Lucian Blaga a fost un individ complex, cu diverse preocupari intelectuale, directionate mai cu

seama catre filosofie, teologie si literatura. Importanta sa pentru evolutia literaturii romane in perioada
interbelica si dupa aceea nu poate fi inteleasa pe deplin decat in contextul Traditionalismului interbelic,
denumit si Gandirism. Gandiristii se concentreaza pe spiritualitatea taraneasca, considerand ca un factor
esential al acestei spiritualitati este credinta ortodoxa. In conceptia filosofului Lucian Blaga exista doua
tipuri de cunoastere: paradisiaca, rationala si luciferica.

Titlul poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este metaforic nu numai datorita
metaforei „corola de minuni a lumii”, ci si datorita valorii metaforice a verbului „strivesc”. De asemenea,
titlul este o propozitie afirmativa, echivalentul unei propozitii filosofice. Forma sa negativa implica ideea
ca exista altii care „strivesc corola de minuni a lumii”, iar eul liric se detaseaza de acestia, respingand
distrugerea.

Discursul liric este structurat in doua parti, cea de-a doua fiind mai ampla decat prima.
Delimitarea lor si raportul antitetic dintre ele se stabilesc prin versul „dar eu”, format din conjunctia
coordonatoare adversativa „dar” si pronumele personal „eu”, care marcheaza trecerea la discursul la
persoana intai singular. In poezia blagiana, lumina este metafora cunoasterii. Asadar, metaforele
antitetice „lumina mea”, respectiv „lumina altora” sunt metafore ale cunoasterii paradisiace, respectiv
luciferice.

Prima secventa lirica a poeziei debuteaza cu reluarea propozitiei-titlu si continua cu dezvoltarea

ideii. Aceasta secventa descrie efectele cunoasterii paradisiace asupra obiectului cunoasterii, mai ales
asupra misterului specific fiecarui obiect. Verbele „nu strivesc”, „nu ucid”, „sugruma” conoteaza o
distrugere brutala, traumatizanta a misterului de catre cunoasterea paradisiaca. Enumeratia „în flori, în
ochi, pe buze ori morminte” defineste „corola de minuni a lumii”, obiectele cunoasterii. Metafora „flori”
semnifica misterul frumusetii, tinerete si, in acelasi timp, efemeritate. „Ochii” conoteaza dorinta de
cunoastere, dar si misterul sufletului uman. Metafora „buze” semnifica iubirea si, prin extrapolare,
sentimentele, starea, dar si vorbirea, cuvantul prin puterea lui creatoare. „Mormintele” conoteaza
moartea metafizicului, a lumii care exista dincolo de granitele lumii materiale, fizice. „Nepatrunsul
ascuns in adancimi de intuneric” este o metafora ampla a misterului. El emana vraja, distrusa de
cunoasterea paradisiaca. Vraja reprezinta fascinatia pe care o exercita misterul asupra sufletului uman,
mister care tulbura, ii creeaza emotii sufletului, caci se imbina dorinta de a dezlega misterul cu teama de
ce ascunde.

Cea de a doua secventa lirica a poeziei defineste efectul cunoasterii luciferice asupra obiectului
cunoasterii, dar si motivul optiunii eului liric pentru cunoasterea luciferica, acela de a spori taina lumii.
Efectul pe care il are cunoasterea luciferica si scopul, totodata, al acestui tip de cunoastere, este de a
revela existenta misterului. In comparatia ampla „cum cu razele ei albe luna nu micsoreaza [...] taina
noptii, asa si eu imbogatesc intunecata zare”, elementul cel mai incarcat de expresivitate, luna, este
antepus. Lumina lunii reprezinta cunoasterea luciferica, care lumineaza parti inaccesibile cunoasterii,
rezultand faptul ca tot ce este neinteles se schimba in intelesuri si mai mari, misterul fiind sporit. In final,
motivatia „caci eu iubesc...” este dragostea pentru lume in ansamblul ei, pentru „corola de minuni”, pe
care poetul refuza sa o distruga, negandu-i existenta.

Rolul inversiunilor „intunecata zare”, „sfant mister”, „a lumii taina” este acela de a scoate in
evidenta, de a insista pe expresivitatea termenului antepus. Metafore precum „taina noptii”
si „corola de minuni a lumii” au rol in expresivitatea poeziei, in transmiterea mesajului. Specifica stilului
blagian este metafora in bloc, intregul discurs liric fiind o metafora, in acest caz a cunoasterii luciferice.
Procedeele stilistice populare sunt putine, ceea ce inseamna ca expresivitatea se regaseste in alte parti:
in semantica verbelor, prin distrugerea sugerata de verbe precum „strivesc” si „sugruma” fiind ilustrat
efectul traumatizant al cunoasterii paradisiace asupra obiectului cunoasterii. Verbele din partea a doua
„sporesc”, „nu micsoreaza”, „imbogatesc”, „se schimba” si, mai ales, „iubesc” sintetizeaza efectul
cunoasterii luciferice, sugerand ideea ca efectul cunoasterii luciferice asupra obiectului este de a-i spori
misterul din iubire fata de el. Din punct de vedere al expresivitatii, Blaga prezinta elemente moderniste:
versul liber, versul alb („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/si nu ucid”), discursul liber care respecta
topica si sintaxa textului obisnuit.