EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

pronume de negația lexem a cărui ansamblu de miracol ce se lexem ce

persoana I anulează acest semnificație valori; ceva poduce prin induce ideea
realizează sens în raport dominantă e terminat; intermediul de caracter
identificarea cu eul liric duritatea ideea de divinității exhaustiv
clară a eului coerență, de (complet)
liric exprimat sistem, de
subiectiv perfecțiune
(fiind asimilată
ideea cercului)
creația supremă a
Marelui Anonim

repetiția pronumelui accentuează Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

tonul de confesiune lirică
și nu ucid
metafore ale cunoașterii
cu mintea tainele ce le-ntâlnesc
raționale (paradisiace) pe care
eul liric o refuză; au fost alese enumerație a unor simboluri ce
în calea mea
cuvinte din câmpul semantic al conturează “corola”
distrugerii, deoarece prin actul
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
cognitiv de tip paradisiac se
produce o criză în obiect, se simbol al morții, al transcenderii
pierde obiectul
vizează natura simbol al
în aspectul ei senzualității si
estetic asociat comunicării
posibil și ideii
de perfecțiune

simbol al
cunoașterii și
spiritualității
metaforă specific blagiană Lumina altora un mod de a defini lumea
identificând cunoașterea comună, pe cei care nu sunt artiști
 metaforă a cunoașterii raționale
promovate de cunoașterea
paradisiacă
simbol al misterului, elementul
definitoriu și obiectul prim al
liricii blagiene, lumea fiind
profund misterioasă și se află în
diverse raporturi cu omul
conjuncție adversativă care
delimitează structura duală a
poeziei și polarizează două
atitudini posibile în fața lumii
în concepția lui Blaga “omul este
existența întru mister și revelare”,
revelare în sensul de a lumina, a
pune în lumină misterul, a-l face
vizibil nu a-l dezvălui
“finalitatea actului poetic
presupune sugestie și nu act
logic”. – L. Blaga
iubirea este un instrument suprem
de cunoaștere, poetul asimilând
idei din textele sapiențiale
“iubirea mărește cunoaștere”.
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-
și-ntocmai cum cu razele ce albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i ne-nțeles
se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari ne-nțelesul, a dreptății cu
sub ochii mei-
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte
un mod de a defini universul în
stare pură
metaforă desemnând misterul,
substanța filozofică blagiană-
semn al nepătrunsului
atitudinea poetului “e de a
merge în sensul misterului,
de a-l adânci”. – L. Blaga
“lumina de lună e misterioasă
numai fiindcă se amestecă cu
întunericul”- L. Blaga; luna
este “marea epifanie dramatică
a timpului”, “astru supus
timpului și morții”- G. Durrand
misterul lumii stă în “asocierea
binelui cu răul, a înțelesului cu
păcatul”- L. Blaga; chiar se
întreabă retoric “este ceva mai
plin de înțeles ca ne-nțelesul?”.
polisindetonul, repetarea lui “și”
egalizează simbolurile.