6 - /iǔ/ fiu [T 2 – 8;]
7 - /uu/
=T 3
1 - /aǐ/ mai [T 3 – 1;]
2 - /oǐ/ goi [T 3 – 6;]
3 - /ăǐ/ răi [T 3 – 2;]
4 - /îǐ/ câi-ne [T 3 – 5;]
5 - /eǐ/ lei [T 3 – 3;]
6 - /uǐ/ pui [T 3 – 4;]
7 - /iǐ/ mii [T 3 – 7]
P a g e | 299